studii, opinii, informĂri - clr.rode redactare a legilor necesită competenţe juridice speciale,...

Buletin de informare legislativã nr. 4/2004 3

STUDII, OPINII, INFORMĂRI

ROLUL JURISTULUI - REDACTOR DE LEGI ÎN

SISTEMATIZAREA, UNIFICAREA ŞI COORDONAREA LEGISLAŢIEI ROMÂNEŞTI

ARMONIZATE CU LEGISLAŢIA COMUNITARĂ

Sorin POPESCU Preşedinte de Secţie Consiliul Legislativ

1. Provocarea europeană situată în perspectiva unui proces din ce în ce mai vast de integrare politico-instituţională pare să intereseze lumea juriştilor, a teoreticienilor şi practicienilor dreptului, mai mult decât orice altă profesie. Raţiunea acestui fenomen trebuie căutată în faptul că dreptul sau mai bine zis dreptul numit �pozitiv� are un caracter în întregime �naţional�, adică el este în vigoare într-un teritoriu determinat, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în cazul celorlalte ştiinţe sociale. Juriştii din Europa sunt afectaţi de procesul de integrare juridică europeană într-o măsură mai profundă decât celelalte profesii, deoarece acest proces influenţează nu numai aparatul tehnic al legilor, ci şi, mai ales, spiritul lor, ceea ce se reflectă în special în formarea juridică şi este profund legat de structurile fundamentale ale fiecărei tradiţii juridice naţionale.

În aşteptarea apropiatei, iminentei aderări la Uniunea Europeană, eforturile de reglementare ale diverselor profesii juridice (magistraţi, avocaţi, notari, consilieri juridici, executori judecătoreşti, experţi judiciari, registratori în activitatea de publicitate imobiliară etc.) s-au intensificat, urmărind, cu precădere, compatibilizarea organizării şi exercitării acestor profesiuni cu normele comunitare. Exemple notabile în acest sens sunt: Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor; Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară; Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii; Legile nr. 201 şi 255/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat;

Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic ş.a.

Toate aceste acte normative, de o deosebită importanţă pentru crearea cadrului legislativ adecvat în materie, au fost avizate, în stadiu de proiect, de Consiliul Legislativ, care, prin numeroasele observaţii şi propuneri avansate, în mare parte însuşite de iniţiatori, a contribuit substanţial la îmbunătăţirea conţinutului lor.

Nedorind să mă opresc mai mult asupra profesiilor juridice consacrate, devenite �clasice�, voi încerca în cele ce urmează să reliefez rolul deosebit de important şi actual al unei alte profesiuni juridice, care, pe nedrept, nu are parte de o recunoaştere oficială şi, cu atât mai puţin, de o specializare post-universitară.

Este vorba de acea categorie specială de jurişti care întocmesc, redactează, elaborează proiectele de legi şi alte acte normative.

Jurişti specializaţi în redactarea unui act normativ sunt puţini. Aceasta deoarece activitatea de redactare a legilor necesită competenţe juridice speciale, bazate atât pe o excelentă înţelegere a metodologiei legislative, cât şi pe o mare experienţă în domeniul tehnicii de redactare. Întocmirea unui act normativ presupune aplicarea sistematică şi adesea deosebit de minuţioasă a unor calităţi speciale de analiză şi de redactare. Sarcina principală a juriştilor - redactori este aceea de a transpune o politică într-un ansamblu coerent de reguli normative, iar aceştia trebuie să ia în considerare propunerile responsabililor cu elaborarea de politici, tocmai din această perspectivă. De altfel, juristul-redactor are şi

Studii, opinii, informări

4 Buletin de informare legislativã nr. 4/2004

misiunea de a proceda astfel încât proiectul de lege să fie în conformitate cu alte texte legislative, metodele pe care le foloseşte să fie uşor de aplicat şi eficiente din punct de vedere juridic, formele obişnuite să fie respectate, iar formularea juridică să fie pertinentă şi uşor de înţeles. Textul final al proiectului de lege trebuie să reflecte cu claritate imperativele politico-sociale, dar şi legislative.

Redactarea legilor reprezintă un domeniu specializat � cel al legisticii formale �, dar un număr mare de jurişti nu manifestă aptitudinile necesare sau sunt slab pregătiţi din acest punct de vedere, ceea ce se reflectă şi în reglementările normative pe care le întocmesc şi care, ulterior, se dovedesc a fi confuze, contradictorii, greu aplicabile. De altfel, şi teoreticieni avem extrem de puţini în materie: în perioada dintre cele două războaie mondiale pot fi menţionaţi câţiva dintre membrii de marcă ai Consiliului Legislativ � Alexandru N. Gane, Ioan Ionescu-Dolj şi Ioan C. Filitti �, iar în timpurile moderne, Ilariu Mrejeru, membru al fostului, dar şi actualului Consiliu Legislativ, profesorul Ioan Vida, în prezent preşedintele Curţii Constituţionale, precum şi regretatul profesor Victor Dan Zlătescu. La aceştia îndrăznesc să adaug specialiştii actualului Consiliu Legislativ, menţionând, totodată, volumul �Probleme actuale ale tehnicii legislative�, pe care subsemnatul l-am publicat în 2003, împreună cu d-na Victoria Ţăndăreanu.

Considerăm că dacă se doreşte ameliorarea calităţii modului de redactare a legilor trebuie investit în jurişti care să aibă aptitudinile necesare şi să fie interesaţi de această activitate. Va trebui elaborată o strategie de selecţie a unui efectiv suficient de profesionişti care să se consacre în principal activităţii de redactare a legilor şi de asemenea, acestui personal trebuie să i se asigure o pregătire sistematică precum şi obţinerea experienţei indispensabile.

2. Consiliul Legislativ, ca organism

constituţional cu o îndelungată tradiţie în România, îndeplineşte, prin activitatea de avizare a tuturor proiectelor de acte normative ale Parlamentului şi Guvernului � în limita competenţelor sale consultative, a forţelor profesionale şi a timpului de multe ori prea scurt ce îi este afectat pentru fiecare act în parte � un rol important, uneori însă ingrat, de sistematizare, coordonare şi uniformizare, din punct de vedere al tehnicii legislative, a întregii legislaţii naţionale.

În cei 8 ani de existenţă, Consiliul Legislativ a primit, spre avizare (până la 1 noiembrie a.c.) 12.849 de proiecte şi a emis 12.301 avize, din care 10.451 favorabile, cu multiple observaţii şi propuneri, precum şi 603 negative.

Pentru a veni în întâmpinarea celor care elaborează proiecte de acte normative, Consiliul Legislativ a iniţiat Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, adevărat îndrumar metodologic, având rolul de disciplinare a activităţii în acest domeniu. România este una dintre puţinele ţări care are o asemenea lege, inspirată, de altfel, din reglementările uniforme ale Uniunii Europene.

3. Având în vedere faptul că integrarea în Uniunea Europeană constituie unul din obiectivele fundamentale ale României, Consiliul Legislativ este permanent preocupat, cu deosebire în cadrul activităţii de avizare, de problema armonizării legislaţiei române - atât a sistemului legislativ, în ansamblu, cât şi a fiecărui act normativ în parte - cu reglementările comunitare, lucrare de care este responsabil un departament special creat în acest scop.

Activitatea de armonizare a proiectelor şi propunerilor de acte normative cu legislaţia Uniunii Europene, desfăşurată de Consiliul Legislativ în baza Legii sale de organizare, nr.73/1993, se încadrează în actualul proces legislativ general, impus, în principal, prin Acordul de Asociere, semnat de România cu Comunităţile Europene, şi ratificat prin Legea 20/1993. Evoluţia politico-economică, a României, intervenită de la data perfectării Acordului, în sensul urgentării procesului de aderare la Uniunea Europeană, a determinat adoptarea, în completarea normei mai sus menţionate, şi a altor acte juridice prin care s-a statuat procedura necesară a fi respectată de iniţiatorii de proiecte de acte normative, în vederea elaborării unui cadru juridic menit să faciliteze îndeplinirea acestui deziderat.

Astfel, în Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, art.30 intitulat "Cuprinsul motivării", alin.(2) prevede că pentru fiecare proiect de act normativ motivarea trebuie să cuprindă o menţiune expresă cu privire la "compatibilitatea acestuia cu reglementările comunitare şi, dacă este cazul, măsurile viitoare ce se impun".

Art.21 al aceleiaşi legi (intitulat �Raportul cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale�) a fost modificat în sensul că a fost împărţit în trei alineate, prin care se impune ca soluţiile legislative preconizate prin noua reglementare să aibă în vedere reglementările în materie ale Uniunii Europene (alin.(1)), dar şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte (alin.(2)), asigurând compatibilitatea cu acestea. În acest sens, trebuie făcute propuneri de modificare sau completare a actelor normative interne ale



căror dispoziţii nu sunt concordante cu reglementările comunitare sau internaţionale (alin.3). Totodată, a fost introdus un alt articol, art. 43, cu denumirea marginală �Menţiunea privind transpunerea normelor comunitare�. Acest articol, având două alineate, prevede că în cazul actului normativ care transpune direct o normă comunitară în dreptul intern, după partea dispozitivă, trebuie să se facă o menţiune care să cuprindă elementele de identificare ale actului comunitar preluat (adică tipul actului, numărul, titlul, precum şi numărul Jurnalului Oficial al Comunităţilor Europene şi data la care a fost publicat); dacă este transpus doar parţial un act comunitar; totodată, elementele de identificare trebuie să specifice în detaliu textele (secţiuni/articole/paragrafe, după caz) transpuse. Conformându-se prevederilor celor două legi organice menţionate, activitatea desfăşurată de Consiliul Legislativ în această direcţie a urmărit analizarea şi verificarea transpunerii în textele proiectelor prezentate spre avizare a obligaţiilor pe care România şi le-a asumat.

În procesul de analiză a proiectelor supuse avizării, pe lângă activitatea de comparare a textelor proiectului cu actul juridic comunitar, s-au avut în vedere şi obligaţiile care revin României, atât prin documente juridice, cum ar fi Acordul de Asociere ratificat prin Legea nr.20/1993, cât şi prin documentele de strategie elaborate la nivel naţional.

4. Potrivit art.2 alin.1 lit.f) din Legea

nr.73/1993, Consiliul Legislativ ţine şi evidenţa oficială a legislaţiei şi organizează informatizarea sistemului de evidenţă a acesteia, instrumente indispensabile pentru toţi elaboratorii şi utilizatorii dreptului. 4.1. Evidenţa legislaţiei reprezintă o activitate fundamentală a Consiliului Legislativ, el fiind organul care trebuie să aibă o privire de ansamblu şi de amănunt asupra tuturor actelor normative ce reglementează sau au reglementat viaţa politică şi socială a ţării.

Prin art.150 alin.2 al Constituţiei din 1991 şi prin art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.73/1993, Consiliul Legislativ a fost mandatat să supună unui examen critic întreaga legislaţie în vigoare anterioară Constituţiei, pentru a stabili conformitatea acesteia cu prevederile şi principiile legii fundamentale şi a propune Parlamentului sau, după caz, Guvernului măsurile necesare în vederea eliminării cazurilor de neconstituţionalitate şi a punerii de acord a acestei legislaţii cu normele constituţionale. Asanarea legislativă s-a dovedit a fi un proces dificil şi de durată, întrucât o serie de acte normative

considerate parţial anacronice în raport cu dispoziţiile şi spiritul noii Constituţii nu au putut fi abrogate imediat, existând riscul creării unui vid legislativ. De aceea, eliminarea lor din legislaţie a trebuit să se facă în paralel cu procesul de novare legislativă, în cadrul căruia au fost adoptate noi acte normative, potrivit actualelor relaţii social-economice şi politice din societatea românească.

Este de menţionat că activitatea de reexaminare a legislaţiei a fost practic încheiată cât priveşte etapa abrogărilor globale masive a actelor normative contrare principiilor şi prevederilor constituţionale, fiind abrogate, până în prezent, ca urmare a demersurilor întreprinse de Consiliu, un număr de aproape 2000 acte normative, care nu au necesitat înlocuirea lor cu alte acte normative novatoare. Legislaţia anterioară datei de 22 decembrie 1989 reprezintă în prezent un procent de numai 2,9%, ce poate fi socotit nesemnificativ, dacă luăm în considerare şi obiectul de reglementare al actelor normative în cauză. Trebuie subliniat faptul că, în general, vechile acte normative rămase în vigoare nu sunt de natură a influenţa juridic statul de drept instituit prin Constituţia din 1991.

4.2. Concomitent cu inventarierea şi reexaminarea vechiului sistem legislativ şi efectuarea acestei vaste operaţiuni de asanare legislativă, Consiliul Legislativ a elaborat un repertoriu legislativ general şi complet care cuprinde evidenţa cronologică a tuturor actelor normative în vigoare, cu toate intervenţiile legislative aduse acestora în timp, un index alfabetic de noţiuni pentru identificarea oricărui asemenea act, precum şi un inventar al actelor normative abrogate după 22 decembrie 1989. Ulterior, în practica Consiliului Legislativ s-a permanentizat editarea anuală a acestor repertorii, ajungându-se astăzi să fie tipărită ediţia a VIII-a, care are peste 2200 de pagini.

Prin intermediul site-ului Consiliului Legislativ, www.clr.ro, proiectat de Departamentul de Informatică, este pusă la dispoziţia utilizatorilor o variantă online la zi a Repertoriului, realizată în colaborare cu specialiştii din cadrul Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare. Baza de date expune situaţia juridică a fiecărui act normativ în parte, permiţând şi accesarea textului integral. În plus, Departamentul de Informatică Legislativă al Consiliului Legislativ a realizat o aplicaţie web ce permite clasificarea actelor normative interne cu relevanţă comunitară. Flexibilitatea şi calitatea serviciilor oferite de baza de date TAIEX � la nivelul Uniunii Europene � motivează folosirea în aplicaţia mai sus amintită a informaţiilor furnizate de aceasta pentru realizarea



unui tabel de concordanţă între legislaţia internă şi cea europeană, indicându-se la nivel de act normativ intern actul european cu care a fost armonizat.

5. Tranziţia României a reprezentat o perioadă de intensă activitate legislativă, căci a trebuit reinstaurat statul de drept, reformate instituţiile politice şi funcţia publică şi puse bazele unei economii de piaţă.

Participarea juriştilor la acest proces nu a fost un simplu adagiu �tehnic�, ci este încărcată de semnificaţii şi de consecinţe ulterioare, legate de

spiritul dreptului naţional, un spirit care se reflectă în special asupra configuraţiei legilor şi celorlalte acte normative, asupra sistematizării şi formării juridice.

Deschiderea sistemului juridic naţional către normele de provenienţă comunitară reprezintă un fenomen destinat să întărească cultura juridică naţională, declanşând chestiuni de fond, proiectând umbre şi lumini, în funcţie de punctele de observaţie sau pur şi simplu alimentând discuţii pe subiecte şi probleme de înnoire a studiilor juridice.

L�article met en relief le rôle important et actuel d�une profession juridique peu connue par le grand public, dans le contexte de la proche adhésion à l�Union Européenne, ainsi que la contribution des spécialistes du Conseil législatif à la consécration de cette profession. Il s�agit d�une catégorie particulière de juristes qui s�occupent de la rédaction, de l�élaboration des projets de lois et d�autres actes normatifs.

The article emphasizes the important and key role played by a juridical profession less known to the public in the context of the forthcoming accession to the European Union and the Legislative Council specialists�contribution to the acknowledgment of this profession. It deals with that special category of jurists who work out, elaborate, draw up the drafts of laws and other normative acts.



ASPECTE JURIDICE PRIVIND CIRCULAŢIA LUCRĂTORILOR ÎN SPAŢIUL COMUNITAR DUPĂ ADERAREA ROMÂNIEI

LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Bogdan DOBRESCU expert, Consiliul Legislativ

1. Introducere

Sfârşitul războiului a amintit Europei că, în ciuda diversităţii sale lingvistice şi culturale, ea formează o singură familie. De altfel, cu secole în urmă, Europa nu avea nici frontiere, nici pieţe delimitate din punct de vedere naţional. Studenţii îşi alegeau universitatea la care doreau să studieze, meşteşugarii şi mercenarii îşi ofereau serviciile în toate colţurile Europei, iar monezile din aur şi argint circulau pe tot cuprinsul acesteia. Paşaportul nu avea să fie inventat decât în secolul al XIX-lea. În prezent, piaţa internă reprezintă unul dintre fundamentele esenţiale ale Uniunii Europene, ce constituie principala realizare a Tratatului de la Roma, care prevede constituirea unei �pieţe comune�, având la bază cele patru mari libertăţi: libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor. Pentru majoritatea oamenilor însă, semnul cel mai tangibil al apartenenţei lor la un spaţiu european comun, fără bariere interne, îl reprezintă libertatea de mişcare a persoanelor. În sens larg, libera circulaţie a persoanelor în cadrul Uniunii Europene, ca dimensiune a pieţei interne, rezultă din dispoziţiile privind cetăţenia europeană, care prevăd că orice cetăţean al Uniunii are dreptul să circule şi să domicilieze în mod liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi de dispoziţiile adoptate în vederea aplicării sale. Dintr-o perspectivă generală, Tratatul instituind Comunitatea Europeană afirmă, în cadrul noţiunii de cetăţenie europeană, dreptul oricărui cetăţean al Uniunii de a circula şi de a domicilia în orice stat membru, în anumite condiţii. Regulamentele şi directivele comunitare reglementează astfel dreptul de şedere în orice stat membru al lucrătorilor, al studenţilor,

al pensionarilor, precum şi al persoanelor care nu exercită o activitate economică. Tratatul de la Amsterdam a marcat o etapă importantă în consolidarea liberei circulaţii a persoanelor, incluzând dispoziţiile Convenţiei Schengen în cadrul instituţional al Uniunii Europene şi prevăzând crearea unui �spaţiu de libertate, securitate şi justiţie�, fără control al persoanelor la frontierele interne ale Uniunii, indiferent de cetăţenia acestora. La nivelul pieţei interne, o mare importanţă o are însă libera circulaţie a lucrătorilor. În această privinţă, Tratatul instituind Comunitatea Europeană prevede că �libera circulaţie a lucrătorilor este asigurată în interiorul Comunităţii� şi că ea presupune �eliminarea oricărei discriminări, pe motiv de cetăţenie, între lucrătorii statelor membre, în ceea ce priveşte angajarea, salarizarea şi celelalte condiţii de muncă�. Curtea de Justiţie, interpretând acest articol în mod extensiv, a aplicat principiul liberei circulaţii şi la persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Pe baza tratatului, libera circulaţie a lucrătorilor a fost concretizată prin intermediul a două instrumente adoptate de Consiliu în 1968. De atunci, egalitatea de tratament între cetăţenii naţionali şi cetăţenii altui stat membru este asigurată în cadrul Comunităţii pentru toţi salariaţii. Singura excepţie de la acest principiu, prevăzută de tratat, priveşte anumite locuri de muncă din administraţia publică. Totuşi, libera circulaţie a persoanelor poate să facă şi obiectul unor restricţii, dacă sunt justificate de motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

2. Cadrul legal

Actul normativ cadru care guvernează această problematică este Regulamentul (CEE) nr.



1612/68, din 15 octombrie 1968, referitor la libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Comunităţii. Ulterior, acest regulament a fost modificat de două ori, prin următoarele acte comunitare: Regulamentul (CEE) nr. 312/76, din 9 februarie 1976, care modifică dispoziţiile referitoare la drepturile sindicale ale lucrătorilor care figurează în Regulamentul (CEE) nr. 1612/68; precum şi Regulamentul (CEE) nr. 2434/92 al Consiliului, din 27 iulie 1992, care modifică partea a doua a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68. Regulamentul (CEE) nr. 1612/68, ca izvor derivat al dreptului comunitar, prezintă următoarele caractere juridice: a) are aplicabilitate generală, în sensul că se aplică, în mod abstract, tuturor persoanelor care intră în sfera sa de aplicare. Faptul că regulamentul nu se adresează decât unui număr limitat de persoane (lucrătorilor comunitari şi membrilor lor de familie) nu îl face să îşi piardă caracterul său general, chiar dacă persoanele cărora le este aplicabil pot fi identificate; b) este obligatoriu în toate elementele sale, în sensul că se aplică tuturor situaţiilor care intră în sfera sa de aplicare, statele membre neputând să îl aplice în mod selectiv. Dificultăţile de aplicare nu permit unui stat membru să se sustragă de la executarea regulamentului; c) regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre, în sensul că nu trebuie să facă obiectul vreunei măsuri de transpunere, impunându-se ordinii juridice interne încă din momentul intrării sale în vigoare pentru statele respective. Orice formă de transpunere este interzisă întrucât ar pune sub semnul îndoielii atât originea obligaţiilor prevăzute în regulament, cât şi data intrării sale în vigoare. Deşi Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 este direct aplicabil, autorităţile naţionale competente trebuie să instituie măsurile tehnice şi instituţionale necesare pentru punerea în executare a acestuia. De aceea, tocmai în virtutea principiului aplicabilităţii directe, jurisdicţiile naţionale sunt competente să controleze conformitatea măsurilor naţionale de executare cu dispoziţiile regulamentului. Care ar putea fi însă rolul Consiliului Legislativ în procesul de "preluare" în dreptul intern a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68? Aşa cum am văzut, regulamentele sunt direct aplicabile, fără a fi necesară adoptarea unor acte normative cu putere de lege pentru transpunerea lor în ordinea juridică internă. Desigur, cât priveşte proiectele actelor interne de punere în executare a regulamentului, acte ce nu au însă putere de lege, ele vor fi supuse analizei Consiliului Legislativ, în măsura în care vor îmbrăca forma unor hotărâri de guvern cu caracter normativ.

Ce se întâmplă însă cu regulamentul propriu-zis, întrucât acesta nu face obiectul unei ratificări, aşa cum se întâmplă cu tratatele de instituire a Comunităţilor Europene şi nici nu este preluat printr-o lege naţională, ca în cazul directivelor comunitare? O posibilitate în acest sens ar fi ca traducerea regulamentului să fie supusă analizei Consiliului Legislativ, pentru ca această instituţie să verifice acurateţea traducerii şi folosirea unei terminologii juridice adecvate. În prezent, chestiunea este însă discutabilă, dacă avem în vedere că legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ nu prevede o astfel de posibilitate.

3. Libera circulaţie a lucrătorilor

3.1. Accesul la un loc de muncă Un cetăţean al unui stat membru, indiferent de locul său de domiciliu, are dreptul să îmbrăţişeze o activitate ca salariat şi să desfăşoare o atare activitate pe teritoriul altui stat membru, în conformitate cu dispoziţiile legale care guvernează angajarea cetăţenilor statului respectiv. El va avea, în special, dreptul de a se angaja într-un loc de muncă disponibil pe teritoriul altui stat membru cu aceeaşi prioritate ca şi cetăţenii statului respectiv. Orice cetăţean al unui stat membru şi orice angajator care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul unui stat membru pot încheia şi executa contracte de muncă în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, fără ca în această privinţă să poată rezulta vreo discriminare. Potrivit Regulamentului (CEE) nr. 1612/68, dispoziţiile legale sau practicile administrative ale unui stat membru nu se aplică în următoarele situaţii: - dacă limitează cererile şi ofertele de angajare a cetăţenilor altor state membre sau dreptul acestora de a îmbrăţişa şi a desfăşura o activitate profesională sau le condiţionează de cerinţe inaplicabile propriilor cetăţeni; sau - dacă, deşi aplicabile indiferent de cetăţenie, scopul sau efectul lor exclusiv sau major este de a nu permite cetăţenilor altui stat membru angajarea în locurile de muncă oferite. Desigur, sunt exceptate de la această regulă condiţiile referitoare la cunoştinţele lingvistice impuse de natura postului ce urmează să fie ocupat. Printre dispoziţiile legale sau practicile administrative ale unui stat membru menţionate anterior vor fi incluse în special următoarele: (a) dispoziţiile sau practicile care prescriu o procedură specială de recrutare pentru străini; (b) dispoziţiile sau practicile care limitează sau restricţionează publicarea posturilor vacante în presă sau prin orice alt mijloc sau o condiţionează



de alte cerinţe decât cele aplicabile angajatorilor care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul statului membru respectiv; (c) dispoziţiile sau practicile care condiţionează accesul la angajare de anumite cerinţe de înregistrare la oficiile de forţă de muncă sau cele care nu permit recrutarea lucrătorilor individuali, în cazul persoanelor care nu domiciliază pe teritoriul statului respectiv. Dispoziţiile legale ale statelor membre, care limitează prin număr sau procentaj angajarea cetăţenilor străini în orice întreprindere, ramură de activitate sau regiune ori la nivel naţional, nu se aplică cetăţenilor altor state membre. Atunci când într-un stat membru acordarea oricărui avantaj unor întreprinderi este condiţionată de un procent minim de lucrători naţionali angajaţi, cetăţenii celorlalte state membre vor fi socotiţi, în acest scop, drept lucrători naţionali. Un cetăţean al unui stat membru care caută un loc de muncă pe teritoriul altui stat membru va beneficia de asistenţa care este acordată de oficiile de forţă de muncă din statul respectiv propriilor cetăţeni aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Angajarea şi recrutarea unui cetăţean al unui stat membru pentru un post în alt stat membru nu se va face în baza unor criterii medicale, profesionale sau de altă natură care sunt discriminatorii pe motiv de cetăţenie în comparaţie cu cele aplicabile cetăţenilor celuilalt stat membru care doresc să desfăşoare aceeaşi activitate. Cu toate acestea, poate fi necesar ca un cetăţean care deţine o ofertă pe numele său de la un angajator dintr-un stat membru, altul decât cel al cărui cetăţean este, să parcurgă o testare profesională, în cazul în care angajatorul o solicită expres atunci când face oferta de angajare. 3.2. Angajarea şi egalitatea de tratament Un lucrător care este cetăţean al unui stat membru nu poate să fie tratat, pe teritoriul altui stat membru, diferit de lucrătorii naţionali în privinţa oricăror condiţii de angajare şi de muncă, în special în ceea ce priveşte salarizarea, concedierea şi, dacă urmează să devină şomer, reintegrarea profesională şi reîncadrarea în muncă. De asemenea, el se bucură de aceleaşi avantaje sociale şi fiscale ca şi lucrătorii statului membru pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea profesională. Totodată, în virtutea aceluiaşi drept şi în aceleaşi condiţii ca şi lucrătorii naţionali, el va avea acces la pregătire în şcolile profesionale şi în centrele de calificare şi recalificare profesională. Orice clauză a unui contract colectiv sau individual de muncă sau a altei reglementări colective referitoare la accesul la un loc de muncă, la încadrarea în muncă, la salarizare şi la alte condiţii

de muncă şi concediere este nulă în măsura în care prevede sau autorizează condiţii discriminatorii în privinţa lucrătorilor care sunt cetăţeni ai altor state membre. Un lucrător care este cetăţean al unui stat membru şi care este angajat pe teritoriul altui stat membru se va bucura de egalitate de tratament în privinţa calităţii de membru de sindicat şi a exercitării drepturilor aferente acesteia, inclusiv în ceea ce priveşte dreptul de vot; totuşi, el poate fi exclus de la participarea la conducerea organismelor guvernate de dreptul public şi de la deţinerea unei funcţii guvernate de dreptul public. Pe de altă parte, el are dreptul de a fi ales în organismele reprezentative ale lucrătorilor din întreprindere. Desigur, nimic nu împiedică un stat membru să acorde drepturi mai generoase lucrătorilor care provin din alte state membre. Un lucrător care este cetăţean al unui stat membru şi care este angajat pe teritoriul altui stat membru se bucură de toate drepturile şi avantajele acordate lucrătorilor naţionali în privinţa locuinţei, inclusiv de dreptul de proprietate asupra locuinţei de care are nevoie. Un astfel de lucrător, având acelaşi drept ca şi lucrătorii naţionali, îşi poate înscrie numele pe listele de locuinţe din regiunea în care este angajat, în cazul în care există astfel de liste; el se va bucura de toate priorităţile şi avantajele care rezultă în această privinţă. Dacă familia acestuia a rămas în ţara de provenienţă, membrii săi vor fi consideraţi ca având domiciliul în regiunea menţionată, în cazul în care lucrătorii naţionali beneficiază de o prezumţie similară. 3.3. Familiile lucrătorilor Următoarele persoane, indiferent de cetăţenie, au dreptul de a se instala împreună cu un lucrător care este cetăţean al unui stat membru şi care este angajat pe teritoriul altui stat membru: (a) soţul şi descendenţii lor care au sub 21 de ani sau care se află în întreţinere; (b) rudele în linie ascendentă ale lucrătorului şi ale soţului său, care se află în întreţinere. Statele membre au obligaţia de a facilita admiterea oricărui membru de familie, altul decât cei arătaţi mai sus, dacă se află în întreţinerea lucrătorului sau dacă locuiesc sub acoperişul său în ţara din care provine. De aceea, lucrătorul respectiv trebuie să dispună pentru familia sa de o locuinţă, considerată normală pentru lucrătorii naţionali din regiunea în care este angajat; o astfel de reglementare nu trebuie să dea naştere la discriminări între lucrătorii naţionali şi lucrătorii care provin din alte state membre. În cazul în care un cetăţean al unui stat membru exercită o activitate salarizată sau o profesie liberală pe teritoriul altui stat membru,



soţul său şi aceia dintre copii care au sub 21 de ani sau care se află în întreţinerea sa au dreptul de a îmbrăţişa orice activitate salarizată pe întreg teritoriul statului respectiv, chiar dacă nu sunt cetăţeni ai unuia dintre statele membre. Copiii unui cetăţean al unui stat membru care este sau a fost angajat pe teritoriul altui stat membru vor fi admişi la cursurile profesionale, de ucenicie şi de învăţământ general în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului respectiv, în cazul în care copii în cauză domiciliază pe teritoriul acestuia. Statele membre au obligaţia să încurajeze eforturile care îşi propun să permită acestor copii să frecventeze cursurile respective în cele mai bune condiţii.

