sâmbătă va avea loc la sighişoara şedinţa de constituire a ... · pdf fileprimul...

12
Fondat în 1998 NR. 956 12 pagini - 1,50 lei 22.06 - 28.06.2016 „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon La şedinţă va participa şi prefectul judeţului Lucian Goga, acesta urmând a fi prezent tot sâmbătă şi la şedinţa de la Albeşti. În cadrul şedinţei de sâmbătă de constituirea a noului Consiliu Local atât primarul municipiului Ovidiu Mălăncrăvean ales în urma scrutinului din 5 iunie cât şi consilierii sighişoreni vor depune jurământul. Tot atunci va avea loc şi alegerea viceprimarului din rândul consi- lierilor locali. Conform legislaţiei în vigoare, în vederea constituirii Consiliului Local, prefectul, prin ordin, con- voacă consilierii declaraţi aleşi în şedinţa de constituire, în termen de 20 de zile de la data alegerilor, după înde- plinirea prevederilor art. 28 alin. 1 şi ale art.29 alin. 2 şi 5 din H. (AEP) nr.19/2016 a privind aprobarea Ghidului finanţării campaniei electorale la alegerile locale din anul 2016. Şedinţa este legal constituită dacă la ea participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor declaraţi aleşi. În cazul în care acest cvorum nu este întrunit, se va proceda la a doua/ a treia convocare în şedinţa de consti- tuire. Secretarul unităţii administrative-teritoriale va face prezenţa consilierilor declaraţi aleşi şi a persoanelor in- vitate la şedinţa de constituire şi va înmâna certificatul doveditor al alegerilor, care este semnat de preşedintele circumscripţiei electorale. Şedinţa de constituire este des- chisă de prefect sau de reprezentantul acestuia, care dă citire Ordinului Prefectului de convocare a consilierilor declaraţi aleşi în şedinţa de constituire, apoi îl invită pe cel mai în vârstă dintre consilieri, precum şi pe cei doi asistenţi ai acestuia să preia conducerea lucrărilor şedin- ţei. În numărul următor al Jurnalului Sighişoara Reporter veti afla cum s-a desfăşurat şedinţa de constituire a Consiliu- lui Local şi ce viceprimar au ales consilierii. Anca Maria Radu Sâmbătă va avea loc la Sighişoara şedinţa de constituire a noului Consiliu Local Citiţi în acest număr... Adio, şcoală gimnazială! - pag. 6 Sighişoreanca Veronica invitată să-şi cunoască donatorul - pag. 7 Mica publicitate - pag. 8 Drăgaica sau Sânzienele sărbătorită vineri - pag. 12 Tabăra internaţională de ceramică de la Sighişoara Olimpici sighişoreni premiaţi la Târgu Mureş pag. 7 pag. 7 Să îmbrăcăm Sighişoara în IE - de Sânziene Liceeni ai Colegiului Naţional Mircea Eliade ne invită să îmbrăcăm Sighişoara în Ie. Săptămâna aceasta va avea loc a II-a ediţie de sărbătorire a Zilei Interna- ţionale a Iei la Sighişoara. Joi, în 23 iunie, la ora 17.00 va avea loc şi o paradă a Iei în centrul Sighişoa- rei. Parada va porni din faţa Colegiului Naţional Mir- cea Eliade spre Cetate, apoi spre Parcul Central către Sala Mihai Eminescu unde va fi sărbătorită şi promo- vată Ia - cămaşa populară românească. Ziua Universală a Iei este sărbătorită, începând cu anul 2013, la 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sân- ziene. Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele. Uneori Sânzienele sunt sinonime cu Drăgaicele, manifestându-se, potrivit superstiţiei, în ziua Sf. Ioan Botezătorul. (continuare în pag. 6) Noi exproprieri pentru construcţia căii ferate Sighişoara - Coşlariu şi Coşlariu - Simeria 226 de proprietari de case vor fi expropriaţi în judeţele Sibiu şi Alba pentru construcţia căii ferate Sighişoara - Coşlariu şi Coşlariu - Simeria. Guvernul a aprobat în interesul CFR, declanşarea pro- cedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul din zona căii ferate Braşov - Simeria. Aceasta este o componentă a Coridorului IV paneuropean, pentru circu- laţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, pe secţiunile Si- ghişoara-Coşlariu şi Coşlariu-Simeria şi se află în ample lucrări de reabilitare. În şedinţa de guvern, săptămâna trecută a fost apro- bată HOTĂRÂREA pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 558/2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a im- obilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, de interes naţional, Reabilitarea liniei C.F. Braşov - Simeria, componentă a Coridorului IV paneuropean, pentru cir- culaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, secţiunile Sighi- şoara - Coşlariu şi Coşlariu - Simeria, pentru unităţile administrativ - teritoriale Laslea, Hoghilag, Aţel, Alma, Brateiu, Mediaş, Târnava, Copşa Mică, Axente Sever - judeţul Sibiu, Blaj, Crăciunelu de Jos, Teiuş, Alba Iulia, Sebeş, Vinţu de Jos - judeţul Alba. Guvernul a alocat suma de 1,337 milioane lei, fonduri su- plimentare necesare pentru plata despăgubirii imobilelor situate pe amplasamentul suplimentar al acestui proiect de infrastructură de utilitate publică, respectiv pentru 226 imobile (aproximativ 34.800 mp de teren, 1001 mp construcţii şi 188 metri lineari îm- prejmuiri). Procedurile de expropriere şi de despăgubire a pro- prietarilor imobilelor situate pe amplasamentul suplimentar al proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Braşov-Simeria, secţiunile Coşlariu-Sighişoara şi Coşlariu-Simeria, vor putea fi fi- nalizate în perioada următoare, ceea ce va permite continuarea executării lucrărilor acestui proiect. Suprafeţele necesare pentru realizarea proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Braşov- Simeria, secţiunile Coşlariu-Sighişoara şi Coşlariu-Simeria, sunt suprafeţe în plus care se alipesc la coridorul de expropriere sta- bilit iniţial prin HG 558/2014, iar suma necesară despăgubirii celor 226 imobile suplimentează suma de 8,838 milioane lei alo- cată prin actul normativ adoptat în urmă cu doi ani. Realizarea lucrărilor de reabilitare a liniei de cale ferată Braşov-Simeria, com- ponentă a ramurii nordice a Coridorului IV paneuropean, va con- duce la creşterea vitezei trenurilor de călători şi de marfă, precum şi la confortul şi siguranţa călătorilor. Până în prezent, cea mai mare parte a lucrărilor au fost executate pe terenurile proprietate private a statului, aflate în administrarea Ministerului Transpor- turilor şi concesionate CNCF CFR - S.A., care funcţionează sub autoritatea acestui minister. Anca Maria Radu Transilvania Book Festival în comuna Biertan pag. 12

Upload: hangoc

Post on 08-Feb-2018

215 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Fondat în 1998

NR. 956

12 pagini - 1,50 lei

22.06 - 28.06.2016

„Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon

La şedinţă va participa şi prefectul judeţului Lucian Goga,acesta urmând a fi prezent tot sâmbătă şi la şedinţa de laAlbeşti. În cadrul şedinţei de sâmbătă de constituirea anoului Consiliu Local atât primarul municipiului OvidiuMălăncrăvean ales în urma scrutinului din 5 iunie cât şiconsilierii sighişoreni vor depune jurământul. Tot atunciva avea loc şi alegerea viceprimarului din rândul consi-lierilor locali. Conform legislaţiei în vigoare, în vedereaconstituirii Consiliului Local, prefectul, prin ordin, con-voacă consilierii declaraţi aleşi în şedinţa de constituire,în termen de 20 de zile de la data alegerilor, după înde-plinirea prevederilor art. 28 alin. 1 şi ale art.29 alin. 2 şi5 din H. (AEP) nr.19/2016 a privind aprobarea Ghiduluifinanţării campaniei electorale la alegerile locale din anul2016. Şedinţa este legal constituită dacă la ea participăcel puţin două treimi din numărul consilierilor declaraţi

aleşi. În cazul în care acest cvorum nu este întrunit, se vaproceda la a doua/ a treia convocare în şedinţa de consti-tuire. Secretarul unităţii administrative-teritoriale va faceprezenţa consilierilor declaraţi aleşi şi a persoanelor in-vitate la şedinţa de constituire şi va înmâna certificatuldoveditor al alegerilor, care este semnat de preşedintelecircumscripţiei electorale. Şedinţa de constituire este des-chisă de prefect sau de reprezentantul acestuia, care dăcitire Ordinului Prefectului de convocare a consilierilordeclaraţi aleşi în şedinţa de constituire, apoi îl invită pecel mai în vârstă dintre consilieri, precum şi pe cei doiasistenţi ai acestuia să preia conducerea lucrărilor şedin-ţei. În numărul următor al Jurnalului Sighişoara Reporterveti afla cum s-a desfăşurat şedinţa de constituire a Consiliu-lui Local şi ce viceprimar au ales consilierii.

Anca Maria Radu

Sâmbătă va avea loc la Sighişoara şedinţade constituire a noului Consiliu Local

Citiţi în acest număr...Adio, şcoală gimnazială! - pag. 6

Sighişoreanca Veronica invitată

să-şi cunoască donatorul - pag. 7

Mica publicitate - pag. 8

Drăgaica sau Sânzienele

sărbătorită vineri - pag. 12

Tabăra internaţională deceramică de la Sighişoara

Olimpici sighişorenipremiaţi la Târgu Mureş

pag. 7

pag. 7

Să îmbrăcăm Sighişoaraîn IE - de Sânziene

Liceeni ai Colegiului Naţional Mircea Eliade ne invităsă îmbrăcăm Sighişoara în Ie. Săptămâna aceasta vaavea loc a II-a ediţie de sărbătorire a Zilei Interna-ţionale a Iei la Sighişoara. Joi, în 23 iunie, la ora17.00 va avea loc şi o paradă a Iei în centrul Sighişoa-rei. Parada va porni din faţa Colegiului Naţional Mir-cea Eliade spre Cetate, apoi spre Parcul Central cătreSala Mihai Eminescu unde va fi sărbătorită şi promo-vată Ia - cămaşa populară românească.

Ziua Universală a Iei este sărbătorită, începând cuanul 2013, la 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sân-ziene. Sânzienele sunt, în mitologia românească, zânebune din clasa ielelor dar care atunci când nu le esterespectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile caresunt zâne rele. Uneori Sânzienele sunt sinonime cuDrăgaicele, manifestându-se, potrivit superstiţiei, înziua Sf. Ioan Botezătorul. (continuare în pag. 6)

Noi exproprieri pentru construcţia căii ferate Sighişoara - Coşlariu şi Coşlariu - Simeria

226 de proprietari de case vor fi expropriaţi în judeţele Sibiu şiAlba pentru construcţia căii ferate Sighişoara - Coşlariu şi Coşlariu- Simeria. Guvernul a aprobat în interesul CFR, declanşarea pro-cedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situatepe amplasamentul din zona căii ferate Braşov - Simeria. Aceastaeste o componentă a Coridorului IV paneuropean, pentru circu-laţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, pe secţiunile Si-ghişoara-Coşlariu şi Coşlariu-Simeria şi se află în ample lucrări dereabilitare. În şedinţa de guvern, săptămâna trecută a fost apro-bată HOTĂRÂREA pentru completarea Hotărârii Guvernului nr.558/2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a im-obilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării deutilitate publică, de interes naţional, Reabilitarea liniei C.F. Braşov- Simeria, componentă a Coridorului IV paneuropean, pentru cir-culaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, secţiunile Sighi-şoara - Coşlariu şi Coşlariu - Simeria, pentru unităţileadministrativ - teritoriale Laslea, Hoghilag, Aţel, Alma, Brateiu,Mediaş, Târnava, Copşa Mică, Axente Sever - judeţul Sibiu, Blaj,Crăciunelu de Jos, Teiuş, Alba Iulia, Sebeş, Vinţu de Jos - judeţulAlba. Guvernul a alocat suma de 1,337 milioane lei, fonduri su-plimentare necesare pentru plata despăgubirii imobilelor situatepe amplasamentul suplimentar al acestui proiect de infrastructurăde utilitate publică, respectiv pentru 226 imobile (aproximativ

34.800 mp de teren, 1001 mp construcţii şi 188 metri lineari îm-prejmuiri). Procedurile de expropriere şi de despăgubire a pro-prietarilor imobilelor situate pe amplasamentul suplimentar alproiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Braşov-Simeria,secţiunile Coşlariu-Sighişoara şi Coşlariu-Simeria, vor putea fi fi-nalizate în perioada următoare, ceea ce va permite continuareaexecutării lucrărilor acestui proiect. Suprafeţele necesare pentrurealizarea proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Braşov-Simeria, secţiunile Coşlariu-Sighişoara şi Coşlariu-Simeria, suntsuprafeţe în plus care se alipesc la coridorul de expropriere sta-bilit iniţial prin HG 558/2014, iar suma necesară despăgubiriicelor 226 imobile suplimentează suma de 8,838 milioane lei alo-cată prin actul normativ adoptat în urmă cu doi ani. Realizarealucrărilor de reabilitare a liniei de cale ferată Braşov-Simeria, com-ponentă a ramurii nordice a Coridorului IV paneuropean, va con-duce la creşterea vitezei trenurilor de călători şi de marfă, precumşi la confortul şi siguranţa călătorilor. Până în prezent, cea maimare parte a lucrărilor au fost executate pe terenurile proprietateprivate a statului, aflate în administrarea Ministerului Transpor-turilor şi concesionate CNCF CFR - S.A., care funcţionează subautoritatea acestui minister.

Anca Maria Radu

Transilvania Book Festivalîn comuna Biertan

pag. 12

2 JSR - săptămâna 22.06.2016 - 28.06.2016 INFORMAŢII LOCALE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

JURNALUL SIGHIŞOARA REPORTERe-mail: [email protected] Sighişoara, M. Viteazu nr. 40Tel./Fax: 0365 489 580

Editat de:S.C. CABLE NET S.R.L.Sighişoara, str. M. Viteazu nr. 40Tel/Fax: 0265 77 55 99; 0265 77 87 12Tipărit la S.C. UDVARHELY HIRADO S.R.L. Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita

ISSN 1453 - 9705

Redactor - Şef:FLORIN CHIOREAN

DTP & DESIGN

S.C. CABLE NET S.R.L.

Redacţia:Anca Maria Radu

Ionela Costea

Noemi Popa

Eugenia Cimborovici Teodoreanu

Ştefan Costea

Ioan Munteanu

Alex Ötvös

Cele mai proaspete ştiri! Cea maibună muzică! Doar aici pe 89,5 FM

Timbrul de mediu ilegal! Proprietarii de autoturisme îşi pot recupera banii

Timbrul de mediu a fost declarat ilegal de către Curtea Euro-peană de Justiţie zilele trecute. Recuperarea timbrului demediu pe calea unui proces în instanţa de judecată este posi-bilă! Proprietarul unui autoturism va înţelege că timbrul demediu reglementat prin O.U.G. nr. 9/2013 contravine legislaţieieuropene în ceea ce priveşte autoturismele de ocazie achiziţio-nate din alte state membre în vederea punerii acestora în cir-culaţie în România şi, pe cale de consecinţă, acţiunile intentatepentru recuperarea taxei respective au şanse ridicate a fi câşti-gate în instanţele de judecată din ţara noastră. Aşadar cei ce auplătit taxe de mediu pot solicita în instanţă restituirea sumelor.

Sighişoreancă premiată la unfestival al cântecului popular

Week-endul trecut sighişoreanca Ştefania Pârlea a obţinut pre-miul Special Radio la Festivalul „Elena Roizen” din localitateaOvidiu judeţul Constanţa. Festivalul cântecului popular,,ELENA ROIZEN” este o manifestare care îşi propune valori-ficarea tezaurului folcloric din România, afirmarea şi promo-

varea valorilor autentice, introducerea în circuitul naţional denoi talente, cât şi prezentarea celor mai frumoase costume dindiferitele zone etnofolclorice ale ţării. Sighişoreanca noastrăa dat dovadă de o foarte bună cunoaştere a zonei folcloricepe care o reprezintă, interpretând două melodii specifice zoneide provenienţă, dintre care una fără acompaniament şi una cuacompaniament orchestral.

S-a încheiat la Viscri primul curs de restaurare

a clădirilor istoricePotrivit Fundaţiei Prinţul de Wales România „Primul curs derestaurare a clădirilor istorice s-a încheiat zilele tre-cute la Viscri. Douăzeci de participanţi din judeţe din

sudul Transilvaniei au învăţat despre materiale şiunelte potrivite pentru clădiri istorice (construite în-ainte de1919), despre cum se prepară mortar pe bazăde var, despre tehnici de tencuit, finisaj istoric şi desprestructuri de lemn. Primul curs a fost în beneficiul an-gajaţilor / colaboratorilor Bisericii Evanghelice din Ro-mânia, ce are în proprietate aproximativ 250 debiserici, marea majoritate biserici fortificate din pe-rioada medievală”. În acest an, Fundaţia Prinţul de Walesmai oferă cinci cursuri de restaurare în beneficiul unor comu-nităţi şi instituţii din Transilvania.

