s t e n o g r a m a · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a...

37
1 S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 8 octombrie 2012 S U M A R 1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru. - Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultură finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului din instituţiile şi activităţile cu profil cultural. (L349/2012) (Retrimitere la Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă) 4 2. Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată: - Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal; - Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale; - Lege pentru ratificarea Protocolului de modificare a Convenţiei dintre România şi Marele Ducat de Luxemburg pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi avere, semnată la Luxemburg la 14 decembrie 1993, şi a Protocolului adiţional la acesta, semnate la Luxemburg la 4 octombrie 2011. 6 3. Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru: - perioada 8 14 octombrie 2012; - perioada 15 21 octombrie 2012. 6 4. Adoptarea Proiectului de Hotărâre a Senatului privind validarea domnului procuror Gheorghe Muscalu şi a doamnei judecător Mona-Lisa Neagoe ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. 7 5. Numirea ca membri ai Consiliului de Conducere al Institutului Cultural Român a: - domnului Octavian Mihail Sachelarie Grupul parlamentar al PSD; - domnului Florin Codre Grupul parlamentar al PSD; - doamnei Zoe Petre Grupul parlamentar al PNL; 9

Upload: others

Post on 02-Jan-2020

0 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

1

S T E N O G R A M A

şedinţei Senatului din 8 octombrie 2012

S U M A R

1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

- Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2012 pentru

modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătăţirea sistemului de

finanţare a instituţiilor publice de cultură finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de

la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din

aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului din instituţiile şi

activităţile cu profil cultural. (L349/2012)

(Retrimitere la Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă)

4

2. Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra

următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) şi

(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

- Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal;

- Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea

unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale;

- Lege pentru ratificarea Protocolului de modificare a Convenţiei dintre România şi Marele

Ducat de Luxemburg pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu

privire la impozitele pe venit şi avere, semnată la Luxemburg la 14 decembrie 1993, şi a

Protocolului adiţional la acesta, semnate la Luxemburg la 4 octombrie 2011.

6

3. Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru:

- perioada 8 – 14 octombrie 2012;

- perioada 15 – 21 octombrie 2012.

6

4. Adoptarea Proiectului de Hotărâre a Senatului privind validarea domnului procuror Gheorghe

Muscalu şi a doamnei judecător Mona-Lisa Neagoe ca membri ai Consiliului Superior al

Magistraturii.

7

5. Numirea ca membri ai Consiliului de Conducere al Institutului Cultural Român a:

- domnului Octavian Mihail Sachelarie – Grupul parlamentar al PSD;

- domnului Florin Codre – Grupul parlamentar al PSD;

- doamnei Zoe Petre – Grupul parlamentar al PNL;

9

Page 2: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

2

- doamnei Adriana Popescu – Grupul parlamentar al PDL;

- domnului Vlad Păunescu – Grupul parlamentar al PDL;

- domnului Demény Péter – Grupul parlamentar al UDMR;

- doamnei Ruxandra Garofeanu – Grupul parlamentar progresist;

- domnului Ştefan Gheorghiu – Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din

România;

- domnului Mihai Zamfir – Uniunea Scriitorilor din România;

- doamnei Viorica Curea – Uniunea Arhitecţilor din România;

- doamnei Aurelia Corbeanu – Uniunea Teatrală din România;

- doamnei Cristiana Russu – Uniunea Artiştilor Plastici din România;

- domnului Laurenţiu Damian – Uniunea Cineaştilor din România;

- domnului Gheorghe Arsene – Asociaţia Editorilor din România.

6. Adoptarea Proiectului de Hotărâre a Senatului privind înfiinţarea Comisiei de anchetă privind abuzurile

semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la

referendumul din 29 iulie 2012.

12-26;

27;28

7. Informarea plenului Senatului cu privire la respectarea principiilor prevăzute de Protocolul

(nr. 2) anexat Tratatului de la Lisabona pentru:

- Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia

speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea (reformare) –

COM (2012) 403 final;

- Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a

Regulamentului (UE) nr. 510/2011 pentru a defini modalităţile de realizare a obiectivului

prevăzut pentru anul 2020 de reducere a emisiilor de CO2 produse de vehiculele utilitare

uşoare noi – COM (2012) 394 final;

- Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a

Regulamentului (CE) nr. 443/2009 pentru a defini modalităţile de realizare a obiectivului

prevăzut pentru anul 2020 de reducere a emisiilor de CO2 generate de autoturismele noi –

COM (2011) 393 final.

26;

27

8. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de lege pentru ratificarea Acordului dintre România şi

Republica Bulgaria privind instituirea blocului funcţional de spaţiu aerian „DANUBE FAB”,

semnat la Bruxelles la 12 decembrie 2011. (L390/2012)

28

9. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de lege pentru retragerea declaraţiei prevăzute prin Legea

nr. 309/2007 privind declararea neaplicării Regulilor uniforme privind Contractul de utilizare

30

Page 3: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

3

a infrastructurii în traficul internaţional feroviar (CUI), a Regulilor uniforme privind validarea

normelor tehnice şi adoptarea prescripţiilor tehnice uniforme aplicabile materialului feroviar

destinat a fi utilizat în trafic internaţional (APTU) şi a Regulilor uniforme privind admiterea

tehnică a materialului feroviar destinat a fi utilizat în trafic internaţional (ATMF), cuprinse în

apendicele E, F şi, respectiv, G la Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare

(COTIF), semnată la Berna la 9 mai 1980, şi pentru ratificarea acestor anexe, astfel cum au

fost ele aprobate la cea de-a 24-a sesiune a Comitetului de Revizuire (Berna 2009).

(L392/2012)

10. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 42/2012 pentru ratificarea Protocolului privind amendarea şi prelungirea

Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind

cooperarea în domeniul contracarării proliferării armelor de distrugere în masă şi promovarea

relaţiilor militare şi de apărare, semnat la Washington la 30 martie 1998, semnat la Bucureşti

la 5 iulie 2012. (L383/2012)

31

11. Dezbaterea şi respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei

de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional

unic pentru apeluri de urgenţă. (L232/2012)

33

12. Întrebări şi interpelări adresate Guvernului de senatorii:

Alexandru Cordoş, Sorin-Constantin Lazăr.

34

Page 4: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

4

S T E N O G R A M A

şedinţei Senatului din 8 octombrie 2012

Şedinţa a început la ora 16.15.

Lucrările au fost conduse de domnul senator Petru Filip, vicepreşedinte al Senatului,

asistat de domnii senatori Valentin-Gigel Calcan şi Gheorghe David, înlocuit de domnul

senator Vasile-Cosmin Nicula, secretari ai Senatului.

Domnul Petru Filip:

Vă propun să începem şedinţa de plen de astăzi. Observ că suntem în cvorum.

Din totalul de 122 de senatori, 68 de colegi şi-au înregistrat prezenţa. Probabil, între

timp, au mai sosit şi alţii. Cvorumul de lucru este deja îndeplinit.

Şedinţa plenului Senatului va fi condusă de subsemnatul, asistat de colegii secretari,

domnul senator Calcan şi domnul senator David.

Legat de ordinea de zi, aş vrea să vă consult dacă sunt observaţii.

Vă rog, domnul senator Oprea, microfonul 2.

V-aş ruga, domnilor colegi, să luaţi loc în sală.

Domnul Mario-Ovidiu Oprea:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Vorbesc în calitate de membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă

naţională. Domnul senator Chivu n-a ajuns încă, altfel, dumnealui v-ar fi făcut această

propunere.

Dorim să vă propunem să mai introducem pe ordinea de zi un proiect de lege care a

trecut prin comisie, a obţinut raportul, a fost distribuit fiecărui coleg senator, e vorba despre o

modificare la statutul cadrelor militare, şi dacă, bineînţeles, plenul este de acord, să o votăm.

Este o urgenţă. Acesta este motivul pentru care vă propun includerea în ordinea de zi.

Domnul Petru Filip:

Ţin să vă anunţ, domnule senator, că acest proiect de lege a fost, ca şi propunere,

discutat în şedinţa Biroului permanent al Senatului şi figurează pe ordinea de zi la punctul 9.

Dacă mai sunt observaţii vizavi de ordinea de zi?

Page 5: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

5

Domnul senator Radu-Alexandru Feldman, microfonul 2.

Domnul Radu-Alexandru Feldman:

Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Pe ordinea de zi, la punctul 12 este Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei

Guvernului nr. 26/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1996 privind

îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultură, finanţate din venituri

extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de

salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

din instituţiile şi activităţile cu profil cultural.

