Specificul comunismului în Laos și Cambodgia, axat pe relațiile cu URSS ( mișcarea

națională, ajutor, relație, raport ) 7 pagini

1) premise/ cauze care au permis mișcarea națională și instaurarea comunismului în Laos și

Cambodgia

După cel de-al doilea război mondial Indochina a fost una din cele mai disputate zone din

Asia de S-E. Această zonă, unită de francezi, conţinea protectoratele Annam şi Tongking şi

colonia Cochin-China (de rasă annamită, cu o cultură chineză şi cunoscute sub numele de cele

trei Kys) şi regatele aflate sub protectorat Luang Prabang sau Laos şi Cambodgia (de rasă Thai şi

cu o cultură hindusă). Strămoşii khmeri ai cambodgienilor moderni au condus un imperiu

care,aflat la apogeu în secolul al XII-lea, s-a extins de la o mare la alta şi a inclus părţile sudice

din Burma, Siam, Laos şi spre Annam. în secolul al XlII-lea, triburile thai, invadând Laosul, îşi

impun dominaţia. în secolul al XlX-lea Cambodgia şi Laosul erau ameninţate de Annam, dar au

fost luate sub protectorat de francezi1.

Ascensiunea comuniștilor în zona dată a fost favorizată de cauze multiple. Una din ele fiind

nemulțumirea față de regimul instaurat și insistența indochinezilor de a-și căpăta independența.

În Indochina, comunismul îşi dovedeşte adaptabilitatea sa ideologică. Apariţia ţărănimii ca factor

revoluţionar, teorerizarea guerillei şi creionarea de noi tactici menite să slăbească imperialismul

şi agenţii săi sunt tot atâtea inovaţii care nu anulează capacitatea leninismului de a fi factor

unificator. Indiferent de context, partidul unic rămâne entitatea ce revoluţionează societatea.

Comunismul este legitimat prin asumarea blazonului indepedenţei.

Primul război din Indochina, purtat împotriva Franţei, este, înainte de toate, pentru comuniştii

lui Ho și Min, unul ideologic. Constituirea unei republici populare este obiectivul strategic vizat,

fără ezitare. Sprijinul ”frăţesc”, care ascudea în spate interese geo-politice, dat de China şi de

URSS este parte din acest efort de solidaritate. Lupta din Indochina este o anticameră ce anunţă

logica “Războiului Rece”. Laboratorul din Indochina este un fragment din acest puzzle global.

URSS manipulează cauza auto-deterninării nu doar spre a lichida imperiile puterilor europene, ci

şi pentru a ataca hegemonia americană. Statele Unite, mai mult decât oricare altă naţiune, sunt

inamicul denunţat cu vehemenţă: naraţiunea comunistă este una seducătoare în schematismul ei.

Lagărul socialist, în frunte cu URSS, este unicul aliat al naţiunilor ce se nasc pe ruinele

imperiilor. Mişcările de eliberare naţională sunt salutate cu entuziasm, chiar dacă nu sunt în

totalitate fidele dogmei comuniste. Duşmanul este unul: blocul imperialist, dominat de Statele

Unite. Leninismul oferă câteva dintre elementele centrale ale unui nou proiect de societate:

1 Peter Calvocoresi – Politica mondială după 1945 pag.272

monopolul partidului unic, naţionalizarea, planificarea economică, lichidarea pluralismului ca

premise ale edificării statului şi naţiunii. Lichidarea moştenirii coloniale şi neocoloniale este

posibilă doar prin adoptarea acestui model.2

2) periodizarea relațiilor URSS- Laos și Cambodgia și specificul comunismului lui Pol – Pot (

Cambodgia) și Pathet Lao ( Laos )

Anii 50–70 (Laos) După semnarea Acordurilor de la Geneva (1954) Indochina Franceză s-a

dezmembrat şi în locul fostei colonii franceze s-au creat trei state: Vietnam, Cambodgia şi Laos.