Sighişorenii se pot înscrie la atelierele de creaţie

Sighişorenii tineri sau adulţi se pot înscrie la atelierele de crea-ţie pentru a învăţa gratuit arta vechilor meşteşuguri. Înscrierilese fac la sediul Veritas până la începutul lunii iulie când se vadesfăşura Târgul Meşteşugarilor. Atelierele de creaţie sunt in-cluse în programul târgului ce se va desfăşura la începutullunii iulie în Cetatea Sighişoara în Piaţa Muzeului. Pentru a în-văţa vechile meşteşuguri organizatorii târgului spun că au pre-gătit şi pentru acest an Roata Olarului, dar şi ateliere de: picturăpe sticla, broderii în stil popular, pictură pe lemn, sticlărie.

Anca Maria Radu

Va începe distribuirea de ajutoare alimentare de la UE

În următoarele săptămâni va începe distribuirea de ajutoare ali-mentare şi în judeţul nostru. Ministerul Fondurilor Europene acomunicat, Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş încheierea tu-turor contractelor de furnizare, inclusiv pentru lotul care cu-prinde judeţele Alba, Mureş şi Sibiu. La nivelul ministerului sepregătesc acordurile de colaborare între acesta şi Instituţia Pre-fectului - Judeţul Mureş, iar furnizorul desemnat în urma licita-ţiei pregăteşte graficele de livrare a pachetelor cu ajutoarealimentare, la adresele indicate de primării.- La nivelul judeţului Mureş, vor fi distribuite în următoa-rele săptămâni, un număr de 251.832 de cutii cu aju-toare alimentare, către 125.919 beneficiari.- Fiecare beneficiar va primi câte 2 pachete cu ajutoarealimentare, fiecare dintre acestea conţinând 1 kg. defăină, 1 kg. de zahăr, 1 kg. de orez, 2 kg. de mălai, 2 litride ulei, 400 de grame de paste făinoase, o pungă de 500de gr. de fasole boabe şi câte o conservă cu carne de vită,pateu ficat porc şi respectiv pastă de tomate.

În Cetate timp de 1 lună un sighişorean îşi expune picturile

Este vorba despre sighişoreanul Ágoston Zsolt care are deschisala Galeria de Artă Contemporană din Turnul Fierarilor expoziţiapersonală de pictură Re-fluxul reflectiv. Expoziţia sighişorea-

nului va fi deschisă până în data de 14 iulie şi potrivit lui DanTodea „În 48 de picturi unite sub titlul „Re-fluxul reflectiv”,Ágoston Zsolt ne oferă spre contemplare compoziţii ce con-turează un minunat „eu” creator al artistului într-o etapămai lungă de timp. Astfel, privitorul va regăsi în picturasighişoreanului Agoston Zsolt o înşiruire de imagini careîl vor determina să simtă vâltoarea infinitului.”

Mare bal la AlbeştiA fost mare bal la Albeşti. Mai precis, Balul Fermierilor organizatde Asociaţia crescătorilor de taurine din Albeşti. Balul s-a desfă-şurat în zi de Rusalii şi anul acesta s-a aflat la prima ediţie. Or-ganizatorii ne-au declarat că îşi doresc continuitate pentru acesteveniment ce îşi propune să adune crescători de animale dinzona noastră la o petrecere anuală, într-o zi de sărbătoare. Devoie bună, dar şi de un program artistic au avut parte partici-panţii la Balul Fermierilor din Albeşti.

Medicii de familie au intrat în grevă japoneză

Medicii de familie sunt nemulţumiţi de amânarea semnării con-tractului-cadru privind asistenţa medicală, de discriminarea me-dicilor de familie în raport cu medicii din alte specialităţi,precum şi de funcţionarea precară a programelor informatice.De asemenea, medicii de familie trebuie să respecte o serie deproceduri birocratice altfel sunt penalizaţi. Deocamdată mediciide familie care sunt în grevă poarta banderole albe dar revolta

medicilor de familie ar putea duce la un blocaj în sistem, înce-pând de luna viitoare când aceştia intenţionează să nu mai sem-neze contractul cu CNAS dacă nu le vor fi acceptate revendicările.Un avertisment în acest sens a fost lansat şi de Patronatul Furni-zorilor de Servicii Medicale Private care spune că, de la 1 iulie,există riscul unui blocaj din cauza amânării contractului cadru.

Prăbuşirea tavanului Sălii Polivalente Radu Voina - tema

unui exerciţiu de alarmarePompierii sighişoreni vor simula un accident teribil la Sala Poli-valentă Radu Voina. În 23 iunie se va desfăşura exerciţiul de alar-mare a cărui scenariu prevede prăbuşirea tavanului SaliiPolivalente în timpul desfăşurării unui eveniment sportiv şimodul în care echipele de salvatori sunt pregătite să intervină.

Potrivit scenariului vor exista şi victime la exerciţiul de alarmarede la Sala Polivalentă Radu Voina din Sighişoara. Lunar pompie-rii sighişoreni participă la exerciţii de alarmare cu diferite sce-narii acestea urmărind în principal modul de reacţie alsalvatorilor în cazul unor situaţii reale.

Anca Maria Radu

Liv Muller concertează la Sighişoara

Stagiunea de Concerte a Bisericii Evanghelice, ediţia 2016, ră-mâne în atenţia iubitorilor de muzică sacră. Un nou concertva fi organizat în biserica declarată monument istoric, estevorba despre Biserica Mănăstirii. Aşadar, vineri 24 iunie de laora 18.00 în Biserica Mănăstirii va avea loc un concert la orgăsusţinut de Liv Muller din Mediaş. Originară din Germania,aceasta trăieşte de mai mulţi ani la noi în ţară unde încântă pu-blicul iubitor de orgă cu recitalurile sale. În anul 2008 Liv ahotărât să se stabilească în România şi este organistă in Biertanşi Richiş. Doritorii sunt aşteptaţi la acest concert, iar iubitoriiacestui gen de muzică au fericita ocazie de-a o vedea concer-

tând. Sunt aşteptaţi cu această ocazie, cu multă căldură sufle-tească, toţi cei care apreciază muzica instrumentală sacră. In-trarea la concert costă 5 lei.

Ionela Costea

Magazin mixt, pradă hoţilorDoi minori au furat dintr-o societate comerciala din Şaeş dar aufost prinşi de către poliţişti. La data de 12.06.2016, ora 09:30,poliţiştii Postului de Poliţie Şaeş au fost sesizaţi de către o femeie,despre faptul că un magazin mixt din localitatea Şaeş, a fostspart. Potrivit unui comunicat al IPJ Mureş, primit la redacţie,persoane necunoscute au sustras mai multe bunuri, respectiv ţi-gări, dulciuri, haine, cafea şi o sumă de bani, cauzând un preju-diciu total de aproape 6000 de lei. În urma cercetărilor efectuate,poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 10 Sighişoara şiai Postului de Poliţie Şaeş au identificat doi minori, în vârstă de10 şi 12 ani, ambii din comuna Vânători, bănuiţi de comitereafurtului. Cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiuniide furt calificat.

Anca Maria Radu

3 JSR - săptămâna 22.06.2016 - 28.06.2016 EDUCAŢIE - TINERET

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

O nouă înşelăciune facefurori. Atenţie la metoda

„telefonul la ofertă”În ultima lună, sute de români şi-au aruncat micile economii peapa Sâmbetei cumpărând telefoane la „oferte” ce nu putea fi re-fuzate sub nicio formă, atât de tentante şi avantajoase erau! Ţin-tele ţeparilor, oameni simpli, trecuţi de prima tinereţe, eraucontactaţi telefonic şi atraşi într-un magazin în care doi angajaţierau „pe felie” cu escrocul-şef. După convinderea de rigoare şiprezentarea în cascadă a zecilor de „avantaje”, oamenii semnau

contractele fără măcar să aibă curiozitatea de a citi sau de a se in-teresa, chiar şi într-o minimă măsură, despre magazinul în cauză,operatorii de acolo sau cum de au fost aleşi tocmai ei. Oameniisemnau contracte pe care nici nu le vedeau, plăteau pentru unsmartphone de ultimă generaţie jumătate sau chiar mai puţin dinpreţul de vitrină şi plecau acasă unde aşteptau, suspinând la fe-reastră, produsul. Care, fireşte, nu venea niciodată. Patru grupăride acest gen au fost deja anihilate însă, din surse se pare că nu-mărul celor care au îmbrăţişat această nouă metodă de ţeapă estemult mai mare. Telefoanele la ofertă existau, desigur, însă eleerau luate de escroci şi vândute ulterior pe la casele de amanetsau prin diverse magazine, fireşte, beneficiind de aceeaşi com-plicitate a lucrătorilor comerciali.

Ionela Costea

A început susţinerea examenului de Bacalaureat

Prima sesiune a examenului, a început săptămâna trecută cuproba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicareorală în limba română. Timp de trei zile, absolvenţii de liceuau susţinut proba de evaluare a competenţelor lingvistice decomunicare orală în limba română, iar între 15 şi 17 iunie aufost evaluate competenţele de comunicare orală în limba ma-ternă. Săptămâna aceasta, între 22 şi 24 iunie, se va face eva-luarea competenţelor digitale. Probele orale se vor încheia cuevaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţieinternaţională, programată între 27 iunie şi 1 iulie. Pentruaceste probe, absolvenţii nu vor primi note, ci certificate deatestare a nivelului de competenţă, care poate fi „experimen-tat”, „avansat” sau „mediu”. După susţinerea probelor orale,

examenul de Bacalaureat va continua cu cele scrie, care începpe 4 iulie. La Sighişoara există o subcomisie de examinare pentruBacalaureat la Liceul Teoretic Joseph Haltrich unde susţin exa-menul elevii acestui liceu şi o comisie la Liceul Tehnologic Nr. 1unde susţin examenul elevii celorlalte trei licee.

Anca Maria Radu

Copiile legalizate ar putea deveni istorie

După ce au mâncat zeci de ani nervii românilor şi au băgat sumeuriaşe de bani în buzunarele celor care le eliberau, copiile legali-zate vor ajunge istorie. Ministrul Fondurilor Europene a declaratcă Executivul lucrează acum la un act normativ prin care adminis-

traţia publică centrală să nu mai aibă dreptul să solicite copii lega-lizate de la cetăţeni. Măsura este parte a unui pachet legislativ princare se vor elimina mai multe acte cerute cetăţenilor de către au-torităţi. Printre acestea şi desfiinţarea copiei legalizate, potrivit mi-nistrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Actul normativcare va simplifica birocraţia va intra în discuţia Guvernului înaceastă lună şi este în prezent pe circuitul de avizări al ministerelorimplicate în elaborarea lui.

Ionela Costea

Pompierii din Marea Britanie vin la Sighişoara

Miercuri pompieri din Marea Britanie vin la Sighişoara şi vordesfăşura activităţi de amenajare la Căminul de Bătrâni. Înaceste zile o delegaţie de 10 persoane din partea Serviciuluide Pompieri din Shropshire, Marea Britanie, se află în Româ-nia pentru a aduce trei autospeciale pentru stins incendii şiechipamente Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţădin Fărăgău, Beica de Jos şi Miercurea Nirajului. Delegaţia vapoposi miercuri 22 iunie şi la Sighişoara şi vor desfăşura ac-ţiuni de amenajare la Căminul de Bătrâni din municipiu. Decâţiva ani pompierii din Marea Britanie adună fonduri pentrudotarea Căminului de Bătrâni din Sighişoara şi chiar participăactiv la acţiunile de amenajare a căminului din oraşul nostru.Pompierii din Shropshire Marea Britanie au un parteneriat de

colaborare cu Fundaţia Mihai Eminescu Trust ce îşi are sediulîn Sighişoara, din anul 2000, de atunci şi până în prezent aju-tând de mai multe ori comunitatea sighişoreană.

Anca Maria Radu

Guvernul va împrumuta 175 de milioane de euro

pentru construcţia de locuinţe ANL pentru tineri

Guvernul va împrumuta 175 de milioane de euro pentru con-strucţia prin ANL de locuinţe, destinate închirierii, pentru per-soane sau familii tinere, în urma unui proiect de lege aprobatjoi de Executiv. Guvernul propune astfel Parlamentului„aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre Ro-mânia şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europeipentru realizarea unui proiect de construire/reno-vare/modernizare a unui număr de aproximativ 6.990de locuinţe destinate închirierii de către persoane şifamilii tinere, ale căror venituri nu permit închiriereaunei locuinţe de pe piaţa liberă”. Costul total net estimatal proiectului este de 250 de milioane euro, din care împru-mutul de la BDCE va finanţa până la 70% din costurile totaleeligibile. „Restul sumei va fi completată din bugetul Mi-nisterului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Pu-blice, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi surseproprii ANL — 37,5 milioane euro şi din bugetele locale

- 37,5 milioane euro”, informează Executivul. Proiectul vafi implementat într-o perioadă de circa cinci ani, 2016 - 2020,de către ANL, desemnată agenţie de implementare, căreia ise va delega întreaga autoritate şi responsabilitate privind rea-lizarea proiectului şi utilizarea sumelor alocate acestuia. „Be-neficiarii proiectului vor fi persoanele/familiile tinere cuvârsta până în 35 de ani la data depunerii cererii pentrulocuinţe şi vor fi selectaţi de comisiile sociale ale consi-liilor locale din judeţe”, menţionează Guvernul. Împrumu-tul BDCE are o perioadă de rambursare de 20 de ani, cu operioadă de graţie de maximum 5 ani, şi va fi acordat în con-diţii avantajoase de piaţă pentru România.

Ionela Costea

Facilităţi pentru angajarea elevilor în vacanţă

Angajatorii stimulaţi să angajeze elevi şi studenţi pe perioada vacan-ţelor. Începe vacanţa, iar pentru mulţi asta înseamnă zile de relaxare,de distracţie, de odihnă. Există însă şi tineri pentru care vacanţa în-seamnă zile libere pe care le pot dedica şi altor activităţi, nu doarînvăţatului, spre exemplu obţinerii unor bani.

Pentru aceştia statul român a legiferat astfel încât angajatorii să fieinteresaţi de integrarea profesională, pentru câteva luni, pe perioadavacanţei pentru aceşti tineri. Conform legii nr. 72 din 2007, privindstimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, angajatorulcare încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţelorurmează să beneficieze de un stimulent financiar lunar. Acesta esteegal cu 50 la sută din salariul minim brut pe ţară. Stimulentul va fiacordat angajatorilor în baza unui contract individual de muncă pedurată determinată, cu normă întreagă sau cu timp parţial, sau pebaza unui contract de muncă temporară, numai dacă durata pe careeste încheiat este egală sau mai mică cu durata vacanţei. Pentru abeneficia de aceste stimulente financiare, angajatorii trebuie să în-cheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, întermen de 30 de zile de la data angajării elevilor sau a studenţilor,aflaţi în perioada vacanţei. în condiţiile în care se găsesc greu angajaţişi date fiind şi aceste stimulente financiare acordate mulţi agenţi eco-nomici sighişoreni angajează elevi pe perioada vacanţei.

Tabără de vară şi un orăşel al copiilor în luna iulie

În luna iulie la Sighişoara se deschide un orăşel al copiilor, în curteaŞcolii A Fi, lângă Sala Polivalentă Radu Voina. Copiii cu vârste cu-prinse între 5-12 ani pot participa la activităţile desfăşurate în cadrultaberei organizată în acest Orăşel - zilnic între orele 09.30-14.00.Toată luna iulie vor fi activităţi distractive şi educative. Ateliere decreativitate, dezvoltare personală prin dans, muzică, sport, teatru,pictură şi jocuri fascinante.

Anca Maria Radu

Cursuri de calificare gratuite pentru absolvenţi

şi pentru şomeri

Potrivit directoarei AJOFM Sighişoara, Haciu Margareta,vor fi organizate atât cursuri de calificare în meseria deospătar şi mai nou cursuri de calificare în meseria de

pizzer. Cursurile sunt gratuite, pentru persoanele fărăun loc de muncă şi oferă cursanţilor posibilitatea anga-jării în respectivele meserii atât în ţară cât şi în străină-tate. Pentru pizzer veţi urma un curs de 2 luni iar pentruospătar un curs de 4 luni. Înscrierile la aceste cursuri sefac la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţeide Muncă de pe strada Dumbravei nr. 2.

