spade moldovenesti

5
7/25/2019 Spade Moldovenesti http://slidepdf.com/reader/full/spade-moldovenesti 1/5 În ultimele zile, prin intermediul mijloacelor de informare în masă a fost difuzată ştirea precum că, în curând, va adusă la Chişinău copia „sabiei” lui tefan cel !are, care se păstrează într"un muzeu din #urcia$ %acă prin efortul cuiva au fost convinse autorită&ile turceşti sau, mai simplu, conducerea muzeului din 'stanbul, unde se păstrează rarisima relicvă ştefaniană, de a ob&ine o copie, este foarte frumos şi considerăm că, este un (est demn de apreciere, cu atât mai mult că, în )epublica !oldova asemenea „odoare” din epoca lui tefan cel !are aproape că lipsesc cu desăvârşire$ În asemenea împrejurare, credem noi, ar binevenite unele precizări mai mult istorice, adică ştiin&ice chiar, privind „sabia” lui tefan cel !are de la 'stanbul$ În primul rând, &inem să precizăm că, atât până la tefan cel !are, cât şi după el, domnii, boierii şi al&i înal&i demnitari ai *ării !oldovei purtau ca armă personală nu o sabie, ci o spadă$ În le(ătură cu aceasta, trebuie să arătăm că, deşi ambele arme erau confec&ionate din o&el, între sabie şi spadă sunt deosebiri esen&iale$ %acă sabia avea lamă în(ustă, de re(ulă cu un sin(ur tăiş, ca formă era dreaptă sau încovoiată şi se &inea cu o sin(ură mână, apoi spada avea lamă lată şi dreaptă, cu două tăişuri şi era &inută cu două mâini, ind mai (rea$ +a mai mult, spada domnului &ării era în (rija unui înalt dre(ător al cur&ii marele spătar, care treptat a preluat şi înalte func&ii judecătoreşti şi administrative$ Într"o interpola&ie -interpola&ia este o adău(ire posterioară datei elaborării unei cronici de către o altă persoană n$n$. din a doua jumătate a sec$ al /0''"lea a lui !isail Călu(ărul la 1etopise&ul *ării !oldovei de 2ri(ore 3reche, ind caracterizate func&iile dre(ătorilor de curte se arată că „spătarul mare” era „la obiceiu îmbrăcat la dzile mari cu haină scumpă domnească şi dvorbitoriu -slujeşte n$n$. cu arme domneşti încins, -stând n$n$. la spatele domnului”, „al doilea -spătar n$n$. zvoreşte -duce n$n$. când nu zvoreşte cel mare şi el îmbrăcat cu spata -spada n$n$. încins şi cu buzdi(anul amână -în mână n$n$.”, precum şi la sărbătorile mai mici „iar spătarul al treilea zvoreşte peste toată vremea” , adică în ecare zi$ 4ceastă completare a lui !isail Călu(ărul la cronica men&ionată este făcută la descrierea unor evenimente din *ara !oldovei de la sfârşitul sec al /'0"lea, când, de fapt, se prolaseră treptat func&iile principalelor înal&i dre(ători de la curtea domnească$ 5rima men&iune documentară a spătarului în *ara !oldovei datează din 67 aprilie 8797, în această func&ie ind men&ionat „pan %ieniş spătar”$ În domnia lui tefan cel !are, importan&a dre(ătoriei de spătar a crescut, acesta trecând în sfatul domnesc înaintea vistiernicului, dar după pârcălabi, dre(ători cu func&ii militare$ %intre spătarii lui tefan cel !are, în documentele vremii, sunt men&iona&i: „pan ;eacâş” -87<="87>?., „pan +odea” -87>?" 87@A., care se admite că a căzut pe câmpul de luptă la 0alea 4lbă -87@>., „pan 0rânceanu” -87@8"87@9., „pan !ihău” -87@9"87@>. „pan Costea” -87@="87=9., „pan %ra(oş” -87=9"87=7., care a mai de&inut şi ran(ul de pârcălab de )oman şi pe cel de vornic, despre care tefan cel !are într"o carte domnească din < februarie 87>= arăta că acesta „l"a slujit drept şi credincios”, şi ultimul care a de&inut dre(ătoria în domnia marelui voievod a fost „pan Clănău” -87=>"8<A9., de altfel, foarte apropiat marelui domn, deoarece era căsătorit cu nepoata sa %ra(na, ica !ariei, sora voievodului$

