Scale

5.1. Scalele de evaluare (pag.29)

O scală de evaluare constă într-o suită de itemi individuali, fiecare din ei acoperind un fenomen bine definit (de ex. simptom sau trăsătură de personalitate), care este evaluat conform gradului de severitate. În general, subiectul se poziţionează de-a lungul unei dimensiuni fizice sau cvasi-fizice a fenomenului, astfel încât anumite proprietăţi matematice să poată fi deduse. În felul acesta, poate exista o locaţie zero sau una de origine şi intervale egale de evaluare, pe care un subiect se plasează („ancorează”) prin auto-evaluare. Prin scalarea cumulativă a fiecărui item se obţine un scor general la sfârşitul evaluării. Această natură cumulativă a evaluării pentru fiecare item deosebeşte scalele de evaluare de chestionare sau de inventarele de simptome sau opinii.

Scopul unei scale va determina conţinutul în itemi şi diferitele aspecte ale structurii şi aplicării ei.

5.1.1. Construcţia scalei5.1.1.1. Sursa şi formularea itemilor:Primul pas în redactarea unei scale este formularea sau inventarea

itemilor ei. În general, itemii sunt formulaţi pornind din cinci surse diferite: i) pacienţii sau subiecţii înşişi; ii) observaţia clinică; iii) teoria în domeniu; iv) datele furnizate de cercetare şi v)opinia experţilor.

Foarte frecvent, pacienţii şi subiecţii pasibili a fi cercetaţi prin scala ce se va dezvolta sunt o excelentă sursă a itemilor. Au fost dezvoltate o varietate de tehnici prin care să se extragă în mod sistematic şi viguros opiniile lor şi aceste metode aparţin domeniului cercetării calitative. Printre cele mai cunoscute şi folosite metode de analiză calitativă sunt „Interviul informanţilor cheie” şi metoda „Focus group”. Itemii din secţiunea de alcool şi drog din instrumentele recomandate de OMS, precum CIDI, SCAN şi AUDADIS au fost selecţionaţi, redactaţi şi verificaţi cross-cultural prin astfel de metode, studii la care a participat şi autorul acestei cărţi.

Observaţia clinică este cea mai frecventă şi de încredere sursă pentru formularea itemilor unei scale de evaluare. În fond, scalele sunt un mod simplu de a strânge observaţii clinice în mod sistematic şi standardizat. Există însă riscul ca cliniceanul să greşească în capitalizarea experienţei sale în formularea unei scale, fie prin alegerea inadecvată a fenomenelor supuse măsurării sau prin definirea lipsită de acurateţe a cadrului clinic. De aceea, experienţa clinică trebuie să fie confruntată cu datele teoretice, cu cele furnizate de cercetarea ştiinţifică şi cu opinia experţilor în domeniu. Astfel se poate explica de ce multe scale de evaluare mai noi au aceiaşi itemi cu alte chestionare sau scale mai

vechi, doar cu mici modificări, generaţia a doua de scale formându-se în mare parte prin revizuirea primei generaţii de scale.

5.1.1.2. Selecţia itemilorDupă formularea unui număr oarecare de itemi, urmează selectarea lor

după criterii adecvate pentru a fi inclus în noua scală de evaluare.Schematic, conform lui Streiner şi Norman (1995) şi Salvador-Carulla

(1996) selecţia itemilor se face conform următoarelor principii:- comprehensivitatea: limbajul folosit să fie acceptat şi adecvat

ambianţei socio-culturale a subiecţilor cărora le este adresat;- să nu conţină ambiguităţi de formulare, să nu fie vag sau să conţină

termeni rar folosiţi sau un jargon specific;- itemul să fie simplu formulat, să nu conţină mai multe întrebări în

acelaşi timp sau să solicite mai multe răspunsuri în acelaşi timp;- să se evite pe cât posibil itemii cu formulări negative;- formularea itemilor trebuie să fie cât mai scurtă posibil;- să aibă putere discriminativă, respectiv să poată distinge subiecţii care

se poziţionează diferit pe „plaja” scalei;- definiţia itemilor trebuie să fie exhaustivă şi mutual exclusivă

(criteriul lui Guilford);- formularea itemilor nu trebuie să fie ofensivă sau trivială.

