UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ “DUMITRU

STĂNILOAE”

LUCRARE DE SEMINAR

LA DISCIPLINA FORMARE DUHOVNICEASCĂ

ÎNVĂȚĂTURI DUHOVNICEȘTI LA

SFÂNTUL ISAAC SIRUL

ÎNDRUMĂTOR: Preot Profesor Adrian Dinu

STUDENT: Grigoraș Alexandru

Anul I, Grupa a IV-a

IAȘI

2011

2

CUPRINS

1. Cuprins....................................................................................2

2. Introducere..............................................................................3

3. Viața și scrierile Sfântului Isaac Sirul.....................................5 Viața.................................................................................................5

Scurt istoric asupra scrierilor Sfântului Isaac Sirul..........................6

4. Cuvinte duhovnicești la Sfântul Isaac Sirul............................8 Despre credință................................................................................8

Despre rugăciune și dragoste...........................................................9

Despre abisul smereniei.................................................................11

Despre har și libertate....................................................................12

5. Bibliografie.........................................................................................14

3

I. Introducere

Motto:

Cel ce stăpânește cu temere de Dumnezeu...

Vocația omului este chemarea lui Dumnezeu spre îndumnezeire,

chemarea prin care Dumnezeu îi oferă omului șansa de a-și împlini scopul

său pe pământ, în măsura pământească, iar după așa zisa moarte, veșnicia,

adică fericita împărăție împreună cu Dumnezeu în vecii vecilor.

Harul sfințitor reprezintă cordonul ombilical ce leagă ființa noastră

spirituală de Împărăția lui Dumnezeu, iar prin acesta sămânța duhovnicească

este hrănită și se dezvoltă în pântecele Bisericii, omul nou zămislit și născut

prin Duhul Sfânt. Prin lucrarea Duhului Sfânt devine evidentă prezența

sfinților din vechime și până astăzi în viața noastră și ni se revelează

demnitatea fundamentală a omului și lumina nesfârșită a Împărăției pentru

care am fost creați. Astfel se arată că în Biserică, care este Trupul lui Hristos

Cel înviat, Care le face pe toate noi (Apoc. 21,5), nu mai există diferență

între vechi și nou.

Un tânăr monah scria despre un părinte duhovnicesc de odinioară:

Citesc pe sfântul Isaac Sirul. Găsesc în el ceva adevărat, unic,

duhovnicesc; ceva ce transcende în spațiu și timp. Simt că aici, pentru prima

dată, e o voce ce răsună în cele mai adânci straturi ale ființei mele, până

atunci închise și necunoscute mie. Deși e atât de departe mie în timp și

spațiu, el a venit drept în casa sufletului meu. Într-un moment de liniște a

vorbit către mine, s-a așezat alături de mine. Deși am citit atât de multe alte

lucruri, deși am întâlnit atât de multi oameni și deși astăzi există alții trăind

în jurul meu, nimeni altul nu a fost atât de pătrunzător. Nimănui nu i-am

deschis în acest fel ușa sufletului meu. Sau, mai bine zis, nimeni altul nu mi-

a arătat într-un mod atât de frățesc și prietenesc că înlăuntrul meu, în firea

omenească există o astfel de ușă, o ușă ce dă spre un spațiu deschis și

nemărginit. Nimeni altul nu mi-a spus acest adevăr neașteptat și negrăit că

întreagă această lume interioară aparține omului. Pentru prima dată am

simțit o sfântă mândrie în firea noastră omenească - sau mai degrabă

divino-umană - o uimire în fața ei. Prezența unui sfânt separat de lume și de

întinăciunea păcatului, mi-a dat această dumnezeiască binecuvântare. El

aparține naturii noastre umane. Mă bucur de aceasta. Mă bucur de

foloasele binecuvântării sale. Fiind de aceeași natura cu mine însumi, eș își

comunică cu adevărat, ca într-o transfuzie, sângele său de viață dătător mie.

4

Îmi arată persoana umană așa cum este ea cu adevărat. Prin prezența sa

imi spune că suntem împreună și simt că este așa. Acest lucru nu e ceva

străin de mine. El însuși este sinea mea cea mai adevărată, e floare pură a

naturii noastre umane.1

Unul din marii trăitori ai Bisericii noastre, unul din marii învățători ai

celei mai desăvârșite lupte duhovnicești, care duce în ultimă instanță la

câștigarea cetății celei luminoase a Împărăției Cerești, este Sfântul Isaac

Sirul.