Upload: william

Post on 25-Feb-2018

221 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Spade Moldovenesti

7/25/2019 Spade Moldovenesti

http://slidepdf.com/reader/full/spade-moldovenesti 1/5

În ultimele zile, prin intermediul mijloacelor de informare în masă a fost difuzatăştirea precum că, în curând, va adusă la Chişinău copia „sabiei” lui tefan cel!are, care se păstrează într"un muzeu din #urcia$ %acă prin efortul cuiva au fostconvinse autorită&ile turceşti sau, mai simplu, conducerea muzeului din 'stanbul,unde se păstrează rarisima relicvă ştefaniană, de a ob&ine o copie, este foartefrumos şi considerăm că, este un (est demn de apreciere, cu atât mai mult că, în)epublica !oldova asemenea „odoare” din epoca lui tefan cel !are aproape călipsesc cu desăvârşire$ În asemenea împrejurare, credem noi, ar bineveniteunele precizări mai mult istorice, adică ştiin&i ce chiar, privind „sabia” lui tefancel !are de la 'stanbul$

În primul rând, &inem să precizăm că, atât până la tefan cel !are, cât şi după el,domnii, boierii şi al&i înal&i demnitari ai *ării !oldovei purtau ca armă personalănu o sabie, ci o spadă$ În le(ătură cu aceasta, trebuie să arătăm că, deşi ambelearme erau confec&ionate din o&el, între sabie şi spadă sunt deosebiri esen&iale$

%acă sabia avea lamă în(ustă, de re(ulă cu un sin(ur tăiş, ca formă era dreaptăsau încovoiată şi se &inea cu o sin(ură mână, apoi spada avea lamă lată şidreaptă, cu două tăişuri şi era &inută cu două mâini, ind mai (rea$ +a mai mult,spada domnului &ării era în (rija unui înalt dre(ător al cur&ii marele spătar, caretreptat a preluat şi înalte func&ii judecătoreşti şi administrative$ Într"o interpola&ie-interpola&ia este o adău(ire posterioară datei elaborării unei cronici de către oaltă persoană n$n$. din a doua jumătate a sec$ al /0''"lea a lui !isail Călu(ărulla 1etopise&ul *ării !oldovei de 2ri(ore 3reche, ind caracterizate func&iiledre(ătorilor de curte se arată că „spătarul mare” era „la obiceiu îmbrăcat la dzilemari cu haină scumpă domnească şi dvorbitoriu -slujeşte n$n$. cu arme

domneşti încins, -stând n$n$. la spatele domnului”, „al doilea -spătar n$n$.zvoreşte -duce n$n$. când nu zvoreşte cel mare şi el îmbrăcat cu spata -spada n$n$. încins şi cu buzdi(anul amână -în mână n$n$.”, precum şi la sărbătorilemai mici „iar spătarul al treilea zvoreşte peste toată vremea” , adică în ecare zi$4ceastă completare a lui !isail Călu(ărul la cronica men&ionată este făcută ladescrierea unor evenimente din *ara !oldovei de la sfârşitul sec al /'0"lea, când,de fapt, se pro laseră treptat func&iile principalelor înal&i dre(ători de la curteadomnească$

