Limba română contemporană: Stilistica. Curs 5

Limba română contemporană: Stilistica. Curs 5

Limbajul vulgarLimbajul standard

Limbajele ştiinţifice

Limbajul vulgarLimbajul standard

Limbajele ştiinţifice

Limbajul vulgar• - registrul cel mai marcat social (cel mai “jos”); încalcă tabu-

uri, convenţii sociale respectate de limbajul cult• - apare în asociere cu limbajul popular rural şi cu limbajul

argotic• - e reprezentat de:

a) un inventar lexical: cuvinte vulgare- cuvinte care denumesc noţiuni tabu – funcţii fiziologice, părţi ale corpuluib) acte de limbaj specifice: imprecaţia, insulta

• - are un potenţial agresiv, care variază în funcţie de situaţie: e maxim când lexicul vulgar contrastează intenţionat cu limbajul cult sau/şi când se asociază cu actele de limbaj agresive

Imprecaţia

• (“urare negativă”)• - forme diferite, în funcţie de “laicizare”, de atenuarea

caracterului magic: de la blestem la înjurătură• - grade diferite de violenţă: de la înjurătura adresată, cu intenţie

de agresare (du-te...), la cea neadresată, simplă formă de descărcare nervoasă (fir-ar să fie de scaun!). Caz special: autoimprecaţia.

• - trăsături gramaticale: un tipar sintactic uşor de recunoscut enunţ imperativ sau optativ sau exclamativ cu verbul la imperativ (du-te...!), condiţional (arde-te-ar focu’!), mai rar conjunctiv (să te ia....!) şi foarte rar indicativ (facu-ţi şi dregu-ţi) cu repetarea verbului: fir-ar să fie, ducă-se să se ducă... forme şi construcţii arhaice sau inexistente în alte registre (fir-ar, arză-l-ar) eufemizare prin elipsă, suspendare, substituţie etc.

• - trăsături lexico-semantice: semantica verbelor acţiunii agresive (bătaie, distrugere, raport sexual etc.); semantica agentului distrugător

• - amplificări

Exemple• - Fire-ar ale dracului

toate ceterele din lume; plesnire-ar acolo unde-o fi cine m-a învăţat să ţin arcuşul... Că io-i spun cu frumosul că nu pot şi el mă omoară să mai zic... Dare-ar Dumnezeu să trăsnească toate jocurile cu cine le-a născocit... (L. Rebreanu, Ion, p. 17)

• "«Norocul meu – gândesc eu – să trăiesc bine! Lua-te-ar dracul de javră!»"

• "«Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului!» zic în gândul meu"

• "«Ah! suspin eu în adânc; lua-te-ar hengherul, Bùbico!»"

• "«Vedea-te-aş la Babeş, jigăraie îndrăcită!» gândesc eu"

• "«Ah! Bùbico - zic eu în sine-mi, mîngîindu-l frumos - de capu-ţi!... vedea-te-aş mănuşi!»"(Caragiale, Bùbico..., p. 218)

Insulta

(contrariul unui compliment)• - adresată sau neadresată (desemnare depreciativă):

măgarule! vs. X e un măgar• - asociată sau nu cu limbajul vulgar

• - trăsături gramaticale: tipare specifice (prostul de Ion); “femininul peiorativ” (lepră, hahaleră, lichea, secătură…) – desemnând bărbaţi

• - trăsături lexico-semantice: sfera semantică: animalitate obiecte degradate sexualitate degradată defecte fizice, morale etc.

Exemple• "nebuna de mătuşa Mărioara", "hîrsita de

mătuşa" – 179; "melianul şi haramninul de Trăsnea" – 189; "ghiavoli ce sunteţi" – 174; "pughibale spurcate ce sunteţi!" – 173; "uşernic ce eşti!" – 178; "duglişule" – 181; "coropcarule" – 189; "coşcogeme coblizan" – 190; "nepurcele" (moş Chiorpec) –178; "ghiavole", "tălharule", "măi porcane" (mătuşa Mărioara) – 179 (I. Creangă)

• başoaldă, buleandră, cartoafă, cotoarbă, farfuză, fleoarţă, fleorţotină, jagardea, japiţă, marcoavă, mastroacă, oafă, paceaură, paţachină, piţipoancă, rapandulă

