Ştefan Odobleja Jr.:Tatăl meu a fost un vizionar, un om

al viitorului Actualitate

14 iulie 2012

Fundaţia „Ştefan Odobleja“ din Drobeta Turnu Severin este condusă de fiul savantului, care a

acordat în exclusivitate pentru GdS interviul de mai jos.

I.J.: Pentru cei care nu cunosc cazul Ştefan Odobleja: volumul său „Psihologia consonantistă“ a

apărut în 1938, la Paris, cu zece ani înainte de opera lui Norbert Wiener, cel considerat oficial

părintele acestei ştiinţe. Şi în loc de un Premiu Nobel pentru olteanul Ştefan Odobleja, ne-am ales cu

o iluzie?

Ş.O.Jr.: „Psihologia consonantistă“ a apărut la Paris în anii 1938-1939 în două volume: „Psychologie

consonantiste“, Libraire Maloine, Paris. Şi, atenţie, cartea a fost anunţată ca fiind gata de tipar încă

din anul 1937. Acest anunţ a fost făcut cu ocazia Congresului internaţional de medicină militară ţinut

la București în acel an (1937), unde tatăl meu, dr. Ştefan Odobleja, a obţinut premiul „Medic general

dr. Alexandru Papiu“ cu lucrarea „La phonoscopie“ şi a lansat un prospect prin care anunţa că 

lucrarea despre psihologia consonantistă este gata de tipar.

La acel congres din Capitala României (1937), fiind internaţional, au participat medici militari avizaţi

din toate ţările. Un larg interes asupra conţinutului cărţii tatălui meu l-a manifestat medicul şef al flotei

a 7-a americane din Mediterana, William Seaman Bainbridge, care a anunţat această apariţie în

Statele Unite ale Americii. Totodată, revista americană Psihological Abstract – care publica în

coloanele ei cele mai de vârf cercetări obţinute în întreaga lume –  a făcut o recenzie psihologiei

consonantiste.

De ce am ţinut să reamintesc aceste amănunte? Pentru a arăta celor care nu cunosc cazul Odobleja

faptul că tatăl meu a fost cunoscut în acei ani pe plan internaţional, deoarece el a participat cu

articole de specialitate la întrunirile ştiinţifice, întruniri la care s-a făcut repede remarcat datorită

ideilor sale de avangardă la acele timpuri, iar lucrările sale au fost redactate într-o limbă de circulaţie

internaţională, limba franceză.

Ştefan Odobleja a fost conştient de originalitatea ideilor sale şi de aceea s-a adresat lumii ştiinţifice

internaţionale. El, ca medic, a prevăzut începerea războiului la care a participat activ ca medic

(militar) de regiment şi nu era convins că va scăpa cu viaţă. A suportat grozăviile celui de-al Doilea

Război Mondial, iar după încheierea acestuia a fost învinuit, ca orice ofiţer activ (medic de regiment),

că a luptat pe frontul de răsărit. Aşa stând lucrurile, nu era momentul să mai aducă la cunoştinţă că a

scris în limba franceză, când în ţara noastră apăruseră liste cu cărţi epurate şi cărora li s-a dat foc în

public… Dacă comiteai „imprudenţa“ să fi deţinut unul din titlurile epurate, te alegeai cu opt ani de

temniţă!

I.J.: În România nu i s-a recunoscut, până la un moment dat, valoarea. A fost ales post-mortem

membru al Academiei Române, dar ulterior nu a mai fost ignorat şi nerecunoscut în România…

Ş.O.Jr.: Uitaţi prin ce momente a trecut ţara noastră? După război, România a fost izolată de lumea

liberă, nu se putea lua legătura cu Occidentul ş.a.m.d. Într-o noapte din anul 1953 au fost arestaţi 

toţi medicii militari de pe cuprinsul ţării… România era înconjurată de sârmă ghimpată şi condusă de

la Moscova prin politrucii acelor vremuri de teroare stalinistă. A urmat o perioadă de rusificare a ţării,

tot ce apărea era „meritul“ oamenilor de ştiinţă sovietici, iar cibernetica era considerată o ştiinţă

reacţionară de care se foloseau imperialiştii ca să distrugă „minunatele“ cuceriri revoluţionare ale

socialismului. Abia după 1968, România a început să aibă un fel de deschidere internaţională, au