Ceea ce duce la întărirea relațiilor dintre URSS și Laos odată cu venirea la puterea a lui Pathet

Lao. După două luni de la conferința de la Geneva a întreprins un complot împotriva Guvernului

de la Laos, acesta formînd o organizație militară numită Grupul 100 ce avea ca scop de furniza

armament lui Pathet Lao, pentru crearea unor divergențe de ordin intern și nu pentru crearea

unui Laos neutru.

În anul 1960 URSS a stabilit relaţii diplomatice cu Regatul Laosului, concomitent PCUS a

încercat să stabilească relaţii cu forţele patriotice în persoana Partidului Popular al Laosului,

creat în anul 1955, redenumit mai târziu Partidul Popular Revoluţionar al Laosului. Relaţiile

dintre URSS şi PPRL au devenit destul de intense după semnarea Acordurilor internaţionale cu

privire la Laos din 1962, conform cărora Laosul a devenit stat independent, iar forţele patriotice

au fost recunoscute drept subiecte ale vieţii politice din Laos.

URSS a fost unul dintre primele state care a recunoscut independenţa Laosului şi care

întreţinea relaţii atât cu forţele naţionale cât şi cu guvernul Vietyan.

Până la 1975 tovarăşii laoţieni ajungeau la Moscova prin Vietnam şi China.pentru că relaţiile

dintre cele trei state – URSS, China şi Vietnam erau destul de complicate, Laosul trebuia să

manevreze între ele, pentru a rămâne în relaţii bune cu toate trei. Şi laoţienii au reuşit să menţină

o neutralitate decentăîn raport cu celelalte state.

La mijlocul anilor ’60 raioanele Eliberate din partea de nord ale Laosului erau periclitate de

„Revoluţia culturală” din China. Chinezii au inundat Laosul cu literatură şi citate din lucrările şi

cuvântările lui Mao Zedong, aduse în Laos cu maşinile sau aruncate din avioane. Pentru că

laoţienii nu-şi doreau un conflict cu China, ei au acceptat tacit acţiunile propagandistice ale

chinezilor, dar în acelaşi timp au rugat populaţiasă adune aceste materiale pe care ulterior le

nimiceau prin ardere.

2https://ru.scribd.com/doc/58216619/calvocoressi

Cambodgia – Anii 50- 70 a fost o perioadă turbulentă pentru istoria Cambodgiei. Deși

aceasta își obține independența pînă în anul 1953, situația sa internă rămîne nesoluționată.

Facțiuni ale khmerilor nu au fost înlăturate iar spre sfărșitul anului 1953 aceștia se alătură

organizațiilor pro-comuniste din VietMinh, ceea ce duce ca în anul 1954 mai multe batalioane

din Vietminh să treacă granitele Cambodgiei. Forțele regaliste locale nu au putut forța retragerea

lor completă. În mare parte scopul kmerilor ( susținuți de comuniști ) era de a-și consolida

poziția de negociere, la conferința de la Geneva care trebuie să înceapă la sfîrșitul lunii aprilie.

În urma conferinței de la Geneva s-a ajuns la următorul acord de a se înceta ostilitățile în

Indochina, ceea ce privește Cambodgia acordul stipula că toate forțele militare Vietminhe să fie

retrase în termen de 90 de zile iar forțele de rezistență din Cambodgia să fie demobilizate în

decurs de 30 de zile. În schimb pentru retragerea forțelor vietnameze, reprezentanții comuniști au

cerut neutralitatea deplină a Laosului și Cambodgiei, care ar fi prevenit stagionarea forțelor

armate ale SUA în aceste țări. De asemenea în acordul de la Geneva era stipulat ca în anul 1955

să fie alegeri electorale iar Comisia Internațională de Control trebuia să monitorizeze echitatea

acestor alegeri. În urma alegerilor din 1955 din septembrie, partidul lui Sihanouk a învins

alegerilor obținînd 83% din voturi. Situația se schimbă în anii 60 atunci cînd Sihanouk a rupt

legăturile diplomatice cu SUA, a pus capăt influxului de ajutoare americane și s-a îndreptat spre

