STxlPÎXIRILE LUI MIRCEA ÎX TKAXSILVAXIA

IOAX A L ' H E L P O P

Socotit de contemporani drept ,,cel mai viteaz şi mai ager dintre principii creştini" (Leunclavius) 1 , Mircea cel Mare. prin rodnica şi lunga, lui domnie, a conferit ţării sale un prestigiu fără precedent şi o întindere teritorială maximă pentru veacurile X I V —XVI. înconjurat de vecini puternici şi orgolioşi ca Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei ( 1387 — 1437) sau Vladislav I I Jagiello, regele Poloniei (1386 — 1434) şi mare cneaz al Lituaniei (1377—1392) şi ameninţat tot mai insistent de s tatul o toman „marele voievod şi domn' ' a ştiut să folosească rivalităţile şi presiunile ex­terne în scopul asigurării prosperităţii Ţării Româneşti . Deşi integrat , conform mentali tăţ i i vremii, în sistemul raporturilor feudo-vasalice dintre .state (ne referim cu precădere, la relaţiile cu regele Ungariei), Mircea cei Mare s-a socotit pe sine şi a fost mereu stăpînul unei ţări independente ; suzeranitatea maghiară, manifestată prin palide a t r ibute , mai ales for­male, nu 1-a împiedicat niciodată pe voievodul român să întrebuinţeze în toate documentele solemne pe care le-a emis (şi s-au păs t ra t pina astăzi) marea suveranităţ i i 2 . Formulări ca dei gratia (din mila lui Dumnezeu) , miloşii bojiei i bojiem darovaniem (din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu), smaodărjet (singur stăpînitorul), prezente în int i tulaţ ia docu­mentelor, exprimă ideea de autocraţie, identică celei existente la împărăţ i i bizantini, la ţarii bulgari sau la regii magiari şi poloni. Titlul a fost uzi ta t şi recunoscut şi în raporturile cu alte state (ex. Polonia) 3 , el fiind expresia unei politici externe independente 4 .

î n afara acestei semnificaţii şi a altora î n r ă , ti t lul domnesc din cele mai multe documente reflectă şi întinderea teritorială a statului româ­nesc sud-carpatic : Ţara Ungro via hiei (sau Vaiali ia dinspre Ungaria), „păr­ţile de peste m u n ţ i " (sau „plaiurile ' ), tcntoriale „dinspre părţile t ă t ă r e ş t i " (sau „spre laturea tătar iului") , ducatele Amlaşului şi Făgăraşului, bana tu l Severin ului, „ toa tă Podunavia pina la Marea cea Mare" şi cetatea Dîrstor 5 . Rezultă clar de aici că Mircea este domnitorul care, exceptîndu-1 pe Minai Viteazul, a dat statului său cea mai mare întindere în evul mediu, adău­gind nucleului iniţial noi teritorii , dar toate româneşti . Unele dintre teri­toriile pomenite în titlu e rau moşteniri transmise de la înaintaşi, altele, mai mă run t e , dintre cele dob indite de Mircea, nu sînt nominalizate, dar toate , prin reunirea lor sub o singură stăpînire la cumpăna dintre veacurile X I V şi XV, dau imaginea unui stat puternic si întins, condus de un dom­nitor prestigios. Integrarea în Ţara Românească a unor întinse regiuni ale Transilvaniei şi Moldovei de mai tîrziu sugerează de pe acum chiar desti­nul de resi it ut nio Daciae, ce va prinde contur m veacurile X V I —XVII . Dacă despre zonele de la nordul gurilor Dunării şi de pe malul Mării Xegre („Ba­sarabia") stăpînite de Mircea, mărturiile sint extrem de sărace, părţ i le -transilvănene cuprinse în statul muntean sînt mai bine reflectate documen tar

BCU Cluj / Central University Library Cluj

IV această bază, so poate arăta că, în t imp ce ţările Severinului, • Amlas-.ilui .şi Făgăraşului au fost stăpînite anterior de Ţara Românească, cet ăi iie Bran şi Kologa au fost dobimiite de Mircea. Cu excepţia cetăţii Boloira, toate celelate stăpîniri ardelene formau şi sub aspect geografic — teritorial corp comun cu Ţara Românească. Be altfel, Bologa este singura stăpinită exclusiv de Mircea, alte posesiuni, pen t ru intervale variabile de t imp, iiitrind iu pat r imoniul unora dintre înaintaşi şi urmaşi. Despre Ţara Severinului. devenită incă din veacul X V I I I banat de Severin 6 , se poate spune cert (in ciuda controverselor privind întinderea sa teritorială), ca­si despre Ţara lui Litovoi şi poate , cea a lui Seneslau că erau aşezate pe ambele versante ale Carpaţilor, cuprinzînd sud-estul Banatulu i (timişan), Ţara Haţegului, respectiv, Ţara Făgăraşului . Pe baza acestor reali tăţ i stră­vechi, după formarea statului feudal Ţara Românească, regatul maghiar, fie şi sub forma unor feude considerate revocabile, a fost obligat să recu­noască multă vreme stăpînirea domnilor munteni in Severin, Amlaş şi Făgăraş . S-a apreciat şi, în linii mari , lucrurile aşa stau, că posesiunile de peste munţ i au fost stăpînite de Mircea toa tă domnia 7 . Severinul a deve­nit par te a titlului domnesc încă în vremea lui Ylaieu (1364—cea. 1377), care, din multiple motive, în anumite circumstanţe şi spre deosebire de Mircea, s-a recunoscut voievod ,,din mila lui Dumnezeu şi a regelui Unga­riei" (Dei et regis Ungarie gratia, voievoda Transaplinus et baiivs de Z e ti­rino. . . ) 8 . Primele documente păs t ra te de după 1386, care exprimă prin in titulaţie stăpînirea asupra Severinului, sînt t ra ta te le de alianţă dintre Mircea cel Mare şi Vladislav, regele Poloniei, din 20 ianuarie 1390 şi 6 iulie 1391 : M ire ins, dei gratia ivoyvoda Transalpinus, Ffogaras et Oinlas dux. Se ce­rini, comes . . . 9.

