Din evanghelia bogatului nemi-lostiv şi a săracului Lazăr

afl ăm despre două stări în care putem ajunge, starea de rai şi sta-rea de iad, sau viața şi moartea. De cele mai multe ori prin moarte noi înțelegem întreruperea acestei vieți, dar un sens mai profund este acela de moarte sufl etească, sau lipsirea sufl etului de cea mai mare bucurie pe care o poate trăi, adică prezența lui Dumnezeu în preajma lui. Acum ce putem face noi pen-tru a ne asigura viața ce va să vie? Sunt momente când trăim starea de iad chiar aici pe pământ, atunci când egoismul ne face să credem că putem trăi fără Dumnezeu şi fără aproapele, când credem că suntem independenți. Din orgoliu starea aceasta poate dura mai mult sau mai puțin, până ne venim în fi re, asta dacă vrem.

Căutarea noastră însă nu este starea de iad, ci cum am putea să îl avem mereu pe Dumnezeu în viața noastră. Până să ajungem să realizăm că ceea ce căutăm este Dumnezeu trecem printr-o luptă de o viața întreagă. Încă de mici copii noi suntem într-o căutare continuă, şi creştem şi încercăm să facem tot felul de lucruri dar parcă nimic nu ne împlineşte din ceea ce facem. Odată cu trupul care creş-te în fi ecare an de viață pe pământ atunci când îi dăm toate cele nece-sare pentru supraviețuire şi sufl etul are nevoie de hrană pentru a creş-te, pentru a nu ajunge în moarte. Viața sufl etului este apropierea de

Dumnezeu, înaintarea în cunoaş-terea Lui, petrecerea a cât mai mult timp în prezența Lui. Până în zile-le noastre avem ca mărturie calea fi ecărui sfânt spre Împărăția lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan din Kronstadt că-uta pacea în Hristos şi cu Hris-tos, şi credea din toată inima că după viața aceasta pământească îşi va găsi odihna în El. El îşi dădea seama că orice lucru ar fi făcut în viața pământească fără Hristos se transforma în ceva chinuitor, şi atunci asemăna starea aceasta cu iadul, adică lipsa vederii lui Dum-nezeu. Nivelul stării sufl eteşti la care ajungem în viața pământească se va continua în viața viitoare, cei „drepți” se vor bucura de prezența lui Dumnezeu, iar cei „păcătoşi” se vor chinui.

Starea de chin pentru cei „păcă-toşi” nu se rezumă doar la păcat, ci la faptul că lipseşte pocăința, şi astfel sufl etul este lipsit de prezen-ța lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne constrânge în nici un fel, ne lasă liberi să alegem fi e să rămânem în păcat, care este moarte pentru su-fl et, fi e să dobândim iertare prin părere de rău şi mărturisirea păca-telor. În rugăciunile de dinainte de Împărtăşanie afl ăm că nu este nici un păcat pe care să îl facă omul şi care să biruiască iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

Auzim că Dumnezeu se mânie pe cei păcătoşi, dar această mânie nu trebuie înțeleasă în sens omenesc,

nu putem să spunem că Dumne-zeu se schimbă în bun sau rău în funcție de faptele pe care le facem noi. Dumnezeu este bun şi rămâne mereu Acelaşi, noi prin bunătatea noastră ne apropiem de asemăna-rea cu Dumnezeu. Mânia trebuie înțeleasă ca neasemănarea noastră cu Dumnezeu şi prin asta Dumne-zeu nu mai poate să rămână în noi. Dumnezeu face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie şi peste cei drepți şi peste cei nedrepți (Matei 5,45). El respectă alegerea fi ecăruia, însă iu-birea Lui este bucurie pentru unii, iar pentru alții este chin.

