Sociolink

Secțiunea Lucrări de Cercetare

Publicat în data de 30.04.2014

http://www.sociolink.ro/firma-de-arhitectura-in-

transilvania-pozitii-obiective-si-luari-de-pozitii-in-

context-clujean/

Lucrare de dizerație

Firma de arhitectură în Transilvania. Poziţii

obiective şi luări de poziţii în context clujean

Cristian Ioan Pop

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-

NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.

SOCIOLINK

Platforma de Sociologie și

Antropologie Socială

www.sociolink.ro

Sociolink este o

platformă online gratuită

care oferă posibilitatea

de a publica și a primi

feedback în rândul

sudenților și absolvenților

de sociologie,

antropoligie socială sau

de alte specializări din

domeniul social-

politicului.

Sociolink este un proiect

ințiat de Centrul

Studențesc de Cercetare

Sociologică

http://cercetarestudenti.

webs.com

2

Universitatea Babeş-Bolyai

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Firma de arhitectură în Transilvania. Poziţii obiective şi

luări de poziţii în context clujean

Coordonator ştiinţific: Autor:

Conf. univ. dr. Rudolf Poledna Pop Cristian Ioan

Asis. Univ. Dr. Norbert Petrovici

Cluj-Napoca, 2010

3

Contents Introducere ...................................................................................................................................... 4

Cadrul general de interpretare ................................................................................................... 6

Firma în contextul secolului al XXI-lea .......................................................................................... 8

Colegialitate în firme .................................................................................................................. 8

Firma actuală .............................................................................................................................. 9

Firma de arhitectură ................................................................................................................. 10

Legături în reţele ........................................................................................................................... 13

Grupuri mici, efecte mari .......................................................................................................... 13

Reţele de firme – încrustarea în relaţii sociale ......................................................................... 14

Grupuri de afaceri ..................................................................................................................... 17

Date şi metode............................................................................................................................... 19

Reţele de arhitecţi în Cluj, Timişoara şi Braşov ........................................................................... 20

Reţeaua din Cluj ............................................................................................................................ 25

Distribuţia firmelor ....................................................................................................................... 30

Concluzii şi discuţie ...................................................................................................................... 35

ANEXE ......................................................................................................................................... 39

Referinţe bibliografice .................................................................................................................. 43

4

Introducere

Proprietatea privată are un rol esenţial în construirea şi funcţionarea capitalismului, a

pieţei, precum şi în fundamentarea unor relaţii de afaceri bazate pe încredere reciprocă, pe interes

reciproc şi pe adeziunea la unele valori socio-economice comune. Grupurile de afaceri

reprezintă, de cele mai multe ori, un model de succes în ceea ce priveşte capacitatea de

acumularea de capital (fie el economic sau social) şi au trezit interesul multor autori din

domeniul sociologiei economice şi nu numai, care au avut în vedere mai multe astfel de grupuri

plasate în diferite contexte sociale şi culturale. Granovetter (1985; 2005) vorbea de acţiunea

economică în contextul structuri sociale aducând totodată o nouă perspectivă asupra grupurilor

de afaceri, iar apoi alături de Swedberg (2001) încearcă să deschidă dezbaterea economică prin

includerea unei perspective sociale autentice în centrul căreia să se afle acţiunile oamenilor.

Macaulary (1963, 2001) arată importanţa relaţiilor non-contractuale în mediul de afaceri;

DiMaggio sau Powell (2001) vorbesc despre firma secolului XXI în perspectivă internaţională,

cu accent pe Europa de Vest, pe când Hamilton şi Biggart (2001) au în vedere cultura

organizaţională din Orientul Îndepărtat. Collins (2001) încearcă o sistematizare a ultimei teorii

weberiene asupra capitalismului şi după abordările lui Granovetter (1973, 1985, 2001) asupra

reţelelor de firme şi asupra problemei încrustării, Uzzi (2001) încearcă să nuanţeze această

problematică scoţând la iveală paradoxurile încrustării. Mai multe teorii vor servii ca reper

pentru această lucrare, dar accentul va cădea pe scrierile lui Granovetter pentru a încerca să

prindem cât mai bine esenţa legăturilor de afaceri dintre arhitecţii transilvăneni, cu o mai mare

preocupare pentru Cluj.

În plus există o literatură, destul de redusă ca şi volum, legată strict de tematica

arhitecturii. În cea mai mare parte această literatură de specialitate se ocupă de două aspecte, şi

anume de problematica firmei de arhitectură şi problematica prestigiului profesiei şi a

arhitectului (Blau 1984; Cuff, 1992; Larson 1993; Stevens 1998; Gutman 1998).Voi încerca să

expun dinamica acestor grupuri de afaceri şi voi folosi ca exemplu breasla arhitecţilor pentru a

explora legăturile dintre ei, prin intermediul firmelor pe care le deţin în comun, la nivelul a trei

oraşe transilvănene: Cluj Napoca, Timişoara şi Braşov. Accentul va cădea pe situaţia de la Cluj,

deoarece este cel mai reţelizat oraş care ne oferă diverse posibilităţi de interpretare şi pare să aibă

o logică diferită a modului în care se fac afaceri, şi a modului în care se asociază firmele pe piaţă.

5

Acesta poate constitui un exemplu de reţelizare şi punere în comun a diferitelor forme de capital

fie el educaţional, social, economic sau politic pentru a crea firme competitive pe piaţă şi pentru

a supravieţui mai uşor actualului mediu economic caracterizat de instabilitate. În plus modul

intern de organizare a reţelei de la Cluj se bazează folosirea diferenţiată a mai multor forme de

capital disponibil, în căutarea unei nişe cât mai potrivite pentru serviciile oferite.

Clujul se bazează pe o logică diferită, aici reţelele de proprietate sunt modul de a face

afaceri, este vorba despre contextul local deosebit care permite acest lucru. Acest lucru se poate

explica prin mai multe argumente. Petrovici şi Simionca (2009) pornesc de la constatarea

contextului local diferit existent în Clujul postcomunist, unde puterea a fost preluată de un partid

naţionalist care a creat la Cluj un mediu de protecţionism economic, şi a blocat capacitatea de

convertire a capitalului politic în capital financiar întrucat urma o politică diferită, pe

considerente etnice şi se afla într-o relativă izolare faţă de capitala cu orientări social-democrate.

Astfel capitalişti locali emergenţi, (care au început să acumuleze capital încă de la sfărşitul

perioadei comuniste, prin diferite metode) aveau acces limitat la resursele capitalul global şi

acest protecţionism naţionalist a dus la un efect de incubarea asupra afaceriştilor locali. Mai

exact Petrovici şi Simionca arată că aceste condiţii au dus la o reţelizare puternică între actorii de

pe piaţă, care a fost văzută ca o posibilitate de acumulare de capital şi de supravieţuire pe piaţă în

condiţiile în care concurenţa capitalul străin puternic nu era prezentă. Ei atrag atenţia că această

reţelizare nu trebuie interpretată în termenii simplişti de corupţie, ci ca un mod propriu de a face

afaceri conturat de context. După 2004 climatul politic s-a schimbat, au apărut firmele mari

străine pe piaţă dar reţelele au rămas, precum şi acest mod de a face afaceri. În plus nu avem la

Cluj un caz de proprietate recombinată, după argumentul lui Stark (2006), ci aici oamenii de

afaceri au trasat demarcaţii clare între firme făcând astfel mai uşor procesul de management al

resurselor.

Argumentul meu (Pop, 2009) asupra modului de formare a acestor reţele de oameni de

afaceri, pleacă de la aceleaşi premise date de contextul protecţionismului naţionalist, dar consider

că îmburghezirea este un concept util pentru a explica situaţia din Cluj, dar trebuie redefinit şi

reinterpretat pentru a se plia pe contextul local concret. Astfel, au existat anumite condiţii

economice protecţioniste care au făcut posibilă îmburghezirea, dar aceşti antreprenori locali nu

sunt mici afacerişti rurali (ca şi în Ungaria) ci indivizi educaţi, în general ingineri în diverse

domenii, care au făcut astfel încât în postcomunism să îşi marketizeze capitalul cultural şi pentru

6

a reuşi să mobilize mai multe resurse care să le crească şansele pe piaţa economică, au creat o

reţea. Ceea ce propun eu aici este deci o redefinire a conceptului de îmburghezire care e văzut ca

fiind mai aparte decât cazul Ungariei prezentat de Szelényi (1995), aici antreprenorii locali

reuşind să îşi valorifice în postcomunism deprinderile şi educaţia dobândită în perioada

comunistă prin marketizarea acestor cunoştinte urmată de o reţelizare între ei pentru a face faţă

cu succes mediului economic încă instabil datorat tranziţiei spre capitalism (Pop, 2009) . Am ales

să studiem reţelele de proprietate datorită faptului că acestea pot fi surprinse cu date tari, la nivel

de oraş. Acest lucru nu exclude existenţa celorlalte tipuri de reţele sociale, de exemplu de

prietenie, sau rudenie, sau colegialitate, care sunt mai complexe şi mai bine conturate, dar pot fi

mult mai greu surprinse cu ajutorul datelor, acestea reies totuşi din interviuri şi astfel ajută la

interpretarea relaţiile de proprietate.

Cadrul general de interpretare

Capitalismul este contextul în care funcţionează piaţa şi vorbim aici în special despre

capitalismul de tip weberian cu toate trăsăturile sale. Este util să facem o scurta trecere în revistă

a ceea ce Randall Collins (2001) numea ultima teorie a lui Weber despre capitalism, în principiu

este vorba despre teoria dezvoltării capitalismului care apare în ultima operă nepublicată a lui

Weber şi anume în Istoria Economiei Generale. Aflăm despre capitalism că este un concept

analitic bazat pe raţionalitate. Capitalismul modern raţional este metodic şi predictibil, reducând

toate sectoarele de producţie şi distribuţie, cât mai mult posibil, la o rutină. Astfel Weber (1961,

apud Collins, 2001) identifică următoarele componente ale capitalismului raţionalizat: 1.

proprietatea privată a tuturor mijloacelor de producţie şi concentrarea lor sub controlul

antreprenorilor; 2. contabilitatea capitalului este optimizată printr-o tehnologie care este redusă la

calcul, în gradul cel mai mare posibil; 3. munca trebuie să fie echilibrată spre a se muta spre

orice lucru ca şi răspuns la condiţiile cererii; 4. schimbul pe piaţă nu trebuie limitat la restricţii

iraţionale; 5. trebuie să existe o lege a calculului atât pentru adjudecare cât şi pentru administraţia

publică, şi această lege trebuie să fie aplicabilă tuturor. Collins (2001) scoate în evidenţă faptul

că teoria lui Weber este una conflictuală în măsura în care arată că pentru un sistem capitalist

funcţional trebuie să existe un echilibru între forţele de clasă, între forţele politice competitoare

şi între forţele culturale. Dacă oricare dintre aceste trei predomină, sistemul se va prăbuşi. Prin

urmare pentru Weber condiţiile pentru organizarea raţională, atât în sfera economică cât şi în cea

politică, depind de o luptă deschisă continuă între ele.

7

Un alt punct de vedere util este viziunea lui DiMaggio (2001) ce pleacă tot de la scrierile

lui Weber (1924,1946) care şi-a prezentat modelul despre birocraţie ca un “ideal tip”, deci nu o

descriere literara a unor birocraţii concrete (deşi a pornit de la exemple concrete) ci ca un bilanţ

simplificat a dimensiunii centrale a noii tehnologii a controlului uman şi a logicii care leagă

aceste dimensiuni. Astfel birocraţiile sunt conduse după “reguli calculabile” adica reguli înţelese

si aplicate de toţi. Acest set de reguli prescriu modul în care poţi să fi angajat într-o companie, şi

alte reguli stabilesc rutina pentru performanţă în muncă. Regulile sunt utile pentru a-i împiedica

pe angajaţi să utilizeze compania în folos propriu (să îşi îmbunătăţească propria stare materială

în mod neechitabil), şi pentru că reduc costurile tranzacţiilor. Mai mult, DiMaggio (2001) îl are

în vedere şi pe Marx care a înteles foarte bine antagonismul endemic dintre şef şi muncitor ca şi

produs al unei logici economice construite în jurul unei competiţii inexorabile între firmele care

urmăresc să realizeze profit. Ca şi efect putem spune că modelul lui Weber despre firma

birocratică şi modelul post-marxian a economiei politice capitaliste avansate sunt perspective

îngemânate. Prima surprinde structura firmei înseşi, iar cea de a doua surprinde relaţiile

companiei cu forţa sa de muncă, cu competitorii şi cu statul.

Există o serie de abordări utile pentru întelegerea modului în care funcţionează o firmă,

abordări care pun accentul pe diferite aspecte socio-culturale în încercarea lor de a se impune ca

explicaţii dominante. Astfel Biggart şi Hamilton (2001) scot în evidenţă trei astfel de viziuni.

Prima ar fi abordarea din punctul de vedere al pieţei, este vorba despre o abordare economică cu

teoreticieni precum Chandler sau Williamson care se ocupă de studiul luărilor deciziilor

economice prin prisma condiţiilor în care firmele apar şi funcţionează în relaţiile cu tranzacţiile

mediate de piaţă. Structura unei organizaţii este vazută ca şi expresie a unui calcul efectuat de

persoane raţionale care caută să obţină profit. Urmează abordarea culturală, o abordare

antropologică ce sugereză că patternurile culturale modelează comportamentul economic.

