FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERILOR

FINANȚE INTERNAȚIONALE

CRIZA ECONOMICĂ DIN RUSIA DIN ANUL 1998

Studenți:JULA CRISTINA-IOANA

JULA LAVINIA-MARIA

1

2

Criza financiară în Rusia din 1998 denumită și “criza rublei”- colapsul financiar

Originile care stau la baza crizei din Rusia din 1998 se regăsesc în structura economică a

ţării, mediul instituţional şi procesele politice.Dar caracterul de criză are multe în comun

cu altele din seria de crize financiare recente de pe pieţele emergente. În timp de criză

trebuie să fie privită în contextul de eşecurile politicii şi eforturile eşuate de reformă în

timpul anilor 1990, derularea s-a reflectat în gestionarea defectuoasă a deschiderii

pieţelor financiare a ţării la creditorii şi investitorii străini, care au părăsit ţara în

momente vulnerabile la riscul dificultăţilor financiare pe piaţa internă (cum ar fi cele de

gestionare a pieţei pentru instrumentele de datorie guvernamentala)ceea ce ar putea fi

transformată într-o criză valutară. Criza scoate în evidenţă interacţiunea dintre punctele

slabe ale politicii economice externe şi interne care au dus la greutăţile îndurate de către

publicul larg în timpul eforturilor guvernului rus de a transforma economia planificată

centralizat într-o economie de piaţă.

Procesul de transformare economică în Rusia a fost marcat de o depresie de tranziţie

prelungită şi instabilitatea macroeconomică: şapte ani de scădere continuă a dus la o

scădere a PIB-ului cumulat cu mai mult de 40% între 1989 şi 1996, în acea perioadă au

existat, de asemenea, mai multe izbucniri de aproape-hiperinflaţie. 

Economia Rusiei s-a prăbușit într-o criză profundă în ultimul deceniu al secolului trecut,

a fost lovită grav de crash-ul economic din 1998, și a început să se refacă în perioada

1999-2000. Criza economică rusească a atins niveluri mai profunde decât cele din

timpul Marii Crize Economice care aproape că a paralizat lumea capitalistă după

1929. Gravitatea acestei crize a fost cam jumătate din cea a celei care a urmat primului

război mondial, prăbuşirii ţarismului şi răzoiului civil rus.

Recesiunea globală din 1998, care a început cu criza financiară asiatică din iulie 1997, a

intensificat criza economică din Rusia. Din cauza scăderii prețurilor la principalele

materii prime, țarile dependente de exportul acestora fiind cel mai grav afectate.

Scăderea accentuată a prețului petrolului a avut, de asemenea,  consecințe severe pentru

Rusia. În martie, a izbucnit o criză politică importantă în momentul în care Elțin i-a

demis pe primul-ministru Victor Cernomirdin și întregul său cabinet. Elțin l-a numit în

3

funcția de premier interimar pe un tehnocrat de 35 de ani, practic necunoscut:  ministrul

energiei Serghei Kirienko.

 În efortul de întărire a rublei și de oprire a ieșirii valutei din țară, Kirienko a ridicat rata

dobânzii la 150%. FMI-ul a aprobat pe 13 iulie un împrumut de urgența de 22,6 miliarde

dolari. În ciuda tuturor măsurilor luate, ratele împrumuturilor externe depășeau în acel

moment veniturile din taxe și impozite. Dându-și seama că această situație nu poate fi

suportată, investitorii au continuat să părăseasca Rusia, în ciuda ajutorului acordat de

FMI.

În scurtă vreme criza financiară s-a redeclanșat, iar valoarea rublei a continuat să se

prăbușească. Guvernul și Banca Centrală au fost nevoiți să suspende plata datoriilor

externe pentru o perioadă de 90 de zile, să restructureze întregul sistem al datoriei

naționale și să devalorizeze și mai mult rubla. S-a declanșat căderea liberă a monedei, iar

rușii au început să caute cu disperare să cumpere dolari. Ultimii investitori străini au

părăsit țara, iar criza financiară a declanșat o fugă masivă a capitalurilor din Rusia.