De asemenea, încep hui cu anul 1391, documentele au consacrat sc­ila banilor români de Severin, membri ai sfatului domnesc: Dragau ban (la 27 decembrie 1391), Radu ban (la 11 mai 1109), Drăgoi ban fia 21 noiembrie 1413), Radul ban şi Aga ban (la 28 martie 1415 şi la 22 iunie 1418) s.a. 1 0. Mircea însuşi apare cu titlul de ban de Severin în 1390 pe le­genda peeeţii domneşti (wakvoa Transalpin, ban de de Cztverino)11 şi în documentul din 7 mart ie 1395 ( tratatul de al ianţă cu Sigismund de Lu­xemburg): voivoda Transaplinus, dux deFugaras elbanusdeZeverin12 Acelaşi t i t lu de b a n pentru domn mai este pomenit într-un document databil în in­tervalul 1399—1406 şi transmis nouă în rezumat pr intr -un intermediar de-veacul X V I 1 3 . î n alte trei documente însă, din perioada 1404—1406, Mircea este înfăţişat ca „domn al banatului Severinului" 1 4 . P e de altă par te , între anii 1387—1392 mai apar încă în documente bani maghiari de Severin, care s-ar putea să fi avut , aşa cum s-a remarcat , o „misiune recuperatoare" şi să fi stăpînit doar pînă la Porţi le de Fier şi Valea Cernei 1 5 . Xu credem că exis­tă suficiente argumente pent ru a socoti drept certă observaţia că „pier­derea cetăţii Severinului aducea după sine în t i tu la tura domnească men­ţiunea domn al banatului Severinului şi că prezenţa banului în sfat (adică stăpînirea românească asupra cetăţii Severinului) excludea din t i tulatura domnească formularea ,,donni al banatu lu i Severinului" 1«. Aceasta, deoa­rece seria documentelor este prea lacunară spre a permite azi, pe baza sa, concluzii a t ì t de strìnse. De asemenea, preciziunea termenilor în acea epocă era mai mult un deziderat decît o reali tate : în rapor t cu Severinul, Mircea apare cind comes, cînd bonus, cind dominus. Xu există o regulă precisă în atribuirea acestor ti t luri. Spre pildă, în acelaşi t imp în care domnul apare

BCU Cluj / Central University Library Cluj

numit comite de Severin (1390, t r a t a tu l cu Polonia), pecetea domnească, poartă , cum s-a văzut, legenda cit Mircea — ban de Severin. Deasemenea-m acelaşi an 1391, cînd domnul este numi t intr-un document solemn (tra­ta t cu Polonia) comite de Severin (în sens de stăpîn, de domn), apare men­ţ ionat şi banul Drăgan, semn ea, probabil, cetatea Severinului era în stă-pînirea Ţării Eomâneşt i . iar autori tatea domnească se exercita acolo prin intermediul lui Drăgan. Xi se pare puţ in probabil ca tocmai in perioa­da de apogeu a puteri i lui Mircea, fapt reflectat şi in tit lul domnesc (1403-1406), după ce regele Ungariei trecuse prin grele momente în interior (răs­coala. magnaţi lor) 1 7 , t i t lul de „domn al banatului Severinului" să fie doar „o simplă formulă de cancelarie ce nu corespunde reali tăţ i i" , cum s-a afir­m a t 1 8 . Sîntem într-o vreme cînd documentele latine din Ungaria arată , în multe cazuri demnitatea de ban al Severinului drept vacantă , sau nu con­ţin referiri la ea, cînd nici un act de autor i ta te (danie, privilegiu etc), în Ţara Severinului sau privind Ţara Severinului nu se exercită din par tea regelui Sigismund (libertăţile recunoscute călugărilor de la Vodiţa şi Tis-mana sini cuprinse numai în documente din 1418—1419 1 9 , emise de regele maghiar atunci şi J I U mai devreme). De aceea, credem, dimpotrivă, că t i t lul de „domn al banatului de Severin" (comes în documente latine), reflectă, în cea mai mare par te a domniei lui Mircea cel Mare, o stăpinire reală, cel puţ in la est de Valea Cernei, a 1 arii Severinului împreună cu ceta­tea omonima (la 23 noiembrie 1406 a domnul emite un document pentru Tismana 2 0 ) refelctă o stăpinire superioară celei cuprinse în titlul de ba nus, ee apărea ea demnitar al coroanei magiare 2 1 . Mircea este domn al Severi­nului (ban a fost doar în momentele de restrişte din preajma t r ia tu lu i cu Sigismund, încheiat la Braşov, la 7 mart ie 1395) şi nu ban ca Ylaicu ; este domn pentru că are el însuşi proprii săi bani de Severin. De asemenea, ea marcă a trainicei şi importanţei acestei „ ţ ă r i " româneşti , la Severin, pe toată durata domniei lui Mircea, a continuat să funcţioneze, ce a de-a doua mitropolie a Ungrovlahiei, existentă încă de la 1370 2 2 .

Toate aceste realităţi pledează pentru o continuitate de stăpinire românească în Severin, dincolo de perioadele, variabile ca dura tă ,cînd ceta­tea omonima şi zona de la vest la Talea Cernei s-au aflat sub control străin (chiar între 1386—1418). Daniile făcute Todiţei (care se afla la nord-vest de Severin, aproape de Orşova —Buaşva) la 1387 2 3 şi după 1400 2* eu pre­cizarea, pentru cel din urmă caz, că stăpînirea se întindea,, pînă la hotarul Eîşavei" , atestă o autori ta te munteană fermă, împinsă mult spre vest. Xumele judeţului Mehedinţi, derivat de la ce la i cetăţii Mehadia, e o măr­turie în acelaşi sens 2 5 . Titlul de „domn al banatului Severinului" a reflec­t a t concepţia unei stăpîniri superioare asupra acestui colţ de pămînt ro­mânesc.

Aceeaşi idee de stăpinire superioară este exprimată de cancelaria domnească în raport cu alte posesiuni cuprinse în t i t lul lui Mircea. Alături de prezenţa Dobrogei între hotarele Ţării Eomâneşti (Terramm Bobrodicn despotus, domn, de amîndouă părţile peste toată P adunar ia pînă Ia Marea cea Mare), de autor i ta tea asupra Silistrei (singur stăpînitor al cetăţii Dir-stor)26, reali tăţi exprimate formal-documentar prin ti t luri prestigioase, se remarcă stăpînirea munteană în Ţara Amlaşului şi Ţara Făgăraşului. Amintit încă din veacul X I I I ca „ ţa ră a români lor" şi socotit ea va t ră a „descălecatului" la sud de Carpat i 2 7 , Făgăraşul a gravitat spre Ţara Ro­mânească de-a lungul întregii perioade medievale. Pe fondul aceluiaşi com­plex de civilizaţie, al aceleiaşi s tructuri etnice româneşti , s-au matur izat

