Marin Preda (1922 – Siliştea Gumeşti -1980 Mogoşoaia)

Moromeţii

Capodoperă a literaturii române, romanul Moromeţii (Volumul I -1955 ,Volumul II -1967 ) marchează prin procesul de elaborare, prin umanitatea evocată, prin semnificaţiile sugerate şi prin realizarea artistică unul dintre momentele de vârf ale prozei româneşti.

Marin Preda întruneşte multiple faţete scriitoreşti : corector la ziarul „Tiparul” dar şi la „România literară” va desfăşura o activitate redacţională la revista „Viaţa românească” fapt ce-l va propulsa în viaţa literară. Face parte din conducerea Uniunii Scriitorilor, devenind mai apoi director al editurii „Cartea Românească”.

Debutează cu nuvela „Nu spuneţi adevărul” (1942)inclusă în volumul de debut „Întâlnirea din pământuri”. Cele opt nuvele ale acestui volum sunt scene cotidiene din existenţa unui sat dunărean, scene ce vor sta la baza multor opere ulterioare, în special la baza romanului Moromeţii.

Volumul I din Moromeţii consacră debutul său ca romancier. Destinul familiei Moromete va fi urmărit tangenţial şi în romanele „Marele singuratic”(1972) şi Delirul (1975) Risipitorii(1962), Intrusul(1968) şi Cel mai iubit dintre pământeni(1980) dezvoltă o problematică citadină.

În domeniul memorialisticii publică volumul „Viaţa ca o pradă”(1977) volumul ce întregeşte opera acestui fascinant scriitor.

Problematica romanului Inspirându-se dintr-o perioadă de adânci frâmântări social-istorice creând o frescă a lumii

satului din Câmpia Dunării, Marin Preda meditează asupra uneia din problemele cele mai importante ale vieţii româneşti din ultima jumătate a secolului trecut, temă fundamentala a scriitorului său : dispariţia ţăranului tradiţional.

Ne aflăm la confluenţa unor epoci radicale când temeliile lumii sunt ameninţate de război şi iluzia timpului benefic se risipeşte sub presiunea evenimentelor necruţătoare. Ne aflăm cu trei ani înaintea celui de-al doilea război mondial, când timpul era foarte răbdător cu oamenii, viaţa se scurgea fără conflicte mari.

Perspectiva naratorială se va modifica pe parcursul romanului : într-o primă parte a romanului naratorul acceptă parcă iluzia lui Moromete, dar pe măsură ce acţiunea evoluează realitatea iminenţei războiului îşi lasă amprenta, autorul sesizând muşcătura perfidă a timpului nemilos.

Punctul de plecare al romanului este şi personalitatea puternică a tatălui lui Preda „Un bătrân ţăran din Câmpia Dunării, născut în 1895 şi mort în 1963 bucuros când avea ocazia să stea de vorbă cu un om deştept în stare să-l numească inteligent” şi care la ceasul sfârşitului rosteste imperturbabil”domnule,eu am dus intotdeauna o viata independenta.”

Tematic romanul este aşadar o evocare a spulberării iluziei de autonomie a ţăranului român; această temă conţine şi alte subteme: semnele vremii rămân necunoscute omului, istoria îl surprinde pe individ, îl ignoră, iar el descoperă cu surprindere că este obiectul unei dizarmonii, al unei nedreptăţii.

1

Subiectul, Compoziţia

Volumul întâi plasează încă de la început în centrul atenţiei familia lui Ilie Moromete „Cel din urmă ţăran” cum îl numeşte Nicolae Manolescu, o familie numeroasă formată din Catrina, a doua soţie căsătorită cu Ilie după moartea primului soţ în război, trei băieţi dintr-o primă căsătorie (Paraschiv, Nilă, Achim), două fete şi un băiat din a doua căsătorie (Tita, Ilinca şi Niculae).

Realizat prin tehnica decupajului, volumul I expune eforturile lui Moromete de a menţine integritatea familiei şi a pământului.