4. Regimul tranzitoriu aplicabil în relaţia cu noile state membre

Aspect fundamental al libertăţii de mişcare a persoanelor şi al pieţei interne, libera circulaţie a lucrătorilor permite cetăţenilor oricăruia dintre statele membre să lucreze în alt stat membru în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat. Totuşi, după extinderea Uniunii Europene, libera circulaţie a lucrătorilor poate fi restrânsă în relaţia cu noile state membre. Această regulă este aplicabilă atât statelor care au aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004 (Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovenia şi Slovacia), cât şi României şi Bulgariei, a căror aderare este prevăzută, cel mai devreme, pentru data de 1 ianuarie 2007. Fac excepţie de la această regulă Cipru, al cărui tratat de aderare nu a prevăzut restricţii în această materie, şi Malta, în cazul căreia s-a prevăzut doar posibilitatea invocării unei clauze de salvgardare. Care este însă fundamentul acestei posibile restricţii în ceea ce priveşte libera circulaţie a lucrătorilor? În cursul procesului de extindere, statele membre ale Uniunii Europene (cei 15) şi-au exprimat temerea faţă de o posibilă intrare masivă a lucrătorilor provenind din noile state membre. Ca răspuns la aceste preocupări, tratatele de aderare au instituit un regim tranzitoriu în privinţa acestei probleme delicate şi anume libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul unei Uniuni lărgite.

Astfel, pe durata primilor doi ani de la momentul aderării noilor state membre, accesul la pieţele muncii din statele membre (cei 15) va depinde de politica naţională şi de dreptul intern ale acestor state, precum şi de acordurile bilaterale care au fost eventual încheiate cu noile state membre. Unele state membre şi-au semnalat intenţia de a deschide total piaţa naţională a muncii pentru lucrătorii ce provin din toate noile state membre. Alte state membre au avut însă în vedere un acces mai restrictiv, al cărui regim diferă în funcţie de noul stat membru de origine a

lucrătorilor. În practică, aceasta semnifică faptul că este necesar un permis de muncă pentru perioada pe durata căreia statele membre decid să aplice măsurile naţionale. Ulterior, la doi ani de la aderarea noilor state membre, Comisia va redacta un raport, care va permite Consiliului să examineze funcţionarea dispoziţiilor tranzitorii. În plus, fiecare stat membru va trebui să semnaleze oficial Comisiei dacă doreşte să continue aplicarea măsurilor naţionale pe o perioadă suplimentară de maximum trei ani (caz în care permisul de muncă va fi încă necesar) sau dacă înţelege să aplice dreptul comunitar în domeniul liberei circulaţii a lucrătorilor (ceea ce semnifică faptul că orice lucrător poate să lucreze liber în statul respectiv). În principiu, aplicarea dispoziţiilor tranzitorii ar trebui să ia sfârşit la cinci ani de la momentul aderării. Statele membre vor avea totuşi posibilitatea să solicite Comisiei autorizaţia de a prelungi aplicarea măsurilor naţionale pentru încă doi ani suplimentari, dar numai în cazul în care constată perturbări serioase pe piaţa naţională a muncii sau dacă piaţa respectivă este ameninţată. Durata de aplicare a dispoziţiilor tranzitorii nu va putea depăşi însă un maxim absolut de şapte ani. Atunci când aplicarea restricţiilor juridice naţionale va fi luat sfârşit şi libera circulaţie a lucrătorilor va fi intrat în vigoare, statele membre nu vor mai putea să impună eliberarea unui permis de muncă ca o condiţie de acces pe piaţa muncii. Totuşi, ele vor putea să elibereze permise de muncă lucrătorilor provenind din noile state membre, dar numai în scop statistic. Dacă un stat membru a renunţat să aplice măsurile naţionale şi aplică deplin libera circulaţie a lucrătorilor în conformitate cu dreptul comunitar, el va putea să ceară ulterior autorizarea impunerii unor noi restricţii dacă piaţa naţională a muncii este ameninţată sau se confruntă cu probleme grave. În acest caz, Comisia este cea care va stabili felul şi durata restricţiilor ce vor putea fi impuse. Orice stat membru afectat va putea să ceară Consiliului să anuleze sau să modifice deciziile Comisiei, ceea ce va impune însă un vot cu majoritate calificată. Deşi "clauzele de salvgardare" au figurat întotdeauna în tratatele de aderare, ele nu au fost niciodată invocate. Trebuie ştiut că aceste dispoziţii tranzitorii se aplică doar lucrătorilor, nu şi liberei prestări de servicii, libertăţii de stabilire, studenţilor, pensionarilor, turiştilor etc. În plus, nu există dispoziţii tranzitorii pentru Cipru şi Malta, cu excepţia unei clauze de salvgardare pentru Malta. Dacă totuşi un cetăţean al unui nou stat membru lucrează deja într-un alt stat membru la data aderării şi dacă dispune de o autorizaţie sau de



un permis de muncă cu o durată de cel puţin 12 luni, el va avea acces direct la piaţa muncii din acel stat membru, dar nu neapărat şi la pieţele muncii din alte state membre care aplică măsurile naţionale pe durata perioadei tranzitorii. De asemenea, dacă un cetăţean al unui nou stat membru se află legal pe teritoriul altui stat membru la data aderării şi dacă este autorizat să lucreze pe o perioadă de cel puţin 12 luni, el beneficiază de aceleaşi drepturi. Totuşi, dacă acesta părăseşte benevol piaţa muncii din statul de primire, va pierde dreptul de acces pe piaţa muncii din acel stat până la sfârşitul perioadei tranzitorii. Membrii de familie ai unui lucrător provenind dintr-un nou stat membru care, la data aderării, era admis legal pe piaţa muncii a altui stat membru pentru o perioadă de cel puţin 12 luni, vor avea imediat acces pe piaţa muncii a acelui stat membru. Dacă familia se reîntregeşte după data aderării, ea va avea acces la piaţa muncii din acel stat după ce va fi domiciliat acolo 18 luni sau începând cu cel de-al treilea an după aderare. "Membrii de familie" sunt aici soţul lucrătorului şi copiii de până la 21 de ani sau aflaţi în întreţinere. Tratatele de aderare prevăd şi aşa numita "clauză de statu quo". Aceasta înseamnă că statele membre nu pot să facă accesul la propriile pieţe ale muncii, pentru lucrătorii care provin din noile state membre, mai restrictiv decât era la data semnării tratatului de aderare (şi nu la cea a aderării propriu-zise). Prin urmare, dacă un stat membru aplică lucrătorilor provenind din noile state membre un contingent stabilit printr-un acord bilateral încheiat anterior datei de semnare a tratatului de aderare, acesta nu poate să diminueze ulterior contingentul respectiv. Dacă statele membre continuă să aplice măsurile naţionale în locul liberei circulaţii stipulate de dreptul comunitar, noile state membre vor putea invoca "clauza de salvgardare" pentru a impune restricţii lucrătorilor provenind din celelalte noi state membre, dacă pieţele muncii din statele respective cunosc unele perturbaţii. De asemenea, cetăţenii unui stat membru care doresc să se instaleze într-un nou stat membru nu ar trebui, în mod normal, să facă obiectul unor restricţii. Totuşi, dacă statul membru din care provin cetăţenii respectivi impune restricţii cetăţenilor noului stat membru, şi acesta din urmă va putea impune restricţii echivalente lucrătorilor provenind din celălalt stat membru.

5. Concluzie

Libera circulaţie a lucrătorilor este unul dintre fundamentele pieţei interne. Desigur, norma cadru care guvernează această problematică este

Regulamentul (CEE) nr. 1612/68, care stipulează în chiar preambulul său că �mobilitatea forţei de muncă în Comunitate trebuie să fie pentru lucrător unul dintre mijloacele care să îi garanteze posibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi de muncă şi să îi faciliteze promovarea socială�.

Dar pentru ca libera circulaţie a persoanelor să fie efectivă a fost necesară impunerea şi a altor măsuri comunitare, în general pe calea unor directive. Astfel, dreptul de a accepta liber un loc de muncă în alt stat membru nu trebuia să fie compromis de anumite condiţii speciale aplicabile intrării şi şederii străinilor în statele membre, iar lucrătorului migrant trebuia să îi fie asigurat dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat membru şi după ce a exercitat acolo o activitate profesională. Aceste aspecte sunt reglementate în prezent de Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 referitoare la dreptul cetăţenilor Uniunii şi al membrilor de familie ai acestora de a circula şi de a-şi stabili reşedinţa în mod liber pe teritoriul statelor membre, directivă care a modificat Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 şi care a abrogat o serie de directive care guvernaseră anterior această materie.

De asemenea, mai multe directive limitează dreptul de expulzare al statelor membre, permiţând lucrătorilor provenind din alte state membre să sesizeze instanţa judecătorească competentă în cazul unei decizii de expulzare pe care o consideră nelegală şi netemeinică. Aşadar, este necesar ca, până la momentul aderării sale la Uniunea Europeană, România să pregătească nu numai instrumentele tehnice şi instituţionale de punere în executare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68, dar să transpună, în acelaşi timp, în ordinea juridică internă celelalte măsuri comunitare care să facă posibil ca libera circulaţie a lucrătorilor să devină efectivă. De asemenea, ţara noastră va trebui să revizuiască actele normative care conţin dispoziţii de fond cu privire la condiţiile de viaţă şi de muncă ale lucrătorilor (inclusiv în ceea ce priveşte aspectele ce ţin de afilierea la sindicate), astfel încât acestea să fie aplicabile nu numai lucrătorilor români, ci şi celor provenind din statele membre ale Uniunii Europene, fără deosebire de cetăţenie. Desigur, acolo unde este cazul (în raport cu actualele state membre care vor recurge la dispoziţii tranzitorii), România va putea apela, la rândul său, la măsuri echivalente pentru protecţia propriei pieţe a muncii.



Bibliografie 1. Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968 referitor la libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Comunităţii (JO L257 din 19.10.1968, p. 2) 2. Portalul Uniunii Europene (www.europa.eu.int) 3. Ghidul �Libera circulaţie a lucrătorilor care provin din sau care se deplasează în noile state membre � cum va fi aplicată în practică?�

4 �Piaţa unică a Uniunii Europene� � Seria �Europa�, Delegaţia Comisiei Europene în România, Bucureşti, 1996 5. �Cetăţenii şi Uniunea Europeană� � Seria �Europa�, Delegaţia Comisiei Europene în România, Bucureşti 1996

La libre circulation des travailleurs à l�intérieur de la Communauté est l�un des fondements du marché intérieur de l�Union européenne et également un moyen qui garantît la possibilité d�améliorer leurs conditions de vie et de travail et de faciliter la promotion sociale. En tant que futur Etat membre, en dépit des mesures transitoires qui seront appliquées aux nouveaux Etats membres, la Roumanie devra préparer la transposition des règles communautaires en la matière, notamment par l�adoption de certaines mesures techniques afin de mettre à exécution le Règlement (CEE) 1612/68.

The free movement of workers within the Community is one of the pillars of the European Union internal market and a means aimed at guaranteeing the improvement of their working and living conditions and facilitating their social promotion. As a future Member State, despite the transitory measures to be applied to the new Member States, Romania has to prepare the implementation of the relevant Community rules, in particular by adopting the technical measures for the application of the Regulation (EEC) 1612/68.



CONCEDIUL PARENTAL ÎN PERSPECTIVA DREPTULUI COMPARAT

prof. dr. Vasile Val POPA Liviu-Marian VÎTCĂ consilier, Consiliul Legislativ expert, Consiliul Legislativ

1. Definiţie şi forme de acordare Concediul parental poate fi definit ca fiind

acel concediu care se acordă ca urmare a gravidităţii sau naşterii unui copil. Potrivit legislaţiei româneşti, există trei forme de concediu parental care se pot acorda în aceste situaţii:

a) concediul de maternitate; b) concediul pentru creşterea copilului; c) concediul de risc maternal.

2. Sediul materiei Principiile sunt evocate de art.34 şi art.41

din Constituţia României, republicată şi de art.50-51 din Codul muncii.

Concediul de maternitate este reglementat de art.118 şi următoarele din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale1, cu modificările şi completările ulterioare.

Concediul pentru creşterea copilului este evocat de art.121 şi următoarele din Legea nr.19/2000. Important de subliniat este faptul că legislaţia românească este deja armonizată cu acquis-ul comunitar în domeniu2.

Concediul de risc maternal beneficiază de un cadru special, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă3, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.25/20044.

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 01 aprilie 2000. 2 Directiva 96/34/EC; a se vedea şi Vasile Popa, Ondina Pană � Dreptul muncii comparat, Bucureşti, Editura �Lumina Lex�, 2003, p.34. 3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.750 din 27 octombrie 2003. 4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.214 din 11 martie 2004.

3. Reglementări privind concediul parental în statele membre ale Uniunii Europene

3.1. Observaţii prealabile Structurarea juridică a concediului parental

este diversă în statele membre ale UE. În majoritatea statelor Uniunii este reglementat dreptul la concediu parental, însă există şi excepţii de la această regulă. Dacă în anumite state, legea este principalul sau unicul izvor formal al concediului parental, în altele, un rol semnificativ revine contractelor colective de muncă .

O analiză a reglementărilor existente la nivel naţional în domeniul concediului parental arată faptul că 13 dintre aceste state au prevederi legale detaliate în domeniu. Luxemburg reglementează într-o manieră restrânsă această instituţie în timp ce Irlanda şi Regatul Unit nu au nici un fel de dispoziţii în materie. În plus, există diferenţe majore în ceea ce priveşte cadrul legislativ care se aplică la nivelul fiecărui stat în legătură cu probleme cum ar fi transferul acestui drept între cei doi părinţi, durata concediului, aspecte financiare, flexibilitate în ceea ce priveşte modul de acordare a acestui concediu şi condiţii de eligibilitate.

3.2. Vom prezenta în continuare statele care acordă dreptul la concediu plătit pentru îngrijirea copilului, evocând şi informaţii esenţiale:

a) Austria: - concediul parental până la vârsta de 2 ani

a copilului; - indemnizaţie finanţată din bugetul

asigurărilor sociale de stat. b) Belgia: - concediu de îngrijire copil, între 6 luni - 5

ani; - indemnizaţie egală cu indemnizaţia de

şomaj.



c) Danemarca: - părinţii copiilor în vârstă de până la 8 ani,

pot beneficia de concediu parental pe o perioadă de până la 1 an;

- indemnizaţie egală cu 60% din plafonul maxim al ajutorului de şomaj.

d) Finlanda. - 158 de zile de concediu parental plătit; - concediu parental neplătit pentru

creşterea copilului în vârstă de până la 3 ani; - concediu neplătit, acordat în situaţii

excepţionale . e) Italia: - 6 luni de concediu parental până la

împlinirea de către copil a vârstei de 1 an; - pe parcursul acestui interval, angajatorul

are obligaţia de a plăti 30% din salariu. f) Norvegia: - cuantumul indemnizaţiei este condiţionat

de salariul părintelui şi de numărul de ore lucrate de către mamă pe perioada dobândirii dreptului la indemnizaţie de maternitate;

- ambii părinţi au dreptul la concediu parental plătit, cu condiţia ca aceste perioade cumulate să nu depăşească 1 an;

- se acordă dacă sunt îndeplinite anumite condiţii de stagiu de cotizare, nivelul indemnizaţiei depinzând de veniturile părinţilor şi numărul orelor lucrate de mamă în perioada anterioară în care s-a calificat pentru prestaţia de maternitate;

- suplimentar, concediu neplătit pe o perioadă de cel mult 1 an.

g) Suedia: - concediu până la împlinirea vârstei de 18

luni a copilului (sau 18 luni de la adopţie); - o indemnizaţie parentală se plăteşte timp

de 450 de zile oricând până la împlinirea vârstei de 8 ani a copilului.

3.3. Statele care acordă dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului, dar neplătit:

a) Grecia: - concediu neplătit dacă părinţii lucrează

într-o întreprindere cu peste 100 de angajaţi, pe o perioadă de 3 luni;

- concediu neplătit pe o durată de câteva zile, acordat în situaţii excepţionale.

b) Luxemburg. - în sectorul public, femeile au dreptul la

concediu parental neplătit de până la 2 ani; - în sectorul privat nu se acordă concediu

parental şi nu se garantează locul de muncă. c) Portugalia. - toţi salariaţii au dreptul la concediu

parental neplătit pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 2 ani - alte concedii neplătite în situaţii excepţionale.

d) Spania: - concediu parental neplătit acordat unuia

dintre părinţi pe o perioadă de maxim 3 ani . 3.4 Între cele două ipostaze există şi o

formulă de compromis a statelor care acordă dreptul la concediu pentru îngrijire copil, plătit numai în situaţii excepţionale:

a) Franţa: - concediul poate fi acordat la orice

moment cuprins între sfârşitul concediului de maternitate şi împlinirea vârstei de 3 ani;

- concediul este neplătit, se acordă în tranşe, prima neputând fi mai mare de 1 an;

- începând cu a doua naştere se poate acorda o alocaţie de stat.

b) Germania: - concediul parental se acordă ulterior

concediului de maternitate până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;

- în funcţie de situaţia financiară a familiei, poate fi acordată o alocaţie de stat pe o perioadă de până la 2 ani.

3.5. Statele care nu reglementează prin lege acordarea dreptului la concediu de îngrijire copil:

a) Irlanda � nici o referinţă normativă. b) Marea Britanie � nici o prevedere

legală. c) Olanda: principial, nu statuează

concediul parental. Totuşi, legea prevede pentru părinţii salariaţi, cu o vechime de cel puţin 1 an în câmpul muncii şi care au copii de vârstă preşcolară, o discriminare pozitivă parentală � pe o perioadă de cel mult 6 luni, sub forma unui program redus de lucru.

4. Elemente de diferenţiere faţă de

concediul paternal Concediul parental nu trebuie confundat cu

o altă formă de concediu care se poate acorda tatălui copilului nou-născut: concediul paternal5. Noţional şi chiar fonetic ele dau iluzia similarităţii. Totuşi, termenul �parental�, provenind din latinescul �parentem� desemnează ideea de părinte, în vreme ce �paternal�, provine din substantivul ce-l desemnează numai pe tatăl, eventual pe şeful familiei în vechiul drept roman şi românesc6.

5 Reglementat de Legea nr.210/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.654 din 31 decembrie 1999 6 Pater sau pater familias. A se vedea Vasile Popa � Instituţiile juridice ale cetăţii Roma, Timişoara, Editura �Presa Universitară Română�, 2001, p. 64 şi urm.;



În mai toate societăţile moderne, de creşterea şi educarea unui copil se ocupă � cel puţin în primă fază � ambii părinţi. Dar cum aceste atribuţii de creştere şi îngrijire a noului născut sunt cronofage, majoritatea sistemelor legislative au rezervat, în mod tradiţional, mamei o perioadă de timp de la câteva luni la doi ani, în care � uneori plătită fiind - să fie degrevată de sarcinile de serviciu. Puţini se gândeau probabil acum două decenii că de această facilitate va putea beneficia şi tatăl, personaj care într-o familie este perceput a avea alte preocupări decât îngrijirea unui sugar.

Influenţat de sistemele normative din Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, legiuitorul român a adoptat la sfârşitul anului 1999 Legea concediului paternal. Concediul paternal este destinat tatălui. Dar nu pentru sine, ci în scopul de a asigura participarea lui efectivă la îngrijirea copilului nou-născut. Asemenea oricărei legislaţii moderne, actul normativ nu discriminează condiţia copilului, aşadar el se acordă indiferent dacă copilul este un copil din căsătorie, din afara căsătoriei sau este adoptat. Această înlesnire constă într-o perioadă de timp de 5 zile lucrătoare. În cazul în care titularul dreptului este asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, cele 5 zile îi vor fi plătite 100%. S-a considerat astfel că această perioadă este suficientă bărbatului pentru a-şi ajuta soţia în momentele dificile de după naştere.

Solicitarea pentru acordarea concediului paternal se adresează în scris, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului, conducerii unităţii în care tatăl îşi desfăşoară activitatea. Angajatorul are obligaţia de a dispune luarea măsurilor necesare în vederea acordării concediului paternal. Indemnizaţia pentru concediul paternal plătit, egală cu salariul aferent zilelor lucrătoare respective se calculează pe baza salariului brut realizat, incluzând sporurile şi adaosurile la salariul de bază.

Tatăl care satisface serviciul militar obligatoriu, pentru raţiuni de identitate7, are şi el dreptul la o permisie de 7 zile calendaristice, de asemenea, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului său. Permisia se acordă şi în cazul în care recrutul o solicită în vederea recunoaşterii paternităţii, întocmită în condiţiile legii. Normele de aplicare a Legii 210/19998 prevăd că permisia solicitată şi acordată va fi justificată, la întoarcere,

Vasile Popa, Adrian Bejan � Instituţii politice şi juridice româneşti, Editura All Beck, 1998, p. 28-30 7 Ubi eadem legis ratio, ibi eadem legis dispositio 8 Hotărârea Guvernului nr.244/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.150 din 11 aprilie 2000

cu certificatul de naştere al copilului, din care să rezulte calitatea de tată a militarului (în situaţia în care declaraţia de recunoaştere a paternităţii s-a făcut simultan cu înregistrarea naşterii) sau, după caz, numai pe baza declaraţiei de recunoaştere a paternităţii (dacă aceasta s-a făcut ulterior înregistrării naşterii copilului la serviciul de stare civilă).

În situaţia în care tatăl copilului nou născut a obţinut atestatul de absolvire a cursului de puericultură, durata concediului paternal se majorează cu 10 zile lucrătoare. Este un stimulent pe care societatea îl acordă tatălui ce a probat preocuparea lui pentru soarta copilului. Concediul se acordă, potrivit legii, doar o singură dată, iar neîncadrarea în termenul de două luni impus de Legea nr.210/1999 conduce automat la sancţiunea decăderii din acest drept. Cursul de puericultură constă în prezentarea unor noţiuni elementare teoretice şi practice necesare în vederea îngrijirii copilului mic. Acest curs va fi ţinut de medicul de familie al tatălui, în perioada de sarcină a mamei sau după naşterea copilului. În urma verificării noţiunilor dobândite, medicul de familie va elibera atestatul de absolvire a cursului de puericultură. Dacă tatăl are studii de specialitate (medic, asistent medical) nu mai este necesară absolvirea cursului de puericultură, ci numai obţinerea atestatului. În cazul decesului mamei copilului în timpul naşterii sau în perioada concediului post-natal, tatăl copilului beneficiază de restul concediului neefectuat de către mamă. În această perioadă, el poate opta pentru o indemnizaţie egală cu ajutorul de sarcină şi post-sarcină cuvenit mamei sau pentru o indemnizaţie calculată după salariul de bază şi vechimea în muncă ale acestuia, acordată de unitatea la care el îşi desfăşoară activitatea.

5. Concediul pentru risc maternal Ordonanţa de urgenţă nr.96/2003

privind protecţia maternităţii la locurile de muncă completează cadrul legislativ existent cu măsuri specifice de protecţie a sănătăţii şi securităţii salariatelor gravide şi mame la locurile lor de muncă, măsuri care nu se regăsesc în alte acte normative în vigoare şi nu se pot reglementa printr-un act normativ subordonat legii. Ordonanţa de urgenţă defineşte categoria persoanelor căreia îi este destinată. Astfel, sunt subiecte ale măsurilor de protecţie specială:

- salariata gravidă, adică femeia care anunţă în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de graviditate şi anexează un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care să îi ateste această stare;



- salariata care a născut recent identificată legal cu femeia care şi-a reluat activitatea după efectuarea concediului de lăuzie şi solicită angajatorului în scris măsurile de protecţie prevăzute de lege, anexând un document medical eliberat de medicul de familie, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a născut;

- salariata care alăptează adică femeia care, la reluarea activităţii după efectuarea concediului de lăuzie, îşi alăptează copilul şi anunţă angajatorul în scris cu privire la începutul şi sfârşitul prezumat al perioadei de alăptare, anexând documente medicale eliberate de medicul de familie în acest sens.

Salariatele menţionate mai sus au obligaţia de a se prezenta la medicul de familie pentru eliberarea unui document medical care să le ateste starea.

În cazul în care o salariată se află în una dintre situaţiile menţionate mai sus şi desfăşoară la locul de muncă o activitate care prezintă riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa ori cu repercusiuni asupra sarcinii şi alăptării, angajatorul este obligat să îi modifice în mod corespunzător condiţiile şi/sau orarul de muncă ori, dacă nu este posibil, să o repartizeze la alt loc de muncă fără riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa, conform recomandării medicului de medicina muncii sau a medicului de familie, cu menţinerea veniturilor salariale.

Dacă angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească această obligaţie, salariatele respective au dreptul la concediu de risc maternal, după cum urmează:

a) înainte de data solicitării concediului de maternitate, stabilit potrivit reglementărilor legale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, salariatele gravide;

b) după data revenirii din concediul postnatal obligatoriu, salariatele care au născut recent şi salariatele care alăptează, în cazul în care nu solicită concediul şi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani.

Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fracţionat, pe o perioadă ce nu poate depăşi 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Eliberarea certificatului medical se va face în condiţiile în care salariata s-a prezentat la consultaţiile prenatale şi postnatale, conform normelor Ministerului Sănătăţii.

Pe durata concediului de risc maternal salariata are dreptul la indemnizaţie de risc maternal, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat. Cuantumul acestei indemnizaţii este egal cu 75% din media veniturilor lunare realizate în cele 10 luni anterioare solicitării, pe baza cărora s-a achitat contribuţia de asigurări sociale de stat. În situaţia în care nu se îndeplineşte condiţia unui stagiu de cotizare la bugetul asigurărilor sociale de stat de 10 luni anterior datei solicitării concediului de risc maternal, pentru acordarea indemnizaţiei, întregirea perioadei de 10 luni se face avându-se în vedere salariul minim brut pe economie, corespunzător perioadei creditate9.

Pentru indemnizaţia de risc maternal nu se datorează contribuţia de asigurări sociale de stat. Durata concediului de risc maternal reprezintă perioadă asimilată stagiului de cotizare. Calculul şi plata indemnizaţiei de risc maternal se fac lunar de către angajator, cel mai târziu o dată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna în care se acordă concediul de risc maternal.

Angajatorul are obligaţia să păstreze confidenţialitatea asupra stării de graviditate a salariatei şi nu va anunţa alţi angajaţi decât cu acordul scris al acesteia şi doar în interesul bunei desfăşurări a procesului de muncă, când starea de graviditate nu este vizibilă.

