strategia nationala a locuirii -...

Anexă la Hotărârea Guvernului nr. _____/_________ pentru aprobarea Strategiei Naţionale a Locuirii

STRATEGIA NAȚIONALĂ A LOCUIRII

1

Cuprins

Capitolul I. Introducere .......................................................................................................................................... 7

1. Reforma politicii locuirii, o oportunitate pentru România ......................................................................................... 7 2. Strategia Naţională a Locuirii, un instrument pentru reforma politicii locuirii ........................................................... 9

Capitolul II. Analiza situației locuirii în România .................................................................................................. 12

1. Caracteristicile Locuirii ............................................................................................................................................. 12 2. Urbanism şi infrastructură ....................................................................................................................................... 22 3. Regenerare urbană .................................................................................................................................................. 28 4. Expunerea / vulnerabilitatea la riscuri naturale ....................................................................................................... 29 5. Piaţa Imobiliară ....................................................................................................................................................... 33 6. Finanţarea locuinţelor ............................................................................................................................................. 40 7. Dezvoltatorii privaţi ................................................................................................................................................. 44 8. Evaluarea și impozitarea proprietății ....................................................................................................................... 48 9. Retrocedările ........................................................................................................................................................... 49 10. Accesibilitatea locuințelor din punctul de vedere al preţului ................................................................................... 50 11. Accesibilitatea ca preţ a locuinţelor ......................................................................................................................... 52 12. Grupuri în situație de risc de excluziune de la locuire .............................................................................................. 58 13. Deprivarea în domeniul locuirii – cauză şi rezultat al marginalizării ......................................................................... 63 14. Eficienţa energetică şi durabilitatea mediului .......................................................................................................... 73

Capitolul III. Priorități, politici și cadru juridic actual ........................................................................................... 80

1. Părțile interesate relevante din sectorul locuirii ...................................................................................................... 80 2. Cadrul juridic şi legile relevante ............................................................................................................................... 83 3. Programe aferente sectorului locuirii în România .................................................................................................... 89

Capitolul IV. Definirea problemei ........................................................................................................................ 98

1. Calitatea slabă a fondului imobiliar existent .......................................................................................................... 100 2. Riscul seismic ......................................................................................................................................................... 101 3. Locuinţe inadecvate pentru grupurile sărace şi vulnerabile ................................................................................... 104 4. Ineficienţa pieţei de locuinţe ................................................................................................................................. 107 5. Proiecte de regenerare urbană .............................................................................................................................. 109 6. Cadrul legal şi instituţional .................................................................................................................................... 113

Capitolul V. Scopul şi obiectivele strategiei ....................................................................................................... 118

Capitolul VI. Principii generale........................................................................................................................... 119

Capitolul VII. Direcții de acțiune ........................................................................................................................ 121

Capitolul VIII. Implicaţii bugetare şi legislative .................................................................................................. 131

Capitolul XI. Proceduri de monitorizare și evaluare ........................................................................................... 134

Capitol X. SNL - Plan de acțiune 2017-2020........................................................................................................ 135

2

Index Figuri Figura 1 Locuințele în funcție de anul construirii (% total locuințe 1990) și numărul de persoane din locuință în anul 1990 Figura 2 Fondul de locuințe în funcție de perioada construirii Figura 3 Structura locuințelor urbane după perioada construirii, pe cvintile de venit Figura 4 Structura locuințelor rurale după perioada construirii, pe cvintile de venit Figura 5 Ponderea gospodăriilor după tipul de probleme ale locuinţei, pe medii de rezidenţă, în total gospodării cu probleme ale locuinţei din fiecare categorie (%), 2014 Figura 6 Evoluția suprafeței spațiilor verzi (ha), în municipii şi oraşe, în perioada 1993-2015 Figura 7 Structura gospodăriilor după tipul locuinţei ocupate, pe medii de rezidenţă (%), în2015 Figura 8 Structura locuințelor în funcție de cvintilele de venit în mediul urban, în anul 2014 Figura 9 Concentrarea teritorială a blocurilor de apartamente (2011) Figura 10 Structura locuințelor în funcție de cvintilele de venit în mediul rural, în anul 2014 Figura 11 Numărul de camere din locuințele urbane, în funcție de cvintila de venit a gospodăriei, în anul 2014 Figura 12 Numărul de camere din locuințele rurale, în funcție de cvintila de venit a gospodăriei, în anul 2014 Figura 13 Structura fondului de locuințe după numărul de camere în mediul urban, în anul 2011 Figura 14 Numărul mediu de persoane pe cameră locuită, în anul 2014 Figura 15 Rata de supraaglomerare, după vârstă, sex şi nivelul de sărăcie în UE-28, în anul 2015 (%) Figura 16 Suprafața medie a camerelor locuite pe persoană, pe decile de venit, în anul 2014 Figura 17 Ponderea gospodăriilor după dotarea utilitară a locuinţelor, pe medii de rezidenţă, în total gospodării din fiecare categorie (%), în anul 2015 Figura 18 Evoluția lungimii rețelei simple de distribuție a apei potabile (km) Figura 19 Comparația Indicelui Local al Dezvoltării Umane (IDUL), în anul 2002 și 2011 Figura 20 Cluj-Napoca: densitatea populației Figura 21 Cluj-Napoca - neconcordanța dintre cerere și ofertă pentru locuințele din apropierea centrului orașului Figura 22 Numărul locuințelor finalizate în mediul urban, în perioada 1990 - 2014 Figura 23 Numărul locuințelor finalizate în mediul rural, în perioada 1990 - 2014 Figura 24 Extinderea necontrolată a Bucureștiului în perioada 1989 - 2009 Figura 25 Variația suprafeței intravilanului în perioada 1990-2015 Figura 26 Intensitățile seismice observate în timpul cutremurului din 1977 Figura 27 Numărul de clădiri din București vulnerabile la cutremure, în funcție de perioada construirii Figura 28 Harta UAT-urilor din România situate în zone cu risc la inundaţii Figura 29 Distribuţia spaţială a tornadelor în România raportate între 1990–2013 (tornade per 105 km2 per an) Figura 30 Ponderea locuințelor, după forma de proprietate, în total locuințe (%) Figura 31 Diferența dintre numărul de locuințe și numărul de gospodării Figura 32 Evoluţia numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (2002-2014) Figura 33 Evolutia numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale - județele Cluj, Iași, Constanța, Ilfov, Timiș și Municipiul București(2002-2016) Figura 34 Evoluția numărului de locuințe finalizate, pe medii de rezidență, în perioada 1991-2016 Figura 35 Total împrumuturi pentru locuințe neachitate - (mii lei) Figura 36 Împrumuturi noi nete (anualizate) - (mii lei) Figura 37 Împrumuturile pentru locuințe ca pondere din creditele totale pentru gospodării (%) Figura 38 Locuințe neocupate în România Figura 39 Stocul de credite și rata de neperformanţă în funcţie de sectorul de activitate Figura 40 Expansiunea urbană a orașelor pe benzile de teren agricol, Florești, județul Cluj Figura 41 Deținerea unei locuințe de către gospodăriile din mediul urban (%) Figura 42 Deținerea unei locuințe de către gospodăriile din mediul rural (%) Figura 43 Variația valorilor indicelui imobiliar Figura 44 Evoluția ponderii populației supraîmpovărate în total populație, în perioada 2010-2014

3

Figura 45 Venitul lunar pe gospodărie în mediul urban comparativ cu ratele creditului ipotecar „Prima Casă” pentru diferite tipuri de locuinţe Figura 46 Rata împovărării financiare la rambursarea datoriilor din achiziția de locuințe sau credite (2014) Figura 47 Opțiunile de locuinţe în funcție de cvintila de venit Figura 48 Cheltuielile medii lunare privind locuința pe o gospodărie, pe medii de rezidență (lei), în anul 2016 Figura 49 Ponderea gospodăriilor care nu au plătit la timp cheltuielile legate de întreținerea locuinţei, pe medii de rezidenţă, în total gospodării care nu au putut plăti la timp (%), în anul 2015 Figura 50 Costurile locuirii ca procent din veniturile lunare pentru patru decile cu cele mai mici venituri (în cazul locuințelor sociale chirie) Figura 51 Cheltuielile gospodăriei (inclusiv costul chiriei) ca procent din venitul lunar punct median pentru gospodăriile rurale și urbane Figura 52 Ponderea tinerilor (16-29 ani) care stau cu părinții din numărul total de tineri (%), în anul 2013 Figura 53 Ponderea tinerilor (16-29 ani) care stau cu părinții din numărul total de tineri (%), în anul 2013 Figura 54 Rata supraaglomerării, după gradul de urbanizare, în anul 2015 Figura 55 Ponderea populației urbane din zonele marginalizate Figura 56 Procentul populației urbane din zonele dezavantajate în ceea ce privește dimensiunea locuințelor Figura 57 Amplasamentul așezărilor informale în raport cu intravilanul localității Figura 58 Corelarea între sărăcie și prezența romilor Figura 59 Standardele de performanță termică în funcție de grupa de vechime: „Coeficienți K” Figura 60 Ponderea apartamentelor din blocuri construite în perioada 1970-1989, în total apartamente fără izolare termică Figura 61 Distribuția locuințelor după combustibilul folosit pentru gătit în total locuințe Figura 62 Evoluția numărului de localități în care se distribuie gaze naturale, pe medii de rezidență Figura 63 Ponderea locuințelor cu încălzire centrală (termoficare/centrală termică proprie) în total locuințe Figura 64 Programe în domeniul construcției finanțate de MDRAPFE (inclusiv ANL) - sume alocate și decontate în perioada 2010-2019 Figura 65 Stocul de locuințe sociale și nevoia de locuințe sociale la nivel regional Figura 66 Stocul de locuințe sociale și nevoia de locuințe sociale la nivel național Figura 67 Condiţiile de locuire în funcţie de PIB Figura 68 Numărul clădirilor din Bucureşti vulnerabile la cutremure, în funcţie de perioada de construcţie Figura 69 Total poliţe de asigurare obligatorie în vigoare în anul 2017 Figura 70 Total poliţe de asigurare obligatorie în vigoare în anul 2014 Figura 71 Total poliţe de asigurare obligatorie în vigoare în anul 2010 Figura 72 Louinţe convenţionale după anul construcţiei (%) Figura 73 Pragul de eligibilitate a venitului pentru subvenţiile de locuinţe publice se situează la vârful scării veniturilor Figura 74 Programele guvernamentale vizează în principal gospodăriile cu venituri medii Figura 75 Propunere privind evoluţia subvenţiei chiriei pentru locuinţele sociale în raport cu veniturile beneficiarilor Figura 76 Propunere privind evoluţia valorii chiriei pentru locuinţele ANL în raport cu veniturile beneficiarilor

4

Index Tabele Tabel 1 Caracteristici ale locuințelor convenționale pe medii de rezidență, în anul 2011 Tabel 2 Clădirile structural nesigure în funcție de categoria de risc Tabel 3 Clădirile din România încadrate în clasa I Tabel 4 Indicatori-cheie privind locuinţele în România Tabel 5 Suprafeţele minimale ale locuinţelor conform Legii locuinței nr. 114/1996 Tabel 6 Estimările prețului locuințelor pentru diferite locații și suprafețe utile Tabel 7 Prețul unităților calculat pentru diferite tipologii pe m2 defalcarea prețurilor în euro (București) Tabel 8 Accesibilitatea ca preț, în baza unui credit „Prima Casă” Tabel 9 Alte costuri de locuire ca procent mediu din venitul lunar (punct median) pentru gospodăriile rurale și urbane Tabel 10 Rata sărăciei relative, 2008-2014 Tabel 11 Rata sărăciei pe categorii de vârstă, 2008-2012 Tabel 12 Clasele de venituri reduse definite în programul de ajutoare pentru căldură pentru încălzirea centralizată Tabel 13 Accesibilitate ca preț ilustrativă a încălzirii spațiului în funcție de decila de venituri a gospodăriei (prețuri din 2011) Tabel 14 Indicatorii eficienţei ipotecilor, din punct de vedere legal Tabel 15 Exemplu de schemă de subvenţii propuse pentru reabilitarea seismică

5

Abrevieri și acronime

ABF Ancheta Bugetelor de Familie AD Acord de dezvoltare ANEVAR Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România ANL Agenția Națională pentru Locuințe ANR Agenția Națională pentru Romi ANRE Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei ANRP Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ANRSC Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice ANRSCUP Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice AP Asociația de proprietari APC Autoritatea administraţiei publice centrale APL Autoritatea administraţiei publice locale AAPL Autorităţi ale administraţiei publice locale BERD Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare BNR Banca Naţională a României CAO Clauză de achiziție obligatorie CEDO Curtea Europeană a Drepturilor Omului CEE-ONU Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa CNCD Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării CNP Credite neperformante COT Construcţie-operare-transfer CPE Certificate de performanță energetică CSP Chiria standardizată pe piaţă DCC Directiva privind creditul de consum (UE) DE Decrete de expropriere DEE Directiva privind eficiența energetică DEEC Directiva privind performanța energetică a clădirilor DER Directiva privind energia din surse regenerabile DLRC Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității EE Eficienţa energetică ESCO Companie de Servicii Energetice EUR Euro FAP Federația Asociațiilor de proprietari FC Fondul European de Coeziune FMI Fondul Monetar Internaţional FRA Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene GES Gaze cu efect de seră GR Guvernul României HfH Housing for Humanity HG Hotărâre de Guvern IEPEC Institutul European pentru Performanţa Energetică a Clădirilor INCD URBAN- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare INCERC Teritorială Durabilă „URBAN-INCERC” JASPERS Asistență Comună Pentru Susținerea Proiectelor în Regiunile Europene LGD Pierderea în caz de nerambursare IDUL Indicele Dezvoltării Umane Locale MDRAPFE Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene MMJS Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale INS Institutul Naţional de Statistică nZEB Clădiri cu consum de energie aproape zero OG Ordonanţă de Guvern ONG Organizație non-guvernamentală

6

OUG Ordonanța de Urgență a Guvernului PAD Poliţă de asigurare împotriva dezastrelor naturale PAID Pool de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale PIB Produs Intern Brut PLL Programul Local de Locuire PNAEE Planurile naționale de acțiune pentru eficiență energetică PNDL Programul Naţional de Dezvoltare Locală PNDR Planul Național de Dezvoltare Rurală PNUD Programul Naţiunilor Unite Pentru Dezvoltare POR Programul Operațional Regional PPP Parteneriat Public-Privat PUG Plan Urbanistic General RON Leu românesc RPL 2011 Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2011 SCR Servicii de consultanță rambursabile SDUD Sistem de drenaj urban durabil SNL Strategia Naţională a Locuirii TRV Robinet termostatat pentru calorifere TVA Taxa pe valoarea adăugată UE Uniunea Europeană UK Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord VG Venitul gospodăriei VMG Venitul minim garantat

7

Capitolul I. Introducere

1. Reforma politicii locuirii, o oportunitate pentru România

România deține astăzi un potențial remarcabil de dezvoltare într-un context caracterizat de provocări în multe sectoare vitale. Una dintre provocări este cea de a asigura pentru toţi cetățenii săi acces la infrastructură și servicii publice de care au nevoie pentru a se bucura de beneficiile dezvoltării și pentru a le spori. Totodată, România se confruntă cu câteva carențe, precum: infrastructura de transport deficitară, lipsa de acces la apă și canalizare în anumite zone rurale, provocări la nivel de capacitate administrativă, în special în comparație cu alte state membre ale Uniunii Europene. Trebuie recunoscute progresele importante realizate spre o creștere durabilă și favorabilă incluziunii, rezultate pozitive fiind în special în marile centre urbane. Raportat la puterea de cumpărare, capitala României a depășit PIB-ul pe cap de locuitor al altor capitale europene precum Madrid, Lisabona și Atena. Datele confirmă perspectivele de creștere economică ale României, iar acest context favorabil trebuie valorificat pentru a permite cetățenilor să aibă acces la oportunități și să-şi maximizeze potențialul productiv. În acest context, domeniul locuirii deţine un rol important în procesul de creştere economică şi incluziune socială, însă este necesară reformarea politicilor astfel încât problemele multiple să fie abordate la nivel strategic într-un mod coordonat. România este a doua cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, după Bulgaria, însă are cele mai precare condiții de locuire. În prezent, România este una dintre ţările cu cea mai mare viteză de scădere a populației din lume, preconizată la peste 15% până în 20501. Conform Recensământului Populației și al Locuințelor 2011, numărul locuințelor depășește numărul familiilor - aproximativ 8 milioane de locuințe la 7,2 milioane de familii, procentul locuințelor vacante fiind de 16%, printre cele mai ridicate din lume. Amploarea fenomenului migraţiei din ultimul deceniu a generat, în domeniul locuirii, un dezechilibru al cererii şi ofertei, suprapopularea unor centre urbane şi o incidenţă ridicată a locuinţelor neocupate în alte localități. Fondul imobiliar se deteriorează rapid din cauza întreținerii necorespunzătoare și a gestionării inadecvate a clădirilor multifamiliale vechi. Numeroase familii cu venituri scăzute şi medii locuiesc în clădiri care sunt monumente istorice sau în clădiri cu risc seismic ridicat, în imobile degradate, neavând la dispoziție resursele necesare pentru a face îmbunătățiri. Aceste clădiri reprezintă un pericol pentru locatari și public, o amenințare la adresa patrimoniului arhitectural al României și a vitalității orașelor. Locuințele publice reprezintă sub 2% din fondul imobiliar și sunt insuficiente, după cum reiese din listele de așteptare pentru închirierea locuințelor sociale. Finanţarea construcţiei de locuinţe publice se realizează prin intermediul mai multor programe iar, fondurile de la bugetul de stat, din total PIB, sunt alocate asistenței pentru locuire sunt sub nivelul cotei medii din PIB-ul altor țări cu venituri medii, utilizat pentru același scop. Piața închirierii de locuințe este, în mare parte, neoficială și nereglementată. Criza financiară care a debutat în anul 2008 a afectat puternic sectorul construcțiilor, determinând o scădere semnificativă a prețurilor locuințelor, ceea ce a condus la falimentul multor dezvoltatori imobiliari. După anul 2014, piaţa imobiliară cunoaşte un puternic reviriment, înregistrând un nivel maxim al preţurilor în primul semestru al anului 2017, în contextul naţional al îmbunătăţirii condiţiilor macroeconomice şi a standardelor favorabile de creditare ce contribuie la stimularea cererii. Orașele importante ale țării continuă să se confrunte în acelaşi timp cu fenomenul extinderii urbane rapide şi cu pierderi de populaţie în special în zonele centrale, cu impact negativ asupra mediului. Reforma politicii locuirii este necesară şi reprezintă o oportunitate pentru România. Valorificarea potențialului existent în domeniului locuirii, utilizarea mai eficientă a resurselor bugetare şi direcţionarea lor către persoanele care au cea mai mare nevoie de sprijin, pentru a oferi locuinţe decente şi accesibile, în conformitate cu puterea de cumpărare sau de gestionare a resurselor pentru locuire sunt considerate măsuri care se impun în atingerea acestui obiectiv. Lipsa reformelor necesare ar putea determina ca o parte din ce în ce mai mare din populaţia tânără dinamică a României să caute oportunităţi prin emigrare sau ca multe dintre cartierele istorice ale ţării să continue să se degradeze şi să fie expuse riscului seismic.

1 Raport UN "World Population Prospects: The 2017 Revision" -https://esa.un.org/unpd/wpp/Download/Standard /Population/

8

Locuirea este o provocare majoră pentru dezvoltarea României și necesită o abordare integrată care să țină cont de impactul economic, social și de mediu al măsurilor adoptate. Documentul cadru al Națiunilor Unite UN-Habitat Global Housing Strategy2 susține că locuirea trebuie corelată cu alte strategii și politici, fiind inseparabil legată de atingerea altor obiective precum reducerea sărăciei, incluziunea socială și dezvoltarea economică, pentru a obține rezultate coerente și durabile. Strategia Națională a Locuirii este strâns legată și se înscrie în cadrul altor documente strategice precum Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă3 care prevede până în orizontul 2030 accesul tuturor la locuință la un cost accesibil, și reabilitarea cartierelor marginalizate, dar şi de Rezoluţia Parlamentului European din 11 iunie 2013 referitoare la locuințele sociale din Uniunea Europeană4. Obiectivele și măsurile strategiei, în special cele privind colectarea de date, eficiența energetică și reducerea riscului seismic, limitarea dezvoltării urbane necontrolate, reabilitarea clădirilor vechi și încurajarea investițiilor private și a parteneriatelor cu sectorul public se aliniază principiilor și recomandărilor din Geneva UN Charter on Sustainable Housing5. Obiective asemănătoare și conexe sunt adoptate printr-un alt document important al United Nations Economic Commission for Europe, intitulat: Strategy for Sustainable Housing and Land Management in the ECE region for the period 2014 – 20206. Strategia Naţională a Locuirii se înscrie în recomandările Noii Agende Urbane adoptată în anul 2016 de Organizaţia Naţiunilor Unite în cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind Locuirea și Dezvoltarea Urbană Durabilă (Habitat III) de la Quito (Ecuador). Astfel, viziunea comună este aceea de a folosi în mod egal oraşele şi aşezările, urmărind promovarea incluziunii şi a faptului că toţi locuitorii, din generaţiile prezente şi viitoare, fără nicio discriminare de vreun fel, pot locui şi construi oraşe şi aşezări umane sigure, sănătoase, accesibile, la un preţ rezonabil, reziliente şi durabile, pentru a stimula prosperitatea şi calitatea vieţii şi implicit a locuirii pentru toţi. În contextul propunerilor Noii Agende Urbane ce fundamentează Strategia Naţională a Locuirii şi implicit obiectivele acesteia, oraşele şi aşezările umane trebuie să îndeplinească mai multe funcţii, inclusiv cea socială, prin respectarea dreptului la o locuinţă adecvată ca o componentă a dreptului la un standard de trai adecvat, fără discriminare. Principalele recomandări şi angajamente asumate prin Noua Agendă Urbană Politicile de locuire se vor concentra asupra nevoilor persoanelor fără adăpost, a persoanelor vulnerabile, a celor cu venituri mici şi cu dizabilităţi, în special asupra categoriilor de persoane private de dreptul la o locuinţă decentă şi accesibilă. Furnizarea de locuinţe adecvate, la preţuri convenabile, eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor, sigure, reziliente şi conectate la infrastructura tehnico-edilitară, acordând o atenţie deosebită consolidării relaţiei spaţiale cu restul mediului urban şi zonele funcţionale înconjurătoare, constituie un angajament în vederea dezvoltării de politici de locuire integrate, care să ţină cont de problemele specifice legate de vârstă şi sex şi de abordările la toate nivelurile de guvernare. Prevenirea segregării, luând în considerare integrarea culturală şi socio-economică a comunităţilor marginalizate, a persoanelor fără adăpost şi a celor aflaţi în situaţii de excluziune socială, la care se adaugă măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru aceste categorii de persoane vulnerabile, constituie de asemenea, priorităţi. Promovarea rolului finanţării locuirii şi al locuinţelor durabile şi accesibile, inclusiv construcţia de locuinţe sociale, este esenţială în dezvoltarea economică, ca şi contribuţia sectorului în stimularea productivităţii în alte sectoare economice, locuirea contribuind la sporirea veniturilor, generarea de locuri de muncă şi de economii şi la dezvoltarea incluzivă şi durabilă la diferite niveluri teritoriale. O atenţie deosebită va fi acordată programelor de regenerare a cartierelor sărace şi a aşezărilor informale, prin sprijinirea eforturilor de a defini şi consolida sisteme de monitorizare transparente şi incluzive pentru reducerea numărului de persoane care locuiesc în astfel de areale şi luând în considerare experienţa acumulată din eforturile anterioare de a îmbunătăţi condiţiile de locuire ale acestora. Încurajarea dezvoltării urbane planificate, prioritizând regenerarea zonelor urbane degradate, va contribui la furnizarea de clădiri şi spaţii publice de calitate, la promovarea unor abordări integrate şi participative care implică toţi locuitorii şi părţile interesate, evitând astfel segregarea şi gentrificarea spaţială şi socio-economică, la conservarea în acelaşi timp a patrimoniului cultural şi va preveni şi limita expansiunea urbană necontrolată.

2 Document disponibil - http://www.unesco.org/new/fileadmin/MULTIMEDIA/HQ/SHS/pdf/Workshop-Social-Inclusion_UN-Habitat.pdf. 3 Documentul disponibil - https://www.mae.ro/node/35919. 4 Document disponibil la http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P7-TA-2013-0246+0+DOC+XML+V0//RO. 5 Document disponibil - https://www.unece.org/fileadmin/DAM/hlm/documents/Publications/ UNECE_Charter_EN.pdf. 6 Document disponibil http://www.unece.org/index.php?id=35252.

https://en.wikipedia.org/wiki/United_Nations

https://en.wikipedia.org/wiki/Europe

9

Investiţiile susţinute în infrastructura tehnico-edilitară trebuie să facă parte din planurile de dezvoltare urbană şi teritorială integrată, inclusiv din cele ce vizează locuirea. Dezvoltarea de produse de finanţare a locuinţelor adecvate şi la preţuri accesibile este esenţială în contextul cererii ridicate şi a asigurării dreptului la locuinţă a tuturor categoriilor sociale. Se recomandă, de asemenea, dezvoltarea unor modele de politici, instrumente, mecanisme de finanţare care să promoveze accesul la o gamă variată de opţiuni de locuinţe la preţuri accesibile, durabile, inclusiv opţiuni de închiriere şi alte regimuri de exploatare şi să răspundă nevoilor în schimbare ale persoanelor şi comunităţilor, în scopul de a îmbunătăţi oferta de locuinţe, în special pentru grupurile cu venituri reduse şi pentru a preveni segregarea şi evacuările forţate, arbitrare, astfel încât să ofere o relocare demnă şi adecvată. Programele de dezvoltare teritorială urbană şi durabilă vizează locuirea şi creşterea calităţii acesteia, în funcţie de nevoile oamenilor, acordând prioritate valorificării terenurilor vacante din cadrul sistemelor teritoriale prin densificare, în scopul de a evita dezvoltările periferice şi izolate de locuinţe desprinse din aceste sisteme, indiferent de segmentul socio-economic pentru care au fost dezvoltate şi oferind astfel soluţii pentru nevoile de locuire ale grupurilor sociale marginalizate. Implementarea strategiilor integrate de dezvoltare urbană facilitează, după caz, o mixitate socială prin furnizarea de opţiuni de locuinţe la preţuri accesibile, cu acces la servicii de bază de calitate şi spaţii publice pentru toţi, sporind siguranţa şi securitatea şi favorizând interacţiunea socială şi dintre generaţii. Dezvoltarea de măsuri şi instrumente de intervenţie privind locuirea, la toate nivelurile, prin planificare participativă şi pe baza principiului subsidiarităţii, va asigura coerenţa dintre strategiile de dezvoltare naţionale, regionale şi locale, politicile funciare şi furnizarea de locuinţe, va contribui la îmbunătăţirea calităţii locuirii şi la dezvoltarea teritorială durabilă şi incluzivă. În acest context, sectorul locuirii are un potenţial considerabil, chiar determinant pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, încetinirea declinului populației, încurajarea unui model durabil de dezvoltare şi stimularea creşterii macroeconomice.

2. Strategia Naţională a Locuirii, un instrument pentru reforma politicii locuirii

Având în vedere importanța domeniului locuirii, Guvernul României a stabilit ca prioritate strategică pentru anul 2017 elaborarea Strategiei Naționale a Locuirii, demers aflat în responsabilitatea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene. Totodată, Strategia Națională a Locuirii a fost prevăzută în cadrul Programului Naţional de Reformă 2016 (PNR)7, document care a constituit platforma-cadru pentru definirea reformelor structurale şi a priorităţilor de dezvoltare ce ghidează evoluţia României până în anul 2020, în concordanţă cu traiectoria de atingere a obiectivelor strategiei Europa 20208. Strategia Națională a Locuirii este un demers realizat în strânsă coordonare cu măsurile incluse în Pachetul naţional anti-sărăcie9 lansat de către Guvernul României în luna februarie 2016 și Strategia privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei10. Locuirea socială ocupă primul loc în cadrul măsurilor integrate dedicate familiei incluse în Pachetul naţional anti-sărăcie. Programul de guvernare 2017-2020 susţine crearea condiţiilor pentru asigurarea nevoilor cetăţenilor prin asigurarea infrastructurii de bază (apă-canalizare, şcoli, spitale, drumuri etc.) la nivelul tuturor localităţilor. Pachetul minim de servicii publice în fiecare localitate din mediul rural - 10 S (zece servicii), după cum urmează: • Sănătate: dispensar medical rural, centru medical de permanenţă; • Educaţie: şcoli, grădiniţe, creşe; • Apă - canalizare: conformarea cu ţintele obligatorii ale Directivei apă-canal (91/271/EC); • Energie termică, electrică: iluminat public; • Transport, drumuri: modernizare/reabilitare drumuri comunale, judeţene, străzi, zone pietonale, poduri, pasaje, piste biciclete; • Salubrizare: conformare cu ţintele obligatorii; • Cultură: cămin cultural; • Culte: reabilitare lăcaş de cult;

7 Document disponibil - http://www.mae.ro/node/19273. 8 Document disponibil - http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:2020:FIN:RO:PDF 9 Document disponibil - http://gov.ro/ro/stiri/pachetul-national-anti-saracie. 10Document disponibil - http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/familie/politici-familiale-incluziune-si-asistenta-sociala/3916.

10

• Sport: construcţie/modernizare baze sportive pentru sport de masă şi performanţă; • Locuinţă: locuinţe sociale, locuinţe pentru tineri, locuinţe de serviciu pentru specialişti, clădiri cu risc seismic. Pentru perioada 2017 - 2020, Guvernul propune definirea şi asigurarea cu prioritate din bugetul de stat/fonduri nerambursabile a sumelor necesare implementării pachetului minim de servicii publice în fiecare localitate. Pentru creşterea calităţii locuirii, Guvernul îşi propune prin acest demers: • Creşterea procentului de racordare la serviciile de apă de la 77% în prezent, la 87% până în 2020; • Creşterea procentului de racordare la serviciile de canalizare de la 34% în prezent, la 60%, până în 2020; • Creşterea procentului de drumuri modernizate de la 38% în prezent, la 61% până în 2020; • Creşterea procentului de proprietăţi cadastrate şi înregistrate de la 40% în prezent, la 80% locuinţe şi 100% la terenuri agricole; • 100% şcoli cu autorizaţie de funcţionare până în 2020; • Construirea a 2.500 de locuinţe prin Programul pentru construcţia de locuinţe pentru tineri, persoanele aflate în dificultate (persoane cu venituri reduse, chiriaşi evacuaţi etc.) şi locuinţe de serviciu pentru medici, profesori, personalul din apărare şi siguranţă publică. În vederea fundamentării deciziilor în domeniul locuirii, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene a realizat proiectul „Coordonarea şi selecţia eficientă şi transparentă a proiectelor de infrastructură finanţate din instrumente structurale şi de la bugetul de stat pentru perioada 2014 - 2020”11, proiect care a avut un scop mai amplu, de a sprijini utilizarea eficientă a fondurilor publice printr-o coordonare mai bună cu fondurile europene. Ca parte a proiectului au fost realizate analize şi recomandări în vederea fundamentării Strategiei Naţionale a Locuirii, demers realizat cu sprijinul Băncii Mondiale, care a elaborat trei rapoarte de analiză privind locuirea, respectiv: „Către o strategie naţională a locuirii” (oferă recomandări pentru soluționarea decalajelor din sectorul locuirii din România şi pune bazele pentru strategia națională în domeniul locuirii în România), „Coordonarea fondurilor guvernamentale cu fondurile europene” (prezintă modul în care investiţiile din sectorul locuirii făcute de stat pot completa investiţiile din fondurile europene), „Prioritizarea programelor şi proiectelor” (oferă o analiză detaliată a tuturor programelor aferente locuirii din România, propune noi programe, precum şi reforme ale programelor existente, împreună cu mecanisme de prioritizare şi acţiuni necesare pentru realizarea acestora). În baza analizelor realizate, Banca Mondială a propus un set de recomandări care constituie pilonii cheie ai Strategiei Naţionale a Locuirii, recomandările fiind structurate în cinci arii prioritare: (1) consolidarea seismică a clădirilor rezidenţiale cu structură nesigură, (2) prioritizarea îmbunătăţirii locuinţelor şi cartierelor vechi, (3) prioritizarea asistenţei din sectorul locuirii acordată persoanelor sărace şi vulnerabile, (4) îmbunătăţirea programului de locuinţe sociale, (5) facilitarea construirii de locuinţe accesibile ca preţ de către sectorul privat. În conformitate cu recomandările Băncii Mondiale, implementarea Strategiei Naționale a Locuirii ar trebui să ducă la crearea unei piețe funcționale de locuințe în care sectorul public: (i) joacă un rol esențial în furnizarea sprijinului direct în sectorul locuirii pentru grupurile cele mai sărace și mai vulnerabile, (ii) intervine în mod activ pe acele teme și sectoare specifice care se confruntă cu disfuncționalitate de piață sau cu externalități negative şi (iii) creează stimulente în vederea unor schimbări de comportament și a valorificării investițiilor private în direcția locuințelor accesibile prin soluții de piață „asistate”, iar sectorul privat adaptează soluțiile la nevoile în materie de locuințe ale grupurilor sociale cu venituri medii și mari. Totodată, din rapoartele elaborate de Banca Mondială rezultă ca necesară redefinirea rolului statului în scopul asigurării unei pieţe funcţionale a locuinţelor, fapt care ar putea ameliora în mod semnificativ condițiile de locuit la costuri relativ scăzute. Aceste îmbunătățiri nu numai că ar face locuințele mai accesibile și de o calitate mai bună, dar ar avea efecte benefice asupra economiei în general. Strategia Națională a Locuirii vizează abordarea integrată a problemelor multiple şi complexe ale domeniului locuirii manifestate atât în mediul urban cât şi în cel rural, având ca arie de cuprindere atât locuinţele, cât şi problemele asociate locuirii aflate în domeniul de responsabilitate al statului precum accesul la servicii de utilităţi publice (apă, canalizare), politici de dezvoltare urbană etc. Se constată o nevoie de reformă legislativă și instituțională pentru corelarea legislației în domeniul locuirii cu cea socială și cea a non-discriminării, precum și cu legislația administrației publice, dar și cea a construcțiilor și urbanismului, astfel încât la toate nivelurile administrației publice să se impună prevederi clare și explicite cu privire la obligația și modul în care incluziunea locativă a persoanelor marginalizate să funcționeze ca parte organic integrată în politica incluziunii sociale.

11 Proiect derulat în perioada 01.04.2014 – 31.12.2015, finanțat prin intermediul Programului Operațional Asistență Tehnică 2007 – 2013 - Cod SMIS 48659.

11

Scopul Strategiei Naţionale a Locuirii este identificarea măsurilor și crearea instrumentelor necesare în vederea asigurării accesului la condiţii de locuire adecvate pentru toate categoriile de persoane, până în anul 2030, având ca principii:

- siguranţa stabilităţii structurale a clădirilor de locuit; - accesul egal şi nediscriminatoriu la locuinţe pentru comunităţile defavorizate sau marginalizate; - accesibilitatea din punct de vedere al preţului (Eurostat defineşte o “supraîncărcare” financiară a unei

gospodării atunci când costurile totale aferente locuirii şi utilităţilor depăşesc 40% din venitul net); - dezvoltarea urbană şi accesul la servicii de utilităţi publice; - valorificarea fondului construit existent; - caracterul potrivit locuirii (locuinţe corespunzătoare care pot fi utilizate de comunităţi cu nevoi speciale,

precum persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilităţi etc.); - accesul la oportunităţi de angajare şi mobilitatea forţei de muncă; - securitatea dreptului de posesie.

Strategia Națională a Locuirii stabilește măsuri strategice necesare pentru reforma legislativă şi instituţională, precum şi pentru cea a mecanismelor de finanţare în vederea asigurării unei locuiri adecvate şi accesibile.

12

Capitolul II. Analiza situației locuirii în România

1. Caracteristicile Locuirii

Vechimea fondului de locuințe În anul 1990, 85% din stocul de locuințe din România era construit după anul 1945, reprezentând în prezent o provocare din punct de vedere al întreținerii acestui fond consistent de clădiri aflate în proces de degradare fizică şi/sau structurală (Figura 1).

Figura 1. Locuințele în funcție de anul construirii (% total locuințe 1990) și numărul de persoane din locuință în anul 1990

Sursa: Comisia Economică pentru Europa a Națiunilor Unite și Banca Mondială

Cele mai multe clădiri rezidențiale aflate în prezent în uz în România au fost construite în a doua jumătate a secolului XX. Perioada 1961-1980 a fost cea mai semnificativă pentru construcția de locuințe, așa cum este indicat în figura 2.

Figura 2. Fondul de locuințe în funcție de perioada construirii

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică - RPL 2011

13

Fondul actual de locuințe din mediul urban este caracterizat prin predominanța locuințelor construite între anii 1971 și 1990 (Figura 3). Ponderea locuințelor construite după anul 1990 este de aproximativ 5% pentru cvintila cu cele mai reduse venituri (ce poate fi explicată de construcția noilor locuințe sociale) și 1-3% pentru toate celelalte cvintile de venituri. Lipsa locuințelor noi este unitară în toate grupele de venituri, dar din nou, este notabilă în cazul cvintilei cu cele mai ridicate venituri care include persoanele care – în modul cel mai probabil – îşi permit o nouă locuință, dar continuă să trăiască în clădiri vechi dintre care multe sunt într-o stare proastă. Concluzia este că 90% din clădirile rezidențiale sunt vechi și au nevoie de modernizări sau reabilitări12.

Figura 3. Structura locuințelor urbane după perioada construirii, pe cvintile de venit

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică – ABF, 2014

Fondul de locuințe din mediul rural este mai vechi decât cel urban, cele mai multe locuințe fiind construite între anii 1946 și 1970, în toate cvintilele de venituri (Figura 4). Totuși, pare să existe un procent mult mai mare de gospodării din zonele rurale care ocupă locuințe mai noi, în toate cvintilele de venituri. Locuințele vechi din mediul rural sunt în cele mai multe cazuri și insalubre, fără acces la utilități, și folosesc mijloace de încălzire improvizate care pun în pericol viața locatarilor. Vechimea fondului de locuințe din mediul rural sugerează necesitatea modernizării și realizării de construcții noi.

Figura 4. Structura locuințelor rurale după perioada construirii, pe cvintile de venit


Calitatea locuințelor Peste 35% dintre cele 8,8 milioane de locuinţe ale țării au nevoie de reparații urgente. Aceste unități, dintre care multe sunt blocuri de locuințe construite în perioada comunistă, fac ca multe orașe din România să pară neîngrijite. Este vorba de peste 10.000 de blocuri construite înainte de 1980 cu nevoi de reparații legate de structură, acoperiș și sisteme de încălzire13 (Figura 5).

12 Grupele de vechime diferite au probleme și nevoi specifice; structurile din era comunistă au în special nevoie de modernizări legate de eficiența energetică și întreținerea spațiilor comune, în timp ce structurile din perioada 1921-1940, precum și unele clădiri din era comunistă au nevoie în special de consolidare seismică. 13 Habitat for Humanity Romania, http://www.habitat.org/where-we-build/romania.

14

Figura 5. Ponderea gospodăriilor după tipul de probleme ale locuinţei, pe medii de rezidenţă, în total gospodării cu

probleme ale locuinţei din fiecare categorie (%), 2014

Sursadatelor: Institutul Naţional de Statistică - ABF, 2014

Starea funcțională curentă a ansamblurilor rezidențiale mari existente în toate orașele importante din România a adus în atenție întrebări serioase privind calitatea vieții în aceste orașe. Multe spații publice verzi din orașele din România au fost înlocuite cu blocuri sau clădiri de birouri după anul 1991-. Legea fondului funciar nr. 18/1991 a permis restituirea a ceea ce până atunci fusese transformat în spații verzi publice. Având în vedere cererea în creștere de locuințe și lipsa spațiului de construcție, aceste terenuri au reprezentat o miză valoroasă, în special pentru dezvoltatori. Există cazuri, în special în București, în care spațiile verzi publice dintre clădirile multifamiliale au fost restituite foștilor proprietari care ulterior au obținut, de multe ori în condiții la limita reglementărilor legale, autorizații de construire pentru clădiri cu mai multe etaje sau clădiri de birouri, care de multe ori nu respectă regimul de înălțime al zonei. A rezultat o problemă triplă: aceste clădiri nu respectă reglementările de bază privind intimitatea și gradul de însorire, ceea ce afectează și locuințele din jur; populației din aceste cartiere îi lipsesc spațiile verzi publice pentru petrecerea timpului liber, chiar dacă la nivel național suprafața spațiilor verzi s-a mărit după anul 2008 (Figura 6); și nu în ultimul rând, infrastructura edilitară nu este suficient dimensionată pentru cererea crescută de locuințe.

Figura 6. Evoluția suprafeței spațiilor verzi (ha), în municipii şi oraşe, în perioada 1993-2015

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică, BazaTempo-online

15

Tipologia locuințelor convenționale Aproximativ 41,5% din unitățile de locuit din România erau situate în anul 2015 în clădiri multifamiliale (blocuri de apartamente), 58,4% erau locuințe individuale și 0,1% locuințe de alt tip (Figura 7).

Figura 7. Structura gospodăriilor după tipul locuinţei ocupate, pe medii de rezidenţă (%), în2015

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică, Baza Tempo-online

Familiile urbane care locuiesc în apartamente în cvintilele cu venituri ridicate înregistrează o creștere; în schimb, aproximativ 60% din cvintilele cu veniturile cele mai reduse ocupă locuințe individuale. Mai multe familii locuiesc în apartamente decât în locuințe individuale începând cu partea de jos a celei de-a două cvintile de venituri și cele superioare (Figura 8).

Figura 8. Structura locuințelor în funcție de cvintilele de venit în mediul urban, în anul 2014

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică - ABF

16

Figura 9. Concentrarea teritorială a blocurilor de apartamente (2011)

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – RPL 2011

Spre deosebire de familiile din mediul urban care preferă apartamentele (Figura 9), familiile din mediul rural trăiesc aproape în întregime în locuințe individuale, unde chiar și în cvintilele cu venituri ridicate, locuirea în apartamente rămâne sub 5% (Figura 10).

Figura 10. Structura locuințelor în funcție de cvintilele de venit în mediul rural, în anul 2014


17

Dimensiunea locuințelor și numărul de ocupanți Potrivit datelor RPL 2011, la nivel național exista un număr de 8.722.398 de locuințe convenționale (Tabelul 1). Acestea sunt definite ca unități distincte din punct de vedere funcțional, alcătuite din una sau mai multe camere de locuit, prevăzute, în general cu dependințe (bucătărie, baie) și/sau cu alte spații de deservire (cămări, debarale), independente de alte locuințe sau spații, având intrare separată, indiferent dacă sunt ocupate sau neocupate.

Tabelul 1. Caracteristici ale locuințelor convenționale pe medii de rezidență, în anul 2011

Total Municipii și orașe Comune

Numărul de locuințe 8.722.398 4.764.257 3.958.141 Numărul mediu de camere pe locuințe 2,7 2,5 3,0 Suprafața medie a camerelor pentru locuit (m2) pentru:

Locuință 45,9 47,4 46,7 Camera de locuit 17,3 18,8 15,7

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică - RPL 2011 La sfârșitul anului 2015, conform publicației INS ”Fondul de locuințe”, numărul locuințelor a fost de 8.882,1 mii14. Dimensiunea locuinței medii din punct de vedere al suprafeței utile variază teritorial, astfel s-a constatat că suprafața utilă medie este mai mare în județele Ilfov, Timiș, Satu Mare și Constanța (52-66 m2 pe locuință); suprafețele utile medii cele mai mici sunt înregistrate în judeţele Brăila, Călărași, Vaslui, Teleorman și Mehedinți (39-41 m2 pe locuință). Fondul de locuințe urban este caracterizat prin dominanța apartamentelor cu două camere în toate cvintilele de venit (Figura 11). Absența oricărei creșteri observabile a numărului de camere la cvintilele superioare poate sugera că familiile care și-ar putea permite să trăiască în spaţii locative mai mari sunt limitate de locuințele și produsele financiare pentru locuințe disponibile pe piață.

Figura 11. Numărul de camere din locuințele urbane, în funcție de cvintila de venit a gospodăriei, în anul 2014


Fondul locativ rural este de asemenea dominat de locuințele cu două și trei camere pentru toate cvintilele de venit (Figura 12). Totuși, creșterea graduală a locuințelor cu mai multe camere din cvintilele superioare indică o corelație directă dintre venit și numărul de camere.

14 Locuinţa (apartamentul) este construcţia formată din una sau mai multe camere de locuit situate la acelaşi nivel al clădirii sau la niveluri diferite, prevăzute în general cu dependinţe (bucătărie, baie etc.) sau alte spaţii de deservire, independentă din punct de vedere funcţional, având intrare separată din casa scării, curte sau stradă şi care a fost construită, transformată sau amenajată în scopul de a fi folosită de o singură gospodărie.

18

Figura 12. Numărul de camere din locuințele rurale, în funcție de cvintila de venit a gospodăriei, în anul 2014

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică – ABF

Numărul mediu de camere pe locuință din România este de 2-3 (Figura 13), una dintre cele mai mici valori dintre țările membre UE.

Figura 13. Structura fondului de locuințe după numărul de camere în mediul urban, în anul 2011

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică -RPL 2011

Numărul mediu de persoane pe camera de locuit este mai mare în orașe decât în mediul rural în toate decilele de venit (Figura 14). Aceste valori sunt semnificativ mai mari pentru gospodăriile cu venituri reduse. Nivelul relativ constant al numărului mediu de persoane pe cameră de locuit pentru decilele cu venituri medii spre ridicate indică lipsa opțiunilor de locuit indiferent de venitul sau dimensiunea gospodăriei.

19

Figura 14. Numărul mediu de persoane pe cameră locuită, în anul 2014

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică – ABF

În anul 2015, rata de supraaglomerare a României a fost de 49,7%, cea mai mare dintre țările UE-28, depășind de trei ori media de 16,7% (Figura 15). România a fost urmată de Polonia (43,4%) și Bulgaria (41,4%)15. Rata de suprapopulare în rândul populației expuse riscului de sărăcie din România a fost de 63,7%, depășită de Ungaria cu 71,0%16.

Figura 15. Rata de supraaglomerare, după vârstă, sex şi nivelul de sărăcie în UE-28, în anul 2015 (%)

Sursa datelor: EUROSTAT – SILC, 2015

15 Cea mai scăzute rate de supraaglomerare au fost constatate în Belgia, Cipru și Olanda. (Sursa: Statisticile Eurostat privind locuirea. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Housing_statistics) 16 Statisticile Eurostat privind locuințele. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Housing_statistics

20

Alături de indicatorul supraaglomerării, suprafața locuinței poate oferi o imagine asupra calității locuirii, în ceea ce privește existența unui spațiu util suficient la nivelul locuințelor. În anul 2012, suprafața medie a unei locuințe în UE-28 a fost de 102,3 m2. Suprafața medie utilă a unei locuințe variază de la 46,9 m2 în România, la 68,1 m2 în Lituania până la 156,4 m2 în Cipru. În comparație cu suprafața medie locuibilă de 34 m2 pe persoană din Europa, România are o medie relativ scăzută pe persoană (20 m2). Deși 20 m2 s-ar putea să nu pară prea puțin sau nerezonabil în comparație cu cele mai multe țări din lume, este important de observat că suprafața medie locuibilă este diferită de suprafața „netă” locuibilă pe persoană. Media este calculată prin împărțirea suprafeței rezidențiale construite totale (inclusiv potențialele clădiri libere) la populație. Deşi rata de vacantare în UE-28 este ridicată, situaţie similară cu cea a României, suprafața medie „netă” pe persoană este, de fapt, mult mai mică. Lipsa spațiului de locuit este acută pentru gospodăriile din decilele de venit redus și este atribuită în general familiilor mai numeroase cu venituri foarte reduse, fiind asociată cu accesul deficitar la locuințele publice subvenționate (Figura 16).

Figura 16. Suprafața medie a camerelor locuite pe persoană, pe decile de venit, în anul 2014


La nivelul anului 2014, datele Eurostat poziționează România pe primul loc în UE în privința ponderii populației care nu deține baie sau duș în locuință. Acest fapt înregistrează în populația totală o valoare de 31,7%, fiind urmată la mare distanță de Letonia și Lituania (16%, respectiv 12%). Această situație se repetă și în cazul indicatorului privind existența grupului sanitar în interiorul locuinței: România deține una dintre cele mai scăzute valori (33,3%), fiind depăşită doar de Bulgaria (20%). Pe medii de rezidență, disparitățile urban-rural la nivel național sunt evidente (Figura 17).

21

Figura 17. Ponderea gospodăriilor după dotarea utilitară a locuinţelor, pe medii de rezidenţă, în total gospodării din fiecare categorie (%), în anul 2015

Sursa datelor: INS – Baza Tempo online

Accesul la utilități Conform ultimelor date furnizate de Institutul Național de Statistică, în anul 2016, 9.702.739 locuitori aveau locuințele conectate la sistemele de canalizare, aceștia reprezentând 49,1% din populația României. În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare prevăzute cu stații de epurare, în anul 2016, a fost de 9.415.524persoane, reprezentând 47,6% din populația țării. Locuințele urbane din România au un acces mai ridicat la utilități, inclusiv apă, canalizare și electricitate, față de cele rurale. În mediul urban, 97% din gospodării dețin instalație de alimentare cu apă, 93,9% sunt conectate la rețeaua publică de canalizare, 37,8% primesc gaze de la rețeaua publică și 99,8% sunt conectate la rețeaua electrică (conform datelor RPL 2011). În mediul urban s-au înregistrat 8.901.872 locuitori cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 82,8% din populaţia urbană a României. În zonele rurale, situația este diferită. Chiar dacă lungimea rețelei de distribuție a apei din zonele rurale a crescut de aproximativ 3 ori între 1990-2015, accesul populației rurale la rețeaua de distribuție a apei este inferior populației urbane (70,29% în așezările rurale și 99% în cele urbane). Accesul la rețelele de distribuție a apei și canalizare este scăzut - potrivit INS, în anul 2015, 75% din numărul de comune erau conectate la rețeaua de distribuție a apei, iar 28% din numărul de comune aveau acces la canalizare publică (Figura 18).

22

Figura 18. Evoluția lungimii rețelei simple de distribuție a apei potabile (km)

5000

10000

15000

20000

25000

30000

35000

40000

45000

50000

199

0

199

1

199

2

199

3

199

4

199

5

199

6

199

7

199

8

199

9

200

0

200

1

200

2

200

3

200

4

200

5

200

6

200

7

200

8

200

9

201

0

201

1

201

2

201

3

201

4

201

5

Urban Rural

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică - Baza Tempo-online

Un nivel ridicat de acces la utilități caracterizează orașele cu peste 200.000 locuitori și capitala, dar valorile scad pentru orașele mijlocii și mari (20.000 - 199.999 locuitori) și se reduc semnificativ în orașele mici (sub 20.000 locuitori) și în comune. Această tendință este evidentă în ceea ce privește racordarea la rețelele de apă și canalizare. Astfel, 38% din gospodăriile rurale nu au acces la apa curentă și 58% nu au acces la canalizare.

2. Urbanism şi infrastructură

Calitatea vieții Indicele dezvoltării umane locale (IDUL) măsoară capitalul total al localităților, considerat din perspectiva dimensiunilor sale umană, de stare de sănătate, vitală și materială; acesta a fost calculat pe baza datelor Recensămintelor din anii 2002 și 201117. Sărăcia comunitară măsurată prin valorile reduse ale IDUL nu trebuie confundată cu simpla agregare a indicilor de consum sau de venituri la nivel individual sau de gospodărie. Componenta de deficit de acces la bunuri publice este prezentă într-o maimare măsură în IDUL decât în ratele de sărăcie calculate la nivel local prin agregarea valorilor individuale sau de gospodărie. Valorile IDUL indică faptul că există o ameliorare semnificativă a nivelului de dezvoltare din România începând cu anul 2002 (Figura 19). Deși condițiile de viață din unele orașe s-au îmbunătățit rapid, zonele rurale nu au același acces la locuințe de calitate, locuri de muncă, infrastructură și servicii publice importante precum au zonele urbane și periurbane.

17 Growth Poles” (Polii de creștere). Banca Mondială, pp. 83-84, beneficiar MDRAPFE.

23

Figura 19. Comparația Indicelui Local al Dezvoltării Umane (IDUL), în anul 2002 și anul 2011

Sursa: Enhanced Spatial Planning as a Precondition for Sustainable Urban Development

(Consolidarea Capacității de Planificare Spatială, Precondiție pentru Dezvoltarea Urbană), Proiect implementat de MDRAPFE cu sprijinul Băncii Mondiale, 2013.

24

Localizarea comunelor sărace în zona de câmpie a Munteniei și Olteniei, rămâne aceeaşi şi în anul 2015, fiind caracterizate prin condiţii de locuire și dotări slabe care afectează valoarea generală a IDUL. Există încă aspecte semnificative la nivelul cărora pot fi făcute îmbunătățiri în întreaga țară, în special în ceea ce privește calitatea locuințelor, aspectul fizic, întreținerea susținută și mediul în care se află locuința.

Densitatea și dezvoltarea teritorială În perioada regimului comunist, deciziile privind amplasarea construcțiilor de locuințe au fost luate de către organele de conducere centrale. Noile locuinţe erau, de obicei, construite în jurul unui centru istoric existent (dacă un astfel de centru exista efectiv), în inele concentrice cu densități mai mari înregistrate odată cu deplasarea spre marginea orașului, așa cum este ilustrat în harta Municipiului Cluj-Napoca (Figura 20).

Figura 20. Cluj-Napoca: densitatea populației



25

Acest model de dezvoltare este contrar dinamicii pieței celor mai multe orașe din lume aflate într-o perioadă de reurbanizare, însă nu şi dinamicii pieței actuale din România, aflată în plin proces de suburbanizare. Un exemplu atipic este cel al Municipiului Cluj-Napoca, unde cea mai mare cerere de locuințe este pentru zonele din jurul centrului orașului, în timp ce cea mai scăzută cerere este în suburbii, adică exact opusul a ceea ce este oferit pe piața locală (Figura 21). Totuşi, acest model de dezvoltare a oraşelor în zonele periurbane devine nesustenabil pe termen lung, implicând costuri mari cu infrastructura de locuire necesară viabilizării acestor zone.

