sinteza cursului bazele contabilităţii

109
SINTEZA CURSULUI BAZELE CONTABILITĂŢII Introducere Schimbarile fundamentale produse în ultimul deceniu în mediul economico-social din tara noastra, necesitatea armonizarii legislatiei nationale, în vederea integrarii europene si nu în ultimul rând, procesul de globalizare economica, au generat reforma structurala radicala a sistemului contabil românesc. În acest context, care ridica probleme noi pentru specialisti din domeniul contabilitatii, printre factorii esentiali care contribuie la formare viitorilor economisti, se înscrie si predarea primelor notiuni de contabilitate. Astfel, raportata la nevoile actuale ale învatamântului economic universitar, disciplinaBazele contabilitatii prezinta într-o maniera adecvata notiunilor teoretice fundamentale de contabilitate, terminologia, modelele, principiile, regulile si conventiile contabile, în convergenta cu prevederile directivelor europene în domeniu si cu Standardele Internationale de Contabilitate. Scopul si obiectivele disciplinei Parcurgerea cursului Bazele contabilitatii permite studentilor formarea unei gândiri economice, orientata spre utilizarea resurselor întreprinderii, însusirea fundamentelor teoretice si metodologice ale contabilitatii, precum si însusirea deprinderilor practice privind logica si mecanismul înregistrarii în contabilitate a principalelor tranzactii, evenimente si operatiuni economico-financiare, generate de activitatile întreprinderii. Bibliografie I. OBLIGATORIE 1. Gheorghe Dumitru - Bazele contabilitatii într-o abordare nationala si internationala, Editura Muntenia, Constanta, 2003 2. Ministerul Finantelor Publice - Reglementari contabile pentru agentii economici, Editura Economica, 2002. 3. Legea contabilitatii nr. 82/1991 - republicata în 26.08.2002 II. FACULTATIVĂ 1. Caraiani C., Olimid L. - Bazele contabilitatii, Editura ASE, Bucuresti, 2002 2. Feleaga N., Malciu L., Bunea st. - Bazele contabilitatii, Editura Economica, 2002 3. Feleaga N., Malciu L. - Politici si optiuni contabile, Editura Economica, 2002 4. Pântea P.I., Bodea Gh. - Microîntreprinderile în economia româneasca, Editura Intelcredo, 2002 5. Pop Atanasiu - Contabilitatea financiara româneasca, armonizata cu directivele contabile europene, standardele internationale de contabilitate, Editura Intelcredo, 2002

Upload: eliada-alexa

Post on 01-Oct-2015

12 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Sinteza Cursului Bazele Contabilităţii