Pentru salariatele gravide şi pentru salariatele care au născut recent şi îşi desfăşoară activitatea numai în poziţia ortostatică sau în poziţia aşezat, angajatorii au obligaţia de a le modifica locul de muncă respectiv, astfel încât să li se asigure, la intervale regulate de timp, pauze şi amenajări pentru repaus în poziţie şezândă sau, respectiv, pentru mişcare. În baza recomandării medicului de familie, salariata gravidă care nu poate îndeplini durata normală de muncă din motive de sănătate, a sa sau a fătului său, are dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu menţinerea veniturilor salariale, suportate integral din fondul de salarii al angajatorului, potrivit reglementărilor legale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Angajatorii au obligaţia de a acorda salariatelor gravide dispensă pentru consultaţii prenatale (un număr de ore libere plătite salariatei de către angajator, pe durata programului normal de lucru, pentru efectuarea consultaţiilor şi examenelor prenatale pe baza recomandării medicului de familie sau a medicului specialist), în cazul în care investigaţiile se pot efectua numai în

9 În acest sens, a se vedea prevederile art.21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.96/2003.



timpul programului de lucru, fără diminuarea drepturilor salariale.

Angajatorii sunt obligaţi să acorde salariatelor care alăptează, în cursul programului de lucru, două pauze pentru alăptare de câte o oră fiecare. În aceste pauze se include şi timpul necesar deplasării dus-întors de la locul în care se găseşte copilul. La cererea mamei, pauzele pentru alăptare vor fi înlocuite cu reducerea duratei normale a timpului său de muncă cu două ore zilnic. Pauzele şi reducerea duratei normale a timpului de muncă, acordate pentru alăptare, se includ în timpul de muncă şi nu diminuează veniturile salariale şi sunt suportate integral din fondul de salarii al angajatorului. În cazul în care angajatorul asigură în cadrul unităţii încăperi speciale pentru alăptat, acestea vor îndeplini condiţiile de igienă corespunzătoare normelor sanitare în vigoare.

Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul:

a) salariatei gravide, salariatei care a născut recent şi salariatei care alăptează, din motive care au legătură directă cu starea sa;

b) salariatei care se află în concediul de risc maternal;

c) salariatei care se află în concediul de maternitate;

d) salariatei care se află în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârstă de până la 3 ani;

e) salariatei care se află în concediul pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârstă de până la 18 ani.

Interdicţia prevăzută la lit. b) - e) se extinde o singură dată cu până la 6 luni, după revenirea salariatei în unitate. Totuşi, aceste dispoziţii nu se aplică în cazul concedierilor pe motive economice ce rezultă din desfiinţarea postului ocupat de salariată, ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării angajatorului, în condiţiile legii.

6. Concediul de maternitate

Potrivit prevederilor art.118 din Legea

nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, asiguratele au dreptul, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, la concediu pentru sarcină şi lăuzie, perioadă în care beneficiază de indemnizaţie de maternitate. De aceleaşi drepturi beneficiază şi femeile care au încetat plata

contribuţiei de asigurări sociale, în condiţiile prezentei legi, dar care nasc în termen de 9 luni de la data pierderii calităţii de asigurat. Deşi legea nu îl defineşte, în practică, pentru această perioadă se utilizează noţiunea de �concediu de maternitate�, datorită faptului că indemnizaţia aferentă acestei perioade se numeşte �indemnizaţie de maternitate�. Prin urmare, concediul de maternitate este compus din două concedii distincte: unul pentru sarcină, iar cel de-al doilea pentru lăuzie.

Precizăm că în sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:

1. persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă şi funcţionarii publici;

2. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile Legii nr.19/2000, cu ale persoanelor prevăzute la pct.1;

3. persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii, denumite în continuare şomeri;

4. persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puţin 3 salarii medii brute şi care se află în una dintre situaţiile următoare:

a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari;

b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management;

c) membri ai asociaţiei familiale; d) persoane autorizate să desfăşoare

activităţi independente; e) persoane angajate în instituţii

internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora; f) alte persoane care realizează venituri din

activităţi profesionale; 5. persoanele care realizează prin cumul

venituri brute pe an calendaristic, echivalente cu cel puţin 3 salarii medii brute şi care se regăsesc în două sau mai multe situaţii prevăzute la pct. 4.

Se pot asigura în sistemul public, pe bază de contract de asigurare socială, în condiţiile Legii nr.19/2000, persoanele care nu se regăsesc în situaţiile menţionate mai sus, cele care nu se află în plata unor prestaţii de asigurări sociale în sistemul public, cele care nu se regăsesc în situaţiile de la art. 38 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr.19/2000, precum şi cele care nu sunt asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, neintegrate în sistemul public.



Concediul medical pentru maternitate se acordă pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, din care 63 de zile înainte de naştere (pentru sarcină � concediu prenatal) şi 63 de zile după naştere (concediu de lăuzie). Concediul medical pentru maternitate se acordă, în exclusivitate, pentru sarcină şi nu pentru afecţiuni care pot interveni pe parcursul sarcinii, fără legătură cu aceasta.

Potrivit prevederilor lit.B a Anexei nr.3 la Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr.399 din 16 iulie 2004 pentru aprobarea instrucţiunilor privind completarea şi eliberarea certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizaţii asiguraţilor din sistemul asigurărilor sociale de stat, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 6 august 2004, concediul medical pentru sarcină se acordă din a 63-a zi anterioară datei estimate a naşterii, dar nu mai devreme de a 84-a zi anterioară acestei date. În cazul femeii cu handicap concediul medical pentru sarcină se acordă începând cu luna a 6-a de sarcină, dacă solicitanta prezintă certificatul de persoană cu handicap, emis potrivit legii. În cazul în care, între data naşterii şi data estimată a naşterii copilului, există un interval mai mare de 21 de zile calendaristice, asigurata beneficiază de concediu medical pentru sarcină mai mare de 63 de zile calendaristice. În această situaţie asigurata nu va putea beneficia, după naşterea copilului, de cele 42 de zile calendaristice din concediul medical pentru lăuzie, ceea ce conduce la acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului numai după parcurgerea acestei perioade. Certificatele de concediu medical pentru sarcină se eliberează pentru cel mult 30 de zile calendaristice, de medicul de familie şi/sau de medicul de specialitate obstetrică-ginecologie care ia în evidenţă şi urmăreşte pe parcursul sarcinii gravida, cu anunţarea medicului de familie prin scrisoare medicală.

În cazul în care femeia gravidă se află în altă localitate, prelungirea concediului medical pentru sarcină până la 63 de zile calendaristice se poate face şi de medicul de specialitate obstetrică-ginecologie din localitatea respectivă, cu anunţarea medicului curant al gravidei prin scrisoare medicală. Certificatul de concediu medical pentru lăuzie se eliberează de medicul de specialitate obstetrică-ginecologie din unitatea sanitară unde a născut femeia, de medicul care a asistat naşterea sau de medicul de familie, pentru perioade de maximum 30 de zile calendaristice, iar prelungirea concediului medical se face de medicul de familie care are în urmărire lăuza.

Potrivit art. 5 din Legea concediului paternal, nr. 210/1999, în situaţia în care survine decesul mamei, la naştere sau imediat după aceasta, dar înainte de obţinerea unui certificat de

concediu medical pentru lăuzie, tatăl beneficiază de restul concediului neefectuat de către mamă, certificatul fiind eliberat de către medicul de specialitate obstetrică-ginecologie din unitatea sanitară unde a născut femeia sau de către medicul care a asistat naşterea.

Perioadele sus-menţionate se pot compensa între ele, în funcţie de recomandarea medicului curant şi de opţiunea persoanei beneficiare. Asigurata care, până la data naşterii copilului, a beneficiat de concediul medical pentru sarcină pe o perioadă mai mică de 63 de zile calendaristice anterioare datei estimate a naşterii sau nu a beneficiat deloc de acest drept este îndreptăţită să solicite şi să beneficieze, după data naşterii copilului, de numărul de zile până la completarea celor 126 de zile calendaristice, respectiv de numărul maxim de zile prevăzut de lege. În cazul în care copilul se naşte mort sau moare după naştere, în perioada de lăuzie, indemnizaţia de maternitate cuvenită se acordă pe toată durata concediului medical pentru lăuzie. Recent, art.16 din Ordonanţa de urgenţă nr.96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă a instituit obligativitatea salariatelor de a efectua minimum 42 de zile de concediu postnatal în cadrul concediului pentru lăuzie stabilit prin Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Persoanele cu handicap asigurate beneficiază, la cerere, de concediu pentru sarcină, începând cu luna a 6-a de sarcină.

Cuantumul lunar al indemnizaţiei de maternitate este de 85% din baza de calcul stabilită ca medie a veniturilor lunare realizate în ultimele 6 luni anterioare primei zile de concediu medical înscrise în certificatul de concediu medical, pe baza cărora s-a datorat sau, după caz, s-a achitat contribuţia individuală de asigurări sociale în lunile respective, din cele 12 luni din care s-a constituit stagiul de cotizare10. Pentru calculul indemnizaţiilor de asigurări sociale se iau în considerare numărul de zile lucrătoare pentru care s-a datorat sau, după caz, s-a achitat contribuţia individuală de asigurări sociale şi/sau numărul de zile lucrătoare din perioadele asimilate stagiului de cotizare din lunile din care se constituie baza de calcul. La stabilirea numărului de zile lucrătoare din luna în care se acordă dreptul de asigurări sociale se au în vedere

10 Spre deosebire de indemnizaţia aferentă concediului pentru creşterea copilului, indemnizaţia de maternitate nu poate fi plafonată, deoarece ar contraveni prevederilor Convenţiei OIM nr.183/2000, ratificată de România prin Legea nr.452/2002.



prevederile legale cu privire la zilele de sărbători legale în care nu se lucrează.

Indemnizaţia de maternitate se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat.

7. Concediul pentru creşterea copilului Potrivit dispoziţiilor art.121 din Legea

nr.19/2000 se prevede că asiguraţii au dreptul la: a) concediu şi indemnizaţie pentru creşterea

copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, oricând până la împlinirea de către copil a acestor vârste, numai după efectuarea a cel puţin 42 de zile din concediul de lăuzie.

b) indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar in cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Indemnizaţiile evocate se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani se acordă, la cerere, pe baza livretului de familie.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani se acordă, la cerere, pe baza livretului de familie şi a certificatului de persoana cu handicap, emise in condiţiile legii.

Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau a copilului cu handicap cu afecţiuni intercurente până la împlinirea vârstei de 18 ani se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul de familie şi a certificatului pentru persoanele cu handicap emis, în condiţiile legii, după caz. Durata de acordare a indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar in cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani este de 14 zile calendaristice pe an pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul contractează boli contagioase, este imobilizat în aparat gipsat sau este supus unor intervenţii chirurgicale; durata concediului medical în aceste cazuri va fi stabilită de medicul de familie.

Certificatele de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau a copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani, pentru afecţiuni intercurente, altele decât handicapul propriu-zis, se eliberează părintelui asigurat, de către medicul curant, pe următoarele durate:

- până la 14 zile calendaristice/an pentru un copil, pentru îngrijirea copilului bolnav cu afecţiuni intercurente sau pentru îngrijirea copilului cu handicap cu afecţiuni intercurente.

- în cazul bolilor infecto-contagioase, imobilizării în aparat gipsat sau al intervenţiilor chirurgicale, certificatele de concediu medical se eliberează pe duratele stabilite de medicul curant.

Baza de calcul a indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la 2 ani se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 10 luni anterioare datei naşterii copilului, pe baza cărora s-a datorat sau, după caz, s-a achitat contribuţia individuală de asigurări sociale în lunile respective, din cele 12 luni din care s-a constituit stagiul de cotizare. În situaţia în care naşterea se produce înainte de termen, stagiul de cotizare necesar deschiderii dreptului se diminuează cu perioada cuprinsă între data naşterii copilului şi data prezumată a naşterii, certificată de medicul de specialitate.

În cazul asiguratului care a adoptat, a fost numit tutore, căruia i s-au încredinţat copii sau i-au fost daţi în plasament, perioada ce corespunde stagiului de cotizare şi bazei de calcul prevăzute de lege se stabileşte de la data la care, după caz, s-a aprobat adopţia, s-a instituit tutela sau plasamentul, conform legii.

Pentru drepturile care se stabilesc după data de 31 decembrie 2003, cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la 2 ani este de 85% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Calculul şi plata indemnizaţiilor de asigurări sociale se fac pe baza certificatului medical eliberat în condiţiile legii, care constituie ordin de plată, sau, după caz, pe baza cererii, însoţită de documente doveditoare.

Cuantumul indemnizaţiilor de asigurări sociale acordate pe o perioadă mai mare de 90 de zile se poate indexa o dată cu indexarea valorii punctului de pensie, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Din cele arătate, rezultă că România dispune în prezent de un sistem coerent, modern şi aliniat exigenţelor aquis-ului comunitar.

Datorită numeroaselor corespondenţe culturale şi legislative cu societatea franceză, vom analiza această instituţie şi în perspectiva dreptului comparat. 8. Concediul parental în reglementarea dreptului francez

8.1. Chestiuni prealabile. Suspendarea contractului individual de muncă Suspendarea contractului individual de muncă este o instituţie creată ca suport al menţinerii lui în situaţii, care, în mod previzibil, au



caracter temporar11.Cauzele suspendării sunt numeroase şi diverse. Exemplificăm evocând câteva: greva, lock-out-ul, boala, maternitatea, sancţiunea disciplinară ş.a. Având cauze atât de diferite, evident că şi regimul juridic aplicat suspendărilor este particularizat. În literatura franceză s-au încercat mai multe aproximări ale noţiunii de suspendare a contractului de muncă. Brun şi Galland au afirmat că suspendarea implică numai o întrerupere momentană a vieţii contractului, care îşi va relua cursul normal după o perioadă mai mare sau mai mică de "moarte aparentă". Totuşi, s-a observat pertinent că unele suspendări sfârşesc prin ruperea legăturii contractului de muncă, deci "întreruperea temporară" nu ţine de esenţă. Reputatul profesor Camerlynck a insistat pe ideea imposibilităţii temporare a execuţiei obligaţiilor contractuale. S-a obiectat că există ipoteze de suspendare care nu au legătură cu imposibilitatea executării contractului şi s-a dat ca exemplu cazul grevei şi al sancţiunii disciplinare12. Opinia cea mai întemeiată pare a fi legată de o concepţie extrem de largă asupra instituţiei, potrivit căreia, suntem în prezenţa suspendării unui contract de muncă de fiecare dată când "lucrătorul are temei să refuze prestarea muncii sau angajatorul este îndreptăţit să nu dea de lucru�13. În perioada suspendării trebuie făcută distincţia dintre obligaţiile principale şi obligaţiile generale, deoarece numai cele dintâi sunt supuse suspendării. De eo quod pleruraque fit suspendarea contractului individual de muncă semnifică întreruperea prestării muncii şi, corolarul ei, salarizarea. În anumite situaţii însă, obligaţia de plată a salariului subzistă chiar în absenţa totală a prestării muncii. Legea sau contractele colective de muncă prevăd pentru angajator obligaţia de achitare a salariului pentru diferenţa dintre indemnizaţiile achitate de securitatea socială pentru caz de boală şi salariul de încadrare sau cazul concediilor plătite. O chestiune în dispută în practica judecătorească şi doctrina franceză este cea legată de concursul cazurilor de suspendare. Dacă, spre exemplu, un salariat aflat în concediu de odihnă

11 Jean-Marc Béraud - La suspension du contract de travail: Essai d�une théorie générale, Paris, Edition Sirey, 1980, p.151 12Vezi Jean Pélissier, Alain Supiot, Antoine Jeammand - Droit du travail, Paris, Dalloz, 2002, p. 435 şi urm. 13 Jean Riviero, Jean Savatier - Droit du travail, Paris, Edition Themis, 1970, p. 491

suferă un accident de automobil şi este internat în spital; sau o mamă participantă la o acţiune grevistă naşte prematur un copil şi este îndreptăţită să intre în concediu de maternitate. Care ar trebui să fie soluţia legală? Curtea de Casaţie a folosit de obicei criteriul cronologic pentru rezolvarea concursului cauzelor de suspendare. Aşadar, cauza de suspendare care a apărut prima este reţinută ca motiv de întrerupere a executării contractului de muncă. Evenimentele care intervin după prima cauză de suspendare, nu pot fi considerate ele însele motive de suspendare, decât numai după ce a încetat să existe primul motiv. S-a decis, aşadar, că salariatul care participă la o mişcare grevistă şi care s-a îmbolnăvit va fi considerat în concediu de boală numai după ce greva a luat sfârşit şi, evident, dacă starea de boală persistă. Tot la fel sunt judecate cazurile de concurenţă dintre concediul de odihnă şi cel de boală şi dintre perioada de grevă şi şomajul parţial14. Această soluţie comodă a practicii judecătoreşti a fost combătută cu argumente pertinente de către doctrină care a evidenţiat două mari erori de raţionament: - adesea, ceea ce practica apreciază a fi concurs de cauze de suspendare priveşte noţiuni fără legătură între ele; - practica judecătorească eludează principiul de bază al dreptului muncii potrivit căruia protecţia lucrătorului implică aplicarea regimului de suspendare cel mai favorabil salariatului în caz de concurs real de cauze15. Astfel, în situaţia lucrătorului grevist care s-a îmbolnăvit, nu suntem în mod logic în faţa unui conflict de cauze de suspendare. Pentru că în momentul în care salariatul a decis să participe la grevă înseamnă că el a acceptat şi cauza de suspendare consecutivă. Atunci când însă s-a îmbolnăvit, lipsa lui de la lucru nu mai este rezultatul unei manifestări de voinţă, ci consecinţa unui fapt obiectiv. Tot atunci s-a stins şi efectul voinţei de a participa la mişcarea grevistă. Pe de altă parte, a refuza beneficiul concediului de boală sau de maternitate unui salariat numai pentru că la momentul apariţiei cauzei el era în concediu de odihnă sau în grevă, nu se conciliază în nici un caz cu principiile echităţii şi, cu atât mai puţin, cu cele ale dreptului muncii. 8.2. Concediul de maternitate Între principalele cauze de suspendare ale contractului individual de muncă, alături de grevă, 14 Jean Pélissier, Alain Supiot, Antoine Jeammand - op. cit., p. 440. 15 Vasile Popa, Ondina Pană - op. cit, p. 45-46.



lock-out, concediu de boală, concediu de odihnă sau şomaj parţial se înscrie şi maternitatea. Legislaţia franceză a intervenit de mai multe ori pentru a asigura protecţia maternităţii16. Maternitatea femeii salariate este protejată printr-un complex de măsuri. Astfel, femeia însărcinată este protejată de discriminare la angajare17 după cum este protejată de obligaţia de a munci în baza unui contract anterior încheiat şi poate înceta fără preaviz şi fără despăgubiri raportul de muncă în cazul apariţiei gravidităţii. Cea mai importantă măsură de protecţie priveşte însă interdicţia impusă angajatorului de a desface contractul de muncă în perioada concediului de maternitate. Potrivit dispoziţiilor art.L.122-26 din Codul Muncii, într-o primă perioadă care începe cu debutul sarcinii şi se termină cel mai târziu cu şase săptămâni înainte de data prezumtivă a naşterii, salariata poate fi dispensată de executarea unei părţi din obligaţiile sale obişnuite. Această dispensă poate merge până la reducerea cu o oră a programului zilnic de lucru. Dar reducerea de activitate poate să constea şi într-o schimbare provizorie a locului de muncă. Ea poate avea loc la solicitarea angajatei sau la recomandarea medicală ori la propunerea angajatorului acceptată de angajată. Important de precizat este faptul că această reducere de activitate generată de starea de graviditate nu poate atrage reducerea salariului18. Adaptarea muncii femeii însărcinate poate consta şi în trecerea femeii de la munca de noapte la orarul de zi şi aceasta tot fără diminuarea retribuţiei. Trecerea la munca de zi se poate face la simpla cerere a salariatei sau la constatarea scrisă a medicului de medicina muncii, prin care afirmă că lucrul de noapte este incompatibil cu păstrarea stării de sănătate a gravidei19. În cazurile în care schimbarea provizorie de activitate la o muncă mai uşoară sau la o muncă de zi nu este posibilă, cu titlu de excepţie, se admite suspendarea totală a activităţii pentru perioada de graviditate cu o garanţie de

16 K. Berthou, A. Masselot - Droit social, Paris, Dalloz, 1999, p. 492. 17 Potrivit dispoziţiilor art. L. 122-25 al Legii din 11 iulie 1975, angajatorul nu poate refuza angajarea unei femei sau să rezilieze contractul în perioada de încercare unei femei însărcinate ori să ceară informaţii ori să disemineze informaţii despre sarcina unei angajate. 18 Conform dispoziţiilor Legii din 27 ianuarie 1993 care au modificat ultimul alineat din art.L.122-25-1 din Codul muncii nu se mai distinge între modificarea temporară de post rezultată din cererea angajatei şi cea din iniţiativa patronului. 19 Art.L.122-25-1-1 - Codul muncii.

remuneraţie până la trecerea concediului de maternitate20. Începând cu a şasea, a douăsprezecea şi a douăzecişipatra săptămână dinaintea prezumatei date a naşterii apare a doua facilitate în cadrul căreia angajata este total scutită de obligaţia de a presta muncă. Această perioadă durează, în principiu, şaisprezece săptămâni. Conform dispoziţiilor art. L. 122-26 din Codul muncii, timpul de suspendare ar trebui distribuit în două reprize inegale: una de şase săptămâni înaintea naşterii şi una de zece săptămâni după naştere. Dacă naşterea are loc înaintea datei prezumate, perioada de suspendare postnatală va fi prelungită corespunzător. Dimpotrivă, dacă naşterea intervine după data prezumată, perioada de suspendare postnatală nu va fi redusă, mama beneficiind de un concediu mai mare decât cel normal prevăzut. Perioada concediului de maternitate este asimilată de lege cu o perioadă de muncă efectivă pentru determinarea duratei concediilor plătite şi pentru determinarea drepturilor salariale privind sporul de vechime în muncă21. Asimilarea perioadei concediului de maternitate cu perioada de timp efectiv lucrată nu este perfectă. Aşa spre pildă, o femeie care se bucură de concediu de maternitate va fi totuşi exclusă de la beneficiul primei de sfârşit de an asemenea tuturor celor care, indiferent de motiv, au înregistrat un anumit număr de absenţe în acel an22. În timpul concediului de maternitate, beneficiara va primi din partea securităţii sociale o indemnizaţie egală cu câştigul zilnic de bază impozitat23. Plata acestei indemnizaţii este condiţionată doar de interdicţia de a lucra în această perioadă de timp. 8.3. Prelungirea suspendării executării contractului individual de muncă după expirarea concediului de maternitate. Concediul parental de creştere şi educare La data expirării concediului de maternitate, femeia ar trebui să-şi reia activitatea. Legiuitorul a prevăzut însă posibilitatea mamei de a proroga perioada de suspendare a contractului individual de muncă încă trei ani de zile. Opţiunea este condiţionată obiectiv de durata de minim un an lucrată în unitate înainte de naşterea copilului şi subiectiv de cererea angajatei de a întrerupe total activitatea sau numai de a

20 Conf. art.L.122-25-1-1 şi art.L. 122-25-1-2 din Codul muncii. 21 Conf. art.L.122-26-2 din Codul muncii. 22 Jean Pélissier, Alain Supiot, Antoine Jeammand - op. cit., p. 445. 23 Conf. Decretului din 30 decembrie 1995.



beneficia de muncă cu timp parţial pentru o perioadă de cel mult trei ani. Concediul parental suplimentar celui de maternitate produce efecte mai restrânse. Astfel, perioada aceasta de suspendare nu se ia în calcul decât în proporţie de 50% la calculul vechimii în muncă. Pe de altă parte, perioada de suspendare nu este asimilată ca şi concediul de maternitate cu munca efectiv prestată pentru calculul concediilor plătite. Indiferent că a fost în concediu de maternitate sau în concediu parental, la expirarea perioadei de suspendare, salariata trebuie să fie reintegrată la locul de muncă pe care l-a avut sau într-o muncă similară şi să beneficieze de un salariu cel puţin echivalent cu acela pe care l-a avut. 8.4. Concediul paternal de creştere şi educare a copilului nou-născut Concediul paternal a fost creat la sfârşitul anului 2001 la presiunea organizaţiilor sindicale ce invocau studii ştiinţifice care argumentau necesitatea prezenţei ambilor părinţi lângă copilul nou-născut. S-au acordat, aşadar, cincisprezece zile de concediu plătit tatălui nou-născutului. Doctrina a adăugat maliţioasă "şi deci, în esenţă, tot atâtea nopţi"24.

24 Jean-Emmanuel Ray - Droit du travail. Droit vivant, Paris, Edition Liaisons, 2003, p. 176.

Mai mult decât atât, s-a admis posibilitatea ca de concediu parental post-maternal să poată beneficia, la alegerea cuplului, şi tatăl. Evident că operează toate condiţionările şi restricţiile înainte evocate în materia concediului parental. Analiza succintă a prezentărilor din dreptul francez ne-a permis să observăm cât de sincronă, cât de europeană este reglementarea noastră internă. Bună sau rea, actuala legiferare în materie nu şi-a arătat contribuţia stimulativă, sporul demografic în România postrevoluţionară fiind constant negativ şi nici Franţa nu se simte prea bine. Aşadar, este încă loc pentru perfecţionarea cadrului legislativ în materie.

L�étude clarifie certains aspects controversés visant le congé parental, en présentant de façon synthétique le congé de maternité, le congé accordé à la mère pour élever ses enfants, ainsi que le congé pour risque maternel. En même temps, pour une meilleure compréhension de ce droit des assurances sociales, on fait la distinction entre le congé parental et le congé paternel. L�étude est complétée par une présentation des réglementations visant le congé parental en France.

The present study explains some disputed aspects referring to the parental leave, presenting, in this context, synthetically, the maternity leave, the leave for child bringing up and the maternal risk leave. At the same time, for a better understanding of this right of social security, a distinction is made between parental leave and paternal leave. The study is rounded off by the introduction of the parental leave regulations in France.



TENDINŢE IN REGLEMENTAREA MIGRAŢIEI INTERNAŢIONALE,

RELEVATE RECENT ÎN UNELE PUBLICAŢII STRĂINE

Victoria ŢĂNDĂREANU expert, şef de serviciu

Consiliul Legislativ

1. În actuala eră a globalizării, când graniţele se �topesc�, când se militează pentru libera circulaţie a persoanelor şi a forţei de muncă, când în zone dezvoltate are loc îmbătrânirea populaţiei, datorată unei natalităţi extrem de scăzute şi se acceptă forţă de muncă străină pentru a contracara acest deficit, se constată o creştere din ce în ce mai mare a numărului de emigranţi în căutarea unui loc de muncă sau pentru întregirea familiei. Astfel, în perioada anilor 2001 şi 2002, mai mult de un milion de imigranţi permanenţi au fost înregistraţi în Statele Unite, adică cu 25% mai mult decât în 2000. În aceeaşi perioadă, mai multe ţări europene, printre care Austria, Franţa şi Elveţia, au cunoscut creşteri ale fluxului migrator mai mare de 15%. Ţările Europei de Sud, dar şi Canada şi Noua Zeelandă au constatat şi ele fluxuri de imigraţie crescute; doar Japonia, Coreea şi Europa de Nord sunt singurele care au înregistrat creşteri mai moderate. Creşterea cea mai importantă o constituie migraţia în scopul muncii, temporare şi permanente, pentru toate categoriile: muncitori calificaţi, sezonieri, stagiari, personal mutat în interiorul întreprinderilor multinaţionale şi lucrători frontalieri. Ca atare, tot mai multe ţări din OECD1 - Danemarca, Franţa, Grecia şi Portugalia - au adoptat legi referitoare la intrarea, şederea şi munca străinilor. Altele, cum ar fi Marea Britanie,

1 Datele sunt preluate din Raportul pe 2004 al OECD intitulat �Tendinţe ale migraţiilor internaţionale�

Olanda şi Elveţia şi-au modificat legislaţia referitoare la azil. 2. Avizat cercetător la Catedra de dreptul migraţiei de la University of British Columbia, Vancouver, Canada, Catherine Dauvergne publică un aprofundat studiu2 intitulat �Suveranitate, migraţie şi statul de drept în era globalizării�, în revista �The modern law review� a prestigioasei edituri Blackwell. Autoarea consideră că forţele globalizării pun în dificultate şi transformă suveranitatea, alterând dreptul migraţiei în interiorul naţiunii. Răspunsul la această provocare în rândul naţiunilor prospere şi puternice este să imprime şi mai accentuat un sens al propriei identităţi în legile privind migraţia.

