Sângele: structura şi funcţiile celulelor sangvine

Sângele este un ţesut conjunctiv lichid alcătuit din celule, fibre extracelulare

(potenţiale) şi substanţă amorfă extracelulară (plasma).

- Celulele sângelui sunt produse de măduva osoasă şi constau din eritrocite, leucocite şi

trombocite.

- Fibrele extracelulare potenţiale din sânge sunt fibre de fibrinogen ce se transformă în

fibrină în momentul formării cheagului de sânge. Sângele coagulat este un ţesut

conjunctiv semisolid care opreşte repede sângerarea şi furnizează celulele necesare

vindecării rănii.

Funcţiile principale ale sângelui

- Sângele are rol în transportul oxigenului şi nutrienţilor spre celule precum şi a

rezidurilor de la nivelul celulelor spre rinichi şi plămâni.

- Menţine homeostazia organismului.

-Citologia şi chimia sângelui au rol în definirea şi stabilirea stării de sănătate a

organismului.

Celulele sagvine la om

ERITROCITELE

Distribuţie. Eritrocitele (globule roşii sau hematii) reprezintă cca 45 % din

volumul total al sângelui. Sunt celulele predominante din sângele periferic (volumul total

al acestuia fiind în medie 5 l). Un individ prezintă în sângele periferic 25 trilioane de

eritrocite.

Structură. Au forma unor discuri biconcave şi deşi suprafaţa lor este redusă

(aproximativ 130 µm2) suprafaţa totală a eritrocitelor din sângele periferic este de 2000

ori mai mare decât suprafaţa pielii. Imensa capacitate a eritrocitelor de a transporta gazele

este parţial datorată acestui fapt. Forma eritrocitelor este un compromis între suprafaţa

maximă pentru absorbţia oxigenului şi volumul maxim pentru stocarea hemoglobinei

(Fig. 1).

1

Aproximativ 1/3 din masa eritrocitelor este hemoglobină, o proteină compusă din 4

lanţuri de globină şi grupare hem (o porfirină ce conţine fier, cu o mare capacitate de

fixare a oxigenului). Hemoglobina A care predomină în sângele unui adult conţine două

perechi de lanţuri de α - globină şi două de β - globină. Eritrocitele nu conţin organite

celulare.

Funcţii. Eritrocitele transportă O2 de la alveolele pulmonare spre ţesuturile

periferice şi CO2 de la ţesuturi spre alveole. Au o durata medie de viaţă de cca 120 zile.

Distrugerea eritrocitelor are loc la nivelul splinei, ficatului şi măduvei osoase.

LEUCOCITELE

Au formă sferică sau ovoidală şi pot emite pseudopode, cu ajutorul cărora se

deplasează şi fagocitează. Sângele periferic conţine două tipuri de leucocite: granulocite

şi agranulocite.

Denumirea de granulocite provine de la granulele (lizozomi) din citoplasma

acestor celule. Granulocitele se mai numesc şi polimorfonucleare din cauza nucleului

care prezintă mai mulţi lobi. In funcţie de tipul coloranţilor cu care se colorează

granulele, granulocitele se împart în: Neutrofile, Eozinofile (Acidofile) şi Bazofile.

Agranulocitele (nu conţin granule) se numesc şi mononucleare (au nucleu fără lobi) şi

includ: Limfocite şi Monocite.

Neutrofilele

2

Fig. 1. a) Forma aplatizată, optimă pentru schimbul de gaze; b) forma sferică, optimă pentru stocarea unei cantităţi maxime de hemoglobină; c) formă biconcavă, un compromis între cele două forme menţionate anterior.

Distribuţie: Reprezintă 40-60% din leucocitele sângelui. 1 mm3 de sânge conţine 4500

neutrofile.

Structură. Nucleul prezintă 3-5 lobi, este predominant heterocromatic şi nu conţine

nucleoli. Citoplasma este moderat acidofilă, se colorează roz pal şi prezintă două tipuri de

granule.

a) granule azurofile (primare) se colorează albastru şi sunt în număr redus în celulele

mature.

b) granule specifice (secundare) se colorează în nuanţe de brun.

Funcţii. În fagocitoză şi distrugerea bacteriilor.

Eozinofilele

Distribuţie. Reprezintă 1% din leucocitele sângelui. 1mm3 de sânge conţine 200

eozinofile.

Structură. Sunt celule mobile cu rol în fagocitoză şi au dimensiuni similare cu

neutrofilele (12-15 µm). Conţin multe granule mari ce se colorează roşu sau orange cu

eozină. Nucleul are doi lobi (uneori trei).

Funcţii. Omoară larvele parazite din sângele periferic sau din lamina propria* a

intestinului. Persoanele infestate cu paraziţi pot avea foarte multe eozinofile (90 % din

totalul leucocitelor). Intervin şi în coagularea sângelui; au rol antihistaminic etc.

Bazofilele

Distribuţie. Sunt cele mai rare leucocite. 1mm3 de sânge conţine 50 bazofile.

Structură. Sunt un pic mai mici decât celelalte granulocite (9-11 µm). Nucleul prezintă

trei lobi (uneori doi). Citoplasma conţine multe granule ce se colorează albastru-violet

închis.

Funcţii. Intervin în stările inflamatorii de şoc şi stress. Se pot deplasa în ţesuturi prin

mişcări amoeboidale (emit pseudopode).

Limfocitele

Distribuţie. Sunt cele mai comune agranulocite. 1mm3 de sânge conţine 2 500 limfocite.

3

*lamina propria: un strat subţire de ţesut conjunctiv lax aflat sub epiteliul tractusului respirator,

digestiv sau urinar şi care împreună cu epiteliul formează mucoasa.