Cine ar putea aprecia cu graiul omenesc așa cum trebuie pe acest

sfânt, din moment ce el a fost cinstit de Dumnezeu? Când Dumnezeu

apreciază și evidențiază pe cineva, trebuie neapărat să fii la măsura aceea ca

să poți să spui ceva despre omul lui Dumnezeu și prieten adevărat al Său.

Lucrarea și scrierea Sfântului Isaac nu sunt ale lui, ci sunt ale Duhului Sfânt,

săvârșite prin El. Pentru a înțelege mai bine de ce este atât de mare

duhovnicește și atât de aproape de Dumnezeu, Biserica îl cântă ca pe un

organ al Duhului celui Sfânt înduplecând pe toți a căuta mărgăritarul cel bun

și a cugeta mai presus de cele trecătoare2. Dumnezeu atât de frumos a suflat

prin tubul inimii lui, iar aceasta atât de curat s-a sensibilizat, atât de fină s-a

făcut, încât a scos sunet de cântare dumnezeiască, iar cântarea lui Dumnezeu

a fost și este prin el revărsată întregii lumi.

Cuvântul lui duhovnicesc întrece atât de mult înțelegerea obișnuită că

și inima rugătoare nu îndrăznește să predice cuvântul pe care l-a spus în

scrierile lui. Putem spune că acest cuvânt al său respiră și ne trimite aerul cel

mai curat al Sfintei Evanghelii.

Astăzi, însă, oamenii încearcă să reducă cuvântul duhovnicesc al

sfinților la propriile dimensiuni, coborând aceste cuvinte la nivelul unei

învățături moraliste. Însă Hristos a declarat: Cerul și pământul vor trece, dar

cuvintele Mele nu vor trece. (Mc.13,31; Lc.21,33).

Sfântul Isaac Sirul ne este model pentru că noi nu ne putem ghida

după lume, ci ne ghidăm după cei puțini ai lumii, care au ajuns la Dumnezeu

și pe care Biserica îi numește ca sfinți și ca mari luminători duhovnicești.

Dacă ne vom uita cum a trăit el, ce mod de viață a dus, majoritatea dintre noi

ne vom descuraja sau chiar speria, zicând că este aproape imposibil de dus

acele nevoințe. Să ne ridicăm prin această mană dumnezeiască și nectar

nematerialnic3 din lumea prea mult îngroșată de existența trupească și

insensibilă la realitatea dumnezeiască la care acest Sfânt ne cheamă să trăim

1 Vasilios Gondikanis, Frumusețe și isihie, ed. Epifania, Alba Iulia, 2008, pg. 73

2 Slujba Sfântului Isaac Sirul, Vecenia Mare, La Litie

3 Ibidem

5

și să ne sensibilizăm inima ca să ascultăm cântarea pe care Dumnezeu a

cântat-o prin acest cântăreț al vieții singuratice4.

II. Viața și scrierile Sfântului Isaac

Viața Sfântului Isaac Sirul

Sfântul Isaac Sirul concentrează și exprimă cel mai fidel spiritualitatea

ortodoxă siriacă. Despre viața lui se cunosc puține lucruri. Nu se știe precis

anul nașterii și al morții sale. Din cercetările recente5 aflăm că a trăit în a

doua jumătate a secolului al VII-lea de la Hristos, în Imperiul Persan al

Sassanizilor (devenit apoi musulman, în același veac, odată cu cucerirea sa

de către arabi).

Sfântul Isaac s-a născut în Qatar (Beit Qatraye), ținut de pe coasta

apuseană a Golfului Persic, mai jos de India. După ce a ajuns iscusit în

scrierile Bisericii și în tâlcuiri s-a făcut călugăr și dascăl în ținutul său, adică

în Qatar. Dregătoria de dascăl era un rang însemnat în Biserica Persiei, care

păstra un excelent sistem de școli bisericești cu un regim strict, semi-

monahal. Petrece apoi câțiva ani între monahii dintr-un alt ținut al Persiei

(probabil Beit Husaye, unde se va retrage în ultima parte a vieții) după care

se reîntoarce în Qatar. În jurul anului 676 este luat din ținutul său natal de

către catholicosul Mar Giwargis (Gheorghie) și hirotonit episcop al cetății

Ninive din Mesopotamia6. Deși, după cum bine se știe, Sfântul a părăsit

repede scaunul Ninivei, adevăratul motiv pentru care a făcut-o rămâne

subiect pentru multe speculații. Acesta a stat pe scaunul episcopal doar cinci

luni, apoi se retrage în muntele Matout din Beit Husaye (Huzistanul de

astăzi), trăind ca pusnic mai mulți ani, răstimp în care a alcătuit scrieri

ascetice pentru ucenicii săi. În ultimii ani de viață se mută în mănăstirea

Rabban Shabur din apropiere, unde și moare la adânci bătrâneți, în jurul

anului 700.

