Pilda celei de-a 18-a cămilă

Un beduin, pe cale sa moara, ii chema la capataiul sau pe cei trei fii si le spuse:<Cele 17 camile din fata casei sunt averea mea. Dupa ce voi muri, vreau ca aceste camile sa va ramana voua. Tie, fiul meu cel mare, iţi las mostenire jumatate din camile. Tie, cel de-al doilea fiu al meu, iti las mostenire o treime din camilele mele, iar tie, cel mai mic, a noua parte din camile.>

Dupa ce beduinul muri si fiii il plansera cu respectul cuvenit, veni momentul sa isi imparta camilele. Dar fiind cu totul 17 camile, nu se intelegeau deloc si nicio imparteala nu parea a fi echitabila. Au luat in calcul inclusiv varianta de a taia una dintre camile, insa era lesne de inteles ca o camila vie valoreaza mai mult decat una moarta, asa ca disputa a continuat.

In timp ce fiii beduinului se certau, se intampla sa treaca pe acolo un batran intelept calare pe o camila, care ii intreba care era problema. Afland inteleptul despre ce era vorba, isi oferi ajutorul.

Iata cum proceda: “Eu sunt dispus sa va ofer camila mea. Si adaugand-o la ale voastre, avem acum 18 camile. Tu, cel mai mare dintre fii, ai mostenit o jumatate din camile, deci 9 camile sunt ale tale. Tu, cel mijlociu, ai dreptul la o treime din camile, deci 6 camile sunt ale tale. Si tu, cel mai mic, ai a noua parte din camile, adica 2 camile sunt ale tale. Si acum sa vedem… 9+6+2= 17 camile. Dupa cum vedeti, v-a ramas in plus o camila care, intamplator, este chiar a mea, asa ca daca nu va este cu suparare, o sa mi-o iau inapoi ca sa imi pot continua drumul.”

Cei trei fii fericiti ii multumira batranului intelept in timp ce acesta urca pe camila lui si porni la drum mai departe.