salvaţi sufletele noastre

4
Salvaţi sufletele noastre”, S.O.S…..,  aşa a îndrăznit să scrie cineva pe peretele closetului de la liceu ( printre toate celelalte porcării sexuale)…  Da, acesta e strig ătul meu nerostit, poate strigătul generaţiei mele, înnăbuşit în inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vi eţ ii de zi cu zi , de chi ş toace ş i sticle goale, de prezervative şi seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele şi corpul celui îmbrăţ işat nu din drag oste (ce e ai a poat e că nu şti ţ i ni ci voi! ) , ci din disperarea aceea scârboasă a bătrânilor neputincioşi, de a nu i singuri!  Da, acesta e adevărul nostru, partea cea nobilă şi frumoasă din noi, şi nu putem să-l scriem decât pe pereţii veceului! De câte ori deschidem gura sau întindem mâna către voi ne trataţi ca pe nişte cerşetori" ne daţi repede bani sau dulciuri sau ţoale ca nu cumva să ne iasă de pe buze strigătul acesta periculos care v#ar pune în cea mai $enantă postură din viaţa voastră , aceea de a nu şti pentru ce trăiţi sau care e sensul vieţii la care ne#aţi chemat, născându#ne; ori ca nu cumva mâna întinsă să cerşească Adevărul pe care nu-l cunoaşteţi, asta fiind maximum de onestitate de care sunteţi în stare, pentru că în rest ne minţiţi fără probleme… De apt, ne umpleţi şi nouă aruriile cu ceea ce curge din televizoare% &e daţi bani şi o rupeţi la ugă să aceţi alţii, lăsându#ne singuri cu cel mai viclean dintre monştrii acestei lumi" 'anul  arcă el ar fi nu numai stăpânul vostru ci şi copilul vostru de multe ori mă întreb dacă voi aceţ i bani pentru mine sau eu m#am născut ca să daţ i un sens nobil sclavi ei voastre% Deş i nu suntem bo"aţ i, ni ci banc#eri, nici afacerişti, în casa noastră se vorbeşte mereu numai despre bani…  )i când mi#i daţi o aceţi cu satisacţia celui care şi#a împlinit deplin datoria sa, sântă, de părinte% *oate că de$a nu mai ştiţi să aceţi altceva +ând eraţi tineri v#aţi vândut suletele 'anului, aţ i ac ceptat vi aţ a pe care o dă 'anul, în locul celei pe care o dă Dumnezeu;şi viaţa pe care o dă 'anul e o moarte travestită, aşa cum iubirea pe care o dă banul e prostituţie% +ând voi v#aţi vândut suletele ne#aţi vândut şi pe noi, chiar dacă nu eram născuţi +ăci vânzându#vă aţi ăcut din lume o piaţă de sulete% $tiu, după ce veţi citi aceste rânduri vă va părea rău că nu m-aţi avortat… %deşi ma$oritatea timpului mi#l petrec, ca un avorton, pe net, căutând acolo ceea ce nu mai găsesc în lumea voastră" o bucăţică de viaţă proaspătă, cinstită, care să

Upload: catalin-aftodor

Post on 26-Feb-2018

217 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Salvaţi sufletele noastre

7/25/2019 Salvaţi sufletele noastre

http://slidepdf.com/reader/full/salvati-sufletele-noastre 1/4

„Salvaţi sufletele noastre”, S.O.S….., aşa a îndrăznit să scrie cineva pe peretele

closetului de la liceu (printre toate celelalte porcării sexuale)… Da, acesta e strigătul

meu nerostit, poate strigătul generaţiei mele, înnăbuşit în inimile noastre, sub

mormanele de gunoi ale vieţii de zi cu zi, de chiştoace şi sticle goale, deprezervative şi seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele şi corpul

celui îmbrăţişat nu din dragoste (ce e aia poate că nu ştiţi nici voi!), ci din

disperarea aceea scârboasă a bătrânilor neputincioşi, de a nu i singuri!  Da, acesta

e adevărul nostru, partea cea nobilă şi frumoasă din noi, şi nu putem să-l scriem decât pe

pereţii veceului!

