Modele epice in romanul interbelic

Ion-Roman realist

Romanul se inscrie in formula estetica a realismului obiectiv, fiind un roman de tip social cu elemente de psihologie.

Romanul “Ion” creeaza iluzia vietii reale, fictiunea fiind o prelungire a realului o transfigurare in sinteze a realitatii.Compozitia romanului îl consacră pe scriitor ca reprezentant al unei tehnici moderne, a unei structuri originale. Romanul este o structură compoziţională specifică, asemenea unui circuit închis; este o construcţie simetrică care aduce la început şi în final aceeaşi imagine: drumul intrării în satul Pripas, loc al întâmplărilor şi, la sfârşit ieşirea drumului din satul lăsat să-şi aştepte alte victime. Chiar titlul capitolelor este sugestiv: “Începutul” si “Sfarsitul”. Romanul Ion este structurat în 2 volume cu titluri semnificative, metaforice cu valoare de simbol: “Glasul Pământului” şi “Glasul Iubirii”.

În planul conţinutului pot fi două direcţii care se intersectează adesea: satul şi evoluţia lui Ion în raport cu lumea ţărănească, iar a doua direcţie este raportul intelectualităţii cu lumea satului – preotul şi mai ales familia învăţătorului.

Curentele literare isi fac simtitã prezenta : realismul prin caracterul monografic al vieţii satului, prin drama pământului, naturalismul prin construcţia unui personaj ieşit din limitele firescului – dorinţa de pământ devine o patimă, iar eroul, un caz patologic.

Elemente ale realismului apar în descrierile de natură în prezentarea unei idile, unor scene de dragoste în caracterul trist al unor personaje.

Tema romanului o constituie viaţa satului, imaginea ţăranului dornic de pământ şi dezbunanţa omului dominat de patima pământului.

În lumea satului se integrează însă şi intelectualitatea rurală: învăţătorul, preotul, primarul.

Romanul Ion este considerat o monografie a satului românesc pentru că prezintă tradiţii, datini, obiceiuri legate de momente însemnate ale vieţii, ale realităţii sociale: hora, nunta, botezul, înmormântarea, muncile câmpului, biserica, şcoala.

Subiectul romanului cuprinde în cele două volume evoluţia personajelor principale de la “pământ” la “iubire” cât şi problematica în familia învăţătorului Herdelea.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Prin natura geniului, romanul ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” aduce o raportare mai extinsă a problematicii la social.El surpride condiţionarea vieţii intelectualului în lumea românească de la începutul secolului nostru sub un aspect fundamental epocii.Romanul înfăţişează esecul experienţei lui Ştefan Gheorghidiu.Socotelile lui sunt false, arată Camil Petrescu.Chiar scăpând de grijile materiale, intelectualul rămâne dependent de o lume opacă şi detestabilă.Drama lui Gheorghidiu se consumă, sub acest aspect, în două direcţii :o dramă a iubirii înşelate şi o dramă a alienării, a integrării într-o existenţă cotidiană dictată de forţe şi raţiuni exterioare, în afara idealului pe care eroul şi l-a asumat.

Conţinutul romanului se organizează, ca într-o perspectivă coaxială, în jurul dramei de conştiinţă a eroului principal , Ştefan Gheorghidiu, obligat mai întâi să trăiască o dramă a incertitudinii în iubire şi apoi pe cea a războiului .Eroul are norocul să se elibereze de grijile existenţei .Student sărac ,la în- ceput, el şi surorile sale trăiesc greu ,din pensia modestă de văduvă a mamei lor.Logodit cu o colegă de facultate, Gheorghidiu amână nunta până la luarea licenţei, întrucât puţinii bani pe care îi mai câştiga lunar nu i-ar fi ajuns să întreţină o familie.Eroina e şi ea o fată orfană, crescută de o mătuşă.

Între cei doi soţi nu există, de fapt, o comunicare sufletească autentică.Obiectul pasiunii lui Gheorghidiu e o femeie frumoasă, cum nu se poate mai comună: copilăroasă, sensibilă, înclinată însă şi spre o cicăleala măruntă, stăruitoare, alintată, care ascunde în fond egoism şi suficenţă.Eroul este urmărit la seminarii, controluat permanent ca nu cumva sâ filtreze cu colegele.În ciuda faptului că nu simte nici o atracţie pentru speculaţiile intelectuale, Ela frecventează cursurile de filozofie, ca să fie tot timpul lângă soţul ei.Dragostea devine astfel un act acaparator, devorant, care tinde să anihileze personalitatea partenerului.Autorul reuşeşte a sur- prinde sbuciumul lăuntric al eroului printr-o metodă proprie.