China comunistă și spre Uniunea Sovietică pentru asistență economică și militară. pre sfârșitul

anilor 1960, tentativele lui Sihanouk de echilibrare a politicilor externă și internă a început să se

îndrepte spre dezastru. În 1966, s-a ajuns la un acord între prinț și chinezi, prin care s-a permis

prezența trupelor Armatei Populare Vietnameze (APV) și ale Frontului de Eliberare Națională

(FEN) cu baze logistice în regiunile de graniță din sud. El acceptase să permită și utilizarea

portului Sihanoukville de către vasele sub drapel comunist ce livrau provizii și materiale ce

susțineau efortul APV/FEN în Vietnam. Aceste concesii încălcau statutul de neutralitate al

Cambodgiei, garantat prin Conferința de la Geneva din 1954. Sihanouk era convins că China, și

nu Statele Unite, vor controla în final Peninsula Indochina și că „interesele noastre sunt mai bine

urmărite tratând cu tabăra care într-o zi va domina întreaga Asie – și acceptând victoria ei

dinainte – pentru a obține cele mai bune condiții cu putință”. În același an, el a permis, însă,

ministrului pro-american al apărării, generalul Lon Nol, să ia măsuri dure împotriva activităților

de stânga, zdrobind Pracheachon prin acuzațiile de subminare a puterii de stat și de aservire

intereselor Hanoiului.[6] Simultan, Sihanouk a pierdut susținerea conservatorilor din Cambodgia

ca urmare a eșecului său în oprirea deteriorării situației economice (exacerbată de pierderea

exporturilor de orez, dintre care majoritatea mergeau la APV/FEN) și ca urmare a prezenței

militare comuniste crescânde.

La 11 septembrie, Cambodgia a ținut primele alegeri deschise mai multor partide. Prin

manipulări și hărțuiri (și spre surprinderea lui Sihanouk) conservatorii au câștigat 75% din

locurile în Adunarea Națională. Lon Nol a fost ales de dreapta ca prim ministru și ca vicepremier

a fost numit Sirik Matak, un membru ultraconservator al ramurii Sisowath a familiei regale,

vechi dușman al lui Sihanouk. Pe lângă aceste evoluții și pe lângă conflictele între interesele

elitei politice de la Phnom Penh, tensiunile sociale au creat un mediu favorabil pentru apariție

unei insurgențe comuniste în zonele rurale.

La 17 ianuarie 1968, Khmerii Roșii au lansat prima ofensivă. Ea era îndreptată mai mult spre

scopul de a aduna arme și de a răspândi propagandă decât spre cucerirea de teritorii deoarece, la

acea vreme, adepții insurgenței numărau nu mai mult de 4–5.000. În aceeași lună, comuniștii au

înființat Armata Revoluționară din Kampuchea ca aripă militară a partidului. Încă de la sfârșitul

revoltei din Battambang, Sihanouk începuse să-și reevalueze relația cu comuniștii. Acordul

anterior cu chinezii nu-i adusese nimic. Aceștia nu doar că nu reușiseră să-i țină în frâu pe nord-

vietnamezi, dar se implicaseră ei înșiși (prin intermediul Khmerilor Roșii) în activități subversive

chiar în țara lui. La sugestia lui Lon Nol (care revenise în cabinet ca ministru al apărării în

noiembrie, 1968) și a altor politicieni conservatori, la 11 mai 1969, prințul a salutat restaurarea

relațiilor diplomatice normale cu SUA și a înființat un nou Guvern de Salvare Națională condus

de Lon Nol. El a făcut aceasta „pentru a juca o nouă carte, întrucât comuniștii asiatici ne atacau

deja înainte de sfârșitul Războiului din Vietnam”. În plus, APV și FEN erau țapi ispășitori ideali

pentru problemele Cambodgiei, chiar mai potriviți decât Khmerii Roșii, și îndepărtarea lor din

Cambodgia ar rezolva mai multe probleme simultan. Americanii au profitat de această ocazie

pentru a-și rezolva și ei problemele din Asia de Sud-Est. SUA bombardează mai mute sate din

Cambodgia, iar în anul 1970 Sihanouk este detronat prin o lovitură de stat.