Raportul, în ordinea de zi de astăzi, îl avem numai de la Comisia pentru buget, finanţe,

activitate bancară şi piaţă de capital.

M-am consultat cu domnul senator Sergiu Nicolaescu, preşedintele Comisiei pentru

cultură, artă şi mijloace de informare în masă, a fost de acord, m-am consultat cu liderul

Grupului parlamentar al PNL, propunerea şi rugămintea pe care v-o facem este să trimitem

proiectul de lege şi la Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă pentru a

putea discuta şi a da un aviz în deplină cunoştinţă de cauză.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Petru Filip:

Vă mulţumesc şi eu.

Mai sunt observaţii vizavi de ordinea de zi? Nu mai sunt.

Îmi permit să fac o scurtă recapitulare: propunerea domnului senator Mario Oprea nu

mai are obiect, fiind pe ordinea de zi; propunerea domnului senator Radu-Alexandru Feldman

este de retrimitere la comisie a proiectul de lege privind finanţarea instituţiilor publice pentru

obţinerea avizului Comisiei pentru cultură.

Supun votului dumneavoastră această ordine de zi, cu o singură modificare, cea

propusă de domnul senator Radu-Alexandru Feldman.

Vă rog să votaţi.

Cu 60 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere, ordinea de zi a fost

aprobată.

În legătură cu programul de lucru de astăzi, sunt observaţii? Dacă nu sunt, supun

votului dumneavoastră programul de lucru.

Vă rog să votaţi.

Page 6: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

6

Cu 68 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere, programul de lucru de astăzi

a fost aprobat.

*

Vă rog să-mi permiteţi, înainte de a intra în ordinea de zi, să vă citesc o notă pentru

exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale:

În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au depus la secretarul general al

Senatului, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii

Constituţionale, următoarele legi:

- Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal;

- Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind

aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale;

- Lege pentru ratificarea Protocolului de modificare a Convenţiei dintre România şi

Marele Ducat de Luxemburg pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu

privire la impozitele pe venit şi avere, semnată la Luxemburg la 14 decembrie 1993, şi a

Protocolului adiţional la acesta, semnate la Luxemburg la 4 octombrie 2011.

*

În continuare, aş vrea să vă aduc la cunoştinţă programul de lucru al Senatului pentru

această săptămână, având în vedere modificarea care a fost aprobată în şedinţa Biroului

permanent al Senatului de astăzi, respectiv miercuri, 10 octombrie 2012, vor fi lucrări în

plenul Senatului, de la ora 12.00, sesiune dedicată Zilei comemorative a victimelor

Holocaustului din România.

Având în vedere această modificare faţă de programul pe care l-am aprobat săptămâna

trecută, celelalte două zile rămânând în structura pe care o ştiţi, respectiv, luni şi marţi…

(Discuţii în sală)

Deci revin pentru miercuri, de la ora 12.00 – şedinţa plenului Senatului, având acest

subiect al sesiunii dedicate Zilei comemorative a victimelor Holocaustului din România.

Supun votului dumneavoastră acest program de lucru al Senatului pentru această

săptămână, cu modificarea pe care v-am adus-o la cunoştinţă.

Vă rog să votaţi.

Cu 67 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere, programul de lucru al

Senatului a fost aprobat.

De asemenea, pentru săptămâna viitoare, programul de lucru este cel pe care-l ştiţi:

Page 7: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

7

- luni şi marţi – şedinţă de plen;

- miercuri şi joi – lucrări în comisiile permanente;

- vineri, sâmbătă, duminică – activităţi în circumscripţiile electorale.

Supun votului dumneavoastră programul de lucru pentru săptămâna viitoare.

Vă rog să votaţi.

Cu 74 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 2 abţineri, programul de lucru al

Senatului pentru săptămâna viitoare a fost aprobat.

În continuare, intrăm în ordinea de zi propriu-zisă a şedinţei de astăzi.

*

La punctul 1 al ordinii de zi este înscrisă validarea alegerii unui procuror şi a unui

judecător în funcţiile de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Dau cuvântul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, domnului

preşedinte Toni Greblă, microfonul 7.

Domnul Toni Greblă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a audiat, la solicitarea

Consiliului Superior al Magistraturii, din lista suplimentară a procurorilor şi judecătorilor

aleşi pentru a putea fi desemnaţi membri ai CSM, pe doamna judecător Mona-Lisa Neagoe şi

pe domnul procuror Gheorghe Muscalu pentru a putea fi validaţi ca membri ai Consiliului

Superior al Magistraturii.

În urma verificării activităţii profesionale depuse de către aceştia, dar şi ca urmare a

numeroaselor întrebări, care le-au fost puse, şi răspunsurilor pe care le-au dat în faţa comisiei,

membrii Comisiei juridice, în unanimitate, au hotărât să vă propună spre dezbatere şi

adoptare, un raport favorabil, sugerându-vă să confirmaţi pe cei doi, prin votul dumneavoastră

în plen, în Consiliul Superior al Magistraturii.

Mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ţin să vă aduc la cunoştinţă că Legea nr. 317/2004 privind funcţionarea Consiliului

Superior al Magistraturii nu reglementează modalitatea de vot şi de aceea supun votului

dumneavoastră propunerea validarea acestor numiri să se facă prin vot secret electronic.

Supun votului dumneavoastră această modalitate de vot.

Vă rog să votaţi.

Page 8: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

8

Cu 70 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi o abţinere, modalitatea de vot a fost

aprobată.

Supun la vot validarea domnului procuror Gheorghe Muscalu ca membru al

Consiliului Superior al Magistraturii.

Din punct de vedere tehnic, aş ruga pe colegi…, procedura este în regulă?

Vă rog să votaţi.

Cu 68 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 4 abţineri, domnul procuror Gheorghe

Muscalu a fost validat ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

În continuare, supun votului dumneavoastră validarea doamnei judecător Mona-Lisa

Neagoe ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Vă rog să votaţi.

Cu 68 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 2 abţineri, doamna judecător Neagoe a fost,

de asemenea, validată ca membru în Consiliul Superior al Magistraturii.

Microfonul 7, domnul preşedinte Toni Greblă.

Domnul Toni Greblă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

După validarea celor doi, ar urma ca, în plenul Senatului, să adoptăm o hotărâre

privind validarea celor doi, motiv pentru care, vă rog să-mi permiteţi să vă citesc proiectul de

hotărâre pe care vi-l propunem.

Hotărâre

privind validarea unor magistraţi aleşi ca membrii

ai Consiliului Superior al Magistraturii

Având în vedere Hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 612 din

10 iulie 2012,

În temeiul prevederilor art. 133 alin. (2) litera a) alin. (4) din Constituţia României,

republicată, precum şi ale art. 18 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al

Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Senatul adoptă prezenta hotărâre:

Articol unic: – Se validează domnul procuror Gheorghe Muscalu şi doamna judecător

Mona-Lisa Neagoe ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat care

va expira la data de 6 ianuarie 2017.

Page 9: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

9

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Avem un proiect de hotărâre pentru validarea celor doi, doamna Neagoe şi domnul

Muscalu, în Consiliul Superior al Magistraturii.

Modalitatea de vot este vot normal, un vot deschis.

Vă rog să vă exprimaţi votul.

Cu 73 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 5 abţineri, Hotărârea privind validarea

domnului procuror Gheorghe Muscalu şi a doamnei judecător Mona-Lisa Neagoe ca membri

ai Consiliului Superior al Magistraturii a fost adoptată.

Vă felicit, doamnă judecător şi domnule procuror!

*

Trecem la punctul 2 din ordinea de zi, respectiv numirea unor membri ai Institutului

Cultural Român.

Dau cuvântul domnului preşedinte Sergiu Nicolaescu pentru a prezenta raportul

comun al Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă şi al Comisiei pentru

politică externă.

Microfonul 7, domnule preşedinte. Vă rog.

Domnul Sergiu-Florin Nicolaescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă şi Comisia pentru

politică externă s-au întrunit în data de 8 octombrie 2012 în şedinţă comună pentru audierea

candidaţilor propuşi pentru funcţiile de membru al consiliului de conducere al Institutului

Cultural Român.

