ROMÂNIA

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

ACADEMIA DE POLIȚIE ,,Alexandru Ioan Cuza”

Doctorand

DONȚU Mihai Marian

REZUMAT

TEMA

Dimensiunea cooperării în domeniile justiție și afaceri interne

Conducător de doctorat:

Prof. univ. dr. Luca IAMANDI

- BUCUREȘTI, 2019 -

CUPRINS

Lista principalelor abrevieri.....................................................................................7

Introducere în investigarea științifică.......................................................................9

Capitolul I. Dreptul – element determinant în cooperarea polițienească

contemporană...........................................................................................................15

1.1 Importanța dreptului în combaterea criminalității de dimensiune

transfrontalieră.........................................................................................................15

1.2 Scurte considerații asupra sistemelor de drept din Uniunea

Europeană................................................................................................................20

1.3 Dreptul european ..............................................................................................24

1.4 Arhitectura instituțională a Uniunii Europeane și crearea spațiului de libertate,

securitate și justiție..................................................................................................44

Concluzii..................................................................................................................48

Capitolul II. Consolidarea mecanismului de reacție împotriva criminalității

internaționale...........................................................................................................49

2.1 Momente de oportunitate în afirmarea rolului României în dezvoltarea

proiectului european de securitate și justiție............................................................49

2.2 Principalele repere ale dezvoltării cooperării polițienești europene..................50

2.3 Prioritățile spațiului de securitate și justiție din perspectivă legislativă și

operațională.............................................................................................................60

2.4. Contribuția României în procesul de prevenire și combatere a criminalității la

nivel european.........................................................................................................80

2.5. Cooperarea polițienească într-o abordare interinstituțională............................84

2.6. Orientări de actualitate în cooperarea judiciară internațională în materie

penală…………………………………………………………………………..…86

2.7. Cooperarea internațională în chestiuni de drept penal în secolul XXI: noi

direcții?...................................................................................................................98

Concluzii…………………………………………………………………………100

Capitolul III. Cooperarea polițienească din perspectiva relațiilor

internaționale.........................................................................................................102

3.1 Relațiile internaționale - scurte considerații istorice………………………...102

3.2 Dreptul internațional public și conceptul de relații internaționale…………..104

3.3 Raportul dintre dreptul intern și dreptul internațional public………………..107

3.4 Opinia publică - factor determinant al relațiilor internaționale……………...109

3.5 Societatea internațională vs. comunitatea internațională – cadru de manifestare

a relațiilor internaționale………………………………………............................112

3.6 Scurt istoric al relațiilor internaționale în domeniul polițienesc………..........115

3.7 Aspecte de natură diplomatică în relațiile de cooperare polițienească............122

3.8 Obiectul cooperării polițienești și judiciare în relațiile internaționale………123

3.9 Oportunitatea cooperării în domeniul polițienesc internațional……..............132

3.10 Stabilirea cadrului de cooperare în afara organismelor de cooperare

polițienească……………………………………………………………………..137

Concluzii…………………………………………………………………………149

Capitolul IV. Coordonatele mecanismului de cooperare internațională și

reprezentare externă în domeniul afacerilor interne………………………..........150

4.1 Edificarea relațiilor internaționale în domeniul polițienesc………................150

4.2 Coordonarea eficientă a relațiilor internaționale la nivelul Poliției Române..166

4.3 Reglementarea activității de relații internaționale și afaceri europene la nivelul

Ministerul Afacerilor Interne………………………………….............................167

4.4 Atașații de afaceri interne și ofițerii de legătură. Factori strategici în relațiile

internaționale.........................................................................................................186

4.5 Desemnarea punctului național de contact în cadrul relațiilor de cooperare

polițienească..........................................................................................................195

4.6 Planul de relații internaționale – document util în gestionarea reprezentării

externe…………………………………………………………………………...202

Concluzii…………………………………………………………………………208

4.7 Studiu de caz. Analiză comparativă între Protocolul de cooperare polițienească

încheiat cu Republica Italia și proiectul de acord în domeniul securității între

ministerele de interne din România și Republica Argentina…………………….208

Concluzii și propuneri…………………………………...………………………214

Bibliografie………………………………………………………………………224

Introducere în investigarea științifică

Putem asemui termenul de relații internaționale unui diamant cu multe

fațete, una dintre acestea constituind-o sistemul științelor care implică securitatea

persoanelor. Această abordare are în vedere caracterul multidisciplinar al

problematicii și aici avem în vedere aspectul că fundamentarea cercetării de față se

realizează la confluența mai multor domenii ale societății internaționale dintre care

amintim științele politice, juridice, diplomația, securitatea națională și a

persoanelor, istoria, politica externă etc. În prezent, domeniul relațiilor

internaționale a căpătat un caracter friabil, însă statele și organizațiile

internaționale poartă, în contextul globalizării, o grijă considerabilă vectorilor care

guvernează societatea internațională precum sistemele de drept naționale,

suveranitatea statelor, politica națională și amenințările la adresa edificiului

valorilor afirmate în actele juridice internaționale.

Prezentul demers își propune să configureze domeniul criminalității

internaționale din perspectiva relațiilor internaționale și a diplomației, intenția

noastră fiind aceea de a aduce la lumină fațeta cooperării polițienești internaționale

și conturarea caracterului internațional al politicii interne din domeniul

criminalității. În acest context, amintim că există numeroase opinii în literatura de

specialitate, care afirmă că linia care delimita politica națională de cea

internațională a fost ștearsă de actorii statali în ultimele decenii, multe domenii ale

politicii interne fiind afectate în mod vizibil de decidenții politici internaționali.

Așa fiind, previziunile ultimelor decenii afirmă confruntarea între orientarea

heteronomă și autonomă a politicii statale, fapt care se va repercuta cu certitudine

și asupra sferei de cooperare judiciară între autorități.

Este, de asemenea, de subliniat că lumea se află într-o profundă și rapidă

transformare generată în mare măsură globalizare, care este influențată la rândul

său de exacerbarea fără precedent a relațiilor internaționale din toate domeniile.

Astfel, studierea conexiunilor ce se pot stabili între autoritățile de aplicare a legii

din statele membre U.E., și nu numai, constituie o ipoteză ce suscită în continuare

numeroase contradicții. O altă ipoteză se circumscrie abordării evoluției formelor

grave ale criminalității și soluțiilor oferite de instituțiile europene.

Lucrarea este orientată către următoarele direcții de cercetare: conturarea

unei imagini a relațiilor internaționale contemporane stabilite în domeniul

combaterii criminalității internaționale; configurarea mecanismului european de

reacție împotriva criminalității organizate și a rolului României în sistemul

decizional european; abordarea rolului autorităților naționale și a reglementărilor

interne care concură la reprimarea criminalității internaționale.

La nivel național, se prefigurează identificarea unei soluții novatoare de

abordare a criminalității internaționale, ce-și poate afla originea în planul relațiilor

internaționale bilaterale, deoarece stabilitatea configurației geostrategice și

geopolitice actuale este afectată în mod vizibil de acest fenomen.

Pe de altă parte, în domeniul dreptului, în plan internațional se preconizează

mai mult ca oricând mutații dictate de interesul economic, putându-se afirma că

principiile clasice ale dreptului internațional vor fi substituite cu soluții ce vor

satisface intereselor majore ale marilor actori internaționali. Astfel, deși conceptul

de lex mercatoria este de notorietate, trebuie reiterat că acesta deține mai mult ca

oricând pârghiile necesare pentru a guverna întregul sistem juridic mondial. În

același timp, rețeaua sistemelor de drept naționale este impulsionată de mijloacele

moderne de informare și comunicare, care aduc un aport semnificativ în schimbul

de informații juridice și judiciare, comunicarea și recunoașterea deciziilor judiciare

și utilizarea mijloacelor și metodelor de cooperare polițienească și judiciară

internațională. În context, trebuie amintit că domeniile societății internaționale

evoluează rapid, însă, este, de asemenea, de notorietate că infracționalitatea

internațională se infiltrează cu ușurință la vârful angrenajului mondial, producând

prejudicii bunei desfășurări a relațiilor internaționale.

În altă ordine de idei, diplomația în relațiile polițienești constituie un orizont

din ce în ce mai palpabil, iar aceasta, conceptual, cuprinde mai multe fațete, însă

definitorii sunt, în opinia noastră, știința și arta. Caracterul definitoriu este oferit, în

principal, de faptul că cele două s-au regăsit în acest concept de-a lungul istoriei

relațiilor internaționale. Deși diplomația reprezintă, în esență, o activitate de

diligență, considerăm că succesul este atins atunci când cele două trăsături se

completează reciproc. Astfel, din perspectivă științifică, diplomația are în vedere

aprofundarea politico-juridică a relațiilor dintre entitățile internaționale, în timp ce,

în lumina artei diplomația presupune calități personale avansate de negociere, tact,

mediere etc.

Deși lucrarea de față rămâne într-o măsură considerabilă sub spectrul

polițienesc, din perspectiva diplomației amintim că unii specialiști apreciază că

problematica aplicării dreptului U.E. între statele membre este abordată cu succes

pe căi politico-diplomatice, mărturie în acest sens fiind doar cele 4 acțiuni

soluționate până în prezent de C.J.U.E., inițiate de un stat membru împotriva unui

alt stat membru.

În prezent, succesul reprimării sau diminuării unor forme grave ale

criminalității internaționale se reflectă într-o măsură din ce în ce mai mare în

modul cum este utilizată diplomația în relațiile polițienești bilaterale sau

multilaterale, negocierea și încheierea documentelor de cooperare polițienească

constituind componente esențiale ale acestora.