Din dragostea dumnezeiască a căzut Adam, şi prin nepăsarea noastră față de Dumnezeu sau aproapele, repetăm şi noi căderea ori de câte ori sufl ăm, prin atitu-dinea şi faptele noastre, împotri-va Duhului Sfânt. Prin nevoință putem să afl ăm cu adevărat ce în-seamnă dragostea şi s-o redobân-dim, şi astfel să ne bucurăm de prezența lui Hristos în viața noas-tră. Sfântul Isaac Sirul spune că acela care aici pe pământ viețuieşte în dragoste, trăieşte Împărăția Ce-rurilor încă din această lume, pen-tru că Dragostea este Împărăția pe care o căutăm. Amin.

Mihai Popescu

Bibliografi e: Arhimandrit Serafi m Alexiev, „Veșnicia, amară sau ferici-tă?”, pg. 9-38, editura Sophia

Viață sau moarte?

1

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

II, N

r. 43

/ 30

octo

mbr

ie 2

016

DIALOG DE DUMINICĂ

2

Micii pelerini

„Părinte, când mai facem un pelerinaj aşa frumos, cum a

fost cel din Grecia? Dar să fie în România... un tur frumos...”. Aşa întreba la agapa de după un bo-tez din parohie, în primăvară, un tânăr domn entuziast, exprimând cu siguranţă o dorinţă din gândul mai multora. „Facem!” răspunde ca de obicei cu veselie şi optimism părintele Visarion. „Cutare, te ocupi să organizezi?”...

Aşa s-a născut ideea pelerinaju-lui din toamna aceasta la mănăsti-rile din zona Vâlcei, probabil unul din ţinuturile cu cele mai multe şi străvechi aşezări monahale din România. „Să fie pentru mămicile cu copii mici. Ele ies mai greu. Cei singurei se organizează mai uşor”. Ştie părintele ce ştie...

Astfel, sâmbătă dimineaţa, pe un timp morocănos ce vestea un week-end cu ploaie, ne-am înco-lonat la ieşirea din Chiajna spre Râmnicu Vâlcea parte din cele 17 maşini care ne-am reunit la destinaţie; unii plecaţi un pic mai devreme (ca să doarmă bebeii în maşină şi să poată călători părin-ţii liniştiţi), alţii un pic mai târziu (ca să ia copilaşii mai mari micul dejun acasă), alţii veniţi din Sibiu ca să se reîntâlnească cu familia duhovnicească. Iar tiparul acesta l-am păstrat pe tot parcursul ie-şirii. Folosind mijloace moderne de comunicaţie (deh, mămicile trebuie să ţină pasul cu tehnolo-gia), deşi grupul mare s-a răsfirat, după diferitele nevoi ale piticilor, mereu am reuşit să ne întâlnim în punctele cheie propuse spre vizi-tare sau la ora mesei, în jurul po-veştilor.

Primul obiectiv a fost schitul Iezer unde, după un urcuş bi-nevenit prin pădure, am pri-mit ca o binecuvântare prive-liştea însorită a munţilor din

masivul Builei de pe pajiş-tea deluroasă din faţa mi-

cuţei peşteri a Sfântu-lui Antonie. Jos la

mănăstire am întrebat o maica de ce lipseşte racla cu moaştele Sfân-tului din paraclisul nou al mă-năstirii. „Momentan sunt duse la Constanţa. Ştiți, Sfântul a fost aro-mân...” apoi, cu bucurie: „Dar nu vă necăjiţi, mergeţi sus la peşteră, acolo sunt moaştele de fapt! Nouă ni s-a descoperit doar o părticică”. Am mers cu întrebarea în minte: cum vine asta că ni s-a descope-rit doar o părticică? Aveam să aflu sus, în bisericuţa peşterii. Trei ani a săpat Sfântul Antonie bisericu-ţa în stânca peşterii, după vedenie dumnezeiască, venită ca răspuns dorinţei lui puternice de izolare. Abia la 64 de ani, după ce fusese negustor o viaţă întreagă, s-a că-lugărit, trăind în mănăstire şi apoi în pustie încă până la 92 de ani, când a adormit întru Domnul în peştera unde şi-a pregătit singur locul de îngropăciune. Cuviosul nu a dorit să fie vădit, astfel că atunci când Sf. Ier. Calinic a pro-pus dezgroparea moaştelor, o pia-tră s-a prăvălit peste acestea. Abia mai târziu, o părticica din ele s-au descoperit unei femei care, având mare evlavie la Sfântul, cu rugă-ciune, a săpat lângă piatra prăvă-lită. Viaţa Sfântului Antonie a dat exemplu „familiştilor” excursio-nişti că se poate să se călugărească omul şi după o viaţă întreagă în lume, în familie, cu copii, trăind cu evlavie şi dragoste de Dumne-zeu şi de aproapele.