După încheierea dezbaterilor, comisiile reunite au avizat favorabil, cu majoritatea

voturilor senatorilor prezenţi în sală, în momentul votului, pe următorii:

- Octavian Mihail Sachelarie, la propunerea Grupului parlamentar al PSD;

- Florin Codre, la propunerea Grupului parlamentar al PSD;

- Zoe Petre, la propunerea Grupului parlamentar al PNL;

- Adrian Popescu, la propunerea Grupului parlamentar al PDL;

- Vlad Păunescu, la propunerea Grupului parlamentar al PDL;

- Demény Péter, la propunerea Grupului parlamentar al UDMR;

- Ruxandra Garofeanu, la propunerea Grupului parlamentar progresist;

- Ştefan Gheorghiu, la propunerea Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din

România;

Page 10: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

10

- Mihai Zamfir, la propunerea Uniunii Scriitorilor din România;

- Viorica Curea, la propunerea Uniunii Arhitecţilor din România;

- Aurelia Corbeanu, la propunerea Uniunii Teatrale din România;

- Cristiana Russu, la propunerea Uniunii Artiştilor Plastici din România;

- Laurenţiu Damian, la propunerea Uniunii Cineaştilor din România;

- Gheorghe Arsene, la propunerea Asociaţiei Editorilor din România.

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc, domnule senator.

Sunt intervenţii vizavi de raport?

Microfonul 2, domnul senator Radu-Alexandru Feldman. Vă rog.

Domnul Radu-Alexandru Feldman:

Nu am decât o intervenţie pentru stenogramă: nu Adrian Popescu, Adriana Popescu.

Domnul Petru Filip:

Am reţinut eroarea materială.

Întrucât Legea nr. 356/2003, care gestionează funcţionarea Institutului Cultural

Român, nu face specificaţii privind modalitatea de vot, vă propun şi în acest caz, al votului

privind propunerile pentru membri ai Institutul Cultural Român, vot secret electronic.

Dacă sunteţi de acord, deschid votul. Vă rog.

Cu 64 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi o abţinere, modalitatea de vot a fost

aprobată.

Urmează să votăm individual, aceasta fiind procedura, puţin mai complicată, dar v-aş

ruga, dacă sunteţi sau suntem puţin atenţi… Cele 14 propuneri trebuie votate individual, aşa

încât am să le supun votului dumneavoastră pe fiecare în parte.

Vot pentru domnul Octavian Mihail Sachelarie.

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Cu 59 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă şi 5 abţineri, domnul Sachelarie a fost

validat.

Vot pentru domnul Florin Codre.

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Cu 65 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 3 abţineri, domnul Codre a fost validat.

Vot pentru doamna Zoe Petre.

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Page 11: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

11

Cu 59 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă şi 7 abţineri, doamna Zoe Petre a fost

validată.

Vot pentru doamna Adriana Popescu.

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Cu 66 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 4 abţineri, doamna Popescu a fost

validată.

Vot pentru domnul Vlad Păunescu.

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Cu 64 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 5 abţineri, domnul Păunescu a fost

validat.

Vot pentru domnul Demény Péter.

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Cu 58 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă şi 4 abţineri, domnul Demeni a fost validat.

Vot pentru doamna Ruxandra Garofeanu.

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Cu 67 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 5 abţineri, doamna Garofeanu a fost

validată.

Vot pentru domnul Ştefan Gheorghiu.

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Cu 66 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi 5 abţineri, domnul Gheorghiu a fost

validat.

Vot pentru domnul Mihai Zamfir.

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Cu 62 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 3 abţineri, domnul Mihai Zamfir a fost

validat.

Vot pentru doamna Viorica Curea.

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Cu 67 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 5 abţineri, doamna Viorica Curea a fost

validată.

Vot pentru doamna Aurelia Corbeanu.

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Cu 72 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 3 abţineri, doamna Corbeanu a fost

validată.

Vot pentru doamna Cristiana Russu.

Page 12: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

12

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Cu 65 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 4 abţineri, doamna Russu a fost validată.

Vot pentru domnul Laurenţiu Damian.

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Cu 61 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 5 abţineri, domnul Damian a fost validat.

Vot pentru domnul Gheorghe Arsene.

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Cu 63 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi 5 abţineri, domnul Arsene a fost validat.

Cu aceasta, partea de completare a membrilor Consiliului de conducere al Institutului

Cultural Român s-a realizat.

*

Trecem la următorul punct din ordinea de zi, punctul 3 – Proiectul de Hotărâre privind

înfiinţarea Comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în cercetările desfăşurate de

organele statului în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012.

Ţin să vă aduc la cunoştinţă faptul că Biroul permanent al Senatului a luat această

hotărâre privind înfiinţarea acestei comisii, formate din 11 membri. Sigur, este o hotărâre pe

care v-o pot citi:

„(…)

Art. 2. – (1) Comisia este formată din 11 membri.

(2) Componenţa nominală a comisiei este prevăzută în anexa care face parte integrantă

din prezenta hotărâre.

(3) Biroul comisiei va fi ales în prima şedinţă de către membrii acesteia şi va fi

constituit din preşedinte, vicepreşedinte şi secretar.

Art. 3. – În condiţiile în care unul din membrii comisiei se află în imposibilitatea de a

participa la lucrări, grupul parlamentar din care acesta face parte va desemna, în scris, un

înlocuitor.

Art. 4. – (1) Convocarea şedinţelor comisiei se face cu cel puţin o zi înainte de către

preşedinte, vicepreşedinte sau de către biroul acesteia.

(2) Vicepreşedintele îl înlocuieşte de drept pe preşedinte, în lipsa acestuia sau ori de

câte ori va fi nevoie.

Art. 5. – (1) Şedinţele comisiei se desfăşoară în prezenţa majorităţii membrilor care o

compun.

(2) Hotărârile comisiei se adoptă cu votul majorităţii membrilor acesteia.

Page 13: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

13

Art. 6. – În vederea organizării şi desfăşurării activităţii, comisia elaborează, în prima

şedinţă, un regulament propriu.

Art. 7. – (1) Lucrările comisiei sunt publice.

(2) În situaţii temeinic justificate, plenul comisiei poate limita accesul reprezentanţilor

mijloacelor de informare în masă la lucrările acesteia.

Art. 8. – În activitatea sa, comisia va putea solicita opinia unor specialişti din cadrul

autorităţilor administraţiei publice centrale.

Art. 9. – Senatul cere tuturor organelor de stat, instituţiilor şi organizaţiilor să pună la

dispoziţia Comisiei de anchetă, prevăzută la art. 1, în termen, orice informaţii şi documente

care sunt de natură să servească activităţii acesteia.

Art. 10 – (1) Constatările, concluziile şi propunerile comisiei vor face obiectul unui

raport care va fi depus la Biroul permanent până la data de 15 noiembrie 2012.

(2) După primirea raportului, Biroul permanent îl difuzează tuturor grupurilor

parlamentare şi stabileşte data dezbaterii acestuia de către Senat.

Art. 11. – În scopul realizării obiectivelor pentru care se constituie comisia, Biroul

permanent va asigura personalul de specialitate şi logistica necesară.”

Sunt intervenţii pe acest proiect de hotărâre?

Domnul senator Rădulescu, microfonul central.

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru ca această comisie să fie supusă votului, sigur că trebuie să fie îndeplinită şi

condiţia existenţei propunerilor din partea grupurilor parlamentare pentru cele 11 locuri

propuse.

Eu vă anunţ, de la bun început, că Partidul Democrat Liberal nu o să intre în această

capcană, nu o să ne desemnăm membri în comisia aceasta.

Fiecare, citind doar titlul acestei comisii, îşi dă seama cât de nelalocul ei este această

iniţiativă şi cum încalcă ea principiile democratice şi principiile constituţionale. Principiile

democratice fiindcă unul dintre lucrurile esenţiale într-o democraţie stabilă este ca o putere să

se opună altei puteri, prin urmare, puterile să fie corect separate în stat, ceea ce, în cazul de

faţă, nu se întâmplă. Ni se propune ca noi, Legislativul, să intrăm peste Ministerul Public şi să

cercetăm ce au făcut aceştia în atribuţiile lor de serviciu.

Puterea ne propune, cu această ocazie, să se investigheze de către Legislativ nişte

chestiuni legate de un referendum care a fost organizat chiar de către actuala putere. Şi vedeţi

Page 14: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

14

încă o dată cum, în felul acesta, se încalcă chestiuni legate şi de democraţie, dar şi de principii

constituţionale corect şi clar înscrise în Constituţie.

Drept care, această hotărâre noi o vom contesta la Curtea Constituţională a României

care – Slavă Domnului! –, de câtva timp încoace, are din nou dreptul să se refere şi la

hotărârile Parlamentului.