4 Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici partea a II-a, ed. Deisis, Sibiu, 2007, pg. 72

5 Datele despre viața Sfântului Isaac Sirul citate se datorează autorului ortodox american Dan Miller (vezi

Introducerea la cartea Sfântului Isaac Sirul Cuvinte pentru nevoință, acum din nou tălmăcite, ed.

Reîntregirea, Alba-Iulia, 2010) 6 Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte și învățături, (vezi Notă asupra ediției), Ed. Predania, București, 2010

6

Scurt istoric asupra scrierilor Sfântului Isaac Sirul

Întrucât Sfântul Isaac prețuia atât de mult liniștea desăvârșită, ne-am

putea întreba de ce a mai scris. Răspunsul se poate găsi în înseși cuvintele

sale: întâi pentru fierbintea sa dragoste de oameni: Iubiților, pentru că m-am

făcut nebun, nu sufăr a păzi taina întru tăcere, ci mă fac fără de minte

pentru folosul fraților. Căci dragostea cea adevărată nu poate zăbovi întru

vreo taină de cei iubiți ai săi7.

Cuviosul Paisie Aghioritul obișnuia să spună că scrierile Avvei Isaac

Sirul valorează cât toată patristica8. Faptul e demonstrat de imensa

circulație a manuscriselor cuvintelor sale, atât în Răsăritul cât și în

Occidentul creștin fiind traduse în toate limbile de circulație ale creștinătății

(greacă, arabă, georgiană, etiopiană, slavonă, latină, italiană, portugheză,

casiliană, română, engleză, franceză și chiar japoneză).

Extrem de populare în mediile monahale de orientare contemplativă,

scrierile duhovnicești ale Sfântului Isaac își datorează punerea în circulație și

larga difuziune manuscrisă în spațiul ortodox mai cu seamă revirimentelor

spirituale înregistrate aici în mai multe rânduri. Mai întâi în secolul al XI-lea

prin Sfântul Simeon Noul Teolog și Pavel Everghetinos și în secolele XIII -

XV prin promotorii isihasmului bizantin și rus, Sfinții Grigorie Sinaitul și

arhim. Sorski, ambii mari admiratori ai scrierilor Sfântului Isaac. Ulterior, în

timpul mişcării filocalice din secolele XVIII - XIX, când apar şi primele

ediţii, vechea traducere greacă e editată de Ieromonahul Nichifor Theotokis

la Leipzig în 1770, vechea traducere slavonă revizuită în 1786 - 1787 de

stareţul Paisie Velicikovski (1792) e publicată la Neamţ în 1812, iar

traducerea românească a paisienilor români Macarie, Isaac şi Iosif tipărită tot

aici în 1819. Prin ajutorul stareţului Paisie, manuscrisul scrierilor Sfântului

Isaac s-a făcut cunoscut şi în Rusia, mai întâi în faimoasa sihăstrie Optina,

apoi prin retipărirea din Moscova în 1854 a avut o iradiere şi în cercurile

întelectulale slavofile. Importanţa manuscrisului scrierilor Sfântului Isaac în

mănăstirea Optina este reliefată de arhim. Leonid Kavelin în cartea sa despre

Stareţul Macarie, scrisă în jurul anului 18609.

Unul dintre cele mai preţioase manuscrise originale care aparţinuseră

stareţului Paisie înşuşi, de care s+a bucurat mănăstirea Optina, a fost

manuscrisul Cuvintelor Sfântului Isaac Sirul, marele povăţuitor al vieţii de

nevoinţă duhovnicească. Povestea cu acest manuscris este cu totul deosebită.

