rolul e-gov in asigurarea transparentei sect public

17
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR CONTABILITATEA INSTITUŢIILOR PUBLICE Rolul E-government în asigurarea transparenţei sectorului public Studenți: Manole Cristina-Alexandra Muntean Roxana-Mădălina Mureșan Gabriela Mihaela Anul III, Finanțe-Bănci, Grupa 4 2013

Upload: manole-cristina

Post on 17-Feb-2015

51 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI

GESTIUNEA AFACERILOR

CONTABILITATEA INSTITUŢIILOR PUBLICE

Rolul E-government în asigurarea transparenţei sectorului public

Studenți:

Manole Cristina-Alexandra

Muntean Roxana-Mădălina

Mureșan Gabriela Mihaela

Anul III, Finanțe-Bănci, Grupa 4

2013

Page 2: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

1

Rolul E-government în asigurarea transparenţei sectorului public

Rezumatul referatului (abstract)

Lucrarea de faţă este structurată pe mai multe părţi pornind de la noţiuni teoretice privind

rolul pe care îl deține e-government în asigurarea transparenței din sectorul public și

concretizându-se prin intermediul studiului de caz.

La finalul lucrării se găsesc şi anumite recomandări şi concluzii personale, privind

importanţa temei abordate.

Cuvinte cheie: contabilitate, e-government, sector public, instituții publice, transparenţă

Motivaţia

Am ales aceast subiect de referat datorită multitudinilor de informaţii pe care le cuprinde.

Este o temă de actualitate, vastă şi într-o continuă schimbare. Ea încercă să se modifice permanent

în raport cu cerinţele pieţei şi să ţină pasul cu tehnologia. Personal, considerăm că traversăm o

epocă a tehnologiei, manifestând o dependentă faţă de aceasta. Datorită acestui fapt, insituţiile

publice încearcă şi ele să ţină pasul cu tehnologia, oferind diverse servicii şi informaţii cu ajutorul

mediului online, realizându-se o transparenţă şi la acest nivel. Rolul guvernării electronice capătă

mereu noi dimensiuni şi noi abordări.

Pentru cele menţionate mai sus, a fost relativ uşor să alegem această temă, deoarece fiecare

dintre noi şi-a exprimat şi manifestat un interes faţă de aceasta.

Introducere

Datorită diverselor transformări de-a lungul timpului, viaţa economică a României şi

implicit modul de organizare al instituţiilor publice au suferit diverse modificări. Aplicarea

informaticii pe scară tot mai largă oferă noi posibilităţi de abordare a contabilităţii instituţiilor

publice. Folosirea calculatoarelor şi a tehnologiei în general , accelerează la prelucrarea datelor şi a

informaţiilor. Progresul tehnic şi tehnologic a ajutat şi uşurat munca contabililor și a stabilit o nouă

Page 3: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

2

legătură între Guvern şi Parlament cu cetăţenii. Acestă legătură poate să fie considerată ca fiind o

interacţiune digitală, care poartă denumirea de e-governement sau guvernare electronică.

Potrivit autorilor Marcel Ghiţă şi Marin Popescu, guvernanţa este definită ca fiind : un

concept foarte amplu care include o supervizare solidă şi eficace a modului în care este realizat,

condus, controlat sau gestionat, în scopul protejării intereselor componentelor respectivei arii,

organizaţii sau instituţii.1

Transparenţa are rolul de a preveni acţiuni care ameninţă integritatea publică (acte de

corupţie) și de a evalua performanța administraţiei publice (capacitatea administrativa).2

Trasând o paralelă între cele două definiţii, se poate afirma faptul că guvernanţa trebuie să

fie transparentă la nivelul tuturor instituţiilor publice, pentru a elimina orice acte de corupţie şi

pentru a putea fi urmarită de toţi cetăţenii unei comunităţi. În acest sens, un loc important il joacă

tehnologia cu toate utilităţile ei.

Conceptul de E-government reprezintă ansamblul de sisteme şi resurse specifice

managementului public, care, prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, vizează

optimizarea actului administrativ.3 Acest sistem de guvernare crează o legătură între stat şi cetăţeni,

oferindu-le acestora posibilitatea de a fi mai aproape de activitatea instituţiilor publice.

Metodologie

Lucrarea de faţă a fost elaborată cu scopul de a asimila noi cunoştinţe referitoare la

guvernanţa electronică. Documentarea pentru partea teoretică am realizat-o consultând diferite cărţi

de specialitate oferite de Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, precum

şi consultarea numeroaselor site-uri care sunt puse la dispoziţia cetăţenilor pentru menţinerea unei

legături între instituţiile care aparţin statului şi aceştia. Documentarea pentru partea practică am

realizat-o prelucrând diverse informaţii puse la dispoziţie. Totodată, am efectuat şi o cercetare de

piaţă la nivel naţional, având drept scop consolidarea rolului pe care-l deţine sfera conceptului de E-

governement în viaţa de zi cu zi.

