1. LOCUL SI ROLUL ISTORIEI ÎN ŞCOALĂ. La formarea personalităţii elevului, fiecare disciplină de învăţământ contribuie în funcţie de conţinutul ei, prin modalităţi şi căi specifice. Prin natura sa, istoria trezeşte şi cultivă sentimente, creează acele stări raţionale şi afective de care are nevoie orice fiinţă umană pentru a trăi şi a-şi valida capacităţile creatoare în conformitate cu cerinţele progresului şi cu interesele societăţii. Istoriei îi revine un rol esenţial în formarea personalităţii elevilor. Istoria vizează atât latura cognitivă, cât şi cea raţional-afectivă, contribuind la dezvoltarea cunoştinţelor din toate sferele existenţei sociale, a capacităţilor intelectuale ale elevului în concordanţă cu cerinţele vieţii contemporane, cu progresele ştiinţifice. Istoria nu doar transmite un volum de cunoştinţe în informarea elevilor asupra curgerii datelor sau a desfăşurării unor evenimente istorice ci are rolul important de a forma capacităţi de interpretare, înţelegere şi acţiune. Istoria vizează atât latura cognitivă cât şi cea raţional-afectivă contribuind la dezvoltarea cunoştinţelor din toate sferele existenţei sociale. Istoria este un exemplu pentru prezent, este o ştiinţă de sinteză, componentă esenţială a culturii generale, operează cu concepte, noţiuni specifice şi altor discipline, constituie fundament pentru cunoştinţele dobândite la discipline ca: limba şi literatura română, literatura universală. La dezvoltarea orizontului de cunoaştere al elevilor contribuie toate disciplinele de învăţământ şi toţi factorii educaţionali implicaţi in procesul instructiv-educativ. Între acestea, istoria ca disciplină prin excelenţă de cultură generală, are un rol deosebit pentru orice tânăr în formare, indiferent ce profesie sau meserie va urma. Această disciplină de învăţământ îndeplineşte, mai presus de orice, un important rol educativ, accentul punându-l pe formarea convingerilor, cultivarea sentimentelor, cultivarea acelor disponibilităţi pe care orice elev trebuie sa le aibă, ca un bun cetăţean. Studierea istoriei în scoală nu constă doar în transmiterea de cunoştinţe elevilor, în informarea lor cu date, lucruri, fapte, evenimente şi persoane istorice. Are rolul de a forma capacităţii de interpretare, de înţelegere şi de acţiune. Datorită resurselor de care dispune, istoria contribuie la integrarea unitară a cunoştinţelor, la dezvoltarea capacitaţilor elevilor de a interpreta fapte şi evenimente, de a stabili relaţii de cauzalitate între ele, de a pătrunde în esenţa proceselor istorice, de a genera atitudini şi de a forma gândirea istorica a elevilor, transformarea conştiinţei lor în convingeri şi a acestora în spirit civic. Istoria românilor este un inestimabil tezaur pe care elevii trebuie să-l cunoască şi să adauge propria lor contribuţie la cunoaşterea lăsată de înaintaşi. Prin cunoaşterea istoriei naţionale, se conştientizează propria origine, apartenenţa la o etnie, la un neam, ataşamentul faţă de locurile natale şi se cultivă respectul faţă de valorile patrimoniului naţional. Cunoscând istoria, elevii învaţă să respecte trecutul, învaţă să preţuiască realizările prezentului, învaţă să se pregătească temeinic pentru a reuşi la rândul lor să se angajeze conştient în uriaşul efort de consolidare a societăţii româneşti contemporane.2 . OBIECTIVELE URMARITE PRIN STUDIUL ISTORIEI-METODICA : obiective – tipuri de comportament observabile si neobservabile; proiectarii anticipative ale tipurilor de comportament de manifestare, pe care dorim sa le contruim indicand si tehnici specifice de testare. Prin obiective se arata ce se urmareste in fiecare secventa a procesului educativ; cum se evaluaeaza rezultatele obtinute. Functii de proiectare, evaluare, selectare, orientare, stimulare, constientizare si conceptualizare a etapelor procesului educativ. Clasificare: Obiective Cadru sunt obiective generale, ce orienteaza intreaga activitate pe parcursul unui an scolar, se regasesc in curriculum, se formeaza cu infinitivul lung. Au in vedere insusirea de catre elevii a unui