Stareţul Paisie l-a trimis Înalt Preasfinţitului Mitropolit Gavriil, scriind cu 7 Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Ed. Bunavestire, 2001, pg. 186

8 Ieromonahul Isaac, Viața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ed. Evanghelismos, București, 2005, pg. 231-232

9 Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte...., pg. 5

7

mâna sa în introducere: Tălmăcită de Arhimandritul Paisie Velicikovski al

Mănăstirilor moldo-vlahe Neamţ şi Secu, originar din Poltava. A fost scris

în scriere uncială pe hârtie lucioasă. Mai mult de jumătate a fost scrisă de

mâna ucenicului apropiat al stareţului, schimonahul Nicolae, prietenul şi

însoţitorul său din mănăstirile româneşti şi ruseşti. Acest manuscris, după ce

a fost trimis mitropolitului Gavriil, din motive necunoscute a căzut după

moartea mitropolitului, în mâini străine. În cele din urmă a fost adus la

mănăstirea Valaam şi scos la vânzare, deoarece proprietarul auzind zvonuri

despre stareţii cu viaţă duhovnicească din partea locului s-a gândit că aceştia

vor aprecia un astfel de lucru preţios. Se poate lesne închipui bucuria şi

surpriza schimonahului Teodor când a găsit manuscrisul, pe care nădăjduia

măcar să-l vadă, nicicum să-l aibă. Acestea s-au petrecut între anii 1811-

1817. Părintele Teodor preţuia nespus această comoară descoperită în chip

cu totul neaşteptat. Trebuie să mai amintim că el iubea scrierile Sfântului

Isaac atât de mult încât atunci când tot felul de necazuri se abăteau asupra

lui, fiind de multe ori silit să meargă dintr-o mănăstire într-alta din pricina

pizmuitorilor, lua cu el doar această carte a Sfântului Isaac. După sfârşitul

fericit al părintelui Teodor în 1821 această carte a ajuns în mâinile întâiului

său ucenic şi frate al vieţii de suferinţă Ieroschimonahul Leonid. Părintele

Leonid a dăruit-o în timpul vieţii ucenicului său, schimonahul Antiohie.

După moartea acestuia a trecut la un alt ucenic al Părintelui Leonid, părintele

Ioanichie (ca schivnic Leonid) care vieţuia în Lavra Sfântul Alexandru

Nevski. Apoi ajunge la părintele Efrem în 1849, iar acesta l-a dăruit fiului

său duhovnicesc, monahul Avraam. Acesta, plecând la Sfântul Munte Athos

în 1858, a dăruit manuscrisul răposatului stareţ Ieroschimonahul Macarie.

Părintele Macarie, pe patul de moarte m-a binecuvântat pe mine (autorul)

un mare păcătos, cu o icoană a Sfântului Isaac Sirul, dăruindu+mi şi

manuscrisul. În martie 1854, părintele Macarie a ajutat la publicarea

acestui manuscris10

.

În aprilie 1983 profesorul Sebastian Brock a avut însă bucuria de a

descoperi în Biblioteca Bodliană din Oxford un alt manuscris, întegral

necunoscut al părţii a II-a, achiziţionat în 1898 din regiunea Urwia, de

reverendul Yarro M. Neesan din personalul misiunii anglicane din zonă.

Apariţia părţii a doua sub titlul Cuvinte către singuratici a dat un nou impuls

studiilor isaachiene. Această carte a II-a a Sfântului Isaac e formată din 76

de cuvinte, unele reproducând integral alte cuvinte din Partea I a scrierilor:

Cuvinte despre nevoinţă.

10

Arhim. Leonid Kavelin, Stareţul Macarie de la Optina, Ed. Bunavestire, Bacău, 1999, pg. 152

8

Există însă şi o Parte a III-a, care e transmisă de un singur manuscris

de dată foarte recentă păstrat în biblioteca răposatului arhiepiscop siro-

caldean din Teheran, monseniorul Yahannan Samaan Issayi, manuscris care

poartă sigla Issayi 5. Cuvintele sunt introduse de indicţia Partea a III-a

(palyuta da-tlat) a Sfântului Isaac. Autenticitatea isaachiană a Părţii a III-a

cred că poate fi afirmată cu certitudine pentru toate cuvintele din cauza

temelor tratate care ni se par în perfectă armonie cu celelalte două colecţii;

apoi din pricina consonaţei în stil şi termonologie cu acestea.11

Din punct de

vedere al conţinutului ea cuprinde 17 cuvinte şi e mai limitată faţă de cele

două părţi în ce priveşte varietatea temelor tratate. Tema ce revine cu cea

mai mare fregvenţă e desigur cea a rugăciunii, apoi tema păcatului şi a

mântuirii.

