protos. nicodim măndiţă vârtejul...
TRANSCRIPT
Protos. Nicodim măNdiţă
Vârtejul rătăcirilor
Noi ne vom duce de aici mai devreme sau mai târziu, dar, dacă reuşim să lăsăm urmaşilor cât mai multe cărţi sfinte, le lăsăm o zestre de mare valoare pentru ei şi pentru cei care vor veni după ei.
Protos. Nicodim Măndiţă
Difuzare:
Str. Menţiunii Nr. 7 Sector 2, Bucureşti
Tel./Fax: 021-2410673Mobil: 0733-580000
Cărţile pot fi comandate online la adresa www.edituraagapis.ro
sau de la librăria Editurii Agapis, din strada Menţiunii Nr. 7, Sector 2, Bucureşti
unde puteţi beneficia de oferte speciale.
Tipărit la T I P O G R A F I A Botoşaniwww.nektarios.ro
Mobil: 0733-580001
Editura Cartea Ortodoxă AlexandriaProtos. Nicodim Măndiţă / Vîrtejul rătăcirilor
ISBN: 978-606-529-284-0
AgapisEDITURA
Protos. Nicodim măNdiţă
Vârtejul rătăcirilor
Se tipăreşte cu binecuvântareaPreasfinţitului Părinte GALACTION
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
Editura Cartea Ortodoxă Alexandria2016
Vârtejul apelor sectare curge vijelios şi zgomotos, învârtindu-se de către Satana, pentru a atrage şi îneca pe cei ce aleargă să se scal de în apele străinelor învăţături, mascate cu citate scripturistice, dar pline de otravă; pentru aceea dar, fiecare creştin înotător în marea vieţii acesteia, să se înveţe a înota prin cunoaşterea Dumnezeieştilor Scripturi şi a învăţăturii bisericeşti, pentru a fi cu toată luarea-aminte, spre a nu fi atras de vârtejul rătăcirilor confesionale, sectare şi ale feluritelor patimi care îneacă şi ucid sufletele pe care le prind. „Fiţi treji, privegheaţi; pentru că potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu răcnind, umblă căutând pe cine să înghită. Căruia staţi împotrivă, întăriţi fiind în credinţă... şi va fugi de la voi...” (1 Petru 5, 8-9; Iac. 4, 7). (AUTORUL)
PrecuvântareCei care vor citi această carte, îi vor găsi poate diferite cusururi. Unii
vor zice: Ce te legi omule, de papistaşi şi de cei uniţi cu ei, că ei nu se leagă de tine? Alţii vor zice: Dar de ce-i vorbeşti aşa de rău, spunându-le toate cusururile, căci acesta nu este lucru creştinesc? Şi în sfârşit alţii vor mai spune: Dar ce-mi folosesc mie toate aceste lucruri?
Să răspundem pe rând. Cei care au mai citit câte ceva ca să ştie ce mai este pe lume, au aflat că statul român a încheiat de curând cu papis-taşii un concordat, în care le dă: o libertate foarte mare, lefuri foarte grase, faţă de cele ale clerului ortodox, şi o moşie care fusese pe vremuri proprietatea Statului unguresc şi care are o valoare de câteva zeci de miliarde lei1 şi dreptul de a mai înfiinţa şi alte episcopii noi, afară de cele pe care le au până în prezent. Totodată ni se aduce vestea că Papa a înfiinţat de curând la Roma un seminar din care să iasă misionari pen-tru răspândirea religiei papistaşe în ţara noastră. Pe de altă parte, cle-rul Bisericii noastre ortodoxe e lăsat aproape muritor de foame, abia putând să-şi agonisească cele necesare vieţii materiale şi pierzând ast-fel timpul cel preţios pe care l-ar putea întrebuinţa pentru evangheli-zarea ortodoxă. Astfel, Biserica noastră e sfârticată din trei părţi: din a papistaşilor şi a celor uniţi cu ei, din a sectarilor şi a calendariştilor şi din a celor vicioşi şi contrari religiei şi lui Dumnezeu, de care, în vre-murile noastre avem destui. Putem oare, noi, să stăm cu mâinile în sân şi să tăcem în faţa acestor primejdii?
Ni se va răspunde: Bine, este bine că începi lucrarea de apărare; dar e creştineşte, oare, să vorbeşti aşa de rău pe cei care nu sunt de confesiu-nea noastră? Că doar şi ei sunt creştini şi ne închinăm cu toţii aceluiaşi Dumnezeu; iar Biserica noastră se roagă mereu „pentru unirea tuturor“.
Iată ce avem de răspuns la acestea: Nu e de ajuns ca cineva să creadă în Domnul Hristos, pentru ca să se numească creştin. Ostaşul care nu se va lupta după lege, nu se încununează (2 Tim. 2, 5). Cei ce sucesc înţe-lesul Sfintelor Scripturi, învăţând alte învăţături decât cele adevărate, sunt daţi anatemei de Sfântul Apostol Pavel (Gal. 1, 6-9) şi toţi cei care
1 Cf. despre aceste Domenici şi Dr. O. Gibe, Catolicismul unguresc, Cluj 1924 pg. 263-264.
Protos. Nicodim Măndiţă6le urmează trebuie să-şi aştepte pierzarea, focul veşnic (Gal. 1, 6-9); ei sunt numai nişte rătăciţi, care nu cunosc îndeajuns nici scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Şi oare fariseii nu se rugau lui Dumnezeu (Lc. 18, 10-11); nu posteau (Lc. 18, 12), nu dădeau zeciuială din tot ce aveau? (Lc. 18, 12); Şi totuşi nu se poate spune că Domnul Hristos s-a purtat blând cu ei; ba dimpotrivă, de câte ori îi întâlnea, îi numea „şerpi, pui de năpârcă“2, morminte văruite3, nebuni şi orbi (Mt. 23, 17), fiii diavo-lului (Mt. 17, 17; 13, 39), conducători orbi, care strecoară ţânţarul şi înghit cămila (Mt. 23, 23) făţarnici, farisei orbi, care spală numai par-tea dinafară a paharului (Mt. 23, 25) etc. Chiar pe Sfântul Petru, care a fost un apostol foarte credincios, l-a numit Satană, când a văzut că nu grijeşte decât de cele omeneşti (Mt. 16, 23). Iar Sfântul Arhidiacon şi întâiul mucenic Ştefan, îi numeşte „tari la cerbice şi netăiaţi împre-jur la inimă şi urechi“, „oameni care pururea stau împotriva Duhului Sfânt, ca şi părinţii lor“ (F. Ap. 7, 51-52). Iar Sfântul Pavel spune că ere-ticilor trebuie a le astupa gura (Tit. 1, 11).
Şi oare ei sunt mai blânzi faţă de noi?…Dar ni se va răspunde: în acest fel nu se urmăreşte unirea biserici-
lor, ci dezbinarea lor şi mai mare. În această privinţă, însă, putem răs-punde cu toată siguranţa că mai cu seamă pe papistaşi, cu blândeţea nu-i poţi readuce la adevăr. De câte ori a fost vorba de unirea într-o sin-gură turmă a Bisericilor, niciodată n-au voit ei să vorbească despre unire, decât cu condiţia ca cei ce se unesc cu ei, să le recunoască cel puţin cele mai principale dintre rătăcirile lor, iar dânşii nu s-au obligat niciodată să lase cel puţin pe cele mai mici dintre ele. Iar unde s-a vorbit despre unirea Bisericilor, fără să fie vorba direct despre venirea lor între papis-taşi, ci numai de dorinţa curată de a reîntregi trupul lui Hristos – cum a fost la toate congresele internaţionale pentru unirea Bisericilor, care s-au ţinut de vreo treizeci de ani încoace – toate confesiunile creştine au fost reprezentate, afară de cea papistaşă.
Să răspundem acum şi la a treia întrebare: la ce-i folosesc cititoru-lui toate aceste învăţături, puse în scrierea de faţă?
Chestiunile tratate aici, se găsesc numai în cărţi mari, unele cu totul epuizate, cum sunt, de pildă valoroasele scrieri ale Arhimandritului W. Guettee (care s-a lepădat de papistaşi şi a trecut la noi): „Papalitatea eretică“ şi „Papalitatea schismatică“; aceste cărţi, nefiind la îndemâna
2 Mt. 23, 33; 3, 7 şi 12, 34.3 Mt. 23, 33; 3, 7 şi 12, 34.
Vârtejul rătăcirilor 7oricui, scrierea aceasta va folosi chiar şi preoţilor, studenţilor şi învă-ţătorilor şi tuturor intelectualilor care se vor griji de apărarea Bisericii noastre. Părintele Ieromonah Nicodim Măndiţă s-a sârguit din toate puterile şi şi-a pus în lucru toate cunoştinţele, pentru ca să adune, ca o albină, lucrurile cele de trebuinţă.
