Sirul autorilor este foarte mare,dar istoria literaturii retine numai doi mari poeti care au izbutit sa versifice Psaltirea aproape desavarsit ,Poetul polonez Jan Kochanowski(Psalterz Dawidow, 1579) si Mitropolitul Dosoftei(Psaltirea in versuri,1673),una dintre cele mai frumoase si originale poetizari ale Psalmilor.Mitropolitul Dosoftei(1624-1693) a folosit un text canonic slavonesc pe care l-a tradus in romaneste si apoi l-a versificat.A avut in paralel si si o versiune greceasca si alta in limba latina.Dupa o munca de 5 ani,a terminat poetizarea celor 150 de psalmi sub denumirea :Psaltire a svantului proroc David,pe care o tipareste la Uniew,in Polonia.

Dosoftei are ca model pe Ian Kochanowski, care tradusese Psaltirea în limba polonă. Traducerea Psaltirii i-a cerut

multă muncă, fiindcă o prelucrează cu ritmul, rima, metrica poeziei populare şi dă o culoare de specific naţional

temelor biblice. El foloseşte expresii ca: „descălecarea moşiei”, „urice”, „caftane”, „bucine din corn de bour”. Face

efortul de a adapta limba română la problemele limbajului poetic şi dovedeşte capacitatea limbii române pentru o

activitate literară. El face paşi importanţi pentru introducerea limbii române în oficierea cultului creştin ortodox.

Imaginile folosite creează o stare afectivă pentru receptarea mesajului religios: „Am mâncat pâine cu zgură/Şi

lacrimi în bătătură /De faţa mâniei Tale”, „în ce chip doreşte cerbul de fântână / Cându-I strânge setea de-1 arde-n

plămână /Sufletul meu, Doamne, aşa Te doreşte”.

Unii psalmi, în urma versificaţiei populare, au pătruns în colinde, în cântecele de stea, în dramele populare

ca Vicleemul. Pentru talentul său literar, el este considerat primul poet cult din literatura noastră.

Vieţile Sfinţilor cuprinde traduceri din greceşte şi sârbeşte ale unor legende hagiografice. în prima parte cuprinde

legende referitoare la Domnul Iisus, la Maica Domnului, la apostoli. De exemplu ne povesteşte felul în care

Domnul Iisus îşi imprimă chipul pe o năframă şi i-o trimite lui Avgar. Acesta se vindecă, închinându-se la icoana

Domnului. In partea a doua se cuprind legende ale martirilor şi asceţilor, având ca idee centrală ajutorul dat de

Domnul Iisus. Astfel, sfântul Tars este pus într-un sac cu vipere şi aruncat în mare. Este scos de îngeri şi merge pe

valuri. Sunt cuprinse legendele sfinţilor Alexie, Eustaţiu, a celor şapte coconi din Efes, a sfintei Tecla.

La versificarea Psalmilor, Dosoftei a apelat si a folosit mai multe izvoare, in pri mul rand ‘Septuaghinta’ in limba greaca, apoi ‘ Vulgata’in limba latina si ca izvor secundar-Psalterz Dawidow- a lui Kochanowski. Dosoftei a luat drept model textul ortodox, pe acesta cautand sa il amlifice dupa propria lui imaginatie.

Cercetarile atente demonstreaza profunda originalitate a versurilor lui dosoftei, precum si influenta exercitata asupra lui de versul oupular romanesc. Mai ales de cunoscuta balada ‘Miorita’ (Psalmul 46), legenda manastirii Argesului si de unele vechi cantece ciobanesti. Dupa cum spune Nicolae Iorga, ‘nu este nici o indoiala ca, in ce priveste redactarea versurilor sale, el nu a fost ajutat de nimeni ci sngur prin familiarizarea cu poporul, cu sufletul lui a ajuns a fi un rostitor al graiului romanesc’.Despre raspandirea Psalmilor versificati de Dosoftei si popularitatea lor vorbeste faptul ca multi dintre ei au devenit colinde sau cantece de stea. Chiar si in zlele noastre au fost culese colinde sau cantece de stea care reprezinta, de fapt, diferite variante ale psalmilor lui dosoftei.

O serie de cercetari recunosc talentul de versificator al lui Dosoftei.O inalta apreciere a talentului Mitropolitului o aflam la Nicolae Iorga, care spune ca :’Psaltirea in versuri se desface in doua parti : una, in care scriitorul nu vrea sa coboare ci-si insira solemn dupa datina celor invatati si alta, partea cea mai intinsa, in care el uita mandria volumelor rasfoite si se lasa furat de ritmul usor, saltaret, viu al cantecului popular. Aceasta din urma ramane una din partile cele mai trainice ale operei sale poetice’.