De-a lungul timpului, reacția autorităților române a fost una proactivă, astfel

că în perioada postdecembristă au fost dezvoltate o serie de contacte diplomatice

din care nu au lipsit demersurile ce vizează protejarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale persoanelor. În documentele programatice adoptate la nivel

național s-a urmărit consolidarea relațiilor diplomatice cu partenerii strategici ai

României, printre obiectivele asumate regăsindu-se și lărgirea arealului de

cooperare în domeniul criminalității. Pe de altă parte, chestiunea cooperării

judiciare internaționale în materie penală a fost dintotdeauna una sensibilă, întrucât

vizează drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, iar statele nu sunt

dispuse la multe compromisuri în această materie, chiar cu prețul reciprocității. Nu

arareori, dezvoltarea relațiilor diplomatice dintre state a regresat din cauza

problemelor ivite în spațiul dreptului penal sau polițienesc. Poate și pentru acest

lucru, de pe agenda întâlnirilor diplomatice nu lipsesc temele referitoare la acest

domeniu.

Lucrarea își propune să atingă următoarele obiective principale: identificarea

principalilor factori care impietează asupra bunei desfășurări a cooperării

polițienești internaționale, localizarea clivajelor în abordarea interinstituțională

națională a fenomenului criminalității internaționale, identificarea resorturilor pe

care diplomația le poate furniza luptei împotriva criminalității internaționale,

radiografierea mecanismului european de răspuns împotriva formelor emergente

ale criminalității ce afectează cetățenii Uniunii Europene și ,,investigarea”

legislației incidente în domeniul cooperării polițienești internaționale.

Totodată, se dorește ca, într-o scurtă prezentare, să fie evidențiate și

mutațiile viitoare pe planul cooperării judiciare internaționale în materie penală,

încercându-se scoaterea la lumină a noile direcții de orientare din acest domeniu.

Rămâne întrebarea care i-a frământat pe mulți specialiști și practicieni, cât de mult

va interfera sfera polițienească cu cea judiciară în viitorul apropiat, respectiv dacă

acestea vor forma un sistem integrat desăvârșit sau vor coopera la un nivel mai

mult declarativ. Opinia noastră este aceea că realitățile societății internaționale

contemporane reclamă o abordare conjugată, directă între autoritățile statelor

naționale. Pentru realizarea acestui deziderat se impune, de asemenea, o abordare

abisală a domeniului încheierii documentelor de cooperare polițienească, cu

includerea autorităților responsabile atât din sfera relațiilor externe, cât și din cea a

relațiilor judiciare internaționale. Această idee beneficiază de sprijinul principiilor

dreptului internațional, în principal de cel al bunei-credințe, și de faptul că, din

orice unghi ar fi privită, sfera relațiilor internaționale este una sensibilă, iar orice

apreciere negativă se poate repercuta asupra întregii dimensiuni relaționale.

Titlul tezei se opune oarecum teoriei holiste în sensul că fiecare domeniu

poate fi tratat individual, nefiind tăgăduit că fiecare se bucură de o oarecare

independență. Cu toate acestea, abordarea holistică guvernează spiritul cercetării

de față, deoarece domeniul J.A.I., în ansamblu, permite o astfel de vedere.

Actualitatea temei și elementele de noutate se dezvoltă de-a lungul lucrării

pe următoarele paliere: parcurgerea literaturii de specialitate relevante și a

conceptelor din sfera celor două domenii abordate; stabilirea conexiunilor

relevante între sistemele de drept naționale în vederea dezvoltării cooperării;

fixarea noilor direcții în domeniul cooperării judiciare în materie penală;

cooperarea polițienească și judiciară din perspectiva încheierii documentelor de

cooperare; aspecte legislative și operaționale ce conturează mecanismul național

din domeniul afacerilor interne.

Tema aleasă implică metode de cercetare științifică logitudinale dat fiind că

este surprinsă evoluția cooperării prin activitățile circumscrise domeniului

încheierii documentelor de cooperare, precum și cele cantitative având în vedere că

este descris fenomenul criminalității și măsurile operative și legislative adoptate la

nivel național și european pentru prevenirea și combaterea acestuia.

Metoda analizei documentare contribuie în mod semnificativ la evidențierea

soluțiilor de cooperare polițienească și reprezentare externă, precum și a

documentelor de cooperare încheiate sau negociate în spectrul J.A.I.

Pe parcursul cercetării metoda inductivă se îmbină armonios cu metoda

deductivă prin atingerea acelorași elemente și principii care satisfac nevoia de

cooperare în domeniul polițienesc și judiciar. În privința principiilor din domeniul

cercetării științifice, s-a urmărit atingerea echilibrului și a justei ponderări între

latura teoretică și cea empirică.

Rezultatele cercetării pot fi utile factorilor decidenți naționali pentru

adoptarea de noi soluții juridice și operaționale, precum și societății civile și altor

actori ce activează în aria criminalității internaționale și a relațiilor internaționale.

Capitolul I al lucrării redimensionează importanța dreptului și nivelul de

reglementare a relațiilor sociale din toate domeniile, în cadrul U.E. resimțindu-se

nevoie unei corelări mai pronunțate a normelor interne cu cele comunitare. În

strânsă legătură cu amploarea luată de fenomenul normativ din ultimul timp, se

impune identificarea afinităților dintre sistemele de drept naționale din cadrul

Uniunii pentru dezvoltarea instrumentelor de cooperare în domeniul prevenirii și

combaterii criminalității internaționale. Așa fiind, principiile de drept și normele

juridice care emană de la legiuitorii naționali configurează dimensiunea relațiilor

dintre state și constituie astfel un reper semnificativ în lupta împotriva formelor

grave ale criminalității internaționale. De asemenea, nu poate fi ignorat că

interesele economice dezvoltate după cea de-a doua mare conflagrație mondială au

determinat o nouă arhitectură instituțională a Europei, care a generat în același

timp și noi ramuri de drept, de interes fiind cel penal, ce au la bază acorduri, tratate

sau convenții, prin care statele și-au asumat de comun acord, pentru început,

norme minimale de procedură. Din această perspectivă, s-a dezvoltat și o nouă

tipologie de acte normative europene, care sunt opozabile statelor membre potrivit

forței lor juridice.

Capitolul II tratează mecanismul european de reacție împotriva criminalității

internaționale în care România, pe perioada exercitării Președinției Consiliului

U.E., poate redimensiona impactul autorităților naționale în reprimarea formelor

emergente ale criminalității. Sunt relevante în acest sens gestionarea dosarelor

aflate deja în procesul legislativ, precum și implementarea măsurilor operaționale

deja adoptate, evidențiindu-se accentul pus pe interoperatibilitatea sistemelor.

Principalele repere ale cooperării se subsumează prioritizării amenințărilor

grave ale criminalității, care afectează spațiul de libertate, securitate și justiție al

U.E. Astfel, prin Strategia de securitate internă a U.E. s-a instituit un sistem

integrat de gestionare a criminalității ce afectează acest spațiu, prin planificarea și

efectuarea activităților în cadrul unei platforme unice de cooperare ce implică toate

statele membre. Sunt elaborate astfel planuri strategice corespunzătoare

amenințărilor identificate, care se perpetuează prin ciclicitatea activităților

desfășurate și orientarea direcțiilor de cooperare către scopuri comune.

La nivel național, după cum reiese și din documentele programatice, trebuie

accentuată cooperare interinstituțională, care afectează spectrul judiciar penal și cel

polițienesc. De asemenea, trebuie continuată participarea României la

reuniunile/conferințele sau alte asemenea evenimente derulate în cadrul

organismelor internaționale, cum a fost spre exemplu Congresul O.N.U. de la Doha

din anul 2015, și exploatarea direcțiilor de acțiune formulate la acestea.

Capitolul III subliniază importanța relațiilor internaționale din domeniul

J.A.I., plecând de la scurte considerații istorice și continuând cu aspecte de ordin

teoretic ce vizează dreptul intern și internațional public. În același timp, este

semnalat rolul opiniei publice în cadrul societății internaționale, care a condus la

redimensionarea tuturor domeniilor cu elemente de extraneitate, prin modul cum

aceasta receptează mutațiile din plan intern și internațional.

Printre factorii care determină în prezent dimensiunea domeniului J.A.I. se

regăsește și diplomația, care poate oferi resorturi inimaginabile pentru atingerea

obiectivelor strategice asumate la nivel național, inclusiv în domeniul

criminalității. În contemporaneitate, mânuirea abilă a acestui factor determină

complexitatea documentelor de cooperare încheiate în format bilateral sau

trilateral, inclusiv la nivel de parchete naționale.

Capitolul IV debutează cu o înșiruire a relațiilor de cooperare stabilite de

Poliția Română cu alte instituții similare din alte state în vederea încheierii unor

angajamente scrise și continuă cu expunerea unor aspecte de natură legislativă

incidente în acest domeniu. Printre instrumentele oferite de acordurile de cooperare

se regăsește misiunea operativă desfășurată în afara teritoriului național, care

necesită o abordare structurală în vederea înțelegerii complexității și consistenței

acestor documente de cooperare.

La dimensionarea domeniului J.A.I. se impune și analizarea rolului atașaților

de afaceri interne și ofițerilor de legătură ai României al căror număr a crescut

exponențial și care, în ultimii ani, au determinat intensificarea cooperării

polițienești și a reprezentării externe în relația cu alte state, precum și oferirea unui

răspuns de actualitate provocărilor din sfera relațiilor internaționale.

Deși cooperarea prin punctele naționale de contact nu mai reprezintă o

chestiune de noutate, diversificarea opțiunilor statelor în plan extern și noile forme

ale criminalității determină și abordarea acestui subdomeniu, care se înfățișează

prin facilitarea accesului automatizat la bazele de date naționale.

Studiul de caz tratează, folosind metoda analizei documentare,

problematica încheierii documentelor de cooperare polițienească prin analizarea

conținutului a două acorduri de cooperare polițienească, primul încheiat cu

Republica Italia și al doilea cu Republica Argentina. Încă de la început se remarcă

populația românească numeroasă de pe teritoriul Italiei față de cea existentă în

Argentina și voința autorităților naționale de a impulsiona măsurile operaționale în

contextul reprimării formelor criminalității cu care se confruntă partenerii de

cooperare.

