UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI

FACULTATEA DE DREPT

STUDIU DE CAZ

Chiselițe Eleonora-Nicoleta

ANUL II

GRUPA 203

CLUJ NAPOCA

2016

I. DESCRIEREA SITUAȚIEI CONCRETE

I.1. Ȋncadrarea juridică a faptei: tâlhărie, tentativă de omor

Art. 234 Tâlhăria calificată(1) Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;b) prin simularea de calităţi oficiale;c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;d) în timpul nopţii;e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional,se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.(2) Tâlhăria săvârşită în condiţiile art. 229 alin. (3) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală.

Art. 189 Omorul calificat(1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări : a) cu premeditare;b) din interes material;c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;f) asupra a două sau mai multor persoane;g) asupra unei femei gravide;h) prin cruzimi,se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.(2) Tentativa se pedepseşte.

I.2. Istoricul faptei

Istoricul infractorului: Ion Rîmaru s-a născut în orașul Corabia în data de 12 octombrie 1946. Acesta și-a manifestat înclinația spre infracțiuni încă din tinerețe, când a fost condamnat pentru tâlhărie. A fost un copil-problemă întrucât avea înclinații vădite spre violență, fiind dezinteresat de propria educație, în clasa a IX-a rămânând repetent. De asemenea, major fiind, a întreținut relații sexuale cu fiica minoră a unui profesor de-al său. Deși a intrat la Facultatea de Medicină Veterinară, a repetat anul al II-lea, iar la data arestării sale era amenințat cu exmatricularea din cauza absențelor și a rezultatelor slabe la învățătură. Ȋn perioada cât era student, respectiv 1970-1971, Ion Rîmaru (în vârstă de 26 de ani) ucide în Bucureşti 4 femei şi atacă alte 10, care reuşesc să scape cu viaţă.

Istoricul victimei: Iuliana Fruzinschi era o mamă singură a doi copii, rămasă văduvă după ce soțul său, ofițer de poliție, fusese ucis într-un cinema din Capitală în anul 1969. În anul atacului-1971, aceasta era vânzătoare într-un magazin din zona Eroilor.

Scurtă descriere a faptei: Victima a fost una dintre cele 14 femei care au scăpat cu viață în urma atacului infractorului. Aceasta a supraviețuit în urma celor 3 lovituri de topor îndreptate spre zona capului, căci prima lovitură fusese atenuată de umbrela pe care o deținea asupra sa, fiind ulterior dusă de urgență la spital.

II. ANALIZA CAZULUI DIN PUNCTUL DE VEDERE AL PSIHOLOGIEI JURIDICE

II.1. Faza preinfracţională

Ion Rîmaru şi-a ales victima după acelaşi criteriu după care şi-a ales şi victimele din trecut: din rândul femeilor singure care adeseori umblau neînsoțite și de profesie vânzătoare (într-un magazin de mici dimensiuni).

Din declarațiile victimei, acesta luase contact cu ea zile la rând, în sensul că îi bătuse în geam pentru a-l lăsa să se încălzească în magazin, căci temperatura de afară era scăzută. Din această conduită reiese atât faptul că Ion Râmaru scruta locul, premeditând viitoarea crimă, cât și faptul că voia să îi inspire victimei o oarecare stare de familiaritate și de siguranță.

În noaptea de 7 mai 1971, infractorul a așteptat-o în spatele unui arbore și a urmărit-o pe victima Iuliana Fruzinschi care se îndrepta spre o casierie din apropiere pentru a depune sumele încasate în ziua respectivă.

În ceea ce privește arma crimei, infractorul fusese înarmat cu un topor.

II.2. Faza infracţională propriu-zisă

Infractorul a așteptat în spatele unui arbore până când victima și-a terminat programul de lucru, după care a urmărit-o. S-a apropiat încet de victimă și, neluând în considerare faptul că ploua și că victima avea asupra sa o umbrelă deschisă, i-a înfipt în cap arma crimei, secționând totodată și scheletul metalic al umbrelei. Pentru a se asigura că femeia a decedat, Ion Rîmaru i-a smuls părul din cap, a așezat-o în genunchi și i-a mai aplicat două lovituri de topor în cap.

II.3. Faza post-infracţională

Nu reușește să își ducă la îndeplinire tiparul: acela de a-și ucide, mutila și abuza sexual de victimele deoarece este descoperit de poliție, care îl somează să se predea, ofițerii utilizând și focuri de armă în acest sens. Părăseşte locul săvârșirii infracţiunii împreună cu geanta cu bani care trebuia depusă la casierie și cu cerceii victimei, pierzându-și urma aruncându-se în Dâmbovița.

III. TIPOLOGIA INFRACTORULUI ŞI CARACTERIZAREA ACESTUIA

Ion Rîmaru se încadrează în tipologia infractorului sexual, căci își ducea la îndeplinire crimele fiind ghidat de impulsivitate, brutalitate excesivă şi de un autocontrol scăzut. Intră, de asemenea, în categoria criminalului în serie, fiind cel mai probabil un criminal de tip hedonist, căutând să obţină satisfacţie de pe urma crimelor şi ucigând din voluptate.