Anca Maria Radu

4 JSR - săptămâna 22.06.2016 - 28.06.2016 CULTURĂ

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Jason Taylor, el este personajul în jurul căruia se construieşte romanul. De fapt, el este cel careconstruieşte saga acestuia. Vocea unui copil de 13 ani care face primii paşi în adolescenţa ceaplină de tulburări şi de încercări este vocea firească a celui trecut prin toate acestea şi care poatevorbi despre ele ca şi cum aşa ar fi trebuit să fie. Niciuna dintre întâmplări nu pare să fie dure-roasă sau de-a dreptul traumatică, asta pentru că Jason are grijă să-şi mascheze adevărateletrăiri, uneori chiar şi faţă de el. Dedublarea este metoda prin care el alege să separe frumosulde urât, faptele bune de cele rele, cele ce merită aduse aminte de cele ce trebuie date uitării.Geamănul Nenăscut sau Călăul este alter ego-ul lui Jason, cel care-l împiedică să rostească corectşi coerent toate cuvintele, cel care nu-i dă voie să-şi expună liber gândurile; într-un fel, pentruJason, acest Nenăscut devine îngerul său păzitor, deşi la prima vedere am zice că e la polulopus. Jason duce o viaţă dublă, ca mai toţi adolescenţii: prima, cea cotidiană, la lumina zilei,alături de familie şi cei doi-trei prieteni, dar mai cu seamă alături de numeroşii oponenţi; a

doua viaţă, cea prin care reuşeşte dedublarea, viaţa interioară, acolo unde el nu maiare nevoie de Geamănul Nenăscut pentru că gândurile i se înşiruiesc de la sine, daunaştere unui tot coerent şi frumos, lipsit de impurităţile cotidiene şi de balastul întâm-plărilor nefericite sau nedorite. De remarcat că acest Eu interior este cel care încheieîntr-un mod cât se poate de atipic şi de frumos fiecare moment al romanului:„O dârăde abur părea o rană a cerului. Dar s-a lecuit singur cerul. Fără fiţe.” Suntconcluziile unui copil forţat să se maturizeze, gândurile unui copil care ştie să scriepoezie şi care, mai ales, citeşte poezie. Citise ceva literatură, mai multă decât oricarealt copil din generaţia sa, dar a ales să-şi exteriorizeze acest plus de cunoaştere subforma unor poezii trimise sub pseudonim la gazeta parohiei din care făcea parte. Modulcum alege să se autopersifleze pentru incultura lui face din episodul dedicat întâlniriicu chiriaşa/chiriaşii din casa parohială unul dintre cele mai bune fragmente de literaturăcitite în ultimii ani. Veţi regăsi în tot volumul o mulţime de repere muzicale. Da, Jasone la curent cu tot ce se ascultă în materie de muzică în Marea Britanie a anilor 70-80. Eun bun prilej pentru generaţiile tinere de astăzi să înţeleagă cum au fost părinţii lor,cum le-au fost vremurile, ce muzici i-au ajutat să evolueze. E pomenit, de multe ori, şicontextul politic, iar Jason reuşeşte să deceleze între prejudecăţile vremurilor legate devenirea pe scaunul de prim-ministru al Regatului a primei femei care va ocupa acestscaun pentru mai bine de 15 ani - Margaret Thatcher - şi semnele unor vremuri maimult decât agitate: războiul Malvinelor, ecourile războiului din Vietnam etc. Balbismulde care Jason încearcă să scape este semnul evident al unei crize interioare cu care per-sonajul se chinuie să se acomodeze; sunt momente când Călăul nu se manifestă, îl lasăpe băiat să pronunţe corect şi cele mai grele cuvinte; dar, de cele mai multe ori, puştiulface adevărate racursiuri în vocabularul limbii engleze pentru a găsi sinonime adecvatemomentelor şi care să-l ajute să verbalizeze fără prea multe bâlbe. De aceea, textul arefoarte multe cuvinte în italic, tocmai pentru a evidenţia dificultăţile de verbalizare. Vor-

bitul rar, cu accentuarea unor cuvinte pare să-l ţină la distanţă cât se poate de mult pe Jason deepicentrul adevăratei crize cu care se confruntă: destrămarea familiei sale. E atât de evidentăaceastă descompunere, pare atât de inevitabilă, încât de multe ori îţi vine să iei degetul lui Jasonşi să-l apeşi pe rana deschisă până la stoparea definitivă a durerii. Maturizarea este un procesdureros, prin care trebuie să trecem, dar nu oricum. Ieşim la liman doar ajutându-ne singuri şiprintr-o internalizare a unui proces de însingurare obligatoriu. Altfel nu se poate. O vom luade la capăt într-o bună zi, când ne vom trezi adulţi şi ne vom căuta noi prietenii, noi membride familie. Recomandăm cu încredere şi la primul apel acest roman oricărei persoane prinseîn capcanele vieţii, fiindcă în paginile ei găsim o adevărată pledoarie ilustrativă a faptului că dinorice furtună există scăpare şi liman. Cartea se poate achiziţiona de la librăria Hyperion, de peraft sau la comandă fără costuri suplimentare.

JSR & Hyperion

Cultura la îndemână

„Ura miroase a rămăşiţe arse de artificii ratate.”

(David Mitchell)

David Mitchell

OMUL DE IANUARIE

Ed. HUMANITAS FICTION, 2015

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperionvă recomandă cartea săptămânii:

Zidiri sufleteşti- De ce plângi? - întreabă micuţul.- Pentru că sunt femeie! răspunde mămica.- Nu înţeleg – zice micuţul.Mămica îl îmbrăţişează şi spune:- Şi n-ai să înţelegi niciodată…Mai târziu, copilul îşi întreabă tatăl:- De ce plânge mămica?- Nu ştiu nici eu! Toate femeile plâng fără motiv! a fost tot ce i-a putut spune tăticul.Devenit adult, îl întreabă pe Dumnezeu:- Doamne, de ce plâng femeile aşa de uşor? Şi Dumnezeu răs-punde:- Când am făcut femeia, ea trebuia să fie o fiinţă deosebită. I-amfăcut umerii destul de puternici ca să poarte pe ei toată greutateaacestei lumi şi destul de moi ca să fie confortabili. I-am dat forţade a da viaţă şi cea de a accepta respingerea cu care o trateazăadesea propriii ei copii. I-am dat forţa care-i permite să continuecând toată lumea o abandonează. Forţa de a avea grijă de familieîn pofida bolilor şi oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-şi iubicopiii cu o dragoste necondiţionată, chiar şi atunci când o rănesccumplit. I-am dat forţa de a-şi suporta bărbatul în căderile saleşi de a-i rămâne alături cu aceeaşi tărie. Şi, în fine, i-am dat la-crimi să plângă atunci când simte nevoia. Vezi, fiule, frumuseţeaunei femei nu stă în veşmintele pe care le poartă, nici in chipulei, nici în coafură. Frumuseţea unei femei stă în ochii ei. Aceastae poarta către inima ei – locul unde se adăposteşte dragostea.Şi adesea, lacrimile ei sunt cele prin care poţi să-i zăreşti inima.***Demult, trăia într-un sat un împletitor de nuiele. Trudea cu tra-gere de inimă la meşteşugul său şi trăia mulţumit alături de ne-vasta şi de fiica sa.Într-o zi, un înalt dregător care trecea călare, cu suita, prin acelelocuri, văzu preafrumoasa fată umplându-şi ulciorul cu apă. Şiatât îi plăcu dregătorului chipul şi purtarea fetei, încât se gândis-o ia de soţie. Trimise el, degrabă, peţitoare.- Înaltul dregător vă face cinstea să o ceară pe fata voastră desoaţă, spuseră ele împletitorului de nuiele.- Cinstea e mare, într-adevăr, iar despre dregător norodul vor-beşte numai de bine. Dar, înainte de a-mi da fata, vreau să ştiudacă cel ce vrea să-mi fie ginere cunoaşte vreo meserie. Adică,dacă la o nevoie ar putea să-şi câştige traiul aşa ca mine.- Ce gânduri ai, omule! se miră peţitoarele. El e ditai dregătorul.Ce-i trebuie lui meserie? E om bogat.- Eu nu zic că nu-i aşa, numai că eu vreau ca ginerele meu să

ştie o meserie trudnică, cinstită. Cum înaltul dregător dorea mults-o ia pe fată de soţie, se îmbrăcă în straie de om nevoiaş şi co-

lindă pe la fel de fel de meşteşugari. Până la urmă, tot împletitulde nuiele învăţă şi, în scurt timp, izbuti să devină el însuşi meş-ter. Aflând cum stau lucrurile cu ce! ce voia a-i fi ginere, tatălfetei îşi dădu încuviinţarea şi nunta se făcu. Nu trecu mult şi,prin intrigi, tânărul dregător pierdu bunăvoinţa domnitorului.El fu scos din înalta sa funcţie, iar averea i-a fost luată, încercăsă dobândească o altă funcţie, dar nimeni nu îl asculta, de teamăsă nu-şi atragă mânia domnitorului. Atunci îşi aduse omulaminte că ştie o meserie şi se apucă să muncească alături de so-crul său. Tânărul lăudă, în sinea sa, bunul simţ şi dreapta jude-cată a socrului. Muncind cinstit, el se bucură de cinstea tuturorcelor din jurul său, şi a trăit fericit până la adânci bătrâneţi.***Într-una din zile un negustor de produse lactate, primeşte o in-vitaţie de a se prezenta la judecatorie pe data de cutare şi cutare,fiindu-i intentat un proces de către brutar.Omul era foare îngrijorat şi pana la data procesului nu-şi maigasea liniştea. Se tot întreba cu ce o fi învinuit. Brutarul însă ştia.Şi înca cum…Îl tot bănuia pe lăptar că îl înşeală la cântar atuncicând cumpără de la el unt. Aşa că nu o dată, după ce lăptarul îiaducea kilul de unt şi pleca, imediat cântărea marfa, în prezenţaunor martori. Într-adevăr, bănuielile sale erau justificate. Ba pri-mea 900 grame, ba 800 grame, au fost cazuri când a primit şi750 grame de unt în loc de un kilogram. În ziua judecăţii, jude-cătorul îl întreabă pe negustorul de lactate:-Spune, dumneata ai cântar cu care să cântăreşti untul ce-l vinzi?-Nu, domnule judecator. Nu am.-Păi atuncea cum pretinzi că vinzi untul cu kilul?-Păi, să vedeţi, eu am o balanţă. Pun pe o parte a balanţei kilulde pâine ce îl cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte, pun unt,până ce balanţa se echilibrează.***Odată, un ţap a nimerit în mijlocul unei haite de câini înfometaţi.Bietul animal era atacat din toate părţile, dar se încăpăţâna sănu cedeze. Datorită coarnelor puternice şi copitelor a reuşit săpună pe fugă toată haita. O cămilă privea fascinată cum acel ani-mal mic ţinea piept atâtor duşmani doar cu coarnele. „Ce armăteribilă, singure au dus toată lupta. Ce n-aş da şi eu săam o pereche de coarne! Ce folos că sunt mare, dacă nuam cu ce să mă apăr... Cocoaşa asta mai mult mă în-curcă...” Aşa se lamenta cămila cea invidioasă, când dădu nasîn nas cu vulpea.- De ce eşti abătută, cămilo? se prefăcu interesată vulpea.Cămila povesti nemulţumirea ei şi concluzionă:- Nu sunt deloc mulţumită de cum arăt, cumătră! Uite, tu, chiardacă eşti hoaţă şi vicleană, măcar ai coada asta stufoasă de toatăfrumuseţea şi o blană care face toţi banii. Eu... n-am nimic.Vulpea, rănită în orgoliu, hotărî pe loc să o înveţe minte. Îi spusecă în pădure există un loc fermecat, unde dacă bagi capul, îţi

cresc coarne. Cămila, prostuţă rău, îi dădu crezare şi alergă într-un suflet la locul cu pricina. Apoi, fără să stea prea mult pe gân-duri, băgă capul în vizuina întunecată. Doi ochi mari şi verzi osăgetară din beznă şi o gură flămândă o apucă de cap. Cămilase zbătea să scape, leul trăgea cât putea, iar vulpea râdea din tu-fişuri. În cele din urmă cămila scăpă cu viaţă, dar după ce că nua primit coarne, a rămas şi fără urechi.***Un frate s-a dus la avva Pimen şi, stând ei împreună, a începutsă-l laude pe un alt frate, zicând despre el că urăşte răutatea.Atunci avva Pimen îl întreabă:„Ce este ura de răutate?”.Fratele s-a poticnit şi n-a ştiut ce să răspundă. S-a ridicat, s-a în-chinat în faţa bătranului şi i-a zis:„Spune-mi, ce este ura de răutate?”.Batrânul i-a răspuns:„Iată ce este: când cineva ura�te păcatele sale �i-i dădreptate aproapelui”. (Patericul egiptean)***Se povesteşte că demult, demult trăia un morar ce mânca la omasă o turtă cât roata morii şi tot nu se mai sătura. Într-o zi laacest morar veni Sfântul Petru cu un ucenic de-al lui, cu doi sacide grâu să-i macine. Era aproape de vremea mesei când se ter-mină cu măcinatul grâului şi morarul cu coptul turtei pe care omânca la prânz. Când moşul luă turta din vatră, Sfântul îi zise:- Moşule, dă-mi şi mie o bucată de turtă!- De unde să-ţi dau şi ţie, dacă mie singur nu-mi ajunge?- Nu te îndoi, moşule, că îţi va ajunge!Luă Sfântul Petru turta, pe care i-o dădu moşul, o tăie în bucăţişi începu a o împărţi oamenilor de la moară, apoi luă şi el o bu-cată, dându-i moşului bucata ce rămase.Morarul se posomorâse: vedea el bine că va rămâne flămând!Dar, minune! Mâncând bucata de turtă, se sătură mai bine decâtatunci când mânca o turtă întreagă.- Cum se face că acum m-am săturat cu o bucăţică din ce mân-cam altădată? îl întrebă pe Sfântul Petru. Eu nu pot pricepe asta!- Înainte nu te săturai pentru că mâncai singur. Acum, când aiîmpărţit şi altora, ţi-a dat Dumnezeu saţ. (povestită de Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Rubrică îngrijită de Florin Chiorean

5 JSR - săptămâna 15.06.2016 - 21.06.2016 SĂNĂTATE & EDUCAŢIE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Sâmbătă 25 iunieOra 08.00 - 20.00 GENŢIANA ITelefon: 0265 - 77 18 31, str. H. Oberth, nr. 45Ora 20.00 - 08.00 ROPHARMA 43 Telefon: 0265 - 77 99 13, Str. H. Oberth nr. 22

Duminică 26 iunieOra 08.00 - 20.00 GENŢIANA ITelefon: 0265 - 77 18 31, str. H. Oberth, nr. 45Ora 20.00 - 08.00 ROPHARMA 43 Telefon: 0265 - 77 99 13, Str. H. Oberth nr. 22

P R O G R A M U L F A R M A C I I L O R D E G A R D Ă Î N S I G H I Ş O A R A

Sighişoara bebeluşilor„Pentru că viaţa este cea mai frumoasă

prin zâmbetul unui copilaş”

Meloterapia sau terapia prin muzică este o formă de psihote-rapie care utilizează muzica în diferite forme şi moduri pentrua îmbunătăţi starea de sănătate fizică şi mentală a individului.Terapeuţii folosesc muzica pentru că este o formă de stimularesenzorială, care are efecte asupra psihicului (relaxare, dezvol-tarea şi îmbunătăţirea unor abilităţi, exprimarea emoţiilor şisentimentelor într-o maniera non-verbală) şi stării fizice (recu-perare fizică, îmbunătăţirea mişcării). Meloterapia este utilizatăfie ca tratament de sine stătător, fie ca metodă complementară,alături de un tratament convenţional. Terapia prin muzică nuare o istorie foarte lungă, chiar dacă beneficiile muzicii au fostrecunoscute din antichitate, de filosofii perioadei. Începuturilemeloterapiei datează din perioada celui de-al doilea războimondial, când medicii au considerat că muzica poate fi utilizatăîn tratarea soldaţilor care suferiseră traume şi şocuri în urmaexploziilor din război. În ultimul timp muzica şi efectul săuasupra creierului uman şi a organismului în general au începutsă fie din ce în ce mai studiate, pentru că oamenii de ştiinţă auajuns la concluzia că acestea sunt mult prea puţin înţelese. Stu-diile realizate până în prezent au demonstrat că există o dife-renţă semnificativă în ceea ce priveşte rezultatele la testeleacademice între elevii şi studenţii care sunt antrenaţi în muzicăşi cei care nu sunt, în sensul că primii obţin rezultate mult maibune decât ceilalţi. Un alt studiu a arătat faptul că muzica pecare o ascultăm are rolul de a activa spontan acele zone alecreierului legate de reprezentarea spaţiului. La nivelul organis-mului muzica are capacitatea de a acţiona asupra circulaţieisângelui: la pacienţi care sufereau de boli vasculare şi care auascultat muzică pe placul lor s-a înregistrat o dilatare semnifi-cativă a vaselor de sânge. Terapia prin muzică presupune maimulte forme de realizare, care merg de la simpla ascultare demuzică, până la a crea muzică. Forma sub care se realizează te-rapia ţine foarte mult de problema care trebuie tratată, de sco-pul terapiei, dar şi de posibilităţile pacientului (creativitatea,abilităţi artistice, posibilitatea ca acestea să fie afectate de bolineuro-psihologice etc.).- Improvizarea - presupune ca pacientul să se exprime liber,spontan, prin crearea de linii melodice, fie singur, fie împreunacu terapeutul sau grupul de terapie. De obicei i se cere pacien-tului să exprime prin muzică sentimentele pe care le trăieşte,evenimentele, situaţiile şi persoanele importante pentru el. Im-provizarea se aplică pentru acele persoane care doresc să îşidezvolte creativitatea, comunicarea, spontaneitatea.- Interpretarea - pacientul cântă, fie vocal, fie la anumite instru-mente, melodii deja existente. Se aplică celor care vor să-şi dez-volte capacitatea de învăţare, memoria, celor care au problemede fluenţă în comunicare sau dificultăţi de adaptare (atuncicând interpretarea se realizează în grup). Instrumentele muzi-cale sunt indicate celor au dificultăţi de coordonare motorie,persoanelor impulsive sau copiilor, pentru a-i ajuta să înţe-leagă mai bine lumea obiectelor. - Compoziţia - are o natură mai tehnică; pacientului i se solicităsă scrie versuri, să compună melodii, să realizeze videoclipurimuzicale. Este similară cu compoziţia în sensul că ajută pacien-tul să îţi exprime liber emoţiile, grijile, temerile etc.- Ascultarea de muzică - are o largă utilizare, pe fondul acesteiaputând fi realizate discuţii despre sentimentele şi reacţiile tre-zite de muzică, dar şi diferite activităţi: meditaţie, relaxare, aso-cieri libere etc. Prin ascultarea de muzică se doreşte trecereapeste unele bariere care împiedică verbalizarea şi exprimarea. Aceste forme de terapie se pot combina, iar terapia se poaterealiza fie individual, fie în cadrul unui grup. Argumente pro şi contraMeloterapia este o formă de terapie care presupune exprima-rea pacientului într-o formă non-verbală, fiind similară dinacest punct de vedere terapiei prin arta sau terapiei prin dans.Deşi unele efecte benefice ale muzicii sunt unanim acceptate,terapia prin muzică are atât beneficii, cât şi contraindicaţii. Iatăcâteva dintre acestea:Argumente pro- Prin intermediul muzicii se poate crea un mediu confortabilşi sigur pentru pacient, iar efectele negative sunt aproape ine-xistente dacă terapeutul este o persoană bine instruită, care