început schimburile culturale cu Occidentul, au apărut traduceri ale clasicilor şi reconsiderarea

autorilor care pe nedrept au fost interzişi. În acea perioadă, tatăl meu era permanent în contact cu

lumea ştiinţifică, urmărind apariţiile din publicaţiile de atunci din România: Contemporanul, România

Literară, Tribuna, Săptămâna, Flacăra, Orizont şi altele, publicaţii cărora li s-a adresat prin articole şi

care au fost luate în seamă din ce în ce mai mult. Au apărut discuţii polemice cu diferiţi specialiști,

cum a fost  N. Mărgineanu de la Cluj, care a predat la Harvard. Acesta, iniţial, a fost un partizan al lui

Norbert Wiener, dar după ce a cunoscut „Psihologia Consonantistă“ a tatălui meu a admis că există

similitudini între cele două opere. De asemenea, tatăl meu s-a adresat Academiei Române cu un

memoriu care a atras atenţia specialiştilor de înaltă ţinută academică şi care au analizat cu multă

atenţie şi discernământ opera lui Odobleja. Printre aceştia aş enumera: prof. Ion Străchinaru, prof.

Al. Olaru, prof. Şchiau, prof. Victor Săhleanu, Vasile Pavelcu, Pantelimon Goleu, Mihai Golu, Paul

Postelnicu, Cezar Buda şi cercetătorii străini: Robert Mantz, J. Rudal, D.L. Szekely, L. Shiberni.

În 1975 a avut loc, la Bucureşti, Congresul internaţional de cibernetică şi sisteme, unde Odobleja a

participat cu lucrarea Psihologia Consonantistă şi a reuşit să prezinte şi o expunere. Şi asta,

susţinerea expunerii, s-a putut face numai cu aprobarea şefului secţiei de cibernetică, prof. Masturzo

din Italia, deoarece anumiţi aşa-zişi ciberticieni români, anume I. C. Bilciu, au făcut tot ce e posibil să

nu se afle că în România a apărut „Psihologia Consonantistă“ a lui Ştefan Odobleja. Acest Bilciu

făcea parte din acoliţii lui Manea Mănescu, cel supus familiei conducătoare şi, în mod special,

„savantei de renume mondial“. Începând din 1975, „Psihologia Consonantistă“ a fost întoarsă pe

toate feţele de academicienii: Mihai Drăgănescu, Alexandru Surdu, prof. Cornel Ţăranu, Titus

Dumitrescu, Liviu Petrina şi alţii.

I.J.: Cu câteva săptămâni înainte de a muri, tatăl dumneavoastră a avut un fel de bucurie, respectiv

prezentarea la un congres de cibernetică din Amsterdam a unei lucrări de specialitate, lucrare

publicată în lucrările congresului. Oferiţi-ne amănunte…

Ş.O.Jr.: În august 1978 a avut loc Congresul de cibernetică şi sisteme de la Amsterdam, unde s-au

aniversat 30 de ani de la apariţia ciberneticii lui Norbert Wiener. Datorită faptului că Ştefan Odobleja

era ţintuit la pat de o boală nemiloasă, cu toate că a avut toate formele internaţionale de participare,

s-a hotărât, în ultimă instanţă, ca lucrarea sa, „Diversitate şi unitate în cibernetică“, să fie prezentată

de un delegat, ing. Stelian Bajureanu. După prezentarea lucrării lui Odobleja, s-a scandat „40 de ani

de cibernetică“, deşi se aniversau „30 de ani de cibernetică“ şi pe Norbert Wiener! Lucrările

congresului internaţional de cibernetică şi sisteme din 1978 au fost conduse de J. Rosse care,

văzând recunoaşterea priorităţii româneşti, a venit în România şi a pus medalia N. Wiener în pieptul

lui Nicolae Ceauşescu pentru merite în cibernetică. Şi asta, pentru a câştiga protecţia conducătorilor

români şi care doreau să fie gratulaţi cu înalte distincţii ştiinţifice. Să nu uităm că se purta cu emfază

de către Elena Ceauşescu titlul de academician de renume mondial. Unul din apropiaţii familiei

conducătoare, Manea Mănescu, care se ocupa de cibernetică, a început să restricţioneze avântul

intern, dar nu a putut să stăvilească recunoaşterea internaţională. În anul 1982 a avut loc la Lugoj o

masă rotundă la care s-a decis înfiinţarea Academiei de Cibernetică „Ştefan Odobleja“ cu sediul la

Lugano (Elveţia), după codul elveţian. Preşedinte de onoare al acestei academii a fost prof. Iosif

Constantin Drăgan, iar preşedinte executiv – prof. Paul Postelnicu, cel care avea inventate patru legi

în cibernetica tehnică.