BCU Cluj / Central University Library Cluj

pe ambele versante ale Carpaţilor aceleaşi condiţii soeial-eeonomice şi poli­tice. De aceea forţa unificatoare se putea ivi din oricare par te a munţi lor 2 8 . Ea, s-a ivit din nord (in cazul Moldovei a pornit din vest), iar centrul nou 1 ui stat va fi la sud de Carpati, dar tocmai de aceea Muntenia- a păs t ra t raportur i speciale cu sudul Transilvaniei. De altfel, regatul feudal maghiar, pur tă torul unor noi rinduieli, de model apusean, a fost obligat să recunoască unitatea „Marginei" şi a Ţării Făgăraşului cu Ţara Românească, chiar dacă a îmbrăcat aceasta recunoaştere în haina vasalităţii . Din punctul de vedere românesc, mai ales în t impul lui Mircea, Făgăraşul făcea par te integrantă din , ,Ţară ' ' , nu era considerat un ducat s t r ă in 2 , ; această „ ţa ră româ-nească"' nu era un simplu feud întimplător, acordat temporar şi con­diţionat, nu era un loc de refugiu oferit de suzeran vasalului său (asemenea feude nici nu se dădeau la graniţe, ci mai departe , în inter ior) 3 0 , era o par te a ,,Ţării "însăşi, dar si tuată peste munţi . Cum Mircea s-a socotit pe sine domn nu din mila vreunui suveran pă-mintean, ci prin graţia divină, titlu­rile de duce sau herţeg (străine de tradiţia locală) implicau, conform ideolo­giei politice româneşti , sensul domniei, adică al stăpinirii efective, de fapt, şi de drept , asupra Ţării Ameaşului şi Ţării Făgăraşului . Formularea dir, t i t lul domnesc care se pare că atestă în mod curent stăpinirea asupra Făgă­raşului şi Amlaşului este cea de „domn al părţi lor de peste m u n ţ i " (sau „domnind în părţile de peste m u n ţ i " ori „oblăduind şi domnind hotarul de sub munte" ) : 11 documente interne cuprind această expresie, ele fiind emise în anii 1389, «1,390 — 1400,» 1400, «1400-1403», «1401-1406», ( 1 4 0 4 -1406», «cea. 1406», 1406, «1407 — 14018», 1409, şi respectiv, 1415 , 3 1 adică acoperind, aproximativ, toată durata domniei. Unul din aceste documente, anume cel din 20 iulie 1400 (transmis însă printr-o traducere maghiară, după un original slav pierdut) , conţine formularea „domn a toată Ţara Eomânească, stăpinitor pînă la Dunăre şi peste munţ i , în Ţara Făgăraşu­lui pînă la Olt", sugerînd direct identi tatea dintre părţile de peste munte şi Ţara Făgăraşului'2. Din cele 11 documente amint i te , 4, emise în inter­valul 1401 — 1406, adică atunci cînd titlul domnesc „hegemonia lui Mircea in Europa sud-or ienta lă" 3 3 , cuprind şi expresia concretă „herţeg al Amla­şului şi Făgăraşu lu i " 8 4 . Un singur document, dat la 27 decembrie 1391 (considerat o vreme suspect şi transmis printr-o traducere latină de secol X I X ) , conţine formula neates ta tă în epocă „totiusque terrae Fogaras per­petuus dominus" 3 5 . î n t ratatele cu Polonia din 20 ianuarie 1390 şi din iu­lie 1391 ti t lul este Fogaras et Omlas dux, iar în t r a t a tu l de la Braşov din 7 mart ie 1395, Mircea îşi spune dux de Fugaras96. Deci, într-o vreme cînd documentele interne slavone foloseau expresia „domn al părţi lor de peste mun te" , actele cu valoare internaţională precizau că este vorba despre Amlaş şi Făgăraş . De altfel, în mod cert, Amlaşul şi Făgăraşul sînt curpinse şi in tit lul mitropolitului, , Ungrovlahiei" de exarh al Plaiurilor („exarh a toată Ţara Ungurească şi al Plaiurilor " ) 3 7 . î n vremea lui Mircea, Amlaşul era format din opt sate (Sibiel, Galeş, Săliştea, Valea, Coco va, Tilişca, A cili u şi Amlaş) cu munţi i lor, stăpîniii din vech ime 3 8 , fiind organizat îmr-un adevărat ducat, distinct de cel al Făgăraşului . Ţara Făgăraşului de la sud de Olt avea în t impul domniei lui Mircea cel Mare circa 25 de sate cu hotare, de asemenea, pina la culmile munţ i lo r 3 9 . Din perioada cercer-ta tă se cunosc opt boieri stăpînitori de sate (pămînturi şi supuşi), întăriţ i in ocinele lor sau dăruiţi de Mircea cel Mare (în intervalul 1390 — 1406) ; Ion, Burcia şi Căliiau sînt confirmaţi în stăpinirea satului Braniştea Ură-

BCU Cluj / Central University Library Cluj

şiei, a ocinei Vadul Şereaiei şi a unei s tini în muntele Lerestilor, toate sentite de dări şi s lujbe 4 0 ; ('oştea este întărit ÎQ stăpînirea oeinelor Viştea, de Jos , Viştea de Sus şi o jumăta te in stăpînirea oeinelor Viştea de Jos , Vişea de Sus şi o jumăta te din Arpaşul de Sus, cu ţigani* 1 ; Stanerai egu­menul şi fratele său Călin primese oeina Scorci, scutită de orice fel de dări* 2 ; Micul şi Stoica primesc jumăta te din satul Mîndra 4 3 . Pe baza acestui ul­tim document de danie (transmis doar printr-o traducere maghiară), sin­gular de altfel în acest sens, s-a admis că Mircea recunoştea că Făgăraşul era un feud revocabil : ,,venind alt domn după moartea mea, din Ţară iu Ţara Făgăraşului, din neamul meu sau din alt neam sau unul din neam din Ţara Ungurească. . . („urmează blestemul în caz că urmaşul nu va „păz i " dania) 4 4 . însă recunoaşterea posibilităţii succesiunii unui „domn din Ţara Ungurească", într-un singur document (şi acela transmis prin filieră ma­ghiară), nu credem că este suficient de relevantă pentru dovedirea afirmaţiei de mai sus. Oricum în această vreme şi multe secole după aceea, Ţara Fă­găraşului s-a înfăţişat nu numai sub aspect etnic, ci şi sub aspect social-economic, politic şi insti tuţional ea o Iară românească : s t ructura socială (boieri, vecini, robi ţigani, moşneni), dările şi prestaţiile, strîngătorii de dări, scutirile de dări şi slujbe, formele de proprietate erau, toate, identice cu cele din Ţara Românească 4 5 . Sub aspect bisericesc, dacă la Severin fiinţa o mitropolie ortodoxă, Făgăraşul (unul din acele Plaiuri), alături de toţi supuşii de rit oriental din Ungaria, depindea de mitropolia Ungro-vlahiei (cum s-a văzut, la 1401, mitropolitul Antim era şi „exarh a toată Ţara Ungurească şi al Plaiurilor"). Plaiurile stat pomenite separat şi spe­cial în tit lul mitropolian, fiindcă ele, ca par te integrantă a Ţării Româ­neşti, reprezentau alceva decît credincioşii de confesiune oreintală din Ungaria. Credem că noul ti t lu conferit mitropolitului Antim la 1401 mar­chează în condiţiile imposibilităţii existenţei unei organizări eclesiastice superioare proprii, extinderea autori tăţ i i ierarh mun tean asupra celei mai mari păr ţ i a românilor din Transilvania şi Ungaria. Noul ti t lu, ne­a tes ta t înainte de prestigioasa domnie a lui Mircea, trebuie să marcheze o lărgire considerabilă a „exarha tu lu i" concretizat o vreme numai i m n no­ţiunea^ de „Plaiuri" 4 ".

