DV\752585RO.doc PE415.242v01-00

RO RO

Departament tematic CDrepturile cetățenilor și afaceri constituționale

FORUM PRIVIND COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE CIVILĂ:DEZBATERE CU PARLAMENTELE NAȚIONALE

2 DECEMBRIE 2008

SESIUNEA A III-ACONTRACTE ȘI DELICTE CIVILE

NOTE DE FUNDAMENTARE

AFACERI JURIDICE

NOTE

DV\752585RO.doc 3/38 PE415.242v01-00

RO

PE415.242v01-00 4/38 DV\752585RO.doc

RO

Direcția Generală Politici InterneDepartament tematic CDrepturile cetățenilor și afaceri constituționale

FORUMUL PRIVIND COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE CIVILĂ:

DEZBATERE CU PARLAMENTELE NAțIONALE

2 DECEMBRIE 2008

SESIUNEA A III-A CONTRACTE ȘI DELICTE CIVILE

NOTE DE FUNDAMENTARE

DV\752585RO.doc 5/38 PE415.242v01-00

RO

Aceste note au fost solicitate de către Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European.

Notele sunt publicate în următoarele limbi: BG, CS, DA, DE, EL, EN, ES, ET, FI, FR, HU, IT, LT, LV, NL, PL, PT, RO, SK, SL, SV

Autori: Herbert Woopen, Șef al Biroului Afaceri Europene Allianz și Șef al Biroului de legătură pe lângă UE al Dresdner Bank AG, Bruxelles, Philip Mead, avocat pledant, Anglia și Țara Galilor și membru în consiliul de administrație al Organizației paneuropene a avocaților specializați în vătămări corporale (PEOPIL), Birmingham

Manuscrise finalizate în noiembrie 2008

Se pot obține copii prin intermediul:Dnei Roberta PanizzaTel: +32 2 2831433Fax: +32 2 2832365E-mail: roberta.panizza@europarl.europa.eu

Informații privind publicațiile DG Ipol (Direcția Generală Politici Interne ale Uniunii): http://www.ipolnet.ep.parl.union.eu/ipolnet/cms

Bruxelles, Parlamentul European

PE415.242v01-00 6/38 DV\752585RO.doc

RO

Opiniile exprimate în prezentele documente se află sub răspunderea exclusivă a autorului și nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Parlamentului European.

DV\752585RO.doc 7/38 PE415.242v01-00

RO

SESIUNEA A III-A: CONTRACTE șI DELICTE CIVILE

CUPRINS

1. Stabilirea instanței competente și a legislației aplicabile în cauzele privind contractele: cazul contractelor încheiate cu consumatorii

- Herbert Woopen, Șef al Biroului Afaceri Europene Allianz și Șef al Biroului de legătură pe lângă UE al Dresdner Bank AG, Bruxelles

2. Stabilirea instanței competente și a legislației aplicabile în cauzele privind delictele civile: cazul accidentelor rutiere din străinătate

- Philip Mead, avocat pledant, Anglia și Țara Galilor și membru în consiliul de administrație alOrganizației paneuropene a avocaților specializați în vătămări corporale (PEOPIL), Birmingham

PE415.242v01-00 8/38 DV\752585RO.doc

RO

DV\752585RO.doc 9/38 PE415.242v01-00

RO

STABILIREA INSTANțEI COMPETENTE șI A LEGISLAțIEI APLICABILE ÎN CAUZELE PRIVIND CONTRACTELE: CAZUL

CONTRACTELOR ÎNCHEIATE CU CONSUMATORII

DR. IUR. HERBERT WOOPENȘEF AL BIROULUI AFACERI SUD-EST EUROPENE ALLIANZ șI

ȘEF AL BIROULUI DE LEGĂTURĂ PE LÂNGĂ UE AL DRESDNER BANK AG, BRUXELLES

PE415.242v01-00 10/38 DV\752585RO.doc

RO

Politica fascinează, însă legislația ca atare nu este la fel de fascinantă pentru mulți dintre noi. Cu toate acestea, ceea ce contribuie cu adevărat la progresul comunităților mari și al economiilor din perspectiva unui avocat sunt normele clare de drept și instituțiile solide care asigură aplicarea acestor norme, precum și siguranța și caracterul predictibil care rezultă din acestea. Ceea ce este valabil în ceea ce privește importanța legislației și a sistemului juridic din punct de vedere teoretic nu s-a dovedit a fi o chestiune care ține de necesitatea practică sau de o ordine strictă în sensul că „mai întâi legea, pe urmă succesul economic”, ci dimpotrivă: Singurul grup de state din lume, în care în ultimul timp reformele fundamentale ale legislației au precedat și au accelerat creșterea economică, este reprezentat de noile state membre ale UE din Europa centrală și de est; în alte țări nu normele de drept s-au aflat la originea dezvoltării economice, ci dezvoltarea economică a influențat sistemul juridic1.

În vederea unei abordări corecte față de Roma I, se impune o anumită concluzie pe baza acestei observații, chiar dacă acest lucru ar putea suna oarecum incorect din punct de vedere politic în cadrul unei Comisii pentru afaceri juridice: rolul legislației în stimularea dezvoltării și a bunăstării nu ar trebui să fie supraestimat. Pe de altă parte, cu siguranță că este de preferat ca legislația să se afle la originea dezvoltării și, în același timp, să constituie un element de stimulare a dezvoltării responsabile din punct de vedere social și să nu reprezinte un obstacol în calea acesteia2.

A) Stabilirea instanței competente pentru contractele încheiate cu consumatorii

O normă consacrată a UE (articolele 15-17 din Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului –Bruxelles I) prevede că consumatorii pot fi acționați în justiție numai în țara de domiciliu, unde aceștia au posibilitatea să introducă o acțiune împotriva celeilalte părți. Pot exista situații speciale, în care competența exclusivă a instanțelor de la domiciliul consumatorului pentru acțiuni introduse împotriva sa să nu fie justificată din simplul motiv că circumstanțele excepționale ale unei anumite cauze nu se bazează pe principiul fundamental potrivit căruia consumatorul nu ar trebui să fie forțat să-și reclame sau să-și apere drepturile într-o altă țară decât cea pe teritoriul căreia locuiește. În situațiile în care un anumit consumator locuiește pe teritoriul a două țări, cum este cazul celor 15 milioane de persoane din UE3 care traversează în mod regulat frontiera (lucrători mobili, persoane pensionate care locuiesc în alte țări decât cele în care au lucrat, poate fi justificată o excepție de la norma generală, de exemplu în cazul în care chestiunea dezbătută are o legătură strânsă cu contractul în baza căruia persoana respectivă lucrează în altă țară, cum ar fi asigurarea colectivă plătită numai de către angajator sau de către angajator și angajat (în pofida articolelor 12, 13 secțiunea 3 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001). 1 Hans-Bernd Schäfer, Rechtsstaatlichkeit und Wachstum, Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), 19.07.2008, p. 11 (concluzia 2). Autorul predă în Hamburg analiza economică a dreptului și a fost președintele Asociației europene pentru drept și economie până în 2007.2 A se vedea Herbert Woopen, Banken und Versicherungen im Binnenmarkt – will die EU ihren Bürgern die Märkte wirklich öffnen?, Europäische Zeitschrift für Wirtschaftsrecht (EuZW) 2007, 495, 496 (1.), 497 (5.) și 498 (IV. - V.).3 Comisia UE, O piață unică pentru cetățeni, COM(2007) 60 final, p. 11.

DV\752585RO.doc 11/38 PE415.242v01-00

RO

UE se poate mândri cu faptul că niciodată nu a abordat o altă cale decât cea a instanțelor obișnuite, oficiale, care – foarte surprinzător din perspectiva europeană – există în SUA. Acolo, printr-o simplă clauză din orice contract încheiat cu consumatorii, jurisdicția poate fi transferată unei instanțe de arbitraj. În SUA mulți au considerat această situație ca fiind incorectă și că a condus la crearea unui climat în care pare mai potrivit să se remedieze situațiile neechilibrate prin contra-măsuri excesive, cum ar fi acțiunile colective. Cu toate acestea, este esențial să se rezolve deficiențele, chiar în aspectele lor fundamentale și nu prin acțiuni corective excesive.

Pe de altă parte, aceasta poate reprezenta și abordarea corectă față de dificultatea constatată în aplicarea legislației străine de către instanțele din statele membre și în cadrul mecanismelor de mediere1: în cazul în care este dificil pentru instanțele respective și pentru mediatori să aplice legislația străină, trebuie să fie create căi și mijloace pentru a le ușura misiunea și nu pentru a împiedica aplicarea legislației străine în măsura maximă posibilă. Într-o economie care depinde de utilizarea integrării sale ca o sursă de dezvoltare, sarcina constă în a acorda competențe unui număr suficient de persoane care să răspundă de rezolvarea acestor provocări. Numai o astfel de abordare le oferă organismelor respective competența de a rezolva problemele globalizării.

Unele începuturi promițătoare în acest sens sunt reprezentate de Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor ECC-NET cu centrul său de clarificare din Kehl2 sau, pentru servicii financiare, rețeaua specializată FIN-NET3 sau Rețeaua Judiciară Europeană (RJE) care a fost înființată în 1998, în principal, în materie penală. Aceasta mai este formată din puncte de contact la nivel național care își furnizează reciproc informații practice și juridice în vederea facilitării cooperării judiciare. Într-un raportul adoptat de adunarea plenară a PE cu o majoritate covârșitoare la data de 2 septembrie 2008, este salutată propunerea adresată de 14 state membre pentru consolidarea Rețelei Judiciare Europene în vederea adaptării acesteia la noua realitate privind cooperarea judiciară în materie civilă în UE, păstrându-i în același timp structura4. Sistemul de comunicare între punctele de contact urmează să fie consolidat prin intermediul unei rețele mai sigure de telecomunicații. PE are dreptate să solicite deputaților PE un raport scris din doi în doi ani privind activitățile rețelei, deoarece o bună performanță cu privire la aceste competențe reprezintă un factor crucial pentru ca UE să poată valorifica beneficiile ulterioare ale integrării.