Cauza directă a crizei a fost eşecul guvernului rus de a aborda dezechilibre fiscale. Mai

puţin directe, dar mai multe cauze fundamentale au fost problemele structurale. Guvernul

are un regim fiscal ineficient, care nu reuşeşte să genereze suficiente venituri pentru a-şi

îndeplini obligaţiile fiscale. Economia Rusiei necesita investiţii noi, atât interne cât şi

externe, pentru a înlocui activele depăşite şi uzate şi pentru a construi noi

infrastructuri. Dar criza a subminat încrederea investitorilor, stabilirea perspectivelor de

creştere economică. Rusia rămâne un punct de convergenţă a intereselor naționale

americane. Este ţara a cărei stabilitate politică şi economică sunt critice pentru statele

învecinate, Uniunea Europenă, Europa Centrală și de Est şi de zonele de frontieră acestor

regiuni. Rusia este o superputere nucleară, o livrare mare a unora dintre cele mai

importante resurse naturale. 

Criza ca un întreg a creat nelinişte în pieţele financiare mondiale şi a ridicat întrebări cu

privire la puterea sistemului financiar internaţional.Criza a avut loc pe fundalul unei

economii slabe și pe baza unei lupte pentru restructurarea şi reconstrucţia după

4

prăbuşirea sistemului sovietic.

Începând cu mai 1998 Rusia a înregistrat o scădere a produsului intern brut (PIB),

creşterea inflaţiei, creşterea şomajului, şi ratele dobânzilor atingeau cote ameţitoare. 

Aceste tendinţe însemnau o stopare şi, eventual, o inversare a, progresului.

PIB în scădere. Statistici oficiale ruse estimează că PIB real în Rusia(Ajustat pentru

inflaţie) a scăzut cu 4,6% în 1998. Această contracţie a avut loc dupa ce economia Rusiei

a realizat în cele din urmă creşteri economice, deşi modest, de 0,8% în 1997, după ce a

scăzut de aproape 40% din 1991. PIB-ul în scădere pe o perioada îndelungată de timp

duce la o deteriorare a standardelor de viață. . Rata inflaţiei din Rusia în 1998, utilizarea

ca index a preţurilor de consum , a atins 84,4%. Această cifră pare a fi un regres

semnificativ pentru un rus care a trăit cu o rată a inflaţiei de 11% în 1997.Până la sfârşitul

anului 1998, rata şomajului din Rusia a ajuns la aproape 12%, în timp ce în 1994 era de

7,0%.

Pentru perioada critică în 1998, ratele dobânzilor ruse au crescut brusc ca un semn de

pierdere a încrederii investitorilor. În mai 1998, ratele dobânzilor pe GKOs, pentru că

rușii au utilizat bonuri de trezorerie pentru a finanţa deficitele bugetare, aproape s-au

dublat de la 27,8% de luna precedentă, la 54,8%. Ratele dobânzilor au continuat să

urce şi au ajuns la 135,3% în august 1998. 

Valoarea rublei în raport cu dolarul american:

Agravarea economică se reflectă și în ratele de schimb valutar, rezervele valutare și în

comerț.

La sfârşitul lunii iulie 1998, rata de schimb a fost de $ 1 = 6.235R. Până la sfârşitul lunii

august 1998 a fost $ 1 = 7.905R, rezultă o depreciere de 21%. Până la sfârşitul lunii

septembrie rubla a scăzut  la $ 1 = 16.064R, o depreciere 61% într-o perioadă de două

luni. Deprecierea rublei față de dolar continuă și până la începutul lunii februarie 1999,

rubla a fost de aproximativ $ 1 = 23R.

5

Rubla raportată la 1$

0

2

4

6

8

10

12

14

16

18

iul.98 aug.98 sep.98

rubla

Rusia este dependentă de exporturi. În 1998, produsele de combustibil, care sunt, ţiţei şi

petrol plus gaze naturale, reprezentau 43% din exporturile ruseşti. La 22 ianuarie 1999,

preţul de ţiţei rusesc a fost de $ 11.20/baril, scăzând de la $ 15.79/baril la 1 ianuarie 1998,

de la $ 22.85/baril la 1 ianuarie 1997. Datorită ineficienţei în sistemul energic şi de

transport din Rusia, preţurile petrolului puteau fi mai mici, însă costurile de producţie

medii pentru petrol rusesc care subliniau nevoia pentru investiţii străine; pentru a creşte

productivitatea și tehnologia în sectorul energetic. 

