11.Reactii adverse medicamentoase. Curs 3Câmpul caracteristic de preocupare a farmacoepidemiologiei este studiul reacţiilor adverse la medicamente.

Reacţia adversă medicamentoasă reprezintă, după Organizaţia Mondială a Sănătăţii, orice reacţie dăunătoare ce apare întîmplător în cursul unui tratament cu medicamentul respectiv administrat în doza obişnuită folosită la om.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii utilizează următorii termeni referitori la reacţiile adverse:Reacţie adversă sigură, Reacţie adversă probabilă, Reacţie adversă

posibila Reacţie adversă improbabilă:.

Reacţie adversă condiţionată/neclasificată, Reacţie adversă

neevaluabilă/neclasificabilă:.

Reacţii adverse de tip I1. Sunt reacţii ce rezultă din acţiunea farmacologică normală, dar

exagerată la administrarea unui medicament în doze terapeutice.2. Pot apărea trei categorii de pacienţi:3. cei neobişnuit de susceptibili la acţiunea medicamentului,4. pacienţii care au primit o doză mai mare de medicament decât se

administrează în mod obişnuit,5. pacienţii care au primit o doză convenţională de drog, dar au o

capacitate redusă de a-l metaboliza sau a-l excreta (la care apare un nivel anormal de crescut de medicament).

6. Sunt previzibile, pe baza cunoştiinţelor anterioare despre farmacologia medicamentului respectiv.

7. Sunt deobicei dependente de doză8. Au incidenţă şi morbiditate ridicată, dar mortalitate mică

(hemoragia la anticoagulante).Reacţii adverse de tip II

1. Sunt reacţii complet aberante, neanticipate de acţiunile farmacologice cunoscute ale unui medicament atunci când este administrat în doze terapeutice.

2. Sunt deobicei imprevizibile, nefiind observate în cursul programelor convenţionale de screening toxicologic şi farmacologic.

3. Deşi incidenţa şi morbiditatea sunt deobicei mici, mortalitatea este ridicată.

4. Nefiind legate de doză,Este dificil a incrimina medicamentele în apariţia

diferitelor reacţii secundare, de aceea se impune studiul lor la grupe populaţionale mari. Farmacoepidemiologia, prin modelele oferite, a permis efectuarea de studii controlate ce urmăresc dacă efectul advers studiat apare mai frecvent la populaţia expusă decât la cea neexpusă.

Există numeroase studii care arată importanţa iatrogeniei medicamentoase:-Reacţiile adverse medicamentoase reprezintă 15% din totalul bolilor,-10 - 20% dintre toţi pacienţii dezvoltă o reacţie adversă,-apariţia efectelor adverse prelungeşte perioada spitalizării la cel puţin 10% din pacienţi

2.Principalii parametri farmacocinetici.

Farmacocinetica se ocupă de studiul concentraţiei plasmatice a medicamentului, singurul parametru accesibil. Pentru a aborda acest termen trebuie să definim:a.timpul de înjumătăţire (T1/2): timpul necesar pentru ca valoarea concentraţiei plasmatice să diminue la jumătate; cunoaşterea timpului de înjumătăţire permite evaluarea numărului de prize pe zi pentru a obţine concentraţia plasmatică dorită.b. ASC (aria de sub curbă) sau AUC (area under curve) corespunde integralei concentraţiei plasmatice într-un interval de timp dat.

Rolul său principal este de a permite măsurarea biodisponibilităţii unui medicament.c. biodisponibilitatea reprezintă procentul de medicament administrat care ajunge în compartimentul central. În general, este măsurată comparând ASC obţinută după administrarea aceluiaşi medicament pe cale intravenoasă cu o altă cale, cel mai adesea orală.d .termenul de compartiment cuprinde:-primul compartiment care este un volum real (volumul sanguin)-al doilea compartiment care este un volum fictiv în care medicamentul este distribuit (ansamblul organismului, exceptând sângele) (1).e. Volumul aparent de distribuţie (Vd) este un volum fictiv, exprimat în litri/kg, în care este distribuit medicamentul, presupunând că este omogen (concentraţia tisulară medie este egală cu cea plasmatică).f. Clearance-ul este fracţia unui volum teoretic totalmente epurat pe unitatea de timp.- Clearance-ul plasmatic este volumul aparent de plasmă epurat în unitatea de timp.- Clearance-ul total sau global este fracţiunea volumului aparent de distribuţie, care este totalmente epurat în unitatea de timp.

În concluzie, clearance-ul total depinde de constanta de eliminare şi, deci, de timpul de înjumătăţire şi de volumul de distribuţie.g. Platoul (steady state)

Corespunde unei stări de echilibru atinsă după un număr de administrări. Dacă doza şi frecvenţa de administrare sunt stabile, atunci şi concentraţia obţinută va fi stabilă (platoul se atinge după aproximativ cinci timpuri de înjumătăţire) (1).

3.Caile de administrare a medicamentelor.Calea de administrare este determinată de:

-proprietăţile medicamentului (hidrosolubilitate, liposolubilitate, ionizare)

-scopul terapeutic urmărit (acţiune imediată, administrare controlată, restricţie pe o cale de administrare) (29).

Administrarea medicamentelor se realizează în principiu pe două căi principale:enterală ,parenterală.ENTERAL . Oral .Este cea mai comună cale de administrare, dar este şi cea mai variabilă şi implică cel mai complicat parcurs către locul ţintă. Aici are loc ”efectul primuluipasaj” unde sunt metabolizate majoritatea medicamentelor şi astfel este diminuată eficacitatea medicaţiei administrată oral.Sublingual.Plasarea sublinguală a medicamentului permite un contact direct şi prelungit cu mucoasa şi circulaţia locală capilară, ceea ce permite pătrunderea directă a principiului activ în torentul sanguin.Administrarea unui agent pe această cale are avantajul că medicamentul “şuntează” efectul primului pasaj hepatic.Rectal.Se utilizează pentru administrarea locală sau pentru a “şunta “ calea de metabolizare hepatică, pentru că 50% din circulaţia rectală nu se varsă în portă, de asemenea se foloseşte această cale de administrare pentru a evita aciditatea gastrică sau în afecţiunile care se manifestă cu vărsături.PARENTERAL. Administrarea parenterală este utilizată pentru medicamentele care sunt slab absorbite în tractul gastro-intestinal şi pentru agenţii instabili pe această cale de administrare, cum este insulina.Administrarea parenterală oferă cel mai bun control al dozei şi efectului medicamentului în corp.Intravascular (i.v.) este cea mai comună cale parenterală.Intramuscular (i.m.) . Medicamentele administrate intramuscular pot fi soluţii apoase sau preparate depôt (suspensie de medicament într-un vehicul non apos - etilenglicol sau ulei de alune) care au grade de absorbţie diferenţiateSubcutanat (s.c.).Această cale de administrare, ca şi cea musculară,C. ALTE CĂI DE ADMINISTRAREInhalarea .Permite eliberarea medicamentului pe o suprafaţă mare de mucoasă a tractului respirator şi a epiteliului pulmonar, producând un efect aproape la fel de rapid ca şi injectarea intravenoasă.Intranazal În anumite afecţiuni este necesar ca medicamentul să fie administrat direct în LCR (meningite).Topic.Calea de administrare topică se utilizează atunci când vrem să obţinem un efect local al medicamentului care poate fi aplicat pe tegument sau pe mucoaseTransdermal.Această cale de administrare conduce la efecte sistemice prin aplicarea cutanată a medicamentului, de obicei prin intermediul unui plasture transdermal.

