„CUVINTE I LUCRURI”: IN MEMORIAM N.A. URSU
(1926–2016)1
0.1. Mai întâi, îmi exprim recunotina fa de organizatori, pentru
bunvoina de a introduce în program evocarea unei mari personaliti a
lingvisticii româneti contemporane, cel mai bun cunosctor al evoluiei
vocabularului limbii române moderne. Ne referim la cercettorul ieean N.A. Ursu,
cunoscut de participanii la aceast conferin internaional mai ales ca autor,
împreun cu soia sa, Despina Ursu, al monografiei consacrate împrumutului
lexical în procesul modernizrii limbii române literare în perioada 1760 – 1860. Este
vorba, aadar, de o preocupare ce se înscrie plenar în tematica prezentei
manifestri tiinifice: neologizarea limbii române a însemnat, în multe privine, re-
romanizarea dacoromânei, ridicarea acesteia i la exigenele comunicrii tiinifice
moderne.
0.2. Evocarea de fa se produce, din pcate, dup trecerea în nefiin a
savantului N.A. Ursu: nscut la 3 august 1926, în satul Boroseti – Scânteia, judeul
Iai, Neculai, fiul lui Alexandru Ursu, a trecut în lumea celor drepi la data de 14
mai 2016, numai cu câteva sptmâni înainte de a împlini 90 de ani. A absolvit
cursurile Facultii de Filologie a Universitii „Alexandru Ioan Cuza i a fost
cadru didactic la catedra de limba român a acestei Faculti, între 1950 – 1957,
fiind, paralel, i cercettor tiinific la fostul Centru de Lingvistic, Istorie Literar
i Folclor al Filialei Iai a Academiei Române, din 1953 i pân la pensionare, în
1989. Aceasta este motivaia faptului c, înainte de a încerca s ilustrm un aspect
al principiului „Wörter und Sachen pe baza prezentrii originale, lexicografice, de
tip „onomasiologic, a denumirilor înnoirii în materie de tiin pe terenul limbii
române, vom schia câteva date biografice, dintr-o (normal) abordare
preponderent subiectiv.
1. N.A. Ursu, cel care a dat contur seciei de lingvistic a Centrului
menionat i, practic, a condus-o mai bine de dou decenii, a fost un om cruia
talentul i probitatea profesional i-au înnobilat o strlucit carier, iar cinstea i
omenia i-au înfrumuseat viaa de zi cu zi. Aa l-am cunoscut timp de aproape ase
decenii, de la intrarea mea, în toamna lui 1958, dup absolvirea Facultii de
1 Lucrarea a fost susinut în plenul conferinei internaionale Lexic comun / Lexic specializat:
Latinitate. Romanitate. Românitate, Galai, 14-15 octombrie 2016.
63
Filologie a Universitii „Alexandru Ioan Cuza, în echipa de cercettori de la
fostul Centru de Lingvistic, Istorie Literar i Folclor al Filialei Iai a Academiei
Române. Nu pot continua fr un protest fa de acoperirea, nedrept de generoas
i deformatoare a situaiei, i în cazul de fa, a zicerii „De mortuis nil nisi bene!.
Întrucât, în cele ce urmeaz, nu facem o selecie, pentru a-l vorbi „de bine pe
cercettorul Nicolae (Neculai) Ursu – „N.A. Ursu, cum era i numit în mod
curent, dup semntur. Nu c, în timp, nu ar fi existat i momente în care, eu sau
colegi de-ai mei, s nu fi fost în total acord cu tot ce fcea i hotra acesta, ca un
„factotum – mân dreapt a prof. Gavril Istrate, „eful nostru oficial, în ceea ce
privete orientarea activitii de cercetare a novicilor i a proiectelor acestora de
publicare a unor articole în revista Centrului: la început ca ef de sector, iar, apoi,
între 1967 i 1970, ca director al acestei uniti de cercetare, respectiv ca secretar de
redacie al revistei „Studii i cercetri tiinifice – Filologie. S-a dovedit îns c,
mai totdeauna, el avea dreptate i c soluiile sale erau nu numai potrivite i utile,
ci i binevenite. O poate afirma autorul acestor rânduri, ca unul ce s-a bucurat, de
altfel, de generoasa îndrumare i de încrederea dezinteresat a celui care l-a
„promovat, cum se spune, ca urmtor ef de sector i, paralel, ca secretar tiinific
de redacie al „Studiilor<.