B) Legea care trebuie aplicată în cazul contractelor încheiate cu consumatorii

Există mai multe căi teoretice de a obține un cadru juridic mai bun și mai coerent pentru cetățenii Uniunii. Desigur că soluția ideală ar fi aceea a unui Drept civil și procedural uniform al UE (UCPLEU) pe care toți cetățenii Uniunii să îl recunoască, ca fiind propriul lor drept intern consacrat, demonstrat și echitabil. Dar statele membre încă nu consideră că acestea sunt lucruri esențiale și așteptările cetățenilor Uniunii sunt încă pe alocuri divergente în funcție de diversele tradiții juridice din țările lor de origine. Lupta pentru un drept civil uniform reprezintă un model

1 Document de lucru al Comisiei UE, Evaluarea impactului cu privire la Directiva-cadru privind drepturile contractuale ale consumatorilor, nedatat, paginile 43 și 44.2 www.euroinfo-kehl.eu - o listă a CEE poate fi consultată la http://www.eu-verbraucher.de/de/ecc-net/ecc-liste/3 http://ec.europa.eu/internal_market/fin-net/index_de.htm4 http://www.europarl.europa.eu/oeil/FindByProcnum.do?lang=2&procnum=CNS/2008/0802

PE415.242v01-00 12/38 DV\752585RO.doc

RO

bun care trebuie reținut, deoarece inspiră și necesită arta de a gestiona așteptările. În două sensuri: Pe de o parte, cetățenii trebuie să se obișnuiască cu anumite idei până în prezent necunoscute de aceștia, dar cu care alte părți mari ale populațiilor din UE sunt obișnuite – o sarcină care necesită gândirea pe durata unor generații și nu pe durata unor decenii. Pe de altă parte, așteptările susținătorilor idealiști ai integrării europene sunt temperate de confruntarea cu realitatea într-o măsură care poate duce la o lege actuală dificilă. Ca urmare, nu trebuie să considerați că este un „șiretlic” faptul de a reține Dreptul civil și procedural uniform al UE (UCPLEU) ca pe o idee călăuzitoare în viitorul îndepărtat.

Optimiștii inveterați, intransigenți, cu o abordare pragmatică consideră că este posibil să se creeze încă de pe acum domenii ale legii aplicabile delimitate și uniforme pentru toți cetățenii Uniunii. Într-adevăr, abordarea conform Regimului opțional pan-european (OPERA –denumit și „Butonul albastru”) este deja o realitate în mai multe sectoare ale dreptului, cum ar fi marca de comerț comunitară (Regulamentul (CE) nr. 40/1994), dreptul societăților comerciale(Societas Europaea - Regulamentul (CE) nr. 2157/2001, Societas Cooperativa Europaea -Regulamentul (CE) nr. 1435/2003), procedura privind cererile cu valoare redusă (Regulamentul (CE) nr. 861/2007) sau procedura europeană de somație de plată (Regulamentul (CE) nr. 1896/2006)1. Acest concept, pe care l-am susținut cu tărie și într-un document al Mesei Rotunde a Serviciilor Financiare Europene (EFR) cu privire la creditele de consum2, a fost atacat de mulți și a fost susținut fără prea multă convingere de către Comisie. Și aceasta în ciuda faptului că ar trebui să avem mai multă încredere într-un viitor european alături de cei care sunt primii care au misiunea de a oferi o soluție cu adevărat europeană oricând apare ocazia. Dar există multe fațete ale teologiei și în aparență aspectul escatologic al unui regim opțional, care se dovedește a fi prin adevărata sa înfățișare unul dintre primele elemente vizibile ale unei urzeli complete a unui Drept civil și procedural uniform al UE (UCPLEU), nu reprezintă în mod necesar un element de încredere pentru integrarea europeană. Cu toate acestea, susținătorii din cadrul academiei par să devină tot mai puternice și îi solicită PE să continue în această direcție și să sprijine cercetarea privind dreptul civil prin crearea unui Institut de drept european (ELI)3. Un astfel de regim ar putea servi unui scop dublu: pe de o parte, ar putea oferi o rezolvare imediată acolo unde există necesitatea practică și poate elimina presiunea în sectoarele care nu se pretează armonizării4, pe de altă parte ar oferi un reper pentru reducerea viitoare a abaterilor naționale față de acesta („asimptotă pentru convergență”).

1 Deși am susținut în cele două teze de doctorat abordarea de a începe cu aproximarea legilor și la finalul acțiunilor în justiție - caz în care legea trebuie să demonstreze dacă își îndeplinește promisiunea, aplicarea reprezentând „fundamentul legii” (Hans Kelsen) - , nu m-am așteptat ca acest lucru să devină realitate atât de curând (Herbert Woopen, Zwangsvollstreckung und Arrest in Forderungen nach französischem Recht unter besonderer Berücksichtigung der Vollstreckung in Bankkonten, Köln 1989, p. 3-4, 7 și 276; Herbert Woopen, Aplicarea forțată în cadrul dreptului german și reforma căilor de aplicare în Franța, Clermont-Ferrand 1992, p. 20-29, 251-254).2 EFR, Protecția Consumatorilor – Posibilitatea de a alege a consumatorilor, Adâncirea conceptului EFR privind protecția consumatorilor pentru serviciile financiare cu amănuntul, ianuarie 2006, p. 33-34 – a se consulta http://www.efr.be/members/upload/publications/8213923328EFRCPWP-1.pdf .3 Stefan Leible, Europäisches Privatweg am Scheideweg, Neue Juristische Wochenschrift (NJW) 35/2008, p. 2558 (2561).4 De exemplu în sectorul important de furnizare cu mai multă ușurință a acoperirii de capital pentru viitoarele sisteme de pensii concepute pentru mobilitatea lucrătorilor, astfel cum a sugerat EFR, Planurile de pensii pan-europene – de la concept la acțiune, iunie 2007, http://www.efr.be/members/upload/publications/76309EPP 2007.pdf .

DV\752585RO.doc 13/38 PE415.242v01-00

RO

Atât timp cât soluțiile menționate anterior nu sunt cu adevărat luate în considerare, practicienii dreptului vor fi nevoiți să se descurce, pentru toate intențiile și scopurile, cu accepțiunea convențională a Conflictului de legi, de exemplu cu normele privind legea aplicabilă (națională), alegerea legii aplicabile și modificările acesteia. Normele respective au fost puse la punct și promulgate cu numai un an în urmă prin Regulamentul Roma I și vor intra în vigoare la data de 19 decembrie 20091. Se înțelege de la sine faptul că nu ne putem aștepta ca guvernele și politicienii care tocmai au convenit – în urma unei proceduri îndelungate, foarte controversate și dureroase – asupra unei soluții comune, să se bucure de sugestiile privind aspectele pe care le-ar fi putut face mai bine sau privind aspectele care trebuie să fie îmbunătățite cu prima ocazie. Și în plus, a proceda astfel este privilegiul întreprinderilor cu activitate în acest sector, al cercetătorilor și al unui Parlament conștient de misiunea sa de a lupta pentru tot ceea ce este mai bun și tot ceea ce poate realiza pentru populația Europei, precum și pentru întreprinderile care deservesc populația respectivă în ceea ce privește produsele, locurile de muncă și competitivitatea pe plan mondial.

Poziția Europei pe plan mondial nu s-a fondat și nu se bazează atât de mult pe forțele tradiționale de creștere cum ar fi creșterea populației, acumularea de capital sau resursele naturale, probabil că nici chiar progresul tehnic; sursa sa specifică de creștere s-a dovedit a fi deschiderea piețelor europene și folosirea avantajelor integrării europene2. Fostul economist șef al unei importante bănci germane, care astăzi este deja integrată într-un adevărat gigant bancar european, a atribuit 50% din creșterea Europei efectelor integrării europene transfrontaliere3. Așadar europenii au toate motivele de a-și îmbunătăți modul de desfășurare a activităților comerciale transfrontaliere.

De aceea, subiectul prezentei note nu este o retrospectivă a genezei prezentului regulament Roma I sau asupra capcanelor evitate, ci doar potențialul pentru îmbunătățire, fără a dori să părem nerecunoscători pentru ceea ce s-a realizat. De aceea, permiteți-mi să subliniez mai întâi faptul că, în ceea ce privește legea aplicabilă în cazul contractelor încheiate cu consumatorii, toate persoanele implicate trebuie felicitate că au găsit în cele din urmă cea mai bună soluție pentru toți cei implicați, chiar dacă propunerea inițială a Comisiei UE se îndrepta în direcția greșită. Soluția actuală este cea mai bună exact din perspectiva menționată în introducerea la prezenta notă, datorită faptului că facilitează creșterea economică și nu o împiedică în niciun fel4.Acest lucru va deveni și mai clar pe parcursul raționamentului care urmează, deoarece soluția adoptată permite o flexibilitate mai mare și reprezintă cel mai avantajos punct de plecare pentru viitoarele îmbunătățiri.