Din punct de vedere al reglementărilor interne, cunoaștem că la data de 8

decembrie 2015 a intrat în vigoare Ordinul ministrului afacerilor interne nr.

143/2015 privind activitățile de relații internaționale și de afaceri europene la

nivelul M.A.I., prin care a fost abrogat în mod expres Ordinul nr. 1120/2006

privind organizarea și desfășurarea activităților de relații internaționale, ultimul

nefiind publicat în Monitorul Oficial al României, deoarece în perioada în care a

fost emis nu se publicau ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte normative din

sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Din titulatura acestor

două acte normative, rezultă că ordinul în vigoare cuprinde norme relative atât la

activitatea de relații internaționale, cât și la cea de afaceri europene, în timp ce

ordinul abrogat reglementa întreaga activitate de relații internaționale, nefăcând

referire la activitatea de afaceri europene, deși România urma să adere la U.E. la

data de 1 ianuarie 2007.

Ca un prim aspect, observăm că ambele documente au ca obiect stabilirea

unor relații internaționale la nivel ministerial, iar în preambului acestora este

afirmată solida cooperare polițienească existentă până la data inițierii demersurilor

de încheiere a actelor juridice în discuție. Totodată, constatăm că rațiunea

încheierii acestor documente este aceeași, însă denumirile lor sunt diferite. Oricum,

sensul noțiunilor de ,,acord” sau ,,protocol” sunt relativ asemănătoare. Acordul

internațional, conform Dex., este similar cu înțelegere, convenție, învoială,

realizată cu scopul încheierii, modificării ori încetării unui act juridic, în timp ce

protocolul reprezintă acel document diplomatic cu valoarea unui acord

internațional, care cuprinde rezoluțiile luate cu ocazia unor întâlniri diplomatice.

Așadar, cele două noțiuni au același conținut, și, pe cale de consecință,

clauzele cuprinse în aceste documente nu implică rațiuni distincte având în vedere

și că motivul instituirii celor două tipuri de acte internaționale în dreptul

internațional este același, respectiv încadrarea relațiilor de cooperare într-un format

bilateral/multilateral.

Vom aborda și opinia literaturii juridice1, acolo unde cele două tipuri de

înțelegeri au semnificații relativ similare. Astfel, se apreciază că termenul de acord

este utilizat în mod frecvent în condițiile în care îi este atribuită o semnificație

generală și un pronunțat caracter tehnic, în timp ce protocolul este folosit atunci

când sunt încheiate documente dintre cele mai variate, care însă reafirmă reguli

inițiale sau sunt consfințite altele noi ori atunci când este prelungit, completat,

interpretat sau modificat un acord inițial.

Cu privire la cele două documente pe care le-am ales pentru analiză,

apreciem că acestea se încadrează în categoria acordurilor administrative, având în

vedere că ordinul în vigoare definește acest tip de act juridic ca fiind orice

document de cooperare, neinclus în categoria tratatelor, ce este încheiat de M.A.I.

sau de altă entitate cu personalitate juridică.

Analizând conținutul celor două documente, constatăm că în preambulul lor

se face trimitere la solida cooperare anterioară, cea cu partea italiană fiind mai

consistentă și, de asemenea, se face trimitere la dezideratul consolidării cooperării

în lupta împotriva criminalității cu condiția respectării propriilor legislații interne.

Ca și întindere, cele două documente nu sunt bogate în conținut, prin câteva

articole fiind reglementată practic cooperarea polițienească între aceste state.

Cooperarea cu Argentina vizează orice domeniu de interes reciproc, dar în

special cele privind schimbul de experință în domeniul investigațiilor polițienești,

schimbul de informații și experiențe pentru prevenirea, investigarea și tragerea la

răspundere a infracțiunilor grave ale grupărilor de criminalitate organizate, cu

accent pe producerea și schimbul ilegal de droguri, substanțe psihotrope și

1 Nicolae, ECOBESCU, Victor, DUCULESCU, Dreptul tratatelor, Editura Continent XXI, București, p. 16;

Marian, MIHĂILĂ, Elemente de drept internațional public și privat, Editura All Beck, București, 2001, p. 98.

precursori chimici, traficul de ființe umane, traficul de migranți, traficul ilegal de

arme, infracțiuni împotriva umanității, terorism, infracțiuni economice și de spălare

a banilor relaționate cu infracțiunile menționate anterior, dar și orice tip de

infracțiune conex la criminalitatea anterior precizată, și apoi domeniile schimbului

de informații și experiență pe segmentul operațiunilor de menținere a păcii,

pregătire și instruire a agenților de poliție și alte tipuri de cooperare emergente.

Privitor la canalele de cooperare, părțile pot stabili canale speciale de

comunicare între agențiile și instituțiile lor, inclusiv prin desemnarea unor ofițeri

de legătură.

De asemenea, având în vedere prevederile actelor normative privind

protecția datelor cu caracter personal adoptate la nivel internațional și european, în

proiect este stipulată în mod expres necesitatea luării tuturor măsurilor pentru

protejarea acestor date, fiind stipulată, totodată, și necesitatea asigurării

confidențialității relative la datele și informațiile schimbate între autoritățile

părților, orice diseminare către un stat terț putându-se realiza numai cu

consimțământul celeilalte părți.

Perioada pentru care se încheiere acordul este nedeterminată, însă încetarea

lui poate surveni printr-o notificare scrisă care își va produce efectele la împlinirea

unui termen de 30 de zile de la data comunicării ei. Această clauză referitoare la

încetarea acordului este, în opinia noastră, deficitară, având în vedere că poate fi

prejudiciată finalizarea unor operațiuni desfășurate în comun de autoritățile părților

și care pot depăși acest termen de 30 de zile, astfel că, considerăm oportun a insera

în acord sintagma ,,fără a prejudicia activitățile în curs de desfășurare”, după

modelul protocului încheiat cu partenerul italian.

Cooperarea cu Italia se află pe un trend ascendent, context în care în

preambulul protocolului sunt menționate alte documente de cooperare încheiate

între cele două state cu afirmarea aceluiași deziderat al consolidării cooperării în

lupta contra criminalității și controlului la frontieră, în condițiile respectării

dreptului intern al partenerilor.

Protocolul încheiat cu Republica Italia propune ca instrumente de cooperare

investigațiile comune, ofițerii de legătură, serviciile comune, cooperarea directă,

vizitele de experți, programele de pregătire profesională, planurile de intervenție pe

mare și asistența judiciară mutuală. Din economia prevederilor acestui protocol,

constatăm că nu se stipulează care sunt tipurile de criminalitate care atrag

cooperarea între autoritățile părților, drept pentru care care apreciem că se pot

stabili relații de cooperare cu privire la orice faptă incriminată în legislațiile

părților.

De asemenea, din clauzele protocolului observăm că este încurajată

cooperarea directă între polițiile naționale, părțile stipulând că, dacă evaluarea

relațiilor de cooperare conduce la un rezultat pozitiv, se va putea coopera direct

între autoritățile competente ale statelor.

Nu în ultimul rând, constatăm că părțile au stipulat de asemenea prevederi

relative la protecția datelor cu caracter personal conform dispozițiilor legislațiilor

naționale, dar și ale Convenției pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea

automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie

1981.

În egală măsură, semnalăm un aspect de ordin pozitiv materializat prin

clauza relativă la desființarea protocolului, care nu afectează operațiunile aflate în

derulare, în acest sens stipulând-se că protocolul va înceta ca urmare a unei

notificări scrise fără prejudicierea activităților aflate în curs de desfășurare.

În concluzie, cooperarea regională sau bilaterală primează în stabilirea

relațiilor internaționale în domeniul polițienesc, statele apropiate sau vecine

împărtășind, în principiu, aceleași convingeri, tradiții juridice și aceeași viziune

asupra criminalității transnaționale. Acest fapt care facilitează cooperarea între ele,

fiind dovedit și de numărul mare de documente de cooperare polițienească

internațională încheiate între România și Italia față de cele încheiate de autoritățile

statului nostru cu Argentina.

Totodată, constatăm că în proiectul de acord cu Argentina, părțile nu s-au

aventurat în stabilirea unor instrumente de cooperare concrete, ci din clauzele sale

rezultă numai cooperare bazată pe schimb de informații și experiență, putând fi

utilizați ofițerii de legătură, însă prevederea relativă la ofițerii de legătură nu este

una imperativă. De altfel, și stabilirea unor canale speciale de comunicare este

lăsată la latitudinea părților.

În schimb, protocolul cu Italia impune părților un anumit comportament, în

acest sens fiind folosite sintagme precum ,,vor fi realizate investigații comune”,

,,cele două părți se obligă să detașeze ofițeri de legătură”, ,,vor fi realizate servicii

comune”, ,,vor fi realizate vizite de experți”, ,,partea italiană se obligă să

stabilească, de comun acord cu cealaltă parte, programe de pregătire

corespunzătoare” și ,,vor sprijini Inspectoratul General al Poliției de Frontieră

Române în stabilirea planurilor de intervenție pe mare”.