Structură. Au dimensiune variabilă (5-15 µm), existând limfocite mari şi limfocite mici.

Nucleul este rotund, nu prezintă lobi şi ocupă aproape întreaga celulă; se colorează

albastru închis (ca o pată de cerneală) datorită faptului că este heterocromatic. Citoplasma

nu conţine granule specifice.

Funcţii. Se deplasează ca şi granulocitele emiţând pseudopode, dar nu prezintă

fenomenul de fagocitoză, ele fiind implicate în sinteza de anticorpi. Sunt celulele cheie

din sistemul imunitar.

Monocitele

Distribuţie. 1 mm3 de sânge conţine 300 monocite.

Structură. Sunt cele mai mari leucocite (12-18 µm). Nucleul este rotund, cu o scobitură

laterală (ca o potcoavă sau reniform) şi prezintă atât heterocromatină cât şi eucromatină,

deci se colorează ambicromatic (albastru închis şi deschis). Citoplasma nu conţine

granule specifice.

Funcţii. Sunt precursoarele macrofagelor, fiind formele lor circulante. Se deplasează ca

şi granulocitele emiţând pseudopode, ele fiind implicate în fagocitarea structurilor mari

(celule bacteriene, celule întregi, virusuri, corpuri străine anorganice). Monocitele ce trec

din sânge în plămâni pentru înlăturarea prafului, funinginei de la fumători etc. se numesc

macrofage alveolare. Cele ce intră în ţesutul conjunctiv pentru a fagocita se numesc

histocite.

4

Fig. 2. Frotiu din sânge uman: a) eritrocite; b) neutrofil; c) eozinofil; d) limfocit

TROMBOCITELE

Distribuţie. 1 mm3 de sânge conţine 200 000 - 400 000 trombocite.

Structură. Sunt fragmente de celule şi au un granulomer central ce se colorează purpuriu

şi un hialomer periferic ce se colorează slab. Pot forma aglomeraţii.

Funcţii. Conţin granule cu serotonină sau factori de coagulare, fiind importante în

coagularea sângelui. Când sunt expuse la substanţe rezultate în urma tăierii vaselor

sangvine (ex. colagen) se alipesc una de cealaltă şi de fibrină. Masa de trombocite şi

fibrină rezultată formează cheagul de sânge.

Celulele sangvine la broască

Spre deosebire de eritrocitele de la mamifere care sunt biconcave şi fără nucleu,

cele de la broască au o formă ovală şi prezintă un nucleu. Aceeaşi formă şi structură au şi

eritrocitele de la peşti, păsări şi reptile. Sângele de broască nu conţine trombocite, iar

eritrocitele şi leucocitele sunt similare ca dimensiune (Fig. 3)

5

eritrocit

leucocit

Fig. 3. Frotiu din sânge de broască

Realizarea şi colorarea frotiului sangvin. Mod de lucru

1. Recoltarea. Recoltarea sângelui uman se poate face din pulpa degetului. Se dezinfectează degetul cu alcool, se lasă să se usuce şi se înţeapă pielea rapid cu un ac nou, de unică folosinţă. Se şterge prima picătură, iar următoarele se recoltează fără a presa degetul (pentru a nu dilua astfel sângele cu limfă). La şobolan se recoltează sânge din vena codală. Pentru aceasta, se ţine coada timp de 5 minute în apă caldă pentru dilatarea vaselor sangvine. Se şterge coada cu pânză curată, iar vârful cozii se dezinfectează cu alcool. Cu un foarfece se retează vârful cozii şi se recoltează sânge (maxim 0,5 ml).2. Păstrarea sângelui recoltat. Dacă sângele nu este folosit imediat, acesta trebuie recoltat cu anticoagulant şi păstrat în frigider. Ca anticoagulant se foloseşte heparina (o picătură de soluţie la 5 ml sânge). Noi vom folosi soluţie de EDTA ce se repartizează în prealabil în tuburile de recoltare (0,2 ml) şi se usucă.3. Realizarea frotiului. 3.1. Pe o lamă degresată se pune la o extremitate o picătură mică de sânge. Cu capătul altei lame se atinge picătura care se întinde prin capilaritate la marginea de contact dintre lame. 3.2. Se deplasează a doua lamă încet în lungul primeia ţinând-o sub un unghi de 30°,

obţinându-se astfel un frotiu.3.3. Se agită frotiul în aer pentru uscare. 4. Fixarea. 4.1. Lamele se aşează pe cele două baghete de sticlă deasupra tăvii.4.2. Fixarea se face prin acoperirea lamei cu alcool metilic (2 min.). 5. Colorarea. 5.1. Se acoperă complet suprafaţa lamei cu soluţie May-Grünwald diluată (2 min.).5.2. Se varsă soluţia May-Grünwald şi fără să se spele, lamele se acoperă cu soluţie diluată Giemsa (20-30 min.). Pentru colorarea trombocitelor se colorează timp de 45 min.5.3. Lamele se spală cu apă de robinet şi se lasă să se usuce în poziţie verticală.6. Frotiul se examinează la microscop cu obiectiv 40 X sau 100 X cu imersie.

Prepararea soluţiilor

1.Soluţie EDTA (etilendiaminotetraacetat de Na): 1% EDTA în NaCl 0,9 %2.Soluţie May-Grünwald diluată: 1- 4 picături la 1ml apă distilată.3.Soluţie Giemsa diluată: Giemsa cu apă distilată tamponată, 1:10.4.Apă distilată tamponată: tampon fosfat cu apă distilată, 1:9.5.Tampon fosfat: KH2PO4 M/15 cu Na2HPO4 M/15, 1:1.

6