cunoaşte mecanismul terapeutic al muzicii - Muzica este o formă de tratament care nu este costisitoare şieste disponibilă oricui doreşte să o încerce - Terapia prin muzică se adresează unei palete largi de pacienţi,de la copii la bătrâni, de la persoane sănătoase, la bolnavi caresuferă de tulburări de motricitate sau de afecţiuni psihice.- Cercetările au arătat că muzica stimulează creierul să producăacele substanţe care ne fac să ne simţim bine, respectiv elibe-rarea de dopamină în creier - Meloterapia oferă posibilitatea de exprimare fără a folosi cu-vintele, atât persoanelor sănătoase, cât şi celor care suferă detulburări psihice, pentru care este mult mai dificil să se ex-prime verbalArgumente contra- Dacă muzica aleasă nu este adecvată nevoilor sau vârstei pa-cientului, terapia poate duce la efecte nedorite sau la o accen-tuare a simptomelor de anxietate, depresie, teamă şisentimente negative.- Terapia prin muzica este contraindicată (sau ar trebui să fieaplicată cu precauţie) în cazul celor care suferă de epilepsie in-dusă acustic şi tulburări de stres post-traumatic. - Muzica poate suprasolicita senzorial acele persoane care su-feră de tulburări la nivel psihic, precum autismul, demenţa saupsihoza, ceea ce, în unele cazuri, poate duce la reacţii compor-tamentale agresive.- Fiecare persoană interpretează muzica prin sistemul său pro-priu, subiectiv, de aceea uneori poate fi dificil pentru terapeutsă aleagă muzica adecvată pentru pacientul său, pentru că nupoate prezice efectul pe care unele melodii îl pot avea asuprasa. Melodii care par a fi vesele pot fi asociate de către pacientcu evenimente triste, care în loc să îl relaxeze şi să îl liniştească,îi pot amplifica anxietatea şi neliniştea.- Terapeutul trebuie să fie foarte atent şi la conţinutul muziciipe care pacientul îl ascultă, pentru că ştim foarte bine că demulte ori refrenul sau părţi din melodii ne rămân în memorieşi revin obsesiv, indiferent dacă acea melodie ne place sau nu,dacă are un mesaj pozitiv sau unul negativ. În cazul unor per-soane depresive sau care suferă, o melodie care aparent nu arelegătură cu starea lor, le poate face rău dacă mesajul respectivajunge să fie integrat în modul lor de a gândi. - Unii critici consideră că fiinţa umană ştie să aleagă intuitivacei stimuli pozitivi şi să se ferească de cei negativi, care îi potface rău; muzica este unul dintre stimulii pe care îi alege pentrucă ştie că muzica o poate relaxa, linişti, îi poate aduce aceleemoţii pozitive de care are nevoie. Cu alte cuvinte, nu muzicane face bine, ci răspunsul nostru emoţional ne ajută în îmbu-nătăţirea stării de spirit sau de sănătate. Efectul terapeutic al meloterapiei - Ce arată studiile?Terapia prin muzică a fost şi este încă intens studiată. Oameniide ştiinţă au mers mai departe de efectul relaxant şi calmantpe care muzica îl oferă celui care o ascultă şi au încercat să vadăce se întâmplă în cazul în care terapia prin muzică este aplicatăunor bolnavi care suferă de diverse afecţiuni. Rezultatele pecare le-au obţinut au fost fie contradictorii, fie pozitive, însă in-suficiente, fie negative. De aceea concluzia generală este că cer-cetarea trebuie să continue şi să fie amplificată pentru carezultatele să fie unanim acceptate. Iată câteva categorii de afec-ţiuni şi tulburări şi modul în care studiile au arătat că melote-rapia acţionează asupra lor:Terapia prin muzică pentru anxietateTerapia prin muzică s-a dovedit a avea un potenţial de reducerea anxietăţii pe care pacienţii o experimentează înainte de in-tervenţii şi proceduri medicale. O meta-analiză realizată de in-stitutul Cochrane a evaluat o serie de studii care au folosit

„intervenţii muzicale” ca substitut pentru sedativele admi-nistrate în mod obişnuit pentru reducerea anxietăţii înainte deoperaţia chirurgicală. Deşi nu toate au respectat o metodologieriguroasă de testare clinică, concluzia acestora a fost că melo-terapia poate avea efecte benefice prin reducerea anxietăţii, li-niştirea şi calmarea pacienţilor, fără a produce efectesecundare, aşa cum fac medicamentele şi sedativele. Terapia prin muzică pentru schizofrenie şi tul-burări asemănătoareStudiile din această arie au arătat că dacă sunt realizate sufi-ciente şedinţe de meloterapie, muzica poate fi benefică pentruîmbunătăţirea stării mentale a acestor bolnavi. Aceasta nu în-seamnă însă că muzica poate vindeca tulburările respective. Terapia prin muzică pentru cancerMeloterapia nu poate trata sau preveni nicio formă de cancer,însă poate avea efecte benefice în ceea ce priveşte starea despirit a bolnavilor, reducerea anxietăţii şi fricii sau ameliorareaefectelor adverse ale medicamentaţiei convenţionale (stărilede greaţă, ameţelile). În cazul copiilor bolnavi de cancer stu-diile au arătat că prin terapia prin muzică aceştia devin mai co-municativi şi mai cooperanţi faţă de tratament. De asemenea,într-un studiu, copiii bolnavi de leucemie care au ascultat mu-zică în timpul unei puncţii lombare au experimentat o dureremai mică şi au avut un nivel mai mic al bătăilor inimii şi al rit-mului bătăilor inimii decât cei care nu au ascultat muzică. Te-rapia prin muzică nu are însă efecte asupra stării de oboseală,iar în ceea ce priveşte durerea, rezultatele sunt insuficiente şicontradictorii. Terapia prin muzică pentru autismÎn ceea ce priveşte copiii cu autism, pentru care comunicareaeste foarte dificilă şi care au probleme de comportament, tera-pia prin muzică ar putea fi o potenţială alternativă. Trei studiiau fost analizate de cercetătorii de la institutul Cochrane, careau arătat un efect al meloterapiei superior efectului placebo încazul acestor copii, însă rezultatele obţinute nu pot fi încă ge-neralizate din cauza numărului mic de subiecţi şi a unor me-tode experimentale care ar trebui îmbunătăţite. De aceea, şi înacest domeniu este nevoie de cercetări suplimentare. Terapia prin muzică pentru recuperarea înurma atacului de cordUn studiu realizat pe pacienţi care suferiseră recent un atac decord a arătat faptul că expunerea la muzică nu doar că le-a gră-bit perioada de recuperare fizică, dar a avut efecte pozitive şiasupra funcţiilor cognitive. Terapia prin muzică pentru durereÎn cadrul unei analize a studiilor privind metodele convenţio-nale şi alternative de reducere a durerii naşterii, o serie de tra-tamente şi remedii au fost luate în considerare. Terapia prinmuzică a avut rezultate contradictorii: în unele studii ascultareaunei muzici liniştite în timpul ultimului trimestru de sarcină şiînainte de naştere nu a avut efecte de relaxare sau de reducerea nevoii de a lua anestezice pentru durere, în timp ce în altestudii ascultarea muzicii a redus semnificativ durerile naşteriişi a crescut nivelul de satisfacţie al proaspetelor mămici. Pentrucă nu există încă un consens în ceea ce priveşte efectul muziciiîn obstretică, sunt necesare studii suplimentare. O altă analiză a luat în calcul tratamentul prin muzică pentrudurere la modul general. Deşi rezultatele au arătat o reducerea durerii şi a nevoii pacienţilor de a lua calmante, cercetătoriinu sunt convinşi de relevanţa şi de magnitudinea pe care untratament bazat pe muzică o poate avea în managementul du-rerii, de aceea, şi în acest caz, este nevoie de studii suplimen-tare.Mulţumim tuturor mămicilor care ne-au scris şi aşteptăm încontinuare criticile şi sfaturile lor utile pe adresa de e-mail: [email protected]ţeta săptămânii: Piure de banane cu pere, reţetă re-comandată de Joly.Pentru a prepara piureul de banane cu mere ai nevoie de: - o jumătate de banană;- o pară medie, bine coaptă;- o portocală bine coaptă. Se pasează banana împreună cu para şi se amestecă bine. Pen-tru a mai subţia piureul, se adaugă câţiva stropi de suc de por-tocale. Dacă vrei să îl faci mai lichid şi să îl pui în biberon,adaugă mai mult suc de portocale.Tema săptămânii: Dulciurile. Bune sau dăunătoare?

Noemi Popa

6 JSR - săptămâna 22.06.2016 - 28.06.2016 ANALIZE ŞI SINTEZE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

(continuare din pag. 1)După Mircea Eliade, Sânzienele provin dintr-un cult roman, ra-portat la zeiţa Diana - Sanctae Dianae. Deşi sunt asociate sărbă-torii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzieneleîşi au originea într-un străvechi cult solar. Sărbătoarea se mainumeşte în unele locuri şi „Cap de vară”. Sărbătoarea Sânzie-nelor mai este denumită în popor şi „Amuţitul cucului”.Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiu deprimăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară(în jur de 21 - 22 iunie) sau de Sânziene, pe 24 iunie. Se spuneîn popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene,înseamnă că vara va fi secetoasă. Meteorologii anunţă pe drepto vara foarte secetoasă, deci este posibil ca şi cucul să se fi opritdin cântat înainte de Sânziene, aşa cum spune tradiţia.Ce sunt Sânzienele? Potrivit etnologului Marcel Lutic „sub numele Sânziene se as-cund trei elemente strâns legate între ele. Primul se re-feră la zânele, de obicei bune, zâne extrem de harniceîn noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânziene-lor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înflo-resc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importanteatribute divinatorii şi apotropaice, aceste flori fiind sub-stitute vegetale ale zânelor cu acelaşi nume. Ultimul ele-ment vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie,sărbătoare numită, mai ales în sudul României, şi Dră-gaica”. Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca pe niştefete foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pecâmpii, cel mai adesea, jucând. „Ele sunt socotite zâne alecâmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor,astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie,devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea

Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu maicresc deloc” a adăugat Lutic. Ziua de Sânziene este consideratăsfântă: nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarelejoacă pe cer sau stă în loc la amiază. Legate de această zi, suntdiverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicatedragostei. Sărbătoarea Sânzienelor este, în tradiţia populară, unprilej de a sărbători soarele şi muncile agricole specifice verii.În multe zone din ţară, se aprind noaptea focuri pe dealuri. Înunele sate, oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa,ogoarele, grajdurile. Se spune că, în noaptea de Sânziene (23spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolovine în contact cu lumea pământeană. În ziua de Sânziene auloc bâlciuri şi iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pen-tru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Târgurile de feteerau des întâlnite în această zi. Florile culese în ziua de Sânziene,prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la bi-serică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru tratareabolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, o dată cuvenirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor deleac, toate având o eficacitate sigură. În noaptea de Sânziene ră-sare şi floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o vaculege. Tot în noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obişnuiau săpună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vorvisa ursitul. Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că îşi înfă-şurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncilecâmpului. Atât fetele, cât şi femeile, fără deosebire, îşi puneauîn păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumu-seţii lor. Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşifăceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei.Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gos-podăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată

cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea maimult pe cer decât de obicei. În mitologia folclorică românească,există sânzienele sau drăgaicele, care sunt personaje mitice noc-turne. Faţă de iele şi rusalii, sânzienele sau drăgaicele sunt bi-nevoitoare faţă de om, ajută la rodirea plantelor şi copacilor, avieţuitoarelor în general. Totuşi, sânzienele se răzbunau amarnicdacă ziua nu le este respectată. În Sighişoara sunt sărbătoriteSânzienele. În acea zi sighişorenii sunt îndemnaţi să se mân-drească cu portul românesc, să retrăiască nostalgia zilei de Sân-ziene îmbrăcaţi în straie populare, să danseze şi sa defileze princentrul Sighişoarei până în Cetate şi apoi spre sala Mihai Emi-nescu unde avem şansa să aflăm lucruri inedite despre acestepersonaje mitice: sânzienele.

Anca Maria Radu

Adio, şcoală gimnazială!Săptămâna trecută au avut loc la Sighişoara festivităţile de sfârşitde an pentru elevii claselor a VIII-a. Vineri, 17 iunie 2016 de laora 09.00 la Şcoala Gimnazială Nicolae Iorga s-a desfăşurat fes-tivitatea de premiere. Părinţii, bunicii şi fraţii mai mici au fostalături de absolvenţi la festivitatea de premiere. Lacrimi, nostal-gie şi multe emoţii! Aceasta a fost atmosfera de la Festivitateade premiere a claselor a VIII a de la Şcoala Gimnazială NicolaeIorga din Sighişoara. Elevii au spus adio anului şcolar 2015-2016într-un cadru festiv şi privesc acum încrezători spre viitor. Eve-nimentul a debutat cu o slujbă religioasă după care directorulŞcolii Gimnaziale Nicolae Iorga, Adriana Stîngu a transmis câtevacuvinte la sfârşit de an şcolar. „În aceste momente emoţio-nante când glasul vioi al clopoţelului s-a auzit pentru ul-tima dată permiteţi-mi să vă împărtăşesc câteva dingândurile mele acum la sfârşit de an şcolar. Timpul s-ascurs cu repeziciunea unui torent şi iată-ne în acestcadru festiv unde ne-am adunat cu toţii, cu emoţie, ne-răbdare şi speranţă pentru a simţi bucuria de fi îm-preună în această zi specială când se finalizează oetapă importantă din viaţa noastră şi anume copilăria,vorbim aici de absolvenţii noştri de astăzi. Ea este cu si-guranţă cea mai preţioasă perioadă a vieţii, e cadoul pecare la un momend dat ni-l oferă viaţa, e o vârstă mira-culoasă, aparte, reală şi plină de armonie, este inimatuturor vârstelor, aşa cum spunea Lucian Blaga. Tocmaide aceea copilăria ne deschide în sufletele noastre aleadulţilor şi copiilor deopotrivă o poartă spre trecut săfacem, deci o călătorie care a început acum câţiva anicu….a fost odată ca niciodată. Vă amintiţi cu siguranţăcum acum 8 ani porţile acestei şcoli s-au deschis pentruîntâia oară ca să vă găzduiască pe voi viitori absolvenţi.Timizi, însoţiţi de părinţi şi bunici rătăcind prin mulţime

v-aţi îndreptat grăbit paşii către sala de clasă care urmasă devină a doua casă pentru voi. V-aţi aşezat în băncilescrijelite cu cuvinte pe care abia mai târziu le-aţi înţeles.Astăzi cu o strângere de inimă fiindcă cei 8 ani au trecutca vântul şi ca gândul, aţi evoluat chiar dacă nu a fostuşor, aţi avut momente când aţi experimentat nemulţu-mirea, teama, inconsecvenţa până şi cu spiritul vostru.Amintiri frumoase, prietenii senine şi sincere, certuri şiîmpăcări care vor rămâne în eternitate pe bolta minu-nată a copilăriei, bolta clasei a VIII-a. Aşadar, ultimulvostru clopoţel nu trebuie să simbolizeze sfârşitul, ci în-ceputul unei noi etape. Aşa cum bine ştiţi când o uşă seînchide lăsând în urmă trecutul, altă fereastră se des-chide şi vă îndeamnă să meditaţi la viitor. Gândiţi-vă căziua de astăzi nu e un sfârşit, ci începutul unui nou ca-pitol din viaţa voastră, un capitol frumos plin de aventurişi peripeţii cu siguranţă. Fie ca dezamăgirile, lacrimilesau tristeţea să dispară şi vocea destinului personal săpornească mai departe în această călătorie frumoasăcare abia începe. În încheiere vă urez în numele tuturorcadrelor didactice din şcoala noastră succes la exame-nele vieţii, reuşite profesionale dar şi împliniri sufleteştişi vă rog să nu uitaţi pe cei care v-au călăuzit cu răbdare

şi bunăvoinţă în toţi aceşti ani: părinţi, bunici şi dascălideopotrivă”. După acest moment, elevii claselor a VIII-a alăturide profesoara de muzică Anda Moldovan au încântat invitaţii cucâteva cântece. Absolventa clasei a VIII-a Luiza Suciu a mulţumitcadrelor didactice în numele tuturor colegilor săi. „În aceastăzi importantă, noi, absolvenţii clasei a VIII-a vrem săaducem trecutul în prezent, ne aducem aminte cu dragde prima zi în care am păşit pe poarta acestei şcoli ana-lizând fiecare detaliu. Eram mici foarte speriaţi şi arun-cam priviri serioase către cei din jur, colegi, profesori,părinţi”.