La stabilirea oportunității încheierii unor documente de cooperare

polițienească contribuie semnificativ și numărul populației românești existente pe

teritoriul partenerului și genul de criminalitate în care sunt implicate aceste

persoane. Demersul nostru survine în contextul în care literatura juridică2 confirmă

faptul că de-a lungul timpului, cooperarea internațională s-a concretizat în

instrumente juridice bilaterale precum acorduri, convenții, tratate etc. încheiate la

nivel regional, zonal, sau universal în funcție de interesele partenerilor, de

dimensiunea și relevanța domeniului tratat. De asemenea, în acord cu opinia

literaturii de specialitate3, constatăm că România dezvoltă relații de cooperare în

2 Alexandru, BOROI(coordonator), Ion, RUSU, Minodora-Ioana, RUSU, op. cit., p. 1. 3 Arabela, Iris, STER, op. cit., p. 139.

domeniul polițienesc, în principal urmând modelul cooperării regionale,

bazându-se pe proximitatea partenerilor, apropierea sistemelor de drept și a

afinităților culturale, dar și pe costurile de cooperare mai reduse. Nu în ultimul

rând, practica a demonstrat faptul că inițiativele de cooperare regională au o durată

de viață mai lungă în raport cu parteneriatele constituite de state aflate la distanțe

considerabile unele de altele.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În lumea contemporană, caracterizată de mutațiile generate de globalizare,

relațiile internaționale cunosc o diversitate și o accelerare fără precedent, fapt ce

reclamă o atenție considerabilă din partea tuturor organelor cărora le sunt conferite

atribuții în acest domeniu. De asemenea, după cum rezultă din fondul cercetării de

față, criminalitatea internațională constituie un reper pentru dimensionarea

contextului internațional în continuă transformare, dovadă fiind numeroasele

întâlniri diplomatice al căror areal de subiecte cuprinde și acest fenomen. Subiectul

prezintă așadar un interes sporit, aflat în raport direct proporțional cu dezvoltarea

altor domenii ale societății internaționale.

Cu toate că interesul statelor este orientat către asigurarea binelui comun,

calea împlinirii acestui deziderat este obturată de elemente puternice precum

tradiția și cultura juridică, suveranitatea statală, autosuficiența doctrinară, sistemele

de drept naționale și chiar coruperea factorilor decizionali din vârful puterii statale.

În paralel, formele grave ale criminalității internaționale cunosc la rândul lor o

nuanțare nemaiîntâlnită, în strânsă legătură cu progresul științific și tehnologic,

făcând astfel obiectul a numeroase studii și cercetări, motiv pentru care specialiștii

din cadrul autorităților de aplicare a legii, și nu numai, depun toate diligențele

pentru identificarea celor mai eficiente metode și mijloace pentru a da un răspuns

ferm celor care atentează la valorile societății internaționale. Desigur că, în prezent,

un asemenea demers poate fi încununat de succes numai ca urmare a realizării unei

baze juridice solide, ținând cont că activitatea de legiferare constituie principalul

mijloc de implementare a politicii statale.

Așadar, din perspectiva demersului nostru, sistemele de drept naționale,

criminalitatea internațională, relațiile internaționale și diplomația constituie

principalii vectori care determină dimensiunea politicii externe a statelor, aceasta

fiind la rândul său influentață, într-o măsură covârșitoare, de politica internă și de

viziunea decidenților politici naționali și internaționali.

România și-a asumat în ultimii ani obiective mărețe în cadrul politicii

externe, fie în cadrul organizațiilor internaționale, fie în contexul derulării relațiilor

bilaterale sau multilaterale cu alte state. În acest context, în domeniul afacerilor

interne, inițierea, negocierea și încheierea documentelor de cooperare

internațională produce reverberații în sfera criminalității internaționale în măsură în

care aceste activități sunt însoțite de o permanentă evaluare a vulnerabilităților,

riscurilor și amenințărilor, abordarea trebuind așadar să fie proactivă, orientată

către ridicarea nivelului de performanță în domeniul prevenirii și combaterii

criminalității internaționale.

Documentele programatice din domeniul criminalității arată că dinamica

manifestării diferitelor forme ale acestui flagel necesită o atenție sporită din partea

instituțiilor guvernamentale, materializată în politicile specifice ale Guvernului.

Astfel, trebuie să amintim că Guvernul României asigură apărarea liniștii publice și

a siguranței cetățeanului, realizează politica externă și, în același timp, negociază

documentele internaționale care angajează statul român. De asemenea, rolul

ministerelor este acela de a realiza politica guvernamentală în domeniile lor de

activitate.

Considerăm că un răspuns eficient în combaterea criminalității internaționale

poate veni ca urmare a unei cooperări interinstituționale la nivel guvernamental,

care să asigure simultan și o dezvoltare corespunzătoare a relațiilor internaționale.

În opinia noastră, în acest proces multidisciplinar sunt angrenate M.A.I.,

M.J., M.A.E. și Ministerul Public, cărora le sunt conferite atribuții pe plan extern,

fiecăruia potrivit spectrului său de acțiune.

M.A.I. constituie autoritatea centrală în domeniul afacerilor interne, printre

funcțiile sale regăsindu-se și reprezentarea pe plan extern a statului în domeniile

sale de competenţă. De asemenea, acesta desfășoară activități privind organizarea

și coordonarea activităților de relații internaționale potrivit obiectivelor asumate în

Programul de Guvernare și strategiilor aprobate la nivelul Guvernului României.

Nu în ultimul rând, în interesului demersului nostru este și faptul că, potrivit

actului normativ de organizare și funcționare a M.A.I., acesta cooperează cu

celelalte ministere și cu alte organe ale administrației publice centrale, derulând

relații de cooperare și cu autorități similare din alte state. Totodată, atașații de

afaceri interne, numiți în funcție de ministrul afacerilor interne cu avizul M.A.E.,

și ofițerii de legătură, contribuie semnificativ pentru întărirea relațiilor diplomatice

cu alte state și organizații internaționale.

M.J. asigură realizarea înfăptuirii justiției, apărarea ordinii de drept și a

drepturilor și libertăților cetățenești, iar pe plan extern reprezintă autoritatea

centrală română în domeniul cooperării judiciare internaționale, având atribuții în

negocierea și încheierea tratatelor și acordurilor internaționale din domeniul

justiției.

Trebuie subliniat, de asemenea, că M.J. și M.A.I. asigură reprezentarea

României la Consiliul J.A.I., țara noastră contribuind astfel prin cele două instituții

la procesul decizional din cadrul U.E.

În planul relațiilor externe, M.A.E. este instituția care asigură dezvoltarea

relațiilor de cooperare cu alți actori internaționali și state în scopul promovării

intereselor naționale ale României. În același timp, prin specialiștii săi, participă la

negocierea și încheierea tratatelor și documentelor de cooperare internațională atât

la nivelul U.E., cât și la nivel internațional, avizând, de asemenea, acțiunile pe care

celelalte ministere le inițiază în acest domeniu.

Văzând atribuțiile celor trei ministere, constatăm că acestea sunt apte a

prefigura o sinergie capabilă a crește capacitatea instituțională în domeniul

criminalității internaționale, în corelare cu acțiunile din domeniul relațiilor

internaționale, activitate ce constituie apanajul M.A.E.

În cadrul ministerelor funcționează structuri de specialitate cărora le sunt

conferite atribuții în domeniul relațiilor internaționale, al negocierii și încheierii

documentelor de cooperare internațională. Astfel, în cadrul aparatului central din

M.A.I. funcționează D.G.A.E.S.R.I. care este însărcinată cu o paletă largă de

atribuții în acest domeniu atât la nivelul U.E., cât și la nivel internațional. În mod

similar, în cadrul M.J. este organizată și funcționează Direcția Drept Internațional

și Cooperare Judiciară cu atribuții privind cooperarea judiciară internațională,

printre ele regăsindu-se și elaborarea memorandumurilor de aprobare și semnare a

tratatelor din domeniul justiției.

În cadrul Ministerului Public funcționează o structură care, în plan extern,

înglobează atât atribuțiile privind cooperarea judiciară internațională, relațiile

internaționale, cât și elaborarea programelor de cooperare cu instituții similare din

străinătate. Aceasta este responsabilă cu întocmirea proiectelor de protocoale sau

acorduri de cooperare încheiate cu instituțiile similare din alte state sau cu

organisme internaționale, precum și cu evidențierea rezultatelor și aplicarea acestor

documente. Remarcăm că, în anul 2017, Ministerul Public a încheiat două

memorandumuri de înțelegere cu instituțiile omoloage din Republica Serbia și

Palestina care, alături de celelalte asemenea documente încheiate cu partenerii

străini, facilitează stabilirea unor legături directe între procurori, contribuind astfel

la creșterea eficienței în instrumentarea cauzelor penale.

Opinia specialiștilor este unitară în acceptarea faptului că numai printr-o

abordare afierosită factorilor exogeni și endogeni ai criminalității se poate genera o

reacție fermă împotriva acesteia, acest aspect implicând însă o acțiune conjugată a

tuturor instituțiilor naționale al căror spectru de activitate vizează direct sau

indirect prevenirea și combaterea acestui fenomen și relațiile internaționale

totodată.

Din perspectiva reglementărilor interne, apare ca necesară abordarea

cadrului normativ incident în domeniul activității de afaceri europene și relații

internaționale existent la nivelul M.A.I. Analizând Ordinul ministrului afacerilor

interne nr. 143/2015, constatăm că acesta reglementează într-o manieră modernă

activitatea de relații internaționale și afaceri europene la nivelul M.A.I., inclusiv

capitolul dedicat elaborării documentelor de cooperare internaţională. Odată cu

intrarea în vigoare a acestui act normativ a fost abrogat Ordinul ministrului

administraţiei şi internelor nr. 1120/2006 privind organizarea şi desfăşurarea

activităţilor de relaţii internaţionale, care nu fusese publicat Monitorul Oficial al

României. Astfel, prin intrarea în vigoare a Ordinului nr. 143/2015 și publicarea sa

în Monitorul Oficial s-au respectat și principiile previzibilității și accesibilității din

materia elaborării actelor normative.

Însă, până în prezent, Ordinul nr. 143/2015 a suferit deja o serie de

modificări, dintre care amintim Ordinul nr. 154/20154, Ordinul nr. 20/20165 și

Ordinul nr. 180 /20166, cele mai multe fiind aduse prin Ordinul nr. 20/2016.