Iar credincioşilor care vor citi cu toată dragostea cele scrise aici, li se vor deschide ochii minţii şi vor vedea cu groază cum rătăcirile caută să înăbuşe adevărul în timpurile noastre; astfel le va fi mult mai uşor să se ferească de ele.
Frate cititorule! Mă doare în suflet şi plâng cu jale, când mă gân-desc câte sufletele se pierd astăzi; cum aleargă oamenii cu paşi grăbiţi şi fug din Biserica adevărată, aruncându-se cu ochii închişi în prăpastia rătăcirilor de tot felul şi dându-şi astfel sufletul diavolului, ca acesta să-l chinuiască în veci! Pentru datoria mea de preot şi pentru dragostea ce am către tine, ca frate al meu, te rog din tot sufletul: învaţă-ţi bine cre-dinţa ta, căci ea e singura armă care te scapă de aceste rătăciri! Culege fiecare cuvânt de învăţătură pe care ţi-l dăruiesc părinţii tăi sufleteşti, ca pe un mărgăritar preţios, cu care-ţi poţi cumpăra viaţa veşnică! Iar dacă şi tu eşti din ceata acelor rătăciţi, despre care se vorbeşte aici, nu azvârli cartea, rogu-te; căci nu astupându-ţi urechile, vei auzi cum se prăbuşesc peste tine stâncile şi zidurile cetăţii celei mari care cade în prăpastie! Ci, citeşte cu răbdare şi cercetează cele spuse aici, iar după ce o vei fi citit, numai atunci vei putea spune dacă ea e bună sau rea.
Apucă-te deci, de citit, cu sârguinţă! Dumnezeu să-ţi dăruiască lumina cunoştinţei, să-ţi dobândeşti cu ea împărăţia cea veşnică!
Preotul Toma Gherasimescu(licenţiat în teologie, 1931)
Protos. Nicodim Măndiţă8
Biserica în luptă cu balaurul-Satan. „Şi s-a arătat în cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunu nă de douăsprezece stele. Şi era însărcinată şi striga, chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască. Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capetele lui, şapte cununi împărăteşti. Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Şi balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când îl va naşte. Şi a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. Şi copilul ei fu răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui. Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute şi şaizeci de zile. Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul şi îngerii lui. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru el loc în cer” (Apc. 12, 1-8).
Vârtejul rătăcirilor 9
Precuvântarea autoruluiSemn s-arată-n-naltul cer, o femeie preaslăvită,Îmbrăcată-n haine albe, ca soarele strălucită.Iar cea lună argintie, sub picioare-i luminează.Cu douăsprezece stele, capul ei se-ncununează.Fiind aproape să nască, strigă şi se chinuieşte,Ca să nască fii în lume-n orice timp ea se munceşte.Dar, vai! iată se iveşte, un balaur blestemat,Ce într-una cască, strigă şi înainte-i stă turbat.Monstru mare şi cumplit, şapte capete având,Zece coarne îngrozitoare, şi cununi şapte purtând.Groaznic, falnic, uriaşul, avea coada foarte lungă,Cât mişcând-o-ncoace-ncolo, până sus în cer s-ajungă.Şi avea astă Satană, mari puteri în coada lui,Ca să trag-a treia parte, din stelele cerului.Şi cu mare grăbnicie, le trăgea la sine-n jos,Pe pământul plin de patimi, în haosul puturos.Plin de râvna cea drăcească, stă-n faţa astei femeiCa îndată ce va naşte, să mănânce fiul ei...............................................................................................După naştere femeii, i-a dat din cer DumnezeuDouă aripi ca de vultur, ca să fugă de cel rău.Ca să zboare în pustie, de la faţa şarpelui,La locul de meditare, spre mărirea Domnului.Şarpele plin de mânie, din gură şi coadă sună,De prin iad şi din prăpastii, oştile drăceşti s-adună;Şi cu aer de trufie şi de mare împărat,Război fiilor femeii, pe loc a şi declarat (Apc. 12).Lupta dată, înainte, de zidirea omului,Între oastea cea drăcească şi oştirea cerului;Se continuă şi astăzi, tot timpul mileniului,Dracii luptă cu-ndârjire contra turmei Domnului4
În prezent drăceasca oaste, se luptă cu-nverşunare;Formată din duhuri rele, eretici mulţime mare5
4 Mt. 26, 41; Mc. 14, 38; 1 Petru 5, 8;5 Mt. 7, 15; 24, 11-24; Filip. 3, 18; 1 Ioan 2, 18-19;
Protos. Nicodim Măndiţă10Ca ciuperci de după ploaie, au ieşit din papistaşi,Te atacă-n orice vreme, ca credinţa să ţi-o laşi6.Lupi vicleni, cu chip de oameni, îmbrăcaţi în piei de oi7
Cutreieră tot pământul, şi-au venit şi pe la noi8.Cu cuvinte ticluite şi cu-nvăţături viclene,Atacă pe Mama sfântă, căci de Domnul nu se teme.Şi în goana lor turbată, ca vântul vijelios,Pe mulţi din creştini îi scoate, din staulul lui Hristos.Îi aruncă făr-de milă, în prăpastii şi pustii,În eresuri de pierzare, în infern, în iad de vii.Alte tabere drăceşti, cu morfină de păcate,Intră-n turma lui Hristos, şi adorm oile toate.Chiar şi dascălii, păstorii, ameţiţi de cloroformDe griji şi păcate grele, uneori se văd că dorm.În ăst timp, vrăjmaşi-aleargă, semănând cu vicleniePrintre grâu a lor neghină, ce-a cuprins întreaga glie9.Noi dormim în orice zile, chiar şi când sunt sărbători,Legănându-ne pe targa ăstor rele-adeseori:Lenevirea cercetării, a Bisericii, Scripturii,Ascultării Sfintei slujbe, rugăciuni şi-nvăţăturii10.Pe de altă parte însă, noi în rele dănţuimÎn joc, râsete umflate, şi-n beţii ne tăvălim.Cântece curveşti şi glume, desfrânată-nverşunare,Certuri, pizme şi sudalme, bătăi, de sânge vărsare.Judecăţi lungi, nesfârşite şi ucideri bestiale,Cărora urmează ocna şi-n iad chinuri infernale11.În timp ce creştinii noştri, se cufundă tot mai tare,Oştile drăceşti atacă, prin eresuri de pierzare.Cu puterea lor drăcească, îi momesc să dezertezeDin Biserica cea Sfântă; şi eresuri să urmeze.În zilele sfinte, veşnic, vezi pe crainicii drăceşti,Lăutari, crâşmari şi alţii, luptă ca zmei din poveştiPrin cuvântări otrăvite, mincinoase, ticluite
6 F. Ap. 20, 29-30; Rom. 16, 17-18; Gal. 4, 17;7 Mt. 7, 15; Ier. 14, 14-16;8 Iov 1, 7; 2, 2; 2 Cor. 11, 12-15; F. Ap. 13, 6-12;9 Mt. 13, 25;10 1 Tes. 5, 6; Tit. 1, 10-16; Apc. 3, 1;11 Ieş. 32; 1 Cor. 10, 7; Efs. 5, 3-7; Cols. 3, 5-9;
Vârtejul rătăcirilor 11Ei ucid fraţii ca dracii, cu învăţături smintite.Atacaţi văzând că suntem, de pleiadele sectare,Să luptăm cu zel, credinţă, sus la Sfintele hotare.Să păzim Sfântul Tezaur, patristic, apostolesc,Bogăţia lui cea scumpă, şi-otarul sobornicesc.Ridicat fiind de Domnul12, din poporul cel de jos,Slobod glas de trâmbiţare13, către turma lui Hristos.Pentru a deştepta, confraţii, şi-a chema conlucrători,Să-mbrăcăm sfintele arme, luptând ca apărători14
Ai bogatului Tezaur, de prea sfinte-nvăţături,Apărate şi păstrate, chiar cu viaţa de străbuni.Fraţi creştini, drept-credincioşi, ce-n Domnul v-aţi botezatOstaşi Lui făcându-vă, haine şi-arme aţi îmbrăcat15.Deşteptaţi-vă din somnul, în care dormiţi ca morţi16
Ş-alergaţi cu mic cu mare, adunaţi-vă cu toţi.Formaţi oaste strălucită, dragă Domnului Hristos,Şi-n puterea Lui cea mare, să ne luptăm cu folos.S-apărăm pe Sfânta Mamă, sfânta Biserica Lui,De eresuri, vicii grele, şi de fiii celui rău17.În Leurda, Guga, Simişina, pe lângă lupta de păstor,Am cules mierea cea Sfântă, din florile cărţilorMulte vijelii asupră-mi, uri grozave, duşmănii,Au pornit papistăşiţii, vrând să ne-nghită de vii.în Simişina-n primărie, preotul papistăşit,A produs răscoală mare de-al său şogor (cumnat) sprijinit,Strigă-nfruntă, porunceşte, ca Faraon furios18,Că nu dă voie la nimeni, să se facă ortodox.Bâta, scaunul se mişcă, şogoru-i le mânuieşte,Duhul papistaş turbează, înrăindu-se răcneşte.Văzând cum papistăşiţii-s tulburaţi cu toţi în masă,I-am lăsat aşa acolo, şi-am plecat pe drum spre casă.Mergând, auzim în urmă, răcnete de om turbat.
