Scoala Centrala de Fete, arhitect Ion Mincu, str. Icoanei 1-5

“Personalitatea lui Ion Mincu se contureaza in cadrul perioadei de formare a arhitecturii moderne romanesti”.

Din cauza lipsei de institutii de invatamant superior in domeniul arhitecturii, primii arhitecti romani au studiat in strainatate: Franta, Austria, Germania. Astfel, cerintelor societatii noi, in continua dezvoltare, de tipuri de cladiri noi (spitale, scoli din ce in ce mai mari, sali de spectacole, hoteluri, primarii, etc.) li se raspunde printr-un vocabular vast de rezolvari spatiale, constructive si decorative oferit de realizarile din alte parti ale Europei. Acest academicianism de scoala franceza a fost reprezentativ in arhitectura romaneasca la sfarsitul secolului al XIX-lea, continuandu-se putin si la inceputul secolului XX.

In paralel cu academicianismul francez a mers in opozitie un curent de arhitectura traditionala, realizata fara arhitect, prin mijloace artizanale. In Bucurestiul vechi cu hanurile, casele, gradinile si conacele lui, au continuat sa apara si edificii cu un puternic aspect rural: casa cu prispa, tinda si doua – trei camere insiruite intr-un volum simplu. Aceasta arhitectura vernaculara a fost foarte raspandita in zone intinse ale orasului, oferindu-i acestuia imaginea unui mare sat.

Intre timp, arhitectura europeana a fost lovita de criza de valori si criterii, curentul clasic nemaiputand face fata cerintelor noilor programe. Apare astfel arhitectura eclectica, ce amplifica curentul clasic din nevoia innoirii.

Toate aceste miscari stilistice vor sta la baza cristalizarii miscarii nationale. Afirmarea specificului national de arta a caracterizat tara noastra in ultimul deceniu al secolului al XIX-lea si primele doua decenii ale secolului XX. La noi, miscarea nationala a aparut ca raspuns impotriva preluarii eclectice a arhitecturilor istorice, afirmand ca inspiratia pentru arhitectura noua trebuie sa vina din traditia istorica romaneasca.

Primul arhitect in ale carui opere, trasaturile specifice nationale erau prezente in detrimentul limbajului eclectic specific acelei perioade, este Ion Mincu. “Ion Mincu, intelectual sensibil si profund legat de idealurile generatiei sale, plecase la Paris cu imaginea frumusetilor romanesti, gandind probabil ca si arhitectura, ca modalitate artistica, poate servi idealului national, ca si pictura sau literatura.”

Scoala Centrala de Fete, cladire desfasurata pe parter si un etaj, este una din cele mai reusite opere ale arhitectului Ion Mincu. Situata pe strada Icoanei, aproape de intersectia cu strada Jean Luis Calderon, cladirea este deschisa foarte putin catre spatiul public inconjurator, fiind orientata mai degraba spre spatiul intim care ii este oferit de curtea interioara.

Scoala Centrala de Fete a fost infiintata in 1851 ca pension pentru fetele de vita nobila, fiicele ofiterilor, boierilor si inaltilor functionari. Scoala a inceput sa functioneze abia in 1852, din lipsa de fonduri, si s-a desfasurat in casa Manuc din Calea Mosilor, apoi in imobilul Turnescu. Cu toate acestea se dorea ca institutia sa beneficieze de un local propriu. In 1885 sarcina dificila de concepere a proiectului pentru cladirea Scolii Centrale este incredintata arhitectului Ion Mincu. In 1889 este pusa piatra de temelie, iar in 1890 cladirea este finalizata, dupa cum a ramas ca dovata inscriptia: “CLADIT IN ANU 1890” aflata pe fatada dinspre Nord a aripii Sudice. Trei ani mai tarziu, in 1893, Ion Mincu a elaborat proiectul pentru inchiderea spatiilor destinate circulatiilor de la parter.

In 1898 institutia devine scoala secundara de gradul al II-lea, iar mai tarziu, in jurul anului 1911, sunt efectuate asupra cladirii reparatii si probabil extinderi. In timpul Primului Razboi Mondial cladirea este transformata in spital, fapt datorat si functiunii sale de internat

cu infirmerie proprie. Dupa aceasta perioada, institutia capata statutul de liceu, cladirea fiind modernizata pentru a se conforma noilor cerinte functionale.

Dupa al Doilea Razboi Mondial denumirea oficiala a liceului este schimbata in: “Liceul Zoia Kosmodemianskaia”, dar dupa 1989 denumirea a revenit la “Scoala Centrala”, nume ce subliniaza calitatea de reper a institutiei.

Un aspect definitoriu al caracterului cladirii proiectate de Ion Mincu este integrarea spatiului exterior cu ajutorul unei structuri si a unor spatii specifice arhitecturii romanesti: foisorul, pridvoare, acoperisul inalt, streasina larga, etc. Astfel exteriorul este intr-o relatie de comunicare directa cu interiorul, cadrul natural si cadrul construit fiind strans legate intre ele. Arhitectul vine cu elemente inovatoare atat la nivel stilistic (cautarile pentru o arhitectura moderna in trecutul istoric national), cat si la nivel functional, rezolvarea spatiala fiind asemanatoare cu cea a manastirilor. Scoala Centrala are la baza compozitiei o conceptie clasica, intalnita in imaginea ansamblurilor manastiresti de la sfarsitul secolului al XVII-lea: Hurez in Oltenia, Vacaresti in Bucuresti (forme regulate si simetrice, camerele chiliilor insirate in jurul unei curti interioare).