sistem de informatii, notiuni; fac referinta la activitatea. Specifica rezultatele asteptate ale invatarii pe fiecare an de la un an de studiu, de altul. Se fixeaza la fiecare an de studiu in parte, urmarindu-se atingerea obiectivelor cadru. Pentru programa de clasa a 4 obiectivele cadru sunt: Reprezentarea timpului şi a spaţiului în istorie; Cunoaşterea şi utilizarea surselor istorice; Cunoaşterea şi utilizarea termenilor istorici; Cunoaşterea şi interpretarea faptelor istorice; Dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Obiectivele de referinta sunt concepute pentru arii curriculare si discipline de studiu. Au un grad ridicat de generalizare si complexitate. Se refera la formarea de capacitatii intelctuale, de deprinderi, abilitati si aptitudini specifice disciplinei respective si sunt urmarite de-a lungul mai multor ani de studiu. Exemple de obiective de referinta pentru calsa 4:1.1. să ordoneze obiecte după criteriul „mai vechi” / „mai nou”; 2.1. să recunoască şi să utilizeze informaţii dintr-o sursă istorică; 3.1. să folosească termeni istorici în situaţii diverse; 4.1. să aprecieze rolul oamenilor în desfăşurarea evenimentelor; 5.1. să exprime opinii personale în aprecierea faptelor din trecut şi prezent. Obiectivele operationale sunt infaptuite pe termen scurt, incadrul lectiilor si a altor activitatii intructiv-educative. Sunt valabile la nivelul activitatii efective de predare-invatre-evaluare, realizata in diferite forme de organizare didactica. Reprezinta dimensiunea operationala a procesului de invatamant care proiecteaza actiunile pe care elevul trebuie sa le realizeaze sub conducerea cadrului didactic in timpul lectiei. Proiecteaza, la nivelul operational, comportamentul de raspuns al elevilor, la sarcinile didactice comunicata la inceputul lectiilor sau altor activitatii intructiv-educative. Acest comportament de raspuns trebuie sa fie observabil si evaluabil, dpvd pedagogic. Operationalizarea obiectivelor: strategia de operationalizare a obiectivelor pedagogice este proiectata si realizata de fiecare profesor prin actiuni complementare (deducerea obiectivelor concrete din obiectivele generale si specifice, incluse in programele scoalre; prezentarea obiectivelor concrete; ca sarcini didactice ce trebuie sa le realizeze elevul in timpul activitatii – lectia – sub forma de obiective cu continut informativ si obiective psihologice, formativ, adaptate la specificul clasei), care vizeaza precizarea „comportamnetului jocului” al elevului, exprimat de regula, printr-un verb si o performanta concreta, exprimata la nivel de produs al invatarii. Pornind de la posibilitatea diferentierii unor categorii comportamentale s-au delimitat 3 grupe de obiective: cognitive (cunostiinte, deprinderi, capacitati, abilitati); afective (interese, atitudini, convingeri, sentimente); psiho-motorii (dexteritate, manuala, rapiditatea miscarilor; comportamente fizice). Taxonomiaq lui Bloom (1956) vizeaza cunoasterea simpla; intelegerea, aplicarea, analiza, sinteza, evaluarea critica; completata de Krathwall pentru doemniul afectiv: receptare, rectie, valorizare, organizare, caracterizare; si de Simpson (psihomotor): percepewre-dispozitie-reactie dirijata-automatism-reactie complexa. 3. DOCUMENTELE SCOLARE-METODICA : După completare, toate documentele şcolare devin acte cu regim special. PLANUL CADRU de invatamant este un document oficial prin care se structureaza continutul invatamantului pe niveluri si profiluri de scoli. Sunt stabilite numarul de ore (minim si maxim) pe diferite discipline sau arii curriculare. Planul cadru pentru invatamantul preuniversitar este structurat astfel: disciplinele sunt grupate pe arii curriculare; sunt prezente ,, curriculum-ul nucleu “ si ,, curriculum-ul la decizia scolii “ asigurarea continuitatii in cadrul aceluiasi ciclu, a interdependentei dintre disciplinele scolare. Acesta oferă o soluţie de optimizare a bugetului de timp pentru activitatea elevului, iar învatatorului ghidul general de proiectare, planificare calendaristica(anuală şi semestrială) a activitatii, dar pe care acesta îl adaptează la condiţiile concrete ale şcolii. Principiile care au stat la baza elaborarii Planului de invatamant sunt: Principii de politica educationala; Principii de generare a noului plan de invataman. PROGRAMA ANALITICA: Programele analitice sau scolare reprezinta o

