CAPITOLUL IV

CATRE ACELASI

Fiul meu, daca iei aminte la ceea ce iti scriu si te silesti pe tine insuti, vei afla mult folos. Toate acestea ti se intampla deoarece nu te straduiesti indeajuns la rugaciune. Deci, sileste-te. Spune tot timpul rugaciunea. Sa nu-ti stea deloc gura. Asa te vei obisnui cu rugaciunea si o va prelua apoi mintea. Nu da curaj gandurilor, deoarece astfel te slabesti si te intinezi. Rugaciune, silirea firii continuu, si vei vedea cat har vei primi. Viata omului, fiul meu, este necaz si suparare, deoarece este instrainare. Sa nu cauti odihna desavarsita. Hristos a purtat crucea. Si noi trebuie s-o purtam. Daca vom rabda toate necazurile, vom afla har de la Domnul. De aceea ne lasa Domnul sa fim ispititi, pentru a ne incerca zelul si dragostea pe care o avem pentru El. De aceea este nevoie de multa rabdare. Fara rabdare omul nu poate deveni lucrator, nu invata cele duhovnicesti, nu ajunge la masura virtutii si a desavarsirii. Iubeste pe Iisus si spune fara intrerupere rugaciunea si aceasta iti va lumina calea spre El. Ai grija sa nu judeci, pentru ca din cauza aceasta ingaduie Dumnezeu sa plece harul si te lasa sa cazi, sa te smeresti, sa vezi greselile tale. Cele ce imi scrii sunt adevarate. Ceea ce simti la inceput este harul lui Dumnezeu, care, atunci cand vine, il face pe om duhovnicesc. Si toate i se par bune si frumoase. Atunci iubeste pe toata lumea, are trezvie, lacrimi, caldura sufleteasca. Cand pleaca harul pentru ca omul sa fie incercat, atunci toate devin trupesti si sufletul cade. Insa tu sa nu-ti pierzi atunci vointa, ci sa strigi fara incetare rugaciunea, cu multa silinta, cu durere multa : " Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma ". Iarasi si iarasi, la nesfarsit. Si ca si cand ai vedea cu mintea pe Hristos, sa-i spui : " Multumesc, Hristoase al meu, pentru cele bune pe care mi le-ai dat, ca si pentru cele rele prin care trec. Slava Tie, slava Tie, Dumnezeul meu ". Si rabdand toate, iarasi va veni harul, iarasi bucuria. Dupa care iar ispita si intristarea, tulburarea si supararea. Apoi iarasi lupta, biruinta si multumirea. Si aceasta se va intampla pana cand, putin cate putin, te curatesti de patimi si devii duhovnicesc. O data cu trecerea timpului, imbatranind, vei ajunge la nepatimire. Dar pana atunci lupta. Nu astepta ca lucrurile bune sa vina singure. In puf nu devine nimeni calugar. Calugarul trebuie sa fie batjocorit, incercat, sa cada, sa se ridice, sa nasca om. Nu in bratele mamei. Este oare posibil ? S-a auzit vreodata sa devina cineva calugar langa mama, care numai ce te aude oftand, iti si spune : " Ia si mananca ceva, ca esti slabit ! " Asceza, fiul meu, cere lipsuri. Lucrurile bune cu adevarat nu le vei gasi mergand la bai sau traind bine. Este nevoie de lupta si de osteneala multa. Sa strigi zi si noapte catre Domnul. Sa induri cu rabdare toate ispitele si toate necazurile. Sa-ti inabusi mania si dorinta. Te vei obosi mult pana vei intelege ca rugaciunea fara atentie si fara simtire duhovniceasca este pierdere de timp, osteneala fara rasplata. Trebuie ca in toate simturile, si cele dinlauntru, si cele din afara, sa pui paznic neadormit atentia. Deoarece, fara aceasta, mintea si puterile sufletului se risipesc in zadar, ca apa care curge pe drum. Nimeni nu a aflat vreodata rugaciunea fara atentie si trezvie. Nimeni nu s-a invrednicit vreodata sa urce catre cele de sus daca mai intai nu a dispretuit pe cele de jos. De multe ori te rogi iar mintea se plimba pe ici si pe colo, unde ii place, spre lucrurile de care de obicei este atrasa. Si este nevoie de multa silinta ca sa o desprinzi de acolo, este nevoie sa iei aminte la cuvintele rugaciunii. De multe ori in gandul tau, in cuvantul tau, in auzul si in vederea ta patrunde cu viclesug vrajmasul si tu nici nu stii. Cand iti vei da seama vei intelege ca trebuie multa lupta ca sa te curatesti. Nu inceta a te lupta cu duhurile vicleniei. Cu harul Domnului Hristos vei invinge si te vei bucura pentru cele care te-au intristat. Ai grija insa - si spune si celorlalti - sa nu va laudati unul pe altul pe fata. Pentru ca lauda

dauneaza chiar si celor desavarsiti, darmite voua, care sunteti inca slabi ! Unui sfant i-a spus odata un oaspete de trei ori ca impleteste frumos lucrul sau de mana. A treia oara, sfantul i-a spus : " De unde ai venit aici, omule ? Ai alungat pe Dumnezeu de la mine ! " Vezi cata acrivie aveau sfintii ? De aceea, e nevoie in toate de multa atentie. Numai insultele si batjocura folosesc duhovniceste omului. Deoarece din acestea se naste smerenia si astfel iei cununa. Indurand se inabusa orgoliul si slava desarta. Cand iti spun : " mandrule ", " ipocritule ", " nerabdatorule " si altele ca acestea, este ceasul sa induri. Daca vorbesi, ai pierdut. Sa ai totdeauna frica de Dumnezeu. Sa ai dragoste pentru toti si sa ai grija ca nu cumva sa intristezi pe vreunul sau sa faci rau cuiva in vreun fel sau altul, deoarece in ceasul rugaciunii iti va sta piedica intristarea fratelui tau. Fa-te tuturor exemplu bun in cuvinte si in fapte, si harul dumnezeiesc totdeauna te va ajuta, te va umbri. Sa mai ai grija, fiul meu, ca nu cumva sa uiti vreodata in viata ta ca monahul trebuie sa fie un exemplu bun si nu sminteala celor din lume, asa cum el are exemplu pe ingeri. Este dator cu multa grija, ca nu cumva sa-l fure satana. Este nevoie sa iasa monahul in lume ? Sa iasa ! Dar este dator sa fie numai ochi, numai lumina. Sa avda bine ca nu cumva sa fie de folos celorlalti si pe sine sa se vatame. Cel mai mult sunt in pericol, iesind in lume, calugarii tineri si calugaritele tinere, care se afla inca in floarea varstei lor. Trec prin multe capcane. Pentru cei care au trecut de o varsta anume si care s-au uscat datorita ascezei nu mai exista atata temere. Acestia nu sunt vatamati atat cat pot sa se foloseasca, daca au experienta si cunoastere. Cu toate acestea, in general, orice monah nu se alege in lume decat cu laude si cu slava, care il lasa gol. Si vai de el daac nu il acopera harul dumnezeiesc !