Dimineaţa de duminică ne-a adunat la mănăstirea Hurezi pen-tru Sfânta Liturghie. Aici, la final, am primit cu bucurie predica pă-rintelui Iustin de la Oaşa, care s-a întâmplat să se afle în vizită la mă-năstire. În cuvântul său părintele Iustin a transmis îndemnul de a ne împărtăşi de Dumnezeu şi a ne lăsa împărtăşiţi de Dumnezeu în fiecare clipă, în orice loc. „Să ne împărtăşim de Dumnezeu conti-nuu. Nu zilnic, ci continuu... Îm-părtăşire înainte şi după împărtă-şanie... astfel să rămânem mereu în convoiul Vieţii”...

După Liturghie ne-am adunat în jurul maicii Ecaterina, ghidul mă-năstirii. Plină de jovialitate, maica ne-a purtat prin câteva din tainele istorice şi duhovniceşti ale celei mai vestite ctitorii brâncoveneşti.

În după-amiaza aceleiaşi zile am primit binecuvântarea Sfântului Grigorie Decapolitul, ale cărui moaşte se află la loc de cinste în biserica mănăstirii Bistriţa. Apoi ne-am bucurat de urcarea la peşte-ra sfântului pe poteca îngustă şi pe alocuri stâncoasă, prin pădurea ce ne-a oferit un minunat spectacol de culori tomnatice. Numită de speologi Peştera Liliecilor, aceasta parcă vrea să aducă aminte celui care intră în ea de drumul spre Împărăţie: intrarea este greoaie, printr-un tunel strâmt, nu foarte scurt şi înalt cât jumătate din sta-tura unui om. Când ţi se pare că n-ai mai putea continua drumul prin tunel se revelează ochilor o minunăţie de grotă... înaltă, largă, cu o deschidere generoasă spre valea şi defileul Bistriţei. Aici a fost construită o bisericuţă mică, unde erau adăpostite moaştele Sfântului Grigorie de către obştea mănăstirii Bistriţa în vremuri de cotropire.

Asfințitul soarelui ne-a surprins cu o vedere frumoasa de sus, de pe dealul mănăstirii Arnota, unde ne-am închinat la moaştele unor sfinți dragi în paraclisul nou, cu hramul Sfântului Prooroc Ilie.

A treia zi, luni, am încercat să învățăm câte ceva despre cel mai cunoscut meşteşug local: olăritul. În atelierul unor meşteri de la in-trarea în Horezu, ne-am bucurat, cu mic cu mare, să observăm în-deaproape măiestria cu care oa-menii locului transformă huma în obiecte cu sens, cu valoare prac-tică şi simbolică; cum fuge mâna în iuţeala roţii şi pictează farfuriile de lut, dând viaţă şi valoare fiecă-rui punct... Câţiva dintre noi şi-au încercat ei înşişi măiestria, iar la final am putut achiziţiona, după

Horezu, 8-10 octombrie 2016

3

plac, obiecte din magazinul de prezentare al meşterilor.