1 Marcel Ghiţă, Marian Popescu, Auditul intern al instituţiilor publice: teorie şi practică, Editura CECCAR, Bucureşti,

2006, p11. 2 Suport de curs- Integritatate şi transparenţă-Profesioniştii în managementul educational preuniversitar,

http://promep.softwin.ro/activitati.php 3 Dan Nica, Guvern, cetăţean, societate informaţională, Editura Semne, Bucureşti, 2001, p.10.

Page 4: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

3

Pentru întocmirea lucrării de faţă, am urmărit respectarea cerinţelor impuse pentru

elaborarea acesteia. În consecinţă, la finalul acestei lucrări se gasesc recomandări şi concluzii

personale, în concordanţă cu conţinutul şi tema abordată.

Cadrul Legislativ

Era necesar să apară diferite reglementări în acest domeniu, printre care amintim:

Hotărârea Nr. 862 din 22 iulie 2009 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului

nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri

pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în

mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, referitoare la implementarea Sistemului

Electronic Naţional;4

Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în

exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi

sancţionarea corupţiei;

Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

Normele metodogice din 7 februarie 2002 de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces

la informaţiile de interes public;

Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, publicată în Monitorul Oficial nr. 483 din data

de 5 iulie 2002;

Hotărârea de Guvern nr. 1259 din 13 decembrie 2001 privind aprobarea Normelor tehnice şi

metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică;

Legea nr. 455 /2001 privind semnătura electronică, publicată în Monitorul Oficial nr. 429 din

31 iulie 2001;

Hotărârea nr. 1085/11.09.2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind

unele măsuri referitoare la implementarea Sistemului Electronic Naţional;

Hotărârea nr. 538/7.04.2004 privind modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr.

1085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003;

Legea nr. 506 din 17 noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi

protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice:

Legea nr.272 din 29 iunie 2006 pentru completarea art.7 din Legea nr.506/2004. 5

4 https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public/informatii/legislatie

5http://www.cnrd.ro/contentfiles/cnrd/content/pagini%20site/legislatie_/2eb7f5c7-1a66-4a06-a12d-

6b6d07a45fef/hotarare-nr-862-din-22-iulie-2009.pdf

Page 5: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

4

De la apariţia acestor legi şi până la punerea lor în practică există un drum lung. România a

făcut un prim pas în sensul dezvoltării acestui concept (amintim de portalul E-guvernare), dar la

polul opus se află semnătura electronică care nici până în prezent nu este pusă în practică, aceasta

fiind doar la nivel conceptual.

În prezent, Sistemele Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale care sunt deja

funcţionale şi care au fost impuse datorită aderării României la Uniunea Europeană sunt:

Sistemul Electronic Naţional (www.e-guvernare.ro);6

Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (www.e-licitatie.ro);7

Sistemul electronic de atribuire a autorizaţiilor de transport internaţional rutier de

marfă (www.autorizatiiauto.ro).8

Trecere în revistă a literaturii de specialitate (literature review)

În continuare ne vom axa pe reprezentarea conceptului de e-government, vom explica ceea

ce acesta presupune, componentele sale, precum și aplicabilitatea sa în România.

Sectorul public şi relaţiile sale cu societatea au generat numeroase analize şi discuţii în

ultimii ani. Creşterea cererii de servicii publice, restricţiile bugetare, costurile de personal şi noile

facilităţi oferite de tehnologia informaţiei au constituit provocări generatoare de noi concepte:

„guvernare on-line”, „e-government”, „democraţie electronică”. Prin intermediul acestora se dorește

să se reducă barierele administrative birocratice şi să se uşureze accesul la informaţiile şi serviciile

publice.

E-government presupune, așadar, îmbunătăţirea relaţiei şi fluidizarea schimbului de

informaţii dintre sectorul public, pe de o parte, şi cetăţeni şi mediul de afaceri, pe de altă parte. E-

government înseamnă oferirea de servicii publice în format electronic pentru cetăţeni şi mediul de

afaceri, o alternativă mai eficientă şi mai ieftină, care ar permite Guvernului să fie mai aproape de

cetăţeni şi să-şi adapteze serviciile conform cerinţelor acestora.

