Student: Buziuc Sergiu

2015

CUPRINS

I. Sursa de agent patogenII. Purtători de agent patogen

III. Moduri si căi de transmitere agent patogenIV. Simptomele infecției cu staphylococcusV. Factori favorizanți

VI. DiagnosticVII. Tratament

VIII. ProfilaxiaBibliografia

Infecţii cu staphilococcus

I. Sursa de agent patogen

Infecţiile cu stafilococi sunt declanşate de bacteriile numite stafilococi, un tip de germeni destul

de des întâlniţi, localizaţi la nivelul pielii sau pe mucoasa nazală chiar şi a oricărui individ

sănătos.

Stafilococii sunt bacterii de formă rotund-ovalară (coci), gram pozitivi (se colorează cu

colorant Gram), cu un diametru de 0,5-1,5 mm, dispuşi caracteristic în grămezi (ca şi ciorchinele

de strugure). Genul Staphylococcus cuprinde aproximativ 27 de specii de stafilococi, dintre care

cele mai des asociate cu infecţii umane sunt în ordinea frecvenţei: Staphylococcus haemolyticus,

Staphylococcus lugdunensis, Staphylococcus saprophyticus şi Staphylococcus schleiferi.

Pot produce o gamă largă de infecţii, a căror gravitate şi localizare variază de la infecţii

superficiale ale pielii până la infecţii ce pun viaţa în pericol, ca de exemplu septicemia sau

meningita.

Staphylococcus aureus

Denumirea lui vine de la

pigmentul evident când se cultivă pe

medii de cultură, care la această specie

este cel mai frecvent galben-auriu, dar

poate fi şi alb, în timp ce la

Staphylococcus epidermitis este alb, iar la Staphylococcus saprophyticus este citrin. Stafilococul

auriu rezistă 60 de minute la 60ºC, supravieţuieste în produse uscate câteva luni şi rezistă la

acţiunea alcoolului etilic 70º - aproximativ 10 minute. Se găseşte în mod normal pe pielea şi

mucoasele omului, dar şi a altor mamifere precum şi la păsări. Este prezent pe mucoasa nazală la

30% dintre persoanele sănătoase, procentajul fiind mai ridicat la personalul sanitar din spitale,

pacienti dializaţi, diabetici şi cei ce folosesc droguri intravenoase. Colonizarea nou-născutului cu

stafilococ auriu are loc la nivelul bontului ombilical, suprafaţa pielii şi zona perineală.

II. Purtători de agent patogen

De obicei, bacteria nu determină nici un fel de problemă sau, cel mult, în unele situaţii

poate fi cauza unor infecţii minore ale pielii. Totuşi, infecţiile stafilococice nu se manifestă doar

la nivelul pielii. În unele circumstanţe, acestea se vor răspândi la nivelul sistemului circulator,

cardio-vascular, urinar şi pulmonar. Infecţiile grave cu stafilococi afectează persoanele

spitalizate (infecţii nozocomiale), care au boli cronice sau sistem imunitar scăzut.

Cu toate acestea există posibilitatea ca şi oamenii sănătoşi să dezvolte infecţii

stafilococice care ar putea să le pună viaţa în pericol.

Oricine poate dezvolta o infecţie cu stafilococ, dar anumite categorii de persoane au un

risc crescut: nou-născuţii, femeile care alaptează şi persoanele cu afecţiuni cronice, cum ar fi

diabetul zaharat, cancerul, bolile vasculare şi bolile pulmonare, drogodependenţii, cele care sunt

nevoite să poarte mult timp catetere.

III. Modurile și căile de transmitere a agenților patogeni

În funcție de capacitatea de a secreta o enzimă numită coagulaza (care poate coagula

plasma), stafilococii se împart în coagulazo-negativi și coagulazo-pozitivi.

Stafilococii coagulazo-negativi sunt ubicuitari (se găsesc peste tot), făcând parte din

flora normală a organismului, găsindu-se în orofaringe, tractul gastro-intestinal și uretra

anterioară. Produc frecvent infecții intraspitalicești, ei fiind rezistenți la unele dezinfectante și

antiseptice sau apar la cei cu diverse corpuri străine (proteze, grefe, catere etc.). Supraviețuiesc

îndelungat pe suprafețe uscate. Transmiterea se poate face direct interuman sau prin intermediul

unor obiecte (prosoape, lenjerie).

