TULBURARILE DE PRONUNTIETulburarile de limbaj reprezinta dificulta?i pasagere sau permanente, aparute n cursul vie?ii unei personae care afecteaza comunicarea acesteia cu ceilal?i ?i creaza dificulta?i mai mari sau mai mici de adaptarePrincipalele tulburari de limbaj sunt: ? Tulburari de pronuntie: dislalia, rinolalia, disartria? Tulburari de ritm si fluenta a vorbirii: b?lb?iala, logonevroza, tahilalia, bradilalia, aftongia, tulburari pe baza de coree, tumultus sermonis? Tulburari de voce: afonia, disfonia, fonastenia, mutatia patologica? Tulburari ale limbajului scris-citit : dislexia, alexia, disgrafia, agrafia? Tulburarile polimorfe: afazia, alalia? Tulburari de dezvoltare a limbajului: mutism psihogen, electiv sau voluntar, retard sau nt?rziere n dezvoltarea generala a vorbirii, disfunctiile verbale din sindroamele handicapului de intelect? Tulburari ale limbajului bazat pe disfunctiile psihice: dislogia, ecolalia, jargonofazia, bradifazia E. Verza afirma n lucrarea sa Tratat de logopedie, volumul I, faptul ca tulburarile de pronuntie (articulatie) constau n deformarea, substituirea, omiterea si inversarea anumitor sunete n vorbirea spontana si n cea reprodusa.Dislalia este cea mai frecventa dintre tulburarile de pronuntie, reprezinta 90% din totalul tulburarilor de limbaj si este prezenta att la oamenii normali, ct si la cei cu handicap (de intelect, senzorial). Dislalia reprezinta abaterea de la pronuntia standard sau incapacitatea subiectului de a pronunta corect un sunet, o silaba sau un cuvnt. Exista mai multe criterii de clasificare a dislaliei: pe baza criteriului simptomatologic: - dislalie simpla sau monomorfa (cea mai usoara forma de dislalie, care se manifesta la nivelul unor sunete izolate sau la familia unor sunete (siflante si suieratoare). Aceasta afecteaza de obicei sunetele care apar mai t?rziu n ontogeneza.)- dislalie polimorfa se manifesta atunci c?nd sunt afectate mai multe sunete- dislalia generala sau totala este cea care afecteaza pronuntia tuturor sunetelor. pe baza criteriului etiologic:- dislalie mecanica (disglosie)- dislalie functionala dupa criteriul timpului de aparitie:- dislalie congenitala- Dislalie dob?ndita n functie de criteriul dominantei dislaliei n raport cu alte tulburari:- dislalie primara- dislalie secundaraIn functie de gravitatea dislaliei, pot fi afectate at?t ntelegerea de catre interlocutor a mesajului transmis de persoana n cauza (latura de expresie a vorbirii), c?t si ntelegerea mesajelor primite din mediu de dislalic (latura de receptie). Astfel, n dislalia polimorfa sunt afectate ambele. Pe baza unui intelect normal, recuperarea se realizeaza mult mai repede si integritatea functiilor limbajului se pastreaza.Cele mai afectate sunete sunt cele care apar mai t?rziu n vorbirea copilului, deoarece necesita o sincronizare mai buna din partea componentelor aparatului fonoarticulator, acestea fiind siflantele, suieratoarele si sunetele r, c, g. In cazurile de dislalie generala, rinolalie si disartrie, sunt adesea afectate si vocalele.Frecventa dislaliilor este determinata de mai multi factori, printre care: v?rsta subiectilor, sexul, anturajul, nivelul de dezvoltare psihica, conditiile de educatie, cele economice, dar si particularitatile de limba.Cauzele aparitiei dislaliei sunt foarte variate, c?teva dintre ele put?nd fi: imitarea unor modele gresite de pronuntie sau mentinerea acestui tip de pronuntie, lipsa de stimulare a pronuntiei corecte, anomalii anatomo-functionale ale aparatelor periferice si ale sistemului nervos central, nedezvoltarea sistemelor cerebrale, insuficienta dezvoltarii psihice, contrarierea st?ngaciei etc.n functie de sunetul afectat, dislaliile se mpart n urmatoarele grupe: sigmatismul si parasigmatismul: acestea ocupa locul central n cadrul dislaliei, sunt nt?lnite n mod deosebit la prescolari, din cauza miscarilor fine ale aparatului fonoarticulator care nu pot fi realizate. Sigmatismul poate fi de mai multe tipuri: sigmatism interdental (se realizeaza cu limba ntre dinti), sigmatism lateral dexter, sinister sau bilateral (iesirea jetului de aer se face prin partea dreapta, st?nga sau bilateral), sigmatismul addental (atunci c?nd v?rful limbii se sprijina pe dinti), sigmatismul palatal (v?rful limbii se retrage mult spre bolta palatina), sigmatismul strident (sonoritatea siflantelor este prea mare), sigmatismul labial si labio-dental (se realizeaza foarte mult cu buzele), sigmatismul nazal partial sau total (jetul de aer se scurge prin nas, deoarece orificiul faringo-nazal nu se poate nchide corespunzator), sigmatismul laringual (sunetul se realizeaza ntre coardele vocale). Deformarea, omisiunea si inversarea sunetului r cu un alt sunet se numeste rotacism, iar nlocuirea sa cu un alt fonem, pararotacism. Corectarea acestui sunet se realizeaza dupa varsta de 3 ani, deoarece pronuntia este mai greoaie si necesita dezvoltarea aparatului fonoarticulator.Cateva dintre cauzele care determina aparitia rotacismului si pararotacismului sunt unele anomalii anatomice sau functionale ale limbii, anomalii ale boltei palatine, deficiente ale auzului fizic si fonematic, imitarea unor modele deficitare de pronuntie etc. n