Întregul articol aduce argumente în sprijinul ideii că miza controlului asupra mişcării populaţiilor a devenit ultimul bastion al suveranităţii unui stat. Reglementarea migraţiei reprezintă o invenţie a secolului al XX-lea, la începutul acestuia lumea fiind divizată prin frontiere pentru trecerea cărora era necesară prezentarea de paşapoarte şi vize. Autoarea subliniază relaţia tradiţională între dreptul migraţiei şi identitatea naţională, mai uşor de observat în Lumea Nouă formată din �naţiuni de

2 Catherine Dauvergne � Sovereignty, migration and rule of law in global times, în �The modern law review�, London, Blackwell Publishing, nr.4, 2004, p.588-615



imigranţi�. În Australia, Canada, Statele Unite sau Noua Zeelandă naţiunea este strâns legată de imigraţie, programele adoptate selectând imigranţii în funcţie de trei importante criterii: reunirea familiei, valoarea economică sau criteriul umanitar, dar în prima jumătate a secolului al XX-lea au fost impuse restricţii legale faţă de imigranţii din Asia.

Autoarea mărturiseşte că pe parcursul articolului termenul �naţiune� a fost preferat celui de �stat� din motive mai degrabă emoţionale decât structurale şi politice, deoarece în materie de migraţie, sintagma �naţiune� este capabilă să explice mai bine implicaţiile politice decât este aceea de �stat�. Ea dă ca exemplu faptul că se vorbeşte de �identitate naţională�, nu de �identitate statală�. Naţiunile folosesc desigur aparatul de stat. Legislaţia privind migraţia este esenţială în construcţia unei naţiuni, deoarece, pentru ca aceasta să existe, trebuie să aibă atât membri, cât şi hotare. Legislaţia privind migraţia răspunde fiecăreia dintre aceste nevoi: ea trasează o linie clară între unii membri şi alţii şi face ca frontiera să aibă semnificaţie pentru cel care doreşte să o treacă. Dreptul migraţiei este, de asemenea, legat de naţiune prin asocierea cu puterea naţională suverană, iar dezbaterile privind globalizarea ale diverşilor autori citaţi în articol au relevat o diversitate de opinii privind această legătură. În aceste condiţii, statele şi-au adaptat legislaţia privind migraţia în funcţie de ameninţarea la adresa suveranităţii pe trei capitole: actele normative privind refugiaţii, sancţiuni împotriva migraţiei ilegale, precum şi recrutarea celor mai bine pregătiţi profesional migranţi. În ceea ce priveşte refugiaţii şi legislaţia naţională în materie, în afara �Convenţiei privind refugiaţii� intrată în vigoare în 1954, nici o altă constrângere legală internaţională nu există în domeniul migraţiei. De altfel, Convenţia însăşi nu are impact asupra suveranităţii naţionale, deoarece naţiunile sunt libere să-şi închidă sau să-şi deschidă graniţele după cum doresc şi, în general, statele fac eforturi diplomatice, politice şi legislative să limiteze numărul refugiaţilor care ar fi protejaţi de această Convenţie. Globalizarea alimentează însă migraţia ilegală în mai multe feluri şi răspunsul actual este o sancţionare a acesteia oriunde s-ar manifesta aceasta. Migraţia ilegală reprezintă un afront la adresa suveranităţii deoarece scoate în relief faptul că o naţiune nu-şi poate controla frontierele. Ca răspuns la creşterea reală a migraţiei ilegale, naţiunile lumii prospere răspund prin măsuri de interzicere a acesteia. În 1996, Statele Unite au adoptat �Legea privind reforma imigraţiei ilegale

şi a responsabilităţii imigrantului� concentrată pe măsuri în ceea ce priveşte controlul intrării şi ieşirii din ţară, documentele false, contrabanda cu oameni şi sancţionarea angajatorilor care folosesc muncitori intraţi ilegal în ţară. De asemenea, Statele Unite au alocat milioane de dolari pentru securizarea graniţei cu Mexicul. În 1999, Marea Britanie a înăsprit condiţiile pentru imigranţi prin �Legea privind imigraţia şi azilul�; Germania, în 1993, şi-a schimbat prevederile constituţionale în privinţa acordării azilului, iar în 1998 a introdus noi legi prin care se reduceau facilităţile pentru doritorii de azil, acelaşi lucru făcându-l şi Franţa în ultimul deceniu. În schimb, s-a observat tendinţa, în unele ţări mai mult (precum Canada, Australia şi chiar Statele Unite), în altele mai puţin (cele din Uniunea Europeană), de a fi admişi migranţii cu o calificare foarte înaltă, deşi au îngrădit, prin legislaţia adoptată, dreptul de azil al refugiaţilor pe motive politice sau de familie (a se vedea în Canada, �Regulamentul privind imigraţia şi protecţia refugiaţilor� din 2002, iar în Australia, �Legea privind migraţia� din 1958). Autoarea consideră că această tendinţă arată că legislaţia din domeniul migraţiei reflectă în acest moment unul dintre paradoxurile aflate în centrul globalizării: pentru cei care au mai mult, globalizarea le dă mai mult, cei care au mai puţin, primesc şi mai puţin. Analizând jurisprudenţa referitoare la refugiaţi în ţările de common law (Australia şi Marea Britanie), Catherine Dauvergne subliniază că deciziile curţilor de apel au contrazis deseori executivele acestor ţări, dând câştig de cauză reclamanţilor migranţi respinşi de guvern. Concluzia este că, în timp ce la Curtea europeană a drepturilor omului, standardele internaţionale privind drepturile omului au înregistrat puţine încălcări în materie de migraţie, recentele decizii din Marea Britanie şi Australia sugerează că statul de drept poate apărea ca o contrapondere la dominaţia executivului în materie de migraţie.

3. Decanul Facultăţii de drept din Clermont-Ferrand, Dominique Turpin, într-o cunoscută publicaţie de specialitate3 prezintă cazul Franţei, care în 2003 a adoptat două legi de modificare a unor acte normative mai vechi referitoare la managementul fluxului migraţionist în această ţară. Este vorba de Legea nr.2003-1119 din 26 noiembrie 2003 referitoare la gestionarea

3 Dominique Turpin � Les nouvelles lois sur l�immigration et l�asile dans le contexte de l�Europe et de la mondialisation, în: �Revue critique de droit international privé�, Paris, Dalloz, nr.2, 2004; p.311-393



emigraţiei, la şederea străinilor în Franţa şi la cetăţenie (care modifică printre altele şi, pentru a 15-a oară începând cu 1980, Ordonanţa din 2 noiembrie 1945), precum şi Legea nr.2003-1176 din 10 decembrie 2003 referitoare la dreptul de azil (care la rândul ei o modifică pe cea din 25 iulie 1952).

În articolul intitulat �Noile legi asupra imigraţiei şi azilului în contextul Europei şi mondializării�, Dominique Turpin arată că pentru a menţine echilibrul între persoanele active şi cele pensionate, Uniunea Europeană ar trebui să accepte, până în 2025, 159 de milioane de lucrători provenind din alte ţări, din care 23 de milioane pentru Franţa (sau în jur de 720 000 pe an). Deja, de prin 1975, a fost frânată acceptarea lucrătorilor străini, imigraţia economică individuală iniţială (90% de activi, cea mai mare parte celibatari) s-a transformat într-o imigraţie familială (54,7% de activi numai în 1999), circulare ministeriale discrete au incitat spre atragerea de străini calificaţi, cum ar fi informaticienii (Circulara nr. 98-429 din 16 iulie 1998 şi Circulara nr. 98-767 din 28 decembrie 1998 referitoare la procedura simplificată de introducere pentru inginerii informaticieni străini, ca şi art.R.341-4 din Codul muncii) sau toţi cei care prezintă un �interes tehnologic sau comercial� (Circulara Guigou-Vaillant din ianuarie 2002).

Autorul consideră că, în ciuda unei voinţe afişate de a se ţine la distanţă de cele două extreme irealizabile (�imigraţie zero� şi �control zero�), cele două legi adoptate de curând traduc mai degrabă voinţa Franţei, altădată �terre d�asile� în obligaţii specifice pentru a nu fi �veriga slabă� a Europei occidentale în faţa fluxurilor migraţioniste. Articolul este structurat pe analiza a trei momente specifice reglementate de cele două legi: intrarea străinilor pe teritoriul francez, şederea lor, prin favorizarea unei mai bune integrări a celor intraţi legal şi ieşirea din ţară, făcând ca diversele metode de îndepărtare a celor indezirabili să fie mai eficace, dar şi mai juste.

În ceea ce priveşte intrarea străinilor, legile din 26 noiembrie şi din 10 decembrie 2003 dispun o serie de măsuri tehnice destinate gestionării mai bune a fluxului de imigrare. Astfel, întărirea luptei contra filierelor organizate se face printr-o serie de măsuri la nivelul acordării de vize şi a admiterii în teritoriu. În acordarea vizei, legea înlocuieşte criteriul referitor la �mijloacele de existenţă� prin condiţia �asigurării pentru cheltuieli medicale şi de spitalizare, inclusiv de ajutor social ca rezultat al îngrijirilor de care ar putea avea nevoie în Franţa�, asigurare ce trebuie încheiată doar cu un operator de asigurări agreat de statul francez. Măsuri suplimentare sunt luate la nivelul controlului

certificatelor de găzduire ale persoanelor ce-şi propun să asigure cazarea unui străin în vizită familială sau privată. Legea din 26 noiembrie 2003 aduce modificări Codului civil în sensul prevenirii şi pedepsirii căsătoriilor forţate sau simulate făcute cu singurul scop de a căpăta cetăţenia franceză.

O altă prevedere se referă la pedepsirea drastică a transportatorilor, a călăuzelor sau a oricărei persoane care ajută la intrarea ori stabilirea ilegală în Franţa a unui străin, prin extinderea posibilităţii de a verifica vehiculele şi documentele de identitate ale însoţitorilor. Prin acelaşi act s-au înăsprit condiţiile de acceptare a imigranţilor pentru reîntregirea familiei.

De asemenea, Legea din 26 noiembrie 2003, ca şi Legea din 10 decembrie 2003 au prevăzut o restrângere a exercitării dreptului de azil în Franţa, punându-se de acord cu vecinii săi europeni şi cu angajamentele internaţionale. În ceea ce priveşte şederea străinilor în Franţa, Legea din 26 noiembrie 2003 şi-a propus să concilieze fermitatea în întâmpinarea străinilor aflaţi în ilegalitate cu favorizarea unei mai bune integrări a străinilor stabiliţi legal pe teritoriul francez. Astfel, au fost modificate condiţiile de eliberare a permiselor de şedere prin simplificarea procedurilor, prin stabilirea de noi condiţii pentru obţinerea unei cărţi de rezidenţă, prin stabilirea unor mai clare competenţe a comisiei însărcinate cu eliberarea sau înnoirea permiselor de şedere.

În legătură cu ieşirea străinilor de pe teritoriul francez, procedurile mai eficace prevăzute se referă la trei serii de dispoziţii privind recunoaşterea reciprocă a deciziilor de îndepărtare a unui străin neresortisant dintr-un stat membru al Uniunii Europene, lărgirea posibilităţilor de atribuire a unei reşedinţe obligatorii celor cu mandat de expulzare pentru perioada de până la părăsirea ţării, precum şi prelungirea duratei maxime pentru reţinerea administrativă.

Legea din 26 noiembrie 2003 a suprimat �dubla pedeapsă� pentru cei cărora li se aplică măsurile de îndepărtare de pe teritoriul Franţei; în plus legea prevede reexaminarea periodică a măsurilor de expulzare cu �drept de întoarcere� a celor care au fost victimele unei greşeli, precum şi noi modalităţi de renunţare la deciziile de expulzare şi de ridicare a interdicţiei de a rămâne în teritoriul francez. Toate aceste măsuri prevăzute de Legea nr.2003-1119 din 26 noiembrie 2003 referitoare la gestionarea emigraţiei, la şederea străinilor în Franţa şi la cetăţenie, precum şi de Legea nr.2003-1176 din 10 decembrie 2003 referitoare la dreptul de azil sunt coroborate cu diverse Decizii ale Consiliului Constituţional, cu prevederi ale Codului civil, cu dispoziţiile �Convenţiei europene



privind drepturile omului�, reuşind să dea o imagine de ansamblu asupra rezolvării problemei imigraţiei în Franţa. 4. Secolele de migraţie internaţională au jucat un rol crucial în modelarea lumii aşa cum o

cunoaştem astăzi. Globalizarea a făcut ca migraţia să devină încă mai complexă, pe măsură ce un număr din ce în ce mai mare migrează în căutarea unor condiţii de viaţă mai bune, a unor angajamente de lucru, a educaţiei şi libertăţii sau refugiindu-se în faţa persecuţiilor şi violenţei.


PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIV de-a lungul timpului

M e d a l i o n

EMIL V. NICOLCIOIU, fost prim-vicepreşedinte al Consiliului Legislativ (1972-1975):

Un bun organizator şi fin cunoscător în domeniul dreptului

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU Preşedinte de Secţie Expert Consiliul Legislativ Consiliul Legislativ

Un rol important în cadrul celui de al doilea Consiliu Legislativ (1971 � 1989), ce a urmat la un interval de mai bine de 23 de ani prestigiosului Consiliu Legislativ din perioada interbelică, l-a jucat regretatul jurist Emil V. Nicolcioiu. El a făcut parte din grupul select al specialiştilor ce şi-a propus să îmbunătăţească calitatea procesului legislativ din ţară.

Emil Nicolcioiu a văzut lumina zilei într-o zonă deosebit de pitorească, care a dat ţării mulţi oameni de seamă în diferite domenii de activitate, formaţi şi căliţi în spiritul răzbătător al luptătorului, de altfel caracteristic pentru cei ce-şi au rădăcinile în

zonele montane. S-a născut la 16 aprilie 1927 în comuna Peştişani, judeţul Gorj, ce include satul Hobiţa, unde a venit pe lume marele sculptor Constantin Brâncuşi. Tatăl său a fost notar şi secretar de prefectură, fapt ce a influenţat opţiunea sa profesională de mai târziu. Au urmat anii de şcoală. Clasele primare le-a făcut în satul natal în perioada 1934�1938, a învăţat la liceul �Tudor Vladimirescu� din Târgu Jiu între anii 1938�1946, a studiat dreptul între anii 1947�1951, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, deşi era dotat în mod excepţional pentru matematică, şi,

apoi, şi-a luat doctoratul. În anii studenţiei a legat prietenii trainice, de-o viaţă, cu o serie de colegi, care s-au afirmat, în cursul timpului, pe plan profesional. Unul dintre ei a fost cunoscutul scriitor Mircea Sântimbreanu, care, împreună cu Emil Nicolcioiu, s-au numărat printre cei mai buni studenţi din generaţia lor ai Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.

A desfăşurat o variată şi bogată activitate profesională de-a lungul anilor. Astfel, a fost director la Şcoala profesională din Peştişani, judecător, preşedinte de tribunal la patru instanţe, începând cu Tribunalul raional Măcin şi terminând cu Tribunalul Focşani. De remarcat că mai târziu a iniţiat şi participat la construcţia unui impunător local pentru Şcoala profesională din Peştişani, devenită ulterior Liceul industiral �Constantin Brâncuşi�. De altfel, edificiul a fost amplasat pe un teren care a fost proprietatea părinţilor săi.

După ce a îndeplinit funcţia de inspector general judecătoresc la Ministerul Justiţiei, Emil Nicolcioiu a venit, în 1972, în calitate de prim-vicepreşedinte, la cel de al doilea Consiliu Legislativ, încă de la înfiinţarea acestuia. Munca sa s-a bucurat de aprecierea colegilor săi de instituţie. Emil Nicolcioiu şi-a adus o contribuţie notorie la activitatea de debut a acestei noi instituţii, pentru ca aceasta să răspundă cerinţelor ce au stat la baza înfiinţării sale, ca organ de specialitate cu rol determinant în construcţia normei juridice, mărturisea Ilariu Mrejeru, ce a fost şeful Secţiei a III-a (pentru legislaţia economică, dreptul

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului


financiar, dreptul cooperatist şi legislaţia funciară) din cel de al doilea Consiliu Legislativ, iar, în prezent, consilier, şef de sector în Secţia a III-a de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a celui de al treilea Consiliu Legislativ. În calitate de membru în organul de conducere al Consiliului Legislativ, având o fire energică şi tenace, la care s-au adăugat o bună pregătire profesională şi o deosebită putere de muncă, Emil Nicolcioiu a reuşit alături de profesorul universitar doctor docent Ioan Ceterchi, preşedintele Consiliului Legislativ, să imprime în cadrul instituţiei un stil de lucru eficient pentru a răspunde comandamentelor procesului legislativ din acea perioadă, aprecia Ilariu Mrejeru, ce a desfăşurat, la rândul său, o bogată activitate în cel de al doilea Consiliu Legislativ.

Emil Nicolcioiu a făcut parte din colegiul ştiinţific al Consiliului Legislativ alături de preşedintele instituţiei, ce era de drept şi preşedintele colegiului, de şefii de secţie şi de consilieri, câte unul din fiecare secţie, reputaţi pentru pregătirea lor juridică deosebită. Activitatea de bază a colegiului ştiinţific era dezbaterea şi definitivarea proiectelor de avize, întocmite de secţiile de specialitate, potrivit profilului fiecăreia. Avizele erau definitivate numai în urma dezbaterilor ce aveau loc în cadrul unei şedinţe cu acest obiect. Conform opiniei lui Iulian Poenaru, expert în acele timpuri în Secţia I (pentru dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul penal şi procesual penal, precum şi pentru dreptul internaţional public) a celui de al doilea Consiliului Legislativ, care, la ora actuală, activează în cel de al treilea Consiliu Legislativ, în calitate de consilier, şef de sector în Secţia I de drept public, Emil Nicolcioiu era un jurist format, cu o solidă cultură generală. Era adeptul unei interpretări aprofundate şi complete a oricărei probleme de drept, astfel încât soluţia să se impună prin forţa argumentelor. Discret şi calm, intervenea în dezbaterile colegiului ştiinţific, contribuind la concretizarea liniilor analizei şi la găsirea soluţiilor ce urmau să fundamenteze avizul Consiliului Legislativ; deschidea, totdeauna, noi unghiuri de abordare a oricărei problematici aflate în discuţie. Erau cazuri când se implica în forma finală a lucrărilor, făcând ca aceasta să se distingă prin claritate şi concizie. Nu de puţine ori surprindea interlocutorul prin logica raţionamentului şi, mai ales, prin uşurinţa transpunerii acestuia în scris, fiind un experimentat şi fin stilist al limbii române, în general şi al limbajului juridic, în special.

După cum afirma Costache Cazacu, expert, în ianuarie 1973, pentru ca apoi să ajungă referent de specialitate principal I în Secţia a IV-a

a celui de al doilea Consiliu Legislativ, Emil Nicolcioiu a condus colectivul special, ce a avut drept obiectiv reexaminarea întregii legislaţii şi degrevarea acesteia de actele normative căzute în desuetudine, ca urmare a unei lipse de cerinţă în aplicare. Din acest colectiv au făcut parte unii dintre cei mai buni specialişti ai Consiliului Legislativ din acele timpuri, între care Constantin Bejenaru, Constantin Oprişan, Ioan Filip şi Costache Cazacu, dar şi alţi jurişti de prestigiu, cum a fost cazul lui Gh. Puricel, reprezentantul Procuraturii Generale, al lui Mihai Botez, reprezentantul Tribunalului Suprem şi al lui Alexandru Rădulescu, reprezentantul Ministerului Justiţiei. Emil Nicolcioiu a coordonat nemijlocit activitatea de asanare şi sistematizare legislativă desfăşurată de către Consiliul Legislativ, acţiune care a condus la degrevarea fondului legislativ de circa 2700 de acte normative ce nu-şi mai justificau prezenţa în fondul activ al legislaţiei, la care s-au adăugat un număr de circa 4700 de acte normative emise la nivelul ministerelor şi celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, aflate în situaţie similară din punct de vedere al utilităţii de aplicare, care, de asemenea, au fost abrogate în cadrul acestei acţiuni. Pentru acea perioadă, a fost o acţiune de mare anvergură care a condus la o stare de mai mare precizie în legislaţie, eliminându-se din fondul legislativ un număr însemnat de acte inactive, care puteau crea dificultăţi în aplicarea actelor normative în materie, considera Ilariu Mrejeru, care evidenţia, totodată, că în activitatea sa, Emil Nicolcioiu s-a dedicat şi studiului, realizând mai multe lucrări, bine apreciate în domeniul construcţiei normei juridice. Lucrarea de mare amploare şi de o deosebită complexitate la care Emil Nicolcioiu şi-a adus o contribuţie semnificativă a fost Evidenţa Legislaţiei României la data de 1 ianuarie 1975 (completată apoi până la data de 31 martie 1975), care a fost publicată, în martie şi aprilie 1975, în �Buletinul Oficial� (echivalentul �Monitorului Oficial� de astăzi).

Evidenţa Legislaţiei României, lucrare întocmită cu mult profesionalism de specialiştii Consiliului Legislativ, a căror muncă a fost coordonată cu pricepere de Emil Nicolcioiu, a reprezentat o etapă importantă a acţiunii de simplificare şi sistematizare a întregului fond de acte normative, de perfecţionare a activităţii normative. Emil Nicolcioiu s-a implicat activ în organizarea evidenţei, care a fost concepută într-o formă cât mai funcţională. Ea era însoţită de un index alfabetic, care oferea elemente de evidenţă sistematică, pe materii. Criteriul care a stat la baza evidenţei a fost cel cronologic, pe categorii de acte, însă adaptat necesităţilor practice, potrivit



cerinţelor de simplificare. Pentru fiecare act normativ s-a întocmit o fişă ce includea motivarea specifică actului în cauză, ea constituind o veritabilă carte de identitate ce individualiza actul normativ, fiind păstrată cu grijă în arhivă. Ultima semnătură care se dădea pe această fişă era a lui Emil Nicolcioiu, ce îşi asuma în felul acesta şi întreaga răspundere. De altfel, această evidenţă a constituit baza de plecare pentru elaborarea Repertoriului legislativ întocmit de actualul Consiliu Legislativ, precum şi pentru activitatea de reexaminare a legislaţiei anterioare adoptării actualei Constituţii.

La reuşita activităţii pe care Emil Nicolcioiu a desfăşurat-o la Consiliul Legislativ a contribuit în mod hotărâtor atitudinea pe care a avut-o faţă de juriştii cu care a lucrat. Fire entuziastă, a fost apropiat de colectiv, căruia îi insufla îndemnuri în surmontarea unor dificultăţi ce puteau apărea pe parcursul desfăşurării activităţii, îşi amintea Ilariu Mrejeru, care, totodată, preciza: atrăgând aprecieri pozitive, Emil Nicolcioiu a fost promovat în funcţia de ministru al justiţiei, unde, de asemenea, s-a remarcat ca un bun organizator şi cunoscător în domeniul juridic. Ministru al justiţiei a fost în perioada 18 martie 1975�27 ianuarie 1977, după care, între 1979 şi 1990, a fost judecător la Tribunalul Suprem/Curtea Supremă de Justiţie (actuala Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). Timp de două decenii, a deţinut funcţia de judecător la Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga. A fost apreciat pentru competenţa şi probitatea sa profesională până şi de posturile de radio străine �Europa Liberă� şi �Vocea Americii�, aprecieri care au deranjat pe mai-marii zilei. De altfel, în cariera sa de magistrat a judecat procese de răsunet, dovedind un simţ al dreptăţii rar întâlnit. Datorită prestigiului său profesional, a reuşit de foarte multe ori să bareze amestecul politic în domeniul justiţiei. A judecat multe recursuri extraordinare, impunându-se printre magistraţii de la Curtea Supremă de Justiţie ca un om integru, devotat adevărului şi dreptăţii. După 1990, a funcţionat în domeniul asigurărilor.

În îndelungata şi prodigioasa sa carieră, a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, preocupându-se în mod deosebit de restituirea teoriei şi practicii vechiului drept românesc. De remarcat că Emil Nicolcioiu a fost membru al Societăţii Internaţionale de Drept Comparat, calitate în care a participat la numeroase simpozioane şi întruniri cu specialişti de peste hotare. Pentru lucrările şi meritele sale profesionale, lui Emil Nicolcioiu i s-au decernat ordine şi medalii. A fost laureat al premiului �Simion Bărnuţiu�, acordat de Academia Română pentru o valoroasă lucrare de pedagogie juridică. A

contribuit, alături de Tudor Arghezi, Patriarhul Justinian şi alte personalităţi ale vremii, la înfiinţarea Universităţii din Craiova.

A activat, de asemenea, în presa juridică a timpului, remarcându-se printr-un mare număr de studii şi articole pe care le-a publicat în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate. În numărul 5 din 1974 al �Revistei române de drept� a apărut, după o lungă perioadă de timp, componenţa colegiului de redacţie, în care era inclus şi Emil Nicolcioiu, care a figurat în acest colegiu până în numărul 1 din 1975 al revistei, când s-a schimbat configuraţia sa. Emil Nicolcioiu a reintrat ulterior în colegiul de redacţie al �Revistei române de drept�, fapt consemnat în numărul 7 din 1989, unde a activat până la sfârşitul aceluiaşi an.

Crezul său despre rolul important pe care presa juridică este chemată să-l joace în societatea românească l-a menţionat în articolul 100 de ani de la apariţia revistei �Dreptul�, pe care l-a publicat în numărul 12 din 1971 al �Revistei române de drept�. În articolul mai sus menţionat, Emil Nicolcioiu sublinia: Ca o mărturie a juridicizării fără precedent a relaţiilor sociale, cât şi a infiltrării cadrelor de jurişti în toţi porii societăţii, stă variata problematică a revistei, care dă ştiinţei dreptului o largă accepţiune ...28 Emil Nicolcioiu s-a remarcat în paginile presei şi ca un talentat eseist, utilizând cu mult meşteşug cuvântul, după cum se poate constata şi în eseul Glasul elocinţei, pe care l-a publicat în unicul număr al revistei �Palatul de Justiţie�, apărut în decembrie 1974, în care arăta: Ca blazon şi cartă de obârşie a fiinţei umane, cuvântul se cere a fi rostit frumos, nu mai puţin frumos ca omul [ ...]. Vorbirea să deroge? S-o rostim oricum? Să fie la fel primită de e scuipată printre dinţi sau de curge ca un fagure de miere?! Neîndoielnic că spiritualitatea umană a regretat ori de câte ori a luat în deşert ceea ce se cheamă elocinţă. 29 Emil Nicolcioiu, omul ce obişnuia să rostească frumos cuvântul, dând dovadă de elocinţă, inclusiv judiciară, s-a stins din viaţă în septembrie 2004, regretat fiind de juriştii care l-au cunoscut.

28 Emil Nicolcioiu: 100 de ani de la apariţia revistei �Dreptul�. În: �Revista română de drept�, nr.12/1971, p.56. 29 Emil Nicolcioiu: Glasul elocinţei. În: �Palatul de Justiţie�, decembrie 1974.