• "prostule","prostovane", "loază", "Dania tătînă-tău"; "Merji la loc, boule"; "mă prostovanilor", "urecheatule" (prelegerea despre cometă); "Silenţium, măgarilor!"; "Cine-a fost porcul şi măgarul?"; "Cine-i porcul şi măgarul?"; "măgarul şi porcul"; "Aşa şcoleri romani îmi trubuia mie! da nu nişte loaze levantine ca voi, care nu ştiţi decît numa doară să vă rînjiţi şi nu aveţi reşpect pentru dătorinţă!"; "Că-z eu ce le tot spun boilor, onorat domnule inşpectore?... Apoi dacă-s porci şi n-au ghestulă aplicăţiune!" ("îi zic aşa doară nu spre admoniţiune, ci spre înghemn şi încurăjare"); "Silenţium, măgarilor!"; "Nu larmă, rîtanilor inconştii! nu rîdeţi ca ruralii..."; " Nu larmă, vitelor, cari n-aveţi reşpect ghe istoria neamului!"; "Natura non faţit zaltus, mă prostovanilor!" etc. (Marius Chicoş Rostoganu) (I.L.Caragiale)

Limbajul standard• Varietate de uz curent şi general a limbii literare sau culte, care exclude limbajele

de specialitate şi pe cele ale literaturii, pentru a asigura nivelul cel mai neutru de comunicare.

• - este o abstracţie, o medie a uzului cult, termenul nemarcat faţă de varietăţile diafasice, diastratice şi diamesice ale limbii române.

• - Ca limbaj normat, cultivat, depinde de existenţa unor norme explicite, de o intenţie socială de standardizare şi unificare a limbii naţionale.

• - Se identifică în primul rând cu limba scrisă, dar este şi limba folosită în comunicarea orală în situaţii formale şi semi-formale de vorbitorii instruiţi.

• - Ca parte esenţială a limbii culte, e supus unor codificări (prin dicţionare şi gramatici normative) şi e răspândit prin sistemul de învăţământ.

• Pentru unii cercetători, limbajul standard se identifică cu limba literară. De fapt, varietăţile stilistice actuale ale limbii literare au ca bază l.s., dar ies în afara lui prin terminologiile de specialitate şi prin formalizare (limbajele tehnico-ştiinţifice), prin includerea unor elemente arhaice sau dialectale, prin coduri specifice şi prin inovaţii lexicale, sintactice, retorice (limbajele literaturii), prin aceptarea unui număr mare de mărci ale oralităţii familiare şi chiar argotice (limbajele din mass-media).

Limbajele ştiinţifice1. Funcţii dominante; situaţia de comunicare prototipică• - funcţia referenţială; funcţia metalingvistică• - emiţător obiectivat; destinatar specializat• - convenţii specifice de comunicare• 2. Tipuri• - în funcţie de domeniul ştiinţific (matematică/istorie)• - în funcţie de scop: - cercetare• - popularizare• - didactic• - sunt posibile particularităţi individuale Limbajele tehnice: mai concrete, descriptive, stereotipe

• create în secolele al XVIII-lea-al XIX-lea• se îmbogăţesc permanent• îmbină codul lingvistic cu coduri non-lingvistice: simboluri, scheme, imagini...• au caracter internaţional (citate şi termeni de specialitate în mai multe limbi;

termeni cu origine comună şi asemănători în alte limbi)

3. Trăsături lingvisticea. lexico-semantice

• Caracteristică: existenţa terminologiei• - sens denotativ• - se tinde către univocitate semantică (dar polisemia există)• - e posibilă (dar nu foarte frecventă) sinonimia perfectă

b. gramaticale (morfosintactice)• - impersonalitate (structuri pasive şi impersonale: se prezintă, este descris...)• - pluralul auctorial (vom analiza...)• - prezentul generic, descriptiv (triunghiul are trei laturi)• - stilul nominal (domină substantivele şi adjectivele de identificare şi clasare)• - fraza complexă, exprimând raporturi logice (cauză, scop, concesie, concluzie etc.),

cu structuri explicative, apozitive

c. textuale• - repetiţia e admisă şi chiar recomandată• - claritate, precizie, concizie• - sistem riguros de citare• - dezvoltare logică (de la simplu la complex, de la premise la concluzii)