State democratice in perioada postbelica

La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial asistam la o bipolarizare lumii intr-un

bloc oriental sau sovietic si un bloc occidental sau atlantic, deci american. Cotina de fier care

separa Europa oferea doua modele politice: democratie versus totalitarism. In timp ce statele

Europei de Est intrau in sfera de influenta sovietica si experimentau pentru patru decenii

comunismul, Europa occidentala oferea modele de democratie.

În ansamblul său, după al doilea război mondial, Europa Occidentală s-a unit în jurul

valorilor democraţiei şi capitalismului. Impactul devastator al totalitarismului a determinat

asumarea de către majoritatea forţelor politice postbelice a unui set de principii de sorginte

liberală. Forţele politice democratice vest-europene aveau câteva caracteristici în comun:

anticomunismul, o abordare specifică a spaţiului economic. Ideologiile politice postbelice au

fost crestin-democratia, socialismul si liberalismul. Creştin-democraţia a fost probabil cea

mai importantă mişcare politică la nivelul Europei Occidentale după cel de-al doilea război

mondial ce a apărut ca un refuz al capitalismului şi marxismului, ambele văzute ca manifestări

ale materialismului opus învăţăturilor Bisericii. Ea avea să evolueze tot mai spre dreapta

începând cu anii ’70.

Socialismul vest-european a devenit tot mai influent după al doilea război mondial,

chiar dacă momentele de criză nu au lipsit. In 1951, la Frankfurt, a fost reconstituită

Internaţionala Socialistă. Reuniunea a reafirmat ataşamentul partidelor socialiste faţă de

democraţia politică, văzută ca o condiţie indispensabilă a realizării socialismului. În paralel,

partidele socialiste au devenit tot mai dispuse să accepte regulile sistemului capitalist.

Liberalii vest-europeni s-au regăsit după 1945 într-o situaţie specială. In vreme ce la

sfârşitul secolului XIX, formaţiunile liberale fuseseră cele mai fervente susţinătoare ale ideii

de reformă socială şi instituţională, după al doilea război mondial şi-au asumat rolul de

principali critici ai statului-providenţă. Mai mult, valorile susţinute anterior de liberali au în

cea mai mare parte asumate de toate partidele democratice, astfel încât formaţiunile liberale

au fost condamnate la un rol marginal.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Suedia a fost laboratorul in care experimentele

macrooeconomice au fost puse in practica pentru a realiza ideologia social-democrata.

Rezultatul acestor a fost ceea ce numim „modelul suedez al statului bunastarii El se defineste

prin incercarea de a crea egalitatea si cresterea economica prin combinarea solidaritatii

politicii salariale unioniste si politicii guvernamentale atat pe piata muncii, cat si pe cea de

1

capital. Ideologia social-democrata respingea teoria caderii capitalismului si a inevitabilei

transformari a societatii in socialism. Astfel, transformarea societatii intr-una fara clase urma

sa fie atinsa nu prin revolutie ci prin mijloace graduale si pasnice in cadrul procesului

democratic. Valori precum egalitatea, securitatea se intalneau in statul suedez. Ideea de baza a

acestui model a fost implementarea dictonului „salariu egal la munca egala”. Practic intre anii

1950-1970 anii de aur ai modelului suedez si ai social-democratiei suedeze, Suedia a reusit sa

tina somajul sub 2%, un procent foarte rar intalnit intr-o economie capitalista, cresterea

productivitatii a fost una dintre cele mai rapide din lume, in 20 ani au fost create peste un mil

de locuri de munca, iar standardul de viata era printre cele mai ridicate din lume . ca o

concluzie putem spune ca anii de aur ai modelului suedez au prezentat lumii o societate

capabila sa aiba o economie eficienta si in acelasi timp sa mentina o implicare a unui stat al

providentei.

Un alt model politic oferit de Occident este dat de Anglia, monarhie parlamentara.

Regatul Unit are un sistem parlamentar de guvernămînt, ceea ce înseamnă că

Guvernul este dependent de încrederea Parlamentului. Teoretic, deoarece Camera Comunelor

poate vota îndepărtarea de la guvernare a acestuia, ea este cea care „controlează" Cabinetul. Cel mai

puternic organism al guvernării britanice este insa Cabinetul. In mod normal,

acesta este format din membri ai partidului care deţine majoritatea locurilor din

Camera Comunelor, minoritatea nefiind inclusă. Politica britanica este dominata de doua

mari partide: Partidul Conservator si Partidul Laburist. De asemenea, şi alte partide

participă la alegeri şi cîştigă locuri în Camera Comunelor.

Franta propune modelul republicii semiprezidentiale. Evolutia vietii

politice de dupa 1945 a fost determinata de personalitatea lui charles de Gaulle.

Constitutia din 1946 a restabilit un regim parlamentar clasic in care se constata

predominarea Adunarii Nationale asupra puterii executive. Din acest motiv se

constata o instabilitate guvernamentala-25 guverne in 12 ani. De aceea in 1958

este impusa o noua Constitutie care instaura un regim prezidential in frunte cu

Charles de Gaulle(1958-1968). In timp, s-a stabilit s-a ajuns la formula

semiprezidentiala, primul ministru guverneaza iar presedintele arbitreaza.

Astfel, constatam ca indiferent de forma de guvernamant

existenta(monarhie sau republica) In perioada postbelica s-au impus modele

politice democratice care pun accent pe respectarea drepturilor si libertatilor

cetateanului fie ca au pornesc de la ideologii sau solutii diferite

2