De aceea, nu vom participa la acest vot şi, pe cale de consecinţă, nu vom desemna nici

colegi în componenţa comisiei.

Mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Domnul senator Ghişe, microfonul central, după care domnul senator Coca.

Domnul Ioan Ghişe:

Domnule preşedinte şi stimaţi colegi.

Ca să nu existe confuzii, sper ca domnul lider Cristian Rădulescu să fie şi Domnia Sa

atent, propunerea mea este de îmbunătăţi formularea, şi anume:

„(…) privind înfiinţarea Comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile

desfăşurate de către autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendum”, ca nu

cumva să se creadă – sunteţi atent, domnule senator, da? – că este o comisie de anchetă

privind activitatea Parchetului. Nu! Este o comisie de anchetă privind abuzurile semnalate în

activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice.

Vă rog, domnule preşedinte, să şi supuneţi la vot această propunere de îmbunătăţire a

formulării atât a titlului proiectului de hotărâre, cât şi a articolelor. În fond, este vorba doar de

art. 1, unde sintagma „organele statului” se înlocuieşte cu „autorităţile şi instituţiile publice” –

ceea ce este şi constituţional, cum semnala domnul senator Rădulescu – şi, în loc de cuvântul

„cercetările”, este vorba despre „activităţile” autorităţilor şi instituţiilor publice. Cred că

atunci se elimină orice confuzie legată de o eventuală situaţie de neconstituţionalitate a

înfiinţării unei astfel de comisii de anchetă.

Vă mulţumesc.

(Domnul senator Gheorghe David, secretar al Senatului, părăseşte prezidiul.)

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc şi eu.

Dacă mai sunt observaţii pe fond vizavi de această propunere, această hotărâre… Până

discutăm legat de propunerile efective, cu reprezentanţii partidelor, dacă, pe fond, mai există

subiecte.

Stimaţi colegi,

Page 15: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

15

Vă rog să-mi permiteţi să adresez salutul Senatului, al nostru, delegaţiei Consiliului

Legislativ Palestinian, conduse de domnul Azzam Al Ahmad, preşedintele Grupului Fatah din

cadrul Consiliului, care efectuează o vizită oficială în România la invitaţia Senatului.

(Aplauze)

Vă dorim o şedere cât mai bună şi fructuoasă în România!

Stimaţi colegi,

Dacă…

(Domnul senator Cristian Rădulescu solicită cuvântul.)

Vă rog, domnule senator Rădulescu, pe procedură. Vă rog. Microfonul 2.

Aţi rămas singurul mohican. Mohicanii mor ultimii.

Domnul Cristian Rădulescu:

Nu fără motiv, domnule preşedinte.

Dintr-o rapidă evaluare vizuală a prezenţei în plen, cred că nu întrunim condiţiile

necesare pentru desfăşurarea lucrărilor şi cer efectuarea unui apel nominal.

Domnul Petru Filip:

De acord, domnule lider.

Domnule Calcan, haideţi să facem apel nominal şi rog liderii grupurilor să…

Domnul Valentin-Gigel Calcan:

Albert Álmos prezent

2. Andrei Florin-Mircea absent

3. Andronescu Ecaterina absentă

4. Antonescu George-Crin-Laurenţiu absent

5. Arcaş Viorel absent

6. Ariton Ion absent

Badea Viorel-Riceard absent

8. Banias Mircea-Marius prezent

9. Bara Ion absent

10. Başa Petru absent

12. Bălan Gheorghe-Pavel prezent

13. Belacurencu Trifon prezent

14. Berca Gabriel absent

15. Berceanu Radu-Mircea absent

Page 16: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

16

17. Bîrlea Gheorghe absent

18. Blaga Vasile absent

19. Boagiu Anca-Daniela absentă

20. Boitan Minerva prezentă

22. Borza Dorel-Constantin-Vasile prezent

23. Bota Marius-Sorin-Ovidiu

Bucuraş (Plăcintă) Sorina-Luminiţa

prezent

absentă

*24. Calcan Valentin-Gigel prezent

25. Câmpanu Liviu absent

26. Chelaru Ioan prezent

27. Chirvăsuţă Laurenţiu prezent

28. Chivu Sorin-Serioja absent

29. Cibu Constantin-Sever prezent

31. Coca Laurenţiu Florian prezent

32. Constantinescu Florin prezent

33. Constantinescu Viorel absent

34. Cordoş Alexandru prezent

35. Corlăţean Titus absent

36. Crăciun Avram prezent

37. Cseke Attila-Zoltán prezent

38. Daea Petre prezent

39. David Cristian prezent

40. David Gheorghe absent

42. Diaconu Mircea absent

43. Dobra Nicolae prezent

44. Dumitru Constantin absent

45. Fekete-Szabó András-Levente prezent

46. Feldman Radu-Alexandru absent

47. Filip Petru prezent

48. Fodoreanu Sorin absent

50. Frunda György prezent

Page 17: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

17

51. Găină Mihăiţă absent

52. Geoană Mircea-Dan prezent

53. Ghişe Ioan prezent

54. Greblă Toni prezent

55. Grosu Corneliu prezent

56. Günthner Tiberiu prezent

58. Haşotti Puiu absent

59. Hărdău Mihail absent

60. Humelnicu Augustin-Daniel absent

61. Ichim Paul absent

62. Igaş Traian-Constantin absent

63. Ion Vasile prezent

64. Iordănescu Anghel absent

65. Jurcan Dorel absent

Domnul Bîrlea, prezent. Nu sunteţi prezent?!

(Replică neinteligibilă, din sală, a domnului senator Gheorghe Bîrlea)

Sunteţi, dar nu sunteţi prezent, am înţeles!

66. Lazăr Sorin-Constantin prezent

67. Luca Raymond prezent

69. Marcu Gheorghe prezent

70 Mardare Radu-Cătălin prezent

71. Marian Ovidiu prezent

72. Marian Valer prezent

73. Markó Béla prezent

74. Mazăre Alexandru absent

75. Măgureanu Cezar-Mircea prezent

76. Mărcuţianu Ovidius absent

78. Mihăilescu Petru-Şerban prezent

79. Mitrea Elena absentă

80. Mitrea Miron-Tudor absent

81. Mîrza Gavril prezent

Page 18: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

18

82. Mocanu Alexandru absent

83. Mocanu Toader absent

84. Moga Nicolae absent

86. Mutu Gabriel absent

87. Necula Marius-Gerard absent

88. Nedelcu Vasile prezent

89. Nicoară Marius-Petre absent

90. Nicoară Romeo-Florin absent

91. Nicolaescu Sergiu-Florin prezent

92. Nicula Vasile-Cosmin absent

93. Nistor Vasile absent

94. Niţă Mihai prezent

95. Onofrei Orest absent

96. Oprea Dumitru absent

97. Oprea Mario-Ovidiu prezent

98. Panţuru Tudor absent

99. Paşca Liviu-Titus prezent

100. Păran Dorin prezent

101. Pereş Alexandru absent

102. Pintilie Vasile absent

104. Pop Gheorghe prezent

106. Popa Mihaela prezentă

107. Prodan Tiberiu-Aurelian prezent

108. Prunea Nicolae-Dănuţ prezent

109. Rasaliu Marian-Iulian absent

110. Rădulescu Cristian prezent

111. Rădulescu Şerban prezent

113. Rotaru Ion prezent

114. Ruşanu Dan-Radu prezent

115. Ruşeţ Ion absent

Page 19: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

19

116. Saghian Gheorghe prezent

117. Savu Daniel prezent

118. Sârbu Ilie absent

119. Sbîrciu Ioan absent

120. Secăşan Iosif prezent

121. Severin Georgică prezent

122. Silistru Doina absentă

123. Staicu Dumitru-Florian absent

124. Stănişoară Mihai absent

125. Şova Dan-Coman absent

126. Tămagă Constantin absent

127. Toma Ion prezent

128. Ţopescu Cristian-George prezent

130. Udriştoiu Tudor absent

131. Urban Iulian absent

132. Valeca Şerban Constantin absent

134. Verestóy Attila prezent

135. Voicu Cătălin absent

Vosganian Varujan prezent

Din sală: Domnul Saghian nu este prezent!

Domnul Valentin-Gigel Calcan:

Domnul Saghian – prezent. Nu este? Am înţeles.

Domnul Petru Filip:

Dacă mai sunt colegi care nu au fost apelaţi.

(Discuţii în sală)

Deci sunt prezenţi 59 de colegi. Mai aşteptăm cinci minute, în ideea în care sunt totuşi

pe ordinea de zi... Dacă nu, atunci declar şedinţa încheiată. Aşteptăm cinci minute. avem

pacienţă cinci minute... zece minute, haideţi să nu fim aşa de stricţi. Zece minute.