sinteza a continuturilor invatamantului pe ani de studiu sau pe cicluri de invatamant. Programa analitica este echivalenta cu curriculumul scris sau oficial. Structura unei programe analitice de tip traditional (centrata pe o disciplina de invatamant) include doua parti: o parte de prezentare generala in care se specifica obiectivele educationale generale ale disciplinei, importanta disciplinei in invatare pentru elevi, principiile fundamentale pe care se structureaza continutul disciplinei si organizarea lui; in partea a doua se precizeaza temele si subiectele organizate pe capitole si subcapitole si numarul de ore alocate lor. Noile programe scolare realizate pe arii curriculare se deosebesc de programele traditionale prin: tipul de abordare a continutului domeniului ca perspectiva si obiective; se precizeaza obiectivele pentru fiecare an de studiu al ariei respective; sunt sugerate temele optionale la alegerea profesorului sau la decizia scolii; se fac sugestii privind metodologiile de predare si evaluarea elevilor in functie de standardele nationale de evaluare (se precizeaza nivelul minim, maxim si mediu de performanta).    Intre programa scolara si planul-cadru trebuie sa existe unitate, in sensul ca obiectivele, tematica si standardele pe care le pretinde programa trebuie sa corespunda calitativ si cantitativ normelor precizate in planul de invatamant. Programa de istorie este parte a Curriculumului naţional. 4. TIPURI DE ACTIVITATI DE PREDARE-INVATARE-METODICA : LECŢIA DE ISTORIE Reprezintă o formă de activitate care se desfăşoară în clasă, sub conducerea unui profesor, într-un interval de timp precis determinat pe baza cerinţelor cuprinse în programă şi în funcţie de orarul şcolar. Este o formă a procesului de învăţământ prin care un cuantum de informaţii este perceput şi asimilat activ de către elevi. Prin conţinutul ei oferă elevului posibilitatea să exerseze capacităţile intelectuale şi afective, să-şi formeze şi să-şi consolideze sentimente şi convingeri, trăsături pozitive de caracter, forme adecvate de comportament. Asigură un sistem de relaţii între profesori şi elevi. Lecţia de istorie rămâne forma organizată de predare a istoriei în învăţământul nostru. Tipuri de lecţii de istorie Lecţia de comunicare a cunoştinţelor (cu varianta mixtă sau combinată), avem în vedere: momentele principale, planul lecţiei, elementele componente, schema la tablă şi întocmirea schiţei în cursul transmiterii noilor cunoştinţe; Lecţia de recapitulare, sistematizare şi fixare a cunoştinţelor are un rol hotărâtor în selecţionarea şi consolidarea cunoştinţelor elevilor pe o durată mare de timp. Profesorul este obligat să alcătuiască planul unei astfel de lecţii şi să urmărească realizarea lui; Lecţia destinată formării priceperilor şi deprinderilor pentru munca independentă a elevilor vizează munca cu documentele istorice, cu materialele arheologice, etnografice, numismatice; Lecţia de verificare, control şi apreciere a cunoştinţelor elevilor are şi ea un scop bine definit. Profesorul îşi poate alcătui în cadrul unui plan de verificare orală a cunoştinţelor. Verificarea cunoştinţelor se poate face prin lucrări scrise şi trimestriale.Alte forme de activitati: vizita, excursia, activitati pe santiere arheologice, muzee. Vizita, excursia=diferente in functie de durata, organizare; trebuie pregatite: scopul activitatii, durata, mijloacele financiare, continutul, modul de evaluare; de avut in vedere activitati in mod concentric: in interiorul local, in jud.Cta, in Dobrogea, in vestul tarii; caracter transdiciplinar. Obiective turistice in orasul Cta: muzeul de istorie, moscheea, catedrala romano-catolica Sf.Anton, catedrala Arhiepiscopala, edificiul mozaic, complexul de stiinte ale naturii, basilica, farul genovez, statuietele Alghel Saligny, Eminescu, Ovidiu, muzeul marinei, muzeul de arta. In jud.Cta: monumentul de la adamclisi, capidava, muzeul de la topalu, pestera sf.andrei, manastirea dervent, muzeul de arheologie mangalia, s.a.; alte activitati:biblioteca (respect pentru carte, parteneritate); arhivele (strangerea informatiilor despre familie); ancheta arheologica. 5. METODE DE PREDARE-INVATARE A ISTORIEI-METODICA .