Dintre stafilococii coagulazo-pozitivi, o singură specie este patogenă pentru om:

Staphylococcus aureus sau Stafilococul auriu, numit astfel după culoarea galben-aurie a

coloniilor bacteriene obținute pe medii de cultură.

IV. Simptomele infecţiei cu staphilococcus 

Infectarea cu stafilococ a pielii se cunoaşte după punga cu puroi, cunoscută ca abces sau

furuncul. Zona afectată se înroşeşte, se umflă şi devine dureroasă. Când stafilococul intră în

sânge (cunoscut sub numele de bacteriemie sau sepsis) poate cauza febră, frisoane şi scăderea

tensiunii arteriale. 

Principalele simptome de infecţie a pielii cu stafilococi sunt:

- Erupţii cu vezicule de culoare roşie sau umplute cu puroi:

- umflături la nivelul pielii;

- umflarea pleoapelor;

- inflamaţia ţesuturilor organismului însoţită de febră;

- infecţia ţesuturilor din vecinatatea unghiilor;

- acnee cu pustule cu puroi;

- infecţia vaselor limfatice.

Printre afecţiunile în care pielea este infectată de stafilococi se enumeră:

- Furunculul - Este cel mai frecvent tip de infecţie stafilococică. Sunt afectate zonele din

profunzimea foliculului pilos sau a glandei sebacee. Pielea care acoperă zona infectată, devine

roşie şi este inflamată, de obicei. Dacă furunculul se sparge, poate fi colectat puroi, sânge sau un

lichid de culoarea chihlimbarului. Acesta apare cel mai adesea în zona axilei, în jurul organelor

genitale sau pe fese;

- Impetigo - Aceasta boală cu erupţii contagioase se poate dezvoltă la orice vârstă (dar este

foarte întâlnită mai ales la copiii mici şi sugari). Tipurile de impetigo cauzate de stafilococi au

caracteristice prezenţa unor vezicule mari care pot conţine lichid şi care formează o crustă

colorată, maronie. Aceste leziuni de cele mai multe ori sunt localizate în jurul nasului şi gurii;

- Celulita stafilococică- Este o infecţie subcutanată care determină înroşirea şi inflamarea pielii,

ducând la crearea unor adâncituri similare cu coaja de portocală. Celulita se dezvoltă, de cele mai

multe ori, în partea superioară a membrelor inferioare, la persoanele adulte sau la cele în vârstă;

- Sindromul pielii opărite - S. aureus este cel mai obișnuit agent al infecțiilor pielii și țesuturilor

moi, infecțiile fiind produse de obicei de către flora proprie (care colonizează tegumentele și

mucoasele). Afecţiune întâlnită mai ales la nou-născuţi, care se manifestă prin febră, erupţii ale

pielii şi uneori pustule. Când veziculele se sparg, stratul superior al pielii se descuamează, iar

pielea va fi roşie şi lucioasă, asemănătoare cu o arsură.

Alte tipuri de infecţii stafilococice şi simptomele acestora

Alte simptome ale afecţiunilor care au la bază infecţii stafilococice sunt:

- mastita stafilococică - umflături (noduli) dureroase, scurgeri mamelonare, febră, mâncărimi

ale sânilor, ale mameloanelor şi ganglionilor limfatici din învecinatatea axilelor, frisoane,

senzaţie de căldură la nivelul sânului;

- parotidita (oreion) de origine bacteriană - tumefiere dureroasă sub ureche, dificultăţi în

deschiderea gurii (mandibulei) şi la inghiţire, febră ridicată, frisoane;

- sinuzita bacteriană - dureri dentare, dureri de cap, tuse, nas înfundat, scurgeri nazale şi

retronazale, lipsa de concentrare, congestie a feţei;