Dar, mai important este faptul c lui N.A. Ursu, creditat de Iorgu Iordan,
în calitate de vicepreedinte al Academiei Române (între 1958 – 1966), i se
datoreaz faptul c tematica de cercetare a seciei de lingvistic a Centrului a fost
racordat la proiectele fundamentale de profil ale Academiei, prin colaborarea la
Dicionarul limbii rom}ne (serie nou), ca i prin asumarea realizrii Noului Atlas
lingvistic român, pe regiuni. Moldova i Bucovina. i tot clarviziunii i implicrii sale
majore în ceea ce privete perspectivele de dezvoltare i afirmare pe plan naional
ale cercettorilor ieeni i se datoreaz iniierea i finalizarea proiectului Dicionarul
literaturii române. De la origini pân la 1900.
*
Din perioada începuturilor, îmi amintesc împrejurarea în care l-am
cunoscut i pe tatl regretatului nostru îndrumtor i bun coleg. Prin anii ’70,
fceam anchete de prob urmrind stabilirea programului i a metodei de lucru
pentru atlasul lingvistic al Moldovei i Bucovinei, viitorul nostru proiect de
cercetare. Din împrejurimile Iailor, ne-am îndreptat atenia i asupra localitii ce
reprezenta locul de natere al lui N.A. Ursu, satul Boroseti, comuna Scânteia.
Voiam s tim, dinainte, pe cât se putea, care este specificul graiului, cine ne poate
ajuta s ne orientm, în deplin cunotin de cauz, în special pentru gsirea
„informatorului adecvat. „Domnul Ursu m-a trimis la tatl su, care m-a primit
cu înelegerea, pentru o asemenea treab, a printelui unui cercettor: deci, s fie
un localnic priceput în muncile agricole i în ale gospodriei, aadar potrivit
64
pentru a rspunde la întrebrile din chestionarul nostru privind realitile rurale,
dar un om cu personalitate, care s nu se lase impresionat de contactul cu vreun
„domn de la Academie: s „vorgheasc ca la Borosti! Alexandru Ursu mi l-a
recomandat pe un vecin, unul care îl ajuta, la câmp i pe lâng cas, dup ce bieii
lui plecaser în lume, devenind oameni de seam. Dup dou zile de lucru,
mulumitor, cu respectivul, l-am pltit dup tariful permis de contabilitate pentru
muncitorii folosii de colegii arheologi, pentru spturi, pe antierele lor. „Cam
mult!, a apreciat Alexandru Ursu, pentru care banul trebuia câtigat cu sudoarea
frunii!
Am avut, dup prea grbita ieire la pensie (în 1989) a lui N.A. Ursu,
privilegiul de a m fi vizitat ori de câte ori venea i pe la ali câiva colegi de la
Institutul de Filologie Român „Alexandru Philippide, cu sediul în Casa Asaki, de
pe strada Codrescu. Se confesa, prietenete, asupra mersului, mai încet decât i-l
dorea cu ardoare, al lucrrilor la cartea reprezentativ a carierei sale de cercettor
al neologismelor limbii române. ntre anii 2004 i 2011, a definitivat i a publicat,
aa cum aminteam, împreun cu soia sa, Despina Ursu (23 iulie 1930 – 15 aprilie
2015), devotat i competent colaboratoare, cercettor tiinific principal, i ea, la
Institutul de Filologie Român „A. Philippide al Filialei Iai a Academiei Române,
impresionanta monografie Împrumutul lexical în procesul modernizrii limbii române
literare (1760 – 1860) în patru volume, cu un total de 1770 de pagini (inem seama
de faptul c al treilea volum se prezint în dou pri, Literele A – M, respectiv
Literele N – Z). Subliniem faptul c aceast modalitate de valorificare a fost una
pus sub semnturi de autor, cci, anterior, fiierele unui imens tezaur de material,
adunat i prelucrat timp de decenii, a fost, cu rar generozitate, pus la dispoziia
redactorilor Dicionarului limbii române (serie nou) al Academiei i a celor ce
redacteaz Dicionarul etimologic al limbii române (obiectiv direct: datarea
neologismelor). O colaborare recunoscut i recompensat, la încheierea realizrii
i tipririi dicionarului-tezaur, prin acordarea „Meritului Cultural în grad de
„Cavaler.