4.Absorbtia si difuzia medicamentelorMedicamentul este capabil, prin grupările chimice pe

care le posedă, să ducă la modificarea suprafeţei celulare cu care vine în contact, deci să modifice proprietăţile acesteia.Dizolvarea şi difuzia medicamentelor

Dizolvarea substanţelor medicamentoase este un proces care precede absorbţia lor în circulaţia generală şi poate fi o etapă limitantă, de aceea este importantă pentru biodisponibilitatea medicamentelor.

Viteza de dizolvare a unei substanţe medicamentoase solide este definită prin cantitatea care intră în soluţie în unitatea de timp, în condiţii standardizate de interfaţă solid/lichid, temperatură şi compoziţie a solventului.Formele medicamentoase cu cedare modificată pot fi: c. prelungită ,cu c. întârziată.

Difuzia este principalul mod de transfer al substanţelor medicamentoase prin membranele biologice, adică de absorbţie în circulaţia generală, după ce a avut loc cedarea (sau dizolvarea) lor din formele farmaceutice administrate pe diferite căi.Traversarea membranelor de către medicamente

Compoziţia şi structura membranei plasmatice este în jur de 60% fosfolipide şi 40% proteine. Lipidele care intră în compoziţia membranelor sunt amfipatice deoarece sunt formate din molecule care au o extremitate polară (hidrofilă) şi o extremitate nepolară (hidrofobă). Proteinele se inseră în dublul strat lipidic, fie la exterior, fie la interior, fie transmembranar.

Există mai multe posibilităţi de traversare a membranei. Se distinge astfel: pasajul transcelular, pasajul paracelular, filtrul poros.Difuziunea pasivă prin dublul strat lipidic

Traversarea dublului strat lipidic se face fără consum de energie din partea celulei. Dublul strat lipidic membranar constituie o barieră:- impermeabilă pentru ionii de K+, Na+ şi Cl-, moleculele polare,

chiar neionizate, cum ar fi glucoza şi proteinele;- permeabilă pentru moleculele nepolare, liposolubile sau

hidrofobe cu masă moleculară mică sau medie, de asemenea

pentru moleculele în stare gazoasă şi pentru moleculele mici cu

polaritate slabă;

5. Biodisponibilitatea si bioechivalenta.Biotransformarea.Biodisponibilitatea este cantitatea relativă de

substanţă medicamentoasă din doza administrată sub forma unui produs farmaceutic, pe o anumită cale de administrare, care s-a absorbit nemodificată în circulaţia generală (mărimea absorbţiei) precum şi viteza cu care acest proces are loc (viteza absorbţiei)

Bioechivalenţa reprezintă o biodisponibilitate egală, adică absenţa unei diferenţe semnificative a mărimii şi vitezei absorbţiei unei substanţe medicamentoase din forme farmaceutice echivalente sau alternative, administrate în aceeaşi doză molară, în condiţii similare.

Atunci când este vorba de o substanţă medicamentoasă nouă, este necesară caracterizarea sa farmacocinetică şi un studiu de biodisponibilitate absolută sau relativă.Indiferent de modul în care au fost introduse în organism medicamentele, majoritatea suferă un proces de biotransformare. Biotransformarea constă, de obicei, în reducerea până la dispariţie a activităţii medicamentelor şi grăbirea eliminării lor prin variate procese biochimice.Medicamentele sunt transformate prin aceleaşi mecanisme biochimice ca şi metaboliţii endogeni.

Biotransformarea poate influenţa efectele unui medicament astfel (30):- formează un metabolit inactiv dintr-un drog activ, drog iniţial

inactiv, drog iniţial activ,- formează un metabolit toxic dintr-un drog iniţial netoxic.Biotransformarea se realizează în două faze:

Faza I● implică un sistem enzimatic de oxidare cu funcţii mixte, care cresc polaritatea moleculei, adică se măreşte solubilitatea în apă a medicamentelor.

Faza II● . În această fază au loc reacţii de conjugare, medicamentul combinându-se cu un substrat endogen prin gruparea sa polară, rezultând metaboliţi intens polari.

7.Principalii parametri ai actiunii farmacodinamice.Acţiunea farmacodinamică este caracterizată de mai mulţi parametri: Sensul acţiunii..Acţiunea poate fi: Stimulatoare (excitantă), obţinându-se prin ridicarea tonusului funcţional inhibitoare sau deprimantă. Potenţa (intensitatea acţiunii). Reprezintă capacitatea unei substanţe medicamentoase de a avea activitate biologică. Potenţa de acţiune este în relaţie cu doza – cu cât potenţa este mai mare cu atât doza este mai mică. Latenţa Măsoară timpul scurs de la administrarea unui medicament până la apariţia efectului farmacodinamic. Este dependentă de mai mulţi factori:calea de administrare, forma farmaceutică , strucţura chimică a substanţei , parametrii farmacocinetici.Eficacitatea Proprietatea unui medicament exprimată prin efectul maxim posibil (efect terapeutic). Timpul efectului maxim

Pentru unele categorii de medicamente (anticoagulante, cardiotonice) este necesar să fie cunoscut,pentru a se obţine o eficacitate maximă în timp util. Selectivitatea.

Reprezintă proprietatea medicamentului de a influenţa un substrat cât mai limitat din organism (majoritatea medicamentelor au un “spectru de acţiune”) Durata de acţiune

Cunoaşterea duratei de acţiune a medicamentului este absolut necesară pentru a determina şi adapta intervalul dintre administrări (priza).Durata de acţiune este dependentă de proprietăţile farmacocinetice. Locul de acţiune a medicamentului- la nivel extracelular sau în rezervoarele de lichid transcelular (sucuri digestive, LCR, umoarea apoasă, endolimfa, lichid articular- la nivel celular:- la nivelul membranei celulare.

6.Excretia medicamentelor.Medicamentele, dacă au suferit sau nu procese de

biotransformare vor fi eliminate din organism prin mai multe căi: biliară, intestinală, prin plămân . Eliminarea prin salivă, prin lapte, prin piele sunt cantitativ minore. Cea mai importantă cale de eliminare este însă calea renală.

Mecanismul de transport activ are un rol important în eliminarea unor substanţe medicamentoase din organism.

Calea digestivă constituie o cale de eliminare pentru unele medicamente. Prin salivă se pot elimina medicamente ca bromurile, chinina, metale grele, alcaloizi.

La nivelul intestinului gros, care constituie calea de eliminare a medicamentelor insolubile, se pot observa şi unele medicamente care se elimină prin mucoasa intestinală, cum este morfina.

Eliminarea pulmonară este predominantă pentru substanţele volatile sau gazoase mai ales anestezicele generale.