functie de criteriul simptomatologic si de cel etiologic, a fost realizata o clasificare a tipurilor de rotacism, astfel cele mai ntalnite sunt rotacismul interdental rotacismul labial rotacismul labiodental rotacismul apical rotacismul velar rotacismul nazal rotacismul uvular rotacismul bucalAlte sunete care prezinta dificultati de emitere n cadrul tulburarilor dislalice sunt1. lambdacismul si paralambdacismul (deformarea, omisiunea si nlocuirea sunetului l)2. betacismul si parabetacismul (sunetul b)3. capacism si paracapacism (sunetul c)4. gamacism si paragamacism (sunetul g)5. deltacism si paradeltacism (sunetul d)6. fitacism si parafitacism (sunetul f)7. nutacism si paranutacism (sunetul n) n literatura de specialitate nu exista denumiri corespunzatoare pentru afectarea tuturor sunetelor, de aceea E. Verza (1994) propune urmatoarea terminologie sunetul h- hamacism si parahamacism t- tetacism si paratetacism v- vitacism si paravitacism m- mutacism si paramutacismAfectarea vocalelor are loc foarte rar pe fondul unui auz si a unui aparat fonoarticulator normal si este, de cele mai multe ori, un indicator pentru existenta altor anomalii functionale. Acestea pot fi tulburate n dislalia polimorfa, n dizartrie, n alalie, hipoacuzie si retard de limbaj.n raport de tipul de deficien?a, tulburarile de pronun?ie nregistreaza note specifice.n activitatea cu deficientii de intelect s-au remarcat lucrarile lui R. West, L. Kennedy si A. Carr. Acestia au elaborat ideile cu privire la varietatea formelor de limbaj tulburate,cele mai frecvente fiind modul defectuos n folosirea regulilor gramaticale, continutul celor exprimate, vocabularul sarac, pronuntia confuza si defectuoasa etc. Limbajul deficientilor mintal este caracterizat de imaturitate, aceasta fiind mai accentuata n cazul deficientei severe si profunde (copiii deficienti ajung sa verbalizeze asemanator copiilor normali de 1-2 ani) si n cazul varstei cronologice mai mari. De asemenea, vorbirea deficientilor de intelect este lipsita de precizia necesara si apar fenomene care denota lipsa intensitatii si a tonusului adecvat sau, dimpotriva, tonus si intensitate exagerate, cu timbru dezagreabil.nca de la nceput, vorbirea se instaleaza cu dificultate, deoarece copilul nu poate observa modul cum se realizeaza pronuntia si nu o poate imita corect, iar mai tarziu vorbirea devine neclara din cauza neconstientizarii tulburarii, a agitatiei psihomotorii si a tonusului scazut.n cadrul scolilor ajutatoare, cea mai mare parte a tulburarilor de limbaj este ocupata de tulburarile de pronuntie. Gh. Radu evidentiaza prin cercetarile sale faptul ca aceste tulburari de pronuntie scad odata cu naintarea n varsta, datorita activitatilor logopedice, procesului educativ si maturizarii aparatului fonoarticulator. La deficientul mintal dislalia prezinta anumite particularitati, astfel ncat omisiunile, nlocuirile si deformarile se produc ntamplator, nu dupa o anumita regula. De asemenea, formele dislaliei sunt mai accentuate, complexe si labile, astfel ntalnim dislalia centrala, cu simptomatologie specifica dizartriei, dislalia mecanica (disglosia), aceasta din urma se regaseste la debilii mintal care au malformatii ale organelor periferice de vorbire, dar si asocierea dintre dislalia centrala si cea mecanica, aceasta fiind o forma foarte greu de corectat. La nivelul limbajului se manifesta elemente de perseverare care influenteaza receptia vorbirii si i ofera o nota dezagreabila. Acestea se produc si dupa manifestarea unor crize, astfel vorbirea devenind si mai confuza, n mod deosebit la debilii mintal care prezinta tulburari psihice asociate. n aceste cazuri apar deficiente atat la nivelul limbajului expresiv, cat si a celui impresiv.Procesul instructiv-educativ din scolile pentru deficientii de auz se bazeaza pe mimico-gesticulatie, labiolectura si dactileme, iar cadrele didactice ncearca, pe cat posibil, crearea posibilitatilor de nvatare a limbajului verbal. Desi nvata sa se exprime prin intermediul cuvintelor, vorbirea nu este clara din cauza intonatiei, ritmului, debitului care sunt deficitare. n cazul hipoacuzicilor inteligibilitatea vorbirii nu este afectata atat de mult, ei avand capacitatea de a folosi corect cuvintele n propozitii si de a asimila mai multe cuvinte si expresii verbale.Odata cu dezvoltarea limbajului se reduce treptat decalajul dintre vorbirea impresiva si cea expresiva, dar unele dificultati de exprimare si formulare verbala se pastreaza.Hipoacuzicii cu deficienta usoara nu pot sesiza diferentele dintre unele sunete, cum ar fi cele din grupa siflantelor sau a suieratoarelor, n timp ce n hipoacuzia accentuata, dislalia se extinde asupra celor mai multe sunete. O forma de dislalie specifica acestui tip de deficienta este cea audiogena, aceasta fiind cauzata de anomalii ale auzului. E. Verza a subliniat cateva trasaturi specifice hipoacuzicilorn ceea ce priveste conduita verbala si anume faptul ca acestia fac adeseori confuzii ntre consoanele sonore si cele surde, ntre siflante si suieratoare, omit nceputul sau sfarsitul cuvintelor, nu pot articula combinatii de consoane si manifesta deficiente n structura gramaticala a vorbirii. De