La un moment dat, din cauza strii sntii, Domnul Ursu nu era sigur c-
i va putea încheia publicarea operei. Acesta este motivul pentru care, dup cum
mi-a mrturisit, în primul volum, subintitulat Studiu lingvistic i de istorie cultural,
a inserat, ca exemplificri i selecii consistente din materialul ce avea s fac
obiectul volumelor urmtoare, pentru a putea fi considerat, eventual, ca o oper
întreag (de altfel, acest prim volum nu are înscris pe copert o numerotare;
cifrele II i III apar abia pe coperta urmtoarelor volume). Pe de alt parte, titlul
celui de al II-lea volum, Repertoriu de cuvinte i forme, proiectat, iari, ca o posibil
încheiere (forat) a operei, revine în tomurile urmtoare, cu precizarea
„Supliment, soluie editorial ce reflect, din partea autorului, efortul, dar i
satisfacia de a-i fi putut duce la bun sfârit publicarea rezultatelor unei munci de
65
jumtate de secol. Una devenit public în 1962, prin tiprirea lucrrii de pionierat
Formarea terminologiei tiinifice româneti, pe baza creia avea s i se confere titlul de
„doctor în filologie i care a fost distins cu premiul „B.P. Hasdeu al Academiei.
De altfel, în anul 2013, N.A. Ursu avea s devin membru corespondent al
Academiei Române.
Dei destul de puin exteriorizat în relaiile cu cei din jur, din discuii
provocate de apariia unor volume, ca editor, îi puteai da seama c, pentru N.A.
Ursu, Alecsandri a reprezentat o preocupare de „rsf bonom în contemplarea
literaturii secolului al XIX-lea, pe când fa de Asaki s-a manifestat
responsabilitatea social privind începuturi ale vieii culturale i ale instruciei
colare în Moldova. Desigur, tot în domeniul literaturii, Dosoftei, tem predilect, a
însemnat pasiunea pentru înelegerea apariiei marii literaturi i pentru
cunoaterea i de ctre alii a unei valori deosebite în ceea ce privete arta
cuvântului, dar i în ceea ce privete lumea cultului, a Bisericii (instituie de care
era el însui ataat i ca absolvent al Seminarului „Veniamin Costache din Iai). n
cutrile din domeniul istoriei lingvisticii româneti i al reconstituirii vieii
culturale din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea, prin editarea de gramatici i prin
stabilirea paternitii unor opere anonime sau eronat atribuite, filologul N.A. Ursu
era deschis la confruntri/confirmri din domeniul foneticii i al morfologiei
dialectale sau regionale, apelând la cunotinele cercettorilor graiurilor populare:
pronunii, forme analogice, areologie. i, chiar dintr-o sumar evocare cum este cea
de fa, nu poate lipsi citarea unor sinteze culturale ce înmnuncheaz, metodic i
convingtor, cunotine enciclopedice i îndrznee încheieri exegetice ale unui
redutabil istoric al culturii române vechi i premoderne: Contribuii la istoria
literaturii române (1997), Contribuii la istoria culturii rom}neti (2002), Contribuii la
istoria culturii rom}neti în secolul al XVII-lea (2003).
Dac, în cuvintele de fa imaginea marelui disprut este frecvent
reflectat prin percepii personale, lucrul ne apare ca unul firesc; acesta este nivelul
normal al unei asemenea evocri: nu ne putem erija în postura de instan
superioar, dincolo de fapte i triri proprii. Am selectat, îns, împrejurri
considerate de natur s ilustreze caliti ale omului i profesionistului N.A. Ursu.
O asemenea postur este i aceea c, apreciind preocuprile mele privind
explicarea genezei unor frazeologisme ale limbii române, îmi furniza informaii i
completri preioase, uneori chiar soluii etimologice. De exemplu, pentru expresia
„a bate mr, agricultorul din copilrie i tineree mi-a adus o redactare (pe care o
pstrez, în vederea includerii textului într-o viitoare ediie a „Dicionarului de
expresii ale limbii române). Locuiunea verbal expresiv în discuie se refer la
„baterea fructului: la prit, merele înc necoapte erau „frgezite de coada sapei,
pentru a sorbi lichidul dulce-acrior rezultat!
66
*
Mai presus de toate, trebuie s menionm un fapt de importan
deosebit: modest i rezervat comportamental, N.A. Ursu a fost cercettorul care
nu a cunoscut obstacole în cutarea i proclamarea adevrului tiinei. Ne facem
datoria moral de a aminti mcar dou dintre marile sale realizri ce i-au propus
s clarifice situaii confuze din istoria noastr literar i cultural: paternitatea lui
Nicolae Blcescu asupra C}ntrii Rom}niei i demonstraia, istoric, lingvistic i
stilistic, în favoarea paternitii mitropolitului Teodosie Vetemeanul în ceea ce
privete Istoria râi Rumâneti (mss. anonim, de la 1716), dezvoltat în volumul, de
mare erudiie i de înalt inut polemic, Paternitatea ISTORIEI RÂI
RUMÂNETI atribuit stolnicului Constantin Cantacuzino. Studiu filologic (2009). i,
la desprirea de persoana fizic din viaa noastr, întru pstrarea imaginii unei
deloc obinuite personaliti, citm din Psaltirea în versuri, a mitropolitului
Dosoftei; este vorba de un enun care, pentru omul i savantul N.A. Ursu, poate fi
apreciat i ca un epitaf: „Cine-i face zid de pace, / Turnuri de frie / Duce via
fr grea /’Ntr-a sa bogie.