12 Iez. 2; 3; 33; Ioan 15, 16; F. Ap. 20, 28;13 Is. 58;14 Efs. 6, 10-18;15 Gal. 3, 27; Rom. 6;16 Efs. 5, 14;17 1 Tim. 6, 12; 2 Tim. 2, 3-5;18 Ieş. 5, 15;
Protos. Nicodim Măndiţă12Şogorul popii zbiera, ca un beţiv turmentat.
„Ce ne-aduceţi lege nouă, nu vrem străin19 DumnezeuSă fugiţi din satul nostru, că altfel de voi e rău20.Turbau toţi papistăşiţii, de ură şi răutate,Tot timpul am stat ca Pavel, la Roma-n captivitate.Văzând cu durere-acestea, noi atunci le-am dat crezareCă lucra-ntr-înşii motoru-ncoronat, din Roma mare.Privind lupta diavolească, lovind în ortodoxie,Am cătat să-i dau pe faţă, lumea creştină să-i ştie.Anu-acesta jumătate, mi-a scurtat din a mea viaţă,M-am trudit şi zi şi noapte, pân-vedeam-nainte ceaţă.Adunând din Scripturi Sfinte, tradiţii, bătrâne cărţi,Bisericeşti, antisectare, şi din alte multe părţi,Acest buchet de-nvăţături21, contra otrăvii vrăjmăşeşti,De plăsmuiri pur-papistaşe, sectare şi ereticeşti.Scopul meu a fost şi este, ca creştinii ortodocşi,Să rămână tari, statornici, şi-apărători credincioşi.Ai Bisericii străbune, şi-al Tezaurului Sfânt,Precum moşi-strămoşii noştri, au luptat, cu zel, Duh Sfânt.În lucrarea ce făcut-am, Domnul mi-a dat ajutor,Şi prin sluga-i devotată, semnat ca revăzător.Iar de-am fost poate cam aspru, faţă de-aste erezii,Papistăşeşti, protestante, rătăcirilor de azi;Cei ce vor cunoaşte bine, cum aceştia ne tratează,În scris, predici, convorbiri, cum ne tot discreditează;Cred că nu pot niciodată, să-ndrăzneasc-a m-acuza,De necumpăt, de asprime; ci dreptate îmi vor da.Eu acum nu am pretenţii, că-i complet-astă lucrareÎnsă sper în ajutorul Domnului a fi unealtă.Bună-n mâna orişicărui ortodox ce o va citi,Cu luare aminte, rugă, că nu s-o papistăşi (eretici).Doamne Preasfinte Părinte, Fiu şi Duh Dumnezeiesc,
19 Ieş. 5, 15;20 Şi de aici se vede cum papistăşiţii înţeleg că prin propovăduirea fără de ero-
rile credinţei papistăşeşti: filioque, papa cap al întregii Biserici, cuminecătură cu azimă, purgatoriul, indulgenţele, imaculata fecioară etc. se aduce între ei un dumnezeu străin! Sărmani români! În ce haos întunecos de necunoaştere a dreptei credinţe, v-aţi prăbuşit prin papistăşire!!
21 Lc. 10, 35;
Vârtejul rătăcirilor 13Varsă Daru-nţelepciunii, în acei care citesc;În astă carte ce ne-nvaţă, să păzim o unitate22,Bisericii Tale Sfinte, cum ne-nvaţă Sfânta Carte.Să ne păzim de aceia, care rup ca nişte câini23,Biserica Ta cea Sfântă, apărată de străbuni.Varsă Binecuvântare, peste fraţi şi fii iubiţi,Dă iertare de păcate, tuturor celor căzuţi.Dă-le mâna ca lui Petru, când l-ai ridicat din mare24
Scoate-i, Doamne, din păcate, după marea-Ţi îndurare.Varsă-Ţi marea Bunătate, şi asupră-mi Doamne SfinteSlujitoru-Ţi, prea netrebnic, şi neajută de-azi-nainteToată viaţa noastră,toată, Ţie, Doamne, să o dămŞi-n orice lucru-activitate, cu toţi să Te lăudăm.
Cel mai mic între muritoriNICODIM MĂNDIŢĂ
Preot călugăr Adm. parohialLeurda Gârboului jud. Someş
Transilvania7. I. 1931 – 17. VI. 1931
Pocăiţi sau rătăciţi?Lumea mult s-a înrăit, s-a stricat, s-a rătăcit,Încât la ea când priveşti, simţi că-ntr-un babilon eşti.Domnul în Scripturi ne-a spus c-or veni vremuri de plânsŞi-or veni în piei de oi (lupi) proroci mincinoşi la noiProrocia s-a-mplinit cei profeţiţi au venitDe Biserică fugi tare vino cu noi la adunareLeapădă-ţi legea creştină de ea-ndată te dezbină.Vrei pocăit să devii ortodox să nu mai fii.Botezul luat întâi să-l lepezi, să nu-l mai ţiiNici acea făgăduinţă făcută pentru credinţăŞi te va primi apoi acel care e cu noi
22 Ioan 17, 21-23; Efs. 4, 3-4;23 Mt. 7, 6; Filip. 3, 2;24 Mt. 14, 23-33;
Protos. Nicodim Măndiţă14Şi spre-a noastră-ncredinţare tu să strigi în gura mareCă botezul de copil nu-l recunoşti nicidecumApoi vino cu noi la baltă să te mai botezi odatăMirul (Sfânt) dat de Hristos prin scaldă să ţi-l dăm josCu tot darul ce-ai luat când întâi te-ai botezat (Gal. 3, 27)Semnul Crucii să nu-ţi faci c-atunci cu noi te împaciSă zici că nu e fecioară Maria a lui Hristos Mamă.Vrei pocăit să devii, icoane să nu mai ţiiSă le scoţi din casă-afară cu ură şi cu ocarăCa evreii şi ca turcii ş-astfel fericit vei fiPe preoţi când îi priveşti tot farisei să-i numeştiCa la Matei douăzeci şi trei pace să nu ai cu ei,Cât de bine-ar învăţa tu să răspunzi „nu-i aşa!“Să iscodeşti vorbe rele cât poţi să-i împroşti cu eleÎn lume-i discreditează ca creştinii să nu-i creadăAtunci când ei ne arată că rătăcim toţi deolaltăBiserica s-o huleşti mereu de rău s-o vorbeştiŞi pe-a lor învăţături ce le au de la străbuniDe la creştinii cei sfinţi ai Bisericii PărinţiDe la Apostoli, Hristos tezaurul cel frumosSă le spui să sunt minciuni iscodite din bătrâniÎn orice vreme-n orice loc n-asculta de ei de locAşa fac cei eretici ce-au venit la noi pe-aiciAtacă tot ce-i mai sfânt şi în cer şi pe pământ.Fraţi creştini care doriţi sufletul să-l mântuiţiDe astfel de pocăiţi vă păziţi… sunt îndrăciţi.Vai! cumplit mai rătăcesc şi pe diavolul slujescCare capul îşi sfăramă să ne-atace Sfânta MamăCare pe noi ne-a născut din apă şi din Duh Sfânt.De aceştia vă păziţi vai lor că sunt rătăciţi.
Vârtejul rătăcirilor
„Păziţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi,
iar înăuntru sunt lupi răpitori…“ (Mt. 7, 15).
Fraţi români şi iubiţilor drept-credincioşi creştini!
Cuvintele Mântuitorului, îmi pun înaintea ochilor luptele ce s-au dat în cer de către îngerii cei buni cu îngerii Satanei. Îmi rea-mintesc de lupta satanicească din raiul pământesc, de unde prin vicleşug şi minciună Satana a azvârlit pe primii oameni, Adam şi Eva, aici în iadul pământesc al suferinţelor.
Prin vicleşug şi minciună, diavolul a reuşit a sminti pe primii strămoşi ai noştri, făcându-i din fericiţi, nefericiţi; din sănătoşi, bolnavi; din voioşi, mâhniţi şi tulburaţi; din nemuritori, muritori; din nestricăcioşi, stricăcioşi. Toate aceste rele au venit pe capul strămoşilor noştri şi printr-înşii şi asupra omenirii întregi, prin căderea în păcatul neascultării, din îndemnul diavolului însoţit de vicleşug şi minciună.
Dumnezeu le dăduse poruncă: „Din toţi pomii raiului să mân-caţi, iar de pomul acesta, al cunoştinţei binelui şi al răului, să nu vă atingeţi şi să nu mâncaţi dintr-însul, că în ce ceas veţi mânca din el, cu moarte veţi muri“25. Diavolul… i-a minţit cu vicleşug: „Mâncaţi… că nu veţi muri cu moarte. Că Dumnezeu ştie că în orice zi veţi mânca din pomul acesta oprit, se vor deschide ochii voştri, şi veţi fi ca nişte dum-nezei, cunoscând binele şi răul“ (Fac. 3, 4-5).