R e s t i t u t i o

Alexandru N. GANE Prim-preşedinte al Consiliului Legislativ (1926 � 1938)

Făuritorii de legi Bucureşti, �Revista de drept comercial şi studii economice�, nr.4-5, 1934, p. 245-250

Legea, zice Gaston Jèze, este garanţia

esenţială a indivizilor în contra arbitrarului şi a tiraniei. Ea este şi cel mai bun procedeu de tehnică politică care s-a găsit pentru a stabili regulile de conduită sociale care să nu fie prea rele. Pregătirea însă a legii, adică tehnica legislativă, este o artă grea şi delicată care nu se improvizează. Cei mai eminenţi jurişti sunt departe de a fi şi buni tehnicieni. Însuşi marele nostru profesor Dim. Alexandrescu, însărcinat de comisiunea de legislaţie civilă care a funcţionat până la 1925 la Ministerul de Justiţie, nu a reuşit nici el să pregătească un proiect de cod civil după regulile artei. Proiectul ce a redactat avea marele cusur al abuzului de definiţii care nu sunt admise într-o legiuire, ca şi al lipsei de legătură între texte, dar nu al lipsei de contraziceri. De aceea, opera acestui mare jurist nu a putut servi celor ce au dus mai departe lucrările de unificare, decât ca un document preţios de doctrină juridică. Tehnica legislativă nu se poate, în adevăr, căpăta decât după lungi şi laborioase sforţări. Ea cere practica unei experienţe de toate zilele, cunoaşterea precisă a concepţiei legiuitorului, consultarea datelor statisticii pentru a stabili aplicarea legii, prevederea sancţiunilor pentru a-i asigura eficacitatea, cercetarea legilor cu care proiectul poate veni în atingere, întrebuinţarea unor termeni precişi care să nu dea loc la interpretări diferite, aceleaşi cuvinte reprezentând aceleaşi noţiuni, pentru că numai astfel o regulă de drept poate deveni o regulă de conduită căreia să i se supună membrii unei colectivităţi. Astfel înţeleasă făurirea legii, ea nu intră desigur în căderea Parlamentului care înainte de toate este un organ politic, singurul în drept să aprecieze oportunitatea unei legi şi consideraţiunile politice. Parlamentul nu are desigur posibilitatea de a cunoaşte toate legile cu care un proiect poate veni în atingere, nici putinţa de a-l coordona cu legile existente şi mai puţin încă experienţa

necesară pentru a formula textele unei legi. Pentru aceleaşi motive, nu are competenţa necesară nici puterea executivă când pregăteşte proiectele de legi în diversele sale comisiuni efemere şi anonime. De aceea, Constituanta din 1923, dându-şi seama de necesitatea unei întocmiri cât mai serioase a legilor, dat fiind în special situaţia în care ne găseam după război cu atâtea legiuiri deosebite care guvernau provinciile alipite şi care urmau a fi armonizate, a dispus crearea unui organ special de tehnică juridică care să ajute puterea legiuitoare, ca şi cea executivă, la facerea şi coordonarea legilor, organ care sub numele de Consiliu Legislativ a luat fiinţă la 15 septembrie 1925. De la înfiinţarea sa şi până astăzi, acest organ de tehnică legislativă a dat un număr de 2024 avize la proiectele de legi şi regulamente generale ce i s-au trimis, şi din care pot afirma că, în numeroase cazuri, observaţiile Consiliului au contribuit la îndreptarea legilor. Astfel, numai anul trecut, din 236 proiecte intrate la Consiliu, 136 din aceste avize care au ieşit cu diferite obiecţiuni, 35% din proiecte au fost amendate în sensul observaţiunilor noastre, iar 51% din proiecte au rămas nelegiferate şi numai în 14% din proiecte s-a trecut peste avizele Consiliului. De asemenea, din 53 de avize ieşite cu obiecţiuni de neconstituţionalitate 18 (adică 34%) au fost luate în seamă la perfecţionarea legilor (7 în total şi 11 în parte), 24 de avize (adică 45%) au fost date la proiecte care încă nu au fost legiferate şi numai 11 avize nu au fost ţinute în seamă. Elocvenţa acestor cifre dovedeşte cu prisosinţă influenţa binefăcătoare ce o exercită Consiliul în opera de legiferare. Dacă constatăm că în multe cazuri s-a ţinut seama de avizele noastre, nu-i însă mai puţin adevărat că rămâne încă un procent relativ considerabil de proiecte asupra cărora s-a trecut peste obiecţiunile făcute.



De ce oare? Nu erau ele întemeiate? E destul să dau ca exemplu o singură obiecţiune ridicată nu o dată de Consiliu în avizele sale, şi care cu siguranţă că nu merita să fie trecută cu vederea, pentru ca să învederez că dreptatea era de partea noastră. Mă refer la proiectele de lege trimise la Consiliu şi în care se spunea că �legea urmează a se pune în aplicare de la data promulgării�. Constituţia arată însă categoric că legea nu devine îndatoritoare decât după publicarea ei în Monitorul Oficial (art.118). Şi totuşi obiecţiunea Consiliului a trecut neobservată, iar legile s-au votat în prima lor redacţiune.30 Din această pricină ar fi poate temerar să afirm că, după înfiinţarea organului special de tehnică legislativă, legile votate sunt fără cusur. Dacă însă căutăm să ne ridicăm la originea acestui păcat, atunci constatăm două cauze principale care contribuie la deformarea legii. Prima cauză este fără îndoială aceea a făuritorilor improvizaţi de proiecte, ale numeroaselor comisiuni instituite pe la toate ministerele cu mari sacrificii băneşti, dar care lucrează fără legătură între ele, fără unitate de vederi, fără experienţă şi fiind anonime fără răspundere. Şi fiindcă nu pot face o afirmare fără să nu aduc imediat şi dovadă, citez din grămada proiectelor următoarele exemple: a) Două proiecte de legi elaborate la două ministere deosebite, trimise Consiliului în acelaşi timp, şi care în aceeaşi chestiune dau două soluţii diferite. Astfel este proiectul Ministerului de Finanţe care prevede o scutire integrală de impozite la clădirile noi pe termen de 10 ani, de 75% pe 5 ani, de 50% pe alţi 5 ani, pe când proiectul Ministerului Muncii, relativ la încurajarea clădirilor noi, le scutea integral de impozit pe termenul mai lung de 15 ani şi cu 50% pe alţi 5 ani! � b) Citez, de asemenea, proiectul pentru reorganizarea Ministerului de Finanţe din 1933 în contrazicere evidentă cu proiectul trimis, în acelaşi timp, Consiliului, de către Ministerul de Justiţie, referitor la organizarea corpului de avocaţi publici. Pe când în cel dintâi proiect se prevede că toţi avocaţii Contenciosului Ministerului de Finanţe formează Consiliul de avocaţi (art.27), în cel de-al doilea proiect se prevede că numai Ministerul Justiţiei va desemna pe membrii care compun Consiliul de avocaţi al autorităţii

30 Vezi Legea pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea asigurărilor sociale din 12 ianuarie 1932 (art. 5). Idem Legea pentru aşezarea taxelor de consum asupra produselor petrolifere din 1 ianuarie 1933 (art. 12). Idem Legea pentru înfiinţarea corpului de contabili din 11 octombrie 1932.

respective, deci evident nu toţi avocaţii Contenciosului. Consiliul Legislativ prin avizul său a atras atenţiunea celor în drept asupra flagrantei contradicţiuni a celor două proiecte, dar � contradicţia a rămas totuşi în legile respective, agravată chiar prin adăugirea făcută în Parlament legii de organizare a Corpului avocaţilor publici, în sensul că în acele consilii vor intra numai avocaţii de gradul cel mai mare!� Asemenea exemple sunt numeroase şi sunt fatale când diversele comisiuni lucrează în neştire una de alta şi când Parlamentul nu dă toată atenţiunea avizelor noastre. Proiectele redactate în diferitele comisiuni ministeriale, în modul în care am văzut din exemplele citate, vin apoi înaintea Parlamentului, cu avizul certificat al Consiliului, în genere defavorabil autorilor proiectului. Aici el suferă încă amendamentele ce se propun şi care dacă uneori amendează legea, nu de puţine ori iau loc alături de dispoziţiunile ei contrarii, îi schimbă înţelesul sau îi depăşesc intenţiunea. Iată dar o a doua cauză de deformare a legii. Ca exemplu tipic, citez legea care reglementează raporturile dintre proprietari şi chiriaşi din 1932, care dacă prin art.15 spune categoric că sunt cuprinse în aplicarea legii toate imobilele, chiar cele neimpozabile la 26 octombrie 1929, prin art.16, adică cel imediat următor, introdus pe cale de amendament, se declară că nu intră în aplicarea legii imobilele construite în baza legilor de încurajare a construcţiilor, adică imobilele neimpozabile la 26 octombrie 1929 şi care intrau după art.15 în aplicarea legii!�. Iată o problemă insolubilă faţă de aceste două texte care se contrazic, problemă cu atât mai gravă, cu cât art.19 din lege spune categoric că în toate contractele de închiriere, intrând în prevederile legii de faţă, neplata chiriei la termen atrage desfiinţarea pe deplin drept a contractului. Citez, de asemenea, Legea de organizare a Comitetului Central de Revizuire din 13 aprilie 1933. În proiectul trimis pentru aviz Consiliului prin art.2 se arată că în Comitetul Central de Revizuire intră 3 consilieri de la Înalta Curte de Casaţie şi ca urmare logică se prevedea, prin art.6 din proiect, că în acest scop Curtea de Casaţie va avea în plus 3 locuri de consilieri. În legea însă aşa cum a ieşit din dezbateri, art.2 din proiect se modifică în sensul că în locul celor 3 consilieri de la Curtea de Casaţie se prevăd 3 magistraţi cu gradul de consilieri la Curtea de Casaţie. Care este sensul unei asemenea modificări?



Magistraţi cu gradul de consilieri la Curtea de Casaţie nu sunt şi nu pot fi decât înşişi consilierii Curţii de Casaţie şi în acest caz schimbându-se termenii nu s-a schimbat nimic, cu atât mai mult cu cât s-a menţinut şi art. 6 din proiect care prevede că Înalta Curte va avea în plus 3 locuri la Curtea de Casaţie. Şi totuşi este incontestabil o schimbare, căci prin modificarea introdusă în Parlament s-a înţeles magistraţi cu gradul de consilieri de casaţie. Dar în acest caz modificarea făcută vine în contrazicere cu însăşi Legea de organizare judecătorească care nu cunoaşte magistraţi cu gradul de consilieri de casaţie, decât pe primii preşedinţi ai Curţilor de Apel, care evident nu au fost şi nici nu sunt delegaţi în Comitetul Central de Revizuire. Ceilalţi magistraţi ai Curţilor de Apel şi în special numai cei din Bucovina şi Ardeal, anterior legii de organizare judecătorească, aveau nu grad de consilieri de casaţie, ci numai titlul şi dreptul la salarizare egală. Probabil că la ei se referă legea. Dar în acest caz găsim o altă greşeală strecurată în lege, pentru că cu toată modificarea introdusă se păstrează totuşi neatins art.6 care rezervă acestor magistraţi 3 locuri în Curtea de Casaţie, deşi delegaţii Comitetului Central de Revizuire, în nici un caz nu sunt consilieri ai Curţii de Casaţie!... Iată dar cum, prin amendamente votate în necunoştinţa legilor fundamentale, se poate contrazice, modifica sau deforma o lege. Pentru a pune capăt tuturor acestor anomalii, nu văd decât un singur remediu care există. E la îndemâna tuturor, dar care parcă ne ferim să-l întrebuinţăm. Acesta este Consiliul Legislativ, care este adevăratul şi singurul organ de pregătire a legilor. Ajutarea la facerea şi coordonare legilor cum ne-o impune Constituţiunea presupune, în primul loc, colaborarea efectivă a Consiliului Legislativ la opera de pregătire a legilor. Rolul său redus la simple avize, cum se obişnuieşte, nu poate îndrepta greşelile strecurate în proiecte. Adesea proiectele sunt chiar aşa de defectuoase ca tehnică legislativă, încât nu pot fi îndreptate decât doar prin o refacere completă. Pentru aceasta însă se cere timpul suficient pe care nu-l are adesea Consiliul. Susţin chiar că, oricât ar fi de complet avizul Consiliului, nu pe această cale se poate face o lege bună, fiindcă cei chemaţi să facă îndreptările indicate, de cele mai multe ori, vrând să o îndrepte, vor strica legea mai rău. Consiliul Legislativ este singurul organ care are azi experienţa necesară, el e şi singurul organ care poartă răspunderea actelor sale. De aceea se impune neapărat ca el să fie acela care să întocmească înseşi proiectele de legi, cel puţin cele

mai principale, în locul acelor numeroase şi efemere comisiuni ministeriale. Cât priveşte amendamentele care, precum am arătat adeseori, ating armonia legii, ca corectiv nu văd decât ca tot acestui Consiliu Legislativ să-i fie îngăduit ca, în timpul sesiunilor parlamentare, să poată sta în imediata apropiere şi la dispoziţia Parlamentului, pentru a fi în măsură de a-şi da de îndată avizul când s-ar simţi nevoia de a fi consultat. Numai astfel sunt convins că vom putea avea legi mai bine studiate, mai drepte în aplicare şi mai eficace în sancţiuni. Făurirea legilor e o problemă care se pune nu numai la noi, dar şi aiurea, pentru că toate ţările suferă în general de legi insuficient pregătite. Iată în adevăr propunerea ce o face într-un recent studiu intitulat Tendinţele constituţionale, profesorul Gianini, delegat permanent al Italiei la Liga Naţiunilor, care, după ce examinează diferitele Consilii de Stat înfiinţate în ultimii ani, conchide astfel: �Să ne folosim de Consiliile de Stat tot mai mult pentru pregătirea tuturor măsurilor legislative şi să limităm înmulţirea peste măsură a comisiunilor speciale cu atribuţiuni de elaborare de legi�. Este desigur singura soluţie pentru a avea legi mai bine pregătite, care să stabilească, precum spune Jèze, reguli de conduită care să nu fie prea rele. Nu-mi fac însă prea mari iluzii că vom vedea în curând realizate aceste deziderate, căci obiceiul e a doua natură a omului şi o instituţiune nouă cu anevoie îşi poate croi drumul înainte. Îmi amintesc că anul trecut, după ce terminasem citirea expunerii activităţii Consiliului, aşa cum obişnuiesc să fac în fiecare an, unul din reprezentanţii Parlamentului care era de faţă mi-a zis: �După cât am priceput, vroiţi musai să vă urcaţi în capul nostru!� � Consiliul Legislativ nu poate avea asemenea pretenţiuni. El nu-i decât un organ ajutător la facerea şi coordonarea legilor şi în această calitate nu are decât o singură dorinţă, aceea de a fi un modest, dar efectiv colaborator al Corpurilor legiuitoare, ca şi al puterii executive, convins fiind că nu-i zguduire mai mare în viaţa unui stat decât existenţa unor legi nesigure, neclare sau neaplicabile, care ating sau dărâmă chiar prestigiul autorităţii.


AGENDA CONSILIULUI LEGISLATIV

L'AGENDA DU CONSEIL LÉGISLATIF

LEGISLATIVE COUNCIL'S AGENDA 20 octombrie 2004. La Camera Deputaţilor este în curs de desfăşurare programul PHARE �Întărirea capacităţii administrative a Parlamentului�. În perioada 18-20 octombrie a avut loc, în cadrul acestui program, o primă misiune de evaluare a procedurilor şi metodelor de transpunere a acquis-ului comunitar la nivel parlamentar, misiune condusă de domnul Jean-Pierre Bloch, directorul serviciilor de afaceri europene din cadrul Adunării Naţionale a Republicii Franceze. Cu acest prilej, delegaţia franceză a avut o întâlnire cu domnul Dragoş Iliescu, preşedintele Consiliului Legislativ, şi cu reprezentanţi ai Departamentului pentru armonizarea legislaţiei cu normele comunitare. 20 octobre 2004. A la Chambre des députés se déroule le programme PHARE �La consolidation de la compétence administrative du Parlement�. Dans le cadre de ce programme, du 18 au 20 octobre, a eu lieu une première mission d�évaluation des procédures et des méthodes visant la transposition de l�acquis communautaire au niveau du Parlement, mission dirigée par M. Jean-Pierre Bloch, le directeur des Services des affaires européennes de l�Assemblée Nationale de la République Française. A cette occasion, la délégation française a rencontré M. Dragoş Iliescu, le président du Conseil Législatif et les représentants du Département chargé de l�harmonisation de la législation avec les réglementations communautaires. October 20, 2004. The PHARE Programme �Strengthening the Administrative Capacity of the Parliament� is under way at the Chamber of Deputies. Under this programme, a first assessment of the procedures and methods for the transposition at the parliamentary level of the Community acquis took place from October 18 to 20. On this occasion, a delegation of the French National Assembly, headed by Mr. Jean-Pierre Bloch, director for European affairs, had a meeting with Mr. Dragoş Iliescu, President of the Legislative Council, and with experts from the Department for the Approximation of Legislation with Community Regulations.

* 29 octombrie 2004. Tribunalul Dâmboviţa a găzduit, sub auspiciile Uniunii Juriştilor din România, Simpozionul naţional �Ziua europeană a justiţiei civile�. Consiliul Legislativ a fost reprezentat la lucrările acestui simpozion de domnul Sorin Popescu, preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare. 29 octobre 2004. Le tribunal de Dîmboviţa a été l�hôte du symposium national «Journée européenne de la justice civile» qui s�est tenu sous les auspices de l�Union des juristes de Roumanie. Le Conseil Législatif a été représenté aux travaux de ce symposium par M. Sorin Popescu, le président de la Section de l�enregistrement officiel de la législation et de documentation. October 29, 2004. The Dâmboviţa County Court hosted, under the aegis of the Romanian Lawyers Association, the national symposium on �The European Day of the Civil Justice�. The Legislative Council was represented in this symposium by Mr. Sorin Popescu, president of Section for Official Record of Legislation and Documentation.

* 6 noiembrie 2004. Uniunea Juriştilor din România, în colaborare cu Baroul Neamţ, au organizat simpozionul cu tema �Rolul profesiilor juridice din perspectiva integrării europene�. La lucrările acestui simpozion au luat parte, alături de personalităţi marcante ale vieţii juridice din România, domnul Sorin Popescu, preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare din cadrul Consiliului Legislativ, precum şi domnul Vasile Popa, consilier în Secţia de drept privat din cadrul Consiliului Legislativ.

Agenda Consiliului Legislativ


6 novembre 2004. L�Union des juristes de Roumanie, en collaboration avec le Barreau de Neamţ a organisé le symposium sur le thème �Le rôle des professions juridiques dans la perspective de l�intégration européenne�. Aux travaux de ce symposium ont participé également auprès de personnalités marquantes de la vie juridique de la Roumanie, M. Sorin Popescu, le président de la Section de l�enregistrement officiel de la législation et de documentation du Conseil Législatif, ainsi que M. Vasile Popa, conseiller dans la Section de droit privé du Conseil Législatif. November 6, 2004. The Romanian Lawyers Association, in co-operation with Neamţ County Bar Association, organised the symposium on �The Role of Legal Professions from the Perspective of the European Integration�. This symposium was attended, alongside other prestigious Romanian personalities, by Mr. Sorin Popescu, president of Section for Official Record of Legislation and Documentation and by Mr. Vasile Popa, counsellor in the Private Law Division of the Legislative Council.

* 11-13 noiembrie 2004. Uniunea Naţională a Notarilor Publici a organizat, la Palatul Patriarhiei, cel de-al IV-lea Congres al Notarilor Publici din România, a cărui temă a fost �Codul civil, actualitate şi perspective�. Alături de importante personalităţi ale vieţii publice şi juridice din ţara noastră, la lucrările Congresului a luat parte şi domnul Dragoş Iliescu, preşedintele Consiliului Legislativ, care a rostit, cu acest prilej, o alocuţiune pe această temă. 11-13 novembre 2004. L�Union nationale des notaires publics a organisé au Palais du Patriarcat, le IVe Congrès des notaires publics de Roumanie, sur le thème �Le code civil, actualités et perspectives�. Auprès d�importantes personnalités de la vie publique et juridique de notre pays, aux travaux du Congrès a également participé M. Dragoş Iliescu, le président du Conseil Législatif qui, à cette occasion, a prononcé une allocution sur ce thème. November 11-13, 2004. The National Union of the Public Notaries organised, at the Patriarchy Palace, the IVth Congress of the Romanian Public Notaries, whose topic was �The Civil Code � Present and Perspectives�. Alongside important personalities of the Romanian public and judicial life, the Congress was also attended by Mr. Dragoş Iliescu, the President of the Legislative Council, who delivered, on this occasion, a speech on this topic.

* * *

În această toamnă, în viaţa Consiliului Legislativ s-au petrecut două evenimente la foarte scurtă

distanţă unul de celălalt: susţinerea a două strălucite teze de doctorat de către doi dintre mai tinerii noştri colegi, care pe lângă parcurgerea a numeroase tratate de drept româneşti şi străine, au beneficiat şi de experienţa practică acumulată în activitatea de avizare a actelor normative.

Cei doi tineri colegi, Eduard Călinoiu şi Cezar Corneliu Manda sunt experţi la Departamentul de armonizare a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ şi de aceea era de aşteptat ca dizertaţiile lor de doctorat să se axeze fie pe o tematică legată strâns de domeniul dreptului comunitar, fie pe analiza unui domeniu al dreptului românesc, dar din perspectivă europeană.

Eduard Călinoiu a prezentat teza de doctorat �Ordinea comunitară de drept şi sistemul constituţional român. Căi şi direcţii de acţiune pentru înfăptuirea strategiei naţionale de aderare a României la Uniunea Europeană�. Firul conducător al lucrării îl reprezintă analiza armonizării legislaţiei româneşti cu normele comunitare, din perspectiva faptului că dreptul comunitar va fi parte integrantă în ordinea juridică internă românească într-un viitor nu prea îndepărtat. Lucrarea identifică o tematică complexă beneficiind de un câmp larg de investigare în studierea competenţelor Uniunii Europene şi domeniilor sale de acţiune în lumina tratatelor de la Maastricht şi Amsterdam, dar şi în tipologia competenţelor specifice Comunităţilor Europene. Un spaţiu mare este alocat prezentării rolului deosebit ce-i revine administraţiei publice centrale în raport cu recomandările specialiştilor şi experienţa Comisiei Europene în vederea consolidării strategiilor de aderare a României la ordinea juridică comunitară.

Agenda Consiliului Legislativ


Demne de remarcat sunt propunerile de lege ferenda, atât la nivelul următoarei etape a reformei constituţionale româneşti condiţionată în mod direct de adoptarea şi intrarea în vigoare a Constituţiei Europene, dar şi de apropiata admitere a României în marea familie a statelor componente Uniunii Europene, precum şi la nivelul legislaţiei interne, ce va trebui să implementeze măsuri în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de ţara noastră pe plan european. De altfel, prof.univ.dr. Victor Duculescu, conducătorul de doctorat al doctorandului Eduard Călinoiu, în Referatul cu privire la teza de doctorat o apreciază ca fiind �o remarcabilă lucrare de cercetare ştiinţifică, ce se înscrie, neîndoielnic, ca o reală contribuţie la îmbogăţirea literaturii de drept internaţional public, într-un domeniu de o incontestabilă importanţă�, iar prof.univ.dr. Andrei Popescu afirmă că �lucrarea se remarcă atât prin originalitate, cât şi prin metoda de cercetare a fenomenului de integrare europeană a structurilor statale româneşti�, reprezentând �o contribuţie neîndoielnică la studierea şi evaluarea corectă a fenomenului integrării�. Un alt referent de marcă, prof.univ.dr. Dumitru Mazilu consideră că �teza de doctorat este una din cele mai complete şi mai bine elaborate lucrări cu privire la raportul dintre ordinea de drept comunitară şi ordinile juridice naţionale�.

Cezar Corneliu Manda a prezentat teza de doctorat �Asigurarea legalităţii administraţiei publice prin intermediul controlului administrativ�. Tematica abordată este deosebit de complexă, analiza desfăşurându-se pe coordonatele determinate de relaţia administraţie publică � principiul legalităţii � controlul administrativ, accentul fiind pus pe acesta din urmă.

Lucrarea evidenţiază dintr-o perspectivă comparată, importanţa şi rolul tot mai crescut al controlului administrativ în contextul mecanismelor specifice ale administraţiei publice pe linia asigurării legalităţii. Sunt reliefate progresele de ordin instituţional şi funcţional înregistrate de administraţia românească în domeniul activităţilor de verificare şi control, nefiind ocolite carenţele în planul conceperii activităţilor de control administrativ, practica arătând că sunt ignorate principiile ştiinţei administraţiei ori metodele moderne de conducere, fiind uneori preferată centralizarea în dauna descentralizării sau a delegării de responsabilităţi ori a conducerii prin obiective, ceea ce impune cu necesitate reconsiderarea modului de organizare şi de exercitare efectivă a activităţii de control administrativ în raport de respectivele exigenţe.

Indiscutabil, marele merit al acestei teze îl reprezintă documentata incursiune făcută în dreptul administrativ comparat în ceea ce priveşte extragerea din legislaţiile statelor a acelor soluţii optime compatibile sistemului românesc de drept, capabile să soluţioneze cu celeritate probleme similare cu care se confruntă administraţiile publice naţionale din spaţiul european.

Notabilă ni se pare, de asemenea, preocuparea autorului de a contribui la îmbunătăţirea cadrului legislativ în materie, formulând propuneri de lege ferenda în domeniul controlului administrativ.

În referatul conducătorului ştiinţific, prof.univ.dr. Ioan Alexandru, referitor la teza de doctorat prezentată de Cezar Manda se remarcă faptul că �demersul întreprins, atât din punct de vedere al formei, cât şi al fondului, este realizat la un nivel ştiinţific ridicat, evidenţiat prin acurateţea exprimărilor, dar şi al modului riguros de abordare a tematicii supuse cercetării, cuprinzând întrebări şi răspunsuri corecte la marile probleme aflate în atenţia doctrinei�. Un alt referent, prof.univ.dr. Ioan Vida subliniază �concluziile fundamentate ştiinţific şi propunerile de lege ferenda� care �fac din prezenta lucrare un important studiu ce poate fi concretizat într-o monografie utilă tuturor celor interesaţi�, iar semnatarul unui alt referat, prof. univ.dr. Nicolae Popa constată �caracterul unitar şi complet al lucrării, care îmbină armonios aspectele teoretice cu cele practice, actualitatea şi perspectiva fenomenologiei administrative, documentarea şi spiritul personal, pe alocuri critic al autorului într-un spaţiu larg de cercetare ştiinţifică�. Cele două teze de doctorat promovează noi consideraţii de ordin juridic şi practic, fiind rezultatul unor susţinute activităţi de cercetare ştiinţifică, ce au prilejuit celor doi doctoranzi analizarea şi punerea în valoare a unor aspecte inedite, specifice subiectelor alese. Prin valoarea contribuţiilor proprii cuprinse în cele două teze de doctorat, ştiinţa şi practica românească nu au decât de câştigat.


NOI APARIŢII EDITORIALE

Mircea Preda, Benonica Vasilescu Drept administrativ � Partea specială �

(cu sinteze tematice) Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2004, 383p.

1. Pentru cei interesaţi de studiul dreptului administrativ, precum şi pentru specialiştii din domeniu, practicieni şi teoreticieni, a apărut la Editura Lumina Lex lucrarea �Dreptul Administrativ - Partea specială, cu sinteze tematice�, rezultatul colaborării benefice, în interes ştiinţific, a două personalităţi de marcă � din cadrul Consiliului Legislativ � prof. univ. dr. MIRCEA PREDA şi lector univ. drd. BENONICA VASILESCU. Lucrarea este prefaţată, cu aprecieri deosebite, de dr. DRAGOŞ ILIESCU , preşedintele Consiliului Legislativ.