III. Cuvinte duhovniceşti la Sfântul Isaac Sirul

Despre credinţă

Doar prin asceza credinţei se poate începe tratamentul unui suflet

bolnav de patimi. Odată ce credinţa începe să se sălăşluiască într-un om,

patimile încep să fie deezrădăcinate din sufletul său. Dar până când sufletul

nu se îmbată de credinţa în Dumnnezeu, până ce nu simte forţa credinţei nu

se poate vindeca nici de patimi şi nici nu poate birui lumea materială12

.

Eliberarea din robia materiei este esenţială pentru propăşirea în viaţa

duhovnicească. Începutul căii vieţii este pururea a ne îndeletnici mintea

întru cuvintele lui Dumnezeu şi întru sărăcie a petrece; adică a te adăpa din

cugetarea cuvintelor lui Dumnezeu îţi ajută spre isprava sărăciei, iar

isprăvirea neagonisirii îţi dă răgaz spre a dobândi pururea cugetarea

cuvintelor lui Dumnezeu. Iar prin ajutorul cel dat prin amândouă degrab se

înalţă toată zidirea virtuţilor13

.

Cu ajutorul credinţei, mintea este eliberată din temniţa acestei lumi,

unde a fost înăbuşită de păcat şi intră într-o nouă lume, unde respiră într-o

minunată atmosferă. Sfântul Isaac numeşte ca moarte periculoasă somnul

minţii, şi de aceea el îndeamnă la o trezire a intelectului prin credinţă la

11

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Partea a III-a, recent regăsită, ediţia a II-a, Ed. Deisis,

Sibiu, 2007, pg. 12-14 12

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre..., cuv. I, pg. 26 13

Ibidem pg. 84

9

lucrarea duhovnicească. Sfântul, astfel ne întreabă în Cuvintele sale: pentru

ce dar, omule, aşa fără de socoteală ocârmuieşti cele ale tale?14

În asceza credinţei, omului i se cere să acţioneze conform unui

paradox care neagă înţelegerea: Fii mort în viaţa ta, şi vei trăi după

moarte.15

Prin credinţă mintea este vindecată şi dobândeşte înţelepciune.

Sufletul devine înţelept atunci când încetează a se întovărăşi fără de ruşine

cu gândurile întinate16

. Dragostea de trup este semn al necredinţei.17

Credinţa eliberează mintea de influenţa simţurilor şi o linişte cu

ajutorul postului, cugetării la Dumnezeu şi prin privegheri18

. Necumpătarea

şi îmbuibarea înceţoşează mintea19

.

Sfântul ne reaminteşte parcă mereu de influenţa ce o au gândurile şi

dorinţele trupeşti asupra minţii iubitoare de Dumezeu, ceea ce produce

asupra omului iubitor de plăcere şi de lume o stare de nervozitate. Asupra

omului însetat de cunoaşterea lui Dumnezeu are înfluenţa de a-i cufunda

mintea, trimiţându-l în oceanul tainelor Sfintei Scripturi. De aici ni se face

invitaţia atât de frumos creionată într-o temelie solidă asupra respectării

numai poruncilor Domnului, minte care trebuie să fie gata să pătimească

suferinţă şi durere. Dacă citim cuvintele XXXI, VI şi XVIII ni se transmite

mesajul atât de clar asupra faptului că sufletul îşi reface sănătatea prin

tăcere.

Prin urmare, este necesar să-ţi impui tăcerea; şi aceasta este o nevoinţă

care aduce dulceaţa inimii20

. Doar prin tăcere ajunge omul la pacea

gândurilor. Putem astfel spune că virtutea credinţei în viziunea Sfântului

Isaac Sirul este cea dintâi şi principala armă în lupta cu patimele, pentru că

ea poartă în sine însăşi nu numai propriul principiu şi substanţă, dar şi

principiul şi substanţa tuturor celorlalte virtuţi, desfăşurându-se una din

cealaltă şi încercuindu-se una pe cealaltă precum inelele unui copac21

.

Despre rugăciune şi dragoste

Rugăciunea. Sfântul Isaac, acest giuvaer nepreţuit22

aşa cum este

numit de Fotios Kontoglu în capitolul Lauda Sfântului Avva Isaac Sirul, a 14

Ibidem, pg. 208 15

Ibidem, pg. 209 16

Ibidem, pg. 27 17

Ibidem, pg. 130 18

Ibidem, pg. 143 19

Ibidem, pg. 170 20

Ibidem, pg. 173 21

Sfântul Iustin Popovici, Credinţa ortodoxă şi viaţa în Hristos, cap. Teoria cunoaşterii la Sfântul Isaac

Sirul, pg. 56 22

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către...., pg 386

10

scris în limbajul credinţei, limbaj pe care îl putem numi rugăciunea. Toate

cărţile Sfântului sunt poleite de îndemnuri la rugăciune. Doamne, învaţă-mă

cunoaşterea desăvârşită care se află în inima sfinţilor care au lăsat lumea.