Eliminarea prin piele poate fi importantă terapeutic în cazul griseofulvinei în micozele cutanate

Prin glanda mamară se pot elimina o serie de substanţe în lapte care pot fi toxice pentru sugar (nicotina, chininina, mercurul)

1.Definitia farmacologiei.Scopul terapiei medicamentoase.Domeniul de studiu al farmacologiei.FARMACOLOGIA este ştiinţa care se ocupă cu toate aspectele interacţiunii dintre biosisteme şi substanţele chimice, proprietăţile fizico-chimice şi utilizările biologice ale substanţelor studiate, precum şi de unele aspecte privind sursele substanţelor farmacologic active (29).

Farmacologia studiază relaţiile de cauzalitate şi legile după care se desfăşoară fenomenele din cadrul domeniului de studiu.

Noţiunea de medicament sau drog defineşte, în sens larg, orice substanţă care poate influenţa natura vie, iar în sens restrâns, o substanţă utilizată în vederea prevenirii, ameliorării sau diagnosticării bolii.

Farmacocinetica studiază parcursul medicamentului în organism, dar şi influenţa organismului asupra medicamentului. Organismul poate acţiona limitând absorbţia, inactivând substanţa de bază sau grăbind eliminarea renală, digestivă sau pulmonară.

Farmacocinetica permite o mai bună alegere a căii de administrare, a momentului administrării, o dozare optimă pentru a obţine efectul terapeutic cel mai bun (întotdeauna corelarea se va face în context clinic şi evolutiv al bolii)

25. Reguli de bază în terapia cu antibiotice :1. Este necesar diagnosticul corect al prezenţei unei infecţii în organism: aceasta implică diagnostic clinic şi de laborator.Nu orice stare febrilă = boală infecţioasă. Alte afecţiuni însoţite de febră sunt: colagenozele, reumatismul acut, hemopatiile maligne, febra medicamentoasă.2. Stabilirea necesităţii tratamentului cu antibiotice:Există boli infecţioase care nu necesită tratament antibiotic (de ex. virozele necomplicate prin suprainfecţii)3. Alegerea antibioticului se face în funcţie de cunoaşterea sensibilităţii germenilor la antibiotice şi a spectrului de acţiune al antibioticelor. În mod concret ne bazăm pe rezultatele antibiogramei.4. Se preferă monoterapia cu antibiotice, utilizând un antibiotic cu spectru cât mai îngust (ţintit), pentru a împiedica apariţia de tulpini rezistente.5. Asocierea antibioticelor: are următoarele indicaţii:Reguli de asociere a antibioticelor, ţinând cont de clasificarea lor în:

-bactericide degenerative (peniciline, cefalosporine, aminoglicozide)

-bactericide absolute (polimixine)6.Stabilirea schemei de tratament cu antibiotice va preciza:- doza optimă,- calea de administrare

8.Factorii ce influenteaza farmacodinamia medicamentelor.

Acţiunea farmacodinamică depinde de :medicament:structura

chimică,doză

parametri farmacocinetici (absorbţie, distribuţie, concentraţie sanguină)interacţiuni cu alte medicamente, alimente sau alcoolorganism:specie, tip de sistem nervos, tip de metabolism, vârstă, sex, greutate, starea fiziologică sau patologică.

Alte condiţii-calea de administrare, -timpul şi ritmul administrării, -temperatura ambiantăRelaţia structură/acţiune poate fi abordată sub trei aspecte:structură asemănătoare – efecte asemănătoare (ex: nucleu ciclopentano-perhidrofenantrenic - glicozizii cardiaci)structură asemănătoare - actiune diferită (ex: levo – dextronoradrenalina).structură diferită – acţiune asemănătoare (miorelaxantele, anestezicele generale).Relaţia doză – efect

Dozaeste cantitatea de medicament care produce un anumit efect din partea organismului. Este o noţiune inseparabilă de cea de medicament.

Acţiunea. În funcţie de doză, un medicament poate avea acţiune: locală , sistemică: - terapeutică , toxică.

♦ Dozele în experiment se utilizează în studiul faramcologic (29):doza medie eficace DE50: cantitatea de medicament care provoacă la o specie animală efectul dorit al 50% dintre animale.doza letală medie DL50: doza de medicament care administrată unei specii animale omoară 50% din animalele de experienţă.doza letală absolută DL100: doza care omoară toate animalele luate în lucru.

♦ Dozele în studiul clinic

Din punct de vedere a intensităţii efectului se deosebesc:doza efectivă care produce un anumit efect farmacodinamic:- doza minimă activă (liminară, prag) - doza medie - doza maximădoza toxică care determină efecte toxicedoza letală.Latitudinea terapeutică reprezintă intervalul dintre doza minimă terapeutică şi doza maximă terapeutică fără a provoca efecte toxice.Interacţiunea medicamentelor

Interacţiunile mdicamentoase se pot utiliza cu scop terapeutic, realizându-se asocieri medicamentoase care influenţează una sau mai multe acţiuni farmacodinamice ale substanţelor asociate.Efectele interacţiunii medicamentoase pot fi :sinergice (fenomene de sumare (adiţie) si fenomene de potenţare); antagonice ;indiferente.Influenţe farmacodinamice ce ţin de organism

♦ Greutatea corporală, ♦ Sexul, ♦Vârsta Calea de administrareCalea de administrare poate influenţa:calitatea acţiunii medicamentelor (tipul de acţiune)intensitatea acţiunii farmacodinamice (potenţa, latenţa şi durata de acţiune).

♦Momentul administrării medicamentelorMomentul administrării medicamentelor poate

influenţa absorbţia cât şi acţiunea acestora inclusiv cea locală.

9.Reactivitatea individuala la medicamente.Practica a demonstrat că administrarea unui

medicament în doze egale la diferiţi indivizi, chiar în condiţii asemănătoare nu provoacă întotdeauna efecte similare. Acest fapt se datorează reactivităţii deosebite a organismului uman faţă de acţiunea medicamentelor.

Printre modificările particulare care pot apare la administrarea medicamentelor cităm:

- toleranţa este consecinţa unei sensibilităţi reduse sau a lipsei de sensibilitate a organismului la unele acţiuni ale medicamentelor. Ea poate fi o toleranţă înnăscută sau dobândită şi în acest din urmă caz poartă numele de obişnuinţă şi constă în diminuarea treptată a efectelor unei substanţe administrată în mod repetat.

- Dependenţa apare la unele medicamente şi este de două feluri: fizică şi psihică. Dependenţa psihică constă în necesitatea psihică imperioasă de a administra drogul, iar dependenţa fizică este caracterizată de apariţia unor simptome de gravitate variabilă ce constituie aşa numitul sindrom de abstinenţă, care se instalează la suprimarea drogului

- Tahifilaxia este fenomenul care constă în diminuarea până la dispariţie a efectului unui medicament administrat repetat în intervale scurte de timp.

- Idiosincrazia constă în declanşarea unor reacţii particulare ale organismului obţinute prin exagerarea unor efecte cunoscute sau prin apariţia unor efecte deosebite. Acest fenomen poate fi consecinţa, fie a unei sensibilităţi naturale, fie a sensibilizării la droguri.