2. Ceea ce, pe un loc distinct, îl fixeaz pe N.A. Ursu în patrimoniul
lingvisticii româneti contemporane este contribuia sa, inegalabil, la cunoaterea,
profund, a procesului de modernizare lexical a limbii române literare în perioada
dintre a doua jumtate a secolului al XVIII-lea i a doua jumtate a secolului al
XIX-lea, anul 1860 devenind, i prin rezultatele cercetrilor savantului ieean, un
reper în ceea ce privete procesul la care ne-am referit.
2.1. Atenia cercettorului a fost îndreptat, la început, asupra formrii
terminologiei tiinifice româneti, tem ilustrat de puine i restrânse, ca
obiective, contribuii anterioare. Pe baza studierii, amnunite, a cca dou mii de
izvoare reprezentative pentru zece decenii dintre secolele amintite, din toate
provinciile româneti, N.A. Ursu a obinut, mai întâi, o impresionant recolt de
împrumuturi neologice din diferite limbi de cultur din care, în epoc, s-au fcut
traduceri în românete. Din aceast perspectiv, contribuia autorului în ceea ce
privete problema etimologiei multiple a neologismelor limbii române, care, chiar
prin fonetisme, îi trdeaz, paralel, sursa neogreceasc, francez, respectiv
german sau/i italian, modele la care se adaug, adesea, turnura latinei savante,
este una de prim rang (aspect tehnic ilustrat de citatele prezentate în continuare).
Dar N.A. Ursu trece dincolo de aparenta victorie a alctuirii unor inventare de
neologisme, aa cum au procedat autorii mai multor studii, meritorii de altfel,
publicate, între 1956 i 1962, în trei volume intitulate Contribuii la istoria limbii
române literare în secolul al XIX-lea (reluate, apoi, sub titlul general de „Studii<).
67
Cercettorul ieean, pe drept cuvânt fermecat de posibilitile, diverse, ale
denominrii unei noi realiti materiale ori a unui concept, fie prin calcuri, fie prin
resemantizarea unor termeni vechi ai limbii comune, va urmri toate aceste soluii
în studiile istorico-filologice din Formarea terminologiei tiinifice româneti (în
continuare: Ursu 1962), privind urmtoarele domenii ale tiinei: terminologia
geografiei, a tiinelor naturale, agronomice, medicale, a tiinelor fizico-chimice i
a tiinelor matematice (Ursu 1962: 13-113). Dup un întins capitol în care sunt
studiate „Proveniena, adaptarea fonetic i încadrarea morfologic a
neologismelor din terminologia tiinific româneasc a epocii, cu paragrafe
speciale consacrate, de exemplu, etimologiei multiple, respectiv calcurilor i
semicalcurilor (op.cit., p. 114-126), urmeaz partea documentar a monografiei,
„Indicele de cuvinte i forme (ibid., p. 127-300).
2.2. Consolidarea perspectivei cultural-istorice de studiere a mediului
lingvistic în care, în epoc, ptrunde neologismul în limba de cultur se produce
prin monografia la care ne-am referit deja (în § 0.1), citat, în continuare, prin sigla
Ursu–Ursu 2004-2011, intitulat mprumutul lexical în procesul modernizrii limbii
române literare (1760 – 1860), în care autorii, N.A. Ursu i Despina Ursu, au ca obiect
de studiu, în principiu, domeniile ce nu fuseser abordate anterior sau crora nu li
se acordase un spaiu concludent în Ursu 1962; iat câteva dintre acestea:
terminologia gramaticii i a stilisticii, ~ juridico-administrativ, ~ filozofic, ~
didactic i pedagogic, ~ geografic (cf. Ursu–Ursu 2004: 119-146). Sunt
concludent înfiate, de asemenea, pe trei etape (1760-1800; 1801-1828; 1829-1860),
mediul i cadrul inovaiei: calcurile, glosarea neologismului în textele traduse,
publicarea de glosare propriu-zise de neologisme, pledoarii, în etapele amintite,
privind necesitatea neologizrii lexicale (i cutarea unor soluii tehnice), dar i
reacii anti-neologistice prezente în prefeele unor traduceri etc. Orientarea
cercetrii este concludent ilustrat de încheierea volumului introductiv, consacrat
tabloului general privind adoptarea fonetic i morfologic a neologismelor în
perioada studiat (op.cit., p. 263-354). Materialul documentar al monografiei,
pentru care numrul surselor consultate a crescut pân la 800 de titluri (fa de cele
200 fiate pentru Ursu 1962), este oferit cercettorului prin volumul al II-lea,
intitulat Repertoriu de cuvinte i forme (2006), i prin cele dou pri ale vol. al III-lea,
intitulat continuativ, Repertoriu de cuvinte i forme. Supliment, Partea I, Literele A-M
(2011); Partea a II-a, Literele N-Z (2011), la ale cror dimensiuni ne-am referit în § 1.