TRANSCRIPT

SINTEZA CURSULUI BAZELE CONTABILITIIIntroducereSchimbarile fundamentale produse n ultimul deceniu n mediul economico-social din tara noastra, necesitatea armonizarii legislatiei nationale, n vederea integrarii europene si nu n ultimul rnd, procesul de globalizare economica, au generat reforma structurala radicala a sistemului contabil romnesc.n acest context, care ridica probleme noi pentru specialisti din domeniul contabilitatii, printre factorii esentiali care contribuie la formare viitorilor economisti, se nscrie si predarea primelor notiuni de contabilitate.Astfel, raportata la nevoile actuale ale nvatamntului economic universitar, disciplinaBazele contabilitatiiprezinta ntr-o maniera adecvata notiunilor teoretice fundamentale de contabilitate, terminologia, modelele, principiile, regulile si conventiile contabile, n convergenta cu prevederile directivelor europene n domeniu si cu Standardele Internationale de Contabilitate.Scopul si obiectivele disciplineiParcurgerea cursuluiBazele contabilitatiipermite studentilor formarea unei gndiri economice, orientata spre utilizarea resurselor ntreprinderii, nsusirea fundamentelor teoretice si metodologice ale contabilitatii, precum si nsusirea deprinderilor practice privind logica si mecanismul nregistrarii n contabilitate a principalelor tranzactii, evenimente si operatiuni economico-financiare, generate de activitatile ntreprinderii.BibliografieI. OBLIGATORIE1.Gheorghe Dumitru -Bazele contabilitatii ntr-o abordare nationala si internationala, Editura Muntenia, Constanta, 20032.Ministerul Finantelor Publice -Reglementari contabile pentru agentii economici, Editura Economica, 2002.3.Legea contabilitatii nr. 82/1991 - republicata n 26.08.2002II. FACULTATIV1.Caraiani C., Olimid L. -Bazele contabilitatii,Editura ASE, Bucuresti, 20022.Feleaga N., Malciu L.,Bunea st. - Bazelecontabilitatii, Editura Economica, 20023.Feleaga N., Malciu L. -Politici si optiuni contabile, Editura Economica, 20024.Pntea P.I., Bodea Gh. -Microntreprinderile n economia romneasca,Editura Intelcredo, 20025.Pop Atanasiu -Contabilitatea financiara romneasca, armonizata cu directivele contabile europene, standardele internationale de contabilitate,Editura Intelcredo, 20026.Popescu Gh., Popescu V. -Contabilitatea simplificata, armonizata cu directivele europene si fiscalitatea societatilor comerciale,Editura Gestiunea, Bucuresti, 20027.Ristea M., Dima M. -Contabilitatea societatilor comerciale "Editie revizuita si mbunatatita", Editura Universitara, Bucuresti, 20038.Ministerul Finantelor Publice -Ghid practic de aplicare a Standardelor Internationale de Contabilitate, Partea I,Editura Economica, Bucuresti, 20019.Standardele Internationale de Contabilitate 2003Note de curs - sintezeCAPITOLUL I - Notiuni introductive privind contabilitatea ntreprinderii1.1. Originile si evolutia contabilitatiin evolutia sa de la practica la teorie stiintifica, contabilitatea a parcurs un drum care se pierde n negura timpului. Astfel, scrierile francofone, privind istoria contabilitatii, prezinta urmele uneicontabilitati a vnatului, probata de existenta n Muzeul de antichitati nationale din Franta a unoroase crestatevechi de 20.000 - 30.000 ani. Se evoca n acest fel una din cele mai vechi "masini de numarat" a animalelor vnate, concretizata ntr-un "radius de lup" cu 55 crestaturi, repartizate n doua serii, descoperit n anul 1937 n localitatea Vestonice din fosta Cehoslovacie.La asirieni, comerciantii notau pebule de lutobiectele si cantitatile comercializate, fapt ce ne duce la concluzia existentei unei forme de contabilitate, ce consta nnumararea obiectelor.n antichitate, primul autor de contabilitate este considerat suveranul Hammurabi (al saselea rege al primei dinastii a Babilonului, 2002 - 1960 .e.n). Din perioada domniei sale au fost descoperite numeroasetablite cuneiforme, cu texte privind tinerea legala a conturilor, care cuprindeau:nregistrarea categoriei de obiecte livrate; numele partilor din contract;mentiunea livrarilor totale sau partiale.Din continutul documentelor, avnd ca suportpapirusul, ce dateaza din epoca Egiptului ocupat de greci (anul 300 .e.n.), au fost decodificate informatii referitoare la:note,conturi,devizesichitante(papirusului lui Zenon).n Grecia antica, conform marturiilor lasate de istoricii contabilitatii, templele au jucat primele rolul de bancheri. n activitatea lor se utilizau nca din acea vremececulsicambia, precum sicreditul pe baza de dobnda, cumulnd, practic, toate elementele tehnicii financiare moderne.Referitor la contabilitatea Romei antice, Cicerone (106 - 43 .e.n.) ne-a lasat precizari importante privind registrele contabile romane, respectiv:Codex accepti et expensi- era unjurnal al veniturilor si cheltuielilor siCodex rationum- asemanator jurnalului legal de astazi, tinut fara spatii libere, stersaturi si alterari, avea dubla menire de jurnal si carte mare si putea fi proba n justitie.nceputul Evului Mediu (epoca feudala) nu a continuat progresele civilizatiei romane, nregistrate n domeniul contabilitatii. n prima parte a Evului Mediu, contabilitatea tip se concretiza ntr-unmemorial, care eraun registru unic, descriptiv si cronologic, n care se nregistrau creantele si datoriile negustorilor, generate de operatiunile efectuate cu tertii.Treptat, tehnicile evolueaza si astfel aparecontabilitatea n partida simpla, caracterizata prinnasterea conturilorsi avea ca obiect nregistrarea operatiilor privind ncasarile si platile, clasificarea si controlul acestora.Contabilitatea simpla presupunea existenta unui cont unic de disponibilitati banesti (registru de ncasari si plati), acompaniat de conturi accesorii, impuse de clasificarea cheltuielilor si veniturilor.Pe masura ce creditul a luat amploare, iar numarul creditorilor si debitorilor a crescut, acest registru a fost nlocuit printr-o functie administrativa -contabilul, care avea atributiunea tinerii conturilor de persoane. Conturile de persoane se caracterizau printr-un nume propriu, fara ca ntre acestea si conturile impersonale, de ncasari si plati, sa existe vreo legatura.Pe masura ce fenomenele economice deveneau tot mai complexe, sumele acelorasi persoane se dispersau tot mai mult n evidenta, astfel, comerciantul trebuia sa reconstituie, prin punctaj, totalurile unui corespondent dat, privind creditul acordat si rambursarile facute. Ca urmare a acestui fapt, a fost necesar sa se realizeze anumite legaturi ntre conturile de persoane si conturile traditionale de ncasari si plati.Ca si n cazul creditului, fiecare operatiune de vnzare sau cumparare de bunuri determina doua nregistrari: una, n contul de clienti, pentru vnzari sau n contul de furnizori, pentru cumparari si alta, n contul de casa, pentru ncasarea creantelor aferente bunurilor vndute sau plata datoriilor provenite din cumpararea bunurilor.Aceste doua nregistrari efectuate concomitent, au condus pe contabili, ncepnd cu anul 1290,la partida dubla, prin reunirea conturilor de persoane cu contul unic traditional, de ncasari si plati, crendu-se astfel, anumite legaturi, generate de natura lucrarilor. Din aceste legaturi a rezultat marea reforma a contabilitatii comerciale, respectivdubla nregistrarea fenomenelor economice.Contabilitatea n partida dubla, ca sistem complex de evidenta, a aparut si a evoluat odata cu dezvoltarea comertului si bogatiilor marilor orase - state italiene: Florenta, Venetia si Genova cnd, la sfrsitul Evului Mediu, apar o serie de autori de contabilitate, dintre care se remarca calugarul franciscan Luca Pacioli. Luca Pacioli s-a plasat n istorie prin cele doua tratate ale sale, ce sintetizeaza cunostintele stiintifice ale epocii: "Summa de Arithmetica,Geometria,Proportioni et Proportionalita" si "Divina Proportione". Primul tratat, aparut la Venetia n anul 1494, este o mica enciclopedie de cunostinte matematice. Capitolul IX, intitulat "Tractatus particularis de computis et scripturis" (Tratat particular despre conturi si nregistrari), cuprinde o descriere a practicilor negustorului venetianal epocii si a contabilitatii n partida dubla.n tratatul sau, Luca Pacioli consemneaza despre utilizarea a trei registre contabile, pentru nregistrarea afacerilor comerciantilor italieni, astfel: -memorialul: care permitea nregistrarea tuturor operatiilor, fara analiza, n moneda n care s-au efectuat tranzactiile; -jurnalul: n care se opera articolele contabile pe debit si credit si ndeplinea dublul rol: de reclasificare cronologica a operatiilor si de exprimare a acestora ntr-o singura unitate de cont (moneda); -cartea - mare: n care debitele si creditele erau diferentiate cu claritate, pe conturi.Prima definitie data contabilitatii apartine tot lui Luca Pacioli, potrivit caruia:"Contabilitateaesteconsideratacaunansamblu deprincipii si reguliprivind nregistrarea n partida dubla a averii (mobila si imobila) ce apartine unui negustor, precum si toate afacerile sale (mari si marunte), n ordinea ncare au avut loc".Dupa aparitia tiparului n secolul al XV - lea, prin traducerea si raspndirea lucrarilor lui Luca Pacioli, literatura contabila face nsemnate progrese n toate tarile europene si astfel, s-a generalizat aplicarea contabilitatii n partida dubla.1.2. Contabilitatea - componenta a sistemului informational economicn general,sistemul informationaleste definit caun ansamblu de oameni, masini, programe si procedee, al carui tel este de a furniza informatiile necesare functionarii unei ntreprinderi sau organism.n contextul acestei definitii, contabilitatea reprezinta principala componenta a sistemului informational, orientat spre cunoasterea valorilor economice dintr-o organizatie. n aceasta calitate, contabilitatea se constituie ntr-unsubsistem informational,care cuprinde un ansamblu de elemente interdependente ce asigura culegerea, prelucrarea, stocarea, analiza si transmiterea informatiilor privind efectele tranzactiilor si a altor evenimente asupra starii si miscarii elementelorpatrimoniale, a situatiei financiare si a performantei unei organizatii, n scopul informarii utilizatorilor interni si externi.1.3. Sarcinile si functiile contabilitatii1.3.1. Sarcinile contabilitatiia. Ca disciplina stiintifica, pe baza cercetarilor proprii, contabilitatii i revin urmatoarele sarcini:- definirea cu exactitate a obiectului de studiu si a sferei de cuprindere;- precizarea metodei de cercetare, a obiectului si a procedeelor ei de lucru, urmarind definirea de norme si principii generale, bazate pe o terminologie precisa, identica pentru toti utilizatorii informatiei contabile;- stabilirea rolului si a locului pe care l are n cadrul stiintelor si a evidentei economice;- elaborarea mijloacelor pentru aplicarea n practica a contabilitatii (modelele formularelor pentru situatii financiare, documente, registre etc.).b. Ca activitate practica, organizata n fiecare ntreprindere, contabilitatii i revin o serie de sarcini specifice, astfel:- furnizarea datelor si informatiilor necesare elaborarii programelor financiare;- nregistrarea cronologica a operatiilor economice si financiare, prelucrarea si pastrarea informatiilor.- controlul operatiilor patrimoniale efectuate si a exactitatii datelor contabile, n vederea asigurarii integritatii patrimoniului;- furnizeaza datele si informatiile necesare ntocmirii regulate a situatiilor financiare anuale.1.3.2. Functiile contabilitatiiIzvorte din sarcinile sale, principalele functii ale contabilitatii sunt:- Functia de cunoastere siinformare-ca functiede baza a contabilitatii, consta n identificarea, culegerea si prelucrarea datelor si informatiilor referitoare la fenomenele, procesele si activitatile economice ce au loc n cadrul ntreprinderii.- Functia de analiza si control gestionar - are scopul de a scoate n evidenta punctele "critice", aparuten activitatea de productie, comercializare si financiara desfasurata de ntreprindere.- Functia de prevedere (prognoza)- potrivit careia, pe baza datelor si informatiilor furnizate de contabilitate, echipa de conducere stabileste previziunile si programele privind modul de desfasurare a activitatii ntreprinderii n viitor.- Functia probatorie n justitie- nscrisurile si documentele de evidenta contabila constituie proba n justitie, respectiv sursa de documentare si clarificare n litigiile civile si penale.1.4. ntreprinderea - locul de organizare a contabilitatii1.4.1. Conceptul de ntreprindere - clasificarentreprindereaeste o unitate economica, autonoma patrimonial, n care mijloacele umane, materiale si financiare sunt organizate si coordonate pentru realizarea de bunuri materiale, executarea de lucrari si prestarea de servicii, n scopul vnzarii si obtinerii de profit.n conformitate cu prevederile Legii contabilitatii nr.82/1991-republicata n anul 2002, au obligatie sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie: societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste, alte persoane juridice cu scop lucrativ, institutiile publice, asociatiile si celelalte persoane juridice cu si fara scop lucrativ, persoanele fizice autorizate sa desfasoare activitati independente.Deci, multitudinea tipurilor de ntreprinderi existente, care sunt obligate sa organizeze contabilitatea proprie, impune clasificarea acestora dupa mai multe criterii si anume:a. n functie de obiectul principal de activitate,ntreprinderile se grupeaza pe cele treimari sectoare ale economiei nationale, respectiv:-ntreprinderi din sectorul primar- cuprind activitatile din agricultura, silvicultura si industria extractiva;-ntreprinderi din sectorul secundar- ncorporeaza activitatile specifice industriilor prelucratoare si ale constructiilor;-ntreprinderi din sectorul tertier- cuprind activitatile din: comert; turism; transporturi; posta si telecomunicatii; financiar-bancare si de asigurari; ocrotirea sanatatii; activitati recreative, cultural - sportive si alte servicii.b. n functie de forma de proprietate asupra capitalului investit sunt:-ntreprinderi private- n care capitalul a fost investit de una sau mai multe persoane particulare;-ntreprinderi publicesau cu capital de stat - sunt acele ntreprinderi care gestioneaza exclusiv bunuri din proprietatea statului, iar 11111c28l finantarea activitatii este asigurata din fonduri publice;-ntreprinderi mixte- n care capitalul a fost investit att de catre persoane particulare ct si de catre stat.c. n functie de forma juridica de organizare, ntreprinderile se delimiteaza n doua forme:-regii autonome- sunt ntreprinderi de stat, organizate n ramurile strategice ale economiei nationale sau pentru satisfacerea interesului public la nivel local.-societatile comerciale- sunt ntreprinderi constituite pe baza liberii initiative, prin asocierea de persoane, de capitaluri sau mixte (persoane si capitaluri).d. n functie de marimea lor,dupa numarul mediu scriptic anual de personal,ntreprinderile se mpart n:-microntreprinderi- care au pna la 9 salariati;-ntreprinderi mici- care au ntre 10 si 49 salariati;-ntreprinderi mijlocii- care au ntre 50 si 249 salariati;-ntreprinderi mari- care au peste 250 salariati.1.4.2. Tipologia societatilor comercialen functie de structura asocierii dintre persoane si capitaluri, legislatia nationala n materie reglementeaza trei categorii de societati, astfel:a. Societatile de persoane- se nfiinteaza prin asocierea, bazata pe ncredere, a doua sau mai multe persoane fizice, care au scopuri economice comune.La societatile de persoane capitalul social este divizat n titluri de valoare nenegociabile numiteparti sociale, care circula liber doar ntre asociati (netransmisibile altor persoane).n functie de angajarea asociatilor n administrare si de modul de asumare a responsabilitatii acestora, sunt doua tipuri de societati de persoane:societati n nume colectiv (S.N.C)- caracterizate prinraspundere solidara(n egala masura) sinelimitata(cu ntreg patrimoniul) a asociatilor pentru operatiunile desfasurate n numele societatii.societati n comandita simpla (S.C.S)- caracterizate prin existenta a doua tipuri de asociati:-asociati comanditati, care au dreptul de administrare a societatii si n consecinta raspund solidar si nelimitat n fata creditorilor, pentru operatiunile efectuate n numele societatii;-asociati comanditari, care nu se implica n gestionarea societatii (administrare) si astfel raspunderea lor se limiteaza la capitalul subscris si varsat la constituirea societatii.b. Societatile de capitaluri- se constituie prin subscrierea integrala si simultana a capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv sau prin subscriptie publica.Capitalul social este divizat n titluri negociabile numiteactiuni, care pot fi tranzactionate pe piata titlurilor de valoare (bursa), schimbndu-si astfel proprietarul, fara consimtamntul celorlalti actionari.De regula, actionarii dintr-o societate de capitaluri nu se implica n administrarea acesteia.n functie de limita raspunderilor actionarilor, pentru operatiunile desfasurate n numele societatii de capitaluri, sunt doua tipuri de astfel de societati:societati pe actiuni (S.A.) -n care raspunderea se limiteaza la aportul fiecarui actionar la capitalul social;societati n comandita pe actiuni- sunt similare societatilor n comandita simpla, cu diferenta divizarii capitalului social n actiuni.c. Societatile mixte -mbraca forma juridica a societatilor cu raspundere limitata. La acest tip de societate se regasesc trasaturi specifice att societatilor de persoane, unde capitalul social este divizat n parti sociale, netransmisibile altor persoane din afara societatii, ct si societatilor de capitaluri, unde raspunderea pentru obligatiile sociale se limiteaza la nivelul aportului la capitalul social.1.5. Informatiile contabile si utilizatorii lor1.5.1. Tipuri de informatii contabileValorificarea deplina a informatiei economice, se realizeaza numai n cadrul unui sistem informational bine conceput, n care contabilitatea constituie sursa principala de informatii, deoarece potrivit definitiei date deLegea contabilitatii nr.82/1991-republicata n anul 2002,Contabilitatea,ca activitate specializata nmasurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, precum si a rezultatelor obtinute de persoanele juridice si fizice, trebuie sa asigure nregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia financiara, performanta financiara si fluxurile de trezorerie, att pentru cerintele interne ale acestora, ct si n relatiile cu investitorii prezenti si potentiali, creditorii financiari si comerciali, clientii, institutiile guvernamentale si alti utilizatori.Ponderea cea mai mare a informatiilor, utilizate de managerul ntreprinderii, sunt de natura contabila si se clasifica n patru categorii:a. Informatiile operationale- sunt produse de diferite compartimente din ntreprindere si constituie suportul de date pentru contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune.b. Informatiile financiar - contabile- sunt furnizate decontabilitatea financiara, n baza unor reguli de raportare, stabilite prin acte normative, pentru asigurarea uniformitatii si comparabilitatii informatiilor comunicate marelui public (utilizatorilor).Astfel, la sfrsitul fiecarui exercitiu financiar, managerii ntreprinderilor trebuie sa ntocmeasca un set standardizat de situatii financiare anuale, care trebuie sa cuprinda: bilantul, contul de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalurilor proprii, situatia fluxurilor de trezorerie, politici contabile si note explicative.c. Informatiile contabile de gestiune- sunt destinate, n exclusivitate, managementului ntreprinderii, deoarece aceste informatii sunt confidentiale si astfel se asigura pastrarea secretului afacerilor. Informatiile de gestiune sunt puse la dispozitia conducerii ntreprinderii de catrecontabilitatea de gestiune.d. Informatiile fiscale- sunt produse de ntreprindere dupa anumite reguli fiscale si sunt destinate organelor administratiei de stat, pentru a fi folosite n controlul impozitelor si taxelor datorate.1.5.2. Utilizatorii informatiilor contabileUtilizatorii informatiilor contabile se clasifica n:1. Utilizatorii interni -sunt reprezentati de manageri. Pentru exercitarea atributiunilor de planificare, organizare si control a activitatii ntreprinderii, managerii au nevoie de informatii operative, furnizate de contabilitatea financiara curenta si mai ales de contabilitatea de gestiune.2. Utilizatorii externi-sunt reprezentati de:a.Investitorii actuali si potentiali- sunt acele persoane juridice sau fizice care au investit sau urmeaza sa investeasca n capitalul social al unei ntreprinderi.b.Creditorii financiari si comerciali- sunt acele persoane juridice care pun la dispozitia ntreprinderii resursele necesare desfasurarii activitatilor sale.Creditorii financiari, denumiti genericfinantatori, sunt: bancile, care acorda mprumuturi (credite) pentru echilibrarea financiara a ntreprinderilor, Ministerul Finantelor Publice, n calitate de reprezentant al statului, pentru investitiile din regiile autonome si societatile comerciale de interes national, alti finantatori, dintre care exemplificam societatile de leasing.Creditorii comerciali, sunt furnizorii, ale caror bunuri, lucrari si servicii nu au fost achitate concomitent cu livrarea, executarea si respectiv prestarea si astfel, au acordat ntreprinderii un credit comercial.c.Clientii-sunt interesati de stabilitatea relatiilor comerciale. n acest sens, clientii au n vedere acele informatii din care rezulta capacitatea de existenta (supravietuire) a ntreprinderii si astfel, sa le asigure continuitate n furnizarea de bunuri, lucrari sau servicii.d.Salariatii-prin sindicate, sunt interesati de nivelul salariilor si securitatea locurilor de munca.e.Institutiile guvernamentale- utilizeaza informatiile contabile pentru realizarea sintezelor macroeconomice, elaborarea prognozelor si aplicarea politicilor statului n domeniul economic.f.Alti utilizatori-n afara de utilizatorii externi mentionati,publiculeste interesat de evolutia ntreprinderilor prin diverse colectivitati de oameni, asa cum ar fi:-Comunitatile locale(comune, orase), prin administratiile lor sunt interesate de impactul activitatii ntreprinderilor asupra dezvoltarii economice locale, respectiv: crearea de locuri de munca, pregatirea profesionala, contributia cu impozite si taxe la bugetul comunitatii etc;-Organizatiile pentru protectia consumatorilor, urmaresc ca preturile sa reflecte calitatea produselor si serviciilor vndute;-Organizatiile ecologiste, urmaresc efectele activitatilor desfasurate de ntreprinderi asupra mediului nconjurator si a sanatatii oamenilor.CAPITOLUL II- Notiuni generale privind obiectul si metoda contabilitatii2.1. Obiectul de studiu al contabilitatiiPornind de la gndirea scolii de contabilitate anglo-saxona, n ultima perioada s-au exprimat tot mai multe opinii pro si contra mentinerii patrimoniului ca obiect de studiu al contabilitatii.Prin modificarile si completarile aduse Legii contabilitatii nr.82/1991 prin O.G. nr.61/2001, s-au nlaturat diferentele fata de actualele orientari internationale privind obiectul contabilitatii. n acest sens, s-a trecut de la a considera contabilitatea "ca instrument principal de cunoastere, gestiune si control al patrimoniului", n a fi considerata "ca activitate specializata n masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, precum si a rezultatelor obtinute din activitatea persoanelor fizice si juridice".Astfel, contabilitatea trebuie sa asigure nregistrarea, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire lapozitia financiara,performanta financiarasifluxurile de trezorerie, pentru satisfacerea necesitatilor diversilor utilizatori ai situatiilor financiare.Desi, att Legea contabilitatii, modificata si completata, ct si recenteleReglementari contabile pentru agentii economici, aprobate prin Ordinele ministrului finantelor publice nr.94/2001 si 306/2002, nu mai definesc explicit conceptul de patrimoniu, acesta nu poate fi abandonat din teoria contabila.Ansamblul principiilor care guverneaza practica contabila la data actuala, sunt rodul cercetarii de secole a patrimoniului.n afara de faptul ca noile concepte de "pozitie financiara", "performanta financiara" si "fluxuri de trezorerie" vizeaza situatiile financiare, ca produs anual al contabilitatii curente, n procesul de nvatamnt trebuie mentinuta si categoria juridica de patrimoniu, ca obiect de studiu, pentru fundamentarea si explicarea mecanismului contabilitatii.n acest sens, pentru a ntelege structurile generale care omogenizeaza elementele recunoscute n situatiile financiare, se impune mai nti prezentarea conceptiilor juridica, economica si financiara cu privire la obiectul contabilitatii.2.1.1. Conceptia juridica cu privire la obiectul contabilitatiiConceptia juridicaconsideraca obiectul de studiu al contabilitatii l constituie elaborarea si aplicarea procedeelor de evidenta, calcul, analiza si control, n expresie valorica, a existentei si starii, precum si a miscarii si transformariiPATRIMONIULUI.n general, prinPatrimoniuse ntelegetotalitatea bunurilor apartinnd unei persoane fizicesau juridice, dobndite n cadrul relatiilor de drepturi si obligatii.Din aceasta definitie rezulta ca patrimoniul este format din doua elemente interdependente:persoana fizica sau juridica,denumitasubiectde patrimoniu, care si asuma drepturi si obligatii si care exercita acte de dispozitie si de administrare asupra patrimoniului;bunurile economice, denumiteobiect de patrimoniun cadrul relatiilor de drepturi si obligatii.Deci, ntrerelatiile de drepturi si obligatii, pe de o parte sibunurile economice, ca obiecte de drepturi si obligatii, pe de alta parte, staupersoanele fizice sau juridice, n calitatea lor de subiect de drepturi si obligatii, potrivit urmatoarei scheme:PATRIMONIU