Studiile culturale încearcă să lege formele organizaţionale de practicile culturale ale societăţii

deci există o preocupare constantă pentru impulsul sombolic în detrimentul celui material,

vorbim aici de norme, valori, înţelesuri împărtăşite şi structuri cognitive. Totuşi cea mai utilă

abordare pentru noi este cea a autorităţii, o perspectivă a economiei politice care, după cum arată

Biggart şi Hamilton (2001) pune accent pe scrierile weberiene şi încearcă să elimine neajunsurile

studiilor culturale şi a celor bazate exclusiv pe piaţă. Din punct de vedere weberian toate

organizaţiile au o cale proprie internă de comandă şi supunere, există principii de obedienţă care

8

oferă ghidaj, justificare şi cadre interpretative pentru actorul social prins în activităţile

organizaţionale cotidiene. În plus Hamilton şi Biggart arată că această abordare încorporează

factori economici şi culturali şi permite diversitatea istorică. Prin urmare structura organizaţiei

reprezintă adaptări situaţionale ale formelor organizaţionale preexistente la condiţii economice şi

politice specifice, în plus factorii cheie în explicarea organizării economice nu sunt cei

economici ci paternurile relaţiilor de autoritate din societate. Toate acestea reprezintă coordonate

iniţiale de la care pornim analiza reţelelor de arhitecţi în încercarea de a găsi o cale de mijloc de

interpretare care să nu fie nici sub nici suprasocializată.

Firma în contextul secolului al XXI-lea

Colegialitate în firme

Folosind o lentilă mai puternică vom intra în firme ca să putem întelege cum funcţionează

din interior mecanismul colegialităţii. Este vorba de ceea ce Lazega (2001) numea acţiunea

colectivă între egali şi anume cooperare între indivizi care sunt, sau tind să fie, în mod formal,

egali ca şi putere. Colegialitatea poate fi o măsură prin care ierarhia controlează experţii sau o

cale de menţinere a controlului autocratic. Astfel problema cooperarii între egali s-a redus la o

competitie între expertiza profesională şi coordonarea ierarhică. Waters (1989,1993, apud

Lazega, 2001) consider că organizaţiile colegiale sunt “acelea în care există o orientare

dominantă spre consens între membrii unui corp de experţi care sunt teoretic egali ca şi nivel de

expertiză dar care sunt specializaţi în funcţie de arii de expertiză”. Cum am mai arătat, abordarea

weberiană (şi neo-weberiană) asupra puterii, precum şi cea structurală sunt importante pentru a

întelege cum funcţionează o firmă. Lazega (2001) sublinia că această abordare duală are

următoarele caracteristici:

1. Combină o întelegere a intereselor actorilor cu cea a organizaţiei ca şi întreg deci leagă

nivelurile de acţiune individuală şi colectivă.

2. Are capacitatea de a privii împreună activităţile economice şi simbolice.

3. Politicizarea schimburilor cu două dimensiuni potenţial conflictuale (cautarea nişei şi

competiţie pentru statut). Nişa socială este un context relaţional sau subset de alţi

membrii din organizaţie cu care un membru se angajează să schimbe diverse tipuri de

resurse, la un cost relativ mic, un avantaj ce poate fi numit solidaritate legată. Prin status

încearcă să concentreze resursele în proprietate individuală pentru a beneficia de o poziţie

9

puternică în momentul în care negociază condiţiile schimbului. Deci şi această abordare

leagă nivelurile individuale şi colective ale acţiunii sociale prin gândirea în termeni de

mecanism social pe mai multe nivele.

4. Folosirea analizei de reţea pentru a studia aceste mecanisme sociale în ceea ce priveşte

consecintele lor, şi modul în care căutarea nişei şi competiţia pentru status se îmbină.

5. Dă seama de dependenţa interioară a actorilor de procesele culturale (normative).

Astfel Lazega (2001) priveşte acţionarii unei firme ca şi pe nişte antreprenori în căutarea

unei nişe, care aleg partenerii de schimb, care îşi caută un loc în grup şi care se implică în diverse

forme de competiţie pentru status. O nişă socială oferă membrilor săi resurse la un cost scăzut,

un sens al identităţii şi al intereselor comune pe termen lung, şi stimulul de care e nevoie ca

aceştia să lucreze productiv împreuna. În aceste organizatii colegiale variaţia de putere este mult

mai mică decât în organizaţiile birocratice. Totuşi, există competiţie pentru status iar cei care au

resurse mai multe le folosesc pentru a obţine o poziţie favorabilă, puternică când este vorba

despre schimburi.

Firma actuală

Secolul actual a adus cu sine multe schimbări în ceea ce priveste firma şi organizarea

muncii în interiorul ei. În spatele tuturor schimbărilor şi multitudinii de tendinţe putem identifica

liniile de bază ale unei schimbări fundamentale în modul în care este organizată, structurată si

condusă munca, avem un capitalism descentralizat. Vom vedea cum în noua arhitectură a muncii

globale job-urile dispar şi apar proiectele iar designul şi productia devin procese simultane,

firmele de arhitectură fiind exponenţi referenţiali ai acestei noi ordini de muncă. În acest sens

Powell (2001) arată că între anii 1985 şi 1995 au avut loc o mulţime de schimbări iar câteva

trăsături dominante în vechiul sistem au suferit modificări importante, printre exemple se numără

securitatea locului de muncă, creşterea rutiniera a venitului (de la an la an), joburi bine definite,

precum şi distanţele mari dintre interesele managerilor şi a acţionarilor s-au erodat. Tot Powell

(2001) a identificat câteva dintre cauzele acestor schimbări şi în acelaşi timp a ţinut cont de

slăbiciunile acestor cauze, oferind şi o perspectivă critică asupra lor. Prima cauză, în viziunea sa,

sunt reducerile de personal şi restructurările care au dus la apariţia unor noi practici de angajare

în care lucrătorii erau angajaţi doar când era nevoie de ei, pe proiecte. În acest context de multe

ori reducerile de personal creau doar probleme nu erau strategii bine gândite, afectând imaginea

corporaţiilor şi producând clienţi nesatisfăcuţi. Globalizarea este o altă cauză prin care viteza de

10

comunicare a dus la schimbări în cerere şi astfel firmele au trebuit să îşi regândească organizarea

internă, fapt care a dus şi la pierderea locurilor de muncă. Multe multinaţionale se relochează

unde au clienţi, îşi mută chiar sediul central uneori. Pe de altă parte localul contează încă foarte

mult mai ales în ceea ce priveşte finanţarea şi apar concentrate de firme cu profil comun în spaţii

comune. În acest sens putem să ne gândim la cât de reţelizat este Clujul în ceea ce priveşte

firmele de arhitectură, şi nu numai, comparabil cu Timişoara sau Braşov.

La acestea Powell (2001) adaugă schimbarea tehnologică pe care o critică deoarece

inovaţia tehnologică nu a crescut cu mult productivitatea şi a înlocuit muncitorii mai degrabă

decât să le îmbunătăţească abilităţile. Explicaţia ar putea fi dată de o deconectarea între forma

organizaţională şi noile tehnologii, deci este un proces de durată în care tehnologiile şi formele

organizaţionale coevoluează astfel încat să facă investiţia tehnologică cu adevărat profitabilă prin

eliminarea greşelilor de construcţie a tehnologiei (a bugg-urilor). Powell critică sistemul şi în

care “câştigătorul ia tot” deoarece apar disparităţi mari în ceea ce priveşte venitul între cei aflaţi

în vârful cincimii distribuţiei de venit, care devin şi mai bogaţi, iar cei din cincimea de jos devin

tot mai săraci, pe când cei din mijloc nu pot ţine pasul cu inflaţia. Prin urmare firma secolului al

XXI-lea este diferită din mai multe puncte de vedere fata de predecesoarele ei, schimbarea

majoră putem spune că este trecerea dinspre loc de muncă (job) spre munca pe proiecte care

trebuie realizate într-o anumită perioadă de timp şi pentru acest lucru se mobilizează resurse şi

oameni. Powell (2001) suţine că apare o aplatizare a ierarhiilor şi o înmulţire a reţelelor care

ajuta să se dezvolte firmele prin cunoştinţele din diverse domenii. Mai mult se realizează

difuziuni între firme prin includerea formelor de împărţire a profitului şi de implicare mai mare a

angajaţilor în viaţa organizaţiei. Apoi majoritatea firmelor mari se bazează acum pe

subcontractări, alianţe strategice şi alte legături pentru una sau mai multe funcţii de afaceri de

bază. În plus, firmele se implică şi în alte domenii de activitate, în funcţie de tehnologiile pe care

le au la dispoziţie. Totuşi această viziune poate fi amendată prin constatarea că noua logică de

organizare a firmelor nu se difuzează global lucru ce duce la existenţa unor variaţii importante

între naţiuni.

Firma de arhitectură

O primă constatare este faptul că avem o literatură sociologică foarte puţin cuprinzătoare

în ceea ce priveşte firma de arhitectură şi problematica arhitecturii în general. Există câteva

tematici care se remarcă totuşi în acest domeniu, două dintre ele fiind mai importante şi mai

11

pregnante, şi anume: tematica firmei de arhitectură pe de o parte, iar pe de altă parte, tematica

producerii prestigiului profesiei de arhitect. Firma de arhitectură ocupă un loc central în analiza

noastră şi putem lua ca şi punct de plecare faptul că începând cu anii 1980 au apărut primele

texte sociologice despre firma de arhitectură şi acestea se situau în paradigma ecologiei

organizaţionale după modelul lui Hannan si Freeman (1977), iar în ultimii zece ani are loc o

schimbare de paradigmă înspre globalizare cu reprezentaţi deja clasici, precum Sassen, 1991,

Harvey, 1989 sau Amin, 1994. Astfel prima generaţie de teorii, cu reprezentaţi precum Blau, La

Gory şi Pipkin, 1983; Blau 1984; Larson, 1977, caută să evidenţieze dihotomia dintre firmele

de arhitectură car esupravieţuiesc pe piaţă şi cele care nu o fac şi astfel scot în evidenţă o serie de

caracteristici care pot contribuie la succesul sau insuccesul unei firme.

Putem lua în considerare o serie de astfel de indicatori cum ar fi existenţa academiilor şi

facultăţilor de arhitectură într-un oraş lucru care duce la crearea unei forţe de muncă calificate şi

mai ieftine, deci şi la răspândirea firmelor de arhitectură în locaţia respectivă. În plus am

observat existenţa unei corelaţii puternice între dinamismului sectorului de construcţii şi

dinamismul sectorului arhitectural, dar o varaibilă precum creşterea demografică are un rol

important în această corelaţie, astfel o uşoară creştere demografică care nu va duce la construirea

de noi case sau ansambluri rezidenţiale va îşi va pune amprenta cifra de afaceri a unei firme de

arhitectură. Dar casele private produc, procentual, o parte foarte mică din venitul firmelor de

arhitectură, pe când clădirile comerciale, proiectele publice sunt adevăratele generatoare de venit.

Dar pentru a accesa astfel de proiecte e nevoie ca firma să crească, să se corporatizeze. Petrovici

(2009) susţine că aceste studii arată că mult mai important decât constrângerile mediului sunt

mecanismele interne de selecţie organizaţională. Ceea ce contează este centralizarea procesului

de decizie şi raţionalizare pe linii economice şi organizaţionale, în condiţiile în care li se oferă

angajaţilor responsabilităţi largi şi este stimulată comunicarea liberă. Paradoxal, firmele mai mici

care reuşesc să obţină o organizare similară cu cea a firmelor mari, au nu doar mai multe şanse

de supravieţuire, ci şi mai mare succes în interiorul profesiunii: au mai multe şanse să primească

premii de la organizaţii profesionale.

Teoriile actuale (de după anii 2000) despre firma de arhitectură o închipuie pe aceasta ca

fiind o firmă ce oferă servicii de expertiză în domeniul tehnic şi astfel se plasează pe o nişă

proprie şi joacă un rol important în economia bazată pe cunoaştere. Din punctul de vedere al

prestigiului profesional lucrurile se schimbă, şi firmele mici fac faţă mai greu concurenţei pentru

12

prestigiu prin urmare firmele de arhitectură foarte mari (cu 500 pâna la 2000 de angajaţi) grupate

în jurul unui arhitect foarte important, devin principalii jucători pe piaţa premiilor de arhitectură

(Cuff, 1999; McNeill, 2005, 2007; Xiangning, 2008). Prestigiul profesional sau capitalul

cultural este o resursă foarte importantă pe noile pieţe globale deoarece poate fi transformat

capital relaţional, care este ingredientul cheie pentru succesul unei firme. Acest prestigiu se poate

conceptualiza prin publicaţii, premii, apartenenţa la asociaţii profesionale, nominalizarea în

comisii de evaluare la facultăţile renumite, şi toate acestea oferă avantaje pe piaţă arhitecţilor

renumiţi, după cum arată Skaates, et al. (2002). Prin urmare capacitatea de a produce reţele care

depăşesc ca şi extindere nivelul local este un bun indicator a importanţei firmei, arhitectului pe o

piaţă globală axată pe servicii.

Problematica producerii prestigiului profesiei de arhitect nu ocupă neaparat un rol central

în această lucrare, dar este importantă pentru a înţelege modul în care o meserie funcţionează şi

îşi găseşte locul pe piaţă. Plecăm de la constatarea că exită două perspective paradigmatice din

care putem aborda producerea perestigiului şi anume este vorba de perspectiva sociologiei

profesiilor (Larson 1993, 1997, 2004; Cuff, 1992, 1999; Gutman, 1988) şi de perspectiva care

vine pe linia de gândire a lui Bourdieu (Stevens, 1995, 1996, 1998) care se preocupă de

conceptul de câmp interacţional. Petrovici (2009) observă că argumentul comun al celor doua

abordări este că arhitecţii îşi produc prestigiul atât individual, cât şi cel de grup prin intermediul

stabilirii unor graniţe în sistemul ocupaţional care urmăresc producerea autonomiei şi închiderii

accesului la folosirea legitimă a acestei etichete. În ceea ce priveşte sociologia profesiilor se pot

identifica mai multe valuri de teorii începând încă din anii 70, teorii care cumulat au influeţe şi în

literatura contemporană. Astfel pornim de la viziunea funcţionalistă datorată lui Parsons şi Plat

(1973) care văd profesiile ca pe nişte forme organizate de expertiză ale clasei de mijloc cu

raţionalizări interne ce le permit o limitare faţă de constrângerile piaţei şi constrângerile sociale.

Larson (1977) este un reprezentant important a teoriilor revizioniste care critică aceast punct de

vedere prea optimist asupra profesiilor. El consideră că a fi arhitect este o meserie de expert ca şi

oricare alta dar spre diferenţă de alte ocupaţii de expert, arhitecţii încearcă să manipuleze şi să

monopolizeze ocupaţiile tehnice, lucru ce poate produce efecte antidemocratice.