Eroul central va suferi un dublu eşec : cel dintâi, familial, prin încercările lui Paraschiv, Nilă şi Achim de-a dobândi autonomia bunurilor, aţâţaţi fiind de Guica care le sădeşte şi le întreţine ura împotriva mamei şi a surorilor vitrege. Prin dorinţa Catrinei de a-şi pune la adăpost fiicele Tita şi Ilinca şi prin setea de învăţătură a lui Niculae care presupune cheltuieli suplimentare din partea lui Moromete.

Cel de-al doilea eşec este cel pe plan social prin ameninţarea „fonciirii” prin diminuarea recoltei din pricina secetei şi prin nerentabilitatea negoţului cu cereale.Sub loviturile necruţătoare ale soartei , Ilie Moromete suferă un proces constant şi dureros de disoluţie. Pe plan familial, omul care trona simbolic la masa familiala va fi părăsit de fii, care vor lua cu ei şi o bună parte din avere. Tăierea simbolică a salcâmului care va fi vândut lui Tudor Bălosu, nu este decât începutul surpării gospodăriei sale, fiind silit în cele din urmă să vândă şi din pământ. În urma acestor lovituri ale soartei Moromete se metamorfozează substanţial. Omul deprins să cugete nu numai la ziua de mâine ci şi la rosturile existenţei, alunecă pe panta muţeniei, prefigurare tragică a dispariţiei. Imaginea eroului central rămâne dar pe chipul de humă plămădit. (cândva de Dim Vasilescu, chip privind imperturbabil la cei care continuă să facă politică în poiana lui Iocan).

Construcţia volumului I

Primul volum cuprinde trei părţi, inegale ca dimensiuni.Prima parte este cea mai întinsă sub raport epic şi cea mai concentrată în timp; sub raport

temporal aceasta surprinde intervalul de sâmbătă după amiază, până duminică noaptea, respectiv de la întoarcerea familiei lui Moromete de la câmp până la fuga Polinei cu Birică.

A doua parte, de dimensiuni mai reduse sub raport epic, se întinde de la plecarea lui Achim cu oile la Bucureşti, până la serbarea şcolară a lui Niculae. Este momentul când evenimentele în planul familiei şi a comunităţii încep să se precipite.

Cea de-a treia parte, a cărei durată de timp este şi mai extinsă se întinde de la începutul secerişului până la fuga lui Paraschiv şi Nilă la Bucureşti.

TIMP ȘI SPAȚIUTimpul răbdător nu se va mai suprapune peste istoria colectivă. Grijile şi nevoile par a fi

derizorii, ele putând fii amânate sau ocolite, căci timpul nu presa pe nimeni: „Timpul avea nesfârşită răbdare cu oamenii, grijile mari să sfărmau într-o puzderie de griji mărunte”.

Spaţiul este închis în volumul I, dimensionat concentric cu accent pe spaţiul privat.Spaţiul public este conturat prin ludic : fierăria lui Iocan un loc al concurenţei masculine, al

cunoaşterii comunităţii al împărtăşirii de gânduri. Aici exteriorul este receptat în componenţa sa politică şi socială în manieră ludică. Exteriorul nu este ostil şi este înţeles prin prisma propriilor valori de receptare (când cineva întreabă dacă regele merge şi el la arat, Iocan îi răspunde că „Merge, de ce să nu meargă. Iese cu plugul din curtea palatului şi se duce şi el la arat”pentru ca mai apoi Cocoşilă să precizeze despre prinţul Mihai că „Ală micu are lotul lui de la mă-sa”.

2

Spaţiul privat este reprezentat de casa fiecăruia (la Moromete casa cu prispă), grădina (spaţiu al ludicului şi al meditaţiei) şi câmpul (reprezentând componenta economică, câmpul este pe de o parte spaţiul privat (fiecare îşi vede de locul lui), dar are şi o componentă publică în care este deschis; aici nu există diferenţe, toţi muncesc). El poate deveni un loc vrajbei (Polina şi Birică vin peste locul lui Bălosu pentru a-şi cere partea).