BUNURI ECONOMICE,ca obiecte de drepturi si obligatii, evaluabile n bani(realitatea economica)DREPTURI sI OBLIGAII, evaluabile n bani(cauzele stapnirii realitatii economice)

PERSOANEFIZICE SAU JURIDICE

1. BUNURILE ECONOMICE,ca obiecte de drepturi si obligatii, formeazaavereapersoanelor fizice saujuridice, adica acea parte a patrimoniului cu continut concret material. Bunurile economice au olatura existentiala(fizica) si olatura economica.2.DREPTURILE SI OBLIGATIILE,ca cea de a doua componenta a patrimoniului, exprima raporturile de proprietate n cadrul carora se procura si se gestioneaza (administreaza) bunurile.Raporturile de proprietate mbraca doua forme:forma drepturilorsiforma obligatiilor.Forma drepturilor - atunci cnd titularul de patrimoniu (proprietarul) si procura o parte din avere din resurse proprii si n acest caz bunurile respective i apartin de drept, iar partea respectiva din patrimoniu poarta denumirea depatrimoniu propriu;Forma obligatiilor - are n vedere situatia n care titularul de patrimoniu (proprietarul) si procura o parte din avere (bunuri) din resurse apartinnd altor persoane fizice sau juridice si n acest caz bunurile respective nu i apartin de drept, trebuind sa restituie ulterior echivalentul lor valoric, fapt pentru care partea corespunzatoare din patrimoniu poarta denumirea depatrimoniu strain.Din cele aratate, se desprinde concluzia ca echilibrul intern al patrimoniului este expresia dublei reprezentare a valorilor economice, separate patrimonial, respectiv.BUNURI ECONOMICE=DREPTURI+OBLIGATII

Aceasta dubla reprezentare include, pe de o parte,bunurile economiceca purtatoare de valori, iar pe de alta parte cuprindedrepturile si obligatiileca expresie a raporturilor de proprietate.2.1.2. Conceptia economica cu privire laobiectul contabilitatiiConceptia economicaconsidera ca obiectul de studiu al contabilitatii l constituie elaborarea si aplicarea procedeelor de evidenta, calcul, analiza si control, n expresie valorica, a existentei si starii, precum si a miscarii si transformarii CAPITALULUI.Capitalul este studiat de contabilitate din doua puncte de vedere:al modului concret n care bunurile economice se investesc, se ntrebuinteaza, se consuma si se nlocuiesc;al modului de procurare si de dobndire a acestor bunuri.a.Din punct de vedere al modului n care bunurile economice se investesc, se ntrebuinteaza, se consuma si se nlocuiesc, capitalul este de doua feluri:Capitalul fixsauactivele imobilizate, este format din bunurile economice, rezultate n urma investitiilor efectuate, care participa la mai multe cicluri de exploatare (aprovizionare-productie-desfacere) si care se nlocuiesc dupa un anumit numar de ani, consumndu-se treptat pe calea uzurii (nregistrarea amortizarii), fiind concretizat n masini, utilaje, cladiri etc.Capitalul circulantsauactivele circulante, este format din bunurile economice care se consuma sau si schimba forma de existenta si functionala dupa fiecare ciclu de exploatare finalizat, asa cum este cazul materiilor prime, semifabricatelor, materialelor etc.Capitalul fix si capitalul circulant totalizeaza bunurile economice ale ntreprinderii.Bunurieconomice=Capitalul fix(active imobilizate)+Capitalul circulant(active circulante)

b.Dupa modul n care se dobndesc, se procura sau se finanteazabunurile economice, deosebim:Capitalul propriueste dobndit de catre ntreprindere prin efortul proprietarilor (actionari sau asociati) si prin autofinantare (capitalizarea profitului, a amortizarilor si a provizioanelor). Capitalul propriu corespunde dreptului pe care l au investitorii asupra ntreprinderii lor.Capitalul strain, denumit si capitalul mprumutat sau atras, cuprinde datoriile pe termen scurt si lung fata de banci, furnizori, creditori, salariati, bugetul statului etc, pentru care ntreprinderea are obligatia de restituire.Rezulta ca bunurile economice se dobndesc, se procura sau se finanteaza pe seama capitalului propriu si a capitalului strain, potrivit ecuatiei:Bunurieconomice=Capital propriu+Obligatii (capital strain)

2.1.3. Conceptia financiara cu privire la obiectulcontabilitatiiConceptia financiaraconsidera caobiectul de studiu al contabilitatii l constituie elaborarea si aplicarea procedeelor de evidenta, calcul, analiza si control, n expresie valorica, a existentei si starii, precum si a miscarii si transformarii RESURSELOR ECONOMICE.Resursele economice sunt abordate de catre contabilitate:a.Din punct de vedere al modului de utilizaresau ntrebuintare a resurselor economice deosebim utilizari durabile si utilizari ciclice.utilizarile durabile sau permanente iau forma bunurilor investite si corespund activelor imobilizate;utilizarile ciclice sau temporare sunt cele care se consuma dupa fiecare ciclu de exploatare ncheiat, lund forma de bani, stocuri, creante etc. si corespund activelor circulante.Utilizarile durabile si utilizarile ciclice formeaza bunurile economice dintr-o ntreprindere, potrivit ecuatiei:Bunurieconomice=Utilizari durabile(active imobilizate)+Utilizari ciclice(active circulante)

b. Din punct de vedere al originii sau al provenientei resurselor, contabilitatea delimiteaza resurse permanente si resurse temporare. resurse permanentesau durabile, sunt:-furnizate de catre proprietari (asociati sau actionari); - rezultate din acumularea profitului, amortizarilor si provizioanelor; - obtinute din finantari sau mprumuturi pe termen lung (mai mare de un an). resurse temporaresau ciclice, provin din datorii fata de terti si alte mprumuturi, care urmeaza sa fie achitate n viitor (furnizori, creditori, banci, etc.) si a caror scadenta este mai mica de un an (termen scurt).Resursele permanente si resursele temporare asigura finantarea bunurilor economice, potrivit ecuatiei:Bunurieconomice=Resurse permanentesau durabile+Resurse temporaresau ciclice

Pentru primul termen al ecuatiei ("bunurile economice"), teoria si practica contabila, utilizeaza notiunea deACTIVEPATRIMONIALE, iar pentru al doilea termen ("resurse permanente si temporare") utilizeaza notiunea dePASIVE PATRIMONIALEsi astfel, ecuatia de echilibru ia forma.ACTIVE PATRIMONIALE=PASIVE PATRIMONIALE

Daca avem n vedere ca: resursele permanente provin din capitalul propriu al investitorilor si resursele temporare reprezinta datorii fata de terti, ecuatia de echilibru devine:ACTIVELE PATRIMONIALE=CAPITALPROPRIU+DATORII