4 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015. 5 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 86 din 5 februarie 2016. 6 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 939 din 22 noiembrie 2016.

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 20/2016 aduce modificări

capitolului IV ,,Elaborarea documentelor de cooperare internaţională”, însă

numai secțiunilor referitoare la încheierea înţelegerilor tehnice în domeniul

cooperării cu forţele armate străine, încheierea documentelor de cooperare

internaţională fără caracter juridic și celei referitoare la evidenţa documentelor de

cooperare internaţională.

Opinia Curții Constituționale7, critică de altfel, este că acest gen de acte

normative sunt supuse în timp unui grad sport de schimbări succesive, care se

traduce în practică prin disfuncționalități și incertitudini în cadrul relațiilor

interinstituționale. Așadar, acest gen de norme nu asigură respectarea condiției

stabilității, deși reglementează un domeniu care cântărește din ce în ce mai mult și

pentru care alte state europene manifestă o atenție sporită.

De asemenea, raportul disproporționat între modificările ce survin de-a

lungul existenței actelor normative de nivel inferior și celor de nivel superior este

confirmat și de faptul că Ordinul nr. 143/2015 a suferi deja modificări

semnificative, în timp ce Legea nr. 590/2003 privind tratatele nu a fost afectată

încă de niciun eveniment legislativ, cum de altfel este și cazul H.G. nr. 1374/2004

privind procedura de încheiere a înţelegerilor tehnice în domeniul cooperării cu

forţele armate străine sau al H.G. nr. 189/20018 privind unele măsuri referitoare la

efectuarea deplasărilor în străinătate, în interes de serviciu, de către demnitarii şi

asimilaţii acestora din administraţia publică. Am menționat aceste acte normative

întrucât sunt avute în vedere la elaborarea Ordinului nr. 143/2015, acesta utilizând

termeni şi expresii având semnificaţia prevăzută în cuprinsul lor.

7 Decizia Curții Constituționale nr. 392/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie

2014.

8 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 50 din 30 ianuarie 2001.

În concluzie, având în vedere natura Ordinului nr. 143/2015, dar și domeniul

pe care îl reglementează, respectiv cel al relațiilor internaționale și afacerilor

europene, în viitor se preconizează a fi aduse și alte modificări, întrucât domeniul

său de reglementare este, în esență, unul dinamic, mai ales în contextul geopolitic

și geostrategic actual.

În acest context, găsim oportună identificarea unei soluții juridice care să

confere stabilitate și previzibilitate în domeniul încheierii documentelor de

cooperare polițienească de la nivel internațional.

În opinia noastră, elaborarea unui cadru normativ superior ordinelor

ministrului, sau cel puțin un ordin comun, care să adâncească cooperarea la nivelul

ministerelor prin crearea unei rețele interinstituționale care facă joncțiunea între

competențele fiecărei instituții, ar aduce valoare adăugată în domeniul prevenirii și

combaterii criminalității transnaționale.

În ceea ce privește interesul strategic al autorităților române, apreciem

oportun ca, în domeniul cooperării polițienești, acesta să fie orientat către

încheierea de documente de cooperare cu state care au un interes comun în lupta

împotriva formelor specifice ale criminalității, majoritatea statelor U.E. fiind atât

țări sursă, precum și țări de tranzit și de destinație pentru mai multe genuri de

infracțiuni. În acest context, trebuie subliniat că autoritățile de aplicare a legii din

statele membre U.E. apreciază importanța cooperării polițienești internaționale ca

instrument de atingere a obiectivelor naționale prioritare, și de îmbunătățire a

protecției libertății și securității Europei și a cetățenilor săi. Astfel, la nivelul

statelor membre U.E., lupta internațională împotriva criminalității se manifestă

prin participarea comună la proiectele U.E. și cooperare bilaterală.

Cooperarea bilaterală sau regională inițiată de România trebuie legată de

obiectivele ciclurilor de politică internă ale U.E. pentru combaterea crimei

organizate și proiectele EMPACT. De asemenea, în context, nu trebuie omise

amenințările criminalității transectoriale care permit și facilitează alte tipuri de

infracțiuni grave și organizate precum fraudarea documentelor, spălarea banilor și

comerțul online cu bunuri și servicii ilicite, precum și instrumentele moderne care

permit o mai bună investigare și aplicare a legii împotriva amenințărilor criminale:

investigații financiare și informații de interes judiciar, inclusiv informații din surse

deschise.

Așadar, lupta împotriva criminalității internaționale demarată la nivel

național se poate intensifica printr-o cooperare interinstituțională adecvată, centrul

său de greutate situându-se la confluența a trei mari dimensiuni: afaceri interne,

afaceri externe și justiție. De asemenea, considerăm că, pe lângă prioritizarea

amenințărilor emergente ale criminalității internaționale și edificarea principalelor

modalități și mijloacele de acțiune împotriva acestora, dinamica societății

internaționale reclamă în același timp și stabilirea unor contacte diplomatice și

relații de prietenie între state, care conferă un real suport luptei împotriva acestui

flagel.

Dovada că relațiile de cooperare polițienească acționează în

complementaritate cu relațiile diplomatice este faptul că, în anumit zone ale

globului, atașații de afaceri interne sunt menținuți la posturi deși criminalitatea de

sorginte românească în respectivele zone nu constituie un motiv suficient pentru

această măsură. Din această perspectivă, se pot observa cu ușurință zone de

interferență între cooperarea polițienească, judiciară și diplomație, aspect ce

reclamă o abordare conjugată a domeniului încheierii documentelor de cooperare

în domeniul prevenirii și combaterii criminalității.

Proiect privind înființarea Grupului interministerial strategic pentru

stabilirea relațiilor diplomatice și încheierea documentelor de cooperare în

domeniul J.A.I.

Acest demers intervine în contextul în care, în plan extern, politica României

se bazează pe o politică de consens național, iar diplomația română este chemată să

contribuie în mod proactiv la apărarea securității naționale și, în același timp, la

diminuarea criminalității grave care afectează stabilitatea relațiilor externe ale

României. De asemenea, dezideratul afirmat potrivit documentelor programatice

ale Guvernului României creează premisele unei abordări integrate a politicii

externe și a securității în general, ținând cont de faptul că siguranța cetățenilor și

ordinea publică constituie obiective majore ale guvernării statului9.

Demersul nostru se impune și din perspectiva faptului că domeniul relațiilor

internaționale nu a fost nicicând mai dinamic, iar societatea internațională a

cuprins aproape toate segmentele relaționale, în lipsa unor acțiuni

interinstituționale conjugate acest domeniu putând căpăta totodată și un nedorit

caracter friabil.

Legea de organizare și funcționare a Guvernului României permite

înființarea unor consilii interinstituționale, stipulând în acest sens că se pot

constitui organisme cu caracter consultativ pentru soluționarea unor probleme, iar

pentru elaborarea, integrarea, corelarea și monitorizarea de politici se pot constitui,

de asemenea, comisii și comitete interministeriale10.

Tot din punct de vedere legislativ, trebuie amintit că H.G. nr. 750/2005

privind constituirea consiliilor interministeriale permanente11 stipulează că se pot

constitui grupuri de lucru interministeriale pentru soluționarea unor probleme cu

9 Strategia națională de ordine și siguranță publică pentru perioada 2015-2020, aprobată prin H.G. nr. 779/2015,

publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 763 din 13 octombrie 2015. 10 Art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a

ministerelor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001. 11 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014.

caracter multisectorial. Potrivit acestui act normativ, este constituit deja Consiliul

interministerial pentru relații externe și afaceri europene, astfel că ar fi benefic ca

Grupul interministerial strategic pentru stabilirea relațiilor diplomatice și

încheierea documentelor de cooperare în domeniul J.A.I. să se constituie în cadrul

acestui Consiliu. În aceeași ordine de idei, trebuie evidențiat că rolul acestor

consilii este de a asigura, printre altele, comunicarea interministerială și

armonizarea punctelor de vedere în scopul facilitării fundamentării și

implementării politicilor guvernamentale12.

Conducerea și componența Grupului

Considerăm oportun ca acesta să se afle în subordinea primului-ministru și

în coordonarea ministrului afacerilor interne. În componența Grupului, potrivit

temei tratate, ar trebui să se regăsească ministrul afacerilor externe, ministrului

justiției și specialiști din cadrul acestor ministere de la structurile cu atribuții în

domeniul cooperării polițienești, judiciare și al relațiilor internaționale și de

protocol. De asemenea, în cadrul Grupului este utilă și participarea altor

reprezentanți de la celelalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și

siguranță națională, S.R.I., S.I.E., S.P.P., precum și un reprezentant din cadrul

Ministerului Public cu expertiză în domeniul relațiilor internaționale.

Pe parcursul lucrărilor pot fi invitate și personalități ale mediului academic

de specialitate, precum și persoane din cadrul societății civile.

Atribuții principale

• asigură schimbul de informații interinstituțional pentru conturarea celor

mai eficiente soluții necesare în procesul decizional de la nivelul Guvernului;

• analizează oportunitatea elaborării unui nou act normativ pentru

reglementarea activității de afaceri europene și relații internaționale de la nivelul

celor trei ministere, de forță juridică superioară, care să stabilească sarcini comune

12 Art. 1 alin. (1) lit. b) și c) din H.G. nr. 750/2005.

la nivel interinstituțional și care să întrunească condițiile de stabilitate și

predictibilitate legislativă; de altfel, conform Programului de Guvernare, asanarea

legislativă constituie o prioritate națională, sens în care la nivelul M.J. s-au luat

măsuri pentru restrângerea numărului de acte normative și corelarea legislației

naționale cu normele europene;

• analizează documentele de cooperare încheiate la nivelul celor trei

ministere și a Ministerului Public în scopul denunțării acelora care nu mai răspund

politicii naționale din domeniul prevenirii și combaterii criminalității;

• coordonează activitățile structurilor de profil din cadrul celor trei ministere

și a Ministerului Public în scopul identificării celor mai eficiente soluții de

reprezentare externă a României cu luarea în considerare a amenințărilor

emergente ale criminalității naționale, europene și internaționale;

• corelează politicile guvernamentale din domeniul criminalității cu

angajamentele asumate de România în relațiile bilaterale sau multilaterale;

• analizează cauzele și condițiile criminalității de la nivel național care pot

afecta relațiile bilaterale cu alte state.

