Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de rãzboi – roman psihologic / al experienteiCamil Petrescu

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre particularitatile unui roman psihologic, prin referire la o opera literara studiata, apartinând perioadei interbelice. În elaborarea eseului, vei avea în vedere urmatoarele repere:- precizarea a doua caracteristici ale romanului psihologic, existente în opera literara studiata;- prezentarea, prin referire la romanul psihologic studiat, a patru elemente de constructie a subiectului si / sau ale compozitiei ( de exemplu: actiune, secventa narativa, conflict, relatii temporale si spatiale, constructia personajelor, incipit, final, perspectiva narativa, tehnici narative etc. );- evidentierea relatiilor dintre doua personaje reprezentative pentru romanul psihologic ales;- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflecta o idee sau tema în romanul psihologic pentru care ai optat.Introducere

Camil Petrescu a cunoscut consacrarea odată cu apariţia romanelor sale: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” şi „Patul lui Procust”, activând ca romancier, dramaturg , publicist, poet si după 1942 ca academician.

Considerat precursor al „noului roman”, Camil Petrescu introduce în literatură autenticitatea , schimbând astfel rostul literaturii, care nu e chemată sã delecteze, ci să aducă revelaţia unei realităţi , iar „dacă ni se mai întâmplă, deci, să deschidem o carte , o facem cu aceea care ne aduce ecoul, rasunător al vieţii trăite” şi acest lucru se întâmplă tocmai pentru că şi cititorul are parte de o mutaţie în psihologia sa, lucru ce se petrece într-o eră în care apar scriitori care în opinia lui Camil Petrescu anulează epoci de literatură, asemeni lui Marcel Proust , André Gide , Malraux şi care ajung să-i fascineze şi pe scriitorii români.

Într-o primă fază a creaţiei sale romaneşti , Camil Petrescu este fidel esteticii proustiene, îşi construieşte prima parte a romanului „Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de razboi” sub forma unei confesiuni a protagonistului romanului, iar a doua parte a romanului asemănător unui jurnal de campanie, precedat de nişte mărturii intime ale celui care-l redactează

Cuprins1. Elemente de construcție a subiectului / 2. Relația dintre două personaje- viziunea subiectivă asupra lumii reclamă o filtrare a întregii acțiuni prin conștiința și vocea unui singur

personaj. → perspectiva narativă ( viziunea împreună cu, autorul își mandatează personajul-narator să reprezinte lumea) → a. scurtă prezentare a subiectului, cu evidențierea celor două suprateme ale romanului; b. noul statut al personajului, cu evidențierea tipologiei intelectualului, procesul de autocunoaştere experiențele definitive care amprentează personajul (Camil Petrescu consideră că relevarea întâmplărilor nu se poate face decât prin descoperire, treptat, prin asumpţii, prin bănuieli, verificate sau nu. Astfel se diminuează importanţa evenimentelor şi iese la suprafaţă analiza psihicului, a trăirilor interioare, a dramelor sentimentale. Se înregistrează prin toate acestea un adevărat atac şi în final distrugerea schemelor aşa-zis tradiţionale, textul merge uneori până la crearea confuziei datorită renunţării la convenţiile liter a re ale romanului realist.)

3. Caracteristici ale romanului psihologic- timpul narațiunii nu mai urmează cronologia lumii reale( tehnica memoriei involuntare) EXPLICĂ!!!- tehnica analizai psihologice ( Romanul psihologic camilpetrescia Orientarea către interior în defavoarea exteriorului se datorează şi ea noii formule adoptate şi ghidate de înnoirile care se înregistrează pe terenul psihologiei, înnoiri aduse de Henri Bergson şi care privesc noul concept al timpului, intuiţia apreciată drept importantă în defavoarea intelectului, explicaţia fiind că raţiunea nu ne dă decât forme aproximative, globale: „un concept nu se poate aplica realităţii concrete, numai cunoaşterea intuitivă, nemijlocită ne dă aspectul originar, mobilitatea vie, inefabilul devenirii...calitatea şi intensitatea”. Romanul realist psihologic îşi propune analiza vieţii interioare a personajelor, urmând astfel firesc observaţiile lui Henri Bergson care susţine cã viaţa interioară este adevărul existenţei umane, iar cel care o poate cel mai bine urmări este scriitorul, acesta având la îndemână observaţia psihologică şi limbajul artistic, care să traducă în cuvinte frământări, drame emoţionale şi intelectuale, ideile şi pasiunile umane.

