sport - am

2
Norocul, ghem, set și meci Simona ar fi bătut pe oricine sîmbătă. Dar nu și pe Caroline Wozniacki. Timp de aproape trei ore cele două jucătoare s-au alergat dintr-un colț al terenului în celălalt, de la linia de fund și pînă la fileu. Mingile Simonei ajungeau aproape mereu în colțuri sau în lungul liniei, loviturile sportivei noastre făceau terenul să răsune. Dar la fel au fost și loviturile Carolinei Wozniacki. În prima oră a jocului cele două sportive nu fac nici o greșeală pe serviciul propriu, iar disputa se prelungește. Se ajunge la 5-5, fără nici un break în primele 10 ghemuri. În ciuda avantajului aparent al Simonei, daneza își adjudecă primul set cu 7-5, după ce reușeste break-ul care pune capăt caznei de pînă atunci. A fost un set cîștigat în defensivă, în ciuda atacurilor sportivei noastre. Setul al doilea a fost clar al Simonei, dar nu fără ca Wozniacki să-i creeze probleme spre final. În cîteva minute s-a ajuns la 2-0, iar apoi la 3-0. De aici însă norocul pare să se fi stabilit în partea de teren a lui Wozniacki. Chiar dacă românca joacă foarte bine, mingile sfîrșesc totuși în jumătatea de teren a Simonei. Abia după foarte mult efort, nervi întinși la maximum și o recuperare impresionantă a scorului din partea danezei, setul este cîștigat de Halep cu 7-5. În al treilea set, prima impresia a fost aceea că Simona își va adjudeca cu siguranță jocul. Speranță spulberată rapid de către Wozniacki. Chiar dacă românca a jucat extraordinar, adversara ei a fost mereu cu un pas înainte și parcă a avut și ceva mai

Upload: mihaiandrei

Post on 12-Nov-2015

212 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Sport - AM

TRANSCRIPT

Norocul, ghem, set i meciSimona ar fi btut pe oricine smbt. Dar nu i pe Caroline Wozniacki. Timp de aproape trei ore cele dou juctoare s-au alergat dintr-un col al terenului n cellalt, de la linia de fund i pn la fileu. Mingile Simonei ajungeau aproape mereu n coluri sau n lungul liniei, loviturile sportivei noastre fceau terenul s rsune. Dar la fel au fost i loviturile Carolinei Wozniacki.n prima or a jocului cele dou sportive nu fac nici o greeal pe serviciul propriu, iar disputa se prelungete. Se ajunge la 5-5, fr nici un break n primele 10 ghemuri. n ciuda avantajului aparent al Simonei, daneza i adjudec primul set cu 7-5, dup ce reueste break-ul care pune capt caznei de pn atunci. A fost un set ctigat n defensiv, n ciuda atacurilor sportivei noastre.Setul al doilea a fost clar al Simonei, dar nu fr ca Wozniacki s-i creeze probleme spre final. n cteva minute s-a ajuns la 2-0, iar apoi la 3-0. De aici ns norocul pare s se fi stabilit n partea de teren a lui Wozniacki. Chiar dac romnca joac foarte bine, mingile sfresc totui n jumtatea de teren a Simonei. Abia dup foarte mult efort, nervi ntini la maximum i o recuperare impresionant a scorului din partea danezei, setul este ctigat de Halep cu 7-5.n al treilea set, prima impresia a fost aceea c Simona i va adjudeca cu siguran jocul. Speran spulberat rapid de ctre Wozniacki. Chiar dac romnca a jucat extraordinar, adversara ei a fost mereu cu un pas nainte i parc a avut i ceva mai mult noroc. Dup un 1-1, daneza ctig patru ghemuri la rnd, dar nu fr ca Halep s opun rezisten. Iar asta s-a vzut cel mai bine n urmtorul ghem ctigat de Halep, care a durat aproape zece minute, ns unde romnca i-a ars i ultimele rezerve de energie. Jocul se ncheie, dup dou ore i 58 de minute, iar Wozniacki ctig setul cu 6-2.Meciul a fost o lupt ntre titani, sau cel puin aa s-a vzut de pe margine. Totui ctigtorul meciului nu fost neaprat cel mai puternic combatant, ci s-au msurat mai curnd nervii i condiia fizic. Ar fi fost egalitate i aici, ns n final norocul a vrut s aib i el un cuvnt de spus. De data asta nu a fost de partea romncei.Andrei MIHAI