De asemenea, Guvernul nu a reuşit să ţină în frâu subvenţiile pentru agricultură, locuitorii

din regiunile nordice , şi industriile de petrol şi gaze. De asemenea, nu a tratat în mod

adecvat plăţile sociale pentru persoanele cu handicap, persoanele în vârstă, şi alţii care au

nevoie de o plasă de siguranţă financiară. Creşterea poverii serviciului datoriei a făcut

dificilă, dacă nu imposibilă adresarea altor priorităţi bugetare.

Creşterea dezechilibrelor financiare guvernamentale şi practicile de împrumut în mare

măsură explica bruscă criză financiară din Rusia. O problemă a fost incapacitatea

guvernului rus de a colecta venituri adecvate pentru a se potrivi cheltuielilor. Mulţi

analişti din Vest și creditorii au indicat regimul fiscal al Rusiei ca fiind ineficient şi un

6

factor în lipsa de venituri fiscale suficiente. Sistemul fiscal rus a constat în 200 de diferite

tipuri de impozite, la diferite niveluri de guvernare (federal, regional şi local); efectuarea

administrării regimului nejustificat de oneroasă. Guvernele au schimbat frecvent

reglementările privind punerea în aplicare a regimului fiscal, de respectare chiar mai

împovărătoare. În plus, guvernele au acordat scutiri fiscale unor sectoare şi întreprinderi

fapt ce a favorizat reducerea veniturilor potenţiale. Analiștii au subliniat că repartizarea

autorităţii fiscale între diferitele niveluri de guvernare a fost neclară şi conflictele au

izbucnit. Important, guvernul nu a avut resurse, adică un număr suficient de inspectori

fiscali, pentru a administra colectarea impozitelor într-un mod eficient. Alte probleme

structurale includ relaţia administrativă între guvernul federal de la Moscova, precum şi

guvernele regionale şi locale. Confuzii şi conflicte apar între ele pentru controlul asupra

activelor şi autorităţii fiscale.

Economia este una în care barter-ul, bonurile de schimb, precum şi alte mijloace

nemonetare ale  schimbului au înlocuit în mare măsură moneda. Conform unor articole,

mai mult de 50% de plăţi între toate întreprinderile industriale din Rusia erau conduse de

barter(=acord, în practica comercială, prin care părțile convin să schimbe între ele mărfuri

de valori egale). În 1997, guvernul rus federal a primit 40% din veniturile sale fiscale în

formă nonmonetară de plată. Un astfel de sistem de plăţi este în mod inerent ineficient şi,

a dus la mascarea din valoarea reală a producţiei, care tinde să fie mult sub ceea ce indică

preţurile.

Criza financiară din Asia (1997 - 1998): a început cu o criză puternică în Tailanda

urmată apoi de o criză generalizată la nivelul altor ţări din regiune (Coreea de Sud,

Malaezia, Indonezia, Filipine, Hong Kong). Are la bază tot expansiunea creditului care a

generat dezvoltarea unor proiecte antreprenoriale care în condiţii normale nu s-ar fi

realizat. Efectele au fost devastatoare pentru toate ţările din regiune: în 1998, de exemplu,

PIB-ul Coreei de Sud a scăzut la 33% din PIB-ul din anul 1997, PIB-ul / locuitor a scăzut

în 1998 cu 42% în Indonezia, 21% în Tailanda. Aceste ţări nu şi-au revenit complet nici

în prezent.

7

Criza din Rusia (1998) a fost indusă, în opinia specialiştilor, de criza din Asia de Sud -

Est având drept cauze scăderea drastică a exporturilor de petrol şi gaz (şi alte materii

prime) către această regiune (de care Rusia era puternic dependentă) dar şi de neplata

taxelor şi impozitelor de către o parte însemnată de companii din sectorul energetic şi

industriei prelucrătoare. A fost dublată şi de o criză politică (războiul din Cecenia,

autoritatea în scădere a lui Eltin).

