Realismul este curentul literar prin care concepţia artistică, literară, are ca preocupare reprezentarea obiectivă, veridică a realităţii.

Mai mult: http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/70/0/Subiecte-oral--romanul-obiectiv--Ion-de-Liviu-Rebreanu#ixzz2qq3gScyR

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă şi complicată, desfăşurată pe mai multe planuri narative, care pot fi paralele şi intersectate, cu o intrigă complicată. Personajele numeroase şi puternic individualizate, sunt angrenate în conflicte puternice, structura narativă este amplă şi conturează o imagine bogată şi profundă a vieţii. Principalul mod de expunere este naraţiunea, iar personajele se conturează direct prin descriere şi indirect, prin propriile fapte, gânduri şi vorbe, cu ajutorul dialogului şi al monologului interior.

Liviu Rebreanu este considerat creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura română, roman primit de Eugen Lovinescu într-un mod cu totul aparte, ca pe o izbandă a literaturii române, apreciindu-l ca pe o dată istorică, fiind convins că acesta „rezolvă o problemă şi curmă o controversă”, referindu-se la polemica pe care criticul o avea cu samanatoriştii epocii. Romanul „Ion”, publicat în 1920, a fost premiat de Academia Română. Acest moment a fost anticipat de o bogată activitate nuvelistică, („Proştii”, „Nevasta”, „Răfuiala”, „Dintele”) inspirată parţial din . lumea satului transilvănean, pe care autorul o cunoscuse îndeaproape. Deja din activitatea de nuvelist se poate observa că Liviu Rebreanu era un prozator nu al evenimentelor (deloc spectaculoase, în sine), ci al psihologiei personajelor antrenate în aceste evenimente.

Ca în orice roman, în “Ion” există o actiune complexă şi complicata şi mai multe planuri de acţiune care se întrepătrund si se determină reciproc: există pe de o parte viaţa satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea în care statutul social al omului este stabilit în funcţie de averea pe care o posedă (Ion, Ana etc), dar şi realitatea intelectualităţii de la sate în relaţie cu regimul administrativ şi politic austro-ungar.

Personajele numeroase şi puternic individualizate sunt angrenate in conflicte puternice: Ion cu Vasile Baciu, Ion cu Ana, Ion cu George Bulbuc, familia Herdelea cu preotul Belciug, conflictele românilor cu autorităţile austro-ungare. “Bocotani”, sărăntoci, oameni de pripas, preot, învăţător, funcţionari de stat, oameni politici, reprezentanţi ai autorităţilor austro-ungare formează o galerie ce ilustrează o realitate social-economică, politică şi culturală din satul ardelenesc din primele decenii ale sec al XX-lea.

Deşi prin temă – prezentarea lumii rurale la începutul secolului al XX-lea - Ion se înscrie în categoria naraţiunilor tradiţionaliste, caracterul eliptic şi impersonalitatea stilului, tehnica contrapunctului şi realismul perspectivei îl impun criticii ca operă

modernă. ( Este roman modern prin: 1). Formula realistă 2). Tehnici compoziţionale moderne: 2 planuri de acţiune, operă monumentală, tehnica

romanului este circulara, structurat riguros, în 2 părţi cu tilturi sugestive,

capitolele având titluri sinteză )

Spre deosebire de romanul şi de nuvelele lui Ioan Slavici, guvernată de principii etice, în care relaţiile dintre părinţi şi copii, dintre soţ şi soţie asigură echilibrul lumii, universul romanesc creat de Rebreanu se defineşte prin amoralitate; este o lume în care „glasul pământului” acoperă obsesiv „glasul iubirii”, singurul mod de legitimare a existenţei umane fiind posesiunea pământului.

Romanul „Ion” aparţine,de asemenea, realismului,un curent literar manifestat in Europa la mijlocul sec al XIX-lea, care pune accent pe relaţia dintre arta si realitate. Trăsăturile realismului regăsite în roman sunt: folosirea realităţii ca sursă de inspiraţie, realizându-se şi un univers ficţional care să ilustreze concepţia autorului asupra vieţii, repere spaţio-temporale precise, verosimilitatea intrigii şi a personajelor, veridicitatea întamplărilor, utilizarea tehnicii detaliului semnificativ, atitudinea critică faţă de aspecte ale realităţii, realizarea personajelor tipice, care sunt determinate de mediu şi epoca în care trăiesc.