După festivitatea de premiere elevii de clasa a VIII-a au în va-canţă, iar din 27 iunie va începe Evaluarea Naţională cu probala Limba şi literatura română - probă scrisă, pe 28 iunie - cea laLimba şi literatura maternă - probă scrisă pentru absolvenţii degimnaziu aparţinând minorităţilor naţionale, iar pe 29 iunie -proba la Matematică. Rezultatele se vor afişa pe 1 iulie până laora 16,00 şi tot în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile,între orele 16,00 - 20,00. Rezultatele finale după contestaţii vorfi făcute publice pe 5 iulie. Prima repartizare computerizată înînvăţământul liceal de stat pentru absolvenţii de gimnaziu va fipe 19 iulie.

Ionela Costea

Micii actori sighişoreni auobţinut premiul I la Iaşi

Două trupe de teatru de la Clubul Copiilor Sighişoara au par-ticipat la Festivalul de Teatru Naţional Cătălin Damian, festivalcare s-a desfăşurat la Iaşi. Micii actori sighişoreni s-au întors dela acest festival cu premiul I. Mai multe detalii despre acest fes-tival ne oferă profesorul de teatru Mihai Şoneriu. „A fost Fes-tivalul de Teatru Naţional Cătălin Damian de la Iaşi,un festival care a ajuns la a XXIII-a ediţie. Ca şi în ulti-mii ani cele două formaţii de la Sighişoara TinArt şi Ca-meleon au făcut o figură foarte frumoasă, astfel încâtla finalul concursului ne-am situat pe locul I iar la ca-pitolul premii individuale s-au evidenţiat trei dintre fe-tele noastre foarte bune, este vorba de Diana Aldea carea făcut un rol extraordinar şi a fost numită viitoareaTamara Buciuceanu Botez a României de către juriu.Un juriu profesionist format din cadre universitare de

la Universitatea de Teatru din Iaşi şi nu numai. Un altpremiu deosebit a fost luat de Andreea Zamfir care îicalcă pe urmele Dianei fiind mai mică de abia în clasaa IX-a iar marele premiu la interpretare individuală afost obţinut tot de o fată din Sighişoara. Este vorba deDenisa Rogoz, aşa că am venit încununaţi de premii,am venit fericiţi de la Iaşi dar pe lângă concursul însine am reuşit să facem şi o vizită frumoasă care ne-arămas în suflet, dacă vorbesc de suflet vorbesc de Bise-rica Sfânta Parascheva şi nu în ultimul rând de PalatulCulturii nou deschis acolo unde am rămas cu o impresiefoarte frumoasă, atât din punct de vedere al exponate-lor cât şi al grădinilor care sunt în spatele palatului.Deci, o prezenţă merituoasă a noastră la Iaşi”. La sfâr-şitul lunii trupele de teatru de la Clubul Copiilor Sighişoaravor pleca la Băişoara, în munţi, în judeţul Cluj unde se vor con-frunta cu alte trupe de teatru.

Ionela Costea

7 JSR - săptămâna 22.06.2016 - 28.06.2016 ANALIZE ŞI SINTEZE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Drepturile Copilului înImagini la Sighişoara

Concursul Naţional Drepturile Copilului în Imagini a fost orga-nizat vineri, 17 iunie 2016 la Şcoala Gimnazială Victor Jinga dinSighişoara. La acest concurs s-au înscris elevi din 25 de judeţeale ţării. Concursul Naţional Drepturile Copilului în imagini afost organizat de Şcoala Gimnazială Victor Jinga cu sprijinul In-spectoratului Şcolar Judeţean Mureş. Au fost prezenţi la acestconcurs 51 de participanţi din întreaga ţară. Mai multe detaliidespre acest concurs aflăm de la directorul Şcolii GimnazialeVictor Jinga, Gyongyi Secăşan. „Şcoala Gimnazială VictorJinga cu sprijinul ISJ Mureş organizează etapa naţionalăa concursului Drepturile Copilului în imagini, ediţia a

VII-a. La concurs s-au înscris elevi din 25 de judeţe fiindparticipanţi 51. Elevii vor susţine o probă scrisă pentruciclul primar şi respectiv ciclul gimnazial după care vorparticipa la activităţi educative conexe oferite de orga-nizatori printre care excursia tematică Drumul aşezări-lor săseşti, Sighişoara cetate medievală din PatrimoniulUNESCO. Premierea va avea loc la Centrul de Documen-tare şi Informare Turistică Sala Sander, unde copiii vorfi recompensaţi cu diplome şi premii surpriză înmânatede doamna inspector de educaţie permanentă şi activi-tăţi extra-şcolare doamna doctor profesor Diana Niţu-lescu ca reprezentant al Inspectoratului Şcolar JudeţeanMureş ea fiind şi în calitate de preşedintă a juriului”.Concursul Naţional Drepturile Copilului în imagini a ajuns anulacesta la ediţia a VII-a.

Anca Maria Radu & Ionela Costea

Final de an pentru sportivii sighişoreni

În ultima perioadă sportivii de la C.S.S. Sighişoara au par-ticipat la o serie de competiţii. Sportivii noştri au obţinutrezultate bune. Cele mai importante competiţii din acestsfârşit de an sportiv sunt campionatele naţionale la caresportivii sighişoreni au participat, fiind vorba despre atle-tism şi handbal. Mai multe detalii despre rezultatele spor-tivilor sighişoreni din această perioadă aflăm de ladirectorul Clubului Sportiv Şcolar Sighişoara, GheorgheForsea. „Fiind final de an sportiv sunt şi competiţiidintre care cele mai importante sunt turnee finalesau campionate naţionale. La atletism avem o me-dalie de bronz obţinută de sportivul nostru MikloşRareş iar la handbal au fost turneele semi-finale şiturneul final de juniori 3. La juniori 2 la turneulsemi-final 2 am obţinut locul III ceea ce înseamnăundeva locul 9-12 pe ţară iar la juniorii 3 am obţi-nut locul 7 la turneul final la faza finală şi în acelaşitimp şi titlul de golgheter pentru sportivul nostru Iri-mia Ovidiu care a marcat 70 de goluri în 4 jocuri.Următoarea competiţie majoră a fost turneul final

de juniori 4 şi în acelaşi timp la Sighişoara s-a des-făşurat un turneu final de juniori 2 care s-a desfă-şurat pe teren neutru fără participarea noastră, lacare au participat cele mai bune 8 echipe din ţară.Este vorba despre Academia Minaur Baia Mare, LPSPiatra-Neamţ, CSM Bucureşti, LPS Suceava, CSS Ga-laţi, CSS Municipal Bacău, LPS Buzău şi PotaissaTurda. Jocurile s-au desfăşurat în Sala PolivalentăRadu Voina în perioada 15-19 iunie”. Din toamnă sportivii de la C.S.S. Sighişoara vor începe unnou sezon competiţional.

Ionela Costea

Pleci în vacanţă peste hotare, atenţie la reguli

Dacă pleci spre exemplu în vacanţă în Franţa trebuie să şti căşoferii inclusiv turiştii sau conducătorii auto aflaţi în tranzit peteritoriul ţării sunt nevoiţi să doteze trusa maşinii cu încă unarticol: testul de alcoolemie. Începând cu 1 iulie, toţi şoferii şimotocicliştii sunt obligaţi prin lege să deţină asupra lor un testrapid pentru măsurarea alcoolemiei. În cadrul controalelor ru-tiere, şoferilor li se va cere să facă şi dovada unui alcooltest nou-nouţ, în dotarea trusei din maşină. Deocamdată, articolul poatefi procurat numai din benzinăriile, supermarketurile sau farma-ciile de pe teritoriul Franţei şi costă între 1,50 şi 5 euro. Valoareaamenzii celor care nu se conformează este de cel puţin 11 euro.- În Franţa, şoferii începători au restricţii de viteză în primii doiani de la dobândirea carnetului. În afara localităţii viteza ma-ximă admisă este de 80km/h, pe drumuri naţionale - 100km/h,iar pe autostrăzi - 110km/h.

- În Italia, conducătorului auto depistat cu alcoolemie de 1,5 lamie i se confiscă autoturismul, dacă este proprietarul maşinii.- În Polonia, din dotarea maşinii nu trebuie să vă lipsească ex-tinctorul.- Şoferii din Spania care îşi achită amenzile în decurs de 15 dezile de la emiterea acestora beneficiază de o reducere de 50%.- Grecia: indicatoarele pentru „parcare interzisă” cu o singurălinie sunt valabile în zilele fără soţ, iar cele cu două linii - în zi-lele cu soţ. Amenzile neachitate în termen de 10 zile de la emi-terea acestora se dublează.Acestea sunt câteva reguli ce trebuie respectate de către şoferi.În numărul următor vă prezentăm şi alte reguli ce trebuie res-pectate de către turişti.

Anca Maria Radu

Olimpici sighişoreni premiaţi la Târgu Mureş

Olimpici de la Colegiul Naţional Mircea Eliade premiaţi la TârguMureş într-o ceremonie specială organizată de InspectoratulŞcolar Judeţean Mureş. În Aula Magna a Universităţii PetruMaior au fost premiaţi joi olimpicii la limba engleză, printreaceştia şi sighişorenii Corina Jeler (elevă în clasa a XI-a, calificatăla faza naţionala a olimpiadei) precum şi sighişoreanul BogdanMehedin (elev în clasa a X-a ce a obţinut locul 2 pe judeţ laaceastă olimpiadă). Elevii au fost pregătiţi de către profesoarele:Lia Suciu şi Cristina Nagy. Tot joi la Casa de Cultură din TârguMureş au fost premiaţi şi olimpicii la limba şi literatura românăprintre aceştia şi elevii sighişoreni: Mihai Cristina (elevă în clasaa XI-a, premiul I la etapa judeţeană, calificată la nivel naţionalşi locul 3 la concursul Lectură ca abilitate de viaţă) MădălinaZgăvârdici (clasa a XI-a, menţiune la Olimpiada de Limba şi Li-teratura Română, faza judeţeană), Dan Mădălina (menţiune laconcursul Lectura ca abilitate de viaţă), Ţepeş Grăuruş Florina

(cls. a IX-a, menţiune la concursul Lectura ca abilitate de viaţă),Cristina Bucur (menţiune la concursul Lectura ca abilitate deviaţă), Hârsan Diana (cls. a XII-a, menţiune la concursul Lecturaca abilitate de viaţă). Elevele sighişorene au fost pregătite decadrele didactice: Carmen Duşmănescu, Mariana Gorczyca, AnaMaria Szapanyos, Camelia Costea.

Anca Maria Radu

Tabăra Internaţională deCeramică de la SighişoaraÎncepând cu 1 iulie 2016, Sighişoara este pentru a doua oarăgazdă a unei impresionante reuniuni plastice. Artişti din Franţa,Polonia, şi România vor lucra împreună timp de 15 zile, în stu-dioul Asociaţiei Artiştilor Plastici Alma Mater Castrum Sex dinSighişoara , iar la finalul proiectului, creaţiile acestora vor fi pre-zentate publicului într-o expoziţie ce va fi deschisă în Galeriade Artă Contemporană din Turnul Fierarilor. Artiştii vor inte-racţiona cu sighişorenii şi în perioada taberei de creaţie, cândvor fi organizate în special pentru elevii de la profilul ceramical Liceului Tehnologic nr. 2, workshop-uri gratuite în materialeceramice diverse (argilă, terracotta, porţelan, faianţă) şi cursuride roata olarului. Deschiderea oficială a expoziţiei în prezenţacuratorului, criticului de artă Marius Tiţa, a ceramistei ManaBucur preşedinta UAP România filiala Târgu Mureş, a manage-rului proiectului Daniel Romeo Todea preşedintele AsociaţieiArtiştilor Plastici Alma Mater Castrum Sex Sighişoara, a oficiali-

tăţilor locale, a invitaţilor şi a publicului vizitator va avea loc îndata de 15 iulie 2015, la ora 17, în Galeria de Artă Contempo-rană Turnul Fierarilor. Publicul sighişorean şi turiştii vor puteavizita expoziţia în perioada 15 - 22 iulie între orele 10-18 cândvor putea admira lucrările realizate în cadrul taberei interna-ţionale de ceramică.

Anca Maria Radu

Sighişoreanca Veronica invitatăsă-şi cunoască donatorul

Veronica, sighişoreanca în vârstă de 11 ani, a fost diagnosticatăla vârsta de 9 ani cu sindromul mielodisplazic iar în septembrie2014 i-a fost realizat transplantul de celule stem, care i-a oferitşansa la viaţă. Atunci întreaga comunitate sighişoreană i-a fostalături Veronicăi.

Acum, la doi ani de la respectiva intervenţie sighişoreanca noas-tră a primit invitaţia de a se întâlni cu donatorul său în 17 sep-tembrie când la Birkenfeled Germania vor fi sărbătoriţi cei 30de ani ai fundaţiei Stefan-Morsch cu ajutorul căreia Veronicăi i-a fost realizată intervenţia. Părinţii Veronicăi au declarat că vorfi prezenţi la întâlnire şi că îşi exprimă mulţumirea către comu-nitatea sighişoreană, fundaţia germană şi medicii care au aju-tat-o pe Veronica.

Anca Maria Radu

IMOBILIARE CASE

VÂND vilă P+1, ultracentral Sighişoara str. H.Teculescu nr. 23 supr. utilă 291 mp, pod man-sardabil 208 mp., supr. teren 665 mp formatădin 4 apart. individuale, intrări separate + 2ap. ca anexe cu utilităţi, gaz, electricitate,contorizate separat, în total 10 camere, 4 bu-cătării, 4 băi, cramă, pretabilă pensiune, bi-rouri, clinică şi spaţiu comercial stradal laparter. Teren şi casă proprietate privată sin-gur curte unic proprietar. Preţ 135000 euro.Tel.: 0722-399178. VÂND casă în Boiu cu 3 camere, bucătărie,cămară curte şi grădină 500 mp., şopru şigrajd. Casa are toate utilităţile şi încălzirecentrală. Schimb cu apartament. tel.: 0747-368884 şi 0747-705689.VÂND casă complet mobilată, compusă din 3camere, bucătărie, baie, C.T., garaj, gradinăsuprafaţă totală 1300 mp, în Secuieni nr. 136.Tel. 0720-982519 sau 0266-244811.VÂND casă în Albeşti, str. Gării, cu 3 camere, 2băi, living, bucătărie, pivniţă, construită în2007, teren 35 de arii. Preţ 65000 Euro. Tel:0762-610412.VÂND casă în Apold, suprafaţă utilă 200 mp+teren 1000 mp, 5 camere, bucătărie, 2 băi, te-rasă, bazin de înot, garaj, curte şi grădină. Casaeste amplasată în zonă liniştită, fiind construităla standarde germane. Tel: 0265-713115.VÂND casă în Sighişoara str. Moţilor nr.4,compusă din 2 camere, bucătărie, pivniţă şianexe. Tel.: 0752-507872 sau 0745-321252.VÂND casă, curte mare, singur în curte, cuacces auto, zona liniştită, termoizolată, CT,termopane, gresie, faianţă, parchet, 2 camere,bucătărie spaţioasă, instalaţii electrice noi, că-mară, pod mansardabil, beci. Preţ 48000 Euroneg. Accept Prima casă. Tel.: 0726-204496.VÂND casă în cetate (zona Piaţa Cetăţii), su-prafaţă 100 mp, pod şi pivniţă, două băi, în-călzire centrală. Tel: 0748-248564. VÂND casă cu 3 camere, baie, bucătărie, ve-randă, curte 400 mp, anexe, singur pe curte,str. Podei nr. 5. Preţ 40000 de euro, negocia-bil. Tel: 0749-689878.VÂND casă cu 2 camere, bucătărie spaţioasă,electrică nouă, pivniţă, baie, gresie, faianţă,pe str. 1 Dec. 1918 nr 27. Tel: 0265-778366sau 0747-797046 prin sms.VÂND casă în Albeşti, strada Nouă, numărul24, 3 camere, bucătărie, pivniță. Tel. 0747-673073.VÂND casă cu 4 camere, 2 bucătării, 2 băi,curte, garaj, grădină. Tel. 0265-778339 sau0365-731128.VÂND casă în Albeşti (centru), cu 5 camere,din care 40 mp spaţiu comercial, 2 bai, că-mară, C T, canalizare, instalaţie electricănouă, atelier 380V, şură, teren 17 arii, fântânăîn curte şi 17 arii livadă. Tel. 0747-276415.VÂND casă în Albeşti compusă din 4 camere,1 bucătărie, teren 10 ari, curte, grădină 10ari, str. Lungă nr. 126. Tel: 0751-385776.VÂND casă cu 2 camere, 300 mp, situată pestr. George Coşbuc, centru, parchet, gresie,grădină, CT, singur pe curte, cu toate utilită-ţile sau la schimb. Preţ negociabil. Tel: 0741-044323.VÂND apartament cu 3 camere la casă, cen-tral, 2 pe curte, liber, utilităţi separate, gea-muri termopan, C T, gresie, faianţă, parchet.Preţ negociabil. Tel: 0762-696313, 0762-696244 sau 0265-775137.VÂND casă în Sighişoara, pe str. Decebal nr.14 A, cu 2 camere, 2 bucătării, 2 băi, CT, piv-niţă, pod, singur pe curte, teren 140 mp. Preţnegociabil. Tel: 0766-206600.VÂND casă compusă din 3 camere, bucătărie,baie, hol, cămară, pivniţă, garaj, curte, CT sauschimb cu apartament cu 2 camere+dife-renţă. Tel: 0740-031107 sau 0752-957888.