Figura 21. Cluj-Napoca - neconcordanța dintre cerere și ofertă pentru locuințele din apropierea centrului orașului

Axa Y: în stânga, densitatea populației în persoane pe ha; și în dreapta, prețul mediu al locuințelor în euro/m2 Axa X: distanța față de centrul orașului în metri

Date de la EDIL Imobiliare și Institutul Național de Statistică

După anul 1989, construcția de noi locuințe poate fi considerată, în cel mai bun caz, lentă. Datele furnizate de Institutul Național de Statistică indică faptul că între anii 1990 și 2004, mai puțin de 10 locuinţe noi au fost construite, în medie, pe an, în majoritatea localităților din România, mediul rural înregistrând cele mai mici valori (Figura 23). Mai mult, numai câteva orașe mari au înregistrat o medie de peste 100 de locuinţe noi construite pe an (Figura 22). În cea mai mare parte, sectorul imobiliar a stagnant în acești ani. Începând din anul 2004, după o etapă de ascensiune economică, sectorul imobiliar a cunoscut un trend ascendent până în anul 2008. Cu toate acestea, cele mai multe locuinţe noi au fost construite într-un număr relativ mic de municipii și orașe și în zonele geografice cu potențial turistic ridicat. Deși populația României a scăzut cu aproximativ 3 milioane de persoane din anul 1989, și se așteaptă ca acest declin să continue în următorii ani, există mai mulți factori importanți care vor continua să impulsioneze dezvoltarea locuințelor în viitor: posibila redresare a natalității și migrația internă a populației și, pe măsură ce economia se dezvoltă, o preferință în creștere pentru locuințe mai mari și/sau situate în zone mai liniștite și mai puțin poluate.

26

Figura 22. Numărul locuințelor finalizate în mediul urban, în perioada 1990 - 2014

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – RPL 2011.

Figura 23. Numărul locuințelor finalizate în mediul rural, în perioada 1990 - 2014

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – RPL 2011.

27

Extinderea necontrolată Problema locativă din România este legată și de extinderea spațiului urban, de regulă pe orizontală, ceea ce determină, pe de o parte, devitalizarea centrelor urbane şi, pe de altă parte, pierderea unor terenuri agricole sau zone periurbane fragile ecologic. De exemplu, intravilanul Municipiului București s-a extins în perioada 1993-2015 cu o suprafaţă de 8.537 ha, de 1,6 ori mai mare decât suprafaţa intravilană totală a Municipiului Ploieşti. Datele statistice referitoare la suprafața construită a localităților în perioada 1990-2008 confirmă dinamica activă a suprafețelor construite, atât în ceea ce privește diminuarea, cât și expansiunea. În unele cazuri, a existat o contracție a suprafeței construite (exemplul orașelor Anina, Făgăraș și Solca) din cauza modificării limitelor administrativ-teritoriale ale acestora prin transferul administrativ al vechilor terenuri dezvoltate anterior către comunele învecinate. Totuși, a existat o creștere semnificativă a suprafeței construite în cea mai mare parte a orașelor: 209 orașe (83,6% din totalul orașelor din România) au prezentat creșteri de până la 60% din suprafața inițială a acestora și 33 orașe s-au extins între 60% și 200%. Extinderea urbană excesivă şi necontrolată a fost înregistrată în 8 orașe (Întorsura Buzăului 297%, Vișeul de Sus 289%, Dragomirești 316%, Tăuții-Măgheruș 317%, Șomcuţa Mare 492%, Borșa 527%, Miercurea Nirajului 479% și Măgurele 872%), din cauza proximității față de centrele urbane importante și a proceselor de suburbanizare, dar și ca rezultat al unor practici excesive ale administrației publice menite să atragă mai multe fonduri de la bugetul național18.

Figura 24. Extinderea necontrolată a Bucureștiului în perioada 1989 - 2009



În municipiile mari precum București și Cluj-Napoca, expansiunea a fost spectaculoasă. În anul 1992, Bucureștiul ocupa 20.251 ha. Până în anul 2012, suprafața construită a Bucureștiului a inclus 23.955 ha, reprezentând o creștere totală de 18% (Figura 24). Similar, suprafața construită din Cluj-Napoca a crescut cu 25% în aceeași perioadă.

18 Suditu B., Ginavar A., Muică A., Iordăchescu C., Vârdol A., Ghinea B., 2010, Urban sprawl characteristics and typologies in Romania (Caracteristicile și tipologiile extinderii necontrolate urbane din România), HUMAN GEOGRAPHIES –Journal of Studies and Research in Human Geography, 4.2, p. 85 (http://humangeographies.org.ro/articles/42/4_2_10_7_Suditu.pdf )

28

Figura 25. Variația suprafeței intravilanului în perioada 1990-2015

Sursa datelor: ANCPI

3. Regenerare urbană

Termenul de “regenerare urbană” a fost introdus în legislaţia din România prin intermediul Ordonanţei nr. 27 din 27 august 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Ordonanţa, aprobată prin Legea nr. 242 din 2009, introduce obligativitatea delimitării în cadrul Planului urbanistic general, a zonelor în care se preconizează operaţiuni de regenerare urbană. Ulterior, în vederea operaţionalizării prevederii menţionate anterior, aceasta a fost introdusă şi în Ordinul nr. 233 din 26 februarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, conform căreia, se stabileşte ca Planul urbanistic general să cuprindă prevederi pe termen mediu şi lung cu privire la delimitarea zonelor în care se preconizează operaţiuni de regenerare urbană şi obligativitatea elaborării Planului urbanistic zonal în cazul zonelor supuse restructurării sau regenerării urbane. Delimitarea zonelor se face pe limite cadastrale şi acestea cuprind zone omogene din punct de vedere funcţional, ce necesită implementarea unor operaţiuni integrate, ce vizează zonele centrale, zonele istorice, zonele construite protejate, zonele din marile ansambluri de locuit, zonele locuite de comunităţi defavorizate, inclusiv aşezările informale sau zonele de reconversie funcţională (situri industriale dezafectate, situri militare dezafectate, situri cu infrastructuri majore dezafectate). Pentru fundamentarea viitoarelor reglementări şi implementarea proiectelor de regenerare urbană integrată, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a finanţat elaborarea „Studiului privind regenerarea urbană integrată a zonelor construite protejate în vederea constituirii unui program naţional”, ce a vizat propunerea unui model metodologic pentru astfel de operaţiuni, a iniţiat în anul 2014 o propunere legislativă privind regenerarea urbană şi elaborarea unei politici pentru regenerarea urbană. Elaborarea actului normativ a fost asumată prin includerea în planul de acţiuni aferent Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2014-2020, ca prioritate, a dezvoltării unor programe de regenerare urbană integrată şi eradicare a habitatului insalubru.

29

La aceste iniţiative se adaugă dezvoltarea în anul 2015 a unui număr de 3 instrumente de planificare şi dezvoltare urbană care să sprijine autorităţile publice locale în elaborarea şi implementarea de politici urbane integrate şi implicit regenerarea urbană: 1) Ghid privind dezvoltarea şi implementarea politicilor urbane integrate; 2) Metodologie de intervenţie privind regenerarea urbană pentru anumite tipuri de teritorii (situri industriale dezafectate, ansambluri de locuinţe colective şi centre urbane istorice)19; 3) Metodologie de parteneriat public-privat pentru proiectele de dezvoltare urbană, scopul acestora constând în întărirea capacităţii administraţiei locale din oraşele cu populaţia stabilă sub 50.000 de locuitori de a dezvolta şi implementa politici urbane integrate şi de a asigura condiţiile de dezvoltare spaţială durabilă. Întrucât majoritatea imobilelor din perimetrele care fac obiectul unor proiecte de regenerare urbană sunt proprietate privată, iniţiativele publice trebuie corelate şi trebuie să integreze şi interesele proprietarilor de construcţii şi terenuri vizate. În acest sens, Ordonanţa nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat oferă cadrul legal prin care terenurile aflate în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale ori a persoanelor fizice sau juridice pot fi expropriate pentru realizarea unor proiecte de utilitate publică realizate prin PPP, respectiv pentru amplasarea de clădiri şi dotările aferente. Terenurile aflate în proprietatea privată a statului pe care se execută astfel de proiecte prin parteneriat public-privat trec gratuit în administrarea companiei de proiect prin hotărâre a Guvernului. Principiul parteneriatului public-public sau public-privat poate fi aplicat în derularea operaţiunilor de regenerare urbană prin dezvoltarea de mecanisme parteneriale între APC şi APL sau alte APL diferite, precum şi dezvoltarea de parteneriate cu medii private şi asociative. Legea nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat reglementează încheierea şi derularea parteneriatului public-privat ce are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea şi/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri destinate prestării unui serviciu public şi/sau operării unui serviciu public. Poate crea, de asemenea, un mecanism de cooperare între cele două medii în scopul elaborării, finanţării şi implementării de proiecte de regenerare urbană. Aprobarea unor norme metodologice de aplicare a Legii nr. 233/2016 care să reglementeze finanţarea de proiecte privind construcţia de locuinţe şi finanţarea infrastructurii de locuire prin crearea de PPP devine esenţială în contextul dezvoltării şi implementării de proiecte de regenerare urbană pe terenuri care necesită astfel de operaţiuni integrate. Parteneriatele public-privat pot fi încheiate şi în scopul efectuării unor activităţi relevante în sectoare de utilitate publică cum sunt construcţiile, prevăzute în Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, precum şi în vederea realizării de către un operator privat a serviciilor comunitare de utilităţi publice prevăzute în Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006. Programul Naţional de Dezvoltare Locală prin subprogramul “Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor” oferă unităţilor administrativ-teritoriale, prin autorităţile APL, oportunitatea de a beneficia de finanţarea infrastructurii de bază.

4. Expunerea / vulnerabilitatea la riscuri naturale

Riscul seismic Municipiul București și Sud-Estul României sunt considerate cele mai vulnerabile zone la activitatea seismică din cauza apropierii de falia Vrancea. Potrivit analizei Băncii Mondiale (2004), dar și a rapoartelor de cercetare ale oamenilor de știință, în București se estimează cel mai ridicat risc seismic dintre toate capitalele din Europa, acesta fiind totodată unul din cele mai vulnerabile 10 orașe din lume. În acest sens, Bucureştiul a fost inclus în Programul Watch 2016 al organizaţiei World Monuments Fund în scopul protejării patrimoniului expus riscului seismic. Alte orașe sunt de asemenea expuse acestui risc; astfel, 65% din populația urbană a țării este expusă pericolelor seismice. Cutremurele majore au avut loc periodic în România, evenimente fiind înregistrate în anii 1802, 1829, 1838, 1940, 1977 și 1986.

19 Proiect finalizat în anul 2015 şi cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, Cod SMIS 32572.

30

Figura 26. Intensitățile seismice observate în timpul cutremurului din 1977

Sursa: Ardeleanu et al.2005

Întreținerea fondului imobiliar a devenit un subiect important de dezbatere după anul 1989 în România. Privatizarea fondului imobiliar și retrocedarea caselor naționalizate au transferat responsabilitatea întreținerii acestora către proprietari, care, în cele mai multe cazuri, nu deţin mijloacele financiare necesare pentru a putea finanța reabilitările și proiectele de consolidare structurală relativ costisitoare. Stabilitatea structurală a fost supusă unor evaluări după anul 1990 , dar este necesară reevaluarea acesteia, deoarece standardele s-au actualizat de atunci. În prezent expertizarea tehnică a clădirilor se efectuează în conformitate cu conţinutul-cadru prevăzut în reglementarea tehnică "Cod de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente", indicativ P 100-3/2008, prin care se stabilesc 4 clase de risc seismic: · Clasa R(s) I, din care fac parte construcţiile cu risc ridicat de prăbuşire la cutremurul de proiectare corespunzător stării limită ultime; · Clasa R(s) II, în care se încadrează construcţiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilităţii este puţin probabilă; · Clasa R(s) III, care cuprinde construcţiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot prezenta degradări structurale care nu afectează semnificativ siguranţa structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi importante; · Clasa R(s) IV, corespunzătoare construcţiilor la care răspunsul seismic aşteptat este similar celui obţinut la construcţiile proiectate pe baza prescripţiilor în vigoare. În București, 2.563 de blocuri au fost identificate ca având nevoie de consolidare structurală, fiind vulnerabile în cazul unui cutremur. După cum se vede în figura 27, multe din acestea au fost construite înainte de anul 1960.

31

Figura 27. Numărul de clădiri din București vulnerabile la cutremure, în funcție de perioada construirii

Sursa: Paraschivoiu (2014)

Tabelul 2 prezintă numărul total de clădiri din România care sunt nesigure structural și prezintă o amenințare în cazul unui eveniment seismic.

Tabelul 2. Clădirile structural nesigure în funcție de categoria de risc

Județul Clasa I (nr. de clădiri/ nr. de apt) Clasa II (nr. de clădiri/ nr. de apt)

Bacău - 31/784

Botoșani 2008 26/172 22/64

Brăila 29/193 1/45

Brașov 11/78 8/504

București 186/5298 + 184/1182 307/10856

Călărași - 1/40

Caraș Severin 6/71 4/37

Constanța 40/304 9/125

Covasna 1/69 1/216

Dâmbovița 5/152

Galați 70/568 40/93

Ialomița

Iași 2/216 12/654

Mehedinți 1/1 17/1310

Olt 6/232 -

Prahova 41/2105 23/732

Teleorman 1/20 -

Timiș - -

Tulcea 3/68 -

Vâlcea - 1/90

Vrancea - 5/415

Total 607/10577 487/16117

Sursa: MDRAPFE20 Există un total de 607 clădiri în clasa I de risc seismic în România, respectiv 10.577 apartamente. Dintre acestea, 370 de structuri sunt numai în București (Tabelul 3).

20 Sursa: http://www.mdrap.ro/constructii/siguranta-post-seism-a-cladirilor/programe-de-prevenire-a-riscului-seismic/-8247/-9738, date puse la discpoziţia MDRAPFE de către consiliile judeţene şi Primăria Municipiului Bucureşti

32

Tabelul 3. Clădirile din România încadrate în clasa I Zona Clădiri Apartamente București 370 6480 România, total 607 10577

Sursa: MDRAPFE21 Locuinţele de necesitate sunt finanţate şi construite în aceleași condiţii ca şi locuinţele sociale. Legea Locuinței prevede şi realizarea locuinţelor de necesitate destinate cazării temporare a victimelor catastrofelor, ale căror locuinţe sunt supuse demolării în vederea realizării de lucrări de utilitate publică, precum şi lucrărilor de reabilitare. În acest sens, în anul 2008, MDRAPFE prin CNI a recepţionat două clădiri rezidențiale multietajate din București (cunoscute ca „blocurile gemene din Piața Națiunilor Unite”) pentru a servi drept adăpost temporar pentru locuitorii clădirilor care sunt supuse lucrărilor de consolidare. Acestea sunt administrate de Primăria Municipiului Bucureşti. Chiar dacă astfel de locuințe temporare sunt puține ca număr, gradul de ocupare a fost în general mult sub 100%, deoarece percepția publică despre administrarea clădirilor și a utilităților este negativă - mulți beneficiari potențiali preferând să locuiască la rude.

Inundațiile Aproximativ 1,3 milioane de hectare de teren sunt vulnerabile la acțiunea inundațiilor care afectează aproape 500.000 locuitori22. Principalele zone afectate se află de-a lungul râurilor principale, Dunării și în Câmpia Română (Siret, Buzău, Argeș, Olt, Jiu), dar și de-a lungul râurilor din Câmpia Banat-Crișana (Someș, Criș, Mureș). O mare parte din unitățile administrativ-teritoriale din România se află în zone cu vulnerabilitate mare la inundații (Figura 28).

Figura 28. Harta UAT-urilor din România situate în zone cu risc la inundaţii



21 Sursa: http://www.mdrap.ro/constructii/siguranta-post-seism-a-cladirilor/programe-de-prevenire-a-riscului-seismic/-8247/-9738 22http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/2014-2020/acord-parteneriat/PA_2014RO16M8PA001_1_1_ro.pdf

33

S-a înregistrat un progres substanțial în dezvoltarea hărților de hazard și risc la inundații începând cu proiectul „Riscul la inundații al Dunării” care a fost inițiat ca răspuns la inundațiile din anii 2005-2006. După implementarea Directivei 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea riscului de inundații, au fost realizate hărți de risc pentru zonele desemnate ca având un risc semnificativ la inundații. Sunt realizate planuri de măsuri la scară largă, precum împădurirea și construirea/consolidarea de infrastructură pentru păstrarea sau devierea apelor din inundații. Totuși, măsurile la scară locală precum SUDD (sisteme urbane durabile de drenaj) ar ajuta considerabil, în special la reducerea efectelor viiturilor rapide.

Alunecări de teren şi fenomenele meteorologice extreme Alunecări de teren semnificative au avut loc în anii 1979, 1983, 1997 și 2000-2012. Peste 35 de oraşe mari, 80 de orașe mici, 900 de sate și 7 bazine hidrografice care cumulează 539.589 ha (2,26% din teritoriul național) sunt încadrate ca fiind expuse riscului de alunecări de teren. Și fenomenele meteorologice extreme (grindină, tornade, căderi masive de zăpadă) afectează locuințele în mod direct prin daunele provocate, putând genera creşterea vulnerabilităţii locuirii, în special pentru gospodăriile sărace și/sau izolate. Tornadele produse în zona temperată au intensitate mai slabă şi sunt mai puţin frecvente, în România având loc circa 10 tornade/an. Din păcate sunt disponibile doar date punctuale privind pagubele provocate de aceste fenomene extreme. Figura 29. Distribuţia spaţială a tornadelor în România raportate între 1990–2013 (tornade per 105 km2 per an)

Sursa: Antonescu B. (2015) Climatologia tornadelor din România23

5. Piaţa Imobiliară

Fondul imobiliar România este cea mai mare țară din Europa de Sud-Est, cu 20,12 milioane de locuitori în anul 2011, care locuiesc în 7,4 milioane de gospodării24 (Tabelul 4). Fondul de locuințe al României este format din 8.458.756 de unități situate în 5,3 milioane de clădiri, dintre care 17% sunt vacante25.

23 http://smr.meteoromania.ro/sites/default/files/buletin_smr/bsmr_2015_3_1.pdf 24 Institutul Național de Statistică, Recensământul din 2011 http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/ 25 Institutul Național de Statistică, 2014.

http://smr.meteoromania.ro/sites/default/files/buletin_smr/bsmr_2015_3_1.pdf

34

Ca rezultat al privatizării pe scară largă după căderea regimului comunist, România are una din cele mai ridicate rate de proprietate imobiliară din Europa. O cultură înrădăcinată a proprietății imobiliare chiar și în rândul segmentelor mai tinere ale populației, o piață de închiriere care prezintă disfuncții și clauze bancare nefavorabile explică nivelul ridicat al ponderii proprietarilor de locuinţe din România, unde 96,6% dintre cetățeni dețin o proprietate, în comparație cu 70,7% în țările UE-2726. Proprietatea de stat se ridică la numai 1,13% (2,1% în municipii și orașe și 0,7% în comune) din fondul total27 (Figura 30).

Tabelul 4. Indicatori-cheie privind locuinţele în România 1992 2002 2011

Populație (1.000) 22.810 21.680 20.121

Gospodării, mil. 7.288 7,32 7,4

Dimensiunea gospodăriei 3,07 2,92 2,66

Fondul imobiliar, mil. 7,65 8,1 8,7

Clădirile de locuințe, mil. 4,49 4,84 5,3

Locuințe la 1.000 de locuitori 336 374 435

Media camerelor pe locuință 2,5 2,6 2,7

Suprafața utilă medie a unei locuințe (m²)

33,8 37,6 46,54

Suprafața utilă medie pe persoană (m²) 11,6 14,3 20,38

Locuințe finalizate total (1.000) 49 27,7 45,4

Din care cu fonduri publice (1.000) 42 3 2,3

Locuințe finalizate (1.000 locuitori) 2,1 1,3 2,2 Sursa datelor: Institutul Național de Statistică - RPL 1992, 2002 și 2011

Figura 30. Ponderea locuințelor, după forma de proprietate, în total locuințe(%)

26 Institutul Național de Statistică și Eurostat, citate de CBRE, Bucharest Area Residential MarketView, S1 2013. 27 Institutul Național de Statistică, 2014.

35

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică - RPL 2011)

Peste jumătate din populația României (55,3%) trăiește în municipii și orașe28. Evoluția numărului de locuitori indică o scădere de 12% în anul 2011 (aproximativ 2,69 milioane de persoane), față de anul 1992. Numărul de gospodării a scăzut cu 7,5% (572.286 gospodării) în aceeași perioadă. În plus, diferența în creștere între fondul total de locuințe și numărul de gospodării indică o rată de vacantare ridicată a locuinţelor sau un număr mare de persoane care dețin mai multe locuințe (Figura 31). Diferența s-a ridicat la 1,3 milioane de locuințe în anul 2011, reprezentând 15% din fondul imobiliar.

28 Institutul Național de Statistică, http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/alte/2012/Comunicat%20DATE%20PROVIZORII%20RPL%202011e.pdf

36

Figura 31. Diferența dintre numărul de locuințe și numărul de gospodării


Tendințele pieței Principalii indicatori privind oferta de locuire în România au scăzut rapid după criza financiară globală ce a debutat în anul 2008, chiar dacă unele zone din țară au fost martorele stabilizării sau chiar creșterii ofertei de locuinţe în ultimii doi-trei ani. Oferta de dinainte de criza financiară a cuprins cu precădere mari proiecte de dezvoltare la marginea orașelor destinate familiilor cu venituri medii și superioare. Cererea de locuințe noi şi de dimensiuni mari s-a diminuat semnificativ după criza economică, cumpărătorii reorientându-se către achiziţia de locuințe mai vechi în zona centrală a orașelor. Scăderea cererii de locuințe care a urmat crizei a determinat Guvernului României crearea Programului „Prima Casă”, care oferă credite ipotecare în condiții favorabile celor care-şi cumpără pentru prima dată o casă. O persoană poate să apeleze la programul „Prima Casă” pentru cumpărarea unei locuințe sub 60.000 euro, ceea ce, pe piața actuală, direcționează cumpărătorii spre fondul imobiliar de locuinţe vechi, mai ieftine, deoarece o locuinţă nouă de dimensiuni comparabile costă mai mult. Creditele „Prima Casă” au inclus 90% din toate creditele ipotecare începând cu 2009 și au reactivat în mare parte piaţa ipotecară. Deşi Programul „Prima Casă” a ajutat la revitalizarea pieţei imobiliare, dezvoltatorii s-au confruntat în continuare cu dificultăți în vânzarea stocurilor pre-criză și sunt circumspecţi în a desfășura proiecte noi destinate cumpărătorilor cu venituri reduse. Acest lucru poate fi explicat prin lipsa stimulentelor de pe piaţă, absenţa facilităților și a unor instrumente financiare dedicate persoanelor cu venituri mici, neluarea în considerare a dezvoltării de locuinţe private destinate închirierii, absenţa finanţării dezvoltatorilor şi lipsa terenurilor disponibile pentru construcții în zone atractive în oraşe. Oferta privată de locuinţe noi şi accesibile ca preţ este astfel redusă, în timp ce programele din sectorul public au condus la o lipsă generală de locuințe pentru gospodăriile cu cele mai mici venituri.

37

Autorizații emise și locuinţe noi

Autorizațiile emise

Numărul de autorizații emise pentru unitățile rezidențiale a rămas, ca indicator, la același nivel în perioada 2012-2013, demonstrând stabilizarea pieței, deși reprezintă jumătate din nivelul înregistrat în anul 200829 (Figura 32). Numărul total de autorizații de construcție emise la nivel național a fost de aproximativ 38.000, iar suprafața construită totală aprobată pentru construire a crescut cu 3% din 2012 la 7 milioane mp30.

Figura 32. Evoluţia numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (2002-2014)

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică

Județul Ilfov se bucură de cea mai mare rată de revenire de la momentul crizei financiare, numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale emise fiind în creștere în anul 2010, spre deosebire de alte județe importante care, în general, au stagnat. În anul 2014, 5.352 autorizații de construire au fost emise în județul Ilfov, în comparație cu 2.989 în anul 2010. Ulterior, în anul 2016 s-a înregistrat o tendinţă regresivă, fiind emise un număr de 4.688 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale.

29 EuroBank. Raportul pieței rezidențiale: România. Iunie 2014. 1. 30 EuroBank. Raportul pieței rezidențiale: România. Iunie 2014. 3.

38

Figura 33. Evolutia numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale -județele Cluj, Iași, Constanța, Ilfov, Timiș și Municipiul București (2002-2016)

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică - Baza Tempo-online

Locuinţele noi

Rata de construire a noilor locuințe este mai mică de 1% din fondul imobiliar total pe an. Această rată scăzută este influențată în primul rând de lipsa cererii „efective” determinată de multiple motive, tratate în secţiunile anterioare. Chiar și cu acest ritm lent de construcţie, amplasarea noilor locuințe construite la periferia orașelor mijlocii poate genera o extindere urbană necontrolată, similară exemplelor oferite de orașele mari precum București și Cluj-Napoca în anii anteriori crizei.

39

Figura 34. Evoluția numărului de locuințe finalizate, pe medii de rezidență, în perioada 1991-2016

0

10000

20000

30000

40000

50000

60000

70000

80000

1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

Total Urban Rural

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – Baza Tempo-online

Numărul locuințelor finalizate a crescut ușor începând din anul 2014 după perioada de scădere 2008-2013 (Figura 34). Cele peste 40.000 de unități finalizate în anul 2013 au reprezentat o scădere cu 40% faţă de anul 2008 (67.000 de unități finalizate). Totuși, datele din anul 2013 sunt încă peste nivelurile istorice, indicând o creștere de 38% faţă de fondul imobiliar finalizat în anul 2003 (29.000 unități)31, trendul fiind în continuare pozitiv. Orașele cu peste 300.000 de locuitori au continuat să fie martore ale dezvoltării noilor locuințe chiar și în timpul crizei economice și după aceea32. De fapt, noile proiecte de dezvoltare din orașele de rang terțiar au uneori o cotă de piață mai mare decât cele realizate în București în ultimii ani. Orașele cu o populație cuprinsă între 100.000 și 200.000 de locuitori sunt de asemenea beneficiarele noilor proiecte în mare parte private din domeniul locuirii33. În schimb, orașele mijlocii și mici din întreaga țară au înregistrat o scădere abruptă în oferta de fond locativ nou din România (cu excepția celor situate în vecinătatea orașelor mari cu rol de polarizare la nivel regional). Oferta de unități locative în mediul rural a cunoscut un regres continuu față de anul 2008, când s-a înregistrat valoarea maximă din ultimii 25 de ani (34.702 locuințe), ajungând în anul 2014 la 21.308 locuințe construite (dintre care 95% din fondurile populației).

31 EuroBank. Raportul pieței rezidențiale: România. Iunie 2014. 3. 32 EuroBank. Raportul pieței rezidențiale: România. Iunie 2014. 7. 33 De exemplu, proiectul de dezvoltare Avantgarden din Sibiu (Eurobank. Raportul pieței rezidențiale: România. Iunie 2014. 9)

40

6. Finanţarea locuinţelor

Creditele ipotecare și evoluția acestora România deține cele mai scăzute valori ale împrumuturilor pentru locuințe pe cap de locuitor (cu vârsta peste 18 ani) alături de Bulgaria, situându-se la valoarea de 623 euro (Bulgaria, 575 euro). În schimb, în Ungaria se ridică la 2.106 euro, Polonia, 2.656 euro și Regatul Unit, 32.884 euro34. Sectorul de finanțare a locuințelor din România a înregistrat o creștere rapidă până în anul 2008 și apoi o prăbușire abruptă. Piața a fost dominată de împrumuturile în valută până de curând, când recentele reforme combinate cu o scădere a ratelor dobânzii pentru moneda locală au înclinat balanța spre creditele în lei. În privința prețurilor locuințelor în 2014-2015, România s-a aflat printre statele care au înregistrat prețuri cu cel puțin 10% mai mici decât valoarea din 2006, alături de Danemarca, Grecia, Ungaria, Irlanda, Olanda, Spania. Creditele imobiliare din România s-au ridicat la 8,4 miliarde de euro la sfârșitul anului 2012; 95% din creditele ipotecare au fost acordate în valută. Acest gen de împrumuturi în valută a fost alimentat de diferențele legate de rata dobânzii: rata în euro de 5,87% în anul 2013 a fost mai scăzută decât rata în lei de 6,11% în anul 2013, scăzută de la 14,76% în anul 200935. În octombrie 2013, Guvernul României a luat o decizie conform căreia toate creditele ipotecare contractate prin Programul „Prima casă” trebuie să fie în lei și nu în euro36. Scopul acestei cerinţe a fost acela de proteja cumpărătorii de locuințe cu venituri în lei împotriva fluctuațiilor de schimb valutar, ca atunci când leul s-a prăbușit cu 12% față de euro la sfârșitul anului 2008, plățile la creditele în euro urcând vertiginos. Ipoteza a fost că debitorii vor accepta plăți mai mari în schimbul împrumuturilor în moneda locală ale căror costuri nu vor crește dacă leul se prăbușește față de euro. Din decembrie 2013, rata împrumuturilor în lei a crescut cu un ritm anual record de 90%. Această tendință a fost văzută în toate economiile non-euro în anul 2012, cu o creștere față de anul trecut a creditelor ipotecare neachitate în moneda locală. România a condus în cadrul economiilor non-euro cu o rată de +19,2% în comparație cu Suedia +4,5%, Danemarca +1,6% și Polonia +1,0%37. În prezent, piața de finanțare a locuințelor este sprijinită în mare măsură de garanțiile oferite în cadrul Programului „Prima Casă”. Situația curentă a pieței şi dinamica împrumuturilor pentru locuinţele neachitate sunt prezentate în figura 35, indicând o creştere majoră în perioada analizată.

Figura 35. Total împrumuturi pentru locuințe neachitate - (mii lei)

Sursa datelor: HYPOSTAT, 2013

34 HYPOSTAT, Cifre-cheie 2014. 35 Irina Savu și Andra Timu, Romanians Reject Euro Loans After Hungary Disaster: Mortgages (Românii resping creditele în euro după dezastrul din Ungaria: ipotecile), Blooomberg Business News, 3 februarie 2014. 36 Ibid. 37 HYPOSTAT, „A Review of Europe’s Mortgage and Housing Markets” (O analiză a piețelor de credite ipotecare și locuințe din Europa), 2015, 9.

41

Figura 36. Împrumuturi noi nete (anualizate) - (mii lei)

Sursa datelor: HYPOSTAT, 2013

Scăderea împrumuturilor în valută începând cu luna iulie 2013 şi creșterea concomitentă a împrumuturilor pentru achiziţia de locuințe în moneda locală se datorează unei combinații de factori: pe de o parte, garanţiile din cadrul programului „Prima Casă” se aplică numai împrumuturilor în moneda locală, pe de altă parte dobânzile în moneda locală au scăzut, ceea ce face ca diferența dintre un împrumut în lei și unul în euro să fie neglijabilă (Figura 36).

Creditele neperformante Proporția creditelor neperformante (CNP) din România a crescut la 21,7% în decembrie 2013, cu de peste trei ori rata din 2009 (7,8%). În anul 2012, pierderea medie în caz de nerambursare (LGD) pentru împrumuturi s-a ridicat la aproximativ 20% și pentru creditele ipotecare și de consum, de aproximativ 30%. În acel moment, rata CNP din România de 22% a fost a șasea cea mai nefavorabilă din lume, potrivit Băncii Mondiale. Băncile locale au inițiat executări silite în masă începând cu vara anului 2013, după restructurarea repetată a portofoliilor CNP ale acestora pentru a întârzia procesul. Raportul CNP din România a scăzut ulterior la 8% după ce guvernul a încurajat băncile să vândă portofoliile neperformante.

Figura 37. Împrumuturile pentru locuințe ca pondere din creditele totale pentru gospodării (%)

Sursa datelor: date Banca Naţională a României (BNR), 2016

42

Figura 37 indică faptul că în ciuda recesiunii, pentru gospodăriile din România proporția creditelor pentru locuințe în cadrul datoriilor generale ale acestora a crescut gradual. Datoria generală a gospodăriilor nu s-a schimbat de la sfârșitul anului 2008, atunci când s-a ridicat la 100 miliarde de lei. Totuși, împrumuturile pentru locuințe au continuat să crească chiar și în timpul crizei, rata anuală de creștere scăzând de la 60% la sfârșitul anului 2008 la un procent mult mai sustenabil, de 10% în prezent.

Programul „Prima Casă” Programul “Prima Casă” reprezintă 90% din toate împrumuturile ipotecare acordate de bănci din anul 2009 până la finele anului 2015. În cadrul Programului, rata creditelor neperformante este de 0,3% în totalul garanţiilor acordate, până în iulie 2016 fiind executate 475 de garanţii cu o valoare de 40,5 milioane lei38. De la lansarea Programului în anul 2009 până la finele lunii decembrie 2016, au fost acordate 205.957 garanţii, în valoarea totală de 17,7 miliarde lei, conform notei de fundamentare a HG nr. 80/2017 pentru modificarea şi completarea HG nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a Programului „Prima Casă”. Conform HG nr. 80/2017, pentru anul 2017 a fost alocat un plafon al garanţiilor ce pot fi emise în valoare de 2.500 mil. lei, la care se adaugă 175,5 mil. lei rămaşi neutilizaţi din plafonul de 2.940 mil. lei alocat în anul 2016 Programului „Prima Casă”. Epuizarea rapidă a fondurilor destinate Programului „Prima Casă” pentru prima jumătate a anului 2017 a determinat apariţia unor produse de creditare similare. Avantajul creditelor acordate prin acest program este avansul scăzut, între 5 şi 10% faţă de creditele ipotecare standard la care băncile solicită avans de 15-40%. Totuşi, cererea ridicată de locuinţe prin intermediul Programului „Prima Casă” generează o creştere semnificativă a preţurilor acestora cu până la 10% faţă de anul 2015, în principal datorită creşterii veniturilor şi menţinerea nivelului scăzut al ratei dobânzilor.

Locuințele de închiriat Cifrele oficiale indică faptul că 98% dintre locuințele din România sunt în proprietate personală. Aceasta, totuși, nu înseamnă şi că 98% dintre locuințe sunt ocupate de proprietari. Cifra oficială pentru locuințele închiriate este de 3% din fondul imobiliar total; totuși, estimările neoficiale situează cifra la 7-15% la nivel național și 15-20% în orașele mai mari precum București și Cluj. Cele mai multe tranzacții de închiriere au loc informal. Chiar dacă un contract este înregistrat, de multe ori chiria stipulată în contractul de închiriere este mult mai mică decât cea plătită efectiv de chiriaș proprietarului. Contractele de închiriere sunt supuse impozitului pe venit de 16%. Deși 40% din veniturile din chirii sunt scutite de taxe, aceasta tot înseamnă că este colectat un impozit pe venit de 9,6% din chiria totală. În prezent, fondul imobiliar public disponibil pentru închiriere este constituit din următoarele categorii de locuințe: - Locuinţe construite prin programe derulate de MDRAPFE prin ANL; - Locuințe sociale (construite prin Programul de construcţii locuinţe sociale derulat conform Legii locuinței nr. 114/1996) și locuinţe pentru chiriașii evacuați (construite prin Programul de construcţii locuinţe conform OUG nr. 74/2007); - Locuințe achiziţioate pe piața liberă de autoritățile administraţiei publice locale; - Case naționalizate care nu au fost retrocedate foștilor proprietari; - Alte locuințe deținute de instituții publice (de exemplu, ministerele internelor și apărării) și RA-APPS (Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat). Chiria pentru locuințele publice este stabilită în conformitate cu următoarele reglementări: - Pentru locuințe sociale conform Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – modalitatea de calcul a chiriilor est prevăzută în aceeași lege şi detalită în cadrul normelor de aplicare a acesteia; - Fondul imobiliar de stat: chiriile prevăzute în OUG nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe; - Locuinţe pentru tineri construite prin ANL în conformitate cu Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

38 http://gov.ro/ro/guvernul/procesul-legislativ/note-de-fundamentare/nota-de-fundamentare-hg-nr-703-28-09-2016&pppage=1

43

Conform raportului întocmit de Banca Mondială, politicile și reglementările din sectorul închirierilor de locuințe din România înclină în favoarea chiriașului, în special a celor care câştigă mai puţin decât venitul mediu naţional. În acest sens, unele clauze din OUG nr. 40/1999 se referă la protecția drepturilor foștilor chiriași ai caselor retrocedate şi formulează totodată instrucțiuni clare privind stabilirea chiriei și evacuarea chiriașilor din proprietățile private. Deși reglementarea ar putea să fie văzută ca având scopul de a furniza chirii accesibile ca preț pentru cei care câștigă sub venitul național, cerând proprietarului să „subvenționeze” chiriașul, aceasta descurajează proprietarii să închirieze de pe piața liberă. Acest fapt afectează în principal grupurile cu venituri medii și reduse care ar putea avea cea mai mare nevoie de locuinţe destinate închirierii (în special persoanele care nu pot accesa un credit ipotecar pentru achiziţionarea unei locuinţe sau care nu-şi permit plata unei ipoteci). Drept rezultat, mulți proprietari aleg fie să-și închirieze locuințele pe piața neagră, fie să le păstreze libere (Figura 38).

Figura 38. Locuințe neocupate în România

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică -RPL 2011

Diferențele majore dintre chiria percepută pentru o locuinţă publică (de exemplu, programul ANL de locuințe pentru tineri) și cea percepută pentru o locuinţă privată, împreună cu lipsa unei oferte de locuinţe de închiriat, „blochează” chiriașii locuințelor publice în unitățile acestora fără stimulente sau oportunități de a se muta, împiedicând astfel rulajul acestora. Prevederile OUG nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe se aplică și fostelor locuințe naționalizate pentru care nu există cereri de retrocedare și care sunt administrate ca locuințe publice pentru închiriere. Totuși, schema de închiriere a acestor locuințe este reglementată printr-un set de reguli „speciale”. De exemplu, în iunie 2014, toate contractele de închiriere au fost extinse cu 5 ani, fără a lua în calcul caracteristicile ocupanților (venit, deținerea altor proprietăți etc.)39.

39OUG nr. 8/2004 privind extinderea contractelor de închiriere; OUG nr. 44 / 2009 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuințe: Ordonanța de Urgență nr. 43 din 26 iunie 2014 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuințe

44

Clădirile de patrimoniu și cartierele istorice În mediul urban există un număr semnificativ de clădiri de locuit cu o valoare ridicată de patrimoniu care se află într-o stare avansată de degradare. În unele cazuri, clădirile au fost abandonate de zeci de ani și proprietarii nu pot fi găsiți sau identificați; în altele, clădirile sunt abandonate deoarece costul reparării acestora este prea mare pentru proprietari sau există interes pentru ca acestea să se distrugă iremediabil, astfel încât terenul să poată fi valorificat pentru construcții noi fără alte formalități. Drept rezultat, au existat investiții minime în restaurarea și reabilitarea acestor clădiri, situația înrăutățindu-se prin incidența ridicată a modificărilor neautorizate care compromit atât valoarea istorică, cât și integritatea structurală. Unele clădiri istorice din domeniul public sunt utilizate ca locuințe sociale pentru cele mai sărace gospodării și sunt de obicei într-o stare avansată de degradare fizică şi/sau structurală din cauza lipsei fondurilor sau a rentabilității reale a investiției40. Au existat încercări ale autorităților administraţiei publice locale de modernizare a centrelor istorice din diverse orașe. Unele dintre aceste experiențe au fost pozitive, multe dintre aceste zone fiind acum spații publice vibrante, cu valoare istorică și activitate economică. În ciuda acestui succes, locuințele sociale din centrul istoric al Bucureștiului sunt într-o stare avansată de degradare; aceste unități trebuie să fie renovate folosind veniturile publice obținute din vitalizarea economică a zonei învecinate. De asemenea, prin Programul Operațional Regional 2007-2013 au fost finanțate proiecte de reabilitare a centrelor istorice din mai multe orașe: Arad, Alba Iulia, Bârlad, Bistrița, Sfântu Gheorghe. Orașele mai mici încă se confruntă cu provocări legate de reabilitarea și revitalizarea acestor zone. De exemplu, în Slatina (un oraș cu aproximativ 70.000 de locuitori), primăria a investit o sumă semnificativă în îmbunătățirea pavajului din centrul istoric. Însă, acest efort nu este suficient pentru a-i stimula pe proprietari să reabiliteze clădirile (atât structural, cât și în ceea ce privește fațadele) sau pentru a atrage investiții din sectorul privat. Există, de asemenea, cazuri în care proprietarii nu sunt de găsit și aceste clădiri sunt într-o stare precară, existând riscul de a se prăbuși, însă primăriile nu pot dobândi proprietăţile spre a fi reabilitate chiar dacă există prevederi legislative care permit astfel de decizii; aceste prevederi nu sunt însă aplicate mai ales din cauza rezervelor autorităților publice față de conceptul de proprietate și drepturile pe care le conferă aceasta deținătorilor de drept.

7. Dezvoltatorii privaţi

Impactul crizei financiare Până la criza financiară ce a început în anul 2008, a existat un sector privat activ care construia locuințe pentru populația din categoria celor cu venituri superioare. Prețurile erau în jurul a 1.000-1.500 euro pe m2 și se obțineau profituri bune. Criza financiară globală a cauzat probleme majore atât cererii, cât și ofertei din cauza lipsei de creditare de către sistemul bancar a dezvoltatorilor şi cumpărătorilor. Există încă proiecte rezidențiale private „nefinalizate”, începute chiar înainte de criza financiară și care nu au mai putut fi finalizate din cauza climatului economic din acel moment. Mulți dezvoltatori au falimentat, iar proprietățile/activele acestora au fost executate silit de către bănci. Dezvoltatorii care au trecut peste perioada de criză au întâmpinat dificultăți în finalizarea sau vânzarea vechilor stocuri, din două motive: (i) multe bănci s-au temut de creditele pentru construcții și (ii) multe din proiectele rezidențiale începute înainte de anul 2008- erau îndreptate spre gospodăriile cu venituri ridicate. Unii dezvoltatori au declarat că au împărțit apartamentele pentru a crea locuinţe cu 2 camere din cele cu 4 camere și, de asemenea, au scăzut calitatea finisajelor41. Totuși, prețurile rămân ridicate datorită costurilor ridicate cu terenul, materialele de construcţii și manopera la momentul începerii construcției majorității acestor unități în perioada 2006-2008. Un mare număr de dezvoltatori au fost forțați să încetinească ritmul construcției de locuinţe sau să-l stopeze. Drept rezultat, în orașele mari, inclusiv capitala București, încă pot fi identificate proiecte de construcții incomplete și neocupate, fără a se putea estima termenul de finalizare al acestora. Vânzarea proiectelor rezidențiale este supusă în plus provocărilor generate de lipsa transportului în comun, a infrastructurii de drumuri și a utilităților, respectiv de distanța față de oraș.

40 Nistor S., (2000) Romania's Urban Architectural Heritage: between Neglect and Revitalization (Moștenirea arhitecturală urbană din România: între neglijare și revitalizare). 41 EuroBank. Raportul pieței rezidențiale, ianuarie 2011.

45

Finanțarea construcțiilor Lipsa finanțării construcțiilor este problematică în sectorul construcţiei de locuințe din România. Datoriile acumulate de anumiţi dezvoltatori în perioada de creștere au devenit între timp credite neperformante, ceea ce determină sistemul bancar să fie precaut în ceea ce priveşte reluarea finanţării sectorului construcţiei de locuinţe.

Figura 39. Stocul de credite și rata de neperformanţă în funcţie de sectorul de activitate

Sursa datelor: MFP, BNR - Raport asupra stabilității financiare 2015

Potrivit Băncii Naționale a României, companiile din construcții și imobiliare prezintă în continuare cel mai ridicat risc de credit, rata împrumuturilor neperformante în acest caz înregistrând cea mai mare valoare (23,9% în iunie 2015), în scădere însă față de decembrie 2013 (29,2%). Aceste rate au înregistrat o creștere semnificativă în ultimii ani față de valoarea de 22,1% în anul 2011. Companiile care au demonstrat o capacitate mai redusă de a face față unor condiții economice nefavorabile (cum sunt cele din construcții și imobiliare) demonstrează o abilitate mai redusă de contractare a unor noi datorii. Evoluțiile din sectorul construcțiilor și cel imobiliar merită în continuare atenție în contextul vulnerabilităților pe care acestea le-au demonstrat în perioada de criză. Companiile din cele două ramuri de activitate sunt caracterizate de valori ridicate ale gradului de îndatorare, cu niveluri peste media pe economie (indicatorul de pârghie în cazul firmelor din sectorul imobiliar s-a situat la 6,2 în decembrie 2014, iar în construcții la 3,8, în timp ce la nivelul economiei raportul dintre datorii și capitalurile proprii a fost de 2,2)42.

Costul activităţilor de construcţii Costurile de construire au crescut exploziv în ultimii ani. Aceasta se datorează, în parte, faptului că mâna de lucru calificată a devenit mai scumpă și mai greu de găsit (această situație este atribuită emigrării lucrătorilor către țările occidentale, precum și în statele din Golf), iar costul materialelor de construcție a crescut semnificativ în perioada 2008-2013. Creșterea costurilor de bază pentru manoperă și materiale, împreună cu costul ridicat al furnizării infrastructurii a făcut ca mulți dezvoltatori - în special cei mici - să fie puși în situația de a-și reduce marja de profit sau a da faliment. Conform Legii 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3 cumpărătorii, pe lângă prețul de bază al locuinţelor noi deja ridicat, plătesc TVA (19% pentru locuinţele cu valoare peste 450.000 lei, respectiv 5% pentru cele evaluate sub acest prag) ceea ce face ca locuințele proiectate și configurate „ideal” să nu fie la îndemâna unui segment important a populației.

42 Raport asupra stabilității financiare 2015 - BNR

46

Costul infrastructurii primare Capacitatea redusă tehnică sau financiară a autorităților publice locale de a crea la timp infrastructura tehnico-edilitară pentru proiectele rezidențiale face de obicei ca dezvoltatorii să suporte la început costul. Efortul, timpul și resursele financiare necesare pentru a construi infrastructura (apă, electricitate, încălzire etc.) pentru cartierele rezidențiale din zonele marginale orașelor împovărează mult dezvoltatorul din punctul de vedere al costurilor, povară pe care acesta o va transfera cumpărătorului. Soluţia de compromis între prețul stabilit de dezvoltator și puterea de cumpărare a potențialului beneficiar constă de obicei în construirea în zonele periurbane unde terenul este mai ieftin şi unde infrastructura de locuire este slab dezvoltată sau lipseşte. Spre deosebire de construcțiile premergătoare crizei din cartierele exterioare principalelor orașe, aceste noi proiecte de dezvoltare au loc în localitățile mai mici din jurul orașelor mari și/sau a celor reședință de județ. Aceasta a dus la o extindere necontrolată, în special a centrelor urbane mari precum Bucureștiul, unde terenul este greu de găsit în interiorul orașului sau foarte scump. Totodată, pe fondul incertitudinilor create de intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016 (cunoscută sub denumirea de Legea dării în plată), s-a înregistrat o dinamică semnificativă a pieței imobiliare în ultimul semestru al anului 2015 și în prima parte a anului 2016, fapt ce a determinat epuizarea rapidă a plafonului alocat programului „Prima Casă” pentru 2016 și creșteri substanțiale ale volumelor de locuințe achiziționate în program.

Standardele de spațiu Dezvoltatorii declară că modificarea standardelor de spațiu în anul 2003 a făcut ca apartamentele cu mai mult de 1-2 camere să nu fie accesibile ca preț pentru multe gospodării. Potrivit reglementărilor incluse în Legea locuinței nr. 114/1996, o garsonieră trebuie să aibă o suprafață minimă de 50 m2 cu o suprafață utilă de 37 m2.

Tabelul 5. Suprafeţele minimale ale locuinţelor conform Legii locuinței nr. 114/1996 Persoane/

familie Camere/ locuință

Cameră de zi

Dormitoare Sufragerie43 Bucătărie Încăperi sanitare

Stații de depozitare

Suprafață utilă

Suprafață construită

nr. nr. m2 m2 m2 m2 m2 m2 m2 m2 1 1 18 - 2 5 4 2 37 58 2 2 18 12 3 5 4 2 52 81 3 3 18 22 3 5 6 2 66 102 4 3 19 24 3 5 6 3 74 115 5 4 20 34 3 6 7,5 4 87 135 6 4 21 36 4,5 6 7,5 4,5 93 144 7 5 22 46 5 6,5 9 5 107 166 8 5 22 48 6 6,5 9 5,5 110 171

Cu un preț mediu de 885 euro/m2 pentru noile construcții, o garsonieră de 44.250 euro rămâne neaccesibilă pentru cele mai multe familii aflate „la început de drum”, formate dintr-o persoană sau două, iar pentru familiile cu copii care au nevoie de mai mult de un dormitor nu asigură un standard de locuire adecvat.

Impactul pragului Programului „Prima Casă” Programul “Prima Casă” introduce în anul 2017 o diferenţiere între garanţia statului în funcţie de vechimea

imobilului achiziţionat. Finanţarea garantată pentru locuinţele noi, destinate achiziţionării, pentru care s-a realizat

recepţia cu cel mult 5 ani înainte de date solicitării creditului, pentru locuinţele consolidate (inclusiv pentru cele

construite prin programele derulate de ANL) şi pentru locuinţele care urmează să se construiască de către

beneficiarii individuali (inclusiv cele construite prin programe derulate de ANL), va acoperi maxim 95% din preţul

de achiziţie/construcţie a acestor tipuri de locuinţe, dacă valoarea de achiziţie/construcţie este mai mică sau

egală cu 70.000 euro sau maximum 66.500 euro, dar nu mai mare de 70.000 euro, conform prevederilor HG

80/2017. Creditul maxim acordat de bănci în prezent, de 57.000 euro pentru locuinţele vechi, şi de maxim 66.000

euro pentru locuinţele noi, încurajează potenţialii cumpărători să opteze pentru cea de-a doua categorie, ceea ce

poate contribui la impulsionarea sectorului construcţiei de locuinţe noi în detrimentul achiziţiei de locuinţe vechi,

mai ieftine. Pentru locuinţele construite în regim asociativ, finanţarea garantată persoanelor fizice este de

maximum 71.250 euro, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din devizul estimativ de lucrări, dacă valoarea de

construcţie a locuinţei este mai mare de 75.000 euro. Garanţia băncilor rămâne la pragul de 50%.

43 Terminologia utilizată în Legea nr. 114/1996 este „loc de luat masa”.

47

Programul „Prima Casă” orientează beneficiarii spre achiziţia de locuinţe accesibile ca preț (noi, dar de cele mai

multe ori construite în zonele periurbane unde terenul este mai ieftin şi unde infrastructura de locuire este slab

dezvoltată sau lipseşte) cu două dormitoare, de aproximativ 50 -55 m2.

Programul de garantare „Prima Casă” a permis familiilor cu venituri medii să aibă acces la un credit ipotecar accesibil pentru a achiziționa o locuinţă, dar a direcționat o mare parte din cifra de afaceri de pe piață spre unitățile mai vechi cu una sau două camere. Acest lucru a avut un efect de distorsionare asupra pieţei de locuinţe deoarece creditele „Prima Casă” sunt deschise tuturor grupurilor de venituri, ceea ce înseamnă că şi unele gospodării cu venituri mai mari, care pot contracta finanţare la rata de pe piaţă pot fi influenţate să aleagă unităţi mai mici, direcţionând şi dezvoltatorii în aceeaşi direcţie. Din 2009, anul în care a fost lansat Programul „Prima Casă”, și până la finalul lunii septembrie 2016, au fost acordate 198.365 de garanții, în valoare totală de 16,96 miliarde de lei, pentru finanțări în valoare de aproximativ 34 miliarde de lei. Având în vedere caracteristicile fondului locativ existent în România, format în principal din locuințe vechi la nivelul întregii țări, trebuie menționat că locuințele construite după anul 2008 reprezintă în prezent mai mult de jumătate din achizițiile de locuințe prin Programul „Prima Casă” întrucât în ultimii trei ani ai programului circa 20% din locuințele tranzacționate sunt date în folosință în anul achiziționării prin creditul „Prima Casă” (pe un mare avans situându-se regiunile București-Ilfov și Nord-Vest, cu precădere zona Cluj). La sfârșitul semestrului I 2016, creditele „Prima Casă” reprezentau 49% din creditele acordate populației pentru locuințe în total credite ipotecare. În anul 2016, rata dobânzii pentru împrumuturile care vor fi acordate în cadrul programului Prima Casă a fost redusă cu jumătate de punct procentual. Plafonul garanţiilor (1,69 miliarde de lei pentru 2016) este mai mic faţă de cel acordat pentru 2015, când băncile au avut la dispoziţie 2,8 miliarde de lei pentru a garanta 50% din creditele ipotecare acordate populaţiei prin acest program. În strategia pe termen mediu a Programului „Prima Casă”, Guvernul României prin Ministerul Finanţelor Publice vizează, în perioada 2017-2021, o serie de obiective cu privire la facilitarea accesului populaţiei la contractarea de credite pentru achiziţia de locuinţe, menţinerea caracterului socio-economic şi naţional al Programului, prin nediscriminare în toate formele sale şi stimularea îmbunătăţirii stocului locativ şi a creşterii calităţii condiţiilor de locuire avându-se în vedere riscul de credit al Statului prin garantarea creditelor pentru locuinţe şi riscul multiplicator al Programului.

Procesul de autorizare şi avizare Procesul de obținere a autorizațiilor de construire și a avizelor este extrem de complex - de exemplu, este nevoie de 14 proceduri, 255 de zile și 2,3% din valoarea proprietății pentru a obține o autorizație de construcție în România44.

Proiectele rezidențiale la scală mică Din fondul imobiliar curent de 15.700 de apartamente din complexele rezidențiale mari din București cu peste 200 de unități, 64% au fost livrate în primii doi ani post-criză. În anii de vârf ai proiectelor imobiliare rezidențiale din perioada 2005-2008 s-au înregistrat vânzări medii lunare de 25-30 de unități pe proiect. În perioada 2008-2011, vânzările au ajuns în medie la 2-3 apartamente pe proiect pe lună. Proiectele îndreptate spre cumpărători cu venituri reduse au vândut lunar, în medie, 4-6 unități pe proiect45. De la criza financiară ce a debutat în anul 2008, cei mai mulți dezvoltatori au desfășurat proiecte mai mici în clădiri individuale cu unul sau două etaje. Având drept cauză parțială o supraofertă de locuințe în orașele mari din România din anii pre-criză, dezvoltatorii se abțin de la proiectele pe scală largă46. În Cluj-Napoca, de exemplu, dezvoltatorii așteaptă ca unitățile existente să fie preluate înainte de a începe proiecte noi majore.

Absența dezvoltatorilor privați în orașele mijlocii și mici În orașele mijlocii și mici autoritatea locală este singurul dezvoltator și preocupările în domeniul locuirii sunt limitate din cauza bugetului redus. Aceasta ar putea reprezenta o oportunitate reală pentru creșterea economică și a numărului de locuri de muncă pe plan local. Parcelele de teren sunt oferite spre vânzare cumpărătorilor pentru a-și construi propria casă.

44 Banca Mondială. Doing Business Report, 2015. http://www.doingbusiness.org/data/exploreeconomies/romania#dealing-with-construction-permits 45 Colliers. Research and Forecast Report (Raport al studiului și privind estimările), România, 2012. 16. 46 EuroBank. Raportul pieței rezidențiale, România. Ianuarie 2011.

48

Totuşi, ar fi fost și mai eficient dacă terenul ar fi fost oferit în zone strategice (situri dezafectate) şi alocate dezvoltatorilor locali în cadrul unei scheme de parteneriat public-privat, de exemplu un Acord de dezvoltare care să autorizeze construirea unui anumit număr de locuinţe la un preț accesibil.