Pentru implementarea cu succes a „e-government" este necesară definirea unei arhitecturi

coerente de aplicaţii şi a unui set predefinit de servicii generice şi instrumente pentru dezvoltarea,

implementarea şi administrarea ulterioară a aplicaţiilor. Această arhitectură trebuie actualizată

6 www.e-guvernare.ro

7 www.e-licitatie.ro

8 www.autorizatiiauto.ro

Page 6: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

5

pentru a asigura corespondenţa cu cerinţele utilizatorilor şi cu noile tehnologii care apar. Aceste

aplicații informatice specifice se încadrează în următoare listă de servicii publice destinate

cetățenilor și mediului de afaceri: taxe pe venit, căutarea unui loc de muncă, securitate și protecție

socială, documente personale, înregistrarea unei mașini, autorizații de construcție, declarații la

poliție, librării publice, certificate de naștere, căsătorie sau deces, înscrierea în învățământul

secundar și terțiar, schimbarea adresei, servicii din domeniul sănătății, e-transport, contribuții

sociale, taxe de corporație, TVA, înmatricularea unei noi companii, transmiterea de date către

oficiile de statistică, declarații vamale și achizițiile publice.

„E-government” este format din patru componente principale: interacțiunea dintre Guvern și

cetățean (G2C), interacțiunea dintre Guvern și mediul de afaceri (G2B), interacțiunea dintre Guvern

și funcționarii publici (G2E) și interacțiunea dintre instituții guvernamentale (G2G).

Componenta G2C presupune modernizarea generalizată a serviciilor publice, care trebuie să

se concentreze pe necesităţile cetăţenilor. Pentru a fi cu adevărat eficiente serviciile publice trebuie

să fie disponibile 24 ore din 24, 7 zile pe săptămână din 7. Cetăţenii vor putea interacţiona cu

Guvernul de acasă, de la serviciu sau chiar în timpul deplasărilor lor. Serviciile oferite cetăţenilor

sub eticheta de e-government G2C sunt, în principal, de trei tipuri, după funcţiile oferite: servicii de

informare, servicii de comunicare interactivă și servicii tranzacționale.

Componenta G2G presupune comunicarea prin mijloace electronice între instituţiile publice.

Această comunicare este de cele mai multe ori nedetectabilă de către cetăţean şi presupune

schimbul de date la diferite niveluri de securitate între sistemele informatice ale celor două instituţii.

În ceea ce privește G2E, aceasta are în vedere faptul că Guvernul îşi va putea îmbunătăţi

eficienţa managementului intern, va putea reduce costurile administrative şi va putea determina

apariţia unei noi culturi e-government prin utilizarea mijloacelor electronice în comunicarea şi

tranzacţiile pe care le are cu angajaţii săi, funcţionarii publici.

Relaţiile dintre guvern şi mediul de afaceri – componenta G2B - sunt unele dintre cele mai

disputate relaţii din sfera guvernării electronice. Principala cauză a acestei atenţii speciale este, pe

de o parte, faptul că firmele private reprezintă motorul creşterii economice a unei ţări, iar serviciile

furnizate de stat pe Internet în favoarea acestui sector ar trebui să fie pe măsura importanţei sale. Pe

de altă parte, achiziţiile guvernamentale şi licitaţiile de tot felul se mută din ce în ce mai mult pe

Internet, acest lucru însemnând mai multă transparenţă şi costuri mai scăzute, bineînţeles dacă

aceste avantaje sunt dorite de Guvern. Cele mai importante tipuri de aplicații G2B se referă la

Page 7: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

6

sistemele de achiziţii publice realizate prin Internet (aceste sisteme aduc cu sine multiple avantaje

legate în primul rând de transparentizarea procesului de ofertare şi acceptare a ofertelor şi reducerea

costurilor generale implicate) și serviciile oferite de stat sectorului privat prin Internet.

În România s-au dezvoltat numeroase site-uri web la nivelul administraţiei publice centrale

şi locale, care oferă informaţii utile pentru cetăţeni şi agenţi economici, referitoare la legislaţie,

proceduri administrative şi documente de largă utilizare. Astfel, se realizează o serie de diverse

proiecte al căror obiectiv este crearea şi asigurarea unei infrastructuri informaţionale şi de

comunicaţii capabile să asigure realizarea şi executarea sub formă electronică a 80% din serviciile

publice. În acest fel, se va asigura o mai bună şi mai transparentă funcţionare a administraţiei

publice, o creştere şi diversificare a calităţii serviciilor publice, precum şi îmbunătăţirea mijloacelor

de comunicare dintre instituţii şi cetăţeni.

Pentru trecerea la oferirea serviciilor publice în format electronic, România urmează cadrul

pe patru niveluri propuse de Comunitatea Europeană:

Nivelul I: diseminarea informaţiei publice prin mijloace electronice;

Nivelul II: interacţiune unidirecţională;

Nivelul III: interacţiune bidirecţională;

Nivelul IV: tranzacţii on-line.

În prima etapă se oferă informaţii de interes public, on-line. A doua etapă presupune

posibilitatea de a descărca formulare, care vor fi completate off-line şi trimise pe căi tradiţionale

către instituţiile responsabile. Cea de-a treia etapă este una bidirecţională, în care are loc atât

descărcarea formularelor, cât şi completarea şi transmiterea acestora on-line, această etapă

presupunând autentificarea. Ultima etapă are în vedere integrarea unor procese mai complexe on-

line, printre care se numără livrarea de bunuri şi produse, efectuarea plăţilor în format electronic etc.