- toxiinfecţie alimentară stafilococică - simptomele se manifestă după 1-6 ore de la ingestia de

alimente contaminate. Bola poate să dispară la fel de brusc cum s-a declanşat şi cele mai multe

persoane se refac într-o zi sau două, deşi efectele pot fi mai grave şi durabile la copii şi la adulţi

mai în vârstă. Simptomele includ: greaţă, vărsături, diaree, disconfort general care durează 1-3

zile. Principalele alimente care se pot contamina sunt preparatele din carne și prăjiturile cu

cremă, deoarece stafilococii se dezvoltă în mediu bogat în proteine și zahăr; prepararea termică

distruge stafilococii dar nu și enterotoxinele, care sunt stabile termic. Cel mai important factor de

risc pentru toxiinfecția alimentară stafilococică este consumarea alimentelor lăsate la temperatura

camerei, o perioada mai îndelungată, în special în anotimpul cald, timp care permite

stafilococilor să secrete toxinele. Simptomele debutează în scurt timp după ingestia alimentelor

cu grețuri, vărsături, dureri abdominale și diaree uneori severă.

- epiglotita bacteriană - dificultăţi la inghiţire şi în timpul respiraţiei, febra, salivaţie excesivă.

Simptome care pot pune în pericol viaţa unei persoane

În anumite cazuri, infecţiile stafilococice pot pune în pericol viaţa unei persoane.

Simptomele asociate cu diverse tipuri de boli cauzate de infecţiile staficolocice care ar putea

ameninţa viata unui individ:

- pneumonia stafilococică - simptomele bolii sunt similare cu cele ale pneumoniei obişnuite:

febra ridicată, frisoane, creşterea ritmului cardiac, tuse şi dificultăţi respiratorii;

- endocardita stafilococică - paloare, oboseală, febră, dureri de articulaţii, erupţii sub forma

unor puncte mici, roşiatice pe piele, care apar în mod special în jurul degetelor;

- meningita stafilococică - oboseală, dureri de cap, extenuare, febră moderată şi confuzie

generalizată;

- septicemie (sepsis) stafilococică - febră, hipotermie, creşterea ritmului cardiac, hiperventilaţie,

slăbiciune, diaree, vărsături, diminuarea cantităţii de urină eliminată şi dificultăţi de respiraţie. În

unele cazuri au fost observate şi apariţia tulburărilor de coagulare a sângelui;

- fasceita necrozantă (infecţie bacteriană a ţesuturilor moi) - papule roşii care se evoluează în

pustule care conţin puroi închis la culoare. Alte simptome sunt asemănătoare cu cele ale

septicemiei stafilococice;

- sindromul de şoc toxic - această afecţiune, care ar putea fi fatală, a fost asociată cu utilizarea

anumitor tipuri de tampoane, în rare cazuri, se poate declanşa în urma lezării pielii şi a

intervenţiilor chirurgicale.

SST este o intoxicaţie acută ameninţătoare de viaţă, caracterizată prin:

- debut brusc cu febră şi alte simptome: greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree, dureri

musculare, cefalee, dureri în gât etc.

- erupţie maculară caracteristică care apare după primele două zile de boală

- disfuncţii pluriorganice, cu afectarea a cel puţin trei organe dintre: tractul gastrointestinal,

sistemul muscular, mucoase (genitală, conjunctivală, orofaringiană), rinichi, ficat, celule

sangvine (trombocitopenie), sistemul nervos central; caracteristic în SST apărut în perioada

menstruală este eritemul si inflamaţia mucoasei vaginale

- descuamaţia caracteristică a pielii la 1-2 săptămâni de la debutul bolii: începe cu o descuamare

furfuracee (măruntă) a pielii de pe torace, faţă, extremităţi, urmată ulterior de descuamare în

lambouri a palmelor, plantelor şi degetelor.

Pentru apariţia acestui sindrom, un individ trebuie să fie colonizat sau infectat cu o tulpină toxică

de S. aureus şi trebuie să nu aibă un nivel protector de anticorpi; astfel SST este o boală a

tinerilor mai ales, deoarece 90% dintre adulţi posedă anticorpi împotriva toxinelor care provoacă

SST.

V. Factori favorizanți sunt:

- perioada menstruală la femei, dar poate aparea și ca o complicație a folosirii metodelor

contraceptive locale, avortului septic, chirurgiei ginecologice

- leziuni tegumentare de diverse etiologii: arsuri chimice, termice, înțepăturile insectelor, leziuni

date de varicelă, plăgi chirurgicale.

