1

Rogu cinabru

tO ceata singede inviluia Florent4 de la Forte da Basso

la Belvedgre, de la Porta al Pnto la,Romana. Sprijinindu-separci pe murii masivi ce imprejrnuiau oragul, o cupola denori stacojii rida zorii noii zile. Totul era purpuriu sub vi-traliile celii de culoarea carminului, asemenea uriasei rozetea bisericii Santa MarIa del Fiore. Camea mieilor abia sacri-ficali, athnata la vedere ln obor, $i limbile ciinilor famelici,care lipiiau baldlc de singe de la picioarele vitelor splnzu-rate ln cirlige; olanele de la Porte Vecchio si caramizile cutencuiala cazuta de pe Ponte alle Grazie; gitlejurile incor-date ale vhzato lor ambulanti $i narile tumefrate aletrecitorilor, toate erau de un rogu aprins, mai rogii decit instarea ior naturalar-

Ceva mai lncolo, pe malul riului Amo, o procesiune jal-nici urca spre Va della Fondeia, tirgiindu-gi picioarele prinfrunzi$ul uscat din cel mai tainic cotlon al vechiului cimitir.Departe de cavourile monumentale, in cealalta parte apaduricii d€ pini, care despi4ea panteoanele patriciene deplrloaga neteda, pres&ati cu cruci rahitice.si piehe sffimbe,

10 FEDERICO ANDAHAZI

trei barbali, coci{afi mai nlult sub greutatea durerii decit amicului sicriu hodorogit, pe care-l pu au pe bra1e, mergeauincetisor spre un morminr sapal nu de mult. in fruntea lor.

finind singur capatul din fafa al cogciugului, pasea maestrul

Francesco Monterga, poate cel mai vestit dintre pictorii aflatsub obladuirea mecenatului, desigur prea pufin marinimos, al

ducelui de Volterra. Urmindu-I, cite unul pe fiece latura,calcau apasat ucenicii, Giovanni Dinunzio gi Hubert van der

Hans. La coada, incheind cortegiul, cu degetele incruci$ate pe

piept, mergeau doi monafii, abatele Tomasso Verani gistarelul Severo Setimio.

Mortul era Pietro della Chiesa, cel mai tinar ucenic almaestrului Monterga. Cum n-avea familie, modestele cheltu-

ieli de inmormintare Ie facuse Compagnia della Misericordia.

Caci, a$a cum mafturisea numele lui, la doar citeva zile dupa

ce venise pe lume, Della Chiesa fusese lasat in brateleDomnului, la u5a bisericii Santa Maria Novella. Dupi gai-sprezece ani, Tomasso Verani, preotul ca.Ie gisise micupltrup invinelit de frig fi chinuit de boala $i-i daduse prima im-pa atanie, il ajuta acum, cu o soapta inbetdiata $i mono-corda, sa treaca in imparalia Cerurilor.

P ntre scindurile de plop din care era injghebat sicriul,rizbeau de-acum miasmele greloase ale putrefactiei ce ince-

puse de citeva zile. Tocmai de aceea. privirea porunciroare a

unuia dintre monahi l-a somat pe preot sa-i scuteasca depi4ile mai neinsemnate ale liturghiei; expediata in graba,slujba s-a incheiat cu un prematur ,,amin". Imediat, stmelul

Severo Setimio le-a poruncit goparilor sa-si incheie trcaba.Judecind dupa ce i se citea pe chip, iti dadeai seana ca

Secretu-l culorii pure 11

Monterga era profund dezamiigit $i neincrczator in falacutrcmuratorului spectacol oferit de nestriunulata indiferenlaa groparilor.

La cinci zile dupa brusca 5i neaqteptata-i disparilie,cadavrul lui Pierro della Chiesa fusese gasit dincolo dezidurile oraSului, intr-un $opron de lemne, nu depa e decatunul locuit de laranii legati de Castello Corsini. Ptuea ostatuie a lui Adonis, violent rasrumatA de pe piedestal.tiniarul zacea cu fala in ttuina, gol 9i papan. Pielea albd,neteda, acoperita cu yinatai, parca intruparea marmurei. Cithaise, fusese de o frumusete neobi$nuita; acum insi, muqchiifini 9i incordali subliniau doar macabra frumusefe a incre-menitelor lui rarna$itre parninte$ri. Cu dintii infip in pamint,nlugca dintr-un bulgar rcavan de pamint; avea bratele largdesfacute in forma de cruce 5i pumnii tepeni in semn deaparare sau, poate, de resemnarc. Falca ii zicea in noroiul for-mat de singele scurs, iar un genunchi i se chircea sub pintece,