2.3. Perspectiva onomasiologic
2.3.0.1. Ca aspect final important, autorii atrag atenia asupra „criteriului
onomasiologic al prezentrii rezultatelor cercetrii:
68
„În redactarea repertoriului am adoptat, pîn la un anumit punct, criteriul
onomasiologic. Majoritatea articolelor ofer, în mod sintetic, o imagine edificatoare
a relaiilor dintre diferitele influene externe exercitate asupra limbii române i
tendinele ei proprii de dezvoltare, între neologismele de diferite proveniene care
au denumit atunci noiunea respectiv, între variantele vechi i noi pe care le-au
avut aceleai împrumuturi lexicale în procesul adaptrii lor la sistemul fonetic i
morfologic al limbii române, pîn la stabilirea formei care a rmas în limba literar,
între neologismele propriu-zise i calcuri, i altele. Fiecare articol reflect astfel, în
msur mai mare sau mai mic, istoria lexicului neologic al limbii române literare din
aceast perioad (Ursu–Ursu 2006: 6; evidenierile grafice ne aparin).
2.3.0.2. n conformitate cu exigenele principiului „cuvinte i lucruri, vom
lua în discuie dou situaii, anume apariia termenului nou pentru a numi, mai
întâi, un fapt nou de cultur material, când neologismul este inevitabil (§ 2.3.1), i,
în al doilea rând, cazurile în care intervine doar modernizarea terminologiei, i
putem urmri raportul dintre inovaie i lexeme din fondul vechi al limbii (§ 2.3.2).
Peste tot, prelum grafiile autorilor
2.3.1. Pentru a ilustra relaiile sinonimice dintre ali termeni i neologismele
preluate din diferite limbi de cultur, dar i pentru variantele fonetice care
marcheaz sursele diferite ale aceluiai termen, ceea ce înseamn „etimologia
multipl a unui împrumut neologic, vom reproduce, adaptat, articolul publicat în
Ursu 1962 sub titlul HART; menionm faptul c, în locul celor peste 30 de sigle
ale izvoarelor la care se trimite, am notat, între [ ], anul apariiei publicaiei
excerptate; de exemplu, pentru „hartas, adec mesle locurilor, în loc de GN, care
înseamn Gheografie noau, care cearc de obte toat faa a sferei idroghiu, manuscris,
Iai, cca 1780, am preluat doar anul, 1780 etc.:
HART s. (Geogr.) hartas [i în not marginal:+ adec mesle locurilor [1780];
cele mai alese i mai iscusite harta [aceeai surs+; crile (au hîriile ce s cheam
topografice) [1795]; crile gheograficeti [1814]; cart [1835, 1848, 1855, 1859];
carte [pl.] [1835]; map [1818, 1834]; mapa sau carta [1835]; mapa sau harta
[1837]; hartele sau mapele [1842]; mapp [1855, 1857]; hart [1790, 1801-1814,
1811, 1816, 1821, 1820,1829, 1829, 1834, 1848]; harte [pl.] [1811, 1816, 1834, 1839,
1851, 1842, 1843, 1852, 1857]; hri [1834, 1840, 1849].
Pentru etimologii, inându-se cont de limba izvoarelor traduse, se trimite la
ngr. χρτης, lat. charta, it. carta, rus. , fr. carte; lat. mappa, it. mappa, fr.
mappe. În sfârit, se face i corelarea cu termenul plan, raportare asupra creia
nu struim (toate informaiile în Ursu 1962: 216).
Pentru o sumar comparaie privind sporul de informaie pe care îl aduce
monografia în discuie, notm c, în DA 1934, ca etimon pentru termenul hart
„reprezentare geografic<; respectiv „document, hârtie se trimite doar la ngr.