Tratând vasta problematică a acestei importante ramuri de drept, în continuă evoluţie şi perfecţionare, specifică dinamicii vieţii economico-sociale şi ştiinţifice din România după Revoluţia din decembrie 1989, lucrarea se prezintă ca un remarcabil plus de informaţie competentă în domeniile abordate, completând în mod necesar literatura ştiinţifică în materie, putând fi utilizată cu succes atât în scopuri didactice, cât şi de către specialiştii care prestează activitatea în administraţia publică centrală şi locală ori de persoanele fizice şi juridice care au ca scop desfăşurarea unor activităţi de interes general cum este: dezvoltarea economică, culturală şi socială, promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, promovarea sănătăţii, educaţiei, ştiinţei, artelor şi tradiţiilor româneşti sau în interes comunitar. Acest demers ştiinţific de importanţă în cadrul literaturii de specialitate are în vedere legislaţia în vigoare la data de 30 septembrie 2004, fiind structurat pe patru părţi. Beneficiind de o structură clară şi cuprinzătoare, lucrarea scoate în evidenţă rolul, constituirea, atribuţiile, organizarea şi funcţionarea respectivelor autorităţi, raporturile de subordonare

ierarhică dintre unele componente ale sistemului, colaborarea şi conlucrarea dintre acestea, precum şi autonomia altora, astfel cum acestea sunt reglementate prin actele normative de înfiinţare, organizare şi funcţionare. 2. Un loc primordial îl ocupă instituţia şefului statului, a cărei analiză pleacă de la forma de guvernământ, care cuprinde elementele constitutive şi condiţiile în care se realizează atribuţiile de şef al statului, raporturile care se stabilesc între acesta şi celelalte categorii de organe, în mod deosebit Parlamentul şi Guvernul, fiind subliniate, totodată, elementele specifice altor state, îndeosebi ale fostelor ţări socialiste. Autorii lucrării au reuşit, printr-un studiu fundamentat, să scoată în evidenţă atât elementele specifice acestei instituţii în România, începând cu Constituţia din 1866, potrivit căreia domnitorul avea puteri constituţionale ereditare şi exercita puterea legislativă împreună cu reprezentanţa naţională, continuând cu Constituţia din 1923, care prevedea că puterea legislativă se exercită colectiv de către rege şi reprezentanţa naţională, iar puterea executivă era încredinţată regelui. Caracterul colegial al funcţiei de şef al statului a fost încredinţat de Constituţia din 1948 Prezidiului Marii Adunări Naţionale, schimbându-i natura juridică şi acordându-i calificativul de �organ al puterii de stat�, deci nu al administraţiei de stat, păstrând acest regim până în anul 1965. După Revoluţia din decembrie 1989, în sistemul constituţional român, Preşedintele României face parte din puterea executivă, îndeplinind patru funcţii principale: funcţia de reprezentare, funcţia de garant al independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării, funcţia de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice şi

Noi apariţii editoriale


funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Sunt precizate dispoziţiile legii fundamentale a statului referitoare la stabilirea modalităţii de alegere a Preşedintelui României, condiţiile de eligibilitate pentru această funcţie, mandatul acestuia, actele politice şi juridice, atribuţiile, regimul imunităţilor prezidenţiale, drepturile, precum şi răspunderea politică şi juridică a Preşedintelui României. 3. Într-o evaluare atentă, în lucrare este prezentată evoluţia reglementării Guvernului în legislaţia românească, pornind de la izvoarele istorice ale acestuia, ca autoritate publică de putere a statului, continuând cu locul şi rolul Guvernului stabilit în constituţiile care s-au succedat de la Constituţia din 1866 şi până la Constituţia României actuală care, în cadrul Părţii I, rezervată autorităţilor administraţiei publice centrale, cuprinde, în două capitole distincte, respectiv Capitolele III şi IV, norme de principiu cu privire la rolul, structura, învestitura şi actele Guvernului, la răspunderea membrilor săi şi la încetarea mandatului, la raporturile cu Parlamentul şi la alte aspecte care îi definesc natura juridică şi locul în sistemul autorităţilor publice din România. Beneficiind de cursivitate, rigoare ştiinţifică şi armonie internă, lucrarea evocă etapele parcurse în cadrul procedurii de învestitură a Guvernului, potrivit legii fundamentale. Totodată, sunt redate, în detaliu, condiţiile şi incompatibilităţile membrilor Guvernului, actele emise de Guvern, delegarea legislativă ca modalitate de conlucrare între Parlament şi Guvern, în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, în temeiul căreia Guvernul este învestit cu exercitarea, în anumite condiţii, a funcţiei legislative, precum şi răspunderea politică a acestuia. Referitor la angajarea răspunderii Guvernului, lucrarea dezvoltă dispoziţiile art. 114 alin.(1) din Constituţie, potrivit cărora �Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege� apreciindu-se că această instituţie juridică, relativ nouă în dreptul public, reprezintă o procedură parlamentară prin care Guvernul, pentru a face faţă unor situaţii deosebite, care reclamă măsuri urgente ce sunt însă de competenţa Parlamentului, urmăreşte adoptarea acestora sub forma unui program, a unui proiect de lege sau a unei declaraţii de politică generală. Răspunderea juridică a membrilor Guvernului este tratată prin prisma dispoziţiilor art. 109 alin.(2) şi (3) din Constituţie, potrivit cărora �Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară

urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiilor lor�, cazurile de răspundere şi pedepsele aplicate membrilor Guvernului fiind reglementate printr-o lege privind răspunderea ministerială. În acest context, se subliniază regimul derogatoriu de la dreptul comun a normelor procedurale de natură penală, care sunt aplicabile exclusiv membrilor Guvernului, nu şi altor persoane care deţin funcţii asimilate miniştrilor şi nici celor care deţin alte demnităţi în sfera puterii executive, cum sunt secretarii şi secretarii de stat. 4. Capitolul III este rezervat administraţiei publice centrale de specialitate, precum şi autorităţilor administrative autonome, fiind tratate, cu rigoare juridică şi înalt profesionalism, aspectele referitoare la ministere, alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, unităţile aflate în subordonarea, coordonarea ori sub autoritatea Guvernului, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea ministerelor şi unităţile aflate în subordinea, în coordonarea ori sub autoritatea acestora. Se poate spune că, în mod esenţial, lucrarea urmăreşte să ghideze activităţile viitoare ale diferitelor entităţi prin redarea regulilor generale de funcţionare şi definirea mecanismelor ce caracterizează aceste entităţi . Acest capitol se încheie prin tratarea autorităţilor administrative autonome, astfel cum acestea sunt consacrate prin art. 116 alin.(2) şi art. 117 alin.(3) din Constituţie, precizând natura lor juridică şi realizând o paralelă între autorităţile administrative autonome şi ministere şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice. Unele dintre autorităţi sunt nominalizate de legea fundamentală a ţării, ca de exemplu Avocatul Poporului, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi şi Consiliul Economic şi Social, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, iar altele sunt înfiinţate prin lege organică, aşa cum este cazul Consiliului Naţional al Audiovizualului, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Consiliului Concurenţei şi Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Lucrarea tratează pe larg şi structura, conducerea şi atribuţiile celorlalte autorităţi administrative autonome, constituind un real îndrumar ce se adresează tuturor celor interesaţi în cunoaşterea modului de organizare şi funcţionare a acestor autorităţi.

Referitor la structura şi conducerea celorlalte autorităţi administrative autonome, se precizează că unele dintre acestea sunt organe colegiale, cum este, de exemplu, Consiliul Concurenţei sau Consiliul Naţional al



Audiovizualului, iar altele au o conducere unipersonală, cum este cazul Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului Român de Informaţii Externe .

Cât priveşte actele juridice pe care le emit aceste autorităţi administrative autonome, în principiu, cele care au o structură colegială adoptă hotărâri, iar cele cu o conducere unipersonală, ordine şi instrucţiuni. 5. Lucrarea abordează şi problemele administraţiei publice locale, principiile de organizare şi funcţionare a autorităţilor administraţiei publice locale, fiind dezvoltate într-o manieră profund ştiinţifică şi didactică următoarele principii:

a) principiul descentralizării care, în plan organizatoric, reprezintă procesul transferului de activitate şi responsabilitate administrativă şi financiară de la nivel central la nivel local.

b) principiul autonomiei locale, constând în dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile prevăzute de lege;

c) principiul deconcentrării serviciilor publice, care este un concept nou, prevăzut de art. 120 din Constituţie, diferit de principiul descentralizării, deşi ambele sunt specifice statului de drept, autorii prezentând în detaliu elementele specifice pentru fiecare, precum şi deosebirile dintre aceste principii;

d) principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale consacrat prin Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu o semnificaţie politică şi socială specială, ce derivă, îndeosebi, din natura juridică a acestei categorii de autorităţi, care nu exercită puterea statului, ci are menirea de a gestiona treburile unităţilor administrativ-teritoriale în care sunt alese, în interesul locuitorilor;

e) principiul legalităţii, care impune consacrarea numai prin normă cu putere de lege a structurilor organizatorice care au calitatea de autorităţi ale administraţiei publice locale;

f) principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit, reglementat de Legea nr. 215/2000, precum şi de Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Conceput într-o manieră clară şi cuprinzătoare Capitolul II din Partea a II-a intitulat �Consiliul local� pune în lumină aspectele legate de consiliile locale, avansând idei, sugestii şi propuneri menite a asigura mai buna înţelegere a acestora.

6. Lucrarea dezvoltă şi alte probleme, adiacente sistemului autorităţilor administraţiei publice şi a elementelor sale componente, dar în legătură indisolubilă cu acestea, indispensabile pentru înţelegerea corectă şi completă a funcţionării corespunzătoare sistemului, în ansamblul său, cum sunt instituţiile publice, regiile autonome, asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile, toate acestea în contextul participării lor la realizarea administraţiei publice centrale şi locale. 7. Partea a patra este dedicată contenciosului administrativ, constând în activitatea de soluţionare a unor litigii de către instanţa de contencios administrativ, după o anumită procedură, litigii în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică. Este prezentată noţiunea de contencios administrativ şi trăsăturile caracteristice acestei instituţii, astfel cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 29/1990, actele exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ, precum şi instanţele de contencios administrativ.

De asemenea, lucrarea tratează, într-un capitol distinct, actele administrative jurisdicţionale, organele administrative cu atribuţii jurisdicţionale, a căror activitate constituie o garanţie a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, activitatea lor fiind controlată cu respectarea principiului legalităţii în administraţia publică .

Pentru a dobândi un caracter complet, lucrarea prezintă pe scurt unele dintre jurisdicţiile speciale administrative reglementate de legislaţia actuală, respectiv jurisdicţia administrativă prevăzută de Legea nr. 18/1991privind fondul funciar, cea prevăzută de Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, jurisdicţia instituită prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, precum şi aceea reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. 8. În anexa la lucrare sunt redate, în extras sau integral, acte normative de bază referitoare la organizarea şi funcţionarea administraţiei publice centrale şi locale, astfel încât cititorul să aibă posibilitatea să se documenteze din sursă directă asupra modului în care legiuitorul a înţeles să reglementeze instituţiile juridice pe care autorii au considerat util să le prezinte.

Elena MANTA, consilier, şef de sector



Alexandru Ţiclea, Andrei Popescu, Constantin Tufan, Marioara Ţichindelean, Ovidiu Ţinca

Dreptul muncii Bucureşti, Editura Rosetti, 2004, 823 p.

De curând a apărut o lucrare remarcabilă într-unul dintre cele mai dinamice domenii ale dreptului - dreptul muncii - care, în ultimul timp, a cunoscut ample schimbări determinate de transformările economice, politice şi sociale prin care trece ţara noastră începând cu Revoluţia din anul 1989. Lucrarea intitulată �Dreptul muncii� este rodul colaborării fructuoase a cinci reputaţi specialişti din domeniu: prof.univ.dr. ALEXANDRU ŢICLEA, prof.univ.dr. ANDREI POPESCU (fost şef al Departamentului pentru armonizarea legislaţiei cu reglementările comunitare, din cadrul Consiliului Legislativ), conf.univ.dr. CONSTANTIN TUFAN, conf.univ.dr. MARIOARA ŢICHINDELEAN şi prof.univ.dr. OVIDIU ŢINCA şi a apărut la Editura �Rosetti� în cadrul colecţiei �Biblioteca Universitară de Drept�.

Problematica atât de vastă, complexă şi diversă a dreptului muncii este abordată în mod detaliat, fiecare aspect fiind minuţios analizat fiind avute în vedere actele normative din domeniu publicate până la data de 1 aprilie 2004. Se remarcă faptul că materia analizată este foarte bine structurată, cititorul parcurgând în mod cursiv şi plăcut paginile lucrării ce poate fi considerată prin complexitate, problemele abordate, modul de analiză amănunţit al acestora şi dimensiuni ca fiind un adevărat tratat de dreptul muncii.

În prima parte a lucrării, contribuţie a prof. univ. dr. Alexandru Ţiclea, se face o concisă prezentare asupra dreptului muncii ca ramură de drept insistându-se pe definiţia şi obiectul dreptului muncii, delimitarea clară a relaţiilor sociale care fac parte din acest domeniu, analiza raporturilor juridice de muncă cu diferitele nuanţări pentru fiecare categorie de salariaţi, izvoarele şi principiile dreptului muncii, relaţiile dintre această ramură de drept cu ramurile cu care are strânsă legătură. Dreptul muncii are ca sarcină tradiţională în întreaga lume protejarea celui care munceşte de influenţele nocive ale crizelor şi inflaţiei asupra nivelului de trai, de periclitarea sănătăţii lui datorită muncilor vătămătoare, grele sau periculoase la care este supus, fiind astfel, aşa cum se

remarcă în partea rezervată istoricului formării şi dezvoltării acestei ramuri de drept, �un drept de protecţie a salariaţilor�, �un drept născut din inegalitatea dintre părţile relaţiilor de muncă�.

În ţara noastră primele reglementări legale privind relaţiile de muncă au apărut ca urmare a dezvoltării industriale de la sfârşitul secolului al XIX-lea care a dus la apariţia şi folosirea muncii salariate şi au fost Legea asupra serviciului sanitar în anul 1874, prima lege sanitară în anul 1885 şi Regulamentul de funcţionare pentru industriile insalubre în anul 1894. La începutul secolului al XX-lea se desfăşoară un adevărat program de politică socială în ţara noastră, iar după înfiinţarea în anul 1919 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii activitatea de legiferare în acest domeniu capătă un nou avânt, din această perioadă datând o serie de reglementări care reliefează o concepţie înaintată în ceea ce priveşte protecţia salariaţilor, care au fost sursă de inspiraţie pentru reglementările de mai târziu.

Perioada dintre 23 august 1944 şi 22 decembrie 1989 corespunde unei alte etape caracterizate în principal prin adaptarea la noile interese determinate de trecerea spre socialism şi mai apoi spre comunism, perioadă în care datorită principiului �centralismului democratic�, deşi �adunările oamenilor muncii� aveau atribuţii în stabilirea drepturilor şi obligaţiilor părţilor implicate în rapoartele de muncă, orice iniţiativă individuală era îngrădită, nici o derogare nefiind admisă. Totuşi trebuie menţionat faptul că în această perioadă prin Constituţia din 1948 s-a prevăzut pentru prima dată principiul dreptului la muncă şi garanţiile lui în art. 19 şi următoarele, precum şi adoptarea la data de 8 iunie 1950 a primului Cod al muncii din România (abrogat prin Codul muncii din 1972, adoptat prin Legea nr. 10/1972), punându-se astfel bazele apariţiei dreptului muncii ca ramură distinctă de drept.

Schimbările produse în plan social, economic şi politic o dată cu Revoluţia din decembrie 1989 au determinat adoptarea de noi reglementări legislative în domeniul dreptului muncii care să fie



conforme cu statutul de economie de piaţa spre care a tins economia României. Ca o adaptare la noile condiţii, se realizează trecerea de la un drept al muncii guvernat de principiul �centralismului democratic� la un drept al muncii guvernat de principiul �negocierii în relaţiile de muncă�. Astfel, concordant cu cerinţele pieţei care transformaseră dreptul muncii dintr-unul planificat într-unul negociat, a devenit tot mai evidentă necesitatea adoptării unui nou cod al muncii, fapt realizat prin Legea nr. 53/2003 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 72/5 februarie 2003 şi care ar putea determina inaugurarea unei noi etape a dreptului muncii în ţara noastră.

Colectivul de autori, pe lângă materiile consacrate în domeniu abordează şi chestiuni semnificative de mare actualitate din dreptul internaţional şi dreptul european al muncii, fapt prin care lucrarea de faţă capătă o notă distinctă faţă de alte lucrări din acest domeniu. Aceste aspecte, atât de actuale în contextul în care România se află în plin proces de redefinire a poziţiei în cadrul marilor organizaţii internaţionale şi de integrare europeană, sunt contribuţia prof. univ. dr. Andrei Popescu ca urmare a unui studiu temeinic şi aprofundat. Se scoate în evidenţă rolul fundamental pe care l-a avut şi îl are în continuare Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) în crearea dreptului internaţional al muncii ca o ramură distinctă a dreptului cu o fizionomie aparte. Astfel, în sens restrâns, se poate spune că dreptul internaţional al muncii este rezultatul activităţii OIM, normele sociale din acest domeniu cuprinse în instrumentele juridice adoptate de celelalte organizaţii internaţionale (menţionăm ca exemplu Consiliul Europei, Uniunea Europeană, Organizaţia Unităţii Africane, Liga Arabă etc.) şi în tratele bi- sau multilaterale fiind sub influenţa actelor OIM. Acest fapt l-a determinat pe prof. univ. dr. Andrei Popescu să afirme că �într-o lume tiranizată din ce în ce mai mult de imperativele economice ale unei concurenţe internaţionale exacerbate, această organizaţie (OIM) are mai mult ca niciodată vocaţia de a fi conştiinţa socială a umanităţii�, fapt remarcat şi de numeroşi specialişti ai dreptului, printre care amintim pe Hector Bartolomei de la Cruz, Alain Euzeby, Traian Ştefănescu etc.

Dreptul internaţional al muncii a apărut având ca premisă existenţa, menţinerea şi dezvoltarea dreptului intern, aşa cum în 1921 profesorul E. Maheim, unul dintre promotorii acestei discipline, remarca �sursa progresului însuşi al legilor sociale se află în fiecare naţiune şi nu în ansamblul lor�. Având în vedere aceste aspecte, ideea existenţei unui drept internaţional al muncii nu a condus niciodată la ideea unui drept mondial al muncii şi securităţii sociale, dreptul internaţional al muncii asigurându-şi finalitatea şi justificându-şi raţiunea numai în măsura

în care este transpus, în practică, în dreptul intern, ducând astfel la consolidarea şi amplificarea acestuia. Dreptul internaţional al muncii se caracterizează prin faptul că este �internaţional prin izvoarele sale şi intern prin obiectul său�, fiind după părerea autorilor �o ramură interdisciplinară, aflată la confluenţa sistemelor naţionale de drept cu dreptul internaţional public�.

Treptat, pe măsura construcţiei unei Europe puternice şi dinamice care se bazează din ce în ce mai mult pe recunoaşterea unui fundament al drepturilor sociale şi care a devenit nu doar o uniune economică, ci şi socială (progresul social comunitar fiind indisolubil legat de progresul economic comunitar), partea dreptului internaţional al muncii constituită din reglementările în materie adoptate de către Consiliul Europei şi Uniunea Europeană a determinat, în opinia autorilor lucrării, apariţia unei noi ramuri de drept, respectiv dreptul european al muncii. Dacă normele care reglementează noua ramură de drept adoptate în cadrul Consiliului Europei (convenţii şi acorduri europene în număr total de 194 până în prezent) sunt limitate ca număr, cele adoptate în cadrul Uniunii (prin regulamente şi directive în special) sunt în ultimii ani în plină expansiune, alcătuind �dreptul social comunitar�, aşa cum a fost denumit de către prof. dr. Andrei Popescu. În ansamblu, normele comunitare preiau şi dezvoltă convenţiile şi recomandările Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în special cele de la începutul construcţiei comunitare. Ulterior însă regulamentele şi directivele au ridicat nivelul exigenţelor de protecţie socială, fapt explicabil prin aceea că normele OIM fiind norme universale reglementează situaţii care iau în considerare diversitatea de situaţii sociale din întreaga lume, ele adresându-se �unor state cu un ridicat grad de civilizaţie, puternic dezvoltate economic, cu o îndelungată tradiţie în derularea dialogului social, în conservarea păcii sociale�.

Lucrarea, foarte bine documentată, este o îmbinare de teorie şi practică în materia dreptului muncii, ţinând cont şi de reglementările internaţionale şi europene în domeniu. Apariţia sa reprezenta o necesitate în urma modificărilor structurale pe care le-a suferit legislaţia muncii (adoptarea prin Legea nr. 53/2003, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 72 din data de 7 februarie 2003 a unui nou Cod al Muncii), precum şi ţinând seama de dificultatea aplicării dreptului material la situaţiile din ultima perioadă de timp. Este o lucrare de referinţă, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca nici unui practician al dreptului, precum şi a celor care doresc să aibă cunoştinţe în ceea ce priveşte această dinamică ramură de drept.

Cătălin CIORA, expert



Vasile Val Popa Drept privat roman

Bucureşti, Editura All Beck, 2004, 376p.

Recent la Editura All Beck a apărut într-o prezentare grafică deosebită cursul universitar de Drept privat roman al prof.univ.dr. VASILE VAL POPA, în prezent consilier în cadrul Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ. Lucrarea este structurată pe nouă părţi, debutând cu evocarea unor date despre naşterea, dezvoltarea şi declinul statului roman. Urmează apoi o reflectare a instituţiilor dreptului roman în vechiul drept românesc, evidenţiindu-se compatibilitatea culturii dacice cu cea a cuceritorului latin, ceea ce a sprijinit procesul de integrare, de romanizare a unei populaţii ce avea conştiinţă de neam. Notabilă este abordarea din perspectivă istorică a dreptului roman, apreciind că modul de formare al acestuia şi conţinutul său sunt în interdependenţă cu mediul social şi situaţia politică din fiecare perioadă. Într-o manieră originală este abordată şi problema dreptului privat roman în relaţie cu elemente de drept public roman. Totodată, examinarea separată a elementelor de drept internaţional public, de drept constituţional, administrativ, financiar sau penal ne convinge, o dată în plus, de utilitatea studiului dreptului roman. Studiul propriu-zis al dreptului privat roman debutează prin abordarea domeniului privitor la purtătorii drepturilor şi obligaţiilor, adică a persoanelor fizice şi juridice, urmat în ordinea de expunere, ca şi în renumitele Instituţii ale lui Gaius, de analiza obiectului la

care se aplică drepturile, respectiv bunurile. Desigur, analiza nu ar fi fost completă fără evidenţierea mijloacelor de apărare a dreptului de proprietate, care sunt examinate într-un stil clar şi concis. De asemenea, un rol privilegiat este acordat instituţiei obligaţiilor, autorul relevând că �romanii au reuşit să structureze o reglementare clasică pentru obligaţiile izvorâte din producţia de mărfuri, instituţie pe care nici măcar marii inventatori comunişti nu au izbutit să o altereze�. Prezentarea instituţiilor continuă în mod firesc cu partea referitoare la succesiuni. Pornind de la definiţia lui Gaius potrivit căreia �moştenirea nu este altceva decât ansamblul drepturilor defunctului�, în fapt, regimul succesiunilor evocă o proiecţie a raporturilor care, pe de o parte, leagă individul de familie şi, pe de altă parte, îl supune pe acesta unei voinţe particulare. Un ultim capitol al volumului tratează noţiunile de procedură civilă, o atenţie deosebită fiind acordată fiecărei forme procedurale. De subliniat faptul că lucrarea conţine şi Tabelele cronologice ale istoriei Romei structurate pe: evenimente politice şi sociale, evenimente militare şi evenimente religioase, un mic dicţionar juridic latin-român şi un glosar, foarte utile în studiul dreptului roman.

Vali MOLDOVEANU, consilier, şef de sector


REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

ARTICOLE DIN REVISTELE STRĂINE DE DREPT

INTRATE ÎN BIBLIOTECA CONSILIULUI LEGISLATIV

- Bibliografie adnotată∗ -

EUROPEAN PUBLIC LAW 1. ASHIAGBOR, DIAMOND. - Soft harmonisation: The 'open method of coordination' in the European employment strategy = O armonizare lină: "Metoda deschisă de coordonare" în strategia angajării forţei de muncă a Uniunii Europene. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2004. - p.305-332.

Autorul examinează tehnicile de reglare a angajării forţei de muncă ce au fost adoptate de statele membre ale Uniunii Europene pentru a corespunde strategiei de angajare promovate de UE şi urmăreşte impactul lor constituţional. Între aceste tehnici, deosebit de apreciată este "metoda deschisă de coordonare", pentru capacitatea ei de a asigura o armonizare lină a legislaţiei interne a statelor membre cu strategia UE privind angajarea forţei de muncă.

2. CRUZ VILAÇA, JOSÉ LUÍS DA. - The precautionary principle in EC law = Principiul prudenţei în legislaţia Uniunii Europene. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2 , 2004. - p.369-406.

În ce priveşte Uniunea Europeană, principiul prudenţei a fost pentru prima dată enunţat în Tratatul de la Maastricht cu referire la protecţia mediului înconjurător. Autorul analizează conţinutul principiului prudenţei şi evidenţiază condiţiile sale de aplicare în special pentru a se asigura protecţia sănătăţii populaţiei împotriva poluării.

3. LEINO, PÄIVI. - The wind is in the north. The first European ombudsman (1995 - 2003) = Vântul [schimbării] bate în nord. Primul ombudsman european (1995 - 2003). În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2004. - p.333-367.

La scurt timp după înfiinţarea instituţiei ombudsmanului european (conform prevederilor Tratatului de la Maastricht), în fruntea ei a fost ales Jacob Söderman. Conform Tratatului Comunităţii Europene, principala sarcină a ombudsmanului european este să ia în considerare plângerile împotriva abuzurilor din cadrul administraţiei UE. Pentru că Tratatul nu a definit conceptul de proastă administrare, Jacob Söderman a avut o mână relativ liberă atât pentru definirea, cât şi pentru interpretarea acestui concept. În consecinţă, noţiunea nedefinită s-a transformat într-o sursă de controverse privind funcţiile "corecte" ale ombudsmanului european. Abordarea conceptului mai sus amintit de către Jacob Söderman a produs reacţii contradictorii. Deşi a primit mai multe premii pentru realizările lui în calitate de ombudsman european, Jacob Söderman a fost pe punctul să piardă realegerea sa pentru un al doilea mandat în 1999.

4. OJANEN, TUOMAS. - The impact of EU membership on Finnish constitutional law = Impactul statutului de membru al Uniunii Europene asupra Constituţiei finlandeze. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.3, 2004. - p.531-564.

Autorul se pronunţă pentru o mai strânsă legătură între legislaţia internă a Finlandei, în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi legislaţia UE. În legea supremă a Finlandei nu se recunoaşte, în mod direct, statutul de membru al Uniunii Europene al acestei ţări şi nu sunt prevederi exprese care să permită limitările de suveranitate şi nici transferul puterilor către instituţiile comunitare. Însă insuficienţa reglementărilor constituţionale interne nu înseamnă, totuşi, că statutul de membru al UE al Finalandei nu are semnificaţie constituţională. Ca urmare a aderării la UE, unele principii fundamentale înscrise în Constituţia Finlandei, precum principiul suveranităţii şi al separării puterilor în stat, sunt supuse modificării. Statutul de membru al UE a facut să crească în Finlanda importanţa judiciarului şi a condus la reformarea practicilor parlamentare şi administrative.

5. RICHARDS, CLAUDINA. - Devolution in France: The Corsican problem = Delegarea puterii în Franţa: Problema corsicană. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.3, 2004. - p.481-501.

∗ Lucrare realizată de Svetlana BACIU şi Tudor PRELIPCEANU, experţi la Consiliul Legislativ

Referinţe bibliografice


Autorul analizează încercările făcute, în cursul timpului, de guvernele care s-au succedat în Franţa de a rezolva problema violenţei politice din Corsica, prin introducerea unor măsuri de descentralizare pe această insulă. Astfel, regiunea Corsica a fost transformată în "colectivitatea teritorială a Corsicii", beneficiind de puteri sporite, diferite de acelea ale autorităţilor locale din restul Franţei. Sunt evidenţiate implicaţiile pe care reformele constituţionale din 2003 le-au avut în cazul Corsicii, menţionându-se însă faptul că electoratul corsican a respins printr-un referendum alte reforme instituţionale prevăzute de autorităţile franceze pentru această insulă.

6. SCHWARZE, JÜRGEN. - The legal protection of the individual against regulations in European Union Law. Remarks on the ECJ judgment in the case UPA of 25 july 2002 in view of the European constitutional reform = Protecţia judiciară a individului faţă de reglementările din legislaţia Uniunii Europene. Remarci referitoare la decizia Curţii Europene de Justiţie în cazul UPA, din 25 iulie 2002, în conformitate cu reforma constituţională europeană. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2004. - p.285-303.

Autorul se pronunţă în articol pentru sporirea protecţiei judiciare a indivizilor care şi-au propus să conteste unele din măsurile luate de instituţiile Uniunii Europene, în special de Comisia Europeană, plecând de la faptul că Tratatul Comunităţii Europene urmează modelele tradiţionale ale legislaţiilor naţionale, care, în general, exclud posibilitatea protecţiei judiciare a individului faţă de legile adoptate de Parlament. În articol se remarcă tendinţa manifestată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în favoarea aplicării unei reforme care să permită sporirea protecţiei judiciare individuale în raport cu instituţiile UE.

7. VAN GERVEN, W. - Remedies for infringements of fundamental rights = Remedii pentru încălcarea drepturilor fundamentale. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2004. - p.261-284.

Respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, apărarea democraţiei şi a supremaţia legii reprezintă cerinţe de bază ale Uniunii Europene, prevăzute în Tratatul Comunităţii Europene. Autorul analizează problema remediilor care se impun în cazul încălcării cerinţelor mai sus menţionate şi abordează, în acest context, o serie de aspecte concrete privindu-i pe reclamanţii, care pretind că drepturile lor fundamentale sunt încălcate de autorităţile publice sau de persoane particulare, şi pe pârâţi. Autorul examinează, totodată, activitatea tribunalelor din ţările membre ale UE implicate în soluţionarea unor astfel de conflicte.