Mai trebuie amintit faptul că nimeni nu ar considera fragmentarea care rezultă din articolul 6 din Regulamentul Roma I ca fiind o situație în mod special pozitivă. Evaluarea impactului cu privire la directiva-cadru privind drepturile contractuale ale consumatorilor realizată de Comisia UE evidențiază costurile juridice și costurile de conformare pentru întreprinderi pentru a se asigura

1 Pentru o scurtă prezentare a cuprinsului, a se vedea Jochen Clausnitzer/Herbert Woopen, Internationale Vertragsgestaltung – die neue EG-Verordnung für grenzüberschreitende Verträge (Rom I-VO), Betriebsberater (BB) 34/2008, p. 1798-1808.2 Martin Hüfner, Europa – Die Macht von morgen, 2006, p. 98, 125f.3 Martin Hüfner, p. 98.4 A se vedea, pentru mai multe detalii, Jochen Clausnitzer/Herbert Woopen, Internationale Vertragsgestaltung – die neue EG-Verordnung für grenzüberschreitende Verträge (Rom I-VO), Betriebsberater (BB) 34/2008, p. 1798, 1801

PE415.242v01-00 14/38 DV\752585RO.doc

RO

că acestea respectă nivelul de protecție a consumatorilor în țara vizată1: „Ca urmare a fragmentării și a regulamentului Roma I, un comerciant care dorește să efectueze vânzări transfrontaliere în alt stat membru va trebui să suporte costuri juridice și alte costuri de conformare pentru a se asigura că respectă nivelul de protecție a consumatorilor din țara de destinație. Aceste costuri reduc stimulentele pentru ca întreprinderile să efectueze vânzări transfrontaliere, în special către consumatorii din statele membre mici. Astfel de costuri sunt în cele din urmă transferate consumatorilor sub forma unor prețuri ridicate sau, chiar mai rău, întreprinderile vor refuza efectuarea de vânzări transfrontaliere. În ambele cazuri, bunăstarea consumatorilor se situează sub nivelul optim.” De aceea există un consens cu privire la faptul că reducerea sferei de aplicare a fragmentării ca atare reprezintă un obiectiv pozitiv în sine.Trebuie doar avut grijă ca în final acest lucru să nu diminueze calitatea protecției consumatorilor asigurată de lege și, în același timp, ca aplicarea normelor să fie cât mai ușoară cu putință.

1) Îmbunătățiri individuale ale articolul 6 din Regulamentul Roma I pornind de la paradigma actuală

În acest spirit – limitând aplicarea fragmentării acolo unde este cazul – se impun de la sine câteva idei, precum și o primă simplificare de natură tehnică:

a) Simplificarea articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul Roma I precum și a articolului 15 din Regulamentul nr. 44/2001

Articolul 6 impune ca profesionistul (a) să-și desfășoare activitatea comercială sau profesională în țara în care își are reședința obișnuită consumatorul sau (b) prin orice mijloace, să-și direcționeze activitățile către țara în cauză sau către mai multe țări, printre care și țara în cauză.Este greu de imaginat o situație în care sunt îndeplinite cerințele de la litera (a) fără a fi îndeplinite în același timp și cerințele de la litera (b). În afară de cazul în care va fi demonstrat contrariul, litera (b) cuprinde în întregime litera (a). Ca urmare, litera (a) poate fi anulată fără nicio modificare a rezultatului. Aceasta face ca formularea alineatului (1) să fie deja oarecum mai agreabilă și, ca urmare, este enunțat astfel:

„Articolul 6 alineatul (1) Fără a aduce atingere articolelor 5 și 7, contractul încheiat de o persoană fizică într-un scop care poate fi considerat ca neavând legătură cu activitatea sa profesională („consumatorul”) cu o altă persoană, care acționează în exercitarea activității sale profesionale („profesionistul”), este reglementat de legea statului în care își are reședința obișnuită consumatorul, cu condiția ca profesionistul […eliminare…], prin orice mijloace, să-și direcționeze activitățile comerciale sau profesionale către țara în cauză sau către mai multe țări, printre care și țara în cauză și ca respectivul contract să se înscrie în sfera activităților respective.”

De asemenea, până în momentul în care va fi demonstrat contrariul, se poate presupune că aceeași simplificare este posibilă pentru articolul 15 din Regulamentul Bruxelles I (Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000):

1 Document de lucru al Comisiei UE, nedatat, pagina 7.

DV\752585RO.doc 15/38 PE415.242v01-00

RO

„Articolul 15 alineatul (1) litera (c) în toate celelalte cazuri, contractul a fost încheiat cu o persoană care […] prin orice mijloace, își direcționează activitățile comerciale sau profesionale către statul membru în care își are reședința consumatorul sau spre mai multe state, inclusiv statul membru respectiv, iar contractul intră în sfera de acțiune a acestor activități.”

b) Alegerea legii țării al cărei cetățean este consumatorulc)Pe bună dreptate articolul 7 din Regulamentul Roma I permite alegerea legii aplicabile în cazul asigurărilor de viață ca fiind nu numai legea oricărui stat membru în care este situat riscul în momentul încheierii contractului [articolul 7 alineatul (3) litera (a)] sau legea țării în care își arereședința obișnuită titularul poliței de asigurare [articolul 7 alineatul (3) litera (b)], ci și legea statului membru al cărui cetățean este titularul poliței de asigurare [articolul 7 alineatul (3) litera (c)]. Legăturile dintre un consumator și legea țării al cărei cetățean este acesta sunt de obicei destul de strânse pentru a considera alegerea sa ca fiind făcută în condițiile unei informări suficiente. Nu există niciun motiv să se presupună, ca o chestiune de principiu, că consumatorul ar trebui să fie protejat pin dispoziții suplimentare ale țării în care acesta își are reședința obișnuită în momentul în care comandă bunuri sau servicii în baza legii țării sale de origine.

Articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul Roma I ar trebui deci să fie completat cu câteva cuvinte în plus la finalul alineatului:

Articolul 6 alineatul (2) Fără a aduce atingere alineatului (1), părțile pot alege legea aplicabilă unui contract care îndeplinește cerințele prevăzute la alineatul (1), în conformitate cu articolul 3. Cu toate acestea, o astfel de alegere nu poate priva consumatorul de protecția acordată acestuia prin dispoziții de la care nu se poate deroga prin convenție, în temeiul legii care, în lipsa unei alegeri, ar fi fost aplicabilă în conformitate cu alineatul (1), în afară de cazul în care legea aplicabilă aleasă este cea a țării al cărei cetățean este consumatorul respectiv.

De aceea, consumatorul care se mută din Germania în Belgia ar putea continua să utilizeze contul său bancar german în timp ce locuiește în Belgia sau chiar să deschidă un nou cont la o altă bancă germană fără ca respectiva bancă sau consumatorul respectiv să trebuiască să verifice cerințele legii belgiene privind protecția consumatorilor pentru clienții bancari1. De aceea, o astfel de completare ar contribui în mod considerabil la sprijinirea eforturilor UE de a intensifica utilizarea produselor SEPA (zona unică de plăți în euro) cât mai mult posibil. Să ne amintim de cei 15 milioane de lucrători mobili transfrontalieri și de persoanele pensionate din UE2.

d) Excluderea statelor care nu sunt membre ale UE de la aplicarea unor standarde mai ridicate de protecție a consumatorilor

1 Același exemplu utilizat de Jochen Clausnitzer/Herbert Woopen, Betriebsberater (BB) 34/2008, p. 1798, 1803 (a), cu ideea diferită de a crea o excepție în cadrul alineatului (4) de la articolul 6; sugestia de aici este mai elegantă.2 Comisia UE, O piață unică pentru cetățeni, COM(2007) 60 final, p. 11.

PE415.242v01-00 16/38 DV\752585RO.doc

RO

Contrar recomandării DIHK (Asociația Camerelor de Comerț și Industrie din Germania), formularea articolului 6 in Regulamentul Roma I se aplică și pentru situațiile în care consumatorul își are reședința obișnuită într-o țară din afara UE. Acest lucru conduce la uimitorul rezultat conform căruia dreptul comunitar protejează consumatorii din țări terțe, extracomunitare, cum ar fi Rusia, în conformitate cu sfera de cuprindere a standardelor naționale privind protecția consumatorilor. Se poate infera faptul că misiunea dreptului comunitar se încheie, în cazul contractelor încheiate în temeiul legii unei țări terțe (de exemplu Rusia), în ceea ce privește protejarea cetățenilor Uniunii, în măsura în care consumatorii din UE nu pot fi privați de protecția oferită acestora prin respectivele dispoziții din țara de origine de la care nu se poate face derogare prin convenție. Formularea actuală solicită instanțelor UE mai mult decât ceea ce pare benefic. Intensificarea și îmbunătățirea cooperării judiciare în cadrul UE, pe fondul unui cadru juridic în mare măsură armonizat format din 27 de legi diferite (27 + Scoția - Danemarca), reprezintă o provocare suficientă. Ar fi benefic să se remedieze această deficiență a formulării actuale, iar sugestia ar fi următoarea1:

„Articolul 6 alineatul (1) Fără a aduce atingere articolelor 5 și 7, contractul încheiat de o persoană fizică într-un scop care poate fi considerat ca neavând legătură cu activitatea sa profesională („consumatorul”) cu o altă persoană, care acționează în exercitarea activității sale profesionale („profesionistul”), este reglementat de legea statului în care își are reședința obișnuită consumatorul, cu condiția ca profesionistul, prin orice mijloace, să-și direcționeze activitățile comerciale sau profesionale către țara în cauză sau către mai multe țări, printre care și țara în cauză și ca respectivul contract să se înscrie în sfera activităților respective.