Ȋn total, acesta atacă 14 femei, dintre care omoară 4. Cele mai multe dintre crime au fost comise la scurt interval de timp, uneori la distanţă de câteva zile: 19/20 iulie şi 24 iulie 1970, 15/16 februarie şi 17/18 februarie 1971, 1/2 mai şi 4/5 mai 1971. Ion Rîmaru şi-a ales victime vulnerabile, uşor de atacat: femei singure care se întorceau noaptea de la locul de muncă. Operează de fiecare dată singur, pe străzi pustii şi slab luminate. Impulsiv, agresiv, cu sânge rece (ceea ce se observă şi din modul în care îşi omoră victimele), cu devieri ale instinctului sexual şi cu autocontrol foarte scăzut al reacţiilor instinctive, atacă uneori şi la întâmplare, fără un anume plan.

Copilăria lui Ion Rîmaru nu a fost una tocmai fericită, fiind mereu în interiorul unor situaţii conflictuale în familie: tatăl său (despre care s-a descoperit ulterior că era şi el criminal în serie) îşi bătea zilnic soţia. Deşi reuşeşte să intre la universitate (facultatea de medicină veterinară), unul dintre profesorii săi îl descrie ca fiind timid şi semi-analfabet, având un un vocabular extrem de sărăcăcios şi cu foarte puţin interes pentru studiu sau pentru orice alt domeniu.

Autorităţile care s-au ocupat de cercetarea cazului au declarat că modul lui de operare era foarte crud şi sadic, cu tendinţe de canibalism şi necrofilie.

IV. EFECTUL MĂSURILOR ÎNTREPRINSE DE CEL CARE A CERCETAT CAZUL

După ce a fost arestat, Rîmaru a rămas tăcut vreme îndelungată, privind în gol fără nicio expresie. Cei care au investigat cazul, văzând că infractorul refuză să comunice şi să colaboreze cu ei, au elaborat un plan: au introdus cu el în celulă un ofiţer de poliţie care se prefăcea a fi tâlhar pentru a-l convinge să povestească sincer despre crimele sale. Dupa aproximativ două luni de interogări, Rîmaru a marturisit cu privire la 23 de infracţiuni grave săvârşite. Rîmaru a încercat să îi convingă pe cei care se ocupau de cazul său că nu se afla în stare de responsabilitate în momentul comiterii infracţiunilor şi că nu a prevăzut că victimele vor deceda. Pe de altă parte, el insista că ar fi nevinovat şi cerea investigatorilor să fie dus la locul comiterii infracţiunilor. Victimele supravieţuitoare au fost chemate pentru a-l identifica pe atacatorul lor. Ȋn decursul interogăriilor, tatăl lui Rîmaru a fost şi el arestat de 3 ori, însă a fost eliberat pentru că nu putea fi obligat să depună mărturie împotriva unei rude apropiate, chiar dacă s-a dovedit ca el a avut cunoştinţă de toate crimele fiului său.

Ȋnainte ca Rîmaru să fie identificat, cei care s-au ocupat de caz au făcut peste 2.500 de arestări.

V. CONCLUZII

Unul dintre psihologii care au studiat cel mai atent şi în profunzime cazul lui Ion Rîmaru, vizionând casetele cu înregistrările de la interogatorii la câţiva ani de la executarea lui, a fost Dr. Tudorel Butoi. Acesta crede că la baza rezoluţiei infracţionale a stat un complex de inferioritate pe care Rîmaru l-a simţit încă din copilărie, fiind sărac, cu o inteligenţă scăzută şi având relaţii problematice cu femeile. Teoria doctorului Butoi era ca infractorul ar fi putut suferi de licantrofie clinică, o boala psihică extrem de rară care presupune faptul că obişnuia să creadă că se transformă într-un animal. Ȋn sprijinul teoriei sale, acesta a venit cu argumentul că Rîmaru avea un instinct animalic extrem de puternic şi îşi considera victima ca fiind o pradă.

Erorile comise de infractor au fost evidenţiate în cadrul studiului fazei infracţionale propriu-zise: el îşi pierde cumpătul şi uită să îşi şteargă urmele de la locul faptei. Mai mult de atât, continuă să săvârşească aceleaşi infracţiuni după acelaşi tipar, riscând ca poliţia să îi descopere modul de operare. Eroarea despre care s-ar putea vorbi în cazul victimei ar fi faptul că nu a evitat să umble noaptea neînsoţită pe străzi slab luminate, devenind astfel o victimă sigură şi vulnerabilă.

Profilului psihologic al infractorului ar fi fost posibil de realizat de către un specialist după primele atacuri. Astfel, ar fi reieşit informaţii de bază cu privire la aspectele psihologice ale infractorului şi s-ar fi putut face predicţii referitoare la infracţiuni viitoare, la victime şi la locaţii viitoare, pe baza analizării modului de operare, evitând astfel săvârşirea unui număr atât de covârşitor de infracţiuni.

BIBLIOGRAFIE

1. Buş, Ioan, Psihologie judiciară. Suport de curs2. Actualul Cod Penal3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_R%C3%AEmaru4. http://foaienationala.ro/ion-ramaru-cel-mai-mare-criminal-roman-al-sec-xx.html 5.