5.1.1.3. Numărul itemilor scalei:Scalele pot cuprinde un item, ca în cazul scalelor globale (de ex. scalele

de evaluare a bunăstării, Scala Evaluării Globale sau Global Assessment Scale-GAS, etc.) sau din mai mulţi itemi. Există versiuni scurte sau lungi ale aceleiaşi scale (de ex. scala de depresie Hamilton, versiunea cu 21 itemi şi cea cu 17 itemi). Dacă o scală are mai mult de 30 de întrebări, atunci se vorbeşte de un chestionar; unii autori le denumesc „inventare” sau „checklist”, mai ales atunci când se evaluează doar prezenţa sau absenţa fenomenului. Există tendinţa ca scalele de generaţia a II-a să fie mai scurte şi să aibă în jur de 10 întrebări. După cum spune Bech (1993): ”Problema de bază aici este ca nici un item al unei scale nu este suficient singur şi ca un număr limitat de itemi luaţi împreună sunt suficienţi dacă reprezintă universul problemelor ce trebuie investigate”.

5.1.1.4. Scalarea răspunsurilor (pag.31):Având desemnate un număr de întrebări după metodele descrise mai sus,

se pune apoi problema de a alege o metodă prin care răspunsurile să fie obţinute. Alegerea metodei este dictată de cel fel de întrebări am formulat şi ce vrem să măsurăm prin ele. Astfel, se pot măsura variabile categoriale, precum statutul marital, statutul socio-economic, religia, etc. sau variabile continue, precum pentru măsurarea durerii, depresiei, presiunii sanghine, etc.

Pentru varibile categoriale sunt construite scale în care se cere respondentului să furnizeze un răspuns „da – nu” (ca în cazul scalei MAST pentru screeningul alcoolismului), „adevărat – fals” (de ex. scala MacAndrew pentru screeningul alcoolismului) sau doar să bifeze un răspuns. Aceste scale se numesc scale nominale de evaluare.

Pentru variabilele continue există în mare trei feluri de măsurători: tehnica estimării directe, în care subiectul este invitat să indice răspunsul prin marcarea pe o linie sau bifarea unei căsuţe; metodele comparative, în care subiectul alege dintr-o serie de alternative care au fost în prealabil calibrate; metodele econometrice, în care subiectul se evaluează prin ancorarea la stări extreme. Mai frecvente în domeniul de care ne ocupăm sunt metodele de estimare directă, precum scalele analoge şi scalele adjectivale.

Scala analogă lineară vizuală (visul analogue scale – VAS) este o linie de o lungime de 70 p-n, la 100 mm pe care sunt plasate diferite ancore. Subiectul este rugat să pună un „x” sau să tragă o linie verticală în locul corespunzător cu starea percepută de el (fig. 1). Acest tip de scale permit subiectului să comunice uşor ce simte şi o analiză parametrică a scorurilor obţinute (Zeally & Aitken, 1969). Cu toate acestea, nu este un acord unamim asupra felului variabilelor ce le furnizează aceste scale: intervale sau raţii. Simplicitatea acestor scale le-a făcut foarte populare deşi se consideră că în jur de 7% din subiecţi nu sunt capabili să le completeze.

5.1.3. Administrarea scalelorAdministrarea scalelor de evaluare se face, în general, în funcţie de tipul

de informaţii dorit a fi obţinut şi de sursa informaţiilor. Astfel, scalele bazate pe interviul cu pacientul sau pe examinarea sa sunt denumite scale de observare. Scalele care se completează de către subiect, fără ajutorul unei alte persoane se numesc scale de auto-evaluare. Aici avem de fapt problema auto- sau hetero-evaluării. S-ar putea crede că scalele completate de un observator sau o terţă persoană sunt superiare în ceea ce priveşte confidenţa datelor evaluate faţă de scalele completate de subiectul însuşi şi aceasta cu atât mi mult în cazul subiecţilor consumtori de alcool. Cu toate acestea, s-a observat în multiple trialuri clinice că auto-evalure îşi păstrează întreaga încredere , mai ales în evaluările repetate la intervale scurte sau la cele făcute de micro-computer.

Pentru scalele de observare trebuie să se specifice pentru fiecare item sau pentru scala întreagă dacă se bazează pe situaţia de interviu (faţă în faţă) sau pe alte situaţii ca în observaţia mediată de echipamente diverse, de exemplu camere video, etc.