69
χρτα, χρτης (i se face corelaia cu hârtie), pe când în DLR 1965-1968, pentru
map, se trimite deja la formele din latin, italian i francez citate anterior.
2.3.2. Completm imaginea de „ansamblu onomasiologic a structurilor
lexicografice din repertoriile pe care le analizm, urmrind apariia neologismului
însoit de sinonime „populare sau de diverse echivalente. Ca i în cazul
termenilor pentru HART, se poate observa c, de regul, exist o evoluie lexical
linear: de la un moment dat, în general, neologismul capt statutul de termen
specializat, tatonrile iniiale fiind prsite. Menionm faptul c, la fel ca i în
paragraful precedent, fa de trimiterile, prin sigle, din articolele citate, notm,
între * +, doar anul/anii apariiei publicaiei (cu precizarea c, uneori, am citat
numele autorului i titlul operei).
a) Dup Ursu 1962, s.v.:
CAVITATE s. goliciunile trupului (cava corporis) [1830]; deertul pelvii sau a
olzilor (cavum pelvis) [1837]; caviti sau goane [1842]; cavitate *cu atestri
pentru anii 1843, 1848, 1852, 1854, 1857, 1859]. Cf. lat. cavitas, fr. cavité.
RECT s. (Anat.) maul cel oblu [1815]; maul cel drept (rectum) [1859]; rectum
[1836, 1852, 1858, 1859]; rectom [1843]; rect [1843, 1859]. Cf. lat. intestinum
rectum, fr. rectum.
b) Dup Ursu–Ursu 2011, III/II: sv.:
ORHIT s. (Med.) orhit, umflarea boaelor [1849]; orhit [1853]; cf. fr. orchite, ngr.
πχτης, germ. Orchitis);
RUM s. (Med.) rumul (guturaiul) de creieri, rumul din piept, guturai, coriza sau
rum la creieri (toate în acelai text, traducerea lui Ion Brezoianu, dup B.
Raspail, Manualul sntii sau medicina i farmacia domestice, din 1852]. < fr.
rhume;
TRISM s. (Med.) flcaria, Trismus [1846]; flcaria (maladie bleu des enfants)
[1852]; trism (trismus) [1838]; trism [1851, 1852]; cf. germ. Trismus, fr. trismus;
URTICARIE s. (Med.) boala blîndii, urticaria [1846]; < fr. urticaire); cf i
URTICAIE s. (Med.) urticaiune (spuzeal) [1852]; < fr. urtication;
VACCINA vb. oltui [1813]; altoi [1839, 1857, 1860]; altui [1848]; hultui [1853];
vaccina [1844, 1848, 1857, 1862]; vaccina, vacina [1848]; vacina [1851]; vacsina
[1840, 1847]; vacsinui [1847, 1855]; cf. fr. vacciner, it. vaccina;
VARIOLOID s. (Med.) vrsatul de vînt (varioloid) [1842]; < fr. varioloïde;
VOLVULUS s. (Med.) înodarea maelor (volvulus) [1846]; < lat. volvulus.
2.4. Dar, paralel cu prezena unui „contract de comunicare favorabil, ce se
înscrie, pe terenul terminologiei medico-farmaceutice, în viziunea de performan,
ca atitudine fireasc a izvoarelor în ceea ce privete relaia dintre autor/medic i
cititor/bolnav, dovedit de prezentarea „onomasiologic anterioar, monografia
70
Ursu–Ursu 2004-2011 reprezint un îndreptar fr egal în ceea ce privete istoria
ptrunderii neologismului în vocabularul tiinific al limbii române, aadar
reflectând cutrile, concomitente, de la nivelul limbajului funcional al
specialitilor, al discursului endogen. Încercm ilustrarea acestui aspect prin analiza
prezenei unui neologism a crui situaie ni se înfieaz ca un adevrat tur de
for în ceea ce privete „tatonrile izvoarelor, dar, mai ales, ca reflectare a
ptrunderii i rezultatelor investigrii. Este vorba de substantivul morb + termeni
înrudii din perspectiva etimologiei romanice. În DLR 1965-1968: s.v., termenul
respectiv, identificat drept „(livresc) boal, este urmat de un numr de 11 intrri,
reprezentând, în principiu: a) derivate de la morb (morbiciune, morbitate, morbulent i
morbulen); b) alte împrumuturi neologice, pentru a cror origine trimiterile sunt
la un cuvânt latinesc (morbili, morbos, morbozitate), la unul francez (morbiditate),
respectiv la situaii de etimologie multipl: morbid, morbific (din latin i francez)
i morbidee (din latin i italian).