Teoriile contemporane (Kocka, 1999; Abbott, 2005; Siegrist, 2002; Siciulli, 2005) văd

profesia ca pe un proces prin care limitele muncii sunt definite de cel pe care o ocupă, nu e vorba

neaparat de o realitate empirică bine definită în care fiecare îşi cunoaşte apriori locul. În plus

13

Siegrist (2002) vine cu ideea de profesionalizare adică un proces prin care arhitecţii urmăresc să

obţină un capital social, cultural, economic şi politic mai mare, un bun instrument în acest scop

fiind crearea de instituţii de învăţământ superior. Petrovici (2009) sintetizează aceste puncte de

vedere şi arată că accentul funcţionalist cade pe auto-guvernarea asociaţională a profesiilor şi

legitimitatea autonomizării care provine din expertiză. Accentul revizionist cade pe monopol şi

imaginează credenţialele ca instrumente strategice de închidere ocupaţională. Accentul teoriilor

profesionalizării cade pe distincţia dintre munca manuală şi non-manuală (elementul constitutiv

al clasei de mijloc) şi tratează educaţia teoretică ca şi constitutivă profesilor, o strategie de

creştere a prestigului de grup, ca pe o îmburghezire. În plus imaginează profesiile din perspectiva

dinamică a profesionalizării şi a carierei.

Stevens (1998) este unul dintre criticii cei mai importanţi ai acestor teorii actuale, şi

susţine pentru a înţelege profesionalizarea arhitecţilor nu este suficientă procesualitatea, este

nevoie şi de o componentă relaţională, deoarece arhitectul nu este autonom în creaţia sa, aceasta

depinde în bună masură şi de factori externi constrangători precum clientul, constructorul,

birocraţia etc. Ca şi o consecinţă el propune o distincţie clară între câmpul de producţie restrânsă

şi câmpul de producţie extinsă. Mai exact primul se ocupă în special de clienţi individuali pentru

care sunt desenate locuinţe şi alte produse specifice, iar cel de al doilea are în vedere proiecte

publice, de masă pentru beneficiari anonimi. Aceste două câmpuri, diferite ca şi logică de

organizare, se dovedesc a fi surse complementare pentru crearea prestigiului arhitectului care

provine din criteriile simbolice ale produsului câmpului restrâns iar capitalul temporal al

câmpului extins provine din succesul de piaţă sau poziţional în asociaţia profesională. În plus,

după Stevens arhitectura se produce prin marcarea diferenţei a ceea este doar o construcţie de

masă, de construcţiile care sunt realizate după cele mai înalte standarde de civilizaţie ale

perioadei lor, astfel că prestigiul arhitectului se produce şi prin alianţa tacită cu valorile claselor

dominante pe care acesta le materializează în obiecte, în construcţii.

Legături în reţele

Grupuri mici, efecte mari

Construcţia unui cadru conceptual util pentru a înţelege legaturile dintre arhitecţi trebuie

să aibă în vedere scrierile lui Granovetter (1973) care încearcă să rezolve problema legării

sociologiei micro de cea macro. Argumentul său este că analiza proceselor în reţelele

14

interpersonale [în reţelele mici deci] poate fi o legatură utilă între micro şi macro. Prin

intermediul acestor reţele interacţiunile la scală mică se transformă în patternuri la scală mare si

acestea transmit un feedback în grupurile mici. El continuă arătând că puterea unei legături este o

combinaţie (probabil linieara) a perioadei de timp, intensităţii emoţionale şi a intimităţii

(încredere reciprocă) şi a serviciilor reciproce care caracterizează legătura. Legăturile mai

puternice implică şi timp mai mult petrecut cu persoanele respective. Astfel gradul de

suprapunere a reţelelor de prietenie dintre doi indivizi variază direct proporţional cu puterea

legăturii dintre ei şi prin aceasta se accentuează puterea coezivă a legăturilor slabe. Prin legături

slabe Granovetter se referă la legăturile dintre doi indivizi, diadice, sau în termenii săi vorbim de

pod adică linia din reţea care asigură singura [şi cea mai scurtă] cale dintre două puncte

(Hararay, Norman şi Cartwright, 1965, apud Granovetter, 1973). Deci podul local este legătura

cea mai scurtă dintre două puncte şi în plus este de menţionat ca doar legăturile slabe pot fi

poduri locale.

În încercarea de găsire a unei legături între micro şi macro, putem să constatăm puterea

legăturii slabe. Granovetter (1973) arată că e necesar să împarţim reţeaua ego-ului în două: cea

formată din legături puternice şi slabe dar care nu sunt poduri, şi cea formată din legaturile slabe

care sunt poduri. Legăturile din prima parte ar trebui să tindă către oameni care nu doar că se

cunosc, dar care au şi câteva contacte care nu sunt legate de ego. În sectorul slab, mai puţin dens,

nu doar că aceste contacte ale lui ego vor fi legate unele de altele, ci vor fi legate şi de indivizi

care nu sunt legaţi de ego. Astfel contactele indirecte sunt făcute în mod tipic prin legăturile din

acest sector (mai puţin dens). Aceste legături sunt importante atât pentru manipularea de către

ego a reţelelor cât şi pentru faptul că sunt canale prin care ideile, influenţele sau informaţiile

aflate la distanţă socială mai mare de ego pot sa ajungă la el. Cu cât cineva are mai puţine

contacte indirecte cu atât va fi mai limit în ceea ce priveşte cunoaşterea lumii externe dincolo de

cercul său de prieteni. Cu cât există mai multe poduri locale într-o comunitate şi cu cât este mai

mare gradul lor, cu atât va fi mai coezivă comunitatea şi mai capabilă de a acţiona în comun

pentru a atinge un scop, acest lucru ne duce cu gândul la reţeaua densă din Cluj, care are

posibilitatea de a folosi în mod util legăturile slabe pentru a îşi creşte şansele de reuşită pe piaţă.

Reţele de firme – încrustarea în relaţii sociale

Acţiunea economică este cadrul larg în care putem vorbi despre reţele de firme, reţele de

arhitecţi, reţele în diferite domenii de activitate, în general, iar acţiunea economică este o parte a

15

acţiunii sociale. În această ordine, economia poate fi analizată prin includerea unei perspective

sociologice autentică centrată pe interacţiunile umane. Swedberg şi Granovetter (2001) identifică

principiile de bază ale acestei sociologii economice, ca fiind: 1. Acţiunea economică este o

formă de acţiune socială; 2. Acţiunea economică este situată social sau încrustrată; 3. Instituţiile

economice sunt construcţii sociale. După Weber acţiunea socială este un comportament pe care

actorii îl investesc cu sens şi care este orientat spre alţi actori, iar acţiunea socială economică este

un caz special de acţiune socială care e mânat de dorinţa unei utilităţi, a unui profit. Mai mult

economia operează cu un fictiv homo economicus pe când sociologia foloseşte oameni reali cu

interacţiunile lor şi astfel sunt incluse elemente de limbaj şi de cultură în analiză (Swedberg,

Granovetter, 2001).

Dacă ne oprim puţin asupra problematicii încrustrării aflăm că aceasta este argumentul

conform căruia comportamentele şi instituţiile ce trebuie analizate sunt atât de constrânse de

relaţiile sociale care au loc în interiorul lor, încât nu le putem interpreta independent

(Granovetter, 1985). Vorbim, prim urmare de măsura în care acţiunea economic este încrustrată

(înrădăcinată) în relaţiile sociale din societatea contemporană. În plus acţiunea economică este

încrustrată în reţele de relaţii personale mai degrabă decât sa fie realizată de către actori,

singulari, atomizaţi. Aceste reţele sunt un set regular de contracte sau conexiuni sociale între

indivizi şi sunt foarte utile în generarea de încredere şi în descurajarea abuzurilor (Granovetter,

1985; Swedberg, Granovetter, 2001). Contractele pot fi întelese în sensul lui Macaulary (1963,

2001) ca fiind mijloacele folosite apentru a realiza schimburile şi acestea implică două elemente

distincte: primul este planificarea raţională a tranzacţiilor cu grijă mare la contingenţe viitoare, în

măsura în care acestea pot fi prevăzute. Cel de al doilea face referire la existenţa sau folosirea

sancţinilor legale reale sau potenţiale ale schimbului sau compensarea pentru non-performanţă.

Prin urmare tranzacţiile pot fi descrise ca implicând o chestiune mai mult sau mai puţin

contractuală a creării unei relaţii de schimb şi a rezolvării unor probleme ce apar în cursul unei

astfel de relaţii. Aceste reţele şi relaţii interpersonale joacă un rol important în analiza

evenimentelor economice la scală macro şi putem spune că sunt centrale sociologiei economice.

Încrustarea poate avea mai multe forme, poate să fie structurală, cognitivă, culturală sau

politică. O vom lua în considerare pe cea structurală despre care Zukin şi DiMaggio (1990) în

Uzzi (2001) arată că este modul în care calitatea şi arhitectura de reţea a relaţiilor de schimb

materiale influenţează activitatea economică. Astfel se crează relaţii bazate pe încredere, mai

16

mult decât pe contracte explicite lucru care duce la apariţia unor oportunităţi economice noi greu

de explicat prin piaţă. Uzzi (2001) a identificat două forme de schimb: legături de tip arm’s

length1 care sunt caracterizate prin lipsa de reciprocitate între partenerii de schimb, interacţiuni

singular (non-repetate) şi chestiuni economice limitate, este de fapt o tranzacţie în care

vânzătorul şi cumpărătorul unui produs acţionează independent şi nu au nici un fel de relaţie

între ei, fiecare îşi urmăreşte interesul comercial propriu. Pe de altă parte avem legăturle

încrustate în care relaţiile de afaceri au o natură personală prin care afectează procesul economic.

Ca şi frecvenţă legăturile de tip arm’s length sunt mult mai multe dar au o importanţă mai

scăzută decât legăturile strânse în termeni de succes a companiei şi de volum de afaceri în

general, lucru pe care poate fi sesizat şi în cazul Clujului. Mai mult Uzzi (2001) a identificat

componentele principale le relaţiei încrustate. Prima ar fi încrederea aceasta având rolul

important de a mării viteza în luarea deciziilor şi de a conserva resursele cognitive. Următoarea

caracteristică este transferul de informaţii coagulat (dens) deci schimbul de informaţii în relaţiile

încrustate este mai propriu şi tacit decât preţul şi cantitatea datelor tranzacţionate în relaţiile de

tip arm’s length. Ultima trăsătură identificată de Uzzi este faptul că aranjamentele comune de

rezolvare a problemelor sunt constituite din rutine de negocieri şi ajustări reciproce care ajută la

rezolvarea problemelor într-un mod flexibil.

Această viziune a lui Uzzi poate fi completată, după părerea lui Macaulary (1963, 2001)

care arată că în ciuda faptului că o cantitate însemnată de relaţii de afaceri sunt create pe baze

noncontractuale, crearea schimbului este mult mai contractuală decât ajustarea acestor relaţii şi

rezolvarea disputelor. Schimburile sunt ajustate când obligaţia uneia sau ambelor părţi sunt

modificate printr-o întelegere pe parcursul duratei relaţiei. Deci planificarea detaliată şi

sancţiunile legale au un rol important în unele schimburi de afaceri însă în majoritatea lor rolul

este minor. În plus Macaulary arată ca de multe ori nu este nevoie de contract, funcţiile sale fiind

îndeplinite în alte moduri, de exemplu prin două norme general acceptate, şi anume: 1. obligaţiile

trebuie onorate aproape în orice situaţie şi 2. persoana trebuie să realizeze un produs bun pentru

care trebuie să îşi asume responsabilitatea. Prin urmare unităţile de afaceri sunt organizate pentru

a îndeplinii obligaţiile (aranjamentele) iar sancţiunile interne au rolul de a induce performanţă,

astfel că uneori nu este nevoie de contracte deoarece negocierile detaliate pot bloca crearea

relaţiilor bune de schimb între unităţi de afaceri. Atunci ne putem pune întrebarea de ce există

1 În traducere aproximativă legături la lungimea braţului

17

practici contractuale? Aici ne ajută din nou Macalaury (1963, 2001) care susţine că schimburile

sunt planificate cu atenţie când se crede că planificarea şi o sancţiune legală potenţială vor avea

mai multe avantaje decât dezavantaje, un exemplu ar fi momentul în care planificarea

contractuală serveşte nevoilor interne ale unei organizaţii implicate într-un schimb de afaceri

complex de lungă durată. Aşadar avem aici o cale de mijloc prin care cele mai multe

comportamente sunt încrustrate în reţele de relaţii interpersonale şi prin aceasta putem evita

extremele de supra-socializare sau sub-socializare a acţiunii umane.

Grupuri de afaceri

Ne întrebăm totuşi care este rolul, scopul acestor reţele, de ce există, cum funcţionează

acest sistem de legături? Pentru a contura un răspuns este util să pornim de la grupurile de

afaceri prin care înţelegem seturi de firme separate legal dar care sunt legate între ele prin căi

formale şi/sau informale caracterizate de un nivel intermediar de legătură. În plus faţă de aceasta

Granovetter (2001, 2005) arată că există două extreme care nu sunt grupuri de afaceri şi anume

seturile de firme legate prin strategii şi alianţe pe termen scurt şi cele consolidate legal într-o

singură entitate. Aparţia acestor grupuri de afaceri este cel mai bine înţeleasă în contextul unui

sistem concret de interrelaţionări între furnizorii organizaţionali, consumatori regulatori şi

intermediari ce opereză într-o sferă instituţională (Ruef, 2000 apud Granovetter, 2005). Un astfel

de grup poate emerge dintr-o singură firmă care achiziţionează firme subordonate sau multiplu

relaţionate sau se coalizează într-un set de firme independente care nu au o firmă centrală, după

cum arată Granovetter (2005). În plus se arată că aceste grupuri de afaceri apar pentru a rezolva

probleme dar şi pentru a mobiliza diverse resurse. Leff (1978, apud Granovetter, 2001) sugera că

membrii grupurilot de afaceri sunt, în general, legaţi prin relaţii de încredere interpersonală, pe

baza unui background personal, etnic sau comunal similar. La acestea se pot adăuga etnicitatea şi

regiunea comună care pot fi din nou factori importanţi în construirea unui grup de afaceri, putem

adăuga aici şi religia sau aparteneţa politică. În plus putem identifica o altă sursă în directoratele

interconectate, unde companiile din grup au membrii comuni în conducerea lor, acest lucru poate

ajuta la coordonarea activităţilor grupului. Acest lucru este valabil, după cum vom vedea, la Cluj,

iar în ceea ce priveşte afaceriile de familie par să fie mult mai actuale la Timişoara şi Braşov.