El ne face cunoscut mai ales în Partea a II-a, formele exterioare ale

rugăciunii şi despre creşterea omului dinăuntru prin apropierea de gustarea

rugăciunii adevărate. El ne învaţă de ce mari rele ne scapă citirea psalmilor,

când ne învrednicim de darul curăţiei rugăciunii şi de vederea gândirii care o

însoţeşte şi care stă în înţelegeri duhovniceşti despre nenorocirile care vin ca

urmare a părăsirii de Dumnezeu, şi despre frica şi evlavia care trebuie arătate

la rugăciune, temă aprofundată în cuvântul 14 al Părţii a II-a.

În Cuvinte despre nevoinţă, cuvântul LIX prezintă multele schimbări

care urmează în minte şi se lămuresc prin rugăciune. Căci cine doreşte

binele are acest obicei: prin rugăciune neîncetată, lucrează asupra puterii

socotitoare a minţii şi primeşte tot prin rugăciune, puterea de a lucra şi

înţelepciunea care desparte adevărul de lumină. Căci gândurile trufiei

opresc de la noi ajutorul lui Dumnezeu, dar le putem surpa prin

rugăciune23

.

Sfântul ne învaţă atât de clar că întreaga omenire este chemată la acest

strălucitor ospăţ al rugăciunii fără de care nu am putea primi darurile pe care

Domnul le-a pregătit să ni le dăruiască. Dăruitorul ne deşteaptă pe noi ca

să-I cerem să ne dea dumnezeieştile Sale daruri! Şi, deşi tot El orânduieşte

toate câte ne sunt de folos, precum ştie El, totuşi aceste cuvinte ale Lui

foarte mult ne îndeamnă să acem îndrăzneală şi nădejde. Şi de aceea ne-a

îndemnat să ne nevoim cu sârguinţă către rugăciunea cea neîncetată. Şi

Domnul nu ne-ar fi îndemnat pe noi să ne nevoim prin rugăciune dar a făcut

acest lucru prin purtarea Sa de grijă24

.

Rugăciunea este cerere, grijă şi dorinţă a ceva; fie izbăvirea de relele

de aici sau de cele viitoare, fie dorinţa celor făgăduite sau cererea a ceva

prin care omul să fie ajutat să se apropie de Dumnezeu25

.

Neîncetata perseverenţă în rugăciune este un semn adevărat al

desăvârşirii, iar plânsul, închinăciunile, implorările şi cererile inimii,

lacrimile dulci sunt forme ce duc la rugăciunea curată.

Rugăciunea duhovnicească, în concepţia Sfântului este în afară de

mişcare şi rugăciune26

, căci nu mulţi s-au învrednicit de rugăciunea curată,

ci doar puţini; dar când este vorba de cealaltă taină, care mult mai mare

23

Ibidem, pg. 274 24

Ibidem, pg. 234 25

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Partea a III-a, pg. 172 26

Ibidem

11

decât ea şi dincolo de ea, abia se găseşte unul în fiecare generaţie care să se

fi apropiat de cunoaşterea ei prin harul lui Dumnezeu27

.

Dragostea. Dragostea se naşte din rugăciune, la fel precum

rugăciunea se naşte din credinţă, şi rugăciunea o facem, ca să câştigăm

dragostea de Dumnezeu, fiindcă în rugăciune găsim pricinile ca să-L iubim

pe Dumnezeu. Deci dragostea de Dumnezeu se naşte din vorbirea cu El28

.

Dragostea pentru Dumnezeu este un semn că noua realitate în care

omul este condus prin credinţă şi rugăciune este mult mai mare decât cea

care a fost mai înainte. Dragostea pentru Dumnezeu şi om este lucrarea

rugăciunii şi a credinţei: o dragoste adevărată pentru o este, de fapt,

imposibilă fără credinţă şi rugăciune.