06.12.2005

SCALE

STRATEGIILE INCLUZIUNII ŞI TIPURILE DE SCALE

UTILIZATE. VALOAREA SCALELOR DE SUPORT

Tipuri de scale utilizate

Evaluarea raportată la condiţiile vieţii reale, la raţiunea strategiilor

incluziunii a condus la distincţia nevoilor de sprijin faţă de trebuinţele/nevoile

persoanei cu handicap şi la necesitatea identificării sprijinului/suportului

comunitar de care are nevoie fiecare persoană cu handicap. Instrumentelor de

evaluare a persoanei cu handicap li se adaugă, în momentul de faţă o varietate

de instrumente pentru evaluarea facilitatorilor şi/sau barierelor existente în

mediul în care trăieşte aceasta. De altfel, Clasificarea Internaţională a

funcţionării, handicapului şi sănătăţii propune, în premieră, descrierea factorilor

contextuali (factorii de mediu fizic, social şi atitudinal la care se adaugă factorii

personali). În acest context s-au elaborat şi s-au validat pe eşantioane

reprezentative scale de suport.

Sprijinul este definit ca:

“Resurse şi strategii care promivează interesul şi bunăstarea

persoanelor şi care duc la o independenţă şi productivitate personală lărgită,

participare mai mare într-o societate independentă, integrare comunitare mai

mare şi/sau calitate a vieţii îmbunătăţită”. (Thompson, Hughes, et al., 2002,

p.390).

Scalele de suport exprimă prin apariţia lor, pe de o parte, nevoia de

exactitate specifică şi ştiinţelor sociale, prin măsurare, adică prin atribuirea

sistematică de numere pentru reprezentarea atributelor cantitative ale obiectelor

şi fenomenelor, iar pe de altă parte, necesitatea de a estima costurile pe care

comunităţile le vor suporta pentru asigurarea nevoilor de suport ale persoanelor

cu handicap.

Scala (engl. scale) este definită de Henri Pièron drept „un ansamblu finit

în totalitate ordonat la care se aplică clase ordonate de variabile” (pag.305). 1.

„În statistică şi teoria măsurării scala reprezintă regula care guvernează relaţia

între scorurile numerice şi mărimile atributelor sau cantităţilor care se măsoară”.

(Oxford pag.652) Termenul de scală desemnează şi „ testul sau instrumentul de

măsurare pentru a implementa o scală”. Termenul de scalare (scaling)

desemnează dezvoltarea sau construirea scalelor, adesea prin agregarea sau

ordonarea răspunsurilor individuale.

În domeniul handicapului, termenul de scală a fost folosit de la începutul

secolului şi este utilizat şi astăzi, pentru a realiza o clasificare gradată a

subiecţilor examinaţi, în general pentru a stabili nivelurile de dezvoltare. În

scala metrică a inteligenţei, intervalele sunt date de vârstele mintale. Alături de

scala Binet-Simon s-au utilizat: scalele senzoriale care pun în relaţie „cantităţi

stimulatorii cu gradele de răspuns”; scala Ozeretzi pentru dezvoltarea motorie;

scala Wechsler – Bollevue – destinată măsurării inteligenţei adulţilor normali

ş.a.

……………………..

Scalele de interval (engl. intervales scales) sunt acele scale în care

deosebirile dintre valori sunt definite numeric (scala de tip termometru) . Zeroul

este stabilit arbitrar. Putem defini diferenţele dintre valori sau raporturile

diferenţelor dintre valori.

Scalele de raport (ratio scale) au zero definit.

Unii cercetători utilizează termenul de scală nominală (nominal scale).

………………………….

În psihopedagogia specială pentru evaluarea persoanei cu handicap, în

contextul strategiilor monodisciplinare şi a strategiilor recuperării/reabilitării s-

au utilizat toate categoriile de scale utilizate în psihologie, la timpul respectiv,

de la cele mai elementare din punct de vedere al capacităţii de măsurare şi cel

mai puţin restrictive din punct de vedere statistic, până la cele mai complexe,

multidimensionale. S-au utilizat atât scalele nemetrice (neparametrice) cât şi

cele metrice. Evoluţia ştiinţifică în domeniul handicapului reprezintă o istorie a

clasificării subiecţilor cercetaţi în mai multe grupe ai căror membrii diferă după

proprietate scalată (iniţial - tipurile de deficienţă). Treptat s-a conştientizat

necesitatea ordonării subiecţilor în funcţie de intensitatea

însuşirilor/proprietăţilor specifice şi de măsurarea distanţelor care separă

subiecţii cu acelaşi tip de deficienţă. Psihopedagogia specială se impune în

lumea ştiinţifică şi prin scalele nominale şi ordinale utilizate.