Moromete însă investeşte câmpul cu forta ludică; el munceşte puţin si prefera să se plimbe pe la alţii, iar când stă cu ai săi caută mereu spectacularul ( scena în care îl lasă pe Paraschiv să mănânce fasole fierbinte este relevantă).

Legătura dintre spaţiul public şi spaţiul privat se face din podişcă, un fel de prag, graniţa care separă şi uneşte „Cu ţigara-n gură, Moromete stătea pe stănoaga podiştei şi se uită peste drum”.

Conflictele-vol.I

Conflictele sunt exterioare şi au loc între Moromete şi apropiaţii lui care nu-l înţeleg şi nu-l acceptă .

În primul rând, conflictul dintre Moromete şi fiii mai mari este datorat concepţiilor diferite despre valori ale tatălui (pământul) şi ale fiilor(banii).

În al doilea rând, conflictul dintre Moromete şi soţia sa Catrina provine din faptul că Ilie refuză să treacă actele de casă pe numele Catrinei.

În al treilea rând, Moromete este în conflict cu sora sa Guica pentru că aceasta îl învinovăţeşte că s-a recăsătorit. Guica îi învaţă pe fiii mai mari să-şi urască tatăl şi surorile şi să-şi ceară drepturile.

Un conflict secundar ar fi cel al lui Moromete cu autorităţile, conflict derivat din diferenţa de concepţii despre lumea cea tradiţională (Moromete îşi organizează viaţa în funcţie de de anotimpuri) şi cea modernă a lui Jupuitu sau Aristide care se bazează pe termene, scadenţe,rate.

Incipitul cu valoare de expoziţie, cuprinde două părţi : una expozitivă (în care sunt fixate reperele spaţio-temporale şi personajele) şi una dramatizată în care este surprinsă discuţia dintre Moromete şi vecinul său Tudor Bălosu.

Prima parte a incipitulului este relatată de un narator omniscient, „În Câmpia Dunării, cu câţiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial se pare ca timpul avea nesfârşită răbdare ; viata se scurgea aici fără conflicte mari.” Acest „se pare”subliniază de la început aparenţa de linişte a acestor oameni, aparenţă ce va fi spulberată pe parcursul acţiunii. Tot aici sunt prezentate şi personajele centrale, precum şi relaţiile lor, care par nişte obişnuinţe : fetele se duc la scăldat, băieţii evită treburile casnice, iar Ilie se îndreaptă spre uliţă, căutând pe cineva cu care să discute. Aceste sustrageri atrag, aşadar de la început, atenţia asupra lipsei de comunicare dintre membrii familiei, dar şi asupra grupării lor.

A doua parte a incipitului este dramatizată şi suprinde conversaţia dintre Ilie şi Tudor Bălosu. Această parte surprinde de fapt tema romanului, viziunea despre lume,a conflictului interior al lui Moromete, dar şi conflictele exterioare cu autorităţile, precum şi constantele personajului : ironia, disimularea, amânarea. Aceste trei dominante reies din replicile lui Moromete : Bălosu îl întreabă dacă a terminat munca, Moromete îl înfruntă , Bălosu îl întreabă dacă îi va vinde salcâmul, Moromete constată ca va ploua.

Astfel, incipitul romanului fixează atât coordonatele acţiunii cât şi pe cele ale psihologiei personajelor.

Presat până la urmă de griji, Moromete este nevoit să-i vândă salcâmul lui Bălosu. Într-un alt plan narativ, fata lui Bălosu, Polina, îl iubeşte pe Ion Birică, flăcău harnic, dar sărac, iar familia fetei se împotriveşte căsătoriei dintre cei doi.

