România este tara celor 13.910.450 nehotarâti. Aceasta

cifra reprezinta 76% dintre românii înscrisi pe ultimele

liste electorale. Adica românii despre care Presedintele

Parlamentului spunea la Vaslui ca sunt nehotarâti cu cine

sa voteze si ca asteapta sa vada rezultatele guvernarii

pedeliste. Nu-i asa ca traim vremuri interesante în

România? Cititi si va cruciti:

„În urma ultimelor sondaje de opinie, am constatat ca ceva este

în neregula: PSD pe primul loc, cu un procent rezonabil, PNL pe

locul doi, tot cu un procent rezonabil, iar pe locul trei PDL. Asa

ca stau si ma întreb care este logica sa se uneasca locurile unu

cu doi sa bata locul trei. Si am gasit raspunsul: aceste sondaje

se refera la 24% din repondenti. Restul de 76% sunt nehotarâti,

pentru ca asteapta sa vada rezultatele guvernarii noastre. De

fapt, cei 76% dintre repondenti, care reprezinta o majoritate

covârsitoare, înteleg ca nu este alternativa în momentul de fata

si sunt dispusi sa vina alaturi de noi. De aceea, trebuie sa

întelegem sa ne mobilizam si sa explicam populatiei ca succesul

în 2012 va fi de partea celor buni si drepti“.

Nu te socheaza ca referirile cantitative ale Robertei Anastase

sunt consonante cu aritmetica de la Legea pensiilor. Socant este

curajul de a crede ca exista atâtia prosti în sala aceea care ar

putea sa te creada, la fel cum socant este si faptul ca poti avea o

parere atât de proasta despre colegii de partid, chiar daca ei

sunt dintr-un judet îndepartat de Bucuresti.

Pâna la urma sunt sigur ca Roberta Anastase nu a avut niciun

motiv sa regrete ca a spus fraza de mai sus. A foast citata

corect, deontologic, de mii de ori. Fara sa râda cei de la radio si

TV, fara ca jurnalistii din presa scrisa sa scrie „sic“ dupa citat.

Foarte putini au taxat aceasta enormitate, iar cei care au facut-o

nu au adus niciun fel de date care sa arate ca aceasta imensa

minciuna este o sfidare la logica naturala. Un popor fara o elita

intelectuala credibila care sa iasa imediat si sa faca un lucru

onest, decredibilizând o asemenea ineptie, este un popor care

poate fi etichetat oricum. El nu are cum sa se apere pentru ca

nu are acces la cuvânt, poate cel mult sa raspunda „la Domnul

Dan Diaconescu“ printr-un mesaj SMS la 1333 cu pretul de 0,44

E, TVA inclus, la întrebarea: „Credeti ca fratele geaman a lui

Giani va fi si el inculpat pentru crima?“

Românii se uita la Moni, Iri si la micuta Irina si nu are cine sa le

mai spuna din când în când la ce ar trebui sa se gândeasca.

Românii au televizoare peste tot,  antenele parabolice sunt pe

toate colibele, dar nu informatia lipseste cel mai mult; oamenii

au nevoie de interpretari, ei ar vrea întelesuri. Au nevoie de

cineva care sa le explice viata, sa reconstruiasca sensuri, sa le

spuna ce sa înteleaga din viata si ce sa faca. Rolul intelectualilor

si al elitei este mai impoartant decât a fost vreodata.  Oamenii

sunt tot mai agresati de o viata care se desfasoara rapid, de

milioane de imagini care le trec prin fata ochilor,  de o

succesiune a crizelor, de o cerere tot mai mare pentru

schimbare. Le este frica de viitor mai ales pentru ca nu-l înteleg.

Se uita la oamenii bogati sau la cei care se descurca si au

impresia (de multe ori fondata) ca  acestia sunt niste hoti care i-

au furat sau care le fura mereu resursele lor. Vad politicieni

care se cearta la televizor, dar care se intereseaza de ei,

oamenii simpli, doar în campania electorala, dar nu au de unde

sa stie care sunt mincinosi si care spun adevarul.

Chiar daca cifra nehotarâtilor avansata de Roberta Anastase

este aberanta, nici cei vreo 60% care probabil vor merge la vot

la alegerile viitoare si vor vota o iluzie, o speranta sau vreo

galeata primita de la domnii candidati, nu vor avea suficienta

justificare sau temei rational pentru gest.