- Scalele nominale. Scala nominală este „o formă discretă de clasificare de

date în care itemii nu sunt cuantificaţi sau aranjaţi în ordine ci sunt alocaţi unor

categorii diferite. Numărul serveşte numai pentru a numi categoria căreia îi

aparţine fiecare item”. (Oxford, pag.492) Încadrarea într-un grad şi tip de

handicap reprezintă de fapt aşezarea unui subiect într-o anumită categorie.

Henri Pièron consideră că nu avem de-a face în cazurile în care se aplică

termenul de scală nominală decât de categorizare, fără structură de ordine,

nefiind dată de o scală. Scalele nominale prevăd toate grupele posibile ale unei

populaţii date. Grupele se exclud reciproc din punct de vedere al proprietăţii

scalate. Manualele de statistică în domeniul retardului mintal, opere colective

ale unor mari echipe de cercetare ajunse la a patra formă/revizuire (DSM –

revizuit – vezi …. ) … prevăd ……..

Importanţa integrării persoanei cu handicap a determinat apariţia de scale

cu variabile centrate pe statutul socio-profesional al persoanelor cu deficienţe,

nivelul activităţii desfăşurate, vârsta, sexul, mediul de provenienţă, starea civilă

ş.a.

- Scale ordinale. Scala ordinală este „o scală de măsurare în care datele

sunt arajate în ordinea mărimii dar nu există o măsură standard a gradului de

diferenţă între ele.” (Oxford, pag.516)

După acumularea mari cantităţi de informaţii descriptive, scalele au fost

concepute cu scopul convertirii descripţiilor în date cuantificabile care să fie

susceptibile analizei statistice. Detecţia şi categorizarea simptomelor a fost

urmată de aprecierea şi evaluarea importanţei şi severităţii acestora. Cu ajutorul

scalelor de evaluare, cercetătorii au înregistrat informaţiile şi raţionamentele

referitoare la persoanele cu deficienţe pe trăsături/ancore definite ale scalei, şi

au plasat o anumită persoană într-un anumit continuum.

- Scale de interval (din latinescul intervallum – spaţiu între). În această

scală de măsurare, diferenţele între valori pot fi cuantificate în termeni absoluţi

dar punctul 0 este fixat arbitrar. În scala de interval diferenţele egale între

scorurile scalei corespund unor diferenţe egale în atributul ce trebuie măsurat,

dar nu există un scor care să corespundă absenţei totale a atributului. (Oxford,

pag.376) Putem defini diferenţele dintre valori sau raporturile diferenţelor dintre

valori.

- Scale de raport (ratio scale). Este vorba de scala de măsurare în care

diferenţele între valori pot fi cuantificate în termeni absoluţi iar punctul 0 este

definit (de ex.: măsurarea vârstei în ani sau a lungimii în cm). În acest tip de

scală diferenţele egale între scoruri reprezintă diferenţe egale în atributul de

măsurat iar scorul 0 reprezintă absenţa completă a atributului. (Oxford pag. 617)

În strategiile monodisciplinare, pe baza modelelor deficitariste, orice fişă de

caracterizare a copilului sau adultului cu handicap prezenta detaliat rezultatul

măsurării aspectelor fizice (înălţime, greutate, circumferinţa craniului ş.a.).

Integrarea şcolară a unui număr din ce în ce mai mare de copii cu diferite

deficienţe a determinat utilizarea mai largă a scalelor ierarhice sau

cumulative. În scala ierarhică:

- itemurile şi răspunsurile date sunt strict ordonate;

- scara se referă la o singură variabilă;

- subiecţii formează clase ordonale.

Scala ierarhică sau cumulativă ordonează itemii/răspunsurile pe care le-

ar da subiecţii în aşa fel încât un anumit răspuns presupune răspunsul pozitiv la

cele precedente. Scala ierarhică se stabileşte în urma unei analize ierarhice, care

stabileşte dacă în ansamblul de itemi destinaţi studierii unei caracteristici care

variază în interiorul unei populaţii (atitudini, aptitudini) se referă la o singură

variabilă. Itemii şi răspunsurile date sunt strict ordonate iar subiecţii formează

clase ordonate. Clasele de subiecţi sunt date de identitatea răspunsurilor şi sunt

ordonate simultan cu itemii.