Pricina mo4ii era o rana mica de arma albi, care-i despi-ca gitul intrc marul lui Adam 5i jugulara. Pielea felei ii erajupuita pina la os. Cind a trcbuit sa rccunoasca in hoitulumflat trupul ucenicului, maesrul Monterga s-a plins denenumarate obstacole; dar, de$i n-a vrut sa accepte ca era allui Pietro della Chiesa, probele erau de netagaduit. FrancescoMonterga il cunottea mai bine ca oricine. Parca fara voie, aincuviinlat in cele din urma cA, intr-adevar, micuF cicatdcede pe umirul drept, pata lunguiaF de pe spate si cele douialunile gemene de pe coapsa stinga erau, fara doar $i poate,

semnele sigure ale ucenicului preferat. Pentru a se risipi orice

t2 FEDERICO ANDAHAZI

indoiala cu putinta, nu departe de locul acela i-au fost gasite

hainele, impragtiate prin padure.

Hoitul putrezise intr-atit, ca nu l-au putut veghea in sicriu

deschis. Nu doar din pricina miasmelor raspindite, ci 9i pen-tTu ca, peste toate, cum igor nrortis se instalase nespus detenace, au trebuit sa-i fringa brafele, ce se indarahiceau sa,

stea desfacute, penhu a-l putea pune in colciug.

Cu privirea pierduta in departare, dincolo de groapa,maestrul Monterga qi-a amintit ziua cind il cunoscuse pe celcare avea sii-i fie cel mai credincios ucenic.

II

intr-o zi a anului 1474, abatele Tomasso Verani a sosit la

atelierul lui Francesco Monterga, purtind sub bral niste suluri.

Pe atunci, pArintele Verani conducea Ospedale degliInnocenti. Fulgerindu-l cu privirea, l-a salutat pe pictor mai

vioi ca niciodata, incapabil si disimuleze insa incintarearetinuta. Plin de nadejdi, a desfacut foile pe o masa din ate-lier gi i-a cerut maestrului docta opinie. Francesco Monterga

a cercetat, mai intii fara prea mare interes, primul dintredesenele pe care prcotul i le pusese intempestiv in fafaochilor Banuind ca era vorba de cine gtie ce incursiunetemerara a abatelui insugi in labirinticele taine ale megte-$ugului siiu, a incercat sa se arate mArinimos. Fira entuziasm,pe un ton aproape descurajator Si clatinind ugor din cap, qi-a

dat aprobator cu parerea despre primul:

- Nu-i rau.

.9ecretu-1 cuTorii pure 13

Pe foaie apareau, schitate in carbune, cele noua arcuri ale

ponicului de la orfelinatul construit de Brunelleschi. A cuge-tat pentru sine ca, la urma urmelol cum autorul era un neofit,desenul ar fi putut iegi mult mai rau. A laudat agerimea cucare realizase perspectiva asupra porticului gi mina sigura cucare fusesera rase, in fund, liniile superioare ale clopotniteide la Santissima Annunziata. Luminile gi umbrele erau camgreoaie, dar cel putin se potriveau cu ideea destul de precisl

a piocedeului obignuit. inainte ca maesrrul sa formuleze olcritica

definitiva, parintele Verani a desfacut 9i celaialt desen,acoperindu'l pe primul. Acesta reprezenta chiar portetulabatelui, o sanguina schitata naiv, dar cu linii hotarite 9ivioaie. Chipul clericului era cu siguranfa bine rcdar. Oricum,gi-a spus maestrul in sine, lntre corectitudinea desenelor gisetea de perfec une oglindita de talentul artistului, prapastia

era de netrecut. Mai ales fnind seama de vi$ta parinteluiVerani. A incercat sA gaseasca vorbele pottivite pentru ca, pede o parte, sa nu ranea.sca amorul propriu al preotului pi, pede alta, sa nul faca sa se inflacarcze zadamic.