Este roman de tip obiectiv prin specificul relaţiei narator-personaj şi al naratorului (omniscient, omniprezent). Se observă obiectivitatea (impresonalitatea) naratorului, naraţiunea la persoana a III-a, atitudinea detaşată în descriere, veridicitatea. De altfe, Liviu Rebreanu considera că amestecul eului în opera ar diminua veridicitatea subiectului.

Tema operei o constituie problematica pământului, în condiţiile satului ardelean de la inceputul secolului XX. Romanul prezintă lupta unui ţăran sărac pentru a obţine pământul şi consecinţele actelor sale. Caracterul monografic al romanului orientează investigaţia narativă spre diverse aspecte ale lumii rurale: obiceiuri legate de marile momente din viaţa omului (naşterea, nunta, înmormântarea), relaţii sociale generate de diferenţe economice (stratificarea socială) sau culturale (universul ţăranilor, universul intelectualităţii rurale), relaţii de familie. Tema centrală, posesiunea pământului, este dublată de tema iubirii. În plac simbolic, destinul protagonistului se plasează pe două coordonate: Eros şi Thanatos.

Tilul romanului pune în evidenţă personajul principal eponim, Ion., un prenume des întâlnit în rândul ţăranilor români. Ion devine, astfel, exponent al ţărănimii prin dragostea lui pentru pământ, individualizat însă prin relaţia organică cu acesta.

Relaţia incipit-final. Concepţia autorului despre roman, înţeles ca un corp geometric perfect, „corp sferoid”, se reflectă artistic în structura circulară a romanului.Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului care intră şi iese din satul Pripas, loc al acţiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor („se desprinde”, „aleargă”, „urcă”, „înaintează”), drumul are semnificaţia simbolică a destinului unor oameni, o metaforă a vieţii. Dacă în

prima parte, şoseaua „vine" sugerând astfel o introducere în acţiune, în ultima „ se pierde" odată cu plecarea învăţătorului Herdelea, lăsând loc altei generaţii. De asemenea, primul capitol este intitulat „Începutul", iar ultimul „Sfârşitul", astfel încât textul devine echivalent unei existenţe. Simetria romanului „Ion" rezultă şi din scena horei. Există doua hore în text: una la început şi alta la final. Din punct de vedere simbolic, hora corespunde motivului „cercului”, sugerând ciclicitatea. Hora iniţială reprezintă viaţa, reunind toate personajele semnificative în evenimentele ce vor fi narate. Hora finala, simbolizează începutul unei noi existenţe, după sinuciderea Anei şi omorârea lui Ion de către George.

Structura narativă este amplă şi conturează o bogată şi profundă imagine a vieţii: Sunt prezentate obiceiuri şi tradiţii populare, evenimente importante din vaiţa omului (hora de la începutul romanului din curtea văduvei lui Maxim Oprea, Sfinţirea hramului bisericii în final, naşterea copilului Anei şi al lui Ion pe câmp, nunta Laurei cu George, a Anei cu Ion, a Floricăi cu George, moartea lui Avrum, a lui Moş Dumitru, a Anei, a copilului , a lui Ion), instituţiile de stat (biserica, judecatoria, notariatul), familia, ca instituţie socială (Herdelea, Glanetaşului, Bulbuc, Baciu).

Constructia subiectului. Momentele subiectului. Romanul este alcătuit din două părţi opuse şi complementare, coordonate ale evoluţiei interioare a personajului principal: „Glasul pământului” si „Glasul iubirii”. Titlurile celor 13 capitole (număr simbolic, nefast) sunt semnificative, discursul narativ având un Început şi un Sfârşit: Începutul, Zvârcolirea, Iubirea, Noaptea, Ruşinea, Nunta (prima parte); Vasile, Copilul, Sărutarea, Ştreangul, Blestemul, George, Sfârşitul (partea a doua).