Anii 70-90 (Laos) La mijlocul anilor ’70 situaţia internaţională s-a înrăutăţit simţitor, în

special s-a activizat lupta pentru Indochina fostă franceză între chinezi şi regimul lui Pol Pot.

Influienţa chineză era destul de puternică în Laos prin intermediul mai ales al celor peste 20  000

muncitori înarmaţi care participau la construcţia unor drumuri în partea de nord a Laosului în

conformitate cu acordurile încheiate de guvernul de la Vientian şi cel de la Beijing la mijlocul

anilor’60. dar odată cu retragerea acestor detaşamente, la insistenţele laoţienilor,pericolul

creşterii influenţei Chinei în Laos a fost depăşit.

Până la victoria revoluţiei laoţiene în 1975 tema principală a negocierilor dintre PCUS şi

PPRL era situaţia politico-militară din Laos şi asistenţa acordată de URSS forţelor patriotice în

persoana PPRL şi Frontului Patriotic din Laos. De cele mai deseori autoităţile sovietice

satisfăceau cererile tovarăşilor laoţieni şi le furnizau ajutor cu destinaţie militară şi civilă.

Important de menţionat că tot ajutorul ajungea în Laos prin mijlocirea Vietnamului, şi nu

întotdeauna întregul ajutor sovietic agungea în întregime la destinaţie.

După crearea RPDL relaţiile sovieto-laoţiene au intrat în faza oficială. Vizitele delegaţiilor

laoţiene au primit un caracter oficial şi cercul vizitatorlor s-a extins mult, s-au modificat

obiectivele şi conţinutul negocierilor.

Prima vizită oficială la Moscova a unei delegaţii de partid şi de stat laoţiene a fost întreprinsă

în aprilie 1976. în fruntea delegaţiei din Laos se afla Secretarul General al CC al PPRL Keyson

Fomvihan. Cea mai mare parte a negocierilor au avut loc la Moscova. Delegaţia sovietică era

condusă de M.Suslov şi A. Cosâghin. În timpul tratativelor părţile au discutat diverse aspecte ale

relaţiilor bilaterale, precum şi unele probleme ce ţin de relaţiile internaţionale, dar atenţia

principală s-a acordat problemei restabilirii economiei Laosului şi rolului ajutorului economic în

acest proces.

La întâlnirea finală a celor două delegaţii, M. Suslov a dat citirii hotărârii guvernului sovietic

cu privire la asistenţa pe care o va acorda URSS Laosului în viitorii cinci ani în sumă de 500 mln

de ruble: jumătate din această sumă se acorda sub forma unui ajutor economic nerambursabil,

unui „dar” al guvernului sovietic, iar cealaltă parte sub forma unui credit dar fără dobândă. După

ce M.Suslov a terminat de citit hotărârea, şeful delegaţiei laoţiene s-a apropiat de reprezentantul

sovietic şi i-a spus că reieşind din situaţia economică a Laosului, ţara sa nu va putea rambursa

acest credit în viitorul apropiat şi nici chiar în cel îndepărtat, la care Suslov i-a replicat, că

anterior Uniunea Sovietică a acordat ajutoare şi asistenţă sub diferite forme Vietnamului,

inclusiv sub forma creditelor, care nu mai speră să fie rambursate vreo dată. Forma creditului se

utilizează mai mult pentru funcţionarii din ambele state, care trebuie să aprecieze ajutorul şi să

nu-l irosească în van. Aşa şi în acest caz.

URSS nu a lăsta pe pământul laoţian construcţii grandioase,precum în alte părţi. Dintre cele

mai mari şi importante obiective social-economice construite de sovietici în Laos pot fi

menţionate: podul peste râul Kadini, o uzină de reparaţie auto, două spitale, precum şi alte

proiecte cu efecte nu prea mari, dar foarte importante, precum aerofotografierea întregului

teritoriu al Laosului pentru necesităţile geologice, gospodăriei forestiere, cartografiei ş.a.de

rezultatele acestei investigaţii se folosesc nu doar laoţienii dar şi specialiştii străini, care muncesc

în Laos. În primii ani după crearea republicii sovieticii au furnizat Laosului maşini pentru

transportarea mărfurilor de producţie sovietică, iar Uniunea Sovietică a instruit mai mult de

10 000 de specialişti laoţieni în diferite domenii ale economiei, care constituie scheletul actual al

economiei laoţiene în prezent.