- Dragul meu abate, nu ma indoiesc de acuratelea pe careo vadesc lucrarile, Dar, la virsta noasfia..., $ovai Monterga.Vreau si spun... ar fi ca 9i cum eu, la anii mei, mi-a! dori saajung cardinal...

De parca i s-ar fi adus cel mai mare dintre elogii, parin-telui Verani ii luara foc privirile gi intrerupse verdictul:

- $i inca n-ai vazut nimic, spuse el.L-a luat pe Francesco Monterga de brat !i aproape ca l-a

tirit pina la usa, uitind restul desenelor pe masa. L-a has dupael pe scad $i, inainte ca maestrul sa poata scoate o vorba, se

14 FEDERICO ANDAHAZI

aflau deja jos, in ulita, indreplindu-se spre Ospedale degliInnocenti.

Maestrul cuno$tea perseverenla parintelui Verani. Cind

acesta i$i punea ceva in minte, nimic nu-l putea descuraja,pina nu-$i atingea telul. Pa$ea srringindu-i bralul, iarMonterga incerca sa tina pasul cu mersul lui hotarit,bombanind nemultumit ca se pronuntase atit de evaziv.Cind au dat coltul pe yla dei Servi, pictorul s-a smuls dinmina rapanoasa ce-i stringea bratul, gata sa-i strige preo-

tului ceea ce ar fi trebuit sAr-i spuna cu citeva minute maidevreme. Dar sra prea tirziu. Ajunseserd la poarta orfeli-natului. Au traversat Piazza piezis, au trecut pe sub portic

9i au intrat in cladire. inarmat cu scutul rabdarii si alresemnarii, maestrul se pregatea sa-Si piarda dimineata cu

ochii pe noul capriciu al abatelui. Odaila unde l-a dus eraun atelier improvizat, pitit dupa dosnicul dispensar; atit debine ascuns, cal banuiai de clandestinitate. Ici qi colo segramadeau tablouri, pinze, pergamente, pensule, carbunigi peste tot se sim{ea mirosul aspru al tugului qi alextractelor de plante. Dupa ce s-a obi$nuit pulin cuintunericul, maestrul a izbutit sa zareasca, pe fondul lumi-nos al unei pinze dintr-un col; al incaperii, spinareamaruntica a unui copil. Mina miculului, care luneca pefala pinzei cu vioiciunea rindunelei ce zboara pe cerullimpede, era atit de mica, incit abia putea iine carbunele.induiogat, Monterga ti-a tinut rasuflarea, de teama cA Sicel mai mic zgomot ar putea strica tabloul. Cu miinileincrucisate pe pintece fi surizind fericit, parintele Verani iiprivea chipul perplex 9i uirnit.

secretu-l cuTorii pure t5

Copilul era Pietro della Chiesa; inca nu implinise cinci

ani. De cind, parasit la u5a bisericii Santa Maria 5i crezut

morl, supravieluise in pofida tuturor preveslirilor, parintele

5tiuse ca, luindu-l la el, baiatul n-avea sar le semene celorlalti

copii din orfelinat.

Ca toli fralii lui de suferinqa, micutul a fost inscds in jer-

pelitul, necitelul 5i mult uitatul Registru de Nasler', cunumele Della Chiesa. Daca celorlalli li se punea numelesfintului din ziua cind intrau it Ospedale degli Innocenti,farintele Verani hota se sa incalce rcgula pentru el $i sa-lboteze Pietro, aducindu-Si prin aceasta un omagiu, caci se

numea Pi&tro Tomasso. Copilul a dat cufnd dovezi deneobi5nuita curiozitate. Negri 9i vioi, ochii lui cercetau totulcu cel mai mare interes. Poate ca, ocrotit fiind de abate, s-abucurat mereu la Ospedale de o atentie mai marc decit altii.