Primul capitol prezintă atât expoziţiunea cât şi conflictul. Semnificativă în acest sens este scena horei de durninică. Aşezarea oamenilor în jurul celor care dansează dezvăluie stratificarea socială a satului în care averea devine sinonimă cu respectul din partea colectivităţii. Primarul este însoţit de bătrânii fruntaşi: Ştefan Hotnog, Trifon Tătaru Pe de lături, ca un câine la usa bucătăriei, „trage cu urechea şi Alexandru Glanetasu, dornic să se amestece in vorbă, sfiindu-se totuşi să se vâre între bogătaşi". Glanetaşu cel bătrân, tatăl lui Ion, fusese om cu stare, dar băuse zestrea nevestei sale, Zenobia, si îşi pierduse astfel şi locul între fruntaşii satului. Ion o joacă la horă pe Ana, fata lui Vasile Baciu. Se conturează atât conflictul exterior (intre Ion şt Vasile Baciu), cât şi conflictul interior. Acesta din urmă este evidenţiat în primul rând: „Nu-i fusese dragă Ana şi nici acuma nu-şi dădea seama bine dacă-i e dragă. lubise pe Florica, şi, de câte ori o vedea sau îşi amintea de ea, simţea că tot o mai iubeşte. Purta in suflet râsul ei cald, buzele ei pline şi umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albaştri ca cerul de primăvară. Dar Florica era mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri, şi case, şi vite multe." Conflictui exterior se reliefează o dată cu apariţia la horă a lui Vasile Baciu şi prin confruntarea acestuia cu Ion. „Mie-mi trebuie ginere cumsecade, nu

fleandură... Io-ţi dau fata, iar tu să ai bici, să-i scoţt din cap gărgăunii!... Eu nu vreau să ştiu de-alde calici ţanţoşi care umblă să-i împuieze capul. Eu nu vreau şi nu vreau, şi dacă nu vreau, îi pun gâtul pe tăietor şi numai una-i trag cu barda măcar să ştiu că mă duc pe urmă la spânzurătoare" - îs spune Baciu lui George Bulbuc, pe care şi-l dorea ginere.

Conflictul intre cei doi flăcăi, George şi lon, împarte satul în două grupuri de simpatizanţi, după cum fiecare dintre ei are susţinători. La confruntare participaseră şi soţia invăţătorului Herdelea cu doi dintre copii şi preotul Belciug, deocamdată privind cu o distanţare superioară conflictul. În realitate, ei sunt foarte interesaţi de finalul conflictului, fiind, evident, de partea lui Ion.

Este şi prilejul de a fi adus in acţiune personajul-martor, Titu Herdelea, cel care va vedea şi incheierea conflictului dintre cei doi flăcăi, cu victoria incontestabilă a lui Ion.

Soluţia conflictului interior, prin opţiunea unet căsătorii pentru pământ, îl este oferită lui Ion tocmai de acest personaj, fără ca el să fie prea conştient ce urmări va avea sfatul său; dar rolurile de povăţuitor îl măguleau: „— Dacă nu vrea el să ti-o dea de bună voie, trebuie să-l sileşti."

Acţiunea este detaliată şi capitolele narative alternează cu cele retrospective, care au menirea să familiarizeze cititorul cu personajele şi cu motivaţiile acţiunii ftecăruia dintre ele. Astfel, Zenobia, mama lui Ion, fată frumoasă şi bogată, se încăpăţânase să se mărite cu Alexandru, flăcău frumos, dar leneş, şi care a trecut de la cântat la băut, astfel că i s-a prăpădit zestrea - lucru pe care unicul fiu, Ion, nu poate ierta.

Vasile Baciu fusese, ca şi Ion, băiat sărac si harnic, dar se însurase cu o fată urâtă şi bogată, pe care însă o iubise cu aceeaşi dragoste, ca şi aceea pentru averea ei. În schimb, Dumnezeu nu-i dăduse noroc la copii: din şase, câţi se născuseră, nu-i trăise decât Ana, rămasă orfană de marnă la o vârstă foarte mică. Fata era urâtă şi, o dată cu măritişul ei, se ducea şi pământul atât de iubit de Vasile. De aceea, Vasile Baciu se opunea căsătoriei Anei cu Ion al Glanetaşului, pe care îl bănuia, pe bună dreptate, că-i vrea doar averea.