- Cumularea constă în amplificarea efectelor unui medicament chiar până la fenomene toxice, în urma administrării sale repetate, fie acumulării medicamentului, fie a sumării efectului în timp.

- La oameni reacţiile psihice care pot interveni pe parcursul evoluţiei unei boli pot modifica semnificativ efectele farmacologice. Din această cauză pentru a evalua efectul real al drogurilor independent de factorii psihici, s-a imaginat aşa numitul placebo. Acesta este de obicei constituit de o substanţă lipsită de acţiune terapeuitică însă într-o formă de prezentare identică cu cea a medicamentului experimentat cu care este administrat concomitent la loturi de bolnavi care nu sunt informaţi asupra diferenţei dintre preparate.

10.Tipuri de interactiuni medicamentoase.Interacţiunile mdicamentoase se pot utiliza cu scop terapeutic, realizându-se asocieri medicamentoase care influenţează una sau mai multe acţiuni farmacodinamice ale substanţelor asociate.Interacţiuni medicamentoaseCurent, în terapie se asociază medicamentele:separate (tipizate – 3 – 4 tipuri de medicamente), fie cuprinse în aceeaşi formă farmaceuticăInteracţiunile pot apărea:înaintea pătrunderii în organism ca urmare a unor fenomene de ordin fizico-chimicdupă pătrunderea în organism prin interferenţe de ordin farmacocinetic si farmacodinamicInterferenţe de ordin farmacocinetic1.Asupra procesului de absorbţie:Modificarea cantităţii (fracţiei F) din doza totală DScăderea F duce la scăderea biodisponibilităţiiCreşterea F duce la creşterea cantităţii absorbite, creşterea efectului şi a riscului de toxicitate.Modificarea procesului de absorbţie a unui medicament de către alt medicament se poate datrora:InactivăriiComplexe neabsorbabileModificării motilităţii gastro-intestinaleModificarea pH – ului sucului gastric sau intestinal care favorizează ionizarea, deci scade absorbţia (forma ionizată este neliposolubilă, deci trece greu prin membrane)-Medicamentele se pot combina în tubul digestive formând complexe ce influenţează pozitiv sau negative absorbţia-Flora intestinală influenţează unele medicamente (ex. Salazopirina este inactivată, iar unele antibiotic ce distrug flora intestinală au efecte dimunuate)-Modificarea motilităţii intestinale influenţează absorbţia (ex. Metoclopramida prin accelerarea golirii stomacului face ca alcoolul, acidul acetil salicilic, paracetamolul administrate concomitant să se absoarbă mai repede(effect imediat).-Interacţiunile medicamentoase pot modifica absorbţia medicamentelor administrate pe alte căi decât cea orală (ex. Lidocaina + vasoconstrictor – Adrenalina se combină pentru a întârzia preluarea anestezicului de la locul injecţiei prelungindu-I efectul local)2.Interacţiunile asupra distribuirii medicamentelor se datorează:

- modificării distribuţiei regionale a fluxului sangvin

- deplasării de pe proteinele plasmatice3. Interacţiuni asupra metabilizării medicamentelor

- unele medicamente inhibă enzimele metabolizante (cel mai des enzimele microsomale hepatice.

13.Elemente de farmacogenetica.Farmacogenetica studiază variaţiile

interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor, precum şi ale receptorilor şi transportorilor specifici.

Diferenţele înregistrate printre subiecţii umani normali, în ceea ce priveşte eficacitatea unor agenţi terapeutici şi riscul pentru manifestarea unei stări de toxicitate, sunt cauzate de existenţa mai multor alele care codifică enzime deosebite prin activitatea lor metabolică. Aceste constituţii sunt denumite polimorfisme genetice.POSIBILITĂŢI ŞI TENDINŢE ACTUALE ÎN FARMACOGENETICĂ Farmacogenetica este un domeniu de interes crescând în medicină şi în industria farmaceutică. Pentru medicii ai căror pacienţi nu răspund în conformitate cu aşteptările la terapia medicamentoasă, farmacogenetica reprezintă atât un motiv de îngrijorare cât şi de speranţă. Numeroase droguri care au produs răspunsuri variabile sau reacţii adverse severe au trebuit să fie retrase de pe piaţă provocând pierderi importante industriei farmaceutice şi de aceea multe companii încearcă să-şi minimalizeze pierderile prin pretestarea metabolizării produselor lor, folosind enzime variabile genetic, care produc răspunsuri diferite. Aplicabilitatea clinică a testării farmacogenetice depinde de importanţa relativă a fiecărui polimorfism în determinarea conduitei terapeutice. Medicii trebuie să fie preveniţi dacă un agent farmacologic prescris este supus variabilităţii farmacogenetice şi trebuie să cunoască aplicabilitatea datelor teoretice. Cercetările în farmacogenetică evoluează în două direcţii principale: - identificarea genelor specifice şi a produşilor acestora, asociaţi cu diverse boli care ar putea fi ţinte pentru noi medicamente, - identificarea genelor şi a variantelor alelice care afectează răspunsul individual la agenţii farmacologici uzuali. Testarea farmacogenetică ar putea fi primul exemplu al aplicării anlizei ADN la nivel populaţional, dar mai este încă o cale lungă până la apariţia unor kituri farmacogenetice disponibile pentru medicii curanţi în vederea identificării medicamentelor la care este sensibil un anumit pacient.

14.Hipnotice si sedative.Tranchilizante minore si majore.Sedarea in stomatologie.SEDATIVELE SI HIPNOTICELEEfectul sedativ se manifestă prin deprimare psiho-motorie cu liniştirea pacientului, uneori somnolenţă, calmând stările de excitaţie şi agitaţie psiho-motorie.

Efectul hipnotic constă în favorizarea instalării unui somn asemănător cu cel fiziologic.

Efectul tranchilizant sau anxiolitic se caracterizează prin atenuarea stării de anxietate. HIPNOTICELE. în doze mici au efect sedativ, în doze mijlocii hipnotic şi în doze mari narcotic.Reprezentanţi:

1. Ciclobarbital - efect hipnotic pentru inducerea somnului în insomnii; efectul este rapid, se instalează in 15minute şi dureaza 3-5 ore, doza recomandată: 1cp. seara, ca hipnotic; 3x1/4 - 1/2 cp./zi, ca sedativ şi la copiii peste 5 ani.