Articolul 6 alineatul (2) Fără a aduce atingere alineatului (1), părțile pot alege legea aplicabilă unui contract care îndeplinește cerințele prevăzute la alineatul (1), în conformitate cu articolul 3. Cu toate acestea, o astfel de alegere nu poate priva consumatorul de protecția acordată acestuia prin dispoziții de la care nu se poate deroga prin convenție, în temeiul legii statului membru care, în lipsa unei alegeri, ar fi fost aplicabilă în conformitate cu alineatul (1), în afară de cazul în care legea aplicabilă aleasă este cea a statului al cărui cetățean este consumatorul respectiv.”

e) Limitarea diligenței cerute profesioniștilor la o dimensiune rezonabilă (livrarea într-o altă țară)

În cazul în care un consumator care își are reședința obișnuită în Polonia comandă din această țară prin intermediul internetului, de pe un site web german, o marfă care trebuie livrată la reședința sa secundară din Germania, profesionistul respectiv nu va putea, în majoritatea cazurilor, să recunoască faptul că trebuie să aibă grijă ca nu cumva, aplicând legea germană, să-l priveze pe consumatorul respectiv de protecția acordată acestuia prin dispozițiile legii poloneze de la care nu se poate deroga prin convenție. Pentru servicii, articolul 6 alineatul (4) litera (a) din

1 Cf. Jochen Clausnitzer/Herbert Woopen, Betriebsberater (BB) 34/2008, p. 1798, 1803 (b); inserarea modificării la articolul 6 alineatul (2) teza a doua, astfel cum s-a menționat anterior, este mai convingătoare (tipărit cu caractere aldine).

DV\752585RO.doc 17/38 PE415.242v01-00

RO

Regulamentul Roma I include o excepție, în cazul în care serviciile sunt prestate consumatorului exclusiv într-o altă țară decât în cea în care acesta își are reședința obișnuită.

Nu există niciun motiv viabil pentru a trata mărfurile în mod diferit. De aceea, excepția ar trebui să fie extinsă, sau ar trebui să fie inserată o altă excepție pentru mărfuri care urmează să fie livrate într-o altă țară decât în cea în care consumatorul își are reședința obișnuită.

„4. Alineatele (1) și (2) nu se aplică următoarelor contracte:(a) contractelor de livrări de mărfuri sau de prestări servicii în temeiul cărora mărfurilesunt livrate sau serviciile sunt prestate consumatorului exclusiv într-o altă țară decât în cea în care acesta își are reședința obișnuită;”

sau în mod alternativ:

„4. Alineatele (1) și (2) nu se aplică următoarelor contracte:(aa) contractelor de livrări de mărfuri în temeiul cărora mărfurile sunt livrate consumatorului într-o altă țară decât în cea în care acesta își are reședința obișnuită;(a) contractelor de prestări servicii în temeiul cărora serviciile sunt prestate consumatorului exclusiv într-o altă țară decât în cea în care acesta își are reședința obișnuită;”.

Pot exista mai multe cazuri în care profesionistul poate fi indus în eroare în legătură cu reședința obișnuită a consumatorului, fie în mod accidental, fie prin forța împrejurărilor sau chiar în urmaintenției consumatorului, care oferă indicații eronate privind reședința sa obișnuită. . Ar părea nedrept ca, în asemenea condiții, profesionistului să i se ceară să aibă grijă ca nu cumva, aplicând legea aleasă, să-l priveze pe consumatorul respectiv de protecția acordată acestuia prin dispozițiile legii de la reședința sa obișnuită de la care nu se poate deroga prin convenție. În plus,nici nu ar fi corect să i se impună profesionistului sarcina de a analiza și de a verifica producerea circumstanțelor care sunt evidente pentru el. De aceea, ar trebui să se introducă o nouă literă (f) după cum urmează1:

„4. Alineatele (1) și (2) nu se aplică:(a) contractului… .(b) contractului… .(c) contractului… .(d) drepturilor și obligațiilor …(e) contractului…(f) în cazul în care profesionistul ar putea presupune, pe baza circumstanțelor sau a

indicațiilor oferite de către consumator, că mărfurile sau serviciile nu ar fi livrate peste frontieră.”

2) Aspectele specifice contractelor de asigurare – articolul 7 din Regulamentul Roma I

1 Jochen Clausnitzer/Herbert Woopen, Betriebsberater (BB) 34/2008, p. 1798, 1803 (d).

PE415.242v01-00 18/38 DV\752585RO.doc

RO

Noul articol 7 din Regulamentul Roma I reprezintă o mare realizare nu numai prin prisma faptului că a păstrat posibilitățile de alegere a legii aplicabile care existau anterior în diverse directive. În plus, a extins și a simplificat într-o oarecare măsură posibilitățile de alegere, pentru „riscuri majore”1 nemaifiind necesar să se verifice dacă legea statului membru în care este situat riscul este identică cu cea a statului membru în care își are reședința obișnuită titularul poliței de asigurare2.

Încă și mai important este faptul că articolul 7 din Regulamentul Roma I a substituit dispozițiile privind conflictul de legi din directivele sectoriale și constituie o dispoziție autonomă pentru asigurări (articolul 23 din Regulamentul Roma I). Considerentul (32) teza 2 afirmă în mod explicit că: „Prin urmare, articolul 6 nu ar trebui să se aplice în cazul acestor [contracte de asigurare]”. Ca dispoziție autonomă, articolul 7 nu impune nimic în plus – astfel cum rezultă dindispozițiile anterioare – pentru a respecta dispozițiile obligatorii privind protecția consumatorilor din țara titularului poliței de asigurare3. Această soluție, care diferă de ideea generală din articolul 6, se justifică deoarece dispozițiile privind protecția consumatorilor, în cadrul pieței foarte strict reglementate a asigurărilor, au fost asimilate într-o măsură suficientă în cadrul UE.Din moment ce posibilitățile actuale de alegere a legii aplicabile se referă la contractele de asigurare, nu mai este nevoie să se recurgă la complicațiile fragmentării.

Prin urmare, articolul 7 conține, din punct de vedere sistematic, o incursiune valoroasă în dificultățile practice de abordare a articolului 6 pentru piețele de alte mărfuri și servicii. Acest lucru arată că va fi posibil și pentru alte părți ale pieței interne să se simplifice în continuare cadrul de reglementare, eventual prin crearea unor noi proceduri, astfel cum s-a sugerat la secțiunea 4 a prezentei note.

Cu toate acestea, nevoile practice vor impulsiona extinderea și în continuare a libertății de alegere a legii aplicabile pentru contractele de asigurare care în prezent este, în general, mult mai restricționată decât libertatea de alegere a legii aplicabile pentru alte contracte. Ideea generală a articolului 7 este aceea de a oferi fie legea statului în care este situat riscul, fie legea țării în care își are reședința obișnuită titularul poliței de asigurare.

Aceasta nu acoperă mai multe nevoi practice care în mod sigur se vor intensifica odată cu aprofundarea integrării piețelor europene și a mobilității. De exemplu, clienții ar dori să includă în polița de asigurare a locuinței încheiată pentru casa din țara în care își au reședința obișnuită și locuința care reprezintă domiciliul de vacanță și dintr-o altă țară. Articolul 7 nu oferă această posibilitate și, datorită caracterului articolului 7 care este o dispoziție autonomă din legea privind contractele de asigurare, dispozițiile articolului 6 alineatul (4) litera (a) nu se pot aplica, dispoziții care altfel ar putea fi interpretate cu generozitate, în așa măsură încât contractul pentru polița de asigurare a locuinței încheiat cu consumatorul care acoperă riscurile exclusiv în țara în care se află reședința de vacanță să fie considerat ca un contract separat de sine stătător și care poate să beneficieze de privilegiile articolului 6 alineatul (4) litera (a).

1 Articolul 7 secțiunea 3 din Regulamentul Roma I: „în cazul unui contract de asigurare, altul decât cele cărora li se aplică alineatul (2)”, alineatul (2) referindu-se la „riscuri majore, în sensul articolului 5 litera (d) din Prima Directivă 73/239/CEE a Consiliului .2 Jochen Clausnitzer/Herbert Woopen, Betriebsberater (BB) 34/2008, p. 1798, 1804.3 Jochen Clausnitzer/Herbert Woopen, Betriebsberater (BB) 34/2008, p. 1798, 1803 / 1804.

DV\752585RO.doc 19/38 PE415.242v01-00

RO

Un alt exemplu practic sunt polițele de asigurare colectivă pentru toți angajații care lucrează în cadrul unei companii situate în apropierea frontierei interne a UE. Angajatorii oferă adesea planuri speciale de pensii pentru angajații lor, iar limitarea alegerii legii aplicabile la cea a statului în care este situat riscul sau la cea a țării în care își are reședința obișnuită titularul poliței de asigurare sau la cea a statului al cărui cetățean este acesta constituie într-adevăr un obstacol serios pentru includerea, de exemplu a angajaților francezi, care locuiesc în Franța, în astfel de contracte de asigurare colectivă în cadrul unei fabrici mari din Rastatt în apropierea frontierei franceze. Prin urmare, ar trebui să fie posibilă creșterea posibilităților de alegere a legii aplicabile în astfel de cazuri:

„Articolul 7 alineatul (3) litera (c) în cazul asigurărilor de viață, legea statului membru al cărui cetățean este titularul poliței de asigurare sau în care acesta este angajat;”.