8. Evaluarea și impozitarea proprietății

Cadrul legal de reglementare a impozitului pe clădiri îl constituie Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Cota impozitului pe clădiri poate varia de la o localitate la alta, având în vedere că aceasta se stabilește anual de fiecare consiliu local în parte, între limitele minime și maxime prevăzute de Codul fiscal. Valoarea impozabilă la care se aplică această cotă se stabilește diferit, în funcție de destinația clădirii – rezidențială sau nerezidențială. În cazul clădirilor rezidențiale, determinarea valorii impozabile se face pe baza valorilor pe metrul pătrat și a ajustărilor prevăzute concret în Codul fiscal. Doar în cazul clădirilor nerezidențiale valoarea impozabilă poate fi cea rezultată dintr-un raport de evaluare ce se întocmește de un evaluator autorizat și care respectă standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, republicată cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârea de Guvern nr. 1/2016 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal au abrogat Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Conform art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice impozitul se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3%, asupra valorii impozabile a clădirii. Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Art. 457, alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, republicată cu modificările și completările ulterioare, precizează că valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, prin înmulţirea valorii determinate conform alin. (2)-(5) cu coeficientul de corecţie corespunzător. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru persoanele fizice şi juridice ce dețin în proprietate clădiri, a fost diferențiat modul de calcul al impozitului pe clădire, în funcție de destinația acesteia, respectiv: rezidențială, nerezidențială și mixtă. Potrivit prevederilor art. 253 alin. (6) din vechiul Cod fiscal (Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal), în vigoare până la data de 31.12.2015, în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, aparținând unei persoane juridice, cota impozitului pe clădiri putea fi stabilită de consiliul local între 10%-20% dacă nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori, respectiv între 30%-40% dacă nu a fost reevaluată în ultimii 5 ani anteriori. Începând cu anul 2016, în cazul clădirilor persoanelor juridice, a căror valoare nu a fost actualizată în ultimii 3 ani, cota impozitului va fi de 5%. De la 01.01.2016, prin intrarea in vigoare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, conform art. 460, alin. (6), valoarea impozabilă a clădirii deținute de o persoană juridică, se actualizează o dată la 3 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă. De asemenea, în baza art. 460, alin. (8) din noul Cod fiscal, în cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este 5%. Colectarea impozitelor diferă de la oraș la oraș și indică nevoia de îmbunătățire în cele mai multe orașe. Fondurile colectate din impozitele pe proprietate sunt strânse la bugetul local și distribuite ulterior după nevoi. Acestea nu au o destinație prestabilită. Veniturile obținute din impozitele pe proprietate sunt destul de scăzute, atât deoarece impozitele sunt mici, cât și deoarece rata de colectare este de aproximativ 70%. Ca urmare, sumele încasate din impozitele și taxele pe proprietate nu sunt destinate finanțării cheltuielilor pentru dezvoltarea unităților administrativ-teritoriale, mare parte din acestea fiind utilizate pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare, în completarea fondurilor primite de la bugetul de stat. Totodată, Noul Cod fiscal introduce următoarele măsuri: • Eliminarea discriminării generate de sistemul fiscal actual în funcție de natura juridică a contribuabilului, în care destinația clădirii poate fi rezidențială sau nerezidențială; • Reducerea sarcinilor administrativ-fiscale pentru contribuabili;

49

• Încurajarea investițiilor; • Întărirea autonomiei locale, acordând autorităților publice locale posibilitatea să stabilească politica fiscală locală ținând cont de propriile necesități de proiectare bugetară.

Piețele funciare și înregistrarea proprietății Piețele locuințelor nu pot să funcționeze corespunzător fără existența unor piețe funciare funcționale. Din păcate, piețele funciare trebuie să se consolideze încă mult până să reprezinte fundația solidă pentru piețele locuințelor. În prezent, mai puțin de 50% dintre proprietăți sunt înregistrate în cadastrul național și mai puțin de 15% sunt verificate și înregistrate în baza de date electronică eTerra. Acoperirea de către eTerra a proprietăților rurale este sub 9%, dar odată cu Programul Național de Cadastru și Carte Funciară și cu accesarea fondurilor europene dedicate acestei măsuri rata de înregistrare va crește an de an. Parcelele de teren de la marginea orașelor importante, acolo unde se află multe dintre proiectele rezidențiale noi, sunt extrem de fragmentate și împiedică dezvoltarea proiectelor la scară largă. Deoarece costurile de tranzacționare necesare pentru a trata cu mai mulți proprietari de teren sunt foarte ridicate, noile proiecte rezidențiale din zonele suburbane urmăresc modele nesustenabile. De exemplu, noile proiecte rezidențiale din Florești, lângă Cluj-Napoca, sunt amplasate pe loturi înguste de fost teren agricol în care densificarea construcţiilor este o practică a dezvoltatorilor în vederea maximizării profiturilor (Figura 40). Rezultatul final este că proiectele rezidențiale au de multe ori o calitate mai slabă decât blocurile de apartamente construite în perioada regimului comunist, având clădiri înghesuite, lipsă de spații publice alocate pentru școli, dispensare, parcuri etc. și fără o legătură la transportul în comun.

Figura 40. Expansiunea urbană a orașelor pe benzile de teren agricol, Florești, județul Cluj

Sursa: Google Earth

9. Retrocedările

Procesul de retrocedare început acum două decenii prezintă încă provocări semnificative și este îngreunat de proceduri birocratice, inclusiv de lipsa resurselor financiare și umane necesare pentru procesarea și verificarea documentelor. În ciuda eforturilor concertate ale Guvernului, există încă multe cereri nesoluţionate (ale foștilor proprietari) în curs de analiză la nivel național și local ale Guvernului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a cerut Guvernului României să urgenteze procesul de despăgubire a foștilor proprietari ale căror proprietăți au fost confiscate în timpul regimului comunist. În același timp, nu au fost puse la dispoziția chiriașilor care trăiesc în case care au fost retrocedate foștilor proprietari, locuințe sociale adecvate sau mijloace de finanțare.

Cazurile nesoluţionate ale foștilor proprietari/reclamanți Autoritățile locale sunt mandatate să inițieze cazurile de retrocedare a proprietăților din jurisdicțiile proprii. Aceasta este o procedură obositoare și cronofagă și de multe ori litigioasă, cu mai mulți reclamanți, litigii și procese în instanță. Cazurile, odată clarificate de autoritățile locale, sunt înaintate către ANRP pentru procesare finală. ANRP a declarat până acum ca rezolvate 30.000 de cazuri din 80.000, despăgubirile ridicându-se la 4 miliarde de euro.

50

Problemele sunt legate de lipsa fondurilor şi de capacitatea administrativă și logistică a autorităților publice locale și a ANRP de a gestiona atât de multe cereri în contencios administrativ. În plus, în absenţa sistemului digital pentru cereri și dosare, toate înregistrările sunt încă operate manual, ceea ce reduce viteza și crește riscul de erori.

Locuințele sociale inadecvate pentru chiriașii evacuați Conform OUG nr. 74/2007, autoritățile locale trebuie să asigure un fond de locuințe adecvat dedicat chiriașilor evacuați ca urmare a retrocedării fostelor case naționalizate. OUG nr. 68/2006 prevede acordarea prioritară chiriaşilor evacuaţi a unor locuinţe din fondul de locuințe de închiriat/distribuit de către unitatea administrativă teritorială. Însă autoritățile locale nu dispun de astfel de locuințe disponibile și de multe ori nici de fonduri de investiţii în noi locuințe pentru persoanele evacuate47.

10. Accesibilitatea locuinţelor din punctul de vedere al preţului

Costul vieții Din 119 țări, România s-a situat pe locul 94 în ceea ce privește costul vieții, la jumătatea anului 201448,49.Prevalența gospodăriilor care nu plătesc rate la un credit ipotecar sau chirie este evidențiată de dominanţa locuințelor aflate în proprietate privată în zonele urbane care au fost cel mai probabil obținute ca locuințe vândute de fondul locativ de stat către populaţie în anii tranziției şi de ponderea locuințelor aflate în proprietate privată în zonele rurale (Figurile 41 şi 42).

Figura 41. Deținerea unei locuințe de către gospodăriile din mediul urban (%)


47 După inventarul făcut de DGDRI (2015) în 849 unități administrativ teritoriale care au răspuns (dintr-un total de 3181 unități administrativ teritoriale), numai 31 au solicitat construirea locuințelor sociale pentru chiriașii evacuați, totalizând 14.623 unități. 48 Indicii privind costul vieții sunt indicatori ai condițiilor de viață și ai calității vieții. Indicele costului vieții compară suma de bani necesară pentru a întreține o gospodărie într-un oraș sau într-o țară în comparație cu altele. Acești indici includ, printre altele, prețul locuirii, articolele de băcănie, cheltuielile la restaurant, tranzitul sau transportul, impozitele și îngrijirea sănătății. (Sursa: Numbeo, http://www.numbeo.com/cost-of-living/rankings_by_country.jsp) 49 Între 161 de orașe europene clasificate în funcție de costul vieții, Timișoara s-a clasificat pe locul 153; Cluj-Napoca, 151; Brașov, 146; Iași, 142; Constanța, 132; și București, 130. (Sursa: Numbeo, http://www.numbeo.com/cost-of-living/region_rankings_current.jsp?region=150)

51

Figura 42. Deținerea unei locuințe de către gospodăriile din mediul rural (%)


Prețurile locuinţelor Sunt puține date centralizate disponibile privind prețul locuințelor din România. Prețurile locuințelor pot să fie evaluate adecvat numai în momentul tranzacției. În condiţiile unei piețe lente cu rate reduse ale mobilității și mijloace reduse de urmărire și colectare a datelor, informațiile rezultate sunt limitate. Există o problemă comună în fostele țări comuniste unde privatizarea rapidă în masă a rezultat într-o rată ridicată a proprietății asupra locuințelor. În România, singura excepție ar putea să fie inițiativa primăriei Cluj-Napoca din 2013 care a demarat colectarea de date privind tranzacțiile imobiliare și care a permis evidențierea tendințelor semnificative pe piața locuințelor (subiectul va fi discutat mai jos). Următoarea analiză a accesibilității prețurilor se bazează pe datele preluate de la o agenție imobiliară care publică o serie lunară de prețuri/m2 pentru România, pentru zone geografice și tipuri de locuințe diferite, precum și folosind datele anterior menționate din Cluj-Napoca din 2013. După cum arată reprezentarea grafică a indicelui bunurilor imobiliare prezentat pe site-ul web www.imobiliare.ro50, prețul mediu al unui apartament în România a scăzut la 951 euro m2 la sfârșitul anului 2015 de la peste 2.000 euro în anul 200851 (Figura 43).

Figura 43. Variația valorilor indicelui imobiliar

Sursa: http://www.imobiliare.ro/indicele-imobiliare-ro

50 Indicele imobiliare.ro reprezintă o medie a preţului solicitat, exprimat în euro pe metru pătrat util pentru apartamentele de vânzare situate în blocuri de apartamente, cu destinaţie rezidenţială, pe baza anunţurilor publicate pe www.imobiliare.ro de către agenţiile imobiliare şi proprietari. 51Înaintea crizei din 2008, o locuinţă în centrul Bucureştiului costa în medie 159.223 EUR, iar în jurul Bucureştiului costul mediu era 151.300 EUR în timp ce la nivel naţional costul mediu era 79.901 EUR. În al treilea trimestru al anului 2013, o locuinţă medie în centrul Bucureştiului costa 77.298 EUR, iar în jurul Bucureştiului 67.737 EUR, iar la nivel naţional preţul era de 48.142 EUR. (sursa: http://www.romania-insider.com/average-romanian-house-price-falls-by-1-6-in-the-third-quarter/109455/)

http://www.imobiliare.ro/indicele-imobiliare-ro

52

Prețul apartamentelor vechi este în general cu 10% mai mic decât cel al apartamentelor noi din București. Diferența între cele două valori pare să se atenueze sau chiar să dispară în ultimii ani, ceea ce poate să reflecte lipsa ofertei de apartamente noi, fapt care pune o presiune pe fondul de locuințe vechi, prin creşterea nejustificată a preţurilor. Din analiza datelor privind derularea Programului „Prima Casă”, s-a constatat că prețurile medii ale locuințelor vechi tranzacționate s-au situat pe un trend consecvent în scădere de la începutul Programului „Prima Casă” până în anul 2014, inclusiv (scădere cumulată de 18%). Începând cu anul 2015 creșterea prețurilor locuințelor vechi pare a fi una susținută (prețurile au recuperat circa 10% din scădere). De menționat că în ultimii trei ani ai programului, circa 20% din locuințele tranzacționate sunt date în folosință în anul achiziționării prin creditul „Prima Casă” iar locuințele construite după anul 2008 reprezintă mai mult de jumătate din achizițiile de locuințe în cadrul programului. Tabelul 6 ilustrează nivelurile de preț ale locuinţelor din România pentru a oferi o imagine generală. Prețurile indicate sunt aproximativ cele pe care o persoană le-ar plăti pentru achiziția unei locuinţe mai vechi, cu o poziţionare decentă într-un oraș sau pentru o locuinţă nouă într-o suburbie reputată, cu rețele de transport convenabile. Așa cum este indicat în tabel un apartament cu două camere costă în jur de 50.000 euro într-o zonă cu reputaţie din București, iar cele cu trei camere au prețuri peste 70.000 euro, ceea ce se încadrează în plafonul pentru accesarea programului Prima casă, precum și cu salariul lunar mediu net din România de 380 euro în anul 2014. De aceea nu este o surpriză faptul că cea mai mare cerere de pe piață este pentru apartamente de două cameră compuse dintr-o cameră de zi și un dormitor, având 50-55 m2. Apartamentele cu trei camere au în general 70-75 m2 și prețuri între 70.000 - 80.000 euro pentru fondul de locuințe noi din București. În orașele de rang secundar sau mai mici, prețurile pot să ajungă până la 7.000-10.000 euro pentru apartamentele vechi cu două camere, deși în Cluj-Napoca, prețul cel mai mic pentru o astfel de unitate este între 26.700 și 29.370 euro52.

Tabelul 6. Estimările prețului locuințelor pentru diferite locații și suprafețe utile Locația Prețul (euro): 1 cameră sau

garsonieră (40-45 m2) Prețul (euro): 2 camere (50-55 m2)

Prețul (euro): 3 camere (70-75 m2)

București 30.000-40.000 50.000-60.000 70.000-80.000

Cluj-Napoca 33.360 - 37.530 41.600 - 45.760 55.160 - 59.100

Cartierul Bulgaria din Cluj-Napoca53 21.760 - 24.480 26.700 - 29.370 36.680 - 39.300

Sursa datelor: statisticile tranzacțiilor păstrate de primăria Cluj-Napoca, prezentate în „Tranzacții imobiliare Cluj-Napoca în mai-decembrie 2013”, 23 septembrie, 2014.; CBRE. Bucureşti Rezidential MarketView. S1 2013.

11. Accesibilitatea ca preţ a locuirii

Definirea „accesibilității ca preț” a locuirii Accesibilitatea ca preț a locuirii este în general definită ca un standard relativ, luând în calcul costul locuirii în relație cu PIB, puterea de cumpărare sau alte criterii de referință economice. Standardul economic se aplică unui anumit segment al populației și locuinţelor cu un standard minim acceptabil pentru a avea întreaga imagine a accesibilității ca preț. Această analiză adoptă cea mai larg acceptabilă măsurare a accesibilității ca preț considerată ca un prag al procentului din venitul net pe care o gospodărie îl cheltuiește pe costurile de locuire. Locuirea care nu este accesibilă ca preț este definită ca fiind situaţia în care cheltuielile legate de locuire depășesc 40% din venitul net al gospodăriei. Eurostat definește o gospodărie ca fiind „supraîmpovărată” atunci când costurile de locuire totale reprezintă peste 40% din venitul net (Figura 44). Totuși, deoarece cel mai utilizat prag pentru accesibilitatea ca preț a locuirii este de 30%, acest raport va folosi atât standardul de 40%, cât și cel de 30% drept criterii de referință ilustrative54.

52 Interviu cu ANEVAR. 53 Sectorul Bulgaria din Cluj-Napoca a avut cel de-al doilea cel mai scăzut preț mediu pe m2 din oraș potrivit datelor colectate de primărie pentru mai-decembrie 2013. 54Costul mediu aferent locuirii pentru populaţia EUR-27 a fost de 22,5% din venitul net în anul 2012, în creştere de la 20,4% în anul 2000; pentru gospodăriile care se confruntă cu riscul de sărăcie, costurile cu locuirea au fost de 41% din venitul net. În anul 2010, 10,1% dintre gospodăriile europene şi 36,9% din gospodăriile cu venituri sub 60% din venitul mediu egalizat cheltuiau mai mult de 40% din venitul lor net pentru locuire. Percepţia generală în rândul europenilor este că locuirea a devenit mai puţin accesibilă ca preţ în ultimii cinci ani, cu o medie de 33,8% din europenii care au raportat în anul 2013 că se confruntă cu costuri disproporţionat de mari aferente locuirii. (Alice Pittini. Housing Affordability in the EU: Current situation and recent trends. [Accesibilitatea ca preț a locuirii în UE: situația curentă și tendințele recente] CECODHAS, Jan 2012. 2.)

53

„Costurile de locuire” din această strategie sunt selectate pentru a corespunde celor din Eurostat și includ: plata ipotecilor, creditele ipotecare, plata dobânzii, plata chiriei, precum și costul utilităților, costul întreținerii și costul asigurării structurale55. Ancheta bugetelor de familie (ABF) utilizată în această analiză include toate costurile cu excepția celor pentru întreținere și asigurare structurală.

Figura 44. Evoluția ponderii populației supraîmpovărate în total populație, în perioada 2010-2014

Sursa datelor: Eurostat

Deși enumerarea categoriilor bugetare ale gospodăriei poate să ducă la costuri de locuire exorbitante, este de observat faptul că diferite costuri afectează diferite părți ale populației. Așadar, analiza accesibilității este împărțită în trei secțiuni pentru a reflecta modul în care aceste costuri diferite sunt structurate în cadrul populației, respectiv accesibilitatea ca preț a cumpărării unei locuințe, închirierii unei locuințe și cea a plății utilităților. Numai cvintila urbană cu cele mai reduse venituri are o prevalență (4%) a familiilor care închiriază de la stat și numai cvintila urbană cu cele mai ridicate venituri are o prevalență marginală a familiilor care închiriază de la persoanele private (6,1%) și plătește ipoteci (0,8%). Analiza accesibilității ca preț a locuinţelor în România este astfel centrată pe accesibilitatea din punctul de vedere al prețului de achiziţie al locuinţei, ca urmare a extinderii recente a programului de credite ipotecare „Prima Casă”. Analiza examinează de asemenea accesibilitatea ca preț a proprietăţii asupra locuinţelor determinată de proporţia ridicată a locuinţelor proprietate personală din România. În final, analiza examinează costul închirierii pentru a demonstra diferența dintre închiriere și cumpărare, în special pentru gospodăriile cu venituri medii.

Calculul accesibilității ca preț a locuinţelor Înmulțirea prețurilor/mp al locuințelor discutate anterior cu suprafața utilă din apartamentele cu 1 cameră, 2 camere și 3 camere indică faptul că multe unități respectă plafonul de garantare a împrumuturilor din programul „Prima Casă” (Tabelul 7).

Tabelul 7. Prețul unităților calculat pentru diferite tipologii pe m2 defalcarea prețurilor în euro (București)

Preț/m2 Caracteristicile prețului

Procent din piață pentru construcții noi (*)

Garsonieră (minimum 50 m2)

2 camere (55 m2)

3 camere mici (70 m2)

3 camere mari (75 m2)

600 Preț minim 34% 30.000 33.000 42.000 45.000 700 35.000 38.500 49.000 52.500

800 40.000 44.000 56.000 60.000

885 Media pieței 34% 44.250 48.675 61.950 66.375 900 45.000 49.500 63.000 67.500

55 Alice Pittini. Housing Affordability in the EU: Current situation and recent trends (Accesibilitatea ca preț a locuirii în UE: situația curentă și tendințele recente). CECODHAS, ian. 2012. 2.

54

1.000 50.000 55.000 70.000 75.000

1.100 23% 55.000 60.500 77.000 82.500

1.200 Preț maxim 60.000 66.000 84.000 90.000

Notă: (*) 12% din piață care nu sunt reprezentate în cea de-a treia coloană sunt prețuri ale construcțiilor noi, vârf de gamă și care ies din intervalul de lucru al raportului Băncii Mondiale.

Notă: date de la Colliers; CBRE. București Rezidential MarketView S1, 2013. În funcție de veniturile lunare și posibilitatea de a achita un avans mai mare de 5%, toate categoriile de locuințe pot fi achiziționate în cadrul programului „Prima Casă”. Având în vedere structura fondului locativ din România (majoritatea sunt locuințe vechi) și nivelul redus al veniturilor familiilor tinere (cu excepția regiunii București-Ilfov), cele mai multe locuințe achiziționate prin credit „Prima Casă” sunt accesibile ca preţ până la a 3-a decilă de venit în cazul celor mai mici locuinţe (30.000 EUR) în Bucureşti. După acestea, locuinţele mai mari (o locuinţă cu 2 camere la preţul de 38.000 EUR) sunt accesibile ca preţ numai pentru decilele medii de venit şi cele superioare (Figura 45).

Figura 45. Venitul lunar pe gospodărie în mediul urban comparativ cu ratele creditului ipotecar „Prima Casă” pentru diferite tipuri de locuinţe

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – ABF, 2012; Date privind preţul locuinţelor din Datele provenite de la Colliers;

CBRE. București Rezidential MarketView S1, 2013. O altă metodă de a prezenta această accesibilitate ca preț este aceea de a indica valoarea creditului pe care şi-l poate permite fiecare decilă de venituri dacă 40% din venitul lunar al gospodăriei este dedicat ratelor aferente creditului „Prima Casă”. Aceste valori ale ratelor achitate în cadrul creditului ipotecar permit calcularea dimensiunii locuinţei accesibile ca preţ, precum şi a preţului maxim/m2 pentru ca o gospodărie să poată să-şi permită o locuinţă de 50 m2. În figura 44, coloana (vii) evidenţiază faptul că numai decilele de venit de la 8 la 10 își pot permite să cumpere o locuință de 50 m2 sau mai mare la un preţ mediu de vânzare pe piaţă de 885 EUR/m2. Apoi, coloana (vi) arată că toate decilele de venituri îşi pot permite un apartament de 50 m2 la preţuri mai mici pe metrul pătrat (limita fiind valoarea minimă de pe piaţă de 600 EUR/m2, potrivit CBRE). Numai în cazul primei şi celei de-a doua decilă inferioare de venit este improbabil să-și permită un produs standard de pe piață cu un credit „Prima Casă”, și, de aceea, și-ar construi singuri casa sau ar apela la alternative mai ieftine (Tabelul 8). În special, prima decilă de venit este improbabil să-și permită vreo soluție de pe piață. Aceste gospodării vor avea nevoie de sprijin important sub forma subvențiilor publice.

Tabelul 8. Accesibilitatea ca preț, în baza unui credit „Prima Casă” (euro) (i)

Decila de

venit

(ii) Venit gosp.

urbană (euro)

(iii) 40% venit

gosp. (euro)

(iv) Credit

ipotecar accesibil

(v) Nivel de preț

accesibil (cu un avans de 5%)

(vi) Preț accesibil pe m2 pentru

un ap. de 50 m2

(vii) Supraf. (m2) accesibilă la media pieței de 885

euro/m2

D1 156 62 17331 18243 20 20

D2 229 92 25717 27071 31 31

D3 259 104 29072 30602 612 35

55

D4 298 119 33264 35016 700 40

D5 315 126 35221 37076 742 42

D6 325 130 36339 38253 765 43

D7 346 139 38856 40901 818 46

D8 387 155 43328 45609 912 52

D9 463 185 51714 54436 1089 62

D10 641 256 71562 75328 1507 85

Notă: date provenite din Ancheta bugetelor de familie, Institutul Național de Statistică (2012): Colliers; CBRE. București Rezidential MarketView S1, 2013.

Din perspectivă regională, România se află în extremitatea medie-superioară a țărilor europene în ceea ce privește povara financiară suportată de gospodării la rambursarea creditelor ipotecare și a altor tipuri de credite imobiliare (Figura 46).

Figura 46. Rata împovărării financiare la rambursarea datoriilor din achiziția de locuințe sau credite (2014)

Sursa datelor: Eurostat, Economic strains linked to dwelling (Eforturile economice asociate locuințelor)

În baza analizei de mai sus și a revizuirii anterioare a programelor și subvențiilor guvernamentale, poate să fie obținută o imagine a constrângerilor de accesibilitate ca preț pentru diferite grupe de venit la achiziția unei locuințe. Figura 47 prezintă opțiunile de locuinţe accesibile în funcție de cvintila de venit, precum și programele guvernamentale relevante în cazurile în care locuințele din sectorul privat nu sunt accesibile ca preț.

Figura 47. Opțiunile de locuinţe în funcție de cvintila de venit

56

Accesibilitatea ca preț a locuințelor după luarea în calcul a cheltuielilor cu utilitățile Cheltuielile cu utilităţile reprezintă o componentă importantă a accesibilității, în special din cauza procentului ridicat de proprietate asupra locuinţelor. Costurile de locuire pentru utilități sunt calculate ca procent din venitul lunar (Figura 48). Degradarea locuințelor urbane din blocuri reprezintă o consecință a situației în care tot mai multe familii nu își permit să susțină pierderile din rețele, sunt debranșați pentru neplata utilităților sau se debranșează singuri.

Figura 48. Cheltuielile medii lunare (lei) privind utilităţile pe gospodărie, pe medii de rezidență, în anul 2016

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – Baza Tempo-online

Tabelul 9. Alte costuri de locuire ca procent mediu din venitul lunar (punct median) pentru gospodăriile rurale și urbane

Decila de venit

Apă, canalizare, gunoi

Electricitate Energie termică

Gaz natural Lemne de foc, cărbune, petrol

Total

D1 2,2 11,7 12,1 14,4 3,3 43,7

D2 1,6 7,5 5,7 8,3 3,8 27,0

D3 1,7 7,0 4,6 7,7 5,5 26,0

D4 2,1 6,4 5,3 7,4 6,6 27,8

D5 2,3 6,0 6,0 7,3 6,8 28,5

D6 2,7 5,7 5,6 6,8 7,6 28,4

D7 2,7 5,4 6,5 6,2 7,7 28,6

D8 2,8 4,8 5,9 6,0 7,0 26,4

D9 2,7 4,3 5,3 5,4 8,3 25,9

D10 2,4 3,3 4,0 3,9 6,7 20,2

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – ABF, 2012 Persoanele sărace trăiesc în cele mai proaste condiții, iar cheltuielile legate de locuire reprezintă o parte însemnată a veniturilor (43,7% din venitul gospodăriei numai pentru utilităţi) (Tabelul 9). Astfel, deși chiria pentru locuințele sociale este limitată la 10% din venitul lunar, gospodăriile cu venituri reduse depun eforturi să-și permită chiar și această opțiune din cauza costului pe persoană a chiriei publice și a poverii costurilor la utilități (Figura 49).

57

Figura 49. Ponderea gospodăriilor care nu au plătit la timp cheltuielile legate de întreținerea locuinţei, pe medii

de rezidenţă, în total gospodării care nu au putut plăti la timp (%), în anul 2015

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – Baza Tempo online

În baza interviurilor desfășurate în gospodăriile cu venituri mici, chiria pe persoană din locuințele sociale este estimată la 80 de lei pe lună pe persoană. Figura 50 arată cum costurile adăugate ale utilităților depășesc cu mult economia determinată de subvenția de 10% oferită pentru locuințele sociale, în special pentru gospodăriile cele mai sărace56.

Figura 50. Costurile locuirii ca procent din veniturile lunare pentru patru decile cu cele mai mici venituri (în cazul locuințelor sociale chirie)

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – ABF, 2012

Observatorul european al locuințelor sociale a raportat în anul 2012 că aceste costuri de locuire afectează cel mai tare persoanele sărace, reprezentând 41% din venitul celor aflați în risc de sărăcie.

56 În figura 50 se înmulțește estimarea de 80 lei cu numărul mediu național de persoane pe gospodărie (2,857) în anul 2013. Deoarece decilele cu venituri reduse au un număr ridicat de persoane pe gospodărie, acest număr poate să fie considerat o estimare potrivită. Cursul de schimb: 1 leu la 0,23 euro.

58

Accesibilitatea ca preț a chiriei Nesiguranța legată de închirierea unităților pe piața de închiriere „gri” coroborată cu prețurile percepute pe piaţa „oficială” a închirierilor determină gospodăriile cu venituri medii să-și achiziţioneze o locuinţă. Plata chiriei lunare este adesea similară cu plata ratei lunare la un credit ipotecar. Acesta este un stimulent pentru cei mai mulți de a-și cumpăra o locuință, în detrimentul închirierii uneia. Deși procentul din venituri cheltuit pentru costul locuirii în zonele rurale este o fracțiune din cele din zonele urbane, acestea suferă din cauza lipsei unor locuințe adecvate datorită fondului imobiliar vechi și a subdezvoltării generale (Figura 51). În plus, este posibil ca locuirea rurală să nu fie atât de accesibilă ca preț, deoarece gospodăriile își îndeplinesc multe din nevoi fără a cheltui veniturile, ci mai degrabă prin economiile locale de subzistență. De exemplu, multe gospodării rurale nu plătesc niciun fel de chirie, utilizează surse de încălzire bazate pe combustibili fosili și principalele surse de venit provin din practicarea agriculturii de subzistenţă.

Figura 51. Cheltuielile gospodăriei (inclusiv costul chiriei) ca procent din venitul lunar punct median pentru gospodăriile rurale și urbane

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – ABF,2012

12. Grupuri în situație de risc de excluziune de la locuire

Este general acceptat că marea majoritate a celor marginalizaţi social fac parte din categoria celor cu venituri scăzute, aflaţi în general sub pragul de sărăcie57. În România, rata sărăciei relative nu s-a modificat semnificativ din 2008. Deşi rata sărăciei a scăzut cu 2,3 puncte procentuale între 2008 şi 2010, aceasta a avut o tendinţă ascendentă între 2010 şi 2014 (Tabelul 10). Ca urmare, reducerea ratei sărăciei între 2008 și 2014 a fost de 1,3 puncte procentuale.

Tabelul 10. Rata sărăciei relative, 2008-2014

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Rata sărăciei relative 23,4 22,4 21,1 22,2 22,6 22,4 22,1

Sursa datelor: Eurostat - EU-SILC, 2008-2013. Se consideră că o persoană trăieşte în sărăcie persistentă dacă venitul său este sub pragul de sărăcie în anul de referinţă, precum şi în cel puţin doi dintre ultimii trei ani. Dintre persoanele care trăiau în sărăcie relativă în anul 2012, 81% trăiau în sărăcie persistentă.

57 raport AMTRANS

59

Sărăcia este de trei ori mai răspândită în mediul rural decât în mediul urban. În anul 2012, în timp ce doar 11% din populaţia care locuia în zone urbane era expusă riscului de sărăcie, 38% dintre persoanele din mediul rural erau expuse acestui risc. Această diferenţă se poate explica prin caracteristicile structurale ale unei aşezări rurale tipice cu o populaţie care îmbătrâneşte şi cu puţine surse de venit. Deprivarea severă de locuire afectează 23% din populaţie (în principal populaţia rurală), ceea ce arată că persoanele în cauză trăiesc în locuinţe supraaglomerate şi sunt afectate de cel puţin un aspect al condiţiilor inadecvate de locuit (de exemplu acoperiş izolat necorespunzător, lipsa băii / toaletei / duşului, lumină inadecvată etc.). Această problemă este mai frecventă în rândul persoanelor sărace (49%), tinere (43,3%) şi copiilor (37%). Cele mai severe privări sunt legate de facilităţile sanitare (35% dintre persoane nu au băi sau duşuri în interiorul locuinţei, iar 37% nu au toaletă în interior care să fie utilizată doar de gospodăria respectivă). Nivelul de deprivare severă de locuire în România este de patru ori mai ridicat decât în UE-2758.

Cetăţenii de etnie romă În ultimii ani, atât Guvernul României, cât și comunitatea internațională au pus foarte mult accentul pe abordarea nevoilor populației rome din România59 care se numără printre grupurile cele mai marginalizate din țară. O atenție deosebită trebuie acordată romilor săraci (84% sunt expuși riscului de sărăcie)60, care trăiesc în cele mai nefavorabile condiții de viață. Sărăcia lor este rezultatul secolelor de discriminare şi marginalizare; de asemenea, condițiile locative actuale sub standardele existente sunt consecința politicilor precum „instalarea forţată” din perioada comunistă, urmată de evacuări ca urmare a restituirii locuințelor naționalizate. Este interesant de remarcat că marea majoritate a romilor (peste 60%) trăiesc în localități care nu sunt sărace, însă nu sunt întotdeauna integrați corespunzător în structura economică a zonei. Acest lucru arată că politicile de locuire adresate romilor nu trebuie combinate întotdeauna cu politicile adresate persoanelor sărace în general. Cea mai mare concentrație de romi se află în Regiunea Nord-Vest, Centru și Sud-Vest. Marea majoritate a localităților sărace cu un procent ridicat de romi sunt fie localități rurale, fie orașe mici. Discriminarea cauzată de fenomenul de segregare etnică

Aproximativ șase din zece gospodării de romilocuiesc în așezări în care etnia dominantă este cea romă, ceea ce subliniază nivelul ridicat al segregării teritoriale. În București, acest raport este aproape de șapte la zece. Segregarea etnică este mai puternică în rândul gospodăriilor de romi care trăiesc în locuinţe degradate/barăci (peste jumătate), decât în rândul celor care trăiesc în alte tipuri de locuinţe. Acest tip de segregare poate să reducă la minimum experienţele discriminării în materie de locuinţe, deoarece contactul cu populaţia majoritară este limitat. Cu toate acestea, situația de fapt expune comunitățile de romi la evacuări forţate, după cum se afirmă într-un raport al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA)61. Evacuări

Au existat numeroase cazuri în care comunitățile de romi au fost evacuate forţat sub pretextul „curăţării” oraşului sau necesităţii de a exploata terenul în alt mod. Victimele acestor evacuări sunt supuse uneori acţiunilor agresive ale poliţiei care le distruge micile proprietăţi, fiind mutate în locaţii necorespunzătoare (cum ar fi lângă gropi de gunoi sau pe terenuri poluate cu substanţe chimice). ONG-ul Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii - Romani CRISS a adus în instanţă aproximativ 100 de astfel de cazuri, iar în prezent 10 dintre acestea sunt instrumentate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Romii sunt în continuare predispuși evacuărilor din cauza faptului că o parte dintre aceştia nu au deținut niciodată un act de proprietate asupra terenurilor şi clădirilor pe care le deţin sau le utilizează iar locuinţa lor nu corespunde în mare parte standardelor tehnice. Au fost sesizate cazuri în care aceeaşi comunitate a fost mutată de mai multe ori, spunându-i-se de fiecare dată că poate să locuiască în amplasamentul nou, însă după câtva timp, odată cu instalarea unei administraţii noi care a hotărât că terenul este necesar în alt scop, a fost din nou mutată. În cadrul acestor strămutări – care sunt deseori evacuări forţate pentru că nu se încearcă obținerea acordului comunităților – nu se oferă nicio compensație sau, dacă se oferă, aceasta este foarte redusă, și nu se pun la dispoziţie acte de proprietate.

58 Conform HG nr. 24/2015 de aprobare a strategiei naţionale în domeniul politicii de tineret pentru perioada 2015-2020 59 Populația romă oficială/ autodeclarată se ridică la 619.007 de persoane. Cifra neoficială estimată este de aproximativ trei ori mai mare, respectiv 1,8-2,2 milioane. Numărul romilor care locuiesc în zonele urbane (reprezentând 37%) este, așadar, de aproximativ 250.000 conform estimărilor oficiale, și de aproximativ 800.000, conform estimărilor neoficiale. 60Persoane cu un venit disponibil sub 60% din echivalentul venitului mediu la nivel național. 61 FRA (Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene). Housing discrimination against Roma in selected EU Member States - An analysis of EU-MIDIS data (Discriminarea în materie de locuinţe la adresa romilor din statele membre UE selectate – o analiză a datelor UE-MIDIS), 2009.

60

Întregul proces se desfăşoară doar la nivel verbal, iar deseori comunităţile nu-şi cunosc drepturile şi nu dispun de niciun mijloc de a obţine probe care să fie utilizate în cadrul unei acţiuni în instanţă, motiv pentru care nici nu se iniţiază o astfel de acţiune. Majoritatea comunităților de romi nu contestă acţiunile ilegale ale autorităţilor publice locale şi din cauza faptului că se află la discreţia acestora; orice astfel de confruntare ar putea avea ca rezultat pierderea ajutoarelor sociale alocate de primării. În cadrul unui studiu realizat de FRA (Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene) în legătură cu discriminarea în materie de locuințe, doar 3% dintre respondenții din România au indicat că au fost discriminați atunci când au căutat o locuinţă în ultimii cinci ani. Aceste afirmaţii trebuie considerate cu prudenţă, deoarece este posibil ca gospodăriile de romi şi alte gospodării sărace să nu caute frecvent o casă sau un apartament pentru închiriere sau cumpărare62. De asemenea, nu există date care să stabilească numărul de cazuri neînregistrate de discriminare în materie de locuinţe, motivele neînregistrării constând în necunoaşterea propriilor drepturi de către persoanele în cauză, împreună cu incapacitatea de a se organiza pentru a-şi cere drepturile63. Accesul limitat la infrastructură

Conform unei analize din anul 201364, o treime dintre gospodăriile rome din România nu au un contract (de cumpărare sau închiriere) pentru locuinţele în care trăiesc, prin urmare nu le pot asigura împotriva riscurilor. Multe locuinţe rome sunt construite din material de calitate slabă (de exemplu paiantă și chirpici) şi nu sunt conectate la utilităţi (apă, canalizare sau gaz). Aproximativ 13% dintre romi nu au curent electric, faţă de 2% - media la nivel naţional. În general, casele sunt suprapopulate, slab dotate cu mobilier şi bunuri de folosință îndelungată. - Canalizare şi salubritate. Conform Anchetei Regionale privind Romii realizată de PNUD65, doar 17% dintre gospodăriile de romi dispun de unități sanitare în interior (toaletă, baie, racord la canalizare), în timp ce aproximativ 44% dintre familiile de o etnie alta decât cea romă care locuiesc în apropiere dispun de astfel de unități. În tercila inferioară a veniturilor gospodăriilor rome, sub 10% dispun de toalete în interiorul locuinţei. Peste 80% dintre romii din zonele urbane nu sunt racordaţi la reţelele de canalizare din oraşe. Aceasta este o problemă gravă în zonele urbane, din cauza densităţilor mult mai mari şi, nu în ultimul rând, din cauza expunerii la riscurile pentru sănătate asociate condiţiilor insalubre. - Apă. Aproximativ 83% dintre gospodăriile rome nu au acces la apă potabilă în interior, comparativ cu 66% în cazul gospodăriilor de altă etnie decât cea romă din apropiere, utilizate pentru comparaţie. Peste 70% dintre gospodăriile de romi nu au acces la apă curentă în interiorul locuinţei, în timp ce doar 52% dintre gospodăriile de altă etnie decât cea romă din apropiere nu beneficiează de această facilitate. - Deșeuri solide. Colectarea deşeurilor solide este problematică pentru gospodăriile rome. Aproximativ 36% dintre gospodăriile de romi raportează că deșeurile nu sunt colectate regulat sau nu sunt colectate deloc. În rândul gospodăriilor de altă etnie decât cea romă din apropiere, utilizate pentru comparație, doar 18% declară că nu au acces la sistemul de colectare regulată a deșeurilor.

Tinerii Tinerii, definiţi drept persoanele cu vârsta între 18 şi 35 de ani (Legea tinerilor nr. 350/2006) sunt consideraţi expuşi riscului de marginalizare. Acest grup este supus unui set de legi speciale. Legea tinerilor nr. 350/2006 stabileşte cadrul legal ce asigură integrarea socio-profesională adecvată a tinerilor, pe baza nevoilor şi aspiraţiilor acestora. Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale pune accentul asupra tinerilor, propunându-şi să garanteze accesul acestora la drepturi fundamentale precum dreptul la un loc de muncă, la o locuinţă, la asistenţă medicală şi la educaţie, introducând astfel măsuri de prevenire şi combatere a excluziunii sociale şi de mobilizare a instituţiilor în domeniu.

62FRA (Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene). Housing discrimination against Roma in selected EU Member States - An analysis of EU-MIDIS data (Discriminarea în materie de locuire la adresa romilor din statele membre UE selectate – o analiză a datelor UE-MIDIS), 2009. 63Doar un sfert (24%) din totalul respondenţilor au afirmat că ştiu că există legi care interzic discriminarea pe motive de etnie la dobândirea unei locuinţe. În schimb, 35% nu au știut de existența unor astfel de legi, iar 41% au fost nesiguri sau nu au avut nicio opinie. (sursă: Housing discrimination against Roma in selected EU Member States - An analysis of EU-MIDIS data (Discriminarea în materie de locuire la adresa romilor din statele membre UE selectate – o analiză a datelor UE-MIDIS), 2009. 64 Analiza socio-economică pentru programarea fondurilor europene 2014-2020, GLT Afaceri Sociale și Incluziune Socială, Comitetul Consultativ Tematic Ocupare, Incluziune Socială și Servicii Sociale, MMJS, București, iunie 2013, pp. 22-25. 65 Sursă: PNUD/Banca Mondială/CE, studiu regional privind romii (2011).

61

Deşi calitatea vieţii de care se bucură această subcategorie a populaţiei are consecinţe asupra viitorului oricărei ţări, nu toţi tinerii sunt expuşi riscului de sărăcie sau marginalizare. Este important ca programele guvernamentale să definească şi să vizeze subgrupurile relevante de tineri, diferenţiate de totalitatea tinerilor. Structura demografică a României post-comuniste s-a modificat semnificativ, întrucât scăderea natalităţii a generat o reducere atât a ponderii tinerilor în populaţia totală, cât şi a numărului acestora. Cea mai semnificativă scădere se înregistrează pentru categoria de vârstă 0-19 ani, a cărei pondere în populaţia totală a scăzut cu 3,5%, de la 23,9% în anul 2005 la 20,4% în anul 201266. Deşi scăderea acestui segment al populaţiei în România este mai mare decât în alte state UE, ponderea tinerilor în România se situează în continuare peste media din UE-28, fiind în anul 2015 de 21,7% (tineri între 18-34 ani), cu o valoare mai mare în mediul urban față de rural (22,9% față de 20,2%). Proiecţiile Eurostat arată că se preconizează o menținere a trendului descrescător în următoarele decenii. Rata fertilităţii totale în România a fost 1,5 în anul 2014, valoare situată sub 1,6 – media din UE-28 pentru acelaşi an. Lipsa locuințelor adecvate este considerată unul dintre factorii determinanți pentru deciziile majore ale tinerilor privind întemeierea unei familii, precum decizia de a se căsători sau a avea copii, fiind un impediment pentru căutarea unui loc de muncă în oraşele mari sau cu dezvoltare rapidă. România se situează pe ultimul loc în rândul ţărilor europene din punctul de vedere al procentului de locuinţe publice (3%, faţă de 30% - media în UE-28 în anul 2014), ceea ce sugerează disponibilitatea limitată a acestora pentru tinerii activi şi mobili din punct de vedere profesional. Oferta limitată de locuinţe ce pot fi închiriate la un nivel accesibil, disponibile tinerilor în căutarea unor oportunităţi de angajare, determină limitări semnificative în ceea ce priveşte mobilitatea muncii, restrângând, de asemenea, capacitatea tinerilor de a se muta din casa părinţilor şi a duce o viaţă independentă. Prin urmare, aproape 75% dintre tinerii din România (cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani) locuiesc în continuare cu familia, faţă de 66,1% - media în UE-28 (Eurostat, 2013) (Figura 52). Provocările din ce în ce mai mari în ceea ce priveşte integrarea pe piaţa muncii, precum şi accesul limitat la locuinţe accesibile se numără printre factorii care determină amânarea deciziei de a se căsători sau a avea copii67. Figura 52. Ponderea tinerilor (16-29 ani) care stau cu părinții din numărul total de tineri (%), în anul 2013

Sursa datelor: Eurostat, 2013

66 HG nr. 24/2015 pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul politicii de tineret pentru perioada 2015-2020 67 Vârsta la prima căsătorie a crescut în perioada 1990 - 2010 de la 22 la 26 de ani pentru femei şi de la 25 la 29,1 de ani pentru bărbaţi. Vârsta medie la prima naştere a crescut, de asemenea, considerabil, de la 22,4 ani la 26 de ani în aceeaşi perioadă (BOPT-2012, citat de HG no. 24/2015).

62

Problemele cu care se confruntă tinerii în ceea ce priveşte mobilitatea şi accesul la locuinţe adecvate au efecte negative asupra domeniului locuirii. Dificultăţile tinerilor de a trăi în locuinţa proprie, datorită lipsei opţiunilor locative, împreună cu dependenţa lor economică de membrii mai vârstnici ai familiei generează supraaglomerare68. În consecinţă, peste jumătate dintre populaţia ţării locuieşte în case supraaglomerate, România fiind ţara europeană cu cel mai ridicat procent al supraaglomerării, de trei ori mai mare decât media UE-27 (16,8%)69. Analiza derulată în cadrul procesului de elaborare a Strategiei Naţionale privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei pentru perioada 2015-2020 arată că tinerii reprezintă categoria de vârstă cea mai afectată de sărăcie (Tabelul 11).

Tabelul 11. Rata sărăciei pe categorii de vârstă, 2008-2012 Categoria de vârstă 2008 2009 2010 2011 2012 0-17 32,8 32,3 31,6 32,6 34,0 18-24 24,4 25,6 25,6 28,5 31,4 25-49 20,5 20,6 20,1 22,0 21,8 50-64 17,4 16,2 14,8 16,1 16,4 65+ 25,4 20,6 16,4 13,9 14,9

Sursă: UE-SILC, 2008-2012. Date prelucrate de Banca Mondială și publicate în Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei

Deși programele pentru locuinţe au acordat prioritate tinerilor, acestea nu au luat în considerare nivelul veniturilor, oferind deseori subvenții sub formă de chirii reduse, teren gratuit, condiții avantajoase la acordarea de credite ipotecare pentru tinerii din categoria de venituri medii-inferioare, medii și chiar mari. Acest aspect subliniază necesitatea ca programele guvernamentale să definească mai bine subgrupurile de tineri care necesită în mod deosebit ajutor din partea guvernului.

Alte grupuri Până în prezent, mai multe dintre aceste grupuri vulnerabile (în special romii, tinerii cu vârsta de până la 35 de ani, copiii etc.) au făcut obiectul unor strategii specifice sau acte normative care au stabilit măsurile concrete de îmbunătățire a integrării sociale a acestora și a calității vieții, inclusiv asigurarea accesului la locuințe etc. Pe lângă aceste grupuri, legislația din România prevede măsuri specifice pentru tinerii și copii fără domiciliu, persoanele cu dizabilități, persoanele vârstnice aflate în situații vulnerabile, refugiați și așa mai departe, inclusiv în ceea ce privește acordarea accesului la locuințe sociale. Persoanele vârstnice reprezintă un grup vulnerabil cu o populație în creștere, atât din punct de vedere al numărului total, cât și al ponderii populației. Fenomenul de îmbătrânire accentuată a populației României evidențiază creșterea nevoii de servicii sociale specifice acestei categorii de populație. Persoanele vârstnice care beneficiază de asistență socială, inclusiv de sprijin pentru locuințe sociale sau adaptate aparțin categoriei celor fără venituri proprii sau ale căror venituri ori ale susținătorilor legali nu sunt suficiente pentru asigurarea unui trai decent sau persoane care locuiesc singure și nu au capacitatea de a îndeplini activitățile de bază din viața de zi cu zi, care au în permanență nevoie de asistență și îngrijire etc. În această privință, persoanele vârstnice au dreptul să beneficieze de servicii de consiliere, de acompaniere și servicii destinate amenajării sau adaptării locuinței, în funcție de natura și gradul de afectare a autonomiei funcționale. Îngrijirea în centre rezidenţiale pentru persoanele vârstnice dependente este permisă doar în cazul în care se consideră că îngrijirea la domiciliu nu este posibilă. Adulții cu dizabilități pot beneficia, în funcție de gradul de dizabilitate, de facilități fiscale sau alte facilități, precum și de credite cu dobânda plătită din bugetul de stat pentru achiziționarea de vehicule speciale și adaptarea locuinței la nevoile individuale. Admiterea persoanelor cu dizabilități în centrele rezidenţiale este permisă doar dacă asistența, îngrijirea, recuperarea sau protecția lor nu pot fi asigurate la domiciliu sau în centrele de zi disponibile.

68 Supraaglomerarea este determinată, de asemenea, de faptul că persoanele vârstnice locuiesc împreună cu generațiile mai tinere ale familiei în aceeași casă. 69 Comisia Europeană, 2010.

63

13. Deprivarea în domeniul locuirii – cauză şi rezultat al marginalizării

Grupurile sărace şi marginalizate din România – atât cele din mediul urban, cât şi cele din mediul rural – se confruntă cu probleme grave în ceea ce priveşte condiţiile de locuire, precum calitatea precară a locuinţelor, infrastructura inadecvată, nesiguranţa în legătură cu ocuparea proprietăţii.

Clarificări legale şi conceptuale Definirea nevoilor în materie de locuire necesită clarificarea mai multor concepte. Legislaţia specifică diferitelor domenii (construcţii, urbanism, protecţie socială, situaţii de urgenţă etc.) propune diferite definiţii, categorii şi standarde privind locuinţele. o Locuință cu condiții improprii înseamnă locuința improvizată sau construcția cu destinație de locuință care nu îndeplinește cerințele minime prevăzute în Anexa 1 la Legea locuinței nr. 114/1996; o Persoană fără adăpost reprezintă o categorie socială formată din persoane singure ori familii care, din motive singulare sau cumulate de ordin social, medical, financiar-economic, juridic sau din cauza unor situații de forță majoră, trăiesc în stradă, locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuți, se află în incapacitate de a susține o locuință în regim de închiriere ori sunt în risc de evacuare, se află în penitenciare de unde urmează să fie eliberate și nu au domiciliu sau reședință; o Persoană fără locuință înseamnă persoana care nu are stabilit un domiciliu sau o reședință, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români (republicată). Alte tipuri de locuinţe clasificate în diferite acte normative: - locuință precară (conform Normelor metodologice din 19 februarie 2014 de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale); - spații de locuit improvizate sau specializate sau tabere pentru sinistrați (conform HG nr. 547/2005 pentru aprobarea Strategiei naționale de protecție civilă); - locuință precară sau insalubră: barăci, rulote, cocioabe, remorci, mașini abandonate pe stradă sau în parc, case abandonate etc.70. Este important să observăm, în egală măsură, că standardele tehnice ale locuinţelor cu finanţare publică, construite în timpul regimului comunist, nu corespund în totalitate standardelor prevăzute în Legea locuinţei, însă nu toate sunt inadecvate. De asemenea, nu se poate generaliza că toate locuinţele rurale construite înainte de 1996, fără acces direct la sistemele de alimentare cu apă, canalizare şi evacuare a apelor uzate, ridicate cu materiale de construcţie tradiţionale sau având o suprafaţă utilă sub 37m2 se înscriu în mod automat în categoria locuinţelor inadecvate. În multe cazuri, standardele minime prevăzute în Legea locuinţei sunt prea generoase și au contribuit la crearea unei pieţe a locuinţelor construite cu repectarea suprafeţelor minime, care este, în general, inaccesibilă (pentru construcţie, cumpărare, închiriere sau administrare). Este necesară corelarea domeniului locuirii cu cel al combaterii sărăciei și excluziunii sociale, pe baza indicatorilor relevanţi. Mai multe recomandări privind grupurile vulnerabile elaborate de Comisia Europeană stabilesc categoriile de indicatori relevanţi pentru monitorizarea implementării acţiunilor de reducere a sărăciei, unii dintre aceştia fiind specifici sectorului locuinţelor: - Rata deprivării materiale severe: defineşte ponderea populaţiei (aparţinând unor categorii de vârstă diferite) care nu-şi permite cel puţin 4 dintre următoarele 9 acțiuni: 1) să-şi plătească chiria, ratele la credit sau facturile la utilități; 2) să asigure încălzirea adecvată a locuinței; 3) să facă față unor cheltuieli neprevăzute; 4) să consume carne sau proteine în mod regulat; 5) să meargă în vacanță; sau nu-şi permite să cumpere: 6) un televizor; 7) un frigider; 8) un autoturism; 9) un telefon71; - Costuri suplimentare pentru locuințe: ponderea populației care trăiește în gospodării în care costul total al locuirii (după deducerea subvențiilor în acest scop) reprezintă peste 40% din venitul total disponibil al gospodăriei;

70 În conformitate cu Metodologia din 4 mai 2007 de completare a fișelor standard și de transmitere a datelor prevăzute în foaia individuală de urgență pentru consumul de droguri, în foaia individuală de admitere la tratament pentru consumul de droguri etc.). 71 Conform Eurostat, în concordanță cu HG nr. 383/2015 pentru aprobarea Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020

64

- Insalubritatea locuinței: Procentul populației cu locuințe care au probleme de salubritate. Problemele avute în vedere sunt: 1) probleme la izolarea acoperișului, igrasie pe pereți / pardoseli / la nivelul fundației sau mucegai la cadrele ferestrelor sau la nivelul podelii; 2) lipsa unei băi sau a unui duș în interiorul locuinţei; 3) lipsa unei toalete interioare pentru a fi utilizată exclusiv de gospodărie; 4) alte probleme legate de condițiile de locuit: încăperi prea întunecate, fără lumină suficientă; - Supraaglomerarea: Procentul populației care trăiește în gospodării supraaglomerate. Se consideră că o persoană locuiește într-o gospodărie supraaglomerată în cazul în care gospodăria nu dispune de un număr minim de camere egal cu: - o cameră pentru familie; - o cameră pentru fiecare cuplu – o cameră pentru fiecare persoană singură în vârstă de peste 18 ani – o cameră pentru două persoane de același sex, cu vârsta între 12 și 17 ani; - cameră (camere) pentru fiecare persoană de sex opus cu vârsta între 12 și 17 ani; - o cameră pentru două persoane cu vârsta sub 12 ani.

Deprivarea în domeniul locuirii – dimensiunea teritorială În anuarul său regional din 2013, Eurostat a inclus o analiză în care a clasificat România în topul ţărilor cu „o deprivare severă de locuire” (DSL). DSL este o măsură de comparare a statelor membre UE în ceea ce priveşte gospodăriile cu condiţii de locuit extrem de precare, incluzând acoperişuri sparte, lipsa băii sau a duşurilor, lipsa toaletelor în interiorul casei şi lipsa racordării la energie electrică. În Europa, România s-a clasat pe primul loc în ceea ce privește deprivarea severă de locuire și pe locul al doilea în ceea ce privește persoanele cu risc de sărăcie sau excluziune socială72 (Figura 53).