Coordonarea la nivel strategic şi integrarea sistemelor informatice naţionale este asigurată

prin intermediul Guvernului, Grupului pentru promovarea tehnologiei informaţiei şi Ministerului

Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. România a întreprins demersuri pentru a crea un Portal

Guvernamental, care va oferi cetăţenilor un mod simplu, sigur şi rapid de a accesa prin Internet o

întreagă gamă de servicii publice. Acesta nu va înlocui contactul direct cu furnizorii de servicii

publice. El va oferi cetăţenilor opţiuni pentru modalitatea de a accesa serviciile guvernamentale.

Strategia de trecere la e-government include o combinaţie a următoarelor elemente: încurajarea

competiţiei pe piaţa de telecomunicaţii, transformarea guvernului prin intermediul tehnologiei

Page 8: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

7

informaţiei şi a "e-business", realizarea achiziţiilor publice în format electronic, atragerea

investiţiilor în domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei.

Transparența în sectorul public

Pentru a fi posibilă prezentarea rolului e-government în asigurarea transparenței sectorului

public este esențial să ne oprim asupra expunerii și delimitării conceptului de „transparență”.

Transparenţa urmăreşte asigurarea unui acces mai larg al cetăţenilor la informaţiile şi

documentele aflate în posesia instituţiilor statului, participarea cetăţenilor la procesul decizional şi

asigurarea legitimitătii, eficacităţii şi responsabilităţii administraţiei faţă de cetăţean. Conceptul de

transparenţă a procesului decizional derulat în instituţii se referă la asigurarea accesului cetăţenilor

la documentele aflate în gestiunea instituţiilor statului precum şi la consultarea cetăţenilor cu privire

la adoptarea unor reglementări. Transparenţa, în sens larg, se referă la accesul liber la informaţie de

orice fel, la posibilitatea de a opta sub orice formă. În acest sens, legea nr. 544/2001 este deosebit de

importantă întrucât reglementează primul contact dintre autoritătile publice şi cetăteni. Astfe, se

poate vorbi de transparentizarea si responsabilizarea instituţiilor publice şi participarea cetăţenilor la

procesul de luare a deciziilor.9

Relaţia administraţie publică – cetăţeni a fost întotdeauna una destul de controversată,

ambele părti având destul de multe lucruri de reproşat una celeilalte. Lipsa de profesionalism a

funcţionarilor, birocraţia excesivă, corupţia, mersul greoi al procedurilor administrative, lipsa de

profesionalism în relaţiile cu publicul, aglomeraţia, confuziile sau erorile angajaţilor, lipsa de

informare în randul publicului sunt în mare, problemele care intervin în aceasta relaţie

administraţie-administraţi. Transparenţa trebuie să devină o componenta esenţială a instituţiilor

publice, ea este mai curând o prevedere a legii, distanţa dintre gradul actual de transparenţă al

instituţiilor şi obiectivele fixate prin lege fiind destul de însemnată.

Lipsa transparenţei „decizionale, alături de alte carenţe ale activităţii de reglementare,

conduce la încrederea scăzută a societăţii în forţa şi importanţa actelor normative. Absenţa

consultărilor face ca normele să fie frecvent modificate sau înlocuite, lucru ce determină o

accentuată instabilitate legislativă şi nu oferă siguranţa necesară cadrului legal existent în România.

De asemenea un alt efect al lipsei transparenţei decizionale în administraţia publică poate fi şi este

în tara noastra, apariţia fenomenului de corupţie. Standardele de transparenţă în sectorul public, în

9 Asociaţia Română pentru Transparenţa (ART), Transparenţa decizională în administraţia publică, a se vedea

http://www.apd.ro/files/publicaţii/Transparenţa decizională în administraţia publică.pdf, p. 5.

Page 9: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

8

sistemul administrativ trebuie accentuate. Transparenţa constituie una din premisele combaterii

corupţiei.”10

Conceptul de transparenţă decizională vine să susţină colaborarea tot mai strânsă între

cetăţeni, pe de-o parte, şi dintre cetăţeni şi instituţii publice – centrale şi/sau locale, pe de altă parte.

Actorii interesaţi în această transparenţă, au un cuvânt important de spus, părerile lor arată un aspect

important al implicării precum şi implementarea lor într-o societate care tinde a fi una democratică

prin respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Transparenţa are rolul de a preveni acţiunile care ameninţă integritatea publică (acte de

corupţie) şi de a evalua performanţa administraţiei publice locale (capacitatea administrativă).

Transparenţa activităţii administraţiei publice locale constituie regulă în toate etapele şi procedurile

(premergătoare, concomitente şi ulterioare) deciziei administrative, confidenţialitatea fiind excepţia

care se limitează la informaţia stabilită prin lege datorită nevoii protejării unor interese specifice

domeniului siguranţei publice, prevenirii infracţiunilor, protejării monezii şi a creditului, a

intimităţii.