2. Amobarbital - are o durată de acţiune relativ lungă

3. Fenobarbital- prezentare cp. 100 mg pentru efect hipnotic; cp. de 15 mg pentru efect sedativ şi fiole 200 mg (Doza Max.=0.25g) ce se administreaza im.HIPNOTICE NEBARBITURICE:1. Glutetimida - durata efectului hipnotic 4-8 ore , se recomandă seara la culcare 1-2 cp., se foloseşte şi în insomnii, hiperexcitaţie, pregătirea intervenţiilor chirurgicale, (cu 1 oră înainte de intervenţie)2. Benzodiazepine , au efect hipnotic de obicei la doze mai mari , somnul produs este profund şi revigorant, mai prezintă efect tranchilizant, miorelaxant, anticonvulsivant, anestezic general superficial (doar la doze mari) şi un slab efect inductor enzimatic.Reprezentanţi pentru efectul hipnotic:

1. Nitrazepam (Mogadon)-efectul se instalează mai lent 1/2 - 1 oră , este recomandat în insomnia produsă de anxietate. , se administrează seara la culcare 2-4 cp. la adulţi; la bătrâni şi copii doza e mai mică (este bine suportat de pacienţi).ANXIOLITICE SAU TRANCHILIZANTE---Efectul anxiolitic se caracterizează prin atenuarea/suprimarea stării de anxietate, de diverse etiologii. Administrarea acestor substanţe poate duce la ameliorarea stării unor bolnavi cu afecţiuni nevrotice sau de tip cortico-visceral. Tranchilizantele sunt larg utilizate în practică în nevroze, pre şi postoperator şi în afecţiuni somatice însoţite de anxietate. Reprezentanţi: a) Benzodiazepine: Diazepam, Oxazepam, Medazepam, Lorazepam, Bromazepam b) Anxiolitice nebenzodiazepinice: Meprobamat, Hidroxizin, Buspirona

17.Medicatia aparatului cardio-vascular.Implicatii in stomatologie. Curs 6MEDICAŢIA DIGITALICĂ Digitalicele (tonicardiacele) sunt medicamente care cresc forţa şi viteza de contracţie a miocardului aflat în insuficienţă cardiacă (efect inotrop pozitiv).1. Digoxi 2. Lanatozid "C" 3. Digitoxina (Digitalin)ANTIHIPERTENSIVEDefiniţie: Medicamentele antihipertensive, scad prin diverse mecanisme valorile tensiunii arteriale (TA),

Clase de medicamente antihipertensive administrate ca terapie de primă intenţie în formele de HTA uşoară / moderatăA.DIURETICELE: Diuretice tiazidice (Saluretice ),Diuretice de ansă :Furosemid B. - BLOCANTELE : - blocante cardio - selective ( 1-selective):β ( Nevibolol , Bisoprolol )2. -blocante neselective: β Propranolol Oxprenolol C. INHIBITOARELE ENZIMEI DE CONVERSIE (IEC) : Captopril , Enalapril Inhibitorii receptorilor AT1 ai angiotensinei II : Losartan Valsartan D. BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU : Nifedipina Nicardipina ANTIHIPERTENSIVELE PRIN ACŢIUNE CENTRALĂ : Clonidina, Metildopa ANTIANGINOAse - sunt medicamente care restabilesc echilibrul între necesarul şi oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat, având drept consecinţă oprirea / rărirea frecvenţei crizelor anginoase.I Derivaţii nitraţi constituie prima medicaţie antianginoasă

18.Medicatia aparatului digestiv.Implicatii in stomatologie.ANTIULCEROASELE

Antihistaminicele H2 sunt substanţe medicamentoase care inhibă efectul excitosecretor gastric al histaminei.- Ranitidina: Zantac ,- Famotidina: Famodar ,Quamatel ,- Roxatidina: Roxane, - Nizatidina: Axid comp

Anticolinergicele: sunt substanţe medicamentoase care acţionează atât pe cale vagală cât şi pe cale gastrică. - Propantelina : Propantelina ,- Oxifenoniu: Oxifenoniu ,- Pirenzepina: Gastrozepin

Blocantele pompei de protoni sunt substanţe medicamentoase care inhibă pompa H - K - ATP ază din celulele parietale scăzând semnificativ secreţia gastrică acidă.- Omeprazol: Losec comp 20 mg ; Glaveral

Analogi ai prostaglandinelor sunt substanţe medicamentoase care: stimulează secreţia de mucus şi bicarbonaţi; inhibă secreţia acidă; au efect citoprotector. - Misoprostol: Cytotec

Analogi ai somatostatinei sunt substanţe medicamentoase care inhibă secreţia patologic crescută a hormonului de creştere, a peptidelor, serotoninei, gastrinei produse în sistemul endocrin gastroenteropancreatic. - Octreotida: Sandostatin fioleII ANTIACIDELE sunt baze slabe capabile să neutralizeze acidul clorhidric şi să scadă activitatea pepsinei.Sunt : Compuşii de aluminiu : hidroxid, carbonat bazic, fosfat.Compuşii de magneziu : trisilicat, hidroxid, oxid

19.Medicatia aparatului renal.DIURETICE

Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei, prin creşterea natriurezei, fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii. Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului, permite individualizarea următoarelor clase de diuretice:ReprezentanţiDiuretice kaliuretice, Au efect natriuretic puternic. Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei.Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite - Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg-Indapamida (Tertensif) cp 2,5 mgAcţiunea diuretică este :- lent instalată (în aprox. 2 ore),- prelungită 12 - 24 ore,- moderată comparativ cu a diureticelor de ansăUtilizări terapeutice:Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în :a) HTA esenţială uşoară /moderatăb) Insuficienţa cardiacă cronicăDiuretice de ansă:Reprezentanţi:Furosemid ("Lasix") cp 40 mg ; f 2 ml/20 mgBumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: - rapidă (în 5min de la adm. i.v. şi 30 min de la adm. orală)- scurtă (4-6 ore),- puternică (sunt cele mai puternice diuretice). Utilizări terapeutice:

introdusă în terapeutică (1857).1. NITROGLICERINAIndicaţii: angină pectorală de efort ,criză de angină pectorală ,IMA (infarct miocardic acut ) (i.v. cât mai precoce), EPA (edem pulmonar acut ) (i.v.)2. Isosorbid mononitrat 3. Isosorbid dinitrat 4. Pentaeritril tetranitratII - BLOCANTELE sunt medicamente care reduc frecvenţa cardiacă şi forţa de contracţie a miocardului, diminuând necesarul de oxigen miocardic. -blocante cardio-selective :Atenolol - Metoprolol - -blocante neselective : Propanolol , - Oxprenolol -III BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIUSunt medicamente care reduc necesarul de oxigen miocardic (Verapamil / Dilzem) sau cresc oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat (dihidropiridinele). Amlodipina Felodipina Nifedipina Verapamil DiltiazemIV MolsidominaV. Trimetazidina

Compuşii de calciu : carbonatCompuşii de sodiu : bicarbonatIII CITOPROTECTOARELE GASTRICE (Pansamente gastrice) sunt substanţe medicamentoase care prin fixarea lor pe mucoasa gastrică realizează o protecţie mecanică a acesteia. Unele au efect antibacterian faţă de Helicobacter pylori.

- Subcitrat de bismut: De-nol comp.- Sucralfat: Gastrofait

a) Insuficienţă cardiacă cronică , în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC)Edem pulmonar acut , Insuficienţă renală cronică, Sindrom nefrotic, Ciroză hepatică cu ascităHTA esenţială ; criză HTADiuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante): Reprezentanţi:Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mgAmilorid cp 5 mg Au efect diuretic :- moderat, - lent instalat (după 24-72 ore), - prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului)Asocieri de diuretice: Reprezentanţi:a) Modureticb) Logirenc) Aldalix

20.MEDICAŢIA ANTIDIABETICĂ ŞI ANTITIROIDIANĂDiabetul zaharat este afecţiunea metabolică cea

mai frecvent întâlnită ce se caracterizează printr-un deficit relativ sau absolut de insulină manifestat prin hiperglicemie ± glicozurie la care se asociază modificări lipidice şi proteice la fel de importante.