Potrivit celor trei conceptii, patrimoniul exprima att bunurile economice acumulate de o ntreprindere, ct si drepturile si obligatiile acesteia, izvorte din relatiile privind dobndirea bunurilor economice.2.2.Metoda contabilitatii2.2.1. Notiunea de metodaNotiunea demetodaeste de origine greaca si provine de la cuvintelemeta, care nseamnasuccesiune,schimbare,dupa caresihodos, care nseamnadrum. Cele doua cuvinte unite n notiunea METODOS se poate traducendrum dupa care trebuie sa se mearga,pentru a ajunge la un anumit rezultat, scop, adevar.ntr-o acceptiune generala, avnd n vedere etimologia cuvntului:-metoda- este o cale rationala de urmat pentru atingerea unui scop, iar-procedeul- este mijlocul de realizare a scopului urmarit.Deci,METODA CONTABILITATIIconsta n sistemul logic deconventii,principii,procedee, siinstrumente specifice, folosit pentru realizarea obiectului sau de studiu.2.2.2. Procedeele metodei contabilitatiin scopul realizarii obiectului contabilitatii, metoda sa foloseste o serie de procedee, care permit furnizarea de informatii cu privire la fenomenele si procesele economice care au loc n cadrul ntreprinderii, astfel:1. Procedee comune tuturor stiintelor-Observatia-este faza initiala a cercetarii obiectului de studiu al oricarei stiinte.-Rationamentul-consta n judecarea logica a fenomenelor si proceselor economice observate, pentru a se ajunge la concluzii noi.-Comparatia-consta n alaturarea a doua sau mai multe fenomene si procese economice, exprimate valoric, cu scopul de a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele si sa se traga anumite concluzii.- Clasificarea-este actiunea de mpartire si distribuire sistematica pe clase a obiectelor sau fenomenelor, n functie de asemanarile si deosebirile dintre ele.-Analiza-este un procedeu stiintific de cercetare care se bazeaza pe examinarea sistematica a fiecarui element component al unui obiect sau fenomen.-Sinteza-ca procedeu stiintific de cercetare a fenomenelor, se bazeaza pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare.2. Procedee specifice metodei contabilitatii- Bilantul -este cel mai reprezentativ procedeu al metodei contabilitatii, prin care se prezinta elementele de activ, datorii si capital propriu la nchiderea exercitiului financiar al ntreprinderii, precum si n alte situatii prevazute de lege (fuziuni, divizari, lichidari, faliment etc.).- Contul- este procedeul cu ajutorul caruia se reflecta, separat, pentru fiecare element patrimonial, att existenta, ct si miscarile intervenite pe parcursul perioadei de gestiune.- Balanta de verificare- este acel procedeu care asigura verificarea respectarii n contabilitate a principiului dublei nregistrari a elementelor patrimoniale, dnd garantia exactitatii nregistrarilor efectuate n conturi.3. Procedeele metodei contabilitatii utilizate si de alte discipline economice-Documentatia- consta n faptul ca orice operatiune economica sau financiara, referitoare la existenta si miscarea elementelor patrimoniale, pentru a putea fi nregistrata n conturi, trebuie sa fie consemnata ntr-un document, care face dovada nfaptuirii ei.-Evaluarea- este procedeul de transformare a unitatilor naturale n unitati valorice cu ajutorul monedei.-Calculatia- include toate formele de calcul efectuate n contabilitate.-Inventarierea-are ca scop principal stabilirea situatiei reale a patrimoniului fiecarei ntreprinderi si cuprinde toate elementele patrimoniale, precum si bunurile detinute cu orice titlu de ntreprindere, apartinnd altor persoane fizice sau juridice. Prin inventariere se verifica existenta faptica, directa a tuturor elementelor patrimoniale, n scopul descoperirii neconcordantelor dintre datele nregistrate n conturi si realitatile de pe teren.Pe baza constatarilor, la care s-a ajuns n urma inventarierii, se fac rectificarile necesare n conturi si se stabilesc eventualele responsabilitati materiale n sarcina gestionarilor.2.2.3. Principiile normative ale metodei contabilitatiContabilitatea trebuie sa asigure prezentarea unei imagini fidele asupra activelor, datoriilor, capitalurilor proprii si a rezultatelor financiare obtinute pentru a se oferii imaginea pozitiei financiare si performantele activitatii unei ntreprinderi. n acest sens, evaluarea posturilor nscrise n situatiile financiare, trebuie sa fie efectuata n conditiile respectarii urmatoarelor principii:1. Principiul continuitatii activitatii- presupune ca ntreprinderea si continua n mod normal functionarea ntr-un viitor previzibil, fara a intra n imposibilitatea continuarii activitatii sau reducerea semnificativa a activitatii.2. Principiul permanentei metodelor- consta n aplicarea acelorasi principii, reguli si metode privind evaluarea, nregistrarea n contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor, asigurnd comparabilitatea n timp a informatiei contabile.3. Principiul prudentei- n virtutea caruia nu este admisasupraevaluareaelementelor de activ si a veniturilor, respectivsubevaluareaelementelor de pasiv si a cheltuielilor, tinnd cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile, generate de desfasurarea activitatii exercitiului curent sau anterior.4. Principiul independentei exercitiului- presupune delimitarea n timp a veniturilor si cheltuielilor aferente activitatii ntreprinderii, pe masura angajarii acestora si trecerea lor la rezultatul exercitiului la care se refera.5. Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de pasiv- n vederea stabilirii valorii totale corespunzatoare unei pozitii din bilant se va determina separat valoarea aferenta fiecarui element individual de activ sau de pasiv.6. Principiul intangibilitatii-presupune ca bilantul de deschidere al unui exercitiu trebuie sa corespunda bilantului de nchidere a exercitiului precedent.7. Principiul necompensarii- potrivit caruia valorile elementelor de activ nu se pot compensa cu valorile elementelor de pasiv si nici veniturile cu cheltuielile.8. Principiul prevalentei economicului asupra juridicului- potrivit caruia informatiile prezentate n situatiile financiare trebuie sa reflecte realitatea economica a evenimentelor si tranzactiilor, nu numai forma lor juridica.9. Principiul pragului de semnificatie -presupune ca orice element, care are o valoare semnificativa, trebuie prezentat distinct n cadrul situatiilor financiare.CAPITOLUL III - Procedee de baza privind situatia patrimoniului, pozitia financiare si performanta ntreprinderii3.1. Bilantul contabil - model privind situatia patrimoniului si de evaluarea pozitiei financiare a ntreprinderii3.1.1. Notiunea de bilant contabilEtimologic, termenul debilantprovine de la doua cuvinte latine "bi" si "lanx", care nseamna "doua talere", simboliznd o balanta cu doua brate, aflate permanent n echilibru.La aparitia sa, ca necesitate a contabilitatii practice, bilantul a fost considerat documentul de sinteza care a permis cunoasterea, la un moment dat, a patrimoniului unui comerciant.Odata cu transformarea contabilitatii n disciplina stiintifica aplicativa, bilantul contabil s-a impus ca un tablou sintetic, prin care se realizeaza principiul dublei reprezentari a patrimoniului, respectiv:- patrimoniul sub aspect concret, material, al destinatiei si utilitatii bunurilor, pentru care se foloseste notiunea deactivepatrimoniale;- patrimoniul sub aspectul abstract al modului de dobndire sau provenienta, pentru care se utilizeaza notiunea depasivepatrimoniale.Dubla reprezentare a patrimoniului a fost generata de faptul ca evidenta acestuia nu se limiteaza doar la forma concret - materiala a bunurilor detinute de ntreprindere, ci trebuie sa reflecte si relatiile de drepturi si obligatii n care au fost dobndite aceste bunuri, deci regimul juridic al acestora.ntr-o forma simplificata, bilantul se poate reprezenta ca o balanta cu doua brate orizontale, n care:- bratul stng se numesteACTIVsi cuprinde realitatea patrimoniala sub forma bunurilor economice concrete;- bratul drept se numestePASIVsi cuprinde sursele de provenienta a bunurilor, sub forma drepturilor (capitalul propriu) si obligatiilor (creditorii).Deoarece dubla reprezentare realizeaza o privire sub dublu aspect al aceluiasi patrimoniu, se poate deduce egalitatea bilantiera fundamentala si cea de tip economic, astfel:ACTIV = PASIVsiUTILIZRI = RESURSEn sinteza,bilantulesteun procedeu specific metodei contabilitatii, care prezinta grupat, sistematizat si generalizat, n expresie valorica, pe baza principiului dublei nregistrari, pe de o parte bunurile economice, iar pe de alta parte sursele de provenienta ale acestora, precum si rezultatele obtinute de o ntreprindere la un moment dat.3.1.2. Modelele bilantului contabiln contabilitatea practica se utilizeaza doua forme ale bilantului si anume:a. Schema orizontala de bilant,cunoscuta si sub denumirea debilant cont, se prezinta sub forma unui tablou cu doua parti, n care activele sunt nscrise n ordinea inversa a lichiditatii, iar pasivele, n ordinea inversa a exigibilitatii. Aceasta forma de prezentare a bilantului pune n evidenta egalitatea dintre activul si pasivul bilantului, respectiv dintre utilizari si resurse.Grafic, schema orizontala de bilant (simplificata) se prezinta astfel:BILANACTIVEXERCIIU FINANCIARPASIVEXERCIIU FINANCIAR

PRECEDENTNCHEIATPRECEDENTNCHEIAT

A.ACTIVE IMOBILIZATEA.CAPITALURIPROPRII

B.ACTIVE CIRCULANTEB.DATORII

C.ACTIVEDE REGULARIZAREC.PASIVEDE REGULARIZARE

Schema orizontala de bilant a constituit optiunea sistemului contabil romnesc, n prima etapa a reformei sale (1994 - 2000).b. Schema verticala de bilant,care se prezinta sub forma delista, ordoneaza structurile patrimoniale n active, datorii si capitaluri, pentru a pune n evidenta situatia neta sau capitalul propriu, conform relatiei:S = A - Dn care:S- situatia neta;A- active;D- datorii fata de tertiGrafic, schema verticala de bilant (simplificata) se prezinta astfel:DENUMIREA INDICATORILORSOLD LA