Nici familia învăţătorului nu era lipsită de probleme materiale. Casa era făcută pe pământul bisericii şi preotul Belciug le putea crea probleme, mobila era luată pe datorie, cea mai mare dintre fete, Laura, trebuia să se mărite fără zestre, Titu nu prea avea un rost. Postul de invăţător depindea de autorităţile imperiale. Căsătoria Laurei cu tânărul teolog George Pintea pare a fi cea mai bună soluţie pentru ea, care va fi nevoită să renunţe la iubirea sa pentru Aurel Ungureanu, student la medicină.

Judecata lui lon cu Simion Lungu declanşează şi conflictul lui Herdelea cu autorităţile, lucru care va avea consecinţe nefaste asupra sa şi a familiei sale.

Sfatul lui Titu Herdelea a dat roade pentru Ion. După o premeditată evitare a Anei, socotind că i-a pus răbdarea la încercare suficient, Ion o seduce, lăsând-o însărcinată. Acest moment este echivalentul condamnrii la moarte a Anei.

Vasile Baciu speră în zadar ca alesul Anei să fie George Bulbuc. Vestea că este vorba de Ion cade ca un trăsnet. Ana este bătută cumplit şi alungată. Ion, nepă-sător, nu o primeşte decât cu zestre. Vasile Baciu este nevoit să accepte o căsătorie pe care o considera nefastă pentru sine şi pentru Ana.

Cele două nunţi, a Laurei şi a Anei, căsătorii fără iubire, au loc la scurt timp, una după alta. Dacă Laurei i se deschide totuşi o perspectivă fericită, prin poziţia lui George Pintea, care o şi iubea, Ana realizează dimensiunile catastrofei vieţii sale în momentul "în care are evidenţa faptului că Ion o iubeşte tot pe Florica şi îngaimă: „Norocul meu, norocul meu!".

Conflictul cu Vasile Baciu abia începe. Acesta nu vrea să dea cu acte pământul, motivând, pe bună dreptate că alţi moştenitori nu mai are. Ana are din nou de suferit fiind brutalizată şi de tată, şi de soţ. Apoi, urmează judecata. Nimănui nu-i pasă de Ana, nici de copilul ei. Speriat de perspectiva unui proces cu Ion, Vasile Baciu îi dă acestuia toată averea. Ion îşi atinsese scopul.

Momentul culminant al romanului îl reprezintă capitolul „Sărutarea”. Acesta este şi momentul in care Ion se simte cu totul biruitor şi, plin de evlavie, îngenunchiază, sărutând pământul.

Atitudinea pătimaşă a lui Ion îl sperie pe Titu Herdelea, îl infioară. Îndârjirea şi cruzimea cu care omul acesta a urmărit o ţintă, fără să se uite în dreapta sau în stânga, îl înfricoşau, dar îl mişcau."

Fericirea de moment a lui Ion se intersectează cu nefericirea familiei Herdelea. Pentru că intrase in conflict cu autoritătile, învăţătorul este suspendat din post, lucrează un timp pentru avocatul Grofşoru, este reabilitat pentru scurtă vreme, pentru a fi, in cele din urmă, obligat să se pensioneze.

Odată ,glasul pământului" amuţit, în lon se trezeşte „glasul iubirii” pentru Florica, acum măritată cu George Bulbuc. Aflând că este înşelată, fără a mai avea vreo bucurie pe lume, Ana se spânzură, iar copilul, neîngrijit, moare şi el timpuriu.

Lupta pentru pământ continuă între cei doi care au decis destinul nefericit al Anei, însă când preotul Belciug îi pune capăt, îndemnându-i să facă un act prin care pământul, dacă nici unul dintre cei doi nu va avea urmaşi, să revină bisericii.

Deznodământul romanului î1 reprezintă moartea năpraznică a lui Ion, ucis cu sapa de George, şi părăsirea satului de către familia Herdelea după pensionarea învăţătorului.