Editura Scrisul Românesc i-a tergiversat lui Odobleja apariţia

unei cărţi

I.J.: Editura Scrisul Românesc i-a publicat tatălui dumneavoastră o lucrare, dar, din păcate, postum.

A apucat s-o vadă însă în şpalt…

Ş.O.Jr.: Ştefan Odobleja a scris „Psihologia consonantistă şi Cibernetica“. Este adevărat că tatăl

meu a văzut cartea în şpalt, el fiind atunci bolnav, pe patul de suferinţă, 1978. Cartea a apărut, într-

adevăr, după ce tatăl meu a murit. Ar fi trebuit să apară mai înainte, dar redactorul de carte de la

Editura Scrisul Românesc, Ion Rusu- Şirianu, nu era prea consecvent în redactare deoarece avea

apucături… bahice. Tatăl meu a fost foarte supărat pe indolenţa şi neseriozitatea acelui redactor. În

această lucrare, Ştefan Odobleja, autorul „Psihologiei Consonantiste“, a arătat paralelismul din

cibernetica lui N. Wiener şi cartea sa, a explicat cu lux de amănunte asta, dar multe au fost interzise

de către cenzura vremurilor, după cum a recunoscut Ilarie Hinoveanu, directorul de atunci al editurii

Scrisul Românesc din Craiova.

Apropo de apariţii: în 1979 a fost publicată lucrarea colectivă „Precursori români ai ciberneticii“

(Editura Academiei României), carte în care sunt recunoscute, la nivel academic, meritele tatălui

meu, iar în 1981, Academia României i-a consacrat lucrarea „Odobleja between Ampere and

Wiener“. Această culegere de studii a fost difuzată în întreaga lume, iar tatălui meu i s-a conferit titlul

de academician postmortem.

În 1984, altă lucrare a văzut lumina tiparului la Scrisul Românesc: „Introducere în logica rezonanţei“

(o parte din scrierile inedite ale lui Ştefan Odobleja). Prefaţa este de Constantin Noica, iar îngrijirea

ediţiei, studiul introductiv şi notele au fost alcătuite de acad. Al. Surdu.

I.J.: Enciclopediile străine însă nu-l menţionează pe tatăl dumneavoastră ca fiind precursor mondial

al ciberneticii. Se mai poate repara ceva în acest sens, ce-i de făcut, cine ar putea să întreprindă

demersuri oficiale ?

Ş.O.Jr.: În enciclopedia Larousse este consemnat Ştefan Odobleja ca precursor în cibernetică.

Această recunoaştere este făcută cu mare obiectivitate. Enciclopedia Britanică este mult mai

politizată şi asta deoarece J. Rosse, cel care a condus congresele internaţionale de cibernetică din

perioada 1975-1978 şi a decernat medalia de cibernetică lui Nicolae Ceauşescu (gafă politică), este

obligat să treacă sub tăcere meritele lui Ştefan Odobleja. Să nu uităm alt amănunt: în mişcarea

francofonă, Odobleja alături de Panait Istrati sunt recunoscuţi ca vorbitori şi creatori în limba

franceză.

Au apărut şi legende despre tatăl meu

I.J.: Tatăl dumneavoastră a fost nemulţumit de nerecunoaşterea meritelor şi s-a scris că a murit

sărac şi oarecum neînţeles. Aşa a fost?

Ş.O.Jr.: Tatăl meu a fost poate nemulţumit pe oamenii de ştiinţă români care l-au împiedicat de multe

ori să afirme perenitatea ideilor sale.

Neînţeles a fost deoarece mulţi participanţi la congrese şi simpozioane chiar şi acum constată că

Ştefan Odobleja este un om al prezentului şi al viitorului, fapt ce se confirmă din ce în ce mai mult în

ultimul timp.