În fond, domnisoara pedelista are toate motivele sa vorbeasca

despre milioane de nehotarâti, de perplecsi, de pacalici care

înca nu au înteles ce fericire ne aduce actualul guvern. Daca am

avea un popor de oameni hotarâti, atunci nu am fi în situatia de

a o vedea pe ea cocotata pe unul dintre cele mai înalte scaune

ale puterii din România doar pentru simplul motiv ca este

recomandata de victoria lui Traian Basescu la Presedintie.

Un popor de oameni hotarâti nu s-ar arata nepasator si

complice  la prabusirea sistemului public. Putini participa activ

la jaful national, altii însa au fost prea prosti sa urmareasca o

idee pâna la capat, unii sunt complici pentru ca sunt demagogi

perfecti si fac politica doar din gura, altii pentru ca le este lene,

multi politicieni, pentru ca se uita doar în reflectoarele de pe

platourile de televiziune. Nicio scânteie de orgoliu,  nicio

tresarire la gândul ca bunurile comune sunt si ale lor, nu sunt

ale nimanui daca sunt publice. Nehotarârea de acest tip, adica

un fel de lene de a actiona, ne-a transformat într-un fel de popor

vegetal, cum scria demult Ana Blandiana, care nu se revolta,

indiferent de cât de aberanta este apasarea sau nedreptatea pe

care o simte.

În timp ce milioane de francezi ies în stradã sa se opuna unor

modificari aduse  Codului Muncii de la ei în care se atenteaza la

primul contract al tinerilor, la noi, sindicalistii ies în fata

Guvernului si danseaza „pinguinul“, râzând si leganându-si

gratios fundurile. Îmi închipui ce uluire trebuie sa fi fost pe fata

strainilor care vedeau fetele zâmbitoare ale celor care dansau în

siruri nesfârsite, cu  frenezia performarii unei înjuraturi

colective. Sa fi fost acesta dansul neputintei, al disperarii pentru

taierea unei treimi din salariu sau concedierile masive promise?

Eram nehotarâti, nu stiam sa alegem între sentimente contrare?

Când studentii greci se bat cu trupele politiei înarmate pâna în

dinti, sindicalistii nostri se multumesc sa faca glumite la

televizor despre înaltimea lui Boc. Cum sa meritam un alt destin

daca nu investim nimic pentru el? Nici munca, dar nici jertfa,

cum ar fi spus Eminescu. Daca un om disperat s-a aruncat de la

un balcon în mijlocul parlamentarilor vrând sa traga un semnal

de alarma, aproape toti românii s-au cutremurat pentru o clipa,

apoi toti si-au revenit la normal, indiferent de pozitia politica:

„Domnule, baiatul ala era nebun! Ce dracu’ a crezut el ca va

rezolva cu asta? În plus, avea si un copil!“ Da, probabil ca era

nebun, prieteni, sau înnebunise în fata lasitatii generale.

Nehotarâti par si cei din opozitia politica. Comunicarea politica

a opozitiei este parca marcata de indecizie si consistenta de

vreme ce liderii sunt lasati fara sustinere sa se bata pe la

televizoare, pe teme secundare. Nimeni nu a încercat sa ia

programul electoral al partidelor de la putere si sa faca o

comparatie cu ceea ce s-a facut de fapt. Este un mecanism pe

care oamenii l-ar fi înteles foarte usor. N-ar mai putea spune

acum o „missa“ (scuzati barbarismul lingvistic si sonoritatea

apropiata de Miscarea de Integrare în Absolut…), ca 76% dintre

români sunt nehotarâti si asteapta cu sufletul la gura rezultatele

unei guvernari fara imaginatie, doar cu o austeritate gratuita si

suferinta populara fara rezultat strategic. Daca o tara întreaga

se rezuma la a-l ataca de câtiva ani doar pe Traian Basescu si pe

familia lui, atunci sa nu ne miram daca PDL va creste într-o zi ca

Fat-Frumos sau ca se va casatori cu Alba ca Zapada, iar poporul

va dansa la nunta lor, va bea vin cu galeata, va lua si merinde

pentru acasa, apoi va merge nauc la vot si va vota sub impresia

ca viata, iata, este frumoasa. Sigur, este putin probabila aceasta

utopie a puterii, dar opozitia a mai câstigat de doua ori

alegerile, si totusi a pierdut puterea.