8. VARNEY, MIKE. - European controls on member state promotion and regulation of public service broadcasting and broadcasting standards = Controalele Uniunii Europene ce au în vedere promovarea şi reglementarea serviciului public de televiziune în statele membre şi nivelul emisiunilor sale. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.3, 2004. - p.503-530.

În articol se precizează că serviciul public de televiziune este subvenţionat încă în mare măsură în statele membre ale Uniunii Europene, în pofida posibilităţilor care se deschid pentru eliminarea treptată a acestor subvenţii. Autorul analizează prevederile Legii publice europene ce are un mare impact asupra reglementărilor din domeniul mijloacelor de comunicare în masă din statele membre ale UE şi pledează pentru schimbarea atitudinii tradiţionale a autorităţilor faţă de problema finanţării de către stat a serviciului public de televiziune.

JOURNAL DU DROIT INTERNATIONAL 9. ABLINE, GAËL. - La désignation des juges et du Procureur de la Cour pénale internationale = Desemnarea judecătorilor şi a Procurorului Curţii Penale Internaţionale. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.2, 2004. - p.465-490.

Pentru a garanta înalta competenţă a personalităţilor însărcinate să împartă justiţia în cadrul jurisdicţiei penale internaţionale permanente - Curtea Penală Internaţională -, Adunarea statelor părţi, sub influenţa organizaţiilor neguvernamentale, a impus condiţii stricte privind calităţile necesare candidaţilor şi procedura de vot a statelor membre. Pentru a duce la bun sfârşit misiunea sa, Curtea Penală Internaţională dispune de o structură satisfăcătoare, încadrată de un statut care-i asigură independenţa şi imparţialitatea.

10. HAMIDA, BEN WALID. - L'arbitrage Etat-investisseur étranger: regards sur les traités et projets récents = Arbitrajul stat-investitor străin: consideraţii privind tratatele şi proiectele recente. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.2, 2004. - p.419-441.

Autorul se ocupă de studierea actualităţii arbitrajului stat-investitor în acordurile de investiţii recent încheiate şi-şi prezintă concluziile în legătură cu negocierile privind mecanismele de reglare a diferendelor în cadrul proiectelor regionale şi multilaterale care se referă la investiţii. Analiza se referă la acordurile de liber schimb încheiate de SUA cu Singapore şi cu Chile, care modifică schema tradiţională de reglare a diferendelor stat-investitor străin.

11. HORCHANI, FERHAT. - Le droit international des investissements à l'heure de la mondialisation = Dreptul internaţional al investiţiilor la ora mondializării. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.2, 2004. - p.367-417.

Articolul prezintă aspecte legate de asocierea conceptului de mondializare la dreptul internaţional al investiţiilor, privind mondializarea garanţiilor şi a normelor care se referă la contenciosul investiţiei şi analizează evoluţia istorică a dreptului investiţiilor.



12. MALAN, ALEXANDRE. - L'extension du champ de l'application d'une convention d'unification matérielle par la volonté des parties = Extinderea câmpului de aplicare a unei convenţii de unificare materială prin voinţa părţilor. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.2, 2004. - p.443-464.

Părţile se pot referi la o convenţie internaţională de unificare materială pentru a organiza raporturile lor contractuale, chiar dacă o astfel de referinţă nu este prevăzută de instrument. O asemenea alegere poate interveni în stadiul redactării sau o dată litigiul apărut, în faţa judecătorului sau a arbitrului. Ea ajunge, cel mai frecvent, să admită extinderea câmpului de aplicare spaţial sau material al convenţiei peste prescripţiile sale. Recunoscut într-un anumit număr de cazuri de către jurisprudenţă, acest procedeu implică dificultăţi teoretice şi practice care-i limitează influenţa.

JOURNAL OF LAW AND SOCIETY 13. EDWARDS, PAUL ; RAM, MONDER; BLACK. JOHN. - Why does employment legislation not damage small firms? = De ce legislaţia angajării forţei de muncă nu aduce prejudicii micilor firme? În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.2, 2004. - p.245-265.

Autorii constată că în pofida teoriei convenţionale, legislaţia angajării forţei de muncă din Marea Britanie nu prejudiciază micile firme. Concluzia lor se bazează pe analizarea studiilor de caz efectuate asupra a 18 firme ce funcţionează în trei sectoare diferite de activitate din Marea Britanie. Cu privire la concurenţă, reglementările legislaţiei anajării forţei de muncă nu au efecte negative asupra firmelor mici atunci când condiţiile în care se desfăşoară competiţia sunt bune. În situaţii neprielnice, reglementările menţionate mai sus pot exacerba presiunile concurenţei.

14. LEVI, MICHAEL ; WALL, DAVID S. - Technologies, security and privacy in the post-9/11 European information society = Tehnologii, securitate şi intimitate în societatea informaţională europeană de după 11 septembrie [2001]. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.2, 2004. - p.194-220.

După atentatele de la 11 septembrie 2001 care au avut loc la New York, în lumea occidentală s-au aplicat mai multe strategii de securitate pentru a se realiza o supraveghere mai eficientă a deplasării persoanelor suspecte. În articol se face referire la noile tehnologii care vor permite localizarea unei persoane şi anume stabilirea identităţii, a locuinţei, a locului de muncă a acesteia. Astfel de date vor constitui coloana vertebrală a societăţii informaţionale europene. Autorii cercetează problemele complexe generate de modul în care vor funcţiona aceste tehnologii, care urmăresc îmbunătăţirea bazelor de date, protejând însă, într-o măsură cât mai mare, principiul intimităţii persoanei, în conformitate cu prevederile Directivei privind protecţia datelor a Uniunii Europene.

15. NOBLES, RICHARD ; SCHIFF, DAVID. - A story of miscarriage: Law in the media = O relatare despre eroare: Legea şi mijloacele de comunicare în masă. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.2, 2004. - p.221-244.

În cercetarea pe care au făcut-o în acest articol despre relaţia dintre lege şi mijloacele de comunicare în masă, autorii s-au bazat pe concepţia sociologului Niklas Luhmann. De altfel, N. Luhmann consideră atât legea, cât şi mijloacele de comunicare în masă drept sisteme închise de comunicare, sisteme care-şi construiesc în mod diferit comunicarea referitoare la acelaşi eveniment. Pentru susţinerea punctului lor de vedere, autorii se referă în articol la o speţă prezentată în mod greşit de presă, ca urmare a modului ei specific de abordare a evenimentului în cauză.

16. VICK, DOUGLAS W. - Interdisciplinarity and the discipline of law = Interdisciplinaritate şi disciplina juridică. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.2, 2004. - p.163-193.

Autorul analizează efectele cercetării interdisciplinare din domeniul dreptului şi evidenţiază relaţia dintre interdisciplinaritate şi disciplina juridică. În articol se precizează că, în domeniul juridic, relaţia dintre omul de ştiinţă, implicat în cercetările interdisciplinare şi practician garantează perpetuarea unei identităţi disciplinare distincte şi coerente a legii.

MODERN LAW REVIEW

17. BALDWIN, ROBERT. - The new punitive regulation = Noua reglementare punitivă. În: Modern law review. - Boston : Blackwell Publishers, nr.3, 2004. - p.351-383.

Autorul atrage atenţia asupra tendinţelor ce se manifestă în legislaţia britanică de a se pune accentul pe latura represivă a reglementărilor. Această înclinaţie spre sancţiunea penală este constatată, în Marea Britanie, inclusiv în politica guvernamentală. O cale de a limita abordarea punitivă o reprezintă, de pildă, stimularea, într-o măsură mai mare, a capacităţilor de autoreglare ale corporaţiilor, cu condiţia de a se ţine cont de pericolele pe care le implică efectuarea unei asemenea autoreglări, ce pot consta în lipsă de legitimitate, incorectitudine, exclusivism şi ineficienţă.

18. BARMES, LIZZIE. - The continuing conceptual crisis in the common law of the contract of employment = Continuarea crizei conceptuale în ce priveşte contractul de angajare în dreptul jurisprudenţial. În: Modern law review. - Boston : Blackwell Publishers, nr.3, 2004. - p.435-464.

În dreptul jurisprudenţial al Marii Britanii, accentul se pune cu prioritate, în privinţa contractului de angajare, pe obligaţii şi nu pe remedii. În unele cazuri, existenţa sau inexistenţa delictului încălcării de către patron a contractului de angajare este legată de reacţia salariatului. Autoarea constată apariţia unei crize conceptuale în această materie în Marea Britanie şi pledează pentru încheierea şi respectarea contractelor de angajare în termenii stabiliţi prin lege.



19. CASE, PAULA. - Secondary iatrogenic harm: Claims for psychiatric damage following a death caused by medical error = Al doilea prejudiciu iatrogen: Pretenţii pentru vătămare psihiatrică după un deces cauzat de o eroare medicală. În: Modern law review. - Boston : Blackwell Publishers, nr.4, 2004. - p.561-587.

Autoarea cercetează problema fezabilităţii pretenţiilor de despăgubire ale rudelor pentru vătămare psihiatrică, ca urmare a decesului unui membru al familiei determinat de o eroare medicală. De altfel, în acest context, gradul de rudenie cu persoana decedată în circumstanţa mai sus amintită joacă un rol important. În articol se precizează că este deosebit de greu de refuzat acordarea compensaţiei pentru ruda care suferă de pe urma vătămării psihiatrice. Se readuce, totodată, în atenţie scandalul provocat în Marea Britanie de prelevarea de organe şi sunt amintite plângerile depuse de părinţii copiilor decedaţi.

20. MORGAN, JONATHAN. - Tort, insurance and incoherence = Prejudiciu, asigurare şi incoerenţă. În: Modern law review. - Boston : Blackwell Publishers, nr.3, 2004. - p.384-401.

Autorul abordează în articol tema necesităţii păstrării coerenţei în legislaţia civilă britanică, evidenţiind principiul responsabilităţii individuale. În acest context, analizează problema obligativităţii asigurării în legislaţia civilă, care a stârnit unele controverse în rândurile specialiştilor britanici.

21. VAN ZYL SMIT, DIRK ; ASHWORTH, ANDREW. - Disproportionate sentences as human rights violations = Sentinţele disproporţionate ca violări ale drepturilor omului. În: Modern law review. - Boston : Blackwell Publishers, nr.4, 2004. - p.541-560.

Autorii explorează conceptele disproporţionalităţii şi în special problema disproporţionalităţii în elaborarea sentinţelor, remarcând că mai multe constituţii şi documente privind apărarea drepturilor omului interzic, explicit sau implicit, sentinţele disproporţionate. De asemenea, autorii evidenţiază faptul că în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din proiectul de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa este prevăzut dreptul cetăţeanului de a nu fi supus unei sentinţe disproporţionate.

REVUE CRITIQUE DE DROIT INTERNATIONAL PRIVÉ 22. MAGNIER, VÉRONIQUE. - La société européenne en question = Societatea europeană pusă în discuţie. În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2004. - 555-587.

La data de 8 octombrie 2001 a fost adoptat Regulamentul Consiliului nr. 2157/2001, ceea ce după părerea autorului reprezintă o inovaţie majoră, chiar şi pentru ţări care, ca şi Franţa cunosc diferite tipuri de societăţi. De acum înainte, va fi posibil să se opteze în anumite condiţii, pentru o formă europeană de societate. Statutul societăţii europene este analizat de autor din perspectiva identităţii, precum şi utilităţii sale, autorul oprindu-se asupra aspectului privind concurenţa severă căreia societatea europeană va trebui să-i facă faţă din partea societăţilor comerciale de drept naţional.

23. TURPIN, DOMINIQUE. - Les nouvelles lois sur l'immigration et l'asile dans le contexte de l'Europe et de la mondialisation = Noile legi asupra imigraţiei şi azilului în contextul european şi al mondializării. În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2004. - p.311-393.

Autorul prezintă noutăţile aduse de Legea din 26 noiembrie 2003 referitoare la gestionarea imigraţiei, şederea străinilor în Franţa şi la cetăţenie, precum şi de Legea din 10 decembrie 2003 referitoare la dreptul de azil. Cele două legi ameliorează procesul de controlare a fluxului de imigranţi şi favorizează integrarea străinilor stabiliţi legal pe teritoriul francez.

REVUE DE SCIENCE CRIMINELLE ET DE DROIT PENAL COMPARÉ 24. BOURGOIN, NICOLAS ; GALINDO, CAROLE. - La règle et son application: la punition en prison = Norma şi aplicarea sa: pedeapsa în închisori. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2004. - p.323-338.

Regimul pedepselor din închisori a făcut obiectul unei importante reforme în anul 1996, în Franţa. Reforma regimului disciplinar este în parte motivată de dorinţa de a da mai multe drepturi deţinuţilor. Ea este indispensabilă pentru a menţine ordinea şi disciplina în cadrul penitenciarelor, dar şi pentru a respecta drepturile fundamentale. Scopul articolului este de a evalua impactul reformei din 1996 asupra practicilor disciplinare.

25. CATHALA, BRUNO. - Les polices de l'Union Européenne: rapports avec les juridictions internationales = Poliţiile din Uniunea Europeană: raporturile cu jurisdicţiile internaţionale. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2004. - p.609-626.

Autorul analizează raporturile dintre poliţiile din Uniunea Europeană şi jurisdicţiile internaţionale penale. Lărgirea de la 1 mai 2004 a Uniunii Europene la 25 de state reprezintă o nouă provocare pentru cooperearea poliţiilor europene cu jurisdicţiile internaţionale.

26. DELMAS-MARTY, MIREILLE. - Avant-propos = Cuvânt înainte. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2004. - p.549-552.

În "Revue de science criminelle et de droit pénal comparé", nr.3/2004 este abordată tema "Politica externă şi de securitate comună". Problema poliţiilor din Europa este de mare actualitate, fiind tratată, pe de o parte, prin compararea anchetelor financiare efectuate prin Oficiul de luptă antifraudă, pe de altă parte a operaţiunilor de "gestionare civilă a crizelor", legate de politica externă şi de securitate comună şi a chestiunilor justiţiei şi a afacerilor interne. Ea se situează în centrul internaţionalizării penale, care născută dintr-o construcţie simultan europeană şi mondială nu suprimă diversitatea



sistemelor naţionale, fiind rezultanta unui ansamblu de relaţii de o extremă complexitate. Articolele prezentate ilustrează această complexitate sub diferitele sale faţete - operaţională, instituţională şi normativă.

27. DORÉ, FRÉDÉRIC. - La gestion civile des crises par l'Union Européenne = Gestionarea civilă a crizelor de către Uniunea Europeană. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2004. - p.571-574.

Autorul analizează aspectele civile ale gestionării crizelor de către Uniunea Europeană, progresele realizate în domeniul poliţienesc şi al statului de drept.

28. KERCHOVE, GILLES DE. - Brèves réflexions sur la coopération policière au sein de l'Union européenne = Scurte reflecţii asupra cooperării dintre poliţii în cadrul Uniunii Europene. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2004. - p.553-570.

Strategia europeană de securitate invită la prevenirea şi combaterea noilor ameninţări prin mobilizarea diverselor mijloace de acţiune politice, diplomatice, umanitare, economice, financiare, de poliţie, judiciare, militare de care dispune Uniunea. Sunt aspecte la care se referă autorul articolului, care analizează de asemenea Declaraţia Consiliului European împotriva terorismului, mai precis, trei decizii care vor imprima un nou dinamism cooperării poliţiilor în cadrul UE - crearea în cadrul Consiliului a grupurilor însărcinate cu dezvoltarea coordonării operaţiunilor de poliţie, interoperabilitatera băncilor de date şi ameliorarea culegerii şi folosirii informaţiilor între statele membre.

29. LISSOUCK, FÉLIX FRANÇOIS. - Le statut juridique des groupes d'intervention régionaux (GIR): entre Etat de droit et logique sécuritaire = Statutul juridic al grupurilor de intervenţie regionale (GIR): între statul de drept şi logica de securitate. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2004. - p.267-282.

În Franţa, prin circulara interministerială din 22 mai 2002 au fost create Grupele de intervenţie regionale (GIR). Pe plan instituţional, s-a decis să fie reunite sub acelaşi Minister - al internelor - jandarmeria, care cel puţin pe plan funcţional îşi păstrează statutul militar şi poliţia naţională. Scopul este de a regrupa mijloacele celor două forţe de securitate, pentru o mai mare eficacitate. GIR reprezintă un fel de "task force" care poate acţiona de urgenţă sau ca simplă forţă de sprijin, pentru a asista forţele speciale de poliţie şi a răspunde la o puternică solicitare de securitate. După părerea autorului, legitimitatea GIR trebuie să se concilieze cu exigenţa legalităţii lor.

30. MANACORDA, STEFANO. - Les missions à l'étranger de l'Union Européenne face au droit pénal = Misiunile în străinătate ale Uniunii Europene şi dreptul penal. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2004. - p.575-588.

În perspectiva prezentată de autor, folosirea forţelor militare şi de poliţie sub comandamentul unificat al Uniunii ridică probleme inedite şi puţin explorate, atât în ceea ce priveşte dreptul penal de fond, cât şi procedura. Aceste aspecte sunt abordate fără a subestima problemele fundamentale şi spinoase care se referă la legitimitatea intervenţiilor de acest tip şi pentru care dreptul constituţional şi dreptul internaţional sunt chemate să aducă răspunsuri.

31. MARIE-SCHWARTZENBERG, NADINE. - Le nouveau Code de procédure pénale de la Fédération de Russie: rupture ou continuité? = Noul Cod de procedură penală al Federaţiei Ruse: ruptură sau continuitate. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2004. - p.311-322.

Noul Cod de procedură penală al Federaţiei Ruse a intrat în vigoare în anul 2002. Modificările importante care i-au fost aduse se referă în special la detenţia provizorie, motivele de clasare ale unei afaceri, punerea în mişcare a acţiunii publice. Sunt prezentate aspecte care se referă la funcţiile procurorului prevăzute în noul Cod de procedură penală.

32. MARINI, GAETANO. - La gestion des crises dans l'Union européenne et les juridictions nationales = Gestionarea crizelor în Uniunea Europeană şi jurisdicţiile naţionale. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2004. - p.597-608.

Sunt prezentate consideraţiile autorului pe tema gestionării crizelor în context european, precum şi noile strategii de intervenţie comune pentru pace. O multitudine de state astăzi, şi de peste un deceniu, sunt unite într-un acelaşi proiect de cooperare. Articolul abordează un domeniu fecund reflecţiilor privind materia penală şi ridică o serie de probleme care par dificil de definit.

33. RÉMY, GÉRARD. - La gestion civile et militaire des crises dans l'Union Européenne: problèmes opérationnels = Gestionarea civilă şi militară a crizelor în Uniunea europeană: probleme operaţionale. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2004. - p.589-596.

Autorul se referă la participarea jandarmeriei în gestionarea civilă şi militară a crizelor şi de asemenea, la proiectul de creare a unui corp european de jandarmerie. Inspirat de "Eurocorps", acesta presupune existenţa unui stat major permanent, prepoziţionat şi de capacităţi turnante între diferitele ţări.

34. SKINNER, STEPHEN. - L'impact du "Human Rights Act 1998" sur le droit de la légitime défense en Angleterre = Impactul "Human Rights Act 1998" asupra dreptului la legitimă apărare în Marea Britanie. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2004. - p.283-294.

Adoptarea "Human Rights Act 1998" în Marea Britanie a însemnat înglobarea în dreptul englez a drepturilor recunoscute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Legea crează mecanisme speciale pentru protecţia acestor drepturi, scopul ei fiind acela de a ameliora cunoaşterea drepturilor omului în cultura juridică engleză şi de a da Convenţiei CEDO un efect



direct în dreptul englez. Astfel, victimele încălcării unui drept au posibilitatea să invoce direct drepturile care decurg din CEDO în faţa jurisdicţiilor engleze. Articolul prezintă şi un bilanţ al conflictelor apărute între dreptul englez şi CEDO, explicând modul în care legea din 1998 ar putea face faţă acestor probleme.

35. TRICOT, JULIETTE. - Synthèse des débats = Sinteza dezbaterilor. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2004. - p.627-630.

Este prezentată sinteza dezbaterilor care au avut loc cu prilejul zilei de studiu "Politique étrangère et sécurité commune, questions de droit pénal"(Politica externă şi de securitate comună, probleme de drept penal). Autoarea subliniază faptul că perspectiva unei creşteri accelerate a misiunilor de poliţie a UE invită în continuare la reflecţii lansate cu ocazia acestei zile de studiu, demonstrând bogăţia şi complexitatea problematicilor ridicate, precum şi amploarea muncii normative care trebuie îndeplinită.

36. VIENNOIS, JEAN-PIERRE. - La légitime défense en droit de la concurrence - ou l'emprunt concevable d'une notion au droit pénal = Legitima apărare în dreptul concurenţei - sau împrumutul admisibil al unei noţiuni din dreptul penal. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2004. - p.295-310.

După părerea autorului, dreptul concurenţei trebuie să se deschidă în principiu spre legitima apărare, admiterea legitimei apărări în dreptul concurenţei putând contribui la perfecţionarea dreptului.

REVUE DU DROIT PUBLIC 37. BASILIEN-GAINCHE, MARIE-LAURE. - Le lobbying européen: bénéfices et préjudices du fonctionnalisme dans l'optique communautaire = "Lobbying" european: beneficii şi prejudicii ale funcţionalismului în optică comunitară. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2004. - p.755-797.

Ţările europene continentale, puţin înclinate spre a face "lobby", ca de exemplu Franţa, au învăţat să practice "lobbying"-ul care s-a dovedit a fi necesar pentru funcţionarea Comunităţilor, apoi a Uniunii Europene. După părerea autorului, cu toate că acţiunile grupurilor de interes prezintă avantajul de a contribui la aprofundarea şi la lărgirea Europei, acestea pot induce câteva inconveniente.

38. CAMBY, JEAN-PIERRE. - Le Gouvernement "Raffarin III" = Guvernul "Raffarin III". În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr. 3, 2004. - p.601-608.

Autorul articolului - profesorul universitar Jean-Pierre Camby realizează o analiză pe plan instituţional a Guvernului "Raffarin III", cel de-al 30-lea Guvern al Franţei, referindu-se la Constituţia franceză, alegeri, precum şi la structura Guvernului în Franţa.

39. CLERGERIE, JEAN-LOUIS. - La place de la réligion dans la future Constitution européenne = Locul religiei în viitoarea Constituţie Europeană. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2004. - p.739-754.

Autorul este interesat de controversele privind inserarea în proiectul de Tratat al Constituţiei Europene a unei referinţe la creştinism, cât şi la consecinţele acesteia. După părerea sa, prezenţa sau absenţa unei asemenea menţiuni în acest text esenţial nu ar fi lipsită de consecinţe în ceea ce priveşte natura însăşi a sistemului comunitar.

40. DELPIERRE, NICOLAS ; PAPADIMITRIOU, THEODORA; PINCEMAILLE, DELPHINE. - Le Traité instituant une Constitution Européenne = Tratatul care instituie Constituţia Europeană. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2004. - p.609-632.

Autorii, doctoranzi, viitori profesori-cercetători au la dispoziţie spaţiul revistei pentru a dezbate liber asupra proiectului de Tratat al Constituţiei Europene.

41. LE POURHIET, ANNE-MARIE. - Référendums aux Antilles "Nou pa ka acheté chat an sak" = Referendum-ul în Antile "Nou pa ka acheté chat an sak". În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2004. - p. 659-680.

Autorul comentează revizuirea constituţională din 28 martie 2003 care a avut loc în insulele Antile. După părerea sa, rezultatele din 8 decembrie 2003 apar ca o consecinţă naturală a confuziei juridice, dublate de neîndemânare politică.

42. MÉNELET, BRIAN. - Les réalités de la démocratie participative dans l'aménagement et l'équipement du territoire: les apports de la loi "démocratie de proximité" = Realităţile democraţiei participative în amenajarea teritoriului: aportul legii "democraţie de proximitate". În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2004. - p.715-738.

Încă de la începutul anilor '80, legiuitorul francez a ţinut cont de solicitările cetăţenilor în materie de protecţie a mediului şi de informare privind amenajarea teritoriului la nivel local. Astfel, cea de-a treia intervenţie a legiuitorului se manifestă prin Legea nr.2002-276 denumită "democraţia de proximitate", care pare să îndeplinească condiţia prealabilă a unei bune informări a publicului în optica participării sale la procesul decizional local. Sunt prezentate aspecte care se referă la această lege.



43. ORAISON, ANDRÉ. - La reconnaissance de la "démocratie participative" par l'article additionnel 72-1 de la Constitution = Recunoaşterea "democraţiei participative" prin articolul adiţional 72-1 al Constituţiei. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2004. - p.633-658.

Autorul îşi prezintă observaţiile asupra referendumurilor locale recunoscute în ansamblul colectivităţilor teritoriale ale Republicii Franceze, în urma revizuirii constituţionale din 28 martie 2003.

44. POLLET, DELPHINE. - Vers une prochaine disparition des actes parlementaires? = Spre o viitoare dispariţie a actelor parlamentare? În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2004. - p. 693-714.

Actele parlamentare definite în sens larg, ca acte care emană de la organele parlamentare, beneficiază de o totală imunitate în faţa judecătorului administrativ, în Franţa. După părerea autorului, actele parlamentare nu vor putea dispare, trecerea la criteriul material de competenţă, deci la o definire materială a actelor parlamentare face să supravieţuiască un nucleu ireductibil de acte parlamentare.

45. PRUNIER, GUY. - Le statut des partis politiques en Europe = Statutul partidelor politice în Europa. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2004. - p.681-693.

Regulamentul CE nr.2004-2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind statutul şi finanţarea partidelor politice la nivel european a fost publicat la data de 15 februarie 2004. După părerea autorului, originalitatea acestui text este evidentă, mai ales, în comparaţie cu normele de drept francez stabilite prin Legea nr.88-227 din 11 martie 1998 privind transparenţa financiară a vieţii politice. În pofida regulilor de finanţare publică care sunt asemănătoare, cele două texte consolidează vocaţii atribuite unor partide diferite.

REVUE FRANÇAISE DE DROIT CONSTITUTIONNEL 46. CASTAING, CÉCILE. - La ratification implicite des ordonnances de codification. "Haro sur la grande illusion" = Ratificarea implicită a ordonanţelor de codificare. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.58, 2004. - p.275-304.

Prezentând bilanţul ordonanţelor de codificare pentru anul 2002, Comisia superioară de codificare a ridicat problema ratificării şi a făcut din aceasta o prioritate. Este admis faptul că ratificarea unei ordonanţe poate rezulta din voinţa implicită "în mod clar" exprimată de Parlament sau în urma unei legi care, fără să aibă această ratificare ca obiect direct, îl implică neapărat. Scopul studiului este de a pune în evidenţă aspecte legate de ratificarea implicită a ordonanţelor.

47. DUTHEILLET DE LAMOTHE, OLIVIER. - Le Conseil Constitutionnel et le droit européen = Consiliul Constituţional şi dreptul european. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.57, 2004. - p.22-35.

Autorul îşi prezintă consideraţiile cu privire la relaţiile dintre Consiliul Constituţional francez şi dreptul european, modul în care acestea au evoluat, precum şi consideraţii privind viitorul acestora.

48. GAÏA, PATRICK. - La Charte des droits fondamentaux de l'Union Européenne = Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.58, 2004. - p.227-246.

Autorul îşi prezintă consideraţiile asupra metodei privitoare la procedura de elaborare a Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Analiza conţinutului acesteia îi permite autorului să-şi prezinte reflecţiile în legătură cu influenţa acestui text, cât şi cu problemele pe care acesta le ridică.

49. GELARD, PATRICE. - L'actualité constitutionnelle en Russie, dans les Etats de CEI et de l'Europe centrale et orientale et dans les Etats toujours ou anciennement communistes (juin-décembre 2003) = Actualitatea constituţională în Rusia, statele CSI şi ale Europei centrale şi orientale şi în statele care mai sunt în prezent sau foste comuniste (iunie-decembrie 2003). În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.57, 2004. - p.189-206.

Cronica se referă la actualitatea constituţională din Rusia, statele CSI şi din Europa centrală şi orientală, precum şi statele care mai sunt în prezent sau au fost comuniste, în perioada iunie-decembrie 2003.

50. LE PILLOUER, ARNAUD. - La notion de "régime d'assemblée" et les origines de la classification des régimes politiques = Noţiunea de "régime d'assemblée" şi originile clasificării regimurilor politice. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.58, 2004. - p.305-334.