î n fruntea credincioşilor făgărăseni se afla, în vremea lui Mircea, egumenul Stanchi, proprietarul, cum s-a văzut, al moşiei Score i 4 7 . Tradi­ţia locală din Făgăraş susţine că Mircea cel Mare ar fi construit o mănăst ire ortodoxă în apropierea Cîrţişoarei şi una la Răşinari (lingă Sibiu), lăcaşuri ce ar fi dispărut în secolul X V I I I , în urma asaltului tunurilor lui Bueov 4 8 . Reprezentat ive sînt: şi instituţiile de drept româneşti din Făgăraş şi Amlaş precum şi modul de aplicare a justiţiei. Chiar dacă raporturile cu restul Transilvaniei şi al regatului continuă la cumpăna dintre veacurile XIV şi X V (în 1397 regele Sigismund călătorea prin Făgăraş , unde a ţ inut şi scaun de judecată) , se păstrează şi se dezvoltă instituţii de judecată pro­prii : la 1413 sînt atestaţi judeţul cu bătrînii făgărăseni (turali consules ac prejate terre seniores), anume Vlad, Costea şi Petre , zis S t a n 4 9 . Despre Amlaş există un document din t impul lui Dan I I (1420—1431), emis de juzii şi sfetnicii jura ţ i şi celor şapte scaune săseşti la 28 aprilie 1428 ; o

(deci la scurtă vreme după domnia lui Mircea), document în care, prin judecarea de către vornicul Albu a unei pricini care-i privea şi pe locuitorii din Aciliu, se reflectă de fapt autori tatea juridică personală pe care o avea domnitorul român în „părţ i le de peste m u n ţ i " .

BCU Cluj / Central University Library Cluj

i n contextul raportări lor Ţării Româneşt i eu Ungaria la sfirşitul secolului al XIV- lea 5 1 şi la începutul secolului al XV-lea, trebuie plasată şi extinderea autori tăţ i i lui Afircea cel Bătrin asupra Branului. Cetatea, clădită la 1377 şi străjuind drumul dintre Braşov şi Câmpulung, s-a aflat sigur in stăpinire , , t ransalpină" intre anii 1412—1419, conform mărturii lor documentare. Astfel, Ştibor, voievodul Transilvaniei, recunoaşte într-un document din 18 septembrie 1412 că Branul se afla în mîini străine (cus-trum prenominatum in manibus extat alienis/>2, iar la 7 iunie 1419 regele Sigismund cere înlocuirea castelanilor munteni cu alţii, rinduiţi de Mihail, cornitele secuilor, castelani care să nu mai stânjenească pe braşoveni şi pe oaspeţii din preajmă 5 ". începutu l stăpînirii luiMircea asupra Branului a fost fixat însă mai devreme, cu ocazia uneia din cele două întîlniri între regele maghiar şi domnul muntean, la Braşov, în 1,395 şi la Severin, in 1406 5 4 . Cele mai numeroase şi mai autorizate opinii consideră intrarea Branului în stăpînire românească în urma t ra ta tu lu i de la Braşov, încheiat la 7 mart ie 1395 5 5 . Şi cu toate că Mircea a t recut prin momente critice pina prin 1396—1397, apreciem că întâlnirea de la Braşov din 1395 a favo­rizat mai mult o eventuală asemenea donaţie (iu acea dată) decît t ra ta t i ­vele din 1406 de la Severin, care par să fi dépar t i t căile de acţiune ale-celor doi suverani . 5 6 Pe de alla par te , considerăm că meri tă re ţ inută opinia exprimată recent, conform căreia, în contextul noilor înţelegeri comerciale din 1412—1413 ar fi intrat Mircea în posesia castelului Bran şi a taxelor vamale percepute în acest loc de trecere 5 7 . E posibil ca dania Branului (petrecută în mod cert înainte de septembrie 1412, cînd se ştie că era „in mîini s t ră ine" şi cînd Ştibor, voievodul Transilvaniei, cere braşovenilor să nu ia vamă de la negustorii moldoveni, ci de la cei munteni) să fi grăbit , între altele, hotărîrea lui Mircea de reînnoire a privilegiului comercial da t de Vlaicu voievod la 1368.

Oricum ar sta lucrurile, stăpînirea mun teană asupra Branului, în condiţiile regimului vamal preferenţial recunoscut de voievozii sud-carpa­tici braşovenilor, a fost profitabilă deopotrivă domniei, ca o compensaţie pen t ru şirul de sacrificii făcute în favoarea puternicului vecin din nord şi nord-vest, şi negustorimii din Ţara Românească, prin eliminarea unei piedici din calea activităţi i ei 5 8 . Că aşa au stat lucrurile o dovedesc, în ciuda aşezâmîntului comercial favorabil acordat de Mircea braşovenilor la 1413, nemulţumirile acestor negustori : ei s-au plîns regelui că voievozii, Mircea şi Mihail au înălţat la Brun un „însemn v a m a l " şi că au impus-pla ta vămii, „spre marea lor pagubă şi spre marea ştirbire a pomenitei lor l iber tăţ i" , fapt care a şi dus la exprimarea fermă a intenţiei suveranu­lui maghiar de a relua cetatea în 1419 S 9 . Plîngerile negustorilor braşoveni au fost receptate şi de voievodul Miliail, care simţind pericolul pierderii cetăţii, porunceşte „slugilor domniei mele din Cetatea Dîmboviţei şi vame­şilor din Rucăr şi din Turch i" (Bran) să ia „vamă dreaptă"ş i să fie „ îngădui tor i" cu aceşti negustori, spre a nu se mai da prilej de supărare „părintelui domniei mele", adică regelui S ig i smund 6 0 . P e de altă par te , Mihail se arată destul de ferm cînd „porunceş te" braşovenilor să permită oamenilor săi „să-şi scoată datoria de la datornic'""' 1. De asemenea, vădind un constant interes pentru regiunile din sudul Transilvaniei, Mihail întă­reşte, „cu putere n o u ă " scrisoarea avută „din osebita milostivire a dom­nului şi părintelui nostru, Mircea voievod, de veşnică aducere aminte" , de ..cinstiţii oameni din Cisnădie". anime românii şi alţii, scrisoare ce l e recunoştea dreptul de a-şi paş te turmele in munţ i i Ţării Româneşti , de a

BCU Cluj / Central University Library Cluj

se bucura de păduri şi de ape 6 2 . Interesul special şi protecţia acordată de Mircea şi de fiul său Mihail acestor regiuni smt rezumate sugestiv în urmă­torul pasaj : ,, . . .Dacă s-ar înt împla ca noi să avem pricini sau neînţelegeri cu toată ţara Transilvaniei, cu voi noi voim să păzim pacea şi o trainică opr i re a armelor şi, ceea ce este mai mult , vă vom trimite in t imp de război pe unul din boierii noştri cu o ceată de săgetaşi de-ai noştri care vă va a p ă r a . . . " ° 3 . Porunci adresate Bramimi şi Braşovului, apeluri de protecţie şi înlesniri economice acordate transilvănenilor etc., sînt, toate, nu numai dovezi de autor i ta te şi putere munteană la nord de Car­pati, dar mai ales mărturi i ale unităţ i i de structură etnică şi de civilizaţie românească dincolo de graniţele politice ale vremii.