Publicul trebuie să fie permanent informat asupra activităţii autorităţilor publice, atât în

stadiul de evaluare a planurilor de activitate, cât şi în momentul adoptării şi implementării

deciziilor, furnizându-i-se în orice moment informaţii complete, obiective şi consistente de natură

financiară ori în legatura cu misiunea şi planificarea strategică a entităţilor publice. Transparenţa

permite oricărei persoane asupra căreia produce efecte un act al unei entităţi publice să cunoască

temeiul acestuia. La rândul lor entităţile publice primesc de la entităţile superioare feed-back

constând în evaluarea amănunţită a activităţii lor. O reformă reală şi profundă a administraţiei care

să asigure deplina transparenţă a instituţiilor publice, calitatea serviciilor acestora şi o relaţie

normala, bazată pe respectul reciproc dintre funcţionarul public şi cetăţean este doar dezirabile. Fără

efortul comun al tuturor celor implicati în realizarea ei, şi, în primul rand al persoanelor care

lucrează în administraţia publică, ea va rămâne în continuare formală, perturbând la nesfârşit

practici ce ţin de un trecut revoluţionar.

În statele democratice, guvernarea se bazează pe principiul consimţământului celor

guvernaţi. De aici derivă obligativitatea ca oficialii şi funcţionarii publici, fie că sunt aleşi sau

10

Alistar, Victor, Transparenţa decizională în administraţia publică, Bucureşti, 2005, Institutul Naţional de

Administraţie, p. 32.

Page 10: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

9

numiţi, să fie răspunzatori în faţa cetăţenilor. Aşadar, încrederea opiniei publice este vitală pentru

reuşita guvernării democratice11

.

Legea transparenţei prevede o modalitate de implicare a cetăţenilor în luarea deciziilor la

nivelul administraţiei. Sfera modurilor de participare a cetăţenilor în viaţa organelor administrative

statale este mult mai largă. Încercând să definim participarea cetăţenească, vom spune că ea este

procesul prin care preocupările, nevoile şi valorile cetăţenilor sunt încorporate precesului de luare a

deciziilor în cadrul administraţiei publice locale.

Studiu de caz

La nivel național, transparența în sectorul public este realizată prin intermediul Sistemului

Electronic Național - www.e-guvernare.ro, acest site având menirea de a facilita accesul cetățenilor

la informațiile și serviciile publice, cetățenii intrând în contact cu informația publică fără a fi nevoie

să se deplaseze la sediul instituțiilor publice, reducând totodată barierele administrative birocratice.

Sistemul Electronic Național reprezintă punctul central de acces la informaţii şi servicii

electronice ale administraţiei publice oferind utilizatorilor o gamă de servicii electronice destinate

companiilor private cât și cetățenilor persoane fizice precum acces la formularele şi procedurile

administrative ale administraţiei publice şi acces la informaţii de contact ale instituţiilor publice

centrale şi locale. Toate aceste servicii au drept scop asigurarea unei transparențe cât mai eficiente

în sectorul public, site-ul făcând legătura între mai multe portaluri de comunicare contribuabil –

administrații publice.

Portalul Formular unic permite contribuabililor să depună declarația unică privind

obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența persoanelor asigurate

(Formular D112).

Portalul Ghișeul Virtual de Plăți oferă cetățenilor posibilitatea de plată a impozitulul pe

venit, efectuarea de plăți anticipate cu titlu de impozit, regularizări aferente impozitului pe venit și

obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, precum și plata amenzilor de circulație de către

cetățenii municipiului București, prin utilizarea cardului bancar.

11

Alistar, Victor, Cocoşatu, Mădălina, Dincă, Dragoş, Popescu, Ion, Deontologia funcţionarilor publici, suport de curs

Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă, Bucureşti, p. 40

Page 11: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

10

0

1000

2000

3000

4000

Consilii locale

Primării

Grădinile, școli, universități

Portalul pentru formulare administrative on-line vine în sprijinul cetățenilor punând la

dispoziția acestora diverse formulare utilizate în relația cu diferite administrații publice, centrale și

locale. În acest fel obținerea documentelor necesare în construcții, starea civilă, urbanism, protecție

socială este facilitată.