În structura romanului distingem două nervuri fundamentale: una socială şi una psihologică şi ele aparţin celor două planuri: unul subiectiv care vizează descrierea monografică a unei iubiri, în toate fazele ei, de geneză, de stabilizare şi de acord al afectului cu spiritul la cote superioare şi de declin, şi un plan obiectiv care vizează fundamentul pe care se desfăşoară o lume, un întreg

univers în care se consumă experienţe. Cele două planuri se dezvoltă paralel şi uneori se şi interferează.Pentru a surprinde cât mai bine reacţi- ile personajelor, autorul conferă o tentă de ipocrizie personajelor.Asta denotă implicarea sufletească a autorului în evenimentele relatate, conferă operei o personalitate individualizată anume.Felul în care personajele reacţionează la diferiţi stimuli are ca scop scoaterea în evidenţă a caracterelor acestora, exprimând totodată originalitatea scriitorului.Personajelor le sunt insuflate diferite reacţii.

În planul subiectiv memoria reînvie întâmplări trecute, dar la Camil Petrescu conştiinţa selecţionează acele fapte care vor contribui la dezvăluirea adevărului . Eroul principal, Ştefan Gheorghidiu este îbzestrat cu energie, virilitate şi loialitate.

Unul dintre factorii decisivi ai lucrării este banul.Odată cu primirea moştenirii ,,peste noapte”, viaţa personajelor iese din banalitate.Acest stimul va fi mai mult sau mai puţin perceput de cei doi soţi.Este momentul în care încep discordanţele şi divergenţele dintre soţi. Ela suferă o uimitoare transformare, devenind o adevărată ,,doamnă mondenă’’, pe când Ştefan doreşte întoarcerea la viaţa normală.Autorul reuşeşte să-i pună pe cei doi în tabere diferite: conservatori şi reformanţi. Dragostea pentru soţul ei cade în conformism conjugal, folosit cu iscusinţă ca să se apere. În psihologia lui Ştefan Gheorghidiu explodează gelozia; sentimentul devine exclusiv dominant şi-l torturează. De la nevoia de dragoste absolută la gelozia chinuitoare – este un drum lung pe care însă eroul îl parcurge în câteva luni de viaţă mondenă.

Enigma Otiliei

Influenţe balzaciene.Balzacianismul este prezent în "Enigma Otiliei" prin tema romanului, care ilustrează viaţa burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, societate degradată sub puterea mistificatoare a banului, întreaga acţiune a romanului construindu-se în jurul averii lui moş Costache Giurgiuveanu, care concentrează faptele şi reacţiile tuturor celorlalte personaje, interesate mai mult sau mai puţin de moştenire. De altfel, Balzaca concentrat ideea că banii, averea au putere distrugătoare asupra eticii unei societăţi, afirmând: "Zeul la care se închină toţi este banul". Tot aici se înscrie şi motivul literar al moştenirii, majoritatea personajelor păzind cu străşnicie integritatea averii lui Costache Giurgiuveanu. Aglae Tulea se opune cu vehemenţă înfierii Otiliei de către Costache, iar când acesta moare, instituie o adevărată pază

