INTRODUCERE

MINISTERUL AGRICULTURII SI INDUSTRIEI ALIMENTARE AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea Agrara de Stat din Moldova

FACULTATEA MEDICINA VETERINARA

CATEDRA TERAPIE

Lucrare de curs La tema: Rentghenodiagnosticul. Originea si proprietatile razelor Rentghen. Tehnica securitatii in rentghenodiagnostic.

A indeplinit: A controlat: an.3,grupa 1; conf.univer.

NAZAR ARIADNA CHIOSA A.CHISINAU 2014Cuprins

Introducere3-41 RADIODIAGNOSTICUL MEDICAL..5 1.1 Radiodiagnosticul medical veterinar ,Rntgendiagnostic.5 1.2 Tubul de raze X.6 1.3 Natura si proprietatile razelor X..7-8 1.4 Particularitatile imaginii radiologice.8-10 1.5 Aparatura radiologica...10-13 1.6 Aprecierea unei radiografii14 1.7 Radioscopia14-15 1.8 Tomografia.16-17 1.9 Ultrasonografia..18-19 1.10 Protectia personalului din serviciile de radiologie202 Radiodiagnosticul aparatului osteoarticular21-243 Explorarea radiologica a aparatului respirator254 Radiodiagnosticul aparatului cardiovascular...26-275 Explorarea radiologica a rinichilor si cailor de excretie..

27-286 Concluzie297 Bibliografie30INTRODUCEREO scurta istorie a descoperirii razelor X

Descoperirea razelor X n anul 1895 a reprezentat nceputul unor schimbri revoluionare n modul nostru de a nelege lumea fizic.

n iarna n care mplinea 50 de ani, n timp ce era rector la Universitatea Wurtsburg, Wilhelm Conrad Rntgen efectua o serie de experimente cu radiaiile catodice, folosind un tub Crookes, cnd a observat c un ecran acoperit cu un strat de sare de bariu care se afla n apropiere devenea strlucitor ori de cte ori n tub se producea o descrcare. Cnd a pus mna n dreptul petei fluorescente de pe peretele tubului Crookes, pe ecran a aprut conturul slab al minii i al oaselor palmei, iar cnd a aezat o geant s-a putut vedea clar conturul acesteia. Lsnd la o parte ndatoririle ce le avea fa de universitate i de studeni, Rntgen i petrece urmtoarele ase sptmni n laborator, fr s mpart nimic din noua sa descoperire cu colegii si.

Cu trei zile nainte de Crciun, i-a chemat soia n laborator, unde cu ajutorul unei plci fotografice nvelite n hrtie neagr obine prima fotografie a minii fr carne, o fotografie a oaselor minii soiei sale cu tot cu inelul ei pe deget. Era emis o nou radiaie care putea s strbat cu uurin materialele care erau opace pentru lumina obinuit. A denumit-o radiaie X datorit naturii sale enigmatice.

Rntgen a anunat descoperirea pe data de 28 decembrie 1895. Medicii au neles imediat imensul folos pe care pe care l poate trage medicina de pe urma proprietilor radiaiilor X de a strbate diferite corpuri. Toi cunoatem azi termenii de radioscopie i radiografie. Aplicaiile acestor radiaii sunt folosite astzi n mai multe domenii, nu numai n medicin.

Atelierul lui Conrad Rntgen

1 RADIODIAGNOSTICUL MEDICAL

In medicina veterinara ca si in medicina umana, in procesul de cunoastere a suferintei unui organism se apeleaza intens la completarea examinarii directe a subieetului cu ajutorul procedeelor clasice si prin culegerea unor semne particulare relevabile prin metode (procedee) complementare. Dintre acestea o contributie importanta la realizarea procesului de cunoastere a starii clinice a unui organism bolnav o are folosirea radiatiilor ionizante si neionizante ce traverseaza programat corpul animalului care a fost supus iradierii (pe durate scurte de timp) in scopul stabilirii diagnosticului.

Principala sursa de energie radianta utilizata pentru diagnosticare o formeaza radiatia produsa de generatoarele de energie radianta (surse artificiale). Dintre acestea, cea mai frecvent folosita este radiatia X (Rntgen). In cazuri particulare, alaturi de acest tip de radiatie mai pot fi utilizate si radiatii compuse din particule nucleare (radiatiile alfa, beta, gamma, protonii, neutronii, izotopii radioactivi etc.) ca si unele radiatii neionizante (luminoase in endoscopie, calorice in termometrie, sonice in ecografiere etc.)

Pentru ca cea mai lunga utilizare in cursul examinarii radiologice o au radiatiile X, in cele ce urmeaza se vor face referiri mai multe la procedeele intrebuintate in cursul radiodiagnosticului medical, avand in vedere ca metodologia utilizarii radiatiilor electromagnetice rntgeniene a fost foarte mult diversificata, contribuind la imbunatatirea investigatiei medicale. O dezvoltare impresionanta, alaturi de diagnosticul Rentgenologic a marcat-o utilizarea surselor inchise de energie, care au permis folosirea pe scara foarte mare a diagnosticului obtinut cu ajutorul izotopilor radioactivi artificiali. In cadrul lucrarii se vor face referinte la toate formele principale de radiodiagnostic, dar tinand cont de rolul dominant al Rntgendiagnosticului, principalele referinte vor fi facute la procedeele standartizate ale acestui tip de examinare. Razele X sunt folosite pentru stabilirea diagnosticului datorita calitatilor lor de a impresiona ecranul radioscopic si filmele radiografice. Al doilca camp de interes al radiodiagnosticului este dat de ceea ce face obiectul unei parti a medicinii nucleare si anume Radiofarmaceutica medicala" care are ca obiect folosirea calitatilor specifice ale unor substante (elemente) radioemitatoare de a fi absorbite in anumite tesuturi de unde, prin scanteieri" (emise de radiatii) receptabile, inregistrabile si masurabile pot oferi date importante asupra integritatii, dimensiunii si functionalitaitii unui tesut (organ). In acest scop se utilizeaza radioizotopi cu calitati deosebite pentru anumite tesuturi, gratie capacitatii lor de a se incorpora (prin procesul de metabolism). Tesuturile in care se incorporeaza aceste substante devin tinte" radioinduse. 1.1 Radiodiagnosticul medical veterinar ,Rntgendiagnostic In practica curenta, utilizarea radiatiilor ionizante cu scop de diagnosticare s-a impus, devenind aproape o procedura indispensabila in cazul verificarii integritatii morfologice, dinamice functionale si reactiei organismului fata de anumiti factori ce actioneaza prin agresiune. Paleta procedeelor radiologice folosite in diagnosticul medical este foarte larga si variata. Dominant in activitatea medicala cotidiana este insa Rntgendiagnosticul. In cadrul Rntgendiagnosticului doua procedee au devenit esentiale si anume Radioscopierea si Radiografierea. Diversitatea metodologica Rntgendiagnostic decurge din folosirea acestor doua procedee de baza adaptate la specificul unor nevoi ale investigatiei (Seriografierea, Tomografierea, Kimoradiografiere etc.)

Rntgendiagnosticul se bazeaza pe folosirea in scop de diagnostic a razelorX sau Rntgen. In cursul procesului de examinare, razele X sunt elaborate imediat de catre un generator de radiatii (tubul radiogen) incorporat intr-o instalatie complexa (Aparatul sau Instalatia Rntgen). 1.2 Tubul de raze X

Acest tub este format dintr-un balon de sticla cu doua prelungiri tubulare. Balonul este construit dintr-o sticla speciala rezistenta la presiuni exterioare (in interior fiind vid inaintat), la diferente mari de potential si la o temperatura ridicata.

In interiorul tubului se afla doi electrozi: unul negativ, numit catod, si altul pozitiv, anod (fig. 1). Catodul este format dintr-un filament spiralat de tungsten, metal greu fuzibil. In jurul filamentului se afla o piesa metalica in forma de palnie numita piesa de concentrare (a ele-

ctronilor pe anticatod).

Figura 1. Tubul emitor de raze X Anodul -aflat in partea opusa catodului (anticatod), la distanta mica de acesta este construit dintr-un bloc de cupru legat cu exteriorul printr-o armature metalica. Suprafata anodului este inclinata oblic. In central acestei suprafete este aplicata placuta de tungsten, numita pastila de tungsten, care alcatuieste focarul tubului. Se foloseste tungsten pentru ca este un material suficient de rezistent la temperaturi ridicate care apar in timpul functionarii tubului. Temperatura de topire a tungstenului este de 3370C. Suprafata anodului este inclinata fata de catod, pentru ca fasciculul de raze X sa aiba o orientare convenabila la folosirea lor. Tuburile mai perfectionate au anodul in forma de ciuperca anod rotativ la care focarul termic este echivalent cu circumferinta ciupercii, iar focarul optic foarte mic.