De asemenea, site-ul oferă cetățenilor informații cu privire la datele de contact electronic ale

diverselor instituții publice, centrale și locale și anume: școli, grădinițe, universități, teatre, muzee,

diverse administrații publice pe diferite domenii. Cele două grafice de mai jos ilustrează

principalele categorii de instituții publice înscrise în SEN:

Pe lângă aceste portaluri Sistemul Electronic Național e-guvernare.ro face legătura cu încă

alte 5 portaluri a căror funcționalitate reiese din denumirea acestora și anume:

- Ghișeul Virtual de Plăți

- Sistemul Electronic de Achiziții Publice

- Portal pentru plata amenzilor de circulație

- Sistem informatic integrat Viza on-line

- Autorizații transport international

Page 12: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

11

Conform Caietului de Sarcini din cadrul portalului eRomânia12

facilitățile pe care trebuie să

le ofere administrațiile publice locale și centrale aferente e-guvernării și pentru asigurarea

transparenței în sistem, atât pentru cetățeni cât și pentru mediul de afaceri fac parte din următoarele

module: e-mediu, e-transort, e-funcționari publici, e-turism, e-cultură, e-justiție, e-agricultură, e-

statistică, e-educație, e-sănătate, e-cetățean, e-IMMuri și e-asociere.

La nivelul unităților administrativ-teritoriale locale, pentru a observa modul în care se

desfășoară guvernarea electronică, respectiv facilitățile oferite cetățenilor și mediului privat

urmărind modulele prezentate mai sus, precum și gradul de transparență al informațiilor și

serviciilor publice, am analizat site-urile unor primării de municipii și consililii județene și locale

(site-uri preluate din SEN).

Consiliul Județean Ilfov a demarat în 10 septembrie 2012 un program cofinanțat din

fonduri europene destinate dezvoltării regionale, program ce a avut drept scop implementarea unei

soluţii de e-guvernare la nivelul Consiliului Judeţean Ilfov şi a Consiliilor Locale din judeţul Ilfov

pentru eficientizarea serviciilor publice oferite cetăţenilor şi mediului de afaceri13

. Prin intermediul

acestui proiect Consiliul Județean Ilfov a urmărit să îmbunătățească serviciile oferite cetățenilor, în

principal prin reducerea timpilor de așteptare la ghișeuri pentru obținerea de informații, asigurarea

unei acesibilități și transparențe sporite în ceea ce privește actul administrativ precum și reducerea

costurilor și timpului alocate activităților specifice instituției.

Astfel, prin crearea portalului www.e-ilfov.ro cetățenii pot beneficia on-line de servicii

precum:

a) Serviciul on-line de informare

b) Serviciul on-line de Participare la Decizii

c) Serviciul de Sondare a Opiniei Publice on-line

d) Serviciul de petiții on-line

e) Serviciul on-line de Asistență Socială

f) Serviciul de documente și autorizări on-line

g) Serviciul taxe și impozite on-line

12

http://legi-internet.ro/blogs/index.php

13 http://www.cjilfov.ro/upload2/Proiecte_finalizate/Implementarea_unei_solutii_de_e-guvernare.pdf

Page 13: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

12

De asemenea, site-ul Consiliului Județean Ilfov poate fi caracterizat prin transparență

deoarece oferă contribuabililor facilități din aproape toate modulele, cu precădere facilități din

categoriile e-mediu, e-transport, e-cultură, e-statistică, e-educație, e-sănătate și e-cetățean.

Facilitățile aferente primelor 6 module oferite pe site-ul www.cjilfov.ro, sunt, după caz, informații

de interes public referitoare la managementul deșeurilor, mijloacele și căile de transport din județ,

principalele activități culturale organizate în județ, statistici județene ce privesc diferite domenii de

activitate, link-uri către Inspectoratul Școlar al Județului Ilfov, precum și informații privind

principalele unități medicale din județ.

Referitor la modului e-cetățean pe site se regăsesc informații în ceea ce privesc activitățile și

proiectele derulate de Consiliul Județean Ilfov, proiectele aflate în dezbatere publică, taxele și

tarifele practicate în diferitele instituții subordinate Consiliului Județean, diferite informații

financiare de interes public și bugetele allocate pe ani bugetari. De asemenea, cetățenii au

posibilitatea să descarce diverse formulare on-line.

În ceea ce privește municipiul Cluj-Napoca guvernanța electronică este realizată în

special prin posibilitatea acordată cetățenilor de a-și plăti taxele și impozitele on-line, aceștia având

nevoie de un cont de utilizator și o parolă emise de Primărie. De asemenea, persoanele care doresc

să se căsătorească au posibilitatea de a-și programa on-line oficierea căsătoriei.

În ceea ce privește transparența, aceasta este asigurată prin diverse module cum ar fi: e-

cultură, e-educație, e-sănătate, e-asociere și mai ales e-cetățean. Pe site-ul primăriei,

www.primariaclujnapoca.ro cetățenii pot găsi informații referitoare cantina primăriei, amenajări de

parcuri, informații despre acte necesare pentru diferite acțiuni, execuția bugetară, proiecte derulate

de Primărie, acțiuni de deratizare și dezinsecție, licitații, proiecte aflate în dezbatere publică. De

asemenea, pe site pot găsi informații despre instituțiile de învățământ din municipiul Cluj-Napoca,

despre unitățile medicale, instituțiile de cultură, asociații de proprietari etc. În ceea ce privește

modulul e-asociere, pe site-ul Primăriei sunt prezentate principalele instituții publice și societăți

comerciale cu care aceasta colaborează.