5rima men&iune documentară a spătarului în *ara !oldovei datează din 67 aprilie8797, în această func&ie ind men&ionat „pan %ieniş spătar”$ În domnia lui tefancel !are, importan&a dre(ătoriei de spătar a crescut, acesta trecând în sfatuldomnesc înaintea vistiernicului, dar după pârcălabi, dre(ători cu func&ii militare$%intre spătarii lui tefan cel !are, în documentele vremii, sunt men&iona&i: „pan;eacâş” -87<="87>?., „pan +odea” -87>?" 87@A., care se admite că a căzut pecâmpul de luptă la 0alea 4lbă -87@>., „pan 0rânceanu” -87@8"87@9., „pan!ihău” -87@9"87@>. „pan Costea” -87@="87=9., „pan %ra(oş” -87=9"87=7., carea mai de&inut şi ran(ul de pârcălab de )oman şi pe cel de vornic, despre caretefan cel !are într"o carte domnească din < februarie 87>= arăta că acesta „l"aslujit drept şi credincios”, şi ultimul care a de&inut dre(ătoria în domnia mareluivoievod a fost „pan Clănău” -87=>"8<A9., de altfel, foarte apropiat mareluidomn, deoarece era căsătorit cu nepoata sa %ra(na, ica !ariei, soravoievodului$

Page 2: Spade Moldovenesti

7/25/2019 Spade Moldovenesti

http://slidepdf.com/reader/full/spade-moldovenesti 2/5

#radi&ia purtătorilor de spadă a domnului s"a păstrat până în sec$ al /0'''"lea,ind Bată şi de %imitrie Cantemir, care, în „%escriptio !oldaviae”, arată că„spătarul cel mare, era purtător de spadă a domnului”, speci când că „îndatădupă domn urmează spătarul, purtând armele domnului” la marele ceremonii dela curtea domnească$ 4stfel, din cronicile şi documentele epocii observăm că,spada domnului &ării era unul din simbolurile puterii şi era purtată de spătar laceremoniile de curte, la sărbători, adică nici de cum nu era o armă de luptă$

%upă cum reiese dintr"o informa&ie din epocă, prin intermediul unor ne(ustori(enovezi, precum se admite, tefan cel !are a comandat meşterilor armurieridin 2enova -'talia. o spadă „ che volesemo cometer Dui o Eenova una spadaa la facione valaschesca”, adică de model valahic, ceea ce înseamnă că, înaceastă epocă, eBista un tip de spadă speci c *ărilor )omâne, adică şi !oldovei$%eoarece armurierilor nu le era cunoscut asemenea tip de armă şi cum ar putea confec&ionată, meşterul Cristofor, care acceptase comanda, printr"o scrisoare

-descoperită de Ficolae 'or(a. adresată înaltului demnitar moldovean arăta că,meşterii săi, necunoscând acest tip de spadă, cere să vină cineva la fa&a loculuipentru a"i informa cu privire la asemenea model: „ li maestri non sano intendasla facione de la dicta spada e che, Duando serG de Due la farG fare a mio modo”$Haptul că tefan cel !are nu s"a mul&umit să comande spada la meşterii din+raşov sau 1vov, unde erau confec&ionate de cele mai multe ori asemenea armepentru demnitarii moldoveni, arată că domnul !oldovei dorea să aibă o spadă deo calitate deosebită, pe care o puteau asi(ura numai cei mai vesti&i meşteriarmurieri din 'talia -apropo, cuvântul românesc „spada” vine chiar de laitalienescul „spada” .$