25 Lc. 17, 10; 1 Cor. 9, 16-27;
Protos. Nicodim Măndiţă16Bieţii noştri strămoşi, Adam şi Eva, orbiţi de veninul diavolesc
al vicleşugului şi minciunii, cu care Satana le-a smintit minţile, au călcat porunca lui Dumnezeu, pentru că s-au potrivit diavoleş-tii învăţături; şi astfel s-a băgat păcatul şi moartea în tot neamul omenesc26.
Lupta aceasta contrară, care zguduie şi periclitează fericirea şi viaţa omenirii, s-a dat în toate vremurile, se dă azi, şi se va da cât va fi lumea aceasta înclinată plăcerilor josnice. Pe lângă lupta care se dă cu înverşunare, pentru existenţa şi alimentarea dezmierdări-lor trupeşti – care face să se nască multe nedreptăţi, furturi, jafuri, crime, judecăţi nesfârşite cu jurăminte strâmbe şi ruinarea ave-rilor, războaie şi vrăjmăşii înverşunate; mai este o altă luptă care se dă de Satana prin apostolii şi luptătorii săi, pentru tulburarea, îmbătarea şi pierzarea sufletelor omeneşti.
Diavolii şi slugile lor întrupate, în toate vremurile s-au repe-zit ca lupii în turma oilor lui Hristos, şi au scos afară pe mulţi. Pe aceşti scoşi din Biserica lui Hristos – dezertori ai oastei creştineşti
– ei şi i-au făcut coade de topor, cu care luptă îndârjit împotriva Bisericii lui Hristos. Astfel, românii noştri, aceia pe care diavolii întrupaţi, ajutaţi de cei fără de trupuri, i-au scos din Biserica lui Hristos, au fost împărţiţi până azi, cei din pătura de jos, în vreo 15 secte; iar cei din pătura de sus (a învăţaţilor) în vreo şapte secte.
Pe lângă confesionalişti, cum sunt de pildă, papistăşiţii (uni-ţii cu papa), diavolul a tot rupt din turma creştinilor ortodocşi români şi pe alte suflete şi le-a azvârlit pe meleagurile felurite-lor rătăciri sectare, cu felurite credinţe şi numiri, unele mai deşu-chiate decât altele: baptişti, adventişti de ziua a şaptea, (sâmbă-tari), adventişti de ziua întâi, reformişti, evanghelişti, nazarineni, studenţi în Biblie (milenişti sau ruselişti), penticostalişti, seceră-tori, studişti, duhoborţi, molocani, inochentişti, teodorişti, lipo-veni, spiritişti etc. De asemenea a lucrat duhul rătăcirilor şi cu cei din pătura de sus. I-a scos din dreapta credinţă a creştinătăţii orto-doxe şi din Biserica lui Hristos, azvârlindu-i pe meleagurile rătă-cirilor: spiritiste, teosofice, tolstoiste, francmasone, oculte, apo-statice, ateiste etc.
26 Fac. 2, 16-17; 3, 3; Colos. 2, 21.
Vârtejul rătăcirilor 17După potopul universal toată lumea avea numai o singură
limbă; după cum şi înţelesul adevărat al Sfintei Scripturi, unul este. Lumea de după potop răzvrătindu-se asupra lui Dumnezeu, s-a apucat să-şi clădească un turn mare şi înalt până la cer, pen-tru a se ascunde înăuntrul lui, la venirea vreunui alt potop; însă Dumnezeu mâniindu-se asupra lor, le-a împărţit limbile, aşa încât neputându-se ei înţelege, s-au sfădit, bătut şi despărţit – lăsând tur-nul neisprăvit – şi s-au împrăştiat peste faţa pământului fără de nici o ispravă. Iată unde i-a dus orbirea răzvrătirii. Creştinii care, ase-menea lumii de la turnul lui Babel, s-au răzvrătit contra rânduieli-lor puse de Dumnezeu în Biserica Sa, şi-au smintit minţile şi înţe-legerile aşa de grozav, încât lăsând ei adevăratul înţeles al Sfintei Scripturi, l-au explicat şi falsificat după capul lor, despărţindu-se în sute, sute de secte. Iată unde duce orbirea răzvrătirii!!!
Pentru ca să ne putem lămuri mai bine în dreapta credinţă, şi ca evlavia şi stăruinţa în credinţă a creştinilor care cu râvnă sfântă apără Sfântul Tezaur al creştinătăţii, să se facă învederate, zice Sfân-tul Apostol Pavel că: „trebuie să fie şi eresuri (adică credinţe false) între noi“ (1 Cor. 11, 19).
„Ereticii – falşii credincioşi creştini – sunt asemănaţi, după Sfân-tul Efrem Sirul şi alţi Sfinţi Părinţi, cu falsificatorii de monede. Ast-fel de monede false, când cad în mâinile celor necunoscători, aceş-tia le iau de bune, şi sunt înşelaţi; iar dacă ele cad în mâinile celor cunoscători, aceştia observă falsificarea, căci chipul regelui şi marca ţării, de pildă, nu se pot imita perfect şi astfel neprimindu-le nu se înşeală. Ereticii năzuiesc a da învăţăturilor lor, aparenţa adevăru-lui, înfrumuseţându-le cu texte scripturistice. Dar zadarnic; ames-tecarea învăţăturilor falsificate cu textele scripturistice, se cunosc de cei ce au ochii minţii luminaţi. Precum nu putem acoperi stră-lucirea soarelui, tot aşa nu se pot acoperi nici adevărurile dumne-zeieştilor Scripturi. Cum furtuna şi viscolul curăţesc aerul încărcat de aburii cei necuraţi şi vătămători şi despoaie arborii de uscătu-rile lor; astfel scapă şi Biserica, prin erezii, de membrii ei cei căzuţi şi molipsitori, câştigându-şi din vreme în vreme înnoire. Confesi-unile şi sectarii ieşiţi din Biserică, sunt mlădiţele tăiate din viţă; mai trăiesc un timp şi apoi se usucă. Însă butucul de vie (Biserica lui Hristos) scoate mlădiţe noi (creştini buni) şi roditoare“27. Cu
27 Dr. Gr. Comşa, Ep. Aradului, 350 de pilde, p. 103
Protos. Nicodim Măndiţă18aceste confesiuni şi secte avem de luptat, întotdeauna, însă să nu disperăm niciodată, căci „gurile iadului nu ne vor birui pe noi care formăm Biserica lui Hristos“ (Mt. 16, 18).
„Pe timpul persecuţiilor creştine, Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei şi învăţăcelul său Crescens, s-au retras la sat. Într-o zi Poli-carp a ieşit din casă, şi s-a aşezat la umbra unui stejar. A aflat pe învăţăcelul său plângând sub acelaşi stejar. Policarp l-a întrebat de ce plânge. Învăţăcelul îi răspunde, că plânge pentru starea Biseri-cii. „Nori grei se ridică asupra ei – zicea el – ici-colo o zguduie ura-ganul, ameninţând-o cu nimicirea. Şi s-au aflat şi credincioşi, care s-au rupt de ea, au trădat-o!“
Policarp îi răspunde: „Împărăţia lui Dumnezeu sau Biserica este asemenea unui pom plantat şi crescut de agricultor. Acesta a aruncat sămânţa în pământ şi s-a dus. Sămânţa a încolţit, şi-a făcut loc printre spini şi buruieni şi pomul s-a ridicat deasupra lor, iar acestea au pierit. Umbra lui le-a nimicit. Pomul a tot cres-cut. A venit viscolul şi l-a scuturat, dar pomul cu atât mai tare şi-a înfipt rădăcinile în pământ; iar crengile lui cu atât mai tare le-a întins spre cer. Viforul i-a servit numai spre dezvoltare şi întărire.
Pe când creştea tot mai mult şi îşi întindea umbra tot mai departe, iată că se arată sub el spinii şi buruienile, fără ca pomul să se neliniştească din cauza lor, căci acum sta singur şi neclintit“.
Sfântul Policarp spre lămurire mai zice: „Dacă priveşti la înăl-ţimea pomului, ce-ţi pasă de ivirea buruienii de dedesubtul lui? Las-o în grija celui ce a sădit şi crescut pomul“28.
Biserica lui Iisus Hristos, a tot crescut mereu, dar cu cât a cres-cut mai mare, cu atât şi spinii şi buruienile – ereticii şi ateii – s-au înmulţit şi au atacat-o ca să o prăbuşească în haosul pierzării. Dar n-au putut, că ea a fost şi este întemeiată pe piatra – Iisus Hristos
– care-i Mirele şi Capul ei. În vrăjmăşia lor diavolească şi înverşu-nată, cu care au atacat Biserica lui Hristos, au reuşit să găsească printre grâul credincioşilor şi plevele dezertorilor de la credinţa ortodoxă, pe care i-au scos şi şi-au făcut din ei cozi de topor, cu ajutorul cărora se luptă împotriva noastră până azi.