Scalele cumulative utilizate în domeniul handicapului au vizat iniţial

stabilirea claselor de subiecţi în funcţie de cunoştinţele acumulate, având drept

punct de reper programele şcolile speciale:

– cunoaşterea materiei în profunzime

– cunoştinţe avansate de conţinut

– cunoştinţe de bază ale conţinutului

– cunoştinţe minime

– cunoştinţe incomplete

Ulterior, itemii scalelor au discriminat nivelul competenţelor persoanelor

cu handicap în situaţii de viaţă reale, precum activităţi gospodăreşti, folosirea

banilor, autoîngrijirea ş.a.

Scalele care evidenţiază nivelul competenţei, precum cea prezentată mai

jos sunt deosebit de importante deoarece indică nivelul autonomiei personale,

pe de-o parte, şi al sprijinului necesar, pe de altă parte.

Principalele tipuri de scale

Scala distanţei sociale – a americanului E. BogardusAceastă scală a fost proiectată pentru a măsura atitudinea americanilor faţă de diferite etnii, rase conlocuitoare. Ea este structurată astfel:

În conformitate cu primele dvs. reacţii, ce a-ţi fi dispuşi să acceptaţi din următoarele:

1. să acceptaţi rudenia strânsă prin căsătorie2. să acceptaţi asemenea persoane ca membri în clubul personal3. să acceptaţi asemenea persoane ca vecini de stradă4. să acceptaţi asemenea oameni în calitate de colegi de serviciu5. să acceptaţi asemenea persoane ca cetăţeni ai S.U.A.6. să excludeţi din ţară asemenea persoane

Această scală a fost criticată din mai multe motive. Ea nu asigură unidimensionalitatea; în spatele fiecărei afirmaţii e posibil să se ascundă una şi aceeaşi atitudine, iar unele din aceste afirmaţii pot suferi multiple influenţe externe.

Scala nu respectă principiul linearităţii; este posibil ca pentru diferiţi indivizi ordinea acestor poziţii să nu fie aceeaşi. Nu este respectat nici principiul intervalelor egale.

Scala de tip Thurstone – scala intervalelor egaleEa cuprinde 11 itemi = 11 afirmaţii care exprimă atitudini mergând de la atitudine total favorabilă la cea total nefavorabilă. La mijloc (6) este atitudinea neutră.

I. Primul pas în construcţia scalei este selectarea din diverse surse a unui număr cât mai mare de afirmaţii, itemi care exprimă o atitudine favorabilă/defavorabilă faţă de un anumit obiect;

II. Pasul al doilea este de înmânare a itemilor unui număr de „judecători” a căror misiune este de a plasa itemii respectivi în 11 căsuţe, în funcţie de intensitatea percepută de ei a gradului de favorabilitate/nefavorabilitate;

III. Pasul următor este de a exclude acei itemi care sunt plasaţi de diferiţi judecători în căsuţe diferite, consideraţi ca itemi cu insuficientă putere de discriminare şi reţinerea acelor itemi asupra plasării cărora au căzut de acord mai mulţi judecători;

IV. Pasul al patrulea presupune ca, din itemii rămaşi, să fie selectată aleatoriu o baterie de itemi, respectiv câte unul din fiecare căsuţă, baterie ce va reprezenta scala pe care o vom utiliza;

V. Ultimul pas presupune punerea itemilor într-un chestionar într-o ordine aleatoare şi exprimarea rugăminţii ca un număr de subiecţi să aleagă un item care se potriveşte cel mai mult cu atitudinile sale. Poziţia itemului respectiv pe scală reprezintă scorul individual pe scală al fiecărui subiect iar media scorurilor individuale reprezintă scorul mediu, general al eşantionului în cauză, media atitudinii eşantionului faţă de respectivul obiect.

Scala de tip Lickert – este scala cel mai larg utilizatăConstă în solicitarea fiecărui subiect de a-şi exprima acordul sau dezacordul, ca şi intensitatea acestuia, faţă de un anumit obiect.

Sunteţi de acord / nu şi în ce măsură cu……………?

total de acord, de acord, indecis, dezacord, total dezacordCum sunt împărţite rolurile în familie? Cine are ultimul cuvânt

în familie?