asemenea, acestia nu pot accentua silabele si cuvintele, motiv pentru care vorbirea lor este stridenta sau nemelodioasa. E. Verza afirma ca n raport cu gravitatea hipoacuziei, anumite caracteristici dislalice se accentueaza, cele mai frecvente fiind omisiunea unor sunete si a articolului omisiunea unor grupuri consonantice si chiar a unor cuvinte cu articulatie complexa deteriorarea unor sunete si cuvinte care, n anumite situatii, schimba sensul contextului sau fac neinteligibila vorbirea substituirea unor sunete prin altele sau a unor cuvinte accentul cuvintelor se face la ntamplare multiplicarea anumitor sunete n cuvant prelungirea unor sunete, dand impresia ca sunt cantate introducerea unor sunete parazite n cuvant. Tulburarile de limbaj, inclusiv cele dislalice, sunt mult mai frecvente la surdomutii demutizati sau n curs de demutizare, nsa pot sa dispara datorita activitatilor logopedice si dezvoltarii vorbirii. n mare parte copiii care si-au pierdut auzul dupa varsta de 7 ani, si pot pastra vorbirea, dar apar tulburari de pronuntie si dificultati n nsusirea limbajului. n cadrul procesului de demutizaresunt luate n considerare anumite principii necesare pentru a usura acest demers. Astfel nvatarea se produce gradat, de la sunete care se pronunta usor, la sunete care se pronunta mai greu, se respecta particularitatile fiziologice si fonetice de pronuntie a fiecarui sunet, se tine cont de nsusirea sunetelor n succesiune, la fel si n nvatarea cuvintelor si propozitiilor.Tulburarile de pronuntie, n cazul deficientilor de auz, trebuie corectate cat mai repede pentru a stimula dezvoltarea limbajului si pentru a nu se forma automatisme deficitare si mai greu de corectat.Tulburarile de limbaj sunt prezente n proportie mai redusa la acesti deficienti, comparativ cu alte categorii de deficiente, dar ntr-o proportie mai mare decat la copiii normali. n cazul deficientilor de vedere sunt afectate, n primul rand, sunetele care presupun miscari organice fine, cum ar fi r, l, s, s, z, j etc. Un fenomen des acela al deformarii si omisiunii sunetelor, cele mai afectate fiind gruparile bi- si triconsonantice. Substituirile se produc mai des la nivelul silabelor, al diftongilor si triftongilor.Un alt fenomen ntalnit frecvent este adaugarea de sunete la nivelul cuvintelor, n mod deosebit, a vocalelor i si . De asemenea, atunci cand subiectul nu ntelege foarte bine sensul cuvintelor cu care lucreaza, se pot produce repetari de sunete sau aparitii ale unor cuvinte parazite.La ambliopi tulburarile de limbaj cel mai des ntalnite sunt cele de scris-citit, nsa ntr-o proportie foarte mare se afla si dislalicii. Tulburarile de pronuntie se reduc ncepand cu varsta scolara, datorita procesului instructiv-educativ, care contribuie la formarea unei pronuntii corecte.Cele mai multe tulburari de pronuntie sunt prezente la orbii congenitali sau care si-au pierdut vederea la o varsta timpurie. Acestia si formeaza imagini mintale ale aparatului fonoarticulator pe baza analizatorilor tactil-kinestezic si auditiv. Desi percep informatia la nivel auditiv, deficientii de vedere, au tendinta de a executa miscari inutile la nivelul aparatului fonoarticulator (buzele, limba etc.) n timpul pronuntiei sau folosesc alte organe decat trebuie n producerea unor sunete.E. Verza defineste rinolalia ca fiind o punte de legatura ntre tulburarile de pronuntie specifice dislalicilor si tulburarea rezonantei sunetelor si a vocii, cu caracteristici predominant nazale, astfel tulburarile de fonatie coexista cu cele de articulatie. O caracteristica specifica rinolaliei este nazalizarea sunetelor. Principale tipuri de rinolalie sunt:1. rinolalieaperta (deschisa) suflul aerului se scurge pe cale nazala2. rinolalieclausa (nchisa) suflul de aer se scurge pe traiectul bucal3. rinolalie mixa (mixta) suflul de aer se scurge alternativ pe cale bucala si pe cale nazala, fara sa conteze modul de articulare al sunetului.a) Rinolalia deschisa de tip organicpoate fi produsa de malformatii la nivelul valului palatin, de vegetatii adenoide, de polipi, atonia sau paralizia valului palatin sau de despicaturile labio-maxilo-palatine (palatolalie). de tip functional este cauzata demobilitatea redusa a valului palatin si a muschilor faringo-nazali, imitarea vorbirii unor personerinolalice, tulburari ale respiratiei etc.n rinolalia organica sunt afectate atat consoanele, cat si vocalele, cel mai des fiind pronuntate gresit , i, u. Consoanele explozive si cele surde sunt nlocuite cu sute neinteligibile, iar cele fricative sunt pronuntate cu suflu nazal accentuat. O alta grupa puternic afectata este aceea a siflantelor, acestea fiind adeseori omise sau nlocuite. Cele mai putin afectate sunete sunt m, n, deoarece pronuntia lor se realizeaza preponderent pe cale nazala.b) Rinolalia nchisa de tip organic este determinata de deficiente ale cavitatii faringo-nazale si se manifesta prin faptul ca unda expiratorie este mpiedicata partial sau total sa iasa pe cale nazala. Sunt afectate n special siflantele din cauza sforaitului nazal. de tip functional apare n urma functionarii defectuoase a muschilor sau a valului palatin, astfel traiectul nazal nu poate fi deschis pentru