Figura 53. Rata deprivării severe de locuire, pe grade de urbanizare, in anul 2015


Supraaglomerarea este caracteristica principală a deprivării de locuință în România, țară care are una dintre cele mai ridicate rate ale supraaglomerării din Europa (Figura 54). Conform cercetărilor de teren, zonele cele mai afectate de supraaglomerare sunt cele locuite de comunitățile cu venituri mici. Acesta este în special cazul blocurilor de locuinţe colective, unde se înregistrează cazuri în care o familie cu venit redus și cu mulți membri locuieşte într-o garsonieră. O situație specială există în blocurile G2 din Alba Iulia, un ghetou în centrul oraşului în care peste 330 de persoane locuiesc în 105 garsoniere de aproximativ 11 m2, ceea ce înseamnă, în medie, 3,5 m2 pe persoană. Dintre aceste 330 de persoane, 45% sunt copii.

72 Eurostat, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-HA-13-001-14/EN/KS-HA-13-001-14-EN.PDF

65

Figura 54. Rata supraaglomerării, după gradul de urbanizare, în anul 2015

0,0

10,0

20,0

30,0

40,0

50,0

60,0

Orașe mari 2015 Orașe și suburbii 2015 Zone rurale 2015


Situaţia în zonele urbane este considerată mai gravă decât în zonele rurale sau periurbane, din mai multe puncte de vedere. Ţinând seama, pe de o parte, de venitul redus şi incapacitatea de a avea acces la locuinţele de calitate decentă existente pe piaţă, iar pe de altă parte, de necesitatea de a concura cu alte persoane pentru un fond de locuinţe sociale foarte limitat, unele gospodării sunt deseori forţate să trăiască în condiţii improprii şi în spații supraaglomerate, fie în aşezări informale, fie în „cămine de nefamilişti" vechi (clădiri destinate cazării muncitorilor, acum proprietate privată și închiriate) sau în locuințe sociale întreținute necorespunzător şi amplasate în zonele cele mai precare (foste platforme industriale, etc.). În zonele rurale, în schimb, deși oamenii sunt mai săraci, supraaglomerarea nu este de obicei o problemă: spațiul disponibil este mai mare, iar oamenii pot să practice agricultura de subzistență. Zonele urbane marginalizate sunt definite drept zone cu un nivel scăzut de capital uman, cu o rată redusă a ocupării forţei de muncă cu forme legale şi o calitate precară a locuinţelor. Harta de mai jos evidenţiază zonele urbane cu procentul cel mai ridicat de persoane marginalizate (Figura 55). Această metodologie, inclusiv definiția a fost extinsă ulterior şi către zonele rurale. Atlasul zonelor marginalizate urbane din România (2014) identifică zonele urbane din România în care există cel mai ridicat procent al persoanelor afectate de deprivare de locuire. Zone urbane marginalizate se găsesc în toate categoriile de orașe (mici, mijlocii, mari) și în toate regiunile țării. Totuși, ponderea populației ce trăiește în sectoare de recensământ marginalizate este de peste zece ori mai ridicată în orașele foarte mici (< 10.000 de locuitori) comparativ cu București. În 56 orașe nu sunt identificate zone marginalizate, dar în cinci orașe peste o treime din populație (până la 47%) trăiește în astfel de zone, în 14 orașe între 20% și 31% din populație, iar în 50 de orașe procentul ajunge la 10‐19% din populația totală.

66

Figura 55. Ponderea populației urbane din zonele marginalizate

Sursa: prelucrare date Banca Mondială, 2013

Caseta 1. Definiția „marginalizării" urbane și rurale

Banca Mondială a realizat un studiu pentru MDRAPFE cu scopul de a defini marginalizarea urbană și un studiu pentru MMJS în vederea identificării zonelor marginalizate rurale. Studiile şi-au propus să ajute printr-o mai bună direcționare a fondurilor, atât prin programele finanţate din fonduri europene (precum Dezvoltare Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunității), cât și prin programe cu finanţare de la bugetul de stat. Atlasul zonelor urbane marginalizate din România și Atlasul zonelor marginalizate rurale și al dezvoltării umane locale din România identifică trei criterii majore pentru marginalizarea urbană/rurală, împreună cu pragurile urbane corespunzătoare (a se vedea tabelul). Cele trei criterii ale marginalizării urbane/rurale sunt indicate în tabelul de mai jos, împreună cu indicatori şi pragurile urbane corespunzătoare (%) (unitatea de analiză în recensăminte).

Criterii/ dimensiune

Indicatori-cheie a 80-a percentilă = pragul urban naţional*)

Indicatori-cheie a 80-a percentilă = pragul rural naţional*)

Capital uman Proporţia populaţiei cuprinsă în recensământ, cu vârsta între 15 şi 64 de ani, care a absolvit doar 8 clase sau mai puţin

22,1 Proporţia populaţiei cuprinsă în recensământ, cu vârsta între 15 şi 64 de ani, care a absolvit doar 8 clase sau mai puţin

59,3

Proporţia persoanelor cu dizabilităţi, boli cronice sau alte afecţiuni care le îngreunează activităţile zilnice

8,0 -

Proporţia copiilor (0-17 ani) în totalul populaţiei

20,5 -

Ocuparea forţei de muncă

Proporţia persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani care nu sunt

22,2 Proporţia persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani care nu sunt

72,1

67

angajate cu forme legale şi nu sunt înscrise nici în sistemul de învăţământ

înscrise în sistemul de învăţământ sau care nu au fost niciodată angajate cu forme legale (salariați, angajatori, pensionari)

Locuinţe Procentul locuinţelor care nu sunt racordate la electricitate

0,0** Procentul locuinţelor care nu sunt racordate la electricitate

2,7

Procentul locuinţelor supraaglomerate (˂15,33 metri pătraţi pe persoană)

54,7 Procentul locuinţelor supraaglomerate (Eurostat)

26,1

Nesiguranţă în legătură cu ocuparea proprietăţii: proporţia gospodăriilor care nu au act de proprietate asupra locuinţei

12,3 Procentul locuințelor care nu sunt conectate la rețeaua de apă

87,9

Date: INS, Recensământul populaţiei şi al locuinţelor 2011. Observaţii: *) Pragurile sunt calculate folosind doar categoriile de gospodării cuprinse în recensământ având între 50 şi 500 de locuitori. **) Mai puţin de 1% din locuinţele urbane nu sunt racordate la energie electrică, iar a 80-a percentilă este aşadar 0%. Orice categorie din recensământ pentru care cel puţin o locuinţă nu este racordată la energie electrică (şi astfel valoarea este mai mare de 0%) trece de acest prag.

Figura 56. Procentul populației urbane din zonele dezavantajate în ceea ce privește dimensiunea locuințelor

Sursa: Atlasul zonelor marginalizate urbane din România, Banca Mondială, 2014

68

Atlasul zonelor marginalizate rurale și al dezvoltării umane locale din România (2015)73 include o metodologie pentru definirea categoriilor de arii marginalizate rurale pe baza unui set de criterii și indicatori cheie, hărți detaliate care prezintă distribuția teritorială a acestor comunități, o metodologie care surprinde diferite grade ale dezvoltării umane locale (atât pentru așezări rurale cât și urbane) și o serie de hărți la nivel de județ care ilustrează aceste lucruri (Figura 56). Au fost identificare două categorii de zone marginalizate rurale: prima este legată de izolarea geografică (cu precădere sate din județul Vaslui), iar a doua este legată de poziția periferică a zonei marginalizate pe teritoriul satelor bine conectate (cu precădere sate din județul Călărași). Zonele marginalizate rurale sunt distribuite pe teritoriul administrativ al unui număr destul de ridicat de comune (991), respectiv 35% din numărul total de comune al României, diferențele regionale fiind semnificative (număr maxim în regiunea Nord-Est 11,3% și minim în regiunea București-Ilfov 0,6%). Există aproximativ 1.198 de așezări informale în România, dintre care 953 (79,54%) sunt situate în zonele rurale, iar 245 (20,46%) în zonele urbane74 (Figura 57).

Figura 57. Amplasamentul așezărilor informale în raport cu intravilanul localității

Sursa: Analiză privind aşezările informale din România – evaluarea situaţiei actuale în vederea formulării unor reglementări şi

instrumente de intervenţie (2013), INCD URBAN-INCERC

Potrivit studiului finanţat de MDRAPFE, aşezările informale sunt definite ca grupări de locuinţe dezvoltate, de regulă, la marginea localităţilor urbane sau rurale, în care ocuparea terenurilor are un statut ilegal sau legal, iar construcţiile sunt neautorizate sau respectă parţial autorizaţiile obţinute, cărora le lipseşte accesul la infrastructura tehnico-edilitară de bază, condiţii adecvate de locuire etc., ce pun în pericol siguranţa şi starea de sănătate a populaţiei rezidente.

73 The Atlas of Rural Marginalized Areas and of Local Human Development in Romania (2015), coordonat de Emil Teșliuc, Vlad Grigoraș (Task Team Leaders Banca Mondială), Manuela Sofia Stănculescu 74 „Analiză privind așezările informale din România – evaluarea situației actuale în vederea formulării unor reglementări și instrumente de intervenție", MDRAP, 2014

69

Conform Recensământului din anul 2011, 63% dintre romii din România trăiesc în zone rurale75, majoritatea în așezări de tip sat tradițional. Suprafaţa ocupată sau amprenta naţională a acestora este relativ mare, iar în gospodării se practică deseori agricultura de subzistenţă. Casele sunt dispuse relativ bine, deși calitatea structurii locative este modestă, iar infrastructura deseori inadecvată. Cu toate acestea, pentru restul de 37% dintre romii care trăiesc în zonele urbane, locuinţele reprezintă o problemă gravă (Figura 58).

Figura 58. Corelarea între sărăcie și prezența romilor

Sursă: Atlasul zonelor marginalizate urbane din România, Banca Mondială, 2014.

.În ultimele câteva decenii, s-a înregistrat o scădere a numărului de gospodării de romi care locuiesc la bloc, respectiv de la 32,9% în anul 1992 la 21,3% în anul 1998 și 8,3% în anul 2006, precum și o creștere a numărului de locuințe „la curte” pentru o singură familie, ocupate de romi. Majoritatea romilor locuiesc în mediul rural sau în locuinţe informale la periferiile oraşelor76. Această mutare din blocurile de apartamente situate în zonele urbane către casele pentru o singură familie din mediul rural s-ar putea explica, cel puţin parţial, prin marginalizarea socială şi economică a romilor. Deşi majoritatea romilor din mediul urban nu trăiesc în locuinţe sociale, aceştia locuiesc de obicei în condiţii precare, în unele cazuri fără apă curentă sau electricitate (ca urmare a neplăţii facturilor la utilităţi etc.). În continuare sunt prezentate câteva tipologii de locuinţe utilizate de persoanele de etnie romă şi alte categorii sărace.

75 Toth & Dan, 2011 (p11) http://www.undp.ro/libraries/projects/Economia_Sociala_si_Comunitatile_de_Romi_Provocari_si_Oportunitati.pdf 76 Toth și Dan, 2011, p. 18 http://www.undp.ro/libraries/projects/Economia_Sociala_si_Comunitatile_de_Romi_Provocari_si_Oportunitati.pdf

70

Aşezări rurale tradiţionale ale romilor Aproximativ două treimi din casele romilor din mediul rural, situate în principal în aşezări tradiţionale, sunt relativ decente, în timp ce cealaltă treime este reprezentată de structuri insalubre. În aceste aşezări, accesul la infrastructura de bază (apă, canalizare, electricitate) este limitat sau lipseşte cu desăvârşire.

Așezări informale rurale / periurbane Așezările informale reprezintă un termen utilizat pentru o gamă largă de grupări de locuinţe subdezvoltate și ilegale, ridicate pe terenuri ocupate de către familiile cu venit redus, fără a avea acordul proprietarilor de drept şi/sau independent de avizul autorităţilor centrale responsabile cu controlul instituţional sau extern privind modalitatea de construire şi amenajare a teritoriului la nivel local (Turner, 1969, p. 508). Elementele caracteristice ale acestor aşezări sunt: caracterul nesigur al proprietăţii, ocuparea ilegală, siguranță redusă și condiții de locuit, de regulă precare. La acestea se pot adăuga infrastructura de transport precară, lipsa accesului la infrastructura publică de alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaz și chiar energie electrică, elemente care contribuie la caracterul insalubru al locuințelor și sporesc riscul pe care acestea îl reprezintă pentru sănătatea publică. O altă definiție posibilă a termenului este grup de locuințe construit de obicei pe terenuri ilegale, fără autorizație de construcție și după propriile reguli, deseori locuite de persoane singure sau grupuri de persoane. Caracterul ilegal al acestor tipuri de locuințe este generat de: lipsa dreptului de proprietate asupra terenului, lipsa siguranței, lipsa accesului la utilitățile urbane etc.77 Așezările informale din zonele rurale și periurbane adăpostesc comunități relativ mai mici, de 20-30 de gospodării. De obicei, casele au 1-2 camere, o calitate structurală relativ precară, fiind construite din materiale de slabă calitate (chirpici, paiantă) sau reutilizabile (lemn,tablă etc.). Instalaţiile sanitare conferă locuirii un caracter de insalubritate: în unele cazuri, o singură latrină este utilizată în comun de mai multe gospodării. În ceea ce priveşte alimentarea cu apă, aceasta este asigurată din surse tradiţionale (fântâni sau puţuriutilizate adesea în comun etc.). Aceste zone sunt ocupate în cele mai multe cazuri de familii tinere şi numeroase, cu mai mult de 3 copii fiecare. Majoritatea tinerilor sunt şomeri şi trăiesc din ajutorul social (venitul minim garantat), iar uneori lucrează în economia informală (în general pentru colectarea deşeurilor reciclabile) sau ca zilieri. Caracterul informal a fost corelat inițial cu inexistența sistemelor de planificare și gestionare a terenurilor, fiind ulterior tolerat, în lipsa unor soluţii operaţionale flexibile şi integrate stabilite prin planuri urbanistice, în contextul noii dinamici a localităţilor urbane şi rurale. În multe cazuri, seriile de planuri urbanistice aprobate în ultimii douăzeci de ani nu au propus nicio soluţie urbanistică pentru zonele cu aşezări informale, cu excepţia unui număr restrâns de cazuri, lăsându-le în afara zonelor intravilane. De fapt, respectând principiul conform căruia ceea ce nu este legal nu ar trebui să existe nici în realitate, nici în acte, unele grupări de astfel de locuinţe – amplasate parţial în zone expuse pericolelor biologice sau naturale – nu sunt nici măcar menţionate în documentaţiile de urbanism78.

Locuinţe noi sau modernizate în localitățile urbane Mediul urban, în special oraşele mici şi mijlocii, se confruntă cu o mobilitate rezidenţială a populaţiei rome dinspre periferie către zonele centrale. Locuinţele tradiţionale, de tipul pagodelor sau palatelor cu o arhitectură specifică etniei rome, construite cu fonduri acumulate în afara ţării sau din banii trimişi de membrii familiei, înlocuiesc fondul de locuinţe existent, ceea ce duce la pierderea identităţii locale şi la o dinamică accentuată a segregării etnice în profil teritorial. Îmbătrânirea demografică, migraţia în căutarea unui loc de muncă şi presiunile exercitate asupra comunităţii locale sunt factori care încurajează achiziţia de locuinţe de pe piaţa locală, de preferinţă individuale, demolarea lor şi construirea altora noi, în totală contradicţie cu normele de proiectare şi planificare urbană. Majoritatea acestor imobile se află în diverse stadii de execuţie şi sunt locuite de regulă, temporar, ceea ce afectează calitatea arhitectural-ambientală şi implicit imaginea urbană.

77 Suditu B., Vâlceanu D.G., 2013, Informal settlements and squatting in Romania: socio-spatial patterns and typologies (Aşezări informale şi ocupare ilegală în România – tipologii şi caracteristici sociospaţiale), in HUMAN GEOGRAPHIES – Journal of Studies and Research in Human Geography, 7.2 (2013), p.67 78 Idem

71

Așezări tradiționale în mediul urban Așezările tradiționale ale romilor din zonele urbane sunt situate în cele mai multe cazuri la periferiile orașelor. Calitatea materialelor din care sunt realizate casele diferă în funcţie de venituri: pe de o parte, casele mai vechi construite din paiantă sau chirpici, iar pe de altă parte, cele mai noi sau cele renovate realizate din cărămidă sau beton. Terenurile sunt relativ mari (400-800m2), cu deschideri generoase, utilizate în diferite scopuri (agricultură de subzistenţă, ca adăposturi pentru animale etc.). Veniturile populaţiei rome din mediul urban diferă, de la cele obţinute din ajutoarele sociale (VMG etc.), la cele provenite din colectarea materialelor reciclabile sau alte activităţi formale sau informale. Aceste zone nu sunt racordate la rețelele publice de apă sau de canalizare, însă de obicei, pe fiecare teren, există o latrină și o cișmea sau un puț. În cartierele vechi, cei mai mulți au moştenit casele de la părinți sau bunici, așadar au drepturi de facto asupra imobilului, însă adesea nu dispun de acte de proprietate. Majoritatea membrilor acestor gospodării sunt angajaţi sau lucrează pe cont propriu în sectorul informal. Deși sunt implicaţi în activități productive, în cele mai multe cazuri nu pot să aibă acces la finanțare, din cauza lipsei documentelor care să ateste proprietatea solicitată de sistemul bancar drept garanţie şi a strategiei acestuia de minimizare a riscului în astfel de situaţii, acest lucrulimitând capacitatea romilor de a-şi îmbunătăți locuințele sau de a-şi extinde afacerile.

Locuinţe sociale Spaţiile locative sociale ocupate de romi au de obicei 10-15 m2, chiria fiind de 10-15 euro pe lună, la care se adaugă costul utilităţilor. Majoritatea clădirilor, în special cele mai vechi, au grupuri sanitare comune la fiecare etaj care sunt întreţinute deficitar. Aceste clădiri sunt deseori vechi şi degradate, iar în unele cazuri au fost reabilitate sau modernizate de către autorităţile locale. Persoanele de etnie romă concurează cu multe alte categorii „prioritare” pentru un fond foarte redus de locuinţe sociale; prin urmare, sub 2% din gospodăriile de romi trăiesc în locuinţe sociale. Acestea sunt de obicei gospodăriile mai mici, cu 1-4 membri, însă există şi cazuri în care peste 4-5 persoane locuiesc într-o unitate cu o singură cameră (ca urmare a existenţei unui număr mai mare de copii, coabitării mai multor generaţii şi/sau existenţei unei familii extinse). Una dintre problemele cu care se confruntă de obicei persoanele care locuiesc în aceste clădiri constă în faptul că în sistemul de contabilizare, tariful utilităţilor este asociat cu spaţiul locativ; atunci când un chiriaş pleacă fără să plătească, datoria aferentă spaţiului locativ este transferată chiriaşului următor. Anularea acestei datorii „istorice” este dificil de realizat din punct de vedere administrativ, motiv pentru care noii chiriaşi primesc deseori camera cu o datorie preexistentă. Situaţia devine mai complicată în cazul clădirilor cu proprietate mixtă, respectiv locuinţe parţial private, parţial sociale (deţinute de guvern). În majoritatea acestor cazuri, acumularea datoriei afectează nu doar chiriaşul datornic, întreaga clădire fiind expusă riscului de a fi debranşată de la utilităţile publice din cauza datoriilor acumulate de una sau mai multe gospodării. Mai mult, după cum am menţionat anterior, criteriile de alocare a locuințelor sunt stabilite de către autorităţile locale, proces care nu este întotdeauna transparent şi lasă prea mult loc liberului arbitru. De exemplu, atunci când gospodăriile cele mai sărace (respectiv cele care câştigă mai puţin de 150 euro pe lună) concurează cu alte gospodării aflate la limita sărăciei, pentru a obţine o locuinţă socială, este foarte probabil ca unităţile locative sociale mai bune să fie alocate acestora din urmă, iar cele mai mici (circa10-15 m2) să ajungă la prima categorie. Acest lucru înseamnă că pentru majoritatea gospodăriilor vulnerabile care au de obicei mai mulţi membri (ca urmare a existenţei unui număr mai mare de copii, coabitării mai multor generaţii şi /sau existenţei unei familii extinse), riscul de excluziune este şi mai mare.

„Blocuri"– foste cămine de nefamilişti în mediul urban Calitatea acestor zone de blocuri este precară. Blocurile au fost, în general, construite înainte de anul 1990 pentru muncitorii din fostele unităţi industriale. În majoritatea cazurilor, au fost utilizate drept cămine de nefamilişti, însă există şi alte tipuri de clădiri, precum fostele colonii muncitoreşti. În prezent, aceste clădiri sunt în mare lor majoritate private (fiind deținute de o companie, de exemplu). În fiecare clădire pot locui, în mod obişnuit, 150-500 de persoane.

72

Numite „ghetouri”79 atât de către ocupanţii lor, cât şi de către alte persoane care locuiesc în zonă, aceste clădiri adăpostesc în special comunităţi etnice mixte, romii fiind categoria suprareprezentată din punct de vedere statistic80. De obicei apartamentele au o singură cameră de 9-15 m2 şi sunt supraaglomerate – deseori fiind locuite de familii numeroase şi mulţi copii şi mobilate excesiv. La fiecare nivel există doar una sau două băi care sunt utilizate în comun. Spaţiile comune sunt, de obicei, prost întreţinute, iar uneori sunt ocupate temporar de persoane fără domiciliu. Cu toate acestea, în interior, unele unităţi sunt bine organizate şi curate. În general, cei care locuiesc în aceste clădiri lucrează fără forme legale şi îşi completează venitul din alocaţiile pentru copii şi alte ajutoare sociale, VMG (Venitul Minim Garantat), indemnizaţie pentru persoane cu handicap, pensia de boală sau din alte surse. Plata utilităţilor (energie electrică, apă, canalizare, colectare deşeuri) este deseori o problemă. De obicei, cu cât numărul de apartamente locuite de persoane care beneficiază de VMG (20-65 euro pe lună) este mai mare, cu atât sunt mai numeroase camerele pentru care facturile la utilități rămân neplătite – iarna, de exemplu, doar factura de electricitate poate să ajungă la peste 45 euro. Energia electrică este sistată uneori pentru întregul bloc, fie din cauza datoriei istorice, fie din cauza faptului că unii ocupanţi nu-şi plătesc utilităţile, fie din cauza suprasolicitării reţelei.

Aşezări informale în mediul urban Majoritatea aşezărilor informale din localităţile urbane nu au deloc infrastructură de locuire sau au o infrastructură precară – cel mult o cişmea utilizată în comun şi 1-2 latrine pentru întreaga comunitatea. În alte aşezări, infrastructura este dezvoltată de-a lungul unei străzi principale, fără a fi, însă, disponibilă în restul zonei. Multe dintre aceste grupări de locuinţe sunt situate în zone cu riscuri de mediu (gropi de gunoi etc.), naturale (inundabile, alunecări de teren), tehnologice etc.. Prin urmare, multe dintre aceste zone sunt insalubre şi prezintă un pericol pentru starea de sănătate a populaţiei rezidente. Majoritatea ocupanţilor din aceste zone nu posedă acte de identitate sau nu deţin documente de proprietate sau care să ateste un drept de posesiune. După cum am discutat anterior, acest lucru se datorează în mare parte istoricului lor (incapacităţii de a avea în proprietate terenuri sau locuințe), precum și procesului de restituire de după 1989: multe dintre aceste gospodării fie și-au pierdut locuințele (sunt foști chiriași evacuați), fie au renunțat la locuințe (pentru că nu și-au permis să plătească chiria). Întrucât aceste familii sunt mai sărace şi mai numeroase, este posibil să nu fi trecut de lunga listă de așteptare pentru locuințe sociale, și să se fi cazat în astfel de adăposturi improvizate insalubre.

Dimensiunea și gradul de ocupare a locuințelor Gospodăriile romilor au o dimensiune medie de 5,8 persoane/gospodărie (variind între 6,8 pentru cvintila cea mai săracă a romilor și 4,8 persoane/gospodărie pentru cvintila superioară), mult mai mare decât dimensiunea de 3,8 persoane/gospodărie, înregistrată pentru familiile cu venit mic de altă etnie decât cea romă (variind între 4,6 şi 2,9 persoane/gospodărie). Romii din cvintila inferioară a veniturilor tind să locuiască în unităţi mai restrânse, cu camere mai puţine şi mai mici. Aproximativ două treimi dintre gospodăriile de romi trăiesc în locuinţe în care o cameră este ocupată de peste 2 persoane, în timp ce doar 25% dintre gospodăriile de altă etnie decât cea romă care locuiesc în apropiere au avut acest nivel de ocupare (în anul 1998, gradul de ocupare pentru 25% dintre romi era de peste 3 persoane pe cameră81). Supraaglomerarea este o problemă mai gravă în zonele urbane decât în cele rurale, în special pentru cei care locuiesc în blocuri de locuinţe colective. Ponderea gospodăriilor de romi din România care trăiesc în locuințe cu una sau două camere este de 57%, în timp ce în rândul populației de altă etnie decât cea romă, această pondere este de 32%. Romii din tercila inferioară a veniturilor trăiesc în cele mai severe condiții de aglomerare, cu o medie de 30 m2 pe locuință, comparativ cu 50 m2 pentru tercila superioară a veniturilor. Dimensiunea medie a locuinței unui rom este de 40 m2, comparativ cu 77 m2 în cazul unei persoane de altă etnie decât cea romă. Conform raportului Fundaţiei „Împreună”, suprafața de locuit medie pe persoană în gospodăriile rome este cu jumătate mai mică decât cea pentru o persoană de o altă etnie decât cea romă.

79 Autorii prezentului document nu sunt de acord cu utilizarea termenului „ghetou”. Termenul a fost utilizat pentru a fi în concordanţă cu terminologia utilizată la nivel local şi pentru a diferenţia astfel de unităţi de locuinţele sociale. 80 Romii au ajuns să fie categoria suprareprezentată în ghetouri după 1990, deoarece gospodăriile mai înstărite s-au mutat în zone mai bune, lăsând spaţiul populaţiei celei mai sărace, formate, în marea sa majoritate, din romi. 81Sursă: Diagnostics and Policy Advice for Supporting Roma Inclusion in Romania (Diagnostic şi consultanţă politică pentru susţinerea incluziunii romilor în România), (SCR) Banca Mondială, 2013; and 2011 UNDP/World Bank/EC Regional Roma Survey

73

Accesul la finanțare Multe gospodării cu venit redus din mediul urban ar putea fi eligibile pentru a contracta un împrumut și ar dori să facă acest lucru pentru a-și cumpăra sau construi o casă, însă nu au acces la finanțare deoarece sunt angajați sau lucrători pe cont propriu fără forme legale și nu au bunuri care să poată fi utilizate drept garanție82. Conform Studiului regional din 2011, 99,7% dintre romi nu aveau acces la credite ipotecare, iar 96% nu aveau acces la microfinanţare. Deşi sectorul microfinanţării din România s-a dezvoltat semnificativ începând cu 2005, aceasta îşi îndreaptă mai mult atenţia asupra clienţilor din zonele rurale (împrumuturi pentru afaceri bazate pe agricultură). Situaţia accesului la finanţare în zonele urbane este mai gravă decât în zonele rurale. Băncile consideră că cei care locuiesc în aşezări informale şi lucrătorii din economia informală, în special romii, sunt o categorie cu risc crescut care „nu respectă regulile”.

14. Eficienţa energetică şi durabilitatea mediului

Eficiența energetică și în special eficiența încălzirii spațiului în locuințe este unul dintre domeniile prioritare ale Guvernului României, deoarece locuințele dețin cea mai mare parte din utilizarea de energie finală din România (36%)83. Domeniul este considerat unul dintre sectoarele nefavorabile din România (după educație) în ceea ce privește consumul de energie pe unitatea de suprafață utilă84. Potențialul de eficiență energetică este estimat la o cifră considerabilă de 41,5%85. Peste 25% din populația săracă și peste 10% din populația aflată peste pragul sărăciei se așteaptă să nu-și poată încălzi locuințele la niveluri adecvate; în timp ce peste 20% din populație înregistrează întârzieri la facturile la utilități. Astfel de probleme vor deveni din ce în ce mai grave pe măsură ce liberalizarea pieței energetice continuă și tarifele vor crește în anii următori. Lucrările de termoizolare în masă sunt desfășurate cu scopul de a transforma performanța energetică a fondului imobiliar urban existent în România. Există provocări serioase legate de furnizarea agentului termic accesibil prin sistemele vechi și ineficiente de încălzire centrală. Alte programe la nivelul țării se așteaptă să înceapă în anii următori, în cadrul obligațiilor derivate din directivele europene, precum implementarea contoarelor inteligente și cerințele de consum de energie aproape zero pentru noile locuințe.

Caracteristicile fondului imobiliar și consumul de energie După cum s-a arătat anterior, majoritatea clădirilor rezidențiale utilizate astăzi au fost construite înainte de anul 1980. După cum se poate vedea în figura 59, nivelurile de izolare termică din această perioadă erau mult mai mici decât standardele curente.

Figura 59. Standardele de performanță termică în funcție de grupa de vechime: „Coeficienți K”

Sursa datelor: BPIE Data Hub,2014

82 Majoritatea instituţiilor de microfinanţare solicită fie o garanție sub unor unui titlu de proprietate (pentru un împrumut acordat unei singure persoane), fie o garanție la nivel de grup (pentru un împrumut acordat unui grup de persoane). 83 Odyssee (2012) – procentele consumului final pentru 2009-2010. Industria reprezintă 31%, transporturile 23% și sectoarele terțiare 9%. 84 BPIE (2014) 85http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/2014-2020/acordparteneriat/ PA_2014RO16M8PA001_1_1_ro.pdf

74

Blocurile de apartamente din mediul urban Urbanizarea în masă a avut loc după cel de-al doilea război mondial, până în anul 1990. Populația urbană a crescut de la 22% în 1948 la aproximativ 54%, în prezent. Aproape 72% din locuințele din mediul urban sunt situate în clădiri multifamiliale sau „blocuri”, construite special în perioada 1950-1990 pentru a facilita urbanizarea în masă (Figura 60). Aceste blocuri reprezintă aproximativ 36% din locuințele totale din România (aproximativ 3,1 milioane de apartamente). Cele mai importante oportunități de eficiență energetică există în acest segment al fondului imobiliar și, de aceea, o parte importantă a analizei este dedicată acestui subiect.

Figura 60. Ponderea apartamentelor din blocuri construite în perioada 1970-1989,

în total apartamente fără izolare termică

Sursa datelor: calcule Banca Mondială (2015)

Blocurile variază, în general, ca înălțime, de la 5 la 11 etaje și se pot întinde pe diferite lungimi - un bloc mediu conține în jur de 36 de locuințe, deși, unele blocuri pot să conțină sute de apartamente. Apartamentele reprezintă un mix de garsoniere, unități cu două și trei camere și suprafața utilă medie este de 48 m2. Materialele de construcție și sistemele utilizate de obicei includ: - O structură din beton armat cu panouri din beton prefabricat pentru pereții exteriori - acestea constând din două straturi de beton între care este prins un strat de izolație. - Ferestre duble cu cadru metalic, formate dintr-o ramă dublă cu câte o singură foaie de geam în fiecare ramă, cuplate împreună astfel încât ambele rame să se deschidă și să se închidă împreună. Rezistența termică a acestor ferestre este extrem de scăzută în conformitate cu standardele actuale. Multe gospodării și-au înlocuit ferestrele după 1990 cu ferestre din termopan, folosind propriile fonduri. - Logii/balcoane individuale pentru fiecare locuinţă, care de obicei sunt închise. Dacă nu au fost închise de la început, calitatea ferestrelor izolatoare variază considerabil și poate să permită pătrunderea aerului din exterior. - Caloriferele nu au fost prevăzute cu robineţi cu termostat, ceea ce face dificil controlul puterii calorice și duce, de multe ori, la o încălzire inutilă. În multe locuinţe, caloriferele încă nu sunt prevăzute cu robineţi cu termostat. - Pereţii dintre locuințe nu sunt, de multe ori, bine izolați ducând frecvent la pierderi de căldură din cauză că locuințele învecinate sunt neîncălzite.

75

Locuințele din mediul rural Aproximativ 46% din locuitori trăiesc în zonele rurale în locuințe unifamiliale. Potrivit INS, 5,8 milioane de persoane trăiesc în locuințe din chirpici sau lemn, de o calitate precară, în zone rurale sau periurbane - unde materialul din care este făcută locuința nu este etanș și încălzirea spațiului necesită de patru ori mai multă energie decât într-o locuință bine izolată. În zonele rurale, încălzirea spațiului se realizează de obicei cu lemne de foc și biomasă drept combustibil, de multe ori în sobe tradiționale a căror eficiență este scăzută. Deoarece biomasa este considerată un combustibil regenerabil, nu există o problemă legată de schimbările climatice. Cu toate acestea, încălzirea și gătitul se realizează de multe ori cu flacără deschisă ceea ce reprezintă un risc de securitate; astfel, consumul de energie pentru încălzirea spațiului în zonele rurale este extrem de ridicat și este necesară reducerea acestuia pentru a crește confortul și accesibilitatea ca preț pentru populația rurală (Figura 61).

Figura 61. Distribuția locuințelor după combustibilul folosit pentru gătit în total locuințe


Sistemele de energie, tarife și „sărăcia energetică” Încălzirea centralizată În România există 4,6 milioane de locuințe urbane, din care 1,4 milioane de apartamente sunt conectate la rețelele de încălzire centrală (IC)86 prin care căldura este livrată în principal de la instalații de cogenerare (ICG) care utilizează gaze naturale (54% - Figura 62), cărbune (20%) sau produse petroliere (26%). Piața rețelei IC este estimată la 1 miliard euro cu peste 50.000 de angajați și contractanți87. Instalațiile ICG sunt deținute de autorităţile locale, în timp ce rețelele de distribuție pot să fie deținute de entități publice sau private.

86 BERD (2014), Romania Energy Efficiency in the Residential Sector (Eficiența energetică în sectorul rezidențial din România) 87 ARPEE (2013), Energy Efficiency in Romania: White Book (Eficiența energetică din România: Cartea albă).

76

Rețelele IC sunt de obicei extrem de ineficiente din cauza tehnologiei învechite și a echipamentului prost întreținut. S-a estimat că în anul 2011, aproximativ 30% din energia termică produsă în România a fost pierdută înainte de a ajunge la consumatori, de trei ori mai mult decât în alte țări UE88. Aceasta are drept cauză sub-investiția cronică - în trecut, reglementarea prețurilor a limitat veniturile, în timp ce statul furniza subvenții care ajungeau doar pentru continuarea operațiunilor, nu și pentru investiții89. Subvențiile medii s-au ridicat la 40% din prețul de distribuție aprobat pentru operatori pe Gcal, ceea ce a dus la pasive de 500 de milioane euro în bugetul public. În ciuda acestor subvenții ridicate, mulți operatori au pierderi și datorii mari, ceea ce împiedică finanțarea reabilitării și optimizării sistemelor.

Figura 62. Evoluția numărului de localități în care se distribuie gaze naturale, pe medii de rezidență

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – Baza Tempo online

Din cauza acestor condiții nefavorabile în care se află, costul agentului termic generat prin aceste sisteme este relativ ridicat (se estimează că este cu 20% mai mare decât în alte state membre UE), în ciuda subvențiilor semnificative acordate de la bugetele de stat și locale. Veniturile multor ocupanţi sunt scăzute, iar în anii în care prețurile la gaz au părut accesibile, un număr semnificativ de gospodării au ales să se deconecteze și să instaleze alte mijloace de încălzire - boilere individuale sau chiar sobe. Consumul de căldură centralizată a scăzut de la 2,8 milioane tone echivalent petrol (Mtep) în anul 1992 (30% din total) la 1,1 Mtep în anul 2010 (14% din total). Din anii 1990, numărul de orașe și sate conectate la sistemul de încălzire centrală a scăzut de la peste 300 de localităţi în anul 1996 la doar 100 în anul 2010, iar în anul 2014 energia termică se distribuia în 75 municipii și orașe și în 13 comune. În general, doar 18,37% din populația României are acum acces la energia termică furnizată prin încălzire centrală90 (Figura 63).

88 Pwc (2011), Challenges and Opportunities for the Romanian District Heating System (Provocări și oportunități ale sistemului de încălzire centralizată din România) 89 (MMSC, 2013), Romania’s Sixth National Communication on Climate Change and First Biennial Report (Cea de-a șasea comunicare națională a României privind schimbările climatice și primul raport bianual). Ministerul Mediului din România. Accesat în data de 17 iulie 2014 la adresa https://unfccc.int/files/national_reports/annex_i_natcom/submitted_natcom/application/pdf/6th_nccc_and_1st_br_of_romania[1].pdf 90 Pwc (2011)

77

Figura 63. Ponderea locuințelor cu încălzire centrală (termoficare/centrală termică proprie) în total locuințe


Blocurile conectate la rețelele IC au fost de obicei prevăzute cu un singur contor de căldură la intrarea conductei în clădire; nu au fost furnizate contoare individuale de căldură. Aceasta a dus la provocări legate de alocarea consumului și a costurilor. Problema este și mai mult complicată de faptul că legislația actuală permite ca în blocurile de locuințe, unele apartamente să fie conectate la sistemul de încălzire centrală și altele să aibă boilere personale/centrale pe gaz. Aceasta a făcut ca restul clienților IC să aibă obligații mai mari de plată deoarece costurile infrastructurii comune sunt acum împărțite la mai puține persoane. În plus, apar probleme tehnice, precum pierderea presiunii și supradimensionarea rezultată din prea multe deconectări. Atunci când funcționează eficient și este dimensionată corespunzător pentru a face față cererii, IC poate să ducă la economii de cost de 20-40% și reduceri semnificative ale gazelor de seră în comparație cu sistemele individuale de încălzit. În plus, rețelele IC oferă oportunitatea de a schimba combustibilul mult mai ușor decât în situațiile individuale, de exemplu, trecerea de la cărbunele și petrolul foarte poluante la un combustibil cu emisii de carbon reduse sau din surse regenerabile precum biogazul sau biomasa. Într-adevăr, în timp ce în România, utilizarea sistemelor IC a scăzut constant, alte țări au încercat să creeze sisteme noi. Sunt necesare investiții urgente pentru a crește eficiența sistemelor și a crea un model de afaceri IC durabil pe termen lung care va fi benefic pentru clienții din România. Nevoile de investiții au fost identificate la 5 miliarde de euro, în timp ce nivelurile recente de investiții din domeniu au fost de numai 30 milioane euro pe an91. Tarifele pentru energie termică

Tarifele pentru căldura produsă prin cogenerare sunt stabilite de ANRE, în timp ce ANRSC stabilește tarifele pentru căldura de la boilere. Atât ANRE, cât și ANRSC stabilesc prețurile la căldură în baza „cost plus”, adică în baza informațiilor privind veniturile și costurile de la operatorii IC. Din această cauză nu este imperios necesar ca operatorii IC să investească în creșterea eficienței și reducerea costurilor pe termen lung. Autoritățile locale sunt cele care pot aproba prețurile mai mici pentru părți din populație, dar trebui să acopere diferența de la buget. Liberalizarea piețelor energiei și gazelor a fost convenită cu FMI și Comisia Europeană în anul 2011: procesul a început în anul 2012 și se va încheia în anul 2018.

91 https://www.pwc.ro/en/Press_Room/assets/2011/Romanian_district_heating_system.pdf

78

Gospodăriile primesc subvenții pentru încălzire de la bugetul central. Acestea se aplică tuturor tipurilor de gospodării și sunt diferențiate în funcție de agentul termic utilizat pentru încălzire: apă caldă (încălzire centrală), gaze, combustibil solid și lichid și electricitate. În România, în medie 35% din costurile de încălzire ale gospodăriei sunt subvenționate. Subvențiile sunt stratificate în baza categoriilor de venit, după cum se poate vedea în tabelul 12 care prezintă stratificarea utilizată pentru clienții care utilizează încălzirea centralizată. Subvențiile pentru lemne și cărbuni erau aplicabile anterior, în special pentru comunitățile rurale. Totuși, evaluarea stratificării veniturilor în zonele rurale a fost dificilă deoarece activele și veniturile pot să fie dificil de calculat. Pentru a ajunge la stratificarea veniturilor gospodăriilor din zonele rurale, activele și veniturile asociate au fost calculate anterior numai în baza proprietății asupra terenurilor; totuși, acest sistem de evaluare a veniturilor relative a fost înlocuit cu un sistem mai sofisticat de apreciere a potențialului de generare a veniturilor din toate activele.

Tabelul 12. Clasele de venituri reduse definite în programul de ajutoare pentru căldură pentru încălzirea centralizată

Categoria de venituri reduse

Grupa de venituri lunare (lei/persoană/lună)

Indemnizația de la bugetul central (% din 500 lei - indice social de referință)

1 Sub 155 90%

2 155-210 80% 3 211-260 70% 4 261-310 60% 5 311-355 50% 6 356-425 40% 7 426-480 30% 8 481-540 20% 9 541-615 10%

10 616-786 5% 11 787-1082 0%

Sursa: adaptare după OUG nr.70/2011

Sărăcia energetică La nivelul statelor UE, nu există o definiție comună pentru sărăcia energetică. În Regatul Unit, o gospodărie este considerată în sărăcie energetică dacă trebuie să cheltuiască peste 10% din venituri pentru încălzirea spațiului pentru a menține un nivel de confort adecvat. Prin Fondul European de Coeziune (FC) au fost finanțate proiecte de investiții în încălzirea centrală din România în care a fost utilizat un prag de accesibilitate a prețurilor de 8,5%, incluzând atât încălzirea spațiului, cât și cheltuielile cu apa caldă. Dacă ar fi fost utilizat acest prag, 60-70% din populația urbană a României ar fi fost definită ca fiind în sărăcie energetică. Potrivit unui studiu detaliat desfășurat în anul 201392, implementarea unui pachet complet de măsuri de termoizolare (înlocuirea geamurilor/ușilor și izolarea pereților, teraselor, subsolurilor, conductelor de căldură etc.) poate să reducă această proporție extraordinar de mare la 10% - așa cum este indicat în tabelul 13.

Tabelul 13. Accesibilitate ca preț ilustrativă a încălzirii spațiului în funcție de decila de venituri a gospodăriei (prețuri din 2011)

Decila de venit a gospodăriei

Venitul gospodăriei (zone urbane) lei/gosp./lună

% din costurile de încălzire din venitul anual al gosp. (folosind o supraf. reprezentativă comună a apart.)

Înainte de investiția EE După investiția EE

1 1044,1 17,4% 9,5%

2 1277,9 14,2% 7,7%

3 1435,4 12,7% 6,9%

4 1589,4 11,4% 6,2%

5 1794,5 10,1% 5,5%

6 2031,5 8,9% 4,9%

7 2295,2 7,9% 4,3%

92 Raportul anual JASPERS pentru 2013 - http://www.eib.org/infocentre/publications/all/jaspers-annual-report-2013.htm?lang=-ro

79

8 2667,4 6,8% 3,7%

9 3208,1 5,7% 3,1%

10 5156,4 3,5% 1,9%

Media 2250,0 8,1% 4,4%

Sursa: Adaptare după JASPERS (2013) Atenţia programelor guvernamentale s-a concentrat corect pe reabilitarea blocurilor construite înainte de anul 1990, deoarece acestea prezintă un bun raport calitate-preţ: densitatea locuinţelor este mare şi din reabilitarea unei singure clădiri beneficiază mai multe locuinţe; aceste clădiri au printre cele mai slabe capacităţi de izolare din întregul fond imobiliar. Conform aşteptărilor, consumul de căldură în clădirile construite înainte de anul 1990 este de aproximativ patru ori mai mare decât în clădirile construite în conformitate cu standardul actual de construcţie (C107/2010).

Disponibilitatea finanțării Unele autorități locale, în special cele din orașele mai mici nu au capacitatea financiară pentru susţinerea programelor de finanţare. În mod similar, unora dintre cetățeni li se pare dificil să co-finanțeze partea lor din cost. Orașele din România au încă un procent important de blocuri cu un mix heterogen de grupe de venituri. Acesta este în special cazul în orașele mari cu aglomerări masive de blocuri de apartamente. Este foarte probabil ca unii proprietari - chiar dacă sunt o minoritate - să nu poată să-și permită să plătească facturile pentru încălzire sau să investească în reabilitarea termică a apartamentelor lor. În cele mai multe cazuri, neachitarea de către aceștia a facturilor pentru încălzire este urmată de deconectarea apartamentului de la rețeaua de încălzire centrală. Totuși, investițiile în reabilitarea termică sunt diferite: atunci când asociația de proprietari propune o investiție EE și majoritatea membrilor votează în favoarea proiectului, minoritatea care nu dorește astfel de îmbunătățiri (probabil deoarece nu-şi pot permite povara costului suplimentar) răspunde împotriva voinței acesteia de asigurarea contribuției la investiție93.

Iniţiative relevante aferente UE Clădiri cu consum de energie aproape de zero Reformularea Directivei privind performanța energetică a clădirilor (DPEC) a introdus conceptul de „clădiri cu consum de energie aproape de zero” (nZEB) ca o cerință viitoare de implementat începând cu 2019 pentru clădirile publice și cu 2021 pentru toate noile clădiri. DPEC definește o clădire cu consum de energie aproape de zero ca o „clădire care are o performanță energetică foarte ridicată. Cantitatea de energie necesară aproape de zero sau foarte scăzută ar trebui să fie acoperită în mod semnificativ cu energie din surse regenerabile, inclusiv energia regenerabilă produsă la fața locului sau în apropiere”. Recunoscând varietatea din cultura, climatul și abordările metodologice vizavi de activitatea de construcţii din UE, DPEC nu prescrie o abordare uniformă pentru a ajunge la dezideratul clădirilor cu consum de energie aproape de zero (nZEB) și fiecare stat membru UE trebuie să elaboreze propria definiție a nZEB. DPEC solicită, de asemenea, statelor membre UE să schițeze planuri naționale special proiectate pentru a implementa nZEB care să reflecte condițiile naționale, regionale sau locale. Contoarele inteligente și mecanismele pentru rețeaua inteligentă Directiva privind eficiența energetică (DEE) impune implementarea contoarelor eficiente și dacă măsura va fi eficientă din punctul de vedere al costurilor, se va avea în vedere implementarea a 80% din contoarele inteligente până în anul 2020. Aspirația către o implementare eficientă din punctul de vedere al costurilor este, de asemenea, reflectată în Legea privind eficiența energetică din România. Contoarele inteligente fac parte integrantă din strategiile pentru o „rețea inteligentă” care poate să ajute la integrarea energiilor regenerabile, optimizarea profilurilor de cerere și ofertă, creșterea eficiențelor și reducerea costurilor pe termen lung. Principalul operator de transport din România, Transelectrica, își modernizează deja rețeaua pentru a putea include alimentarea cu energie regenerabilă. Alte state membre UE (și alte țări) au început deja implementarea contoarelor inteligente, în general în cadrul proiectelor-pilot dedicate rețelelor inteligente. Și în România este necesar să se demareze anumite lucrări pregătitoare.

93 Reglementările privind votul diferă pentru diverse programe de termoizolare.

80

Capitolul III. Priorități, politici și cadru juridic actual

1. Părțile interesate relevante din sectorul locuirii

Instituțiile publice Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) este principalul actor din sectorul locuirii la nivel naţional. Acesta are două roluri majore: 1) de a elabora politicile privind locuirea şi proiectele de lege necesare pentru a stabili cadrul legislativ pentru politicile respective şi 2) de a fundamenta bugetul pentru punerea în aplicare a programelor privind locuirea. MDRAPFE coordonează mai multe programe din sectorul locuirii, cele mai importante fiind: ▪ Programul pentru construcția de locuințe sociale (Legea nr. 114/1996, republicată); ▪ Programul de economisire şi creditare în sistem colectiv (OUG nr. 99/2006); ▪ Programul de construcţii de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi din casele naţionalizate (OUG nr. 74/2007); ▪ Programul naţional multianual privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe (OUG nr. 18/2009). Printre programele suplimentare privind locuirea puse în aplicare, MDRAPFE a derulat94 şi alte programe în domeniu, care au fost finalizate sau care sunt în curs de finalizare, fără a avea posibilitatea de a include noi beneficiari. ▪ Un program care vizează finalizarea blocurilor de locuinţe/unităţi de locuit aflate în diferite etape de execuţie, începute înainte de anul 1989 şi destinate categoriilor defavorizate; ▪ Un program pentru sprijinirea construirii de locuinţe proprietate privată, prin care MDRAPFE acordă persoanelor cu vârste sub 35 ani, care au încheiat un acord cu un dezvoltator, subvenţii de la bugetul de stat de până la 30% din valoarea locuinţei, dar care nu depăşesc suma de 15.000 EUR (OUG nr. 51/2006); ▪ Un program privind reabilitarea blocurilor de locuinţe situate în zonele defavorizate, care vizează unităţile de locuit care au suferit pagube serioase la nivel structural şi care prezintă deficienţe majore ale sistemului de termoizolare/hidroizolare. Agenţia Naţională pentru Locuinţe Înfiinţată şi reglementată prin Legea nr. 152/1998, Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) este o instituţie subordonată MDRAPFE al cărei mandat include punerea în aplicare a programelor de locuire din sectorul public. Conform Legii nr. 152/1998, rolul ANL este de a administra resursele financiare pentru construcţia de locuinţe, precum şi de a coordona vânzarea, reabilitarea, consolidarea şi extinderea fondului imobiliar existent. Investiţiile sunt asigurate de la bugetul de stat şi/sau bugetele locale, prin credite interne/externe, de la investitori privaţi, precum şi din alte surse legal constituite. Proiectele ANL sunt dezvoltate pe terenuri furnizate şi racordate la reţelele de utilităţi de către autorităţile locale. Dintre programele desfăşurate de ANL putem enumera: ▪ Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, inclusiv locuinţe pentru specialişti din domeniul sănătăţii şi învăţământului; ▪ Programul de construcţii de locuinţe proprietate privată prin credit ipotecar; ▪ Renaşterea satului românesc; ▪ Locuinţe sociale pentru comunitatea romă; ▪ Locuinţe cu chirie prin atragerea capitalului privat. Modificările aduse Legii nr. 152/1998, în iulie 2015, au permis un nou obiect al programelor ANL, extinzând rolul în construirea de locuinţe de serviciu pentru funcţionarii publici şi pentru angajaţii din instituţiile publice. Autorităţile administraţiei publice locale În conformitate cu Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ultertioare, locuirea este o responsabilitate partajată Guvernului şi autorităţilor administraţiei publice locale. Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006 (Art. 24) prevede că “Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor exercită competenţe partajate cu autorităţile administraţiei publice centrale privind (b) construirea de locuinţe sociale şi pentru tineret”.

94 2009-2012

81

Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale autorizează consiliile judeţene să sprijine accesul la locuinţele pentru tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani care nu îşi pot permite obţinerea unei locuinţe la preţul pieţei. Legea prevede posibilitatea consiliilor judeţene să acopere complet valoarea avansului necesar pentru achiziţionarea sau construirea de locuinţe, dar şi pentru închiriere pe o perioadă de până la 3 ani. Valoarea unui avans acoperită prin acest document este stabilită la începutul fiecărui an de către consiliul judeţean, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în baza prevederilor normelor metodologice. Acest nivel poate fi ajustat periodic conform tendinţelor preţurilor de consum şi pentru locuinţe. Conform prevederilor Legii, bugetele acestor investiţii pot reprezenta o cotă din bugetele centrale redistribuite consiliilor judeţene, o cotă din propriile venituri ale consiliilor judeţene şi o suprataxare pentru persoanele care deţin locuinţe în care nu locuiesc şi pe care nu le închiriază, precum şi donaţii, sponsorizări şi alte servicii aprobate de lege.Consiliile locale au responsabilităţi partajate cu nivelurile administrative superioare. Locuinţele sociale sunt realizate în cadrul unui parteneriat între consiliile locale şi MDRAPFE, în timp ce colaborarea cu consiliile judeţene este necesară pentru dezvoltarea locuinţelor asistate şi adăposturior pentru tineri sau persoane fără adăpost. Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 prevede că „în exercitarea atribuţiilor sale, consiliul local asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa”. În exercitarea atribuţiilor menţionate mai sus, consiliul local aprobă construirea locuinţelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale şi a utilităţilor locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa (Art. 36). Principalele atribuţii ale consiliilor locale în domeniul locuirii sunt definite de Legea locuinţei nr. 114/1996, după cum urmează: ▪ realizarea de locuinţe, din depozite special constituite, exercitând controlul asupra preţului de vânzare, în vederea înlesnirii accesului la proprietate pentru unele categorii de persoane; ▪ alocarea de parcele de teren public pentru construirea de locuinţe; ▪ administrarea şi repartizarea fondului de locuinţe sociale din respectiva unitate administrativ-teritorială; ▪ declararea în cazuri de extremă urgenţă, drept locuinţe de necesitate, a locuinţelor libere aflate în fondul de locuinţe sociale; ▪ stabilirea chiriei maxime pentru unităţile locative publice; ▪ furnizarea finanţării pentru locuinţele sociale, locuinţele de serviciu şi locuinţele de necesitate. Atribuţiile consiliilor locale sunt definite şi în baza Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, care subliniază responsabilităţile consiliilor locale pentru: ▪ gestionarea şi repartizarea fondului de locuinţe pentru tineri destinate închirierii; ▪ identificarea clădirilor aflate în diferite stadii de finalizare sau finalizate care urmează să fie incluse în programele ANL; ▪ stabilirea preţului de vânzare a locuinţelor, colectarea şi virarea către ANL a sumelor rezultate din vânzare; ▪ asigurarea de terenuri publice dotate cu utilităţi pentru construcţia de locuinţe. În plus, Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale prevede la art.25 obligaţiile consiliilor locale de a asigura accesul persoanelor şi familiilor marginalizate la serviciile publice de strictă necesitate (de exemplu apă, energie electrică, gaze naturale, termoficare etc.). În acest scop, consiliile locale pot încheia convenţii cu furnizorii de servicii, prin care se angajează să suporte o parte din datoriile pe care le au persoanele şi familiile. Legea adaugă şi obligaţia guvernului de a institui măsurile necesare pentru prevenirea evacuării din locuinţe a persoanelor defavorizate care au datorii la asociaţiile de locatari/proprietari. În absența unui sistem funcțional al subvenţiilor privind cheltuielile cu utilităţile, din cauza nivelului ridicat al acestor cheltuieli, în momentul de faţă, persoanele fără venituri nu pot fi luate in calcul pentru atribuirea unei locuinţe sociale. Numeroase autorități publice locale, la analiza dosarelor, iau în calcul în momentul de faţă capacitatea de a achita aceste cheltuieli, fapt care dezavantajează familiile sau persoanele cu venituri reduse sau fără venituri. De altfel, sunt situaţii în care nu numai că persoanele fără venituri au fost sistematic excluse de la dreptul lor de a-şi semnala nevoia de locuire socială (sugerându-li-se că dacă nu au un venit permanent să nu depună dosar de locuinţă), dar CL ajung să îi excludă pe cei fără venit, considerându-i neeligibili. În această categorie sunt incluse şi persoanele cu venituri din beneficii de asistenţă socială cum ar fi venitul minim garantat (VMG), fiind consideraţi ca persoane care nu oferă garanţii că pot susţine cheltuielile necesare locuinţelor (chirie şi utilităţi).