militară pentru a "u fi înstrăinat nici un obiect din casa fratelui: "... să fiţi cu ochii în Patru, să nu ia cineva vreo hârtie, vreun lucru, nici un cap de aţă, aici eu rasund, ca unica rudă mai de aproape". Ideea paternităţii este nucleul epic al romanului, fapt confirmat Călinescu însuşi, care-şi intitulase iniţial romanul "Părinţii Otiliei". Ideea paternităţii este, de asemenea, de influenţă balzaciană, preluatăprobabil din romanul "Moş Goriot", în care degradarea relaţiilor din cadrul familiei duce, fără putinţă de tăgadă, la degradarea întregii societăţi.Balzac exprimă această idee prin replica lui Goriot, aflat pe patul de moarte: "Patria o să piară dacă taţii sunt călcaţi în picioare. Societatea lumea se bazează pe paternitate, totul se prăbuşeşte dacă nu-şi mai iubesc copiii părinţii".Relaţiile interfamiliale sunt conflictuale şi degradateşi în romanul lui Călinescu. Sentimentele paterne ale lui Costache Giurgiuveanu pentru Otilia sunt învinse de avarifia personajului, el neputând asigura "fe-fe-fetiţei" lui traiul în viitor, tânăra fiind nevoită să se mărite cu Pascalopol. Acesta, la rândul lui, nu-şi defineşte foarte bine sentimentele faţă de Otilia, nu ştie cât o iubeşte ca un tată şi cât ţine la ea ca la o iubită, nu poate distinge "ce e patern şi ce e viril" în relaţia sa cu tânăra Otilia. Relaţia familială a Aglaei cu fratele ei, Costache, se degradează profund din cauza averii acestuia, distrugând orice sentimente fraterne între cei doi. Relaţia familiei Olimpia - Stanică Raţiu se rezumă la discursuri fade despre familie şi societate, tema dizertaţiilor sale fanfaronade fiind paternitatea, o teorie demagogică prin care Stanică stoarce bani de la oricine. Aurica şi-ar dori o familie, dar deoarece concepţia sa este complet falsă, alergând disperată după bărbaţi, nu reuşeşte să-şi întemeieze un cămin. De asemenea, relaţiile din cadrul familiei Tulea sunt total degradate, Aglae stăpâneşte cu autoritate distrugătoare destinele copiilor ei, iar Simion, ca tată şi ca soţ, este total neavenit, incapabil şi dezinteresat de a fi un "cap de familie".Tipologia personajelor este construită artistic de Călinescu, prin aceea că fiecare erou al romanului este dominat de o trăsătură de caracter puternică, definindu-1 în esenţa sa morală. Costache Giurgiuveanu este întruchiparea avarului, Stanică Raţiu este tipul parvenitului, al arivistului, descendent al lui Dinu Păturică, iar demagogia lui se înscrie în descendenţa lui Nae Caţavencu. Aglae este "baba absolută fără cusur în rău", Titi - tipul retardatului, Felix este definit de autor ca "martor şi actor", iar Otilia, eternul feminin enigmatic.Tehnica detaliului este o modalitate epică a romancierului, prin care acesta încadrează cu precizie acţiunea în timp şi spaţiu ("într-o seară, de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, [...] în strada Antim, venind dinspre strada Sfinţii Apostoli..."), descrierea casei lui

Costache Giurgiuveanu ("zidăria era crăpată şi scorojită [...] un grilaj înalt şi greoi ruginit şi căzut puţin pe spate...") creează atmosfera în care se vor derula destinele personajelor, dar are şi implicaţii caracterologice pentru proprietar. Conturarea personajelor se bazează, de asemenea pe folosirea detaliului atât pentru descrierea fizionomiei acestora cât şi pentru descrierea coafurii, a îmbrăcămintei, a gesturilor, a timbrului vocii, construind sonajul in totalitate, fizic, moral şi în mişcare: "Era un om cam de vreo cinzeci de ani, oarecum voluminos, totuşi evitând impresia de exces, cărnos la faţă şi rumen ca un negustor, însă elegant prin fineţea pielii şi tăietura englezească a mustăţii cărunte. Părul rar dar bine ales într-o cărare care mergea din mijlocul frunţii până la ceafa, lanţul greu de aur cu breloc la vestă, hainele de stofă fină, parfumul discret în care intra şi o nuanţă de tabac, toate acestea reparau cu desăvârşire, în apropiere, neajunsurile vârstei şi ale corpolenţei" (descrierea Iui Pascalopol, prin ochii lui Felix).

Modele epice in romanul interbelic

Ion-Roman realist

Romanul se inscrie in formula estetica a realismului obiectiv, fiind un roman de tip social cu elemente de psihologie.

Romanul “Ion” creeaza iluzia vietii reale, fictiunea fiind o prelungire a realului o transfigurare in sinteze a realitatii.Compozitia romanului îl consacră pe scriitor ca reprezentant al unei tehnici moderne, a unei structuri originale. Romanul este o structură compoziţională specifică, asemenea unui circuit închis; este o construcţie simetrică care aduce la început şi în final aceeaşi imagine: drumul intrării în satul Pripas, loc al întâmplărilor şi, la sfârşit ieşirea drumului din satul lăsat să-şi aştepte alte victime. Chiar titlul capitolelor este sugestiv: “Începutul” si “Sfarsitul”. Romanul Ion este structurat în 2 volume cu titluri semnificative, metaforice cu valoare de simbol: “Glasul Pământului” şi “Glasul Iubirii”.

În planul conţinutului pot fi două direcţii care se intersectează adesea: satul şi evoluţia lui Ion în raport cu lumea ţărănească, iar a doua direcţie este raportul intelectualităţii cu lumea satului – preotul şi mai ales familia învăţătorului.

Curentele literare isi fac simtitã prezenta : realismul prin caracterul monografic al vieţii satului, prin drama pământului, naturalismul prin construcţia unui personaj ieşit din limitele firescului – dorinţa de pământ devine o patimă, iar eroul, un caz patologic.

Romanul Ion este considerat o monografie a satului românesc pentru că prezintă tradiţii, datini, obiceiuri legate de momente însemnate ale vieţii, ale realităţii sociale: hora, nunta, botezul, înmormântarea, muncile câmpului, biserica, şcoala.