Tratamentul SST implică decontaminarea focarului care produce toxine, administrarea

antibioticelor antistafilococice, susținere volemică (hidratare) și tratamentul disfuncțiilor de

organe.

Infecţiile sistemului nervos central

S. aureus ajunge la nivelul sistemului nervos central fie pe cale hematogenă (prin sânge) de la

o endocardită cel mai frecvent, fie prin extindere directă de la o infecţie a ţesuturilor vecine:

oasele craniului, sinusuri, infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi de la nivelul feţei.

Abcesul cerebral - poate aparea prin extindere directă de la o sinuzită, de la infecţia stafilococică

a ţesutului moale, de la un traumatism penetrant sau o plagă chirurgicală, sau prin diseminare

hematogenă de la o endocardită infecţioasă. Meningita purulentă poate însoți abcesul cerebral

sau apare independent de acesta. Empiemul subdural se produce prin extindere directă de la o

osteomielită a craniului, după intervenții chirurgicale sau traumatisme, ori de la o sinuzită.

Abcesele epidurale spinale pot aparea în relație cu osteomielită sau infecția discului vertebral, în

timp ce abcesele epidurale cerebrale apar după sinuzite, traumatisme sau intervenții chirurgicale.

S. aureus este cauza cea mai obișnuită de tromboflebită intracraniană septică – care apare de

obicei după o sinuzită, mastoidită sau o infecție stafilocică a țesuturilor moi ale feței. Adesea

aceste infecții pot coexista: astfel meningita poate însoți un abces cerebral, o flebită

intracraniană, iar flebita poate însoți abcesul epidural sau empiemul.

Infecțiile tractului urinar

S. aureus este o cauză neobișnuită a infecției tractului urinar. De obicei apar secundar

intervențiilor asupra vezicii urinare: cistoscopia, sondaj vezical etc. În absența unor manevre

urologice, prezența S. aureus în urină trebuie să ridice suspiciunea diseminării hematogene a

infecției frecvent de la o endocardită stafilococică, avându-se în vedere și existența unui abces la

nivel renal.

VI.Diagnostic

Diagnosticul infecțiilor cu S. aureus este relativ simplu, constând în punerea în evidență a

bacteriei în diferite materiale purulente recoltate de la locul infecției sau în fluidele organismului

care sunt sterile în mod normal. Mai dificil poate fi insă, diagnosticul intoxicațiilor stafilococice,

care de multe ori se face numai pe baza semnelor clinice. Deoarece intoxicația stafilococică nu

presupune neapărat și infecția, S. aureus de cele mai multe ori este absent. Determinarea

enterotoxinelor în probele alimentare sau demonstrarea apariției anticorpilor îndreptați împotriva

toxinelor stafilococice ale șocului toxic, sau demonstrarea producerii de toxine in vitro la o

tulpină izolată, sunt datele de laborator care pot confirma diagnosticul clinic, însă acestea sunt

dificil de realizat în practica clinică.

VII.Tratament

Infecțiile minore ale pielii sunt de obicei tratate cu un unguent cu antibiotic. În unele

cazuri, sunt prescrise antibiotice pe cale orală pentru infecțiile cutanate. În caz de abces, acesta

este drenat chirurgical. Infecțiile grave, ce pun în pericol viața, sunt tratate cu antibiotice

intravenoase. Tratamentul infecțiilor stafilococice cuprinde tratament antibiotic alături de care

sunt necesare și drenajul colecțiilor purulente, îndepărtarea țesuturilor necrozate și a corpurilor

străine. Deoarece în prezența unor corpuri străine (proteze, catetere, pacemaker) este aproape

imposibil de eradicat infecția cu S. aureus, de cele mai multe ori acestea trebuie îndepărtat.