PAUZĂ

Domnul Petru Filip:

Imediat vom fi în cvorum. Oricum, o să se vadă pe vot. Au mai venit încă... Aş ruga

colegii care sunt pe hol să poftească în sală. Eram 59 de colegi...

Page 20: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

20

Da, domnule senator Rădulescu. Dacă susţineţi citirea catalogului, o facem, nicio

problemă. Vă rog, microfonul central.

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte, în mod regulamentar, lucrul pe care dumneavoastră trebuia să-l fi

făcut după strigarea catalogului şi constatarea lipsei cvorumului era să încheiaţi şedinţa.

Acordarea unui timp pentru comasare nu este în limitele actualului Regulament.

Prin urmare, vă rog să luaţi notă şi să consideraţi încheiată şedinţa de astăzi a

Senatului. (Rumoare, discuţii) Nu. Aşa este corect. Aşa este corect. Şi scrie şi în Regulament,

este articol foarte clar.

În cazul în care se verifică cvorumul şi se constată că acesta nu este îndeplinit se

închid lucrările Senatului, domnule preşedinte. Şi scrie mai departe… se stabileşte data

viitoarei şedinţe a Senatului. Deci lucrurile în felul acesta se desfăşoară.

Vreţi un atac pe fond la Curtea Constituţională a hotărârii respective? Oricum se poate

face şi asta, dar, pe procedură, lucrurile sunt prea evidente, ca să nu ţineţi cont de aceste

prevederi.

Domnul Petru Filip:

Domnul senator Sârbu, microfonul central.

Domnul Ilie Sârbu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Înţeleg rigiditatea exprimării domnului lider şi coleg al nostru, dar trebuie să ne

gândim la ceea ce s-a petrecut până acum în Senat. De fiecare dată când s-a făcut prezenţa şi

între timp au apărut colegi, au intrat pe uşă, nu s-a suspendat niciodată, că scopul nostru nu

este să suspendăm şedinţele – şi domnul Rădulescu ştie bine lucrul acesta –, ci să continuăm

şedinţa. Au venit colegi, dacă nu este cvorum acum, sigur, suspendăm şedinţa. Ca urmare, nu

cred că argumentul pe care l-aţi adus, domnule Cristi Rădulescu, este valabil. Sigur, din punct

de vedere politic putem să fim de acord cu el. Şi vă şi înţelegem, ca om, fiindcă lucrăm

împreună, ştim cam cum se pun problemele, dispoziţiile de la partid sau – eu ştiu? – de unde o

fi venit asta foarte rapid, fiindcă la Biroul permanent nu v-am simţit a fi nici pe departe în

opoziţie cu noi atunci când am făcut propunerea.

Ca atare, domnule preşedinte, vă rog să supuneţi la vot dacă avem cvorum şi să

mergem mai departe. (Rumoare, discuţii)

Domnul Petru Filip:

Da. Vă rog, domnule senator Ruşanu, după care domnul senator Rădulescu.

Page 21: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

21

Domnul Dan-Radu Ruşanu:

O mică precizare pentru colegul nostru, domnul Cristi Rădulescu, totuşi un

parlamentar vechi.

Ştiţi foarte bine că întotdeauna când strigam catalogul, la urmă se mai făcea o

recapitulare a colegilor care au venit. Începea să se spună „între timp au mai venit colegul

Popescu, colegul Georgescu, colegul asta...”.

Deci dacă vreţi neapărat, putem să facem acest lucru. Colegii care au venit şi nu au

fost prezenţi la prima strigare şi sunt prezenţi acum… Pentru că interesul dumneavoastră, în

primul rând, al opoziţiei şi al nostru este să legiferăm şi să continue lucrările, nu să facem

pauze din astea, aşa, domnule lider. (Discuţii)

Domnul Petru Filip:

Domnule senator Rădulescu, vă rog.

Domnul Cristian Rădulescu:

Bun. A venit o propunere cam ciudată; să supuneţi, domnule preşedinte, la vot, dacă

avem cvorum. În condiţiile acestea, puteţi să supuneţi la vot absolut orice şi să mergem cu

voioşie mai departe. Cum adică? Noi care nu suntem în cvorum supunem la vot că avem

cvorum. Asta oricum nu se poate.

În al doilea rând, dacă au fost cazuri în trecut în care nu s-a ţinut cont de Regulament,

eu vă asigur că preşedintele Senatului din partea noastră, domnul senator Blaga, nu a făcut aşa

ceva şi a ţinut 100% cont de prevederile regulamentare.

Nu aş spune acelaşi lucru despre cei care au condus din partea dumneavoastră şi v-aş

aduce aminte, fiindcă memoria nu este aşa de scurtă, că timp de trei luni aţi blocat lucrările

Senatului numai pe aceste considerente de cvorum şi cu respectarea Regulamentului. Acum

suntem într-o situaţie în care avem un text absolut expres şi spunem haideţi să trecem peste el

şi să votăm că, de fapt, suntem în ordine. Votaţi că sunteţi în ordine când, de fapt, nu sunteţi

în ordine.

O să fiţi data următoare cât trebuie şi o să votaţi această comisie. Totuşi anumite

chestiuni bazale trebuie respectate. (Rumoare, discuţii)

Domnul Petru Filip:

Am să-i dau cuvântul domnului senator Calcan să mai strige o dată catalogul, să

constatăm cvorumul, după care o să mergem mai departe în condiţii de cvorum.

Microfonul 1. Domnul senator Ruşanu.

Page 22: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

22

Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Numai cei care au fost absenţi prima dată. Asta se strigă şi aşa s-a strigat întotdeauna:

absenţii. Să vedem dacă au venit sau nu între timp.

Domnul Petru Filip:

Vă rog, domnule senator Calcan.

Domnul Valentin-Gigel Calcan:

Încep cu cei care nu au răspuns prezent la primul apel.

2. Andrei Florin-Mircea absent

3. Andronescu Ecaterina absentă

4. Antonescu George-Crin-Laurenţiu prezent

5. Arcaş Viorel absent

6. Ariton Ion absent

Badea Viorel-Riceard absent

9. Bara Ion absent

10. Başa Petru absent

14. Berca Gabriel absent

15. Berceanu Radu-Mircea absent

17. Bîrlea Gheorghe absent

18. Blaga Vasile absent

19. Boagiu Anca-Daniela absentă

25. Câmpanu Liviu absent

28. Chivu Sorin-Serioja prezent

33. Constantinescu Viorel absent

35. Corlăţean Titus absent

40. David Gheorghe absent

42. Diaconu Mircea absent

44. Dumitru Constantin absent

48. Fodoreanu Sorin absent

Găină Mihăiţă absent

58. Haşotti Puiu absent

59. Hărdău Mihail absent

Page 23: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

23

60. Humelnicu Augustin-Daniel absent

61. Ichim Paul absent

62. Igaş Traian-Constantin absent

64. Iordănescu Anghel prezent

65. Jurcan Dorel absent

74. Mazăre Alexandru absent

76. Mărcuţianu Ovidius prezent

79. Mitrea Elena absentă

80. Mitrea Miron-Tudor prezent

82. Mocanu Alexandru absent

83. Mocanu Toader absent

84. Moga Nicolae absent

86. Mutu Gabriel absent

87. Necula Marius-Gerard absent

89. Nicoară Marius-Petre prezent

90. Nicoară Romeo-Florin absent

92. Nicula Vasile-Cosmin prezent

93. Nistor Vasile prezent

95. Onofrei Orest absent

96. Oprea Dumitru absent

98. Panţuru Tudor absent

101. Pereş Alexandru absent

102. Pintilie Vasile absent

109. Rasaliu Marian-Iulian absent

115. Ruşeţ Ion absent

118. Sârbu Ilie prezent

122. Silistru Doina prezentă

123. Staicu Dumitru-Florian absent

124. Stănişoară Mihai absent

125. Şova Dan-Coman absent

Page 24: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

24

126. Tămagă Constantin absent

130. Udriştoiu Tudor absent

131. Urban Iulian absent

132. Valeca Şerban Constantin absent

135. Voicu Cătălin absent

Faţă de data trecută au mai venit zece senatori. La primul apel au fost 59 de senatori,

la al doilea, încă 10 în plus.

Mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Da. Eu i-am numărat pe toţi colegii. Suntem 69 de colegi şi o să rezulte şi la vot.