pronuntarea sunetelor nazale.n functie de localizare, rinolalia nchisa poate fi anterioara - sunt blocate narinele, astfel ncat sonoritatea sunetelor m si n apararte stearsa, iar respiratia este profund afectata. posterioara este prezenta blocarea nazo-faringelui, motiv pentru care sunetele m si n sunt omise sau nlocuite, de obicei cu b, respectiv d. La fel ca n cazul rinolalieihise anterioare si aici respiratia este deficitarac) Rinolalia mixta prezinta caracteristici atat din sfera rinolaliei deschise, cat si din rinolalia nchisa. La fel ca n tipurile prezentate mai sus si rinolalia mixta poate fi de doua feluri de tip organic de tip functional E. Verza descrie n lucrarea sa cateva trasaturi ale rinolalicilor din aceasta categorie, astfel ca vocea acestora are caracteristici nazale, este lipsita de forta si da impresia ca se atenueaza spre sfarsitul pronuntarii cuvantului, deoarece scade intensitatea vocii. Exista patru fenomene care pot determina tulburarile dislalice prezente n rinolalie, cum ar fi zgomotul anormal produs de glota, suflul nazal n timpul pronuntiei, suflul ragusit si nazonarea sunetelor. n cazul n care sunt prezente toate cele patru caracteristici, vorbirea devine neinteligibila, dar nici rinolalicii n cauza nu pot ntelege limbajul persoanelor din jur.E. Verza defineste disartria ca fiind o vorbire neclara, confuza prin prezenta disritmiilor verbale, a monotoniei, a rezonantei nazale, a disfoniei, n care deficientele vocii parcurg un traseu regresiv, odata cu naintarea n varsta. Se mai numeste si dislalie centrala. Primul element caracteristic al disartriei este decalajul existent ntre vorbirea impresiva, care este la un nivel bun, si cea expresiva, profund afectata. Aceasta tulburare este cauzata de afectiuni cerebrale sau de disfunctionalitati ale cailor centrale, de aceea limbajul nu este singurul afectat, de cele mai multe ori, miscarile fine sau chiar grosiere, fiind imprecise si stangace. Pentru a nlatura posibilitatea unui diagnostic gresit, au fost elaborate principalele tulburari psihice care se alatura disartriei retardul mintal tulburarile senzoriale tulburarile de motricitate si psihomotricitate tulburarile afective tulburarile psihosocialeFactorii etiologici de care depinde gravitatea disartriei pot actiona n urmatoarele etapea) etapa prenatala infectii virotice, incompatibilitatea factorului Rh, diabetul, iradiere radiologica etc.b) etapa perinatala nasteri grele, prelungite, asfixiic) etapa postnatala icter prelungit, stari convulsive, boli somato-psihice grave etc.Forme de disartrie1. disartria corticala este determinata de aparitia deficientelor de la nivelul scoartei cerebrale, acestea producandatat dificultati de pronuntie, cat si tulburari de ritm si fluenta, de voce si melodicitate a vorbirii.2. Disartria subcorticala predomina tulburarile cailor extrapiramidale (disartrie piramidala, disartrie extrapiramidala), care determina tulburari de pronuntie, de voce, de ritm si fluenta, vorbire de tipul rinolaliei, retard verbal.3. Disartria cerebeloasa determinata de leziuni ale cerebelului si ale cailor cerebeloase. Sunt afectate pronuntia si intensitatea emiterii, vorbirea este neclara, monotona, greu de nteles.4. Disartria bulbaratulburarile neuronilor motori si ai nervilor din bulb determina paralizii bulbare (cu efecte dizgratioase asupra miscarilor faciale), tulburari de pronuntie, de voce, de ritm si respiratie.5. Disartria pseudobulbara se produce prin aparitia afectiunilor cailor cortico-bulbare si de aici aparitia de paralizii totale sau partiale la nivelul buzelor, limbii, coardelor vocale etc. Sunt astfel afectate pronuntia, fonatia, rezonanta, ritmicitatea si precizia.O alta clasificare, mai rar utilizata, mparte disartria n organica si functionala.|Terapia tulburarilor de pronun?ie presupune mbinarea metodelor de educare a aparatului fonoarticulator cu metode specifice de corectare a sunetelor afectate.Pentru pronuntarea corecta a sunetelor este necesara realizarea corecta a elementelor aparatului fonoarticulator, cu miscari sonore dar si cu participarea corespunzatoare a respiratiei. Orice abatere de la acesta poate determina distorisunea pronuntiei. n terapia logopedica, subiectul trebuie sa nvata sa adopte o pozitie corecta a aparatului fonoarticulator, ceea ce presupune unei metodologii adecvate. Metode si procedee cu o valoare mai mare sunt cele cu o actiune indirecta asupra corectarii pronuntiei. Prin aceste metode caile de actiune a metodelor propriu-zis logopedice si metodelor specifice a fiecarei categorii de tulburari de pronuntie de limbaj se ntlnesc. n acest fel subiectul se poate pregati din punct de vedere psihic si fizic.La aplicare metodelor si procedeelor generale, cu actiune indirecta asupra corectarii pronuntiei, ct si a celor specifice, cu actiune nemijlocita n educarea logopatilor este necesar sa luam n considerare elementel esentiale pentru o individualizare a cazurilor. Aceste elemente sunt: simptomatologie, manifestare atulburarii respective, caracteristicile temperamentale, la rezonanta afectiva si de trairea handicapului n planul personalitatii. Activitatea logopedica mai poate fi influentat de vrsta si nivelul de