Site-ul Primăriei Cluj-Napoca nu oferă posibilitatea descărcării de documente și nici

transmiterea lor electronică, ci doar informații privind actele necesare pentru diverse operațiuni pe

care un client le poate efectua la sediul Primăriei.

Primăria Alba-Iulia, la fel ca și Primăria municipiului Sibiu se axează în realizarea

guvernării electronice și transparenței în special pe modulele e-cetățean și e-turism, municipiile

Page 14: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

13

reședințe de județ având un potențial turistic deosebit. Astfel, site-urile cuprind informații

numeroase despre conducerea Primăriei și Consiliul Local, diverse informații de interes public cu

privire la licitații, bugetul local și execuția acestuia, declarații de avere, taxe și impozite, adrese de

contact privind sediile diferitelor instituții publice. Trebuie remarcat faptul că, spre deosebire de

municipiul Cluj-Napoca, site-urile orașelor Alba-Iulia și Sibiu permit descărcarea de formulare

necesare comunității pentru diferite nevoi ale acestora, însă nu pot fi trasmise electronic. Taxele și

impozitele pot fi plătite on-line în cazul municipiului Alba-Iulia, dar nu printr-o platformă

personală, ci pe site-ul www.ghiseul.ro, în timp ce cetățenii sibieni nu au această posibilitate. Ei pot

să comunice însă cu Primăria referitor la alte aspecte cum ar fi depuneri de plângeri, înscrieri în

audiență, încheierea de căsătorii, prin crearea unui cont de utilizator.

Fiind orașe cu numeroase obiective turistice, atât orașul Alba-Iulia cât și Sibiu reușeșc să își

pună în valoare acest potențial turistic, de pe site-ul Primăriei fiecărui oraș cetățenii putându-se

informa despre obiectivele turistice ce pot fi vizitate, istoria orașelor, evenimente sportive și

culturale, hoteluri și mijloace de transport disponibile în fiecare din cele două municipii. În plus,

Primăria Sibiu oferă cetățenilor, locuitori sau vizitatori, posibilitatea de a căuta hoteluri în funcție de

anumite preferințe, cafenele etc.

Primăria Municipiului Zalău se aseamănă în domeniul transparenței prin guvernarea

electronică cu Primăria Reghin, dar și cu cea a municipiului Turda prin aceea că, pe lângă

informațiile pe care le dețin și celelalte site-uri prezentate anterior referitoare la structura Primăriei,

execuția bugetară, licitații, comunicate de presă, istoric, evenimente culturale, obiective turistice,

oferă utilizatorilor posibilitatea descărcării de formulare, transmiterea unor reclamații și/sau sugestii

cât și plata online a taxelor și impozitelor, pe platforme proprii.

La polus opus se poate considera a fi Primăria Municipiului Bistrița al cărei grad de

guvernare electronică, respectiv transparență în acțiunile comunitare/publice este redus în

comparație cu administrațiile locale prezentate mai sus. Deși site-ul Primăriei abundă în informații

referitoare la municipiu, buget, declarații de avere, adrese de contact, comunicate de presă, rapoarte

de activitate și alte informații de interes public (modulul e-cetățean), lipsesc informațiile referitoare

la taxe și impozite, precum și posibilitatea de plată a acestora electronic. De asemenea, singurele

formulare care pot fi descărcate sunt cele referitoare la declarațiile de avere, acestea neputând fi

transmise electronic, la fel ca și în cazul celorlalte municipii prezentate anterior. De remarcat aici

este atenția acordată modulului e-mediu, în contract cu informațiile oferite de alte Primării, aici

fiind postate acțiuni de protecția mediului întreprinse, rapoarte de activitate, informații de mediu.

Page 15: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

14

Tot în această categorie pot fi incluse și primăriile comunelor care oferă cetățenilor o

mulțime de informații de interes public ce aparțin modulului e-cetățean precum declarații de avere,

structura organizatorice, execuții bugetare, planuri de dezvoltare. Ca exemplu pot fi date Primăria

Comunei Avram Iancu, Primăria Băișoara, Primăria Tușnad, Primăria Arieșeni etc.

Analizând modul în care administrațiile locale folosesc guvernarea electronică ca modalitate

de asigurare a transparenței, de comunicare cu cetățenii se poate concluziona că predomină

informațiile eferente modulului e-cetățeni deoarece toate site-urile prezintă informații de interes

public, toate site-urile Primăriilor de municipii oferă informații despre impozite și taxe, declarații de

avere și execuții bugetare. Modulul e-funcționari publici, care presupune postarea pe site-uri a

informațiilor privind posturile disponibile din Primării, precum și informații referitoare la

organizarea concursurilor în vederea ocupării acestor posturi vacante lipsesc cu desăvârșire.