De câte ori deschidem gura sau întindem mâna către voi ne trataţi ca pe nişte

cerşetori" ne daţi repede bani sau dulciuri sau ţoale ca nu cumva să ne iasă de pe

buze strigătul acesta periculos care v#ar pune în cea mai $enantă postură din viaţa

voastră, aceea de a nu şti pentru ce trăiţi sau care e sensul vieţii la care ne#aţi

chemat, născându#ne; ori ca nu cumva mâna întinsă să cerşească Adevărul pe care nu-l

cunoaşteţi, asta fiind maximum de onestitate de care sunteţi în stare, pentru că în rest ne

minţiţi fără probleme… De apt, ne umpleţi şi nouă aruriile cu ceea ce curge din

televizoare%

&e daţi bani şi o rupeţi la ugă să aceţi alţii, lăsându#ne singuri cu cel mai viclean

dintre monştrii acestei lumi" 'anul arcă el ar fi nu numai stăpânul vostru ci şi copilul

vostru de multe ori mă întreb dacă voi aceţi bani pentru mine sau eu m#am

născut ca să daţi un sens nobil sclaviei voastre% Deşi nu suntem bo"aţi, nici

banc#eri, nici afacerişti, în casa noastră se vorbeşte mereu numai despre bani…  )i când

mi#i daţi o aceţi cu satisacţia celui care şi#a împlinit deplin datoria sa, sântă, de

părinte%

*oate că de$a nu mai ştiţi să aceţi altceva +ând eraţi tineri v#aţi vândut suletele

'anului, aţi acceptat viaţa pe care o dă 'anul, în locul celei pe care o dă

Dumnezeu;şi viaţa pe care o dă 'anul e o moarte travestită, aşa cum iubirea pe

care o dă banul e prostituţie%

+ând voi v#aţi vândut suletele ne#aţi vândut şi pe noi, chiar dacă nu eram născuţi

+ăci vânzându#vă aţi ăcut din lume o piaţă de sulete%

$tiu, după ce veţi citi aceste rânduri vă va părea rău că nu m-aţi avortat…

%deşi ma$oritatea timpului mi#l petrec, ca un avorton, pe net, căutând acolo ceea

ce nu mai găsesc în lumea voastră" o bucăţică de viaţă proaspătă, cinstită, care să

Page 2: Salvaţi sufletele noastre

7/25/2019 Salvaţi sufletele noastre

http://slidepdf.com/reader/full/salvati-sufletele-noastre 2/4

poată i trăită ca un om, nu ca o maşină Dar şi acolo nu#s decât alţi disperaţi ca

mine, care a$ungem să muşcăm unii din alţii, pentru că şi net#ul e pustiu ca şi

vieţile voastre, dar cel puţin nu doare ca minciuna care vine de pe bu%ele părinţilor tăi…

Adeseori stau minute în şir privind lumina monitorului, simţind radiaţiile ecranului ca o

mân"âiere rea, otrăvitoare… dar vădit rea şi otrăvitoare, nu ca mân"âierea involuntară pe

care mi-o daţi punându-mi bancnotele în palmă…&

'are de ce am a(uns noi, adolescenţii de a%i, să spunem ceea ce simţim şi "ândim doar în

scrisorile de rămas bun ale sinuci"aşilor &u mai e loc pentru devăr în această lume-

devărul nu e bun decât pentru a muri-%

.ă doare până la os tot ceea ce vă scriu, iecare cuvânt şi iecare virgulă% *entru

că şi aceasta e o scrisoare de rămas bun%

/0

1oi ne daţi bani ştiind că noi îi cheltuim pe băutură, droguri şi sex prote$at (care

vă prote$ează de apt pe voi de „complicaţii2, de eectele nedorite ale vieţii

moderne, civilizate!3 *arcă aţi investi într#un serviciu de deratizare care vă

scuteşte de noi şi de problemele noastre suleteşti ca de şobolani şi gândaci de

bucătărie% *mi dau tot mai mult seama că voi aveţi nevoie de industriile divertismentului

mai mult decât noi  căci ce v#aţi ace voi, părinţii, dacă într#o zi când s#ar luacurentul, ar trebui să ţineţi loc de calculator, televizor, bar şi prieten la un loc- &#

aţi i cu totul depăşiţi- ţi mai zâmbi aşa rumos, relaxaţi, ca atunci când ne daţi

bani ca să ieşim în oraş-%

4ată! &ici măcar nu îndrăznim să îndreptăm către părinţii noştri strigătul nostru

de a$utor% 4ată, că nu credem în voi% 5nde e dragostea care ne#ar i dat această

credinţă- ţi vândut#o demult pe conort, pe gresia şi aianţa din baie, pe maşina

nouă din gara$ şi pe toate celelalte leacuri pe care mi le băgaţi în ochi ori de câte

ori simţiţi în mine revolta% )i ce mă doare cel mai tare" nu vreţi de la mine decât

un singur lucru" să a$ung la el ca voi! *entru asta mă plătiţi şi#mi îngăduiţi toate!