Revoluţionarii laoţieni din prima generaţie erau romantici, care considerau că vor putea să

îmbunătăţească situaţia ţării lor odată ce vor prelua puterea cu ajutorul sovieticilor. Astfel au fost

elaborate mai multe planuri şi proeicte maximaliste, cum ar fi cooperarea agriculturii, crearea

unor întreprinderi economice grandioase, construicţia căilor ferate care ar uni sudul cu

nordulţării. Unii considerp că în spatele acestor proiecte stătea URSS.

Cambodgia - odată cu consolidarea puterii interne și avînd un aliat de nădejde în China care

vedea cu ochi buni îmbrățișarea doctrinei maoiste, Khmerii Roșii încep să aibă ambiții externe.

Vechile animozități avute de-a lungul timpului reapar începînd cu 1977 cînd comuniștii

cambodgieni întreprind atacuri în vederea recuperării unei provincii aflate sub control vietnamez.

Vietnamul , chiar dacă la acel moment poate fi considerat a patra forță militară a lumii își caută

un punct de sprijin, neputînd să riște un conflict cu China, devenită protectoare a Cambodgiei își

încheue un tratat de prietenie și cooperrare cu URSS , în noiembrie 19778. Articolul VI din tratat

stipulează că în cazul n care oricare dintre semnatari devine obiectul unei agresiuni ori

amenințări, cele două părți vor demara imediat consultări și vor lua măsuri efective în vederea

înlăturării pericolului. Pentru regimul Hanoi fricțiunile de la graniță cu vecinul său reprezenta un

pretext perfect pentru a pune în practică ideea încorporării țărilor Indochinei într-o structură

strategică unitară. Relația tensionată avută cu China , precum și colaborarea specială cu regimul

lui Pol Pot era catalogată drept o amenințare la adresa securității sale. În decembrie Vietnamul

invadează Cambodgia, și este ocupată capitalla Phnom Penh . este sfîrșitul oficial al regimullui

de teroare a khmerilor roșii. Pol Pot și ai săi se refugiază în junglă unde vor duce un război de

gherilă pe parcursul mai multor ani. totul se schimbă atunci cînd caeștia formează Frontul

Național de Eliberare al Poporului Khmer și vor anunța printr-un manifest acordarea de libertăți

politice și relogioase. La conducerea țării este instalat un regim marionetă condus de Heng

Samrin și se proclamă Republica Democrată Kampuchia. Populația civilă are din nou cel mai

mult de suferit . Depozitele și culturile de orez sunt distruse deseori voluntar pentru a nu fi

capturate de către dușman. foamete și distrugerile provocate de război provoacă un exod al

cambodgienilor înspre Thailanda. În următorii ani împotriva populației cambodgiene se

desfășoară un adevărat genocid. Hanoiul desfășoară un proces de vietnamizare prin relocarea

băștinașilor din zone fertile și aducerea de coloniști începînd cu 1980, un scenariu similar se

desfășoară și în Laos.

În scopul întemeierii unei societăţi lipsite de clase, precum în preistorie, khmerii roșii au

distrus Banca Naţională și au desfiinţat banii, revenind la trocul specific societăţilor primitive.

De altfel, este cunoscut faptul că marxismul a numit epoca preistoriei tocmai comuna primitivă.