3

Intriga principală a romanului este centrată pe dorinţa celor trei fii, din prima căsătoriei a lui Moromete să plece la Bucureşti, instigaţi fiind de Guica. Acesta este unul dintre motivele care vor determina desfăşurarea acţiunii la care se adaugă şi alţi factori secundari ce vor duce la destrămarea familiei. (lăcomia lui Bălosu, presiunea autorităţilor şi numeroasele datorii ale familiei).

Desfăşurarea acţiunii cuprinde nu numai evenimente referitoare la Moromeţi, ci şi la alte familii din sat, romanul devenind astfel o oglindă a vieţii ţăranului din Câmpia Dunării.

Nilă merge la premilitară unde are necazuri cu instructorul, Guica îi instigă în continuare pe băieţi, iar Achim îl bate pe paznicul moşiei pentru că la bătut pe Niculae.

Nu lipsesc din adunările politice din poiana lui Iocan, farmecul dezbaterilor fiind dat de prezenţa lui Ilie şi a lui Cocoşilă.

Ţugurlan este unul dintre cei care participă la dezbaterile politice, un ţăran sărac, dar mândru în relaţiile cu bogaţii satului(îl bate pe băiatul primarului Aristide care-i înşela pe săteni la cântar).

În curtea Moromeţilor apare şi agentul fiscal, Jupuitu care cere plata fonciiri şi ameninţă cu sechestru asupra bunurilor. Îi cere lui Moromete să vândă din pământ dar acesta evită răspunsul în stilul lui caracteristic.

Atenţia autorului se opreşte şi asupra familiei ţăranului Vasile Boţoghină, care bolnav de tuberculoză este nevoit să vîndă o parte din pământ pentru a merge la medic, în ciuda opoziţiei soţiei sale, Anghelina, îngrijorată că vor rămâne copii Vatică şi Irina fără zestre. În acelaşi timp, Birică se întîlneşte cu Polina, fuge cu ea în ciuda împotrivirii tatălui.

Partea a doua a volumului I prezintă pentru început plecarea lui Achim cu oile la Bucureşti. Strâmtorat până la trimiterea unei sume de bani de către Achim, Moromete merge la primarul Aristide de la care cere şi primeşte un împrumut. Între timp, Paraschiv şi Nilă îndemnaţi de Guica, fură caii şi pleacă la Bucureşti, dar din cauza nehotărârii celui din urmă, se întorc, spre supărarea mătuşii lor.

În familia Birică intervin discuţiile pe tema sărăciei şi Polina hotărăşte să să-şi ceară dreptul de la părinţi, dar încercarea ei este zadarnică; de aceea hotărăşte împreună cu Birică să-şi facă singură casă.

Cealalta dramă, la familia Boţoghină, se va rezolvă căci vânzând din pământ Vasile va merge la spital. Un alt episod important este acela în care Niculae Moromete şi Irina Boţoghină obţin premiul întâi.

Partea a treia este densă şi plină de evenimente, Preda realizând mai întâi imaginea satului în momentul secerişului. Totul se desfăşoară după un vechi ritual, în care sunt implicaţi bătrâni, tineri şi copii. Polina şi soţul ei vor merge pe locul lui Tudor Bălosu ca să-şi ceară partea cuvenită, dar totul se termină cu o încăierare a cărui consecinţă este chemarea în faţa judecătorului. Tot aici are loc şi scena în care Moromete, ars cel dintâi cu zeama prea fierbinte pregătită de Catrina îşi ironizează fiii fără a le spune că mâncarea este prea fierbinte. După secerat, ţăranii se ocupă de treieratul şi măcinatul grâului. Ţugurlan va fi întemniţat doi ani pentru că îl bătuse pe Tade, fiul lui Aristide şi sustrăsese arma .

Partea a treia continua cu conflictele din familia lui Moromete. Băieţii sunt nemulţumiţi că Ilie vinde o parte din grâu pentru a-l da pe Niculae la şcoală la Câmpulung.

Tatăl este suparat că Achim nu-i trimisese nici un ban de la Bucureşti. aşa cum fusese înţelegerea. Aristide îşi vrea înapoi datoria, agentul fiscal pretinde plata fonciirii, iar Jupuitu îl somează cu plata ratelor.