dezvoltare a logopatului care determina adoptarea unor metode care pot fi ntelese si asimilate n functie de capacitatile logopatilor. Trebuie sa fie remarcat ca importanta are o are si gradul de dezvoltare si asimilare a informatiilor, prin intermediul simbolisticii verbale. n fixarea diagnosticului mai trebuie sa fie luati n considerare deficiente ale auzului, eventualele schimbari ale dentitiei sau nedezvolatrea suficienta ale organului fonoarticulator, care pot influenta pronuntia. Sunt cazuri cnd tulburarea de pronuntie se datoreaza unei alte tulburari de limbaj sau exista n paralel. n aceste situatii corectarea pronuntiei se face n acelasi timp cu nlaturarea altor deficiente ale limbajului sau necesita crerea unor conditii de facilitare a miscarilor necesare pentru a se putea aplica metode de actiune directa asupra tuturor tulburarilor. De asemenea putem vorbi de existenta unei dislalii pe fondul unei alalii sau pe fondul unei nedezvoltari ale limbajului; n cazul cnd corectarea de pronuntie trebuie sa urmareasca nbogatirea vocabularului, dezvoltarea ntelegerii vorbirii, dezvoltarea gndirii, formarea vorbirii corecte si logice. n caz ca o dislalie coexista cu blbiala, dislexie, disgrafia, tulburari de voce etc., actiunea de corectare se poate face separat, dar se poate si paralel. La subectii cu vrste mici sau cu intelect slab este recomandat ca corectarea sa desfasoare de la simplu la complex, adica mai nti tulburarile usoare dupa ce cele dificile.n corectarea tulburarilor de pronuntie, ca si n corectarea altor tulburati de limbaj, se distinga doua categorii de metode si procedee:? Metode si procedee cu caracter sau de ordin general (se poate aplica n orice tulburare de limabj)? Metode si procedee cu caracter specific logopedic (se aplica n fiecare tulburare de limbaj n parte)Metode si procedee cu caracter generaln aceasta categorie sunt cuprinse:1. Gimnastica si miogimnastica corpului si a organelor care participa la realizarea pronuntiei 2. Educatia respiratiei si a echilibrului dintre expir si respir3. Educarea auzului fonematic4. Educarea personalitatii, nlaturarea negativismului fata de vorbire si a tulburarilor comportamentale1. Gimnastica si miogimnastica corpului si a aorganelor care participa la realizarea pronuntieiSe refera la nbunatatirea motricitatii generale si a muscarilor fono-articulatorii. Indica exercitii pentru fortificarea trunchiului, a gtului si a membrelor.Se pot distinge doua subcategorii de exercitii:a. Cu scopul de a relaxa organismul (utile n majoritatea tulburarilor de limbaj si n pronuntare amajoritatii sunetelor limbii romne)b. Cu scopul de incordare (utile n timplul pronuntarii sunetelor sure)Motricitatea organelor fono-articulatoare poate fi dezvolata prin exercitii miscarilor expresivitatii faciale. Aceste exercitii sunt realizate n functie de cazul logopatului, daca nu exista alte deficiente care sa mpiedica atuncea sunt realizate ntr-o perioada scurta; n cazul cnd exista deficiente care sa mpiedica executarea exercitiilor urmatoare sunt importante: umflarea simultana a obrajilor, nchiderea si deschierea ochilor, concomitent cu ridicarea si coborrea ritmica a sprncenelor, imitarea rsului si a sursului, ncretirea si descretirea fruntii, umflarea alternativa a obratilor etc. Un rol important joaca motricitatea linguala n pronuntarea unetelor, deoarece la fiecare sunet limba se dilata, se contraca, ia forme iferite si ocupa alte pozitii n cavitatea bucala. n acest caz se pot folsii exercitiile: deschiderea gurii si scoaterea ritmica si rapida a limbii si retragerea ei n cavitatea bucala, scoaterea limbii ntinsa peste buza inferioara, n directia barbiei si peste buza superioara, n directia nasului, miscari la drapta si la stnga (limba sa atinga colturile buzelor), ridicarea libii spre plat si lasare ei n jos cu zgomot, imitarea diferitelor fenomene ale naturii, sprijinirea limbii pe gingia superioara si apoi pe cea inferioara. Pentru dezvoltarea motricitatii mandibulare exercitiile se folosesc la cei care au o muscatura dechisa, progmatism si progenie sau la cei cu traumatisme maxilo-faciale. Exercitiile sunt: ridicarea si coborrea ritmica a mandibulei, miscari spre stnga si dreapta a mandibulei, imitarea rumegatului animalelor, imitarea cascatului. Buzele joaca un rol important n pronuntarea fiecarei sunet si pentru asta este important dezvoltarea motricitatii labiale. Exercitiile pentru dezvolatrea buzelor este necesar la majoriatea dislalicilor, celor cu dislalii audiogene, cei cu disglosii si cei cu anomalii ale buzelor. Exercitiille pot fi: despicaturi de buze (inferioara sau superioara), pareze, ridicate a buzelor, proeminente pe anumite portiuni. La deficientii mintali anomaliile sunt caracterizate prin ngrosarea exagerata a a buzelor, rigiditatea lor si lipsa de sincronizare a miscarilor si din aceste motive exercitiile de agest gen joaca un rol important. Cele mai indicate exercitii sunt: acoperirea alternativa a unei buze prin celalalta; formarea unei plnii, ca la pronuntarea sunetelor o si u; stngerea buzelor si suflarea aerului cu putere, ca la pronuntarea sunetelor p si b;retragerea si extensia comisurilor laterale; umfalrea buzelor prin retinerea aerului n cavitatea bucala; vibrarea buzelor prin imitarea sforaitului de cal si multe altele. 