Electronii catodului, venind cu viteza mare se izbesc in focarul termic al anodului, transformand energia cinetiea in 98% caldura, 1% pierderi prin ricosare si 1% raze X. Caldura predomind si de aceea este numit focar termic. Pentru a impiedica cresterea tcmperaturii peste punctui de topire al anodului se folosesc diferite sisteme de racire. Functionarca tubului de raze X are la baza fenomenul termoclectric. Trebuie, deci, sa se obtina un fascicul de electroni pentru a produce raze X. Pentru accasta se da drumul unui anumit curent de incalzire (curent de joasa tensiune (6-15V) si de intensitate mare (3-5A), care se obtine cu ajutorul unui transformator de joasa tensiune), care aduce la incandescenta filamentul catodic si acesta emite electroni. Electronii emisi de filament sunt stransi intr-un fascicul cu ajutorul piesei de concentrare, care find incarca negativ respinge electronii, grupandu-i si proiectandu-i pe anod. Diferenta de potential de zeci de mii de volti, stabilita intre anod si catod, imprima electronilor viteza necesara de a ajunge la anod. Electronii astfel animati de viteze considerabile lovesc anodul, find opriti brusc: unii sunt deviati electrostatic de nucleu, iar altii - de catre electronii atomilor anticatodului. Razele X iau nastere in doua feluri: prin frinarea electronilor din fasciculul catodic si prin producerea de raze caracteristice. 1.3 Natura si proprietatile razelor X Razele sint radiatii electromagnetice, ca si razele luminoase, ultraviolete, infrarosii, razele y etc. Se considera astazi ca toate aceste radiatii care se propaga in linie dreapta ca si lumina, cu aceeasi viteza de 300 000 km/s, in vid, sunt diferite modalitati ale uneia si aceleiasi energii difera intre ele doar prin lungimea lor de unda. Lungimea de unda ale radiatiilor X se masoara angstromi (A) unitate de lungime egala cu a zecea milioana parte dintr-un milimetru. Razele X se situeaza in spectrul radiatillor intre razele ultraviolete si radiatia y.

- unde radio____________________________________________________ 10-10A

- radiatie infrarosie______________________________________________10-7500 A

- radiatie vizibili________________________________________________7500-4000 A - radiatie ultravioleta ____________________________________________4000-10 A - raze X _______________________________________________________10-0,1 A- radiatie gama__________________________________________________ 0,1- 0,003 A Folosirea razelor X se datoreste unor proprietati deosebite pe care le poseda, si anume: - fenomenul de luminescenta. Razele X sunt capabile sa provoace emiterea cuantelor de lumina cind intalnesc in drumul lor anumite substante (platino-cianura de bariu, de calciu sau de potasiu, sulfura de zinc si de cadmiu etc.). Acesta a fost fenomenul care 1-a adus pe Roentgen pe drumul descoperirii razelor, numit radio-luminescenta Luminescenta cuprinde doua forme: fluorescenta si fosforescenta. Este vorba de fluorescenta in cazul in care emisia de lumina dispare o data cu incetarea iradierii. In cazul fosforescentei emisia de lumina continua si dupa incetarea iradierii;

- actiunea chimica fotografica. Razele X impresioneaza placa fotografica. Sarurile de argint, situate pe placa fotografica (filmul radiografic), sufera anumite procese de ionizare, devenind sensibile la actiunea substantelor reductoare care precipita argintul sub forma de pulbere neagra. Indata dupa descoperirea razelor X de catre Roentgen, nu se tinea inca suficient seama de faptul ca radiografliile nu au nimic comun cu fotografille obisnuite, afara de tratamentul similar al placilor prin bai revelatoare si fixatoare. In afara de aceste manipulatii, imaginile obtinute se deosebesc in mod esential intre ele. In timp ce fotografiile reprezinta doar forma exterioara a obiectelor, transportata pe placa prin intermediul unui obiectiv cu o reducere considerabila a dimensiunilor, radiografille, ca si imaginile radioscopice obtinute pe ecranul fluorescent, sunt umbre proiectate si in general marite, prezentand mari analogii cu imaginile cunoscute sub numele de umbre chinezesti, formate prin punerea unui corp opac intre sursa de lumina si suprafata plana. Tocmai in aceasta consta marele interes pe care il prezinta razele X. Ele nu sunt umbre uniforme, ci umbre complexe, suprafete, de diferite tonalitati, care releva nu numai conturul exterior aparent vizibil, ci si detalii de structura interna, datorita diferentelor de compozitie chimica si de grosime, densitate (diferenta de numar de atomi), care scapa organelor noastre de simt.

- absorbtia razelor X. In drumul lor, razele X intalnesc diferite corpuri materiale pe care le strabat. Urmarind fasciculul de raze X in momentul patrunderii intr-un corp oarecare si la iesirea lor din acel corp, constatam anumite modificari in ceea ce priveste cantitatea razelor si calitatea lor. Aceste modificari se datoresc absorbtiei inegale a razelor X de catre corpul srabatut, deoarece el nu este intotdeauna de o consistena omogena. Sa luam, de exemplu, corpul omenesc. Vom gasi in acest caz regiuni mai voluminoase, mai groase, dar altele mai dense, avand un numar mai mare de celule. De aceca si absorbtia va fi diferita.

Absorbtia va fi mai sporita in regiunile mai groase prin care radiatiile vor avea un drum mai lung de strabatut. In regiunile cu tesuturi mai dense absorbtia de asemenea va fi mai mare. De exemplu, tesuturile moi ale antebratuiui vor absorbi mai multe radiatii decit tesuturile moi ale mainii find de o grosimc mai mare. Regiunea hepatica va absorbi mai multe radiatii decat regiunea bazala a plamanilor, deoarece are o densitate mai mare. In lumina exemplelor mentionate deducem ca absorbtia este in functie de densitatea si grosimea tesuturilor prin care trec razele, find direct proportionala cu acestea. Fenomenul absorbtiei mai este legat, in afara de natura corpului strabatut, de anumite calitati pe care le prezinta radiatiile in momentul formarii lor. Cu cat lungimea de unda va fi mai mica (avind deci o frecventa mai mare), cu atat absorbtia va fi si ea mai mica, radiatiile avand, in asemenea cazuri, calitatea de a fi mai penetrante, mai dure.

Dintre toate proprietalile razelor roentgen, absorbtia are o deosebita importanta in practica radiologiei medicale. Diferenta de absorbtie a tesuturilor si organelor corpului omenesc determina posibilitatea obtinerii imaginii radioscopice sau radiografice. Actiunea biologica a razelor X este efectul absorbtiei cuantelor de energie roentgeniana in tesuturile iradiate. In afara de aceste proprietati (fenomenul de luminescenta, actiunea chimica fotografica, absorbtie), razele X mai poseda unele proprietati comunc si altor radiatii, cum sunt:- propagarea in linie dreapta;- viteza de 300 000 km/s, ca si a luminii; - frecventa mare; - penetratia mare;

- iau nastere dintr-un punct si se propaga sferic etc. 1.4 Particularitatile imaginii radiologice Particularitatile imaginii mdiologice sunt in functie de proprietatile fizice ale radiatiilor X. Aceste particularitati se supun anumitor legi, anume: legea proiectiei conice, legea sumatiei planurilor, legea incidentelor tangentiale.

Legea proiectiei conice. Acest fenomen al imaginii radiologice se datorese faptului ca fasciculul de radiatii are forma unui con, cu virful la nivelul focarului optic si baza pe filmul radiologic. In acest caz imaginea corpului supus radiatiei este proiectia conica a lui cu cu toate deformarile geometrice ce decurg din aceasta: imaginea apare marita in cazul cind obiectul este situat mai aproape de focar (sursa de radiatii) si mai departe de ecran. Pentru a obtine imagini de dimensiuni cat mai aproape de cele reale trebuie sa situam corpul examinat cat mai aproape de ecran si cat mai departe de sursa de radiatii; imaginea unui corp plasat la periferia fasciculului de radiatii este mai deformata decit imaginea aceluiasi corp asezat in centrul fasciculului. In cazurile in care radiatiile cad oblic pe obiectul examinat, acesta va aparea scurtat . In functie de deformatiile obiectului sau organului supus radiatiei se obtin aspecte foarte curioase, care trebuie cunoscute pentru a nu se interpreta eronat o anumita imagine. Aceasta proiectie in lungul organului se numeste proiectie ortoroentgenograda.