De asemenea, deţinerea oricărui obiect care avea vreo legătură cu străinătatea și cu civilizaţia

occidentală era prohibit: „...Când îl întreb pe Kim [fratele mai mare al lui Loung Ung- n. n.] ce e

aia un capitalist, îmi spune că e capitalist cineva care a trăit la oraș. Îmi spune că pentru khmerii

roșii, știinţa, tehnologia și tot ce înseamnă mecanică e dăunător și trebuie distrus. Angkarul

spune că toţi cei care au mașini, aparatură electronică, ceasuri, televizoare, au provocat o adâncă

inegalitate între clasa celor bogaţi și a celor săraci...Toate aparatele acelea au fost importate din

străinătate și sunt deci contaminate. Tot ce e de import e ticălos pentru că ajută ţările străine să

invadeze Cambodgia, nu numai cu lucrurile lor, ci și cu cultura lor...“. 3 De aceea, Pol Pot și ai

săi doreau să edifice o societate pură, în deplină izolare faţă de lumea exterioară. De fapt, China

era printre puţinele state care întreţineau relaţii cu regimul khmerilor roșii. Nu este lipsit de

semnificaţie să menţionăm că singurul șef de stat care a vizitat Kampuchia între 1975 și 1979 a

fost președintele României socialiste, Nicolae Ceaușescu. Mai mult, deși poza în militant pentru

pacea mondială, regimul ceaușist a exportat mine antipersonal în Cambodgia. A fost editată chiar

o broșură despre relaţiile de prietenie între poporul roman și Kampuchia Democrată. După ce

crimele împotriva umanităţii comise de khmerii roșii au ieșit la iveală, fiind cunoscute pe plan

internaţional, majoritatea exemplarelor din respective broșură au fost distruse.

Regimul khmerilor roșii prezintă și alte particularităţi specifice, care îl individualizează în

raport cu alte regimuri totalitare de extrema stânga. Deși în majoritatea cazurilor, comunismul a

însemnat urbanizare și industrializare masivă (inclusiv în Uniunea Sovietică și Republica

Socialistă România), khmerii roșii au impus cel mai brutal comunism de tip rural. Scopul vizat

era făurirea unei societăţi agrariene perfecte. Majoritatea orașelor, inclusiv capitala Phnom Penh,

(considerate ca find contaminate moral de Occidentul corupt) au fost evacuate forţat, iar

populaţia, decimată de boli și foamete și lipsită de servicii sanitare de specialitate a fost

constrânsă să trudească pe ogoare și orezării în zonele rurale. Raţiile de orez alocate lucrătorilor

au fost reduse gradual de autorităţi, pe măsura intensificării presiunii din partea armatei

vietnameze de la frontieră. Puterea de la Phnom Penh avea nevoie stringent de armament și

muniţii. În aceste condiţii, a procedat la exportul alimentelor în China, obţinând în schimb arme,

indispensabile pentru a susţine rezistenţa împotriva Vietnamului. Khmerii roșii nu își ascundeau

intenţia de a reface vechiul imperiu medieval, Angkor, care urma să cuprindă Vietnamul de sud,

Laos și o parte din Thailanda.4

După anii 90. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice relațiile dintre aceste state s-au

distorsionat din cauza colapsului politic. Însă pe parcurs Federația Rusă a stabilit relații

comerciale cu Cambodgia ambele fiind state a Summit-ului Asiei de Est.

3 http://www.sferapoliticii.ro/sfera/180-181/art17-Gorun.php4 http://www.sferapoliticii.ro/sfera/180-181/art17-Gorun.php

Cu Laos relațiile Federației Ruse au rămas amicale, însă poltica externă a Loasului după 1991

s-a orientat spre stabilirea relațiilor cu vecinii săi și statele din Africa de Sud Est.