2. Educarea respiratiei si a echilibrului dintre inspir si expirPresiunea inspirului si a expirului se modifica n functie de fiecare sunet, devenid cnd mai puternic, cnd mai putin puternic, prin alternanta, dar pastrnd un echilibru puternic. Pentru pronuntarea sunetelor surde este nevoie de o presiune expiratoare mai accentuata dect la pronuntia sunetelor sonore. La barbati se distinga o respiratie costo-abdominala, n care rolul cel mai important pentru realizarea respiratiei l joaca muschii abdominali si costali inferiori. La femei predomina respiratia de tipic toracic, manifestata prin contractia si relaxarea preponderenta a cutiei toratice. La copii, lnga lnga faptul ca nu exista desfasurarea respiratiei n mod ritmic, nu exista nici o diferentiere neta ntre cele doua tipuri de caracterisitce sexului respectiv. Dupa o iscutie mai lunga sau n starile de oboseala ct la copii cu ct si la adulti, expiratia si inspiratia devin tot mai neregulate si mai scurte, cea ce duc la pauze. Deformarea vorbirii mai poate fi cauzata de neexistenta a fortei corespunzatoare a expirului sau cnd au loc o serie de ticuri care se mainifesta prin naltarea umerilor n timpul vorbirii, ceea ce mpiedica participarea diafgramei la expluzarea aerului necesar. Exercitiile de respiratie se desfasoare n fuctie de vrsta subectului: ? La copii mici aceste exercitii se pot desfasura n aer liber sub forma jocului, sau n camere bine aerisite; se poate folosii o serie de jocarii n care sa se sufle, exercitiile sa fie facute din diferite pozitii ale capului: culcat, n picioare, seznd etc. ? La copii mai mari: se poate folosii materialele didactice vizuale, spirometrul, dar se poate exersa expir-inspirul si pe baza apelarii la ntelegereAcetse exercitii se instaleaza mai usor ritmul expir si inspir n timpul mersului, pentru ca ele deja contin componenta automatizata, ritmica si se poate desfasura individual sau n grup.Putem remarca cteva exercitii care dau rezultatele cele mai bune: suflarea ntr-o luminare aprinsa, umflarea balonului, expirarea si inspirarea alternativa pe gura si pe nas, expir si inspir pe baza unor pauze stabilite, formarea de valuri ntr-un vas cu apa prin suflare, suflarea n diferite instrumente muzicale. Mai este recomandat cntatul si recitari de poezii ritmice.3. Educarea auzului fonematicSe reera la capacitatea de aidentifica, discrimina si diferentia sunetele limbii, contribuie la realizarea a unei pronuntari corecte. Tulburarile auzului fonematic pot prnii de la incapacitatea diferentieirii tuturor sunetelor sau numai a unora, pna la imposibilitatea perceperii chiar a silabelor si cuvintelor, ca unitati specifice a limbajului. Slaba dezvoltare a muscarilor articulatorii sau neexersarea lor influenteaza auzul fonematic asa ca tulburarile respective determina confuzii la nivelul emisiei sau o slaba antrenare a elementelor coparticipante la actul pronuntiei. La copii prescolari exercitiile pentru dezvoltarea auzului fonematic se poate face sub forma unor jocuri: ghicirea vocii celor care l striga, identificarea vocii unor persoane conoscute sau a stigatului animalelor, a pasarilor nregistrate pe caseta, prin ntrecere n recitarea unor poezioare cu intonatie etc. n general, le cei cu tulburari de pronuntie, sunt problematice pronuntarea, diferentierea si idenificarea cuvintelro paronime. 4 . Educarea personalitatii, nlaturarea negativismului fata de vorbire si a tulburarilor comportamentaleAceste exercitii sunt importante la copii de vrsta scolara si n special celor care se afla n perioadele pubertatii si adolescentei. Acest proces trebuie sa nceapa odata cu corectarea tulburarii de limbaj, indiferent de vrsta logopatului. Educarea personalitatii trebuie sa urmareasca:a. Redarea ncrederii n propriile posibilitatib. Crearea convingerii ca tulburarea nu presupune un deficit intelectualc. Crearea convingerii ca dificultatea de limbaj este o tulburare pasagera, care pot fi corectatad. Crearea ncrederii n logopede. nlaturarea negativismului si redarea optimismuluiLa copii cu deficiente mintale, senzoriale si debilii mintali, comportamentul nu este influentat att de frecvent de tulburarile de limbaj doarece ei nu le constientizeaza. n cazurile la cei cu intelect de limita sau debilitate usoara, fenomenul logopatiei este traita pe un fond negativ.Rezultatele cele mai bune n educare personalitatii le are psihoterapia. Pentru aplicarea acestuia trebuie sa fie luat n seama etiologia si simptomatologia tulburarii, vrsta subiectului, particularitatile personalitatii, nivelul sau de cultura si dezvoltarea intelectuala. Psihoterapia poate fi aplicata individual, metoda consierata cea mai eficienta, dar si n gup. Trebuie sa desfasoara sub forma unor sedinte sistematice, urmarind un plan bine stabilit. La constituirea grupului este important sa se tine seama de vrsta subiectilor, de nivelul lor cultural, de gradul de inteligenta, de tipul de tulburare si de cauzele care au declansat-o.La ncepututl adolescentei psihoterapia se desfasoara sub forma de discutie libera, unde este de preferat ca tema discutiei sa vina