Alexandru Piru considera ca Dosoftei este un autor cu simtul auditiv dezvoltat :’unele din versurile sale ritmate in metrul lung de 10, 12, 13si chiar 14 silabe sunt cateodata stangace , dar nu greoaie.Dosoftei avea simtul ritmului si o mare spontaneitate in gasirea unor forme ritmice, variate si originale. Cele mai multe versuri sunt cele trohaice de 6 silabe :’Limbile sa salte / cu cantece nalte / Sa strige-n tarie / cu glas de bucurie’ (psalmul 46).Lexicul poetic si tonul general, characteristic unora din versurile lui Dosoftei, indica influenta clara a limbii populare asa cum este folosita ea, pitoreasca si dura, de catre vorbitorul popular in blesteme. Iata un exemplu din Psalmul 34 : ‘ Sa si schimonoseasca-n grea rusine / Carii pornesc raul spre mine / cu raceala sa se vartejeasca / Carii imi pizmesc, raul sa-i gasasca’.

‘Psaltirea in versuri ‘a lui Dosoftei are muzicalitatea ceruta de poezie. Aceasta muzicalitate poetica numai este reprodusa, ci pe de-a-ntregul creata. Cea mai plastica si mai exacta caracterizare a versului lui Dosoftei, din acest punct de vedere, a fost facuta de G. Calinescu : ‘Dar mai ales Dosoftei are acea curgere mieroasa a limbii, densitatea de lichid greu a frazei, materialitatea vorbei, care dau mireasma mahnirilor abstracte’. Dosoftei nu are numai meritul pionieratului, el reuseste sa creeze modele poetice durabile.

Rezumand, se poate afirma ca publicarea ‘Psaltirii in versuri ‘ constituie un eveniment cu totul exceptional in istoria literaturii romane. Astfel, s-a intreprins nu numai o incercare indrazneata de a apara credinta, dar s-a demonstrat si bogatia mijloacelor de exprimare ale limbii romane, s-a dovedit ca se poate scrie poezie si in aceasta limba, poate chiar mai frumos decat in alte limbi.

"Psaltirea" (1673) a fost ceruta, cautata pe un spatiu insemnat, obiect adesea al unor tranzactii, ori al transmiterilor prin testamente. A cunoscut o circulatie manuscrisa insemnata, in parte ori in intregime, pana catre secolul al XIX-lea, starnind chiar ambitii ce tinteau "ameliorarea" textului lui Dosoftei cum este cazul lui Cupcea Elizius. In intregime, "Psaltirea in versuri" o gasim in doua copii aflate azi la B.A.R. mssele nr. 543 si 133. Copistul codicelui nr. 543, care poate fi una si aceeasi persoana cu cel care a suportat financiar operatia, adica Neonil, Staret al Manastirilor Neamtul si Secul, declara ca a fost indrumat la lucru de asemanarea pe care a constatat-o intre unele colinde si cantece de stea (pe care le transcrie la sfarsit) si unele stiluri ale lui Dosoftei. "Dintru aceasta, luandu-mi pricina - zice el - am prescris toata "Psaltirea" si la sfarsit am alaturat si aceste cantari, numai pentru versul lor acel vechi

ce se obicinuia a se canta prin bisericile Molodaviei". Asemanarea identificata de chiar Neonil era chiar una reala. Cativa dintre psalmii lui Dosoftei - 46, 48, 94, si 96 cu deosebire - au iesit din pagina cartii si au intrat in oralitate (in forme usor modificate) devenind cantece de stea si colinde. ii culegea Anton Pann in 1830 ("versuri muzicesti ce sa canta la Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos si alte sarbatori ale omului"), vor figura apoi in toate cartile ce aduna productii de acest fel in ultima parte a veacului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Psalmii asezati pe muzica si cantati, intr-o vreme, la diferite praznice bisericesti, au fost introdusi de dascalii de pe vremuri in scolile din preajma bisericilor si astfel, prin copii, vechile imnuri de slava religioase au patruns mai departe in colindele de Craciun. Opera lui Dosoftei a avut insa o raspandire mai larga decat ne putem inchipui pana acum, chiar si in Ardeal. Intr-un manuscript copiat la Ibasfalau, in 1758, gasim alaturi de cantecele de stea inca doi psalmi, care lipsesc din colectia lui Anton Pann: al 46-lea "Domnul este tare, laudat si mare" si al 47-lea "La apa Vavilonului, acolo sezum si plansem".