La Mănăstirea Dintr-un Lemn ne-am minunat de frumuseţea şi mărimea icoanei Maicii Dom-nului găsită, conform tradiţiei, în scorbura unui stejar secular, din care a şi fost construită bisericu-ţa de lemn. Asemenea stejari se-culari încă străjuiesc de sus de pe deal complexul monahal. Ultimul popas, la micuţa mănăstire Sur-patele, a găsit maicile în timpul Vecerniei. Cu paşi sfi oşi, cu copi-ii în braţe, un pic temători să nu deranjăm liniştea rugăciunii, am intrat să ne închinăm. Reacţia a fost contrară temerilor, maicile schiţând câte un zâmbet larg pe faţă la vederea pruncilor. Dragele şi-au lăsat un pic treaba şi au aler-gat după noi să ne ofere fructe şi Îndreptare de spovedanie pentru copii. În acest fel am pornit spre casă, însufl eţiţi şi cu ploaia înce-pând să bată, ca la venire, pe par-brizele maşinilor. Se oprise timp de 3 zile drăguța, făcând loc soa-relui pentru noi şi parcă vrând să ne vădească atât de clar purtarea Sa de grijă.

Pentru acest articol am cerut câ-teva impresii de la excursioniştii părinţi şi copii. Cea mai frumoasă dintre ele a fost a lui Andrei. Între-bat de mămica sa ce i-a plăcut cel mai mult în excursie, An-drei răspunde: „mie mi-a plăcut de Matei”. Simplu. Hilar, la prima vedere. Ca întotdeauna însă, copiii au înțeles cel mai bine şi ne transmit şi nouă o fru-moasă pedagogie: cea mai mare bucurie este timpul petrecut împreună cu cei dragi.

Tătic a patru copii: „Sta-rea vremii de sâmbătă dimineaţa s-a asemănat cu furtuna de dinaintea ieşirii soarelui. Astfel, nu prea optimişti, am for-mat o coloană de maşini pline de tătici, mămici şi copii, gonind pe autostra-

dă, croindu-ne drum prin ploaie, vânt şi frig, însetaţi de comuniune duhovnicească şi de taina mănăs-tirilor din judeţul Vâlcea. Oda-tă ajunşi la Schitul Iezer, Sfântul Antonie ne-a făcut o primire căl-duroasă. Astfel, norii s-au risipit, vântul s-a potolit, iar soarele ne-a mângâiat cu razele sale şi aşa a ră-mas pe tot parcursul celor trei zile cât am fost împreună în pelerinaj.

A doua zi, duminică în zori, Mă-năstirea Hurezi ne chema la rugă prin dangătul clopotelor ce răsu-nau de departe. Odată intrați pe porțile mănăstirii, liniştea locului i-a absorbit chiar şi pe copii, care au păstrat ca niciodată momen-te lungi de tăcere… iar glasurile duioase ale măicuțelor, a căror cântare blândă şi lipsită de orice alternanţă forțată se asemăna cu o rugăciune continuă curgând, ne-au îmbiat pe toți la închinăciune şi rugă...”

Simona: „Credinţa, nădejdea şi dragostea sunt cele mai frumoase daruri pe care le primeşte omul, iar atunci când faci parte dintr-o parohie, dintr-o comunitate du-hovnicească, le exersezi în fi ecare zi. Aşa ne dorim să facem şi noi, iar Domnul ne ajuta negreşit... Ne-a ajutat şi acum, oferindu-ne oportunitatea minunată de a ve-dea, alături de atâţia oameni fru-

moşi, o fărâmă din bogăţiile spirituale din zona Horezu. Mănăstirea Hurezi, Bistriţa, Arnota, Schitul Iezer şi peştera Sf. Grigorie Decapolitul sunt lo-curi minunate ce încântă pri-virea lumească şi duhovnicească deopotrivă. Mulțumim Domnu-lui că ne-a purtat paşii într-acolo şi mulţumim tuturor oamenilor cu care am putut împărţi această bucurie... la mai multe!”