din partea subiectului sau a grupului iar psihoterapeulul sa directioneze, coordoneze discutia la telul propus. n ultima vreme este accentuat psihoterepia n grup, unii sustin aceasta ideie altii pun accent pe psihoterapiea inividuala, cel putin n unele faze ale desfatitarii ei: unii sistin naintea psihoterpaiei de grup, iar altii dupa. Caracteristicile psihoterapiei de grup: egalitatea deplina a membrilor, interventiile psihoterapeututlui sa se integreze direct si cu tact cu membru cu drepturi depline n grup etc.Metodele si tehnicile psihoterapiei sunt dependente de o serie de factori subiectivi ce tin de structura psihica a individiului, de natrura lui psihica, de manifestarea tulburarii, de conditii n care traieste si i desfasoara activitatea.In corectarea tulburarilor de pronuntie, cele mai rapide si eficace rezultate se obtin prin emiterea corecta a sunetului afectat si introducerea acestuia in cuvant si propozitie, automatizarea pronuntiei corecte realizandu-se prin prin folosirea cuvintelor ce contin sunetul respective, in pozitie initiala, mediana si finala. Este posibila, de asemenea, utilizarea unor exercitii de pronuntie care sa inceapa cu folosirea unor cuvinte simple, ca mai apoi acestea sa fie introduce in propozitii si fraze. Acest procedeu se aplica in cazul copiilor mai mari, adolescentilor si celor cu un intellect bine dezvoltat.Pentru pronuntarea izolata a sunetelor, se folosesc unele mijloace ajutatoare, cum ar fi oglinzile (au dublu scop: perceperea vizuala a modului de articulare a sunetelor, in sensul imitarii pozitiei corecte a aparatului fono-articulator in timpul emisiei, si sesizarea aburirii oglinzii in pronuntarea unor sunete), sondele, spatula, trusa logopedica ( aceasta contine sonde ortofonice si spatula, care nu trebuie folosite in exces). Trusa logopedica se foloseste , in special, in corectarea vorbirii dislalice a celor cu diferite anomalii organice, dar si in formarea pronuntiei la cei cu deficient senzoriale: surzii, hipoacuzicii, nevazatorii.Ordinea corectarii sunetelor se face in functie de frecventa tulburarilor de pronuntie si de dificultatea activitatii logopedice in educarea logopatilor. Astfel, se corecteaza mai intai fonemele din familia lui s, apoi lichidele l si r, dupa care urmeaza consoanele sonore (b, d, g) si in final corectarea consoanelor f, n, m, c, p, t. Corectarea vocalelor, semivocalelor, diftongilor (oa si ea) si a unor grupari de consoane (tr si fl) se face spre final, deoarece frecventa acestor tulburari este mai rara si se intalnesc, de obicei, la deficientii de auz, in diferite leziuni ale sistemului nervos central si la palatoschizis. Corectarea sunetului s prezinta cea mai mare importanta pentru ca este sunetul cel mai des deformat si inlocuit si pentru ca pronuntia lui corecta sta la baza emiterii celorlalte sunete din familia sa. Z se pronunta avand o pozitie a aparatului fonoarticulator asemanatoare cu aceea a pronuntarii sunetului s, numai ca in acest caz, vocea se aude. Sunetul t este o africata anterolinguala si se pronunta correct prin deschiderea usoara a gurii, in timp ce comisurile linguale sunt trase in parti, iar varful limbii este apropiat de incisivii superiori care, la expulzarea aerului, se indeparteaza spre incisivii inferiori. Sunetul x nu se poate pronunta nici in dezvoltarea ontogenetica a copilului fara sa se pronunte mai intai correct sunetul s.Consoana surda s se emite correct prin rotunjirea buzelor sic and limba capata o forma de cupa, iar la expulzarea aerului se produce o rezonanta zgomotoasa. J este consoana sonora a lui s, iar pozitia aparatului fono-articulator este, aproximativ, aceeasi ca la pronuntia lui s; expulzarea aerului este mai slaba, iar varful limbii are o vibratie usoara.Combinatia de sunete ce si ci se emite correct prin atingerea limbii de palatal dur, iar marginile laterale, de arcadele dentare superioare; la iesirea aerului, limba se desprinde brusc de palat, ocupand pozitia relaxata in planseul bucal. Ge si gi se pronunta printr-o pozitie asemanatoare a aparatului fono-articulator, dar in plus apar vibratii laringiene.Sunetul r are o frecventa mare in limba romana. Pronuntia corectase realizeaza atunci cand limba ia forma plata si si atinge cu marginile laterale arcadele dintilor sueriori, iar la expulzarea aerului, varful limbii vibreaza repede, iar musculature gatlui si a fetei se contracta.Consoanele sonore b, d si n apar mai frecvent inlocuite cu terminatiile cuvintelor. Toate paralaliile respective apar cu o frecventa mai mare la hipoacuzici, disartrici si afazici. Celelalte consoane sunt deformate si inlocuite la unii dislalici, dar mai ales la debilii mintal si la cei cu rinolalie si disartrie.Vocalele sunt mai rar tulburate si se pot corecta mai usor datorita executarii unor miscari ale aparatului fono-articulator, care nu presupun un efort deosebit in timpul emisiei.Corectarea sigmatismului si parasigmatismului se poate efectua, la varste mici, prin imitarea sasaitului de sarpe, a mersului locomotive, zumzetului de albina, a solicitarii linistii,etc. In teoria logopedica sunt descrise anumite metode si procedee de corectare a sunetelor afectate prin derivarea