Nu a murit sărac, toată viaţa a fost un om pedant. În ultimii ani ai vieţii a fost un om puternic, dar a

primit destule lovituri. Printre care: incendierea casei natale din satul unde s-a născut (Valea Hoţului,

astăzi „Ştefan Odobleja“, comuna Izvorul Aneştilor, Mehedinţi), eveniment întâmplat imediat după

Congresul de cibernetică din anul 1975.

I.J.: Ce v-a spus în ultimele clipe ale vieţii din 1978?

Ş.O.Jr.: …Să nu visez la piscuri înalte „că ţi se par foarte aproape, dar n-o să le atingi niciodată“. Eu,

din fericire, nu puteam fi bănuit de aceste vise deoarece eram un om pragmatic datorită formaţiunii

mele de inginer.

I.J.: Tot ce s-a scris despre tatăl dumneavoastră este realitate? Presupun că sunt şi destule

legende… Când veţi scrie o carte despre viaţa, aşa-zisele ciudăţenii ale tatălui, despre anumite

controverse ale operei sale ştiinţifice ş.a.m.d.?

Ş.O.Jr.: Nu este real tot ce s-a scris despre tatăl meu. Au apărut, într-adevăr, şi destule legende. Voi

termina o carte despre biografia sa în care, printre altele, voi include şi anumite înscrisuri cu care

vreau să arăt adevărata viaţă a savantului Ştefan Odobleja: un om cu o mare putere de muncă, cu

un psihic tare. Privind spre Olimp, el nu era atent la micile şicane făcute de „mitici“, de pigmei. Dacă

era bănuit de ceva? Mereu era în criză de timp… Avea încredere în semenii săi şi, mai ales, în

tineret deoarece era conştient că ideile sale se vor confirma în viitor. De asemenea, a vrut să lase în

urma sa o operă închegată şi care să ducă către maşinile de… gândit.

I.J.: Este reală informaţia potrivit căreia manuscrisele lui Ştefan Odobleja însumează peste 50.000

de file, respectiv peste zece metri liniari de manuscrise? Cât din aceste manuscrise s-au tipărit, cât

este pregătit pentru publicare?

Ş.O.jr.: Manuscrisele lui Ştefan Odobleja de la Arhivele Statului însumează 250.000 – 280.000 de

file, din care 50.000 de file sunt manuscrise de logică. S-a publicat, cum spuneam mai sus,

„Introducere în logica rezonanţei“ (scrieri inedite) şi, după aprecierile acad. Alexandru Surdu, ar mai fi

de apărut încă nouă volume de logică. Sperăm să reuşim să le scoatem la lumina… tiparului.

Proiectele Fundaţiei Odobleja: Casă Memorială,

Şcoală de Vară

I.J.: Ce şi-a propus în acest sens Fundaţia „Ştefan Odobleja“, pe care o conduceţi? Ce lucrări veţi

publica în viitor?

Ş.O.Jr.: Fundaţia a tradus din limba franceză, după 75 de ani, „Fonoscopia“. De asemenea, fundația

va avea grijă de imaginea şi personalitatea lui Ştefan Odobleja, astfel încât opera sa să fie cunoscută

nu numai în România, dar şi în străinătate. Fiindcă aţi adus vorba despre această fundaţie aş vrea să

ofer cititorilor GdS şi alte amănunte. Începând cu anul 2010, Fundaţia „Ştefan Odobleja“ împreună cu

Asociaţia Apolodor l-au comemorat pe savant printr-un simpozion desfăşurat în două

ediţii: ,,Eternitate la timpul prezent“. La aceste manifestări au participat personalităţi ale lumii

ştiintifice, cum ar fi: acad. Alexandru Surdu, marele inventator Iustin Capră, prof. univ. Ada Tomescu,

vicepreşedinte al Academiei „Ştefan Odobleja“, acad. Liviu Sofonea, general Dumitru Constantin,

prof. univ. Horia Gligor, col. dr. Cehita Nicolae, general dr. Nicolae Bucur, col. în rezervă Doru

Caminescu, col. dr. Popescu Nicolae. De asemenea, lucrările simpozionului au fost salutate de dl

Gabriel Ciuzbaian, preşedintele Uniunii Juriştilor din România, vicepreședintele Asociaţiei

internaţionale a juriştilor democraţi de la Bruxelles.