Relaţiile de proprietate în aceste firme pot căpăta diverse forme deşi ipotetic toate

grupurile sunt alcătuite din firme care au existenţă legală independentă. Granovetter (2001) arată

că în anumite grupuri fiecare firmă este deţinută, direct sau indirect, în sensul controlului

18

intereselor, de o singură familie sau de un singur individ sau de un set de familii înrudite. Mai

mult proprietatea poate fi direct deţinută de acţionari sau indirect prin acţiuni sau prin controlarea

companiilor care au acţiunile altor companii. Legat de structura autorităţii Granovetter (2001)

face diferenţa între firme care au o structură autoritară ierarhică puternică şi cele care sunt

compuse din parteneri egali ca şi autoritate. Dar pot să existe şi grupuri care sunt coordonate atât

orizontal cât şi vertical precum în cazul Japoniei. Dacă luăm originea firmelor şi construim o axă

la un capăt avem grupuri de afaceri care îşi au originea într-o singură firmă care a devenit

puternică şi a investit mult în alte firme sau a făcut aranjamente cu ele (din noul cazul Japoniei

este exponenţial) iar la celălalt capăt sunt grupurile de firme fondate pe o perioadă de timp ca

rezultat al alianţelor dintre un set de familii importante (un bun exemplu în acest sens fiind

grupurile din America Latină). Ca şi completare putem spune că, în general, grupurile rezultate

dintr-o singură firmă cel mai probabil vor avea o structură de autoritate verticală pe când cele

formate din coaliţii de firme aproximativ egale vor avea un caracter mult mai orizontal.

Granovetter (2005) susţine că grupurile de afaceri au două surse mari care le conferă

identitatea familia, despre care am vorbit şi instituţiile financiare precum sunt băncile. Multe

grupuri de afaceri au ca şi activitate de bază achiziţia distribuţia şi investirea capitalului şi astfel

multe din ele, care nu au afiliaţii la instituţii de finanţare iniţial, mai târziu achiziţionează o

bancă. În plus Granovetter (2001) este de părere că de multe ori există legături puternice între

stat şi grupurile de afaceri mai ales cand actorii puternici ai statului îşi formează firme. Pe de altă

parte există posibilitatea ca firmele să evolueze puternic, independent de influnţa statului. Acest

lucru l-am putut vedea şi la Cluj unde antreprenorii locali nu sunt mici afacerişti rurali (ca şi în

Ungaria) ci indivizi educaţi, în general ingineri în diverse domenii, care au făcut astfel încât în

postcomunism să îşi marketizeze capitalul cultural şi pentru a reuşi să mobilize mai multe resurse

care să le crească şansele pe piaţa economică, au creat o reţea. Economia locală a fost puternic

influenţată de aceşti oameni de afaceri, din care o mare parte s-au grupat în jurul Băncii

Transilvania. Aceştia au cooptat şi elemente politice (ca de exemplu pe Marius Nicoara, fostul

preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj) spre a putea reduce incertitudinile şi pentru a putea

avansa, dar şi pentru a rezista pe piaţă în condiţiile unei concurenţe tot mai mari datorată

apariţiei, în ultimii ani, a unor investitori străini puternici (Pop, 2009).

19

Date şi metode

Datele utilizate în această lucrare se referă la toate firmele de arhitectură din Cluj

Napoca, Timişoara, respectiv, Braşov. Deoarece este foarte posibil ca unele firme să aibă sediul

în localităţile din proximitatea Clujului, doar pentru acest caz am luat în considerare şi Apahida,

Baciu, Gilău şi Floreşti deci localităţile care vor intra în zona metropolitană. Mai exact au fost

achiziţionate date finaciare despre toate firmele din ţară de la Borg Design care este o companie

cu capital privat ale cărei principale activităţi sunt dezvoltarea şi distribuţia de software precum

şi consultanţa în tehnologia informaţiei şi care are o bază de date cu peste 770.000 de firme

active în România2. Din aceste date, raportate la anul 2007, am creat câte o bază de date pentru

fiecare oraş intrat în anliză, urmărind firmele care au la domeniul CAEN activităţi de arhitectură

şi inginerie. Apoi aceste baze de date au fost restrânse în funcţie de TNA (Tabloul Naţional al

Arhitecţilor), pentru a vedea care sunt firme de arhitectură şi care firme presteză servicii de

inginerie. Pentru o imagine mai completă au fost luate în considerare şi firmele de inginerie care

aveau în acţionaratul lor arhitecţi (un bun exemplu fiind Bogart Srl). Astfel din 874 de firme cu

activităţi de arhitectură şi inginerie la codul CAEN, în Cluj, am identificat 165 de firme de

arhitectură. În Timişoara totalul a fost de 755 de firme din care 139 au activităţi de arhitectură,

iar în Braşov din totalul de 515, 71 sunt firme care prestează activităţi arhitecturale. Pentru aceste

firme am selectat date referitoate la acţionarat, cifră de afaceri, număr de angajaţi şi alte date

utile în construirea reţelelor locale. Ca şi metodă de analiză am folosit analiza socială de reţea3

asupra acestor date din 2007, pentru a afla cum se grupează indivizii şi firmele şi pentru a calcula

anumiţi indicatori de centralitate.

În interpretare am folosit informaţii mult mai recente, legate despre activitatea diverşilor

un arhitecţi, informaţii obţinute din mai multe surse. Cea mai importantă sursă pentru explicaţii

au fost interviurile cu o parte din arhitecţii din componenta principală de la Cluj, precum şi date

preluate din presă, legate de poziţiile pe care le ocupă aceşti oameni în diferite firme, respectiv,

2 http://www.borgdesign.ro/ consultat în data de 24.05.2010

3 Analiza socială de reţea este un mod de a lega nivele micro şi macro ale teoriei sociologice, aratând că deşi atât

problemele micro legate de grupurile mici şi cele macro legate de teme precum difuziunea, coeziunea socială,

mobilitatea socială, şi organizarea comunitară, au fost intens studiate a existat o lipsă de concentrare în cercetare

asupra interacţiunii dintre acestea (Granovetter, 1973 apud Maddrell, 2008). Analiza socială de reţea are în vedere

relaţiile totale într-o manieră inductivă spre a identifica tiparele comportamentale şi grupurile din straturile sociale

care se corelează cu aceste tipare. Apoi sortează grupurile pertinente a posteriori şi identifică constrângerile

structurale concrete asupra comportamentului în acelaşi timp identificând şi constrângerile asupra structurii

exercitate de interacţiunile de grup. (Degenne şi Forse, 1999)

20

instituţii publice şi mai mult, dar şi date luate de la OART. În plus, am utilizat informaţii deţinute

în urma experienţei personale legate de munca cu arhitecţi. Pe lângă toate acestea am construit o

bază de date cu firmele de arhitectură clujene. Am realizat şi aici mai multe analize cea mai

importantă fiind o analiză de omogenitate4 construită după exemplul lui Bourdieu (2005) pentru

a creea o hartă pe care să reprezentăm modul în care se grupează aceste firme în funcţie de

poziţiile obiective ale indivizilor, precum şi de luările lor de poziţie prin intermediul firmelor lor.

Această analiză a fost realizată după anumite criterii în ceea ce priveşte variabile incluse. Astfel

am inclus variabile de reţelizare precum mărimea componentei şi componenta din care face parte

fiecare firmă, variabile care dau seama de poziţionarea în reţea precum centralitatea şi autoritatea

pe care o deţine în reţea. Mai mult pentru a ne da seama de poziţia ei pe piaţă au fost incluse

variabile precum capitalul social, cifra de afaceri sau numărul de angajaţi. Pentru ca analiza să

fie cât mai corectă şi complexă, am avut în vedere şi prestigiul firmelor măsurat prin premii

obţinute la nivel naţional precum şi la nivel local. Ceea ce am făcut este de fapt o analiză de

corespondeţă multiplă în care am încercat să păstrăm un echilibru între variabilele care

compactează, respectiv extind, norul de firme, încercând totodată să construim o distribuţie

optimă, interpretabilă şi inteligibilă a categoriilor intrate în analiză.

Reţele de arhitecţi în Cluj, Timişoara şi Braşov

În tabelul 1 sunt surprinse câteva măsuri ale centralităţii celor trei reţele precum şi a

modului în care se constituie subgrupurile în aceste oraşe. Măsurile prezentate în primele cinci

coloane, sunt caracteristici ale centralităţii întregi, baze de date formate atât din firme de

arhitectură cât şi din arhitecţi, pe când urmatoarele se referă fie la reţeaua alcătuită din nume, fie

la cea alcătuită din firme. Astfel, observam în Cluj prezenţa celor mai multe legături, sub formă

de arcuri, acest lucru se datorează în primul rând faptului că aici avem cele mai multe firme,

respectiv arhitecţi, dintre toate cele trei oraşe. Densitatea este o măsură care tine cont de

proporţia liniilor si care se află în graf dintre toate liniile posibile, după cum arată Wasserman şi

Faust (1994), altfel spus reprezita proporţia liniilor (arcurilor) dintr-o reţea. Prin urmare devine

4 Analiza de omogenitate […] analizează asocierea dintre variabile şi atribuie valori numerice datelor calitative.

Analiza de omogenitate nu se limitează la două variabile, ci examinează mai mutle variabile nominale. […]

Obiectele din aceeşi categorie sunt reprezentate aproape unul faţă de celălalt, iar obiectele din categorii diferite sunt

reprezentate cât mai departe posibil unul faţă de celălalt. Analiza este utilă atunci când variabilele sunt omogene şi

dă rezulatate bune dacă reuşeşte să partiţioneze obiectele în grupuri omogene. (Culic, 2004)

21

evident faptul că densitatea în care ocolirile sunt permise de la un nod la altul este ceva mai

mică decât cea în calculul căreia nu sunt permise ocolirile, lucru observabil pentru fiecare din

cele trei reţele. Mai precis, când, în calculul densităţii, se trece prin fiecare nod, se ia fiecare linie

(legătură), deci nu se ocoleşte nici un nod (actor, în cazul nostru) vom avea o densitate mai

mare, comparativ cu momentul în care se sare peste anumite noduri şi în consecinţă peste

anumite legături dintre ele. Mai mult, densitatea medie este cea mai mare în Braşov, apoi

Timişoara şi Cluj lucru datorat mărimii reţelelor din fiecare oraş, a numărului de cazuri intrate în

analiza. Cu cât este mai mic numărul de cazuri cu atât mai mare e densitatea. Gradul nodal are în

vedere numarul de arcuri care intră în nod (grad intern) şi numarul de arcuri care ies dintr-un nod

(grad extern). Aici am vom lua gradul în general pentru că avem în vedere un graf, o reţea

neorientată. Astfel oraşul Cluj, în reţeaua sa de arhitecţi, are gradul mediu cel mai mare, avand

reţeaua cu cele mai multe conexiuni, deoarece aici, în medie printr-un nod trec mai multe linii,

comparativ cu Timişoara sau Braşov.

Tabelul 1: Indicatori ai centralităţii pentru cele trei oraşe

Cluj Timişoara Braşov

Număr total de arcuri 430 388 169

Densitate (ocoliri permise) 0.0036344

0.0038394 0.0084031

Densitate (ocolirile nu sunt permise)

0.0036429

0.0038493 0.0084531

Grad mediu 1.5627907

1.4896907 1.4201183

Densitate medie 0.0077 0.0083 0.0171

Centralitatea medie de apropiere (reţea de firme) 0.624 0.727 1.451

Centralitatea medie de apropiere (reţea de nume) 0.383 0.406 1.044

Betweenness Centralization medie (reţea de firme) 1.268 0.014 0.127

Betweenness Centralization medie (reţea de nume) 2.256 0.169 0.173

Coeficientul de grupare mediu (reţea de firme) 0.667 1.238 1.000

Coeficientul de grupare mediu ( reţea de nume) 0.756 1.029 0.740

Număr de clici (reţea de firme) 12 6 5

Număr de clici (reţea de nume) 32 30 4

Număr de componente (reţea de firme) 91 106 52

Număr de componente (reţea de nume) 105 111 52

Număr de blocuri (reţea de firme) 58 26 14

Număr de blocuri (reţea de nume) 110 86 35

22

Pentru a putea calcula următorii indicatori de centralitate am transformat reţeaua 2-mode

(adică reţeaua care conţine numele firmelor pe coloane şi al arhitecţilor pe linii) în două reţele de

tip 1-mode, una cu numele arhitecţilor şi cealaltă cu numele firmelor. Scopul principal este de a

afla ce legături există între persoane, cine cu cine se asociază, iar ca şi ca scop secundar mă

interesează legaturile dintre firmele care au activităţi de arhitectură. Dintr-o perspectivă generală

gradul centralităţii este văzut ca număr de noduri de care un alt nod dat este legat. Trecerea de la

general la particular se face prin indici ai centralităţii de apropiere ce caracterizează posibilitatea

unui nod de a ajunge la toate celelalte noduri din reţea, posibilitate, în medie, de două ori mare în

ceea ce priveşte Braşovul faţă de Timişoara şi mai ales faţă de Cluj, indiferent că e vorba de

reţeaua de nume sau de firme. Si in acest caz explicaţia este data denumărul de astfel de firme

din fiecare oraş. Mai putem vorbi şi despre betweenes centrality care masoară gradul în care alţi

actori (noduri) trebuie să treacă printr-un anumit nod (actor) din reţea pentru a-şi putea conduce

afacerile. Deoarece Clujul are reţeaua cea mai numeroasă şi mai bine conturată şi valorile acestui

indice sunt cele mai ridicate pentru acest oras. Exista o oarecare „dependenţă” de ceilalţi pentru

a-ţi putea desfăşura afacerile personale, aceasta „dependenţă” fiind cea mai pronunţată pentru

Cluj. Tot in Cluj există şi cele mai mari reţele, urmat de Timişoara si de Braşov care se situează

între cele două, dar foarte aproape de Timişoara. Coeficientul de grupare (clustering coefficient)

cuantifică cât de bine sunt conexati vecinii oricărei legături dintr-un graf. Clujul are cei mai buni

coeficenţi de grupare, deoarece logica acestui indicator se bazează pe faptul că în reţelele reale

acesta descreşte odată cu gradul nodal, lucru considerat a fi indicator pentru structura ierarhică a

reţelei (Elouaer, 2006). Mai exact este măsura gradului în care densitatea unei reţele rezultă din

faptul că are în componenţă subgrafuri mici cu legături puternice, care nu sunt conectate între

ele, prin urmare cu cât e mai mică valoarea acestui coeficient, cu atât există mai multe legături

între clici (Petrovici şi Simionca, 2009). După acest indicator pe locul doi se situează Braşov şi

apoi vine Timişoara, astfel că, în medie, în Timişoara firmele au o conexiune mai puţin,

comparativ cu Cluj şi Braşov, prin urmare avem mai multe reţele mici. De asemenea în Cluj sunt

mai mulţi arhitecţi care deţin simultan două sau mai multe firme, comparabil cu celelate două

oraşe transilvănene.