Tratamentul antibiotic

Încă din anii 1950-1960 a fost semnalată o creștere rapidă a rezistenței tulpinilor

stafilococice în general și mai ales a S. auriu la antibiotice. Efectuarea antibiogramei a devenit

astfel obligatorie pentru toate tulpinile de S. aureus izolate din diverse infecții. Rezistența se

instalează prin următoarele mecanisme:

- producerea de beta-lactamaze, enzime care neutralizează antibioticele care au în structura lor

nucleul beta-lactaminic

- modificarea unor proteine ale peretelui celular, ceea ce duce la scăderea permeabilității

bacteriene și modificarea țintei antibioticului astfel încât acesta să nu se mai poată lega de

structurile bacteriene.

Aceste proprietăți conferă rezistența la toate antibioticele care au în structura lor beta-

lactamine (peniciline și cefalosporine). Testarea tulpinilor rezistente se face prin testarea

sensibilității la meticilină; dacă tulpinile sunt rezistente la meticilină înseamnă că sunt rezistente

la toate antibioticele beta-lactaminice. Acești stafilococi se numesc stafilococi meticilino-

rezistenți (MRSA – Methicilin resistent Staphylococcus aureus). Antibioticele de elecție pentru

aceste tulpini sunt Oxacilina și Nafcilina, care sunt rezistente la acțiunea beta-lactamazelor

secretate de către stafilococi.

Pentru tulpinile sensibile, antibioticul de elecție rămâne penicilina iar pentru infecțiile

mixte se poate asocia penicilina cu un inhibitor de beta-lactamază.

Infecțiile grave care necesită doze mari sau infecțiile asociate cu bacteriemie se vor trata cu

antibiotice pe cale parenterală (injectabilă) în timp ce infecțiile pielii, ale țesuturilor moi sau ale

căilor respiratorii se pot trata prin administrare orală. Durata tratamentului și calea de

administrare diferă în funcție de localizare, severitate, imunitatea gazdei și răspunsul la

tratament; bacteriemia necesită 2-4 săptămani de tratament cu antibiotic parenteral, osteomielită

acută și endocardită acută 4-6 săptămâni, în timp ce osteomielita cronică necesită până la 6-8

săptămâni de tratament parenteral.

VIII.Profilaxia

Profilaxia infecțiilor stafilococice constă în:

- măsuri de igienă riguroasă în unitățile sanitare: spălarea meticuloasă a mâinilor după contactul

cu pacienții, utilizarea mănușilor la contactul cu plăgile și mucoasele contaminate

- administrarea profilactică de antibiotice pre- și post-operator, pentru a preveni infecția plăgilor

postoperatorii

- tratamentul prompt al tuturor infecțiilor streptococice chiar și a celor superficiale, ale pielii și

țesuturilor moi.

-  orice infecție și rană a pielii trebuie acoperită cu bandaje curate, uscate. 

- spălați mâinile cu săpun și apă caldă, evitând contactul cu persoanele infectate. 

- evitați folosirea la comun a obiectelor personale (prosoape, aparat de ras, haine, uniforme) care

ar fi putut avea contact cu rana infectată. 

- spălați lenjeriile de pat, lenjeria intimă, prosoapele și hainele care au venit în contact cu rana

infectată cu apă fierbinte (95 grade C) și detergent de rufe. 

- nu preparați și nu serviți alimente pentru alții dacă aveți răni sau infecții ale pielii pe mâini sau

pe încheietura mâinii. 

- femeile aflate la menstruație pot reduce riscul de sindrom al șocului toxic (o boală rară, cu

potențial mortal, provocată de toxinele secretate de un stafilococ) prin schimbarea frecventă a

tampoanelor.

Bibliografie

1. http://sanatate.bzi.ro/infectiile-cu-stafilococ-simptome-si-tratament-2294

2. http://www.sfatulmedicului.ro/Infectii-cu-streptococi--stafilococi-si-alte-bacterii/

simptomele-infectiei-cu-stafilococi_8499

3. http://www.consultatii-medicale.ro/sanatatea-ta/540-stafilococul-auriu-si-alte-infectii-

stafilococice.html

4. http://www.sfatulmedicului.ro/Infectii-cu-streptococi--stafilococi-si-alte-bacterii/

stafilococul-auriu-si-alte-infectii-stafilococice_661

5. http://www.paginamedicala.ro/boli-afectiuni/Infectia-stafilococica_1278/