Acţiunea atinge punctul culminant când toţi află că Achim nu se mai întoarce de la Bucureşti. Paraschiv şi Nilă arătându-şi făţiş ostilitatea. Copiii se încaieră între ei, Moromete îi pedepseşte, lovindu-le mai întâi pe Tita şi Catrina, ca apoi să le administreze fiilor răzvrătiţi o bătaie cruntă. Nilă şi Paraschiv vor fugi la Bucureşti, cu o parte din averea Moromeţilor.

Finalul(cu valoare de deznodământ) concentrează evenimentele care urmează fugii celor doi fraţi mai mari la Bucureşti.

4

Moromete se întoarce de la câmp, unde încercase să-şi pună ordine în gânduri după ce aflase de planurile de trădare ale fiilor. Ajuns acasă, i se spune că Paraschiv şi Nilă au plecat cu caii după ce au spart lada de zestre a fetelor. Resemnat, Moromete îi va vinde lui Bălosu pământul din spatele casei. Cu banii obţinuţi, Ilie îşi plăteşte datoriile la bancă, la Aristide, şi la primăvară îşi cumpără doi cai şi îl înscrie pe Niculae la școală. Rămâne însă incertitudinea soluţionării acestor probleme pe viitor. Moromete realizează că nu mai poate ocoli această lume pe care până atunci o respinsese şi că singurul lucru care ăi oferă siguranţă este banul. Trădarea fiilor îl schimbă radical pe Ilie, care nu se mai duce în poiana lui Iocan, nu mai iese pe uliţă şi nu mai are poftă de vorbe.

„Timpul nu mai are răbdare” este propoziţia care închide volumul I. Se realizează astfel simetria cu incipitul prin referirea la timp, iar această simetrie accentuează şi viziunea despre lume din roman: o lume care se schimbă şi provoacă alienarea individului.

Compoziţie şi structură-vol. II

Structural ,al doilea volum poate fi asemănat cu primul datorită faptului ca acţiunea se petrece tot pe parcursul unei veri .Volumul II include însă si numeroase întoarceri in timp care au darul de a motive câteva situaţii care se petrec la un interval de 10 ani. Aceste întoarceri in timp vizează felul in care comunitatea este afectată de război si felul in care familia Moromete este afectată atât de război cât si de plecarea băieţilor ;mai cuprinde biografia lui Niculae si încercarea lui Moromete de a-şi readuce fiii acasă. In centru va sta rolul pe care politicul îl are in destinul satului şi in destinul indivizilor.

TIMP ȘI SPAȚIUTimpul este nerăbdător cu oamenii si se raportează la istoria colectivă, care înghite istoria personala:timpul personal se îngustează, iar istoria devine dură si neiertătoare”Timpul nu mai avea răbdare cu oamenii, erau timpuri –pline de viclenie.” Spaţiul este deschis, dimensionat politic cu accent pe spaţiul social. Exteriorul devine o ameninţare pentru tot satul. Spaţiul va fi la dispoziţia oricui; spaţiul politic se conturează înspre un loc deschis ,(in volumul I oamenii puteau să îşi exprime liber opiniile politice.)spre un loc închis, complicat. Terenul din faţa cârciumii lui Valache, casa lui Arnistide, căminul cultural devin spaţii ale complotului si înlocuiesc poiana lui Iocan. Moromete încearcă o reorganizare în propriul pridvor, în spiritul întâlnirilor de la Iocan, însă nu prea reuşeşte .Spaţiile publice şi-au pierdut caracterul ludic . Spaţiul privat-economic(câmpul)devine public:pe el se plimba activiştii de partid care supraveghează secerişul.