Din punct de vedere clinic distingem:Diabet zaharat insulino - dependent (tip I) (juvenil) caracterizat prin deficit secretor absolut de insulină1. Diabet zaharat insulino - independent (tip II) (al

adultului) caracterizat pri deficit secretor relativ de insulină

Obiectivele tratamentului în diabet zaharat:1. Reducerea şi menţinerea valorilor glicemiei cât mai

aproape de valoarea normală (maxim 120 de mg%)2. Prevenirea complicaţiilor secundare evoluţiei bolii

(micro şi macroangiopatia diabetică)Medicaţia antidiabetică cuprinde: Insulina , Antidiabeticele orale INSULINA Este medicaţia de substituţie a bolnavului cu DZ tip I.Preparatele insulinice: Insulinele convenţionale , Insulinele monocomponent , Insulinele umane În funcţie de durata de instalare a acţiunii, insulinele pot fi: cu acţiune rapidă (8 h) , cu acţiune medie sau intermediară (12 - 14 h) , cu acţiune lentă sau prelungită (~ 24 h)

Modul de administrare al insulinelor:I. Tratamentul clasic se poate face cu una din următoarele variante: o singură injecţie cu insulină lentă administrată dimineaţa sau seara la ora 11 - de ales la diabeticii vârstnici două injecţii cu insulină medie administrate dimineaţa şi seara la interval de 12 ore

trei injecţii cu insulină rapidă administrate dimineaţa, prânz şi searaII. Tratamentul intensificat cu insulină constă în individualizarea terapiei de la un pacient la altul şi de la o zi la alta prin controlul glicemiei şi/sau al glicozuriei de 3 - 4 ori pe zi.Acest tip de terapie este foarte eficient, dar este şi costisitor neputându-se adresa tuturor pacienţilor.

ANTIDIABETICELE ORALEI. Sulfamidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale cele mai larg utilizate în DZ tip IIReprezentanţi: Tolbutamid , Clorpropamida II. Biguanidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale preferabil a fi utilizate la bolnavii supraponderali cu DZ tip II.Reprezentanţi: Metforminul , Buforminul Medicaţia antitiroidiană

Hipertiroidismul însoţit de guşă difuză - boala Graves - Basedaw este o afecţiune autoimună ce se caracterizează printr-o hipersecreţie de hormoni tiroidieni.Această afecţiune apare mai des la adulţii tineri.

Simptomatologia hipertiroidismului constă în: nervozitate, nelinişte, apetit crescut, scădere în greutate, tahicardie cu palpitaţii.

În tratamentul hipertiroidismului se utilizează substanţe cu structură tiamidică de tipul: - metiltiouracil

propiltiouracil

- metimazol

- carbimazol, care au proprietăţi antitiroidiene.

21.Medicatia singelui.Anticoagulante.Hemostatice.Fibrinolitice.MEDICAŢIA ANTIANEMICĂ: Tratamentul anemiei feriprive si pernicioaseTratamentul anemiei feriprive

Anemia feriprivă este tipul de anemie hipocromă, microcitară, în care tulburarea de bază o constituie scăderea cantităţii de fier din organismb) Tratamentul anemiei pernicioase (megaloblastică):

Anemia pernicioasă este o boală celulară generală, datorată carenţei de Vitamina B12 şi se caracterizează prin modificări în celulele ţesutului sanguin, mucoasei digestive şi a sistemului nervos.I. ANTICOAGULANTELE

Sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare al sângelui, acţionând asupra diferiţilor factori ai coagulării.Clasificare: A. directe: 1. heparina standard 2. heparine cu masă moleculară mică 3. heparinoizi de sinteză

B. indirecte: derivaţi cumarinici (Trombostop)Principii de administrare:- i.v. în bolus: tratamentul se începe de obicei cu 2 fiole (= 10.000 U.I.) apoi se continuă cu 1 fiolă la 4 ore (în tromboză), - perfuzie i.v., -subcutan (soluţia concentrată cu: 25.000 U.I./1 ml) stabilirea dozei: - curativ: doze mari, i.v., - profilactic: doze mici, subcutanatB. Anticoagulante indirecte Principii de administrare:- tratamentul se poate face: singur sau în asociere cu heparina (în urgenţe);- individulalizarea tratamentului se realizează în funcţie de valorile indicilor de control: timpul Howell (= 2 - 2,5 N) şi indicele de protrombină (= 25 - 30%N). În prezent, pentru evaluarea exactă a eficacităţii cât şi a riscului tratamentului cu derivaţi cumarinici se recomandă exprimarea rezultatelor prin raportul INR ("international normalised ratio"). În general, valori ale INR = 2 - 3, reprezintă un regim terapeutic de intensitate moderată, eficace şi un risc mic de hemoragie.

- iniţial se administrează o doză de atac: unică, oral, seara, 3 zile, apoi se continuă cu o doză de întreţinere (1/2 - 1 cpr/zi) în funcţie de valorile indicilor de control;- administrarea nu se întrerupe brusc;- nu se asociază cu Aspirina, Fenilbutazona (risc de hemoragii severe);- sunt interzise: intervenţiile chirurgicale (inclusiv extracţiile dentare), alimentele bogate în vitamina K (varză, spanac, salată), injecţii intramusculare (risc de hematom).II. FIBRINOLITICELE

Sunt medicamente care produc liza rapidă a trombilor şi determină recanalizarea vasului obstruat prin tromboză.Principii de administrare:- administrarea se face i.v. sau în perfuzie i.v.- tratamentul se va iniţia cât mai precoce (în infarct miocardic acut la 0 - 12 ore de la debut), este de scurtă durată (2 -3 zile) şi se continuă cu un anticoagulant;- control obligator al tratamentului: clinic şi de laborator (se determină APTT; dacă valoarea APTT este sub 64 secunde se întrerupe fibrinoliticul şi se continuă cu un anticoagulant: heparină, i.v.);- controlul timpului de trombină este obligator în tromboliza sistemică pe termen lung; examenul de laborator se repetă la 12 ore, iar timpul de trombină are valoare = 2 - 3 N (dacă activitatea sistemului fibrinolitic este adecvată);- nu se administrează anterior tratament injectabil (s.c., i.v., i.m.).III. ANTIAGREGANTE PLACHETARE

Sunt medicamente care împiedică sau reduc formarea trombilor plachetari în sistemul arterial.Indicaţii: profilaxia trombozelor arterialePrezentare şi administrare:Acid acetil salicilic cpr 0,5 g; 1/2 comprimat/zi

22. ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENEAntinflamatoarele nesteroidiene au 3 efecte majore : Analgezic, Antiinflamator, Antipiretic1. ACIDUL ACETILSALICILIC (aspirina) - are actiune analgezica, antiinflamatoare si antipiretica , si actioneaza prin inhibarea ciclooxigenazei, care determina inhibarea sintezei de PG.- analgetic - difera de efectul analgetic al opioidelor, deoarece el actioneaza prin scaderea pragului sensibilitatii dureroase, si nu prin cresterea suportabilitatii. Actioneaza mai bine asupra durerii fazice decat asupra durerii tonice , si datorita faptului ca are si efect antiinflamator, actioneaza in special asupra durerilor produse de inflamatie.2. DERIVATI DE PARA-AMINO-FENOL

a. Fenacetina - are actiune analgetica si antipiretica moderata si actiune antiinflamatorie slaba, fiind utilizata mai ales in asociatii antinevralgice.