Dezbaterea privind reducerea mandatului prezidenţial la 5 ani are meritul de a fi permis reapariţia unei noţiuni abandonate de mult timp, aceea de "régime d'assemblée", categorie menţionată printre marile clase de regimuri politice. Autorul propune examinarea în profunzime a acestei noţiuni, a cărei definiţie face obiectul unor divergenţe fundamentale în cadrul doctrinei constituţionale. Sunt examinate condiţiile în care a apărut noţiunea în calitate de regim politic şi motivele desuetudinii sale.

51. LEVINET, MICHEL. - Droit constitutionnel et Convention européenne des droits de l'homme. A propos de l'arrêté rendu le 13 février 2003 par la Cour de Strasbourg dans l'affaire Refah Partisi et autres c/Turquie = Dreptul constituţional şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Pe marginea deciziei emise la data de 13 februarie 2003 de către Curtea de la Strasburg în afacerea Refah Partisi şi



altele c/Turcia. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.57, 2004. - p.207-221.

Articolul reprezintă rezultatul unei comunicări prezentate în cadrul unei zile de studiu, consacrată temei "L'héritage religieux/spirituel de l'identité européenne" (Moştenirea religioasă/spirituală a identităţii europene). Aspectele dezbătute se referă la problema conformităţii cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a eventualei întemeieri în cadrul unui stat-membru al Consiliului Europei a unui stat religios.

52. LUCHAIRE, FRANÇOIS. - Le Conseil Constitutionnel et l'alternance politique = Consiliul Constituţional şi alternanţa politică. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris: Presses Universitaires de France, nr.57, 2004. - p.9-21.

În mai multe domenii, jurisprudenţa Consiliului Constituţional francez indică o anumită evoluţie. Autorul examinează succesiv competenţa Consiliului Constituţional, procedura legislativă, precum şi drepturile şi libertăţile. După părerea sa, evoluţia jurisprudenţei corespunde evoluţiei societăţii.

53. PARK, INSOO. - Considérations sur la fonction législative en République de Corée = Consideraţii asupra funcţiei legislative în Republica Coreea. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.58, 2004. - p.247-274.

De la elaborarea sa în anul 1948, Constituţia Republicii Coreei este norma supremă, iar în urma revizuirilor constituţionale şi legislative, procedura legislativă a fost modificată de mai multe ori. Autorul analizează aspecte legate de domeniul legii, procedura legislativă, precum şi de controlul de constituţionalitate a legilor.

54. RICCI, JEAN-CLAUDE. - Introduction = Introducere. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris: Presses Universitaires de France, nr.57, 2004. - p.5-8.

Constituţia franceză a sărbătorit 45 de ani de existenţă. Colocviul Institutului de studii politice care s-a ţinut în octombrie 2003, la Aix-en-Provence a fost dedicat acestei teme. Revista "Revue française de droit constitutionnel" publică extrase din contribuţiile prezentate de autori consacraţi, iar în introducere, autorul se referă la celebrarea aniversării, făcând şi o scurtă prezentare a participanţilor - personalităţi reputate - la acest colocviu.

55. SANTOLINI, THIERRY. - L'adoption des lois par les commissions parlementaires en Italie = Adoptarea legilor de către comisiile parlamentare în Italia. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.57, 2004. - p.159-187.

Specificul vieţii politice din Italia stă la originea unei dezvoltări considerabile a activităţii legislative a comisiilor parlamentare. Autorul consideră că în pofida dispoziţiilor prevăzute, acestea devin un loc privilegiat al producţiei legislative.

56. SCOFFONI,GUY ; BELL, JOHN; SAUNDERS, CHERYL. - L'actualité constitutionnelle dans les pays de "common law" et de droit mixte (janvier-juin 2003), Australie, Etats-Unis, Royaume-Uni = Actualitatea constituţională în ţările de "common law" şi de drept mixt (ianuarie-iunie 2003), Australia, SUA, Marea Britanie. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.57, 2004. - p.131-158.

Cronica este consacrată dreptului constituţional străin, actualităţii constituţonale din Australia, SUA, Marea Britanie, în perioada ianuarie-iunie 2003.

REVUE INTERNATIONALE DE DROIT COMPARÉ 57. CULOT, MARC. - La place du parlement national dans l'Union Européenne: étude comparée entre la France et le Danemark = Locul Parlamentului naţional în Uniunea Europeană: studiu comparat între Franţa şi Danemarca. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2004. - p.677-686.

Scopul articolului este de a compara modul în care parlamente cu caracteristici diferite au reacţionat la fenomenul construcţiei europene. Adaptările funcţionale suferite de parlamentul francez şi cel danez la procesul de integrare europeană reprezintă, după părerea autorului, rezultatul unor acorduri negociate între parlamentari şi guvernanţi. Procedurile originale la care s-a recurs demonstrează capacitatea de reacţie a parlamentelor în faţa schimbărilor impuse de construcţia europeană.

58. DAUNER-LIEB, BARBARA. - Vers un droit européen des obligations? = Spre un drept european al obligaţiilor? În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2004. - p.559-570.

Autoarea îşi prezintă consideraţiile pe marginea unui subiect important şi anume elaborarea unui drept european al obligaţiilor, ceea ce ar putea reprezenta un pas decisiv spre unitate internă, dar modificările care ar putea fi aduse dreptului obligaţiilor în ţările membre ar afecta "identitatea juridică" a acestora. Este analizată reforma dreptului obligaţiilor în Germania, care, după părerea sa, nu poate reprezenta un model pentru dreptul european al obligaţiilor. A crea un drept european al obligaţiilor ridică multe probleme care sunt analizate de articol.

59. GALEY, MATHIEU. - Genèse de l'Etat et droit des sols: l'empreinte de la dinamique institutionnelle sur la formalisation juridique de la propriété = Geneza statului şi dreptul terenurilor :



amprenta dinamică instituţională asupra formalizării juridice a proprietăţii. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2004. - p.685-702.

Articolul prezintă comparativ legăturile organice şi istorice existente în Franţa şi în Marea Britanie, între geneza statului liberal şi gestaţia proprietăţii private. Diferenţele formale prin care este posibil să se opună modul în care obţinerea terenului este organizată juridic în dreptul englez şi cel francez îşi au originea într-o anume concepţie a relaţiilor dintre stat şi societate, între interesul general şi cel particular, iar această concepţie transpare de altfel, în metodologia legislativă adoptată pentru reforma regimurilor funciare.

60. LE MAGNEN, ELOÏSE. - Droit, langue et liberté de l'expression: la politique linguistique en question: étude de jurisprudence comparée en France et aux Etats-Unis = Dreptul, limba şi libertatea de expresie: politica lingvistică: studiu de jurisprudenţă comparată în Franţa şi în Statele Unite. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2004. - p.703-710.

Libertatea de expresie, invocată recent, pentru prima dată în două decizii din Franţa şi SUA, pentru a se opune unei reglementări lingvistice, reţine atenţia autorului articolului. În ce măsură politica lingvistică aduce atingere libertăţii de expresie reprezintă întrebarea la care jurisprudenţa răspunde, mergând mai departe printr-o altă întrebare. Poate oare statul să intervină în domeniul lingvistic fără să impieteze asupra drepturilor fundamentale ale cetăţenilor?

61. RENAUDIE, VIRGILE. - Les USA pays des droits de l'Homme? Un instrument universel de protection des droits de l'Homme méconnu: le "US Alien Tort Claim Act" = SUA - o ţară a drepturilor omului? Un instrument universal de protecţie a drepturilor omului necunoscut: "US Alien Tort Claim Act". În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2004. - p.603-624.

"Alien tort claim act" este unul din cele mai vechi texte juridice ale SUA, care cunoaşte începând cu anii '80, o surprinzătoare renaştere. El permite urmărirea în faţa jurisdicţiilor americane, numai în dreptul civil, a persoanelor de altă cetăţenie decât americană, suspectate că au încălcat dreptul internaţional al drepturilor omului. El este completat de "Torture victim prevention act " din 1991, adoptat de Congres. Este precizat câmpul de aplicare al acestui instrument şi sunt puse în lumină, concsecinţele sale juridice şi politice.

62. SCHILLER, SOPHIE. - L'éffacement des dettes permet-il un nouveau départ? Comparaison franco-américaine = Ştergerea datoriilor permite un nou punct de plecare? O comparaţie Franţa - SUA. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2004. - p.655-678.

Autorul apreciază eficacitatea celor patru proceduri franceze de ştergere a datoriilor debitorilor aflaţi în dificultate şi analizează procedurile din alte sisteme străine, căutând eventuali factori de ameliorare a eficienţei procedurilor franceze. Modelul este căutat mai ales în dispoziţiile aplicate în SUA, ţinând cont de faptul că de peste două secole, procedurile americane urmăresc obiectivul de a oferi o a doua şansă debitorilor aflaţi în dificultate.

63. VERGNIOLLE DE CHANTAL, FRANÇOIS. - La Cour Rehnquist et le fédéralisme aux Etats-Unis: peut-on parler d'un projet néofédéral? = Curtea Rehnquist şi federalismul în Statele Unite: se poate vorbi de un proiect neofederal? În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2004. - p.571-602.

Articolul prezintă plecând de la jurisprudenţa actuală a Curţii Supreme a Statelor Unite, care a lansat cea mai amplă dezbatere asupra federalismului, începând cu anii '30, opiniile sale privind dezvoltarea noii jurisprudenţe federale. Federalismul, departe de a se reduce la un cadru instituţional, ar putea deveni unul din principille Curţii actuale. De la începutul anilor '90, Curtea a emis o serie de decizii care poartă marca unei "reîntoarceri antifederale". De la ascensiunea lui Wiliam Hubbs Rehnquist la postul de "Chief Justice" în 1986, Curtea a întreprins un profund viraj în jurisprudenţa sa, într-un sens clar conservator. După părerea sa, caracterul ideologic al deciziei din 2000 - Bush v. Gore ilustrează fragilităţile jurisprudenţei antifederale a Curţii, conduse de Rehnquist.

64. VIGNERON, SOPHIE. - L'authenticité d'une oeuvre d'art. Comparaison franco-anglaise = Autenticitatea unei opere de artă. Comparaţie Franţa - Marea Britanie. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2004. - p.625-654.

În cazul unei opere de artă care nu este autentică, colecţionarii doresc să obţină restituirea sumelor plătite către vânzător. Normele juridice engleze şi franceze care-i permit acest lucru sunt foarte diferite, existând concepţii diferite ale contractului. În timp ce, în dreptul francez, convenţia reprezintă un acord al voinţelor, contractul în dreptul englez reprezintă un schimb de promisiuni. Aprecierea conceptului de eroare face posibilă în dreptul francez obţinerea anulării contractului pentru viciu de consimţământ, în timp ce în dreptul englez sunt căutate alte mecanisme - cel de "misrepresentation" şi de inexecutare. Autorul consideră că armonizarea europeană trebuie să aibă loc prin definirea unor cauze contractuale comune, fapt avut în vedere de Comisia europeană, prin planul său de acţiune recent. O astfel de armonizare ar permite încurajarea creării unei pieţe de artă europeană omogenă.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL 65. GOUBEAUX, GILLES. - Il était une fois ... la Doctrine. = A fost odată ... Doctrina. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 2004. - p.239-250.

Articolul este consacrat unui comentariu pe marginea volumului "La Doctrine" publicat la editura Dalloz, în colecţia "Méthodes de droit" - autori: Philippe Jestaz şi Christophe Jamin. Autorii volumului îşi prezintă reflecţiile asupra organizării şi funcţionării sistemului juridic francez şi pun în lumină aspecte privind surse de drept bogate în paradoxuri.



66. HIEZ, DAVID. - La nature juridique de la dation en paiement. (Une modification de l'obligation aux fins du paiement) = Natura juridică a dării în plată. (O modificare a obligaţiei în scopul plăţii). În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 2004. - p.199-204.

După părerea autorului, darea în plată reprezintă o modificare a obligaţiei în scopul plăţii, ceea ce va permite abordarea dintr-un unghi nou a unei chestiuni mult dezbătute privind regimul juridic al dării în plată, precum şi garanţiile de care dispune creditorul.

67. MARTIN, RAYMOND. - Les cheminements des pouvoirs judiciaires depuis 1789 = Evoluţia puterilor judiciare, începând cu anul 1789. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 2004. - p.251-260.

Analiza propusă de autor are în vedere schiţarea evoluţiei istorice a puterilor judiciare în Franţa. Din analiza propusă rezultă că pot fi distinse mai multe puteri judiciare, iar ignorarea multiplicităţii lor poate conduce la confuzii grave.

68. SÉRIAUX, ALAIN. - Conception juridique d'une opération économique: le paiement = Concepţia juridică a unei operaţiuni economice: plata. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 2004. - p.225-238.

În cadrul operaţiunilor economice, plăţile ocupă un loc important. Autorul, preocupat de dimensiunea juridică a acestora prezintă astfel aspecte care se referă la concepţia juridică a plăţilor.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL ET DE DROIT ÉCONOMIQUE 69. BRIAND-MÉLÉDO, DANIÈLE. - Droit de la concurrence, droit constitutionnel substantiel de la communauté européenne = Dreptul concurenţei, drept constituţional substanţial al Comunităţii Europene. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.2, 2004. - p.205-226.

Autorul propune o dezbatere asupra influenţei principiilor generale constituţionale asupra dreptului european al concurenţei.

70. DESHAYES, OLIVIER. - Le dommage précontractuel = Prejudiciul precontractual. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.2, 2004. - p.187-204.

Dificultăţile de identificare a prejudiciului precontractual, provin după părerea autorului, dintr-o analiză câteodată ezitantă, putând fi schiţate soluţii la problemele legate de identificarea prejudiciului precontractual.

71. LAINE, MATHIEU. - La monnaie privé = Moneda "privată". În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.2, 2004. - p.227-243.

Moneda, pe care juriştii au ignorat-o destul de mult timp, este obiectul unui monopol de stat, fiind ancorată astfel în dreptul public. Apariţia unor veritabile monezi electronice - din care unele sunt astăzi deja convertibile în grame de aur - permite, după părerea autorului, ca doctrina clasică să fie pusă într-o nouă lumină şi să fie căutat un regim juridic de drept privat adaptat monedei.



CĂRŢI RECENT ACHIZIŢIONATE DE BIBLIOTECA CONSILIULUI LEGISLATIV1

- Bibliografie indexată∗ -

1 - ADAM, IOAN - Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor / Prof.univ.dr. Ioan Adam. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. XIII, 662 p. - (Curs universitar). ISBN 973-655-502-X : 573394 lei

SUBIECT: drept civil; teoria generală a obligaţiilor; contract civil; răspundere civilă; obligaţii civile 347.4(498)(075.8)/A17

2 - ALEXANDRU, IOAN - Dreptul şi managementul : Dihotomie sau complementaritate. Impactul informatizării / Prof.univ.dr. Ioan Alexandru. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. XVI, 80 p. - (Studii juridice). ISBN 973-655-480-5 : 87156 lei

SUBIECT: drept; drept administrativ; domeniu public; domeniu privat; administraţie publică; management public; informatizare

342.9/A39

3 - ANGHELACHE, CONSTANTIN - România 2003 : Starea economică. Perspective / Constantin Anghelache. - Bucureşti : Editura Economică, 2003. 559 p. Bibliogr. p.557. ISBN 973-590-875-1: 176250 lei

SUBIECT: România; economie 338(498)/A58

4 - ANGHENI, SMARANDA ; VOLONCIU, MAGDA; STOICA, CAMELIA - Drept comercial / Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica. - ediţia a 3-a. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. XVII, 471 p. - (Curs universitar). Indice. ISBN 973-655-456-2 : 435780 lei SUBIECT: drept comercial; fapte de comerţ; comerciant; societate comercială; grup de interes economic; procedura reorganizării judiciare şi a falimentului; contract comercial; cambie; bilet la ordin; cec

347.7(075.8)/A60

5 - BERINDEI, DAN ; PĂCURARIU, MIRCEA; AGRIGOROAIEI, ION - Istoria Senatului României / Autori: acad.prof.dr. Dan Berindei, preot prof.univ.dr. Mircea Păcurariu, prof.univ.dr. Ion Agrigoroaiei...[etc.]. - Bucureşti : Monitorul Oficial, 2004. 895 p.:il.color. Antetitlu : Parlamentul României. Senat. ISBN 973-567-457-2

SUBIECT: România; parlament; senat; istoric; istorie; politică 342.531(498)(091)/I-87

6 - Buletinul jurisprudenţei : Culegere de decizii pe anul 2002 / Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 635 p. - (Jurisprudenţă). ISBN 973-655-449-X

SUBIECT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; jurisprudenţă 340.14/B90

7 - Codul de procedură civilă : Actualizat septembrie 2004 . - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. VII, 192 p. - (La Zi ; 70). ISBN 973-655-530-5 : 82569 lei

SUBIECT: drept procesual civil; Cod de procedură civilă 347.91/.95(498)(094.4)/C60

1 Volumele apărute în Editura ALL BECK, căreia îi mulţumim şi pe această cale, reprezintă donaţia acestei edituri către Consiliul Legislativ ∗ Lucrare realizată de Eliza ORBESCU, expert la Consiliul Legislativ



8 - Codul de procedură civilă : Cu modificările aduse prin OUG nr.58/2003, aprobată prin Legea nr.195/2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. VII, 190 p. - (La Zi ; 46). ISBN 973-655-462-7 : 82569 lei

SUBIECT: drept procesual civil; Cod de procedură civilă; legislaţie 347.91/.95(498)(094.4)/C60

9 - Codul de procedură fiscală şi Normele metodologice de aplicare aprobate prin HG nr.1050/2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 107 p. - (La Zi ; 55). ISBN 973-655-484-8 : 55046 lei

SUBIECT: drept financiar; drept fiscal; Cod de procedură fiscală; legislaţie 342:336.2(498)/C60

10 - Codul familiei : Actualizat septembrie 2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 30 p. - (La Zi; 71). ISBN 973-655-294-2 : 41284 lei

SUBIECT: dreptul familiei; Codul familiei 347.6(498)(094.4)/C60

11 - Codul muncii : Actualizat iulie 2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 116 p. - (La Zi ; 53). ISBN 973-655-485-6 : 41284 lei

SUBIECT: dreptul muncii; Codul muncii; legislaţie 349.2(498)(094.4)/C60

12 - Codul penal : Actualizat septembrie 2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 147 p. - (La Zi ; 68). ISBN 973-655-486-4 : 73394 lei

SUBIECT: drept penal; Cod penal 343(498((094.4)/C60

13 - Codul penal adoptat prin Legea nr.301/2004 publicată în M.Of. nr.575 din 29 iunie 2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. VI, 189 p. - (La Zi ; 47). ISBN 973-655-469-4 : 59633 lei

SUBIECT: Cod penal; România; drept penal; cod penal; legislaţie 343(498)(094.4)/C60

14 - Codul vamal : Regulamentul de aplicare a Codului vamal ; Statutul personalului vamal; Actualizat septembrie 2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 167 p. - (La Zi ; 69). ISBN 973-655-495-3 : 55046 lei

SUBIECT: drept public; drept financiar; cod vamal; regulament vamal; statutul personalului vamal 342/C60

15 - Contabilitatea în partidă simplă pentru veniturile din activităţi independente. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 47 p. - (La Zi ; 58). ISBN 973-655-489-9 : 32110 lei

SUBIECT: contabilitate; societate comercială; profesii liberale; proprietate intelectuală; legislaţie; Cod fiscal 657/C69

16 - COTUŢIU, AURELIA ; FLOREA, DIANA - Manualul grefierului : Noţiuni de drept procesual civil/ Amelia Cotuţiu, Diana Florea. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. XVI, 216 p. ISBN 973-655-491-0 : 183486 lei

SUBIECT: drept procesual civil; grefier 347.91/C79

17 - Creditul ipotecar pentru cumpărarea/construirea de locuinţe : Actualizat septembrie 2004 . - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 62 p. - (La Zi ; 63). ISBN 973-655-486-4 : 32110 lei

SUBIECT: drept civil; contract de credit ipotecar; investiţie imobiliară; Agenţia Naţională pentru Locuinţe 347.75/C84

18 - Discursuri şi dezbateri parlamentare (1864 - 2004) / Editori :Gheorghe Buzatu, Dana Beldiman, Ghe. Prisăcaru, Constantin Sava ; Studiu introductiv Gheorghe Buzatu. - Bucureşti : Editura Mica Valahie, 2004. 940 p. - (Colecţia Senatul României ; 2). Indice. ISBN 973-86667-5-9

SUBIECT: România; parlament; senat; istoric; istorie; discurs parlamentar; dezbatere parlamentară 342.531(498)/D53

19 - Dreptul muncii : Sinteză de practică judiciară comentată / Coordonator prof.univ.dr. Vasile Val Popa. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 214 p. - (Jurisprudenţă). ISBN 973-655-464-3



SUBIECT: dreptul muncii; jurisprudenţă 349.2/D82

20 - Legea contabilităţii : Actualizat septembrie 2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 22 p. - (La Zi ; 60). ISBN 973-655-518-6 : 32110 lei

SUBIECT: contabilitate; legislaţie 657/L40

21 - Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat : Actualizat iulie 2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 36 p. - (La Zi ; 50). ISBN 973-655-477-5 : 32110 lei

SUBIECT: drept procesual; personal judiciar; avocat; legislaţie 347.965(498)(094.5)/L40

22 - Legea pieţei de capital : nr.297 din 26 iunie 2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 112 p. - (La Zi ; 49). ISBN 973-655-474-0 : 45872 lei

SUBIECT: România; drept civil; drept financiar; piaţă de capital; Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare; fond de investiţii; bancă; libera circulaţie a capitalului

347.73(498)(094.5)/L40

23 - Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr.8 din 14 martie 1996 cu modificările şi completările aduse prin Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru ; Legea nr.285/2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 69 p. - (La Zi ; 54). ISBN 973-655-475-9 : 36697 lei.

SUBIECT: drept privat; dreptul proprietăţii intelectuale; drept de autor; legislaţie 347.77/.78(498)(094.5)/L40

24 - Legea privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii nr.346 din 14 iulie 2004:[în vigoare de la 1.08.2004]. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 19 p. - (La Zi ; 57). ISBN 973-655-488-0 : 27523 lei

SUBIECT: drept civil; drept comercial; IMM; legislaţie 347.72/L40

25 - Legislaţia asigurărilor sociale de sănătate : Actualizat septembrie 2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 117 p. - (La Zi ; 67). ISBN 973-655-525-9 : 45872 lei

SUBIECT: drept public; sănătate; asigurare socială de sănătate; legislaţie; asigurare privată de sănătate; asistenţă medicală 342:368/L40

26 - Legislaţia funcţionarilor publici : Statutul funcţionarilor publici ; Actualizat septembrie 2004. - ediţia a 2-a revizuită. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 198 p. - (La Zi ; 62). ISBN 973-655-498-8 : 55046 lei

SUBIECT: drept public; drept administrativ; funcţionar public; Statutul funcţionarilor publici; legislaţie 342.98/L40

27 - Legislaţia pensiilor : Actualizat septembrie 2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 211 p. - (La Zi ; 66). ISBN 973-655-494-5 : 55046 lei

SUBIECT: dreptul muncii; pensie; sistem public de pensii; legislaţie 349.2/L40

28 - Legislaţia profesiei de consilier juridic : Legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic ; Statutul profesiei de consilier juridic. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 38 p. - (La Zi ; 56). ISBN 973-655-487-2 : 32110 lei

SUBIECT: drept public; drept procesual; personal judiciar; consilier juridic; statutul profesiei de consilier juridic; legislaţie 347.965/L40

29 - Legislaţia şomajului : Actualizat septembrie 2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 252 p. - (La Zi ; 61). ISBN 973-655-476-7 : 59633 lei

SUBIECT: dreptul muncii; şomaj; asigurare pentru şomaj; forţă de muncă; fond nerambursabil; legislaţie 349.2/L40

30 - LEGRAND, PIERRE - Dreptul comparat / Pierre Legrand ; traducere şi cuvânt înainte de Raluca Bercea. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2001. 128 p. Bibliogr. p.121. ISBN 973-588-345-1 : 100000 lei

SUBIECT: drept comparat; drept european; drept romano-germanic; common law 340.5/L40



31 - MANDA, CORNELIU - Ştiinţa administraţiei : Curs universitar / Prof.univ.dr. Corneliu Manda. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2004. 288 p. ISBN 973-588-843-2 : 327000 lei

SUBIECT: administraţie publică; drept administrativ; drept constituţional; funcţionar public; ombudsman; Avocatul poporului; drept administrativ comparat

342.9/M22

32 - NISTOREANU, GHEORGHE ; BOROI, ALEXANDRU - Drept penal şi procesual penal : Curs selectiv pentru examenul de licenţă / Prof.univ.dr. Gh. Nistoreanu, prof.univ.dr. Al. Boroi. - ediţia a 3-a revăzută şi adăugită. - Bucureşti: Editura ALL BECK, 2004. 532 p. - (Sinteze şi teste). ISBN 973-655-441-4: 440367 lei

SUBIECT: drept penal; drept procesual penal 343/N78

33 - Noile reglementări privind organizarea judiciară : Actualizat iulie 2004. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 91 p. - (La Zi ; 48). ISBN 973-655-473-2 : 45872 lei

SUBIECT: România; organizare judecătorească; statutul magistraţilor; Consiliul Superior al Magistraturii; legislaţie 347.97(498)(094)/N84

34 - POP, GAVRILĂ ; ŞIMU, GIORGEL; PETRE, GEORGE - Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor : Teorie şi practică judiciară / Pop Gavrilă, Şimu Giorgel, Petre George...[etc.]. - Bucureşti: Editura ALL BECK, 2004. VIII, 280 p. ISBN 973-655-520-8 : 137615 lei

SUBIECT: drept public; drept administrativ; contravenţie 342.9/C67

35 - POPA, VASILE VAL - Drept privat roman : [Curs universitar] / Vasile Val Popa ; prefaţă de acad.prof.univ. Jean Gaudemet. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 392 p. - (Curs universitar). Bibliogr. p.366. ISBN 973-655-506-2

SUBIECT: drept roman; drept privat roman 347(37)/P79

36 - POPA, VASILE VAL - Dreptul muncii / Prof.univ.dr. Vasile Val Popa. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 348 p. - (Manuale Beck). Bibliogr.p. 335. ISBN 973-655-503-8

SUBIECT: dreptul muncii; contract individual de muncă; contract colectiv de muncă; conflict colectiv de muncă; sindicate; răspundere juridică; jurisdicţia muncii; Organizaţia Internaţională a Muncii

349.2/P79

37 - PREDA, MIRCEA ; VASILESCU, BENONICA - Drept administrativ : Partea specială (cu sinteze tematice) / Prof.univ.dr. Mircea Preda, lector univ.drd. Benonica Vasilescu. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2004. 384 p. ISBN 973-588-841-6 : 327000 lei

SUBIECT: drept administrativ; drept administrativ-partea specială 342.9(498)(075.8)/P90

38 - STĂNCIULESCU, LIVIU - Drept civil. Partea specială : Contracte şi succesiuni / Prof.univ.dr. Liviu Stănciulescu. - ediţia a 2-a. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 480 p. - (Curs universitar). ISBN 973-655-429-5 : 458716 lei

SUBIECT: drept civil; contract; dreptul familiei; succesiune 347.4/S76

39 - VOINEAG, VIOREL - Teste grilă pentru magistratură, avocatură şi examenul de licenţă : Drept civil; Drept procesual civil; Drept penal; Drept procesual penal / Viorel Voineag. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. VIII, 758 p. - (Seminarii şi Teste). ISBN 973-655-450-3 : 357798 lei

SUBIECT: drept civil; drept penal 347.962/V84

ISSN 1583-3178

Consiliul Legislativ - Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1, Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711 Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro

" Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ Sorin Popescu, Preşedinte de Secţie Nicolae Turcu, Preşedinte de Secţie Mircea Preda, Preşedinte de Secţie ad-interim

# Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator) Victoria Ţăndăreanu (redactor responsabil) Svetlana Baciu Tudor Prelipceanu

$ Tipografia: R.A. �Monitorul Oficial�, str. Parcului nr. 65, sectorul 1, Bucureşti

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei, ci doar opinii personale ale autorilor.

studii, opinii, informĂri - clr.rode redactare a legilor necesită competenţe juridice speciale,...

Documents