Conflictele au la bază politicul .Continuă prejudicierile la nivelul familiei:fiii cei mari rămân la Bucuresti, Catrina pleacă la Alboaica-o fiică din prima căsătorie, Niculae este la scoală, Ilie se modifică în încercarea de a se adapta noii societăţi,în urma unor drumuri repetate la munte reuşeşte să-şi refaca gospodăria. Se dezvoltă un conflict şi între oameni şi autorităţi prin faptul ca oamenilor li se ia cota din produse.

Subiectul-vol. II Incipitul cuprinde o întrebare al cărei posibil răspuns se va desprinde din derularea faptelor”În bine sau în rău se schimbase Moromete?”

5

Expoziţiunea prezintă rezumativ câteva evenimente referitoare la familia lui Moromete. Deşi Ilie îşi refăcuse averea si Catrina vânduse un pogon din pământul ei, Moromete refuză să-l mai trimită pe Niculae la şcoală şi să treacă pământul şi casa pe numele femeii .În schimb, ii caută la Bucuresti pe cei trei fii propunându-le să se întoarcă acasă în schimbul averii; aceştia însă refuză .Aflând cele întâmplate (fapte ce constituie intriga acţiunii)Catrina îl ameninţă pe Moromete că-l va părăsi .Niculae se înstrăinează şi el de tatăl lui .Tita se căsătoreşte cu Sandu Dogaru care moare la scurt timp .Autoritatea lui Moromete scade în familie şi în sat, căci cu vechii prieteni nu se mai întâlneşte, iar oamenii nou veniţi în comună nu-l ascultă şi nu-l respectă. Desfăşurarea acţiunii continuă cu schimbările ce au loc in viaţa satului, o dată cu venirea comuniştilor la putere. Intră în scenă noi personaje care întruchipează prostia, ambiţia, lupta pentru funcţii(Adam Fântână , Mantaroșie, Bilă, Zdroncan, Ouăbei, Isosică).Ilie încearcă să-şi păstreze independenţa, dar resursele financiare nu-l mai ajută, apelând mereu la Niculae .Acesta este trimis de şefii lui de la partid să supravegheze secerişul din satul natal. Acţiunea atinge punctul culminant în momentul în care ţăranii refuză să mai dea cota la stat. Au loc încăierări, ameninţări cu militia şi PRESIUNEA, in urma cărora ţăranul Gheorghe , speriat de ameninţări se sinucide . Toate aceste fapte sunt puse in cârca lui Niculae care va fi destituit .Îşi va găsi salvarea însă in căsătoria cu Mărioara lui Adam Fântână .Eroul îşi va continua studiile si va deveni inginer. Deznodământul surprinde moartea bătrânului Moromete ajuns la aproape 80 de ani. Lui Moromete I se scursese viata aşa cum zicea doctorul,iar treptat organismul său cedează, fiind adus acasă în roabă de nepotul său Sandu, fiul Alboaicei. Moromete n-a suferit de vreo boală , s-a topit ca o lumânare convins ca întotdeauna ”a dus o viaţă independentă”.Moartea lui devine un simbol pentru că el rămâne “Cel din urmă ţăran”in acest roman al deruralizării satului”.(Nicolae Manolescu)

Caracterizarea lui Moromete

Ilie Moromete rămâne personajul cel mai complex al romanului prin viaţa sa interioară bogată prin complexitatea însuşirilor sale .Este un ţăran cu o puternică individualitate ,total diferit de celelalte personaje din literatura noastră. Portretul său prinde contur treptat, mai ales prin gânduri, atitudini,gesturi şi limbaj.Modelul personajului este, după mărturisirea autorului, tatăl său,Tudor Călărașu, care i-a fermecat copilăria si maturitatea. Eroul este prezentat intr-o tinereţe şi bătrâneţe, perioadă de relativă statornicie in destinul unui om. Ca personaj simbolic, Moromete reprezintă lumea ţărăneasca, arhaică, tradiţională , dar ilustrează in mod dramatic drumul destrămării mai multor iluzii .Mai întâi încrederea sa in posibilitatea comunicării se va destrăma atunci când constată că oamenii din jurul său nu-l mai înţeleg , drama sa va