Eleonora: „Pelerinajele au fost mereu prilej de bucurie. Fie că era vorba de frumuseţea comuniunii sau de sentimentul atât de preg-nant al purtării de grijă a Dom-nului, rămâneam mereu cu un prea-plin în sufl et. Aşa că după o necesară pauză a binecuvântatei maternităţi, am primit cu mare entuziasm vestea organizării aces-tei ieşiri, cu un ritm adaptat puiu-ţilor noştri. Darurile duhovniceşti au fost şi de această dată peste aşteptările noastre, pe parcursul celor trei zile simţind că, deşi ple-caţi, ne-am întors „Acasă”. Mulţu-mim!”

Cu inimile pline de mulţumire pentru binecuvântările primite, sperăm să ne bucurăm împreună, cât mai curând, şi la următoarele ediţii.

Cutare

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

Muntele Măslinilor concentrea-ză numeroase locuri legate de

activitatea Mântuitorului în Cetatea Sfântă, pe acele locuri ridicându-se de-a lungul vremii mai multe lăcaşuri de cult: Biserica Înălțării Domnului, unde se află pictată scena Înălțării la cer a Domnului, după Sfânta Sa În-viere, precum şi o foarte frumoasă icoană a Maicii Domnului înveşmân-tată în roşu; Biserica catolică Pater Noster, pe zidurile căreia se află scris textul rugăciunii Tatăl Nostru în dife-rite limbi şi dialecte, printre care şi în româneşte (în interiorul bisericii, în dreapta altarului). Există aici o mică grotă, unde se poate vedea absida ve-chii bazilici. Aici am coborât şi am ză-bovit puțin, răstimp în care Părintele ne-a reamintit despre modul cum ar trebui să înțelegem spusele rugăciunii domneşti. Astfel, nu trebuie să uităm că „pâinea noastră cea de toate zilele” nu se referă la pâinea de la brutărie pe care o mâncăm la mesele princi-pale, ci la hrana cea duhovnicească, la „pâinea noastră cea întru ființă”, cea care ne construieşte ca pe fii şi fiice ale Mântuitorului. După ce am rostit cu toții Tatăl Nostru cu gând înnoit şi folositor, ne-am îndreptat spre Biseri-ca catolică Dominus Flevit, Domnul a Plâns, monument cu o arhitectură deosebită, în formă de lacrimă, unde se pare ca Iisus le-a vorbit oamenilor despre dărâmarea Ierusalimului, des-pre Apocalipsă, despre Judecata de Apoi. Însă, personal, Muntele Măsli-nilor îmi va aminti mie întotdeauna despre Piatra Agoniei, din Biserica Națiunilor, o piatră mare, înconju-rată cu un gărduleț metalic în formă de coroană de spini, dar care are la capete, simbolic, ramuri de măslin, locul unde Domnul se lasă în voia Tatălui, ştiind că merge spre moarte, loc unde şi noi ne-am recules înde-lung şi cu pioşenie, căci el aminteşte de un moment foarte trist şi grav. Îmi voi aminti, cu siguranță, şi de Biserica Mormântul Maicii Domnului, unde am coborât o mulțime de scări pen-

tru a ajunge la locul venerat a fi drept cel al Mormântului Maicii Domnu-lui, unde ne-am închinat cu evlavie la icoana Maicii Domnului „Ierusali-mita”. În această biserică există foar-te multe candele şi candelabre, unul dintre ele, în formă de coroană, foar-te frumos ornamentat în argint şi cu mici globuri albastre fiind dăruit lă-caşului de către Regele Carol. O să-mi amintesc întotdeauna şi de blândețea şi de surâsul cald al Părintelui Anatol, care ne-a primit cu mare bucurie, ex-primând aceasta într-un glas cu dulci accente moldoveneşti. Toate acestea în proximitatea Grădinii Ghetsimani, locul unde Domnul obişnuia să se retragă pentru a se ruga şi unde am văzut măslini trăitori acolo de peste 2000 de ani, fără să se usuce. Impre-sionant! Deci şi ei l-au cunoscut pe Iisus, vine gândul...