Criza economică și ruina socială

Cea mai dureroasă consecință a reformelor economice a fost creșterea accentuată a

nivelurilor sărăciei și inegalității sociale. Estimări prudente ale Băncii Mondiale, bazate

pe date macroeconomice și raportări despre veniturile familiale indicau că, dacă în 1988

1,5% din populație trăia sub limita sărăciei, în 1993 între 39 și 49% se aflau sub acest

prag. Veniturile medii ale populației au scăzut de la 72$ la 32$.

Indicatorii care reflectă starea de sănătate a populației au avut o evoluție descendentă

dramatică. În 1999, numărul total al populației a scăzut cu un sfert de milion de oameni.

Speranța de viață a scăzut între 1990 și 1994 – la bărbați de la 64 la 56 de ani și la femei

de la 74 la 71. Atât factorii care influențau sănătatea, cât și creșterea mortalității din

cauze nenaturale, în special în rândul tinerilor, (din cauza crimelor, sinuciderilor,

accidente de muncă, etc), au contribuit în mod semnificativ la această scădere. În 2004,

speranța de viață a crescut față de momentul de criză din 1998, dar se afla încă sub

nivelurile din 1990.

Decesele provocate de alcoolism au avut o creștere exponențială, iar decesele provocate

de bolile infecțioase s-au dublat, în principal datorită sărăcirii populației și deteriorării

sistemului de sănătate publică.

Deși în ultimul deceniu al secolului trecut crizele în aprovizionarea cu bunuri de larg

consum caracteristice anilor 1980 dispăruseră, acest fapt nu se datora numai deschiderii

pieței Rusiei la importuri, dar și scăderii puterii de cumpărare a unui important segment

al populatiei. În timpul mandatelor lui Elțin, rușii care trăiau din pensii sau salarii fixe și-

8

au văzut puterea de cumpărare redusă drastic, fapt care, e adevărat, a umplut vitrinele

magazinelor, dar a golit cămările.

În 2004, venitul mediu crescuse la 100$ pe lună, în principal datorită revirimentului

economiei rusești susținută de creșterea prețului petrolului. Creșterea veniturilor nu a fost

însă uniformă în masa populației. Inegalitatea socială a atins cote alarmate, disparitățile

veniturilor în Rusia apropiindu-se de nivelurile din Brazilia sau Argentina, (țările aflate

pe primele locuri în clasamentul inechității veniturilor), și prăpastia dintre bogați și săraci

continuă să se adâncească.

Reacții antireformă

Semne ale crizei financiare au fost afişate şi au contribuit la insecuritatea pe piaţa

internă . De exemplu, plăţile către mineri şi alţi lucrători în sistemul public- amânate de

mai multe luni ceea ce a dus la crearea de nemulţumire şi nesiguranţă. Minerii au

organizat greve, au blocat exploatarea feroviară Trans-Siberian, ceea ce a dus la

împărţirea efectiv a ţarii în jumătate datorita sistemului de transport a Rusiei . Minerii şi

alți muncitori au organizat proteste în faţa Casei Albe ruseşti cerând plățile restante. În

plus, neplata salariilor soldaţilor ruşi a contribuit la problemele moralului în armata rusă. 

 Reformele structurale au scăzut standardul de viață la aproape toate categoriile de

populație. Din acest motiv, reforma a dus la apariția unei puternice opoziții politice.

Democratizarea vieții politice a deschis căile manifestării acestor nemulțumiri, candidații

antireformiști câștigând un număr în creștere de voturi, în fruntea acestora aflându-se cei

ai Partidului Comunist și ai aliaților săi. Alegătorii ruși, care votau pentru partidele de

opoziție și care respingeau reformele economice, tânjeau după stabilitatea și confortul

personal din epoca sovietică. Era vorba de grupurile sociale care se aflaseră printre

beneficiarii principali ai politicilor prețurilor și veniturilor controlate de stat, a

subvențiiilor acordate sectoarelor economice considerate prioritare, a politicii comerciale

protecționiste și a programelor de asistență socială cu bani de la bugetul public.