Mântuitorul, care a prevăzut feluritele mijloace de luptă, ale diavolului şi slugilor lui, ne atrage luarea-aminte ca să ne păzim pentru a nu cădea victime, precupeţilor şi pierzătorilor de suflete
28 Ep. Gr. Comşa, 350 de pilde, p. 32-33.
Vârtejul rătăcirilor 19puşi în slujba Satanei, zicând: „Păziţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi; iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori“ (Mt. 7, 15).
Vârtejul ereziilor suflă şi se învăluieşte în aria Bisericii lui Hristos. Creştinii sunt datori să se hrănească bine cu Cuvântul lui Dumne-zeu, pentru a deveni grei ca grâul cel sănătos, ca să nu fie azvârliţi din aria Bisericii, împreună cu pleava cea uşoară (creştinii cei slabi).
Vârtejul viforniţelor sectare, purtate de diavolul, suflă cu putere pentru a dezrădăcina îndoit (Iuda 1, 12) pe creştini, din grădina Bisericii lui Hristos; drept aceea, datoria fiecăruia din noi este, să ne întindem şi să ne adâncim cât putem mai bine şi mai mult, rădăcinile cunoştinţelor, în pământul învăţăturilor dumnezeieşti.
Vârtejul apelor sectare curge vijelios şi zgomotos, învârtindu-se de către Satana, pentru a atrage şi îneca pe cei ce aleargă să se scalde în apele străinelor învăţături, mascate cu citate scripturis-tice, dar pline de otravă; pentru aceea dar, fiecare creştin înotă-tor în marea vieţii acesteia, să se înveţe a înota prin cunoaşterea Dumnezeieştilor Scripturi şi a învăţăturii bisericeşti, pentru a fi cu toată luarea-aminte, spre a nu fi atras de vârtejul rătăcirilor con-fesionale, sectare şi ale feluritelor patimi care îneacă şi ucid sufle-tele pe care le prind.
„Fiţi treji, privegheaţi; pentru că potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu răcnind, umblă căutând pe cine să înghită. Căruia staţi împotrivă, întăriţi fiind în credinţă… şi va fugi de la voi…“29.
II. Calul troianSfintele Scripturi, istoriile popoarelor şi cărţile scriitorilor, sunt
pline de felurite întâmplări şi povestiri folositoare, pentru cei ce le citesc cu luare aminte şi le folosesc în viaţa lor.
Se povesteşte că, înainte cu 1200 ani de venirea Domnului Hristos, cetatea Troia aşezată pe ţărmul grecesc al Asiei Mici, a fost împresurată de greci. Timp de zece ani de zile troieni s-au luptat cu vitejie şi grecii nu le-au putut face nimic.
29 1 Petru 5, 8-9; Iac. 4, 7.
Protos. Nicodim Măndiţă20Grecii văzând că nu pot cuceri cetatea Troiei cu războiul, recurg
la vicleşug. Ei construiesc un cal de lemn, foarte mare şi frumos, în care au intrat cam vreo sută din cei mai viteji bărbaţi ai grecilor. Acest cal uriaş, l-au târât astfel cu oamenii într-însul, până lângă zidurile Troiei. Armata grecilor a despresurat cetatea şi s-a prefă-cut că se retrage către ţara ei, lăsând în urmă corturile ei arzând şi lăsând totodată şi calul uriaş de lemn cu cei 100 bărbaţi aleşi şi viteji închişi în pântecele lui.
Troienii ieşind afară din cetate, năvălesc voioşi cu toţii să vadă pe vrăjmaşii lor care se depărtau, şi pe uriaşul cal de lemn rămas lângă zidurile cetăţii lor. Strângându-se în jurul calului, se sfătu-iesc… apoi neînţelegându-se ce să facă cu calul, se iau la ceartă şi se dezbină făcându-se mai multe partide. Unii dintr-înşii sunt de părere, să ducă uriaşul cal în cetate. Alţii susţin ca să-l arunce în mare, ori să-i deie foc, ori să-l spintece să vadă ce-i înăuntru.
Pe când stăteau toţi certându-se, soseşte din cetate Lacoon – popa idolesc al lui Apolo – fratele lui Paris şi fiul regelui Priam. Acesta loveşte cu lancea în pântecele calului. În timpul lovirii aude înăuntrul calului de lemn, un răsunet de arme. Bănuind ceva rău, el a fost cu totul contrar propunerii partidei care susţinea băga-rea calului în cetate şi a susţinut cu tărie propunerea partidei înţe-lepte, ca acest cal să fie ars.
În timpul acela se dă ca prizonier, vicleanul grec Sinon. Sinon după ce e adus înaintea troienilor, îi îmbată pe aceştia de cap cu tânguirile sale viclene contra grecilor şi cu sfaturile lui şirete, îi face pe troieni să bage calul de lemn în cetate. Ei sparg zidurile cetăţii şi îndată bagă calul. Lumea curioasă şi voioasă se îmbul-zea în jurul calului din care-i pândea nenorocirea. Fiecare se sim-ţea foarte fericit, când puteau să se apropie şi să atingă funiile, cu care îşi trăgeau pierzarea lor în cetate. De patru ori calul a fost oprit brusc, încât s-a auzit răsunând dinăuntrul lui, armătura celor închişi într-însul, dar toţi, orbiţi fiind, n-au simţit, ci-l trăgeau cu cântece şi strigăte zgomotoase în cetate. Numai o femeie Casan-dra, a văzut şi a spus că va urma pieirea cetăţii prin calul acela, dar a fost luată în batjocură de troieni.
Îndată ce au băgat calul în cetate, troienii orbiţi de mincinoşii lor prezicători, s-au pus pe ospeţe şi petreceri. Jocurile şi chefurile, au ţinut până noaptea târziu, încât tot oraşul răsuna de cântecele
Vârtejul rătăcirilor 21şi chiotele lor zgomotoase. În cele din urmă, zdrobiţi de jocuri şi chefuri, ei care mai înainte apăraseră cu zel 10 ani cetatea, s-au dus clătinându-se şi mergând calea şarpelui până la casele lor, unde au căzut cu toţii într-un somn adânc.
Tocmai târziu după miezul nopţii, când toată lumea dormea dusă, vicleanul Sinon, a alergat cu o făclie aprinsă, către ţărmul mării şi a chemat pe grecii ascunşi în corăbiile din largul mării făcându-le semn cu o lumină. În timp ce grecii s-au apropiat de ţărm şi au ieşit din corăbiile lor; tot atunci la un semn dat, au ieşit şi grecii din calul de lemn. Cu toţii, năvălesc şi se răspândesc prin cetatea zăpăcită de jocuri şi chefuri, în care cetăţenii ei dor-meau duşi şi-i trec pe toţi pe care-i prind, prin ascuţişul sabiei. Cu armele în mâini, măcelăresc pe troieni şi dau foc caselor. Limbi de foc, amestecate de ţipetele disperate ale cetăţenilor răniţi şi muri-bunzi, se ridică din toate părţile, luminând şi ducând groaza până în depărtare.
Troienii, rămaşi zăpăciţi de beţie şi de somn, se trezesc, sar din paturi, ies din case pe uşi ori pe ferestre, aleargă prin curţi şi străzi… unde la lumina caselor incendiate, văd o mulţime de ostaşi măce-lărind pe cetăţenii lor buimăciţi. Aleargă cu toţii să apuce armele pentru a apăra cetatea, dar vai!… era prea târziu. Grecii ucideau pe oricare le ieşea în cale; iar troienii zăpăciţi, picau răniţi, umpleau uliţele de plângeri, de vaiete îngrozitoare, de ţipete sinistre şi de cadavre.
Lupta s-a dat cu îndârjire între greci şi troieni, dar cetatea n-a putut fi salvată din mâinile grecilor. Pentru neascultarea şi nepre-vederea lor, au căzut cu cetate cu tot, pentru totdeauna, în robia grecilor.
De vom dormita şi noi ca troienii, aceeaşi tristă soartă ne aşteaptă. Să ne dezmeticim din somnolenţa aceasta diavolească în care tot lâncezim, mai-nainte de a târî şi noi nenorocirea – ca şi troienii – în mijlocul neamului nostru.
„Poporul Meu cei ce vă fericesc (viclenesc) vă înşeală pe voi şi cărarea picioarelor voastre o strică“ (Is. 3, 11). „Tot cel ce aude cuvin-tele Mele acestea (ale adevăratei înţelepciuni) şi nu le face pe ele, asemăna-se-va bărbatului nebun, care şi-a zidit casa sa pe nisip. Şi a căzut ploaie şi au venit râurile (patimile) şi au suflat vânturile (rătă-
Protos. Nicodim Măndiţă22cirile) şi au lovit în casa aceea şi a căzut, (prăbuşit în prăpastia vicii-lor, a neînţelegerilor şi ereziilor confesionale şi sectare) şi era căde-rea ei mare“ (Mt. 7, 26-27).