De aceea, continuăm punctul 3 din ordinea de zi, unde am discutat câteva lucruri

legate de proiectul de hotărâre privind înfiinţarea comisiei de anchetă, şi aici există nişte

propuneri ale domnului senator Ghişe, propuneri pe care le găsesc pertinente.

În primul rând, în titlul proiectului de hotărâre – aş vrea să urmăriţi puţin ca să fiţi de

acord cu propunerea domnului senator – înlocuirea sintagmei „organele statului” cu sintagma

„autorităţile şi instituţiile publice” şi cea de-a doua sintagmă „cercetările desfăşurate” cu

„activităţile desfăşurate”.

Supun votului dumneavoastră aceste... Suntem în procedură de vot. După aceea.

Poftiţi? Păi, dacă supun votului… Dacă mă uitam la dumneavoastră, vă dădeam cuvântul,

dacă nu, nu, că aţi ieşit din sală. Îmi cer scuze. Chiar e vorba de proiectul de hotărâre ca atare,

ca titlu, după care vă dau cuvântul, nu e nicio problemă.

Supun votului dumneavoastră înlocuirea acestor sintagme în titlul proiectului de

hotărâre.

Vă rog să votaţi.

Cu 62 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 2 abţineri, modificările au fost

aprobate.

Vă rog, domnule senator Rădulescu, microfonul 2. Microfonul 2, vă rog.

Domnul Cristian Rădulescu:

Apropo de această schimbare, sigur că, dacă ea va fi aprobată, s-ar putea crede că

scopurile acestei comisii sunt cu totul altele. Scopurile acestei comisii sunt cele devoalate prin

formularea sa iniţială: de cercetare de către Parlament a ceea ce fac organele îndreptăţite,

organele de cercetare.

Page 25: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

25

Domnule preşedinte, am o intervenţie pe procedură şi ştiţi bine că şi această chestiune

este prevăzută şi a fost folosită, şi anume faptul că dumneavoastră pentru a putea continua

lucrările şedinţei trebuie să fiţi asistat de doi secretari. De aceea, încă o dată revin asupra

Regulamentului. (Discuţii)

Găsiţi al doilea secretar. (Rumoare, discuţii) Vă rog.

(Domnul senator Gheorghe David, secretar al Senatului, este înlocuit de domnul

senator Vasile-Cosmin Nicula, secretar al Senatului.)

Domnul Petru Filip:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule lider.

Aş trece, la acest punct din ordinea de zi, la propunerile din partea Grupurilor

parlamentare pentru această comisie, conform algoritmului votat şi aprobat în Biroul

permanent al Senatului, unde toate grupurile au fost de acord.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul senator Coca. Microfonul 4.

Domnul Laurenţiu Florian Coca:

Domnule preşedinte, în conformitate cu art. 47 din Regulamentul Senatului, Grupul

parlamentar al PSD îi desemnează pe următorii senatori în cadrul Comisiei de anchetă privind

abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul

votului de la referendumul din 29 iulie 2012: Georgică Severin, Toni Greblă, Ioan Chelaru şi

Sorin-Constantin Lazăr.

Mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al PNL, vă rog.

Vă rog, microfonul 2.

Domnul Mario-Ovidiu Oprea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, vă propunem, în calitate de membri ai

acestei comisii, pe domnii senatori Ioan Ghişe şi Cristian David.

Mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, vă rog, microfonul 2.

Domnul Fekete-Szabó András-Levente:

Domnule preşedinte,

Page 26: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

26

Grupul parlamentar al UDMR din Senat îl propune pe domnul senator Albert Àlmos

să facă parte din această comisie.

Mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Din partea Grupului parlamentar progresist, microfonul 3.

Domnul Petru-Şerban Mihăilescu:

Din partea grupului nostru va participa la lucrările acestei comisii domnul senator

Vasile Nedelcu.

Domnul Petru Filip:

Bun! Au fost făcute opt propuneri. Lipsesc propunerile Grupului parlamentar al PDL.

Vă supun votului dumneavoastră votarea în bloc a celor opt colegi.

Vă rog să votaţi. Votul e deschis, evident.

(Discuţii la prezidiu)

Cu 63 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 2 abţineri, colegii se vor vota în bloc.

Supun votului dumneavoastră propunerile nominale din partea celor patru grupuri

parlamentare.

Vă rog să votaţi.

Cu 62 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 2 abţineri, propunerile nominale ale

celor patru grupuri parlamentare – Grupul parlamentar al PSD, Grupul parlamentar al PNL,

Grupul parlamentar al UDMR şi Grupul parlamentar progresist – au fost aprobate.

*

Trecem la punctul 4 din ordinea de zi, Informarea plenului Senatului cu privire la

respectarea principiilor prevăzute de Protocolul (nr. 2) anexat Tratatului de la Lisabona

pentru:

1. Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind

protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea (reformare) –

COM (2012) 403 final.

2. Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de

modificare a Regulamentului (UE) nr. 510/2011 pentru a defini modalităţile de realizare a

obiectivului prevăzut pentru anul 2020 de reducere a emisiilor de CO2 produse de vehiculele

utilitare uşoare noi – COM (2012) 394 final.

3. Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de

modificare a Regulamentului (CE) nr. 443/2009 pentru a defini modalităţile de realizare a

Page 27: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

27

obiectivului prevăzut pentru anul 2020 de reducere a emisiilor de CO2 generate de

autoturismele noi – COM (2011) 393 final.

Am să vă fac o scurtă prezentare.

În conformitate cu prevederile punctului 11 alin. (2) din Procedura de lucru şi

mecanismul decizional al Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar în temeiul

Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind funcţionarea Uniunii...

(Discuţii la prezidiu)

*

Stimaţi colegi, vă rog să reveniţi pe partea de vot. La punctul 3 trebuie vot şi pe

proiectul de hotărâre. De aceea, o să rog colegii să rămână în sală ca să votăm şi proiectul de

hotărâre pentru constituirea comisiei.

Am votat componenţa, am votat hotărârea Biroului permanent cu modificarea titlului

şi trebuie aprobată şi hotărârea în totalitate.

Deci v-aş ruga să aveţi răbdare, că nu se întâmplă absolut nimic. Să rămâneţi un minut

în sală, numai să fim în cvorum. Asta este toată problema. Nu se întâmplă absolut nimic.

Numai vă rog frumos să fim în cvorum.

*

Până revin colegii care au ieşit să fumeze o ţigară, o să citesc în continuare informarea

privind ratificarea acordului.

(...) Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, intrat în vigoare la 1 decembrie

2009, se aduce la cunoştinţa plenului Senatului că următoarele propuneri de acte europene nu

încalcă principiul subsidiarităţii şi principiul proporţionalităţii:

1. Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind

protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea (reformare) –

COM (2012) 403 final.

2. Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de

modificare a Regulamentului (UE) nr. 510/2011 pentru a defini modalităţile de realizare a

obiectivului prevăzut pentru anul 2020 de reducere a emisiilor de CO2 produse de vehiculele

utilitare uşoare noi – COM (2012) 394 final.

3. Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de

modificare a Regulamentului (CE) nr. 443/2009 pentru a defini modalităţile de realizare a

obiectivului prevăzut pentru anul 2020 de reducere a emisiilor de CO2 generate de

autoturismele noi – COM (2011) 393 final.

Page 28: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

28

*

Stimaţi colegi,

Vă rog să ocupaţi locurile ca să votăm hotărârea privind... Vă rog să luaţi loc.

(Discuţii în sală)

V-aş ruga să luaţi loc, că suntem în sală suficienţi pentru cvorum. Colegii care au

probleme... poate au probleme, şi noi îi reţinem.

Deci vă supun votului dumneavoastră Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea

Comisiei de anchetă privind activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice, în

componenţa pe care aţi aprobat-o.

Vă rog, domnule senator Diaconu. Dacă aveţi şi cartela de vot, ar fi extraordinar de

bine.

Deci vă rog să votaţi. Deschid votul.

Cu 59 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, 3 abţineri, proiectul de hotărâre a fost

adoptat.

Am fost în cvorum, 62 de voturi. Punctul 4 din ordinea l-am parcurs.

*

La punctul 5 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru ratificarea

Acordului dintre România şi Republica Bulgaria privind instituirea blocului funcţional de

spaţiu aerian „DANUBE FAB”, semnat la Bruxelles la 12 decembrie 2011.

Din partea Comisiei economice, industrii şi servicii, domnul senator Borza,

microfonul 7.