Era sigur insa ca, intr-adevtu, mult mai devreme decitindeob$te, baiatul a pus ochii pe obiectele din preajma $i a

incercat s2r le deseneze. in acest scop, a invaFt foarte rcpedesa se slujeasca de tot ce putea lasa urme pe podea gi pereli, pe

haine 9i chiar pe propriul trup. Zi de zi, Sorr Maria, doica por-

tugheza cu fa{a tuciurie, afla ingrozita noile isprhvi ale mi-

culului. Orice obiect era bun sa dea marturie de incipienta-i

vocatie: lut, praf, resturi de mincare, carbune, var scorojit de

pe pereti. Folosea fara mila orice-i cadea in miini, o cit demare ar fi fost suprafala curata, aflata la indemina lui. Dacamaica Maria hotara sa-l inchidir, drept cine ;tie ce pedeapsa,

in odaie, Pietro facea tot posibilul ca sa nu-si intrerupa

I ,sora' e formuia spanioli folosita pentru a rc adresa unei calugaril€. (n.tr)

15 FEDERICO ANDAHAZI

munca: insectele zdrobite, constiincios emulsionate cu pro-

priile excremente, erau pentru micut cea mai placutavopsea. Marele patiol cennal ii era cea mai nepreluita ma-gazie de provizii. Ici-colo, avea la indemina cele mai bune

acuarele: fructe coapte, iarba de pascut, flori, pamint, li-macgi 9i polen de toate culqrile. Rabdarea $i ingaduinlatutorelui pareau fa,ra margini. Sor Maria nu se lamurea din

ce pricini ingaduia abatele, obi$nuit sa pistreze disciplinacu mina de fier, ca micul Pietro sa faca d;n Ospedale oadevarata cocina. inainte de a porunci curalarca peretilor,

privea extaziat opera rau mirositoare a elevului, ca pemoagtele din cupola Baptisteriului. Atit pentru ca maicaMaria sa nu-$i mai cotcodaceascii indignarea fi sa nu maivocifereze in po ugheza, cit si penhu a incuraja pasiuneamicufului rasfafat, padntele Verani i-a adus un pumn decarbuni de desen gi sanguine, un creion de Venetia si un vraf

de hirtii uzate, de la tipografia arhiepiscopiei. A fost o ade-vtuata revelafie. Creionul i s-a lipit de mina, de parca faceaparte din propria anatomie. Astfel, Pietro a invatat sa de-

seneze inainte de a invala sa-$i zicd numele. Primind darul,

baieplul s-a multumit, pina la urma, doar cu suprafatarestfnsa a foilor, de$i dorul de a incerca ingedien{i cit mai ne-

obi$nuili nu l-a pa$sit niciodata. Facea progrese uimitoare;

I ,, in casele din Spania sau din America Illina, un paaio rcprezinta un spafiu

inchis, cu pereti sau galerii, dar descoperit. Decomt cu faian|a, gresie, plante

omamental€, mici fintini sau palmieri, poate fi situat si intrc edificii, avind une-

ori chiar rolul ograzii. in cazul bisedcilor, patjo central se aIla, de obicei, in

mijlocul claustrului. (n.tr.)

.Secretu-Z culori i pure

dar precocea-i indeminare avea sa se loveasca de un zidgreu de trecut.

Desi ii arata o iubire neconditionata, Sor Mafa se suparape Pieho zgomotos, dar keciitor. insA efemerele-i accese defude nu faceau, cu siguranF, nici cit o ceapa degerattr in falaminiei tacute gie care copilul o trezea in cel care avea sadevina o adevarata amenintrare pentru haiul lui fericit dinorfelinat: Staretrul Severo Setimio.

Severo Setimio linea sub control toate institutiile de sub

Jurisdictria arhiepiscopiei. in fiecare saptamina, farar ca nimenisa poata prevedea nici ziua, nici ora, el vizita Ospedale prinsurprinderp. Cu degetele incrucisate la spare Si barbia adusa

in fata, strabatea coridoarele, intra in claustrc !i controlascrupulos pina $i pe sub paturi, vrind si vade daca totul era inordine. in fala prividlor inspaimintate ale intemilor, SeveroSetimio se plimba impreuna cu parintele Verani, care se ruga

in gind ca nimic sa nu poate trezi vipem din mifltea starcfului,Dar rugile lui mute nu pAreau sa gaseasca niciodata calea spreVointra Suprcma; o neasteptata zbircitura a astemuturilor, ungest ce ar fi putut vadi o marunta npsa de respect, cel maineauzit murmur faceau ca orice copil de pripas sa fie luatimplacabil ca din oala si aratar de degetul dezaprobator al luiSevero Setimio. Pedepsele erau sumare si fara drept de apel:

micutrii vagabonzi erau condamnafi sA peheaca orc intregi ingenunchi pe boabe de linte alba sau, mai grav, srarctul insu$iisi descarca rigorile nuielei peste falangele fiecarui degetel almicilor delincvenJi. Amanuntul cel mai neinsemnat era unbun pretext pentru constiruirca unui soi de tribunal inchizito-rial; dacd, de pild4 vreunui baieFl ii scapa, in timput