În plus, polițele specifice de asigurare de viață care nu sunt încă foarte comune în UE ar putea fi numai de natură economică pentru un profesionist, dacă pot crea economii de scară prin oferirea acestora simultan în mai multe țări, de exemplu anuități diverse. Acest lucru este strâns legat dedeclarația dintr-un studiu efectuat la inițiativa Comisiei UE conform căreia cea mai importantă barieră pentru marketingul la distanță transfrontalier rezultă din faptul că, până în prezent poate fi oferit la nivelul Uniunii un produs unic, deoarece piața asigurărilor a fost identificată ca fiind o piață exclusiv națională1. Dacă acest lucru urmează să se schimbe, capacitatea de a oferi un produs care să se bazeze pe aceeași lege pentru mai multe țări ar reprezenta un ajutor considerabil. Astfel, nu ar mai fi necesară adaptarea polițelor în funcție de cetățenia consumatorului sau în funcție de diversele locuri în care acesta își are reședința obișnuită sau în funcție de statul în care este situat riscul.

3) Clauza privind piața internă?

Ținând seama de faptul că asimilarea legilor naționale prin intermediul armonizării la nivelul UE se desfășoară de mai multe decenii deja, s-ar putea crede că diferențele cu privire la standardele de protecție ar trebui să fie doar o chestiune de protecție suplimentară față de nivelul minim care este garantat în fiecare țară a UE în parte care a transpus respectivele directive UE. În special, în situația în care nivelul minim de armonizare care domina în trecut este din ce în ce mai mult înlocuit cu o armonizare completă, astfel cum este aceasta definită în recentul proiect de directivă privind drepturile contractuale ale consumatorilor2, ideea pe care se bazează prezentularticol 6 alineatul (2) teza a doua din Regulamentul Roma I devine destul de dificil de aplicat.Fiind de înțeles la momentul la care nivelurile minime de protecție a consumatorilor erau diferiteîn mare măsură, raționamentul intrinsec al dispoziției respective devine din ce în ce mai puțin viabil.

1 Cf. Studiului CIVIC Consulting, „Analiza impactului economic al Directivei 2002/65/EC privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum” privind încheierea contractelor transfrontaliere pentru serviciile financiare între furnizori și consumatori în cadrul pieței interne – Raport intermediar, 25 februarie 2008, pp. 37 și 57 (Lipsa armonizării legislației și normelor naționale în cadrul UE).2 http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/08/1474 (din data de 08.10.2008).

PE415.242v01-00 20/38 DV\752585RO.doc

RO

Prin urmare, o abordare viabilă este aceea de a reflecta asupra căilor de limitare a aplicării articolului 6 din Regulamentul Roma I pentru situațiile în care caracterul intrinsec al acestuia reprezintă încă un motiv pentru a proceda astfel. Întreprinderile din sector au propus, în timpul pregătirii noului proiect de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind drepturile consumatorilor1, introducerea în text a unei clauze privind piața internă pentru aspectele incomplet armonizate2. S-a sugerat următoarea formulare:

„Statele membre nu limitează libertatea de a presta servicii, nici nu limitează libera circulație a mărfurilor din motive care se încadrează în domeniul în care prezenta directivă vizează apropierea dispozițiilor în vigoare.”3

Introducerea unei astfel de clauze privind piața internă prin care se renunță la fragmentare a fost considerată ca fiind opțiunea strategică nr. 6 din Evaluarea impactului a Comisiei Europene cu privire la Directiva-cadru privind drepturile contractuale ale consumatorilor4. Cu toate acestea, a fost respinsă în baza unor argumente care nu par suficient de puternice, dacă nu sunt chiar complet greșite: În conformitate cu Evaluarea impactului, clauza privind piața internă ar „transfera consumatorilor problema incertitudinii legislative, fapt care ar avea un impact negativ asupra încrederii acestora: consumatorii ar fi supuși unor niveluri diferite de protecție atunci când cumpără de la comercianți străini. Opțiunea respectivă ar crea probleme instanțelor judecătorești și organismelor de mediere responsabile de aplicarea legii care ar fi nevoite să aplice o legislație străină; aceasta nu ar îmbunătăți calitatea legislației și fi în contradicție cuabordarea din Regulamentul Roma I.”

Atunci când se analizează în detaliu anexa la Evaluarea impactului, se pare că mai multe presupuneri incorecte au jucat un rol covârșitor. Secțiunea respectivă este redactată astfel:„Impactul negativ [asupra administrației sectorului public / asupra costurilor pentru aplicare].Unul dintre obiectivele regulamentului Roma I este acela de a facilita litigiile transfrontaliere în special prin garantarea faptului că instanțele la nivel național care au competență asupra contractelor B2C în conformitate cu regulamentul Bruxelles I (de exemplu instanțele de la domiciliul consumatorului) vor aplica propria lor lege cu care sunt familiarizate. Introducerea clauzei privind piața internă, care inversează articolul 6 din Regulamentul Roma I, le permite comercianților să aplice legea pe care au ales-o, ceea ce ar crea complicații majore pentru cadrul judiciar. Instanțele judecătorești naționale și organismele responsabile de aplicarea legii vor trebui să aplice adesea o legislație străină cu care nu sunt familiarizate. Același lucru este

1 COM(2008)0196 final.2 Cf., de asemenea, Jochen Clausnitzer/Herbert Woopen, Betriebsberater (BB) 34/2008, pp. 1798, 1802 - 1803.3 Articolul 4 din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori; o formulare similară apare la articolul 3 alineatul (2) din Directiva privind comerțul electronic 2000/31/CE („Statele nu pot restrânge libera circulație a serviciilor societății informaționale din alte state membre invocând motive relevante pentru domeniul coordonat.”), chiar dacă acestea nu pot în mod explicit să invoce conflictul de legi în urma articolului 1 alineatul (4) din aceeași directivă („Prezenta directivă nu stabilește norme suplimentare de drept internațional privat și nici nu abordează competența instanțelor.”).4 A se vedea Documentul de lucru al Comisiei UE, Evaluarea impactului cu privire la Directiva-cadru privind drepturile contractuale ale consumatorilor, nedatat, paginile 3-4.

DV\752585RO.doc 21/38 PE415.242v01-00

RO

valabil și în cazul organismelor de mediere. Această situație va genera de asemenea costuri juridice semnificative pentru consumatori în cazul unui litigiu”1.

Cu siguranță că obiectivul regulamentului Bruxelles I nu este acela de a se asigura că instanțele judecătorești aplică propriul drept civil național, ci de a pune la dispoziția consumatorilor o instanță judecătorească care să fie corectă și accesibilă în mod rezonabil pentru consumatori.Dispozițiile relevante din dreptul civil intern aplicabile sunt cele din Regulamentul Roma I.Obiectivul acestora a fost confirmat prin posibilitatea pe care o oferă de a alege legea statului profesionistului. Prin urmare, faptul că Regulamentul Roma I consideră că instanțele judecătorești trebuie să fie în măsură să aplice legislația străină nu poate constitui o obiecție împotriva introducerii clauzei privind piața internă.

Clauza privind piața internă nici nu ar avea efectul de a „inversa articolul 6 din Regulamentul Roma I”. Efectul clauzei privind piața internă ar fi mai degrabă acela că nu ar mai fi necesar să se compare dacă standardele de protecție prevăzute de legislația străină sunt mai ridicate sau mai reduse decât cele care ar fi rezultat în cazul în care legea aplicabilă pentru contractul respectiv ar fi fost legea aplicabilă instanței judecătorești respective. Prin urmare, sarcina clauzelor privind piețele interne, care constă în a face ca articolul 6 să fie inaplicabil pentru domeniul în care se vizează apropierea dispozițiilor în vigoare, ar face ca sarcina instanței judecătorești de aplicare a legislației străine să fie mai simplă, deoarece nu ar mai exista nicio fragmentare de care să se țină seama pentru domeniul în care se vizează apropierea dispozițiilor în vigoare.

O altă înțelegere greșită din cadrul Evaluării impactului pare să fie aceea că se presupune că instituțiile naționale responsabile de aplicarea legii sunt nevoite să aplice o legislație străină.Legislația de aplicare a legilor, ca parte a dreptului procedural, este în mod intrinsec legislație națională, neputând fi înlocuită de dreptul procedural al unei alte țări.

Mai rămâne afirmația, din evaluarea impactului, potrivit căreia incertitudinea legislativă transferată consumatorilor ar avea un impact negativ asupra încrederii acestora, consumatorii fiind expuși unor niveluri diferite de protecție în cazul în care cumpără de la comercianți străini.Acesta reprezintă un argument neconvingător în contextul opțiunii 6 subopțiunea 2 conform căreia dispozițiile esențiale ar fi pe deplin armonizate în domeniul în care se vizează apropierea dispozițiilor în vigoare, deoarece armonizarea deplină nu mai lasă loc de divergență între statele membre. În ceea ce privește opțiunea 6 subopțiunea 1, chiar presupunând o simplă armonizare minimă, diferențele – posibile în acest caz – ar viza numai nivelul de protecție situat pesteprotecția minimă deja prevăzută prin directiva respectivă și, ca urmare, nu ar afecta așteptările esențiale ale consumatorilor.

Prin urmare, raționamentul din Evaluarea impactului trebuie considerat viciat. Așadar,propunerea de a introduce o clauză privind piața internă ar trebui analizată din nou cu atenție.

Dacă există motive pentru ca ideea unei clauze privind piața internă să nu fie agreată de Comisia Europeană, acestea pot fi găsite în altă parte și este posibil să nu poată fi respinse la fel de ușor 1 A se vedea Documentul de lucru al Comisiei UE, Evaluarea impactului cu privire la Directiva-cadru privind drepturile contractuale ale consumatorilor, nedatat, paginile 43 și 44; paginile 52 și 54 în Anexa 5 privind site-ul Comisiei începând din octombrie 2008.

