SÂMBĂTĂ, 28 NOIEMBRIE 1942

Dragă Kitty,

Am consumat prea multă lumină și ne- am depășit

raţia de electricitate. În consecinţă: cumpătare extremă

și ameninţarea cu decuplarea. Paisprezece zile fără lumi -

nă, plăcut, nu? Dar, cine știe, poate că se găsește o rezolvare!

Începând cu ora patru ori patru și jumătate, este

prea întuneric pentru citit. Ne omorâm timpul cu tot

felul de prostii. Ghicitori, gimnastică pe întuneric, conversaţie

în engleză sau franceză, discuţii critice despre cărţi –

după o vreme însă, toate astea ajung să ne plictisească. Începând de ieri-seară, mi- am descoperit o nouă distracţie:

spionez cu un binoclu puternic camerele luminate

ale vecinilor din spate. Peste zi, n- avem voie niciodată

să dăm draperiile deoparte nici măcar un centimetru, dar

când se face întuneric nu mai e nici o problemă.

Mai înainte nu mi- am dat seama niciodată că vecinii

pot fi oameni atât de interesanţi, cel puţin ai noștri. Pe

câţiva dintre ei i- am surprins la masă, o familie tocmai

se uita la un film, iar dentistul de vizavi avea la tratament

o doamnă bătrână și fricoasă. Domnul Dussel, despre care se spunea mereu că se

înţelege excelent cu copiii, ba că și iubește toţi copiii, se

dovedește a fi cel mai demodat educator și predicator de

interminabile învăţături despre bunele maniere. Pentru

că am norocul (!) rar de a mi se îngădui să- mi împart

came ra, din păcate foarte îngustă, cu înălţimea sa, preaeducatul

domn, și pentru că sunt considerată de toţi cea

mai prost-crescută dintre cei trei tineri, am ceva bătaie

de cap ca să scap de repetatele mustrări și admonestări și

să mă fac că n- aud. Și toate astea ar mai merge dacă

domnul n- ar fi așa un mare pârâcios și n- ar fi ales- o chiar

pe mama ca să i se plângă. Când urgia furtunii stârnite

de el tocmai m- a izbit în faţă, mama nu se lasă nici ea

mai prejos, și- atunci furtuna mă izbește din spate. Dacăam mare noroc, cinci minute mai târziu mă strigă la

rapo rt doamna Van Daan, și- atunci furtuna vine de sus!

Chiar așa, să nu crezi că este ușor să fii ţinta needucată

a unei familii de clandestini sâcâitori. Seara, în pat, când

mă gândesc la numeroasele păcate și defecte ce mi se pun

în cârcă, mă cuprinde așa o confuzie din pricina numărului

mare de lucruri de care trebuie să ţin seama, încât ori

m- apucă râsul, ori m- apucă plânsul, în funcţie de stareamea de spirit. Și- apoi adorm cu ciudata senzaţie de a vrea

altceva decât să fiu sau de a fi altcumva decât să vreau

sau, poate, de a face și altfel decât să vreau sau să fiu.

Vai de mine, acum te zăpăcesc și pe tine. Iartă- mă,

dar nu- mi place să tai ce- am scris și aruncatul hârtiei este

interzis în vremurile astea de criză de hârtie. Deci nu pot

decât să te sfătuiesc să nu mai citești încă o dată propoziţia

de mai sus și, mai cu seamă, să nu încerci s- o aprofundezi,

căci n- ai s- o scoţi la capăt!

A ta, Anne