2.4.1. Aportul nemijlocit de cunoatere Ursu 1962 i Ursu–Ursu 2011/I din
perspectiva terminologiei medicale îl reprezint urmtoarele informaii
suplimentare relevante:
- pentru morb, în DLR exist un „gol de atestri, între 1816 i 1889, completat
cu prezene în texte din ara Româneasc i Transilvania, din anii 1846, 1847,
1848 i 1862; în plus, lista variantelor cuprinde i latinismul morbus, preluat ca
atare dintr-un izvor românesc datat 1857, iar, în ceea ce privete etimologia, pe
baza surselor excerptate, se indic i it. morbo;
- pentru morbiciune, fa de DLR, cu o prim atestare din 1849, se comunic una
anterioar, din 1847;
- pentru morbos, în DLR „golul de atestri dintre 1816 i 1861 este completat cu
atestri din anii 1848 i 1849, pentru etimon adugându-se, pe lâng lat.
morbosus, i it. morbose;
- pentru morbitate, cu o atestare în DLR pentru 1857, se comunic atestri
anterioare, din 1846 i 1855;
- pentru morbid, în articolul respectiv din DLR exist ca prime atestri cele din
dou dicionare, Massim–Laurian (1876) i Barcianu (1900), aadar se trimite la
Ursu 1962, unde se gsesc atestri anterioare, din anii 1852 i 1854, din texte de
popularizare a cunotinelor medicale.
Astfel de datri i completri confirm temeinicia sursei de informare Ursu–
Ursu 2004-2011 (ilustrat pân acum prin exemple din 2011/I), respectiv Ursu 1962
în ceea ce privete cunoaterea istoriei neologismului în limba român literar,
pentru epoca studiat. Pe de alt parte, putem admite cu uurin cauzele pentru
71
care termeni cum sunt cei trecui în revist anterior nu au dublete „populare; ei
aparin limbajului specializat al medicilor i farmacitilor, ceea ce se verific i prin
faptul c latinescul morbus apare, pe poziia genului proxim, într-o sintagm
tehnic de identificare, în titlul unor texte, cu aspect de repertoriere, de diferite
niveluri, afltoare în Bibliografia de la Ursu–Ursu 2004-2011 (primele dou i la
Ursu 1962): „Povuiri pentru holera morbus, foaie volant, *Iai, 1829-1830],
„Reet pentru boala ce s numete holera morbus, foaie volant, *Iai+, 1831, i
Alcibiad Tavernier, „Amrunturi aprtoare i highienice pentru mizerere sau
holera morbus i alte boli epidemice, Bucureti, 1831.
2.4.2. De altfel, în epoc, termeni din familia „morbus depesc sfera
limbajului medical, tinzând, ca generice, spre caracterizarea contextual, prin
discursuri, a unor situaii din diferite domenii; printre acestea, dup textele
excerptate în Ursu–Ursu 2004-2011, selectm extensii ale termenilor prezentai în
continuare:
- morb, în texte de filozofie, reprezentând traduceri ale lui A.T. Laurian dup A.
Delavigne, Manual de filosofie (Bucureti, 1846) i dup Wilhelm Traugott Krug,
Manual de filosofie i literatur filosofic (tomul I, Bucureti, 1847); într-un text de
didactic: traducerea lui A. Mureanu, dup F. Salzmann i Carol Han, Icoana
creterii rele cu mijloace de a o face i mai rea (Braov, 1848);
- morbitate, în traducerea deja semnalat, a lui A.T. Laurian, dup A. Delavigne,
Manual de filosofie, i în alt domeniu, precizat în titlul Curs elementar de geografia
fizic i matematic, al lui G. Fontanin (Bucureti, 1855);
- morbiciune, într-un text publicat în suplimentul „Almanah de învtur i
petrecere, la „Calendarul pentru români, editat de Gh. Asachi (1847).
- morbos, în texte cu profil divers: la Nicolau Blescu, Gramatic dacorom}n
(Sibiu, 1848), la Ioan Brbtescu, Cursul dreptului civil român (Bucureti, 1849) i
la Iuliu Barasch, Manual de botanic silvic (Bucureti, 1861).