APARTAMENTE 4 CAMERE

VÂND apartament cu 4 camere, cf. I, parter, zonaDumbravei. Preţ: 45000 euro. Tel.: 0744-751756.

APARTAMENTE 3 CAMERE

VÂND apartament 3 camere în Bărăgan, cf. I,parter suprafaţă 67 mp., CT, termopane, piv-niţă. Preţ 35000 euro. Tel.: 0763-216639.VÂND apartament 3 camere la casă particu-lară, complet renovat, 125 mp, , zonă ultra-centrală, două băi, pod, magazie, pivniţă,parte pod mansardă 25 mp, preţ 58000 euroneg. Tel: 0745-033709.VÂND apartament cu 3 camere, zona Bără-gan, et. 4, str., Lalelelor, cu CT, parchet, gea-muri termopan, uşi schimbate. Preţnegociabil. Tel: 0771-755073. VÂND apartament pe strada Ilarie Chendi. lacurte, 3 familii, intrări separate, cu 3 camere,bucătărie, baie, cămară, hol, pivniţă, viţă devie în curte sau schimb cu apartament cu 2camere în Bărăgan. Tel: 0755-770901.VÂND apartament cu 3 camere, pe str. Plopi-lor 39, ap. 31, et. 8, conf. I, complet finisat.Preţ 39000 de euro, negociabil. Tel: 0745-245733.VÂND apartament cu 3 camere, cf. I, în Bără-gan, mobilat, termopane, izolat termic, CT,parchet, boxă+garaj. Preţ negociabil. Tel:0744-554552.VÂND apartament cu 3 camere, et. 1, cf. I, ter-mopane, CT, izolat, parchet laminat, în Bără-gan. Preţ 37900 euro. Tel: 0724-342699.

APARTAMENTE 2 CAMERE

VÂND apartament cu 2 camere, fără îmbună-tăţiri, bloc cărămidă, str. M. Viteazu nr. 60.Tel: 0748-232193.VÂND apartament cu 2 camere, et. II, cf. I,mobilat + garaj, vizavi de Rompetrol, bloculcu mansarde. Preţ 40000 de euro, negociabil.Tel: 0740-807538.

GARSONIERE

VÂND apartament cu 1 cameră, pe str. M. Vi-teazul, et. 1, izolat, CT, balcon închis. Tel:0755-016190.VÂND garsonieră, str. Gării, et. IV, renovatărecent, izolată termic, CT, balcon închis, par-chet laminat, gresie, faianţă, preţ negociabil.Tel: 0767-317832.VÂND garsonieră, în zona centrală, str. HoreaTeculescu nr. 19, cu CT, apă, canalizare, baiecu duş. Tel: 0742-771585.

IMOBILIARE DIVERSE

VÂND teren intravilan, 3724 mp, Albeşti,Calea Baraţilor, zona industrială, există o partecu fundaţie de beton, front stradal, utilităţiaproape, 27 euro/mp, neg. Tel. 0748-297301.ÎNCHIRIEZ apartament la casă cu curte, 1bucătărie, 1 baie, 2 camere la parter şi la de-misol 2 camere, complet renovate + spaţiucomercial. Posibil şi în rate. Tel: 0771-308861sau 0034-637288076.VÂND teren intravilan în Albeşti str. Podului.Tel.: 0745-310122. VÂND parcele teren construcţie, situate încartierul Venchi. Tel: 0724-292419.VÂND 6.000 mp teren situat la ieşire din Si-ghişoara spre Mediaş, la cca 400 metri de in-tersecţia cu sens giratoriu Târgu-Mureş,Sighişoara şi Mediaş. Zonă superbă pentruhotel, pensiune, showroom auto, spaţii deproducţie, etc. Utilităţi aproape. Preţ 15 euro/mp, negociabil. Tel.: 0748-297301.ÎNCHIRIEZ garsonieră, zona bărăgan, mobi-lată, preţ 100 de euro. Tel. 0752-962991.

ÎNCHIRIEZ în vederea cumpărării aparta-ment la casă, central, situat în Albeşti. Preţnegociabil. Tel: 0742-084610.VÂND casă de vacanţă şi teren situat pe ValeaDracului, 2260 mp, are fântână, curent elec-tric. Posibilitate instalare CATV şi internet.Tel: 0746-724084 sau 0034-637288076.ÎNCHIRIEZ garsonieră, confort II, zona sta-dion, chirie 200 lei. Tel. 0771-045613.SCHIMB garsonieră cu apartament cu 2 ca-mere, în zona Bărăgan, rog seriozitate. Tel:0743-008861.VÂND teren 17 ari în Albeşti, strada Poduluinr. 17, loc perfect pentru casă. Tel. 0752-758471.ÎNCHIRIEZ 1 cameră pt. persoane de sex fe-minin cu serviciu, intrare separată, cu toatefacilitățile, tv cablu, unelte zidărie plus gră-dină 350 mp pt. cultivat legume şi 10 saciBaumit proaspăt. Tel: 0265-775361.ÎNCHIRIEZ o cameră, bucătărie, pivniţă, gră-dină, chirie 650 lei. Tel: 0771-045613.VÂND garaj în Bărăgan, lângă calea ferată.Tel: 0747-276415.VÂND teren în Albeşti, zona Livezi, 2500 mp,utilităţi la stradă. Tel: 0748-076026.ÎNCHIRIEZ apartament în zona Plopilor. Tel:0755-872723.ÎNCHIRIEZ spaţiu comercial situat central înSighişoara. Tel: 0766-769573.ÎNCHIRIEZ garsonieră la casa, str. Gh. Lazăr,mobilată complet şi utilată. Tel: 0751-774817.

VÂNZĂRI DIVERSE

VÂND calculator procesor Intel Core2DuoE4500, HDD 160Gb placa video Gigabyte NVi-dia GeForce 8600GT (512 Mb RAM), DVDWR,4 Gb RAM DDR2, tastatură, mouse şi moni-tor. Preţ 850 lei negociabil. Tel.: 0742-075065.VÂND laptop Asus G1S, Intel Core 2 DuoT7500 (2.20 GHz) 4 Gb RAM, 160GB HDD,NVidia GeForce 8600M GT, 15.4". Preţ 850 lei.Tel.: 0744-231999.VÂND foto Nikon, negru 16 Mp, cu husă, 6 acu-mulatori şi două încărcătoare ptr. acumulatori,la preţul de 250 de lei neg. Tel.: 0745-303038.VÂND bicicletă Mountain Bike pentru copii.Preţ 350 lei Tel.: 0751-975410.VÂND calculator Lenovo M58, procesor IntelCore2Duo E8400, HDD 160Gb placa video in-tegrată, 4 Gb RAM DDR3, tastatură şi mouseUSB. Preţ 550 lei. Tel.: 0743-177321.VÂND laptop Acer Aspire diagonala 15.6, pro-cesor i5, 4 Gb RAM, HDD 320 Gb, cu placăvideo dedicată. Preţ 1200 lei. Tel.: 0752-599375.VÂND videocameră Sony VX 2100 şi accesorii.Preţ 1500 lei. Tel.: 0744-231999.VÂND computer AMD Athlon64, Procesor3000+, 1.8 GHz, 2.5 Gb RAM, HDD 80 Gb,DVD-RW, TV-Tuner - 250 lei şi Leptop Lenovocu procesor Intel Celeron, CPU 550, 2.00GHz, 1 Gb RAM, 64 bit operating sistem,HDD 150 Gb, Husa transport tip servietă -350 lei (negociabil). Tel.: 0747-070265.VÂND pian mare, negru, marca GebruderHansmann, din anul 1877, interior din cupru,acordat, în stare excelentă. Preţ 4500 de lei,negociabil. Tel: 0741-927433.VÂND cizme îmblănite lungi, peste genunchi,numărul 36, din Germania. Tel. 0751-692416. VÂND mobilă stil veche, 6 piese, canapea,masă ovală, 4 fotolii, preţ negociabil. Tel:0745-465121.VÂND banc de lucru, 1 cărucior şi 1 pătuţpentru copii, 1 maşină de cusut electrică. Tel:0746-684793.VÂND bufet de bucătărie din lemn masiv, gră-tar cu roţi pentru grădină, suport pentru în-călţăminte. Tel: 0265-775810.VÂND canapea extensibilă, în stare perfectă.Tel: 0741-185508 sau 0265-775499.VÂND canapea neextensibilă pentru sufrage-rie, în stare foarte bună. Tel: 0748-933861.

VÂND cazan pt. fiert rachiu, cu capacitate 160

l, din cupru alămit. Preţ negociabil. Tel: 0265-

776422 sau 0755-746803.

VÂND aparat foto digital, marca Canon. Tel:

0745-693480

VÂND congelator compus din 4 sertare. Tel:

0745-693480

VÂND combină frigorifică, masă extensibilă

cu 6 scaune, colţar de sufragerie extensibil,

în stare foarte bună, maşină de cusut Ileana,

în stare foarte bună. Tel: 0265-771176 sau

0743-598104.

VÂND jantă + cauciuc mixt (Dacia 1307), preţ

250 lei; luneta auto (model Dacia 1300), preţ

100 lei, geam lateral (Dacia 1300), preţ 50 lei;

parbriz auto (Dacia 1300), preţ 100 lei. Navete

1/12 + sticle 1/1 ptr. apă minerala. Preţ 15

lei/naveta. Navete 1/20 sau 1/24 simple fără

sticle. Preţ 4 lei. Rafturi metalice. Preţ 100

lei, neg., aparat sifon „Carbonic” 1500 lei, co-

piator SHARP 2027, preţ 650 RON, copiator

SHARP 7800, preţ 350 lei, convector „FEG”,

180 mc racord la coş, 350 lei, manometre.

Tel.: 0721-254195 sau 0765-156653.

AUTO-MOTO

VÂND Dacia papuc din 2006. preţ 1500 euro.

Tel.: 0744-783058.

VÂND motoretă First Bike nouă, 450 km,

echipată cu portbagaj pentru transport pizza,

congelator monocorp 80 litri, cărucior cu

două roţi. Tel: 0265-773074.

VÂND piese auto VW Golf 3, din dezmem-

brări. Tel: 0755-626685.

VÂND motocicletă Jupiter. Tel: 0747-276415.

VÂND autoturism Lada 1200 albă; vând auto-

turism Opel Record 2000, culoare galbenă,

eventual pentru programul RABLA, coame

mari pt. acoperiş, plăci mozaic dimensiuni

25/25, 12 mp. Tel: 0265-772766.

DIVERSE

SPĂLĂM canapele şi fotolii, colţare, covoare

şi mochete la domiciliul clientului. Info şi

programări la tel: 0757-017829.

EXECUT masaj de relaxare, la domiciliul be-

neficiarului. Tel: 0743-758512.

CAUT de lucru în Sighişoara ca distribuitor

de pliante publicitare, promoţii, facturi sau

ca paznic de noapte, portar, muncitor necali-

ficat. Tel: 0756-671969.

CĂUTĂM casieri pentru Staţiile Petrom. Do-

ritorii se vor adresa la STAŢIA PETROM vizavi

de vase emailate cu CV între orele 11.00 -

15.00 de luni până vineri. Tel: 0745-767612.

POSED colecţia Magazin Istoric, anii 1968-

1977 inclusiv, toată colecţia. Doritorii de is-

torie mă pot căuta. Tel: 0751-692416.

MATRIMONIALE

DORESC să cunosc o doamnă sau domni-

şoară, vârsta 54-60 de ani, pentru prietenie

sau eventual căsătorie, din zona Sighişoara.

Tel: 0756-925517.

8 JSR - săptămâna 22.06.2016 - 28.06.2016 MICA PUBLICITATE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

MICA

PUBLICITATE

Anunţurile de mică publicitate sunt publicate GRATUIT şi online la adresa:www.redactiajsr.wordpress.com/

„Cultură şi educaţie pentru mici şi mari”

Librăria “Horia Teculescu”- cărţi diverse- papetărie- birotică - imprimate tipizate - jocuri şi jucării educativeStr. O. Goga nr. 11 - în spatele Colegiului Naţional “Mircea Eliade”

HYPERION* cărţi* papetărie* jucării

Str. 1 Decembrie 1918tel/fax: 0265 77 20 44

COLIMAR

vă aşteaptă cu o gamăvariată de produse la

preţuri accesibile!Sighişoara, str. H. Teculescu nr. 58

9 JSR - săptămâna 22.06.2016 - 28.06.2016 PUBLICITATE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

S.C. KERMET S.R.L. SIGHIŞOARAFirmă producătoare de porţi, garduri, copertine,balustrade şi alte elemente din fier forjat. Toateprodusele sunt lucrate manual. Pentru informaţii şi comenzi vă rugăm să sunaţi

la numărul de telefon: 0744 783 058.

www.kermetsighisoara.wordpress.com

Magazinul TELESON vă oferă o gamă variată de produse: componente PC, periferice, baterii, cabluri,

electronice şi elecrocasnice la cele mai mici preţuri. Vă aşteptăm la magazinul TELESON, str. M. Viteazu nr. 40.

NOUXEROX - FAX - SCANARE DOCUMENTE- IMPRIMARE ALB/NEGRU ŞI COLOR

Cât de periculos e statul lacalculator. La ce te expui

dacă nu respecţi aceste reguli

Majoritatea meseriilor din zona creaţiei te ţin în faţa calculato-rului ore întregi, lucru care poate conduce la anumite problemede sănătate care apar pe termen lung, susţin medicii. Cei carestau multe ore în faţa calculatorului trebuie să respecte anumitereguli care să prevină apariţia unor probleme de sănătate grave,precum deformarea coloanei vertebrale, afectarea ochilor sauchiar irascibilitate, un prim sfat ar fi o pauză de mişcare la fiecareoră. De foarte multe ori, se stă la calculator cu trunchiul întorssau la o distanţă mult prea mare faţă de ecranul calculatorului.Aceste lucruri provoacă proiecţia anterioară a cefei, adică ne de-termină să aplecăm capul înainte, curbând exagerat coloana cer-vicală. De asemenea, dacă scaunul nu are braţe şi cotul nu are

pe ce să se sprijine, iar tastatura nu este în continuarea mâiniipot să apară dureri la nivelul coatelor, al umerilor sau al pum-nilor. Conform specialistului, toate aceste poziţii „vicioase” pot

aduce suferinţă la nivelul coloanei cervicale şi la nivelul coloaneilombare, dar şi ochilor şi chiar sistemului nervos.Iată câteva din regulile pe care trebuie să le respecte cei caremuncesc toată ziua la birou: - scaunul trebuie să aibă spătar înalt şi drept, dar şi braţe, pen-tru a avea pe ce să sprijinim coatele şi asta la nivelul de înălţimeal tastaturii;- distanţa faţă de desktop trebuie să fie la nivelul unei lungimide braţ. Este foarte important ca picioarele să se sprijine pe otreaptă, fie ea specială pentru acest lucru sau realizată, de exem-plu, din câteva topuri de hârtie.- Această poziţie de lucru trebuie întreruptă prin pauze succesive,la interval de 45-50 de minute, în care să încercăm să ne mişcămşi chiar să facem câteva exerciţii de întindere pentru coloana cer-vicală şi pentru cea lombară, precum şi pentru restabilirea cir-culaţiei optime la nivelul picioarelor, mişcări de pedalare şi derotaţie la nivelul gleznelor, scuturări uşoare.

Ionela Costea

O vară în siguranţă pentrucopiii dumneavoastră!

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş şi Centrul Român Pen-tru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual - Focus vă recomandă săalocaţi 2 minute pentru siguranţa celor mici în perioada estivalăşi nu numai, trecând în revistă următoarele sfaturi:- Asiguraţi-vă că ştiu să îşi spună numele complet, adresa şi nu-mărul de telefon. - Asiguraţi-vă că ştiu să folosească telefonul. Asiguraţi-vă că ştiuce sa facă în caz de urgenţă şi că ştiu să vă găsească folosind te-lefonul mobil.- Este indicat ca cel mic să poată suna/merge la un vecin de în-credere în cazul în care îi este frică, se simte ameninţat sau areo urgenţă.- Învăţaţi copilul să ţină uşa casei închisă, sa nu o deschidă sausa vorbească cu necunoscuţi care sună la uşă, în timp ce suntsinguri acasă.- Asiguraţi-vă că nu va spune niciunei persoane care sună la te-lefon că este singur acasă.- Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi la Mall-uri, cinematografe,parcuri de distracţie, spaţii de joacă sau parcuri – acestea nusunt locuri în care copiii dumneavoastră sunt în siguranţă.

- Stabiliţi împreună cu copilul în ce condiţii are voie să urce înmaşini cu alte persoane, cunoscute sau nu.- Învăţaţi copiii să nu se apropie atunci când sunt singuri de la-curi, râuri, canale, piscine sau orice altă sursă de apă.- Alegeţi-vă bonele cu grijă. Cereţi în prealabil referinţe de laprieteni, membrii ai familiei, vecini de încredere. Observaţi cuminteracţionează şi comunică cu copilul şi întrebaţi-vă copilul cepărere are despre bonă.- Verificaţi taberele de vacanţă sau alte programe de vară înaintede a vă înscrie copilul. Asiguraţi-vă ca un adult îi va însoţi per-manent şi informaţi-vă cu privire la activităţile şi excursiile pecare le vor face.Ascultaţi ceea ce va spun copiii şi comunicaţi cât mai mult cu ei.Copiii sunt cei care vă vor spune dacă totul este în regulă saunu. Învăţaţi copiii să recunoască situaţiile periculoase sau de-ranjante şi repetaţi cu ei modalităţi de ieşire din astfel de situaţii.Trebuie să ştie că pot spune daca ceva/cineva le provoacă frică,confuzie,Atunci când sunteţi în vacanţă împreună cu copilul, nu uitaţi:- Nu lăsaţi copilul să se joace nesupravegheat mai ales în zoneleaglomerate.- Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumnea-voastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă.- Nu-l trimiteţi singur la cumpărături mai ales în locuri pe carenu le cunoaşte.