Stăpînirea munteană asupra Branuhii , alături de alte cîteva fapte de la cumpăna veacurilor X I V şi XV, sugerează chiar prologul tendinţei fireşti, manifestate plenar mai tîrziu, de eliminare a avantajelor unilate­rale de care se bucurau negustorii străini în Ţara Românească şi Moldova, •de statornicire a unui regim de reciprocitate, în stare să asigure şi propă­şirea comerţului românesc M .

Tot în Transilvania, dar departe de celelalte stăpîniri, care aveau l iotar comun cu Ţara Românească, a deţinut Mircea cel Bă t r în cetatea Bologa cu domeniul său (Sebeswar sau, altfel spus, cetatea Huedin — Huni/adwc-r sau Kalailmzeg) a s . Stăpînirea asupra cetăţii Bologa a avut un alt caracter decît celelalte stăpîniri transilvănene ale lui Mircea. Un singur document s-a păs t ra t pînă astăzi în legătură directă eu acest fapt : la 23 ianuarie 1399, Ştibor, voievodul Transilvaniei, în urma hotărîrii lua te în adunarea generală a Transilvaniei, ţ inu tă în 8 ianuarie 1399, cere conventului din Cluj-Mănăştur să ridice din nou semnele de liotar ale moşiei Izvorul Oişului , aparţ inînd episcopului Transilvaniei, în t rucî t ţărani i din Şaula, sat al cetăţii Bologa, au distrus semnele de hotar ale amint i te i posesiuni 8 6 . î n adunarea de la 8 ianuarie 1399, s-a ridicat Xicolae de Luduş „în numele măritului bărbat , domnul Mircea, voievodul Ţării Româneşt i , cu scrisoarea de împuternicire a aceluia [a lui Mircea] ," declarînd că cetatea Huedin cu satul Saula şi eu celelalte moşii şi păr ţ i de moşie ce ţ in de acea cetate au fost hărăzite nu de mult stăpînului său de către regele Ungariei şi, astfel, acesta nu cunoaşte bine mersul semnelor de ho ta r şi al hotarelor domeniului ' " . Cetatea avea vreo 18 sate, plus t îrgul Huedin şi făcea par te , înainte de a fi donată lui Mircea, din comi­t a t u l Bihor 6 8 . Ţinea de dreptul de danie regală, iar mai tîrziu va face pa r t e din comitatul Cluj. S-a susţinut că cetatea a in t ra t în stăpînirea munteană la 13 9 5 6 9 , dar lucrul pare să se fi petrecut mult mai tîrziu. deoarece încă prin 1398 era probabil da tă pro honore sau numai zălogită familiei Bânffy 7 0 . în 1410 — 1112, cetatea revenise in mîinile regelui, pent ru ca de la 1121 să ramina definitiv în stăpînirea familiei Bânffy 7 1 . Mircea, în acest scurt interval, nu a stăpînit toate satele domeniului, unele dintre acestea fiind desprinse şi dăruite altor feudali spre finalul veacului X I V . Aceste acte de danie s-au făcut uneori, cum pert inent s-a observat, în dauna feudalităţii româneşti de tip cnezial (voievodal) 7 2 . Un astfel de fapt pare să reflecte documentul din 10 septembrie 1435 7 3 , care, în plus, aminteşte indirect vremurile cînd Mircea stăpînea la Bologa. î n detaliu, este vorba despre donaţia celor trei sate numite Fild( de Jos , de Mijloc şi de Sus) făcută de regele Sigismund în favoarea lui Ştefan şi Ladislau de Losoncz (din familia Bânffy) şi de porunca adresată conventului din Cluj-Mănăştur de a face introducerea în stăpînire. Satele pretinse de cei doi

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Bânffy. niai spune documentul, au limit odinioară de cetatea lor Bologa ( Sebeş rar J, dar, „pe vremea eind această cetate se afla îndepărtată din miinile noastre [ale recelui ], dăruiserăm pe veci [cele trei posesiuni] unui anume Sandrinus Românul pentru serviciile sale credincioase, a ră ta te de el faţă de noi" ' i . Fi ind dăruite necondiţionat, pe veci, in acea vreme eind cetatea îl avea probabil ca stăpin pe Mircea. cele trei sate, reclamate acum atît de insistent de familia Bânffy, nu mai intrau in dreptul de danie regal. Poate că Sandrinus nu făcuse decît să obţină, după tipicul obişnuit în epocă şi după exemplul altor cnezi români, recunoaşterea ofi­cială a unei vechi stăpîniri, devenite acum feud. Reluarea, acestui feud ere­di tar se putea face de rege in două cazuri : stingerea neamului pe linie mas­culină f defectum semiti is) şi t rădarea. Documentul pomeneşte primul caz („acum, într-adevăr, aceste posesiuni, prin stingerea neamului lui Sandri­nus Românul" , conform obiceiului regatului, s-au întors iarăşi în mîinile maiestăţii sale), dar face aluzie deopotrivă şi la „răutăţ i le ur i i" si la „vino­văţ i i le" acestui Sandrinus, ţ inu te de alţii sub tăcere, dar relevate acum (după moar tea sa). î n t r e vecinii care au part icipat la punerea în stăpînire a lui Ştefan şi Ladislau peste cele trei sate deţ inute de Sandrin anterior, sint pomeniţ i u n Johannes Bothus şi un Cîndea voievod de Oarţa (Kenăe Vajda de VarcuaJ75 — nobili amîndoi —, fapt semnificativ pentru configu­raţ ia etnico-socială a zonei adiacente cetăţii Bologa şi domeniului său. Apre­ciem ca semnificativă, recunoaşterea de drept a proprietăţi i ereditare asu­pra Puduri lor a lui Sandrin Românul . într-o vreme cînd stăpîn la Bologa era un voievod român transalpin, ca şi retragerea dreptului de proprietate a acestui Sandrin, la eîtva t imp după încetarea autori tăţ i i lui Mircea pe locurile respective.