6

fi mai profundă când constată că nici membrii propriei sale familii nu-l înţeleg, fapt pentru care el va pierde treptat din autoritatea sa de cap al familiei. Destrămarea acestei iluzii privind comunicarea atrage după sine o alta dramă, cea a prăbuşirii gospodăriei. Totul se află în cădere liberă, eforturile de a-şi întregi familia si gospodăria sunt zadarnice, in volumul II noile realitati sociale (comunistii ajung la putere)nu corespund conceptiilor lui Morormete de aici si conflictele cu Niculae , devenit activist de partid. Moromete traieste o iluzie, cea a independentei , pana la urma si ea se destrama intrucat capcanele istoriei vin sa-i tulbure linistea sufleteasca.In acaeasta iluzie a crezut pana ce pe patul de moarte afirma cu mandrie “Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta”.Aceasta independenta a fost posibila atata vreme cat proprietatea asupra pamantului (insemn al demnitatii umane)l-a ferit de griji.Moromete lupta sa-l pastreze, dar nu reuseste pentru ca fatalitatea istoriei personale,dar si sociale ii invadeaza fiinta. O alta drama traita de Ilie Moromete este cea a contemplativitatii .Lui Moromete ii place sa patrunda filosofia vietii, sa-i analizeze pe oameni.Este inzestrat cu inteligenta patrunzatoare nativa si prin contemplare are darul sa patrunda dincolo de lucruri.Inteligenta sa sclipitoare provine din ironia fina cu nuante filozofice. Fire reflexiva, Moromete mediteaza asupra propriei vieti in situatiile dificile ale existentei sale.Doua momente semnificative ii ilustreaza aceasta insusire. Primul este acela cand, convins de intentia celor doi fii de a se rupe de familie, la lotul sau de pamant, asezat pe o piatra gandeste ca libertatea in care crezuse se prabusea , iar nelinistea si spaima amenintau sa-I ia lotul”,al doilea moment apare in volumul II si contine un monolg impresionant prin care e reliefata drama sufleteasca a personajului.El mediteaza asupra raporturilor dintre oameni si societate, dintre generatii, parinti si copii, in timp ce lucra in curte udat de o ploaie cu clabuci care inundase curtea.Aceste ganduri sunt insotite deseori de o constatare aspra dar si amara.“Prostul e dat si el de Dumnezeu, dar nu sub denumirea de destept”, “ce sa-i faci, pe lume sunt si puturosi si pe spinarea lor se urca prostii destepti”.

Tipuri de caracterizareMoromete este prezentat rareori in mod direct,naratorul mentionand pe alocuri anumite stari”era tacut, era vesel,era tulburat” Prin caracterizarea directa facuta de alte persoanje se evidentiaza respectul e care avea parte Ilie in sat: seful de post marturiseste :“Moromete este un om de care mi-ar fi nu stiu cum sa-i iau baiatul la sectie”;-pentru Cocosila prietenul sau cel mai bun ,Moromete este “prost “, cuvantul nefiind jignitor ci mai mult o forma de alint.;Aristide il vede “un ciudat”,Jupuitu il acuza de rea vointa”Rasa de om ca dumneata n-am mai pomenit”, Niculae, desi copil, vede in tatal sau “un om care gandea”;Catrina il considera lenes si pacatos ” Toata ziua stai la drum si bei tutun si la sfanta biserica nu vrei sa vii” sau il acuza pentru placerea vorbei”Lovi-o-ar moartea de vorba de care nu te mai saturi” Moromete se autocaracterizeaza in finalul romanului sfidandu-si prabusirea “Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta” Ilie Moromete prinde viata ca personaj principal mai ales prin caracterizarea indirecta rezultata din faptele sale,comportamentul sau inimitabil, atitudini,limbaj, relatiile cu alte personaje.