1oi nu vă puteţi salva nici pe voi înşivă% +ici societatea, nici şcoala, forme de

senilitate consfinţite prin vot o dată la ani…

+umai Dumne%eu ne-ar putea scoate din toată farsa asta tembelă şi murdară…Dar l…unde

este

Page 3: Salvaţi sufletele noastre

7/25/2019 Salvaţi sufletele noastre

http://slidepdf.com/reader/full/salvati-sufletele-noastre 3/4

Unde este Dumnezeu, mamă?  

Unde este Dumnezeu, tată?  

Nu vedeţi că înnebunim fără El? 

&u vedeţi că banii pe care ni#i daţi sunt bani de înmormântare a suletelor

noastre-

&ici proa de religie nu#6 cunoaşte pe Dumnezeu% )tie doar să mute piesele unui

muzeu religios din magazie în suletele noastre% &e mai atârnă, în „colierul2

disperării noastre, un bolovan pe care scrie religie%

7 colegă satanistă m#a invitat să mă alătur grupului lor% Am refu%at-o…& 'ricum

viaţa noastră obişnuită semănă cumplit de mult cu ritualul şi cultul lor presupune

respin"erea, #ulirea, bat(ocorirea şi uciderea a tot ce este curat şi nobil în noi ca să ne

accepte… .ine!

De aceea şi ea şi „tovarăşii2 ei se simt în această lume ca peştele în apă şi ceea ce

pentru mine este dureros, pentru ea este plăcut%*ractic ea îmi cere să mă bucur

de rău, de absurdul în care ne cuundăm tot mai mult% de anormalitatea relaţiei

noastre%

Dar prefer să mor decât să accept asta…

………………………………………………………………………………………………

Dra"ii mei, scumpii mei părinţi!

/&&&0

Asta am "ăsit la mănăstire, mamă şi tată propria 1+123!

2ă dusesem să dărâm ultima redută a vieţii, mă dusesem să înfrunt şi ultimele ar"umente

ale sufletului, cele reli"ioase… 2-am dus cu o #otărâre furioasă…

m intrat în chilia unui călugăr subţire şi palid, care privea în podea ca şi cum ar i

urmărit o urnică prin microscop% .i#a ăcut semn cu mâna să mă aşez pe un

scaun, apoi s#a aşezat şi dânsul%

u trecut câteva minute până când să#mi dau seama că tăcerea lui e mai

puternică decât uria mea, şi viaţa din trupul acela numai piele şi os, înmiit mai

tare decât lumea plină de disperare şi ipocrizie din care veneam% 8ncet#încet,

ără un sunet, inima mi se dezgheţa" rigul din ea se evapora ca şi cum sularea

Page 4: Salvaţi sufletele noastre

7/25/2019 Salvaţi sufletele noastre

http://slidepdf.com/reader/full/salvati-sufletele-noastre 4/4

caldă a cuiva ar i cuprins#o, ca şi cum un sulet ar i intrat în mine şi mi#ar i

 îmbrăţişat suletul ca să#l încălzească%

&#am crezut că există aşa ceva, o astel de dragoste% m văzut mereu numai

atingerea trupurilor, îmbrăţişarea lor disperată, care nu atinge suletul, care lasă

suletele şi mai singure şi mai pustii %şi mai reci%

9:4<= D>?7<9, ..=!!!

9:4<= D>?7<9, <<=!!!

4untem în noiembrie şi-n mine e primăvară! *nţele"eţi

/&&&0

Aseară, când v-am cerut bani pentru ima"inara aniversare la care trebuia să mer" nu ştiam

că am spus ultima minciună… $tiam că mă duc să distru" şi ultimul ar"ument al vieţii… )i,

iată#mă, ca o întoarsă din morţi, ca o ieşită din iad! +a o învinsă de 1iaţă! Doar

pentru că +ineva a readus Dragostea pe pământ, deschizându#şi braţele înaintea

noastră şi îmbrăţişându#ne aşa cum suntem cu preţul celor mai cumplite răni%

cum, dragii mei, am pentru ce să trăiesc% m ce să dau% cum nu mă mai

sperie nici o durere% căci @ristos le#a transormat pe toate în dureri de naştere

ale 4ubirii%

ceasta trebuia să ie o scrisoare de adio% )i este! pun D47 întunericului, ricii

şi morţii, deznăde$dii şi singurătăţii% dio! 8n &umele 6ui%

5după o întâmplare reală)

inte"ral la sursa