NCEPUTUL ANULUISFRsITUL ANULUI

A. ACTIVE IMOBILIZATE

B. ACTIVE CIRCULANTE

C. CHELTUIELI N AVANS

D. DATORII CE TREBUIE PLTITE NTR-O PERIOAD DE UN AN

E. ACTIVE CIRCULANTE, RESPECTIVDATORII CURENTE NETE

F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORIICURENTE

G. DATORII CE TREBUIE PLTITE NTR-O PERIOAD MAI MARE DE UN AN

H. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI sICHELTUIELI

I. VENITURI N AVANS

J. CAPITAL sI REZERVE

ncepnd cu situatiile financiare ale anului 2000, n tara noastra s-a adoptatbilantul lista, fiind utilizat de ntreprinderile mari, care au aplicat n acesti ani Reglementarile contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE si cu Standardele Internationale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr.94/2001.Din data de 01 ianuarie 2003, utilizarea bilantului vertical s-a generalizat la toate tipurile de ntreprinderi, prin aplicarea prevederilor Reglementarilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, conform prevederilor Ordinului ministrului finantelor publice nr.306/2002.3.1.3. Elementele bilantului contabiln viziunea Reglementarilor contabile armonizate cu referentialul contabil european si international, elementele bilantului sunt:1. ACTIVELEUn activreprezinta o sursa controlata de ntreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute si de la care se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare pentru ntreprindere.2.DATORIILEO datoriereprezinta o obligatie actuala a ntreprinderii, ce decurge din evenimente trecute si prin decontarea careia se asteapta sa rezulte o iesire de resurse, care ncorporeaza beneficii economice.3. CAPITALURILE PROPRIICapitalul propriureprezinta interesul rezidual al actionarilor n activele unei ntreprinderi, dupa deducerea tuturor datoriilor sale.3.1.4. Delimitari si definitii privind elementele componente ale activului bilantuluiElementele ce compun activul bilantier, sunt clasificate dupadestinatiasilichiditateabunurilor economice.Lichiditatea- reprezinta capacitatea fiecarui bun de a parcurge ntr-o perioada mai mica sau mai mare (mai rapid sau mai ncet), calea normala a ciclului de exploatare, pna la transformarea lui n bani.n functie de ordinea crescatoare a lichiditatii, n activul bilantului sunt trei grupe de elemente: Grupa A - active imobilizate, Grupa B - active circulante, Grupa C - cheltuieli n avans.Grupa A. Activele imobilizateLa rndul lor activele imobilizate sunt prezentate n bilant pe trei capitole, astfel:I.IMOBILIZRILENECORPORALE- denumite si intangibile sau nemateriale, sunt imobilizarile care nu au continut concret - material si iau forma unui document juridic sau comercial, care atesta drepturile de proprietate ale ntreprinderii. n conformitate cu prevederile Standardului International de Contabilitate - IAS 38 "Imobilizari necorporale", reglementarile armonizate, introduse prin Ordinul MFP nr.306/2002,definescimobilizarile necorporaleca fiind: "active nemonetare identificabile, fara suport material, detinute pentru utilizare n procesul de productie sau furnizarea de bunuri sau servicii, pentru a fi nchiriate tertilor sau pentru scopuri administrative"n structura imobilizarilor necorporale sunt incluse:1.Cheltuielile de constituire- cuprind acele cheltuieli ocazionate de nfiintarea unei societati comerciale, cum sunt: taxele de autentificare a actelor constitutive, cheltuielile de nscriere si nmatriculare la Registrul Comertului si cele de prospectare a pietei, reclama si publicitate.2.Cheltuielile de dezvoltare- cuprind cheltuielile efectuate pentru lucrari sau obiective de cercetare, menite sa contribuie la crearea de noi tehnologii, produse si servicii noi sau substantial mbunatatite (naintea stabilirii productiei de serie sau utilizarii n scopuri comerciale), precum si noi capacitati de productie.3. Concesiunile, brevetele, licentele, marcile, drepturile si alte valori similare- cuprind cheltuielile efectuate pentru achizitionarea drepturilor de exploatare a unui bun, activitate sau serviciu n cazul concesiunilor, precum si costurile realizarii pe cont propriu a brevetelor, licentelor, marcilor de fabrica, know-how-rilor si a altor drepturi similare de proprietate industriala si intelectuala.a.Concesiunea, este cea mai raspndita forma de imobilizare necorporala de acest gen si ia nastere pe baza unui contract, prin care o parte numitaCONCEDENTcedeaza, contra plata, unei alte parti, denumitaCONCESIONAR, pe o perioada determinata, dreptul de exploatare a unui bun sau de executare a unei activitati sau de prestare a unui serviciu.b.Brevetuleste actul prin care se recunoaste unei persoane dreptul de a exploata exclusiv un anumit produs, al carui autor este.c.Marca de fabricareprezinta sume investite de catre ntreprindere, pentru a face ca produsele ei sa se deosebeasca de produsele similare ale altor ntreprinderi.d. Licentaeste dreptul cstigat de o persoana de a exploata un brevet de inventie, prin cumpararea acestuia.4.Fondul comercial- reprezinta acele cheltuieli care nu sunt recunoscute distinct n contabilitate, dar care sunt efectuate pentru mentinerea sau dezvoltarea potentialului de activitate, reprezentat de existenta unor elemente necorporale generate de ntreprindere, cum ar fi: clientela, vadul comercial, segmentul de piata, reputatia etc.5.Alte imobilizari necorporale- cuprind acele imobilizari care nu sunt incluse n categoriile mentionate mai sus, asa cum sunt programele informatice, create de ntreprindere sau achizitionate pentru nevoile proprii.6. Avansuri si imobilizari necorporale n curs- reprezinta sumele de bani achitate n avans n contul unor imobilizari necorporale, ce urmeaza sa fie achizitionate de la terti si respectiv costul de productie al imobilizarilor necorporale neterminate pna la sfrsitul exercitiului financiar.II.IMOBILIZRILE CORPORALE- denumite si fizice sau tangibile, cuprind acele bunuri cu continut material concret (corporale, fizice), care participa la mai multe cicluri de exploatare, fara sa se integreze n continutul material al bunurilor obtinute si si transmit treptat valoarea asupra produselor obtinute, lucrarilor executate si serviciilor prestate, pe calea amortizarii.n contextul Standardului International de Contabilitate - IAS 16 "Terenuri si mijloace fixe", reglementarile armonizatedefinescimobilizarile corporaleca fiind active care:"- sunt detinute de o persoana juridica pentru a fi utilizate n productia proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi nchiriate tertilor sau pentru a fi folosite n scopuri administrative;- sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an;- au valoare mai mare dect limita prevazuta de reglementarile legale n vigoare"n categoria imobilizarilor corporale intra:1.Terenurilesi amenajarile de terenuria.Terenurile- sunt o categorie aparte de imobilizari corporale si cuprind: terenurile agricole si silvice, terenurile pentru constructii, terenuri cu zacaminte, terenuri fara constructii etc.b. Amenajarile de terenuri- reprezinta cheltuielile efectuate cu amenajarile unor terenuri, lacuri si balti, asa cum ar fi lucrarile de acces, racordurile la sursele de energie etc.2. Constructiile- sunt mijloace fixe reprezentate de cladiri, care sunt incinte nchise n care se desfasoara activitati de productie, nvatamnt, sanatate, cultura, agrement, administrative etc si de constructii speciale (drumuri, castele de apa, silozuri etc.)3. Instalatiile tehnice si masinile- sunt mijloacele fixe cu cea mai mare pondere n activitatile de exploatare ale unei ntreprinderi.Mijloacele fixe- sunt acele obiecte sau complexul de obiecte ce se utilizeaza ca atare si ndeplinesc cumulativ doua conditii: au o valoare de intrare n patrimoniu mai mare dect limita stabilita prin lege si au o durata normala de utilizare mai mare de un an.Limita minima a valorii de intrare n patrimoniu a mijloacelor fixe se actualizeaza periodic, n functie de indicele de inflatie, prin hotarri ale Guvernului. La data actuala, valoarea minima de intrare n patrimoniu a mijloacelor fixe este de 15.000.000 lei.4. Alte instalatii, utilaje si mobilier- cuprind acele imobilizari corporale de natura mijloacelor fixe, care nu sunt incluse n categoriile mentionate anterior, cum sunt: mobilierul, aparatura birotica, echipamentele de protectie a valorilor umane si materiale si alte active corporale utilizate n activitati administrative si gospodaresti.5. Avansurile si imobilizarile corporale n curs de executie- cuprind:-avansurile banesti acordate furnizorilor de imobilizari n contul imobilizarilor corporale, care vor fi achizitionate;-mijloacele fixe achizitionate de la terti si nereceptionate;-investitiile n curs de executie sau neterminate n cadrul ntreprinderii, realizate n regie proprie sau n antrepriza.III.IMOBILIZRILE FINANCIARE- numite si investitii financiare pe termen lung, constituie o categorie speciala de imobilizari, reprezentnd o modalitate de plasare a excedentului de disponibilitati banesti ale unei ntreprinderi spre o alta ntreprindere, ale carei resurse financiare i sunt insuficiente pentru dezvoltare si care permit ntreprinderii, care a plasat disponibilitatile, obtinerea unor venituri financiare, sub forma dividendelor si a dobnzilor sau realizarea de beneficii, prin comercializarea valorilor financiare.n categoria imobilizarilor financiare se includ:1. Titlurile de participaresi interesele de participare- reprezinta drepturi sub forma deactiunisau alte titluri de valoare (titlul este un nscris constatator al unei valori negociabile la bursa) n capitalul altor ntreprinderi, care asigura exercitarea de catre ntreprinderea detinatoare a unui control sau influente semnificative n gestiunea ntreprinderii emitatoare de titluri, precum si obtinerea anuala a unui profit sub forma dedividende.Daca o societate detine controlul asupra unei alte societati, aceasta din urma estefilialapentru societatea care detine controlul (societate-mama).Controlul reprezinta capacitatea de a conduce politicile financiare si operationale ale unei societati, pentru a obtine beneficii din activitatea ei.2. Alte titluri imobilizate- constau n titluri dobndite de ntreprindere (altele dect cele de participare), n vederea realizarii unor venituri financiare, fara a putea interveni n gestiunea ntreprinderii emitente.Principalul titlu de acest fel l constituieobligatiunile, care sunt hrtii de valoare, ce confera posesorului lor calitatea de creditor al unei ntreprinderi si i da dreptul de a primi, pentru suma mprumutata, un venit fix sub forma de dobnda.3. Creantele imobilizate- cuprind:a.Creantele legate de participatiiiau nastere cu ocazia acordarii de mprumuturi de catre o ntreprindere altei ntreprinderi, la care detine titluri de participare sau interese de participare.b.mprumuturile acordate pe termen lungreprezinta sumele acordate de ntreprindere tertilor, n baza unor contracte de mprumut si pentru care percepe dobnzi, potrivit legii.c.Alte creante imobilizatecuprindgarantiile,depozitelesicautiuniledepuse de o unitate la terti, n vederea garantarii bunei executii a unor lucrari sau a unor obligatii.4. Actiunile propriisunt clasificate ca active imobilizate numai atunci cnd ntreprinderea intentioneaza sa le detina pe odurata care depaseste un an.Grupa B - Activele circulanteDenumite siactive curentesaubunuri mobile, activele circulante cuprind acele valori economice necesare bunei desfasurari a activitatilor tehnico-economice dintr-o ntreprindere.n conformitate cu prevederile Reglementarilor contabile armonizate cu directivele europene, un element patrimonial de activ se clasifica (este recunoscut) n categoria activelor circulante atunci cnd:"- este achizitionat sau produs pentru consum propriu sau n scopul comercializarii si se asteapta sa fie realizat n termen de 12 luni de la data bilantului;-este reprezentat de creante aferente ciclului de exploatare;- este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar, a caror utilizare nu este restrictionata"Ciclul de exploatareal unei persoane juridice reprezinta perioada de timp dintre achizitionarea materiilor prime, care intra ntr-un proces de transformare, pentru realizarea de noi produse si finalizarea acestora n numerar sau sub forma unui echivalent de numerar.Echivalentele de numerarsunt investitiile financiare pe termen scurt, usor convertibile n numerar, cum sunt titlurile de plasament si instrumentele de trezorerie.Activele circulante sunt clasificate si prezentate n bilantul contabil pe patru capitole, astfel:I. STOCURILE- sunt acele bunuri economice destinate a fi vndute n aceeasi stare sau dupa prelucrarea lor n procesul de productie si se consuma la prima lor utilizare.n conformitate cu prevederile Standardului International de Contabilitate - IAS 2 "Contabilitatea stocurilor", Reglementarile contabile simplificate, armonizate cu directivele europene,definescstocurileca fiind active circulante:a.detinute pentru a fi vndute pe parcursul desfasurarii normale a activitatii;b.n curs de productie n vederea vnzarii n aceleasi conditii ca mai sus; sauc.sub forma de materii prime, materiale si alte consumabile ce urmeaza a fi folosite n procesul de productie sau pentru prestarea de servicii.Activele circulante de natura stocurilor sunt clasificate pe patru categorii, astfel:1. Materiile prime si materialele consumabilecuprind:a.Materiile prime- sunt acele bunuri care participa direct la fabricarea produselor si se regasesc n produsul finit, integral sau partial, fie n starea lor initiala, fie transformata;b.Materialele consumabile- sunt acele bunuri care ajuta la procesul de fabricatie sau de exploatare, fara a se regasi, de regula, n produsul finit. n aceasta categorie de bunuri sunt cuprinsemateriale auxiliare,combustibili,materiale pentru ambalat,piese de schimb,semintesimateriale de plantat,furajesialte materiale consumabile;c.Materialele de natura obiectelor de inventar-sunt acele bunuri corporale cu o valoare mai mica dect limita prevazuta de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu sau cu o durata mai mica de un an, indiferent de valoarea lor.Din categoria materialelor de natura obiectelor de inventar fac parte:sculele,mobilierul marunt,unelteleetc., precum si bunurile asimilate acestora, asa cum sunt:echipamente de protectie si de lucru,scule - dispozitive - verificatoare(S.D.V.-urile),aparate de masura si control(A.M.C.