Bibliografie

a) Acte normative interne:

1. Constituția României, modificată și completată prin Legea nr. 429/2003 de

revizuire a Constituției României, publicată în Monitorul Oficial nr. 758 din

29 octombrie 2003;

2. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal român, publicată în Monitorul

Oficial, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009;

3. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate,

cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial,

Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003.

4. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011;

5. Legea nr. 284/2018 privind utilizarea datelor din registrul cu numele

pasagerilor din transportul aerian pentru prevenirea, depistarea, investigarea

și urmărirea penală a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor grave,

precum și pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor la adresa securității

naționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1013 din 29 noiembrie

2018;

6. Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată

în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1161 din 8 decembrie 2004;

7. Legea nr. 411 din 9 noiembrie 2006 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului

Europei privind prevenirea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai

2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 949 din 24 noiembrie 2006;

8. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, publicată în

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 319 din 31 martie 2000;

9. Legea nr. 208/1999 privind ratificarea Acordului de cooperare pentru

prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, semnat la

Bucureşti la 26 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 654

din 31 decembrie 1999;

10. Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române,

publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 305 din 09 mai 2002;

11. Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național

de Date Genetice Judiciare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 289

din 14 aprilie 2008;

12. Legea nr. 311/2009 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României

și Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea în domeniul prevenirii și

combaterii criminalității transfrontaliere, publicată în Monitorul Oficial,

Partea I, nr. 686 din 13 octombrie 2009;

13. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane,

publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001;

14. Legea nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter

personal de către structurile/subunitățile Ministerului Afacerilor Interne în

activitățile de prevenire, cercetare și combatere a infracțiunilor, precum și de

menținere și asigurare a ordinii publice, republicată în Monitorul Oficial,

Partea I, nr. 474 din 12 iulie 2012;

15. Legea nr. 189/2017 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României

și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în

prevenirea și combaterea infracțiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la

Washington D.C., publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 612 din 28

iulie 2017;

16. Legea nr. 101/2010 referitoare la ratificarea Acordului dintre Guvernul

României și Guvernul Republicii Bulgaria privind cooperarea polițienească

transfrontalieră în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I,

nr. 375 din 7 iunie 2010;

17. Legea nr. 70/2003 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României și

Guvernul Republicii Bulgaria privind cooperarea în combaterea

criminalității organizate, a traficulului ilicit de stupefiante, substanțe

psihotrope și precursori, a terorismului și a altor infracțiuni grave, semnat la

Sofia la 10 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 181 din 24

martie 2003;

18. Legea nr. 6/2000 pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre guvernele

statelor participante la Cooperarea Economică a Mării Negre în domeniul

combaterii criminalității, în special a formelor ei organizate, semnat la

Kerkyra la 2 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.

101 din 8 martie 2000;

19. Legea nr. 214/2007 privind ratificarea Convenției de cooperare polițienească

pentru Europa de Sud-Est, adoptată la Viena la 5 mai 2006, publicată în

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 475 din 16 iulie 2007;

20. Legea nr. 147/1997 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României

și Guvernul Republicii Franceze privind cooperarea în domeniul afacerilor

interne, semnat la București la 21 februarie 1997, publicată în Monitorul

Oficial, Partea I, nr. 175 din 29 iulie 1997;

21. Legea nr. 587/2003 pentru ratificarea Protocolului adițional, semnat la

București la 30 august 2002, la Acordul dintre Guvernul României și

Guvernul Republicii Franceze privind cooperarea în domeniul afacerilor

interne, semnat la București la 21 februarie 1997, publicată în Monitorul

Oficial, Partea I, nr. 932 din 23 decembrie 2003;

22. Legea nr. 586/2004 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României

și Guvernul Georgiei privind cooperarea în combaterea terorismului,

criminalității organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanțe

psihotrope și precursori, precum și a altor infracțiuni grave, semnat la

București la 14 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 4 din 4

ianuarie 2005;

23. Legea nr. 148/1997 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre

Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei

de Nord cu privire la colaborarea în lupta împotriva crimei organizate şi

traficului ilicit de droguri şi substanţe psihotrope, semnat la Bucureşti la 14

noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 175 din 29 iulie

1997;

24. Legea nr. 590/2003 privind tratatele, publicată în Monitorul Oficial, Partea I,

nr. 23 din 12 ianuarie 2004;

25. Legea nr. 68/2007 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și

Guvernul Republicii Indonezia privind cooperarea în domeniul prevenirii și

combaterii criminalității transnaționale, a terorismului și a altor tipuri de

infracțiuni, semnat la București la 10 iulie 2006, publicată în Monitorul

Oficial, Partea I, nr. 232 din 4 aprilie 2007;

26. Legea nr. 61/2004 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și

Guvernul Republicii Kazahstan privind combaterea criminalității organizate,

a traficului ilicit de stupefiante, substanțe psihotrope și precursori, a

terorismului și a altor infracțiuni grave, semnat la Astana la 9 septembrie

2003, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 298 din 5 aprilie 2004;

27. Legea nr. 262/2004 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României

și Guvernul Republicii Arabe Egipt privind cooperarea în domeniul

combaterii criminalității, semnat la București la 3 decembrie 2003, publicată

în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 574 din 29 iunie 2004;

28. Legea nr. 58/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 535/2004

privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată în Monitorul

Oficial, Partea I, nr. 271 din 10 aprilie 2014;

29. O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a

cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic

European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, republicată în Monitorul

Oficial, Partea I, nr. 774 din 2 noiembrie 2011;

30. O.U.G. nr. 76/2016 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției

Generale de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne, publicată în

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 891 din 8 noiembrie 2016;

31. O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 309 din 9 mai

2007;

32. O.U.G. nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.

286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de

procedură penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 92 din 1

februarie 2017;

33. O.U.G. nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării

polițienești internaționale, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 150

din 28 februarie 2014;

34. O.G. nr. 10/2012 pentru crearea cadrului legal necesar căutării automatizate

a datelor de referință în relația cu statele membre ale U.E. și asigurării

recunoașterii activităților de laborator referitoare la datele dactiloscopice,

publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 536 din 1 august 2012;

35. H.G. nr. 14/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului

Naţional de Criminologie, precum şi pentru modificarea şi completarea

Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea

Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 44 din 16

ianuarie 2017;

36. H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului

Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 311 din 10

mai 2007;

37. H.G. nr. 1374/2004 privind procedura de încheiere a înţelegerilor tehnice în

domeniul cooperării cu forţele armate străine, publicată în Monitorul Oficial,

Partea I, nr. 830 din 9 septembrie 2004;

38. H.G. nr. 779 din 23 septembrie 2015 pentru aprobarea Strategiei naționale

de ordine și siguranță publică 2015-2020, publicată în Monitorul Oficial,

Partea I, nr. 763 din 13 octombrie 2015;

39. H.G. nr. 25/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de

Date Genetice Judiciare și pentru crearea cadrului legal intern necesar

aplicării Deciziei 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind

intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii

terorismului și a criminalității transfrontaliere, în ceea ce privește transferul

automatizat al profilelor genetice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I,

nr. 64 din 25 ianuarie 2011;

40. Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 143/2015 privind activităţile de

relaţii internaţionale şi de afaceri europene la nivelul Ministerului Afacerilor

Interne, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 857 din 18 noiembrie

2015;

41. Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 33/2019 pentru modificarea și

completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Direcției

generale afaceri europene, Schengen și relații internaționale, aprobat

prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 163/2016, publicat în

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 274 din 10 aprilie 2019;

b) Acte normative europene:

1. Tratatul de la Roma a fost semnat la 25 martie 1957 și a intrat în vigoare

la 1 ianuarie 1958;

2. Tratatul de la Maastricht din 1992 (Tratatul privind Uniunea Europeană),

publicat în JOCE C191 din 29 iulie 1992;

3. Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului de la Maastricht, a

tratatelor de instituire a comunităților europene și a altor acte conexe

(97/C340/01), intrat în vigoare la 1 mai 1999, publicat în JOCE C340 din

10 noiembrie 1997;

4. Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului privind Uniunea

Europeană, a Tratatelor de instituire a Comunităților Europene și a

anumitor acte conexe, semnat la 26 februarie 2001 și intrat în vigoare la

1 februarie 2003;

5. Tratatul de la Lisabona semnat de statele membre U.E. la 13 decembrie

2007 și intrat în vigoare la 1 decembrie 2009;

6. Codul european de etică al poliției - Recomandarea Rec(2001)10 a

Comitetului Miniștrilor Statelor Membre, adoptată la 19 septembrie

2001;

7. Decizia-cadru nr. 2009/299/JAI de modificare a Deciziilor-cadru nr.

2002/584/JAI, 2005/214/JAI, 2006/783/JAI, 2008/909/JAI și

2008/947/JAI de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor și

de încurajare a aplicării principiului încrederii recunoașterii reciproce cu

privire la deciziile pronunțate în absența persoanei în cauză la proces,

publicată în JO L 81/24 din 27 martie 2009;

8. Decizia Consiliului European 2009/881/UE privind exercitarea

Președinției Consiliului, publicată în JO L 315 din 2 decembrie 2009;

9. Decizia Consiliului nr. 2002/630/JAI prin care s-a stabilit Programul-

cadru privind cooperarea polițienească și judiciară în materie penală

pentru perioada 2003-2007, publicată în JO L 58/13 din 24 februarie

2007;