Mrirea imaginii radiografice

Deformarea imaginii radiologice Imaginile radiologice pot aparea separate (fenomenul dc paralaxa). Imaginile obiectelor situate pe acelasi ax, dar in planuri diferite de planul de proiectie, isi schimba pozitia si forma pe ecran sau pe film daca deplasam, fie tubul de raze X, fie obiectele in ansamblu. Acest fenomen, numit paralaxa , serveste pentru disocierca diferitelor planuri sau imagini, care prin proiectie obisnuita apar vizibile ca o singura imagine. Paralaxa este indicata in cazul cand apar doua sau mai multe imagini suprapuse (de exemplu, o cavitate tuberculoasa peste care se proiecteaza o zone opaca).

Paralaxa Legea sumatiei planurilor reprezinta proiectarea pe o imagine a mai multor organe situate in planuri diferite, dar care sunt strabatute de radiatiile aproximaiiv pe acelasi ax. De asemenea, prin fenomenul sumatiei se explica de ce apar vizibile leziuni foarte mici, care prin ele insele nu sunt capabile sa dea imagini radiologica. Existenta acestui fenomen creeaza uneori dificultati in stabilirea diagnosticului unor afectiuni. Astfel, o zona de destinatie osoasa nu apare vizibila din cauza sumatiei planurilor supra- si subiacente.

Legea incidentelor tangentiale explica de ce unele imagini apar clare si altele mai putin clare. Cand fasciculul de radiatii trece tangential fata de organul respectiv, acesta va aparea net conturat intens opac. Asa se explica aparitia foarte neta a unei gauri osoase ca are axul paralel cu fasciculul de radiatii, stergerea partiala a unui perete al gaurii osoase in caul pozitiei oblice si disparitia ei completa daca este orientata perpendicular pe fascicul cu conditia sa nu creeze diferente puternice de absorbtie. Chiar suprafete osoase dense.

1.5 Aparatura radiologica Pentru obtinerea razelor X sunt necesare: o sursa de curent electric de tensiune obisnuita; un transformator de inalta tensiune; un transformator de joasa tensiune; un tub generator de raze X; redresori. Pentru folosirea razelor X mai sunt necesare si alte piese nu mai putin importante. Dintre acestea mentionam: ecran, stativ, masa de comanda, accesorii diferite.

Sursa de curent de tensiune obisnuita este furnizata de reteaua electrica. In anumite imprejurari e necesar sa se recurga la un grup generator automat. Pentru a se evita caderile de tensiune este bine s se racordeze instalatia Roentgen la reteaua electrica printr-o linie autonoma. Transformatorul de inalta tensiune are rolul de a redresa curentul alternativ de tensiune joasa si intensitate mare in curent (tot altermativ) de tensiune inalta si intensitate mica. Un transformator se compune dintr-o bobina primara care este formata dintr-un cadru de fier moale peste care este infasurat un conductor de cupru izolat de o grosime relativ mare si lungime mica. Deasupra acestor spire se pune un izolator. Ramura opusa a cadrului de fier, infasurata cu un fir lung si subtire, izolat si el, constituie bobina secundara. Izolarea celor doua bobine se face cu ulei. Transformatorul de joasa tensiune este construit dupe acelasi principiu ca si cel de inalta tensiune. Curentul este transformat pina la o tensiune de 6-12 volti, cu o intensitate de cativa amperi. Deoarece bobina secundara a acestui transformator se afla sub potentialul tensiunii inalte, ea trebuie sa fie bine izolata. Acest transformator se mai numeste si transformator de filament, deoarece curentul astfel redresat trece in filamentul catodic pe care intalneste, aducandu-1 la incandesca. Tubul de raze X a fost dcscris la inceputul acestui capitol din motive didactice. Se poate adauga c tubul de raze X este acoperit cu un strat metalic protector care contine plumb. Invelisul tubului serveste pentru a proteja de inalta tensiune si contra razelor X.

Redresorii de inalta tensiune se mai numesc si supape, ventile sau kenotroane pentru functia pe care o indeplinesc: de a nu permite curentului altemativ sa treaca prin tub decat intr-un singur sens. Curentul electric de inalta tensiune produs de transformator, fiind altemativ, isi schimba sensul la fiecare sutime de secunda; de aceea sunt necesare aceste redresoare pentru a impune curentul sa traverseze tubul intr-un singur sens si anume, numai de la catod spre anod.

Masa de comanda . Orice instalatie Roentgen are o masa de comanda si aparate de masurat. Masa de comanda leaga intre ele toate utilajele necesare pentru producerea tensiunii si intensitatii curentului, precum si cele pentru reglarea acestora. Examinand o masa de comanda, constatam ca curentul alternativ, produs de transforrnator, este adus la aparat prin intermediul intrerupatorul principal. Tensiunea este citita pe un voltmetru, iar curentul este dus la transformatorul de inalta tensiune, Tensiunea acestui curent este citita direct pe un kilovoltmetru. Tot la nivelul mesei de comanda se gasesc intrerupatoarele care scot sau introduc in circuit curentul de incalzire pentru tub (curentul de filament) si cel de incalzire pentru supape. Aceste circuite se alimenteaza prin intermediul transformatorului de joasa tensiune si se regleaza cu ajutorul unor rezistente adecvate. Ampemietrul indica intensitatea curentului catodic. Miliampermetrul indica intensitatea curentului care a trecut prin tub. Timpul de expuncre a unei radiografii este in functie de o serie de factori dintre care cei mai importanti sunt: puterea de penetratie a razelor X (kV), cantitatea razelor emise (mA), distanta anticatod - film, grosimea corpurilor de radiografiat, calitatea filmelor utilizate etc. Pentru stabilirea timpului de expunere la executarea radiografiilor se utilizeaza diferite dispozitive: unde se bazeaza pe fixarea timpului printr-un electromagnetic cu oprire automata (dupa trecerea timpului fixat), altele, mai modeme, se bazeaza pe principiul ionizarii sunt situate sub caseta. Imediat ce camera de ionizare si, deci, filmul din caseta primesc o doza de raze corespunzatoare curbei de innegrire medie, curentul se intrerupe in mod automat. Masa de examinare este construita de cele mai multe ori pentru a servi, atat pentru radioscopic, cat si pentru radiografii, fiind in general, basculanta. In pozitie verticala serveste pentru sustinerea bolnavului si a accesoriilor. In pozitie orizontala permite sa se efectueze mai usor examenul bolnavului culcat. Pe masa de examinare sunt fixate suporturile tubului si ale ecranului, anumite accesorii, asa ca selectorul care permite trecerea de la scopie la grafie etc. Ecranul. Radiatiile X nu pot fi percepute de retina. Pentru a fi vizualizate se intrebuinteaza ecranul radioscopic. Acesta este compus dintr-un carton impregnat cu saruri luminescente, asezat intr-un cadru de sustinere. Dintre sarurile luminescente folosite astazi pentru fabricarea ecranelor radioscopice cel mai des se utilizeaza sulfura mixta de cadmiu si zinc. Aceasta da o fluorescenta care variaza de la verde la galben-verde, ceea cc corespunde unui maximum de sensibilitate a ochiului Substantele fluorescente sunt repartizate uniform pe un suport de carton. Ecranul astfel confectionat este acoperit cu o sticla plumbata pe de parte, iar de cealalta de o placa de bachelita. Toate aceste elemente sunt fixate pe un cadru. Ecranul este montat cu partea de sticia spre examinator. Sticla din fata ecranului trebuie sa aiba un coeficient de absorbtie al razelor X echivalent cu un minim de 2 mm plumb. Ecranul impreuna cu suporturile sale si sticla protectoare sunt montate la aparatele moderne pe un cadru pe care se afla si dispozitivele de radiografii rapide (in serie). Accesorii pentru combaterea radiatiilor secundare:- diafragmul are rolul de a limita atat fasciculul incident, cat radiatiile secundare. Este constituit din patru lamele de plumb usor dirijabile de la distanta.