7

Faptele sale sunt cele ale unui taran obisnuit: merge la camp, dar nu se prea omoara cu munca,vorbeste cu vecinii, face politica in poiana lui Iocan, fumeaza pe stanoaga din fata casei, isi bate copiii cand acestia depasesc masura.Important pentru acest taran este nu ceea ce face, ci cum face.Glasul, mimica si gesturile se modifica in functie de ceea ce spune si simte. Comportamentul sau trezeste uimire, uneori invidie pentru ca”El avea ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le scapau, pe care ei nici nu le vedeau.” Stapaneste arta disimularii, regizand mici spectacole in care el insusi devine actor.Magistrala in acest sens este sceneta jucata cu agentii fiscali care venisera dupa fonciire.Moromete striga dupa Catrina care de fapt era la biserica , isi mustra fiul ca nu pusese o furca la locul ei, iar mai apoi se intoarce brusc spre cei doi, spunandu-le raspicat”N-am”.Jupuitu protesteaza in timp ce Moromete ramane calm si se minuneaza cand agentul ii spune ca statul nu-l plateste sa-si piarda vremea in curtile oamenilor “Uita-te la asta , se mira Moromete cu oarecare veselie.Ce , te tiu eu?”La fel de elocventa este si scena pranzului de la camp : desi se frige cu fasolea prea fierbinte ,Moromete asteapta amuzat sa pateasca si Paraschiv la fel, ironizandu-l mai apoi”Na, Paraschive , bea apa!Te-a ars rau?Eu credeam ca e rece , marturisi el naiv.” Atitudinile lui Moromete sunt diferite:este mandru si dispretuitor cu Balosu pe care il injura intotdeauna in gand pentru setea sa de inavutire; in poiana lui Iocan este respectat pentru inteligenta si ironia sa; este seful absolut al familiei, pozitie confirmata de locul privilegiat de la cina”Moromete statea parca deasupra tuturor.” Moromete este magistral cand vorbeste. Dialogul lui cu ceilalti este mereu presarat de intepaturi:cand il intreaba pe Udubeasca unde a fost cu o zi inainte si acesta ii raspunde ca statuse in ograda toata ziua , se mira , iar raspunsul “Ce vorbesti!Pai nu te-am vazut”, inseamna de fapt ca vecinul nu se distinge prin nimic.In gura lui cuvantul capata fascinatie magica.Ascultatorii il asculta vrajiti, relevante fiind discutiile politice din poiana lui Iocan. Relatiile cu alte personaje ii releva si alte trasaturi. Ca tata este in conflict cu fiii lui , ce nu mai vor sa accepte conceptia traditionala a parintelui lor.Desi dur, ironic si uneori violent, Moromete va fi pana la urma inselat, amagit de copiii, care vor fugi cu o mare parte din avere.O alta fata emotiva, sensibila , o putem observa la premierea lui Niculae “Cand l-am vazut pe scena aia acolo mi-a secat inima.”Nici ca sot nu isi va manifesta trairile :isi insulta si isi injura nevasta, care nu pare prea afectata, acest comportament fiind comun in lumea satului. Moromete este tolerant cu prietenul sau Cocosila(nu il ia in seama cand il face mereu prost) , este intelegator cu Tugurlan, nu ii suporta pe Tudor si Victor Balosu , pe care ii ironizeaza mereu, e sarcastic cu Aristide, desi are nevoie de un imprumut. Ca sa poata exista, Moromete este contemplativ si ironic , persifleaza fapte si oameni și trebuie sa se adapteze unei alte lumi.Prabusirea lui Moromete simbolizeaza de fapt prabusirea unei civilizatii arhaice si patriarhale.Renuntand la valorile in care credea , el nu se va mai regasi in noua lume.Sub aparenta lui impacare cu viata s-a ascuns mereu o mare neliniste ce-i confera statutul de personaj tragic, invins in lupta cu lumea lui pe care n-a putut sa o pastreze nealterata, dar si cu lumea noua(VOL II), ce nu l-a castigat si pe care nu a putut sa o iubeasca niciodata. ”

8