Planul cladirii este de forma dreptunghiulara si este alcatuit dintr-o curte interioara inconjurata pe toate laturile de cele patru aripi, cu parter si etaj fiecare, dispuse simetric fata de aceasta. Planul are forma asemanatoare literei “H”, cu o a doua bara orizontala la partea de jos reprezentand fatada principala. Spatiile interioare sunt asezate dupa o schema simpla: la parter, in cele doua aripi laterale sunt asezate salile de clase, iar in bara orizontala din mijloc se afla amfiteatrul si laboratoarele. La etaj, deasupra salilor de clasa din cele doua aripi laterale, se afla amenajat internatul, compus din sase dormitoare comune, fiecare dormitor dispunand de anexe si intrari separate.

Circulatia la parter si accesele in toate spatiile interioare de la parter se fac prin intermediul unor galerii largi cu arcade, ce inconjoara curtea interioara cat si bara orizontala ce contine amfiteatrul, accesibil si el din aceleasi coridoare.

Curtea interioara este tratata cu o atentie deosebita, asemanator cu cele din incintele manastiresti, rezultant un spatiu primitor, cald, activ ce participa atat la iluminarea coridoarelor, cat si la atmosfera plina de viata a spatiului cladirii. Curtea este inconjurata la parter de o suita de arcade trilobate in acolada, sprijinite pe colonete de piatra, impodobite cu ornamente florale realizate din ceramica policroma. Rezulta astfel un “chiostro”.

Compozitia spatiilor interioare impreuna cu plastica decorativa a fatadelor, a interioarelor, a galeriilor cat si estetica elementelor de detaliu se compun intr-o arhitectura unitara avand la baza formele traditionale romanesti.

Fatadele sunt compuse din doua registre diferite, separate prin intermediul unui brau orizontal de inspiratie romaneasca, aflat la nivelul planseului dintre parter si etaj. Fatada principala este tratata cu bogatie, volumul acesteia frumos proportionat fiind alcatuit din trei elemente diferite: o parte centrala care gazduieste intrarea principala incadrata de alte doua parti mai mici, reprezentate sub forma unor pavilioane de colt, usor decrosate. Aceste pavilioane sunt asezate in prelungirea celor doua aripi laterale ale ansamblului. Aceasta fatada are rolul important de reprezentare, rol materializat prin intermediul axului central vertical dat de portalul dezvoltat doar la nivelul parterului si de cele doua pavilioane decrosate. Se evita monumantalitatea agresiva, caracterul de reprezentare al fatadei fiind realizat foarte fin si discret.

Se remarca in fatade profilele si accentele evidentiate prin culoare ce contrasteaza si completeaza liniile simple si suprafetele netede ce compun fatada. Exemple de astfel de decoratii ar fi colonada curtii interioare, medalioanele emblema de la etaj, iar pe fatada principala braul de inspiratie romaneasca, inviorat cu corpuri ceramice colorate. Tot pe fatada principala se remarca sub streasina larga cu capriori aparenti o insiruire de arcusoare ce

sprijina pe console de teracota smaltuita verde. Toate aceste decoratii discrete sunt de inspiratie traditionala romaneasca.

Golurile de la parter sunt ample pentru a lasa lumina sa patrunda in salile de clasa, iar pe fatadele din curtea interioara, acestea predomina in raportul plin-gol. Ferestrele etajului sunt mult mai reduse in dimensiuni, si sunt asezate in numar mai mic, oferind spatiilor de la etaj intimitatea pe care functiunea lor o cereau. Tipurile de goluri de la etaj contrasteaza astfel cu cele de la parter, creandu-se un joc de contraste pe fatade.

Plastica arhitecturala a compozitiei spatiilor impreuna cu decoratia fatadelor puternic influentata de traditia romaneasca, decoratia interioarelor si estetica elementelor de detaliu se contopesc intr-o arhitectura unitara, noua si originala. Prin intermediul curtii interioare, tratata cu o atentie deosebita si inviorata cu ajutorul decoratiilor viu colorate, Scoala Centrala dispune de un caracter cald, primitor, plin de voiciune tinereasca, foarte apropiat de scara umana si de personalitatea tinerilor care intra in contact cu ea.

Bibliografie:

CAFFÉ, Mihail, Ion Mincu, Bucuresti, Ed. Meridiane, 1970DERER, Hanna, Un altfel de istorie.Valente ale patrimoniului construit, Bucuresti, Ed.

Universitara “Ion Mincu”, 2007PETRASCU, Nicolae, Ioan Mincu, Bucuresti, Ed. Cultura Nationala, 1928WOINAROSKI, Cristina, Lotizarea si Parcul Ioanid, Bucuresti, Ed. Simetria

Sandu Ruxandra-Elena grupa 44A