Prin metabolizare se transforma in paracetamol, care este mai bine suportat, ea mai formand si alti metaboliti, care sunt toxici pentru rinichi (pot produce nefrita toxica). Actioneaza si la nivelul SNC unde inhiba ciclooxigenaza.

Reactii adeverse :- eruptii cutanate si leucopenie alergica,- folosirea cronica duce la methemoglobinemie si anemie hemolitica.

b. Paracetamolul - are aceleasi proprietati ca fenacetina, dar provoaca mai putin methemoglobinemie si nu favorizeaza hemoliza. Poate produce insa trombocitopenie.

Reactii adverse - in doze mari produce o afectare toxica a ficatului.3. DERIVATI DE FENAZONA

a. Aminofenazona (Piramidon) - are proprietati analgetice antipiretice asemanatoare acidului acetilsalicilic, dar are efecte antiinflamatorii mai reduse.b. Metamizolul sodic sau noraminofenazona (Algocalmin, Nevralgin) are toate proprietatile aspirinei, efectul analgetic fiind mai intens decat cel antipiretic, iar efectul antiinflamator fiind slabc. Fenilbutazona si Oxifenbutazona au actiune, in principal, antiinflamatorie (antireumatica).Calmeaza durerea si scad fenomenele inflamatorii in poliartrita reumatoida, spondilita anchilopoietica, reumatism cronic, criza gutoasa, tromboflebita.

4. INDOMETACINA - este un derivat de acid indolacetic, foarte activ ca antiinflamator. Este cel mai puternic inhibitor al sintezei de PG, efectul antiinflamator fiind mai puternic decat cel5. PIROXICAMUL - are toate proprietatile antiinflamatoarelor nesteroidiene, dar durata efectului este lunga, astfel incat se poate administra o data/zi . Determina o iritatie gastrica puternica.6. MELOXICAMUL - este inrudit cu Piroxicamul, are aceleasi efecte, dar riscul de afectare digestiva este mult mai mic. De asemenea, efectul antiagregant plachetar este mai mic.Studierea acestu medicamnet a dus la concluzia ca ciclooxigenaza este de 2 tipuri :

- Ciclooxigenaza 1 care produce in mod tonic PG care sunt implicate cu precadere in mentinerea integritatii mucoasei digestive si in mentinerea normala a agregabilitati plachetare.

- Ciclooxigenaza 2 care actioneaza fazic producand PG implicate in durere, febra si inflamatii.7. MONTELUKASTUM (Singulair) - inhiba specific receptorii pentru LT-C4 si LT-D4 aavand efect antiasmatic, cu eficacitate maxima pe astmul provocat de antiinflamatoarele nesteroidiene (in special astumul produs de aspirina).8. Alte antiinflamatoare sunt :

a. Iboprofenul (Brufen) este un compus de sinteza cu structura aril-acetica, avand efecte asemanatoare cu acidul acetilsalicilic.b. Ketoprofenul si Diclofenacul (Voltaren) - sunt derivati aril-acetici cu proprietati similare Ibuprofenului, dar mai activi ca acesta. Au in special efect antiinflamator.

23 ANESTEZICE LOCALESunt substanţe care, prin acţiune locală pe neuroni şi formaţiunile

nervoase periferice, determină pierderea reversibilă a senzaţiei dureroase . Nu afectează conştienţa sau funcţiile vitale ale organismului. Se indică în cazul unor intervenţii chirurgicale mici, de scurtă durată, în endoscopii, sau diferite afecţiuni medicale. Anestezicele locale acţionează pe neuroni şi fibre nervoase.

Ordinea influenţării este următoarea : 1.Fibrele vegetative, 2.Fibrele dureroase ,3.Fibrele termice.,4.Fibrele proprioceptive şi tactile.

Tipuri de anestezii locale1. de suprafaţă sau de contact – se aplică direct pe

tegumente sau pe mucoase.2. de infiltraţie – constă în injectarea anestezicului în

piele sau ţesuturi, strat cu strat3. de conducere sau regională – injectarea

anestezicului în apropierea unei formaţiuni nervoase: nerv periferic (anestezie tronculară) sau plex nervos (anestezie plexală) . Se realizează astfel un bloc nervos.

Rahianestezia – injectarea anestezicului în spaţiul subarahnoidian în regiunea lombară. Sunt afectate rădăcinile posterioare ale nervilor din această zonă şi straturi superficiale din măduvă. Permite intervenţii chirurgicale uşoare( pe abdomenul inferior ).

Anestezia epidurală – injectarea anestezicului în spaţiul epidural. Poate difuza subarahnoidian , sau paravertebral.

TIPURI DE ANESTEZICEA). anestezice cu structură amidică- sunt metabolizate

hepatic prin dezaminare→ au durată de acţiune mai lungă1. anestezice locale cu potenţă crescută şi acţiune

prelungită ( mai mare de 3 ore ) : Bupivacaină , Etidocaina , Tetracaina, Cineocaină.

2. anestezice locale cu potenţă şi durată de acţiune medii( 1-2 ore ) : Lidocaină , Mepivacaină , Prilocaina

B). Anestezice cu structură esterică – au durată de acţiune mai scurtă (20-60 min.) şi potenţă scăzută; sunt rapid inactivate de colinesterazele plasmatice. Exemple : Procaina , Clorprocaina.

Efecte adverse :- anestezice amidice : stimulare SNC- pot

apărea convulsii , stări de excitaţie psihomotorie ,hipertermie malignă.Sunt deprimante ale miocardului,producând scăderea tensiunii arteriale; Lidocaina are şi efect antiaritmic.

- anestezice esterice : pot da reacţii alergice locale sau generale ( se testează înainte de administrare ). Procaina are şi efect de tip biotrofic , stimulând regenerarea neuronală; este produsul activ din Gerovital.

24. ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTEANTISEPSIA - operaţiune cu rezultat momentan ce permite, la nivelul ţesuturilor vii (piele, mucoase, cavităţi naturale, plăgi deschise) şi în limita toleranţei acestora, să fie inactivaţi sau omorâţi germeni patogeni•Se realizează numai prin mijloace chimice, nu sterilizează ţesutul viu ci reduce în grade variabile numărul de germeni•ANTISEPTIC = agent chimic bactericid (care omoară germeni) sau bacteriostatic (care inhibă creşterea germenilor) prin care se realizează antisepsia.•Noţiunea de antiseptizat implică o porţiune a tegumentelor sau mucoaselor la nivelul căreia, după tratamentul cu antiseptic, numărul germenilor scade suficient de mult, ceea ce permite o puncţie, injecţie, incizie chirurgicală etc.Antisepticele sunt substanţe bactericide sau bacteriostatice cu acţiune asupra germenilor aflaţi pe ţesutul viu (piele, mucoase, cavităţi naturale, plăgi).Dezinfectantele sunt substanţe care distrug microorganismele patogene din mediul extern (diferite obiecte şi instrumente, pansamente, îmbrăcăminte, încăperi, excrete etc).DEZINFECŢIA -operaţiune prin care se distrug germenii patogeni (cu excepţia unor spori şi a unor virusuri) existenţi în afara corpului uman, până la un nivel la care nu mai sunt periculoşi pentru sănătate:-de pe suprafeţe inerte contaminate (diferite obiecte, haine, instrumente medicale etc.);

- din mediu (apă, aer, spaţiu de cazare etc.).•Se realizează prin mijloace chimice, fizice, mecanice.•DEZINFECTANT = agent chimic prin care se realizează dezinfecţia.• = agent chimic care elimină anumite microorganisme patogene, dar nu toate formele microbiene (endosporii bacterieni) (Rutala, 1990).•În anumite condiţii, un dezinfectant poate produce sterilizare (operaţiune denumită sterilizare la rece şi folosită pentru instrumente termolabile).•O substanţă poate fi folosită atât ca dezinfectant cât şi ca antiseptic în funcţie de modul de utilizare, concentraţie, timp de contact etc.Antisepsia se realizează numai cu mijloace chimice, nu sterilizează ţesutul viu, ci reduce în grade diferite numărul de germeni. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 min.), la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme, fără a afecta macroorganismul. Deci toxicitatea trebuie să fie selectivă.Clasificarea antisepticelor şi dezinfectantelor se face după criterii chimice sau după criteriul componentei active.

26. Farmacoterapia urgentelor medico-chirurgicale in cabinetul de medicina dentaraUrgenta - un eveniment brusc neaşteptat,care determină dereglarea funcţiilor vitale ale organismului, fapt ce impune o intervenţie imediată.

URGENTE MEDICALE: cel mai des intîlnite legate de terenul pacientului sau de disfuncţiile aparatelor şi sistemelor în contextul unei manevre stomatologice

URGENŢE CHIRURGICALE: sunt mai rare ; sunt direct legate de activitatea stomatologică, ştiindu-se ca aceasta este cu precadere sângerândă dar care nu au un risc chirurgical major.

MANAGEMENTUL URGENŢEI IN CABINETUL STOMATOLOGIC1.PREVENIREA URGENŢEI 2. RECUNOAŞTEREA URGENŢEI3.

TRATAREA URGENTEIAspiraţia de corpi străini în căile respiratorii: Semne de obstrucţie

acută: Tiraj, cornaj, Blocarea respiraţiei, apnee. Indepărtarea corpilor

străini se va face prin introducerea indexului în interiorul obrazului către baza limbii şi prin mişcări lente se caută corpul străin.

PROCEDURI NONINVAZIVE : bătaia pe spate ,presiunea manuala, curăţirea cavităţii orale cu degetele.

Proceduri invazive : (Deschiderea chirurgicală a căilor respiratorii este un act de mare responsabilitate .Se va face numai în caz de mare urgenţă şi după ce au fost epuizate celelalte posibilităţi ) : puncţia membranei cricoidiene , traheotomia,  cricotomia.

In cabinetul stomatologic exista foarte multi alergeni, foarte multe substante medicamentoase putand fi considerate substante alergogene.

Astm bronşic - agonişti beta2 în aerosoli, aminofilina, antihistaminice.

In stomatologie cel mai frecvent apar: edemul Quincke si urticaria.Urticaria Tratamentul se instituie imediat si consta in

administrare de:- Tavegyl (1 - 2 fiole de 2 mg.), Tagamet ( 300 mg. i.v.)

Edemul Quincke - Tratamentul:- oprirea imediata a administrarii medicamentului incriminat- administrare de corticisteroizi in cantitate mare: hemisuccinat de hidrocortizon 300 - 400 mg. i.v., Fortecortin, -Adrenalina,1%, 1/2 f. de 1 ml. i.v., Suprarenalina, 1 mg.

Angina pectorala - Terapia consta in asezarea pacientului in pozitia sezand (repaos) si facilitarea unei bune oxigenari. Se administreaza urmatoarea medicatie: coronodilatatoare: Nitropector, Nitroglicerina.

27 .Scara analgezică a OMS cuprinde medicaţia analgezică clasificată în trepte, în funcţie de intensitatea efectului analgezic. Treapta 1 cuprinde analgezicele cele mai slabe, iar treapta a 3-a pe cele mai puternice. Terapia durerii începe fie cu prima treaptă, urcând progresiv până la treapta cu care se obţine o analgezie satisfăcătoare, fie direct cu o treaptă superioară.Reprezentanţi:

Treapta 1 : Substanţe care inhibă sinteza prostaglandinelor 1. Acid acetilsalicilic , 2.Paracetamol ,3. Metamizol , 4.

Antiinflamatoare nesteroidiene Reprezentanţi:Indometacin ,Diclofenac ,Ibuprofen ,Piroxicam, Fenilbutazonă Treapta a 2 -a : Opioide mai slabe. Se pot asocia cu medicamente din treapta 1.1. Codeina , 2.Petidina , 3.Tramadol

Treapta a 3 - a : Opioide puternice

Se pot asocia cu medicamente din treapta 1.

1. Morfina 2. Pentazocina , 3. Buprenorfina Efecte secundare: toleranţă (= scăderea progresivă a efectului), dependenţă (cu apariţia sindromului de abstinenţă la întreruperea tratamentului) , deprimare respiratorie , greaţă, vărsături , retenţie de urină , constipaţie , spasm al sfincterului Oddi (spasm biliar) , euforie.Principiile de tratament diferă în funcţie de tipul durerii: acută sau cronică. În durerea acută:Scopul tratamentului este suprimarea rapidă a durerii, de cele mai multe ori cu cele mai puternice analgezice, administrate parenteral, în doze standard.În durerea postoperatorie deoarece sensibilitatea la durere variază de la pacient la pacient, administrarea trebuie individualizată şi se face la cererea pacientului = on demand - analgesie = pacient - controlled - analgesia În durerea cronică: Scopul tratamentului este de a împiedica apariţia durerii, de cele mai multe ori cu analgezice orale, în doze individualizate şi administrate la intervale riguros fixate. Tratamentul durerii cronice trebuie să fie multimodal: administrare sistemică/locală de analgezice, blocarea trunchiurilor nervoase, analgezie paravertebrală, anestezie peridurală, radioterapie, gimnastică medicală, psihoterapie.În durerea cronică care nu are etiologie malignă pacienţii trebuie trataţi fără opioide cât mai mult timp posibil.La pacienţii cu neoplasm este necesară o analgezie continuă astfel încât administrarea medicamentelor se face după un orar fixat dinainte şi nu la cererea pacientului.