Rolul literaturii pentru copii in formarea prescolarului - concluzii

Literatura pentru copii constituie o sursă inepuizabilă de exemple frumoase de

comportare oglindite în mici antiteze între personaje, ne oferă consecinţele neascultării

sau ascultării, vredniciei sau lenei, cinstei sau necinstei, adevărului sau minciunii, ne

prezintă trăsături pozitive ale unor eroi: vitejia, curajul, înţelepciunea, stăpânirea de sine,

devotamentul, prietenia sinceră, dar şi trăsături nedemne, condamnabile ale unor

personaje: viclenia, zgârcenia, lăcomia, şiretenia, îngâmfarea.

Copiii trăiesc cu intensitate alături de eroii îndrăgiţi ai operelor literare, se bucură

când aceştia depăşesc obstacolele ivite în cale şi se întristează când aceştia au de suferit.

Este de necrezut cu câtă sete şi afecţiune privesc copiii morala ascunsă în haina

basmului, îi vezi trişti şi disperaţi când eroul sau eroina povestirii relatate sunt în impas şi

îndură suferinţe apoi strigă de bucurie când vine întorsura fericită şi personajele iubite sunt

salvate.

În călătoriile provocate de imaginarul din basme şi poveşti, copilul se simte fericit,

participă afectiv şi este alături de eroii pe care îi însoţeşte şi la bine şi la rău imitându-i mai

târziu în activitatea lor.

Conţinutul poveştilor şi basmelor îl transpune pe copil într-o lume mirifică, îi

cultivă fantezia şi visarea. Ele au încântat întotdeauna copilăria tuturor generaţiilor şi,

totodată, acestea constituie un mijloc important care contribuie la lărgirea orizontului

copilului.

Literatura pentru copii îşi găseşte un larg auditoriu în rândul tinerilor tocmai pentru

că apelează la afectivitatea lor, aceasta contribuie la cunoaşterea prin intermediul imaginii

artistice a lumii înconjurătoare, lărgirea sferei de reprezentări despre cele petrecute anterior

dar şi la formarea unei atitudini corespunzătoare.

Copilul este creatorul propriilor imagini, povestitorul fiind cel ce le sugerează

verbal. Efortul copilului de a-şi imagina şi înţelege nu poate fi conceput în afara unei

gimnastici intense a memoriei, a gândirii, a voinţei şi a limbajului.

Pătrunzând într-o lume nouă pe care n-o cunoaşte, copilul încearcă să şi-o

imagineze şi să judece după propriile idei faptele prezentate.

Basmele au o mare forţă de atracţie în special asupra vârstelor mici. Ele au fermecat

copilăria tuturor generaţiilor, i-au alimentat elanurile, imaginaţia deschizându-i astfel căi de

acces câtre nenumăratele taine ale Universului. Este ştiută marea lor valoare instructiv-

educativă şi formativă; aceasta în primul rând pentru că basmele sunt tablouri ale vieţii,

reflectând în ele problemele majore ale existentei: naşterea, căsătoria, calitatea fizică şi

morală a copiilor, a părinţilor buni sau vitregi, ridicarea prin merite a tânărului sărac,

originea bogăţiei şi a sărăciei, valoarea conduitei morale, aspiraţia şi posibilitatea omului

de a birui boala şi moartea, spaţiul şi timpul, de a supune forţele ostile ale naturii, de a-şi

face viata mai uşoară şi mai frumoasă. Valoarea educativă a basmului constă în reliefarea

unor calităţi morale cu care sunt înzestrate personajele pozitive: curaj şi vitejie, hotărâre şi

perseverenţă în îndeplinirea ţelului, spirit de sacrificiu, prietenie şi umanism, respectarea

cuvântului dat şi îndeplinirea angajamentului luat, dârzenie şi tărie în înfrângerea piedicilor

şi greutăţilor.