În cele ce urmează ne va fi utilă noţiunea de clică care măreste diada prin adăugarea de

membrii ce sunt legaţi de toţi membrii din grup mai exact este un sub-set din reţea în care actorii

sunt legaţi mai puternic, mai intens unii de alţii, decât sunt legaţi de alţi membrii din reţea. Diada

23

e cea mai mică clică. Definiţia formală spune că o clica este numărul maxim de actori între care

există toate legăturile posibile, sintetic spus sub-grafuri maximum conectate-total (Hanneman şi

Riddle, 2005). Din nou reţeaua din Cluj are în componenţă cele mai multe clici formate din firme

şi din nume urmată fiind de reţeaua din Timişoara, aici Braşovul situandu-se la o distanţă relativ

mare de celelate două oraşe, avand reţele mult mai puţine şi mai slab conexate comparativ cu

celelalte oraşe intrate în analiză. Componentele unui graf sunt sub-grafuri conectate în interiorul

lor, dar care nu sunt conectate cu alte sub-grafuri. Sunt utile în interpretare componentele care

despart reţeaua în parţi diferite, fiecare astfel de parte având mai mulţi actori între care există

legături (Pop, 2009). În plus vom folosi punctele de tăiere adică acele puncte (actori) care dacă

ar fi extrase din reţea structura ar fi divizată în părţi neconectate, deci vorbim aici despre actori

cu un rol esenţial în cadrul reţelei care pot fi intermediari între grupuri, ce fară intervenţia lor nu

ar fi conectate. Diviziunile create de punctele de tăiere se numesc blocuri şi putem să gasim

aceste blocuri în reţea prin localizarea punctelor de tăiere. Timişoara are cele mai multe

componente fie că vorbim de reţeua alcătuită din firme sau despre cea care conţine nume şi este

urmată de Cluj. Braşovul are doar aproximativ jumatate ca număr de componente faţă de

celelalte două oraşe intrate în analiză. Ca număr de blocuri oraşul Cluj este pe primul loc urmat

de Timişoara, respectiv, Braşov, deci la Cluj sunt cele mai multe puncte de tăiere, arhitecţi şi

firme importante în lipsa cărora am avea o reţea neconectată.

Componenta principală este sub-graful alcătuit din numărul cel mai mare de noduri între

care există legaturi, astfel că dintr-un punct al reţelei să se poată ajunge în oricare alt punct. Cele

trei reţele dau, în total, un număr de nouă componente principale, câte una pentru fiecare reţea

formată (reţeaua de nume şi firme, reţeau de firme, respectiv reţeaua alcătuită din numele

arhitecţilor). Accentul cade asupra arhitecţilor, dar voi folosi şi celelate două tipuri de reţele în

fiecare oraş, pentru a înţelege căt mai bine modul în care sunt construite şi în care funcţionează.

Mai mult, am să vorbesc în special despre cazul arhitecţilor din Cluj, alegere pe care o fac

datorită datelor şi cunoştinţelor disponibile. După cum reiese şi din datele din tabel cele mai mari

componete sunt în Cluj secondate de cele din Timişoara, Braşovul fiind mai putin reţelizat în

ceea ce priveşte aceste firme de arhitectură. O caracterizare generală scoate în evidenţă, la

Braşov, existenţa unei componente principale destul de redusă numeric, în care cu roşu sunt

reprezentate firmele, iar cu albastru arhitecţii, şi care are ca firmă principală pe Eco Impact Srl

deoarece în jurul acesteia sunt grupati cei mai mulţi, patru din totalul de şase, arhitecţi din

24

componenţa. Este o reţea mică ţinând cont că în cinci firme există doar şase arhitecţi între care

găsim legături. Liniile îngroşate din componenta cu numele, respectiv cele din componenta cu

firmele, subliniază reciprocitatea şi puterea relaţiilor, cu cât mai groasă linia cu atât mai

puternică relaţia de afaceri şi colaborarea în mai multe firme cum putem observa in cazul celor

doi Roznovaţ care sunt acţionari în trei firme (Morphosis SRL, Metadesign SRL şi Cityplan

SRL), legăturile de familie joacă aici un rol deosebit de important în structurarea reţelei.

Cazul Timişoarei este unul mai interesant. Aici componenta principală a reţelei 2-mode al

conţine alte firme comparativ cu cele care apar în componenta principală a reţelei de firme 1-

mode. Astfel trei firme puternic legate generează un număr de doisprezece arhitecţi, sursa

principală fiind Iprotim SA care are zece acţionari. Aceşti 12 arhitecţi formează componenta

principală a reţelei de nume şi au legături puternice între ei, majoritatea fiind acţionari ai aceleaşi

firme. Componenta principală a reţelei de firme e alcătuită din patru noduri diferite de cele trei

care intră în reţeua mare de firme şi arhitecţi. Legaturile, atât între arhitecţi cât şi între firme, sunt

destul de puternice în special în familia Covaci, deoarece aceştia se asociază în două societăţi

comerciale. Este foarte vizibil aici că familia este una din metodele care conferă identitate

acestor reţele din Timişoara, după cum arăta şi Granovetter (2005).

În Cluj gasim reţeaua cea mai numeroasă, precum şi componenta principală cel mai bine

dezvoltată din care fac parte 12 firme (reprezentate cu culoarea roşie) şi 20 arhitecţi (cu albastru).

Aici reprezentarea grafica este mult mai sugestiva decăt în celelate cazuri, se pot distinge mai

usor actorii centrali prin pozitionarea lor, ca şi puncte de tăiere, şi numarul de arcuri care îi

străbat. Figura 1.1 de la anexe scoate în evidenţă modul de construcţie a acestei reţele care are

mai multe punce de tăiere, în lipsa cărora subgrupurile nu ar mai fi legate, cel mai important

astfel de punct fiind Şerban Ţigănaş. Jumătate din firmele din componenta principală a reţelei

din Cluj se află şi în componenta principală a reţelei formată din top 100 firme de arhitectură din

Cluj, după cifra de afaceri, un motiv în plus pentru a spune că în această componentă avem unele

dintre cele mai importante firme de arhitectură la nivel local. Legăturile cele mai puternice le

suprindem, şi aici, în cadrul firmelor mici precum şi în firmele unde există membrii ai aceleaşi

familii printre acţionari. În interpretarea acestor indicatori trebuie să ţinem cont mereu şi de

totalul la care ne raportăm, şi să fim rezervaţi în generalizări prea radicale. De exemplu

diferenţele dintre densităţi nu sunt semnificative statistic, mai precis în Cluj doar 7,7‰ dintre

toate legăturile posibile sunt observate empiric, pe când la Timişoara avem 8,3‰, iar la Braşov

25

17,1‰. Totuşi aceste măsuri scot în evidenţă o realitate diferită la Cluj, cu reţele mai numeroase,

cu legături între firme mai puternice care duc la centralităţi mai ridicate. Vorbim de fapt de un

alte fel de raportare la mediul de afaceri şi acest lucru este vizibil şi în lumea arhiecţilor,

grupurile de afaceri, deci reţelele, fiind un mod aparte de a construi şi extinde relaţiile diadice.

Reţeaua din Cluj

Clujul este cel mai reţelizat oraş, dintre cele intrate în analiză, există aici un ethos, o

cultură a legăturilor de afaceri materializate prin legături de proprietate, care pot avea le bază

surse diferite de solidaritate, de la un simplu interes economic până la strânse legături de familie.

Dar pentru a exemplifica cum funcţionează o astfel de reţea este util să vorbim despre o parte

dintre actorii importanţi din componenta principală de la Cluj. Şerban Ţigănaş ocupă un rol

central, fără el practic reţeaua ar fi mult mai mică şi divizată. Este, probil, cel mai important şi

influent arhitect pe care Clujul îl are la ora actuală. Deţine funcţii importante publice, dar şi

private, astfel că până în mai a fost preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România filiala

Transilvania (OART), iar în iunie 2010 candideză la funcţia de şef al OAR. De menţionat şi

faptul că el este unul dintre fondatorii OAR, în strânsă legătură cu Alexandru Beldiman, fostul

preşedinte al Uniunii Arhitecţilor şi a Regiunii a II-a care cuprinde toată Europa de Est. Ţigănaş

a făcut pate dintr-o reţea de oameni cu care lucra în România încă dinainte de înfiinţarea

ordinului. În 2001 aceşti arhitecţi au făcut eforturi să înfiinţeze filialele Ordinului, mergând la

toate filialele UAR din diverse oraşe, practic şi-ai creat astfel o nouă nişă cu noi posibilităţi pe

piaţă, întărindu-şi totodată poziţia în cadrul meserie, prestigiul deci. Tot în 2001 a ajuns

vicepreşedinte la OAR, iar funcţia de la Cluj (şef al OART) vine ca şi o continuare firească a

muncii sale. O parte dintre aceşti arhitecţi sunt acum şefi la diferite filiale ale OAR (Vlad

Gaivoronschi la Timişoara, Nicolae Ţaric la Braşov şi Gabriel Roşca la Sibiu, ca să dăm doar

câteva exemple). Şerban Ţigănaş, este unul dintre arhitecţii cei mai importanţi care leagă Clujul

de celelalte regiuni şi oraşe, joacă un rol de mediator sau broker între acestea. Este de asemenea

membru în Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism a Primăriei Cluj, este Şef

Lucrări Arhitect (cadru didactic) în Cadrul Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism, UTCN, şi este

membru in bord la Consiliul Arhitecţilor din Europa, aicii fiind promovat de către Beldiman. În

plus capitalul său social este unul însemnat deoarece pe lângă arhitecţi şi ingineri, cunoaşte o

26

bună parte din reţeaua oamenilor de afaceri din Cluj (o reţea impresionantă de 180 de oameni

care au legături între ei, la nivelul anului 2008) pe care îi are ca şi clienţi sau antreprenori.

Activitatea sa privată se leagă de două dintre cele mai importante firme de arhitectură din

Cluj: Dico&Ţigănaş, respectiv, Planwerk. Astfel, alături de inginerul constructor Dico Florin

Marius, în 1997 înfiinţează firma Dico&Ţigănaş, este acţionar la Planwerk înfiinţată în 2003,

alături de alţi arhitecţi clujeni importanţi. Cu Dico s-a asociat iniţial în Napoca 5 (care între timp

s-a închis, în sensul că nu mai se execută proiecte prin ea), firma lui Dico în care el a intrat ca

acţionar cu 5%,colaborare in cadrul careia s-a născut ideea de Dico&Tiganas. Mai mult, deţine o

funcţie de conducere în Total Eurobusiness (TEB), care a fost achiziţionată de compania de

private equity GED, dar putem menţiona că “echipa fondatoare a TEB este formată din

specialişti cu o experienţă de peste 20 de ani în sectorul energetic, care vor rămâne în continuare

la conducerea companiei. Printre aceştia se numără Şerban Ţigănaş, care va avea funcţia de

director executiv şi care a fost fondator şi director executiv a doua alte companii energetice“5.

Putem să amintim câteva dintre realizările lui, astfel, după cum arată şi Trandafir (2009), în

portofoliul firmei lui Ţigănaş, Dico şi Ţigănaş, se numără ansamblul rezidenţial Plopilor Vest din

Parcul Rozelor, clădirea de birouri Olimpia de pe calea Dorobanţilor şi baza de agrement

Clujana. Toate acestea sunt proiecte mari şi importante la nivel local realizate în parteneriat cu

municipalitatea, de exemplu baza sportivă Clujana este actualmente folosită şi pentru

antrenamentele echipei de fotbal Universitatea Cluj, cel puţin până la finalizarea noului stadion

Ion Moina. Ştim de asemenea că prin Planwerk s-a realizat modernizarea pietonalei de pe

Bulevardului Eroilor, precum şi Piaţa Unirii din Cluj, proiecte importante dar care au fost deseori

criticate prin intermediul media. Un alt proiect foarte mediatizat, discutat şi criticat este cel al

noului stadion Ion Moina şi datorită largului spaţiu fizic care urmează să fie ocupat dar şi datorită

unor controverse în ceea ce priveşte planurile de execuţie:

Şerban Ţigănaş susţine că studiul de fezabilitate pentru construcţia noului stadion se

concretizează şi prin proiectul arhitectural al stadionului şi turnului, realizat de către firma

Dico&Ţigănaş ca urmare a unei colaborări cu câştigătorii licitaţiei pentru studiu, Universitatea

Tehnică din Cluj-Napoca. Acesta a declarat că deţine drepturile de autor pentru creaţia

arhitecturală a proiectului şi drept urmare, oricine ar fi câştigat licitaţia pentru proiectare şi

execuţie, nu ar fi putut folosit planurile proiectului de fezabilitate deoarece firma sa este

deţinătoarea legală a drepturilor de autor (Bara, 2009).