( Cambodgia) - În 1993 au loc primele alegeri parlamentare după mulţi ani de război civil. Se

redactează o nouă constituţie şi se reinstaurează monarhia. Din acest moment Cambodgia este

monarhie constituţională. Khmerii roşii îşi reduc treptat efectivele şi în 1999 capitulează şi

ultimii membrii. Odată cu începuturile democratizării în 1993 puterea o deţine Partidul Poporului

Cambodgian. Partidul câştigă din ce în ce mai multe locuri în parlament şi se concentrează pe

menţinerea stabilităţii şi obţinerea de progrese economice. Cu toate acestea, diferenţele dintre

săraci şi bogaţi se menţin, ba chiar cresc. Corupţia este un fenomen larg răspândit. În pofida unor

standarde de viaţă mai ridicate, o treime din populaţie trăieşte la limita subzistenţei. Şase din

zece persoane nu au acces la apă potabilă, ceea ce măreşte incidenţa bolilor. Mulţi suferă de stres

post-traumatic din cauza anilor de teroare şi război. Cambodgia este una din ţările cu cel mai

mare număr de persoane cu handicap, mai ales din cauza rănilor provocate de mine. O altă

problemă majoră o reprezintă lipsa personalului calificat. O întreagă generaţie care a crescut în

timpul comuniştilor nu a fost alfabetizată şi chiar şi astăzi există o lipsă acută de şcoli şi

profesori.

Economie. În ultimii ani stabilitatea politică a avut efecte benefice asupra economiei, în

creştere până la criza financiară globală din 2008. Criza a diminuat exporturile, iar sectorul

industriei de construcţii a stagnat. Ţara rămâne aşadar una dintre cele mai sărace din Asia şi

trebuie să facă faţă unor mari provocări, în special din cauza numărului redus de oameni bine

pregătiţi profesional. Economia se bazează în mare parte pe agricultură, dar cambodgienii se

confruntă cu un sistem slab de irigaţii şi cu proasta folosire a terenurilor. Industria textilă

înregistrează creşteri începând cu 1990 şi reprezintă astăzi principala sursă de export. Cambodgia

depinde mult de ajutorul extern, în 2009 de pildă jumătate din bugetul de stat s-a bazat pe

contribuţii primite de la alte state, îndeosebi de la China. Există însă speranţe în ceea ce priveşte

economia: în momentul de faţă se forează în Golful Thailandei în căutare de petrol, iar în nord se

găsesc zăcăminte importante de gaze naturale. Turismul înfloreşte şi el, cu aproximativ 2

milioane de vizitatori pe an.

Laos - După 1986 are loc un proces de liberalizare și de democratizare. Laos devine membru

ASEAN în 1997, însă rămâne încă o țară săracă, influențată și în prezent de Vietnam.

Economie Laos are o economie centralizată, bazată în primul rând pe agricultură, principalele

culturi fiind orezul (2 recolte pe an și ocupă 2/3 din suprafața cultivată, cu o producție în

creștere, ceea ce satisface consumul intern), cartofii, trestia de zahăr, porumbul, maniocul,

cafeaua, macul, ananasul, citricele, bananele (în ultima vreme a trecut printr-un proces de

privatizare, este principala activitate practicată de populația activă - 4/5 din populația activă, dar

contribuie cu doar 2/5 din PIB) și pe ajutor internațional. Rămâne încă o țară săracă, în ciuda

unei creșteri economice anuale de 6% (între anii 1988-2007), și a unor valori reduse ale inflației

(5%) și ale șomajului (2,4%). Laos este pe locul 3 în lume la cultivarea ilegală a opiului (cca 140

t/an). Resursele de subsol (gips, minereuri de fer, huilă, staniu, aur) sunt practic nevalorificate,

cu excepția aurului și a gipsului. Resursele forestiere contribuie cu 1/3 la valoarea exporturilor.

Laos exportă energie electrică către Thailanda, produsă în hidrocentrale. Industria este slab

dezvoltată (cu toate că în ultimii 20 de ani s-a dezvoltat continuu). Laos are o rețea de

transporturi foarte deficitară, cu drumuri rutiere rudimentare și aproape fără căi ferate, însă

transporturile fluviale sunt dezvoltate. Laos are o datorie externă apreciabilă, principalii parteneri

economici fiind Thailanda, Cambodgia, Vietnam, Birmania, Republica Populară Chineză.

Turismul este o ramură economică în dezvoltare, veniturile sale au crescut față de anii

precedenți, iar numărul turiștilor a crescut de la cca 236.000 în anul 2004 la 1.876.000 în 2010 și

la 3.330.072 în 2012.