Spatiul Economic European

Student

Sergiu Ionut Stroe

Spaţiul Economic European (SEE)

 Spaţiul Economic European (SEE) a fost creat în 1994 în primul rând

pentru a extinde aplicarea pieţei interne UE asupra celor trei state AELS. Toate normele UE cu privire la piaţa internă sunt preluate în mod curent în legislaţia statelor AELS, iar includerea şi aplicarea corespunzătoare a acestor norme este monitorizată de organe speciale ale AELS.

OBIECTIVE 

Prin intermediul Spaţiului Economic European (SEE) se urmăreşte extinderea pieţei interne a CE la numeroase state din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) care nu doresc să adere la Uniunea Europeană, respectiv care nu îndeplinesc încă criteriile necesare.

Spatiul Economic European (SEE) uneşte cele 27 state membre UE şi cele trei state SEE AELS (Islanda, Liechtenstein şi Spatiul Norvegia) într-o piaţă internă guvernată de aceleaşi reguli de bază.

Aceste reguli au ca scop să permită mărfurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor să circule liber în cadrul SEE, într-un mediu deschis şi competitiv, un concept cunoscut drept cele patru libertăţi.

De la înfiinţarea AELS în 1960, Comunitatea Europeană a fost cel mai important partener comercial al acesteia. În 1972, ţările AELS au semnat, cu titlu individual, acorduri de liber schimb cu CEE cu scopul de a elimina taxelele vamale la importul produselor industriale. Acest scop a fost atins, in linii generale, în 1977.

La mijlocul anilor ‘80, Comisia Europeană şi-a lansat ambiţiosul proiect al unei pieţe interne complet integrată. Planul a fost stabilit prin Actul Unic European, semnat în 1986. În 1984, statele AELS şi CE au adoptat o declaraţie privind înfiinţarea comuna a unui Spaţiu Economic European (SEE), care enumera posibilele căi de cooperare, în special în domeniul comerţului cu mărfuri.

LEGISLAŢIE ŞI PROCEDURI

Acordul SEE se bazează pe legislaţia primară (Tratatul de la Roma) a Uniunii Europene şi pe legislaţia secundară derivata (reglementări, directive, decizii şi anumite instrumente non-obligatorii ale SEE, adoptate de instituţiile UE în mod continuu – cunoscute şi ca acquis-ul comunitar).

Ca urmare, o mare parte a Acordului SEE este identică cu părţile corespunzătoare din Tratatul de la Roma din 1957 care guvernează cele patru libertăţi.

Acordul SEE este constituit din 129 articole, precum şi din 22 anexe şi 49 protocoale. Anexele se referă la acquis-ul comunitar aplicabil în SEE. Protocoalele includ prevederi referitoare la unele domenii specifice, cum ar fi regulile de origine a mărfurilor, perioadele de tranziţie stabilite pentru statele SEE AELS în anumite domenii şi procedurile vamale simplificate.

Organismele SEE AELS (pilierul SEE AELS)

Comitetul Permanent al statelor AELS acţionează ca un forum în care statele SEE AELS se consultă între ele si ajung la o poziţie comună înainte de a se întâlni cu UE în Comitetul Comun SEE.

Este compus din reprezentanţi ai Norvegiei, Islandei şi Liechtenstein-ului şi observatori din Elveţia şi ai Autorităţii de Supraveghere AELS. Sub-structura Comitetului este alcătuită mod normal din cinci Subcomitete(1), sub care se află câteva grupuri de lucru.

În septembrie 2003, Comitetul Permanent a aprobat fuzionarea de facto a Subcomitetelor II, III şi IV şi a înfiinţat Grupul pentru Strategia Lisabona şi alte probleme de politică orizontală.

Va multumesc !