5 http://www.wall-street.ro/articol/Companii/70470/Compania-de-private-equity-GED-investeste-12-mil-euro-in-

Total-Eurobusiness.html , accesat în data de 27.04.2010

27

Ce scoate în evidenţă acest citat, dincolo de partea de senzaţional mediatic, este faptul că

Dico&Ţigănaş este firma care realizează studiul de fezabilitate al noului stadion, în logica

reţelizării clujene, a modului de a face afaceri bazat pe legăturile dintre oameni. Este vorba de un

consorţiu puternic public-privat (UTCN-Dico&Ţigănaş, Bogart) care se înscrie în această logică.

În plus acel parteneriat cu Universitatea Tehnică, este un parteneriat cu Mircea Petrina, rectorul

UTCN şi totodată şeful Bogart Construct, firma care va realiza construcţia stadionului. Mai mult

aceste legături sunt şi mai puternice deoarece Mircea Petrina este şi directorul oficial al Planului

Urbanistic General (PUG) pentru Cluj, care urmează a fi realizat şi în care Ţigănaş este implicat

prin intermediul firmei Planwerk din care face parte. Putem sublinia şi faptul că Şerban Ţigănaş

este cadru didactic la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din cadrul UTCN, deci această

legătură dintre cei doi se bazează pe mai multe proiecte comune în care sunt implicaţi. Cheia de

interpretare pe care o folosim aici nu va una simplistă şi la îndemână, de genul corupţie, e vorba

despre modul particular local de a folosi reţelele pentru a acoperi segmente cât mai largi de piaţă,

pentru a crea un prestigiu şi nu în ultimul rând pentru o bunăstare materială.

Un alt nume important este cel al lui Eugen Pănescu. Acesta este unul dintre conducătorii

şi asociaţii Planwerk, este cadru didactic la Facultatea de Arhitectura şi Urbanism din cadrul

Universităţii Tehnice Cluj Napoca (UTCN) şi mai mult face parte din colegiul director al OART,

unde ocupă funcţia de vicepreşedinte, chiar şi în urma noilor alegeri din mai 2010. Putem adăuga

că este membru în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a Primăriei. Vedem

deci că este implicat în aceleaşi instituţii, private sau de stat, precum Ţigănaş. Proiectele realizate

prin Planwerk sunt multiple, unele din ele au fost deja amintite, dar mai nou ies in evidenţă altele

două: PUG-ul pentru Sibiu, respectiv cel pentru Cluj. Consorţiul format din Planwerk, în

colaborare cu Universitatea Tehnică şi cu firma prorectorului UTCN, Mircea Petrina,

administrată de Bogdan Petrina, unul dintre fiii lui, Bogart, pentru preluarea PUG-ului pe 2010, a

stârnit unele controverse. În diverse formule, asociaţii care vor actualiza PUG-ul au reuşit să

câştige contracte pentru cele mai mari proiecte publice de la Cluj, cum ar fi stadionul “Ion

Moina”, Filarmonica, pietonala Eroilor-Unirii sau parkingurile Primăriei. De asemenea, câţiva

dintre arhitecţii care vor lucra la PUG sunt membri în Comisia Tehnică de Amenajare a

Teritoriului şi Urbanism a Primăriei: Şerban Ţigănaş, Eugen Pănescu, Mihaela Agachi (Reştea şi

Silea, 2009). Prin prisma acestor importante proiecte publice ni se dezvăluie tot mai mult relaţiile

care există între aceşti indivizi care au avut inspiraţia şi puterea financiară necesară pentru a

28

colabora cu municipalitatea în momentul în care majoritatea firmelor nu fac acest lucru, după

cum reiese dintr-unul dintre interviuri, legat de una dintre firmele care va colabora la realizarea

acestu PUG:

Bogartul are meritu’ de a fi luat o clientelă publică în momentul în care nimeni nu vroia

să facă asta, deaorece statul nu plăteşte cât trebuie, nu plăteşte la timp şi nu ştie de ce are nevoie.

Ei nu au avut concurenţă serioasă în domeniul public astfel că au putut să obţină multe astfel de

proiecte, asta pan’ la venirea crizei economice. (M, arhitect, 47)

Borda Adrian Zeno este un alt arhitect important din componenta principală a reţelei

clujene. El este membru în Comisia Monumentelor Istorice din Transilvania, cadru didactic (şef

lucrări arhitect) la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism ,UTCN şi a făcut parte şi din Comisia

Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a Primăriei Cluj Napoca, de unde a demisionat.

În plus este asociat la Planwerk (cu 16,6% la fel ca şi Pănescu şi Ţigănaş) şi deţine firma BAU

Birou de Arhitectură şi Urbanism. Este unul dintre arhitecţii cu mare prestigiu la nivel local, şi

nu numai şi printre realizările sale se numără proiectarea hotelului Beyfin din Piaţa Avram Iancu,

Cluj, iar mai nou a obţinut dreptul de a restaura cazinoul din parcul central şi pentru aceasta “a

lucrat la planşele de restaurare după ce a consultat planurile originale, aflate în arhivele de la

Budapesta, dar şi fotografii ale vremii“ (Pădurean, 2010). La acestea mai putem adăuga şi

Filarmonica din Parcul Central sau renovarea Turnului Croitorilor, proiecte publice dintre cele

mai importante pentru spaţiul urban local. De asemenea Borda militeză pentru construirea zonei

metropolitane Cluj şi este şef de proiect la noul PUG pentru Cluj. Vedem astfel că este şi el un

arhitect cu lucrări de marcă, dacă ne uităm doar la cele din domeniul public, care şi-a pus

amprenta asupra oraşului şi care este în relaţii strânse cu ceilalţi arhitecţi din componenta

principală prin diferite canale instituţionale şi sociale.

Îl putem aminti şi pe Mitrea Vasile, acesta a fost şef al OART în perioada Funar şi este

preşedinte al Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice. Este unul dintre reprezentanţii mai

vechi ai arhitecturii clujene, şi este şi el cadru asociat la Facultatea de Arhitectura şi Urbanism.

Printre proiectele sale din Cluj putem aminti Policlinica Universitară de pe Calea Moţilor şi

Centrala telefonică automată din vecinatatea scuarului Caragiale. Dar probabil cele mai

importante realizări ale sale sunt două dintre cartierele clujene construite în perioada comunistă,

cartierul Grigorescu şi cartierul Gheorgheni. Pentru condiţiile perioadei în care au fost construite

(anii 1970, perioada industrializării comuniste), în aceste două cartiere calitatea locuirii este mai

29

bună decât în Mănăştur sau Mărăşti, spaţiile publice fiind mai largi. Interviurile cu arhitecţi

clujeni, relevă şi alte aspecte interesante despre Vasile Mitrea:

Mitrea a înfiinţat şcoala de arhitectură de la Oradea, şi el a fost ultimul membru în ICP

Cluj [Institutul de Cercetare şi Proiectare] înainte de privatizare. […] Primăria Cluj a reziliat

contractual iniţial pentru PUG cu ICP-ul pe motive că nu mai aveau oameni, a rămas doar Mitrea.

În aceste condiţii eu alături de Borda, Ilca şi Mitrea am făcut un consorţiu pentru a caştiga PUG-

ul [terminat 1998 şi aprobat în 1999, în perioada administraţiei Funar], dar au pierdut la preţ în

faţa unei firme din Bucureşti [Arhitext Intelsof] în colaborare cu arhitectul Zachi Arpad şi

Architect Design. […] Mitrea a făcut parte şi din Planwerk în perioada 2002 - 2003 când această

societate era o fundaţie nonprofit care îşi oferea munca către Consiliul Local. Pentru că acesta

[Consiliul Local Cluj] a refuzat să colaboreze cu ei, Planwerk a devenit SRL cu intenţia de a

scoate profit, de a îşi vinde studiile pe bani. Acesta a fost momentul în care Mitrea a refuzat să

mai fie asociat şi a ieşit din firmă. (M, arhitect, 47)

În plus el este una din vocile critice la adresa noului PUG propus pentru Cluj, dar nu neaparat la

adresa persoanelor care l-au conceput astfel că prezenţa sa în această reţea se justifică şi prin

faptul că este coleg de generaţie cu Eugeniu Pănescu, iar de Ţigănaş şi de Eugen Pănescu îl

leagă o relaţie profesională şi de amiciţie.

Avem deci o reţea de arhitecţi foarte importanţi la nivel local, şi nu numai, a căror

legături şi interacţiuni şi-au lăsat amprenta asupra Clujului aşa cum îl vedem astazi. Aceşti

oameni sunt foarte activi în domeniul public, o arată şi numărul mare de lucrări publice care le

execută în parteneriatul cu autorităţile, deci o nişă importantă pentru ei o reprezintă tocmai

contractele cu statul, contracte pe care alţi arhitecţi nu au avut interesul sau posibilitatea de a le

prelua. Putem spune că, la momentul actual ei reprezintă elita arhitecturală a oraşului, tot ce e

mai important se face prin intermediul lor fie ca vorbim de pietonala de pe Eroilor, Stadionul Ion

Moina, Filarmonica, PUG-l pe următorii 10 ani, asta doar ca să amintim câteva dintre proiectele

realizate sau în curs de realizare. Această reţea se încadrează în logica generală a modului de a

face afaceri la Cluj, vorbim în special de reţele de proprietate deoarece acestea sunt mai uşor de

surprins într-o bază de date şi de cuantificat cu date tari. Celelalte tipuri de reţele, de exemplu de

prietenie, sunt mult mai dezvoltate după cum am suprins şi în interviuri, mult mai greu de prins

în analiză. Şi arhitecţii s-au confruntat cu acelaşi context de afaceri după 1989 la Cluj, prin

urmare au găsit căi similare de supravieţuire pe piaţă prin punerea în comun a resurselor şi

deschiderea de firme. Totuşi aceasta este logica generală, dar există şi abateri, excepţii care scot

în evidenţă şi alte moduri de utilizare a capitalului prin firmă.

30

Figura 1: Cluj, componenta principală a reţelei de nume şi firme

Distribuţia firmelor

Analiza de omogenitate (corespondenţă multiplă) care are ca rezultat Figura 2 a fost

realizată pornind de la analiza lui Bourdieu (2005) care explica faptul că pentru a înţelege

politica statului în diferite chestiuni ar trebui să ştim cum sunt prezentate diferitele poziţii

relative la problemele care se află în discuţie şi relaţiile de forţe dintre persoanele care apără

aceste poziţii, exemplul lui având legătură cu legislaţia pieţei locuinţelor (din Franţa anilor 70)

prin care se face o trecere de la construcţia locuinţelor colective spre sprijinirea iniţiativelor de

construire a locuinţelor de familie singulare. Bourdieu continuă arătând că diferenţele obiective

în distribuţia intereselor şi puterilor pot explica strategiile adoptate în aceste confruntări, mai

precis alianţele formate în aceste confruntări precum şi diviziunile în tabere separate. Vom

încerca să ţinem cont de aceste idei în creionarea unei harţi a firmelor de arhitectură distribuite

după considerente multiple.

31

Figura 2 : Distribuţia firmelor de arhitectură

Există diverse feluri de a-ţi construi afacerea, iar reţelizarea pare a fi opţiunea cea mai

importantă pentru Cluj, dar totuşi nu este unica. Unii afacerişti preferă o firmă puternică în care

32

să reinvestească capitalul dobândit pentru a creşte constant, alţii, pe lângă aceasta, sunt orientaţi

şi înspre dobândirea unui prestigiu social ridicat în atât interiorul breslei cât şi în societate,

prestigiu care are diferite surse ce pot fi de tip financiar sau premii. Avem astfel în figura 2 o

distribuţie a firmelor de arhitectură clujene în funcţie de variabile de reţelizare, de poziţionare în

reţea, de poziţionare pe piaţă şi de prestigiu. Am identificat trei potenţiale grupuri între care

găsim diferenţe, astfel avem grupul relativ restrâns cu un capital total mare ceea ce înseamnă atât

un capital social, financiar cât şi cultural, ridicat. Avem apoi un grup relativ compact, dar mare

ca număr de noduri, unde capitalul financiar este important, care conţine şi câteva firme de

inginerie, dar şi multe firme izolate. Ultimul grup este format din firme cu capital social şi

cultural mai mare, firme premiate care aparţin de reţele mici de familie. Se poate spune că avem

mai multe moduri de grupare a firmelor, care au în spate idei diferite în ceea ce priveşte

conducerea afacerilor, care duc la căutarea unei nişe particulare pe piaţa serviciilor de

arhitectură. Totuşi această hartă trebuie interpretată cu precauţie, modul de grupare a firmelor

fiind unul relativ, în care putem identifica câteva trăsături definitorii, dar variaţia intergrupală nu

este una definitivă ci conţine câteva trăsături comune (ca de exemplu prezenţa firmelor premiate

în fiecare grup).