În timpurile de vârf ale inflației din 1992-1993, Banca Centrală a încercat în mod fățiș să

anuleze reformele prin tipărirea de mari cantități de bani, mai mulți chiar de cât avea

9

nevoie guvernul pentru plata uriașelor sale datorii. Din acest motiv, inflația s-a

transformat în hiperinflație, iar economia rusească a continuat să se prăbușească.

Agitația politică

Prăbușirea financiară a produs o criză politică, Elțin, aflându-se total lipsit de sprijin în

țară, fiind nevoit să negocieze cu opoziția parlamentară, tare pe poziții în acele momente.

Pe 23 august, Elțin l-a demis pe Kirienko și și-a exprimat intenția de a-l reinstala în

funcție pe Cernomîrdin, în condițiiile în care țara se afunda în frământări economice

profunde. Puternicii afacerilor rusești, dar și comuniștii, au întâmpinat cu speranță și

mulțumire înlocuirea lui Kirienko.

Elțin, care începuse să-și piardă autoritatea, odată cu deteriorarea stării sale de sănătate, îl

dorea pentru funcția de prim ministru pe Cernomîrdin, dar legislativul a refuzat să-și dea

acordul. După ce Duma a respins candidatura lui Cernopmîrdin de două ori, Elțin, a cărui

putere era în mod clar la o cotă foarte scăzută, l-a propus pe Evgheni Primakov, ministrul

de externe, pentru funcția de prim ministru. Pe 11 septembrie, Duma l-a confirmat pe

acesta în funcția de prim ministru cu majoritate de voturi.

Numirea lui Primakov a readus stabilitatea politică în țară, el fiind văzut de toate părţile

ca un candidat care putea închide prăpastia deschisă între diferitele grupuri de interese. Și

populația l-a primit cu entuziasm pe Primakov în fruntea guvernului. El promisese că va

achita pensiile și salariile restante mai înainte de orice și a numit în funcții

guvernamentale lideri ai principalelor facțiuni parlamentare. Comuniștii și sindicatele au

organizat o grevă generală pe 7 octombrie și au cerut demisia președintelui Elțin. Pe 9

octombrie, Rusia, afectată pe lângă criza economică și de o recoltă slabă, a cerut ajutor

umanitar internațional, inclusiv hrană.

Criza succesiunii 1999-2000

Evgheni Primakov nu a rămas multă vreme în fruntea guvernului. Elțin începuse să se

teamă că primul său ministru câștiga tot mai multă popularitate și putere și l-a demis în

mai 1999, după numai nouă luni de la numire. Guvernul Primakov a adoptat un "plan

anti-criză", la sfârşitul lui octombrie pentru stabilizarea economiei. Printre altele, planul

10

prevede subvenţii pentru producţia de alimente, medicamente, şi alte bunuri considerate

critice pentru populaţie;se mai prevede controlul mai strict la activităţile aşa-numitelor

monopoluri naturale- în sectoarele: gaz, electricitate, şi feroviar; impunerea unor

controale cu privire la utilizarea şi deţinerea de valute străine; restructurarea sectorului

bancar şi a sistemului fiscal şi reducerea volumului de restanţe salariale şi de pensii. 

Obiectivele planului "anti-criză" au la baza propunerea de buget pentru anul 1999 

a guvernul Primakov. Duma a aprobat bugetul pe 05 februarie 1999. Camera superioară

legislativă, Consiliul Federaţiei, trebuie să aprobe înainte de a putea fi puse în

aplicare. Mulţi analişti şi FMI au criticat bugetul că se bazează pe ipoteze nerealiste: o

rată anuală a inflaţiei de 30%; un curs de schimb de 20R / 1$ ; cooperarea în obţinerea

datoriei externe reprogramate (bugetul include doar 9.5 miliarde dolari pentru serviciul

datoriei din 17.5 miliarde dolari, care se datorează).FMI continuă să reţină din finanţare,

deoarece punctele de vedere ale Guvernului rus, planul “anti-criză” şi bugetul inaplicabil.