III. Domnul Hristos ne prevesteşte că ereticii vor îndrăzni a băga şi în Biserica Lui, calul Troian al ereziilor
Cercetând mai cu luare-aminte, povestirea aceasta o găsim chiar în viaţa trecută şi prezentă a neamului nostru. Da, o vedem destul de bine şi azi desfăşurându-se sub privirile ochilor noştri, în neamul şi în credinţa noastră străbună. Ţara noastră e bogată şi poporul bun, blând, milos şi ascultător, pentru aceea străinii vin cu felurite meşteşugiri şi vicleşuguri, ca să ne robească economi-ceşte şi sufleteşte.
Mântuitorul ne-a prevestit mai dinainte, ca să ne păzim de astfel de oameni, care umblă ca fiarele sălbatice, cu gura căscată după prăzi şi suflete, pe care să le înghită în haosul rătăcirilor lor.
„Păziţi-vă de proorocii mincinoşi (eretici şi sectari), care vin la voi în haine de oi (cu cuvinte din Scriptură pe care le schimonosesc după capetele lor rătăcite); iar înăuntru sunt lupi răpitori (soldaţii din pântecele calului Troian al străinilor de neamul şi Biserica noas-tră drept-credincioasă)“ (Mt. 7, 15). „Păziţi-vă de oameni (vicleni) că-şi vor pune mâinile pe voi..“ (Mt. 10, 17-22).
Dumnezeiescul Apostol Pavel, prevăzând primejdia „Calu-lui Troian“ pe care diavolul îşi sfărâma capul a-l băga în Biserica lui Hristos, pentru a o nimici şi a pune sub stăpânirea sa pe fiii ei, strângând în Milet pe episcopii Efesului, le-a zis: “…Luaţi aminte de toată turma, peste care Duhul Sfânt v-a pus episcopi, să păstoriţi Bise-rica lui Dumnezeu, care a câştigat-o cu scump Sângele Său. Că eu ştiu aceasta, că după ducerea mea, vor intra între voi lupi grei, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi se vor scula bărbaţi care vor grăi îndărătni-cii, ca să tragă pe ucenici după dânşii. Pentru aceea privegheaţi…“ (F. Ap. 20, 28-31). Credincioşilor romani aşijderea le scrie astfel: „Şi vă rog pe voi, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împo-triva învăţăturii cu care voi v-aţi învăţat şi să vă feriţi de ei. Că unii ca aceia Domnului nostru Iisus Hristos nu slujesc; ci pântecelui lor (căl-
Vârtejul rătăcirilor 23când cu obrăznicie posturile). Şi prin cuvinte bune şi prin cuvân-tări de bine, înşeală inimile celor proşti (care-i ascultă şi primesc minciuno-învăţăturile lor rătăcite)“ (Rom. 16, 17-18).
„Unii ca aceştia – scria el corintenilor – sunt apostolii mincinoşi, lucrători vicleni, închipuindu-se în apostolii lui Hristos. Şi nu este de mirat, că însuşi Satana se preface în înger de lumină. Nu este dar de minunat, de se prefac şi slujitorii lui în slujitorii dreptăţii, cărora le va fi plata după faptele lor“ (2 Cor. 11, 13-15). „Mă mir – dojeneşte el pe creştinii din Galatia – că aşa de curând, vă mutaţi de la cel ce v-a che-mat pe voi prin darul lui Hristos, la o altă Evanghelie. Care nu este alta, fără numai sunt oarecare ce vă tulbură pe voi, şi voiesc să strămute Evan-ghelia lui Hristos. Ci măcar şi noi sau înger din cer de vă va binevesti vouă, afară de ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie. Precum am zis mai înainte şi acum iarăşi zic: Oricine vă va binevesti afară de ceea ce aţi luat, anatema să fie“ (Gal. 1, 6-10).
Dumnezeiescul Apostol Petru aşijderea, prevăzând introduce-rea calului diavolesc în Biserica lui Hristos, din partea năimiţilor, a scris: „Însă au fost şi prooroci mincinoşi în popor, precum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor băga eresuri de pierzare şi se vor lepăda de Stăpânul, Cel ce i-a răscumpărat pe dânşii, aducându-şi lor grabnică pierzare. Şi mulţi vor merge în urma înverşunărilor lor, prin care se va huli calea adevărului. Şi pentru lăcomia cu cuvinte amăgi-toare, pe voi vă vor precupeţi, a căror judecată încă de mult nu zăbo-veşte şi pierzarea lor nu dormitează“.
Dumnezeiescul Apostol şi Evanghelist Ioan, încă ne preves-teşte despre introducerea calului diavolesc al dezbinărilor şi ere-ziilor în cetatea (Biserica) lui Hristos, zicând: „Fiilor! ceasul de apoi este; şi precum aţi auzit că Antihrist vine şi acum antihrişti mulţi s-au făcut; dintru aceasta cunoaştem, că ceasul cel de apoi este. Dintre noi au ieşit, ci nu erau dintre noi; că de ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, ci au ieşit ca să se arate că nu sunt toţi dintre noi… Iubiţilor, să nu credeţi pe tot duhul; ci să ispitiţi duhurile de sunt de la Dumnezeu; că mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume“ (1 Ioan 2, 18-19). „Păziţi-vă pe voi înşivă, ca să nu pierdem cele ce am lucrat; ci să luăm plata desă-vârşită. Tot cel ce calcă porunca şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, nu are pe Dumnezeu; iar cel ce rămâne în învăţătura lui Hristos (exis-tentă în drept-credincioasa Sa Biserică) acela şi pe Tatăl şi pe Fiul are. Oricine va veni la voi şi nu va aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi
Protos. Nicodim Măndiţă24în casă şi să nu-i ziceţi lui: bucură-te (bună ziua, bine ai venit sănă-tos etc.), căci cel ce-i va zice lui, bucură-te, se va face părtaş faptelor lui celor rele“ (2 Ioan 1, 8-11).
Sfânta Biserică creştină ortodoxă, în a cincea poruncă dată fiilor ei sufleteşti, spune: „Cei ce nu sunt învăţaţi în Sfânta Scrip-tură şi în ştiinţa bisericească, să nu citească cărţile ereticilor, nici să asculte hulitoarea lor învăţătură, nici să vorbească cu dânşii şi nici să petreacă, după profetul cântător de psalmi, care zice: „Feri-cit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor n-a stat…“ (Ps. 1, 1). De asemenea în altă parte porun-ceşte Scriptura: „De omul eretic după una şi a doua sfătuire te fereşte fiindcă s-a răzvrătit unul ca acesta şi păcătuieşte, fiind sin-gur de sine osândit“.
„Ştiu… unde locuieşti, unde este scaunul Satanei (capiştile ere-ziilor şi adunările împătimiţilor şi prăznuitorilor drăceşti); şi ţii numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea… Iată am dat înaintea ta uşă deschisă, şi nimeni nu poate să o închidă pe ea, că mică putere ai şi ai păzit cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit numele Meu. Iată dau din sinagoga satanei (adunarea viclenilor rătăciţi, împătimiţi şi prăznuitori drăceşti) acelor ce se zic pe sine a fi iudei (creştini) şi nu sunt; ci mint. Iată voi face pe ei ca să vină şi să se închine îna-intea picioarelor tale, şi vor cunoaşte că te-am iubit pe tine“ (Apc. 2, 13; 3, 8-9).
Diavolul care umblă ca un leu, răcnind căutând pe cine să înghită, a dat multe lupte urmaşilor lui Iisus Hristos. A asediat Bise-rica Domnului Hristos, nu 10 ani ca grecii Troia; ci secole întregi. Trei secole, unul după altul, sângele mucenicilor a curs gârlă. Abia în al patrulea secol, cerul Bisericii creştine s-a mai înseninat.
În acest secol în care, în locul Bisericilor edificate sub pământ, unde se adunau creştinii la feluritele slujbe care se făceau, se edi-fică altele mai frumoase deasupra pământului, la lumina zilei; când religia creştinească e recunoscută ca religie de stat, sub împăratul Constantin cel Mare, diavolul îşi sfărâma capul cu facerea calului Troian. Tocmai atunci când creştinismul înflorea mai bine, iată că izbucneşte din lucrarea Satanei, eresul arienilor. O, Doamne! Ce tulburări grozave! Din toată lumea, au trebuit să se adune Sfinţii Părinţi, pentru a limpezi apele credinţei tulburate de slujitorii Sata-nei. Mai fuseseră ele multe eresuri, începând din vremurile apos-
Vârtejul rătăcirilor 25tolice, ca: simoniştii (F. Ap. 8, 9-23), nicolaiţii (Apc. 2, 6-15) iudai-zanţii (F. Ap. 15; Gal. 6, 12), gnosticii, antitrinitarii, nestorienii30, şi alţii, însă nici unul din eresuri nu se dezvoltaseră aşa de puternic, ca eresul lui Arie.