18 FEDERICO ANDAHAZI

inspectiei, cel mai uSor hohot de ris, tradind astfel amestecul

de nervi gi martial patetism inspirat de chipul staregului,furia-i tacuta nu se lasa a$teptata. Le poruncea pe loc sa sepuna pe doua rinduri faF in faia; deschizindu-5i drum prinstrimtul coridor al copiilor, cerceta fiece chip |i-l alegea lainiimplare pe procurorul judecaui sumare. Acuzatorul trebuia

sa-l arate pe vinovat $i sa hotarasca pedeapsa pe care o meri-

ta. Daca stareful considera ca ea era prea ingaduitoare giinriurita de prietenie, indulgentul calau era ti el acuzat.Astfel, pedepsindu-i pe inocenli ca pe vinovali, el obgineamafiudsirea celui care comisese delictul originar. Dar aseme-

nea pedepse erau o nimica toata fata de cea mai temuta din-

tre toate, si doar gindul la ea trezea in copii o teroare maimare decit minia Domnului: la casa dei mofl. Sub acestnume era cunoscutA vechea temnip, temutul infem unde co-borau autorii unor delicte atit de grave, incit prcsupuneauexpulzarea din Ospedale. Casa mortrilor era o cula fortificara,

inalBta in virful stincii inalte ce domina codrul fara nume.lncercuitd de cinci ziduri inalpte deasupra prapastiei $i de

sanlul cu ape statute $i negre de la poalele lor abrupte, casanu-[i ingaduia in nici un chip sa te ginde$ti cA ai putea fugidin ea. Aga ca, oricit de crudA era pedeapsa, ori de cite oridicta starelul o sentinF de implinit intre zidurile de laOspedale, inculpatului ii scapa un suspin de ugurare. Revi-zorul arhiepiscopal pafea sa-i poarte marc interes micuguluiPietro. Vechea pica pe care Severo Setimio i-o purta parin-telui Verani facea din prefemtul lui linta tuturor ranchiunelorstarctului. Nici nu i-a ajuns bine la urechi vestea timpurieivocatii a lui Pietro, cA a $i hotadt sa I se interzica tuturor sa

.secretu-1 cu-lorj j pure

se exprime pe hirtii, lemne, pinze gi, chiar mai mult, pe ziduri, peregi sau orice alte suprafele din orfelinat. $i, desigur,a confiscat toate uneltele ce-ar fi putut sluji unor asemeneateluri. Asa ca, ori de cite o auzea vocea staretului, Sor Mafapleca in goana sa $tearga pina $i cele mai mici urme aleindarahicei opdre a lui Pierro. in asemenea imprejurari,parintele Verani se straduia cu inver$unare sa distraga luarea-

aminte a revizorului arhipepiscopal, pentru a-i lasa maicuJeitimp sa curcfe perctii, sa piteasca uneltele improvizate fi sasfele miinile micufului, ale cirui degere impufite tmdau

. qima, De$i nu izbutea sA adune intotdeauna probeindestulatof,re, totu$i stareiul $tia ca parintele Verani ocroteaia,inuitele activitau ale lui Pieho. Oricum, degi avea indoieli,pasfa intotdeauna cite o pedeapsa pentru preferatul abatelui.

Iar parintele Verari ftia ca, daca un om mtuinimos nu semilostivea si-l ia sub obliduirea sa pe micul Pietro, la virsraingaduita ar fi trebuit murat, fAra drept de apel, in casamorfilor.

nin ziua aceea de demult, cind l-a cunoscut, Francesco

Monterga $i-a pierdut graiul de uimire, privind cu citaiscusinta minuia carbunele pe pinza micutul de sub obladui-rea abatelui. Baielelul s-a ridicar in picioare, l-a privir 5i i-afacut bahinului maestru o reverenta. Atunci, pafintele Verania schifat un gest, abia inAlnnd din sprincene. pe mute$re,micul Pietro a luat la intimplaxe o hirtie mototolig, s-a cafarat

19