82

Agenţia Naţională pentru Romi Agenţia Naţională pentru Romi (ANR) este structura guvernamentală de reprezentare a romilor în plan naţional. Agenţia Naţională pentru Romi aplică, coordonează, monitorizează şi evaluează măsurile din domeniile sectoriale de intervenție socială, cuprinse în Strategia Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015-2020 (aprobată prin HG nr. 18/2015). În prezent, aceasta dispune de un buget modest, destinat obţinerii titlurilor de proprietate pentru terenurile ocupate de romi. Agenţia recunoaşte problemele asociate sărăciei, cum ar fi excluziunea socială şi amplasamentele marginalizate, dar în prezent nu dispune de fondurile necesare pentru realizarea de contribuţii majore. Aceasta colaborează îndeaproape cu ONG-urile şi cu autorităţile locale. Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) este o instituţie publică, aflată în subordinea MDRAPFE, care se ocupă de reglementarea şi monitorizarea activităţilor serviciilor comunitare de utilităţi publice. În anul 2013, existau în România 2558 operatori de servicii comunitare de utilități publice, distribuiţi după cum urmează: ▪ 1.077 (alimentarea cu apă şi canalizare); ▪ 98 (servicii publice de termoficare); ▪ 666 (servicii de salubrizare în municipii); ▪ 499 (serviciile de transport public); ▪ 578 (serviciile de iluminat public).

Entităţi private Asociaţiile de proprietari Privatizarea fondului imobiliar de stat, după anul 1990, a condus la necesitatea abordării intereselor comune ale proprietarilor de locuinţe, sub aspectul întreţinerii proprietăţilor utilizate în comun şi alte probleme de interes reciproc. Această necesitate a condus la formarea Asociaţiilor de Proprietari (AP), care funcţionează în conformitate cu Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare. Există aproximativ 80.000 de AP în România, dintre care unele pot fi responsabile pentru administrarea a chiar şi 4.000 de locuinţe, deşi, în medie, o AP cuprinde aproximativ 100 de locuinţe. Valoarea activelor imobiliare ale acestora este enormă, deşi competenţa şi resursele necesare pentru a gestiona aceste active rămân sub semnul întrebării, din cauza dificultăţilor cu care se confruntă în procesul de obţinere a finanţării pentru punerea în aplicare a proiectelor de îmbunătăţire. AP din România s-au confruntat cu numeroase dificultăţi. Transformarea unui grup de proprietari care nu au experienţă în managementul proprietăţilor sau în materie de administrare într-o organizaţie care să protejeze interesele comune ale membrilor acesteia poate fi un proces complicat. Asociaţia de proprietari poate angaja persoane fizice atestate pentru funcţia de administrator sau poate încheia contracte cu persoane juridice specializate şi autorizate pentru realizarea, respectiv furnizarea serviciilor necesare administrării, întreţinerii, investiţiilor şi reparaţiilor asupra proprietăţii comune. Mai mult, persoanele fizice care au calitatea de administrator de imobile sunt atestate de către primar, la propunerea compartimentelor specializate din cadrul autorităţii administraţiei publice locale, în baza unei hotărâri a consiliului local. Atestatul are drept scop certificarea calităţilor profesionale ale persoanelor care doresc să practice activitatea de administrare a imobilelor la asociaţiile de proprietari (Legea nr. 230/2007, art. 54). Organizații non-guvernamentale cu activități în domeniul locuirii Există o serie de organizații non-guvernamentale care desfășoară activități legate de locuire, orientate în special către îmbunătăţirea condiţiilor de locuire sărăcăcioasă (construcție și renovare) sau sprijinire acces la o locuință decentă a persoanelor și familiilor defavorizate.

83

2. Cadrul juridic şi legile relevante

Legile care reglementează locuirea Legea locuinţei Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, modificată de nouă ori începând cu anul 1996, defineşte anumite tipuri de locuinţe, inclusiv: ▪ Locuinţe sociale: Locuinţă care se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii, a căror situaţie economică nu le permite accesul la locuinţe în condiţiile pieţei; ▪ Locuinţă de serviciu: Locuinţă destinată funcţionarilor publici, angajaţilor unor instituţii sau agenţi economici, acordată în condiţiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale; ▪ Locuinţă de intervenţie: Locuinţă destinată cazării personalului unităţilor economice sau instituţiilor publice care, prin contractul de muncă, trebuie să fie cazat permanent în cadrul unităţilor angajatoare (inclusiv în caz de urgenţă); ▪ Locuinţă de protocol: Locuinţă proprietate de stat, destinată utilizării de către persoanele care sunt alese sau numite în funcţii publice, exclusiv pe durata exercitării acestora; ▪ Locuinţă de necesitate: Locuinţă destinată cazării temporare a victimelor catastrofelor, ale căror locuinţe sunt supuse demolării în vederea realizării de lucrări de utilitate publică, precum şi lucrărilor de reabilitare. Locuinţele de necesitate sunt finanţate şi construite în aceleaşi condiţii ca şi locuinţele sociale; ▪ Condominiu: Imobilul format din teren cu una sau mai multe construcţii, dintre care unele proprietăţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală pentru fiecare unitate individuală aflată în proprietate exclusivă, care poate fi reprezentată de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie, după caz. Constituie condominiu: un corp de clădire multietajat sau, în condiţiile în care se poate delimita proprietatea comună, fiecare tronson cu una sau mai multe scări din cadrul acestuia; un ansamblu rezidenţial format din locuinţe şi construcţii cu altă destinaţie, individuale, amplasate izolat, înşiruit sau cuplat, în care proprietăţile individuale sunt interdependente printr-o proprietate comună forţată şi perpetuă. Legea Locuinţei prevede că autorităţile locale au responsabilitatea de a construi locuinţe pentru tineri (persoane sub 35 de ani) şi alte categorii speciale (cum ar fi persoanele calificate din agricultură, învăţământ, sănătate, administraţie publică şi culte), cu exercitarea controlului asupra preţului de vânzare (articolul 7). Astfel de persoane, în cazul în care câştigă un salariu lunar mai mic de 2.380 RON (529 EUR) (venitul naţional mediu net lunar pentru o persoană95), sunt eligibile pentru o subvenţie acordată de stat de 30% din costul locuinţei (mai puţin depozitul de 10%). Pentru calcularea subvenţiilor pentru gospodăriile cu venituri care depăşesc acest prag se foloseşte o scară progresivă. Legea prevede că terenurile şi drumurile publice, sistemele de alimentare cu apă şi canalizare şi, dacă este necesar, reţelele termice ale locuinţelor de stat trebuie să fie finanţate de către autoritatea locală (articolele 11 şi 12). De asemenea, aceasta precizează că fondurile pentru locuire vor fi transferate, prin intermediul Consiliilor Judeţene, către autorităţile locale (articolul 15). Legea include şi unele detalii cu privire la locuinţele sociale. Locuinţele sociale pot fi asigurate prin dezvoltarea de unităţi noi sau prin reabilitarea locuinţelor existente. Acestea trebuie să fie dezvoltate pe terenuri ale autorităţii locale (art. 38 şi 40). Pentru a beneficia de locuinţe sociale, familiile sau persoanele trebuie să aibă un venit situat sub câştigul salarial mediu net lunar la nivel naţional (art. 42). De asemenea, legea furnizează şi criterii de prioritizare pentru locuinţele sociale: ▪ persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari; ▪ tinerii care au vârsta de până la 35 de ani; ▪ tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani; ▪ invalizii şi persoanele cu handicap; ▪ pensionarii, veteranii şi văduvele de război;

95 Salariul mediu lunar pe economie pentru ultimii 3 ani, raportat de Institutul Național de Statistică, este după cum urmează: 2013: 357 EUR – 1.760 RON (Dec 2013, net); 489 EUR – 2.430 RON (Dec 2013, brut) 2014: 380 EUR – 1.866 RON (Dec 2014, net); 526 EUR – 2.582 RON (Dec 2014, brut) 2015: 476 EUR - 2.114 RON (Dec 2015, net); 659 EUR - 2.930 RON (Dec 2015, brut) 2016: 523 EUR – 2.354 RON (Dec 2016, net); 723 EUR – 3.257 RON (Dec 2016, brut)

84

▪ beneficiarii prevederilor Legii recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste din 1974; ▪ beneficiarii prevederilor Decretului-lege privind persoanele persecutate din motive politice de dictatura comunistă (1945 -1989). Contractul de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire pe baza prezentării actelor doveditoare care atestă că veniturile chiriaşului se încadrează în limitele prescrise. Nivelul chiriei nu va depăşi 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni anterioare obţinerii locuinţei sociale, pe familie. Finanţarea locuinţelor sociale se asigură din bugetele locale. Statul sprijină construcţia de locuinţe sociale prin transferuri de la bugetul de stat. Locuinţele sociale nu pot fi vândute. Asociaţiile de proprietari Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari este reglementată prin Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare. Prin privatizarea apartamentelor de la bloc („bloc” - un termen utilizat în mod obişnuit pentru clădirile de locuinţe multifamiliale) din România şi prin vânzarea acestora către chiriaşi, statul a creat condiţiile pentru implicarea în gestionarea şi întreţinerea comună a unor părţi comune ale clădirilor, structurilor şi facilităţilor. “În acest scop, proprietarii se pot constitui în asociaţii cu personalitate juridică,” se afirmă în Legea locuinţei. Codul civil, aprobat prin Legea nr. 287/2009, prevede un cadru pentru organizarea asociaţiilor de proprietari din orice condominiu/proprietate în regim de co-proprietate forţată, completând astfel reglementările prevăzute de Legea nr. 230/2007. Conform definiţiei AP din lege, aceasta reprezintă o formă de asociere autonomă şi nonprofit a majorităţii proprietarilor dintr-un condominiu, care are drept atribuţii administrarea şi gestionarea condominiului. Membrii AP au dreptul de a participa şi de a exprima voturile în adunarea generală, dreptul de a-şi depune candidatura, de a candida, de a alege şi de a fi aleşi în structura organizatorică a AP. Veniturile realizate din utilizarea părţilor comune aparţin AP. Proprietarii de locuinţe au obligaţia de a menţine proprietăţile individuale în stare bună, pe propria cheltuială. Comitetul executiv este responsabil pentru asigurarea integrităţii fizice a clădirii (clădirilor) administrate de asociaţia de proprietari. Pentru sarcini importante, cum ar fi întreţinerea, reparaţiile, consolidarea, reabilitarea şi modernizarea spaţiilor comune, asociaţia de proprietari poate contracta credite ipotecare sau orice altă formă de împrumut sau de credit. Schimbarea destinaţiei locuinţelor, precum şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, se poate face numai cu avizul comitetului executiv şi cu acceptul proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează spaţiul supus schimbării. Proprietatea comună poate fi utilizată de către terţi numai cu acordul majorităţii proprietarilor membri ai asociaţiei şi al proprietarilor direct afectaţi de vecinătate, în baza unui contract încheiat în condiţiile legislaţiei în vigoare. Comitetul executiv pregăteşte un buget anual de venituri şi cheltuieli, suficient pentru a finanţa cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv fondurile necesare organizării şi funcţionării acesteia. Proprietarii care sunt membri ai asociaţiei de proprietari au obligaţia să aprobe un fond de reparaţii anual pentru proprietatea comună. Comitetul executiv va pregăti suma anuală necesară pentru constituirea acestui fond. Plăţile pentru repararea şi îmbunătăţirea proprietăţii comune se vor face din fondul de reparaţii. Proprietarii pot aproba şi alte fonduri cu caracter special. Responsabilitatea de administrare şi întreţinere este limitată la proprietatea comună. Proprietarii sunt responsabili pentru întreţinerea propriilor locuinţe. Asociaţia de proprietari poate angaja o persoană fizică atestată ca administrator sau poate semna un contract de administrare cu persoane juridice. Pentru protejarea intereselor proprietarilor împotriva riscurilor aferente activităţii de administrare, administratorii de imobile pot încheia poliţe de asigurare de răspundere civilă profesională. Legea nr. 230/2007 reglementează şi maniera de atestare a administratorilor de imobile/societăţilor de administrare. Toţi administratorii de imobile trebuie să fie atestaţi de către primar, la propunerea compartimentelor specializate din cadrul autorităţii administraţiei publice locale, în baza unei hotărâri a consiliului local.

85

Asociaţia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanţă datorată de proprietari asociaţiei. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere şi se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depăşeşte termenul stabilit pentru plată. Totalul penalizărilor nu poate depăşi suma la care s-au aplicat. Asociaţia de proprietari are dreptul de a acţiona în justiţie orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Asociaţia de proprietari are un privilegiu imobiliar cu rang prioritar proprietăţilor individuale ale proprietarilor, precum şi un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de cotă de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari şi pentru după cheltuielile de judecată ale tuturor debitorilor. Condominii În prezent, cadrul general de reglementare al condominiilor include Legea locuinţei nr. 114/1996 care reglementează aspectele sociale, economice, tehnice şi juridice ale construcţiei, închirierii şi administrării de locuinţe. Legea defineşte condominiul ca fiind imobilul format din teren cu una sau mai multe construcţii, dintre care unele proprietăţi sunt comune. Un condominiu poate fi un corp de clădire multietajat sau, în condiţiile în care se poate delimita proprietatea comună, fiecare tronson cu una sau mai multe scări din cadrul acestuia sau un ansamblu rezidenţial format din locuinţe, în care proprietăţile individuale sunt interdependente printr-o proprietate comună forţată şi perpetuă. Definiţia a fost introdusă prin OUG nr. 210/2008 care a modificat Legea Locuinţei prin introducerea acestor noi dispoziţii. Legea nr. 230/2007 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari abordează, de asemenea, problema condominiilor. Legea reglementează aspectele juridice, financiare şi tehnice ale înfiinţării, organizării şi funcţionării asociaţiilor de proprietari, incluzând şi gestionarea şi funcţionarea clădirilor rezidenţiale care includ cel puţin 3 proprietari, fie acestea publice sau private. Cu toate acestea, Legea nr. 230/2007 se referă numai la locuinţe colective (blocuri). Legea adoptată ulterior, Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, subliniază faptul că anumite dispoziţii ale cadrului legal actual cu privire la co-proprietate şi organizarea de condominii conţin reglementări limitative (a se vedea secţiunea: Coproprietatea asupra părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente, Art. 648-659). Un condominiu, conform Codului Civil, nu se referă la aspectele tehnice ale clădirii, ci la organizarea şi funcţionarea acesteia, având în vedere componentele individuale şi comune care trebuie să fie gestionate împreună. Dreptul de posesie pentru ocupanţii actuali ai aşezărilor informale Legea nr. 150 adoptată în luna iunie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare reprezintă un pas important înainte în asigurarea cadrului juridic pentru a permite politici de intervenţie la nivelul aşezărilor informale. Noile prevederi pot fi considerate ca făcând parte din seria măsurilor de implementare a angajamentelor asumate de România în calitate de semnatar al „Declaraţiei de la Viena privind aşezările informale din Sud-Estul Europei”. Această modificare creează cadrul juridic necesar pentru luarea în considerare la nivel formal, în cadrul documentelor tehnice, a dreptului de posesie asupra clădirilor şi/sau terenului, inclusiv cele din aşezările informale urbane şi rurale. Astfel, există mecanisme juridice şi măsuri prin care ocupanţii aşezărilor informale pot deveni posesori formali ai terenului/ clădirilor, cu condiţia să nu fie reclamaţi de un alt proprietar de teren în perioada şi în modalitatea prevăzute de lege (Articolul 13). Prevederile descriu un mecanism juridic şi tehnic/ cadastral clar, eficient şi coerent de înregistrare a proprietăţilor aflate în posesia diferitelor persoane şi reprezintă un moment important de progres în soluţionarea problemei aşezărilor informale.

Legile care reglementează finanţarea locuirii Legea privind creditul ipotecar Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar reglementează regimul juridic al creditelor ipotecare pentru investiţii imobiliare. Creditul poate fi atribuit solicitantului dacă acesta îndeplineşte următoarele două condiţii: a) creditul este acordat în scopul efectuării de investiţii imobiliare cu destinaţie locativă sau cu altă destinaţie decât cea locativă ori în scopul rambursării unui credit ipotecar pentru investiţii imobiliare contractat anterior; b) acordarea creditului este garantată cel puţin cu ipotecă constituită asupra imobilului care face obiectul investiţiei imobiliare, pentru finanţarea căreia a fost anterior acordat un alt credit ipotecar pentru investiţii imobiliare.

86

În general, sistemul de înregistrare a garanţiilor ipotecare şi al executării silite a proprietăţilor este relativ eficient în România. Tabelul 14 a fost extras dintr-un studiu efectuat în anul 2008 de către BERD, care compară cadrele legale ale ţărilor europene pentru înregistrarea garanţiilor ipotecare şi pentru executarea drepturilor de proprietate.

Tabelul 14. Indicatorii eficienţei ipotecilor, din punct de vedere legal Funcţia juridică de bază Simplitate Rapiditate Cost Siguranţă Adecvat contextului Bulgaria

Croaţia

Rep. Cehă

Estonia

Georgia

Ungaria

Kazahstan

Kârgâstan Letonia

Lituania

Polonia

România

Rusia

Serbia

Slovacia Slovenia

Ucraina

Foarte eficient Eficient Oarecare ineficienţă Ineficient Neclar

Sursa: Ipotecile în economiile în tranziţie, 2008, BERD

Directiva privind creditul de consum Una dintre modificările legislative esenţiale din ultimii ani a fost punerea în aplicare a Directivei UE privind creditul de consum (CCD) 2008/48. Această directivă vizează creditele negarantate, cum ar fi creditele pentru achiziţionarea de bunuri de consum sau pentru contracte de leasing. UE a inclus dispoziţii pentru excluderea creditelor ipotecare sau a creditelor de peste 75.000 EUR. Cu toate acestea, România a decis să opteze pentru "super-echivalenţă" şi a introdus Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 care a aplicat toate măsurile DCC, dar le-a extins şi la creditele ipotecare. O schimbare majoră este abrogarea comisioanelor pentru rambursare anticipată, o măsură care, deşi poate fi considerată ca fiind benefică pentru consumatori, este foarte solicitantă pentru bănci sub aspectul riscului de rată a dobânzii. Anterior, băncile ar fi putut să blocheze finanţarea pe termen lung la o anumită rată, dar în prezent, deoarece consumatorul poate să schimbe împrumuturile între ele fără a plăti penalităţi, acestea s-ar putea confrunta cu pierderi la derularea finanţărilor. Acest aspect va reprezenta fie un factor care va descuraja băncile, acestea nemaioferind rate fixe pe termen lung, fie va conduce la creşterea ratelor globale, pentru acoperirea posibilelor pierderi înregistrate în urma finanţării (de exemplu, modelul american de mutualizare a costurilor aferente inexistenţei comisioanelor de rambursare anticipată), fie la limitarea disponibilităţii împrumuturilor pe termen lung. În cazul în care debitorul unui credit ipotecar intră în incapacitate de plată, creditorul este încurajat să analizeze opţiuni de restructurare a creditului, pentru ca debitorul să poată relua plăţile. Ghidul pentru restructurarea extrajudiciară a creditelor ipotecare încurajează părţile implicate să analizeze orice soluţie înainte de adoptarea de măsuri de executare a ipotecii, cum ar fi modificarea cuantumului ratelor, amânări de plată, reducerea ratei dobânzii pentru o anumită perioadă de timp, schimbarea tipului de rată a dobânzii, capitalizarea dobânzii sau a arieratelor sau refinanţarea creditului. În practică, acest acord voluntar nu a funcţionat conform aşteptărilor.

Legislaţia Uniunii Europene privind eficienţa energetică Reglementările UE reprezintă principalul factor determinant al unora dintre cele mai importante politici şi programe în domeniul eficienţei energetice (EE) din România. La nivelul UE există un obiectiv de reducere a consumului de energie cu 20% până în 2020, pe baza valorii de referinţă pentru anul 1990. Directivele UE care au legătură cu eficienţa energetică a locuinţelor din România sunt: Directiva UE privind eficienţa energetică Directiva privind Eficienţa energetică (DEE) a fost adoptată în anul 2012 şi transpusă în legislaţia din România prin Legea 121/2014 privind eficienţa energetică. Prin aceasta au fost facilitate mai multe aspecte:

87

▪ stabilirea obiectivului naţional pentru eficienţă energetică pentru 2020, care va contribui la obiectivul UE 2020; ▪ creşterea numărului de clădiri reabilitate; ▪ crearea unei strategii pe termen lung (care se va încheia după 2020) pentru mobilizarea investiţiilor în reabilitarea clădirilor, care urmează să fie actualizată în mod regulat; ▪ înfiinţarea unui nou Departament/a unei noi Agenţii pentru Eficienţă Energetică (în prezent în cadrul ANRE); ▪ încurajarea abordărilor integrate de economisire a energiei şi de aprovizionare cu energie; ▪ facilitarea economisirii de energie de către consumatori; ▪ noi reguli pentru eficienţa energetică în producţie, transport şi distribuţie; ▪ promovarea pieţei serviciilor energetice; ▪ promovarea bunelor practici, cum ar fi auditurile energetice, contorizarea individuală, etc. Transpunerea DEE prin Legea privind eficienţa energetică reprezintă o etapă extrem de importantă, legislativ vorbind, a evoluţiei României către un viitor caracterizat de emisii reduse de carbon. Directiva privind performanţa energetică a clădirilor Directiva privind performanţa energetică a clădirilor (DPEC) 2010 este transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Această lege face referire la o serie de aspecte legate de clădiri, printre care: ▪ metodologia de calcul a performanţei energetice a clădirilor; ▪ stabilirea cerinţelor minime de performanţă energetică, cu recunoaşterea diferenţelor dintre tipurile de construcţii, destinaţii etc.; ▪ prevederi conform cărora lucrările majore de reabilitare trebuie să includă lucrări de modernizare în sensul eficienţei energetice, pentru a îndeplini standardele minime, oriunde acestea sunt posibile; ▪ stabilirea unui obiectiv conform căruia clădirile noi trebuie să aibă un consum de energie aproape zero, atins în etape intermediare în perioada 2014-2020; ▪ utilizarea certificatelor de performanţă energetică (CPE), obligatorii în procesul de vânzare şi de închiriere. România a pus în aplicare integral dispoziţiile directivei DPEC. CPE sunt în prezent colectate de INCD URBAN-INCERC şi se lucrează la o bază de date, care va fi utilizată pentru analizele desfăşurate în perioada următoare. Directiva privind energia regenerabilă Directiva privind energia regenerabilă (2009/28/CE) a fost adoptată în anul 2009 şi include printre cerinţe obţinerea unor niveluri minime de energie din surse regenerabile pentru clădirile noi şi pentru clădirile existente care fac obiectul unor lucrări de reabilitare majore.

Planurile naţionale de acţiune pentru eficienţă energetică Statele membre ale UE urmează să elaboreze Planurile naţionale de acţiune pentru eficienţă energetică (PNAEE), care detaliază obiectivele şi acţiunile specifice tuturor activităţilor de producţie şi consum de energie. Al doilea PNAEE din România, publicat în anul 2011, indică o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) din sectorul rezidenţial de 41,5% în 2020, comparativ cu valoarea medie din perioada 2001 - 2005. Cel de-al doilea PNAEE propus va avea următoarele obiective specifice: ▪ îmbunătăţirea performanţelor termice ale clădirilor, cu aplicarea unor standarde de performanţă mai stricte (conform standardului C107/2010). În acest scop se vor utiliza două mecanisme financiare (aşa cum se descrie mai jos); ▪ încurajarea proiectelor-pilot pentru case ecologice, case pasive şi case cu sisteme de energie regenerabilă integrate; ▪ modernizare sistemelor de încălzire centralizate, prin punerea în aplicare şi extinderea până în anul 2020 a Programului Naţional ”Căldură şi confort 2006-2015" (HG nr. 462/2006); ▪ un program de îmbunătăţire a eficienţei energetice a clădirilor ocupate de grupuri cu venituri mici; ▪ un program de încurajare a consumatorilor pentru achiziţia de aparate electrice cu eficienţă energetică ridicată, având în vedere prevederile Regulamentului 106/2008/CE; ▪ reducerea consumului de apă, pentru reducerea substanţială a consumului de energie pentru pomparea apei în reţele.

88

Eficiența energetică este urmărită în cadrul Planului național de acțiune pentru eficiență energetică (PNAEE), care propune măsuri pentru atingerea unui obiectiv de economisire indicativă de 9% (față de media 2001-2005) până în anul 2016. Ținta națională pentru 2016 a fost stabilită la 13,5 % din consumul mediu final obținut din perioada 2001-2005 (cu o țintă de 4,5%, 2010) Sectorul rezidențial și terțiar al clădirilor (birouri, spații comerciale, hoteluri, restaurante, școli, spitale, săli de sport, etc.) sunt cei mai mari consumatori finali ai energiei atunci când sunt luate în considerare încălzirea, iluminatul, aparatele de uz casnic și echipamentele. În ceea ce privește performanța energetică a clădirilor nerezidențiale, consumul de energie este mai mare decât a clădirilor rezidențiale (Notă: Această concluzie a fost trasată din implementarea proiectului JASPERS cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene). Prin adoptarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, cu modificările şi completările ulterioare, autoritățile române au transpus Directiva 2012/27 / CE, punând în aplicare cerința de renovare a 3% din suprafața totală a "clădirilor încălzite și / sau răcite deținute și ocupate de administrația centrală". în conformitate cu art. 4 al Directivei 2012/27/UE, s-a întocmit o strategie pentru mobilizarea investiţiilor în renovarea fondului de clădiri rezidenţiale şi comerciale, atât publice cât şi private, existente la nivel naţional. Recomandarea sistemelor de eco-obligaţii, prin care furnizorii de energie sunt obligaţi să finalizeze termoizolarea a unui anumit procent de proprietăţi în fiecare an a fost introdusă prin Directiva privind eficienţa energetică, dar nu şi în România, aceasta vizând doar sectorul rezidenţial. Provocarea unor astfel de sisteme constă din aceea că, de obicei, costurile de implementare se reflectă în tarife şi pot reprezenta o povară pentru cele mai sărace segmente ale populaţiei; pe de altă parte însă, guvernul subvenţionează deja o porţiune semnificativă a facturii, pentru segmentele sociale cu venituri mici. Aceste subvenţii ar trebui să continue şi, eventual, să fie mai ridicate decât în prezent, în cazul în care un astfel de sistem de eco-obligaţii ar fi implementat. Subvenţiile simple pot fi ineficiente în cazurile în care se utilizează tarife de tip monom simplu96, deoarece ar contribui la o denaturare a semnalului de preţ privind îmbunătăţirea eficienţei energetice. O posibilă soluţie care este luată în considerare în prezent este introducerea tarifelor de tip binom97, subvenţia fiind aplicată unei porţiuni fixe din factură. Cu toate acestea, tarifele de tip binom înseamnă, de obicei, un element fix ridicat şi tarife mai mici pentru consum, peste pragul stabilit. Aceasta contribuie la denaturarea stimulentelor pentru eficienţă energetică, în special pentru acele segmente ale populaţiei care consumă mult. În mod normal, este mai bine să se facă tranziţia de la subvenţionarea consumului de energie la subvenţionarea lucrărilor de eficienţă energetică. Pe lângă directivele UE menţionate mai sus, ţările membre au adoptat obiective individuale care, împreună, ating obiectivul total stabilit. România a adoptat un obiectiv naţional pentru anul 2020 de a reduce consumul de energie primară cu 19% (aproximativ 10 Mtep). Fiind cel mai mare consumator de energie primară din România, sectorul locuinţelor are un rol important în atingerea acestui obiectiv.

Legile care reglementează dezvoltarea urbană Legea nr. 350/2001 prevede cadrul legal pentru amenajarea teritoriului şi urbanism în întreaga ţară, relevant pentru sectorul locuirii în ceea ce priveşte infrastructura socială, infrastructura de transport, precum şi eficienţa globală a mediului construit. Scopul legii este de a promova utilizarea eficientă a terenurilor prin ghidarea noilor proiecte de dezvoltare, prin conservarea siturilor şi clădirilor de patrimoniu, precum şi prin stabilirea unor standarde de construcţie pentru asigurarea calităţii vieţii în mediul urban şi rural. De asemenea, aceasta stabileşte orientări de dezvoltare durabilă, în urma participării publicului larg la consultarea Atât autorităţile de stat cât şi cele locale au responsabilităţi de planificarea teritoriului, conform Legii nr. 350/2001. Există şi alte norme juridice referitoare la spaţiul urban şi calitatea locuirii, cum ar fi: Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică în ceea ce priveşte mediul de viaţă al populaţiei (inclusiv dispoziţii cu privire la standardele de sănătate pentru spaţiul de locuit) şi Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor (cunoscută şi sub numele de "Legea faţadelor"), care vizează proprietarii de clădiri al căror nivel de degradare pune în pericol sănătatea, viaţa, integritatea fizică şi siguranţa populaţiei şi/sau care afectează calitatea mediului construit şi a spaţiilor publice. Legea îi obligă pe proprietari să efectueze lucrări de reabilitare structurală şi arhitecturală şi pune la dispoziţie şi cadrul legal de finanţare a acestor lucrări, precum şi atribuţiile şi obligaţiile comune ale autorităţilor administraţiei publice locale şi ale proprietarilor.

96monom: valoarea facturii este un produs al mai multor variabile, cum este rata tarifului și consumul de energie. 97binom: valoarea facturii este suma a două monoame - de exemplu, în cazul în care două rate tarifare diferite sunt aplicate pentru două părți separate ale consumului de energie, iar produsele obținute sunt însumate.

89

O lacună semnificativă la nivelul legislaţiei naţionale este cea privind politicile funciare şi a rezervelor funciare. Legislaţia privind planificarea nu include prevederi prin care să se rezerve terenuri pentru locuinţe publice, de exemplu. Din acest motiv, abordarea adoptată de autorităţile locale este de multe ori una reactivă (dacă există o oportunitate de finanţare a locuinţelor sociale, primăria caută terenuri şi demarează lucrările de racordare a parcelelor la reţelele de infrastructuri) şi nu una proactivă (terenuri identificate pe baza necesarului de locuinţe sociale, care să ia în considerare mixul social, conectivitatea şi racordarea la reţelele de infrastructuri). Lipsa rezervelor funciare este adesea menţionată ca fiind una dintre cele mai importante constrângeri legate de implementarea proiectelor de locuinţe sociale. Alte îmbunătăţiri necesare sunt cele legate de alinierea legislaţiei româneşti la principiile şi obiectivele diferitelor declaraţiilor de politici publice şi carte europene şi internaţionale . Aşa cum s-a menţionat într-o secţiune anterioară, Guvernul român a aderat la mai multe astfel de structuri şi a semnat o serie de documente strategice. Cu toate acestea, impactul asupra legislaţiei, prin propunerea de amendamente, a fost redus, un exemplu relevat fiind cel privind principiile corelării între sistemul de planificare urbană şi furnizarea de locuinţe sociale. Având în vedere lipsa rezervelor funciare, devine cu atât mai importantă introducerea obligativităţii ca autorităţile publice locale să facă publice informaţii privind patrimoniul disponibil (atât terenuri, cât şi spaţii locative sau comerciale), cât şi identificarea unor mecanisme legislative prin care autorităţile publice locale să fie împiedicate să înstrăineze (prin vânzare) fondul imobiliar existent. Aceste mecanisme legale pot de asemenea să prevadă şi un minim de rezervă funciară, potenţial folosibil pentru construcţia de locuinţe sociale, pe care o APL trebuie să îl deţină în funcţie de indicatori demografici şi urbanistici, planificarea urbană etc.

3. Programe aferente sectorului locuirii în România

Prezentare generală În prezent există aproximativ 20 de programe dedicate locuirii în România, aflate în diferite etape de implementare (Figura 64). Cele mai importante rezultate (în raport cu bugetele alocate și facilitatea accesării lor de către beneficiari) sunt înregistrate de către programele de finanţare a locuinţelor, cum ar fi programul „Prima Casă” şi programul BauSpar. Programele de eficienţă energetică au fost şi ele de succes din punct de vedere al popularităţii, înregistrând un număr semnificativ de beneficiari. Astfel de programe răspund în parte nevoii de a îmbunătăţi locuinţele în contextul unui fond deteriorat al blocurilor de locuinţe. Aceste iniţiative au beneficiat de prioritizări şi alocări consistente de fonduri UE în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice pentru a atinge obiectivul Europa 2020 privind emisiile de CO2.

90

Figura 64. Programe în domeniul construcției de locuinţe finanțate de MDRAPFE - sume alocate și decontate în perioada 2010-2019

Sursa datelor: MDRAPFE.

Contextul istoric al programelor din sectorul locuirii din România Schimbarea regimului politic în anul 1989 a avut un impact semnificativ în domeniul locuirii: regulile privind controlul reşedinţei şi accesul restricţionat în marile oraşe au fost eliminate, s-a permis deţinerea în proprietate a mai multor locuinţe, legea privind sistematizarea a fost abrogată, accesul la bunuri imobiliare a fost liberalizat, numărul de actori (construcţie, chirie) din sectorul locuirii a crescut, iar proprietatea asupra apartamentelor din blocuri a revenit unor persoane private. Aceste măsuri au determinat o schimbare fundamentală a sectorului locuirii şi a mecanismelor de construcţie şi administrare a locuinţelor. Diferitele abordări de politici şi diversificarea iniţiativelor din sectorul locuirii nu au avut aparent nicio bază ideologică, guvernele succesive implementând măsuri pentru soluţionarea problemelor urgente cu un buget limitat. Spre deosebire de alte domenii, dezvoltarea şi implementarea noilor programe la începutul anilor 1990 s-a bazat pe un cadru legal existent deja (de exemplu, Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vânzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie) şi abia mai târziu pe un cadru legal elaborat în conformitate cu noile realităţi şi nevoi de locuinţe. Lista programelor din sectorul locuirii a crescut pentru a aborda diversitatea problemelor: ▪ asigurarea accesului la locuinţe proprietate personală; ▪ dezvoltarea locuinţelor publice destinate închirierii sau finalizarea clădirilor rezidenţiale începute în perioada comunistă; ▪ restituirea proprietăţilor confiscate în perioada comunistă; ▪ protejarea chiriaşilor din locuinţele naţionalizate care au fost retrocedate; ▪ sprijin financiar pentru cumpărarea locuinţelor de stat sau locuinţe de pe piaţa liberă; ▪ reabilitarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de locuire. Programele care abordează aceste domenii au fost dezvoltate în trei etape: ▪ etapa 1, 1990-1996: privatizarea fondului imobiliar prin vânzarea unităţilor locative construite cu fonduri de stat şi finalizarea blocurilor de locuinţe colective aflate în diferite stadii de execuţie, a căror construcţie a început înainte de 1989 cu fonduri de stat;

91

▪ etapa 2, 1996-1998: (re)structurarea cadrului legal şi instituţional; ▪ etapa 3, 1998 - prezent: dezvoltarea programelor din sectorul locuirii.

Etapele în dezvoltarea programelor de locuire a) În perioada 1990 - 1996, a fondul imobiliar a fost privatizat în masă prin vânzarea unităţilor locative şi finalizarea blocurilor de locuinţe colective care se aflau în diferite stadii de execuţie în anul 1989 şi a căror construcţie a început cu fonduri de stat înainte de anul 1989. Conform legislaţiei specifice, sumele obţinute din vânzarea locuinţelor către chiriaşii care le ocupau ar fi trebuit să fie utilizate pentru construcţia de noi locuinţe. Din păcate, după devalorizarea masivă a monedei naţionale în perioada 1992-1995, sumele obţinute din vânzare nu au fost suficiente nici pentru realizarea acestui obiectiv şi nici pentru finalizarea clădirilor neterminate. Într-adevăr, până în anul 1989, un număr semnificativ de blocuri de locuinţe colective se aflau în diferite stadii de execuţie şi era disponibil un nivel scăzut al finanţării. Pentru finalizarea acestor unităţi locative care erau programate să fie repartizate ca locuinţe private, în anul 1994 a fost iniţiat un program guvernamental dedicat. b) În perioada 1996 - 1998, sectorul locuirii a făcut obiectul reconstrucţiei legislative şi instituţionale. În această etapă au fost adoptate două legi importante: Legea locuinţei nr. 114/1996 şi Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Chiar dacă aceste legi au contribuit la crearea unui cadru instituţional de bază şi la definirea categoriilor care urmau să fie finanţate din bugetele publice (şi anume, locuinţe sociale, locuinţe de necesitate etc.), operaţionalizarea nu a respectat principiile prevăzute de Legea iniţială a locuinţei. Până în prezent, locuinţele publice construite în cadrul programelor guvernamentale (cu excepția locuințelor sociale și de necesitate care, conform legii, sunt proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale și nu pot fi înstrăinate) au continuat să fie vândute chiriaşilor şi fondul de locuinţe publice rămâne limitat. Mai mult, prevederile legale care permit înfiinţarea unui Fond de Locuire cu componentă socială, folosind 2% din sumele obţinute prin privatizarea locuinţelor98 nu au fost şi continuă să nu fie utilizate. Acest lucru reflectă limitarea, în general, a dezvoltării sectorul locuinţelor – şi în special al locuinţelor pentru grupurile marginalizate – pe primele locuri ale agendei guvernului sau pe lista de priorităţi de finanţare. Totuşi, instrumentele şi programele din domeniul locuirii s-au diversificat în această etapă, incluzând investiţii în locuinţele pentru tineri destinate închirierii, primele iniţiative de subvenţii pentru locuinţe sociale şi locuinţe, repartizarea de terenuri către tineri, precum şi dezvoltarea primelor ipoteci acordate de stat (prin ANL) sau prin bănci private (cu garanţii de stat). Restructurarea masivă a legislaţiei împreună cu descentralizarea şi reforma administraţiei locale au caracterizat această etapă. Din păcate pentru sectorul locuirii, guvernul a rezervat cele mai importante pârghii pentru nivelul central (respectiv implementare programelor prin intermediul ANL), şi s-au înregistrat puţine progrese către descentralizare sau capacitarea autorităţilor administraţiei publice locale (tehnică sau financiară) de a-şi asuma funcţia în sectorul locuirii. c) Din 1998 până în prezent, România a cunoscut creşterea numărului de programe din sectorul locuirii. Din păcate, acestea nu au fost însoţite de o creştere proporţională a alocărilor bugetare pentru sectorul locuirii, în ciuda nevoilor în creştere. Programele de construire de locuinţe sunt predominante ca număr (locuinţe pentru tineri destinate închirierii, locuinţe sociale pentru chiriaşii evacuaţi, locuinţe sociale pentru romi, etc.), însă programele pentru finanţarea locuinţelor (de exemplu „Prima Casă”, schema BauSpar) şi programele de reabilitare termică a clădirilor rezidenţiale au beneficiat de alocări bugetare semnificative şi fonduri de la UE. Datorită acestor alocări bugetare semnificative şi a finanţării UE, multe programe au avut un impact semnificativ, cum ar fi programele de termoizolare, programul „Prima Casă”, şi schema de finanţare tip BauSpar. Totuşi, alte programe au rămas neoperaţionale (precum Renaşterea satului românesc - 10 case pentru specialişti, Programul de construcţie de locuinţe destinate închirierii prin atragerea de capital privat etc.).

Măsuri privind sărăcia şi grupurile marginalizate România a adoptat mai multe reglementări și strategii naţionale relevante pentru domeniul locuirii. Aceste strategii sunt promovate de către diferite organisme guvernamentale şi cuprind: ▪ Hotărârea nr. 383/2015 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020 şi a Planului strategic de acţiuni pentru perioada 2015-2020 (adoptate prin HG nr. 383/2015)

98 După cum prevede Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Art. 44.

92

▪ Strategia Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015-2020 (aprobată prin HG nr. 18/2015); ▪ Strategia naţională privind incluziunea socială a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului (HG nr. 669/2006); ▪ Strategia naţională pentru tineret 2015-2020 (HG nr. 24/2015); ▪ Strategia naţională privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi 2014-2020; ▪ Strategia de dezvoltare teritorială a României pentru orizontul de timp 2035 (document adoptat de Guvern şi aflată în procedură de avizare în Parlament). Coerenţa între dispoziţiile legale, programele aprobate şi alocările bugetare va face ca măsurile stabilite prin lege să poată fi puse în aplicare, iar obiectivele privind reducerea grupurilor marginalizate sau cu risc de excluziune socială, stabilite prin strategiile şi planurile de acţiune guvernamentale, să nu poată fi îndeplinite.

Cadrul instituţional Principalii actori publici cu responsabilităţi în domeniul locuirii pentru grupurile sărace şi marginalizate sunt guvernul, prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS) care colaborează cu administraţiile locale formate din consiliile judeţene şi consiliile locale și autoritățile administrației publice locale. Acestea din urmă propun și operaționalizează măsurile în domeniul locuirii. Actorii naţionali MDRAPFE are responsabilitatea de a elabora şi pune în aplicare, împreună cu autoritățile administrației publice locale, strategii, politici şi programe în domeniul planificării urbane şi regionale, locuirii, infrastructurii şi dezvoltării locale. MMJS, atât în mod direct, cât şi prin structuri teritoriale, întocmeşte, aprobă şi coordonează metodologic implementarea politicilor de asistenţă socială adresate grupurilor vulnerabile. Cu toate acestea, abordarea faţă de grupurile vulnerabile este diferită, deşi obiectivele naţionale generale sunt aceleaşi. MDRAPFE gestionează programe de investiţii în infrastructură, în timp ce MMJS gestionează beneficiile de asistenţă socială şi serviciile sociale pentru grupurile vulnerabile. Cele două ministere au responsabilităţi complementare şi intră sub incidenţa unui cadru legislativ specific. Din acest motiv, există mai multe domenii de reglementare şi acţiune în care cele două instituţii necesită o mai bună coordonare pentru acordarea dreptului la locuinţă (prevăzut de Legea nr. 116 din 15 martie 2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, elaborată de MMJS şi implementată de către AAPL), precum şi a accesului la locuinţă (prevăzut de Legea locuinţei nr. 114 din 11 octombrie 1996, a cărei punere în aplicare este coordonată de MDRAPFE). MMJS subliniază prioritatea intervenţiilor şi a măsurilor de sprijin pentru integrarea comunităţilor dezavantajate, inclusiv cea de romi. În paralel, MDRAPFE a iniţiat în anul 2008 un program pilot „Locuinţe sociale pentru comunităţile de romi", aprobat prin H.G. nr. 1237/2008, care prevede construirea unui număr maxim de 300 de locuinţe sociale, la care să aibă acces prioritar şi nediscriminatoriu, în condiţiile legii, familiile şi, după caz, gospodăriile din comunităţile de romi cu venituri reduse. Până în prezent au fost finalizate 168 unităţi locative, alte 126 aflându-se în diferite stadii de execuţie. De asemenea, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor de romi prin creşterea accesului la infrastructură (apă, canalizare, drumuri) nu poate fi asigurată, în prezent, pentru aşezările informale99. Pentru a permite aceste investiţii, MDRAPFE ar trebui să creeze cadrul juridic şi tehnic prin care aceste zone să poată fi identificate, evaluate, formalizate şi racordate la utilităţi. În ceea ce priveşte locuinţele sociale, cele două instituţii au responsabilităţi şi abordări distincte. Documentele strategice iniţiate de către MMJS subliniază importanţa locuinţelor sociale pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi integrarea socială şi profesională a grupurilor vulnerabile. Strategia naţională pentru tineret pentru 2015-2020 şi Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020 cuprind secţiuni specifice privind elaborarea noilor programe de construire sau dezvoltare a locuinţelor sociale. Mai exact, acestea conturează dispoziţiile legale privind asigurarea accesului la locuinţe accesibile pentru grupurile dezavantajate şi atingerea obiectivului constând într-un Fond de Locuințe sociale care să acopere 20% din fondul necesar până în anul 2020.

99Fiecare investiţie din fonduri publice trebuie justificată prin numărul de gospodării despre care se preconizează că vor beneficia de investiţia respectivă. Aşezările informale nu apar în statisticile oficiale ca număr de unităţi locative, așadar, din punct de vedere tehnic, nu poate fi formulată o cerere de fonduri.

93

Prin promovarea acestor strategii, Guvernul îşi propune să elaboreze programe de dezvoltare de locuinţe sociale, concentrându-se asupra persoanelor fără adăpost şi asupra altor persoane care nu-şi permit o locuinţă. De asemenea, creşterea accesului la locuinţe este esenţială pentru îndeplinirea Strategiei Europa 2020 care îşi propune să scadă numărul persoanelor cu risc de sărăcie sau excluziune socială. Există numeroase grupuri vulnerabile care se confruntă cu o sărăcie extremă, precum persoanele fără adăpost şi persoanele care trăiesc în aşezări ilegale sau în locuinţe improvizate sau inadecvate şi care nu sunt vizate într-o măsură suficientă de programele de asistenţă în domeniul locuirii. Conform Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020, Guvernul îşi propune să evalueze nevoia de locuinţe sociale a grupurilor vulnerabile şi să stabilească un cadru strategic naţional care să vizeze în mod specific politica în domeniul locuinţelor şi care să implice coordonare intersectorială şi cooperare între autorităţile centrale şi locale. Actorii din cadrul administraţiei locale După cum a fost descris anterior, sectorul locuirii reprezintă responsabilitatea comună a Guvernului şi a autorităţilor administraţiei publice locale (primării/consilii locale). Autorităţile publice locale, reprezentate de primării/consilii locale şi consilii judeţene, au obligaţia de a asigura locuinţe sociale, precum şi terenuri racordate la reţelele de utilităţi pentru alte proiecte ale guvernului de dezvoltare de locuinţe. Este posibil ca acestea să primească fonduri de la Guvern pentru cofinanţarea locuinţelor sociale, însă fondurile aferente terenurilor şi infrastructurii trebuie furnizate din propriile surse ale acestora. Autorităţile locale joacă un rol esențial în furnizarea de locuinţe prin punerea la dispoziţie a terenurilor racordate la reţelele de utilităţi, fiind responsabile cu administrarea sectorului public de locuinţe, atât locuinţe sociale cât şi locuinţe pentru tineri. Administraţiile publice locale pot solicita, fonduri de la guvern pentru construirea de locuinţe şi pot pune la dispoziţie terenul necesar pentru construirea locuinţelor.

Analiza iniţiativelor trecute şi curente Fondul de locuinţe sociale O analiză generală a fondului existent de locuinţe sociale este dificil de realizat, parţial din cauza terminologiei care induce în eroare. Locuinţele sociale pot fi utilizate ca locuinţe de necesitate şi viceversa, în funcţie de condiţii, locuinţele pentru tineri construite de ANL ar putea fi utilizate şi ca locuinţe sociale (în procent de 20% din totalul locuinţelor pentru tineri construite, în cazul în care autoritatea locală stabileşte că este necesar). În plus, autorităţile locale au deseori diferite alte fonduri locative publice (de exemplu case naţionalizate care nu au fost restituite foştilor proprietari) pe care le închiriază grupurilor cu venit redus, considerându-le, astfel, locuinţe sociale. Absența unor criterii minimale obligatorii privind salubritatea unor construcții destinate locuirii a făcut posibil ca, spre exemplu, foste hale industriale să intre in circuitul locativ social, în condițiile în care criteriile minimale impuse de Legea Locuinței se aplică doar locuințelor ce urmează sa fie construite. De aceea transparentizarea informației cu privire la fondul de locuinţe existent în proprietatea și/sau administrarea fiecărei unități administrative-teritoriale în parte, respectiv pentru fiecare sector al Municipiului București, este absolut necesară, iar gestiunea acestora trebuie făcută eficient în raport cu nevoile sociale locale. În perioada septembrie – noiembrie 2014, toate unităţile administrativ-teritoriale urbane din România (217 oraşe şi 103 municipii) au primit un chestionar cu scopul de a obţine o imagine de ansamblu asupra locuinţelor publice din România şi de a oferi date pentru Strategia Naţională a Locuirii. Rata generală de răspuns a fost de 93%, cele mai ridicate rate de răspuns înregistrându-se în regiunile Sud-Est (97%) şi Centru (96%), iar cele mai scăzute în Bucureşti-Ilfov (79%). Constatările evidenţiază aspecte interesante privind distribuirea locuinţelor sociale, precum şi problemele cu care se confruntă autorităţile locale în legătură cu locuinţele sociale. Datele trebuie interpretate, totuşi, cu prudenţă, în contextul interpretărilor diferite date termenului de „locuinţă socială” de către autorităţile publice locale. A existat o diferenţă notabilă între răspunsuri, în multe cazuri „locuinţele sociale” fiind percepute în sens strict juridic, respectiv locuinţe sociale construite prin programe specifice şi care respectă reglementările legale în vigoare; în alte cazuri, autorităţile locale au răspuns că acestea cuprind toate „locuinţele cu caracter social” (respectiv spaţii locative publice închiriate diferitelor grupuri vulnerabile). Totuşi, anumite tipuri de locuinţe publice, cum ar fi locuinţele pentru tineri, locuinţele de necesitate etc., au fost clasificate eronat ca locuinţe sociale, acestea nefiind tocmai locuinţe socialedin punct de vedere strict juridic sau al sursei fondurilor. Fondul de locuinţe sociale înregistrat din unităţile administrativ-teritoriale respondente este constituit din 29.167 de locuinţe sociale (din punct de vedere juridic) şi 47.507 de unităţi, dacă sunt incluse şi locuinţele publice raportate că ar avea caracter social.

94

Mai puţin de două treimi dintre primăriile respondente (57%) raportează că deţin un fond de locuinţe sociale. De asemenea, există disparităţi semnificative între regiuni, în regiunile Sud-Est, Nord-Vest şi Centrală aflându-se o proporţie mai mare a oraşelor cu locuinţe sociale (62-68%) decât în regiunea Sud-Muntenia (53% dintre oraşe). În oraşele mai mici există mai puţine locuinţe sociale. Ponderea oraşelor cu locuinţe sociale creşte de la 39% în oraşele foarte mici (cu o populaţie de sub 10.000 de locuitori) la 49% în oraşele mici (cu o populaţie cuprinsă între 10.000 şi 20.000 de locuitori) şi 79% în oraşele medii (cu o populaţie cuprinsă între 20.000 şi 50.000 de locuitori). Practic, toate oraşele respondente cu populaţia de cel puţin 50.000 de locuitori au răspuns că dispun de un anumit fond de locuinţe sociale. Prezenţa locuinţelor sociale este corelată cu nivelul de dezvoltare al oraşelor respondente. Cota oraşelor cu locuinţe sociale creşte progresiv de la 25% în oraşele cel mai puţin dezvoltate (cu cel mai mic indice al dezvoltării umane locale (IDUL) 2011) la peste 86% în oraşele cele mai dezvoltate. În acelaşi timp, doar 30% dintre oraşele cu o rată ridicată a populaţiei sărace beneficiază de locuinţe sociale, în timp ce procentul devine 81% în oraşele cu o rată scăzută a sărăciei. Acest aspect reflectă faptul că fondul de locuinţe sociale este generat într-o măsură mai mare de capacitatea de implementare (respectiv în oraşele mai dezvoltate) decât de stringenţa nevoii. O parte importantă din totalul locuinţelor sociale (38%) se concentrează în două regiuni, respectiv Sud-Est şi Centrală, în timp ce un număr redus se află în regiunile Nord-Est, Muntenia Sud, Sud-Vest (8%) şi mai ales Bucureşti-Ilfov (5%). Peste jumătate (54%) din locuinţele sociale existente sunt situate în oraşe cu cel puţin 50.000 de locuitori. Toate cele 134 de oraşe cu mai puţin de 10.000 de locuitori reprezintă împreună doar 9,2% din totalul spaţiilor locative sociale (2.693 de unităţi). Dintre oraşele mici, 51 de localităţi declarate recent oraşe (în perioada 2002 - 2006) sunt cele mai dezavantajate şi cuprind doar 0,5% din totalul locuinţelor sociale (un total de 139 de unităţi). În cele 65 de oraşe cu cel mai ridicat nivel de sărăcie, sunt disponibile doar 2% din totalul spaţiilor locative sociale existente în toate zonele urbane ale României (în total 592 de unităţi). În general, locuinţele sociale sunt ocupate în totalitate (rata totală de ocupare fiind de 96-97%). Beneficiarii de locuinţe sociale sunt în principal gospodării cu venit redus: 56-57% dintre locuinţe sunt închiriate familiilor cu venit redus. Cu toate acestea, restul de 40% sunt închiriate altor grupuri ţintă (conform art. 43 din Legea Locuinței - persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, tinerii care au vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I şi II, persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii şi văduvele de război etc.). Un aspect important în repartizarea și gestiunea locuințelor sociale vizează acele locuințe destinate familiilor aflate în situație de sărăcie extremă, fără venituri, pentru care este nevoie de o abordare integrată din punctul de vedere al asistenței sociale. Problematica asigurării serviciilor publice minimale și maniera în care sunt acoperite cheltuielile de întreținere, astfel încât aceste locuințe să nu se degradeze, impune o analiză de detaliu la nivel local și implicit, măsuri de acompaniere socială adecvate pentru fiecare caz în parte. Aproximativ 87% din totalul autorităţilor administraţiei publice locale care au participat la ancheta privind locuinţele sociale mai sus menţionată consideră că în localităţile lor sunt necesare mai multe investiţii în locuinţele sociale. Marea majoritatea oferă, de asemenea, o estimare a necesităţii, respectiv între 10 şi 6.000 de unităţi, cu o medie de 233 de unităţi. Cu toate acestea, numărul mediu de unităţi variază foarte mult de la aproximativ 70 de unităţi în oraşele foarte mici (cu o populaţie de până la 10.000 de locuitori) la aproximativ 150 de unităţi în oraşele mici (cu o populaţie cuprinsă între 10.000 şi 20.000 de locuitori), 230-250 de spaţii în oraşele medii (cu o populaţie între 20.000 şi 50.000 de locuitori), şi aproximativ 900 de spaţii în oraşele mari (cu o populaţie de peste 50.000 de locuitori). Problema referitoare la datoriile cu termenele scadente depășite este confirmată în mare parte de datele obţinute din anchetă. Se raportează că 30% dintre locuinţele sociale au facturi neplătite la utilităţi. Procentul sare la 45-48% în oraşele din Regiunea Nord-Est (cea mai săracă din România), precum şi în oraşele cu cea mai ridicată rată a sărăciei, şi scade la 23% în Regiunea Centrală. Datoriile la utilităţile furnizate în locuinţele sociale sunt estimate la aproximativ 2,8 milioane euro. Ancheta a oferit mai multe date importante în cadrul răspunsurilor la întrebările calitative cu final deschis referitoare la principalele probleme legate de gestionarea locuinţelor sociale, cea mai stringentă fiind calitatea slabă a acestora. Majoritatea locuinţelor sociale sunt de 1-2 camere, cu suprafaţa de 10-37 m2, încărcate cu piese de mobilier şi locuite deseori de mai multe familii sau de gospodării mari. Spațiile comune şi instalaţiile (energie electrică, canalizare, apă etc.) sunt de obicei defecte şi/sau precar întreţinute. Deseori, locuinţele au fost deconectate de la utilităţi din cauza datoriilor acumulate. Supraaglomerarea masivă solicită excesiv instalaţiile blocului care nu sunt concepute din punct de vedere tehnic pentru a deservi un număr atât de mare de utilizatori. Întrucât majoritatea instalaţiilor sunt vechi şi defecte, subsolurile acestor blocuri sunt de obicei inundate şi insalubre. Acoperişul şi pereţii sunt deterioraţi şi cu igrasie, ceea ce reprezintă un risc pentru sănătatea celor care locuiesc în clădire. Unele dintre aceste zone cu locuinţe sociale riscă să devină – sau au devenit deja - „insule” de sărăcie şi şomaj (denumite „ghetouri”, pe plan local).