PE415.242v01-00 22/38 DV\752585RO.doc

RO

precum cele menționate mai sus. Documentul a admis că evaluarea opțiunii strategice 6 nu a fost efectuată la fel de amănunțit ca în cazul celorlalte opțiuni strategice, din două motive ușor de înțeles:

a) consultarea publică privind Cartea verde a arătat că marea majoritate a statelor membre și a reprezentanților consumatorilor s-a opune vehement acestei opțiuni;

b) aceasta ar mai presupune și o modificare majoră a strategiei la câteva luni de la adoptarea Regulamentului Roma I de către colegislatori, pentru a include o clauză de revizuire prin care Comisia să poată evalua aplicarea practică a acestei opțiuni.

Ambele motive, pe cât de ușor sunt de înțeles, nu ar trebui să îi împiedice pe colegislatori să revizuiască Evaluarea impactului din actualul proiect de directivă privind drepturile consumatorilor.

Ar putea fi util să se recunoască faptul că, pe de o parte, întreprinderile din sector au ajuns prea repede la concluzia că, în cazul introducerii clauzei privind piața internă, articolul 6 ar putea fi eliminat în întregime imediat. Ideea respectivă s-a dovedit a fi prematură1, deoarece noul proiect de directivă se referă numai la drepturile „de bază” ale consumatorilor. Cu toate acestea, acest lucru înseamnă, pe de altă parte, în contextul apropierii legislațiilor privind aceste „drepturi de bază”, că ar fi valabil raționamentul conform căruia aplicarea articolului 6 din Regulamentul Roma 1 nu este mai este necesară.

O altă obiecție împotriva clauzei privind piața internă poate fi aceea potrivit căreia caracterul juridic al acesteia ar putea fi criticat, deoarece s-ar situa între normele țării de origine și recunoașterea reciprocă. Mulți consideră că principiul țării de origine, clauzele privind piața internă și principiul recunoașterii reciproce reprezintă cam același lucru sau, cel puțin, că sunt atât de apropiate, încât nu merită să se facă distincție între acestea2. Poate fi util să se dezvolte o opinie mai precisă cu privire la această chestiune, deoarece ar putea ajuta la o mai bună stabilirea consecințelor dorite, de exemplu: prin alegerea recunoașterii reciproce drept instrumentul prin care sunt eliminate restricțiilor privind libera circulație a mărfurilor și serviciilor reglementate de dreptul public, normele privind conflictul de legi ar putea fi singurele care să poată determina dacă se aplică dispozițiile legislației din țara profesionistului sau cele ale legislației consumatorului sau chiar ambele – ca în cazul articolului 6 alineatul (2) din Regulamentul Roma I. Între cele două legislații, o clauză privind piața internă ar părea fi inexistentă din lipsa de claritate sau ar putea fi valabilă atât în dreptul public, cât și în cel privat – în afară de cazul în care este în mod explicit invalidată, astfel cum este în cazul Directivei privind comerțul electronic3. Personal, prefer opinia în favoarea unui instrument eficient pentru ambele niveluri care, să dea întâietate, în calitatea sa de legislație comunitară derivată, situațiilor în care există un 1 O poziție mult diferită de cea prezentată în Jochen Clausnitzer/Herbert Woopen, Betriebsberater (BB) 34/2008, pp. 1798, 1803 („deoarece se presupune că după armonizarea deplină a tuturor dispozițiilor esențiale privind protecția consumatorilor nu vor mai persista niciun fel de diferențe relevante între nivelurile de protecție din statele membre” – nu se mai poate face presupunerea respectivă în urma unei analize mai detaliate a sferei limitate de aplicare a proiectului de directivă).2 Cf. Jochen Clausnitzer/Herbert Woopen, Betriebsberater (BB) 34/2008, p. 1798, 1802 nota de subsol 48 / 49 – aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul dispozițiilor naționale de la care nu se poate face derogare prin contract și care constituie prin urmare un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor și serviciilor.3 A se vedea mai sus, nota de subsol 29.

DV\752585RO.doc 23/38 PE415.242v01-00

RO

conflict de legi între dispozițiile de drept civil din mai multe țări, cum este cazul articolului 6 alineatul (2) din Regulamentul Roma I.

4) Lăsarea problemei în sarcina CEJ (Curtea Europeană de Justiție) sau organizarea procedurilor înainte de intervenția judecătorului?

Unele persoane au contestat competența UE de a legifera în continuare în temeiul articolului 95 în vederea îmbunătățirii pieței interne, deoarece piața internă ar fi trebuit realizată până la data de 31.12.19921. Desigur că aceasta este o opinie eronată, deoarece piața internă nu este nici pe departe încheiată, după cum reiese din analizele privind imperfecțiunile pieței efectuate de comisarul Kuneva și alții, oricare ar fi fost intențiile inițiativelor anterioare. Roma nu a fost construită într-o singură zi și nici Regulamentul Roma I nu poate fi definitivat într-o singură zi.

Cu toate acestea, apare întrebarea cât timp, în așteptarea unui al doilea pachet de legislație europeană, instituțiile europene se vor mulțumi cu primele libertăți acordate de Tratatul privind Uniunea Europeană, pentru a legifera cu privire la tot felul de cazuri, pentru ca libertățile respective să poată fi într-adevăr folosite de către cetățeni. Am dubii serioase cu privire la răbdarea cetățenilor în acest caz. Decât să se aștepte până când CEJ va prelua problema (în conformitate cu raționamentul Cassis de Dijon), instituțiile legislative ale UE ar face mai bine să se concentreze asupra analizei și definirii piețelor parțiale respective în care fiecărui cetățean al Uniunii să i se poată aplica legislația corespunzătoare din cele 26 de state membre la ora actuală (a se vedea mai sus, în ceea ce privește legislațiile) fără să riște să sufere prejudicii semnificative.Respectivele analize ar putea fi efectuate de către noul Institut de drept european menționat la începutul prezentei note și acestea pot, de exemplu, să vizeze o un sector al pieței specific, precis și ușor de definit, cum ar fi vânzarea de cărți online.

Singura verigă care lipsește este o procedură care să corespundă provocărilor specificereferitoare la acordarea unei atenții și unei autorități suficiente rezultatelor respectivelor analize.O propunere – foarte pertinentă – ar putea fi redactată după cum urmează:

Articolul 6 alineatul (5) din Regulamentul Roma I:„În urma avizului favorabil din partea Curții Europene de Justiție privind analiza amănunțită efectuată de Institutul de drept european, referitoare la faptul dacă dispozițiile din statele membre relevante, pentru un anumit sector al pieței comune, au fost asimilate, astfel încât orice consumator din oricare dintre statele membre relevante poate fi expus dispozițiilor care reglementează întocmirea și termenii contractuali pentru un profesionist din oricare dintre statele membre relevante, fără a trebui să se teamă că va suporta vreo daună juridică semnificativă, Comisia UE sau Parlamentul European își pot solicita reciproc acordul referitor la faptul că piața internă a fost realizată în sectorul respectiv de piață. În sectoarele respective, alineatele (1)-(4) nu se mai aplică începând cu data includerii respectivului sector de piață în lista care se referă la

1 Heinrich Honsell, Die Erosion des Privatrechts durch das Europarecht, ZIP – Zeitschrift für Wirtschaftsrecht 14/2008, p. 621/624. Ceea ce nu înseamnă că, în fond, cea mai mare parte a criticismului lui Honsell privind recentele realizări din domeniul dreptului comunitar trebuie să fie împărtășită.

PE415.242v01-00 24/38 DV\752585RO.doc

RO

prezentul alineat și care urmează să fie publicată în Jurnalul Oficial, devenind astfel parte integrantă a regulamentului Roma I.”

O astfel de propunere sau un mecanism similar ar oglindi în mod corespunzător caracterul respectivelor constatări care pot și ar trebui să fie considerate ca având doar caracter declarativ și nu ca reprezentând o modificare constitutivă a legii. Mecanismul respectiv ar ajuta la precizarea situației respective mai devreme și în cadrul unui proces corespunzător care, în absența unui astfel de mecanism, s-ar face numai de către CEJ (Curtea Europeană de Justiție), mult mai târziu și adesea ca rezultat al unor coincidențe.

5) Mici modificări aduse modelului?

Cu o ocazie anterioară, din păcate prea târziu în cursul procedurii legislative care s-a aflat sub presiunea găsirii unui compromis rapid, am ridicat problema referitoare la întrebarea dacă nu ar exista soluții mai bune, mai clare și chiar mai obiective pentru a echilibra în mod echitabil interesele consumatorilor și interesele profesioniștilor în cazul situațiilor transfrontaliere1. Ideea era aceea de a elimina noțiunea de reședință obișnuită a consumatorului, deoarece aceasta este dificil de verificat în cazul tranzacțiilor comerciale zilnice, în special în cazul celor efectuate online. În locul acesteia, ar trebui introdusă o nouă noțiune, un nou element de definire (Tatbestandsmerkmal), în cadrul condițiilor de asigurare a unei protecții suplimentare de cătrelegea țării consumatorului, în plus față de protecția oferită prin legea aleasă (efect al actualului articol 6, fostul articol 5). S-a sugerat ca noțiunea respectivă să fie aceea de „țară de destinație” – care nu a fost utilizată și nici definită din punct de vedere juridic în contextul conflictului de legi până în prezent, în conformitate cu opiniile exprimate de mai multe persoane. În decursul delicatului proces de găsire a unui compromis politic în vederea adoptării regulamentului Roma I, introducerea unei idei atât de noi în cadrul dezbaterii legislative ar fi iscat prea multe controverse pentru a ajunge la un consens în timp util. Prin urmare, prezentarea completă a respectivei idei a trebuit să fie lăsată pentru o ocazie ca cea de față, acordând astfel timp mai mult decât suficient pentru analiză și discuții în cadrul academiei, până când modificări mai consistente ale regulamentului Roma I să poată fi trecute pe ordinea de zi.