PREZENTARE GENERALA Metode instrumente de lucru prin intermediul carora elevii dobandesc cunostiinte, priceperi, deprinderi, tehnici de invatre incadrul unei invatari frontale, individuale, de grup in cadrul lectiei in afara ei. Dupa scopul lor mixte; verbale, active; control si apreciere. Conditii pentru aplicare eficienta a metodelor; corespondenta cu O.O., concordanta cu continuturile, concordanta cu particularitati individuale. Utilizarea metodelor calsice (expunerea, conversatia, demonstratia); moderne (prin descopererire, problematizarea). Evitarea folosirii abuzive a unor metode, strategii. Probelematizarea: strategia de tip euristic, consta in crearea si rezolvarea situatiilor-problema cu scopul de a activiza gandirea si crestivitatea elevilor. Conditii: sa existe dialog, un suport de cunostiinte, situatie confertuala, rationamente logice, sa reformuleze opoteza si tot elevul sa gaseasca solutii. Demonstratia: cadrul didactic isi propune sa formeze reprezentari si notiuni, sa dovedeasca pe baza unui material concret, realitatea unui fapt sau sa dovedeasca afirmatia. Cu ajutorul materialului concret-muzeu, documentului istoric-pentru a demonstra o afirmatie istorica, izvoarelor istorice, mijoacelor audio-vizuale, schemei-extragerea esentialului din multitudinea de date, fapte si evenimente istorice. Jocul didactic: imbinarea specifica a unei sarcni intructive cu elemente de joc. Componentele jocului: sarcina didactica, continutul jocului, elementele si regulile jocului. Pentru a contribui la realizarea obiectivelor istoriei, jocul didactic trebuie sa fie bine pregatit, continutul lui temeinic cunoscut si mijloc de invatamant necesara asigurate din timp. 6. MIJLOACE DE INVATAMANT (PREDARE-INVATARE)-METODICA: obiecte si urme istorice, arheologice, etnografice, numismatice(unelte, vase, monede, monumente, urme ale unor cetati); permit perceprea directa a urmelor vietii din trecut; reprezentatirile grafice (modelele)-imagini ale evenimentelor sau personajelor istorice; tabloul istoric, portretul istoric, macheta, harta; mijloacele audio-vizuale: diapozitive, diafilme, c.d.-uri, filmul didactic, retroproiectorul, laptopul. 7. EVALUAREA LECTIILOR DE ISTORIE-METODICA : evaluarea initala,formativa, sumativa, examen, concurs, apreciere globala, portofoliul, proiect. Plecând de la cele două repere principale: cantitatea de informaţii sau experienţă încorporată de către elevi şi axa temporală la care se raportează verificarea, metodele şi tehnicile de evaluare îngăduie o anumită clasificare. În raport cu cantitatea de informaţii evaluarea poate fi: parţială (se verifică elementele cognitive sau comportamentale secvenţiale); globală (cantitatea de cunoştinţe şi deprinderi este mare datorită cumulării acestora); În raport cu criteriul temporal: evaluare iniţială (la începutul unei etape de instruire); evaluare continuă ( în timpul secvenţei de instruire) – ascultare şi lucrări scrise; evaluare finală, corolar al întregii activităţi didactice; Colaborarea dintre două criterii poate duce spre o altă clasificare: Evaluarea cumulativă – se realizează prin verificări parţiale încheiate cu aprecieri de bilanţ asupra rezultatelor. Evaluarea continuă are un caracter pronunţat formativ. Metodele utilizate în evaluarea performanţelor şcolare sunt de mai multe feluri: orale, scrise şi practice. Evaluările orale au avantajul verificării rapide, poate beneficia de întrebări suplimentare; dezavantajele constau în lipsa baremurilor controlabile, putându-s strecura subiectivitatea, pot apărea inhibiţii, nu se pot corecta răspunsurile. Evaluările scrise (teze, probe de control, alte lucrări scrise) sunt elaborate de profesor în timp. Evaluările practice sunt folosite mai ales la disciplinele experimental-aplicative şi mai rar la istorie. Concursurile reprezintă examene de selecţie a valorilor în care se confruntă şi ierarhizează competenţele în funcţie de numărul de locuri sau de baremuri folosite la concursurile de admitere în licee, şcoli profesionale, facultate, concursuri pentru ocupare de posturi, în care se folosesc forme de evaluare scrisă, orală sau practică. Evaluarea trebuie să vizeze atât atingerea obiectivelor academice, cât şi a celor referitoare la competenţele sociale şi de lucru în grup. INSTRUMENTE

DE MONITORIZARE (EVALUARE) A MUNCII ÎN GRUP Jurnale profesionale zilnice, săptămânale ale cadrelor didactice, care consemnează schimbările introduse în clasă, reacţiile elevilor, efectele pozitive-negative, reflecţiile cadrului didactic asupra propriei practici; Jurnale ale copiilor - viaţa cotidiană în clasă în care sunt menţionate evenimente, întâmplări din viaţa clasei sau din viaţa personală, familială; Produse ale copiilor (compuneri, desene, colaje, albume, portofolii, proiecte etc); Observaţii asupra comportamentului copiilor şi comportamentului în grupurile cooperative; Interviuri cu copiii; Chestionare adresate copiilor pentru a identifica elemente ce ţin de cultura clasei, percepţiile elevilor asupra cadrelor, asupra şcolii ; Fotografii, înregistrări.