95

Figura 65. Stocul de locuințe sociale și nevoia de locuințe sociale la nivel regional

Sursă: MDRAPFE şi Banca Mondială, analiza chestionarului privind locuinţele sociale 2014 (SSH)

Figura 66. Stocul de locuințe sociale și nevoia de locuințe sociale la nivel național

96

Programele de construcţii locuinţe pentru persoanele afectate de sărăcie Doar câteva din totalul programelor de locuire, elaborate şi implementate în ultimele decenii, au vizat în mod special - şi exclusiv – grupurile sărace şi marginalizate. Programul de construire de locuinţe sociale se derulează în conformitate cu prevederile Legii locuinţei şi este administrat de MDRAPFE. Programul îşi propune construirea de locuinţe cu chirii subvenţionate pentru categoriile de persoane dezavantajate care nu-şi permit să cumpere sau să închirieze o locuinţă pe piaţă. Acest program multianual a fost demarat în anul 1997 şi este finanţat atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetul local. În perioada 2005-2016, programul a primit alocări bugetare limitate şi fluctuante, totalul acestora ridicându-se la 285 milioane RON. Programul de construire de locuinţe sociale pentru comunitatea romă se bazează pe HG nr. 1237/2008. Programul este implementat de MDRAPFE prin agenţia subordonată acestuia, ANL, în concordanţă cu obiectivele Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015 – 2020. Până în prezent au fost finalizate 168 unităţi locative, alte 126 unităţi locative aflându-se în diferite stadii de execuţie. Mai multe resurse pentru locuinţele destinate comunităţilor sărace şi marginalizate au fost mobilizate în baza Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale. Această lege generează cadrul măsurilor destinate garantării accesului la drepturi fundamentale, respectiv dreptul la un loc de muncă, la o locuinţă, la asistenţă medicală şi la educaţie. Spre deosebire de programele menţionate anterior, această lege nu prevede investiţii efective în locuinţe, ci un transfer de plăţi către diferite grupuri vulnerabile. Alocările bugetare anuale pentru acest program au fluctuat între 113 milioane RON în anul 2008 şi 47 milioane RON în anul 2013. Alte investiţii în locuinţele pentru grupurile vulnerabile sunt reprezentate de locuinţele protejate pentru persoanele cu dizabilităţi, persoanele vârstnice sau victimele violenţei în familie şi locuinţele asistate pentru tinerii care părăsesc centrele de plasament. Aceste investiţii sunt acoperite de autorităţile locale sau de organizaţiile societăţii civile care activează în domeniul serviciilor sociale. Cu toate acestea, nu există date disponibile privind numărul total al acestor spaţii locative. O analiză a tuturor programelor guvernamentale din sectorul locuirii evidenţiază, în primul rând, o subfinanţare a sectorului locuirii. Aceasta nu se referă doar la alocările bugetare limitate, ci şi la mobilizarea inadecvată a celorlalte resurse disponibile. În multe cazuri, primăriile au utilizat rezerve de teren pentru a aloca suprafeţe individuale generoase (în baza Legii nr. 15/2003) şi au investit în infrastructura necesară pentru acestea, în acelaşi timp se consideră deseori că lipsa terenului disponibil conectat la infrastructură reprezintă motivul pentru care fondul de locuinţe sociale este limitat. De asemenea, au existat numeroase programe de reabilitare termică, finanţate de Guvern şi UE, care au ignorat în mare măsură fondul de locuinţe sociale, fără a valorifica, astfel, potenţialul de reducere a costurilor facturilor la utilităţi, diminuând presiunea asupra bugetului local ca urmare a datoriilor acumulate. De asemenea, pe plan local programul de locuinţe sociale s-a limitat în mare măsură la investiţii (construcţia de locuinţe) sau la direcţionarea transferurilor de plăţi către beneficiari. Intervenţiile mai durabile şi cu impact mai mare necesită intervenţii integrate, care să complementeze investiţiile prin servicii de facilitare comunitară, asistenţă juridică pentru cei care s-au instalat ilegal, asistenţă medicală şi educaţie, precum şi integrarea forţei de muncă. Aceste programe presupun mai mult know-how şi o capacitate de implementare sporită la nivel local; aşadar, asistenţa din partea autorităţilor centrale este necesară nu doar din punctual de vedere al alocărilor bugetare, ci şi din punctul de vedere al consolidării capacităţilor administrative şi diseminării la nivel local.

Fondurile UE pentru perioada 2014-2020 Locuinţele pentru grupurile vulnerabile vor fi finanţate prin Programul Operaţional Regional în cadrul celor două axe prioritare, după cum urmează: - Construirea şi reabilitarea locuinţelor protejate şi asistate vor fi eligibile în cadrul Axei prioritare 8 pentru dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale. Axa dispune de o alocare generoasă în valoare de 400 milioane euro. Totuşi, această sumă este destinată unei liste largi de activităţi eligibile, de la construirea spitalelor regionale şi a altor infrastructuri sanitare, până la crearea altor tipuri de centre de servicii sociale (centre comunitare, centre de zi etc.). Beneficiarii acestor fonduri vor fi autorităţile publice locale, precum şi furnizorii privaţi de servicii sociale.

97

- Construcţia, reabilitarea şi modernizarea locuinţelor sociale vor fi eligibile în cadrul Axei prioritare 9 privind sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor vulnerabile. Aceste fonduri au ca scop susţinerea dezvoltării integrate a zonei, pe baza unui set de acţiuni care combină investiţiile în sănătate, educaţie, consiliere şi dezvoltarea de locuinţe sociale. Axa dispune de o alocare bugetară de 90 milioane euro destinată grupurilor de acţiune locală ce implică autorităţi locale, furnizori de servicii sociale şi alte organizaţii ale societăţii civile. În plus, o parte semnificativă a fondurilor se va îndrepta în continuare către reabilitarea termică. Locuinţele sociale, şi în general, fondul imobiliar public ar putea beneficia în urma unei mai bune stabiliri a priorităţilor în cadrul acestor linii de finanţare. Limitarea finanţării oferite prin POR constă în faptul că aceasta vizează doar zonele urbane din România, lăsând zonele rurale în mare parte neacoperite. Mediul rural este finanţat prin Planul naţional pentru dezvoltare rurală care se bazează pe alocările UE din FEOGA, cu accent mai redus asupra aspectelor sociale. O altă posibilă limitare a POR constă în faptul că acesta se bazează în principal pe alocări din FEDR şi astfel presupune în principal investiţii tangibile, de infrastructură. Prin urmare, este necesar ca proiectele să aibă o componentă limitată de măsuri intangibile de tip ”soft” (de exemplu consiliere, mediatori în domeniul sănătăţii şi educaţiei, formare etc.), acestea fiind acoperite, în general, printr-un fond structural diferit (respectiv FSE). Practica arată că, din păcate, aceste investiţii tangibile pot fi sustenabile doar dacă sunt complementate de eforturi consistente în domenii precum construirea capacităţii, educaţie, sensibilizarea opiniei publice etc. Acest lucru poate fi realizat în continuare printr-o prevedere conform căreia autorităţile locale îşi pot folosi propriile fonduri sau alte surse de finanţare pentru elaborarea şi implementarea acestor măsuri secundare, în paralel cu componentele de investiţii tangibile.

98

Capitolul IV. Definirea problemei După 28 de ani de la Revoluţie, România a înregistrat progrese remarcabile în adoptarea economiei de piaţă şi prin evoluţia veniturilor. Totuşi, caracterul fragmentat al pieţei locuinţelor şi starea fondului imobiliar continuă să aibă efecte negative semnificative. Locuinţele din România sunt printre cele mai aglomerate, degradate, scumpe şi cu amplasare necorespunzătoare dintre ţările Europei, şi expun un număr mare de persoane la un risc seismic ridicat. Conform datelor Eurostat disponibile (2015), România se află pe unul dintre ultimele locuri cu privire la aproape toate măsurile aferente calităţii locuirii: are cea mai mare pondere a familiilor cu costuri mari de locuire; cea mai mică valoare aferentă dimensiunii medii a locuinței dintre ţările aflate în tranziţie. Conform analizei Băncii Mondiale, performanţa relativ scăzută a ţării în domeniul locuirii este mai slabă decât ar fi de aşteptat având în vedere nivelul său de venit pe cap de locuitor. Deși problemele din România aferente sectorului locuirii sunt numeroase, acestea ar trebui să fie privite mai degrabă din perspectiva oportunităților pe care le pot genera, decât din perspectiva constrângerilor. Oportunitățile pot fi determinate de faptul că reformarea managementului unei mari părţi a fondului de capital naţional concretizat în locuinţe ar putea aduce beneficii semnificative economiei precum şi sectorului respectiv. Sectorul locuinţelor din România, care reprezintă aproximativ jumătate din stocul de capital fix, este diferit de cel din alte economii în tranziţie, nu numai deoarece o mare parte a acestui stoc a fost constituit în sistemul centralizat, dar și datorită faptul că regimul comunist din România, al doilea cel mai autoritar din Europa, a avut efecte semnificative asupra investiţiilor din sectorul locuirii. Reformarea sectorului locuirii reprezintă o oportunitate deoarece, deşi există o nemulţumire semnificativă faţă de condiţiile de locuire, investițiile în domeniu ar avea rezultate semnificative pentru economia țării. Conform raportului Băncii Mondiale, nivelul alocării resurselor publice către sectorul locuirii este unul relativ scăzut, acestea fiind direcţionate, în anumite situații inadecvat, în mod fragmentat sau nu sunt direcționate suficient de transparent. Programele care finanțează măsuri privind construcţia de locuinţe funcţionează cu un nivel insuficient de coordonare şi utilizează în total numai o parte din valoarea medie a asistenţei aferente locuirii oferite de alte ţări cu venituri medii. Sumele utilizate de România cu aceste programe totalizează mai puţin de 35 milioane $, sumă care, ca procent din PIB, reprezintă mai puţin de o treime din valoarea cheltuită de alte state cu economii în curs de dezvoltare. Conform Băncii Mondiale, programele derulate nu pot servi drept „plasă de siguranţă” şi nici drept vehicul care să încurajeze investiţiile în activităţi profitabile din punct de vedere social. Prin îmbunătăţirea şi consolidarea orientării acestor programe este de așteptat să fie generate câştiguri semnificative. România, ca toate celelalte economii în tranziţie, a privatizat aproape toate locuinţele publice, astfel încât la prima vedere s-ar părea că a creat un sistem de locuinţe reuşit, bazat pe condiţiile pieţei. Totuşi, nu numai că privatizarea a transferat activele de locuire ale statului către chiriaşii care le ocupau practic „gratuit”, cum s-a întâmplat în întreaga regiune, ci a condus la cel mai mare nivel de proprietate privată asupra locuinţelor din lume, de peste 98%. Dar, după cum este evident în cazul României, chiar mai mult decât în alte ţări în tranziţie, proprietatea privată asupra fondului imobiliar nu a putut realiza câştigurile care se aşteptau de la o piaţă „funcţională” a locuinţelor. Din cauza modalităţii de realizare a locuinţelor sub regimul comunist, şi din cauza unui model actual bazat în mod covârșitor pe proprietatea asupra locuinţelor, România nu beneficiază de unul dintre avantajele esenţiale oferite în mod normal de o piaţă de locuinţe care funcţionează bine – posibilitatea de consolidare şi schimbare a destinaţiei fondului de locuinţe proiectate şi alocate necorespunzător. În plus, o mare parte a fondului imobiliar este amplasată necorespunzător. De exemplu, distribuţia populaţiei în cele mai mari oraşe din România urmează fenomenul cunoscut sub numele de model de „cocoaşă a cămilei”, conform căruia periferia oraşului are o densitate mai mare a populaţiei decât cartierul central de afaceri. Acest model reduce semnificativ economiile de aglomerări tradiţionale oferite de oraşe.

99

Multe oraşe monoindustriale au fost construite ca parte a programului de “sistematizare” prin care regimul comunist a stabilit ce localităţi trebuie să crească şi care trebuie eliminate100. Multe dintre aceste oraşe se confruntă în prezent cu un declin sever al populaţiei. În plus, aproape toate oraşele principale ale ţării se confruntă cu pierderi de populaţie în centrul oraşelor. Rezultatul a fost un „decalaj” semnificativ în domeniul locuirii, precum şi condiţii de locuire inadecvate şi mai scumpe, care afectează negativ incluziunea socială şi creşterea economică. Multe dintre gospodăriile cu venituri medii din România sunt nevoite să trăiască în locuințe a căror întreţinere este prea scumpă, sau în locuinţe inadecvate sub aspectul siguranței structurale, amplasării, eficienței energetice, spațiului, infrastructurii sau atractivității101. Pe de altă parte, persoanele sărace102 sunt nevoite să trăiască în condiții improprii, în cartiere sărace și “ghetouri” şi, din multe puncte de vedere, au fost neglijate de politicile publice. Deşi România se confruntă cu multe dintre problemele comune economiilor în tranziție, actualele circumstanțe merită o atenţie mai mare decât cea generată de nivelul scăzut al cheltuielilor guvernamentale. În urma construirii unui indicator agregat pe axa verticală în funcţie de venitul pe cap de locuitor PPP pe axa orizontală se poate observa că avem de a face cu condiții de locuire în România mai scăzute decât cele din toate țările considerate în comparație, respectiv România are cel mai mic nivel pe axa verticală (Figura 67). Deoarece măsura condiţiilor de locuire din România se află sub linia care indică performanţa medie în domeniul locuirii în funcţie de nivelul de venit al ţărilor incluse, românii ar trebui să beneficieze de locuinţe mai bune având în vedere nivelul veniturilor lor.

Figura 67. Condiţiile de locuire în funcţie de PIB

Reforma sectorului locuirii reprezintă o oportunitate în România având în vedere că: 1. România este, după Bulgaria, cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, însă are cele mai scăzute condiții de locuire; 2. România este una dintre ţările cu cea mai mare viteză de scădere a populației din lume, preconizată la peste 15% până în 2050;

100 Programul de sistematizare nu numai că s-a bazat pe date economice greşite, ci a implicat şi strămutarea unor grupuri de minorităţi etnice din anumite amplasamente specifice şi plasarea de etnici români în aceste locuri pentru a dilua concentraţiile etnice. A se vedea Kaplan (1996). 101 Există multe exemple de clădiri cu rate mari de locuinţe vacante care sunt situate la o distanţă considerabilă faţă de centrul oraşului. De regulă, aceste clădiri au nevoie de lucrări semnificative de renovare. Adesea, este posibil ca aceste gospodării, chiar şi când au un nivel mediu al venitului, să nu-şi permită să plătească utilităţile subvenţionate implicit, cu atât mai puţin cheltuielile de renovare. 102 “Persoanele sărace” sunt definite în prezenta strategie drept gospodăriile care se află în centila 20 de venit şi în centile inferioare.

100

În cadrul unui model foarte neobişnuit pentru o ţară cu venituri medii superioare, numărul de locuințe depășește numărul de familii. Conform Recensământului Populației și al Locuințelor 2011, numărul locuințelor depășește numărul familiilor - aproximativ 8 milioane de locuințe la 7,2 milioane de familii, procentul locuințelor vacante fiind de 16%, printre cele mai ridicate din lume. Amploarea fenomenului migraţiei din ultimul deceniu a generat, în domeniul locuirii, un dezechilibru al cererii şi ofertei, suprapopularea unor centre urbane şi o incidenţă ridicată a locuinţelor neocupate în alte localități; 3. Fondul imobiliar se deteriorează rapid din cauza întreținerii necorespunzătoare și a gestionării inadecvate a clădirilor multifamiliale vechi. Numeroase familii cu venituri scăzute şi medii locuiesc în clădiri care sunt monumente istorice sau în imobile degradate, precum și în clădiri cu risc seismic ridicat, acestea neavând la dispoziție resursele necesare pentru a face îmbunătățirile care se impun. Aceste clădiri reprezintă un pericol pentru locatari și public, o amenințare la adresa patrimoniului arhitectural al României și a vitalității orașelor; 4. Locuințele publice reprezintă sub 2% din fondul imobiliar și sunt insuficiente, după cum reiese din listele de așteptare pentru închirierea locuințelor sociale; 5. Piața de închiriere a locuințelor este, în mare parte, neoficială și nereglementată; 6. Ultima criză financiară globală a afectat puternic sectorul construcții, determinând o scădere semnificativă a prețurilor locuințelor, de peste 50% în multe zone de prim nivel, ceea ce a condus la falimentul multor dezvoltatori imobiliari. Piața este încă în curs de recuperare în urma acestui șoc şi multe gospodării au suferit pierderi majore în termeni de bunăstare şi capital; 7. Orașele importante ale țării continuă să se confrunte în acelaşi timp cu fenomenul extinderii urbane rapide şi cu pierderi de populaţie, cu impact negativ în ce privește durabilitatea măsurilor și efecte nedorite asupra mediului; 8. Cheltuielile pentru locuinţe publice sunt efectuate prin intermediul mai multor programe, iar fondurile de la bugetul de stat, din total PIB, alocate asistenței pentru locuire sunt sub nivelul cotei medii din PIB-ul altor țări cu venituri medii, utilizat pentru același scop. Sectorul locuirii din România are un potenţial considerabil de îmbunătățire a condițiilor de trai, de a încetini declinul populației, de a încuraja un model durabil de dezvoltare şi de a stimula creşterea macroeconomică. Reforma politicii locuirii este necesară şi reprezintă o oportunitate pentru România. Se consideră prioritară valorificarea potențialului existent în domeniului locuirii, utilizarea mai eficientă a resursele bugetare şi direcţionarea lor către persoanele care au cea mai mare nevoie de sprijin, pentru a oferi locuinţe sigure, în conformitate cu puterea de cumpărare sau de gestionare a resurselor pentru locuire. Lipsa reformelor necesare ar putea determina ca o parte din ce în ce mai mare din populaţia tânără dinamică a României să caute oportunităţi prin emigrare sau ca multe dintre cartierele istorice ale ţării să continue să se deterioreze şi să fie expuse riscului seismic.

1. Calitatea slabă a fondului imobiliar existent Suprapopularea Conform studiilor existente, suprapopularea din România este printre cele mai ridicate din țările UE-28. Aceasta se poate datora mai multor factori: - Rata ridicată de neocupare a locuințelor, de 16%, este un rezultat al deplasării populației spre centrele de ocupare a forței de muncă, al abandonării structurilor vechi degradate, al cererilor de retrocedare aflate în litigiu și clădirilor deținute de stat, neocupate sau neutilizate. A fost înregistrat un număr foarte mare de locuințe libere recuperate de bănci de la clienții care nu și-au îndeplinit obligațiile de plată (dezvoltatori, precum și persoane fizice) și care acum rămân în registrele băncii la prețuri supraevaluate. Deși nu sunt disponibile cifre oficiale, se estimează că există aproximativ 20.000-25.000 astfel de locuinţe numai în București. - Piața oficială de închiriere este aproape absentă, ceea ce face ca noile familii fie să continue să trăiască cu părinții sau familiile extinse, fie să cumpere o locuință care este foarte mică și apoi să continue să trăiască în aceasta chiar dacă familia li se extinde. - Lipsa unor locuinţe a căror achiziţie să fie accesibilă ca preţ poate fi explicată de existența unor factori financiari, precum ratele nefavorabile ale dobânzii la economii și comisioanele bancare ridicate pe de o parte şi costul ridicat al unei locuinţe cu o dimensiune rezonabilă.

101

Administrarea neadecvată a clădirilor O mare parte din fondul imobiliar construit în România înainte de anul 1990 se deteriorează din cauza întreținerii necorespunzătoare. Mai mult de 35% din cele peste 8,5 milioane de locuinţe sunt neglijate şi necesită reparaţii urgente. Acest volum semnificativ de locuinţe deteriorate include peste 10.000 de blocuri finalizate anterior anului 1980 care necesită reparaţii structurale, ale acoperişurilor şi sistemului de încălzire. Multe dintre aceste clădiri sunt părăsite din cauza lipsei de întreţinere, fiind de asemenea instabile din punct de vedere structural, aici intrând inclusiv clădirile rezidenţiale istorice. Sunt imobile care au fost abandonate mai mulţi ani iar proprietarii nu pot fi găsiţi; altele sunt pur şi simplu neglijate, deoarece costul reparării nu este accesibil proprietarului; iar în unele cazuri extreme, se înregistrează acte de vandalism comise deliberat pentru ca respectivele clădiri să poată fi demolate şi construite unele noi, moderne. Un număr mare de blocuri construite în perioada comunistă se confruntă cu probleme grave din cauza absenței administrării, deteriorării calității clădirilor și a rețelelor de utilități și concentrarea populațiilor cu venituri reduse sau vulnerabile (de exemplu, persoanele în vârstă). De obicei, lipsa unor intervenții la nivelul unei unități individuale duce la apariţia unor probleme pentru întreaga clădire - de exemplu, degradarea fizică a clădirii și deprecierea acesteia, în special în clădirile cu o concentraţie mare de persoane sărace, sau în clădirile care găzduiesc gospodării cu niveluri de venit diferite, în care obţinerea consimţământului şi contribuţiilor de la proprietari în vederea întreţinerii reprezintă adesea o sarcină dificilă. Asociaţiile de Proprietari (AP-urile), mandatate legal să întreţină şi să administreze aceste clădiri, adesea fie au o capacitate tehnică şi financiară limitată de îndeplinire a funcţiilor proprii, fie nu au sentimentul proprietăţii sau al răspunderii pentru îndeplinirea acestor activităţi de întreţinere şi îmbunătăţire. Un exemplu este programul de termoizolare care este implementat mai degrabă „de sus în jos”, atât în privinţa finanţării cât şi a adoptării deciziilor. Astfel că, în loc să se stimuleze şi mobilizeze AP-urile să îşi asume responsabilitatea pentru propriile activităţi, este posibil ca, fără intenţie, acest lucru să întărească un sentiment fals al dependenţei de stat. Afirmația este susținută și de rezultatele programului guvernamental de sprijin pentru îmbunătățirea performanței energetice a blocurilor de locuințe (aprobat prin OUG nr. 69/2010) cât și finanțările din POR, unde inițiativa trebuia să aparțină AP-urilor, însă programele au demarat greoi și, în final, a fost nevoie de sprijinul autorităților administraţiei publice locale. Totodată, având în vedere slaba capacitate a asociaţiilor de proprietari în ceea ce priveşte administrarea condominiilor, rolul acestora ar trebui să se concentreze exclusiv pe administrarea părţilor comune din condominii şi pe gestiunea cheltuielilor privind proprietatea comună. În acest sens, individualizarea facturării consumurilor individuale direct de către furnizorii de utilităţi publice reprezintă o prioritate în domeniul funcţionării asociaţiilor de proprietari.

2. Riscul seismic Risc seismic extins Expunerea României la riscul seismic este printre cele mai mari din Europa. Bucureştiul prezintă cel mai mare risc seismic dintre toate capitalele europene şi este unul dintre cele mai vulnerabile 10 oraşe din lume. Estimările sugerează că aproximativ 10.577 de gospodării ocupă 607 clădiri de locuinţe incluse în Clasa I (cea mai mare) de risc seismic în întreaga ţară. Aceasta înseamnă că există 10.577 locuinţe cu deficienţe structurale majore, majoritatea fiind ocupate în prezent. Peste 60% din clădirile încadrate în Clasa I de risc seismic sunt situate în Bucureşti – aproximativ 370 de clădiri cu 6.480 apartamente. Majoritatea locuinţelor din aceste blocuri sunt ocupate. Peste 600 de blocuri de locuinţe din Bucureşti sunt instabile (încadrate în Clasa I şi Clasa II de risc) şi necesită consolidare structurală. Multe dintre clădirile construite înainte de anul 1940 prezintă un risc seismic mai mare deoarece construirea acestora a precedat adoptarea din anii ’40 a codurilor de construcţie rezistente la seism; de asemenea, majoritatea clădirilor cu structură nesigură au fost construite înainte de anul 1960 (Figura 68).

102

Figura 68. Numărul clădirilor din Bucureşti vulnerabile la cutremure, în funcţie de perioada de construcţie

Sursa: Paraschivoiu (2014)

Programul în curs Programul naţional pentru consolidarea clădirilor se bazează pe OG nr. 20/1994, republicată cu modificările ulterioare, şi este implementat de către MDRAPFE. Programul a fost lansat în anul 1998 și a început cu alocarea fondurilor pentru opt obiective de investiţii. Până în anul 2000 alte opt clădiri au fost finanțate. Programul pune la dispoziţia AP-urilor finanţare publică sub formă de împrumuturi fără dobândă pentru reabilitarea clădirilor încadrate în Clasa I de risc seismic. Proprietarii locuinţelor trebuie să ramburseze împrumuturile în rate lunare într-o perioadă de până la 25 de ani. Această schemă actuală de împrumuturi fără dobândă pentru clădirile rezidenţiale încadrate în Clasa I de risc seismic nu se dovedeşte atractivă pentru proprietari. Prin urmare, majoritatea clădirilor vulnerabile prezintă riscuri în continuare. Problemele esenţiale identificate pentru schema actuală sunt: (i) lipsa locuinţelor de necesitate sau a altor instrumente pentru a asigura cazare temporară pentru ocupanții clădirilor ce urmează să fie consolidate şi (ii) chiar şi atunci când au fost disponibile locuinţe de necesitate, ocupanţii nu au dorit să-şi părăsească locuinţele actuale. Motivele invocate au fost determinate fie de faptul că nu au dorit să se mute în locuinţe publice pe care le considerau prea mici pentru nevoile lor, fie nu au încredere în autorităţile publice şi se tem să nu-şi piardă locuinţele sau consideră riscul sau pericolul perceput ca fiind relativ scăzut asociat acestor clădiri, având în vedere că ultimul cutremur major s-a produs cu 40 de ani în urmă.

Asigurarea locuinţelor împotriva dezastrelor naturale În anul 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor. Acest act normativ reglementează condiţiile asigurării obligatorii a locuinţelor aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi la contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor, precum şi constituirea, atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Poolului de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale. În acest sens, Legea nr. 260/2008 prevede obligativitatea persoanelor fizice şi juridice de a asigura, în condiţiile acestei legi, împotriva dezastrelor naturale toate construcţiile cu destinaţia de locuinţă, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora şi înregistrate în evidenţele organelor fiscale. În ceea ce priveşte locuinţele aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, obligativitatea revine persoanelor ori autorităţilor desemnate, în condiţiile legii, să le administreze. Conform INS, în anul 2015, în România existau 8.882.090 locuinţe, din care 8.775.639 de locuinţe se aflau în proprietate privată, iar 106.451 locuinţe se aflau în proprietate publică (proprietate majoritar de stat). La data de 30.06.2017, la nivel naţional existau numai 1.672.974 de poliţe PAD încheiate, iar la nivelul Municipiului București erau 386.264 poliţe în vigoare.

103

Figura 69. Total poliţe de asigurare obligatorie în vigoare în anul 2017

Sursa - paidromania.ro





104

În conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008, suma asigurată ce poate fi acordată în temeiul legii, este echivalentul în lei, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de asigurare obligatorie a locuinţei, a: 20.000 euro, pentru fiecare locuinţă de tip A103; 10.000 euro, pentru fiecare locuinţă de tip B104. Primele cuvenite pentru sumele asigurate prevăzute mai sus, sunt echivalentul în lei, la cursul Băncii Naţionale a României valabil la data efectuării plăţii, a: 20 euro, pentru locuinţele de tip A şi 10 euro pentru locuinţele de tip B. Potrivit aceluiaşi act normativ, primarii, prin compartimentele de specialitate, furnizează PAID semestrial, în lunile

iunie şi respectiv, decembrie ale fiecărui an, lista tuturor construcţiilor cu destinaţia de locuinţă, inclusiv a celor cu

destinaţia de locuinţă socială, amplasate în unitatea administrativ-teritorială în cauză, respectând formatul pus la

dispoziţie de către PAID. Totodată, societăţile de asigurare-reasigurare autorizate să încheie asigurări de locuinţe

transmit semestrial către PAID lista proprietarilor, persoane fizice şi juridice, care au încheiat o poliţă facultativă

pentru un imobil cu destinaţia de locuinţă, astfel cum este definită aceasta în Legea nr. 260/2008. PAID pune

semestrial la dispoziţia primăriilor, în format electronic, lista proprietarilor care au încheiat contracte de asigurare

obligatorie. Primarul, prin compartimentul de specialitate, transmite, în termen de 3 zile de la data primirii listei,

scrisori de înştiinţare, cu confirmare de primire, către persoanele care nu au încheiat PAD pentru locuinţele pe

care le deţin în proprietate.

Nu în ultimul rând, trebuie menţionat faptul că nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei

de asigurare a locuinţelor constituie contravenţie şi se constată de către primari şi de către persoanele

împuternicite în acest scop de către aceştia.

Conform legislaţiei în vigoare, locuinţele situate în clădirile expertizate tehnic în condiţiile legii de către experţi

tehnici atestaţi şi încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic nu se asigură pentru niciunul

dintre riscurile prevăzute de Legea nr. 260/2008, până la data recepţiei la terminarea lucrărilor de consolidare a

clădirilor.

3. Locuinţe inadecvate pentru grupurile sărace şi vulnerabile Asistenţa guvernamentală România are cel mai ridicat nivel de „deprivare severă de locuire” din ţările UE-28105. Asistenţa din partea guvernului nu reuşeşte să satisfacă nevoile grupurilor sărace şi vulnerabile. Ezitarea în a investi în efectuarea de îmbunătăţiri în zonele cu populaţie cu venituri mici, combinată cu prejudecăţile sociale au condus la apariţia „ghetourilor” autoproclamate în care comunităţile de persoane cu venituri mici (incluzând o proporţie ridicată de gospodării rome) nu numai că se simt marginalizate, ci sunt şi percepute cu teamă de restul populaţiei. Finanţarea UE pentru modernizarea comunităţilor marginalizate (inclusiv construcţia şi reabilitarea de locuinţe sociale) în cadrul POR pentru perioada de programare 2014-2020 este de 90 milioane EUR şi vizează numai zonele urbane. Într-o ţară în care 843 zone au fost declarate „marginalizate” de către primării, această sumă este foarte mică, fondurile putând finanţa adecvat106 17-18 proiecte Dezvoltare Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunității (DLRC) locale în perioada 2014-2020107.

Incertitudinea posesiei și amenințarea cu evacuarea Gospodăriile din comunităţile sărace şi vulnerabile nu pot accesa în general piaţa de locuinţe, în special în zonele urbane. Indiferent dacă închiriază locuinţe sociale sau ocupă în mod legal sau ilegal o locuinţă, teama de evacuare este un factor semnificativ pentru multe comunităţi sărace din zonele urbane ale României.

103 Construcţia cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic. 104 Construcţia cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic. 105 http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Severe_housing_deprivation,_2014_and_2015 (%25_of_population)_YB17.png 106 Elaboration of Integration Strategies for Urban Marginalized Communities in Romania, World Bank 2013. 107 ibid

105

Deși rare, există situaţii în care se recurge la evacuări și relocări forțate, iar comunitățile au la dispoziție prea puține mijloace de a le ataca în justiție. Deși există puține date care să dovedească frecvența unor astfel de evenimente, faptul că autorități locale pot să desfășoare astfel de activități subliniază măsura în care autoritatea locală poate să încalce legile sau drepturile omului. Ceea ce face şi mai dificilă siguranţa posesiei este procesul lung şi costisitor al înregistrării proprietăţii, care descurajează familiile sărace să-şi înregistreze documentele de proprietate. În România, în medie, înregistrarea unei proprietăţi durează până la 20 de zile şi costă 1,6% din valoarea proprietăţii (comparativ cu 2,5 zile pentru procesul de înregistrare şi 0,8% din valoarea proprietăţii în Lituania)108. Dată fiind această descurajare, multe gospodării evită procesele formale şi rămân expuse evacuărilor.

Unele cartiere marginalizate au cele mai nefavorabile condiții de trai În cartierele marginalizate, în care condițiile de locuire și infrastructură sunt inadecvate, trăiesc familii cu venituri foarte mici, cuprinzând un număr mare de romi de vârstă activă, șomeri sau sub-utilizați ca forță de muncă și copii care nu merg la școală. Având în vedere densitățile relativ mari din aceste zone și faptul că sunt de multe ori locuri sub-optime (apropierea rampelor de gunoi etc.), cartierele marginalizate ce reprezintă de multe ori riscuri grave pentru sănătate și mediu și trebuie să fie considerate zone prioritare pentru acțiunile Guvernului.

Lipsa transparenței legate de criteriile de alocare a locuințelor sociale Pe lângă criteriile stabilite de Legea Locuinței pentru alocarea locuințelor sociale, autoritățile locale au libertatea de a-și stabili propriile criterii suplimentare. Aceste criterii includ, de obicei, condițiile de trai curente, numărul de copii și starea de sănătate, educația, venitul. Astfel, cei mai săraci pot să ajungă la sfârşitul unei lungi liste de așteptare pentru locuințele sociale. Gospodăriile cărora le sunt repartizate locuinţe sociale primesc adesea astfel de locuinţe care nu oferă întotdeauna un adăpost adecvat. Astfel, transparentizarea criteriilor de alocare şi a listelor de așteptare reprezintă o prioritate atât pentru autorităţile administraţiei publice locale cât şi pentru beneficiarii sau posibilii beneficiari ai locuinţelor sociale.

Accesul la locuinţe în cazul imigranţilor care au dobândit sau urmează să dobândească protecţie internaţională în România În ceea ce privește cazarea solicitanților de azil şi a persoanelor care au obținut o formă de protecție în România, conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare, străinul care solicită o formă de protecție în România rămâne în zona de tranzit din punctul de control pentru trecerea frontierei de stat până la primirea hotărârii de aprobare a intrării în România sau, după caz, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de respingere a cererii de azil, dar nu mai mult de 20 de zile de la intrarea în zona de tranzit. Conform alin. (2) al aceluiași articol, solicitantul de azil poate fi cazat în centre speciale de primire și cazare aflate în apropierea punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat, stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor și având regimul juridic al zonei de tranzit. În anul 2016, din cele aprox. 1.900 de cereri de azil pe teritoriul României, aproximativ 70% au fost aprobate, respectivele persoane primind o formă de protecție pe teritoriul României. Anterior anului 2016, din aprox. 1.500 de cereri de azil depuse în medie anual, aproximativ 10% dintre acestea erau aprobate. Totodată, în ultimii ani, deși legislația națională în vigoare prevede că persoanele care au dobândit protecție internațională în România au acces la locuințele sociale în aceleași condiții ca și cetățenii români, conform informaţiilor furnizate de Inspectoratul General de Imigrări, nicio astfel de persoană nu a primit acces la locuințe sociale, în ciuda faptului că unele dintre acestea erau persoane cu handicap grav. Astfel, se constată reticența autorităților administrației publice locale de a aloca locuințe sociale pentru cetăţenii străini care obțin o formă de protecție în aceleași condiții ca cele aplicate cetățenilor români, deși legislația în vigoare nu conține nicio prevedere discriminatorie în această materie. În același timp, în condițiile unui aflux masiv de imigranți care au dobândit sau urmează să solicite protecție internațională în România, se constată lipsa unui fond de locuințe sociale de care să poată beneficia aceste categorii de persoane. Trebuie subliniat că lipsa unui fond suficient de locuințe sociale reprezintă o problemă inclusiv pentru cetățenii români care îndeplinesc condițiile de acces prevăzute de legislația în vigoare.

108 Doing Business, World Bank, 2013.

106

Având în vedere că integrarea socială cu succes a cetățenilor străini se poate asigura prin accesul acestora la spaţii de locuit, dar numai coroborat cu accesul la locuri de muncă și cu asigurarea accesului integrat la servicii de bază cum ar fi serviciile de protecție socială, serviciile culturale, educaționale, serviciile de utilități publice etc., se consideră necesară luarea, în regim de urgenţă, a tuturor măsurilor necesare în fiecare dintre domeniile menţionate. Mai mult, trebui avută în vedere decizia Curţii Europene de Justiţie în Cauzele C-643/15 și C-647/15 prin care au fost respinse acțiunile introduse de Republica Slovacă și de Ungaria pentru anularea Deciziei (UE) 2015/1601 a Consiliului din 22 septembrie 2015 de instituire a unor măsuri provizorii în domeniul protecției internaționale în beneficiul Italiei și al Greciei.

Costurile ridicate la utilități Costul ridicat al utilităţilor este resimţit în special de cei cu niveluri reduse de venit - adesea şi cu cele mai mari gospodării a căror capacitatea de plată este de multe ori împiedicată de ciclurile datoriilor, de datorii anterioare sau de datoriile moștenite de la foștii chiriași. Povara costurilor la utilități, în special pentru familiile mari şi sărace care trăiesc în locuințe mici marchează diferența dintre o locuință accesibilă ca preț și una inaccesibilă. Totodată, costurile ridicate pentru serviciile comunitare de utilităţi publice (apă rece, apă caldă, canalizare, încălzire etc.) au fost generate atât de lipsa investiţiilor în infrastructura respectivelor servicii, cât şi de numărul mare al persoanelor care s-au debranşat de la sistemele centralizate de distribuţie a utilităţilor publice. Astfel, prin scăderea numărului de utilizatori, sarcina financiară a prestării serviciilor publice (inclusiv costurile privind întreţinerea sistemelor de utilităţi publice) se transferă utilizatorilor rămaşi branşaţi la sistemul centralizat. Raportat la dimensiunea proiectată a sistemelor de furnizare a serviciilor de utilităţi publice, la eficienţa acestora şi ţinând cont de efectele negative asupra mediului şi sănătăţii cetăţenilor ale centralelor individuale pe gaz, se consideră necesară întărirea principiului "un condominiu-un sistem de încălzire". Datorită numărului mare al debranşărilor de la sistemul de încălzire şi alimentare cu apă caldă, povara generată de costurile privind consumul şi întreţinere a infrastructurii cade în sarcina utilizatorilor şi a operatorilor serviciilori comunitare de utilităţi publice, ceea ce genează în foarte multe unităţi administrativ teritoriale imposibilitatea furnizării serviciilor de utilităţi publice. La nivel strategic trebuie avut în vedere, ca principal obiectiv în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice cu incidenţă asupra domeniului locuirii, consolidarea infrastructurii acestora şi descurajarea debranşărilor individuale de la sistemul centralizat de furnizare a utilităţilor publice.

Neplata datoriilor Locuitorii acumulează uneori datorii atât de mari încât nu îşi mai pot permite să le plătească. Acest lucru se întâmplă în special în cazul fostelor cămine muncitoreşti ale fostelor întreprinderi de stat (care se află în prezent în proprietate privată), multe dintre acestea fiind ocupate de chiriaşi care provin din gospodării sărace. În aceste clădiri, unde contorizarea lipseşte adesea, companiile de utilități sistează furnizarea de utilităţi pentru întregul imobil ca urmare a neplăţii datoriilor acumulate. În vederea protejării proprietarilor din condominii care îşi achită contribuţiile ce le revin la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari în faţa celor care au restanţe la cheltuielile asociaţiei de proprietari, pentru evitarea debranşării întregului condominiu datorită acumulării de datorii de către unii proprietari, este necesară reglementarea procedurilor de facturare individuală la nivel de proprietar şi recuperarea datoriilor de la proprietarii restanţieri. Asceastă procedură nu trebuie să implice debranşarea întregului condominiu în cazul acumulării de datorii de către unii dintre proprietari. Având în vedere categoriile de persoane beneficiare ale prevederilor Legii nr. 114/1996, respectiv categoriile de persoane care au acces la locuinţele sociale, şi ţinând cont de faptul că acestea înregistrează venituri prea mici pentru a putea suporta atât cheltuilelile privind chiria, dar şi costurile serviciilor comunitare de utilităţi publice, autorităţile administraţiei publice locale acumulează datorii la încasarea chiriei cât şi la plata serviciilor de utilităţi către furnizorii acestora. În acest sens, trebuie menţionat că în lipsa colectării sumelor necesare administrării imobilelor, precum şi fără investiţii din partea proprietarului imobilelor (conform art. 39 din Legea nr. 114/1996, locuinţele sociale aparţin domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale) locuinţele sociale se pot deteriora, pot fi debranşate de la reţeaua de utilităţi publice şi în acest fel se pot transforma în ghetouri.

107

4. Ineficienţa pieţei de locuinţe Ofertă omogenă și limitată Cele mai multe dintre noile locuințe oferite pe piață sunt formate din 2 și 3 camere. Aceasta se datorează costului ridicat al construirii, nivelurilor reduse de accesibilitate a prețului și, într-o oarecare măsură, atractivității programului „Prima Casă” mai ales în rândul tinerilor. Aceştia de cele mai multe ori își pot permite apartamente de 1-2 camere, cu suprafeţe de 50-55 m2, dar cerințele privind suprafața utilă minimă prevăzute în Legea Locuinţei fac ca unitățile cu trei și patru camere să fie peste posibilitățile celor mai mulți beneficiari ai Programului “Prima Casă”. Astfel, în unele privințe, acest program de garantare poate să influențeze ce se construiește pe piață, și nu invers. Trebuie remarcată însă modificarea operată în anul 2015 asupra Programului “Prima Casă” pentru a permite o „mobilitate ascendentă” pentru locuințele mai mari sau mai bune, pe măsură ce familiile și veniturile cresc. Se limitează opțiunea de locuire pentru familiile aflate la început de drum și împiedică orice formă de „mobilitate ascendentă” pentru locuințele mai mari sau mai bune pe măsură pe familiile și veniturile cresc. Ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 97/2016 prin locuinţă nouă, în sensul Programului "Prima casă", se înţelege orice locuinţă recepţionată la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat. În acelaşi timp, pentru încurajarea implementării măsurilor privind consolidarea clădirilor pentru reducerea riscului seismic, locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat sunt asimilate locuinţelor noi. Creditele destinate achiziţiei locuinţelor prin programul "Prima casă", noi sau consolidate, pot fi garantate de către stat în procent de maximum 50% din valoarea finanţării, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare. Pentru creditele destinate achiziţiei celorlalte categorii de locuinţe, procentul garantat de către stat este de maximum 40% din valoarea finanţării, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare. Scopul acestei măsuri este acela de a impulsiona construcţia de locuinţe noi şi consolidarea clădirilor vechi, dar totodată trebuie avută în vedere susţinerea tranzacţiilor locuinţelor vechi, construite înainte de anul 2011, fondul acestora (8.722.398 locuinţe convenţionale la nivelul anului 2011, conform RPL) reprezentând 98% din totalul locuinţelor convenţionale existente la sfârşitul anului 2015. În acest sens, dezvoltarea pieţei locuinţelor construite înainte de anul 2011 reprezintă o prioritate şi are ca scop utilizarea şi întreţinerea stocului de locuinţe. Se consideră totodată necesară ajustarea în timp a pieţei dar şi a programului "Prima casă" în vederea reflectării calităţii locuirii în preţul de tranzacţie. În acest sens, prin calitatea locuirii se înţelege atât calitatea construcţiei dar şi zona în care este amplasat imobilul, accesul la serviciile de utilităţi publice, la serviciile sociale, culturale, educaţionale, acces la transportul public, ş.a.m.d. Raportat la nivelul veniturilor populaţiei, preţul locuinţelor este în continuare prea mare, fapt de conduce la creşterea gradului de îndatorare a persoanelor care doresc achiziţionarea unei locuinţe. Preţul mare al locuinţelor se datorează stocului insuficient de locuinţe raportat la cerere (existenţa unui stoc considerabil de locuinţe care sunt utilizate în scopul producerii de venituri nedeclarate - prin închiriere şi existenţa unui stoc de locuinţe neutilizate care sunt tranzacţionate în perioadele “de boom” al preţurilor). Astfel, preţurile locuinţelor vechi nu reflectă calitatea construcţiilor, în timp ce preţul locuinţelor noi nu reflectă de multe ori lipsa accesului la serviciile publice sau calitatea materialelor de construcţie.

Figura 72. Locuinţe convenţionale după anul construcţiei (%)

108

Limitările cu care se confruntă dezvoltatorii privați Dezvoltatorii privați s-au confruntat cu o lipsă a finanțării pentru construcții datorată, în principal, crizei financiare care a debutat în anul 2008, şi care a forțat mulți dezvoltatori să dea faliment, a lăsat suprafețe mari de teren neutilizat și clădiri neocupate, aflate acum în proprietatea băncilor. În plus, ezitarea băncilor în a restructura aceste active și în a refinanţa împrumuturile pentru dezvoltatorii privați i-a împiedicat să desfășoare proiecte noi de scară largă. Deoarece băncile ezită să ofere finanțare construcțiilor, dezvoltatorii sunt limitați la proiecte sporadice construite cu plata ratelor de către cumpărători. Nivelul relativ redus al accesibilității ca preț, împreună cu costul de construire ridicat fac ca dezvoltatorii să fie obligați să aleagă între terenurile ieftine, neurbanizate, aflate la periferii (acolo unde construiesc infrastructura primară și transferă costul cumpărătorilor) sau terenuri scumpe, urbanizate, aproape de centrul orașului. Indiferent de caz, costul ridicat al infrastructurii primare sau al terenului înseamnă o reducere a marjei de profit. Totuși, pentru a dezvolta un proiect de o scară cât de cât semnificativă, prima alegere - terenul neurbanizat din suburbiile externe - este probabil cea mai ușoară alegere. În plus, există o lipsă generală a concurenței în domeniul construcţiei de locuinţe. Situația este critică în orașele mici unde dezvoltatorii privați sau constructorii par să lipsească cu desăvârşire.

Standardele de spațiu stricte Standardele minime în materie de spaţiu pentru locuinţe sunt prevăzute în prezent în Legea Locuinţei, în ceea ce priveşte numărul de metri pătraţi pe camere şi persoane – de exemplu, 37 m2 suprafaţă utilă în cazul unei locuinţe pentru o singură persoană, 52 m2 suprafaţă utilă în cazul unei locuințe pentru 2 persoane (1 dormitor) şi 66 m2 suprafaţă utilă în cazul unei locuințe pentru 3 persoane (2 dormitoare). Aceste standarde ridicate sunt un factor care descurajează dezvoltatorul, deoarece îl limitează la construirea unui număr foarte limitat de produse pentru locuire (locuințe cu 1-2 camere) pentru care există capacitate de cumpărare pe piață. Și mai important este faptul că limitează capacitatea cumpărătorului de a alege, de exemplu, între o locuință de 100 m2 cu două dormitoare mari sau o locuință de 100 m2 cu 3 dormitoare mici, care poate fi dimensionată destul de bine dacă este proiectată corespunzător. Deşi acest lucru afectează familiile cu venituri reduse într-o măsură mai mare decât alte categorii, el împiedică, de asemenea, şi construcția de locuințe mici în centrul orașului care ar putea fi considerate locuințe „provizorii” de către tinerii căsătoriţi. Aceste apartamente mici care sunt foarte căutate în orașele mari ale lumii, precum New York și Londra, sunt ilegale din punct de vedere tehnic în România. Totuși, decalajul între standardele în materie de spațiu prevăzute de lege și realitate este în special evident în cazul locuințelor sociale în care familiile pot fi uneori înghesuite în locuințe cu o singură cameră cu suprafața de 10 m2.

Accesibilitatea limitată, din punct de vedere al prețului Costul ridicat per locuinţă al construirii, împreună cu standardele de spațiu ridicate și ratele dobânzii formate din două cifre de pe piață face ca locuințele cu mai mult de două camere să nu poată să fie accesate de majoritatea românilor. Persoanele care caută să cumpere o locuinţă sau să închirieze o locuinţă la preţul de pe piaţă se pot confrunta cu o povară a costului de peste 40% din venitul net al gospodăriei pentru locuire şi utilităţi împreună. Aproximativ 36% din populația urbană din România trăiește în apartamente încălzite prin sistemul public de încălzire centralizată. Agentul termic aferent este scump chiar și după acordarea subvențiilor speciale pentru încălzirea specializată, din cauza ineficienței semnificative a sistemelor de termoficare. În plus, din cauza absenței contoarelor individuale, facturile la nivelul clădirii sunt de multe ori distribuite gospodăriilor în baza numărului de membri de familie sau suprafeței apartamentului. Rezultă că, indiferent de nevoile efective ale acestora/utilizare și venit, acestea sunt obligate la un nivel fix de cheltuieli. Același lucru se întâmplă și în cazul apei și canalizării , deși există o tendință de instalare a contoarelor individuale.

Absența unei piețe active de închiriere a locuințelor Absența unei piețe active de închiriere din România este atribuită unei combinații de factori: privatizarea în masă a locuinţelor de după anii ’90, politicile de favorizare a chiriașilor și sarcina fiscală apăsătoare asupra veniturilor din chirii ale proprietarilor. Prin urmare, conform datelor furnizate de Banca Mondială, chiar şi nivelul scăzut al pieţei de închiriere din România este în mare parte informal. Această „informalizare” a pieței de închiriere și lipsa gravă de locuințe de închiriat are mai multe efecte negative:

109

- chiriașii plătesc de obicei două-trei luni în avans în baza unui acord verbal informal. Deși legislaţia în vigoare prevede obigativitatea încheierea contractelor între locatar şi locator109, lipsa acestora este o practică comună (închirierile informale) și poate genera utilizarea în mod necorespunzător a proprietăţii; - închirierea informală nu acordă nici chiriașului, nici proprietarului protecția legală asociată unui contract; - închirierea informală limitează oferta pe piață de locuințe de închiriat și prin aceasta le face mai scumpe și descurajează majoritatea gospodăriilor care câștigă mai puțin de 1.000 euro să opteze pentru închirierea cu un contract oficial; - absenţa unei pieţe eficiente de închiriere limitează mobilitatea și generează dilema privind accesibilitatea prețurilor, determinând multe familii tinere să cumpere locuinţe mai mici, corespunzătoare unei puteri de cumpărare limitate și nu să închirieze. Lipsa opțiunilor de închiriere accesibile ca preț și sigure se adaugă la rata ridicată a proprietăţii din România. Mulți „potențiali chiriași” optează să cumpere locuințe, nu numai din cauza nesiguranței și neplăcerilor legate de închirierea unei locuințe, dar și bazându-se pe o justificare financiară: de exemplu, pentru un apartament din București, situat central, chiria poate să fie 250 euro pe lună, în timp ce un credit ipotecar ar putea să ajungă la 300-330 euro pe lună, ceea ce face foarte atractivă deţinerea proprietăţii asupra locuinţei.

Extinderea urbană necontrolată şi alocarea necorespunzătoare a fondului imobiliar Extinderea urbană necontrolată caracterizează multe orașe din România, cu zonele rurale și agricole în jurul orașelor centrale care se transformă rapid în zone periurbane datorită noilor construcţii rezidenţiale. Aceasta a crescut costul transportului și al altor investiții în infrastructura publică. Unul dintre factorii care contribuie la extinderea necontrolată este dorința dezvoltatorilor de a construi pe terenuri ieftine la periferie pentru a lua în considerare o gamă mai largă de bugete de gospodării. Un alt factor constă în incapacitatea sau lipsa de interes a autorităților administraţiei publice locale de a controla extinderea, ceea ce poate avea legătură directă cu modul în care se fac alocările bugetare. Transferurile de la bugetul de stat sunt realizate în baza unei formule care ia în calcul dimensiunea demografică a orașului și suprafața intravilanului. Cu alte cuvinte, cu cât este mai mare suprafața intravilanului, cu atât este mai mare alocarea bugetară. Aceasta nu numai că reprezintă un obstacol în păstrarea limitelor urbane, ci și un stimulent puternic pentru extinderea amprentei urbane. Municipiul București și alte orașe mari au pe teritoriul lor terenuri dezafectate (foste zone industriale) unde racordarea la utilitățile de bază fie există deja, fie este ușor de realizat, fiind deservite și de rețelele existente de transport în comun. Anterior, aceste spaţii dezafectate și-au adus semnificativ contribuția la viaţa urbană; totuși, multe dintre acestea sunt acum subutilizate sau utilizate necorespunzător. Cele mai multe fiind proprietăți private, aceste situri dezafectate sunt acum ocupate de întreprinderi mici semi-industriale sau alte unităţi comerciale și poate să fie dificil pentru autorităţile publice să planifice regenerarea acestor zone. Spre deosebire de alte țări, decretele de expropriere par să nu fie utilizate pe scară largă în România. În ceea ce priveşte amenajarea strategică a teritoriului, pare să existe o lipsă de viziune a APL.

5. Proiecte de regenerare urbană Cadrul construit constituie un element ce trebuie să facă obiectul proiectelor de regenerare urbană. Politicile actuale de regenerare urbană vizează anumite tipuri de teritorii pentru care se pot dezvolta asemenea operaţiuni, precum siturile industriale dezafectate, ansamblurile de locuinţe colective, zone centrale degradate afectate de risc seismic şi ansamblul centrelor istorice. Acţiunile specifice proiectelor de regenerare urbană integrată dezvoltate până în prezent acoperă o serie de operaţiuni de regenerare cu privire la creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, îmbunătăţirea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, restaurarea, reabilitarea şi reconversia funcţională a unor clădiri de patrimoniu, eradicarea habitatului insalubru specific categoriilor de persoane defavorizate, revitalizarea centrelor istorice etc.

109 Legea permite ca, la semnarea unui contract de închiriere, proprietarul și chiriașul pot să convină să creeze o garanție - nu mai mare decât chiria pe trei luni - care să fie depusă într-un cont al proprietarului. Proprietarul poate să rețină din garanție sume de bani pentru reparații, înlocuirea instalațiilor sanitare, lucrări de construcție și lucrări de întreținere etc. care sunt în sarcina chiriașului și în serviciul său.