;padele din această epocă aveau lun(imea de 86<"86= cm, erau cu lamadreaptă, cu două tăişuri, cu vârful în formă de triun(hi sau rotunjit$ %ea lun(ul ei,lama avea 6"9 şăn&ule&e, (arda în formă de cruce cu bra&e drepte, înclinate sprelamă sau curbate în sens opus, terminându"se cu butoni conici, care trebuia săoprească alunecarea armei adversarului pe lân(ă bra&ele (ărzii$ ;pada aveamâner de apucat cu două mâini sau cu o mână şi jumătate, în formă de fus şiera înfăşurat cu metal scump$ În vârf, spada avea un „măr” metalic în formădiscoidală, unde, de re(ulă, se (rava numele posesorului, stema &ării, blazonulpersonal sau se înfrumuse&a cu pietre scumpe$ %e aceea, pre&iosul obiect, copiacăruia urmează să e adusă şi care ar mai nimerit să e transmisă sprepăstrare !uzeului Fa&ional de 'storie a !oldovei, trebuie numit nu „sabia”, ci„spada lui tefan cel !are”$ Cu atât mai mult că, după câte se pare, nu estevorba în cazul dat de o armă cu care voievodul chiar mer(ea în lupte, ci maicurând era unul din simbolurile puterii lui tefan, alături de coroana domnească,sceptrul domnesc şi buzdu(anul personal$ Haptul că spada era unul dinsimbolurile autorită&ii domneşti, a for&ei militare a &ării, se vede clar din teBtultratatului de prietenie şi ajutor reciproc încheiat de +o(dan al ''"lea, tatăl luitefan cel !are cu 'ancu de Iunedoara „voevod, (uvernator al între(ii crăimiun(ureşti ” la < iulie 87<A, prin care domnul !oldovei dădea (aran&ii omolo(uluisău „să n"avem a cuceri cu spada Chilia fără de voia părintelui şi domnuluinostru 'oan 0oevod”$

Page 3: Spade Moldovenesti

7/25/2019 Spade Moldovenesti

http://slidepdf.com/reader/full/spade-moldovenesti 3/5

1a si(ur că, tefan cel !are a avut şi arme personale, cu care lupta în războaie$;e ştie, de eBemplu, după „J samă de cuvinte” de 'on Feculce că, el avea arculsău personal$ 4vem în vedere le(enda despre fondarea mănăstirii 5utna, cândvoievodul a tras, împreună cu un aprod de"al său, din arc, pentru a stabili loculzidirii mănăstirii, iar în altă le(endă se spune precum că tefan şi"a lăsat arculchiar la această mănăstire, unde s"a păstrat mai multă vreme$

)evenind la spada din muzeul turcesc, după cum vom încerca să arătăm mai jos,aceasta reprezenta un obiect deosebit de pre&ios pentru acele timpuri şi, se pare,a fost confec&ionat la comanda personală a voievodului$ 5entru a face mai multălumină în eBplica&iile pe care la si(ur le datorăm cititorului, vom arătanumaidecât că, cu aşa"numitele „săbii” erau înarma&i oştenii din păturile mijlociişi de jos ale societă&ii moldoveneşti, care erau chema&i la „Jastea cea mică” sau„cea mare” în caz de primejdii sau chiar de războaie$ ;ă ne amintim, deeBemplu, episodul din romanul „Hra&ii Kderi” al celebrului nostru romancier !ihail

;adoveanu, de altfel, un foarte bun cunoscător al atmosferei istorice din epocalui tefan cel !are, când tânărul 'onu& 5ărne(ru era trimis iscoadă -în cercetare.la turci, i se dădea pova&ă ca sabia şi alte lucruri personale să le lase la %unăre$+ineîn&eles, mul&imea, adunată în aşa"numitele stea(uri de oaste, în frunte cupârcălabi de cetă&i şi de pe la &inuturi, mai era înarmată cu (hioa(e &intuite,suli&e, arcuri cu să(e&i - erare arcaş purta o tolbă cu 8>"67 să(e&i., topoare,coase, săbii un(ureşti şi paloşe -de la un(urescul „pallos” sau sârbescul „palos”.ş$a$ 4semenea arme erau confec&ionate atât în atelierele meşteşu(ăreşti dinoraşele !oldovei, cât şi aduse din &ările vecine$ 4stfel, la 9 iulie 87>A, întărindprivile(iul dat ne(ustorilor din 1vov, tefan cel !are Bează vama cea mare la

descărcarea în ;uceava pentru „săbii un(ureşti şi paloşe”$;pada lui tefan cel !are a fost identi cată sau descoperită în vechiul !uzeuLsMi ;erai de la 'stanbul şi a fost descrisă cu destule amănunte de către istoriciiromâni !arcu +eza, Lmil 0ârtosu, 'oan 2r$ 5opescu, C$ C$ 2iurescu ş$a$, încă înperioada interbelică din secolul trecut, atribuind"o lui tefan cel !are, ca maitârziu relicva să e inclusă în „)epertoriul monumentelor şi obiectelor de artă dintimpul lui tefan cel !are”$ 4precieri şi descrieri utile privind asemenea armeaNăm şi în cercetările semnate de Cristian 0lădescu, Carol OPni(, 'oan ;olcanuş$a$ specialişti în domeniul istoriei artei militare$ %eoarece, în virtutea