Copiii trec prin stări emotive diferite, de la teama pentru răul care ar putea s-o

piardă pe eroina îndrăgită, la bucuria că a scăpat cu bine din toate încercările pricinuite de

personajele negative. Bunătatea, cinstea, curăţenia sufletească, mărinimia sunt răsplătite

totdeauna, poate mai târziu, dar nu niciodată. Basmul îi incintă pe copii şi datorită

frumoaselor imagini vizuale construite prin comparaţii cu elemente concrete pe care copiii

le reţin.

Poveştile despre animale îşi au originea în timpurile foarte vechi din istoria

oamenilor, când omul era mai slab decât animalele.

Creatorul popular, inspirându-se din lumea animalelor, a creat poveşti în care le-a

personificat, atribuindu-le însuşiri omeneşti şi darul de a vorbi. Mai târziu, personajele -

animale capătă trăsături comico-satirice.

În decursul veacurilor, personajele-animale au devenit tipuri puternic conturate, ale

căror trăsături fundamentale se reliefează din epitetele şi poreclele care li se dau în toate

poveştile şi aproape la toate popoarele.

Tâlcul moral poate fi desprins cu uşurinţă de copiii de 6-7 ani. Povestea le dă o

învăţătură însemnată: de a nu fi încrezători şi de a nu fi conduşi numai de lăcomie, căci

încrederea fără discernământ în sfatul unor necunoscuţi poate avea urmări nefaste.

Copiii îşi însuşesc una din noţiunile morale specifice vârstei lor: necesitatea de a fi

ascultători şi de a respecta sfaturile şi învăţăturile celor mai în vârsta decât ei.

Astfel copiii rămân cu ideea că lăcomia, zgârcenia, răutatea inimii sunt dezaprobate

şi ele nu sunt de durată, oricând pot fi pedepsite pe când curajul, perseverenta, sunt

admirate şi atrag după sine urmări fericite.

Aproape la fel de vechi ca şi basmele, snoavele circulă în literatura tuturor

popoarelor, scoţând la iveală comori de înţelepciune şi duh satiric. Problematica snoavelor

se constituie din aspectele multiple ale vieţii cu contrastele specifice între bogat şi sărac,

între prost şi isteţ, mincinos şi cinstit, leneş şi harnic, imoral şi moral etc.

Snoava povesteşte concis şi într-un ritm dinamic, întâmplări hazlii întemeiate pe

contraste de tot felul şi având ca obiectiv, biciuirea diferitelor vicii şi năravuri omeneşti.

Prin problematica şi structura lor, prin calităţile eroului principal, snoavele sunt o specie

literară accesibilă şi atractivă, un mijloc eficient de educare a copiilor în spiritul unor virtuţi

morale alese.

Din variata tematică a schiţelor, nuvelelor şi romanelor, copilăria este tema cea mai

apropiată de micii cititori, deoarece prezintă problemele variate şi preocupările multiple ale

vârstei lor.

De anii copilăriei, ca de o oază a fericirii, ne vor aminti scriitori de valoarea lui

Eminescu, Caragiale cât şi Ion Creangă care şi-a evocat propria copilărie în valoroasele

volume „Amintiri din copilărie”.

Valoarea instructiv-educativă a povestirilor istorice este incontestabilă. Misiunea

istoriei este de a ne arăta, a ne demonstra această transformare continuă, mişcarea

progresivă a omenirii, această dezvoltare a sentimentului şi a minţii omeneşti, sub toate

formele dinlăuntru şi din afară, în timp şi spaţiu.

Copiii ascultă cu admiraţie faptele de dreptate socială şi naţională săvârşite de eroii

neamului, înaltele calităţi morale ale acestora: isteţimea, cinstea, curajul şi vitejia.

Însoţind povestirea istorică de imagini clare, corespunzătoare, copiii vor şti ca

Burebista, Decebal şi Traian sunt strămoşii cu care ne mândrim şi care au întemeiat statul

nostru, ca frumuseţea şi bogăţia plaiurilor noastre au ajuns pană astăzi prin înţelepciunea şi

jertfa unor eroi ca: Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Iancu de Hunedoara şi

vor afla că în focul evenimentelor istorice şi copiii au avut roluri de seamă.