Elțin l-a numit pe Serghei Stepașin, care fusese șeful FSB-ului(Agenția Federală de

Securitate, succesoarea KGB-ului) și ministru de externe, în fruntea guvernului. Duma a

aprobat numirea cu o majoritate confortabilă. Stepașin a stat în funcție chiar mai puțin

decât Primakov. În august 1999, Elțin a demis pe neașteptate tot guvernul și l-a propus

pe Vladimir Putin pentru funcția de prim ministru. La fel ca și Stepașin, Putin era un fost

ofițer al poliției secrete, cea mai mare parte a carierei petrecânduși-o în spionajul extern,

pentru ca la un moment dat să fie numit șeful FSB-ului. Elțin a mers chiar mai departe,

declarând că îl consideră pe Putin succesorul său la funcția de președinte al țării. Duma a

aprobat cu greu candidatura lui Putin. În momentul în care a fost numit în funcție, Putin

era un politician relativ necunoscut, dar a reușit în scurtă vreme să câștige simpatia

populară și încrederea lui Elțin, în mare parte datorită celui de-al doilea război din

Cecenia.

La numai câteva zile de la numirea lui Putin, forțele cecene au intrat în conflict  cu armata

rusă în Daghestan, o republică autonomă din Rusia, vecină cu Cecenia. În lunile care au

urmat, mai multe sute de oameni au murit în atentate cu bombă în blocurile de

locuințe din mai multe orașe rusești. Aceste atentate au fost atribuite de autorități

11

rebelilor ceceni. Ca răspuns, armata rusă a intrat în Cecenia la sfârșitul lunii septembrie,

declanșând al doilea război din această republică caucaziană. Populația rusă, a sprijinit

masiv războiul, furioasă fiind datorită atentatelor teroriste. Bucurându-se de sprijinul

populației țării, Putin a întreprins pași hotărâți în lupta împotriva rebelilor ceceni.

După victoria forțelor politice apropiate de Putin în alegerile parlamentare din decembrie

1999, Elțin era suficient de încrezător în primul său ministru pentru ca, pe 31 decembrie,

să demisioneze cu șase luni mai înainte de terminarea mandatului său. Putin a ajuns astfel

președinte interimar, oferindui-se șansa de a proceda de așa natură, încât să devina

candidatul cu cele mai multe șanse de victorie în alegerile prezidențiale din 26 martie

2000. Alegerile au fost câștigate de Putin. Războiul din Cecenia a fost unul dintre

subiectele forte ale campaniei electorale. În februarie 2000, trupele rusești intrau

în Groznîi, iar, cu o săptămână înainte de alegeri, Putin proclama victoria în război.

Popularitatea lui Putin, care a izvorât din reputația sa de conducător puternic și eficient,

apare într-un evident contrast cu lipsa de popularitate a predecesorului său, și se bazează

și pe puternica refacere economică a țării. Putin a ajuns la conducerea țării într-un

moment propice: după devalorizarea rublei din 1998, care a crescut cererea de bunuri

produse în țară, și în contextul creșterii prețului petrolului.Astfel, numeroși ruși îi atribuie

președintelui meritele refacerii economice. Putin a câștigat alegerile prezidențiale din

2004 fără a avea un contracandidat care să-i pună probleme serioase.

În 2005, guvernul rus a înlocuit sistemul de subvenții, încă în vigoare de pe timpul

sovietic, la transportul public, la încălzirea locuințelor sau pentru alte utilități pentru

grupurile social vulnerabile, cu plăți în bani peșin. Această reformă, cunoscută ca

"monetarizare", a fost foarte nepopulară și a provocat un val de demonstrații în diverse

orașe ale Rusiei, în timpul cărora mii de pensionari au demonstrat împotriva noilor

măsuri.A fost prima mare manifestare a nemulțumirii populare de la venirea la putere a

lui Putin. Reformele au scăzut mult încrederea în guvern, dar popularitatea fostului

președinte și actualului prim-ministru Putin a rămas în continuare la cote ridicate.