Neputând cunoaşte in totalitate pe ceilalţi, scriitorul poate să cuprindă în scrierile sale in intregime doar o perspectivă unilaterală, aprofundând astfel cunoaşterea unei singure conştiinte, investigaţia psihologiocă oprindu-se asupra sentimentelor, capriciilor şi revelaţiilor memoriei, complexităţii proceselor sufleteşti provocate de o singură senzaţie → EXEMPLIFICARI!!!

Concluzia - exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflecta o idee sau tema în romanul psihologic pentru care ai optat.

EXPERIENȚA: Fluxul de evenimente personale cunoscute doar de posesorul lor şi reprezentând lumea ca fiind într-un fel sau altul, fapt exprimat în limbaj şi în comportament.

Există în romanul lui Camil Petrescu un singur personaj care, într-o lungă confesiune, reface două experienţe trăite intens : iubirea şi războiul.Personajul feminin, Ela, este “văzut” doar prin ochii bărbatului care are nevoie continuu de certitudini în dragoste.

Nicolae Manolescu afirmă în Arca lui Noe: “Noi n-o cunoaştem în fond pe Ela decât prin intermediul lui Ştefan şi, înainte de a încerca să ne facem o idee corectă despre ea, trebuie să reuşim să-l înţelegem pe el”. ,, Nu Ela se schimbă (poate doar superficial, dându-şi arama pe faţă, cum se spune, abia după căsătorie), ci felul în care o vede Ştefan.În acest caz, putem afirma că singurele evenimente veritabile nu sunt acelea <<obiective>>, ci acelea din conştiinţa lui Gheorghidiu.”

ȘTEFAN GHIORGHIDIU : -un intelectual orgolios, pătimaş şi lucid în dragoste, dedicat întru totul femeii pe care o iubeşte; -un inadaptat într-o lume meschină, incapabilă să-l înţeleagă;

-,,un filosof într-o lume de neştiutori de carte cinici…”. (G.Călinescu )

,,un spirit speculativ şi oarecum lipsit de simţul realităţii, care are despre femei păreri disproporţionate, fie de adulaţie, fie de dispreţ fundamental egoist, centrând sentimentele pe ego-ul propriu, bănuitor din vanitate, cel puţin la fel de mult ca din iubire, mai degrabă senzual decât sentimental...”(N.Manolescu)

Dacă prima parte a romanului “ Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război “ urmăreşte fidel modelul proustian, a doua parte a acestuia este construită sub forma unui jurnal de campanie în care sunt înregistrate evenimente dramatice din Primul Război Mondial : “ Drama războiului nu e numai ameninţarea continuă a morţii , măcelul şi foamea, cât această permanentă verificare sufletească, acest continuu conflict al eului tău, care cunoaşte astfel ceea ce cunoştea într-un anumit fel.”

• Dragostea şi războiul reprezintă pentru erou cele două modalităţi de autocunoaştere, prima dintre ele marcând , aşa cum recunoaşte însuşi prozatorul marca devenirii individuale, a cunoasterii prin iubire, iar cea de-a doua reprezintă experienta unui război dramatic în care experimentează teama pentru propria viaţă, camaraderia, sacrificiul, simţul puternic al onoarei şi descoperă astfel o iubire mult mai mare decat cea egoistă pentru Ela – iubirea colectivă, a semenilor implicaţi într-un “joc al morţii” , solidaritatea necondiţionată şi simţul răspunderii pentru vieţile celor pe care-i are în subordine. → DEZVOLTA!!!

PARTICULARITĂȚI ALE ROMANULUI EXPERIENȚEI

Romanul experienţei reprezintă o orientare tematică în romanul interbelic, ce valorifică trăirea cât mai intensă, până la capăt, în plan interior, de către personaje, a unor experienţe personale definitorii(iubirea, prietenia, războiul, moartea). Proza experienţei se bazează pe crearea impresiei de autenticitate, fie prin utilizarea unor elemente care ţin de realitate(pagini de jurnal, de gazetă, scrisori, biografii reale etc.), fie prin fabricarea unora care să dea iluzia realităţii.Termenul experienţialism este folosit pentru prima dată de Petru Comarnescu în legătura cu scrierile unor autori din tânăra generaţie afirmată după Primul Război Mondial: M. Eliade, A. Holban, Mihail Sebastian, E. Cioran, M. Blecher.