acestora din alte sunete corect emise. In cadrul unei categorii de sunete, primul sunet care trebuie format este cel de baza, ce va deriva din sunete apropiate ca pronuntie. Unii autori considera ca sunetele ce apar primele in ontogeneza si cele care nu presupun miscari prea fine ale aparatului fono-articulator se pot forma mai usor, prin derivare.Sunetul afectat poate fi derivate din acele sunete care sunt corect pronuntate si care, prin executia lor motrico-kinestezica si auditiva, se apropie cel mai mult de el.Sunetul izolat se mai poate obtine prin indicarea pozitiei corecte a aparatului fono-ariculator si prin exersarea lui in fata oglinzii, in scopul imitarii vizuale a modelului corect. Dupa obtinerea izolata a sunetelor, ele vor fi fixate in cuvinte, la inceput in cuvinte mai simple, apoi in cuvinte mai complexe, mai apoi in propozitii. Sunetul ce se fixeaza in cuvinte, va ocupa pozitii diferite(initial, median, final). Aceste cuvinte se gasesc in numeroase lucrari de specialitate.Dislalia celorlalte sunete este intalnita mai rar, iar corectarea se realizeaza mai usor, cel mai frecvent procedeu folosit fiind derivarea. Cateva exemple : cand este afectat sunetul p, acesta se obtine din pronuntia cu suflu puternic a sunetului b si prin incordarea buzelor, ceea ce determina o atenuare a vibrarii coardelor vocale; sunetul b afectat se obtine din pronuntia corecta a sunetului m, prin strangerea narinelor cu degetele in timpul emisiei; sunetul f afectat se obtine din pronuntarea corecta a lui p, prin retragerea buzei inferioare.Cand b este inlocuit prin consoana surda p, sunetul b se obtine cerand dislalicului sa simta cu dosul palmei ca explozia aerului este mai puternica la sunetul p si ca la acesta coardele vocale nu vibreaza.D substituit prin t se corecteaza ca si b. In plus, se cere logopatului sa-si apese puternic varful limbii pe dintii de sus.Vocalele, semivocalele si diftongiiA este vocala care se obtine printr-o deschidere a gurii si prin apasarea limbii pe planseul bucal inferior.A (deseori deformat de catre hipoacuzici si de disartrici) se obtine prin asezarea palmelor dislalicului pe pietul logopedului si apoi pe propriul piept; el va simti vibratiile toracelui cand este pronuntat sunetul. Pentru pronuntia corecta a vocalei a, este necesara o deschidere a gurii de circa 9 mm, iar varful limbii trebuie sa fie usor retras in interiorul cavitatii bucale. ,,E de multe ori deformat de hipoacuzici, disaetrici si de cei ce au nazonanta deschisa. Pentru corectare cerem subiectului sa-l pronunte in partea anterioara a gurii. In acest scop ii putem solicita sa execute gestul de aruncare a mainilor de la piept inainte, concomitent cu articularea sunetului. E pronutat corect cand, varful limbii se sprijina pe dintii incisivi inferiori, iar partea dorsala este usor ridicata.,,I- deformat mai ales de hipoacuzici, se corecteaza prin executarea gestului de durere in fata tamplei a degetului aratator, iar varful limbii sprijinit pe incisivii inferiori, partea posterioara fiind incordata, ridicata usor spre palat.,,- deformat de hipoacuzicii sever, se poate obtine fie prin tragerea laterala a comisurilor buzelor, fie prin perceperea cu palma a vibratiilor produse de fonem, in crestetul capului sau sub barbie.,,O- pronuntat corect- deschiderea mai mare si rotunda a gurii, limba retrasa in interiorul cavitatii bucale si prin rotirea in jurul gurii a aratatorului.U se obtine prin deschiderea mica si rotunda a gurii si printr-o usoara tuguiere a buzelor, in timp ce partea posterioara a limbii este ridicata.Diftongii oa si ea, monoftongati si redusi la a, se obtin corect prin exersarea pronuntarii usor prelungite a primei vocale, urmata la scurt timp de pronuntarea celei de-a doua si apoi prin articularea mai rapida a celor doua, vocale consecutiva.Folosirea propozitiilor si a frazelor cu rima ajuta considerabil, deoarece copilul le repeta cu placere si in afara orelor. Folosirea gestului si a mimicii in timpul pronutarii ( in special la dislalicii cu deficiente auditive) usureaza perceperea sunetului si il ajuta sa-l integreze in cuvant.La cei cu hipoacuzie accentuata se folosesc protezele auditive.La deficientii de vedere pronuntia trebuie sa se faca printr-o imitare auditiva corecta. Se folosesc exercitii de derivare a unor sunte pronuntate incorect din acele sunte care sunt emise fara dificultate, si prin perceperea tactil-kinestezica a miscarilor aparatului fono-articulator in timpul pronuntiei corecte.In general, toate metodele si procedeele descrise pot fi aplicate pe oricare categorie de subiecti cu tulburari de pronuntie, cu conditia sa se accentueza acea latura care le este mai accesibila.Fixarea sunetelor se face in cuvinte mai bine cunoscute de dislalic, care ulterior devin cuvinte de sprijin pentru utilizarea unui vocabular mai complex.Odata cu fixarea corecta a acestora in in cuvinte, subiectul ce stie sa scrie si sa citeasca, si le va fixa atat in vorbirea orala, cat si in cea scrisa si citita.Pentru corectarea diferitelor sunete se pot folosi si aparate cu ecran, pe care se vizualizeaza unda de pronuntie corecta, peste care trebuie sa se suprapuna unda de pronuntie a subiectului.