După eresul acesta al lui Arie, au urmat alte eresuri, rând pe rând, unele după altele. Diavolul lupta prin fiecare erezie, să bage diavolescul cal în cetatea Bisericii pentru a o cuceri, a tulbura şi a sugruma pe creştini, pentru a-i pune iarăşi în slujba sa, la păscu-tul porcilor (Lc. 15, 15). Deşi a luptat cu îndârjire, totuşi n-a reuşit să bage „calul troian“ în Biserica universală a Domnului Hristos, fără numai a rupe din mădularele putrede şi uşoare ca pleava, pe care le-a purtat cum a vrut, pe meleagurile rătăcirilor.
Până aici au fost neînţelegeri, erezii, discuţii vii… dar calul tro-ian a rămas deocamdată tot afară, dinaintea porţilor, lângă zidu-rile sparte de cetăţenii nepricepuţi ai cetăţii (Bisericii) Domnu-lui Hristos.
„Balaurul… a stat dinaintea femeii celei ce vrea să nască, pen-tru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte… Fiţi treji, privegheaţi; pentru că potrivnicul vostru diavolul, umblă, ca un leu răcnind, cău-tând pe cine să înghită; căruia staţi-i împotrivă, întăriţi fiind în cre-dinţă…“ (Apc. 12, 4; 1 Petru 5, 8-9).
30 Tit. 3, 10; Vezi Mărt. Ort. Part. a II-a, întreb. 91, pg. 88-89.
Protos. Nicodim Măndiţă26
Pagină antisectară
Despre BisericăSectarii au o ură criminală faţă de Sfânta Biserică universală
drept-credincioasă a Domnului Iisus Hristos. Astfel ei păcătuiesc cumplit.
Este ştiut că oamenii, pentru diferitele lor trebuinţe trupeşti, se adună mai mulţi în câte un loc pentru a se chibzui, sfătui şi hotărî, cum să lucreze spre a înlătura feluritele obstacole ce li se pun îna-inte, şi a se folosi. Dacă oamenii se adună laolaltă pentru feluritele trebuinţe trupeşti, oare cu cât ar trebui să se adune mai mult şi mai des, pentru înlăturarea obstacolelor sufleteşti şi folosul mântui-rii lor? Cu atât mai mult, cu cât sufletul e mai mare decât trupul.
După cum locul unde se adună oamenii care se judecă, se numeşte judecătorie; unde s-adună cei care vor să fie cizmari, fie-rari, rotari, tâmplari, croitori, tipografi etc., se numeşte cizmărie, fierărie, rotărie, tâmplărie, croitorie, tipografie etc., după cum edi-ficiul în care se adună şcolarii, mici şi mari, pentru a învăţa carte, se numeşte şcoală; tot aşa şi locul ales, edificiul unde se adună creştinii drept-credincioşi (care la rândul lor sunt bisericile lui Dumnezeu nefăcute de mâini omeneşti)31 pentru ascultarea Dumnezeieştilor slujbe, predici, rugăciuni, se numeşte Biserica lui Dumnezeu cel viu.
Sit, al treilea fiu al strămoşilor noştri Adam şi Eva, a fost pri-mul om de pe pământ care a reuşit a aduna pe toţi ai săi la un loc, pentru a se ruga şi lăuda pe Dumnezeu în sobor, formând astfel prima Biserică32. Prin această faptă luminat grăitoare, şi-a căpătat numirea de dumnezeu (Ps. 81, 1) (mic), iar seminţia sa care se adu-nau laolaltă pentru dumnezeieştile rugăciuni, laude şi învăţături, se numeau fiii lui Dumnezeu (Fac. 6, 2). Această pildă au făcut-o să se dezvolte din ce în ce mai luminat, toţi aleşii lui Dumnezeu, ca: Noe, Avraam, Isaac, Iacob, Moise, David, Solomon ş.a.
Cu venirea Mântuitorului s-a adus în mijlocul omenirii, în locul Legii Vechi cu ceremoniile, sărbătorile şi alte prescripţii moza-ice, legea cea desăvârşită a Domnului. Odată cu înlocuirea Legii
31 Eusebiu Popovici, Ist. Bis., vol. I şi II.32 Vezi Hronograful ş.a. cărţi bisericeşti.
Vârtejul rătăcirilor 27Vechi, s-a înlocuit şi Biserica, ierarhia, jertfele, sărbătorile, tainele şi ceremoniile, cu cele noi aşezate de Mântuitorul şi apoi de Duhul Sfânt prin Sfinţii Apostoli şi adunările (sfintele soboare) urmaşi-lor acestora.
După cum omul este alcătuit de Dumnezeu din două părţi principale, suflet şi trup; tot astfel şi Biserica (mireasa Domnului Hristos) este alcătuită din două părţi principale: Biserica spiritu-ală (adunarea Bisericii, conducătoare şi condusă) şi Biserica mate-rială, edificiile în care se adună şi stau creştinii la dumnezeieştile slujbe, rugăciuni, laude şi învăţături, aşa de pildă, cum stă sufle-tul în corpul omenesc, cât timp trăieşte omul.
Spre lămurirea drept-credincioşilor creştini, în scopul feririi lor de pleiadele sectarilor, care stăpâniţi de duhurile rătăcirii (3 Împ. 22, 6-23) îmbată de cap pe cei slabi în credinţă, ca să se rătăcească ca şi ei (să se rupă, să dezerteze din Biserica Domnului Hristos) dăm aici următoarele citate scripturistice:
Biserica spiritualăa) Capul acestei Biserici este numai singur Domnul Hristos
Asocierea omului în cele sufleteşti formează Biserica spirituală (Fac. 4, 2-7; 6, 2).
b) Adunarea credincioşilor se numeşte Biserică spirituală33.c) Biserica Domnului nostru Iisus Hristos este formată din adu-
nările drept-credincioşilor creştini din diferite localităţi34.d) Biserica Domnului nostru Iisus Hristos este pe pământ, stâlp
neclătit şi întărire a adevărului35.e) Adunarea celor dezbinaţi de una sfântă, sobornicească şi
apostolească Biserică a Domnului Hristos „nu-i biserica Lui, ci este sinagoga lui Antihrist“36.
33 Ieş. 3, 1-18; 5, 1-8; 25, 8; Ps. 89 şi 90; Mt. 16, 18; 18; F. Ap. 7, 38; 11, 22; 14, 27; 20, 28-30; 2 Cor. 6, 16; 8, 18; Efs. 5, 25; Cols. 1, 18; 2 Tes. 1, 4; Evr. 12, 22-23; 1 Tim. 3, 5; Rom. 12, 5; 1 Petru 2, 1-5; 5, 13; Apc. 2; 3; 12.
34 F. Ap. 11, 22; 13, 1; 14, 27; 15, 4; Rom. 16, 16; 1 Cor. 1, 2; 14, 33; 16, 19; 2 Cor. 8, 18-19; 1 Petru 3, 15; Apc. 2; 3; 22, 16.
35 1 Tim. 3, 15; 2 Cor. 6, 16; Mt. 28, 20; 1 Cor. 3, 16.36 (Feric. Ieronim) Num 16; Mt. 12, 30; 1 Cor. 1, 12-13; 3, 4; Rom. 16, 17-18; 1 Tim. 4,
1; 2 Tim. 3, 13; Tit. 3, 9-11; Apc. 2, 6, 15.
Protos. Nicodim Măndiţă28f) Precum toate mădularele formează trupul omenesc, tot aşa
toţi drept-credincioşii creştini formează trupul (Biserica) Dom-nului Hristos37.
g) Biserica Domnului Hristos este compusă din vii şi morţi38.h) Biserica Domnului Hristos este alcătuită din două părţi: lup-
tătoare, contra păcatelor trupeşti, lumii care-i vrăjmaşă lui Dum-nezeu şi Satanei39.
i) Bisericii Domnului Hristos aparţin: Îngeri şi Sfinţi40.j) Una este învăţătura dată de Mântuitorul Bisericii Sale unice,
în scopul de a ajunge toţi membrii ei una, prin unitatea credin-ţei (Efs. 4, 1-13).
l) Creştinii, în înţelesul spiritual, sunt numiţi „Bisericile lui Dumnezeu“41.
m) Biserica Domnului Hristos este una42.n) Biserica Domnului Hristos este sfântă, măcar că în sânul ei
există şi păcătoşi43.o) Însuşi Domnul Hristos avea legături cu păcătoşii44. Nici un
om nu este fără de păcat, fără numai singur Dumnezeu45.p) Biserica Domnului Hristos este sobornicească fiindcă ea
cheamă la mântuire pe toate popoarele46.37 1 Cor. 12; Efs. 4, 11-16; 5, 2-8, 22-23; Ioan 1, 12-13; 3, 3-6; F. Ap. 9, 1-5; Tit. 3, 5-7; 1
Cor. 6, 11; 2 Tim. 2, 2; Iacob 5, 14-15.38 Mt. 22, 32; Lc. 20, 37-38; Rom. 14, 8-9; Efs. 1, 10; Evr. 12, 23.39 Fac. 14-20, 22, 26; Ieş. 32, 9-14; Iov 1 şi 2; 1 Macab. 12, 8-15; 2 Macab. 3; Lc. 16, 31;
Ioan 8, 52-56; 1 Împ. 28, 1-19; Is. Sirah. 46, 23; Mt. 18, 10; 26, 41; 28, 18-20; Mc. 16, 16-20; Lc. 10, 1-20; F. Ap. 20, 28-30; Rom. 7-8; Gal. 5, 17; Iac. 4, 7; 1 Petru 5, 8-10; Apc. 2; 3; 12, 1-6; 12-17; şi triumfătoare; Efs. 2, 19; 2 Macab. 15, 12-17; Gal. 4, 26; Efs. 1, 10; Evr. 12, 22-23; Apc. 14, 3-5; 7, 9-17; 6, 9-10; 21, 2-7.