- Asiguraţi-vă că ştie numele, adresa, numărul de telefon al pă-rinţilor şi numele hotelului în care stă. - Învăţaţi-l că, în cazul în care se pierde, nu trebuie sa încercesingur să-şi caute părinţii. - Daca s-a pierdut, învăţaţi-l să apeleze la un poliţist, salvamar, ovânzătoare sau un adult însoţit de un copil. - În caz de dispariţie sunaţi imediat la Poliţie - 112 şi/sau FOCUS116 000. - Asiguraţi-vă ca va spune întotdeauna NU persoanelor care, subdiferite pretexte, îi cer să-l însoţească.Când anunţaţi dispariţia, daţi cât mai multe detalii despre copil:data naşterii, înălţimea, greutatea, semne particulare, cum era îm-brăcat în ziua dispariţiei, la ce nume răspunde.

Anca Maria Radu

Atenţie de unde vă procuraţi biletele de vacanţă

ANPC recomandă tuturor celor care urmează să achiziţioneze pachetede servicii turistice de la agenţiile de turism din România, să solicite in-formaţii complete despre pachetele de servicii ce urmează a fi contrac-tate. Şi asta pentru că, în urma controalelor efectuate s-au identificatmai multe nerespectări ale legii. În acest sens vi se recomandă să soli-citaţi operatorului economic să vă dea în scris informaţii complete des-pre întreg pachetul de servicii pe care doriţi să-l achiziţionaţi (localitateade destinaţie; ruta de parcurs; mijlocul de transport utilizat şi caracte-risticile acestuia; tipul unităţilor de cazare şi informaţii în legătură cuacestea; serviciile de masă oferite; durata programului, cu indicareadatei sosirii şi a plecării; informaţii generale privind regimul paşapoar-telor şi al vizelor, asigurări de sănătate; cuantum avans şi termen pentruachitarea restului de plată. Pentru tururi cu autocarul este importantsă ştiţi numărul minim de persoane necesar pentru realizarea progra-mului şi termenul limită pentru informarea turistului, în caz de anularea călătoriei. Fiţi precauţi dacă vi se oferă informaţii vagi sau incomplete!

În iulie se anunţă grevă generalăîn primării şi consilii judeţene

Angajaţii din administraţia publică locală vor declanşa protestele dindata de 5 iulie. Vor ajunge la grevă pe termen nelimitat, dacă revendi-

cările lor nu sunt soluţionate. Membrii Federaţiei Naţionale a Sindica-telor din Administraţie reclamă faptul că, în administraţia centrală, spredeosebire de cea locală salariile au crescut cu până la 70%.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a notificat Minis-terul Muncii privind declanşarea conflictului de muncă şi a anunţat ca-lendarul protestelor. Astfel, va fi organizată o grevă generală de o orăîn 5 iulie, o grevă generală de o zi în 12 iulie şi grevă generală pe termennelimitat începând cu 19 iulie, dacă revendicările lor nu sunt soluţio-nate. Sindicaliştii spun că funcţionarii din administraţia locală „sunt şirămân - citez - cea mai slab plătită şi discriminată categoriede salariaţi din sistemul bugetar” şi cer creşterea salariilor cu 25%,acordarea normei de hrană, acolo unde resursele bugetare permit acest

lucru, dar şi vouchere de vacanţă. Sindicaliştii se plâng, totodată, că -până acum - Guvernul a tratat cu dezinteres problemele angajaţilordin administraţie.

Vara, alimentele ambalate în plastic pot deveni toxice

Odată cu venirea verii, medicii avertizează în legătură cu pe-ricolul pe care îl reprezintă modul de ambalare şi de comer-cializare a anumitor produse. Astfel, produsele alimentareîmpachetate în plastic sau apa îmbuteliată în sticle de plasticpot deveni toxice, susţin medicii de la Facultatea de Medicinădin Ankara. Chiar dacă produsele sunt ambalate ermetic, ne-având contact cu aerul, expunerea prelungită la ambalajelede plastic le poate face dăunătoare. Comercianţii îşi expunde multe ori marfa în faţa tarabei, acoperită sau nu de o um-brelă. Sub efectul razelor directe ale soarelui sau al tempera-turilor excesive, plasticul produce derivaţi toxici pentruorganism, care sunt consumaţi odată cu mâncarea sau cu apa,de aceea medicii ne recomanda ca pe timpul verii sa evitamprodusele ambalate în plastic.

Anca Maria Radu

NOU!!! Magazin Chinezesc situat pe str. Morii nr.14-18 angajează VÂNZĂTOARE, fete, cu vârsta cu-

prinsă între 18-45 de ani. Tel: 0762-599557.

10 JSR - săptămâna 22.06.2016 - 28.06.2016 UTILE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Câştigătorii concursului

Invitaţie la Hotel Cavaler SPA & Wellness

Câştigătorii vor decupa acest talon şi se vor prezenta la Recepţia Spa & Wellness din cadrul Hotelului Cavaler, cu acesta

şi cu Cartea de Identitate, în perioada: 04.07.2015 - 07.07.2016.

TALON DE MICĂ PUBLICITATE GRATUITĂ

Numele şi prenumele: ____________________________________Anunţ:___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Adresa, telefon: ________________________________________________________________________________________________Semnătura: ________________

anunţ nou anunţ modificat anunţ în continuare

Vă rugăm să completaţiuna din cele trei căsuţe.

JURNALUL SIGHIŞOARA REPORTER publică gratuit, pentru persoane fizice, pe bază de talon, anunţuri de mică publicitate. Depundeţi taloanelecompletate citeţ şi fără omisiuni (adresă, nume complet, număr telefon), în una din cutiile instalate la: Librăria Hyperion, S.C. TELESON S.R.L.(la casierie str. M. Viteazu nr. 40), chioşcul de ziare din Corneşti (vizavi de spital), magazinul Lotus (statia de autobuz stadion), prin poştă laadresa redacţiei str. Mihai Viteazu, nr. 40 sau prin e-mail pe adresa: [email protected], până cel târziu luni, ora 10.00.

Redacţia nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul anunţurilorpublicate de către solicitanţi. Nu se admit copii xerox.

956CONCURS2 INVITAŢII LA Hotel Cavaler Spa & Wellness

Hotel**** Cavalerşi Jurnalul Sighişoara Reporter

vă invită laSpa & Wellness

Nume.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Prenume............................................. Vârsta ............

Adresa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Telefon .........................................

956

956

Completaţi şi câştigaţi

În atenţia utilizatorilor serviciului Anunţuri de Mică Publicitate

al săptămânalului Jurnalul Sighişoara Reporter

Întrucât au intervenit unele schimbări la nivelul redacţiei Jurnalul Sighişoara Reporter şi pentrueficientizarea colaborării între publicaţia noastră şi utilizatorii serviciului Anunţuri de Mică Pu-blicitate al ziarului, rugăm pe toţi cei ce vor să publice anunţuri În Jurnalul Sighişoara reportersă ia la cunoştinţă şi să respecte prevederile Regulamentului de mai jos.Regulament pentru primirea şi publicarea anunţurilor de mică publicitate în JS Reporter:1. Anunţurile de mică publicitate (denumite în continuare anunţuri) se publică gratuit în paginileJurnalul Sighişoara Reporter DOAR pentru persoanele fizice. Anunţurile pentru oferirea de ser-vicii, angajări, vînzări, licitaţii, acord de mediu, etc. transmise de persoane juridice şi persoanelefizice autorizate (PFA) se tarifează în funcţie de suprafaţa ocupată şi sunt publicate în chenar se-parat. Anunţurile pentru pierderea de acte sau documente se tarifează pentru toţi utilizatorii.2. Pentru publicarea anunţurilor gratuite este necesară completarea Talonului de Mică PublicitateGratuită care se găseşte la pagina 10 a publicaţiei. 3. Talonul trebuie completat citeţ, fără omisiuni, în limita a 15 cuvinte şi depus la una din cutiileinstalate la Librăria Hyperion, chioşcul de ziare din Corneşti, de la fostul Stadion sau casieria Te-leson (M. Viteazu 40) până cel târziu luni, ora 10.00. Taloanele depuse după această oră vor fipublicate în în numărul din săptămâna următoare. 4. Utilizatorii mai pot trimite anunţuri la adresele de e-mail a publicaţiei ([email protected] ş[email protected]) care vor fi publicate în funcţie de spaţiul rămas. Prioritate au taloanele. 5. Utilizatorii care doresc ca anunţul lor să apară de mai multe ori, vor trebui să completeze ta-lonul în fiecare săptămână şi să bifeze pe talon căsuţa „anunţ în continuare”. În caz contrar, lareactualizarea paginii de mică publicitate, anunţul va fi eliminat. 6. Utilizatorii care transmit anunţurile prin e-mail vor trebui să reconfirme săptămânal pânâ lunila ora 10, dacă anunţul lor va fi publicat în continuare. În caz contrar, la reactualizarea paginiide mică publicitate, anunţul va fi eliminat. 7. Utilizatorii care au publicat anunţuri şi doresc să le modifice trebuie să bifeze pe talon căsuţa„anunţ modificat”. 8. Pentru anunţurile noi se va bifa căsuţa „anunţ nou”. 9. Redacţia nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul anunţurilor transmise de utilizatorisau pentru eventualele erori apărute la adresele de contact sau numere de telefon. 10. Redacţia îşi rezervă dreptul să nu publice anuţurile care nu respectă prevederile de mai sus,care au un conţinut necorespunzător sau care sunt scrise ilizibil.

REDACŢIA JSR

Completaţi şi câştigaţi

1 abonament pentru luna iulie 2016Nume.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Prenume............................................. Vârsta ............

Adresa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Telefon .........................................

956CONCURS

Regulament de participare la concursul „Invitaţie la Hotel Cavaler SPA & Wellness”

1. Completaţi cât mai citeţ talonul de participare la concurs cu numele şi adresa completă, aşacum apare în cartea de identitate.2. Depuneţi talonul la unul dintre punctele unde se colectează şi taloanele de mica publicitateale publicaţiei noastre.3. Câştigătorii (doi în fiecare săptămână) vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi şi vor fi anunţaţiîn numărul următor al Jurnalului Sighişoara Reporter.4. Câştigătorii vor decupa din ziar talonul cu numele şi adresa (în care trebuie să apară obliga-toriu şi perioada de valabilitate) şi se vor prezenta la „Recepţia SPA & Wellness din cadrulHotelului Cavaler” (str. Consiliul Europei nr. 6) cu aceasta şi cu cartea de identitate, doar înintervalul de timp precizat în talon (la rubrica valabil de la... până la...).5. Câştigătorii concursului obţin, concret, 1 (una) intrare gratuită pentru o persoană la„SPA & Wellness Hotel Cavaler”6. Atenţie! Câştigătorii trebuie să se prezinte la „SPA & Wellness Hotel Cavaler” în intervalulprecizat pe talon.7. Cei care nu utilizează talonul în intervalul de timp sus amintit nu-l mai pot utiliza ulterior.Nu se admit excepţii!8. Talonul, fiind nominal, nu poate fi transmis unei alte persoane. Prin urmare, vor beneficiade serviciile care fac obiectul concursului doar persoanele care au câştigat concursul în săptă-mâna respectivă.9. Câştigătorii beneficiază de serviciile care fac obiectul concursului o singură dată, în oricaredin zilele din perioada de valabilitate a unui talon câştigător, cu excepţia zilelor în care „SPA& Wellness Hotel Cavaler”este închis.10. Câştigătorii sunt de acord cu celelate reguli ale „SPA & Wellness Hotel Cavaler”. Alte de-talii se stabilesc de comun acord cu prestatorul. Redacţia JSR

Câştigătorul unui abonament

pentru 1 lună oferit de JSR:

D-na. Herlea MariaSighişoara, str. Dumbravei 16/14

Pentru ridicarea ziarului câştigătorul se va prezenta la sediul redacţiei JS Reporter,

str. M. Viteazu, nr. 40 (Magazin Teleson) miercuri, 6 iulie 2016, orele 09.00 - 15.00

Prognoza meteo pentru zonaSighişoara în săptămâna

22 - 28 iunie 2016

Miercuri 22 iunie: Cer acoperit, câteva furtuni, temperaturi cuprinse între 18°C şi 32°C

Joi 23 iunie: Cer mai mult senin, temperaturi cuprinse între 18°C şi 33°C Vineri 24 iunie: Cer acoperit, averse, temperaturi cuprinse între 19°C şi 32°C

Sâmbătă 25 iunie: Cer însorit, temperaturi cuprinse între 17°C şi 30°CDuminică 26 iunie: Cer variabil, temperaturi cuprinse între 16°C şi 31°C

Luni 27 iunie: Cer predominant noros, averse, temperaturi cuprinse între 16°C şi 30°C

Marţi 28 iunie: Cer parţial însorit, temperaturi cuprinse între 16°C şi 28°CNotă: Datele prezentate au caracter orientativ

1. Voica Liviu Sighişoara, str. Brădet, nr. 5

2. Buzaş Antonia Sighişoara, str. Crizantemelor, bl. 409/1

11 JSR - săptămâna 22.06.2016 - 28.06.2016 INFORMAŢII

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

RECOMANDĂRI TV DE WEEK-END HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL14:00 Telejurnal 14:30 Descălecaţi în Carpaţi15:00 Ora Regelui 16:10 Muzici şi tradiţii în Cişmigiu17:50 Toate pânzele sus18:50 TeleEnciclopedia19:45 Sport20:00 Telejurnal 21:10 Zori însângeraţi 23:00 Ochiul magic23:45 Charlot şi umbrela

06:00 Observator10:00 Chefi la cuţite13:00 Observator 14:00 Mireasă pentru fiul meu 16:00 Observator 17:00 Mireasă pentru fiul meu 19:00 Observator20:00 Minus 25 de grade22:30 Poftiţi pe la noi!02:00 Insula iubirii04:00 Observator

14:00 Telejurnal14:30 Descălecaţi în Carpaţi15:00 Politică şi delicateţuri16:10 Muzici şi tradiţii în Cişmigiu18:00 Lozul cel mare 18:35 Observatori la P.E.19:45 Sport20:00 Telejurnal21:10 Gala TIFF23:00 Garantat 100%00:15 Ei au luptat pentru patrie

06:00 Observator (emis. info.)09:00 Noile aventuri ale lui Babe11:00 Odiseea13:00 Observator14:00 Minus 25 de grade16:00 Chefi la cuţite 19:00 Observator20:00 Pinocchio22:00 Întâlnire cu Joe Black01:30 Odiseea 03:30 Pinocchio

08:45 În papuci de vedetă10:00 Căsătoreşte-te cu mine12:30 Ştirile Kanal D13:15 Teleshopping 13:45 Roata Norocului16:00 Te vreau lângă mine 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D20:00 Asta-i România!21:30 Sabbagh in acţiune22:30 În pielea altuia

10:30 Jurnalul STV Junior11:00 Focus Magazin 12:00 60 de minute13:00 Killer Karaoke14:00 Focus 1416:00 Totul se plăteşte 18:00 Focus 19:30 Cireaşa de pe tort20:30 Trădaţi în dragoste22:30 1723:30 Pană de curent

10:00 Căsătoreşte-te cu mine 12:30 Ştirile Kanal D13:15 Teleshopping (promo)13:45 Testul de rezistenţă15:00 În pielea altuia 17:00 Asta-i România! 19:00 Ştirile Kanal D 20:00 Se strigă darul 22:00 Ochii din umbră00:00 Puzzle mortal 402:00 Ştirile Kanal D

09:20 Teleshopping10:00 Mama mea găteşte mai bine11:00 Mama mea găteşte mai bine12:00 Mama mea găteşte mai bine13:00 Mama mea găteşte mai bine16:00 Grăbeşte-te încet! 18:00 Focus 19:30 Cireaşa de pe tort20:30 Schimb de mame22:30 Minotaur00:30 17

07:00 Ştirile Pro TV10:05 Arena bucătarilor10:35 Strălucire 12:45 O iubire perfectă14:45 Scăpaţi-mă de mama16:45 Trucurile pasiunii 19:00 Ştirile Pro TV20:45 Las Fierbinţi21:45 Fotbal UEFA00:00 Toată România vede..01:00 Las Fierbinţi

04:00 Tenis: Circuitul ATP06:00 Snooker07:30 Raliuri09:30 Tenis: Circuitul ATP11:00 Caiac-Canoe13:00 Snooker14:00 Tenis: Circuitul ATP16:00 Tenis: Circuitul ATP19:00 C.M. de Turisme20:30 Scrimă 22:15 Călărie

07:00 Ştirile Pro TV10:05 Ce spun românii11:15 Trucurile pasiunii13:15 Apropo TV14:30 Cavalerii Mesei Rotunde17:15 Robosapiens 19:00 Ştirile Pro TV20:45 Las Fierbinţi 21:45 Fotbal UEFA00:00 Toată România vede..01:00 Apropo TV