10. Decizia-cadru 2002/475/JAI privind combaterea terorismului;

11. Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului din

15.03.2017 privind combaterea terorismului, publicată în JO L 88/6 din

31 martie 2017;

12. Decizia nr. 2008/615/JAI a Consiliului 23 iunie 2008 pentru

intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul

combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere, publicată în JO

L 210 din 6.08.2008;

13. Regulamentul nr. 98/2013 privind comercializarea și utilizarea

precursorilor de explozivi din 15 ianuarie 2013, publicat în JO L 39/1 din

09.02.2013;

14. Regulamentului nr. 1030/2002 de instituire a unui model uniform de

permis de şedere pentru resortisanții ţărilor terţe, publicat în JO L 157 din

15.06.2002;

15. Regulamentului nr. 377/2004 privind crearea unei reţele de ofițeri de

legătură în materie de imigrație;

16. Regulamentului 539/2001 al Consiliului de stabilire a listei țărilor terțe ai

căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierei și a listei

țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație,

publicat în JO L 81 din 21 martie 2001;

17. Regulamentul nr. 399/2016 al Parlamentului European și al Consiliului

din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere

a frontierelor de către persoane, publicat în JO L 77 din 23.03.2016;

b) Lucrări de autori:

1. Adrian ANGHELUȘ, Compatibilitatea cooperării polițienești și judiciare în

Uniunea Europeană, Editura Sitech, Craiova, 2009;

2. Adrian IACOB, Andrei IGNAT, Stanc, ȘERB, Constantin DRĂGHICI,

Drept polițienesc, Editura Tritonic, București, 2003;

3. Adrian IACOB, Cristian-Eduard ȘTEFAN, Sistemul legislativ în materia

cooperării polițienești internaționale, Editura Sitech, Craiova, 2014;

4. Adrian IACOB(coordonator), Gabriel PEREȘ, Roxana CHELARU, Nicoleta

PRIMĂVĂRUȘ, Cooperarea polițienească și judiciară în Spațiul Schengen.

Instrumente și sisteme de cooperare polițienească internațională, București,

2010;

5. Adrian IACOB, Ștefan POP, Ioan Liviu TĂUT, Marian SECĂREANU,

Tactica în domeniul cooperării polițienești europene și internaționale,

Editura Sitech, Craiova, 2012;

6. Adrian NĂSTASE, Drept internațional economic, Regia Autonomă

”Monitorul Oficial”, București, 1996;

7. Adrian NĂSTASE, Bogdan AURESCU, Cristian JURA, Drept internațional

public – Sinteze pentru examen, ediția a 5-a, Editura C.H. Beck, București,

2009;

8. Adrian NĂSTASE, Cristian JURA, Florian COMAN, 14 prelegeri de Drept

internațional public, Editura C.H. Beck, București, 2012;

9. Alain SUPIOT, Homo Juridicus: eseu despre funcția antropologică a

dreptului, Editura Rosetti Educational, București, 2011;

10. Alexandru BOROI, Ion RUSU, Cooperarea judiciară internațională în

materie penală, Editura C.H. Beck, București, 2008;

11. Alexandru BOROI(coordonator), Ion RUSU, Minodora-Ioana RUSU, Tratat

de cooperare judiciară internațională în materie penală, Editura C.H. Beck,

București, 2016;

12. Anton CARPINSCHI, Diana MĂRGĂRIT, Organizații internaționale,

Editura Polirom, Iași, 2011;

13. Arabela Iris STER, Procesul decizional la nivelul Consiliului

U.E.:(comportamentul României), Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2012;

14. Augustin FUEREA, Drept comunitar european. Partea generală, Editura

All Beck, București, 2003;

15. Aurel DINCU, Bazele criminologiei, Editura Proarcadia, București, 1993;

16. Bogdan Constantin MIHĂILESCU, Diplomație și destine diplomatice în

lumea românească, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011;

17. Bianca SELEJAN-GUȚAN, Laura-Maria CRĂCIUNEAN, Drept

internațional public, ediția a 2-a, revizuită, Editura Hamangiu, 2014;

18. Cătălin TONE, Ioan DASCĂLU, Maria SURDULEAC, Cristian-Eduard

ȘTEFAN, Drogurile și crima organizată, Editura Sitech, Craiova, 2009;

19. Cesare BECCARIA, Dei delitti e delle pene(Despre infracțiuni și pedepse),

Editura Științifică, București, 1965;

20. Charles ROUSSEAU, Droit international public, Tome I Introduction et

sources, Paris, Editura Sirey, 1970;

21. Claudiu Lucian TOPOR, Relații internaționale în lumea modernă, secolele

XVII-XIX, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2010;

22. Costică BULAI, Bogdan BULAI, Manual de drept penal, Partea generală,

Editura Universul Juridic, București, 2007;

23. Costică VOICU, Adriana Camelia VOICU, Teoria Generală a Dreptului,

Editura Universul Juridic, București, 2013;

24. Cristian-Eduard ȘTEFAN, Ligia Teodora PINTILIE, Cooperarea

internațională judiciară și polițienească, Editura Sitech, Craiova, 2007;

25. Damian MICLEA, Combaterea crimei organizate, vol. I, Editura M.A.I.,

București, 2004;

26. Dragoș CHILEA, Drept internațional public: 300 întrebări și răspunsuri,

Editura Hamangiu, București, 2014;

27. Dragoș Lucian RĂDULESCU, Instituții internaționale de cooperare,

Editura Pro Universitaria, București, 2012;

28. Diana, Alina, ROHNEAN, Dreptul Uniunii Europene. Ordine juridică

proprie, integrată în sistemele de drept ale Statelor Membre, Editura

Hamangiu, București, 2011;

29. Dinu BĂLAN, Instituții și organizații internaționale. Note de curs, Editura

Universității ”Ștefan cel Mare”, Suceava, 2014;

30. Dumitru MAZILU, Dreptul comerțului internațional – Partea generală,

Editura Lumina Lex, București, 1999;

31. Dumitru MAZILU, Integrarea europeană. Drept comunitar și instituții

europene, Editura Lumina Lex, București, 2001;

32. Dumitru MAZILU, Dreptul internațional public, Ediția a II-a, Editura

Lumina Lex, București, 2005;

33. Dumitru MAZILU, Diplomația. Drept diplomatic și consular, Editura

Lumina Lex, București, 2009;

34. Emmanuel CRABIT, Recherches sur la notion d’espace judiciaire

europeen, Universite de Bordeaux, 1987;

35. Eugen CORCIU, Instituții de cooperare polițienească, Editura Ministerului

Afacerilor și Internelor, București, 2006;

36. Florin Daniel, CĂȘUNEANU, Criminalitatea organizată în legislațiile

europene, Editura Universul Juridic, București, 2013;

37. Gavril PARASCHIV, Drept penal al Uniunii Europene, Editura C.H. Beck,

București, 2008;

38. Geert CORSTENS, Jean, PRADEL, Droit penal europeen, 2e edition, Daloz,

Paris, 2002;

39. George PLASTARA, Manual de drept internațional public (cuprinzând și o

expunere a conflictelor de legi - drept internațional privat), Editura All.

Beck, București, 2004;

40. Georgiana TUDOR, Mariana CONSTANTINESCU, Mandatul european de

arestare, Aspecte teoretice și practică judiciară, Editura Hamangiu,

București, 2009;

41. Gheorghe PELE, Ioan HURDUBAIE, Interpolul și criminalitatea

internațională, Editura M.I. București, 1983;

42. Grigore ALEXANDRESCU, Amenințări la adresa securității, Editura

UNAP, București, 2004;

43. Ilie PASCU, Drept penal, Partea Generală, Editura Hamangiu, București,

2007;

44. Ina Raluca TOMESCU, Securitate și relații internaționale în contextul

globalizării, Editura Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, București,

2014;

45. Ioan HURDUBAIE, Instrumentele cooperării internaționale în domeniul

valorificării mijloacelor criminalistice de probațiune, Editura ERA,

București, 2006;

46. Ioan, MURARU, Simina, TĂNĂSESCU, Drept constituțional și instituții

politice, Editura All Beck, ediția a 12-a, București, 2005;

47. Ion CHIPĂILĂ, Rolul informațiilor în procesul penal, (teză de doctorat),

Academia de Poliție ”Al. I. Cuza”, București, 2003;

48. Ion SUCEAVĂ, Florian COMAN, Criminalitatea și organizațiile

internaționale, Editura Romcartexim, București, 1997;

49. James Leslie BRIERLY, The Law of Nations, 1963 (apud D.J. Harris, Cases

and Materials on International Law, 6th edition, London, Thomson-

Sweet&Maxwell, 2004;

50. Jean-Claude MONET, La criminalite organisee, Paris, 1996;

51. Jean PRADEL, Droit penal compare, ediția a II-a, Editura Dalloz, Paris,

2002;

52. Julie SMITH, Mariana TSATSAS, The New Bilateralism: the UK’s

Relations within the EU, London, Royal Institute of International Affairs,

2002;

53. J. MOUNTAIN-DOMENAH, Le droit de l’espace judiciare penal

europeen: un nouveau modele juridique?, Cultures&Conflicts nr. 62

(2/2006);

54. Laura Magdalena TROCAN, Drept internațional public, Editura C.H. Beck,

București, 2014;

55. Lazăr CÂRJAN, Istoria Poliției Române de la origini până în 1949, Editura

Vestala, București, 2000;

56. Luca IAMANDI, Cooperarea polițienească europeană, Editura Sitech,

Craiova, 2009;

57. Luca IAMANDI, Tactica cooperării polițienești între state, Editura Sitech,

Craiova, 2009;

58. Luca IAMANDI, Cooperarea internațională în domeniul criminalității,

Editura AIT Laboratories s.r.l., București, 2011;