-urile),matritele,modeleleetc.d.Stocurile aflate la terti- includ acele bunuri care sunt n proprietatea ntreprinderii, dar care se gasesc la terti pentru prelucrare, n custodie sau n consignatie.e.Ambalajele- sunt bunuri achizitionate sau fabricate n unitate si care servesc la pastrarea si protejarea produselor si marfurilor pe timpul depozitarii si transportului.2. Productia n curs de executiesau neterminata - reprezinta acea productie care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare, prevazute n procesul tehnologic, precum si produsele incomplete, cele nesupuse probelor si receptiei tehnice si care sunt considerate productie neterminata.n cadrul productiei n curs de executie se cuprind, lucrarile si serviciile n curs de executie sau neterminate.3.Produsele finite si marfurilecuprind:a.Produsele- sunt acele bunuri care se regasesc n procesul de productie sub urmatoarele forme:semifabricate- sunt produse al caror proces tehnologic a fost terminat ntr-o anumita faza de fabricatie (sectie) si care trec ntr-o alta faza de fabricatie (sectie) sau se livreaza, ca atare, tertilor;produse finite- sunt acele produse care au parcurs n ntregime fazele procesului de fabricatie si nu mai au nevoie de prelucrari ulterioare, putnd fi depozitate n vederea livrarii sau expediate direct clientilor;produse reziduale- se concretizeaza n rebuturi, materiale recuperabile sau deseuri;b.Animalele si pasarile- sunt animalele nascute si cele tinere de orice fel, crescute si folosite pentruproductia de lapte, lna si blanuri, animalele si pasarile la ngrasat pentrucarne, precum si coloniile de albine.c.Marfurile- sunt acele bunuri pe care ntreprinderea le cumpara n vederea revnzarii, n aceeasi stare, precum si produsele obtinute de ntreprindere si predate spre vnzare n magazinele proprii;4. Avansurile pentru cumparari de stocuri- reprezinta sumele de bani platite anticipat furnizorilor, n contul aprovizionarii ulterioare cu bunuri materiale de natura stocurilor.II. CREANELE- numite si valori n curs de decontare, reprezinta valorile economice avansate temporar de catre o ntreprindere altor persoane fizice sau juridice si pentru care urmeaza sa primeasca un echivalent valoric sub forma de bani, lucrari sau servicii.Principalele creante evidentiate, urmarite, controlate si analizate de contabilitate sunt:1. Creantele comerciale- sunt generate de vnzarea de bunuri, executarea de lucrari sau prestarea de servicii catre diversi parteneri de afaceri si sunt compuse din creantele fata declienti,efectele de primitsiavansurile acordate furnizorilor.a.Clientii-iau nastere n etapa circuitului economic n care marfurile si produsele, expediate catre beneficiari (clienti), urmeaza sa se transforme n bani.b.Efectele de primit- sunt creante care apar n circuitul decontarii produselor livrate, lucrarilor executate si serviciilor prestate. Unitatea care vinde produse catre un client si doreste sa aiba o certitudine mai mare n ce priveste ncasarea echivalentului valoric, solicita clientului sau sa semneze un efect de comert, denumit generic CAMBIE si prin aceasta se face dovada existentei unei creante.c.Avansurile pentru prestari de servicii si executari de lucrari- sunt sume de bani platite, anticipat, unor furnizori de servicii si lucrari si pot mbraca forma de:Avansuri- sumele de bani care sunt acordate naintea nceperii executiei unei comenzi sau a unui contract;Aconturi- sumele de bani acordate dupa executarea partiala a comenzilor sau contractelor.Avansurile si aconturile se acorda sub forma unor mprumuturi sau a unor finantari temporare, nainte ca datoria fata de furnizori sa existe, dnd astfel, nastere la un drept de creanta asupra beneficiarului sumelor primite.2. Creantele n cadrul grupului- sunt generate de relatiile de decontare dintresocietatea-mamasifiliale.3. Creante din interese de participare- reprezinta creantele rezultate din relatiile de decontare ale ntreprinderii cu ntreprinderile n capitalul carora detine actiuni sau alte titluri de valoare, fapt ce le asigura controlul acestora (exercitarea unei influente semnificative).4.Alte creante- cuprind drepturile ntreprinderii izvorte din relatiile de decontare, cum ar fi:avansuri acordate personalului; sume de ncasat de la bugetul statului, reprezentnd obligatii fiscale platite n plus sidinsubventii; sume de ncasat de la asigurarile si protectia sociala, precum si de la alte organisme publice, platite n plus;pagubele de recuperat de la debitori diversi pe baza titlurilor executorii emise (hotarri judecatoresti, decizii de imputare, angajamente de plata).5.Creantele privind capitalul subscris si nevarsat- reprezinta un drept de creanta asupra actionarilor sau asociatilor, care au subscris sa participe la constituirea sau marirea capitalului social si care nu au varsat integral contributia la care s-au angajat.III. INVESTIIILEFINANCIARE PE TERMEN SCURT-numite si titluri de plasament cuprind toate valorile economice care sunt echivalente de numerar, ce se convertesc usor n bani.Titlurile de plasamentsau investitiile temporare - cuprind titlurile achizitionate n vederea revnzarii, pentru realizarea unui cstig pe termen scurt, ca diferenta ntre pretul de vnzare si pretul de cumparare al acestor titluri.n structura investitiilor financiare petermen scurt sunt cuprinse:1. Actiunile proprii- reprezinta actiunile proprii rascumparate de ntreprindere si detinute temporar n vederea distribuirii catre actionari, salariati, terti etc sau pentru reducerea capitalului social;2.Alte investitii financiare- cuprind actiunile altor ntreprinderi, cotate si necotate; obligatiunile proprii emise si rascumparate; obligatiunile altor ntreprinderi cotate si necotate, achizitionate de ntreprindere n vederea revnzarii, pentru obtinerea unor venituri financiare pe termen scurt.IV. CASA sI CONTURILE LA BNCI- n acest capitolsunt delimitate:1.Conturile la banci- includ cecurile si efectele comerciale primite de la clienti si care urmeaza sa fie ncasate, sumele n curs de decontare si disponibilitatile, n lei si devize, din conturile bancare.2.Casa- reprezinta numerarul, n lei si valuta, aflat n casieria ntreprinderii.3. Acreditivele- sunt disponibilitati banesti rezervate la banca ntr-un cont distinct, la dispozitia unui furnizor.4. Alte valori de trezorerie-sunt acele valori achizitionate si detinute de unitate si cuprind:timbrele fiscalesipostale,biletele de tratamentsiodihna,tichetelesibiletele de calatorie,bonurile valorice de carburantietc.5.Avansurile de trezorerie- reprezinta sumele acordate unor salariati ai ntreprinderii, care urmeaza sa fie justificate prin efectuarea unor plati n favoarea acesteia (achizitii de bunuri sau plata unor servicii, lucrari etc.), iar diferentele ramase necheltuite se restituie la casierie.Grupa C - Cheltuieli n avansCheltuielile nregistrate n avans, numite sicheltuieli anticipate,cuprind acele cheltuieli care se efectueaza n cursul unui exercitiu financiar, dar care afecteaza costurile exercitiului urmator, cum sunt:chiriile sau locatiile de gestiune achitate anticipat; platile pentru abonamentele la diversele publicatii; decontarea anticipata a primelor de asigurare pentru bunuri si salariati; reparatiile capitale si reviziile tehnice sau alte asemenea cheltuieli efectuate la imobilizarile corporale, care se esaloneaza pe mai multe exercitii financiare.3.1.5. Delimitari si definitii privind elementele componente ale pasivului bilantierPasivul, prin componenta sa, reflecta modul de finantare a mijloacelor economice si gradul de exigibilitate a surselor de finantare.n raport de exigibilitatea surselor de finantare, n pasivul bilantului sunt delimitate patru grupe de elemente:-grupa Ddatoriice trebuie platite ntr-o perioada de un an; -grupa Gdatorii ce trebuie platite ntr-o perioada mai mare de un an; -grupa Hprovizioane pentru riscuri si cheltuieli; -grupa Ivenituri n avans; -grupa Jcapital si rezerve.3.1.5.1. Capitalul si rezerveleCapitalul si rezervele, numite sicapital propriu, constituie sursele de finantare stabile si reprezinta drepturile proprietarilor (actionarilor sau asociatilor) asupra activelor unei ntreprinderi, dupa deducerea tuturor datoriilor fiind structurate n bilantul contabil pe sase capitole, astfel:I. CAPITALUL- se constituie la nfiintarea societatilor comerciale, prin aportul asociatilor sau actionarilor sub forma de bani (numerar) sau sub forma de bunuri (natura) si se delimiteaza n:a.Capital subscris si nevarsat, reflecta partea de capital angajata (subscrisa) de actionari sau asociati, dar care nu a fost pusa nca la dispozitia societatii nfiintate.b.Capital subscris si varsat, este partea din capitalul subscris care a fost pus efectiv la dispozitia societatii.II.PRIMELE DE CAPITAL- sunt determinate de operatiunile de crestere a capitalului prin noi emisiuni de actiuni, fuziuni sau aporturi n natura si cuprind:a.Primele de emisiune- reprezinta diferenta dintre valoarea nominala (initiala, de la nfiintarea societatii) a actiunilor si partilor sociale si valoarea de vnzare a lor (pretul de emisiune), determinata de raportul cerere - oferta de pe piata si de faptul ca noii actionari trebuie sa plateasca la intrarea n societate si o cota-parte din rezervele si rezultatele acumulate de societate pna la data respectiva.b. Primele de fuziune- reprezinta excedentul dintre valoarea bunurilor primite prin fuziune si valoarea (suma) cu care a crescut capitalul social al societatii absorbante (valoarea nominala a actiunilor emise cu ocazia fuziunii).c. Primele de aport- apar n cazul cresterii capitalului social prin aport n natura si reprezinta concret, excedentul dintre valoarea aporturilor n natura la capitalul social subscris si valoarea nominala a actiunilor emise (suma cu care a crescut capitalul social).d.Primele de conversie a obligatiunilor n actiuni- se determina ca diferenta ntre valoarea mprumutului obtinut prin emiterea si vnzarea de obligatiuni, convertit n actiuni si valoarea nominala a actiunilor emise.III. REZERVE DIN REEVALUARE- este plusul de valoare rezultat din reevaluarea imobilizarilor corporale.IV. REZERVELE- sunt surse constituite, anual, prin repartizarea unor cote din profiturile exercitiilor financiare si sunt delimitate patru categorii, astfel:a. Rezervele legale- sunt destinate protejarii capitalului, n situatiile n care unele exercitii financiare se ncheie cu pierderi. Aceste rezerve se constituie n conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, potrivit carora din beneficiile societatii se va prelua n fiecare an cel putin 5% pentru formarea fondului de rezerva, pna cnd acesta atinge cel putin a cincea parte din capitalul social.b.Rezervele pentru actiuni proprii- se constituie conform legii, n vederea utilizarii pentru rascumpararea unor actiuni, cu scopul mentineriicapitalului propriu.c. Rezervele statutare sau contractuale- se constituie, conform prevederilor din actele constitutive ale societatilor comerciale sau prin clauze contractuale, din profiturile nete (ramase dupa deducerea impozitului pe profit), n anii n care s-au obtinut rezultate financiare bune si au destinatiile hotarte de adunarile generale ale actionarilor sau asociatilor (acoperirea pierderilor si alte scopuri).d. Alte rezerve- pot fi constituite facultativ pe seama profitului net, pentru acoperirea pierderilor sau pentru alte scopuri conform hotarrii adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor, acestea nefiind prevazute de lege sau actele constitutive ale societatilor comerciale.V. REZULTATUL REPORTAT- reprezinta, n principiu, rezultatul a carei afectare financiara a fost amnata, respectiv profiturile sau pierderile din exercitiile anilor precedenti a caror repartizare sau acoperire a fost amnata de catre adunarea generala a actionarilor sau asociatilor.VI. REZULTATUL EXERCIIULUI-se determina ca diferenta dintre veniturile si cheltuielile ntreprinderii, nregistrate n perioada unui an calendaristic (exercitiu financiar).Rezultatul exercitiului poate fi favorabil sau nefavorabil, dupa cum veniturile au fost mai mari sau mai mici dect cheltuielile, mbracnd forma deprofitsi respectiv depierdere.Profitulreprezinta o sursa proprie de finantare pna la repartizarea lui pe destinatiile legale de catre adunarea generala a actionarilor sau asociatilor.Pierdereareprezinta rezultatul nefavorabil ce trebuie acoperit n exercitiile urmatoare. Este reflectata n bilant cu semnul minus, micsornd astfel capitalurile proprii.3.1.5.2.Provizioanele pentru riscuri si cheltuieliProvizioanele pentru riscuri si cheltuieli reprezinta pasive cu exigibilitate sau valoare incerta si se constituie pe seama cheltuielilor la sfrsitul exercitiilor financiare, cnd anumite cheltuieli sau pierderi pot fi prevazute sau estimate, fara a se cunoaste marimea lor exacta si data efectuarii lor. Deci aceste provizioane, care privesc ansamblul elementelor de activ, sunt destinate acoperirii de riscuri si cheltuieli pe care evenimentele n curs de desfasurare le fac posibile. Aceste provizioane se constituie pentru:litigii, cnd se constata posibilitatea pierderii unui proces n curs de desfasurare;garantii acordate clientilor; amenzi si penalitati, despagubiri, daunesialte datorii incerte.3.1.5.3. DatoriileNumite sicapital strain, sunt sursele de finantare externe puse la dispozitia unitatii, fie de banci sau alte institutii financiare, fie de furnizori sau terti, pentru care unitatea trebuie sa acorde o prestatie sau un echivalent valoric.Reglementarile contabile simplificate clasifica datoriile n:- datoriile curente,numite si datorii pe termen scurt - sunt acele obligatii ce trebuie platite ntr-o perioada de pna la un an.- datoriile pe termen lung -reprezinta sume ce trebuie platite ntr-o perioada mai mare de un an.n structura datoriilor curente si pe termen lung se includ:1. mprumuturile si datoriile asimilate- reprezinta obligatiile financiare ale ntreprinderii provenitedin:a.mprumuturile din emisiunea de obligatiuni- societatile comercialecare au nevoie de un mprumut pe termen lung, emit titluri de credit negociabile catre public numiteobligatiuni, pe care le vnd direct sau prin institutii specializate (bursa). Cumparatorii beneficiaza de dobnzi sau prime stimulative pna la rambursarea obligatiunilor (la termen sau esalonat) catre emitent.b.Creditele bancarepe termen lung-sunt sume contractate de catre ntreprinderi de la banci, pentru acoperirea temporara a nevoilor de surse.c.Bunurile si alte valori preluate n exploatare, depozit sau garantie- n aceasta categorie sunt incluse obligatiile unei ntreprinderi care a preluat de la alta ntreprindere, cu care are relatii de asociere sau de participare, bunuri economice n concesiune sau a beneficiat de brevete, licente sau alte valori similare.n categoria altor mprumuturi si datorii similare se includ si sumele primite sub forma de depozit si garantii.2.Datoriile comerciale- aceasta categorie include datoriile izvorte din relatiile comerciale - contractuale. n structura lor se includfurnizoriisiefectele de platit.a.Furnizorii, exprima datoria unei ntreprinderi care s-a aprovizionat cu bunuri si servicii de la o alta ntreprindere, numita furnizor, plata lor urmnd sa se faca ulterior.b.Efectele de platit, reprezinta titlurile de valoare (trate, bilete la ordin), care atesta obligatia de plata a ntreprinderii n cadrul relatiilor de decontare cu furnizorii.3.Datoriile n cadrul grupului- reprezinta obligatiile datorate societatilor din cadrul grupului din relatiile de decontare ale societatii - mama cu filialele sale (societatile - fiice).4. Datoriile din interese de participare- reprezinta datoriile generate din relatiile de decontare ale ntreprinderii cu societatile asociate (asocieri n participatie).5. Avansurile ncasate n contul comenzilor-sume de la clienti, pentru livrarea ulterioara a unor bunuri, efectuarea de lucrari si prestarea de servicii si pna la executarea comenzilor, sumele reprezentnd o datorie fata de clienti.6. Alte datorii- n aceasta categorie se cuprind obligatiile unei ntreprinderi: - fata de personal, - cu salariile si alte drepturi asimilate; - fata de organismele de asigurari sociale si protectie sociala, cu contributiile datorate; - fata de bugetul de stat si bugetele locale, cu impozitele si taxele datorate; - fata de actionari sau asociati cu capitalul retras si dividendele de plata; - fata de alti creditori diversi.3.1.5.4. Veniturile n avansVeniturile n avans reprezinta valorile ncasate n perioada curenta, care sunt recunoscute ca venituri n exercitiile financiare urmatoare. n structura veniturilor n avans se includ:1. Subventiile pentru investitii- sunt surse de finantare nerambursabile, alocate ntreprinderii de la bugetul de stat sau de alte institutii, fiind destinate pentru achizitionarea sau producerea de echipamente sau alte bunuri de natura imobilizarilor, realizarea unor activitati pe termen lung sau pentru acoperirea unor cheltuieli de natura investitiilor, care vizeaza actiuni deosebite pentru economia nationala, cum ar fi: crearea de noi locuri de munca, protectia mediului nconjurator etc.2. Veniturile nregistrate n avans- constau n sumele ncasate n exercitiul curent, n vederea livrarii de bunuri sau prestarii unor servicii n exercitiile urmatoare, cum sunt: chiriile, abonamentele, primele de asigurare, locatiile de gestiune, vnzarile de locuinte cu plata n rate etc, achitate cu anticipatie, dar care sunt recunoscute ca venituri n exercitiile viitoare.3.1.6. Modificarile bilantului contabil3.1.6.1. Modificarile bilantului prin prisma ecuatiei dublei reprezentari a patrimoniuluiTranzactiile, evenimentele si operatiile economice din activitatea ntreprinderii produc modificari n volumul si structura elementelor patrimoniale (grupate dupadestinatiesiprovenientalor) si astfel se influenteaza marimea posturilor din bilant, corespunzatoare elementelor respective.Aceste modificari se prezinta fie sub forma decresteri, fie sub forma demicsorari, dar se mentine n permanenta egalitatea bilantiera:ACTIV=PASIVOperatiile economic-financiare, generate de activitatea unei ntreprinderi, sunt de o mare diversitate, dar analiznd efectul lor asupra elementelor bilantiere, grupate dupa destinatie si provenienta, se pot ncadra n unul din urmatoarele patru tipuri de modificari:-Operatii economice si financiare care genereaza modificari n structura activelor;-Operatii economice si financiare care genereaza modificari n structura pasivelor;-Operatii economice si financiare care genereaza modificari n volumul activelor si pasivelor, n sensul cresterii;-Operatii economice si financiare care genereaza modificari n volumul activelor si pasivelor, n sensul micsorarii;Pentru exemplificarea tipurilor de modificari privind activul si pasivul bilantier, se porneste de la un bilant initial simplificat (redat n tabelul de mai jos), cu un numar redus de posturi, asupra caruia se opereaza influenta unor operatii economice si financiare simple, care sa determine cele patru tipuri de modificari, cu ntocmirea dupa fiecare operatie a unui nou bilant, pornind de la bilantul precedent, astfel:BILAN INIIAL(forma simplificata - mii lei)ACTIVPASIV

