schita_lectie_cls_6_a_s10.doc

2
Data: 17.11.2014 Clasa: a VI – a Profesor: Cristi Amăriuţei Unitatea de învăţare: Lumea medievală (II) Lecţia: Franţa. Centralizarea Schiţa lecţiei -regii din dinastia carolingiană nepuntând să mai facă faţă presiunilor din partea normanzilor le scade autoritatea, ducând la creşterea puterii ducilor. -ducii conduceau diferite regiuni din Franţa. -începând cu secolul al X – lea totul revine la normal odată cu urcarea pe tron a unei alte familii domnitoare. -astfel, în 987 începe să domnească dinastia Capeţienilor, primul dintre aceştia fiind Hugo Capet. -ei îşi impun autoritatea prin mărirea domeniului feudal ceea ce duce şi la mărirea averii acestora. -un lucru important este acela că acum regii nu mai sunt aleşi de către nobili, domnia devenind ereditară, adică domnul îşi asocia fiul la viitorul tron încă din timpul vieţii acestuia. -Filip al II – lea este regele care stabileşte capitala statului la Paris. -după Ludovic al IX – lea (cel Sfânt) Filip al IV – lea cel Frumos intră în conflict cu Papa şi nu îi recunoaşte autoritatea. -regii din dinastia Capet şi Valois vor intra într-o serie de conflictecare va duce la slăbirea statului şi la îngreunarea unificării acestuia. -spre exemplu în cadrul Războiului de 100 de ani (1337 – 1453) Franţa se confruntă cu Anglia pretextul fiind tronul Franţei. -în tot acest timp ţara a fost jefuită de bande de hoţi şi pustiită de războiul civil.

Upload: giulieta-socoliuc

Post on 15-Nov-2015

213 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Data: 17.11.2014Clasa: a VI a

Profesor: Cristi AmriueiUnitatea de nvare: Lumea medieval (II)Lecia: Frana. Centralizarea Schia leciei-regii din dinastia carolingian nepuntnd s mai fac fa presiunilor din partea normanzilor le scade autoritatea, ducnd la creterea puterii ducilor.-ducii conduceau diferite regiuni din Frana.

-ncepnd cu secolul al X lea totul revine la normal odat cu urcarea pe tron a unei alte familii domnitoare.

-astfel, n 987 ncepe s domneasc dinastia Capeienilor, primul dintre acetia fiind Hugo Capet.

-ei i impun autoritatea prin mrirea domeniului feudal ceea ce duce i la mrirea averii acestora.

-un lucru important este acela c acum regii nu mai sunt alei de ctre nobili, domnia devenind ereditar, adic domnul i asocia fiul la viitorul tron nc din timpul vieii acestuia.

-Filip al II lea este regele care stabilete capitala statului la Paris.

-dup Ludovic al IX lea (cel Sfnt) Filip al IV lea cel Frumos intr n conflict cu Papa i nu i recunoate autoritatea.

-regii din dinastia Capet i Valois vor intra ntr-o serie de conflictecare va duce la slbirea statului i la ngreunarea unificrii acestuia.

-spre exemplu n cadrul Rzboiului de 100 de ani (1337 1453) Frana se confrunt cu Anglia pretextul fiind tronul Franei.

-n tot acest timp ara a fost jefuit de bande de hoi i pustiit de rzboiul civil.

-s-a ajuns la un moment dat cnd Frana era s fie mprit pe regiuni i vasal Angliei.

-n timpul lui Carol al VII lea Ioana dArc rensufleete armata i reuesc s rectige teritoriile pierdute.

-Anglia pierde pn la urm toate teritoriile cu excepia portului Calais.