Tuburile modeme (autoprotejate), datorita modului lor de constructie, limiteaza radiatiile secundare ce se produc la nivelul tubului invelisurilor sale. De aceea tuburile autoprotejate joaca si rolul de diafragm; -localizatorul (distinctorul, compresorul) limiteaza campul de exaininat si, prin apasarea tesuturilor, micsoreaza grosimea reducaindu-se astfel formarea de radiatii secundare; -grila antidifuzoare permite eliminarea in cea mai mare parte a radiatiilor secundare.

Amplificatorul de luminozitate sta la baza radiocinematografiei si reprezinta o perfectionare tehnica deosebita privind examenul radiologic

Camera obscura reprezinta laboratorul fotografic necesar oricarui serviciu de radiologie care este prevazut cu aparatura capabila sa execute radiografii. Aici (in camera obscura) au loc o serie de procedee chimice succesive care au rolul de a pune in evidenta imaginea latenta aflata pe filmul radiografic impresionat de razele Roentgen, procedee care in totalitatca for constituie ceea ce numim manipulare fotografica. Manipularile ce se efectueaza in camera obseura sunt urmatoarele: a) developarea sau revelarea este prima operatiunc care, sub influenta unor substante reductoare, face sa devina evidente modificarile latente aparute sub actiunea radiatiilor Roentgen ale halogenurilor de argint (clorurile si bromurile) in unire cu nitratul in emulsie de gelatina. Developarea se termina odata cu aparitia completa a imaginii radiografice; b) spalarea intermediara consta in clatirea de citeva ori a filmului in apa curgatoare; c) fixarea imaginii este operatiunea prin care se indeparteaza sarurile de bromura de argint neinfluentate de razele Roentgen (nereduse prin developare). Dislocarea acestei saruri de bromura de argint se face cu hiposulfit de sodiu. Imaginea obtinuta pe film este permanenta, deci fixata, iar solutia folosita in aceasta operatiune poarta denumirea de fixator;

d) spalarea finala are rolul de a indeparta orice urma de fixator, este o spalare indelungata,minutioasa;

e) uscarea se face in mod current in uscatoare speciale,dupa care filmul radiografic se poate pastra un timp indelungat. Culoarea filmului, de la cenusiu la negru intens, estee I functie de precipitatul de argint metallic ramas pe filme, in urma actiunii radiatiilor asupr particolelor de bromura de argint.

1.6 Aprecierea unei radiografii

Pe o radiografie corect executata si developata structura osoasa luminoasa si neta; partile moi la fel sunt bine evidentiate, in timp ce partea de film ce nu corespunde suprafetei examinate apare uniform innegrita. La o radiografie subexpusa structura osoasa apare slaba, iar partile moievidenie. Partile libere ale filmului apar cenusii. O radiografie supraexpusa apare intunecata, fara a se putea face diferentieri de imagini pe ea. Daca developarea a fost efectuata insuficient, radiografia apare cenusie. Imaginile de pe filmele radiografice pot fi bine interpretate, daca au netitate si contrast. Prin netitate intelegem distingerea liniilor de contur ale imaginilor de pe filmul radiografic; ele trebuie sa apara clare, distincte, precise. Contrastul reprezinta raportul dintre alb si negru unei imagini radiografice si rolul lui este de a pune in evidenta detaliile acelei imagini. Filmul radiografic. In prezent se fabrica filme deosebit de sensibile, cu emulsie pe ambele fete (dubla emulsie) spre deosebire de filmele foto care au un singur strat de emulsie sensibila. Suportul filmului este format din acetat de celuloza, care arde mai greu decit hartia si nu degaja gaze toxice. Formatul filmelor radiografice este astazi universal. Dimensiunile lor sunt: 13 x 18 cm; 18 x 24 cm; 24x 30 cm; 30x 40 cm; 15 x 40 cm; 35 x 35 cm, precurn si alte filme cu format mai mic pentru radiografii dentare. Ecranele intaritoare au rolul de a reduce foarte mult timpul de expunere in cazul efectuarii unei radiografii. Avand o mare putere de intarire a imaginii ele sporesc netitatea acestora. Existenta ecranelor intaritoare se bazeaza pe proprietatea unor substante de a emite radiatii luminoase, adica de a deveni fluoreseente sub actiunea razelor X.

Casetele radiografice au rolul de a inchide in interiorul lor filmele si ecranele intaritoare astfel incit sa nu patrunda in ele nici o raze luminoasa, asigurand in acelasi timp etanseitatea perfecta a filmului cu cele doua fete ale foliilor. Ele prezinta o fata formate din aluminiu, pe unde patrund razele X, si o alta fate formata dintr-o placa de metal rigid, unite intre ele printr-o serie de resorturi. Pe fundul casetei este aplicata o bucata de pisla subtire ce are dimensiunile casetei si care asigura un contact uniform intre film si folie. 1.7 Radioscopia Radioscopia este metoda radiologic cea mai simpl, rapid i ieftin. Ea const n examinarea la ecranul aparatului Rentgen a imaginilor pe care le formeaz fasciculul de raze X, dup ce a traversat o anumit regiune anatomic i se bazeaz pe urmtoarele proprieti ale razelor X: propagare n linie dreapt, penetrabilitate, absorbie inegal i fluorescen.

Radioscopia ne furnizeaz date importante asupra aspectului morfologic (de ansamblu, raporturile, mobilitatea, punctele dureroase ale organelor) i funcional; disociaz imaginile.

Radioscopia trebuie efectuat sistematic, dup un anumit plan ncepnd cu examenul de ansamblu, continund cu examenul pe regiuni, succesiv i simetric n diferite incidene. Ea trebuie s aib o durat scurt pentru a iradia ct mai puin bolnavul i examinatorul. Avantaje:

- metod ieftin;

- permite examinarea aspectului morfologic i funcional al organelor;

- permite disocierea imaginilor, prin posibilitatea examinrii bolnavului n mai multe incidene.

Dezavantaje:

- nu identific leziunile mici (sub 5-6 mm);

- metod subiectiv;

- nu se obine un document pentru controlul ulterior;

- iradiaz mult bolnavul.

Radioscopia cu amplificator de imagine si televiziune Progresele realizate n domeniul electronicii au dus la creterea calitii acestei metode de examinare, att prin aportul informaional, ct i printr-o serie de alte avantaje:

- reduce doza de radiaii cu aproape 50%, asigurnd protecia ideal a bolnavului i medicului;

- mrete gradul de luminozitate a ecranului de 3.000 pn la 6.000 de ori fa de radioscopia obinuit;

- realizeaz imagini care pot fi analizate i interpretate la lumina zilei;

- evideniaz leziuni mici;

- imaginea poate fi transmis la distan de ecran pe aparate de televiziune aflate n alte ncperi;

- imaginea poate fi nregistrat pe film radiografic sau band magnetic cu posibilitatea redrii ei ulterioare.

Amplificatorul de imagine este format dintr-un tub electronic care prezint vid n interior i este dotat cu dou ecrane: ecranul primar situat la intrarea n tub este format dintr-un ecran fluorescent care transform fotonii X n fotoni luminoi i un strat fotoelectric care transform fotonii luminoi n electroni.

Amplificatorul de imagine Acetia sunt accelerai ntr-un cmp electric de 15-25 KV i focalizai spre ecranul secundar care are dimensiuni mai mici, dar un efect luminos cu mult mai mare. Ecranul anodic fosforescent formeaz o imagine mai mic dect seciunea regiunii examinate, care apoi este reflectat pe o oglind de unde va fi transmis pe ecranul de televiziune, la o camer fotografic (ampliofotografie) sau nregistrat pe film.

Dezvoltarea electronicii a dus la electromecanizarea manoperelor de examinare cu telecomand, care permite o examinare la distan, n afara ncperii n care se afl bolnavul.1.8 Tomografia TOMOGRAFIA LINIAR Tomografia, stratigrafia sau planigrafia este o metod prin care se realizeaz reprezentarea radiografic a unui singur strat din grosimea corpului examinat, pe ct posibil degajat de suprapunerea imaginilor straturilor suprapuse din alte planuri.