40 2 Mac. 10, 29-31; 11, 8-11; Lc. 15, 10; Efs. 2, 19; Mt. 18, 10.41 Levit. 26, 12; Ioan 6, 56; 14, 23; 1 Cor. 3, 16-17; 6, 19-20; 2 Cor. 6, 14-16; Efs. 2, 22;
Evr. 3, 6; Apc. 3, 20-21.42 Mt. 16, 18; Ioan 10, 1-17; 11, 52; 15, 1-6; 17; Rom. 12, 16; 1 Cor. 1, 10; 3, 11; 12, 12-27;
Efs. 1, 20;23; 2-20; 3, 3-6; 4, 3-6; Colos. 1, 16-18; Filip. 2, 2.43 Mt. 13, 3-50; 22, 2-14; 25, 1-13, 14-30; Ioan 5, 5-14; 8, 4-11; Lc. 15; 1 Cor. 3, 11; 12, 12-27;
Efs. 4, 20-32; Cols. 1, 20; 2 Tim. 2, 20; 1 Tim. 5, 20; 2 Tes. 3, 6-15.44 Mt. 11, 28-30; Ioan 12, 6; Lc. 5, 30-32; 7, 34-50.45 Fac. 8, 20; 3 Împ. 8, 46-53; Iov 14, 4-5; Ps. 50, 6; Pild. Sol. 20, 9; Ecls. 7-21; Evr. 4,
12-13; Iac. 3, 2; 1, 14-15; 5-17; 1 Ioan 1, 8-10; Apc. 15, 4.46 Is. 60, 1-5; 66, 18-24; Mt. 8, 11; 28, 19; Lc. 13, 29; Rom. 10, 11-13; Cols. 3, 11.
Vârtejul rătăcirilor 29r) Biserica ortodoxă este apostolică, fiindcă este întemeiată
pe temelia Apostolilor, având pe Domnul Hristos, Piatra cea din capul unghiului (Efs. 2, 19-21).
s) Toţi cei ce se depărtează de Biserica Domnului Hristos, măcar că umblă cu Evanghelia… totuşi sunt vrăjmaşii Lui, asemenea cu vameşii şi păgânii, aşteptându-şi pieirea47.
Biserica materialăa) Biserica materială este simbolizată în locurile de închinare
şi jertfire lui Dumnezeu: Abel;48 în corabia lui Noe;49 în casele evre-ilor ale căror uşi s-au stropit în semnul Crucii cu sângele mielului pascal (Ieş. 12, 7-30); în cetăţile de scăpare;50 Şi apoi în uşa deschisă fecioarelor înţelepte şi închisă fecioarelor neînţelepte (Mt. 21, 1-12).
b) Edificiul material în care se adună credincioşii (Bisericile întrupate) pentru trebuinţele sufleteşti: Slujbe Dumnezeieşti, litur-ghii, rugăciuni, laude, predici… s-a făcut din porunca lui Dumne-zeu şi se numeşte Biserica lui Dumnezeu51.
c) Dumnezeu locuieşte în Biserică52.d) Biserica este casa, scaunul, locul urmelor picioarelor Prea-
sfântului Dumnezeu; într-însa locuieşte Numele Său53.47 Mt. 12, 30; 18, 17; 17, 21-23, 26-27; Iuda 1, 11-16, 19; 2 Petru 2, 1-3; 2 Cor. 11, 13-15;
2 Petru 3, 16.48 Fac. 4, 4; Noe: Fac. 8, 19-21; Avraam: Fac. 12, 8; 13, 4; 15;22; Isaac: Fac. 26, 25;
Iacob: Fac. 28; 35, 1-14.49 Fac. 6-8; 2 Petru 2, 5.50 Ieş. 21, 13; Num. 35, 9-25; Deut. 4, 41-43; Is. Navi 20, 1-6-9; în uşa strâmtă: Mt. 7,
13-14; Lc. 13, 24; cf. Ioan 10, 7-9; 7, 34; 8, 21; 16, 20-22, 33.51 Fac. 28, 10-22; Ieş. 25, 8; 36, 1, 3-4; Levit. 10, 1-7; 21, 12; Deut. 10, 8; 1 Împ. 1, 3-19;
2 Împ. 7, 5-16; 12, 20; 3 Împ. 8, 12-13, 18-19, 38-39, 43-46; 9, 3; 2 Paral. 7, 12-16; Ps. 5, 7; 10, 4; 17, 8; 25, 8; 27, 2; 83, 1-7; 92, 7; 137, 2; Miheia 4, 2; Agheu 2, 7-10; Mc. 11, 17; Lc. 2, 49; Ioan 2, 17; Mt. 21, 13, 33; 23, 16-21; F. Ap. 5, 20; 11, 26; 1 Cor. 11, 18-22; 1 Tim. 3, 15; 4, 17; Evr. 10, 21-25.
52 Ieş. 25, 8; 29, 42-43; 30, 6; 40, 32-38; Levit. 16, 2; Num. 17, 4; 7, 89; 1 Împ. 4, 4; 2 Împ. 6, 2; 3 Împ. 8, 13; 4 Împ. 19, 15; Ps. 79, 1-2; 131, 14-15; Is. 37, 16; Lc. 2, 49; Mt. 23, 21.
53 Num. 7, 89; 3 Împ. 8, 26-52; 9, 1-3; Iez. 10;43, 5-7; 44, 4-5; Lc. 3, 49; Ioan 2, 16; Mt. 23, 21.
Protos. Nicodim Măndiţă30e) Mântuitorul, Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor până în sec. IV
din lipsă de Biserici au oficiat cele sfinte în case particulare, cata-combe, pustii, corăbii ancorate în largul mării etc.54
f) Fiecare om are lipsă de Biserică55.g) Domnul Hristos n-a venit să strice Biserica, ci să o desăvâr-
şească (Mt. 5, 17).h) Formele externe existente în Biserică, sunt o necesitate sufle-
tească56.i) Podoabele existente în Biserică sunt simboluri ale credinţei57.j) Unele Biserici materiale au căzut în mâinile păgânilor, s-au
batjocorit şi distrus – pentru păcatele poporului – după ce mai întâi a fost poporul bătut, măcelărit şi robit58. Dumnezeu i-a pedepsit pe cei ce au stricat-o (Ier. 51, 11).
Aşa au fost distruse templul lui Solomon din Ierusalim (70 ani d. Hr.) şi poporul evreu împrăştiat de către romani, după cum li se proorocise59. Aşijderea Biserica patriarhală Sfânta Sofia dimpre-ună cu celelalte Biserici şi cu poporul creştinesc demoralizat, de către turci (1453 d. Hs.).
54 Mt. 26, 17-29; Mc. 14, 13-26; Lc. 22, 10-39; Ioan 13-17; Lc. 24, 49; F. Ap. 1, 13-26; 2, 2, 46;5, 42; 20, 7-11; Rom. 16, 5; 1 Cor. 16, 19; Cols. 4, 15; 1 Petru 5, 13.
55 3 Împ. 9, 3; Mt. 21, 13; Mc. 11, 15-17; Lc. 18, 10; 19, 46; Ioan 2, 14-17.56 Ieş. 3, 5; 25-31; 35-40; 3 Împ. 6, 7-34; Ps. 26, 8; 14, 1; 27, 2; 83.57 Ieş. 25, 40; 26, 30; Num. 8, 4; 1 Paral. 28, 11-19; Ieş. 28, 6-43; Mt. 21, 33; 23, 17-22;
5, 23; Ps. 25, 6-8; F. Ap. 20, 8; Evr. 13, 10; Apc. 5, 8; 8, 4-5.58 1 Împ. 4; 4 Împ. 25; 2 Paral. 36, 11-19.59 3 Împ. 9, 6-9; Mt. 23, 36-38; Lc. 19, 41-44; Ioan 1, 11; F. Ap. 7, 51-53.