Şcoala de la Elea (reprezentanţii Xenofan, Parmenid, Zenon) pune problema existenţei, cognoscibilităţii lumii, desvoltă aparatul categorial al filozofiei (mai ales dialectica gîndirii), s-a pronunţat contra ideelor lui Heraclit despre veşnica mişcare şi schimbare. Xenofan expunea viziunile sale într-o formă poetică. Ideele lui se manifestau contra reprezentărilor mitologice şi religioase referitor la apariţia şi dezvoltarea lumii.Xenofan se pronunţa contra imoralităţii şi antropomorfismuli religiei, considera, că nu zeii au creat oamenii, ci dimpotrivă oamenii au creat zeii după chipul şi înfăţişarea sa. El spunea, că dacă boii şi caii ar avea mîini, caii şi-ar desena chipuri de zei asemenea cailor, boii asemenea boilor.

Parmenid formulează teoria despre existenţă, că existenţa este aceea ce se cunoaşte cu raţiunea, cu alte cuvinte este o noţiune, ea este unică, veşnică, neschimbătoare, indivizibilă, iar inexistenşa nu-i. Lumea după Parmenid este o sferă materială în care nu există gol şi deci mişcarea este imposibilă, fiindcă spaţiul universului este umplut complet. Orice gîndire este gîndite despre existent, ceea ce nu există, ori inexistenţa nicidecum nu poate fi gîndită. Parmenid face deosebire clară între cunoştinţe adevărate ca rezultat al cunoaşterii raţionale şi părere (doxa) ce se bazează pe cunoaşterea senzorială.

Zenon susţine şi apără ideele lui Parmenid. El separă cunoaşterea senzorială de cea raţională, consideră că cunoaşterea adevărată este cunoaşterea raţională. Cunoaşterea senzorială duce la contradicţii irezolvabile. Zenon a devenit vestit anume prin încercarea de a clarifica contradicţiile dintre raţiune şi senzaţii. In paradoxele ori aporiile sale (dihotomia, Ahile, săgeata, stadionul) Zenon neagă mişcarea şi argumentează imobilitatea şi neschimbarea existenţei, demonstrează, că dacă se admite existenţa mişcării, asta duce la contradicţii irezolvabile. Este imposibil de a parcurge un spaţiu infinit in timp limitat.