Prin credinţă, omul schimbă lucrurile: el se mişcă de la lumea cea

mărginită la cea nemărginită, acolo unde el nu mai trăieşte după legile

simţurilor, ci după simţurile rugăciunii şi iubirii. Sfântul Isaac pune mare

accent pe convingerea la care a ajuns în urma experienţei sale ascetice:

faptul că dragostea pentru Dumnezeu vine prin rugăciune29

.

Sfântul Isaac Sirul mai subliniază faptul că dragostea de Dumnezeu se

află în lepădarea de sine a sufletului şi în dragostea de fratele: să nu dai

dragostea de fratele tău în schimb pentru dragostea de vreun lucru, căci

fratele tău are ascuns înlăuntrul său pe Cel mai cinstit decât toate30

.

Raiul este dragostea lui Dumnezeu căci în ea se află desfătarea

tuturor fericirilor. Pomul vieții este iubirea lui Dumnezeu din care a căzut

Adam, pierindu-i in ceasul acela toată bucuria. Căci așa i s-a poruncit

primului om după căderea în păcat: să lucreze și să se nevoiască în pământ

spinos. Și după ce am ajuns la dragoste ne hrănim cu pâine cerească,

izbăvindu-ne fără de muncă și de osteneală. Însă pâinea cerească este

Hristos. Dragostea este Împărăția, despre care a vestit Domnul Apostolilor,

că vor mânca în Împărăția Sa31

.

Cuvintele Sfântului Isaac Sirul despre dragoste nu sunt simple vorbe

ca oricare altele, ci sunt izvoarele cele reci și răcoroase întru care ne

îndeamnă Psalmistul a alerga pentru a ne liniști arșița stârpiciunii noastre.

Despre abisul smereniei

27

Ibidem, pg. 171 28

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre…., pg. 178-179 29

Sfântul Iustin Popovici, p. cit. pg. 57 30

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre…., pg. 317 31

Ibidem, pg. 317-318

12

Părintele profesor Dumitru Stăniloe îl numește pe Sfântul Isaac Sirul

cel mai mare maestru în descrierea importanței smereniei.

Vreau să-mi deschid gura, fraților, ca să vorbesc despre un subiect

foarte înalt, smerenia; și sunt cuprins de spaimă ca unul ce știe că va vorbi

de Dumnezeu, așa cum îi îngăduie cuvântul său. Fiincă smerenia este o

haină a Dumnezeirii. Căci cu ea s-a îmbrăcat și Cuvântul când s-a făcut om,

și prin ea ne-a vorbit nouă, purtând trupul nostru. De aceea, oricine s-ar

îmbrăca în haina prin care văzut S-a făcut Ziditorul îmbrăcându-Se în trup,

acela s-a îmbrăcat în Hristos32

.

Smerenia este forța dumnezeiască. tainică, dăruită numai sfinților,

celor ce sunt desăvârșiți în virtuți, fiind dăruită prin Har.

Sfântul Isaac spune omului că rugăciunea și smerenia sunt echilibrate

mereu în mod egal, iar înaintarea în rugăciune înseamnă înaintarea în

smerenie și invers.

Un om smerit se micșorează pe sine dinaintea tuturor celorlalți

oameni, dar Dumnezeu tocmai de aceea îl slăvește fiindcă acolo unde

înflorește smerenia, acolo slava lui Dumnezeu crește din belșug, iar planta

sufletului rodește o floare nepieritoare. Cel ce n-are smerenia, n-o are

pentru că nu a cerut-o și nici nu și-a silit sufletul spre ea33

.

Sfântul Isaac ne descoperă calea ce duce la rai, prin chiar drumul

smereniei, căci el strigă atât de clar că raiul este abis de smerenie.

Despre Har și libertate

Împărăția lui Dumnezeu este patria libertății, unde se aude glasul

Liturghiei duhurilor, săvârșind Taina tăcerii contemplative a veacului

viitor, călătoria înțelepciunii întru această libertate neavând sfârșit. Cel ce

urmărește se înalță până se unește cu Dumnezeu, înțelegerea înțelepciunii,

deci, este fără margini, pentru că aceasta este Însuși Dumnezeu34

.

Persoana lui Hristos definește calea vieții creștine ca fiind cea mai

desăvârșită împlinire a unirii mistice a lui Dumnezeu cu omul în vreme ce,

în același timp, El descoperă atât lucrarea lui Dumnezeu în om, cât și a

omului în Dumnezeu.

Dumnezeu și omul care conlucrează reprezintă latura fundamentală a

activității creștine în lume. Pentru creștini nici un gând, nici un sentiment,

nici o acțiune nu poate răsări în chip evanghelic fără ajutorul Harului Divin.