Metoda se bazeaz pe utilizarea unui dispozitiv care permite imprimarea unei micri a tubului radiogen i a filmului radiografic n timpul expunerii, corpul de radiografiat rmnnd nemicat. Micarea tubului se efectueaz pe un arc de cerc (baleaj de 20, 40, 60) al crui centru de rotaie este situat la nivelul stratului care urmeaz s fie tomografiat. Prin aceast metod, straturile care sunt situate n planul axei de micare se proiecteaz n timpul expunerii n acelai punct pe pelicula radiografic, pe cnd imaginile straturilor situate deasupra i dedesubtul planului interesat, se proiecteaz n permanen n puncte diferite, ceea ce face ca imaginile lor s se tearg, producnd o voalare difuz mai mult sau mai puin estompat.

Aplicaiile practice ale tomografiei sunt numeroase. Astfel, la torace, eventualele caviti din masa unei condensri, care nu sunt vizibile deoarece sunt acoperite de opacitatea situat anterior i posterior constituie cea mai larg utilizare. Alte utilizri ale tomografiei privesc studiul regiunii petro-mastoidiene pentru urechea mijlocie i intern, a laringelui, unele examinri ale aparatului urinar precum i n alte cazuri de patologie osoas.

Tomografia poate fi efectuat cu film unic n caset simpl sau poate fi simultan cu mai multe filme situate paralel la anumite distane de 0,5-1 cm, corespunztoare straturilor de esuturi care sunt radiografiate cu o singur expunere.

Tomografia poate fi efectuat n plan frontal, sagital. ZONOGRAFIA

Este o tomografie efectuat cu un unghi de baleaj mic 3-6 obinndu-se n acest fel imaginea unui strat de civa cm grosime. TOMOGRAFIA AXIAL COMPUTERIZAT

Tomografia axial computerizat (T.A.C.) denumit n terminologia anglo-saxon Computed Tomography (C.T. scan) i n literatura francez Tomodensitometrie, este o metod de investigaie care dei se bazeaz pe utilizarea razelor X nu produce o imagine direct prin fasciculul emergent, ci prin intermediul unor foarte numeroase msurtori dozimetrice cu prelucrarea matematic a datelor culese. Ea construiete, prin calcul, imaginea radiologic a unui strat transversal al corpului examinat.

Metoda a fost realizat n anul 1973 de inginerul englez Gotfray Hounsfield, care a prezentat primele sale rezultate obinute prin aceast metod a examenului craniului i a creierului. Ulterior, tehnologia aparaturii a progresat n mod rapid i a permis explorarea ntregului corp, fiind prezentat ntr-o continu evoluie.

Grosimea unui strat examinat prin aceast metod poate varia, n raport cu aparatura utilizat i cu tehnica aleas. Principiul acestei metode este urmtorul:

Principiul tomografiei computerizate Din fasciculul de fotoni X emis de un tub radiogen este utilizat numai un mic mnunchi de radiaii centrale care, traversnd perpendicular axa longitudinal a corpului examinat, ajunge la un detector adic un dozimetru, care msoar doza emergent i o transform ntr-o valoare numeric proporional cu coeficientul de atenuare medie a esuturilor explorate. Astfel computerul memoreaz un numr mare de valori, divizeaz stratul explorat n numeroase suprafee cu seciune ptrat. Pentru fiecare din microvolumele realizate de aceste msurtori, computerul este capabil s aprecieze coeficientul de atenuare i s determine o valoare numeric de radioopacitate sau radiotransparen.

Imaginea, reconstruit geometric de calculator, este transmis pe un monitor i pe o memorie cu disc dau band magnetic. Astfel examinatorul are posibilitatea s studieze pe un monitor imaginea construit de calculator, care este constituit din puncte mai ntunecate la nivelul structurilor mai radiotransparente i din puncte mai luminoase la nivelul structurilor mai radioopace.

T.A.C.-ul, n comparaie cu radiografia tradiional, permite evidenierea unor structuri a cror diferen de radioopacitate fa de esuturile nvecinate este att de redus nct ea nu poate s fie evideniat prin examene radiologice tradiionale.

Computer tomografie axial abdominal 1.9 Ultrasonografia

Ultrasonografia se bazeaz pe utilizarea ultrasunetelor, care sunt reflectate sub form de ecouri n funcie de proprietile esuturilor solide i lichide, proporional cu rezistena la ptrundere (impedan a fiecrui organ).

Tehnica imagistic ultrasonografic este numit ultrasonografie. Cel mai uzual tip de tehnic de msurare a vitezei de curgere este numit Doppler ultrasonic, iar metoda sonografie Doppler.

Ultrasunetele sunt unde mecanice, care au la baz oscilaiile particulelor materiei. De aceea ele nu exist n vid i au o lungime de und peste 18000 Hz. Cele mai utilizate game de frecvene se situeaz ntre 2-10 MHz (1MHz = 1milion Hz).

Formarea ultrasunetelor se bazeaz pe efectul piezoelectric: dac la extremitile unui cristal de cuar se aplic o diferen de potenial electric, acesta se deformeaz. Vibraiile mecanice ale cristalului de cuar, la rndul lor produc diferene de potenial.

Ultrasunetele se formeaz i sunt recepionate la nivelul transducerului. Iniial se utiliza cristalul de cuar. Astzi n locul cristalului de cuar sunt utilizate ceramici sintetice (zirconat de Pb, titanat de Ba) sau mase plastice (florura de poliviniliden) care produc la o singur stimulare numai 2-3 oscilaii, ceea ce permite o rezoluie mai bun a imaginii.

Transducerul are funcie de emitor de ultrasunete, care sunt pulsatorii. Un puls are durata de o /s i este transmis de 1000 ori/s. n timpul rmas 999/1000, transducerul acioneaz ca receptor. Transducerul poate fi: liniar sau sectorial (mecanic, convex). n funcie de frecven distingem transducer de 2, 3, 5, 6, 7, 10, 30 MHz.

Uurina cu care se propag ultrasunetele printr-un esut depinde de masa particulei (care determin densitatea esutului) i de forele elastice care leag particulele ntre ele. Viteza de propagare a ultrasunetelor prin esuturi este determinat de elasticitatea esutului. Densitatea i elasticitatea unui esut determin impedana acustic (rezistena) Z=pxc (p=densitate, c=viteza de propagare a sunetului prin esut). Cu ct diferena de impedan acustic este mai mare, cu att mai puternic va fi reflectarea. ntre gaz i un esut moale exist o diferen de impedan acustic foarte mare. De aceea la aplicarea transducerului pe piele este necesar utilizarea unui gel pentru a elimina aerul care ar fi oprit propagarea ultrasunetelor. La fel ntre os i esuturi moi impedana acustic este mare, oasele restricionnd utilizarea ultrasunetelor.

Ultrasunetele emise se propag n mediul biologic. n corpul uman propagarea ultrasunetelor se face liniar i sufer fenomene de reflexie, refracie, dispersie i difracie.

De asemenea, energia sonor este preluat de particulele din mediul de propagare i reflecie- difuzie, astfel energia fasciculului incident se pierde treptat prin absorbie. Suma pierderilor de energie prin absorbie i difuziune determin atenuarea.

ntlnind n calea lor diferite interfee, ultrasunetele se reflect sub form de ecouri. Acestea sunt recepionate de cristale, determin vibraii ale acestuia i produc diferene de potenial electric

Ultrasonografie abdominal

1.10 Protectia personalului din serviciile de radiologie In laboratoarele de radiologie exista pericolul unor actiuni daunatoare ale radiatiilor ionizante atat asupra personalului medical, cat si asupra bolnavilui. Aceste pericole, desi nu sunt atat de grave si frecvente ca in trecut datorita ameliorarii tehnice a aparatului, nu trebuie totusi subestimate. In laboratoarele de radiologie exista un fond de radiatie, care provine atat din fasciculul direct, cat si din radiatiile secundare emise de corpul bolnavului, de piesele aparatului, mobilier, pereti etc. Aceste pericole nu trebuie nici exagerate; ele trebuie cunoscute, depistate si reduse la minim, in masura in care tehnica actuala o permite. Pericolele pot fi de doua feluri: pericole de electrocutare si pericole care tin de radiatiile X. Efectul nociv al razelor X poate fi prevenit prin unnatoarele mijloace de protectie: filtrarea razelor la iesirea din tub pentru a inlatura radiatiile mai daunatoare. Aceasta se face cu ajutorul unui filtru de aluminiu cu o grosime de 0,5-2 mm; distanta tub-piele nu trebuie sa fie mai mica de 40 cm (intensitatea razelor scade cu patratul distantei); in timpul radiografiei corpul examinat trebuie sa se afle la distanta de cel putin 1 m, protejat de un paravan de plumb; peretii despartitori, plansele etc. trebuie s fie groase, construite din materiale absorbante de raze X; folosirea sorturilor de cauciuc plumbat cu un echivalent de 0,5 mm plumb; utilizarea masurilor de protectie cu un echivalent de 0,30 mm plumb;

urmarirea pozitiei bolnavului si compottamentului in limpul expunerii radiografice printr-un geam impregnat cu saruri de plumb;

inzestrarea meselor rulante de lucru (pentru radioscopie) cu sorturi din cauciuc plumbat cu un echivalent de cel putin 0,5 mm plumb;

aerisirea camerelor de lucru la anumite intervale in timpul orelor de munca; aceste incaperi trebuie s aiba dimensiuni corespunzatoare pentru a nu se vicia aerul intr-un timp scurt.2 Radiodiagnosticul aparatului osteoarticularMetodele de examinare