Acum mai rămâne de examinat dacă îmbunătățirile aduse propunerii referitoare la certitudinea juridică depășesc în mod clar posibilele inconveniente privind necesitatea definirii cu precizie a locului de prestare a serviciilor. Propunerea respectivă ar trebui să garanteze, pe de o parte, o mai mare protejare a situațiilor în care formularea actuală cu privire la protecția pe care o presupune ideea fundamentală a legii poate să nu fie suficient de riguroasă iar, pe de altă parte, să permită o mai mare flexibilitate în rezolvarea situațiilor, precum și a nevoilor persoanelor care nu au nevoie de această protecție și pentru care aceasta are mai degrabă un caracter perturbator.

Pentru a da un exemplu în care noua propunere ar asigura o certitudine juridică mai mare, se poate evidenția faptul că astăzi există deja opinii diferite privind cerințele care trebuie îndeplinite pentru a pune în aplicare articolul 6 din Regulamentul Roma I cu privire la contractele încheiate între consumator și profesionistul care găzduiește pagină de internet. Considerentul (24) din Regulamentul Roma I încearcă să ofere orientări în acest sens și este redactat astfel: „... simplul

1 Herbert Woopen, EuZW 2007, 495, 498 (IV.).

DV\752585RO.doc 25/38 PE415.242v01-00

RO

fapt că o pagină de internet este accesibilă nu este suficient pentru ca articolul 15 [Regulamentul (CE) nr. 44/2001] să fie aplicabil, mai este necesar ca această pagină de internet să ofere posibilitatea încheierii de contracte la distanță și ca un contract să fi fost efectiv încheiat la distanță, indiferent prin ce mijloace.” Și, cu toate acestea, există opinii divergente privind detaliile:

În conformitate cu una dintre opinii, se consideră că este necesar ca pagina de internet să conțină un „suport electronic” sau să fie proiectată ca un e-magazin care să preia automatcomenzile întreprinderii („site web activ”); cu toate acestea, nu ar fi suficient pentru un site web care nu prezintă aceste caracteristici („site web pasiv”) să conțină de exemplu la informațiile generale sau la rubrica „contact” să fie inclusă o adresă de e-mail prin intermediul căreia o anumită persoană să-și exprime interesul de a comanda. Același lucru este valabil în cazul numerelor de telefon: în acest caz, consumatorul formează un număr de telefon străin și își îndreaptă eforturile în mod activ către firma din străinătate, iar nu firma din străinătate este cea care își direcționează activitățile peste frontieră către consumator, ci din contră, consumatorul, cu bună știință, își îndreaptă activitatea către firma din străinătate și îi solicită acesteia ca în mod excepțional să facă ceva care nu se încadrează în procedurile sale standard1.

Conform unei alte opinii, se susține faptul că un site web activ nu reprezintă o premisă obligatorie pentru aplicarea acestui articol și că un site web pasiv poate fi suficient dacă acesta solicită comenzi prin telefon sau prin intermediul unei adrese de e-mail individuale, în opinia respectivă, nu trebuie să se presupună faptul că întreprinderea își „direcționează activitățile” către țara consumatorului, cu excepția cazului în care site-ul web respectiv conține numai informații nespecifice pentru consumatorii din întreaga lume, recomandându-le acestora puncte de desfacere locale sau reprezentanți din diverse țări2.

Un alt exemplu de sursă de incertitudine vizează situația în care un anumit magazin dintr-o altă țară își direcționează eforturile către turiștii dintr-o anumită țară care vizitează personal magazinul respectiv, iar acesta se oferă să trimită bunurile direct în țara de origine a turiștilor3.

Ideea principală a noii propuneri, care este fără îndoială utilă în stabilirea cu mai multă ușurință a faptului dacă este necesară aplicarea articolului 6, trebuie considerată drept un criteriu esențial pentru îmbunătățirea protecției consumatorilor dacă contractul dintre părți prevede în mod explicit livrarea într-o altă țară decât cea a cărei legislații a fost alese. Cazul livrării pe cale electronică prin descărcarea datelor reprezintă, fără îndoială, o provocare specială și necesită o dispoziție specifică. Întreaga propunere este redactată după cum urmează:

„Articolul 6 alineatul (1) Fără a aduce atingere articolelor 5 și 7, contractul încheiat de o persoană fizică într-un scop care poate fi considerat ca neavând legătură cu activitatea sa profesională („consumatorul”) cu o altă persoană, care acționează în exercitarea activității sale profesionale („profesionistul”), este reglementat de legea țării de destinație, cu condiția ca profesionistul, prin orice mijloace, să-și direcționeze activitățile

1 Jochen Clausnitzer/Herbert Woopen, Betriebsberater (BB) 34/2008, pp. 1798, 1802.2 Thomas Pfeiffer, Neues Internationales Vertragsrecht – Zur Rom I-Verordnung, Europäische Zeitschrift für Wirtschaftsrecht (EuZW) 20/2008, 622, 627.3 Thomas Pfeiffer, EuZW 20/2008, 622, 627.

PE415.242v01-00 26/38 DV\752585RO.doc

RO

comerciale sau profesionale către țara în cauză sau către mai multe țări, printre care și țara în cauză și ca respectivul contract să se înscrie în sfera activităților respective.

Articolul 6 alineatul (1) litera (a) Țara de destinație este, în conformitate cu convenția din contract:a) pentru mărfuri, cea în care trebuie să fie livrată marfa respectivă;b) pentru prestarea de servicii care se caracterizează prin transmiterea de date

electronice, cea aleasă de către consumator la comandarea serviciului;c) pentru prestarea de servicii altele decât cele de la litera (b), cea în care trebuie să fie

prestată cea mai mare parte a serviciilor.

Articolul 6 alineatul (2) Fără a aduce atingere alineatului (1), părțile pot alege legea aplicabilă unui contract care îndeplinește cerințele prevăzute la alineatul (1), în conformitate cu articolul 3. Cu toate acestea, o astfel de alegere nu poate priva consumatorul de protecția acordată acestuia prin dispoziții de la care nu se poate deroga prin convenție, în temeiul legii statului membru care, în lipsa unei alegeri, ar fi fost aplicabilă în conformitate cu alineatul (1), în afară de cazul în care legea aplicabilă aleasă este cea a statului al cărui cetățean este consumatorul.

Articolul 6 alineatul (3) În cazul în care cerințele prevăzute la alineatul (1) nu sunt respectate, legea aplicabilă unui contract încheiat între un consumator și un profesionist se stabilește conform articolelor 3 și 4.

Din textul propus se desprind următoarele:

site-ul web activ al profesionistului din țara P care vizează alte țări, inclusiv țara C, consumatorul comandă din țara C prin telefon iar livrarea trebuie să se facă în țara C: DA pentru protecție suplimentară prin dispozițiile din C care nu pot fi derogate prin convenție, deoarece livrarea în țara C și site-ul web activ care vizează și țara C reprezintă indicații clare pentru profesionist că este posibil să existe o comandă în urma eforturilor sale de a deservi clienții din țara C.

site-ul web activ în P care vizează țări printre care și C dar exclusiv țara terță T, consumatorul comandă din C prin telefon și livrarea trebuie să se facă în țara terță T: NU pentru protecție suplimentară pentru comenzi din C, deoarece profesionistul nu poate distinge în mod clar dacă C comandă din C și s-ar aștepta ca standardele suplimentare din țara C să fie respectate și NU pentru aplicarea de dispoziții suplimentare din T deoarece profesionistul nu își direcționează activitățile comerciale sau profesionale în mod regulat către țara T.

site-ul web pasiv în P care nu solicită comenzi, consumatorul din C comandă prin telefon și livrarea trebuie să se facă în C: NU pentru aplicarea unor dispoziții suplimentare din C,deoarece profesionistul nu își direcționează activitățile comerciale sau profesionale în mod regulat către țara C.

site-ul web pasiv în P care nu solicită comenzi, consumatorul din C comandă prin telefon și livrarea trebuie să se facă în T: NU pentru aplicarea unor dispoziții suplimentare din T,deoarece profesionistul nu își direcționează activitățile comerciale sau profesionale în mod regulat către țara T.

DV\752585RO.doc 27/38 PE415.242v01-00

RO

site-ul web pasiv în P care solicită comenzi, consumatorul din C comandă prin telefon și livrarea trebuie să se facă în C: DA pentru dispoziții suplimentare din C.

site-ul web pasiv în P care solicită comenzi din alte țări printre care și C dar nu și din T, consumatorul din C comandă prin telefon și livrarea trebuie să se facă în T: NU pentru aplicarea unor dispoziții suplimentare din C, deoarece așteptările nu pot fi identificate, NU pentru aplicarea de dispoziții suplimentare din T, deoarece țara T nu este identificată.

turiștii din C vizitează magazinul din P, iar livrarea trebuie să se facă în C: NU pentru aplicarea de dispoziții suplimentare din C, deoarece contractul nu reprezintă rezultatul predominant al eforturilor profesionistului de a-și extinde rețeaua de puncte de desfacere în alte țări (contractul intră în sfera activităților comerciale sau profesionale ale profesionistului în țara respectivă).

turiștii din C vizitează magazinul din P, iar livrarea trebuie să se facă în T: Ca și înainte, NU pentru aplicarea unor dispoziții suplimentare din C, deoarece contractul nu reprezintă rezultatul predominant al eforturilor profesionistului de a-și extinde rețeaua de puncte de desfacere către alte țări, și, în plus, NU pentru aplicarea de dispoziții suplimentare din T.