Mai greu se pot lămuri motivele şi împrejurările deţinerii cetăţii de către voievodul muntean. Oricum, în stadiul actual al cunoştinţelor, aceste motive şi împrejurări credem că trebuie legate de presupusa ori­gine maghiară a soţiei lui Mircea cel Mare (sau a uneia dintre soţii) şi de posesiunile acesteia. Cam din aceeaşi vreme cu ştirea despre Bologa aflată sub autor i ta te muntenească, datează două documente ce amintesc o moşie Ilaraszti (aparţ inătoare cetăţii Buda Veche), zălogită de rege soţiei lui Mircea (18 noiembrie 1399) si respectiv, un sat Tonmj (de lingă tîrgul Keszthely, aproape de lacul Balaton), stăpînit de soţia aceluiaşi voievod (3 iulie 1400) 7 6 . Cum satele de lîngă Keszthely erau în posesiunea unei familii din acelaşi neam cu familia Bânffy, care stăpînise înainte de Mircea şi va s tăpîni şi după aceea (cum s-a văzut) la Bologa şi întrucît există dovezi că această necunoscută soţie de domn nu era din familia Cilii, cum s-a crezut 7 7 , se poate presupune o legătură de rudenie a res­pectivei doamne a Ţării Româneşti cu familia Bânffy. De altfel, u n diac de cancelarie precizează că a scris un document la Tîrgovişte emis în 22 iunie 1418, „pe vremea cînd a venit mama domniei tale [a voievodului Mihail], doamna, de la u n g u r i " 7 8 .

Semnificaţia stăpînirilor lui Mircea cel Mare la nordul Carpaţilor Meridionali, în Transilvania şi Banat , poate fi reliefată plenar numai în contextul politicii generale a Ţării româneşti la sfîrşitul secolului X I V şi începutul veacului următor şi, deopotrivă, in cadrul relaţiilor internaţio­nale din sud-estul Europei, in aceeaşi perioadă. î n ciuda raporturilor relativ bune cu Ungaria, raportur i pe care însă Sigismund le voia sub semnul suzeranităţii maghiare, iar Mircea le privea drept alianţă, t ra ta te le cu Polonia au reprezentat o constantă a politicii muntene, ca mijloc de

BCU Cluj / Central University Library Cluj

echilibru şi. uneori, de presiune asupra supărătoarei tutele exercitate, cu Inicrniitenţe, dinspre nord. Frăniintările interne din regatul ungar de la începutul domniei lui Sigismund şi din anii 1401—140.3, lupta regelui pent ru a ajunge şi împărat german, războiul eu Veneţia. încercările de reunire a bisericilor şi cernei!iul de la Constanţa etc. au fost, toate, prilejuri pentru Mircea de sporire a autorităţii sale. de întărire a stăpânirilor sale de peste munţi . Dimpotrivă, anii 1394 — 1397, cei de la sfîrşitul domniei voievodului, cinei presiunea otomană creste din nou etc., vor fi reprezentat momente de slăbire a puterii , chiar de diminuare sau pierdere a unora din teritoriile transilvănene. Probabila căsătorie cu o nobilă maghiară care va fi fost si mama voievodului Mihail) a pu tu t influenţa în bine, o

v r a n e , şi raporturile cu Ungaria, constituindu-.se intr-un nou factor ele întărire a autori tăţ i i lui Mircea cel Mare în Transilvania. Dincolo însă ele aceste fluctuaţii politice şi alianţe matrimoniale, stăpînirile, prerogativele şi acţiunile voievodului muntean la nord de Carpati trebuie judecate pe fondul unei conştiinţe solidare la români (conştiinţa- unităţi i de neam;, remarcate si cu alt prilej şi existente încă în veacul X I V 7 9 . Stăpînirea asupra Amlaşului si Făgăraşului, donaţiile către boierii români, făcute sau recunoscute acolo, „domnia"' asupra banatului de Severin, recunoaşterea de către regalitate a lui Sandrin Românul ca deţ inător ereditar al posesiu­nilor numite Fild, desprinse elin domeniul cetăţii Bologa pe vremea cinci Mircea avea cetatea, libertăţile acordate şi recunoscute românilor din Cisnă-die (localitate ce nu aparţ inea nici Ţării Amlaşului, nici Ţării Făgăraşului) , protecţia si ajutorul militar promise acestora, prerogativele eelesiatiee ale mitropoiiţilor munteni asupra românilor din Ungaria şi Transilvania, oblăduirea, de fapt, a acestor credincioşi, reflectată în titlul mitropolitan (în 1401, pat r iarhul de la Constantinopol îl numeşte pe mitropolitul Ant im .,exarh al întregii Ungarii şi al Plaiurilor") sînt, toate acestea (şi altele încă), măr tur i i ferme ale conştiinţei unităţ i i etnice, manifestate acum 600 de ani de la nivelul politic-statal, prin personalitatea ele excepţie a „mare­lui voievod şi d o m n " Mircea cel Mare.

.V O T E

1 J o h a n n e s L e u n c l a v i u s , Hisloriae Musulmanae Turcorwn de monumeniiy ipsorum exs-criplae libri XVIII, F r a n k f u r t , 1591 col. 418 ( ap rec i e rea es te p r e l u a t ă de L e u n c l a v i u s de la u n c r o n i c a r t u r c ) .

3 P . P . P a n a i t e s c u . Mircea cel Bătrîn şi suzeranitatea ungurească, B u c u r e ş t i , 1938 . p . 19 ( e x t r a s din ...Analele A c a d e m i e i R o m â n e ' ' , Memor i i l e Sec ţ iun i i I s to r ice , seria I I ] , 1938, t o m . X X , m e n i . 3).

3 Documenta Romaniae Historiée/. D . R e l a ţ i i î n t r e Ţ ă r i l e R o m â n e , vol . I , E d i t . A c a d e ­mie i . B u c u r e ş t i , 1977, p 1 2 2 — 1 2 3 , n r . 7 5 ; p . 125— 127, n r . 78 (in c o n t i n u a r e DRH, D , I ) .

J P . P . P a n a i t e s c u , op. cit.. p . 19—20 . 5 Documenta Romaniac Hisorica, B . Ţ a r a R o m â n e a s c ă , vo l . I , E d i t . A c a d e m i e i ,

B u c u r e ş t i , 1966 p . 7 0 — 7 1 . n r . 32 (în c o n t i n u a r e DRU, B , I ) . 6 M. H o l b a n , Dili conica relaţiilor româno-ungare in secolele XI11— XIV, E d i t . A c a d e ­

mie i , B u c u r e ş t i , 1981 , p . 4 9 - 8 9 . 7 D . Onc iu i . Scrieri istorice, edi ţ ie de A . S a c e r d o ţ e a n u , voi . I I , E d i t , ş t i inţ i f ică , B u c u ­

r e ş t i . 1968, p . 129. 8 Ibidem, p . 122. 9 DRH, D , I , p . 1 2 2 - 1 2 3 , n r . 7 5 : p . 1 2 5 - 1 2 7 . n r . 78. 1 0 Şt. Ş te fănescu , Bănia in Ţara Românească, E d i t , ş t i in ţ i f ică , Bucu re ş t i , 1965 , p . 4 6 .