59. Lucien BELY, L’invention de Diplomatie. Moyen Age-Temps modernes,

Press Universitaire de France, 1998;

60. Marian MIHĂILĂ, Elemente de drept internațional public și privat, Editura

All Beck, București, 2001;

61. Marin-Claudiu ȚUPULAN, Adrian ANGHELUȘ, Cristian-Eduard

ȘTEFAN, Cooperarea polițienească internațională în materia investigării

criminalității judiciare, Editura Sitech, Craiova 2012;

62. Marius-Eugen RADU, Interpol-tendințe și orientări în dreptul internațional

contemporan (teză de doctorat), Academia de Poliție ”Al. I. Cuza”,

București, 2006;

63. Mathieu DEFLEM, Policing world society. Historical foundations of

international police cooperation. Clarendon Studies in criminology. Oxford

– New York: Oxford University Press, 2002;

64. Marțian NICIU, Drept internațional public, vol. 1, ediția a II-a, Editura

Fundației Chemarea, Iași, 1995;

65. Michel FRANCHIMONT, Ann JACOBS, Adrien MASSET, Manuel de

procedure penale, Liege, Editions du Jeune Barreau de Liege, 1989;

66. Mihai Gheorghe STOICA, Constantin-Cristian CĂTUȚI, Cooperarea

polițienească internațională în România, Editura Regina de Arcadia,

București, 2006;

67. Mihail ALBICI, Despre drept ca fenomen complex al vieții sociale, Editura

Universul Juridic, București, 2015;

68. Mihaela Augustina DUMITRAȘCU, Roxana Mariana POPESCU, Dreptul

Uniunii Europene: sinteze și aplicații, ediția a 2-a revizuită și adăugită,

Editura Universul Juridic, București, 2015

69. Mireille DELMAS-MARTY, Les Forces imaginantes du droit: Le relative

et l’universel, Paris, Le Seuil, 2004;

70. Nadia GERSPACHER, The history of international police cooperation: ”a

150-year evolution in trends and approaches”, Global Crime, Vol. 9,

February-May, 2008;

71. Nicolae ECOBESCU, Victor DUCULESCU, Dreptul tratatelor, Editura

Continent XXI, București

72. Nicolae, GHINEA, Mircea, PASCU, Macrocriminalitatea economico-

financiară, Editura LVS Crepuscul, Ploiești, 2008;

73. Nicolae POPA, Teoria Generală a Dreptului, Editura C.H. Beck, București,

2014;

74. Paul GRAIG, Grainne de BURCA, EU LAW: Text, Cases and Materials,

ediția a 5-a, Oxford University Press, 2011;

75. Ralph George FELTHAM, traducere de Eugen Știrbu, Ghid de diplomație,

Institutul European, 2005;

76. Scott BURCHILL (et al.), Theories of international Relations, second

edition, Palgrave, Basingstoke, 2001;

77. S. Petre, Drepturile omului și cooperarea polițienească, Tipar

GRAFOANAYTIS, Ploiești, 2007;

78. Stefan GLASER, Droit internation penal conventional, Paris, 1929;

79. Tim HILLER, Sourcebook on Public International Law, London, Cavendish

Publishing, 1998;

80. Valentin CONSTANTIN, Drept internațional, Editura Universul Juridic,

București, 2010;

81. Vasile CREȚU, Drept internațional penal, Editura Societății Tempus

România, București, 1996;

82. Vasile PĂVĂLEANU, Drept penal general conform noului Cod penal,

Editura Universul Juridic, București, 2012;

83. Victor DUCULESCU, Dreptul tratatelor, Editura Pro Universitaria,

București, 2007

84. Vintilă DONGOROZ, Drept penal, București, 1939;

85. Vintilă DONGOROZ, Introducere în studiul aprofundat al dreptului penal,

București, 1945;

86. Viorel VELIȘCU, Loredana, PÎRVU, Drept internațional public, Editura

Sitech, Craiova, 2012;

87. Visarion NEAGOE, Ina Raluca TOMESCU, Geopolitică și strategii de

securitate, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2005.

c)Articole, publicații, lucrări (studii) de cercetare:

1. Alexandru. BOROI, Ion, RUSU, Minodora-Ioana, BĂLAN-RUSU, ”The

Judicial Cooperation in Criminal Matters in the European Union, EU

Judicial Cooperation”, LAP LAMBERT Academic Publishing, Danubius

University, Saarbrucken, Germania, 2012;

2. Catalogul U.E. Schengen, Vol. 4 – Cooperare polițienească. Recomandări și

cele mai bune practice, 2003;

3. Centrul de Resurse Juridice, Justiție și Afaceri Interne, Editura Dacris, 2004;

4. Deborah, BRAUTIGAM, ”Governance, Economy, and Foreign Aid”,

Studies and Comparative International Development (3), 2002;

5. Dumitru, POPESCU, ”Criminalitatea transfrontalieră”, Revista

Criminalistică nr. 2/2004;

6. George, ANTONIU, ”Conceptul de prevenire a infracțiunilor”, Revista

Studii și cercetări juridice nr. 1 din 1981;

7. George, ANTONIU, ”Dreptul penal și integrarea europeană”, Revista de

Drept Penal nr. 3/2001;

8. George, ANTONIU, ”Activitatea normativă penală a Uniunii Europene(I)”,

Revista de Drept Penal nr. 1/2007;

9. Humbert S. NELLI, ”A Brief History of American Syndicate Crime,

Organized Crime in America: Concept and controversies”, edit. Timothy S.

Bynum, Willow Tree Press, Monsey, NY, 1987.

10. Hussein, Syed, ALATAS, ”Corruption: Its Nature, Causes and Functions”,

Alrdershot, 1990;

11. I. PUHONȚU, N. CRISTOCEA, G. LAVROV, P. SÂRBULESCU, ”Forme

și metode de prevenire a infracțiunilor împotriva avutului obștesc”, Revista

Justiția nouă nr. 5/1963;

12. I. RUSU, I. R. RUSU, ”Cooperarea interinstituțională la frontieră prin

centre, puncte și birouri de contact”, Buletinul de Informare și Documentare

al Ministerului Afacerilor Interne - Secretariatul General, nr. 2/2006;

13. Karl, MESSEN, ”Hedging European Integration: The Maastricht Judgment

of the Federal Constitutional Court of Germany”, 1993, Fordham

International Law Journal, Volume 17, Issue 3

14. Luca, IAMANDI, Mihai, Marian, DONȚU, ”Abordarea criminalității – o

necesitate permanentă”, New Challenges related to internal security within

European Union, 7th Edition, Research & Science Publishing House,

Bucharest, 2018;

15. Luca, IAMANDI, Mihai, Marian, DONȚU, ”Cooperarea polițienească – o

soluție diplomatică”, New Challenges related to internal security within

European Union, 7th Edition, Research & Science Publishing House,

Bucharest, 2018;

16. L. DRAGNE, ”International Cooperation between States”, First

International Conference on EU and Black Sea Regions, First Edition,

EUBSR, May 3rd-5th, 2012;

17. Manja Clemencic, ”Formal Intergovernmental Alliances in the European

Union: Disappearing or still alive?”, lucrare prezentată la EUSA Twelfth

Biennal International Conference, Boston, Massachusetts, 30 martie 2011;

18. Marcel, ISAC, ”Realizarea schimbului de informații în cadrul cooperării

polițienești la nivel regional și internațional”, Buletinul de Informare și

Documentare al Ministerului Administrației și Internelor-Secretariatul

General nr. 2/2006;

19. Matei, BASARAB, ”Partea generală a Codului penal român într-o

perspectivă europeană”, Revista de Drept Penal nr. 1/2004;

20. Mihai, Marian, DONȚU, Cristian, Traian, URECHE, ”Armonizarea

legislativă în domeniul afacerilor interne”, Noi provocări la adresa

securității interne în Uniunea Europeană, ediția a VI-a, Editura

Research&Science, București, 2017;

21. Minodora-Ioana, BĂLAN-RUSU, Ion, RUSU, ”Particularitățile executării

mandatului european de arestare în cazul infracțiunilor transfrontaliere”, în

Dreptul nr. 9/2011;

22. Muhammad, Shahid, ALAM, ”Some Economic Costs of Corruption” in

LDCs, Journal of Development Studies 27, 2003;

23. Radu, LECA, ”Terorismul internațional. Unele efecte și tendințe de

evoluție”, Revista Europeană de Psihologie și Coaching, 2015;

24. Robert REICH, ”The Work of Nations”, Mark Lewis, Robert Fitzgerald,

Charles Harvey ”The growth of nations. Culture, Competitiveness and the

problem of globalization”, Bristol Academic Press, 1996;

25. Stelu, ȘERBAN, Vasile, PATULEA, ”Perfecționarea activității de prevenire

a faptelor antisociale”, în Revista română de drept nr. 1/1978;

26. Vasile, PĂVĂLEANU, ”Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul

Uniunii Europene”, Revista de Drept Penal nr. 3, 2009;

27. Rewue de Science criminelle et de droit penal comparae, nr. 4/1997.

e) Resurse bibliografice de pe INTERNET:

1. http://anitp.mai.gov.ro;

2. https://e-justice.europa.eu;

3. https://ec.europa.eu;

4. https://eur-lex.europa.eu;

5. https://www.europol.europa.eu

6. http://ultrapsihologie.ro;

7. https://ro.wikipedia.org;

8. https://www.agerpres.ro;

9. https://www.mae.ro;

10. http://www.mai.gov.ro;

11. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org;

12. https://www.consilium.europa.eu;

13. https://www.mediafax.ro;

14. http://www.mpublic.ro;

15. http:/ /euce.org;

16. https://www.politiaromana.ro;

17. https://dexonline.ro;

18. https://dreptmd.wordpress.com;

19. https://www.juridice.ro.