04:00 Tenis: Circuitul ATP06:30 C.M. de Turisme08:00 Snooker09:40 Tenis: Circuitul ATP 11:00 Caiac-Canoe12:40 Tenis: Circuitul ATP14:00 Caiac-Canoe16:00 C.M. de Turisme19:00 Snooker20:00 Ciclism22:00 Snooker

KANAL DTVR 1 PRO TV

PRIMA TVANTENA 1 EUROSPORT

KANAL DTVR 1 PRO TV

PRIMA TVANTENA 1 EUROSPORT

dum

inic

ă 2

6 i

unie

20

16

sâm

tă 2

5 i

unie

20

16

Berbec - Eşti preocupat de cariera profesională şi de imaginea ta în ochiicelorlalţi la începtul acestei săptămâni. Fii prudent în relaţiile cu şefii, pentrucă unii vor încerca să te încurce prin întrebări-capcană. Însă prin situaţiile ivitevei putea soluţiona conflicte vechi. Taur - Săptămâna debutează cu aspecte legate de banii şi bunurile comunecu partenerul de viaţă, rudele sau colaboratorii. Este un bun prilej de a achitadatorii şi de a face planuri pentru noi investiţii. Gemeni - Chestiunile băneşti şi moştenirile sunt în atenţia ta în primele zileale săptămânii. Achită datorii, informează-te cu privire la sporirea economiilorsau discută cu cei apropiaţi despre posibilităţi noi de câştig. Rac - Începutul săptămânii este destul de tensionat în plan profesional. Re-laţiile parteneriale sunt în prim plan, lucrul în echipă este la ordinea zilelor,dar se pare că îţi este dificil să te concetrezi pe ceea ce ai de făcut. Leu - Primele zile ale săptămânii aduc multă forfotă în segmentul muncii, deaceea fii prudent şi ocup-te serios de sarcinile tale de lucru. Relaţiile colegialesunt tensionate şi puţin probabil să primeşti sprijin de la alţii Fecioară - Relaţiile cu cei dragi te solicită mult, însă sunt zile bune la începutulsăptămânii pentru a lămuri chestiuni vechi şi pentru a pune la punct planurinoi fie pentru distracţii, fie pentru activităţi comune de genul hobby. Balanţă - Activităţile domestice şi relaţiile cu membrii familiei sunt preocu-pările importante de la începutul acestei săptămâni. Ambianţa familială estedestul de tensionată, dar cu farmecul tău nativ poţi restabili armonia. Scorpion - Eşti vorbăreţ la începutul săptămânii, ceea ce spui este important,astfel că se vor aduna mulţi în preajma ta. Totuşi ar fi bine să vorbeşti direct,la obiect şi mai ales oferă sfaturi numai la cererea expresă a celorlalţi. Săgetător - Strălucirea pe care o emani va atrage în preajma ta admiratori,dar şi personaje curioase, care până la urmă îţi vor pune beţe în roate dacăle acorzi prea multă încredere. Capricorn - Eşti gânditor şi destul de retras la începutul săptămânii. Contro-lează-ţi atitudinea, pentru că astfel relaţiile cu ceilalţi se vor desfăşura anostşi în detrimental tău. Sănătatea rămâne vizată, putând interveni consultaţii,analize medicale sau intervenţii chirurgicale. Vărsător - Săptămâna debutează cu stări interioare controversate, astfel căreacţiile tale vizavi de ceilalţi şi de evenimentele în care eşti implicat sunt pemăsură. Ocupă-te de treburi uşoare, iar la nevoie cere sprijinul celor dragi. Peşti - Eşti înconjurat de prieteni în primele zile ale săptămânii, care te vorajuta să descâlceşti iţele din segmentul profesional. Totuşi, unii sunt nesincerişi vor doar să epateze în faţa ta.

Ispasul şi Ziua Eroilor, sărbătorite la Şcoala

Gimnazială din VînătoriÎn fiecare an comemorăm eroii căzuţi în război, de Ziua ÎnălţăriiDomnului, la 40 de zile după Sfintele Paşti, aşa cum s-a decretatla 4 mai 1920. Această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatuluide la Versailles, unde ţările beligerante s-au obligat prin semna-rea tratatului la întreţinerea mormintelor ostaşilor îngropaţi peteritoriile statelor respective, precum şi a monumentelor come-morative de război dedicate acestora. Pierderile de vieţi ome-neşti din anii primei conflagraţii mondiale, nemaiîntâlnite pânăatunci, au fost enorme. România a pierdut aproape un milionde soldaţi şi civili. De aceea, pentru supravieţuitori s-a impus cao datorie morală comemorarea, în fiecare an, a celor care au pie-rit pe câmpurile de luptă. România a devenit prima ţară care îicomemorează în aceeaşi zi pe eroii străini şi pe cei români. În-treruptă în timpul comunismului, tradiţia comemorării eroilorcu prilejul Înălţării Domnului a fost reluată începând cu anul1995. Ziua Eroilor a fost proclamată sărbătoare naţională a po-porului român. Elevii Şcolii Gimnaziale „Petre N. Popescu” dincomuna Vînători au celebrat această zi plin de încărcătură emo-

ţională şi spirituală prin cântece, poezii şi depuneri de coroanela cele două monumente ale eroilor. La eveniment au participat:d-l primar Mihai Todoran, proaspătul ales în funcţie de primarMircea Augustin Felegean, membri distinşi al Consiliului Local,d-l Ionel Cuciureanu, fost director al şcolii, d-na director Lumi-niţa Tudosă. La biserica ortodoxă, după frumoasa slujbă ţinutăde către părintele Vasile Muntean, d-na prof. Jakab-Kovács Évaa ţinut un discurs prezentând importanţa istorică a acestei zile,amintindu-l printre eroii neamului căzuţi la Posada, Rovine, Va-slui, Războieni, Călugăreni, Şelimbăr, eroii care şi-au priedutviaţa pentru libertate, unitate şi apărarea Creştinătăţii din lupteleRăzboiului de Independenţă din 1877-1878, eroii din bătăliileRăzboilului pentru Întregirea Neamului din 1916-1918, eroiicelui De-al Doilea Război Mondial din 1941-1945, eroii care s-au jertfit pentru libertate şi credinţă în decembrie 1989, şi pesublocotenentul Petre N. Popescu, fost director al şcolii din Vî-nători, care a plecat cu ostaşii din sat pregătiţi de el însuşi, şi apierit împreună cu aceştia în bătălia de la Oarba de Mureş. Troiţalui Petre N. Popescu se află în curtea bisericii ortodoxe, unde s-a ţinut evenimentul şi unde s-au depus coroane de flori. Eleviiclaselor a III-a şi a IV-a, coordonaţi de înv. Maria Costea, înv.Florina Venczel, prof. înv. primar Ana-Maria Ungur şi prof. înv.primar Raluca Cătană au recitat poezii, aceştia fiind urmaţi deelevii claselor a V-a A şi a VIII-a A, coordonaţi de către prof. Jakab-Kovács Éva şi prof. Popa Noémi - Magdolna. Elevii au cântat

„Imnul eroilor”, „Foaie verde, foi de cimbru” şi „Doamne,ocroteşte-i pe români!”, trei cântece care ne amintesc că pil-dele de vitejie şi eroism ale înaintaşilor luminează întotdeaunagândurile şi faptele urmaşilor. „Cine uită, nu merită”, spuneamarele istoric Nicolae Iorga. De aceea trebuie ca în această zi săne amintim de cei care s-au dovedit a fi cei mai bravi apărătoriai neamului românesc şi ai interesului naţional, pentru care auadus jertfă, propriile lor vieţi.

Noemi Popa

Puţini români cu planuri de vacanţă

Doar o treime dintre români vor pleca în vacanţă în această vară,dintre care majoritatea pe litoralul românesc, relevă un sondaj.Întrebaţi dacă vor pleca în vacanţă/concediu în această vară,43,8% dintre cei intervievaţi au răspuns negativ, 32,1% au indicatcă vor pleca în vacanţă, 19,7% sunt nehotărâţi, în timp ce 4% nuştiu sau nu răspund. Din totalul celor 32,1% care au declarat căvor merge în concediu, 38,1% au ales ca destinaţie litoralul ro-mânesc, 23,6% au optat pentru petrecerea concediului în stră-inătate, în timp ce 21,2% s-au pronunţat în favoarea petreceriiconcediului de vară la rude sau prieteni. 19,2% dintre respon-denţi au susţinut că vor merge în concediu la munte în România,3,5% au optat pentru petrecerea concediului acasă, iar 1,2% pen-

tru alte variante decât cele indicate. 2,4% reprezintă non-răs-punsuri. Din totalul celor 23,6% care au optat pentru un con-

cediu în străinătate, 18,8% declară că vor alege ca destinaţie Bul-garia, 15% - Spania, 13,8% - Italia, 12,5% - Grecia şi 10% - Turcia.Urmează Croaţia şi Franţa, care au întrunit fiecare câte 7,5% dinopţiunile românilor, Anglia cu 3,8%, Germania cu 2,5%. Baha-mas, Belgia, Malta, Muntenegru, SUA, Ungaria au obţinut fiecarecâte 1,3% din preferinţele românilor care vor pleca în concediupeste hotare. În ceea ce priveşte bugetele dedicate concediilor,50,7% dintre respondenţi declară că au alocat între 1.000 şi3.000 de lei. 26,3% au la dispoziţie sub 1.000 de lei pentru va-canţă, în timp ce 10,3% dintre respondenţi susţin că au alocatesume între 3.000 şi 5.000 de lei. Bugete între 5.000 şi 10.000 delei au dedicat pentru concedii 1,8% dintre români, peste 10.000de lei 0,9%, în timp ce 10% dintre cei chestionaţi nu au ştiut saunu au răspuns la această întrebare.

Anca Maria Radu

Transilvania Book Festival în comuna Biertan

Festivalul transilvănean al cărţii se va desfăşura în perioada 8-11 septembrie în co-muna Biertan. Transilvania deţine o pleiadă bogată de autori, fie ei germani, ma-ghiari sau români şi potrivit organizatorilor festivalului această regiune a fost sursăde inspiraţie şi pentru scriitură de primă clasă din lumea anglo-saxonă.

Festivalul transilvănean al cărţii se va desfăşura la începutul lunii septembrie în Ri-chiş, Biertan şi Copşa Mare comunităţi ce au inspirat şi continuă să inspire literaturăde bună calitate. Obiectivul principal al acestui festival va fi în aceeaşi măsură săaducă autorii în fata unui nou public şi să prezinte frumuseţea acestei regiuni carele-a format opera.

Fotbaliştii sighişoreni au obţinut bronzul

Medalie de bronz pentru fotbaliştii sighişoreni la Turneul final al Diviziei Naţionalede futsal. Sala Liceului cu Program Sportiv din Iaşi a găzduit în acest week-end tur-neul final al Campionatului de tineret la futsal, la care s-au calificat echipele clasatepe primele două locuri din cele două serii, respectiv CSMS Iaşi, Sănătatea Dărăbani,Futsal Klub Odorheiu Secuiesc şi ACS Pro Tineret Under 19 Sighişoara. Echipanoastră a câştigat locul 3, aducând acasă medalia de bronz. Fotbaliştii intră acumîn pauza competiţională.

Anca Maria Radu

12 JSR - săptămâna 22.06.2016 - 28.06.2016 LA ZI

Hotel Cavaler devine HILTONVrei să fii în echipa celui mai faimos

lanţ hotelier din lume?Aplică acum!

Trimite CV-ul tău împreună cu o fotografie la email:[email protected] sau la Recepţia Hotel Cavaler.

Drăgaica sau Sânzienelesărbătorită vineri

În ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, în Biserica Ortodoxăse serbează sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cu-noscută în popor şi cu denumirea de Drăgaica sau Sânziene.Această sărbătoare este una din cele cinci zile de pomenire pecare Biserica le-a închinat Sfântului Ioan Botezătorul. În ordineacinstirii, acesta urmează imediat Maicii Domnului, deoarece eleste socotit de însuşi Mântuitorul ,,cel mai mare dintre celnăscuţi din femeie”, adică cel mai însemnat prooroc al Ve-chiului Testament, care încheie şirul acestor personalităţi reli-gioase marcante iudaice, care au vorbit despre venireaMântuitorului, făcând legătura cu legea Noului Testament. Eleste cel care îl arată lumii pe Mântuitorul Hristos direct, zicând:„Iată mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” şi-l botează în Iordan, după ce mai întâi îi pregăteşte calea venirii.De aici şi denumirea sa de Înainte mergător şi Botezător al Mân-tuitorului Hristos. Dacă la ceilalţi sfinţi al Bisericii pomenimnumai de ziua morţii lor, socotită de fapt ca naştere pentru viaţaveşnică, Maicii Domnului şi Sfântului Ioan Botezătorul le po-menim şi ziua naşterii. Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Bo-

tezătorul are un temei biblic, pentru că evenimentul amintit esteconsemnat de Sfântul Evanghelist Luca cu amănunte în Evan-ghelia Sa. Naşterea aceasta a avut loc cu şase luni înainte de ceaa Domnului Iisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documen-tar în secolele IV-V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului.În popor, sărbătoarea se mai numeşte Drăgaica sau Sânziene şi,dacă în calendarele bisericeşti mai vechi această denumire nuapare, în schimb, în cele din ultimii ani, ea este menţionată cao completare sau explicare a numelui oficial al sărbătorii. Câtpriveşte denumirea, părerile specialiştilor şi cercetătorilor în do-meniul folclorului sunt împărţite. După unii, ea derivă dinSancta Diana care a dat Sandiana, apoi Sânziana. După alţii, eaderivă de la Sanctus dies Iohannis, adică ziua Sfântului Ioan devară. Pe de altă parte, sânziana este o plantă cu frunze lungi şiînguste, cu flori galbene, aurii şi plăcut mirositoare, care creşteîn această perioadă a anului pe câmpuri. Ea are şi culoare albă.Planta se mai numeşte în multe părţi din ţară drăgaică. Ca şi sân-zienele, drăgaica este numele acelor fiinţe sau zâne rele, răufă-cătoare numite şi iele, care ar lua minţile oamenilor şi mai alesale tinerilor. Pentru a scăpa de pedeapsa acestor zâne rele, ti-nerii, şi în special fetele, fac în ziua sărbătorii coroniţe din florilede sânziene socotite binefăcătoare, punându-le pe cap. Indife-rent însă de etimologii şi de sensuri, este vorba de două sărbă-tori distincte: cea a naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, de

origine pur creştină, suprapusă peste sărbătoarea precreştină,de origine păgână şi populară, îngăduită de biserică şi care, caşi Rusaliile, a dat numele popular al sărbătorii creştine. De easunt legate o serie de obiceiuri şi datini cu caracter păgân şiagrar, legate de fenomenul solstiţiului de vară. Sărbătoarea pă-gână a Sânzienelor nu a influenţat cu nimic pe cea creştină, înschimb aceasta a ajutat-o să supravieţuiască sub oblăduirea ei, fe-nomen întâlnit şi în alte sărbători religioase.

Ionela Costea

Se cere intrarea elevilor în vacanţă eşalonat

Patronii din turism îi cer ministrului Educaţiei să modificestructura anului şcolar: elevii să intre în vacanţă eşalonat.„Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT)este nemulţumită de structura actuală a anului şcolarşi cere ministrului Educaţiei ca elevii să intre în va-canţă eşalonat, pe judeţe sau regiuni, după modelulgerman, pentru a extinde astfel sezonul estival”, a de-clarat Alin Burcea, preşedintele ANAT. Extinderea sezonuluiestival din România, care este în prezent mult mai redus com-parativ cu staţiunile de la Mediterana, este o ţintă mai vechea agenţiilor de turism. „Este o problemă care trebuie re-zolvată, vrem să mergem la o întâlnire cu ministrulEducaţiei, din cauză că nu ne plac schimbările de va-canţă”, a spus Burcea, „Din cauză că se intră în vacanţăpe 25 iunie, şi nu pe 15 iunie, se pierd din clienţii pecare-i puteam trimite în vacanţă. Noi dorim vacanţe

eşalonate”, a completat el. ANAT propune ca o parte dintreelevi să termine anul şcolar pe 1 iunie, stimulând în acest felcreşterea rezervărilor pentru luna iunie, de obicei mai slabăpentru turismul românesc.

Anca Maria Radu

Atenţie la scăldatul în râul Târnava Mare!

Sighişorenii trebuie să fie atenţi la scăldatul în râul TârnavaMare pentru că odată cu zilele călduroase de vară au creat ostare de bucurie, copiii petrec timpul liber prin diverse acti-vităţi, drumeţii, sport precum şi altele. Ceea ce încântă copiiiîn această perioadă este totuşi scăldatul atât la ştranduri, pis-cine, lacuri, dar şi în râul Târnava Mare. Oamenii legii infor-mează că pe cursul râului Târnava Mare, în ultimii ani au fostexecutate diverse lucrări şi excavaţii ale pietrişului şi nisipu-lui, ceea ce a dus la formarea unor locuri foarte adânci, pu-nând în pericol viaţa oamenilor. Autorităţile adreseazărugămintea tuturor părinţilor de a-şi supraveghea permanentcopiii atunci când merg la scăldat în râul Târnava Mare, în-trucât această plăcere şi o clipă de neatenţie se poate trans-forma într-o tragedie.

Ionela Costea