SCHELETUL CORPULUI UMAN SCHELETUL CAPULUI Este format din 22 de oase si este mpartit n: neurocraniu, format din 8 oase (frontal, parietale, temporale, occipital, etmoid si sfenoid), si viscerocraniu, format din 14 oase, 2 nepereche (vomerul si mandibula) si 6 pereche (maxilare, palatine, nazale, lacrimale, zigomatice, cornete nazale inferioare).

2. SCHELETUL TRUNCHIULUI este format din coloana vertebrala, stern, coaste si bazin (datorita legaturilor structurale si functionale cu membrele inferioare, bazinul l veti studia o data cu acestea). a. Coloana vertebrala are un triplu rol: ax de sustinere al scheletului, protectia maduvei spinarii, participant la miscarile capului si ale trunchiului. Este alcatuita din 33-34 vertebre articulate prin discurile intervertebrale: 7 cervicale, 12 toracice, 5 lombare, 5 sacrale si 4-5 coccigiene O vertebra tip este formata din corp vertebral, situat anterior, si arc vertebral, situat posterior. Arcul se leaga de corp prin doi pediculi vertebrali care, prin suprapunere, delimiteaza orificiile intervertebrale prin care ies nervii spinali. Corpul unei vertebre se articuleaza cu corpul altei vertebre prin discul intervertebral. Arcul vertebral prezinta doua tipuri de apofize:

Musculare (pe care se prind muschii): apofiza spinoasa (n pozitie mediana) si apofize transverse (situate lateral). Articulare (articuleaza vertebrele ntre ele): doua superioare si doua inferioare. Totalitatea orificiilor vertebrale suprapuse formeaza canalul vertebral, care adaposteste maduva spinarii. Structura vertebrelor difera n functie de regiune si de rolul ndeplinit. Coloana prezinta att n pla sagital ct si frontal curburi fiziologice cervicala, toracica, lombara si sacrala al caror rol este comparabil cu cel al arcurilor de amortizare ale unei masini. Cele din plan sagital se numesc lordoze (cervicala si lombara) si cifoze (toracica si sacrala). Cele din plan frontal se numesc scolioze (au convexitatea la stnga sau la dreapta). Coloana vertebrala

Stern

Coasta

b. Sternul este un os lat, situat anterior, pe linia mediana a toracelui. Este format din manubriu sternal, corp si apendice xifoid (cartlaginos). Se articuleaza n partea superioara cu claviculele, iar n partile laterale cu coastele. c. Coastele , n numar de 12 perechi, sunt oase late, formate dintr-un arc osos si o portiune cartilaginoasa. Prezinta un cap, cte doua fete articulare, un gt si un corp. Cele 12 perechi de coaste se mpart n trei categorii : - adevarate primele 7 perechi, care se articuleaza direct cu sternul prin cartilaje costale proprii; - false urmatoarele 3 perechi, care se articuleaza cu sternul indirect, prin intermediul arcurilor cartilaginoase formate din unirea cartilajelor celor 3 perechi; - flotante ultimele 2 perechi de coaste false, care nu se articuleaza cu sternul. Sternul, mpreuna cu coastele si cu portiunea toracica a coloanei vertebrale, formeaza cutia toracica. Aceasta adaposteste viscerele toracice si are rol important n respiratie. SCHELETUL MEMBRELOR Scheletul membrelor superioare este format din doua parti: centura scapulara si scheletul membrului propriu - zis. - Centura scapulara este formata din clavicule si omoplati (scapule) si leaga oasele membrelor superioare de scheletul trunchiului. Este o centura incompleta, avnd doar o singura articulatie cu scheletul axial, la nivelul sternului. De ea se prind muschii ce actioneza membrele superioare. - Scheletul membrului superior este format din trei regiuni: scheletul bratului ( humerus) , scheletul antebratului (radius si cubitus sau ulna) si scheletul minii (carpiene, metacarpiene si falange). b. Scheletul membrelor inferioare este format din doua parti: centura pelviana si scheletul membrului propriu -zis. - Centura pelvian a leaga scheletul membrului inferior de cel al trunchiului. Este formata din doua oase coxale , care se articuleaza anterior (ntre ele) formnd simfiza pubiana , si posterior (cu osul sacrum ), formnd bazinul. Este o structura adaptata perfect pentru sustinere, protectie si locomotie. Oasele coxale sunt oase late, provenite din sudarea altor trei oase: ilium, ischium si pubis. Ele se articuleaza cu osul sacrum si formeaza bazinul, mpartit n 2 zone: bazinul mare si bazinul mic.

- Scheletul membrului inferior propriu-zis este format din trei regiuni: scheletul coapsei (femur), scheletul gambei (tibia si peroneul sau fibula) si scheletul piciorului (tarsiene , metatarsiene si falange).