1. Radioscopia, rar utilizata, serveste, in special, pentru repunerea fracturilor sau luxatiilor. Amplificatorul electronic circuitul de televiziune permit ca aceasta metoda sa fie utilizata la lumina obisnuita facand investigatia de rutina mai ales in serviciile de ortopedie. 2. Radiografia standard reprezinta metoda cea mai obisnuita de examinare. Pentru, obtinerea unei imagini spatiale cu detalii anatomice si structurale, radiogafia se executa in mai multe incidente., cel putin doua, perpendiculare. 3. Radiografia marita, se realizeaza modificind raporturile obisnuite intre tub, obiecte, film, de obicei, prin indepartarea filmului si apropierea tubului. Prin aceasta metoda se pot evidentia leziuni mici, sub 1-2 mm. 4. Tomografia permite disocierea imaginilor din diferite plane ce apar sumate pe radiografia standard, pentru depistarea unor leziuni osoase incipiente sau vizualizarea unor cavitati sau sechestre cu imagini neconcludente pe radiografia conventionala. 5. Artrografia permite studiul suprafetelor articulate a capsulei meniscului prin introducerea intraarticulara a unei substante de contrast negative sau pozitive. 6. Arteriografia osoasa se folosete, in special, in diagnosticul tumorilor maligne prin evidentierea tipului de circulatie la nivelul osului eventual in partile moi din jur 7. Pe langa aceste metode de examinare conventionale, in prezent sunt utilizate metode noi de imagistica asa ca tomografia axiala computerizata, rezonanta magnetica si scintigrafia cu izotopi radioactivi, care completeaza investigatia radiologica a sistemului osteoarticular. Aspectul radiologic al oaselor In functie de forma si structura lor, oasele se impart in 3 categorii: oase lungi, oase scurte si oase plate. Oasele lungi au diafiza de forma cilindrica cu canalul medular in interior si compacta osului spre periferie. La capetele diafizei se gasesc cele doua epifize, zona de trecere diafizo-epifizara, numita metafiza, fiind evidentiata numai la animale mici prin prezenta cartilajului de crestere ce apare ca o banda transparenta, orizontala, de diverse grosimi, situata intre nucleul de osificare epifizar si metafiza, iar la cele adule reprezentata uneori printr-o linie opaca transversala ce corespunde cartilajului calcificat. Diafizele, ca 1 stratul exterior al epifizelor, sunt alcatuite din tesut osos compact. Compacta diafizara apare ca o banda opaca lipsita de structura osoasa, net conturata spre periferie de linie fina opaca numita corticala, care inconjoara tot osul pina la nivelul epifizelor. Spongioasa constituie structura interioara de la nivelul epifizelor, metafizelor si portiunilor laterale ale canalului medular sub forma unei retele din benzi fine opace, de intensitate calcara orientate dupa traiectul liniilor de forta ce se exercita asupra osului, delimitind numeroase spatii clare in care se gasesc elementele componente ale maduvei osoase. La nivelul metafizei, spongioasa ocupa tot osul find bogat vascularizata. Oasele scurte si plate sunt formate in cea mai mare parte din tesut spongios fiind delimitate la periferie de o compacta subtire si de corticala. Compactele paralele ale oaselor plate, numite table, includ intre ele diploea (urn tesut spongios). Scheletul la animalele mici prezinta unele particularitati anatomo-radiologice prin existenta zonelor cartilaginoase din metafize ce asigura cresterea, care se realizeaza prin zonele provizorii de osificare. lmaginea radiologica a unui os scurt, a unei epifize sau apofize in crstere este reprezentata de nucleul de osificare sau de crestere singurul ce apare pe radiografie, momentul aparitiei si marimea caruia este specifieca fiecarui os in functie de varsta. Astfel diafizele sunt delimitate la nivelul metafizei de linia opaca, find a zonei provizorii de osificare urmata de zona transparenta a cartilajului de crestere ce se interpune intre diafiza si nucleul de osificare al epifizelor. Aspectul radiologic al articulatillor In afara de epifizele osoase, care compun o articulatie, celelalte structuri ca ligamentele, capsula si cartilajele articulare, find radiotransparente, nu apar pe radiografie decit in unele stari patologice. Notiunea radiologica de spatiu articular, care se prezinta ca o zona transparenta situata intre extremitatile oaselor ce formeaza articulatia, reprezinta de fapt grosimea cartilajului diartrodial, care invelste suprafetele osoase. Limitele sale sunt net conturate printr-o linie opaca find la care participa atit corticala epifizelor osoase articulare, cat si stratul cel mai profund al cartilajului, zona de cartilaj calcificat. Dimensiunea spatiului articular difera, de la articulatie la articulatie, find insa egala pentru articulatiile simetrice normale, fapt care implica necesitatea efectuarii radiografiilor comparative la articulatiile simetrice pentru depistarea unor modificari patologice discrete, de debut.

Patologia oaselorFracturile O fractura este bine vizibila pe imaginea radiologica atunci cand fragmentele osoase rezultate sunt indepartate intre ele. Linia de fractura apare in acest caz ca o zona in banda fina sau grosolana de transparenta crescuta cu margini bine conturate, situata intre fragmentele osoase. Cand fragmentele sunt angrenate sau in caz de falsa angrenare la o suprapunere a fragmentelor usor deplasate, in unele incidente interlinia fracturarii apare ca o linie opaca. De aceea este necesar de a executa, in cazul oricarei fracturi, radiograme in cel putin doua incidente. Printre simptomele radiologice de baza in diagnosticarea unei fracturi se enumera linia fracturarii si dislocarea fragmentelor. Dislocarea in lungime se produce fie prin alunecarea fragmentelor de-a lungul axului (prin contractie muscular), fie prin angrenarea fragmentelor si se soldeaza cu scurtarea segmentelor membrului fracturat. In prima modalitate scurtarea se poate determina cu destula precizie pe imaginea radiologica. O dislocare in lungime se poate produce insa prin indepartarea capetelor fragmentelor, in sensul axului osului; pentru aceasta dislocare in lungime vom pastra denumirea de diastasis. Se intalnesc si dislocari laterale, gradul carora ca si al celor longitudinale se exprima in centimetri. Disiocarea laterala, precum si modificarile de ax (angulatie sau ungulatie) apar, de obicei, pe imaginea radiologica mai reduse decit in realitate. In proportii reale apar numai atunci, cind planul segmentelor este paralel cu planul de proiectie. Luind in considerare planul de dezvoltare a liniei fracturarii deosebim fracturi transversale, longitudinale, sub forma de spirala, literele V si T. Daca linia fracturarii patrunde in articulatie sau isi ia inceputul dupa locul de fixare a capsulei articulare fractura se numeste intraarticulara.