32

Ibidem, pg. 97-98 33

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către..., pg. 337 34

Pr. Dr. Nacu Stoenescu, Viața creștină după Sfântul Isaac Sirul, în Studii Teologice, an 1985, nr. IX-X,

București, pg. 689

13

Omul, în ceea ce-l privește, vine cu dorința, dar Dumnezeu dăruiește Harul

și doar din această lucrare reciprocă se naște personalitatea creștină. Omul

nu-și poate impropria nici măcar o singură virtute evanghelică fără ajutorul

și suportul Harului lui Dumnezeu. Sfântul Isaac pune accentul mai des pe

lucrarea comună a voii omului și a Harului lui Dumnezeu în întreaga viață

creștină. Harul deschide ochii omului spre a discerne binele de rău. El

întărește simțirea lui Dumnezeu înlăuntrul său, îi deschide viitorul și îl

umple de lumină mistică35

.

Cu cât mai mult Har îi dăruiește Dumnezeu credinciosului cu atât mai

mult îi descoperă prăpăstiile răului din lume și din om. Sfântul Isaac ne

îndeamnă a ne lupta pentru a ne însuși gândul permanent de a ne vedea

nimicnicia pentru că cel ce se cunoaște pe sine cunoaște totul.

Prin împreună lucrarea Harului lui Dumnezeu și a propriei sale voințe,

omul crește prin credință la o statură desăvârșită, fiindcă Harul întră în suflet

încetul cu încetul, fiind dăruit în primul rând celor smeriți.

Omul, care ajunge să cunoască măsura neputinței sale, a ajuns la

desăvârșirea smereniei. Cine călăuzește spre om harurile lui Dumnezeu,

acela pururea se bucură în inima sa. Înaintea harului aleargă smerenia36

.

Cei smeriți știu de ce suferă omul, fiindcă Harul le descoperă sensul

suferinței. Toate gândurile cele bune vin în inimă de la Harul cel

dumnezeiesc37

.

La Sfântul Isaac Sirul întâlnim ideea privirii Harului lui Dumnezeu la

o anumită distanță față de cel ce petrece întru rugăciune, iar Acesta în

momentul cu un gând al smereniei desăvârșit întâlnit în acel om, se apropie

cu mii de ajutoare. Ajutorul dat în ceasul rugăciunii este mai mare decât cel

care ne vine în orice alt moment în care ne ostenim. Fără un dar din partea

Lui, omul nu poate înălța lui Dumnezeu nici măcar o singură slavă spusă

dulce din inimă38

.

Întru libertatea pe care Sfântul Isaac atât de iscusit ne învață a o avea

către Dumnezeu Tatăl, putem încheia ansamblul frumoaselor sale cuvinte

duhovnicești cu însăși o scurtă rugăciune pe care chiar el ne învață a o face:

Hristoase, care ești Țelul căii sfinților, arată-mi calea Adevărului care

trece prin inima mea și prin dulceața gândirii la Tine fă-mă să umblu și să

merg pe ea spre Tine până voi vedea fața Ta39

.

Amin.

35

Sfântul Iustin Popovici, op. cit. pg. 60 36

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre…., pg. 319 37

Ibidem 38

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către..., pg. 173 39

Ibidem, pg 345

14

Bibliografie

1. Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Ed. Bunavestire, Bacău,

2001

2. Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Partea a II-a, Ed.

Deisis, Sibiu, 2007

3. Sfântul Isaac Sirul. Cuvinte către singuratici, Partea a III-a recent

descoperită, Ed. Deisis, Sibiu, 2007

4. Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte și învățături, Ed. Predania, București,

2010

5. Vasilios Gondikanis, Frumusețe și isihie, ed. Epifania, Alba Iulia,

2008

6. Ieromonahul Isaac, Viața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ed.

Evanghelismos, București, 2005

7. Arhim. Leonid Kavelin, Stareţul Macarie de la Optina, Ed.

Bunavestire, Bacău, 1999

8. Sfântul Iustin Popovici, Credinţa ortodoxă şi viaţa în Hristos, cap.

Teoria cunoaşterii la Sfântul Isaac Sirul

9. Pr. Dr. Nacu Stoenescu, Viața creștină după Sfântul Isaac Sirul, în

Studii Teologice, an 1985, nr. IX-X, București

10. Slujba Sfântului Isaac Sirul