12

Refacerea

Rusia și-a revenit după criza financiară din 1998 cu o viteză surprinzătoare. Acest proces

a fost sprijinit și de rapida creștre a prețului petrolului în perioada 1999 – 2000, (în

aceeași măsură în care scăderea prețului energiei pe plan mondial a dus la adâncirea

problemelor financiare ale țării), în această perioadă Rusia având o balanță comercială

puternic excedentară. Alt motiv al refacerii economice a fost acela că industriile naționale

au profitat din plin de devalorizarea rublei, care scumpise importurile, obligând populația

să se reorienteze către produsele autohtone. De asemenea, cum economia se folosea pe

scară largă de numeroase instrumente de schimb ne-economice, precum barterul de

exemplu, colapsul financiar a avut un impact mult mai redus asupra producătorilor decât

ar fi putut avea dacă economia ar fi fost dependentă într-o măsură mai mare de sistemul

bancar.

În cele din urmă, economia Rusiei a fost ajutată și de infuzia de bani gheață.

Întreprinderile au reușit să-și plătească datorille la bugetul de stat și către salariați, ceea

ce a permis creșterea cererii consumatorilor pentru produsele și seviciile rusești. Pentru

prima oară după o lungă perioadă de timp, în anul 2000 șomajul a început să scadă odată

cu angajările masive în întreprinderile naționale.Totuși, echilibrul politic și social în

Rusia au rămas fragil până în zilele noastre. Economia este foarte sensibila la orice

fluctuație a prețului petrolului.Dezvoltarea durabilă a economiei ruse este oarecum vagă.

Principalii factori determinanți sunt prețul petrolului, ratele de schimb reale și investițiile.

Relațiile Rusiei cu țările occidentale

Guvernul rus a făcut apel la instituțiile financiare internaţionale  pentru asistenţă. După

deliberările semnificative FMI, pe 13 iulie 1998 a anunţat un acord privind un nou

pachet de 17 miliarde $ în credite noi. Pachetul a inclus noi împrumuturi în valoare totală

de 11.6 miliarde $ de la FMI, 4,0 $ miliarde de la Banca mondială, şi 1.5 miliarde $ din

Japonia. Creditele au fost programate pentru a fi distribuite în anul 1999. Combinate cu

credite angajate, dar nedistribuite FMI, un pachet a fost oferit Rusiei, cu 22.6 miliarde

$. FMI ulterior a predat Rusiei 4.8 miliarde $ ca prima transa din pachetul. Dar FMI şi-a

13

încetat efectuarea de plăţi în continuare (a doua tranşă a fost programată pentru 15

septembrie), din cauza eşecului guvernului rus de a răspunde condiţiile împrumuturilor.

În primii ani după câștigarea independenței, politica externă a Rusiei s-a bazat pe

repudierea marxism-leninismului, în schimb punând accent pe cooperarea cu Occidentul

în rezolvarea problemelor regionale și globale și pe ajutorul umanitar apusean necesar

desăvârșirii reformelor economice.

Totuși, deși liderii Rusiei descriu azi Occidentul ca pe aliatul lor natural, le-a fost greu să-

și redefinească relațiile cu statele est-europene, cu noile state formate după dezintegrarea

URSS-ului și a Iugoslaviei. Rusia s-a opus cu vigoare extinderii NATO către fostele state

ale blocului răsăritean: Cehia, Polonia și Ungaria în 1997 și în mod special în țările

baltice în 2004.

În timpul mandatelor lui Putin, Rusia și-a strâns legăturile cu Republica Populară

Chineză prin semnarea Tratatului de bună vecinătate și cooperare mutuală dintre

Republica Populară Chineză și Federația Rusă și prin acordul asupra construirii

unui oleoduct trans-siberian care să asigure aprovizionarea economiei chineze în continuă

dezvoltare.

14

Bibliografie:

www.wikipedia.ro

www.ziare.com/Business

www.zf.ro

www.businessday.ro

www.bursa.ro

15