Elementele constitutive ale osului ca organ prezinta variatii cantitative si calitative in functie de varsta; de aceea, la diferite varste, osul se comporta deosebit fata de traumatisme. La animale mici si tineret comportarea osului este conditionata de structura lui mai elastica, datoritamatricei colagene bogate si de buna calitate. La care se mai adauga si periostul, care, find mai gros la aceste varste, joaca pentru os nu numai un rol protector, ci si ii marese rezistenta. Socul, indoirea sau torsiunea sunt mai putin periculoase pentru osul tanar, elastic; iar atunci cand se produce fractura, fragmentele osoase sunt mentinute in mansonul periostal foarte rezistent. Se produce fractura in lemn verde , fractura subperiostala complete sau incomplete. Tasarea, exercitata in sensul axului osului, se soldeaza cu strivirea unei transe de spongioasa, care se bombeaza sub periost, find numita fractura cu burelet. Cartilajul de crestere raspunde la traumatisme prin decolari apofizoepifizare (apofizeoliza) sau epifizare pure (epifizioliza). Regenerarea fracturarii are loc prin formarea calusului, care este un proces banal de osteogeneza interfragmentara. Intre fragmentele osoase apare o hemoragie, care infiltreaza toate spatiile interstitiale vecine. Cheagul sanguin mai tarziu se transforms intr-un tesut conjunctiv de tip embrionar (calus conjunctiv). Totodata tesutul conjunctiv care formeaza legatura interfragmentara prolifereaza din toate zonele cu structura conjunctiva situate in imediata vecinatate a fracturii, in special din periost. Masivitatea calusului depinde direct de epansamentui sanguin. Adica, cind epansamentul sanguin este mic, calusul conjunctiv va fi si el mic, ca si calusul osos care va urma. In imagine radiologica calusul apare numai dupa ce incepe calcificarea lui, adica nu mai devreme de 25-30 zile. Aspectul radiologic al calusului primitiv prezinta o opacitate slaba, noroasa, fare structura. Evolutia normala a unei fracturi se soldeaza cu sudura osoasa a fragmentelor. Sunt insa cazuri card calusul nu se dezvolta, prin urmare, nu se produce nici sudura osoasa. Cauzele pot fi diferite: diastaza pronuntata, fracturi cu zdrobiri masive, evolutia cartilaginoasa sau fibroasa a calusului, interpozitive musculare. In asemenea situatii se instaleaza, in local sudurii osoase, o pseudoartroza. Radiologic capetele osoase sunt densificate, rotunjite, netezite, canalul medular inchis printr-un os nou format, iar spatial interfragmentar este larg.

Fractura de femur cu deplasarea capetelor fracturate

Luxatille

Prin luxatie se intelege o dislocare persistenta (care este de cele mai multe ori traumatica) a doua sau mai multe extremitati osoase, care formeaza o articulatie; in categoria luxatiilor intra si cazurile de traumatisme in care un segment articular fracturat este rasucit in asa fel incat suprafata sa articulara nu mai vine in contact cu suprafata articutara a osului cu care in mod normal se articuleaza. Examenul radiologic al unei luxatii trebuie sa stabileasca urmatoarele: a) este vorba de o luxatie proaspata sau de o veche luxatie recidivanta? O luxatie veche se manifesta prin modificari de forma si structura a segmentelor osoase articulare, precum si prin modificari periarticulare insotite;

b) este o luxatie simpla, complicata sau subluxatie; o luxatie complicata si, in acest din urma caz, este tipica sau atipica? In luxatiiie complicate vom incerca sa descifram, pe imaginea radiografica, provenienta fragmentelor osoase fractuare sau sa precizam, din pozitia atipica a segmentelor articulare, ce ligament sau ce grup ligamentar este stasiat. Semiologia radiologica a scheictului patologic se poate sistematiza in trei grupe: a) schimbari de forma si dimensiuni; b) schimbari ale conturului oaselor; c) schimbari structurale ale tesutului osos.

Osteoporoza se manifesta prin subtierea trabeculilor si micsorarea numarului lor intr-o unitate de volum al tesutului osos. Poate fi omgena (difuza), neomogena, locala (in jurul unui focar patologic), regionala (ocupa formatiile osoase ale unei articulatii), raspandita (afecteaza oasele unui membru) si de sistem, manifestandu-se in toate oasele scheletului. In oasele tubulare osteoporoza duce la subtilitate pronuntata a stratului compact si largirea canalului medular. Stratul compact apare mai pronuntat parca ar fi desenat cu creionul. Osteoscleroza se caracterizeaza prin sporirea substantei osoase intr-un volum de tesut ca rezultat al ingrosarii si maririi numarului de trabecule. Dupa localizare deosebim osteoscleroza locaa, regionala, raspandita si de sistem. In oasele tubulare osteoscleroza duce la ingroprea stratului cortical si ingustarea canalului medular, ba chiar la disparitia lui totala (eburneatie). Radiologic osteoscleroza se manifesta printr-o opacitate sporita a tesutului osos, lipsa desenului trabecular datorita disparitiei spatiilor intertrabeculare.

Necroza cap femural

3 Explorarea radiologica a aparatului respirator

Actualmente se utilizeaa pe larg metoda radiologic la cercetarea organelor aparatului respirator, considerndu-se una din cele mai rspndite proceduri radiologice. Aceasta se explic prin frecvena sporit a afeciunilor pulmonare, folosirea pe larg a metodei radiologice in scopul cercetrii profilactice a organelor cutiei toracice i, n sfarit, prin eficacitatea ei diagnostic variat. Organele aparatului respirator creeaz condiii favorabile pentru a fi explorate radiologic: esutul pulmonar pneumatizat prezint un fond ideal de contrastare a unor elemente anatomice normale (vasele sanguine pulmonare, coastele, esuturile moi ale cutiei toracice .a.) i a proceselor patologice care au la baz schimbarea densitii esutului pulmonar. Metode radiologice de cercetare a organelor cutiei toracice

Metodele de baz utilizate la explorarea organelor cutiei toracice sunt:radioscopia i radiografia.

Radioscopia asigur cercetarea cutiei toracice n diferite incidene i ne permite s studiem unele aspecte funcionale ale organelor. Ins posibilitile radioscopici sunt limitate in studierea detaliilor mici (desenul pulmonar, opacitile de dimensiuni i intensitate mic, structura trabecular a oaselor, mici focare destructive). Radioscopia, la inceput de explorare, de regul, se efectueaz n poziia vertical a bolnavului (ortoscopia). Ortoscopia permite a studia bolnavul n incidene multiple: direct, oblic, poziie de hiperlordoz i hiperchifoz.

Radiografia reproduce structura anatomic a organelor mai bogat i mai clar dect radioscopia i permite s deosebim schimbri patologice n faze mai incipiente. Metoda obiectivizeaz tabloul afeciunii i ne permite observri prin comparaie in dinamic. Radiografia general a organelor cutiei toracice se efectueaz n inciden dorsoventral i lateral (dreapt i stng) pe pelicule cu dimensiunile 30x40 cm. Electrocardiografia (xeroradiografia). Imaginea se poate obine cu ajutorul unor plci acoperite cu seleniu. La nceput, intr-un dispozitiv special, plcilor li se aplic o ncrctur electric static. Pe aceste plci, preventiv ecranizate de lumin, sunt expuse obiectele cercetate radiologic. Sub influena razelor X potenialul electric al plcii se schimb, bineneles, neuniform. Cu alte cuvinte, apare imaginea camuflat, format de incrctura electrostatic.

Radiofotografia prezint fotografierea imaginii unui obiect aprute pe ecran n urma aciunii razelor X cu ajutorul unei fotocamere montate n componena aparatului. Obinem imagini avnd formatul 100x100 mm. Este o metod econom i rapid. Tomografia realizeaz imagini radiologice ale unui obicct sub form de sectiuni cu localizare la diferite adncimi (asemntor cupelor anatomo-patologice). Prin imprimarea unor micri sincronice i totodat n sens invers, dintre tub i pelicul fa de stratul examinat, in jurul unui punct fix se produce inregistrarea formaiunilor care se gsesc la nivelul fixat.

Branhografia permite s studiem aezarea, dimensiunilc, forma i conturul bronhiilor dup contrastarea lor. Se folosesc substane de contrast dizolvate pe ulei (iodolipol, lipoiodol, i pe ap diodon, bronhobrodil, umbradil .a.). Substanele de con-trast se introduc printr-un cateter de cauciuc, sub controlul ecranului radiologic, n bronhiilc cercetate. Explorarea se efectueaz dup o anestezie a cilor respiratorii superioare.