POSTURISOLDURI INIIALEPOSTURISOLDURI INIIALE

Mijloace fixe25.000Capital21.000

Materii prime2.000Prime legate de capital800

Debitori600Rezerve3.500

Conturi la banci1.500Furnizori2.900

Casa20Creditori920

TOTAL ACTIV29.120TOTAL PASIV29.120

Din dateleacestui bilant initial rezulta ca totalul activului este egal cu totalul pasivului, respectndu-se astfel ecuatia dublei reprezentari( A = P ).1. Operatii economice si financiare care genereaza modificari n structura activelor- aceste tipuri de operatiuni duc la cresterea unui element patrimonial de activ cu o anumita suma, concomitent cu micsorarea unui alt element de activ cu aceeasi suma, fara ca totalul activului bilantier sa se modifice.Exemplul I:Se ncaseaza prin casieria unitatii suma de 100 mii lei de la un salariat, reprezentnd o imputatie pentru pagubele produse.Operatia economica duce la o crestere a numerarului din casierie cu suma de 100 mii lei, concomitent cu o micsorare a creantelor asupra debitorilor cu aceeasi suma. Totalul activului bilantier ramne nemodificat.Modificarile din structura activului, generate de operatia de la exemplul I, se reflecta n bilant, astfel:BILANntocmit dupa efectuarea operatiei de la exemplul I - mii lei -ACTIVPASIV

POSTURISOLDURI INIIALEMODI-FICRISOLDURI FINALEPOSTURISOLDURI INIIALEMODI-FICRISOLDURI FINALE

Mijloace fixe25.00025.000Capital21.000

Materii prime2.0002.000Prime legate de capital800

Debitori600-100500Rezerve3.500

Conturi la banci1.5001.500Furnizori2.900

Casa20+100120Creditori920

TOTAL ACTIV29.120029.120TOTAL PASIV29.120

Concluzii ce se desprind dupa ntocmirea bilantului:-modificarile n patrimoniu s-au reflectat numai n activul bilantului, pasivul a ramas nemodificat;-n activ a avut loc o micsorare la postul de bilant "Debitori" cu suma de 100 mii lei, concomitent cu o crestere la postul de bilant "Casa" cu aceeasi suma;-totalul bilantului a ramas nemodificat fata de bilantul initial;-notnd cu A - activul, cu P - pasivul, cu x - modificarile determinate de influenta operatiei I, se constata ca egalitatea bilantiera se mentine, asa cum rezulta din urmatoarea ecuatie de echilibru:A + x - x = P, respectiv:29.120 + 100 - 100 = 29.120, deci:29.120 = 29.120.2. Operatii economice si financiare care genereaza modificari n structura pasivelor- aceste tipuri de operatiuniduc la o crestere a unui element patrimonial de pasiv cu o anumita suma, concomitent cu micsorarea unui alt element patrimonial de pasiv cu aceeasi suma, totalul pasivului bilantier ramnndneschimbat.Exemplul II:Adunarea generala a actionarilor hotaraste transferarea la rezerve a primelor legate de capital, n suma de 600 mii lei.Operatia economica duce la o micsorare a primelor legate de capital cu suma de 600 mii lei, concomitent cu cresterea rezervelor cu aceeasi suma. Totalul pasivului bilantier ramne nemodificat.Modificarile din structura pasivului, produse de operatia de la exemplul II, se reflecta n bilant astfel:BILANntocmit dupa efectuarea operatiei de la exemplul II - mii lei -ACTIVPASIV