I.J.: Ce se aude cu Casa Memorială „Ştefan Odobleja“ din localitatea natală a tatălui? Când va fi

reconstruită şi transformată în muzeu?

Ş.O.jr.: Fundaţia a demarat lucrările în vederea construirii unei Școli de Vară (tip Vălenii de Munte) şi

a ridicării Casei Memoriale, casă ce a fost incendiată. Cu ocazia celor două ediţii ale simpozionului

de care v-am vorbit, în satul natal al lui Ştefan Odobleja a fost dezvelită placa comemorativă cu

macheta Casei Memoriale, dezvelire ce a fost făcută de către marele inventator Iustin Capră, însoţit

de cei doi strănepoţi ai savantului, Răzvan şi Vlad Lăsculescu. Şi asta ca un fel de mesaj… Că

tineretul va duce la îndeplinire idealurile lui Ştefan Odobleja de acum 70 ani.

I.J.: Unii cercetători devotaţi s-au aplecat asupra operei tatălui dumneavoastră, dar înţeleg că

cercetarea lucrărilor savantului Ştefan Odobleja ar stagna. Este adevărat, adică n-ar mai exista

interes şi buget pentru cercetare?

Ş.O.Jr.: Nu este reală informaţia. În ciuda anumitor condiţii generate de criză, oamenii de ştiință

români se preocupă de opera lui Ştefan Odobleja din ce în ce mai mult. S-au publicat peste zece

volume despre Ştefan Odobleja… Sunt mulţumit de faptul că ideile sale se confirmă odată cu

înaintarea în timp.

I.J.: Ce aţi mai avea de adăugat despre cazul tatălui dumneavoastră, ceva ce nu se ştie?

Ş.O.Jr.: Întrebările puse de dumneavoastră m-au „alergat“ în timp, de pe vremea copilăriei mele şi

până în prezent. Poate că n-am fost foarte explicit la anumite răspunsuri… Anumite întâmplări le voi

prezenta în acea biografie a tatălui de care v-am vorbit, o carte care va respecta adevărul. Eu am

trăit de mic lângă el, l-am văzut cum, de-a lungul întregii sale vieţi, s-a luptat. Era un optimist, credea

în tineret, credea în viitor. Era un vizionar.

I.J.: Îmi puteţi oferi şi câteva exemple?

Ş.O.Jr.: Vă redau anumite extrase din „Fonoscopia“, care a fost publicată la Paris în 1935, tradusă şi

publicată în România cu ocazia ediţiei a II-a a Simpozionului „Ştefan Odobleja“, la editura

Universitaria din Craiova: „Din nefericire, pentru moment, posibilităţile noastre sunt limitate“ (…) ,

„întemeierea cunoştinţelor noastre pe baze riguros ştiinţifice, fiind prima etapă ce trebuie atinsă“

(…) ,„ultima etapă ce trebuie atinsă prin introducerea în semiologia acustică a intrumentelor de

precizie care îşi aşteaptă încă inventatorii“. Alt exemplu: „Se ştie, pe de altă parte, că ţi-e mai greu să

te convingi de un adevăr decât să-l găseşti, pentru că adevărul a fost găsit cel mai adesea printr-o

intuiţie, dacă nu printr-un hazard. În timp ce convingerea altcuiva cere, pentru a se produce, calea

deductivă, cu silogisme grele şi numeroase. Şi mai mult pentru cel care l-a găsit, adevărul îi pare

ceva simplu şi manifest… în timp ce pentru ceilalţi, trebuie să le ştergem opiniile anterioare, proces

întotdeauna dezagreabil şi care trezeşte opoziţii printr-o reacţie foarte naturală, ale cărei rădăcini

depăşesc psihologicul şi chiar biologicul, căci fenomenele fizice deja sunt dominate de conflictul

acţiunii şi inerţiei“. Cum spuneam mai sus, aceste pasaje sunt extrase din prefaţa lucrării „La

Phonoscopie“ apărută în Ed. Gaston Doin & Cie, Paris (1935) şi tradusă în limba română în 2011.

Din aceste pasaje reiese că Ştefan Odobleja era conştient că ideile sale erau avansate faţă de

contemporani şi așteptau venirea din urmă a tehnologiei care să le poată confirma.