Tibia si peroneul si scheletul piciorului Femur

Sistemul Osos

Fig.1. Sistemul osos. Totalitatea oaselor din corp (aproximativ 200 la numar), legate intre ele prin articulatii, formeaza scheletul corpului. El reprezinta partea pasiva a aparatului locomotor; Forma, structura si modul de legatura a oaselor pentru a forma scheletul corpului uman reprezinta expresia adaptarii la statiunea bipeda si locomotie; La corpul uman, raportate la principalele regiuni ale corpului, distingem: scheletul capului, scheletul trunchiului si scheletul membrelor; Scheletul capului este alcatuit din neurocraniu, care adaposteste encefalul, si viscerocraniu, care formeaza oasele fetei si contine segmentele periferice ale unor analizatori si segmentele initiale ale aparatelor respirator si digestiv. La alcatuirea neurocraniului iau parte 8 oase: patru neperechi- frontal si etmoid, sfenoid si occipital, si doua perechi- temporale si parietale; Scheletul trunchiului este format din coloana vertebrala, coaste, stern, la care- din cauza legaturilor functionale- se adauga si bazinul (pelvisul); Scheletul membrelor-Membrele superioare se leaga de scheletul toracic prin doua oase, omoplatul si clavicula, care formeaza centura scapulara, iar membrele inferioare se leaga de coloana vertebrala prin centura pelviana. Sistemul osos alcatuieste scheletul care este format din oase si inceieturi si este structura de baza ce sustine corpul uman. Oasele ofera un suport rigid testuturilor moi ale corpului si formeaza parghii ce se misca cu ajutorul contractiilor musculare. In tot corpul scheletul este alcatuot din: Sistemul osos include peste 200 de oase, dintre care 85 sunt perechi. Fiecare os este alcatuit din diferite tipuri de tesut conjunctiv; contine maduva oaselor ce alimentata cu vase de sange si nervi. Majoritatea oaselor unui schelet omenesc constau intr-un cadru cartilaginos si unul osos de unde deducem o parte osoasa si o parte cartilaginoasa. Partea osoasa alcatuieste o mare parte din os. Articulatiile cartilaginoase, epifizele cartilaginoase si cartilagiul costal formeaza partea cartilaginoasa a sistemului scheletic.

In exterior osul este acoperit de o membrana conjunctiva fina, numita periost in care se pot deosebi un strat fibros si unul osteogenic. Stratul fibros, situat superficial este legat de os de catre fibre ce penetreaza osul si contin vase sanguine, vase limfatice si nervi. De la acest nivel vasele si nervii intra in os prin foramina nutritiva si apoi canalul nutritiv. Stratul osteogenic din interior contine celule osteogenice care iau parte la procesul de dezvoltare si reorganizare a tesutului osos in conditii normale si dupa accidentari sau fracturi. La intersectia cu cartilagiul articular ce acopera capetele oaselor periostul se continua cu perichondriumul. Ca rezultat, osul ca organ este acoperit cu o membrana continua de tesut conjunctiv. Aceasta membrana acopera suprafata osului atat cat si toate structurile situate pe el. Osul este captusit pe dinauntru de o membrana mai fina numita endosteum. Conform formei se observa oase lungi, scurte si late. Anumite oase contin cavitati umplute cu aer si se numesc oase pneumatice. Oasele lungi (humerus, femur, clavicula, falangele etc) au o parte interioara numita diafiza si doua capete numite epifize. Epifiza situata mai aproape de scheletul axial se numeste epifiza proximala iar epifiza aceluias os dar situata mai departe de scheletul axial se numeste epifiza distala. Regiunile mai late dintre diafize si epifize se numesc metafize. Marginile lor sunt visibile doar la oasele copiilor si adolescentilor, atunci cand un strat cartilaginos, epifiza cartilaginoasa, inca ramane intre diafiza si epifize. Osul creste mult in lungime pe baza acestui cartilagiu, care este apoi inlocuit de catre un tesut osos formand un inel epifizal ( de crestere ), care aproape mai poate fi detectat odata cu varsta. Intr-o sectiune transversala printr-un os lung se poate distinge o substanta compacta ce formeaza stratul exterior al osului si o substanta spongioasa gasita mai in interior decat substanta compacta, in cea mai mare parte in epifize sau metafize. In diafizele oaselor lungi si tubulare substanta compacta inconjoara canalul medular care prezinta o forma tubulara. In sectiunea transversala a unui os scurt (vertebre, carpienele, tarsienele) este dezvaluita la suprafata un strat mai subtire de substanta compacta ce inconjoara trabeculul substantei spongioase care formeaza majoritatea osului. Traberculele substantei spongioase formeaza o tesatura complexa dar sunt aranjate in fiecare os al sistemului scheletic in armonie perfecta cu functiile pe care le indeplinesc. In oasele late (oasele cutiei craniene, omoplatul, oasele pelviene, etc) substanta spongioasa, in contrast, formeaza de obicei un strat mai subtire ce este apoi acoperit in ambele parti de placi de substanta compacta. Dar in oasele cutiei craniene substanta este indeajuns de bine dezvoltata. Este cunoscuta sub numele de diplo si este storcita intre placa interioatra si exterioara a substantei compacte. Canalele diploetice ce aprovizioneaza pasajul vaselor venoase extinse prin substanta spongioasa a oaseleor cutiei craniene. Sita de substanta spongioasa si canalul medular contin maduva osului. Se observa maduva rosie si maduva galbena. Maduva rosie poseda o activitate functionala la nivel inalt si este capabila sa creeze celulele rosii (hematiile) ale seriei myeloide. Odata cu cresterea si dezvoltarea organismului, maduva rosie este treptat inlocuita de maduva galbena. Maduva galbena este mai putin activa si joaca un rol de reserva, dar in anumite conditii ea poate fi activata.