2.4.3. Ca un necesar excurs, menionm faptul c, în urma unei analize
amnunite, Gh. Chivu a precizat situaiile în care, la apariia primelor traduceri în
limba român a unor texte din domeniul cunotinelor medicale, se recurge la
neologism: terminologia mijloacelor de tratament, respectiv prezentarea bolilor
psihice sau a celor interne, „mai puin cunoscute la nivelul medicinii populare
(Chivu 1981: 224, 231). Pe de alt parte, în legtur cu termenii tehnici folosii în
comentariile de fa, trimitem la o contribuie anterioar a noastr: Dumistrcel et
alii 2013: passim.
3. Reprezentând contribuii de prim rang pentru cercetarea i explicarea
modernizrii vocabularului limbii române din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea,
72
studiile analizate se înscriu într-un fond de baz privind dezvoltarea general a
cunoaterii tiinelor i culturii româneti i este un merit deosebit al manifestrii
tiinifice la care participm de a favoriza analiza unor astfel de preocupri i
realizri. În ceea ce-l privete pe savantul ieean, ni se pare potrivit s-l raportm la
un ideal aflat în înelepciunea i sensibilitatea marelui realist în ceea ce privete
semnificaia vieii, autorul de tragedii Sofocle: „tiina este partea cea mai
însemnat a fericirii. Prin viaa i opera sa, N.A. Ursu i-a îndemnat i pe alii s fie
fericii i nu a pregetat s-i îndrume cum s fie fericii.
SIGLE
Chivu 1981 = Gh. Chivu, Stilul celor mai vechi texte tiinifice rom}neti (1640-1780). IV. Stilul
textelor medicale, în „Limba român, XXX, nr. 3, p. 221-231
DA 1934 = [Academia Român+ Dicionarul limbii române, tomul II, partea I, F–I, Bucureti,
Monitorul Oficial i Imprimeria Statului, Imprimeria Naional
DLR 1965-1968 = *Institutul de Lingvistic al Academiei Române], Dicionarul limbii române,
Serie nou, t. VI, Litera M, Bucureti, Editura Academiei Române
Dumistrcel et alii 2013 = Stelian Dumistrcel, Doina Hreapc, Luminia Botoineanu,
Spaiul pragmatico-discursiv al publicaiilor rom}neti de instruire i educaie medico-
sanitar (II). Cu raportare la problematica evoluiei limbii literare, în „Analele
Universitii Dunrea de Jos din Galai, fascicula XXIV, anul VI, nr. 1-2 (9-10):
Lexic comun/Lexic specializat (Actele Conferinei internaionale „Limba român în
timp i spaiu), p. 32-59
Ursu 1962 = N.A, Ursu, Formarea terminologiei tiinifice româneti, Bucureti, Editura
tiinific i Enciclopedic
Ursu–Ursu 2004-2011 = N.A. Ursu, Despina Ursu, mprumutul lexical în procesul modernizrii
limbii române literare (1760 – 1860); vol. I, Studiu lingvistic i de istorie cultural (2004);
vol. II, Repertoriu de cuvinte i forme (2006); vol. III, Repertoriu de cuvinte i forme,
Supliment: Partea I, literele A–M (2011); Partea a II-a, literele N–Z (2011), Iai,
Editura Cronica.
„Words and Things”. In Memoriam N.A. Ursu (1926 – 2016)
Abstract: The former part of the present article includes a description made by N.A. Ursu, a
specialist from Iasi (deceased in May 2016, at the age of 90), from his perspective of a researcher and
the head of "Alexandru Philippide" Romanian Philology Institute, the Branch of the Romanian
Academy in Iasi. As regards the latter part of this paper, special attention is devoted to the analysis of
N. A. Ursu’s major contributions regarding the modernization of the Romanian language lexicon
during the period 1760-1860, in his monographs „The Formation of the Romanian Scientific
Terminology (1962) and „The Lexical Loan in the Modernization of the Romanian Literary
Language (1760 - 1860) in four volumes (2004-2011), published in collaboration with his wife,
Despina Ursu. The great innovation in approaching this topic is the fact that the so-called
73
‚neologization of the Romanian scientific lexicon is studied from the perspective of "Words and
Things" based on about 800 source texts of that age, including translations from different
language cultures, made in all Romanian provinces. The borrowing of a word used to name a certain
notion is analyzed in parallel with the making of linguistic calculations, ad-hoc semantisation of some
words from the common lexicon of Daco Romanian, respectively with the use of other equivalence
processes. Starting from the collection of words and forms included in the two monographs,
"onomastic groups" are presented for the concepts: «cavitate» („cavity), «rect» („rectum),
«urticarie» („Hives), «a vaccina» („to vaccinate) etc.
Key words: neologism, lexical loan, linguistic calculus, scientific terminology, endogenous
discourse, exogenous discourse, onomastic groups.