4 Radiodiagnosticul aparatului cardiovascular Imaginea radiologic a cordului i a vaselor mari se datorete, pe de o parte, structurii morfologice a acestora, iar pe de alt parte, coninutului lor sngele. Aceste elemente i mai ales cel de al doilea, absorb radiaii X n cantitate suficient pentru a expune o imagine calitativ pe ecran sau pe filmul radiologic. Se pune problema dac examenul radiologic este util n domeniul afeciunilor cardiovasculare i, dac este util, n ce msur? La aceast problem se impune un rspuns judicios. Examenul radiologic se consider util i valoros, dar el nu este dect o verig din lanul metodelor de investigaie a aparatului cardiovascular. Alturi de examenul fizic de electrocardiografie, examenul radiologic furnizeaz o serie de elemente, indeosebi n ceea ce privete mrimea i forma cordului, precum i modificrile patologice ale aortei i arterei pulmonarc. Exist situaii n care examenul radiologic are o valoare decisiv, uneori examenul fizic nu arat nimic deosebit, pe cnd examenul cu razele X indic modificri patologice grave. Metode de explorare radiologic a aparatului cardiovascular

Cunoaterea posibilitilor examenului radiologic i a simptomatologiei pe care o poate evidenia este obligatorie att pentru medical veterinar. Tehnicile, care ne stau la dispoziie n prezent, sunt foarte multe i de valoare practic inegal. Pe lng radioscopie, teleradiografie, kimografie i tomografie n ultimul timp au mai intrat n uz angiocardiografia, diferite vasografii (aortografia, diverse flebo- i arteriografii, coronarografia), urmrirea radiologic a cateterului intracardiac, radiocinematografia, sonografia cordului, metode radionuclide de explorare a cordului i vaselor mari. Radioscopia reprezint elementul fundamental al examenului radiologic cardiovascular. Executat corect i complet in incidene i variate, ea ofer o serie de date deosebit de importante. Principalele avantaje ale acestui procedeu constau n faptul c el permite: - o reprezentare plastic, spaial a cordului n ansamblu i a cavitilor lui izolate datorit posibilitii de examen ntr-un numr de planuri practic nelimitat;

- obinerea relaiilor asupra eventualelor elemente anomale de la nivelul cordului i vaselor mari; - observarea proceselor n fazele respiraiei sau n schimbrile de poziii ale corpului. Teleradiografia executat cu o distan focar film de circa 2 m, la care proiecia conic a razelor X devine practic paralel, permite obinerca unei imagini foarte apropiate de dimensiunile reale ale cordului i vaselor mari. Principalul avantaj al radiografiei este faptul c ea permite urmrirea n evoluie a unei afeciuni. Roentgenkimografia reprezint un mijloc de inregistrare grafic obiectiv a micrilor cardiace. Principiul tehnic. Elementul esenial este placa radioopac n care sunt tiate mai multe despicturi orizontale cu limea de 0,5-1 mm , dispuse la distane variabile (de obicei 12 mm). Placa opac (grila) este aezat ntre pacient i film, focarul gsindu-se n urma pacientului. Dac am executa o radiografie prin grila nefixat, am obine o serie de linii opace, corespunztoare despicturilor, care prin unire ar permite reconstituirea conturului cardiac . Angiocardiografia const n opacifierea cavitilor cordului i vaselor principale prin injectarea unei substane de contrast iodate (de obicei n concentraie de 70%), pe calea unei vene brahiale n timp de 1-2 s, n cantitate total de circa 1 cmkg/corp.

Radiocardiografia se bazeaz pe principiul diluiei intracardiace a substanelor radioactive i pe nscrierea grafic a radioactivitii precordiale. Pentru efectuarea radiocardiografiei se folosete un contor de scintilaie bine colimat, cu un perete de plumb amplasat la o distan de 7 cm ntre fanta de colimaie i cristalul de iodur de sodiu activat cu taliu. Contorul este cuplat cu un integrator i acesta la un dispozitiv de nregistrare liniar. Bolnavul se afl n decubit dorsal, iar contorul de scintilaie este plasat la nivelul celui de al IV-lea spaiu intercostal, n dreptul liniei mediostemale, avnd o poziie perpendicular fa de stern i atingnd pielea acestei regiuni la nivelul fantei de colimaie.

Displazia de valva tricuspida

5 Explorarea radiologica a rinichilor si cailor de excretie

Imagistica medical modern se aplic pe larg in studierea afeciunilor urologice i nefrologice. Metodele radiologice de explorare prezint date sigure pentru stabilirea morfologiei organelor de excreie, ct si a strii lor funcionale. Metodele radiodiagnostice de explorare a rinichilor i a cilor de exereie Radiografia de ansamblu precedeaz toate explorrile radiodiagnostice, i se efectueaz in poziie orizontala. Examenul necesit o pregtire special numai a pacienilor cu constipaie i const n efectuarea a 1-2 clisme evacuatoare in ajunul explorarii. Radiograma permite n majoritatea cazurilor vizualizarea ambilor rinichi, care au form oval.

Urografia intravenoasa pentru prima data fost aplicata de Binz, Rozeno, Swick i Liehtenberg n anul 1929. Aceast metod se bazeaz pe capacitatea rinichilor de a elimina substana de contrast injectat intravenos. In felul acesta se obine imaginea radiologic a rinichilor i a cilor de excreie . Pregtirea pacienillor ctre urografia intravenoas este acceai ca i in cazul efecturii radiogramei de ansamblu. Inafar de aceasta este necesar de a efectua proba individuala de sensibilitate fa de substana de contrast. Ea const in adminstrarea intravenoas a 2,0 ml substan de contrast. Aceast msur permite evitarea complicaiilor alergice.

Cistografia este metoda de vizualizare a vezicii urinare prin umplerea ei retrograd prin cateter cu substan de contrast sau gaz (pneumocistografia). Pentru cistografie se folosesc soluii de 15-20% de Verografin, Urogralin sau gaz (oxigen, bioxid de carbon ). Uretrografia este metoda radiodiagnostic de vizualizare a uretrei prin administrarea retrograda a unei substane de contrast inclzite pn la temperatura de 37-38C sau a unui gaz (O, CO).

In aa mod obinern imaginea uretrei n form de fisie neuniform ce cuprinde pe parcurs segmentele anterior si posterior. Angiografia renala. Contrastarea vaselor renale se efectueaz prin puncie lombar sau a vaselor femurale. Angiografia joaca rolul principal n depistarea patologiilor i anomaliilor vaselor renale. Este indicat n cazurile anomaliilor de ramificatie si de numr ale vaselor renale, anevrismelor, stenozelor vasculare, tumorilor pentru a studia arhitectonica vaselor inainte de operaii complicate .a.

6 Concluzie

De mai bine de o suta de ani utilizarea radiatiilor ionizante in medicina a cunoscut o crestere spectaculoasa in intreaga lume, devenind un instrument deosebit de util in diagnosticarea si tratarea maladiilor. Desi dozele de radiatii in radiodiagnosticul medical sunt relative mici, cresterea numarului de proceduri radiologice aplicate populatiei face ca riscurile asociate sa devina tot mai ridicate. Metodele radiologice au un rol important in diagnosticarea diferitor boli si precizarea caracterului si gravitatii afectiunilor diferitor organe sau sisteme de organe. Intr-o accepiune mai larga diagnosticul prin imagine imagistica insumeaz alturi de radiodiagnosticul prin raze X i cu radionuclizi i metodele pararadiologice ce folosesc radiaia infraroie, rezonana magnetic nuclear, undele ultrasonore. n sens mai ingust, termenul este prevzut pentru acele mijloace imagistice care recurg la prelucrarea computerizat a datelor obtinute i redarea unei imagini dup complinirea lor (ecotomografia, termografia, radiografia digitalizat, rezonana magnetic nuclear, computertornografia, tomografia de emisie). In medicina veterinara Rentghendiagnosticul este o metode de examinare speciale ce le completeaza pe cele generale, pe linga aportul benefic al radiaitiilor implica si efecte nocive sau cel putin daunatoare pe care medical trebuia sa le cunoasca spre a le putea preveni sau evita. De aceea, orice lucrare care abordeaza problema interactiunilor radiatiilor cu materia biologica obliga si la o cunoastere a masurilor de radioprotectie, atit a lucratorului cit si a animalului.

7 Bibliografie

1. Curs de Radiologie i Imagistic Medical, Magda Pscu LITO U.M.F. Timioara 2005 2. Manual de radiologie si imagistica medicala, Vol.1, Alina Adriana Feiler, Ana-Maria Ungureanu,2012 Timisoara 3. Manual de Radiodiagnostic radioterapie, V.Volneanschi, S.Matcovschi, I.Dionidis, I.Gitlan, Chisinau 20004. clinicaveterinara-lempes.ro5. doctor-vet.ro

6. cardiologieveterinara.blospot.com/2011_04_01_archive.html

7. cabinetveterinarploiesti.roPAGE 2

_1479534027.unknown

_1479565434.unknown

_1479567100.unknown

_1479567128.unknown

_1479534135.unknown

_1479533982.unknown