Subiectul romanului cuprinde în cele două volume evoluţia personajelor principale de la “pământ” la “iubire” cât şi problematica în familia învăţătorului Herdelea.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Romanul lui Camil Petrescu a aparut in perioada interbelica in anul 1930. A fost cel mai de succes roman publicat de acesta. Despre elaborarea romanului, autorul insusi spunea ca " A fost o ardere continua, mistuitoare, in care randurile se chemau unele pe altele, fara nici un fel de ragaz, sfarsit dupa luni si luni de truda a condeiului, odata cu caderea ultimelor frunze in baltoacele ploilor de toamna."

Criticul George Calinescu, intelegand cel mai profund noutatea romanului il caracterizeaza drept "... o proza superioara".Camil Petrescu este un promotor al innoirii in literatura, conceptia sa despre roman porneste de la premisa ca actul de creatie este un act de cunoastere. El este teoreticianul romanului modern - Noua Structura si opera lui Marcel Proust volumul Teze si Antiteze.Stilul lui Camil Petrescu este influent de filosofia moderna: Bergson si hussel, de la care preia multe idei.

Titlurile initiale cu care autorul anuntase romanul in presa, publicarea a doua romane diferite: Ultima noapte de dragoste si Romanul capitanului Andreescu, iar apoi anunta publicarea unui singur roman Proces-verbal de dragoste si de razboi. Pompiliu Constantinescu ne prezinta romanul ca " doua romane juxtapuse". Starile de constiinta legate de razboi si personajele de front, abia schitate in Ciclul mortii, sunt reluate in dimensiuni ai ample in acest roman. Romanul este alcatuit din doua carti aparent distincte. Prima carte cuprinde monografia analitica a sentimentului de gelozie, ca element psihic dominant in viata sufleteasca a lui Stefan Gheorghidiu, A doua carte este jurnalul de campanie al autorului imprumutat eroului. Asadar in structura romanului distingem doua nervuri fundamentale: una sociala si una psihologica, ele apartinand celor doua..factori prezenti in viata acestora: mostenirea, gelozia lui Stefan, inadaptarea lui la viata moderna si idealismul acestuia, producerea unui adulter sigur din partea lui Stefan insa incert din partea Elei.

Romanul realist de tip balzacian: „Enigma Otiliei",

George Călinescu.

În sensul larg, modernismul reprezintă o tendinţă de înnoire în arta şi

literatura secolului al XX-lea, caracterizată prin negarea tradiţiei şi prin

impunerea unor noi principii de creaţie. În acest sens, modernismul include

curentele artistice novatoare, precum simbolismul, constructivismul,

expresionismul, dadaismul sau suprarealismul. În literatura română, este o

doctrină estetică promovată de Eugen Lovinescu prin intermediul revistei şi al

cenaclului „Sburătorul". În esenţă, teoriile lui Lovinescu pornesc de la ideea că

există „un spirit al veacului", care determină, în ansamblu, sincronizarea

culturilor europene. Astfel, civilizaţiile mai puţin dezvoltate suferă influenţa

celor mai avansate.

Tradiţionalismul este orientat spre trecut, spre conservarea valorilor

autohtone, în timp ce modernismul se îndreaptă spre viitor, prin tendinţele

manifestate de receptare a experienţelor noi şi de promovare a formelor artistice

eliberate de orice convenţie. Tradiţionalismul se caracterizează printr-un

conservatorism ce îl îndreaptă spre clasicitate, prin preţuirea moştenirii culturale

a unui popor, a folclorului şi a culturilor vechi. Este o mişcare literară

manifestată în perioada interbelică, a cărei ideologie se cristalizează în jurul

revistei „Gândirea".

În spaţiul literar românesc, tradiţionalismul este reprezentat, la începutul

secolului XX, în continuarea ideilor „Daciei Literare", de sămănătorism şi

poporanism, urmate de gândirism. Modernismul se opune, prin noile

experienţe estetice, uneori radicale şi violente, tendinţelor de închistare într-o

viziune revolută asupra lumii şi a artei, fiind o cale de integrare în arii culturale

mai largi şi de sincronizare cu evoluţia generală, universală a cunoaşterii

artistice.

Ca expresie a unor procese de adaptare privite din perspectiva

sincronismului, Eugen Lovinescu elaborează şi teoria mutaţiei valorilor

estetice. Mutaţia valorilor estetice este o teorie lovinesciană derivată din aceea

de sincronism, prin care se postulează că, în funcţie de spiritul veacului, de

influenţele şi interferenţele culturale, de schimbarea gustului artistic al

receptorilor actului de cultură, valoarea estetică devine o măsură variabilă, unele

opere dobândind străluciri noi, altele căzând în desuetudine.