DRII, U , I , p . 123 , n r . 75 . I 2 Ibidem, p . 1 3 8 — 1 4 0 , n r . 87.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

1 3 Ibidem, p. 170, n r . 103 . D o c u m e n t u l din veacu l X V I . ca re face refer i re la a c t u l lu i Mircea, este din 19 a u g u s t 1511 şi a fost p u b l i c a t i n t e g r a l de X . D e n s u ş i a n u , Monumente pentru istoria Ţării Făgăraşului, B u c u r e ş t i . 1885, p . 8—9, n r . 1.

1 4 DRH, B , I , p . 0 3 — 6 5 , n r . 2 8 : p . 0 6 — 6 7 , n r . 3 0 : p . 7 0 — 7 1 , n r . 32 . 1 5 I. Minea , Principalele române şi politica orientală a împăratului Sigismund. Xole

istorice, B u c u r e ş t i , 1919, p . 1 6 — 1 7 . 1 6 Ş t . Ş t e f ă n c s c u . op. cil., p . 46 — 4 8 . 1 7 I . M i n e a , op. cit., p. 9 0 — 9 2 . l s Ş t . S t e f ă n e s c u , op. cit., p. 47. 1 9 DRIÌ, D , 1, p. 204 — 2 0 5 . n r . 1 2 5 ; p. 2 1 0 - 2 1 2 , n r . 129. -° DRH, B , I , p . 7 0 - 7 1 , n r . 32 . 2 1 X . l o r g a , Studii asupra evului mediu românesc, ed i ţ ie de Ş. P a p a c o s t e a , E d i t , ş t i i n ţ i ­

fică şi enc i c loped i că , B u c u r e ş t i . 1984, p . 174. 2 2 Şt . S te fănescu , op. cit., p . 3 6 — 3 7 , 49. Vez i . p e l a r g . la I o n I . X i s t o r , Legăturile

cu Ohrida şi exarhatul Plaiurilor, in , .Ana l e l e A c a d e m i e i R o m à n e " , Memor i i l e Sec ţ iun i i I s t o r i c e , seria I I I , 1 9 4 4 — 1 9 4 5 . t o m . X X V I I . rami. 6, p . 1 2 3 - 1 5 1 .

2 3 DRH, B , I , p . 2 2 - 2 5 , n r . 8. 2 4 Ibidem, p. 5 2 — 5 5 , n r . 22 . 2 5 Ion I . X i s t o r , Ţara Severinului .>•(' Banatul Timişan. in . .Ana l e l e A c a d e m i e i R o m â n e " ,

Memor i i l e Sec ţ iun i i I s t o r i c e , seria I I I , 1 9 4 4 — 1 9 4 5 , t o m . X X V I I , m e n i . 8, p. 2 2 3 . 2 6 DRH, D , I , p . 1 2 2 - 1 2 3 , n r . 75 : DRH, B , I , p . 7 0 - 7 1 , n r . 32 . 2 7 X ico l ae I . X i s t o r , Ducatul Amlaxului şi Ţara Făgăraşului, punţi de legătură cu Ţara

Românească in evul mediu, in „ M i t r o p o l i a A r d e a l u l u i " , 1978 , X X I I I , n r . 7 — 9 . p . 469 — 470 . 2 8 D . P r o d a n , Boieri şi vecini in Ţara Făgăraşului in secolele XVI—XVII, in . . A n u a r u l

I n s t i t u t u l u i de i s to r ie d in C l u j " , 1 9 6 3 , V I , p . 162 . 2 9 Gli . V a j a , Instituţii de drept din Ţara Făgăraşului in secolul XVI ( r e z u m a t u l t eze i de

d o c t o r a t ) , C l u j - X a p o c a . 1979 , p . 2 . 3 0 D . P r o d a n , op. cit.. p . 1 6 1 . 3 1 DRH, B , I , p . 2 8 - 3 0 , n r . 10 : p . 3 1 - 3 2 . n r . 12 : p . 5 0 - 5 2 . n r . 21 : p . 5 5 - 5 0 ,

n r . 2 3 ; p . 5 0 — 5 8 , n r . 2 4 , p . 6 3 — 6 5 , n r . 28 : p . 66 — 67 , n r . 30 : p. 70 — 7 1 , n r . 32 ; p . 7 3 — 7 4 , n r . 3 4 ; p . 7 5 — 7 7 , nr. 3 5 : p . 80 — 82 , n r . 38.

3 2 Ibidem, p . 55 — 5 6 . n r . 2 3 . 3 3 I . M i n e a , op. cit., p . 99 . 3 4 DRH, B , I , p. 5 6 - 5 8 , n r . 24 : p . 0 3 - 6 5 , n r . 28 : p . 6 6 - 6 7 , n r . 30 ; p . 7 0 - 7 1 ,

n r . 32 . 3 5 Ibidem, p. 36— 39 , n r . 15 . 3 6 DRH, D . I, p . 1 2 2 - 1 2 3 , n r . 7 5 : p . 1 2 5 - 1 2 7 , n r . 7 8 : p . 1 3 8 - 1 4 2 , n r . 87 . 3 7 I l u r m u z a k i - I o r g a , Documente privitoare la istoria românilor, vol . X V , p a r t e a 1,

B u c u r e ş t i , 1 9 1 5 , p . 3 0 — 3 1 , n r . 66 . Vezi Ü . O n c i u l , op. cit., p. 41 — 42 . 3 8 I . M o g a , . . M a r g i n e a ' ' , ducatul Amlaşului şi scaunul Săliştii, in voi . „ O m a g i u lui

l o a n L u p a ş la împlinirea vîrstei de 60 de ani. A u g u s t 1 9 4 0 " , B u c u r e ş t i , 1 9 4 3 , p . 576 — 5 7 8 . 599 .

3 9 P . P . P a u a i t e s c u , op. cit., p . 10 — 12 : i dem, Mircea cel Bătrîn. B u c u r e ş t i . 1944 , p . 2 0 0 - 2 0 1 (cu h ă r ţ i ) .