Domnul Dorel-Constantin-Vasile Borza:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Suntem în faţa unui raport de admitere. Senatul este Cameră decizională, iar proiectul

de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc şi eu.

Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Iliescu, microfonul 8.

Domnul Lucian Iliescu – secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi

Infrastructurii:

Mulţumim, domnule preşedinte.

Unul din elementele cheie, ce poate contribui la implementarea cu succes a Cerului

Unic European, îl reprezintă punerea în aplicare a unor blocuri funcţionale de spaţiu aerian

Page 29: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

29

„FAB” plecând de la cerinţele operaţionale în particular, fluxul de trafic aerian, şi nu de la

actuala îmbunătăţire a spaţiului aerian în regim de control şi de informare a zborului pe criterii

naţionale.

Deci având în vedere obligaţiile sale ca stat membru al Uniunii Europene, art. 9 alin. (1)

din Regulamentul Consiliului Europei nr. 550/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

România, împreună cu Republica Bulgaria, cooperează în cadrul proiectului comun, denumit

„DANUBE FAB”, care îşi propune intrarea în operare până pe data de 4 decembrie 2012.

Pentru asigurarea cadrului juridic necesar punerii în aplicare a proiectului, acordul

bilateral la nivel de stat pentru înfiinţarea „DANUBE FAB” a fost semnat la Bruxelles în data

de 12 decembrie 2011.

Menţionăm că acest proiect de lege a fost inclus în lista priorităţilor legislative ale

Guvernului pentru care procedurile parlamentare trebuie finalizate cu prioritate.

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Sunt observaţii?

Vă rog, domnule senator Mihăilescu, microfonul 3.

Domnul Petru-Şerban Mihăilescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La final de mandat, toată lumea vrea să aibă idei. Plecând de la acest proiect, pe care

eu îl consider foarte interesant, de spaţiu aerian între România şi Bulgaria, cred că anul viitor

vom putea discuta despre o forţă aeriană, formată din avioane NATO, comună între România

şi Bulgaria, astfel încât efortul financiar al fiecărei ţări să fie mai redus decât ar urma într-un

singur obiectiv.

De notat în stenogramă. În rest, sunt de acord cu proiectul de lege.

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc foarte mult.

Alte observaţii, luări de cuvânt? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Raportul comisiei este unul de

admitere, fără amendamente. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare,

Senatul fiind Cameră decizională.

Vă supun votului dumneavoastră raportul şi proiectul de lege.

Vă rog să votaţi.

Page 30: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

30

Cu 54 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere, proiectul de lege a fost

adoptat.

*

La punctul 6 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru retragerea

declaraţiei prevăzute prin Legea nr. 309/2007 privind declararea neaplicării Regulilor

uniforme privind Contractul de utilizare a infrastructurii în traficul internaţional feroviar

(CUI), a Regulilor uniforme privind validarea normelor tehnice şi adoptarea prescripţiilor

tehnice uniforme aplicabile materialului feroviar destinat a fi utilizat în trafic internaţional

(APTU) şi a Regulilor uniforme privind admiterea tehnică a materialului feroviar destinat a fi

utilizat în trafic internaţional (ATMF), cuprinse în apendicele E, F şi, respectiv, G la

Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF), semnată la Berna la 9 mai

1980, şi pentru ratificarea acestor anexe, astfel cum au fost ele aprobate la cea de-a 24-a

sesiune a Comitetului de Revizuire (Berna 2009).

Comisia economică, industrii şi servicii, domnul senator Borza.

Vă rog, microfonul 7.

Domnul Dorel-Constantin-Vasile Borza:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Membrii comisiei au hotărât, în unanimitate, adoptarea unui raport de admitere, pe

care îl supun plenului pentru dezbatere şi adoptare, împreună cu proiectul de lege.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, Senatul este Cameră

decizională.

Mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc.

Din partea Guvernului, dau cuvântul tot domnului secretar de stat Iliescu, microfonul

8.

Domnul Lucian Iliescu:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc.

Prezentul proiect de act normativ a fost elaborat pentru retragerea declaraţiei prevăzute

în Legea nr. 309/2007. Odată semnat Acordul pentru aderarea Uniunii Europene la Conferinţa

privind transporturile aeriene internaţionale feroviare COTIF, din data de 23 iunie 2011, intrat

în vigoare la data de 1 iulie 2011, prevederile Convenţiei privind transporturile internaţionale

feroviare trebuie modificate conform cu recomandările membrilor COTIF.

Page 31: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

31

În acest timp, odată cu retragerea declaraţiei de neaplicare a prevederilor Regulilor

uniforme propuse în cele trei apendice la Convenţia COTIF, variantele acestora trebuie

modificate conform noilor precizări, altfel, legislaţia existentă fiind în conflict cu cea

europeană.

Astfel, în consecinţă, se impune atât retragerea neaplicării apendicelor E, F şi G la

Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare COTIF, cât şi îndeplinirea de urgenţă

a procedurilor interne legate de intrarea în vigoare a acestor specificaţii şi de ratificare a

textelor celor trei apendice.

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Sunt observaţii sau dezbateri cu privire la acest proiect de lege?

Dacă nu sunt, vă precizez că proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor,

raportul comisiei este de admitere, fără amendamente.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, Senatul este Cameră

decizională şi, de aceea, supun votului dumneavoastră raportul şi proiectul de lege.

Vă rog să votaţi.

Cu 54 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere, proiectul de lege a fost

adoptat.

*

La punctul 7 al ordinii de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2012 pentru ratificarea Protocolului privind

amendarea şi prelungirea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale

Americii privind cooperarea în domeniul contracarării proliferării armelor de distrugere în

masă şi promovarea relaţiilor militare şi de apărare, semnat la Washington la 30 martie 1998,

semnat la Bucureşti la 5 iulie 2012.

Dau cuvântul preşedintelui Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă

naţională, domnul senator David, microfonul 6.

Domnul Cristian David:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului a adoptat un

raport de admitere, fără amendamente.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este Cameră

decizională.

Page 32: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

32

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc foarte mult.

Dau cuvântul domnului secretar de stat Ovidiu Dranga, microfonul 8, scuzaţi-mă,

microfonul 10.

Domnul Ovidiu Dranga – secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rugăm să adoptaţi proiectul de lege menţionat.

Protocolul care face obiectul acestei ordonanţe aduce două tipuri de modificări

Acordului din 1998, şi anume modificarea prevederilor acordului referitoare la scutiri de taxe

vamale, impozite sau alte taxe pentru a asigura compatibilitatea acestor prevederi în domeniul

taxelor cu dreptul Uniunii Europene, precum şi modificarea prevederilor referitoare la

perioada de valabilitate a acordului, în sensul în care se propune prelungirea acordului pe o

perioadă de 7 ani, cu posibilitatea prelungirii pe perioade succesive de 7 ani, în măsura în care

acesta nu este denunţat de una dintre părţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc şi eu.

Sunt dezbateri privind acest proiect de lege de ratificare a acestui protocol?

Nu sunt.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor.

Raportul comisiei este de admitere, fără amendamente.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este Cameră

decizională.

Supun votului dumneavoastră raportul şi proiectul de lege.

Deschid votul. Vă rog să votaţi.

Cu 50 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere, acest proiect de lege a fost

adoptat.

Constat că în…

Vă rog, doamna senator Silistru, microfonul 3.

Doamna Doina Silistru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să mergem şi la punctul următor, pentru că este o propunere legislativă care

are astăzi termenul de adoptare tacită, şi să nu treacă prin adoptare tacită la Camera

Deputaţilor.

Page 33: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

33

Domnul Petru Filip:

Am înţeles. Legea este organică.

Sigur, probabil că, n-o să aibă…

Am înţeles.

*

La punctul 8 al ordinii de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea şi

completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi

funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, domnul preşedinte

David, microfonul 6.

Domnul Cristian David:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a adoptat, cu unanimitate

de voturi, raport de respingere.

Menţionez că propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, Senatul

fiind prima Cameră sesizată.

Domnul Petru Filip:

Are cuvântul, în continuare, domnul secretar de stat Negruţ, microfonul 8.

Domnul Teodor-Gheorghe Negruţ – secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor

şi Societăţii Informaţionale:

În urma analizei propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei

de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional

unic pentru apeluri de urgenţă, în corelaţie cu problemele existente pe piaţă în acest moment,

se poate afirma că scăderea numărului de apeluri abuzive nu se poate realiza prin înăsprirea

sancţiunilor, având în vedere că identificarea persoanelor responsabile de apelare abuzivă este

dificilă şi având în vedere că majoritatea apelurilor sunt realizate de pe cartele Pre Pay, SIM-uri

care nu sunt asociate cu un anumit utilizator.