împrejurărilor şi posibilită&ilor cu totul limitate ale istoricilor din Chişinău, atâtnoi, cât şi al&i specialişti din )epublica !oldova, nu am avut posibilitatea săstudiem această atât de scumpă nouă tuturor relicvă istorică, rămasă de latefan cel !are, de aceea recur(em la informa&iile şi cercetările istoricilor arăta&imai sus, precum şi la foto(ra ile publicate de ei, venind şi noi cu uneleconsiderente, care se prea poate vor contribui la cunoaşterea mai bună a acesteirelicve ştefaniene$

4şa dar, astăzi, spada voievodului moldovean face parte din colec&ia !uzeului #op Oapi ;araQi din 'stanbul şi are următorii parametri: lama dreaptă cu douătăişuri cu lun(imea de 86< cmR pe ambele fe&e ale spadei, în lun(ul lamei, sunt

făcute câte 9 şen&ule&e, cel din mijloc mai lun(, este înso&it de alte două maiscurte, de o parte şi de alta$ ;pada descrisă are vârf în formă de triun(hi$

Page 4: Spade Moldovenesti

7/25/2019 Spade Moldovenesti

http://slidepdf.com/reader/full/spade-moldovenesti 4/5

Page 5: Spade Moldovenesti

7/25/2019 Spade Moldovenesti

http://slidepdf.com/reader/full/spade-moldovenesti 5/5

occidentale$ %e altfel, în izvoarele vest"europene se întâlnesc eBemple cândspadele erau folosite la spar(erea liniei de suli&aşi şi arcaşi pedeştri în

încăierările unită&ilor de cavalerie şi la respin(erea scărilor de asalt a cetă&ilor$

5robabil, celebrul sculptor 4leBandru 5lămădeală, în cea mai splendidă statuie a

lui tefan cel !are şi ;fânt din câte ne"a fost dat să vedem, care se aNă încentrul Chişinăului, a dorit să"i pună în mâini (enialului voievod spadadomnească$ Fu o simplă sabie, ci chiar spadă sa domnească$

%acă ne întoarcem la spadele păstrate astăzi la 'stanbul, după toateprobabilită&ile, acestea au ajuns la !uzeul #op Oapi ;araQi rămânând de lasultanii otomani$ 5resupunem că, ele s"au pomenit acolo mai curând ca trofee derăzboi, decât ca daruri oferite demnitarilor otomani de vreun domn al *ării!oldovei, ştiindu"se faptul că, otomanii au jefuit în mai multe rânduri *ara!oldovei în secolele /0'"/0'', prădând şi arzând până şi palatele domneşti$ 1asolicitarea noastră s"a interesat în această privin&ă şi LBcelen&a ;a 4mbasadorul)epublicii !oldova în #urcia, 0ictor *vircun -căruia Îi mul&umim şi pe această calepentru răspuns., care ne"a informat că în anumite medii ştiin&i ce din această&ară se crede că spada în cauză a fost dăruită sultanului otoman de 5etru )areş

în cea de a doua domnie -8<78"8<7>.$

În nal, trebuie să subliniem că, istoricii au observat că asemenea spade suntincomparabil mai pu&ine fa&ă de alte tipuri de arme albe folosite în acea epocă$4ceasta ne face să conchidem că, spadele caracterizate mai sus, inclusiv şi ceaatribuită lui tefan cel !are, aveau mai mult un caracter simbolic, elementindispensabil al demnită&ii domneşti, şi era folosită în ceremonialul de curte$