4 0 DRH, D , I , p . 1 1 9 - 1 2 0 , n r . 7 3 . 4 1 Ibidem, p . 170 , nr. 103 . 4 2 Ibidem, p . 1 2 7 - 1 2 9 , n r . 79 . 4 3 Ibidem, p . 174 — 1 7 5 , n r . 106. 44 p_ p_ P a u a i t e s c u , Mircea cel Ilălrin şi suzeranitatea..., p . Iti. 4 5 Ibidem, p . 1 0 — 1 7 . V e z i şi ì). P r o d a n , op. cit., p a s s i m . 4 l i lon 1. X i s t o r cons ide ră că însăş i n o ţ i u n e a de „ P l a i u r i " se referea în epocă la t o a t ă

U n g a r i a . Vezi Ion I. X i s t o r . Legăturile cu Ohrida..., p . 142 — 143 . 4 7 P . P . P a u a i t e s c u , Mircea cel Ilălrin şi suzeranitatea..., p . 18 . * s X i c o l a e I . X i s t o r , op. cit., p. 4 7 t . 4 9 P . P . P a n a i t e s c u , Mircea cel Ballili..., p. 2 0 2 . 5 0 lì RH, D , I , p . 2 6 2 - 2 6 3 , n r . 164 . 1 ) 1 Vezi V . P e r v a i n , Relaţiile Ţării Româneşti cu Ungaria la sfirşitul veacului al XIY-lea,

în „ A n u a r u l I n s t i t u t u l u i d e i s tor ie şi a rheo log ie C l u j - X a p o c a . " 1 9 7 5 , X V I I I , p . 89 — 117 . 5 2 DRH, D , I , p . 1 9 6 - 1 9 7 , nr. 119 . 5 3 Ibidem, p. 2 0 8 — 2 0 9 . nr. 127 . 5 4 T . I l a ş d e u , Bramii — poartă in Carpati, ledit . A l b a t r o s B u c u r e ş t i , 1 9 7 9 . p . 2 1 . 5 5 I . M i n e a , op. cit., p. 8 5 ; P . P . P a n a i t e s c u , Mircea cel Bătrîn..., p . 194— 195 ; Istoria

României, vol . I l , E d i t . A c a d e m i e i , B u c u r e ş t i 1 9 6 2 , p . 306 ; R . P o p e s c u , Bramii in sistemul legăturilor comerciale dintre Braşov şi Ţara Românească în secolele XIY-XVI, în „ R e ­v i s t a m u z e e l o r " , 1 9 6 8 , V , n r . 1 , p . 02 ; V . P e r v a i n , op. cit., p . 97 ; C. C G i u r e s c u , D i n u C-G i u r e s c u , Istoria Românilor, vo l . I I , E d i t , şt i inţif ică, B u c u r e ş t i , 1 9 7 6 , p . 68 s .a .

BCU Cluj / Central University Library Cluj

5 6 X . Cons t au t ine . s eu , Mircea rei Iìùtrin. Edil. m Hi lară , B u c u r e ş t i . 1 9 8 ! . p. 143—144 . °~ Ş. 1> a p a c o s Ica , IncepulurUe politicii comerciale o Ţării Romaneşti şi Moldovei [secolele

-XV— XVI). Drum şi şlal In . . S t u d i i şi m a t e r i a l e de is tor ic m e d i e " . 1 9 8 3 . vol. X . p. 2 0 . 5,5 Ibidem, p. 2 1 . a Cf. ibidem, p. 2 4 , n o t a 58. DHU, I), I . p. 208 — 214*. nr . 127 . m DRII, 1). 1. p. 201 . n r . 122. s l Ibidem, p . 2 0 2 , nr . 12:i. *- Ibidem,p. 202 — 20: i . nr. 124 . *3 Ibidem. 0 4 Ş. P a p a c o st c a , op. cit., p. 2T. ** I. P a t a k i , Ceva despre relaţiile Ţării Româneşti cu Ungaria la sfirşilu! pettciihii al

XlV-lea, in . . S t u d i i şi m a t e r i a l e de is tor ie m e d i e " . 1957. voi. 11. p . 4 2 3 . M DRU, D . ], ' p . 1 7 1 , n r . 104. 6 7 1. P a t a k i , op. rit., p . 4 2 3 - 4 2 4 . ** Ibidem, p . 424 . KS Istoria României ( i r a t a t ) . vol . H . . . . p . 306.

A. A . K u s u , tnctpiilarUe cetăţii feudale de la Bologa, in . . A d a Musei P o r o l i s s c n s i s " , 1 9 8 0 , IV, p . 4 1 3 .

7 1 Ibidem. 7- Ibidem. 7 3 Var jü E . , Oklevcltăr a Tomaj nemzetségbcli Losonczi Bănfl'i; csalùd t orténelehcz. vol . I ,

B u d a p e s t a , 1908 , p . 608— BIO, p . 4 2 5 . 7 4 , , , . . . Q u a s u t i p r e f a t i S t e p h a n u s et L a d i s l a u s de Losoncz a s s e n n i t a q u o d a m c a s t r o

i p s o r u m S e b c s v a r v o c a t o , t e m p o r i q u o i d e m Castrum a p u d n o s t r a s m a n us e x t i t i s s e t s e g r e g a n t e s , c u i d a m S a n d r i n o V a l a c h o p r o suis f idc l ibus sc rv i t i i s p e r i p sum nobis ex hi hi tis in p e r p e t u u m - c o n t u l i s s e m u s , n u n c vero eedeni posscs s ioncs , per d e f e c t u m semin i s e iusdem S a n d r i n i V a l a c l i i . . . " (Ibidem, p . 6ÜÜ).

7 4 Ibidem, p . 610 . 7 f t 1. P a t a k i , op. cit., p . 4 2 5 - 1 2 7 . 7 7 Ibidem, p . 428 . 7 5 DRU, B . I, p . 8 6 - 8 8 , n r . 4 2 . 7 9 M. H o l b a u , op. cit., p. 2 8 5 - 2 8 6 .

L E S P O S S E S S I O N S D E MIRCEA E X TRANSYLVANIE

Résumé

Analysant les significations des titres voiévodaux du prince Mircea le Grand l 'auteur délimite les possessions antérieurs de Valaehie en Transylvanie et de celles acquises — pendant son long- règne, dans les con­ditions où la précision des termes étai t plutôt un desideratum qu 'une réalité dans les chancelleries princières. La signification des possessions de Mircea le Grand en Transylvanie et au Bana t ressort de manière plénière seulement dans le contexte de la politique générale de Valaehie à la fin du X I V siècle et la début du siècle suivant, ainsi que du cadre déterminé par les relations internationales du sud-est européen.

Les remous intérieurs de Hongrie au début du régne de Sigismond de Luxembourg et des années 1401 — 1403, le conflit hongro-vénetien, la lu t te menée pa r le roi pour devenir empereur etc. ont permis à Mircea le Grand d 'étendu et consolider ses possessions d'au-delà des montagnes. Les possessions de Mircea le Grand en Transiylvanie ont contribué à resserrer les liens fraternels entre les habi tan ts des deux versants carpati-ques, représentant un symbole pour la future génération.

6 - c. 2339 695

BCU Cluj / Central University Library Cluj