POSTURISOLDURI INIIALEMODI-FICRISOLDURI FINALEPOSTURISOLDURI INIIALEMODI-FICRISOLDURI FINALE

Mijloace fixe25.000Capital21.00021.000

Materii prime2.000Prime legate de capital800-600200

Debitori500Rezerve3.500+6004.100

Conturi la banci1.500Furnizori2.9002.900

Casa120Creditori920920

TOTAL ACTIV29.120TOTAL PASIV29.120029.120

Concluzii ce se desprind dupa ntocmirea bilantului:-modificarile n patrimoniu s-au reflectat numai n pasivul bilantului, activul a ramas nemodificat;-n pasiv a avut loc o micsorare a postului de bilant "Prime legate de capital" cu suma de 600 mii lei, concomitent cu o crestere la postul de bilant "Rezerve" cu aceeasi suma;-totalul bilantului a ramas nemodificat fata de bilantul precedent;-egalitatea bilantiera se mentine si dupa modificarile(x) determinate de influenta operatiei II, potrivit ecuatiei:A = P + x - x,respectiv:29.120 = 29.120 + 600 - 600, deci:29.120 = 29.120.3. Operatii economice si financiare care genereaza modificari n volumul activelor si pasivelor n sensul cresterii-aceste operatiuni duc lacresterea unui element patrimonial de activ cu o anumita suma, concomitent cu o crestere a unui element patrimonial de pasiv cu aceeasi suma. Totalul bilantului creste cu aceeasi suma.Exemplul III:ntreprinderea se aprovizioneaza de la un furnizorcu materii prime, n suma de 800 mii lei, care vor fi achitate ulterior.Operatia economica duce lacresterea stocului de materii prime cu 800 mii lei, concomitent cu o crestere a datoriei fata de furnizor cu aceeasi suma. Totalul bilantului creste cu suma de 800 mii lei.Modificarile n volumul bilantului, produse de operatia de la exemplul III, se reflecta astfel:BILANntocmit dupa efectuarea operatiei de la exemplul III - mii lei -ACTIVPASIV

POSTURISOLDURI INIIALEMODI-FICRISOLDURI FINALEPOSTURISOLDURI INIIALEMODI-FICRISOLDURI FINALE

Mijloace fixe25.00025.000Capital21.00021.000

Materii prime2.000+8002.800Prime legate de capital200200

Debitori500500Rezerve4.1004.100

Conturi la banci1.5001.500Furnizori2.900+8003.700

Casa120120Creditori920920

TOTAL ACTIV29.120+80029.920TOTAL PASIV29.120+80029.920

Concluzii ce se desprind dupa ntocmirea bilantului:-modificarile n patrimoniu s-au reflectat att n activul, ct si n pasivul bilantului;-n activ a avut loc o crestere la postul de bilant "Materii prime" cu suma de 800 mii lei, iar n pasiv o crestere la postul de bilant "Furnizori" cu aceeasi suma;-totalul bilantului creste cu 800 mii lei fata de bilantul precedent;-egalitatea bilantiera se mentine si dupa modificarile (x) determinate de influenta operatiei III, potrivit ecuatiei:A + x = P + x,respectiv:29.120 + 800 = 29.120 + 800, deci:29.920 = 29.920.4. Operatii economice si financiare care genereaza modificari n volumul activelor si pasivelor n sensul micsorarii- aceste operatiuni duc la micsorarea unui element patrimonial de activ, concomitent cu o micsorare a unui alt element patrimonial de pasiv cu aceeasi suma. Totalul bilantului se micsoreaza cu aceeasi suma.Exemplul IV:Se achita o datorie fata de un furnizor din contul de la banca, n suma de 900 mii lei.Operatia duce la o micsorare a disponibilitatilor banesti de la banca cu suma de 900 mii lei, concomitent cu o scadere a datoriilor fata de furnizori cu aceeasi suma. Totalul bilantului se micsoreaza cu aceeasi suma.Modificarile n volumul bilantului, produse de operatia de la exemplul IV, se reflecta astfel:BILANntocmit dupa efectuarea operatiei de la exemplul IV - mii lei -ACTIVPASIV

POSTURISOLDURI INIIALEMODI-FICRISOLDURI FINALEPOSTURISOLDURI INIIALEMODI-FICRISOLDURI FINALE

Mijloace fixe25.00025.000Capital21.00021.000

Materii prime2.8002.800Prime legate de capital200200

Debitori500500Rezerve4.1004.100

Conturi la banci1.500-900600Furnizori3.700-9002.800

Casa120120Creditori920920

TOTAL ACTIV29.920-90029.020TOTAL PASIV29.920-90029.020

Concluzii ce se desprind dupa ntocmirea bilantului:-modificarile n patrimoniu s-au reflectat att n activul, ct si n pasivul bilantului;-n activ a avut loc o micsorare a postului de bilant "Conturi la banci" cu suma de 900 mii lei, iar n pasiv o micsorare la postul de bilant "Furnizori" cu aceeasi suma;-totalul bilantului se micsoreaza cu suma de 900 mii lei fata de bilantul precedent;-egalitatea bilantiera se mentine si dupa modificarile (x) determinate de influenta operatiei IV, potrivit ecuatiei:A - x = P - x,respectiv:29.920 - 900 = 29.920 - 900, deci:29.020 = 29.020.Din cele prezentate mai sus, se desprind doua tipuri de modificari ale bilantului contabil, respectiv:modificari de structura-determinate de influenta operatiilor economice si financiare care produc modificari numai n structura activului si pasivului, fara sa influenteze totalul bilantului;modificari de volum- determinate de influenta operatiilor economice si financiare care produc modificari att n structura activului si pasivului, ct si n totalul (volumul) bilantului.Grafic, aceste doua tipuri de modificari se prezinta astfel:

Rezulta ca, indiferent de modificarile produse asupra activului si pasivului ntreprinderii, egalitatea bilantiera se mentine permanent deoarece, n cazul fiecarei operatii economice s-a produs concomitent si cu aceeasi suma o dubla modificare si anume:de sens contrar, atunci cnd au fost influentate elemente din aceeasi parte a bilantului si s-au anulat;de acelasi sens, n cazul n care au fost influentate elemente din ambele parti ale bilantului si s-au adunat, respectiv scazut din totalul bilantului.3.1.6.2. Modificarile bilantiere prin prisma ecuatiei structurilorlegate de evaluarea pozitiei financiare a ntreprinderiiCele patru tipuri de modificari, analizate prin prisma ecuatiei generale a bilantului "ACTIV = PASIV", nu scot n evidenta operatiunile care determina cresteri si micsorari n situatia neta a patrimoniului.Pentru a raspunde acestei necesitati, operatiile care modifica elementele patrimoniale din structurile bilantului, direct legate de evaluareapozitiei financiarea ntreprinderii (active, capitaluri proprii si datorii), sunt analizate prin intermediul ecuatiei bilantiere de forma:A = C + Dn care: A - activul patrimonial; C - capitalurile proprii (situatia neta a patrimoniului);D - datoriile.Avnd n vedere posibilitatea cresterii si micsorarii celor trei categorii patrimoniale, matematic se nregistreaza noua tipuri de modificari ale bilantului (32= 9), astfel:1.Modificari numai n activ de forma:A + x - x = C + D;I.Daca la aceasta modificare se introduce gruparea elementelor bilantiere dupa destinatie si provenienta lor (dubla reprezentare a patrimoniului A=P, iar P = C + D), ecuatia este de forma:

A + x - x = P

2.Modificari numai n capitalul propriu:A = (C + x - x) + D;3.Modificari numai n datorii:A = C + (D + x - x);4.Modificari n capitalul propriu, n sensul cresterii si n datorii, n sensul micsorarii:A = (C + x) + (D - x);5.Modificari n capitalul propriu, n sensul micsorarii si n datorii, n sensul cresterii:A = (C - x) + (D + x);II.Daca la modificarile 2-5 structurile bilantiere sunt analizate prin prisma dublei reprezentari a patrimoniului, ecuatia care le reprezinta este de forma:

A = P + x - x

6.Modificari n activ si n capitalul propriu, n sensul cresterii:A + x = (C + x) + D;7.Modificari n activ si n datorii, n sensul cresterii:A + x = C + (D + x);A + x = P + x

III.Daca la modificarile 6 si 7 se aplica acelasi rationament ca la punctele I si II, ecuatia care le reprezinta este de forma:8.Modificari n activ si n capitalul propriu, n sensul micsorarii:A - x = (C - x) + D;9.Modificari n activ si n datorii, n sensul micsorarii:A - x = C + (D - x);A - x = P - x

IV.Daca la modificarile 8 si 9 se introduc elementele bilantiere de activ si pasiv, ecuatia care reprezinta aceste modificari este de forma:3.2. Contul de profit si pierdere - imagine a performantei financiare a ntreprinderii3.2.1. Structura contului de profit si pierdere:Activitatile ntreprinderii, consumatoare de resurse (cheltuieli) si producatoare de efecte economice (venituri) sunt analizate princontul de profit si pierdere, care evidentiaza si explica, ntr-o forma analitica, performanta ntreprinderii prin prisma raporturilor de echilibru dintrecheltuielisivenituri, potrivit relatiei: REZULTAT = VENITURI - CHELTUIELIntr-o acceptie generala structurile contului de profit si pierdere pot fidefiniteastfel:-cheltuieliledesemneaza angajarea si utilizarea resurselor economice n cadrul activitatilor desfasurate de ntreprindere, fiind constituite, n principal dinvalori platitesau deplatitpentru materiile prime, materialele si marfurile cumparate, lucrarile si serviciile prestate de terti pentru nevoile ntreprinderii, precum si pentru angajamentele pe care aceasta a consimtit sa le plateasca;-veniturileexprima bogatia dobndita din activitatile desfasurate, respectiv resursele obtinute, fiind constituite, n principal, dinvalorile primitesau deprimitpentru bunurile vndute, lucrarile executate si serviciile prestate.CADRUL GENERALde ntocmire si prezentare a situatiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standarde Internationale de Contabilitate (IASC), definesc (paragraful 70 - "a" si "b") elementele contului de profit si pierdere astfel:"-veniturileconstituie cresteri ale beneficiilor economice, nregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub forma de intrari sau cresteri ale activelor ori descresteri ale datoriilor, care se concretizeaza n cresteri ale capitalului propriu, altele dect cele rezultate din contributii ale actionarilor;-cheltuielileconstituie diminuari ale beneficiilor economice, nregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub forma de iesiri sau scaderi ale valorii activelor ori cresteri ale datoriilor, care se concretizeaza n reduceri ale capitalului propriu, altele dect cele rezultate din distribuirea acestora catre actionari""Contul de profit si pierdere", are n structura sa urmatoarele elemente: cifra de afaceri neta; veniturile si cheltuielile generate de activitatea curenta si extraordinara a ntreprinderii; rezultatul curent (exploatare + financiar) si extraordinar; impozitul pe profit; rezultatul exercitiului; rezultatul pe actiune.3.2.1.1. Veniturilen functie de activitatea care le genereaza,veniturile se grupeazan:1. Veniturile din exploatare- sunt reprezentate de veniturile legate de desfasurarea normala, curenta a activitatii si cuprind: venituri din vnzarea produselor, marfurilor, lucrarilor executate si serviciilor prestate; venituri din productia stocata (variatia stocurilor); venituri din productia de imobilizari; venituri din subventii de exploatare si alte venituri de exploatare.2. Veniturile financiare- rezulta din activitatea financiara a ntreprinderii si cuprind: venituri din investitii financiare; venituri din interese de participare; venituri din creante imobilizate; venituri din diferente de curs valutar; venituri din dobnzi; venituri din sconturi obtinute; alte venituri financiare.3. Veniturile extraordinare- reprezinta acele veniturice nu sunt legate de activitatea normala a ntreprinderii si cuprind veniturile din subventii pentru evenimente extraordinare (calamitati) si altele similare.3