110

Zonele care necesită operaţiuni de regenerare urbană sunt cele cu mediu construit aflat în diferite stadii de degradare, slab viabilizate din punct de vedere al accesului la infrastructura tehnico-edilitară, zone afectate de probleme socio-economice şi fenomene teritoriale specifice, zone marginalizate, slab accesibilizate la reţeaua de transport public sau zonele cu rezerve foarte mari de teren neutilizat. Absenţa rezervelor funciare necesare viitoarelor proiecte destinate construcţiei de locuinţe publice sau de altă natură, costurile ridicate ale dezvoltării zonelor periferice, coroborate cu amplasamentul strategic în cadrul localităţilor a diferitelor categorii de clădiri sau terenuri dezafectate sau abandonate, în zone viabilizate din punct de vedere al accesului la infrastructura tehnico-edilitară, combaterea expansiunii urbane necontrolate, recâștigarea zonelor centrale și asigurarea unei bune structuri urbane, constituie factori care justifică pe deplin necesitatea unor proiecte de regenerare urbană integrată în scopul îmbunătăţirii calităţii locuirii. Lipsa unui cadru legislativ care să reglementeze operaţiunile de regenerare urbană împiedică promovarea și utilizarea acestui instrument de dezvoltare urbană, stabilirea procesului de desfăşurare, a cadrului instituţional şi a mecanismelor operaţionale (inclusiv financiare) pentru implementarea operaţiunilor de regenerare urbană integrată şi are incidenţă asupra competitivităţii economice şi dezvoltării coerente, durabile şi incluzive a zonelor urbane degradate, respectiv a calităţii vieţii populaţiei rezidente. Inexistenţa unei legislaţii care să reglementeze intervenţiile asupra zonelor urbane sărace, a clădirilor aflate în proprietate privată sau ocupate abuziv sau a unor măsuri şi alternative pentru grupurile vulnerabile, excluse social, a împiedicat utilizarea fondurilor europene pentru dezvoltarea urbană integrată. Proiectele actuale de dezvoltare urbană din România sunt orientate cu precădere spre finanţarea lucrărilor de reabilitare şi revitalizare a zonelor centrale sau centrelor istorice, creşterea eficienţei energetice a clădirilor de locuit şi mai puţin asupra zonelor urbane defavorizate, inclusiv asupra zonelor cu aşezări informale sau a siturilor industriale dezafectate, fostelor baze militare dezafectate, siturilor cu infrastructuri majore dezafectate, zone care necesită reconversie funcţională. De asemenea, proiectele elaborate nu au, de cele mai multe ori, un caracter integrat, vizând numai anumite componente ale unui proiect de regenerare urbană. Principala dificultate în implementarea proiectelor de dezvoltare urbană integrată ce implică operaţiuni de regenerare sunt cele legate de dreptul de proprietate. Orice demers pentru iniţierea unui PPP în vederea realizării de proiecte destinate regenerării urbane implică clarificarea statutului juridic al proprietăţii publice, având în considerare că multe localităţi nu dispun de documentaţii cadastrale sau urbanistice actualizate, sau prezintă neconcordanţe între documentele care atestă dreptul de proprietate asupra terenurilor sau infrastructurilor care fac obiectul oricărei investiţii. Faptul că nu sunt identificate programe de finanţare a PPP şi nici mecanisme de recuperare a costurilor cu investiţiile, împiedică implicarea APL, în special a APL din oraşele mici şi mijlocii, în dezvoltarea de proiecte privind regenerarea urbană integrată. De asemenea, multe dintre imobilele care pot face obiectul proiectelor de regenerare urbană sunt deținute în proprietate de persoane cu venituri reduse, care nu au capacitatea financiară de a contribui la implementarea unor astfel de proiecte. Lipsa unor programe de finanțare dedicate proiectelor de regenerare urbană reprezintă un alt aspect ce a împiedicat implementarea acestora în mod integrat. Capacitatea administrativă limitată reprezintă o altă piedică în implementarea diverselor proiecte de regenerare în zonele urbane care necesită acest tip de operaţiuni. Proiectele de regenerare urbană integrată depăşesc în cele mai multe dintre cazuri capacitatea de finanţare a bugetelor localităţilor, în special a celor mici şi mijlocii. Managementul implementării unei operaţiuni de regenerare urbană implică atât un parteneriat solid între autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile competente şi comunităţile locale, precum şi o planificare optimă a resurselor financiare necesare, conform planurilor de dezvoltare asumate. Asigurarea unui sistem de facilităţi fiscale care să încurajeze regenerarea urbană poate conduce la o dezvoltare durabilă şi incluzivă a zonelor degradate. Scutirea de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetelor locale de către persoanele juridice sau societăţi comerciale care finanţează şi implementează diferite operaţiuni de regenerare ce vizează clădirile degradate din centrele istorice, terenurile de tip brownfield etc. reprezintă o soluţie de transformare a zonelor aflate în declin, în zone atractive atât pentru utilizatorii direcţi, cât şi pentru potenţialii investitori. Politicile şi măsurile de dezvoltare urbană integrată trebuie să fie corelate la diferite niveluri teritoriale cu participarea tuturor actorilor publici cu rol decizional. Tipurile de intervenţii privind regenerarea urbană trebuie extinse şi la alte categorii de teritorii pentru care pot fi dezvoltate astfel de operaţiuni în scopul asigurării unei coerenţe între problematica urbană şi teritorială şi obiectivele documentelor strategice europene, dezvoltării teritoriale durabile şi îmbunătăţirii calităţii locuirii. Rolul operaţiunilor de regenerare urbană trebuie să constea în optimizarea, conservarea şi revalorificarea întregului capital urban existent.

111

Dezvoltarea de proiecte de regenerare urbană integrată Operaţiuni de regenerare urbană integrată a zonelor centrale şi istorice Degradarea continuă a patrimoniului construit şi a arhitecturii urbane specifice zonelor centrale şi istorice impune adoptarea de măsuri de regenerare integrată. Acestea presupun o serie de operaţiuni privind reglementarea urbanistică detaliată a zonei centrale protejate şi creşterea astfel a cooperării dintre APL, proprietarii de clădiri și operatorii economici, reabilitarea clădirilor de patrimoniu şi introducerea lor în circuitul turistic, refacerea faţadelor, amenajarea de zone pietonale, care să valorifice arhitectura clădirilor de patrimoniu, reabilitarea infrastructurii de bază şi dezvoltarea de servicii publice de calitate, dezvoltarea unor infrastructuri culturale şi de petrecere a timpului liber, precum și refuncționalizarea spațiilor dedicate activităților economice, astfel încât să fie exploatate construcțiile existente și să se creeze locuri de muncă. Operaţiunile de regenerare urbană contribuie la valorificarea durabilă a patrimoniului cultural construit prin restaurarea, reabilitarea şi refuncţionalizarea unor clădiri din patrimoniul construit şi implementarea unor măsuri de ameliorare a calităţii estetice a faţadelor fondului construit (locuinţe individuale şi colective, spaţii comerciale sau servicii). Scopul acţiunilor de ameliorare a calităţii arhitectural-ambientale este acela de a reface imaginea de ansamblu a zonei de intervenţie şi astfel, de păstrare a identităţii locale. Diversitatea categoriilor de folosinţă permise în cadrul zonei istorice protejate implică revizuirea cadrului legal privind utilizările admise pentru asigurarea caracterului multifuncţional al zonei. Măsuri de realizare a lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor sunt obligatorii pentru deţinătorii de orice fel ai clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, periclitează sănătatea, viaţa, integritatea fizică şi siguranţa populaţiei şi/sau afectează calitatea cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urbane. Conform Legii nr. 153/ 2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, autorităţile APL au obligaţia de a elabora, organiza, monitoriza şi controla realizarea programelor multianuale privind reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei acestora, în concordanţă cu planurile de urbanism şi regulamentele locale aferente. În acest sens, este necesară soluţionarea problemelor ridicate de operaţionalizarea unor proiecte urbane în contextul necesităţii intervenţiei pe proprietatea privată, respectiv promovarea unor programe de finanţare a reabilitării faţadelor sau renovării clădirilor monument. Din perspectiva locuirii, dezvoltarea de operațiuni de regenerare urbană în zonele centrale și în zonele protejate ar conduce la creșterea calității locuirii, la recâștigarea unui fond construit important pentru păstrarea identităţii locale și la asigurarea unei mai bune structuri urbane. O concentrare mai mare a locuitorilor în zonele centrale ar determina reducerea nevoilor de deplasare și implicit a distanțelor ce trebuie parcurse de către aceştia între diferitele zone de interes de la nivel local, contribuind la diminuarea traficului și a poluării generate de acesta. Operaţiuni de regenerare urbană integrată a zonelor/cartierelor degradate Promovarea dezvoltării urbane planificate, prioritizând operaţiunile de renovare, regenerare şi reabilitare a zonelor urbane degradate, incluzând aici îmbunătăţirea condiţiilor de locuire în cadrul aşezărilor informale şi a cartierelor defavorizate, furnizarea de clădiri şi spaţii publice de calitate şi promovarea unei abordări integrate şi participative care să implice toţi locuitorii şi părţile interesate, evitând astfel segregarea socio-economică, conservând şi valorificând patrimoniul cultural, prevenind şi limitând expansiunea urbană necontrolată, reprezintă priorităţi şi măsuri care subliniază importanţa regenerării urbane integrate şi potenţialul ei strategic pentru o dezvoltare urbană şi teritorială inteligentă, durabilă şi incluzivă. Eradicarea habitatului insalubru specific grupurilor defavorizate prin conceperea şi implementarea unor proiecte de regenerare urbană menite să combată fenomenul aşezărilor informale şi ghetoizarea, printr-o abordare integrată a problemelor socio-economice, de mediu natural şi construit şi de planificare şi dezvoltare urbană integrată. Demolarea clădirilor de locuinţe de confort redus, aflate de regulă într-o stare avansată de degradare fizică şi structurală, ce pun în pericol starea de sănătate a populaţiei ocupante şi relocarea populaţiei rezidente în alte unităţi locative care corespund condiţiilor minimale de confort impuse de legislaţia privind locuinţele poate reprezenta o primă măsură de intervenţie în vederea regenerării unei zone urbane care necesită operaţiuni complexe de revitalizare. Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban, având ca prioritate dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii va permite finanţarea de activităţi care vizează nu doar investiţii în infrastructura de locuire, ci şi în infrastructura de sănătate, servicii sociale şi cea de educaţie.

112

Investiţiile în amenajarea spaţiilor urbane degradate aparţinând comunităţilor defavorizate, prin crearea/ reabilitarea/ modernizarea spaţiilor publice urbane şi în construirea/ dotarea cu echipamente a infrastructurii întreprinderilor de economie socială de inserţie reprezintă activităţi care vor contribui la regenerarea integrată a zonelor urbane defavorizate. Îmbunătăţirea şi creşterea eficienţei energetice a clădirilor constituie o prioritate în contextul atingerii obiectivelor impuse de Strategia Europa 2020. Autorităţile locale trebuie să-şi dezvolte abilităţile şi eficienţa necesare pentru implementarea de politici de dezvoltare urbană integrată şi durabilitatea mediului construit. Promovarea conceptului de “clădire verde” la nivelul mediului urban are la bază o construcţie nouă, sustenabilă, în total acord cu protecţia mediului ambiental şi cu un impact minim asupra acestuia. Finanţarea unor programe privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire (Programul Casa Verde) va contribui la îmbunătăţirea calităţii componentelor de mediu prin reducerea poluării generate de utilizarea lemnului şi a combustibililor fosili în producerea energiei termice utilizate pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră. De asemenea, se impune transpunerea conceptului de „clădire cu consum de energie aproape zero (nZEB)” în măsuri practice în vederea creşterii numărului acestora şi încurajarea transformării eficiente a clădirilor existente în clădiri nZEB. Extinderea finanţării procesului de reabilitare complexă şi creştere a eficienţei energetice în cazul locuinţelor individuale sau altor categorii de clădiri reprezintă o necesitate în contextul politicii actuale de dezvoltare urbană şi teritorială durabilă. Trebuie acordată o atenţie sporită renovării fondului actual de locuinţe, în special a celor vechi sau realizate din materiale de slabă calitate în scopul creşterii siguranţei şi calităţii vieţii rezidenţilor. Includerea în programele privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe a posibilităţii de achiziţionare a sistemelor alternative de producere a energiei din surse regenerabile, de tipul panourilor solare termice, panourilor solare electrice, a pompelor de căldură şi/sau a centralelor termice pe biomasă etc., va conduce la o eficientizare a costului cheltuielilor cu întreţinerea şi la protecţia mediului ambiental. Construirea de noi unităţi locative şi reabilitarea infrastructurii de locuire reprezintă o soluţie de dezvoltare integrată a zonelor/cartierelor degradate, prin asigurarea dreptului persoanelor excluse social la o locuinţă decentă şi accesibilă. Din perspectiva locuirii, implementarea unor astfel de operațiuni de regenerare urbană ar conduce la îmbunătățirea condițiilor de viață, la asigurarea accesului la dotări și servicii și la incluziunea populației dezavantajate.

Operaţiuni de regenerare urbană integrată a zonelor industriale dezafectate, siturilor militare dezafectate şi a siturilor cu infrastructuri majore dezafectate Unităţile administrativ-teritoriale beneficiază de rezerve limitate de terenuri destinate construcţiei de locuinţe. Având în vedere cererea ridicată de locuinţe comparativ cu oferta limitată, reconversia funcţională a clădirilor sau terenurilor care au aparţinut fostelor baze militare, unităţilor industriale dezafectate, sau altor categorii aflate în domeniul public sau privat al statului ori administraţiei publice centrale sau locale constituie un instrument optim de regenerare urbană. Totodată, aceste terenuri se află în zone cu o bună accesibilitate la nivel local (infrastructură de transport, infrastructură edilitară), constituind rezerve importante de teren. Principiul parteneriatului public-privat în dezvoltarea de mecanisme parteneriale între administraţia centrală şi locală şi mediul privat poate fi aplicat în dezvoltarea, finanţarea şi implementarea de proiecte de regenerare urbană. O atenţie sporită trebuie acordată revitalizării şi valorificării zonelor de reconversie funcţională constituite din siturile industriale dezafectate, siturile fostelor baze militare şi siturile cu infrastructuri majore dezafectate, situate în interiorul oraşelor, respectiv în zone de interes pentru dezvoltarea rezidenţială şi economică a acestora. Înfiinţarea acordurilor de tip Construire-Exploatare-Transfer poate constitui, de asemenea, un instrument de finanţare a construcţiei de locuinţe publice pe aceste categorii de terenuri, în regim de închiriere şi reabilitarea infrastructurii de locuire. Clarificarea statutului juridic al terenurilor ce aparţin fostelor unităţi industriale, transferul proprietăţii către APL, ecologizarea/decontaminarea lor, dacă este necesară, integrarea într-o structură urbană funcţională prin conectarea la infrastructura de locuire, constituie operaţiuni necesare regenerării zonelor urbane degradate. Declararea terenurilor şi clădirilor dezafectate ce aparţin fostelor baze militare, ca fiind de utilitate publică şi trecerea lor în proprietatea sau în administrarea APL în vederea dezvoltării de proiecte de regenerare urbană integrată, care să includă construcţia de noi locuinţe sau conversia clădirilor existente, pe baza dezvoltării unor parteneriate public-private sau chiar concesionarea lor, cu respectarea anumitor condiţii, poate veni în sprijinul asigurării necesarului de locuinţe, corelat cu cererea reală înregistrată. Transferul terenurilor fostelor baze militare se poate realiza şi pe bază de protocol prin trecerea din proprietatea APC în proprietatea altei APC sau în proprietatea APL şi construirea de locuinţe publice în regim de închiriere.

113

Legiferarea dreptului de preempţiune urbană va permite APC sau APL posibilitatea de a achiziţiona anumite clădiri sau terenuri bine poziţionate, echipate sau situate în zone cu acces la infrastructura edilitară care au aparţinut fostelor unităţi industriale şi să fie supuse unui amplu proces de reconversie funcţională, ca instrument de regenerare. Achiziţionarea de către APL a spaţiilor de cazare care au aparţinut fostelor unităţi industriale sau a căminelor de nefamilişti, expertizarea din punct de vedere structural şi redarea funcţiunii rezidenţiale prin reabilitarea complexă poate servi categoriilor de persoane grav afectate de sărăcie şi private de dreptul la o locuinţă decentă şi accesibilă. Delimitarea perimetrelor supuse restructurării în care se preconizează operaţiuni urbanistice de regenerare prevăzute în cadrul documentaţiilor de urbanism (PUG, PUZ) va reglementa statutul acestor zone şi va prioritiza elaborarea şi implementarea proiectelor de dezvoltare urbană integrată. Din perspectiva locuirii, elaborarea unor astfel de operațiuni de regenerare urbană ar asigura creșterea fondului de locuințe și ar limita expansiunea urbană necontrolată.

Finanţarea proiectelor de regenerare urbană integrată Au fost identificate o serie de surse de finanţare a proiectelor de regenerare urbană: Programul Operaţional Regional 2014-2020 (Axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile; Axa prioritară 5: Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural şi Axa prioritară 9: Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban), FSE, BERD prin iniţiativa JESSICA, Parteneriatul Public-Privat, bugetul local, naţional şi din fonduri private. Problema finanţării operaţiunilor şi proiectelor de regenerare urbană trebuie să devină o prioritate prin crearea şi promovarea de mecanisme financiare şi operaţionale, respectiv Programe guvernamentale care să permită utilizarea fondurilor europene. Totodată, trebuie susținute inițiativele care promovează dialogul și creșterea gradului de implicare a comunităților locale în cadrul proiectelor de regenerare urbană, care promovează dezvoltarea urbană durabilă şi incluzivă.

6. Cadrul legal şi instituţional Legea locuinței - limitări În forma sa curentă, Legea Locuinței nu oferă cadrul de reglementare adecvat pentru sectorul locuirii în ceea ce privește îndreptarea acestor locuințe către cei care au cea mai mare nevoie de ele. Deşi a fost supusă unor modificări semnificative de nouă ori începând de la promulgarea sa în anul 1996, continuă să fie limitată în forma sa curentă - atât în contextul pieței, cât și a rolurilor actorilor publici și privați. În plus, fiecare schimbare succesivă a legii introduce o nouă prevedere, de exemplu, organizarea și funcționarea condominiilor și a asociațiilor de proprietari, închirierii locuințelor sau a construirii locuințelor cu finanțare publică. Rezultatul este că Legea locuinței de astăzi are un număr mare de prevederi diferite care nu direcționează resursele guvernamentale către segmentele de populație care au cea mai mare nevoie de locuințe. De exemplu, abordarea legată de locuințele pentru chiriașii evacuați face obiectul mai multor acte normative diferite. Totodată, programele de finanţare ar trebui să aibă o oarecare flexibilitate pentru a se adapta la circumstanţele în schimbare.

Roluri instituționale fragmentate în sectorul locuirii La nivel central, mai multe ministere gestionează în prezent diferite programe din domeniul locuirii: MDRAPFE care coordonează ANL; Ministerul Mediului care gestionează diferite inițiative privind eficiența energetică a locuințelor; AAPL care furnizează subvenții legate de locuire și MMJS care coordonează strategiile privind sărăcia (conținând seturi de măsuri legate de locuire); Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care monitorizează alocările de terenuri pentru locuințe; și Ministerul Finanțelor Publice care supraveghează programul “Prima Casă” şi programele tip BauSpar. La nivelul administrației publice locale, responsabilităţile pentru sectorul locuirii au crescut gradual, în conformitate cu procesul de descentralizare. Totuși, autoritățile locale continuă să se confrunte cu provocări semnificative, inclusiv lipsa fondurilor și know-how, dar și cu experiența profesională limitată de elaborare și implementare a programelor eficiente din domeniul locuirii. Aceasta se reflectă în implementarea cu dificultate a diferitelor programe privind locuirea, inclusiv locuinţe publice pentru persoanele sărace, şi performanţa sub-optimă a acestora.

114

Subutilizarea activelor publice Există un fond semnificativ de clădiri aflat în proprietatea statului român, care nu sunt valorificate la maximum. Un motiv pentru acest lucru îl constituie faptul că nu există un inventar cuprinzător al acestor clădiri şi, prin urmare, nu este clar câte astfel de active se află în proprietatea unei autorităţi locale. De asemenea, după cum am menţionat anterior, o parte din fondul imobiliar public, în special în Bucureşti, are valoare de patrimoniu mare şi locuinţele sunt situate în zone din centrul Bucureştiului. Unele dintre ele sunt degradate şi nu sunt ocupate, în timp ce altele sunt utilizate ca locuinţe sociale. Majoritatea acestor locuinţe sunt subutilizate şi multe clădiri continuă să fie vacante. Din cauza faptului că utilizarea curentă a acestora nu generează venituri sau generează venituri mici, este dificilă efectuarea unor lucrări de reabilitare a acestor clădiri.

Lipsa datelor privind locuirea Există o lipsă a datelor privind sectorul locuirii, ceea ce face imposibilă elaborarea unor proiecţii semnificative sau luarea unor decizii de politici publice la nivel naţional în legătură cu sectorul locuirii. La nivelul autorităţilor administraţiei publice centrate există puţine date privind programele de locuire finanţate exclusiv din fondurile autorităţilor publice locale. Sunt deficitare şi datele disponibile privind evoluţiile pieţei, de exemplu, preţurile de vânzare, chiriile, dimensiunea locuinţelor, numărul de tranzacţii de cumpărare, costurile de construire, portofolii de proiecte de construcții, locuințe vacante, localizarea şi dimensiunea grupurilor vulnerabile etc.

Asistenţa din sectorul locuinţelor publice Subvenţiile privind locuinţele publice nu sunt direcţionate către persoanele sărace Conform Legii Locuinţei, autoritățile administraţiei publice locale asigură locuinţe sociale pentru familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie, respectiv de 2.380 RON (Figura 73). Acest prag de venit este instituit prin Legea Locuinţei şi este aplicabil şi în cazul celor mai multe programe publice dedicate locuirii. Având în vedere nivelurile mici ale veniturilor din România, pragul de 2.380 RON (523 EUR) se situează în decila superioară a celui mai mare nivel al veniturilor populaţiei110.

Figura 73. Pragul de eligibilitate a venitului pentru subvenţiile de locuinţe publice se situează la vârful scării

veniturilor

110 Conform Anchetei din 2012 privind bugetele de familie, venitul individual pentru prima decilă de venit este de 0-281 RON (0-62 EUR) şi 1201-10740 RON (264-2.360 EUR) pentru decila 10 de venit.

115

În plus, majoritatea subvenţiilor publice oferite în sectorul locuirii vizează gospodăriile cu venituri medii. Primele cele mai mari programe guvernamentale în sectorul locuirii includ programul de Locuinţe pentru tineri realizat prin ANL (224 milioane EUR până în prezent), garanţia împrumuturilor “Prima Casă” (4 miliarde EUR din 2009), şi subvenţia BauSpar (188 milioane EUR până în prezent) (Figura 74). Programul de locuinţe sociale, împreună cu mai multe alte programe, sunt destinate persoanelor sărace, însă s-au confruntat cu dificultăţi majore de acoperire din cauza limitărilor ce ţin de capacitatea tehnică şi financiară de la nivel local.

Figura 74. Programele guvernamentale vizează în principal gospodăriile cu venituri medii

Programele nu sunt îndreptate spre nevoile beneficiarilor Conform principiilor generale stipulate în Constituţia României, România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. Astfel, fiind un stat social, statul român trebuie să asigure măsuri de sprijin (prin subvenţii, acces la locuinţe şi acces la servicii sociale) persoanelor care, fără intervenţia statului nu ar putea beneficia de toate drepturile prevăzute de legislaţie şi, în condiţii normale, nu ar putea să îşi asigure accesul la serviciile minime de bază necesare unui trai decent. În acest sens, statul trebuie să intervină, prin programe şi politici, pentru a satisface nevoile persoanelor aflate în situaţiile menţionate anterior. Totodată, în cazul persoanelor/familiilor/gospodăriilor a căror venituri depăşesc venitul mediu net pe economie pe membru de familie, atât statul cât şi autorităţile administraţiei publice locale, prin programele pe care le derulează, nu trebuie să intervină, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de mai sus. Sub-categoriile de locuințe publice nu permit o flexibilitate în efortul de întâmpinare a nevoilor pe care le au diferitele tipuri de beneficiari de la nivelul local. În același timp, definirea beneficiarilor permite direcţionarea resurselor publice către beneficiari care nu au nevoi urgente. Deoarece locuințele pentru tineri nu sunt considerate locuințe sociale, nu este posibilă utilizarea acestor locuințe ca locuințe de necesitate sau locuințe sociale - chiar dacă, toate aceste tipuri de locuințe sunt „locuințe publice”. Armonizarea categoriilor de beneficiari cu o abordare integrată a gestionării tipurilor de locuințe publice ar trebui să fie realizată pe baza definiției existente și aprobate formal a „grupurilor vulnerabile”, așa cum este ea prevăzută în sistemul național de asistență socială. Unele legi, precum Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea riscului de marginalizare socială, cu modificările şi completările ulterioare, promovată de către MMJS, mandatează deja intervențiile publice locale pentru a veni în întâmpinarea necesităţilor privind locuințele bazate pe beneficiarii identificați și clasificați conform sistemului de asistenţă socială.

116

Programele sunt fragmentate şi se suprapun Nu există sinergii bine reglementate între programe din diferitele sub-sectoare ale locuirii – de exemplu, planificarea, eficienţa energetică şi reabilitarea structurală. Rezultatele mai bune și cheltuielile publice mai eficiente din cadrul programelor privind locuirea sunt condiționate de un sistem adecvat de monitorizare atât a nevoilor, cât și a cheltuielilor publice. De asemenea, o mai bună conștientizare a nevoilor duce la măsuri mai degrabă preventive decât reactive, care, de cele mai multe ori, sunt mai eficiente din punctul de vedere al costurilor și evită producerea unor efecte sociale extreme care decurg din nevoile de locuire care nu sunt gestionate la timp (de exemplu, chiriași evacuați deveniţi persoane fără adăpost sau victime umane cauzate de prăbușirea locuințelor la cutremure etc.). Investiţii publice efectuate prin schema BauSpar Programul tip BauSpar a avut un succes relativ, fiind acordate până în prezent un număr de 1.676.181 de prime de stat. Numărul clienților noi care aleg acest produs de economisire crește cu aproximativ 10% în fiecare an. Cu toate acestea, experții Băncii Mondiale au identificat o serie de probleme legate de modul în care programul funcționează în prezent: - Programul nu are impactul dorit în ceea ce privește acordarea împrumuturilor pentru locuințe – doar 5% dintre persoanele care economisesc își exercită opțiunea de a contracta un credit. Programul este încă relativ nou, așadar acest aspect s-ar putea schimba. Totuşi, întrucât dobânzile au scăzut în ultimii ani, stimulentul acordat împreună cu un împrumut BauSpar este în prezent limitat deoarece contractul iniţial stabileşte o rată cu câţiva ani în avans pentru conversia creditului; - Elementul de subvenție nu este bine direcționat – oricine poate să solicite un produs BauSpar și să beneficieze de subvenție. Oferind 250 EUR pe client, programul de subvenționare a înregistrat până în prezent alocări bugetare de 839.033.923 RON din 2005, anul în care a fost demarat111; - Creșterea dimensiunii împrumutului ar putea fi luată în considerare – în prezent, se derulează o campanie puternică pentru reducerea procentului de economisire raportat la împrumutul final care poate fi obținut. Acest aspect trebuie considerat deoarece poate să creeze un sistem în care să existe o nevoie permanentă de clienți noi care să economisească pentru a acoperi creditele noi acordate, ducând la o funcționare nesustenabilă. Totuşi, ar putea exista şi un argument conform căruia rata actuală a economiilor comparativ cu împrumutul este prea conservatoare iar împrumuturile care pot fi obţinute nu sunt suficiente pentru achiziţionarea unei locuinţe; - De asemenea, au apărut întrebări legate de înțelegerea produsului de către client – opțiunea referitoare la rata dobânzii încorporată este în realitate un produs relativ complex și nu este clar dacă mulți dintre clienții care economisesc înțeleg modul în care funcționează produsul.

Programul de locuințe sociale În conformitate cu analiza Băncii Mondiale, caracterul limitat al locuințelor sociale este consecinţa mai multor aspecte, printre care menţionăm următoarele: Lipsa stimulentelor pentru construirea sau întreţinerea locuinţelor sociale Locuințele sociale nu sunt finanțate direct de către stat. Potrivit Legii locuinței, autoritățile locale sunt singurele responsabile pentru acestea. În cererile anuale de fonduri pentru construcţoa de locuinţe formulate de acestea se pot include cereri de finanțare pentru locuințele sociale, dar de obicei se preferă solicitarea de fonduri pentru alte programe. Acest lucru se întâmplă în parte deoarece locuinţele sociale, în forma actuală, „generează pierderi”, iar autorităţile locale nu au nici stimulentele şi nici motivaţia de a construi, întreţine sau creşte fondul propriu de locuinţe sociale. Subutilizarea fondului de locuințe publice existent Autoritățile locale dețin sau administrează locuințe publice de închiriat care, fără a fi definite ca „locuințe sociale” servesc uneori în acest scop. Acestea includ un număr semnificativ de locuințe care au fost naționalizate, dar care nu au fost „restituite” sau locuințe construite în timpul perioadei comuniste care nu au fost achiziționate în anii ‘90 de chiriași și care acum aparțin autorităților administraţiei publice locale. Totuşi, nu există un sistem funcţional care să ajute la realizarea unei liste cuprinzătoare a acestor active publice relevante, spre a fi utilizate strategic în programele care vizează persoanele sărace. O mare parte din acest fond de locuințe publice nu este valorificată la adevăratul său potențialul și reprezintă o oportunitate pierdută de a folosi aceste active ca locuințele sociale.

111 MDRAPFE.

117

Întreținere deficitară din cauza lipsei resurselor financiare Administrarea locuințelor sociale este o problemă reală care merită o atenție specială. Ocupanţii plătesc o chirie mică, dar costurile întreținerii trebuie să fie suportate de autoritățile locale. Chiriașii pun problema lipsei sumelor necesare acoperirii costurilor de întreținere și a serviciilor, suprapopulării, condițiilor de locuire inadecvate, incertitudinii (contracte de închiriere foarte scurte, pentru perioade de 2-3 luni în unele cazuri), şi chiar problema amenințării cu evacuarea și hărțuirii din partea autorităților în unele cazuri. Autoritățile locale ridică alte probleme: ocupanţii nu-şi plătesc facturile la utilități și chiria, în plus, resursele de care dispun sunt insuficiente pentru a îmbunătăți condițiile din aceste blocuri de locuințe sociale. „Ghetoizarea” locuințelor publice Parțial din cauza caracterului inadecvat al fondului disponibil, sărăciei sau inexistenței fondului imobiliar nou, precum şi din cauza faptului că numai cei mai săraci membri ai societății trăiesc în aceste clădiri, blocurile de locuințe sociale sunt percepute, în general, ca „ghetouri”. Această concentrare a sărăciei coroborată cu separarea de restul societății a dus la o structură socială din ce în ce mai instabilă și nesatisfăcătoare în aceste comunități.

Programele de eficiență energetică Calitatea programelor de termoizolare Fiecare bloc supus reabilitării termice necesită un nivel semnificativ de investiții din partea autorităților administraţiei publice locale și a ocupanţilor, fiind esențial ca rentabilitatea acestor investiții să fie maximizată. Lipsa calității și durata lucrărilor de termoizolare pot să reducă semnificativ eficacitatea lucrărilor contractate și să ducă, de asemenea, la consecințe negative nedorite. De exemplu, lipsa ventilației controlate după lucrările de izolare poate să conducă la apariţia condensului, umezelii și la o calitate inadecvată a aerului în interiorul locuințelor; finisaje neadecvate ale izolației pereților exteriori (grosime insuficientă a straturilor finale sau părți expuse ale izolației) pot să ducă la deteriorarea sistemului și pierderea eficacității. Lipsa conștientizării publice În România există un fond semnificativ de clădiri reabilitate termic precum și clădiri noi care sunt eficiente energetic. Există o necesitate reală ca datele efective privitoare la raportul cost-beneficiu să fie colectate și diseminate public folosind un limbaj care să poată fi înțeles de populația generală, astfel încât populaţia să poată să înţeleagă proiectul respectiv din punct de vedere comercial sau economic, al costului și beneficiului. Lipsa datelor și a informațiilor adecvate pentru nZEB Pentru a demonstra respectarea cerințelor nZEB (clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero), proiectele-pilot sunt realizate, totuși, la scară redusă. Pentru a crește gradul de pregătire, este nevoie de o implicare mai mare în domeniu. Deficiențele programului existent pentru instalarea sistemelor de termoficare Programul existent pentru instalarea sistemelor de termoficare care utilizează energie regenerabilă este dezvoltat numai pentru locuinţe individuale, cu finanțare maximă acordată de 6.000-8.000 lei. Subvenția este suficientă numai pentru cele mai simple echipamente cu o perioadă de garanție de un an. În cazul panourilor solare, cele mai complexe, cu o contribuție termică ce poate fi utilizată pe tot parcursul anului, costul este de 3.000-5.000 euro. Programul nu acordă niciun fel de subvenții pentru blocurile de apartamente, în special pentru cele care sunt supuse reabilitării termice.

118

Capitolul V. Scopul şi obiectivele strategiei Scop: Identificarea măsurilor și crearea instrumentelor necesare în vederea asigurării accesului la condiţii de locuire adecvate pentru toate categoriile de persoane, până în anul 2030. Obiective generale: Obiectiv. 1. Realizarea reformei legislative și instituționale

Obiective specifice: 1.1. Armonizarea legislaţiei privind locuirea cu metodologiile și legislația privind urbanismul și amenajarea teritoriului; 1.2. Creșterea stocului de locuințe publice; 1.3. Instituirea unei singure categorii de „locuințe publice”; 1.4. Clarificarea rolului şi competenţelor tuturor actorilor implicaţi; 1.5. Creșterea nivelului de pregătire a personalului în rândul autorităţilor administraţiei publice locale cu responsabilităţi în domeniul locuirii. Obiectiv. 2 Asigurarea securității locuirii în față hazardurilor natural și antropice

Obiectiv. 3 Creşterea calităţii locuirii

Obiectiv. 4. Îmbunătăţirea condiţiilor de locuire pentru categoriile vulnerabile

Obiectiv. 5. Creşterea fondului de locuinţe publice

Obiectiv. 6 Dezvoltarea pieţei de locuinţe

119

Capitolul VI. Principii generale Prioritizare ● Definirea ariilor prioritare și prioritizarea măsurilor în funcție de nevoile reale (consolidarea seismică, îmbunătățirea locuințelor și cartierelor vechi, asistența în sectorul locuirii pentru persoanele sărace și vulnerabile, îmbunătățirea programului de locuințe sociale și facilitarea construirii de locuințe accesibile ca preț), precum și dezvoltarea unor instrumente și mecanisme de prioritizare. ● Prioritizarea programelor și proiectelor pentru o mai mare eficiență în vederea realizării obiectivelor, în special prin reformarea și propunerea unor noi programe în domeniul locuirii. ● Prioritizarea și coordonarea investițiilor și fondurilor, pentru o acțiune coerentă și eficientă, prin susținerea rolului consiliilor locale cu atribuții în acest domeniu și prin coordonarea fondurilor guvernamentale cu fondurile europene. Accesibilitate ● Asigurarea unor chirii accesibile ca preț și pe piața privată, prin susținerea sectorului privat. În paralel, facilitarea plății chiriilor și a cheltuielilor cu utilitățile prin instrumente precum subvenții sau vouchere, și prin asocierea datoriilor acumulate la cheltuielile cu utilitățile cu locatarii care acumulează respectivele datorii, pentru a nu fi tranferată datoria aferentă spațiului locativ următorului chiriaș/locator. ● Facilitarea accesului la proprietate prin îmbunătăţirea programelor precum Prima Casă. ● Accesul simplu la informații și asistență pentru demersurile privind solicitarea diverselor ajutoare și instrumente disponibile. ● Asigurarea accesului la locuințe adecvate pentru grupurile sărace și vulnerabile, spre exemplu prin adoptarea unor standarde simplificate și adaptate pentru aceste grupuri, precum și asigurarea unor locuințe adaptate anumitor grupuri precum persoanele cu dizabilități sau persoanele vârstnice. Facilitare ● Încurajarea construirii de locuințe publice prin instrumente care să ușureze sarcina financiară pentru Stat și prin mecanisme de parteneriat cu sectorul privat. ● Creșterea accesului autorităților administraţiei publice locale la fonduri și la asistență tehnică în domeniul locuirii, prin sistemul de finanțare din fonduri publice, revizuit, într-o manieră centralizată. ● Creșterea accesului la locuință al gospodăriilor, în funcție de nevoi, prin diferitele programe de susținere, precum și prin acordarea de subvenţii/vouchere pentru a permite accesul la locuințele din domeniul privat. Disponibilitate ● Creșterea fondului imobiliar public prin disponibilizarea clădirilor neutilizate sau abandonate și reabilitarea clădirilor vechi neutilizate în mod prioritar, precum și prin construirea de locuințe noi. ● Încurajarea implicării sectorului privat prin diferite mecanisme precum Acordurile de dezvoltare sau Parteneriatele Public-Privat, pentru dezvoltarea de locuințe sociale. Siguranţă ● Asigurarea siguranței fizice a clădirilor prin acțiuni de reducere a riscului seismic și acțiuni de reabilitare a clădirilor cu structuri nesigure. ● Asigurarea unor condiții de locuință sigure și decente tuturor categoriilor de populație. ● Asigurarea unei piețe imobiliare funcţionale, prin măsuri de reducere a pieței neoficiale de închiriere și protejarea persoanelor evacuate. Responsabilitate și Răspundere ● Clarificarea rolurilor și obligațiilor diferitelor părți implicate în domeniul locuirii. ● Responsabilizarea autorităților publice centrale și locale, și a asociațiilor de proprietari cu privire la obligațiile lor și modul de realizare a obiectivelor Strategiei Naţionale a Locuirii. ● Aplicarea responsabilităților autorităților administraţiei publice locale prin oferirea instrumentelor și resurselor necesare la îndeplinirea lor. ●

120

Transparență ● Transparență cu privire la alocarea de resurse publice către sectorul locuirii și transparență în ceea ce privește criteriile de alocare a locuințelor publice, care trebuie să fie uniformizate, motivate și accesibile publicului, la nivel naţional. ● Transparența diferitelor reguli aplicabile în sectorul locuirii, prin accesul publicului și promovarea lor, precum și transparența criteriilor de alocare a locuințelor și a subvențiilor, respectiv a deciziilor luate. Nediscriminare și Egalitate de șanse ● Asigurarea unui acces egal tuturor categoriilor de populație, fără ca dispozițiile legale să constituie sau să ducă la o formă de discriminare directă sau indirectă. ● Clarificarea și uniformizarea criteriilor de alocare a locuințelor sociale și a subvențiilor pentru locuire. ● Instruirea autorităților publice locale din domeniul locuirii și în domeniul asistenței sociale. Reducerea disparităților și Coeziune ● Diferitele inegalități din domeniul locuirii, fie teritoriale, fie legate de diversele situații socio-economice, trebuie să fie reduse pentru creșterea coeziunii. ● Disparitățile între mediul urban și mediul rural trebuie reduse prin susținerea calității locuirii în mediul rural. De altfel, zonele marginalizate urbane și rurale trebuie modernizate, punând accent pe așezările informale și locuințele în stare de degradare. ● Complementar cu această viziune, grupurile sărace și marginalizate din mediul rural și urban trebuie susținute pentru a putea beneficia de un acces egal la diferitele instrumente din domeniul locuirii.

121

Capitolul VII. Direcții de acțiune

Scop: Identificarea măsurilor și crearea instrumentelor necesare în vederea asigurării accesului la condiţii

de locuire adecvate pentru toate categoriile de persoane, până în anul 2030

Obiectivul 1. Realizarea reformei legislative și instituționale Primul obiectiv general al SNL care urmărește realizarea reformei legislative și instituționale va fi realizat prin modificări ale actelor normative primare112, cât și secundare ce reglementează programele privind construcţia/reabilitarea/modernizarea şi consolidarea diferitelor tipuri de locuinţe113. 1. Legea locuinței nr. 114/1996 va fi înlocuită cu un cadru general în care vor fi clarificate următoarele: - drepturile și obligațiile care decurg din proprietatea asupra locuinței. Vor fi precizate drepturile și obligațiile proprietarilor care decurg din proprietatea asupra locuinței: menţinerea construcţiei în condiţii de siguranţă, întreţinerea construcţiei şi instalaţiilor aferente şi luarea tuturor măsurilor în vederea neprejudicierii altor persoane/proprietari. - criteriile de eligibilitate pentru acordarea unei locuinţe publice ţinând cont de veniturile beneficiarilor. Vor fi reconsiderate criteriile de eligibilitate pentru facilitarea accesului la locuințe publice a categoriilor sociale cu cea mai mare nevoie, dar și categoriile de beneficiari. Alocarea locuințelor publice va fi realizată în baza criteriilor din normele de implementare. Vor exista prevederi care vor specifica că fondurile publice vor fi utilizate pentru ajutorarea celor cu venituri insuficiente pentru a își acoperi nevoile sub aspectul locuirii; - cadrul legal pentru interzicerea locuirii în structuri nesigure. Prevederile legale vor avea o clauză prin care autorităţile publice vor asigura sprijin adecvat gospodăriilor afectate și care vor fi supuse evacuării (locuire în structuri nesigure, care reprezintă pericol pentru viața proprietarilor/locatarilor). Va fi oferită cazare temporată în locuințe publice sau ajutor sub forma unor subvenţii/vouchere prin care gospodăriile pot închiria temporar locuințe private. Pentru consolidarea locuințelor nesigure a căror proprietari refuză evacuarea se va recurge la instituirea unui mecanism de expropriere și consolidare a respectivelor locuințe; - segregare spațială. Va fi definită segregarea spațială în cadrul noii forme a legii locuinței. MDRAPFE va monitoriza toate programele de locuire pentru a stabili dacă acestea sunt implementate respectând principiul desegregării spațiale și prevenind marginalizarea socială (segregarea socială). Vor fi respectate prevederile Art. 16 din Convenția cadrul pentru protecția minorităților naționale. În sens sociologic, segregarea se referă la separarea teritorială și, implicit, socială a diferitelor categorii sociale cu caracteristici rasiale, etnice, culturale, socioprofesionale sau de venit diferite. Aceasta are întotdeauna un aspect fizic-teritorial. Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 33/1995, România, alături de alte 39 de state europene, a ratificat Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995. Astfel, conform art. 16 din Convenția-cadru, statele se obligă să se abţină de la luarea măsurilor care, modificând proporţiile populaţiei din arii locuite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, sunt îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor decurgând din principiile înscrise în această convenţie-cadru. - reglementările necesare pentru instituirea unui sistem de colectare periodică a datelor de către MDRAPFE (transmitere, colectare, analiză) în vederea fundamentării viitoarelor politici şi programe de finanţare privind locuinţele sociale, care va fi făcut public anual. Monitorizarea nevoii diferitelor categorii de persoane pentru diferite soluții de locuire este esențială pentru direcționarea și ajustarea programelor în domeniul locuirii în vederea unei alocări bugetare eficiente. MDRAPFE va crea o platformă de monitorizare în domeniul locuirii, care urmează să supervizeze investiţiile publice din sectorul locuirii precum şi datele privind fondul locativ existent şi nevoile de locuinţe;

112 Codul civil, Codul fiscal, Legea locuinţei nr. 114/1996, Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, OUG nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe) 113 Programul de constructii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, derulat prin ANL - Lege nr. 152/1998; Programul de construcţii sociale pentru comunităţile de romi, derulat prin ANL - HG nr. 1237/2008; Programul de construcţii locuinţe cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat - HG nr. 352/2012; Programul “Renaşterea satului românesc – 10 case pentru specialişti” - HG nr. 151/2010; Programul de construcţii de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi din casele naţionalizate - OUG nr. 74/2007; Programul de construcţii de locuinţe sociale - Lege nr. 114/1996; Programul privind asigurarea primelor de stat pentru economisirea şi creditarea în sistem colectiv - OUG nr. 99/2006; Programe anuale de acţiuni privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic – OG nr. 20/1994).

122

- regimul juridic al situațiilor de locuire informală (identificarea situațiilor, stabilirea atribuțiilor autorităţilor administraţiei publice locale în care asemenea aşezări se regăsesc) pentru a permite autorităților publice locale să poată acționa direct atunci când constată existenţa acestora; - procentul minim de locuinţe din total locuinţe construite pentru persoane cu dizabilităţi şi vârstnici, respectând cadrul normativ în vigoare. Noua Lege a locuinţei va include prevederi referitoare la obligativitatea autorităţilor administraţiei publice ca un procent de minim 2% din locuinţele publice construite, dar nu mai puţin de o unitate locativă pe condominiu, să fie proiectate şi construite în vederea asigurării utilizării acestora de către persoanele cu dizabilităţi şi vârstnici, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi cu normativele tehnice în domeniu; - interzicerea prin lege a evacuărilor forțate din imobile aflate în proprietatea publică a autorităţilor publice centrale/locale fără consultarea prealabilă a celor evacuaţi şi fără a fi urmată de asigurarea unor locuinţe alternative. Cadrul legal va fi revizuit pentru interzicerea evacuării fără soluție de locuire adecvată și accesibilă populației evacuate. Persoanele, chiar și cele care nu dispun de mijloace de subzistență, trebuie să beneficieze de asistență din partea autorităților care au responsabilitatea de a găsi, în limita resurselor disponibile, diferite soluții durabile de relocare, înaintea evacuării efective; - regulamentele și criteriile care se aplică în cazul persoanelor evacuate, aflate în riscul iminent de a fi evacuate sau persoane fără adăpost, astfel încât acestea să primească suport instituțional la locuire de urgență. Noua Lege a locuinţei va conţine prevederi legislative care să stabilească procedure şi criterii aplicabile persoanelor evacuate, aflate în riscul iminent de a fi evacuate sau persoane din adăposturi astfel încât acestea să primească suport instituțional la locuire de urgență; - drepturile şi obligaţiile proprietarilor de locuinţe şi drepturile şi obligaţiile chiriaşilor. Noua Lege a locuinţei va reglementa raporturile dintre proprietar (locator) şi chiriaş (locatar); - cadrul legal cu privire înfiinţarea şi rolul Cooperativelor de locuinţe pentru stabilirea aplicării efective a prevederilor legale în cazul acestei forme de asociere. - reglementarea strictă și transparentă a modalităților prin care administrațiile publice locale pot beneficia de sprijin financiar de la bugetul de stat în vederea asigurării accesului la locuință adecvată a persoanelor marginalizate social, conform Legii nr. 116/2002, cât şi clarificarea obligaţiilor autorităţiilor administraţiilor publice locale de a asigura accesul persoanelor marginalizate social la locuinţe adecvate, inclusiv prin măsuri pozitive recunoscute ca măsuri ce se impun în relaţiile cu grupurile defavorizate în conformitate cu legislaţia în vigoare privind anti-discriminarea. Se vor avea în vedere corelarea măsurilor privind accesul persoanelor fără adăpost la locuinţe publice cu măsurile privind asistenţa socială în conformitate cu legislaţia în vigoare. Autoritățile administrației publice locale vor avea obligaţia de a face publice, prin afișare într-un loc accesibil publicului, și/sau pe site-ul instituției, după caz, datele privind numărul de locuințe pe care le dețin în proprietate și în administrare, în funcție de destinația acestora, gradul de ocupare a acestora, precum și hotărârile prin care au fost aprobate listele cu solicitanţii care beneficiază de respectivele locuinţe; 2. Se va avea în vedere și armonizarea legislației privind locuirea cu metodologiile și legislația privind urbanismul și amenajarea teritoriului prin: promovarea noii legi a locuinței și a legii regenerării urbane; instituirea prin lege a obligativității ca toate unitățile administrativ teritoriale cu o populație de peste 10.000 locuitori să întocmească un Plan Local de Locuire (PLL) care să fie revizuit anual. Planul va aborda în principal problema locuinţelor sociale/publice şi a comunităţilor marginalizate şi măsuri pentru soluţionarea acestor probleme. PLL va deveni instrumentul de observare, definire şi programare a investiţiilor şi acţiunilor în domeniul locuirii la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale, în vederea rezolvării nevoii de locuinţe, a conservării şi reabilitării fondului de locuinţe existent şi asigurării coeziunii sociale şi teritoriale, dar și un suport de dialog constant între autoritățile publice şi colectivităţile locale, prin definirea şi punerea în aplicare a unei politici locale de locuit (construcţii de locuinţe, finanţare etc). PLL va asigura definirea obiectivelor şi coordonarea acţiunilor din domeniul locuirii şi construcţiei de locuinţe în corelare cu Strategia Naţională a locuirii. Obiectivele și măsurile înscrise în PLL se vor stabili pentru o perioadă de minim 5 ani. Documentul va cuprinde partea de diagnostic a situației locuirii - structura fondului de locuințe (inclusiv expertiza tehnică a structurilor), repartiția teritorială a acestuia, indicatorilor locuirii și structurilor socio-rezidențiale. Pe baza acestora se vor defini și preciza nevoile specifice de locuire ale localității, cu precizarea obiectivelor de dezvoltare rezidențiale viitoare precum și o evaluare a costurilor necesare realizării viitoarelor proiecte, deci, obiectivele și acțiunile prin care acestea vor fi atinse.

123

PLL va fi elaborat conform structurii stabilite de normele metodologice de către MDRAPFE. PLL trebuie să prezinte principalele orientări ale politicii administraţiei locale în domeniul locuirii prin care să se urmărească: conservarea așezării/orașului, făcându locuirea accesibilă tuturor categoriilor socio-profesionale; atragerea tinerilor activi de care localitatea are nevoie pentru asigurarea viitorului; oferirea de soluții adaptate de locuire pentru persoanele vârstnice; asigurarea mixității sociale și a diversității în cadrul stocului de locuințe; și evitarea extinderilor necotrolate a intravilanului și risipa terenurilor. Mecanismele de finanțare la care vor avea acces autorităţile administrațiile publice locale vor fi reglementare prin proiectul legii locuinței avându-se în vedere măsurile de regenerare urbană ca priorităţi în alocarea fondurilor pentru investiţii. 3. Pentru creșterea stocului de locuințe publice se are în vedere, la nivel normativ: - reducerea suprafețelor minimale (până la 15%) prevăzute în legislaţia în vigoare, exclusiv în cazul locuinţelor publice. Această modificare va avea impact în reducerea costurilor de construcție, a cheltuielilor curente pentru plata utilităţilor şi a costurilor de întreţinere a locuinţelor publice; - instituirea unei clauze de achiziție pentru clădirile vacante şi neutilizate, inclusiv cele istorice. Statul va utiliza prerogativele de achiziție pentru clădiri vacante și neutilizate, dar și prerogativele de achiziţie a clădirilor istorice (monumente istorice vacante) neutilizate şi care sunt în stare precară – în baza unei politici care să instituie îmbunătăţiri ale tuturor clădirilor istorice deţinute în proprietate privată într-o anumită perioadă prevăzută. Clădirile vacante și neutilizate îndelung, dar și cele istorice, ambele categorii fiind în proprietate publică fără a beneficia de reabilitare, vor putea fi achiziționate/dobândite de către autoritățile administrației publice locale pentru a le consolida/reabilita, cu finanţare de la bugetul local sau bugetul de stat, după caz. În plus, clădirile deţinute în proprietate privată care sunt certificate ca monumente istorice, dar care sunt vacante şi neutilizate pe o perioadă extinsă şi care sunt avariate, pot fi cumpărate cu drepturi de preempţiune de către statul român prin Ministerul Culturii (conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice). Acest cadru legal trebuie să permită conservarea, regenerarea şi, dacă este posibil, schimbarea destinaţiei acestor clădiri; - instituirea unei singure categorii, cea de „locuințe publice”, aşa încât toate locuințele aflate în proprietate publică şi privată a autorităţilor administraţiei publice centrale (cu excepţia locuinţelor de protocol, reglementate conform legislaţiei în vigoare) şi locale, respectiv locuinţele aflate în propietatea publică şi privată a unităţilor administrativ teritoriale şi locuinţele aflate în proprietatea publică şi privată a autorităţilor administraţiei publice centrale, indiferent de folosință, să fie încadrate în această singură categorie. Sunt vizate trei obiective importante: construcția și administrarea locuințelor publice viabile din punct de vedere economic pentru consiliile locale; oferta de locuințe publice mai receptivă la cererea predominantă; combaterea ghetoizării locuințelor sociale. Aceste locuințe vor putea fi construite şi administrate prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe; 4. Va fi revizuit cadrul legal pentru definirea rolului şi competenţelor tuturor instituțiilor cu atribuțiuni în implementarea politicilor publice de locuire, respectiv autorităţile administraţiei publice centrale şi locale. Noua Lege a Locuinţei va reglementa atribuţiile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi va clarifica limitele de competenţă ale fiecarei autorităţi publice implicate, astfel încât la identificarea unei probleme, să poată fi uşor stabilită autoritatea publică cu competenţe în soluţionarea acesteia, competenţele partajate ale autorităţilor administraţiei publice trebuind să fie detaliate şi delimitate; 5. Creșterea nivelului de pregătire a personalului din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale cu responsabilităţi în domeniul locuirii va fi asigurat prin dezvoltarea unui program structurat de pregătire (trei module tematice). Obiectivul 2. Asigurarea securității locuirii în față hazardurilor naturale și antropice. Al doilea obiectiv al SNL, asigurarea securității locuirii în fața hazardurilor naturale și antropice va fi atins prin următoarele măsuri: 1. Elaborarea unui Plan de atenuare a riscului seismic pentru toate clădirile rezidenţiale clasificate ca nesigure din punct de vedere structural. Acțiunile care vor fi finanțate vor trebui să implice activ comunitatea ocupanților clădirilor vizate pentru a crește nivelul de conștientizare și a facilita procesul de relocare. Planul va avea o componentă de reevaluare a clădirilor din grupele de risc seismic și va realiza o inventariere a celor încadrate în aceeași grupă de risc. Intervențiile necesare vor fi cunatificate în termeni de cerințe bugetare, etapizare, prioritizare şi succesiune.

124

2. Furnizarea cazării temporare pentru ocupanţi pe durata lucrărilor de consolidare şi reabilitare ca urmare a implementării planului de atenuare a riscului seismic pentru clădirile rezidențiale clasificate ca structural nesigure. Nevoia urgentă de reabilitare seismică va necesita un plan prin care să se asigure că ocupanţii sunt mutaţi temporar din clădirile aflate în risc seismic, în locuinţe temporare. Va trebui ca aceste locuinţe să fie furnizate de către autorităţile publice. Deoarece ar dura câţiva ani să se construiască un fond adecvat de locuinţe publice care să poată fi utilizate în acest scop, alte alternative pot fi avute în vedere între timp: oferirea unor stimulente mai flexibile pentru ca gospodăriile să elibereze spaţiile ocupate, de exemplu, subvenţii sau vouchere pentru închirierea de locuinţe acordate gospodăriilor relocate. 3. Modificarea programului anual de acţiuni privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la constucţiile cu destinaţia de locuinţe multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public în sensul subvenţionării progresive de la bugetul de stat a cheltuielilor pentru locuințele aflate în proprietatea gospodăriilor cu venituri mici. Finanțarea lucrărilor de reabilitare/demolare și reconstrucție este asigurată în mare parte de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, dar presupune o parte de co-finanţare de la proprietari, în funcţie de nivelurile de venituri ale acestora. În cazul gospodăriilor sărace valoarea contribuţiilor acestor gospodării va fi completată cu granturi: pentru gospodăriile aflate în centila de venit 0-30, valoarea contribuţiei nu va depăși 10% din venitul gospodăriei, orice sume de bani datorate în plus faţă de această sumă trebuie suplimentate cu fonduri de la bugetul de stat sau local; gospodăriile aflate în centila de venit 30-50, contribuţia nu va depăşi 15% din venitul gospodăriei, orice valoare în plus trebuie suplimentată printr-un grant; gospodăriile cu câştiguri aflate deasupra medianei veniturilor vor suporta în întregime contribuţia, fără niciun alt element de subvenţie (Tabelul 15). Acest tip de subvenţie progresivă va asigura că toţi proprietarii contribuie la costul consolidării şi, în acelaşi timp, direcţionează asistenţa financiară specială către persoanele care au cea mai mare nevoie de ea. Un aspect foarte important este asigurarea faptului că aceste măsuri nu impun o povară disproporţionată gospodăriilor sărace care locuiesc în aceste clădiri.

