Rolul psihologului în viaţa ta

16/08/2015

0 Comments

 

                În trecut, psihologul avea doar rolul de clinician. Adică evaluator al stării tale de sănătate mentală. Pe care o putea testa, aprecia şi evalua, având ca rezultat un diagnostic, deci o etichetă. Utilă doar medicului psihiatru, care, şi pe baza acelui diagnostic, se orienta în a prescrie medicamente. Astfel că rolul PREVENTIV al psihologului clinician era nesemnificativ. Ajungeai la el doar când suferinţa ta (sau a celor nevoiţi să te suporte) devenea extrem de deranjantă.

                Azi, lucrurile se schimbă. Apare PSIHOTERAPEUTUL, adică psihologul specializat în psihoterapie (după 3 ani de facultate la psihologie mai studiază încă 4 ani o formare complementară la una din şcolile de psihoterapie ). Psihoterapia, pe lângă ştiinţa din spatele psihologului, are şi componenta de artă. O artă a vindecării sufletului uman.

                Diagnosticul, etichetele, tratamentele medicamentoase prescrise de psihiatru pot fi adesea ineficiente, sau doar insuficiente. Suferinţa sufletească necesită mai mult decât un medicament. Necesită un suflet care să te înţeleagă, să te accepte aşa cum eşti, şi să te sprijine să depăşeşti momentele dificile.

                În urma unor studii, s-a constatat că metodele folosite de psihoterapeuţi au un impact de 155 în procesul de vindecare, iar restul de 85% se bazează pe implicarea clientului în propria sa terapie (ca şi co-terapeut), pe dezvoltarea abilităţilor clientului în resetarea procesului de autovindecare, şi pe relaţia terapeutică, adică legătura sufletească dintre psihoterapeut şi client! De unde rezultă clar importanţa alegerii unui psihoterapeut compatibil.

                Contează mult chimia dintre persoane, acel amestec al personalităţilor, şi ceea ce rezultă din cooperarea lor. O sinergie, un fel de 1+1 = 3. Psihoterapeutul nu e un prieten, ci un specialist care joacă temporar un rol. Care ghidează clientul către descoperirea propriilor soluţii. Şi ajută la descoperirea blocajelor care îl împiedică pe acesta să-şi folosească la maximum potenţialul latent.

                Psihoterapia e un proces prin care psihoterapeutul simte starea clientului, emoţiile lui, pe care le trăieşte, şi pe care le evaluează prin prisma proprie. Între cei doi – psihoterapeut şi client – se creează o strânsă legătură sufletească. O relaţie de mentorat. De sprijin, de ghidare. Iar clientul începe să se redecopere, să-şi activeze potenţialul latent, şi să

reînveţe să redevină el însuşi. Eliberat de stres, de constrângeri, de prejudecăţi, de convingeri limitative sau dezadaptative.

                Tot ce are de făcut clientul este să ceară sprijinul psihoterapeutului. Odată găsit psihoterapeutul compatibil, cu care simte că rezonează. E o chestiune de curaj. Care uneori vine din disperare.

                Accesul la psihoterapie este similar celui din metafora cu râul, care zice aşa:

                „Pe un mal al râului era deşert, oamenii erau mulţi, săraci, trişti, nefericiţi, egoişti şi lipsiţi de speranţe. Soarta, ghinionul, sau lipsa de şanse făcuse ca ei să se afle pe malul sărac. Pe celălalt mal erau foarte puţini oameni, însă trăiau în belşug, în mijlocul unor livezi cu fructe zemoase. Păreau a fi mult mai norocoşi, sau soarta fusese mai generoasă cu ei. Fiind încojuraţi de armonie, erau altruişti, generoşi, şi îşi chemau, prin semne, concetăţenii mai defavorizaţi aflaţi pe malul celălalt. Care însă refuzau categoric să intre în apă, deoarece pretindeau că nu au timp, că se tem, că nu ştiu să înoate, şi că există riscul să se înece! Foarte puţini, probabil doar cei ajunşi cu cuţitul la os, suportând mai greu foamea, se încumetau, uneori, să treacă râul. Constatau rapid, doar ei, că râul era domol, şi apa abia le ajungea până la genunchi!”http://www.invingestresul.com/1/post/2015/08/rolul-psihologului-n-viaa-ta.html