În concluzie, se poate deduce că şi în viitor numărul sancţiunilor ar rămâne redus în

comparaţie cu numărul apelurilor abuzive.

Luând în considerare faptul că ANCOM a emis legislaţie secundară privind reducerea

apelării abuzive şi apelurilor involuntare, prin Decizia nr. 1023/2008 privind realizarea

comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă, cu modificările şi

completările ulterioare, asigurându-se cadrul normativ necesar implementării unor măsuri

concrete de reducere a apelurilor abuzive şi apelurilor involuntare, considerăm că, prin

Page 34: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

34

aplicarea corespunzătoare a prevederilor acestei decizii, în completarea Ordonanţei de urgenţă

a Guvernului nr. 34/2008, ar putea fi soluţionate multe din problemele legate de acest subiect.

În concluzie, având în vedere cele expuse, adresa Guvernului nr. 5/4324/15.06.2012,

precum şi concluziile raportului comisiei sesizate în fond referitoare la regimul juridic al

contravenţiilor, Guvernul României, prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii

Informaţionale, vă aduce la cunoştinţă că nu susţine propunerea legislativă în dezbatere.

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Avem o iniţiativă legislativă care are un raport de respingere. Pentru ca raportul de

respingere să fie adoptat este nevoie de majoritatea calificată – 62 de senatori.

Supun votului dumneavoastră raportul de respingere.

48 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi nicio abţinere.

Cu alte cuvinte, raportul de respingere nefiind adoptat, supun votului dumneavoastră

proiectul de lege.

Vă rog să votaţi.

Cu 9 voturi pentru, 35 de voturi împotrivă şi o abţinere, proiectul de lege nu a întrunit

numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat.

Cu alte cuvinte, îl reportăm pentru …

A fost respinsă propunerea legislativă şi mai departe merge… (Discuţii în sală)

Stimaţi colegi,

Vă propun încheierea şedinţei de astăzi.

Ne vedem mâine de dimineaţă la ora 10.00.

Aş mai avea un anunţ să vă fac.

Colegii care au interpelări şi întrebări adresate Guvernului, la ora 18.00 începe

sesiunea de interpelări şi întrebări.

Pentru cei care nu vor să prezinte, sigur, o să se considere ca preluate în scris.

Răspunsurile din partea Guvernului, în scris.

PAUZĂ

*

Domnul Petru Filip:

Propun să începem.

Sunt prezenţi colegi senatori care vor să adreseze întrebări sau interpelări?

Page 35: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

35

Am o listă cu mulţi colegi. Va fi o sesiune liberă.

Îi dau cuvântul domnului senator Alexandru Cordoş pentru a adresa interpelarea. O să

vă rog să o şi lăsaţi, că aici văd că nu este notat.

Vă rog, microfonul central.

(Sunt probleme tehnice.)

Au plecat colegii de la tehnic?

Unul dintre microfoanele laterale funcţionează?

Microfonul central, domnule senator Cordoş, vă rog.

Domnul Alexandru Cordoş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea este adresată doamnei Rovana Plumb, ministrul mediului şi pădurilor.

Obiectul interpelării: „Defrişările masive din Apuseni”.

Stimată doamnă ministru,

În ultimii ani, defrişările masive, necontrolate, au constituit subiect de presă, analiză,

dezbatere şi campanii ale organizaţiilor neguvernamentale de profil, dar mi-e teamă că nu şi-au

găsit rezolvarea. Nici faptul că întreg ecosistemul a avut de suferit nu a grăbit lucrurile.

Legislaţia privind proprietatea asupra pădurilor fiind destul de permisivă, Apusenii, inclusiv

zona judeţului Cluj, nu au făcut excepţie. Deşi este cunoscut pericolul major al inundaţiilor,

generat de tăierile sălbatice de copaci, sub pretextul toaletării pădurilor, s-a tăiat masiv şi fără

noimă. Au dispărut păduri întregi, iar asta se poate observa cu ochiul liber, indiferent că

vorbim – aşa cum spuneam – despre zona din judeţul Cluj, despre zona dinspre Huedin,

Turda sau Dej.

Faţă de cele prezentate mai sus, vă rog să-mi prezentaţi următoarele:

1. În ce măsură ministerul se implică în limitarea defrişărilor şi stoparea actelor de

vandalism la adresa pădurilor din România?

2. Aveţi în vedere înfiinţarea unei comisii de experţi, care să analizeze această situaţie

împreună cu autorităţile locale şi judeţene?

3. Aveţi în desfăşurare proiecte privind alocarea de fonduri pentru reîmpăduriri?

Solicit răspuns scris.

Mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc, domnule senator.

Domnule senator Sorin-Constantin Lazăr, microfonul central, vă rog.

Page 36: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

36

Domnul Sorin-Constantin Lazăr:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Prima întrebare pentru sesiunea de astăzi o adresez Ministerului Economiei,

Comerţului şi Mediului de Afaceri, iar obiectul acesteia îl reprezintă „Zăcământul de gaze de

la Marea Neagră”.

Domnule ministru,

În Marea Neagră s-a descoperit o rezervă uriaşă de gaz evaluată la 15 miliarde de euro,

ceea ce presupune că România poate fi independentă din punct de vedere energetic, cel puţin

în privinţa gazelor naturale.

Zăcământul de gaze de la Marea Neagră poate însemna independenţă faţă de gazele

ruseşti, preţuri convenabile la gaze pentru români şi un aport consistent la produsul intern

brut.

În aceste condiţii, vă rog să-mi comunicaţi care este strategia pe care intenţionaţi să o

adoptaţi cu privire la această problemă.

Îmi permiteţi să dau citire şi celei de-a doua întrebări?

Domnul Petru Filip:

Da, vă rog foarte mult.

Domnul Sorin-Constantin Lazăr:

A doua întrebare o adresez doamnei ministru Mona Maria Pivniceru, Ministerului

Justiţiei şi are ca obiect „Dreptul de vot al persoanelor care se află în executarea unei pedepse

privative de libertate”.

Doamnă ministru,

Potrivit Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru

modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei

publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004

privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume Titlul 1,

persoanele care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar care nu şi-au

pierdut drepturile electorale, pot vota la alegerile ce vor urma în decembrie, cu condiţia să

aibă domiciliul în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află locul de detenţie.

În textul legii, alegătorul poate fi orice cetăţean al României cu drept de vot şi care a

împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv. Alegătorii votează numai la secţia de

votare la care este arondată strada sau localitatea unde-şi au domiciliul.

Page 37: S T E N O G R A M A · la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului

37

Se specifică pentru cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în

străinătate, îşi pot exercita dreptul de vot la una din secţiile de votare din acea ţară în care îşi

au domiciliul sau reşedinţa.

Consider că se face o discriminare între persoanele care se află în executarea unei

pedepse privative de libertate şi cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa

în străinătate, în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de vot.

În aceste condiţii, vă rog să-mi comunicaţi care este numărul total de persoane private

de libertate, care sunt arestate preventiv, şi câte condamnate definitiv, câte persoane pot vota

la domiciliul din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află locul de deţinere.

Interpelarea, adresată Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor cu obiectul „Clauze

abuzive ale asigurărilor medicale pentru călătorie”, o depun în scris pentru sesiunea de

interpelări de astăzi.

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Filip:

Mulţumesc foarte mult.

Mai sunt colegi? Dacă nu, ţin să vă anunţ că au mai depus în scris întrebări:

- Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnii senatori Ilie Sârbu, Gheorghe Pop,

Florin Constantinescu, Gavril Mîrza, Vasile-Cosmin Nicula şi Gheorghe Saghian;

- Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnii senatori Dumitru Oprea, Gheorghe

David şi Gheorghe Bîrlea;

- Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul senator Raymond Luca;

- Din partea Grupului parlamentar progresist, domnii senatori Sorin-Serioja Chivu.

Interpelări:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnii senatori Ilie Sârbu, Gheorghe Pop şi

Florin Constantinescu;

Din partea Grupului parlamentar progresist, domnii senatori Ovidius Mărcuţianu,

Vasile Nedelcu şi Avram Crăciun.

Atât întrebările, cât şi interpelările, sunt cuprinse în dispozitivul şedinţei Senatului de

astăzi.

Cu aceasta, declar încheiată şedinţa Senatului de astăzi, 8 octombrie 2012.

Mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 18.00.