Proverbele şi zicătorile populare româneşti, rod al unui îndelungat efort de

cunoaştere, reprezintă un tezaur inestimabil de înţelepciune, ale cărui valori şi sensuri nu se

sting niciodată.

La copiii preşcolari se pot educa prin proverbe şi zicători calităţi morale şi patriotice

ca: cinste, hărnicie, răbdare, dragoste de munca, dragoste de oameni, dragoste de ţară,

bunătate, curaj, atitudine justă fată de colegi, respectul faţă de cei mari.

S-a constatat eficienţa folosirii proverbelor şi zicătorilor în evoluţia comportării

individuale şi în grup pentru că la vârsta lor, când încă nu au formate anumite deprinderi

comportamentale, îşi însuşesc foarte uşor cele învăţate în diferite ocazii. Aşa au învăţat să

fie prieteni şi să se ajute, să vorbească frumos, să fie cinstiţi, să spună adevărul, să fie

perseverenţi în muncă – trăsături morale ale omului nou de care are nevoie societatea

noastră.

Caracterul este zestrea morală cea mai preţioasă a omului, fundamentul

personalităţii umane, energia ascunsă şi statornică a voinţei, care dinamizează şi inspiră

gândul, determinând atitudinea şi comportamentul moral şi social.

Perioada preşcolară este momentul în care influenţele exterioare lasă urme adânci şi

durabile asupra personalităţii copilului, a cărui receptivitate şi flexibilitate psihică îl ajută în

acest sens, în munca de educaţie morală a copilului, importantă este afectivitatea

pronunţată a lui, caracteristică ce stă la baza trezirii emoţiilor şi educării sentimentelor

morale, a formării conduitei morale.

Copiii, prin natura lor, sunt buni, iar când greşesc, ei încearcă să repare ce-au făcut

cerându-şi iertare şi dorind această iertare din tot sufletul. Ei vor împăcarea cu cei din jurul

lor. Copilul nu este rău, dar poate fi înrăit de cei din jur, care nu ştiu să se comporte cu el.

Cercetând natura pentru a o cunoaşte în fiecare lucru al ei, mai mare sau mai mic, îl

descoperim pe Dumnezeu.

Sensibilitatea, în primul rând a cadrelor didactice, pentru cunoaşterea religioasă,

este lucrul cel mai necesar în vederea educării şi formării personalităţii preşcolarilor, în

acest sens, îndemnul de suflet al profesorului Ilarion V. Felea, este convingător: „Din

adâncul istoriei şi al conştiinţei, un glas poruncitor ne şopteşte: „Ascultaţi poveştile sacre

ale creştinismului şi fiţi învăţăceii lui credincioşi, pentru că nu ştim unde se desparte religia

de cultură, nici cultura de religie”.

Literatura pentru copii investighează universul propriu de cunoaştere al copilului,

năzuinţele, aspiraţiile lui cele mai înalte, relevă eroismul oamenilor din totdeauna, printr-o

ingenioasă transfigurare artistică. Având în vedere importanţa acestei materii în formarea

omului de mâine- copilul de azi, trebuie să ţinem cont de opiniile sociologilor care ne

îndeamnă pe noi cadrele didactice din învăţământul preşcolar să construim o bună

colaborare în relaţia cu părinţii. Aceştia din urma reprezintă primul dascăl din viaţa

copilului. Tocmai de aceea este esenţial să putem obţine informaţii şi să putem oferi

sugestii ce să aibă menirea de a ajuta copilul în procesul sau de formare.

Aşadar, putem constata că între literatura pentru copii şi alte discipline trebuie să

existe o serie de conexiuni care să conducă spre obţinerea rezultatelor scontate.

Cred că pentru munca cadrelor didactice din învăţământul preşcolar edificator

rămâne George Călinescu, în opinia căruia copilul „se naşte curios de lume şi nerăbdător de

a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă” iar „ca să fie operă

de artă scrierile pentru copii şi tineret trebuie să intereseze şi pe oamenii maturi şi instruiţi.

A ieşi din lecturi cu stimă sporită pentru om, acesta e secretul marilor literaturi pentru

tineret”.