Primul grup, plasat jos pe hartă, are în componenţa sa câteva din firmele cele mai

importante la nivel local, putem vorbi aici de Planwerk sau Dico&Ţigănaş sau BAU (Birou de

Arhitectură şi Urbanism), firme centrale la nivel local prin prisma arhitecţilor care fac parte din

ele şi a proiectelor în care sunt implicate. Sunt de fapt firmele care se constituie şi în componenta

principală, care care au legături puternice de afaceri între ele. Câteva dintre ele au rol important

de brokeraj, fac legătura între firme şi arhitecţi, vorbim aici în special de Planwerk sau de

Szervaczius28, deci rolul lor atât în componenta principală, cât şi în reţeaua mare este foarte

important, sunt firmele cu cea mai mare autoritate din reţea care au cele mai mari valori în ceea

ce priveşte măsurile de centralitate6. În plus o bună parte din aceste firme obţin proiecte publice

şi au căror lucrări sunt dintre cele mai vizibile la nivel de Cluj, Planwerk fiind un bun exemplu în

acest sens. Vorbim totodată de firmele cu cele mai mari cifre de afaceri şi cu un capital social

important, care are de mutle ori un rol decisiv în posibilitatea de participare la licitaţiile publice

pentru proiecte, fiind o condiţie impusă de organizatori pentru a putea licita. O parte din aceste

6 Elouaer (2006) arată că, în analiza socială de reţea, măsurile de centralitate sunt folosite pentru a caracteriza

importanţa şi rolul unor actori particulari din reţea, prin analizarea poziţiei lor în reţea

33

firme au şi premii (Planwerk, Dico&Ţigănaş) atât la nivel local cât şi la nivel naţional, lucru care le

întăreşte prestigiul şi le fortifică poziţia pe piaţă. Nu putem vorbi aici de reţele de familie, legăturile între

aceste firme fiind create pe logica îmbunătăţirii şanselor pe piaţă şi pentru sporirea profitului, dar

nu în ultimul rând pentru prestigiu şi recunoaştere, atât în rândul colegilor cât şi în rândul

populaţiei mai largi. Fenomenul de colegialitate îşi face aici simţită prezenţa, astfel că prin aceste

nişe resursele curg mult mai repede şi cu costuri mai mici iar prin compeţia pentru status

încearcă să obţină o poziţie cât mai puternică în interiorul grupului de pe care să poată negocia

condiţiile schimbului de informaţii. Prin urmare avem în acest grup jucătorii cei mai mari şi mai

importanţi de pe piaţă care exploatează la maxim toate tipurile de capital pe care le deţin şi în

acest scop îşi folosesc reţelele pe care pe extind constant prin adăugarea de noi firme în

încercarea de diversificare a propriului portofoliu prin implicarea în noi firme specializate.

Următorul grup (cel din mijloc) este alcătuit după alţi parametrii, iar firmele acestea au o

un mod diferit de a face afaceri. Identificăm aici firme cu capital financiar important precum

Bogart sau Plan31, care sunt firme de inginerie dar au intrat în reţeaua noastră prin intermediul

arhitecţilor angajaţi aici. O observaţie utilă este faptul că majoritatea firmelor de inginerie se

grupează aici. Reţelele devin mult mai mici şi legăturile dintre arhitecţi mai puţine dar cifra de

afaceri, capitalul social mediu, precum şi numărul de angajaţi mediu le recomandă ca fiind firme

competitive şi active pe piaţă, fie ca vorbim de beneficiar publici sau privaţi. Aici există cele mai

multe firme izolate, care lucrează mai mult pentru beneficiari privaţi, dar acest lucru nu e

neaparat o trăsătură a grupului deoarece aici avem şi firme care au parteneriate publice

importante, precum Bogart sau 4Invest care a câştigat mai multe proiecte finanţate din bani

publici. Câteva dintre firme sunt premiate atât la nivel local cât şi naţional cum ar fi Studio KBD,

Atelier FKM, sau Studio Axia. Deci vorbim de firme inovative cu arhitecţi cu potenţial mare

care au o cifra de afaceri relativ mare dar care au mai puţine legături între ele, care formează

reţele mai mici cu componente mai mici. În plus se evidenţiază, din interviuri, o practică aflată la

limita legalităţii şi anume există practica firmelor înfiinţate doar pentru a putea concura la

licitaţii cu ele, care nu aveau profit (…) se putea întâmpla ca o persoană să concureze la o

licitaţie cu trei firme care îi aparţineau. (M, arhitect, 47 ). Trăsătura cea mai importantă aici este

dată de firmele izolate care se situează toate în acest grup, în care accentual cade pe firma

singulară pe investirea şi reinvestirea capitalului în ea pentru a o ajuta să crească şi să îşi creeze

un prestigiu pe piaţă (prestigiu dat de premii, de expertiză, sau aspectele financiare). Acest

34

prestigiu este important în înţelegerea acestui grup fiind o formă de capital ce poate fi convertit

în capital financiar şi social.

Cel de al treilea grup identificat pe hartă (în partea de sus) are şi el câteva trăsături

distinctive, în special faptul că aici nu exită noduri izolate, toate aceste firme se grupează în

reţele relativ mici, alcătuite dintr-un număr de firme situate între trei şi cinci între care există

legături puternice. Trăsătura cea mai importantă a acestui grup sunt reţelele de familie. Pentru a

le identifica am considerat componentele din care face parte fiecare firmă, dacă în aceste

componente am identificat mai mult de 50% ca nume comune am considerat că avem de-a face

cu o reţea de familie. Prin urmare în grupul acesta toate componentele se bazează pe legături de

familie. Acest lucru reiese şi din interviuri, mai mulţi arhitecţi declară că există reţele de

“moştenire” de familie, reţele care sunt formate din două generaţii, de obicei. Există foarte

multe relaţii de familie, prietenie asociere în diverse firme în lumea arhitecţilor. (M, arhitect, 47

) sau E important sa vii cu un background, cu firma de familie, asigură mai mutlă stabilitate (M,

arhitect, 35). Avem aici firme importante, cu centralităţi mari, deci cu rol important în această

reţea. O altă trăsătură importantă este faptul că aceste firme au cifre de afaceri relative mici,

capital social mic şi număr de angajaţi din nou mic. Deci nu sunt firmele cele mai competitive pe

piaţă, logica lor de organizare se bazează pe capitalul relaţional şi cultural, deoarece avem printre

ele şi câteva firme cu premiate local şi naţional, precum Quad Studio sau McuB. Datorită

capitalului lor social şi a cifrei de afaceri realtiv mici, aceste firme au acces mai dificil la

proiectele publice deoarece în unele cazuri caietul de sarcini pentru o un astfel de proiect poate fi

licitat doar de firme care depăşesc un anumit prag în ceea ce priveşte aceşti indicatori de

poziţionarea pe piaţă (cifră de afaceri, capital social, număr de angajaţi). Un alt aspect care reiese

din interviuri e faptul că o bună parte din arhitecţii pe care îi găsim aici sunt foşti membrii ai ICP

Cluj, care după privatizare s-au aliat formând firme mici de câte cu cate doi sau trei arhitecţi

bazate pe prietenii (exemple ar fi InterProiect, Darh). Totuşi diferenţele dintre firme sunt clar

conturate, fiecare având o existenţă legală separată care o face mai uşor de condus. Aici au fost

folosite legăturile informale dintre arhitecţi pentru a creşte eficacitatea economică, fenomenul de

colegialitate fiind prezent şi aici la fel ca şi la primul grup descris.

35

Concluzii şi discuţie

Firma de arhitectură, precum şi profesia de arhitect reprezintă un subiect de cercetare

relativ nou, iar aspectele asupra cărora ne putem opri sunt diverse şi pot fi abordate din mai

multe puncte de vedere. Am ales să comparam trei oraşe din Transilvania cu profil regional

asemănător,7 dar care diferă în ceea ce priveşte distribuţia etnică a populaţiei sau a trecutului

politic postcomunist. Încercăm astfel să minimizăm pe cât posibil, diferenţele în ceea ce priveşte

profilul economic general şi mărimea oraşului. Am insistat asupra cazului clujean mai mult

deoarece are particularităţi date de contextul local. Firmele de arhitectură constituie un caz

particular a firmei şi a logicii de a face afaceri locale. Aici, pentru a putea supravieţui pe o piaţă

caracterizată de un protecţionism economic naţionalist, în primii ani de după comunism arhitecţii

au ales să se reţelizeze, sa îşi pună resursele la comun. Mai mult, la Cluj, o bună parte dintre

aceştia sunt orientaţi spre această dezvoltare şi specializare continuă prin implicarea în mai multe

firme ca acţionar, proprietar, sau angajaţi; e un ethos spcific ce implică diversificarea propriului

portofoliu de afaceri prin implicarea în firme specializate. Am ales să vorbim despre reţelele de

proprietate deoarece prin ele descoperim dinamici aparte în lumea arhitecţilor, dar şi pentru că

acestea se pretează unei oarecare cuantificări şi pot fi surprinse prin date statistice şi explorate în

adâncime prin metode calitative. Reţelele prezintă mai multe legături decât am putut identifica

noi, în special dacă vorbim de relaţii de prietenie sau familie, care sunt mult mai greu de surprins

deoarece avem un număr atât de mare de firme şi arhitecţi. Încercăm să evităm o interpretare

facilă care să graviteze în jurul noţiunii de corupţie, prin înţelegerea contextuală a acestor

legături încrustate în mediul social. Am ales să tratăm problematica aceasta atât la nivel macro,

cât şi la nivel micro. Nivelul macro a avut în vedere comparaţia firmelor de arhitectură din trei

mari oraşe transilvănene Cluj, Timişoara şi Braşov, pentru a decoperi dinamicile diferite de

formare şi funcţionare reţelelor în aceste oraşe, accentul am ales să îl punem pe Cluj. Nivelul

micro se referă la modul de grupare a firmelor de arhitectură din Cluj, la logica internă care le

face să fie similare sau diferite, care le face să adopte diferite poziţii pe piaţă şi de ce nu în

interiorul breslei.

7 Din cercetări anterioare reiese că Transilvania e mai mult orientată spre producţie, în Moldova firma tipică e

orientată spre comerţ, pe când în Sudul României şi în Bucureşti avem o orientare dominant spre servicii (Petrovici

şi Simionca, 2009, apud Petrovici, 2007)

36

La nivelul celor trei oraşe există câteva diferenţe importante în modul de construcţie a

reţelele de firme de arhitectură. Prima observaţie care se impune este că oraşul Cluj are de

departe cea mai mare astfel reţea, lucru care se datorează şi numărului mai ridicat de firme de

arhitectură şi este urmat de Timişoara şi apoi Braşov. O primă explicaţie care reiese atât din

literature de specialitate, cât şi din interviuri este dată de mediul universitar, mai exact de

prezenţa sau absenţa unor facultăţi de arhitectură importante în oraş. Cluj şi Timişoara

beneficiază de acest lucru, pe când Braşov nu, deci aici piaţa este mult mai săracă în arhitecţi

comparabil cu celelalte două oraşe. Astfel se produce un număr mai mare de arhitecţi între care

pot exista legături de prietenie, înca din facultate, legături ce se pot materializa mai tarziu în

firme, lucru valabil cel puţin pentru Cluj: în Cluj e mai usor să înfiinţezi o firmă deoarece poţi

avea mai mulţi prieteni arhitecţi pentru că numărul total de arhitecţi e mai mare. (M, arhitecţi,

2002). Această interpretare nu explică totuşi de sunt diferenţe atât de pronunţate între Cluj şi

Timişoara, unde există facultate de arhitectură dar totuşi arhitecţii preferă să utilizeze o singură

firmă sau reţele foarte mici de proprietate. La Cluj lucrurile stau diferit tocmai datorită modului

particular de a face afaceri aici, unde avem un context al firmei specializate care poate pătrunde

doar pe o nişă mică pe piaţă astfel că implicarea în mai multe firme devine o opţiune importantă

pentru un mai rapid schimb de informaţii ce duce la o eficacitate economică mai ridicată, vorbim

practic de fenomenul de colegialitate care funcţionează cel mai bine în contextul reţelizării.

Logica de reţelizare este diferită la Braşov comparativ cu celelalte două oraşe analizate, şi după

cum reiese şi din interviuri, aici există în proporţie mult mai mare reţele bazate pe legături de

familie, care devin sursa de solidaritate a acestor grupuri în Braşov e mai degrabă o cultură a

afacerii de familie (M, arhitect, 47 ), astfel legăturile de aici sunt mult mai intense.

Totuşi, identifcăm la Cluj varaţii în ceea ce priveşte organizarea firmei de arhitectură,

date de condiţiile obiective de pe piaţă precum şi de capitalul social de care dispune fiecare

arhitect şi de modul în care poată sau nu să îl convertească în capital financiar sau în prestigiu.

Dacă ar fi să imaginăm un câmp de poziţii construit după această organizare a pieţei de servicii

unde arhitectul ocupă o poziţie obiectivă, luările de poziţie ale acestor arhitecţi, în funcţie de

capitalul pe care îl deţin, ar fi diferite. Mai mult aceste diferenţe sunt potenţial generatoare de

conflicte dar, urmându-l pe Weber, aceste conflicte pot fi controlate dacă se reuşeste menţinerea

unui echilibru între forţele grupurilor cu interese diferite. Prin urmare, la Cluj, modul de

construire a reţelelor şi dinamicile interne diferite au dus la apariţia mai multor grupuri care

37

ocupă poziţii diferite, oarecum complementare, pe piaţă. Astfel se evidenţiază cel puţin trei

grupuri, construite pe considerente diferite dar între care evident că există şi asemănări. Primul

grup, deşi cel mai redus numeric, se constituie din firmele cele mai vizibile la nivel local care au

cifre de afaceri mari, au un număr important de angajaţi, capital social şi relaţional, important,

trăsături ce le conferă un avantaj competiţional pe piaţa muncii. Ele sunt importane şi la nivelul

întregii reţele prin centralitaţile mari dar şi prin prestigiul dat de diferitele premii locale şi

naţionale, de poziţionarea arhitecţilor în diferite comisii, dar şi de numărul de contracte publice

dintre cele mai importante şi vizibile câştigate. Aici e practic o reţea mare şi puternică prin care

circulă resursele şi care are ca surse principale de solidaritate amiciţiile vechi dintre arhitecţi

precum şi dorinţa de extindere şi de specializare în condiţiile a ceea ce putem numi grup de

afaceri, deci un set de firme separate legal şi formal în ceea ce priveşte managementul resurselor,

nu e vorba de proprietate recombinată.

Următorul grup este cel mai numeros şi formarea sa se bazează în primul rând pe ideea

producerii de capital financiar. Avem aici firme cu un astfel de capital finaciar important, dar

care alcătuiesc reţele foarte mici (în general de 2-3 firme). Multe din aceste firme sunt izolate şi

lucrează în primul rând pentru beneficiari privaţi. Culoarea în aceste reţele este dată de firmele

de inginerie care licitează şi câştigă diferite contracte publice care sunt o sursă importantă de

venit, şi care le crează o nişă proprie, un exemplu elocvent în acest sens fiind firma Bogart.