Concluzii

Așadar, prin toate aspectele prezentate anterior am încercat să evidențiem modul prin care

introducerea și punerea în practică a conceptului de „e-government” a facilitat desfășurarea

activităților din sectorul public. Prezentarea succintă a tuturor aspectelor ce țin de această temă, dar

și realizarea studiului de caz vin să susțină și să accentueze rolul fundamental pe care e-government

îl deține în asigurarea transparenței din sectorul public. Informația este oxigenul democrației, iar

democrația ar fi de neconceput fără accesul liber al publicului la informații.

Lipsa transparenței în viața politică și în actul de guvernare reprezintă unul dintre

obstacolele cele mai greu de depășit de către o societate democratică. Dar informația nu reprezintă

numai o necesitate pentru cetățeni, ea este și un element esențial al unei bune conduceri.

Transparența are rolul de a preveni acțiunile care amenință integritatea publică (acte de corupție) și

de a evalua performanța administrației publice locale (capacitatea administrativă).

Astfel, transparența reprezintă un principiu fundamental, întrucât fără deschidere nu există

evoluție și performanță, iar șansele ca o societate să devenă eficientă sunt minime. Când vorbim de

liberul acces la informaţiile de interes public ne referim la posibilitatea oricărei persoane de a

obţine informaţii ce sunt deţinute de instituţii ale statului. Administraţia publică reprezintă palierul

de legătură între lege şi cetăţean de aceea este nevoie ca acesta să fie cât mai transparentă, să

identifice nevoile cetăţenilor şi să le satisfacă în mod continuu.

Page 16: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

15

Referitor la studiu de caz efectuat se poate concluziona faptul că guvernarea electronică în

ceea ce privește asigurarea transparenței în domeniul public este o modalitate folosită din ce în ce

mai mult de către administrațiile publice locale. Dacă municipiile, indiferent că sunt sau nu

reședințe de județ, folosesc din urmă cu mult timp paginile web ca modalitate de comunicare cu

cetățenilor, prin care aceștia au acces la informații de interes public, în ultima perioadă se poate

observa, conform www.e-guvernare.ro, multitudinea de comune care au început să utilizeze

guvernanța electronică ca mijloc de comunicare cu cetățenii într-un mod cât mai transparent. De

remarcat este ascensiunea, dezvoltarea acestor servicii electronice oferite spre utilizare cetățenilor

cât și numărul crescând al cetățenilor care folosesc serviciile electronice precum plata taxelor și a

impozitelor on-line, descărcări și completări de formulare on-line, înscrieri în audiențe, programară

de cununii civile.

Page 17: Rolul E-gov in Asigurarea Transparentei Sect Public

16

Bibliografie

1. Marcel Ghiţă, Marian Popescu, Auditul intern al instituţiilor publice: teorie şi practică, Editura

CECCAR, Bucureşti, 2006, p11.

2. Suport de curs- Integritatate şi transparenţă - Profesioniştii în managementul educațional

preuniversitar, http://promep.softwin.ro/activitati.php

3. Dan Nica, Guvern, cetăţean, societate informaţională, Editura Semne, Bucureşti, 2001, p.10.

4. Asociaţia Română pentru Transparenţa (ART), Transparenţa decizională în administraţia

publică, a se vedea www.apd.ro/files/publicaţii/Transparenţa decizională în administraţia

publică.pdf, p. 5.

5. Alistar, Victor, Transparenţa decizională în administraţia publică, Bucureşti, 2005, Institutul

Naţional de Administraţie, p. 32.

6. Alistar, Victor, Cocoşatu, Mădălina, Dincă, Dragoş, Popescu, Ion, Deontologia funcţionarilor

publici, suport de curs Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă, Bucureşti, p. 40

7. www.ghiseul.ro/ghiseul/public/informatii/legislatie

8. www.cnrd.ro

9. www.e-guvernare.ro

10. www.e-licitatie.ro

11. www.autorizatiiauto.ro

12. legi-internet.ro/blogs/index.php

13. inovatii.gov.md/index.php/ro/centrul/ce-este-guvernarea-electronica

14. www.undp.md/publications/doc/E-guvernarea(brosura).pdf

15. www.cjilfov.ro/upload2/Proiecte_finalizate/Implementarea_unei_solutii_de_e-guvernare.pdf

16. www.primariaclujnapoca.ro

17. www.primariaturda.ro

18. www.zalausj.ro

19. www.apulum.ro

20. www.primariabistrita.ro

21. www.sibiu.ro

22. www.primariareghin.ro

23. www.primariaavramiancu.ro

24. www.primariabaisoara.ro

25. www.primariatusnad.ro

26. www.primariaarieseni.ro