Tabelul. 15.Exemplu de schemă de subvenţii propuse pentru reabilitarea seismică

Centile de venit Costul reabilitării Costul strămutării temporare

Contribuţia proprietarului

Componenta de grant

Componenta de grant (valoarea voucherului)

0-30 10% din VG ‘X’ – 10%(VG) 100%(CSP)

31-50 15% din VG ‘X’ – 15%(VG) 100%(CSP)

51-75 ‘X’ 0 50%(CSP)

76-100 ‘X’ 0 25%(CSP)

Notă: - „X” reprezintă partea din costurile de reabilitare pentru fiecare locuinţă în parte. Reprezintă o cotă din valoarea totală a costului reabilitării clădirii care nu este co-finanţat de la bugetul de stat. Se calculează împărţind respectiva sumă la cota procentuală a spaţiului locuinţei deţinute de fiecare gospodărie - CSP: Chiria standardizată pe piaţă - VG: Venitul gospodăriei

4. Identificarea de soluții de relocare pentru așezările informale expuse hazardurilor naturale și antropice: construcţia locuinţelor publice, iniţierea unui program naţional de sprijinire a autorităţilor publice locale pentru finanţarea familiilor în vederea construirii locuinţelor în zone neafectate de risc natural şi antropic prin concesionarea de terenuri şi subvenţii pentru reconstrucţie. 5. Având în vedere faptul că numărul de locuinţe asigurat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008, este de aprox. 18% din numărul total de locuinţe existente la nivel naţional, şi ţinând cont de faptul că asigurarea obligatorie şi scopul reglementării acestei asigurări reprezintă o asigurarea cu caracter de solidaritate, se consideră necesare modificarea reglementărilor în vigoare cu scopul creşterii numărului de asiguraţi, creşterii valorii asigurate fără afectarea primei cuvenite pentru valorile asigurate şi eliminarea excepării locuinţelor încadrate prin raport de expertiză tehnică în una din clasele de risc seismic, inclusiv clasa I de risc seismic.

125

În lipsa acestor măsuri, caracterul de solidaritate al asigurării obligatorii PAD nu poate fi invocat, iar menţinerea valorii asigurate a locuinţelor la cuantumul reglementat în prezent face neatractivă această asigurare pentru beneficiari. Totodată, autorităţile administraţiei publice locale, în baza prevedrilor legale, sunt obligate să aplice legea în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor prevăzute de aceasta. 6. Având în vedere faptul că până în prezent autorităţile administraţiei publice s-au blocat în etapele de intervenţie asupra clădirilor cu risc seismic de refuzul proprietarilor respectivelor imobile, este necesară reglementarea şi soluţionarea acestor aspecte. În acest sens, se consideră necesar ca în caz de refuz al proprietarilor, accesul pe proprietate şi lucrările de consolidare în vederea reducerii riscului seismic al clădirilor de locuinţe să se facă prin dispoziţie a primarului. Astfel, dacă este necesar, primarul va putea dispune restrângerea folosinţei încăperilor din construcţiile supuse lucrărilor respective sau evacuarea temporară, pe timpul desfăşurării lucrărilor de intervenţie a construcţiilor în cauză, a persoanelor care nu au eliberat în termen spaţiul deţinut în construcţiile supuse consolidării. Decizia de evacuare temporară poate avea caracter executoriu de la data ofertei unei locuinţe de necesitate pentru cazare pe perioada execuţiei lucrărilor de intervenţie și va putea fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite. Obiectivul 3. Creşterea calităţii locuirii Obiectivul privind creșterea calității locuirii va fi realizat prin următoarele activități: 1. Acordare de asistenţă tehnică şi financiară asociaţiilor de proprietari pentru creșterea eficienței energetice și reparații structurale/îmbunătățire a aspectului condominiilor. Programul, finanțat de la bugetul de stat și local, va asigura asistență tehnică și financiară asociaţiilor de proprietari pentru modernizarea „completă” a clădirilor cu mai multe apartamente, inclusiv termoizolarea pereţilor, acoperișurilor, uşilor/ferestrelor, spaţiilor comune, îmbunătăţirea sistemelor de termoficare, modernizări legate de racordarea la utilităţi, reparaţii structurale/ de îmbunătăţire a aspectului, instalarea de contoare– şi nu doar în termoizolare, aşa cum se practică în prezent. Lucrările de reabilitare se pot desfășura în mai multe faze. Gospodăriilor cu venit redus vor beneficia de alocaţii speciale/granturi pentru efectuarea aceloraşi lucrări. Prin POR 2014-2020, în cadrul Axei prioritare 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon pot fi finanţate investiții în creșterea eficienței energetice a clădirilor publice deținute și ocupate atât de autoritățile locale, cât și de autoritățile centrale, a clădirilor rezidențiale, a sistemelor de iluminat public, precum și investiții destinate reducerii emisiilor de CO2 în mediul urban, bazate pe planuri de mobilitate urbană durabilă. Beneficiarii sunt unităţile administrativ-teritoriale, respectiv autoritățile şi instituţiile publice centrale, precum şi parteneriate ale acestora, autorităţile administraţiei publice locale ca reprezentanţi ai APL, autorităţile administraţiei publice locale şi parteneriate ale acestora. 2. Corelarea măsurilor privind eficienţa energetică cu cele de consolidare a clădirilor. Se vor prioritiza investițiile realizate prin cele două programe, de consolidare a clădirilor (dacă este necesar) şi ulterior de eficiență energetică. 3. Elaborarea unui program privind subvenţionarea lucrărilor de consolidare şi creştere a eficienţei energetice a imobilelor individuale aparţinând gospodăriilor cu venituri reduse. Va fi implementat un program privind subvenţionarea lucrărilor de consolidare şi creştere a eficienţei energetice a locuinţelor individuale aparţinând gospodăriilor cu venituri reduse. 4. Elaborarea unui program național pentru reabilitarea clădirilor şi cartierelor istorice. Asociațiile de proprietari vor putea beneficia de asistență financiară pentru întreţinerea şi îmbunătăţirea propriilor clădiri. Va fi asigurată o cofinanţare de la bugetul de stat şi local care să acopere 50-80% din costul reparaţiilor. Aceasta va putea fi acordată AP-urilor care îndeplinesc anumite criterii de eligibilitate Contribuţia AP (20-50% din costul reparaţiilor) poate proveni din rezervele de numerar ale AP, dacă sunt disponibile, sau printr-un împrumut de la o bancă comercială care poate fi garantat din surse de la bugetul de stat. Granturi suplimentare vor fi acordate gospodăriilor sărace, cele al căror venit se află sub venitul mediu, pentru a asigura că povara costului aferent locuirii şi tuturor utilităţilor combinate nu depăşeşte 30-40% din venitul lunar. Proprietarilor clădirilor rezidenţiale istorice/locuinţelor li se va oferi asistenţă tehnică şi financiară (buget de stat sau buget local), în vederea efectuării de îmbunătăţiri. Această asistenţă ar putea avea forma unui grant sau cofinanţare întrucât costul poate fi prea ridicat pentru a putea fi suportat de o gospodărie individuală sau de către AP, iar îmbunătăţirea acestor clădiri este în interes public general. 5. Planificarea dezvoltării urbane prin condiţionarea eliberării autorizaţiilor de construire de existenţa infrastructurii edilitare. 6. Continuarea Programului Național de Dezvoltare Locală. 7. Continuarea Programului naţional de investiții de interes public sau social.

126

8. Continuarea programelor de reabilitare termică: Programul naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe şi Programul de reabilitare termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală. 9. Continuarea Programului Termoficare 2016-2020 Căldură și Confort, componenta de reabilitare a sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică. 10. Continuarea implementării Programelor Operaţionale. Obiectivul 4. Îmbunătăţirea condiţiilor de locuire pentru categoriile vulnerabile Obiectivul prin care se urmărește îmbunătățirea condiţiilor de locuire pentru categoriile vulnerabile va fi realizat prin următoarele activități: 1. Acordarea subvenţiei/vouchere pentru plata chiriei şi/sau utilităţilor pentru gospodăriile cu venituri reduse. Politica actuală privind locuinţele sociale prevede subvenţionarea chiriei datorate, stabilind nivelul acesteia la 10% din venitul familiei, indiferent de costul locuinţei. Calculul subvenţiilor pentru locuire şi energie va trebui să ţină seama de faptul că gospodăriile cele mai sărace nu pot să aloce peste 10-15% din venituri pentru locuinţă şi costurile utilităţilor, luate împreună. Pentru gospodăriile cu venit mai mic de 150 EUR pe lună, subvenţia va fi revizuită astfel încât gospodăria să nu plătească peste 10% din venit pe chirie şi facturile pentru utilităţi, luate împreună. În absenţa unor locuinţe publice adecvate sau în cazurile în care construirea de locuinţe publice noi nu este fezabilă din motive logistice sau financiare, autorităţile administraţiei publice locale pot acorda, cu spijin din partea administrației publice centrale, subvenţii/vouchere pentru închiriere. În cadrul unei astfel de scheme, gospodăria eligibilă poate găsi o altă locuinţă privată de închiriat şi poate primi o subvenţie de la guvern pentru a putea suporta chiria. Cota din chirie care este asigurată prin subvenţie trebuie să fie progresivă şi să vizeze persoanele care au cea mai mare nevoie – de exemplu, valoarea voucherului poate să fie de 100% din chiria standardizată pe piaţă (CSP) pentru gospodăriile aflate în centila 0-30 de venit şi 80-90% pentru gospodăriile aflate în centilele de venit 30-50; 80% pentru centilele de venit 51-70 etc. 2. Elaborarea unui program de modernizare a locuinţelor din zonele urbane şi rurale propus pentru a răspunde nevoilor comunităţilor marginalizate şi vulnerabile complementar mecanismelor de finanţare din Programul Operaţional Regional, Axa 9 - Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban, bazat pe Dezvoltarea Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunităţilor – DLRC. 3. Elaborarea unui program național pentru sprijinirea autorităţilor administrațiilor publice locale în asigurarea condiţiilor de locuire adecvate prin măsuri de combatere a insalubrității locuinţelor. Programul național va sprijini financiar autorităţile administrației publice locale în asigurarea condiţiilor de locuire adecvate prin combaterea insalubrității locuinţelor. Vor avea prioritate locuinţele individuale aflate în proprietatea familiilor sau persoanelor fără venit sau cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea. Identificarea condiţiilor de locuit insalubre se va realiza în urma aplicării grilelor de analiză elaborate în cadrul Metodologiei de analiză și intervenție cu privire la habitatul insalubru. 4. În lipsa fondurilor necesare întreţinerii locuinţelor şi asigurării accesului la serviciile de utilităţi publice, situaţie coroborată cu limitările bugetare ale autorităţilor administraţiei publice locale, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurile Europene trebuie să îşi consolideze programul de construire a locuinţelor publice sociale, iar în acelaşi timp, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale trebuie să intervină prin acordarea de ajutoare şi prestaţii sociale persoanelor aflate în risc de sărăcie în vederea asigurării "coşului zilnic" şi în vederea asigurării accesului la serviciile de bază, inclusiv la locuire (sume necesare achitării chiriei, utilităţilor şi a costurilor de întreţinere a imobilelor). În acest sens, la alocarea oricăror tipuri de locuinţe publice beneficiarilor, criteriul principal care trebuie să stea la baza priorităzării alocării acestora trebuie să fie venitul beneficiarilor. Astfel, statul, prin APC şi APL trebuie să asigure măsuri de sprijin (prin subvenţii, acces la locuinţe şi acces la servicii sociale) numai persoanelor care, fără intervenţia statului nu ar putea beneficia de toate drepturile prevăzute de legislaţie şi, în condiţii normale, nu ar putea să îşi asugure accesul la serviciile minime de bază necesare unui trai decent. În acest sens, statul trebuie să intervină, prin programe şi politici, pentru a satisface nevoile persoanelor aflate în situaţiile menţionate anterior. Totodată, în cazul persoanelor/familiilor/gospodăriilor a căror venituri depăşesc venitul mediu net pe economie pe membru de familie, atât statul cât şi autorităţile administraţiei publice locale, prin programele pe care le derulează, nu trebuie să intervină, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de mai sus (Figura 75 şi 76).

127

Figura 75. Propunere privind evoluţia subvenţiei chiriei pentru locuinţele sociale în raport cu veniturile beneficiarilor

Figura 76. Propunere privind evoluţia valorii chiriei pentru locuinţele ANL în raport cu veniturile beneficiarilor

5. Având în vedere Decizia (UE) 2015/1601 a Consiliului din 22 septembrie 2015 de instituire a unor măsuri provizorii în domeniul protecției internaționale în beneficiul Italiei și al Greciei, obligaţiile României în calitate de stat membru a Uniunii Europene, decizia Curţii Europene de Justiţie în Cauzele C-643/15 și C-647/15 prin care au fost respinse acțiunile introduse de Republica Slovacă și de Ungaria, precum şi necesitatea luării unor măsuri urgente în vederea creşterii siguranţei cetăţenilor, se consideră necesare luarea măsurilor pentru consolidarea Programului de construcţii locuinţe publice sociale şi creşterea finanţării în zonele în care se estimează o creştere a numărului de persoane care vor primi o formă de protecţie în România (ca urmare a măsurilor provizorii în domeniul protecției internaționale în beneficiul Italiei și al Greciei, conform Deciziilor (UE) 2015/1523 şi 2015/1601 ale Consiliului), astfel încât să fie soluţionate atât cererile de locuinţe sociale ale cetăţenilor români dar şi a cetăţenilor care solicită şi dobândesc o formă de protecţie în România.

128

Obiectivul 5. Creşterea fondului de locuinţe publice Obiectivul prin care se urmărește creșterea fondului de locuințe publice va fi realizat prin următoarele activități: 1. Evaluarea programelor publice existente privind locuirea. Analiza datelor colectate periodic de către MDRAPFE în vederea fundamentării viitoarelor politici şi programe de finanţare privind locuinţele publice având ca rezultat o bază de date cu stocul de locuințe publice și un raport de evaluare referitor la implementarea programelor publice privind locuirea, care va fi actualizat o dată la doi ani. Analiza şi evaluarea grupurilor vulnerabile (persoane fără adăpost, tineri care părăsesc sistemul de protecţie, foşti deţinuţi, persoane evacuate din casele retrocedate, persoane dependente de droguri etc.), în vederea stabilirii necesarului de locuinţe pentru acestea şi a bugetului aferent, va fi realizată de Ministerul Muncii şi Justiţiei sociale. 2. Implementarea noilor standarde de construire a locuințelor publice (suprafețele minimale prevăzute în legislaţia în vigoare, exclusiv în cazul locuinţelor publice). Prin reducerea suprafețelor minimale (până la 15%) prevăzute în legislaţia în vigoare, exclusiv în cazul locuinţelor publice se urmărește reducerea costurilor de construcție, a cheltuielilor curente pentru plata utilităţilor şi a costurilor de întreţinere a locuinţelor publice. 3. Achiziționarea clădirilor vacante și neutilizate, inclusiv cele istorice utilizând clauză de achiziţie din noul cadru legal. Utilizarea clauzei de achiziție pentru clădirile vacante şi neutilizate, inclusiv cele istorice va permite statului să achiziționeze clădiri vacante și neutilizate, inclusiv istorice. 4. Utilizarea parteneriatelor de tip PPP sau construire – exploatare – transfer. Autorităţile locale pot atrage sectorul privat prin intermediul PPP-urilor şi al Acordurilor de dezvoltare (AD-uri) pentru construirea de locuinţe private accesibile ca preţ şi chiar pentru construirea de locuinţe publice. Parteneriatele Public-Privat (PPP) pot fi înţelese drept angajamente contractuale între o entitate guvernamentală şi o companie privată, în cadrul cărora compania privată foloseşte resursele Guvernului şi împarte riscul, urmând îndrumările guvernului privind furnizarea de locuinţe la preţ accesibil (Anexă). 5. Continuarea programelor de construcție a locuințelor publice realizate cu sprijin din fonduri de la bugetul de stat: Programul de construcţii de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi din casele naţionalizate şi Programul de construcţii de locuinţe sociale conform Legii nr. 114/1996. 6. Stoparea vânzării Locuinţelor pentru tineri construite de ANL. Locuințele cu chirii subvenționate construite pentru tineri de către ANL nu vor mai fi vândute, ci vor intra în fondul de locuințe publice. Obiectivul 6. Dezvoltarea pieţei locuinţelor Obiectivul prin care se urmărește dezvoltarea pieței locuințelor va fi realizat prin următoarele activități: 1. Continuarea derulării Programului de garantare ”Prima Casă”,având în vedere maturitatea schemei și rezultatele la care s-a ajuns prin implementarea programului Prima Casă. 2. Aplicarea cotei reduse de TVA pentru achiziționarea locuințelor private. Va fi continuată să fie aplicată cota redusă de TVA de 5% pentru livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 m2, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie, care: (i) în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă în proprietate pe care au achiziţionat-o cu cota de 5%; (ii) în cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nicio locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%. 3. Programe privind asigurarea primelor de stat pentru îmbunătățurea calității locuirii. Se va continua oferirea primei de stat persoanelor fizice cu cetăţenia română şi cu domiciliul stabil în România care au încheiat contracte de economisire/creditare pentru domeniul locativ. 4. Continuarea Programului de construcţii de locuinţe prin credit ipotecar.

http://www.mdrap.ro/lucrari-publice/-1763/-8348




129

ANEXĂ Tabel - Cadrul general privind rolurile partenerilor publici şi privaţi din PPP-urile pentru locuinţe

Partener Relaţie Responsabilităţi Stimulente pentru proiect

Organism public (agenţie autonomă semi-guvernamentală finanţată de ministerul relevant; cadru public-public)

Încheierea PPP-ului cu dezvoltatorul privat. Distribuirea profiturilor conform schemei stabilite în avans.

Asigură infrastructura de bază pentru a menţine costurile la un nivel redus şi pentru a atrage parteneri din sectorul privat

Stimulente pentru construirea unor locuinţe accesibile ca preţ, inclusiv facilităţi fiscale sau teren gratuit

Dezvoltator privat Încheierea PPP-ului cu organismul public prin cereri de ofertă şi cereri de deviz. Distribuirea profiturilor conform schemei stabilite în avans.

Oferă detaliile proiectului, expertiza şi finanţarea

Posibilitatea aplicării subvenţionării încrucişate pentru a asigura accesibilitatea ca preţ a locuinţelor

Tabel - Componentele obişnuite ale unui PPP pentru locuințe

Fază Proces

Delegarea autorităţii de control şi decizie

Companiei private i se acordă autoritate deplină pentru a lua decizii privind partea practică, financiară şi de exploatare, conform unui set de condiţii prevăzute în actul de constituire al PPP.

Delegarea riscurilor către compania privată

În mod obișnuit, compania privată își asumă riscurile majore legate de derulare, precum finalizarea construcției, costul construcției, riscul de depășire a costurilor, termenul de livrare, prețul de livrare, garanția materialelor și manopera.

Împărţirea riscurilor Unele riscuri precum dezastrele naturale sau riscurile necomerciale (de exemplu, riscurile politice) vor fi repartizate sau împărțite între cele două părți. Factorii controlabili legați de executarea proiectului sunt alocați părții private în timp ce factorii imprevizibili sunt partajați.

Împărţirea rezultatelor pozitive

Majoritatea PPP prevăd că în cazul în care lucrurile merg mult mai bine decât s-a prevăzut, beneficiul economic va fi alocat atât companiei private, cât și entității publice.

Mecanisme de prevenire a „profitului prin speculă”

De obicei, guvernele doresc să vadă o structură transparentă a costurilor, astfel încât să poată fi sigure că obțin valoarea propusă în planul proiectului. PPP-urile ar trebui să ofere mecanisme care să prevină falsul în declarații și obținerea profitului prin speculă.

Întocmirea unor acte juridice oficiale pentru înfiinţare

În momentul semnării actelor juridice, ambele părți încheie PPP.

Soluţionarea litigiilor în instanţă

Oricare dintre părțile din cadrul unui PPP în domeniul locuirii are în general dreptul de a deschide acțiune în instanță împotriva celeilalte.

Încheierea PPP PPP-urile în domeniul locuirii sunt încheiate pe o durată determinată. La un moment stabilit sau într-o anumită fază a proiectului, entitatea asociată este desființată, iar una dintre părți se retrage pentru a-i permite celeilalte să rămână în postul de conducere, sau controlul asupra activelor este asumat de cumpărătorii de locuințe ca persoane fizice sau în cadrul Asociației de proprietari.

Sursă: Raportul Băncii Mondiale realizat în cadrul proiectului „Coordonarea şi selecţia eficientă şi transparentă a proiectelor de infrastructură finanţate din instrumente structurale şi de la bugetul de stat pentru perioada 2014 - 2020”.

130

Utilizarea PPP-urilor pentru crearea unui fond nou de locuințe publice În vederea construirii de locuințe sociale ar putea fi încheiate parteneriate cu dezvoltatori privați în cadrul acordurilor de tip construire – exploatare – transfer (Build Operate Transfer - BOT). În cadrul unui astfel de acord, autoritatea locală ar pune la dispoziție terenul și infrastructura, iar sectorul privat ar construi locuințele, ar încasa chiriile și le-ar păstra pentru o perioadă de timp fixă (de obicei 30 de ani), iar ulterior dreptul de proprietate ar fi transferat autorității locale. Chiriile ar fi putea stabilite la niveluri suficiente pentru a permite o rentabilitate modestă și ar face obiectul procedurilor de revizuire prevăzute în acordul BOT. Parteneriatele public privat au fost utilizate cu mare succes pentru a construi și întreţine o mare parte dintre locuințele destinate persoanelor cu venituri reduse în țările dezvoltate, cum ar fi Statele Unite, Australia, Irlanda și Marea Britanie. În cea mai mare parte, abordarea PPP a proiectelor de locuințe din aceste țări a inclus o asociere în care sectorul public și sectorul privat finanțează împreună, dețin și exploatează un proiect de locuințe și unde riscul este împărțit în conformitate cu prevederile contractuale predeterminate. În cadrul acestui model PPP, sectorul public contribuind de obicei cu fonduri semnificative pentru proiect, autoritățile publice păstrează un control semnificativ asupra etapelor de planificare și dezvoltare ale parteneriatului, utilizând în același timp resursele financiare din sectorul privat precum și expertiza în construcții și proiectare. Crearea Acordurilor de dezvoltare Acordul de dezvoltare (AD) este un contract încheiat între un dezvoltator privat și autoritatea locală, bazat pe conceptul unei contraprestații. Drept condiţie pentru a acorda unui dezvoltator autorizaţia de construire pentru un anumit număr şi tip de locuinţe, autoritatea locală impune ca un anumit procent din aceste locuinţe să fie la un preţ redus. AD-urile pot fi utilizate pentru a cere dezvoltatorilor din sectorul privat să furnizeze locuinţe sociale; în alte cazuri, se poate solicita doar ca un anumit procent – de exemplu 20% - să aibă un preţ mai redus decât, de exemplu, 50.000 EUR. În România, este posibil ca aplicarea AD să impună anumite amendamente de ordin juridic, în special, dar fără a se limita la, Legea locuinţei nr. 114/1996 și Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție.

131

Capitolul VIII. Implicaţii bugetare şi legislative

Implicaţii bugetare Activităţile pe termen scurt vor fi implementate cu ajutorul resurselor existente, cu încadrarea în plafoanele de cheltuieli prezentate în Strategia fiscal bugetară 2016-2018, prin reprioritizarea fondurilor alocate. Pentru perioada 2017-2020, în vederea realizării obiectivelor din pachetul minim de servicii 10-S, Guvernul susţine alocarea următoarelor resurse financiare: • Program investiţii pentru modernizarea drumurilor judeţene (2017 - 2020): 2.7 mld. euro (946 mil. fonduri nerambursabile şi 1.774 mld. buget de stat); • Program investiţii pentru modernizarea drumurilor comunale (2017 - 2020): 3.8 mld. euro (440 mil. fonduri nerambursabile şi 3.428 mld. buget de stat); • Program investiţii pentru serviciile de Apă-Canal (2017 - 2020): 5.89 mld. euro (3.0 mld. fonduri nerambursabile şi 2.89 mld. buget de stat); • Program investiţii pentru conformare deşeuri (2017 - 2020): 352 milioane fonduri nerambursabile; • Program investiţii pentru servicii de cadastru (2017 - 2020): 913 milioane euro (313 mil. fonduri nerambursabile şi 600 mil. buget de stat); • Program investiţii în termoizolarea locuinţelor (2017 - 2020): 2.1 miliarde (1.1 mld. fonduri nerambursabile şi 1.0 mld. buget de stat); • Program investiţii în infrastructură socială în zone rurale (educaţie, sănătate, cultură, sport) (2017 - 2020): 1.3 miliarde (522 mil. fonduri nerambursabile şi 788 mil. buget de stat); • Program pentru construcţia a 2.500 locuinţe publice pentru tineri, persoane aflate în dificultate (venituri reduse, chiriaşi evacuaţi etc.) şi locuinţe de serviciu pentru medici, profesori, personalul din apărare şi siguranţă publică. Ulterior realizării analizelor detaliate si revizuirii legislației se va fundamenta și necesarul de finanțare pe termen mediu și lung pentru măsurile care vor fi realizate în procesul de implementare a Strategiei Naționale a Locuirii.

Implicaţii legislative Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene114 este instituţia responsabilă cu realizarea politicii guvernamentale în domeniile disciplină în construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism şi arhitectură, locuire, locuinţe, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune şi dezvoltare imobiliar-edilitară, lucrări publice, construcţii. Cele 3.179 de autorităţi ale administraţiei publice locale (320 de municipii şi oraşe, 2859 de comune, la care se adaugă cele 6 sectoare ale Municipiului Bucureşti) au responsabilităţi în implementarea politicii de locuire. În conformitate cu cadrul legislativ existent, consiliul local asigură, potrivit competenţelor şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa şi aprobă construirea locuinţelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale şi a utilităţilor locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa115. În ceea ce priveşte locuinţele sociale, acestea aparţin domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, care controlează şi răspund de fondul de locuinţe sociale situate pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale respective, potrivit art. 38 coroborat cu art. 39 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată cu modificările şi completările ulterioare. În prezent există un număr mare al instituţiilor publice care implementează politica de locuire, ceea ce presupune o bună cooperare, coordonare a acţiunilor şi comunicare. Procesul este unul dificil având în vedere că în România, spre deosebire de celelalte state membre ale Uniunii Europene, procentul locuinţelor aflate în proprietate privată (98% din fondul locativ) este covârşitor de mare, fapt ce îngreunează intervenţia instituţiilor publice asupra stocului de locuinţe.

114 Art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. 115 Art. 36 alin. (6) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

132

Mai mult, având în vedere că prin locuire se înţelege atât locuinţa ca şi construcţie cât şi accesul la servicii publice (sociale, comunitare de utilităţi publice, transport, culturale şi educaţionale), creşterea calităţii locuirii presupune corelarea măsurilor şi acţiunilor unui număr semnificativ de instituţii, atât la nivelul adminstraţiei publice centrale cât şi la nivelul administraţiei publice locale. Astfel, investiţiile în infrastructură prin construcţia de noi locuinţe sau prin reabilitarea/consolidarea locuinţelor vechi nu duce în mod direct la creşterea calităţii locuirii în lipsa măsurilor complementare în domeniul serviciilor publice (sociale, educaţionale, culturale etc.). Corelarea acestora este în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale. În ultimii ani, autorităţile administraţiei publice centrale au sprijinit substanţial construcţia de locuinţe prin diversele programe de finanţare de la bugetul de stat, cu implicarea autorităţilor administraţiei publice locale: Programului de construcţii de locuinţe proprietate privată prin credit ipotecar, Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii116, Programul-pilot "Locuinţe sociale pentru comunităţile de romi", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1237/2008117 (derulate prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, instituţie care funcţionează sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene); Programul de construcţii de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi din casele naţionalizate derulat în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari; Programul de construcţii de locuinţe sociale derulat în baza Legii locuinţei nr. 114/1996; Programul construcţiilor de locuinţe derulat în baza Ordonanţei Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe; Programul privind asigurarea primelor de stat pentru economisirea şi creditarea în sistem colectiv derulat în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului118; Programul naţional de sprijinire a construirii de locuinţe proprietate personală, derulat în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 51/2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală. Concomitent cu măsurile de sprijin pentru construcţia de locuinţe, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au sprijinit şi intervenţiile asupra locuinţelor deja existente prin programe de finanţare precum: Programul naţional privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe, derulat în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe; Programul de reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală, derulat în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 69/2010 privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală; Programul de reabilitare termică cu finanţare din Programul Operaţional Regional, derulat în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe şi Programul termoficare 2006-2015 - căldură şi confort, componenta de reabilitare a sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică, derulat în baza Hotărârii Guvernului nr. 462/2006. Trebuie menţionat faptul că programele de creştere a performanţei energetice a blocurilor de locuinţe au fost adoptate de Guvern în baza prevederilor Directivei 2006/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şi serviciile energetice şi de abrogare a Directivei 93/76/CEE a Consiliului, act ce prevede, printre altele, ca statele membre să ia toate măsurile pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice la utilizatorii finali şi stabilirea unei ţinte naţionale de minimum 9% privind economiile de energie pentru al 9-lea an de aplicare a directivei. Totodată, s-a avut în vedere faptul că reducerea consumului de energie pentru încălzirea blocurilor de locuinţe are ca efecte reducerea costurilor de întreţinere cu încălzirea, diminuarea efectelor schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea independenţei energetice, prin reducerea consumului de combustibil utilizat la prepararea agentului termic pentru încălzire, precum şi ameliorarea aspectului urbanistic al localităţilor. Aceste programe de finanţare sunt completate de măsuri care pot fi implementate integrat cu cele de construcţie/reabilitare a locuinţelor, respectiv obiectivele de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală119, prin care se pot finanţa realizarea/ extinderea/ reabilitarea/ modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi staţii de tratare a apei, sistemelor de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate, obiectivele culturale de interes local, respectiv biblioteci, muzee, centre culturale multifuncţionale, teatre, pieţe publice, comerciale, târguri, oboare, realizarea/ extinderea/ reabilitarea/ modernizarea/ dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor sanitare, precum şi construirea/ modernizarea/ reabilitarea drumurilor judeţene, interes local, respectiv drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor

116 Programe derulate în baza Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. 117 Program derulat în baza Hotărârii Guvernului nr. 1237/2008. 118 Titlul II - Bănci de economisire şi creditare în domeniul locative din Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. 119 Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală

133

Având în vedere măsurile mai sus menţionate de către autorităţile administraţiei publice centrale, observăm atenţia acordată încurajării construcţiei de locuinţe pentru tineri, locuinţe sociale, locuinţe proprietate personală, precum şi pentru creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe şi reabilitarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică. În cadrul conceptual propus mai sus pentru definirea politicii de locuire, putem concluziona că politica adoptată de Guvern în ultimii ani s-a axat pe construcţia de locuinţe (destinate închirierii pentru tineri sau locuinţe sociale, încurajarea construcţiei de locuinţe proprietate privată) precum şi pe reabilitarea locuinţelor existente (reabilitarea termică şi reabilitarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică). Nu în ultimul rând, politica de locuire a avut în vedere măsuri pentru protecţia mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi ameliorarea aspectului urbanistic al localităţilor. Având în vedere numărul mare al actorilor implicaţi în implementarea politicii de locuire, şi ţinând cont de diversitatea actelor normative în vigoare şi a programelor de investiţii în domeniul locuirii, se consideră necesară analiza, în vederea corelării, simplificării şi eficientizării cadrului normativ existent, astfel:

● Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată cu modificările şi completările ulterioare, în sensul clarificării atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, clarificării definiţiilor tipurilor de locuinţe şi a criteriilor de acces la locuinţele publice şi actualizării standardelor minimale privind locuinţele publice; ● Modificarea actelor normative care reglementează programele de finanţare în domeniul construcţiei de locuinţe derulate prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în sensul comasării acestora, stabilirii unei singure categorii de locuinţe publice şi în sensul construirii şi administrării acestora de către ANL: o Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, derulat prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările ulterioare; Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, aprobate prin HG nr. 962/2001 cu modificările şi completările ulterioare); o Programul de construcţii de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi din casele naţionalizate (OUG nr. 68/2006 privind măsuri pentru dezvoltarea activităţii în domeniul construcţiilor de locuinţe prin programe la nivel naţional, aprobată prin Legea nr. 515/2006; OUG nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează să fie evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2008, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2008, aprobată prin Legea nr. 233/2008); o Programul de construcţii de locuinţe sociale (Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 114/1996, aprobate prin HG nr. 1275/2000 cu modificările şi completările ulerioare); o Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri şi programul de construcţii de locuinţe prin credit ipotecar (Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare; Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, aprobate prin HG nr. 962/2001 cu modificarile şi completările ulterioare; Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare). ● Totodată, în vederea soluţionării problemelor identificate în prezenta Strategie şi pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, vor fi analizate, în vederea completării sau, după caz, modificării cadrului legal şi corelării acestuia cu măsurile stabilite, actele normative care reglementează: o condiţiile privind finanţarea construcţiei de locuinţe; o corelarea condiţiilor de acordare a ajutoarelor/prestaţiilor sociale în vederea susţinerii cheltuielilor privind locuirea; o reglementarea unui sistem de colectare periodică a datelor de către MDRAPFE în vederea fundamentării viitoarelor politici şi programe de finanţare privind locuinţele publice;

o închirierea locuinţelor, drepturile şi obligaţiile proprietarilor şi ale chiriaşilor; o atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul locuirii; o clarificarea cadrului legal privind evacuările forţate din imobilele aflate în proprietate publică; o reglementarea şi soluţionarea prin lege a situaţiilor de locuire informală; o definirea segregării spaţiale;

o reglementarea drepturilor de proprietate, administrare şi transferul acestora conform propunerilor din prezenta Strategie.

134

Capitolul XI. Proceduri de monitorizare și evaluare În conformitate cu prevederile HG nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central, cu modificările și completările ulterioare , monitorizarea şi evaluarea politicilor publice reprezintă activități care se desfăşoară în timpul şi după implementarea politicilor publice, urmărindu-se stabilirea gradului de realizare a obiectivelor stabilite. În vederea monitorizării gradului de îndeplinire a indicatorilor strategiei, Comitetul de monitorizare a Strategiei Naţionale a Locuirii elaborează periodic, la 3 ani, raportul de monitorizare a strategiei. Raportul de monitorizare a strategiei se prezintă în cadrul sedinţei de Guvern. În vederea monitorizării strategiei sunt elaborate rapoarte periodice de monitorizare care cuprind în principal metodologia uitilizată în realizarea monitorizării, respectarea termenelor privind implementarea activităților (termene preconizate și termene realizate), descrierea desfăşurării activităţilor cuprinse în planul de acţiune şi compararea acestora cu conţinutul activităţilor prezentat în strategie, întârzieri, neconcordanţe, depăşiri de buget (motivații), recomandări. Activitatea de evaluare se realizează periodic, la fiecare şase ani (două cicluri de monitorizare), la termenele precizate în strategie. Evaluarea se realizează în baza unei metodologii de evaluare utilizată (indicatorii evaluării). Datele pentru monitorizarea și evaluarea Strategiei Naționale a Locuiri vor fi obţinute în principal de la următoarele surse şi furnizori:

Institutul Naţional de Statistică;

Sistemul de colectare periodică a datelor de către MDRAPFE propus în cadrul Strategiei, în vederea fundamentării viitoarelor politici şi programe de finanţare privind locuinţele publice, etc;

Institute de cercetare, universități, autorități de management, unități de implementare a proiectelor etc.;

Observatorul teritorial (OT). MDRAPFE va dezvolta platforma de monitorizare în domeniul locuirii prin care vor fi supervizate investiţiile publice din sectorul locuirii precum şi datele privind fondul locativ existent şi nevoile de locuinţe. Observatorul Teritorial va integra datele centralizate ca urmare a instituirii sistemului de colectare periodică a datelor de către MDRAPFE (transmitere, colectare, analiză) în vederea fundamentării viitoarelor politici şi programe de finanţare privind locuinţele sociale, care va fi făcut public periodic. Monitorizarea nevoii diferitelor categorii de persoane pentru diferite soluții de locuire este esențială pentru direcționarea și ajustarea programelor în domeniul locuirii în vederea unei alocări bugetare eficiente. OT va funcţiona ca o platformă de monitorizare în domeniul locuirii, care urmează să supervizeze investiţiile publice din sectorul locuirii precum şi datele privind fondul locativ existent şi nevoile de locuinţe, inclusiv informaţiile din Planurile Locale de Locuire. În baza prezentei strategii se înfiinţează Comitetul de monitorizare a Strategiei Naţionale a Locuirii, organism interministerial, fără personalitate juridică, care funcţionează în coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Comitetul de monitorizare a Strategiei Naţionale a Locuirii are ca atribuţie monitorizarea implementării Strategiei Naţionale a Locuirii. Aşa cum s-a menţionat, în vederea monitorizării gradului de îndeplinire a indicatorilor, Comitetul de monitorizare a Strategiei Naţionale a Locuirii elaborează periodic, la 3 ani, raportul de monitorizare al strategiei. În urma realizării raportului de monitorizare, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene elaborează planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei Naţionale a Locuirii, pentru intervale de trei ani.

Capitol X. SNL - Plan de acțiune 2017-2020 Scop: Identificarea măsurilor și crearea instrumentelor necesare în vederea asigurării accesului la condiţii de locuire adecvate pentru toate categoriile de persoane, până în anul 2030. Obiective generale: Obiectiv 1. Realizarea reformei legislative și instituționale Obiective specifice: 1.1. Armonizarea legislaţiei privind locuirea cu metodologiile și legislația privind urbanismul și amenajarea teritoriului; 1.2. Creșterea stocului de locuințe publice; 1.3. Instituirea unei singure categorii de „locuințe publice”; 1.4. Clarificarea rolului şi competenţelor tuturor actorilor implicaţi; 1.5. Creșterea nivelului de pregătire a personalului în rândul autorităţilor administraţiei publice locale cu responsabilităţi în domeniul locuirii. Obiectiv 2. Asigurarea securității locuirii în fața hazardurilor naturale și antropice; Obiectiv 3. Creşterea calităţii locuirii; Obiectiv 4. Îmbunătăţirea condiţiilor de locuire pentru categoriile vulnerabile; Obiectiv 5. Creşterea fondului de locuinţe publice; Obiectiv 6. Dezvoltarea pieţei locuinţei.

136

Obiectiv 1. Realizarea reformei legislative și instituționale

obiectiv acțiune rezultat indicator termen buget resp.

1. Revizuirea cadrului legal pentru clarificarea drepturilor și obligațiilor care decurg din proprietatea asupra locuinței;

Prevederi legislative clare care reglementeză drepturile și obligațiile care decurg din proprietatea asupra locuinței;

2019 Nu e cazul

MDRAPFE MJ

2. Revizuirea cadrului legal în vederea stabilirii criteriilor de eligibilitate pentru acordarea unei locuinţe publice ţinând cont de veniturile beneficiarilor;

Prezența în cadrul legal revizuit (lege și norme de aplicare) a criteriilor de eligibilitate (pe baza venitului beneficiarilor) pentru acordarea locuinței publice;

numărul locuințelor publice alocate pentru categoria de populație cu venituri reduse.

2019 Nu e cazul

MDRAPFE

3. Revizuirea cadrului legal pentru interzicerea locuirii în structuri nesigure;

Prevederi legislative clare privind interzicerea locuirii în structuri nesigure prezente în noul cadrul legislativ privind locuirea;

2019 Nu e cazul

MDRAPFE MJ

4. Revizuirea cadrului legal pentru interzicerea segregării spaţiale;

Prevederi legislative clare privind interzicerea segregării spaţiale în noul cadrul legislativ privind locuirea;

2019 Nu e cazul

MDRAPFE MJ MMJS

137

5. Reglementarea unui sistem de colectare periodică a datelor de către MDRAPFE în vederea fundamentării viitoarelor politici şi programe de finanţare privind locuinţele publice;

Prevederi legislative clare pentru instituirea unui sistem de colectare periodică a datelor de către MDRAPFE în vederea fundamentării viitoarelor politici şi programe de finanţare privind locuinţele publice;

2019 Nu e cazul

MDRAPFE

6. Reglementarea şi soluţionarea prin lege a situaţiilor de locuire informală;

Prevederi legislative clare pentru reglementarea şi soluţionarea situaţiilor de locuire informală;

2019 Nu e cazul

MDRAPFE ANCPI MJ MMJS

7. Reglementarea procentului minim de locuinţe din total locuinţe construite pentru persoane cu dizabilităţi şi vârstnici, respectând cadrul normativ în vigoare;

Prevederi legislative clare pentru construcţia unui procent de minim 2% din locuinţele publice, dar nu mai puţin de o unitate locativă pe condominiu, proiectate şi construite în vederea asigurării utilizării acestora de către persoanele cu dizabilităţi şi vârstnici, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi cu normativele tehnice în domeniu;

2019 Nu e cazul

MDRAPFE MMJS

8. Revizuirea cadrului legal pentru interzicerea prin lege a evacuărilor forţate din imobilele aflate în proprietate publică fără consultarea prealabilă a celor evacuaţi şi fără asigurarea unor locuinţe alternative;

Prevederi legislative clare pentru interzicerea evacuărilor forţate din imobilele aflate în proprietate publică fără consultarea prealabilă a celor evacuaţi şi fără asigurarea unor locuinţe alternative;

2019 Nu e cazul

MDRAPFE MJ MMJS

138

9. Revizuirea cadrului legal pentru clarificarea regulamentelor și criteriilor care se aplică în cazul persoanelor evacuate, aflate în riscul iminent de a fi evacuate sau persoane din adăposturi astfel încât acestea să primească suport instituțional la locuire de urgență;

Prevederi legislative clare în ce privește regulamentele și criteriile care vor fi aplicate persoanelor evacuate, aflate în riscul iminent de a fi evacuate sau persoane din adăposturi astfel încât acestea să primească suport instituțional la locuire de urgență;

2019 Nu e cazul

MMJS MDRAPFE

10. Revizuirea cadrului legal pentru reglementarea raporturilor dintre locatari şi locatori;

Prevederi legislative clare pentru reglementarea raportului dintre locatari şi locatori;

2019 Nu e cazul

MDRAPFE MFP

11. Completarea cadrului legal cu privire la înfiinţarea şi rolul Cooperativelor de locuinţe;

Prevederi legislative privind înfiinţarea şi rolul Cooperativelor de locuinţe;

2019 Nu e cazul

MDRAPFE

12. Aprobarea de către Guvern a Legii privind regenerarea urbană integrată

Prevederi legislative privind instrumente şi măsuri de regenerarea urbană integrată.

2019 Nu e cazul

MDRAPFE

1.1. Armonizarea legislaţiei privind locuirea cu metodologiile și legislația privind urbanismul și amenajarea teritoriului;

13. Revizuirea cadrului legal privind locuirea şi a cadrului legal privind amenajarea teritoriului şi urbanismul;

Un cadru legal în care legislația privind locuirea este armonizat cu legislația privind urbanismul și amenajarea teritoriului;

2019 Nu e cazul

MDRAPFE

139

14. Instituirea obligativității de elaborare a planurilor de locuire locale, corelate cu documentațiile de urbanism;

Întocmirea planuri locale de locuire și corelate acestora cu planurile de urbanism și amenajarea teritoriului;

planuri locale de locuire întocmite conform legislaţiei privind urbanismul și amenajarea teritoriului

2020 Nu e cazul

MDRAPFE APL

1.2. Creșterea stocului de locuințe publice

15. Revizuirea cadrului legal pentru reducerea suprafeţelor minimale prevăzute în legislaţia în vigoare, exclusiv în cazul locuinţelor publice;

Reducerea cu maxim 15% a suprafețelor minimale prevăzute în legislaţia în vigoare, exclusiv în cazul locuinţelor publice ;

numărul locuințelor publice nou construite

2019 Nu e cazul

MDRAPFE

16. Revizuirea cadrului legal în vederea introducerii clauzei de achiziție pentru clădirile vacante și neutilizate, inclusiv clădirile istorice;

Clauză de achiziție pentru clădirile vacante și neutilizate, inclusiv cele istorice în cadrul legal;

numărul locuințelor publice

2019 Nu e cazul

MDRAPFE

1.3. Instituirea unei singure categorii de „locuințe publice”;

17. Revizuirea cadrului legal prin care se reglementează categoriile de locuințe aflate în proprietatea autorităților administrației publice centrale și locale cu excepția locuințelor de protocol reglementate conform legislației în vigoare și instituirea unei singure categorii, cea a ”locuințelor publice”;

”Locuința publică” devine singura categorie de locuinţe aflate în proprietatea autorităților administrației publice centrale și locale cu excepția locuințelor de protocol reglementate conform legislației în vigoare;

numărul locuințelor publice

2019 Nu e cazul

MDRAPFE

140

1.4. Clarificarea rolului şi competenţelor tuturor actorilor implicaţi;

18. Revizuirea cadrului legal pentru definirea rolului și competențelor tuturor instituțiilor cu atribuții în implementarea politicilor de locuire;

Roluri și competențe clare ale tuturor instituțiilor cu atribuții stabilite în cadrul legislativ;

2019 Nu e cazul

MDRAPFE MJ MMJS

1.5. Creșterea nivelului de pregătire a personalului în rândul autorităţilor administraţiei publice locale cu responsabilităţi în domeniul locuirii.

19. Asigurarea accesului personalului din cadrul administraţiei publice locale la cursuri pentru pregătirea în domeniul locuirii prin dezvoltarea unui program structurat;

3 module de instruire în tematica locuirii; 2020 MDRAPFE

141

Obiectiv 2 Asigurarea securității locuirii în față hazardurilor naturale și antropice

acțiune rezultat indicator termen buget resp.

1. Elaborarea unui Plan de atenuare a riscului seismic pentru toate clădirile rezidenţiale clasificate ca nesigure din punct de vedere structural

Expertizarea tehnică a stocului de locuinţe; Un plan de atenuare a riscului seismic pentru clădirile rezidențiale clasificate ca structural nesigure elaborate și implementat;

2020 2022

MDRAPFE APL

2. Furnizarea cazării temporare pentru ocupanţi pe durata lucrărilor de consolidare şi reabilitare ca urmare a implementării planului de atenuare a riscului seismic pentru clădirile rezidențiale clasificate ca structural nesigure;

Cazare temporară asigurată pentru ocupanţi pe durata lucrărilor de consolidare şi reabilitare ca urmare a implementării planului de atenuare a riscului seismic pentru clădirile rezidențiale clasificate ca structural nesigure;

2022 APL MDRAPFE

3. Revizuirea şi completarea legislaţei în vigoare în vederea deblocării situaţiilor ce pot apărea în diferite etape ale implementării planului de atenuare a riscului seismic

Creşterea numărului de locuinţe sigure din punct de vedere structural

2020 MDRAPFE

4. Modificarea programului anual de acţiuni privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la constucţiile cu destinaţia de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public în sensul subvenţionării progresive de la bugetul de stat a cheltuielilor pentru locuințele aflate în proprietatea gospodăriilor cu venituri mici;

Implementarea programului anual de acţiuni privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la constucţiile cu destinaţia de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public revizuit pentru în sensul subvenţionării progresive de la bugetul de stat a cheltuielilor pentru locuințele aflate în proprietatea gospodăriilor cu venituri mici;

2019 Estimare

MDRAPFE MMJS APL

5. Identificarea de soluții de relocare pentru așezările informale expuse hazardurilor naturale și antropice;

Soluții de relocare pentru așezările informale expuse hazardurilor naturale și antropice.

2020 MDRAPFE APL MJ

142

6. Modificarea reglementărilor în vigoare cu scopul creşterii numărului de locuinţe asigurate conform Legii nr. 260/2008, creşterii valorii asigurate fără afectarea primei cuvenite pentru valorile asigurate şi eliminarea excepării locuinţelor încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic

Creşterea numărului de locuinţe asigurate împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor

2020 MDRAPFE ASF

143

Obiectiv 3 Creşterea calităţii locuirii

acțiune rezultat indicator termen

buget resp.

1. Acordarea asistenţei tehnice şi financiare asociaţiilor de proprietari pentru creșterea eficienței energetice și reparații structurale/îmbunătățire a aspectului condominiilor;

Implementarea unui program de asistență tehnică şi financiară destinat asociaţiilor de proprietari pentru creșterea eficienței energetice și reparații structurale/îmbunătățire a aspectului condominiilor;

2020 MDRAPFE APL

2. Corelarea măsurilor privind eficienţa energetică cu cele de consolidare a clădirilor;

Prioritizarea investițiilor realizate prin cele două programe, de eficiență energetică și de consolidare a clădirilor.

clădiri consolidate structural și eficiente energetic

2019 MDRAPFE APL

3. Elaborarea unui program privind subvenţionarea lucrărilor de consolidare şi creştere a eficienţei energetice a imobilelor individuale aparţinând gospodăriilor cu venituri reduse;

Implementarea unui program privind subvenţionarea lucrărilor de consolidare şi creştere a eficienţei energetice a imobilelor individuale aparţinând gospodăriilor cu venituri reduse;

imobile individuale aparținând gospodăriilor cu venituri reduse consolidate

2019 MDRAPFE MMJS APL

4. Elaborarea unui program național pentru reabilitarea clădirilor şi cartierelor istorice

Implementarea unui program de reabilitare a clădirilor și cartierelor istorice

2019 MDRAPFE MCult APL

5. Planificarea dezvoltării urbane prin condiţionarea eliberării autorizaţiilor de construire de existenţa infrastructurii edilitare;

Dezoltare urbană în zone viabilizate

2019 MDRAPFE APL

144

6. Continuarea Programului Național de Dezvoltare Locală Îmbunătăţirea calităţii locuirii prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă

2018-2022

MDRAPFE APL

7. Continuarea Programului naţional de investiții de interes public sau social

Îmbunătăţirea calităţii locuirii prin realizarea de obiective de interes public sau social în domeniul construcţiilor

2018-2022

MDRAPFE APL

8. Continuarea programelor de reabilitare termică: Programul naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe şi Programul de reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală

Îmbunătăţirea calităţii locuirii prin creşterea performanţei energetice a locuinţelor

2018-2022

MDRAPFE APL

9. Continuarea Programului Termoficare 2016-2020 Căldură și Confort, componenta de reabilitare a sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică

Îmbunătăţirea calităţii locuirii prin continuarea programului, pentru modernizarea, retehnologizarea şi dezvoltarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a localităţilor.

2018-2020

MDRAPFE APL

10. Continuarea implementării Programelor Operaţionale Îmbunătăţirea calităţii locuirii prin continuarea implementării programelelor

2018-2020

Fonduri europene

MDRAPFE

145

Obiectiv 4. Îmbunătăţirea condiţiilor de locuire pentru categoriile vulnerabile


1. Acordarea subvenţiei/vouchere pentru plata chiriei şi/sau utilităţilor pentru gospodăriile cu venituri reduse;

Număr de subvenții acordate pentru gospodăriile cu venituri reduse;

2019 MMJS MDRAPFE

2. Elaborarea unui program de modernizare a locuinţelor din zonele urbane şi rurale propus pentru a răspunde comunităţilor marginalizate şi vulnerabile complementar mecanismelor de finanţare din Programul Operaţional Regional, Axa 9 - Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban, bazat pe Dezvoltarea Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunităţilor - DLRC;

Un program de modernizare a locuinţelor din zonele urbane şi rurale propus pentru a răspunde comunităţilor marginalizate şi vulnerabile complementar mecanismelor de finanţare din Programul Operaţional Regional, Axa 9 - Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban, bazat pe Dezvoltarea Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunităţilor - DLRC;

2020 MDRAPFE

3. Elaborarea unui program național pentru sprijinirea autorităţilor administrației publice locale în asigurarea condiţiilor de locuire adecvate prin combaterea insalubrității locuinţelor, la care vor avea acces familiile sau persoanele fără venit sau cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea;

Un program național pentru sprijinirea autorităţilor administrației publice locale în asigurarea condiţiilor de locuire adecvate prin combaterea insalubrității locuinţelor, la care vor avea acces cu prioritate locuinţele individuale aflate în proprietatea familiilor sau persoanelor fără venit sau cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea;

2020 MDRAPFE MM APL

146

Obiectiv 5. Creşterea fondului de locuinţe publice


1. Evaluarea programelor publice existente privind locuirea;

Un raport de evaluare referitor la implementarea programelor publice privind locuirea și o bază de date cu stocul de locuințe publice;

2020 MDRAPFE INSSE

2. Implementarea noilor standarde de construire a locuințelor publice (suprafețele minimale prevăzute în legislaţia în vigoare, exclusiv în cazul locuinţelor publice);

Creșterea stocului de locuințe publice; numărul locuințelor publice nou construite

2020 APL MDRAPFE

3. Achiziționarea clădirilor vacante și neutilizate, inclusiv cele istorice utilizând clauză de achiziţie din noul cadru legal;

Creșterea stocului de locuințe publice; numărul locuințelor publice

2020 APL MDRAPFE

4. Utilizarea parteneriatelor de tip PPP-urile sau construire – exploatare – transfer (Build - Operate - Transfer);

Creșterea stocului de locuințe publice; 2020 MDRAPFE MFP MJ

5. Continuarea programelor de construcție a locuințelor publice realizate cu sprijin din fonduri de la bugetul de stat: Programul de construcții de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați din casele naționalizate şi Programul de construcții de locuințe sociale conform legii nr. 114/1996

Creșterea stocului de locuințe publice; numărul locuințelor publice

6. Stoparea vânzării locuințelor pentru tineri construite de ANL Creșterea stocului de locuințe publice MDRAPFE APL

7. Elaborarea unui program de susţinere în PPP a construcţiei de locuinţe

Creșterea stocului de locuințe publice şi private.

numărul locuințelor

2020 MDRAPFE ANL







147

APL

8. Dezvoltarea unui program de elaborare a operațiunilor de regenerare urbană

Creșterea stocului de locuințe publice şi private.

numărul locuințelor / numărul proiectelor de regenerare urbană

2022 MDRAPFE ANL APL

148

Obiectiv 6 Dezvoltarea pieţei locuinţei


1. Programul de garantare ”Prima Casă” Creșterea numărului persoanelor care au contractat credite ipotecare pentru achiziționarea de locuințe, proprietate personală

Număr de persoane care au contractat credite ipotecare pentru achiziționarea de locuințe, proprietate personală

2018 MFP MDRAPFE

2. Aplicarea cotei reduse de TVA pentru achiziționarea locuințelor private

Creșterea numărului persoanelor care achiziționează locuințe, proprietate privată

Număr de persoane care achiziționează locuințe, proprietate privată

2018 Nu e cazul

MFP

3. Programe privind asigurarea primelor de stat pentru îmbunătățirea calității locuirii

Creșterea numărului contractelor de economisire și creditare în sistem colectiv

Numărul contractelor de economisire și creditare în sistem colectiv

2018 MDRAPFE MFP

4. Programul de construcții de locuințe prin credit ipotecar Creşterea fondului de locuinţe Număr de locuinţe construite prin credit ipotecar

2018 Nu e cazul

MDRAPFE ANL



strategia nationala a locuirii -...

Documents