În Ierusalim am mai fost pe Munte-le Sion, la Biserica Sf. Maria Magda-lena, foarte frumoasă, la mormântul regelui David, psalmistul, la Foişorul Cina cea de Taină şi la Biserica catoli-că Adormirea Maicii Domnului, care are în centrul său un soclu pe care se află o statuie impresionantă, mai ales prin dimensiuni, a Maicii Dom-nului care doarme. Din nou emoții... pentru că, prin vocea Părintelui ni se reaminteşte că nici Maica Domnului nu a murit, nu ne-a părăsit. Şi Ea îşi doarme somnul de veci, căci, lucru ştiut, nici trupul Ei nu a fost găsit în mormânt, semn că Domnul a luat-o la El. Am fost şi la Zidul Plângerii, unde evreii vin, bărbații în stânga, femeile în dreapta, să se roage în ma-niera foarte cunoscută: legănându-se. Am fost, nu departe de Zid, în plin cartier al evreilor ultra-religioşi, şi la Asezământul românesc din Ieru-salim, unde am nimerit, din păcate, la sfârşitul Liturghiei, dar ne-a mai mângâiat primirea preotului paroh şi cuvântul său plin de bucuria reintâl-nirii cu frații români.

Apoi, în Cetate, cu o zi înainte de plecarea acasă, am refăcut Drumul

Crucii, cu toate cele 14 opriri. Emoții multe şi mari, care au culminat cu a doua noastră intrare în Biserica Sfân-tului Mormânt, loc ce aminteşte de Moartea şi Sfânta Înviere a Mântuito-rului. Construită de Împăratul Con-stantin cel Mare, Biserica Sf. Mor-mânt a fost distrusă si reconstruită de mai multe ori de-a lungul vremii. Acolo, aş spune că totul impresionea-ză. Prin frumusețea şi bogăția icoa-nelor şi a altarelor, multe la număr. La altarul de pe Dealul Golgotei, de exemplu, ne-am închinat la locul pe care este aşezat un disc de argint ce marchează punctul în care a fost in-fiptă Crucea răstignirii, iar la poalele acestuia ne-am atins cu evlavie frun-țile de Piatra Ungerii, unde Domnul a fost pus după coborârea sa de pe Cru-ce. Mergând până la Rotonda ce adă-posteşte baldachinul în care se află Sfântul Mormânt, unde am intrat de două ori, a doua oară cu emoție parcă şi mai mare, şi am atins piatra tomba-lă, am sărutat icoana Maicii Domnu-lui, ce veghează din stânga Sfântului Mormânt somnul Fiului Multiubit. După care ne-a dat Bunul Dumne-zeu ocazia, arătându-ne mila şi multa dragoste, să ne împărtaşim, de două ori, la interval de o săptămână, la Bi-serica Învierii, situată in fața Sfântului Mormânt. SlavăȚie, Doamne al Mile-lor şi al Bucuriei, slavăîți cântăm Ție!

Şi cine ştie, poate vom reveni în aceste Sfinte Locuri! Ca să refacem încă o dată, de mână cu Tine, traseul Tău lumesc, lăsându-ne conduşi cu blândețe şi, sperăm, cu spor duhovni-cesc. Împreună cu Maica Ta, cu Apos-tolii, cu toți ceilalți sfinți pe care i-am întâlnit în fiecare zi şi cu lucrarea lor minunată. Căci fiecare loc vorbeşte aici despre fapte care au legatură cu viața Ta, Doamne! Despre minuni ori lucruri teribile, despre moarte pe cru-ce, despre Învierea minunată, despre groază, lacrimi, durere, dar şi despre speranța şi despre bucuria de a ne naşte spre a putea trăi Mântuirea.

Pelerin

Pelerin în Țara Sfântă

(continuare din nr. 42)