Da, suntem admirabil de nehotarâti, as putea spune pastisându-l

pe generalul Berthelot.  Daca nu ne-am hotãrât dupa douazeci

de ani sa nu mai votam oameni fara expertiza si nici sa nu

confundam rotatia politicienilor cu rotatia culturilor.  Daca am fi

fost hotarâti am fi învatat ca nu este normal sa facem aceeasi

greseala, dar sa asteptam sa obtinem rezultate diferite, adica

mai bune. Un popor de nehotarâti are zei falsi si nu crede în

solidaritate, nici în valori. Nu admira pe nimeni si mânjeste cu

noroi statuile când nu-l vede nimeni. De ce? Uite asa, de-al

dracului!

Nehotarâtii nu-si asuma nicio responsabilitate, asteapta sa li se

faca cadou liberatatea sau demnitatea. Chiar putem crede ca

viata nu costa nimic, ca nu trebuie sa investesti nimic pentru a

câstiga respectul si demnitatea? Trebuie doar sa te nasti în

„locul potrivit“, cum ne spune zilnic de pe televizoare un cântec

imbecil, nu trebuie sa investesti nimic în propria ta eliberare, în

constructia destinului tau? Probabil ca si asta înseamna sa fii

nehotarât, sa mori ca magarul lui Buridan nestiind, din trei, pe

care fericire s-o alegi: pe cea portocalie, pe cea rosie sau pe cea

albastra?

Nehotãrâti cu cariera istorica, întoarcem armele (ce sintagma

trista!) împotriva celui care ne-a fost tovaras de drum la un

moment dat, uitam imediat ca am participat la urcarea unui

politician pe cal si ne dezicem înainte de a cânta cocosul a treia

oara. Nu putem duce la capat proiectele si ne schimbam foarte

repede convingerile dupa cum bate vântul. Mereu nehotarâti,

suntem spectatori la propria drama si poate ca acest lucru ne da

singura certitudine solida, certitudinea ca suntem victime

inocente si, deci, nu avem nicio responsabilitate pentru ceea ce

ni se întâmpla. În tara nehotarâtilor fericiti victimele

benchetuiesc cu agresorii pe care îi schimba din când în când.

Între timp, nu observa ca trenul a ramas în statie, a fost tras pe

linie moarta si din ce în ce mai rar, cu tot mai multa scârba, unii

îi misca niste cartoane cu peisaje la geamul vagonului de clasa a

doua, în care s-au suit de mai bine de doua decenii.

Vezi si:

Moartea votului politic

Incultura stiintifica a românilor si bârna din ochiul presei

Marketingul noilor haiduci (II)

„Nimic nu este mai imprevizibil decât trecutul“

Chipul uitat al normalitatii sau despre razboiul, mereu pierdut, al presedintilor

Marile migratii

Share this:

Facebook 1 LinkedIn Twitter Google Pinterest Tumblr StumbleUpon Reddit Email Print

Related

Grava carenta de moralitateIn "Cultura mozaic"

Exhibitionism si schizofrenie in telerealitatea romaneascaIn "Cultura mozaic"

„Nimic nu este mai imprevizibil decât trecutul“In "Cultura ideilor"

Un comentariu pentru “Tara nehotaratilor fericiti”

1. DUMITRU DELCĂ

March 14, 2011 la 7:21 pm

Domnule VASILE SEBASTIAN DANCU,dumneavoastră spacţiununeţi despre nehotărâţi că sunt “fericiţi” şi deaceea nu acţonează,iar acţiunea dumneavoastră constă în scrierea acestui articol.Acţiunea mea constă tot într-o scriere,dar nu despre nehotăre,ci despreHOTĂRÂRENu mai vreau ca să trăiesc în fum,Vreau în viaţă să-mi aleg alt drum.Nu mai vreau să rătăcesc în ceaţă,Vreau să-mi construiesc o nouă viaţă.

Nu vreau să trăiesc doar în minciună,Vreau adevărul să poarte o cunună.Nu vreau ca întunericul să mă sperie,Vreau să primesc lumină,puzderie.

Nu vreau să mă stăpânească plânsetul,Vreau să-mi lumineze faţa,zâmbetul.Nu vreau privirea să-mi fie întunecată,O vreau senină,de grijile lumii scăpată.

Ajunge!De prea mult rău mi s-a scârbit.Vraeu binele să fie de toţi oamenii primit.

Vreau de-acuma,un soare nou să răsarăŞi-n viaţa mea să fie veşnic PRIMĂVARĂ!