Totodată aici avem câteva dintre cele mai inovative firme de arhitectură de pe piaţă lucru

recunoscut şi prin premiile obţinute local şi naţional, cum este cazul pentru Studio KBD sau

Atelier FKM. Aici avem un mod de a face afaceri mult mai individual, unde reţelele de

proprietate sunt estompate, logica fiind cea a construirii unei firme cât mai puternice,

performante şi prestigioase. Sursa prestigiului este aici în primul rând reuşita financiară şi o bună

poziţionare pe piaţă, totuşi premiile şi funcţiile publice nu sunt excluse.

Cel de al treilea grup conţine un număr mediu de firme şi trăsătura lor cea mai importantă

este dată de reţelizarea în funcţie de familie, avem deci afaceri de familie, nici una dintre firmele

din grup nefiind izolate. O altă sursă de grupare a acestor firme sunt prieteniile vechi, o parte

dintre arhitecţi fiind foşti angajaţi ICP Cluj. Nici din acest grup nu lipsesc firmele care au premii,

mai exact vorbim de McuB şi de Quad Studio. De asemenea reţelele sunt în medie mai mari

decât în cel de al doilea grup, dar mai mici decât în primul, şi firmele au un capital financiar mic

şi mediu. Reţelele sunt folosite şi aici ca şi în cazul primului grup de firme, dar diferenţa de

38

capital atât finaciar, cât şi social, le face, pe majoritatea, să fie mai puţin vizibile pe piaţă în ceea

ce priveşte contractele publice.

Prestigiul acestor firme şi a arhitecţilor, care fac parte din ele, pare a fi o componentă

importantă a acestei meserii. Acesta poate fi operaţionalizat prin premiile locale şi naţionale

câştigate, prin participarea arhitecţilor în diferite comisii teritoriale, prin prezenţa lor în facultăţi

ca şi profesori sau de ce nu, prin contractele publice vizibile. O altă măsură a prestigiului este şi

succesul pe piaţă. Diferenţele dintre sursele de generare a prestigiului, a recunoaşterii pe piaţă

pot amorsa conflicte în interiorul breslei, după cum reiese şi din interviuri unde firmele care se

bazează în primul rând pe bani ca şi sursă de recunoaştere sunt privite cu suspiciune. Importanţa

prestigiului este dată de capacitatea de a fi convertit în alt tip de capital fie el financiar sau

relaţional. Lupta pentru prestigiu rezidă şi din autodefinirea meseriei arhitecţilor ca o posibilitate

de exprimare în plan artistic, creativ – desigur în condiţii de eficienţă tehnică a produsului

muncii, în plus arhitecţii îsi percep meseria ca pe o combinaţie între cea de artist si cea de

inginer, însă prin asumarea unei sinteze a celor două profesii, care asigură elementul de distincţie

al arhitecturii. Mai mult, arhitecţii se auto-poziţionează în fruntea ierarhiei ocupaţiilor, alături de

medici şi profesori universitari (Chiribucă şi Ţigănaş, 2010). La acestea putem adăuga viziunea

lui Stevens (1998) asupra producerii prestigiului care apare din activitatea arhitectului atât pe

câmpul de producţie restrâns cât şi pe cel extins, lucru pe care o bună parte din arhitecţii clujeni

îl experimentează prin poziţionarea dublă în mediul de afaceri public şi privat.

Prin urmare Clujul are un ethos special în ceea ce priveşte modul de a face afaceri, iar

arhitecţii sunt un caz particular care preiau multe dintre trăsăturile acestui fel de poziţionare pe

piaţă. Vorbim aici de reţele de proprietate mult extinse la Cluj comparabil cu Timişoara sau

Braşov, care sunt sensibile la contextul local şi în apariţia cărora pot fi considerate diverse

aspecte ce ţin de încrustare, de la dorinţa de reuşită pe piaţă sau legături de familie şi prietenie

sau o interpretare mai puţin rigidă a proprietăţii recombinate sau, de ce nu, a îmburghezirii cu

specific local. Totuşi nu putem face o demarcare foarte clară a acestor cauze astfel că trebuie sa

fim rezervaţi în generalizări şi în gruparea prea rigidă firmelor deoarece identificăm trăsături care

reies din toate aceste grupuri, în mai mică sau mai mare măsură. Aceste considerente pot fi

folosite totuşi în alte cercetări ca şi punct de pornire pentru o întelegere cât mai corectă, din

punct de vedere social, a mediul economic local.

39

ANEXE

Fig. 1.1: Cluj, componenta principală a reţelei de nume (1-mode)

Fig. 1.2: Cluj, componenta principală a reţelei de firme (1-mode)

40

Fig. 2.1: Braşov, componenta principală a reţelei de nume şi firme (2-mode)

Fig. 2.2: Braşov, componenta principală a reţelei de firme (1-mode)

41

Fig. 2.3: Braşov, componenta principală a reţelei de nume (1-mode)

Fig. 3.1: Timişoara, componenta principală a reţelei de nume şi firme (2-mode)

42

Fig. 3.2: Timişoara, componenta principală a reţelei de nume (1-mode)

Fig. 3.3: Timişoara, componenta principală a reţelei de firme (1-mode)

43

Referinţe bibliografice:

Abbott, A. (2005) “The Sociology of Work and Occupations” in N. J. Smelser and R. Swedberg,

(ed)., Handbook on Economic Sociology, New York and Princeton: Russell Sage Foundation and

Princeton University Press. 2005, Pp. 307-330

Amin, A. (1994) Post-Fordism: a reader, Oxford: Wiley-Blackwell.

Bara, G. (2009) “Consiliul Judeţean în plin război cu preşedintele OART, Şerban Ţigănaş”

in NapocaNews, 17 Iulie

Blau, J. R., Mark L. G., J/ Pipkin (1983) Professionals and urban form, SUNY Press,

Blau, J. (1984) Architects and Firms: A Sociological Perspective on Architectural Practice ,

Cambridge and London: MIT Press.

Bourdieu, P. (2005) The Social Structure of Economy, Polity Press, Cambridge

Chiribucă, D., Ţigănaş, Ş. (coord.) (2010) Arhitect în România. Studiu de fundamentare a

politicilor naţionale pentru arhitectură, Ed. Eikon, Cluj-Napoca

Collins, R. (2001) “Weber’s Last Theory of Capitalism. A Systematization”, in Swedberg,

Granovetter (ed.) The Sociology of Economic Life”, Westview Press

Culic, I. (2004) Metode avansate în Cercetarea Socială. Analiza multivariată de

interdependenţă, Ed. Polirom, Bucureşti

Cuff, D. (1992) Architecture: The Story of a Practice, Cambridge, MA: MIT Press

Cuff, D. (1999) The political paradoxes of practice: political economy of local and global

architecture. Practice, 3(1): 1999.

Deleanu, T. (2010) “Viitorul PUG al Sibiului şi-a restrains ariile protejate” in TurnulSfatului, 21

Martie

Degenne, A., Forse M. (1999) “Introducing Social Networks”, Ed. Sage, Londra

DiMaggio, P. (2001) “Introduction. Making sense of the Contemporary Firm and Prefiguring Its

Future” in DiMaggio (ed.), The Twenty-First-Century Firm. Changing Economic

Organization in International Perpective, pp. 3-31, Princeton University Press

Elouaer, S. (2006) “Boardroom Networks among French Companies, 1996 and 2005”

Granovetter, M. (1973) “The Strenght of Weak Ties” in The American jounal of Sociology,

Vol. 78, No. 6 (May 1973), pp. 1360-1380, The University of Chicago Press

44

Granovetter, M. (1985) “Economic Action and Social Structure: The Problem of Embeddedness”

in The American Journal of Sociology, Vol. 91, No. 3. (Nov., 1985), pp. 481-510.

Granovetter, M/ (2001) “Coase revisited. Business Groups in the Modern Economy” in Swedberg,

Granovetter (ed.) The Sociology of Economic Life”, Westview Press

Granovetter, M. (2005) “Business Groups and Social Organization” in Smelser (Ed), The

Handbook of Economic Sociology, Princeton University Press

Gutman, R. (1988) Architectural practice: a critical view, Princeton: Princeton Architectural

Press, 1988

Hamilton, C. G., Biggart, N. W. (2001) “Market, Culture and Authority: A Comparative

Analysis of Management Oranization in the Far East” in Swedberg, Granovetter (ed.) The

Sociology of Economic Life”, Westview Press

Hannan, M.T. si J.H. Freeman (1977) The population ecology of organizations. The American

Journal of Sociology, 82(3):929 - 964.

Hanneman, R. A. si Riddle M. (2005) “Introduction to social network methods”, Riverside, CA:

University of California, Riverside

Harvey, D. (1989) The condition of postmodernity: an enquiry into the origins of cultural

change, Oxford: Wiley-Blackwell.

Kocka, J. (1999) Industrial Culture and Bourgeois Society: Business, Labor, and Bureaucracy in

Modern Germany, New York: Berghahn Books.

Larson, M. S. (1977) The Rise of Professionalism. Berkeley: University of California Press.

Larson, M. S. (1993) Behind the Postmodern Facade: Architectural Change in Late Twentieth-

Century America, Berkley: University of California Press.

Larson, M. S. (1997) “Reading Architecture in the Holocaust Memorial Museum: A Method and

an Empirical Illustration”, in Elizabeth Long (coor.) From sociology to cultural studies,

Wiley-Blackwell, 1997, pp. 62-91.

Larson, M. S. (2004) „Grounding the postmodern: the story of empirical research on fuzzy

concepts”, in De Roger Friedland şi John Mohr (ed.) Matters of culture: cultural

sociology in practice, Cambridge: Cambridge University Press

Lazega, E. (2001) The Collegial Phenomenon. The Social Mechanisms of Cooperation among

Peers in a Corporate Law Partenership. Oxford University Press

45

Macaulary, S. (1963, 2001) “Non-contractual Relations in Business: A Preliminary Study” in

Swedberg, Granovetter (ed.) The Sociology of Economic Life”, Westview Press

Maddrell, J. (2008) “Role of Ties in Knowledge Networks”, Old Dominion

Mcneill, D. (2005) “In Search of the Global Architect: the Case of Norman Foster (and

Partners)”, International Journal of Urban and Regional Research, 29(3): 501–15.

Mcneill, D. (2007) Office buildings and the signature architect: Piano and Foster in Sydney.

Environment and Planning A, 39: 487-501.

Parsons, T., Platt, G. M. (1973) The American University. Cambridge, MA: Harvard University

Press.

Pădureanu, B. (2010) “Parcul Central şi cazinoul, refăcute după planurile din secolul XIX”,

Adevărul, 17 Februarie.

Petrovici, N., Simionca, A. (2009) “Productive informality and economic ties in emerging

economies: the case of Cluj business networks” , manuscris, Cluj Napoca

Petrovici, N, (2009) “Scurtă recenzie asupra literaturii sociale pe arhitectură”, manuscris, Cluj-

Napoca, Universitatea Babeş-Bolyai

Pop, C. (2009) “Postcomunism în Europa Centrală şi de Est. Îmburghezire à la Cluj” in

Sociologie Românească, Vol. 7, Nr. 4, Ed. Universitatea Bucureşti, Asociaţia Română de

Sociologie şi Institutul Social Român, Bucureşti

Powell, W. W. (2001) “The Capitalism Firm in the Twenty-First-Century: Emrging Patterns in

Wastern Enterprise” in DiMaggio (ed.), The Twenty-First-Century Firm. Changing

Economic Organization in International Perpective, pp. 33-69 Princeton University Press

Reştea, K., Silea, L. (2009) “ “Surpriză” de proporţii: PUG-ul e al UTCN” , Ziua de Cluj, 13

Martie

Sassen, S. (1991) The global city: New York, London, Tokyo . Princeton: Princeton University

Press.

Sciulli, D. (2005) “Continental Sociology of Professions Today: Conceptual Contributions.”

Current Sociology 2005; 53(2): 915-942.

Siegrist, H. (2002) “History of Bourgeoisie/Middle Classes”, International Encyclopedia of the

Social and Behavioral Sciences. Amsterdam: Elsevier Science.

46

Skaatesa, M. A., Henrikki T. şi Kimmo A. (2002) “Social and cultural capital in project

marketing, service firms: Danish architectural firms on the German market”.

Scandinavian Journal of Management, 18: 589–609.

Stark, D. (1996) “Recombinant Property in East European Capitalism” in American Journal of

Sociology, Vol. 101, Issue 4, (Jan. 1996), 993-1027;

Stevens, G. (1995) Struggle in the Studio: A Bourdivin Look at Architectural Pedagogy. Journal

of Architectural Education, 49(2): 105-122.

Stevens, G. (1996) The Historical Demography of Architects. The Journal of the Society of

Architectural Historians, 55(4): 435-453.

Stevens, G. (1998) The Favored Circle, Cambridge, MA: MIT Press, 2002

Swedberg, R. , Granovetter (2001) “Introduction” in Swedberg, Granovetter (ed.) The Sociology

of Economic Life”, Westview Press

Szelényi I, S. Szelényi (1995) “Circulation or Reproduction of Elites during the Postcommunist

Transformation of Eastern Europe: Introduction” in Theory and Society, Volume 24,

Issue 5, Special Issue on Circulation vs. Reproduction of Elites during the Postcommunist

Transformation of Eastern Europe (Oct., 1995), 615-638.

Trandafir, Ş. (2009) “Arhitecţii care sluţesc Clujul fac un business” in Gazeta de Cluj, 9 Iunie

Uzzi, B. (2001) “Social Structure and Competition in Interfirm Networks: The paradox of

Embeddedness” in Swedberg, Granovetter (ed.) The Sociology of Economic Life”,

Westview Press

Waserman, S. şi Faust, K. (1994) Social Network Analysis, Cambridge University Press.

Xiangning, L. (2008) 'Make-the-Most-of-It' architecture. Young Architects and Chinese tactics.

City, 12(2):226-236