Rezultatele arată că astfel s-ar realiza un echilibru just între responsabilitățile profesionistului șicele ale consumatorului, ceea ce ar permite întreprinderilor să se adapteze la așteptările cliențilordin țările vizate care ar putea depăși cadrul legislativ țara profesionistului. În plus, consumatorii din țările care nu sunt vizate de către compania respectivă pot să comande în mod excepțional bunuri pe care aceștia nu le pot găsi în altă parte. Spre deosebire de noțiunea de țară în care își are reședința obișnuită consumatorul, noțiunea de țară de destinație pare să contribuie mai mult la obținerea unor rezultate care sunt în același timp echitabile și ușor de utilizat în scopuri practice.

Forțele concurenței (dintre întreprinderile care activează într-un anumit sector de activitate și asociațiile de consumatori) sunt singurele care determină care este numărul de livrări excepționale într-o țară care nu este vizată de o anumită companie pe care opinia generală îl va considera corect, rezonabil și convenabil astfel încât compania respectivă să cerceteze amănunțit legislația țării respective pentru livrări multiple cu privire la dispozițiile suplimentare privind protecția consumatorului.

În ceea ce privește articolul care a fost propus , articolul 6 alineatul (1) litera (a) paragraful (b), care se referă la serviciile online, singura abordare practică, care nu limitează inutil prestarea de servicii și crearea multor benzi roșii este următoarea:

profesionistul să fie cel care stabilește țările în care se simte pregătit din punct de vedere juridic să livreze și să refuze comenzi din diverse țări;

și să se ceară consumatorului să fie onest, pentru propriul său interes, în momentul în care menționează odată cu comanda și țara în care locuiește sau normele în conformitate cu care dorește să fie protejat.

În ceea ce privește articolul propus, și anume articolul 6 alineatul (1) litera (a) paragraful (c) care vizează toate celelalte servicii, este necesară o analiză mai aprofundată pentru a garanta că propunerea permite stabilirea echilibrului just între interesele profesioniștilor și cele ale: Acesta pare să fie cazul situațiilor de genul:

PE415.242v01-00 28/38 DV\752585RO.doc

RO

în domeniul bancar, cea mai mare parte a prestării serviciilor se consideră că se află în țara în care este situată banca respectivă în ceea ce privește activități precum serviciile de plată, depozite care preiau sau creditează conturi cu titluri de valoare, în timp ce activitatea de împrumut trebuie să fie considerată ca având „centrul de gravitate” în țara în care își are reședința consumatorul sau în țara în care se află un anumit bun imobiliar care face obiectul respectivului împrumut;

sau în cazul în care o firmă de construcții din țara P preia comenzi de la un consumator din țara C și se deplasează la reședința consumatorului din C în vederea executării lucrărilor în țara respectivă;

sau în cazul în care un consumator dintr-o altă țară comandă de la distanță prestarea unui serviciu care urmează să fie executat în țara profesionistului (de exemplu repararea unei case de vacanță sau livrarea unui cadou către o terță parte în țara profesionistului).

Mai rămâne de analizat în ce măsură definiția locului de livrare și a prestării serviciilor poate fi compatibilă cu sau în conformitate cu articolul 5 secțiunea (1) litera (b) din Regulamentul (CE) 44/2001 (Bruxelles I).

STABILIREA INSTANȚEI COMPETENTE ȘI A LEGII APLICABILE ÎN CAUZELE PRIVIND DELICTELE CIVILE: CAZUL ACCIDENTELOR RUTIERE DIN

STRĂINĂTATE

PHILIP MEADAvocat pledant, Anglia și Țara Galilor și membru în

consiliul de administrație al Organizației paneuropene a avocaților specializați în vătămări corporale (PEOPIL),

Birmingham

DV\752585RO.doc 29/38 PE415.242v01-00

RO

Introducere: Accesul la justiție în cazul accidentelor rutiere cu element de extraneitate

1. Prezentul document abordează chestiunea problemelor practice și a discrepanțelor care apar ca urmare a faptului că un reclamant a suferit vătămări corporale în urma unui accident rutier care intră în competența unei instanțe situate pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii.

2. Cauzele acțiunii în justiție: reclamantul vătămat poate alege să introducă o acțiune împotriva pârâtului responsabil de producerea accidentului și/sau împotriva firmei de asigurare a vehiculului pârâtului.1

3. Competența judiciară: Reclamantul poate acționa în justiție pârâtul persoană fizică în fața instanțelor judecătorești de la domiciliul pârâtului sau în fața instanțelor judecătorești de la locul accidentului (unde s-a produs vătămarea), dacă situația este una diferită sau în cazul în care există mai mulți inculpați, poate fi posibil să se reunească în calitate de co-pârât, un pârât cu domiciliul în străinătate în fața instanțelor judecătorești de la locul în care este domiciliat unul dintre pârâți2.

4. Căutarea jurisdicției celei mai favorabile: posibilitățile de care reclamanții dispun sunt destul de clare: problema constă avantajele și dezavantajele pe care introducerea acțiunii în fața unei anumite instanțe judecătorești le prezintă în comparație cu o altă instanță.

5. De obicei, în cazurile în care acțiunea este introdusă împotriva autorului prejudiciuluipersoană fizică (nu împotriva firmei de asigurare), este necesar ca acțiunea respectivă să fie introdusă în fața unei instanțe judecătorești străine: instanțele judecătorești de la domiciliul pârâtului sau de la locul accidentului (adesea identice).

6. Singura situație în care reclamantul poate să introducă o acțiune în fața instanței judecătorești de care aparține pârâtul persoană fizică este aceea în care pârâtul are domiciliul acolo, cel mai adesea în cazurile în care un pasager introduce acțiune împotriva pârâtului șofer responsabil (cel puțin parțial) de producerea accidentului.(Într-o astfel de situație, acest lucru poate conduce la cazuri în care pârâtul în mod vădit vinovat este acționat în instanță în fața unei alte instanțe, deoarece există și o cerere de despăgubiri pe rol la o altă instanță împotriva unui alt pârât).

7. Cu toate acestea, contextul s-a schimbat în momentul de față deoarece Curtea Europeană de Justiție a confirmat că acțiunea poate fi acum introdusă de către

1 Ca urmare a dispozițiilor cuprinse în cea de A patra directivă privind asigurarea auto: Directiva 2000/26/CE.2 A se vedea articolul 2, articolul 5 alineatul (3) și articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

PE415.242v01-00 30/38 DV\752585RO.doc

RO

reclamantul vătămat în fața instanțelor judecătorești de la domiciliul reclamantului împotriva firmei de asigurare pentru accidente rutiere1.

8. Prin urmare, pentru orice cerere în despăgubire pentru vătămare corporală cu element de extraneitate, este foarte probabil ca reclamantul vătămat să introducă acțiunea:(1) în fața instanțelor judecătorești de la domiciliul pârâtului (sau al firmei de

asigurare).(2) în fața instanțelor judecătorești de la locul producerii accidentului;(3) în fața instanțelor judecătorești de la domiciliul reclamantului.

9. Exercitarea posibilității de a alege cauzează dificultăți în sine? Accesul la justiție este compromis din cauza existenței acestei posibilități de a alege? Exercitarea posibilității de a alege de către reclamant conduce la dificultăți și/sau la costuri mai mari?

10. În prezentul articol se va arăta că (1) reclamanții, dată fiind posibilitatea de a alege instanța competentă, vor alege în general pe cât posibil să introducă acțiunea în fața instanțelor locale și să apeleze la avocații de pe plan local, (2) în cazul în care există posibilitatea de a alege, procesul poate fi mai complicat decât în cazul echivalent care prezintă numai caracteristici naționale.

Diferențele între jurisdicții11. Studiile efectuate în Europa de către PEOPIL privind soluționarea cererilor de

despăgubiri pentru vătămări corporale și accidente mortale demonstrează că există diferențe semnificative între modurile în care instanțele judecătorești tratează problema despăgubirilor precum și, aplicarea în cazuri speciale a normelor pentru evaluarea prejudiciului2.

12. DIFERENȚE DE ABORDARE: Rolul expertului unele instanțe judecătorești apelează la avize medicale sau numesc

experți care determină gradul de vătămare, nivelul handicapului și limitele de despăgubire aplicabile.

Rolul judecătorului: poate fi diferit, în funcție de instanțele judecătorești în care judecătorul are rolul principal în evaluarea despăgubirii corecte și echitabile.

Recuperarea despăgubirilor datorate în cazul vătămării psihice, despăgubirea victimelor secundare și despăgubirea în cazul reclamațiilor privind accidentele mortale: diferă de la o instanță judecătorească la alta. Nu există norme intangibile pentru a determina care instanțe au valoare ridicată sau valoare redusă, nici între categoriile de instanțe: de exemplu instanțele de drept comun, instanțele scandinave, instanțele de drept civil.

Personalizarea prejudiciului: de exemplu gradul în care acordarea despăgubirii reflectă prejudiciul individual al reclamantului persoană vătămată va fi diferit de la instanță la instanță.

1 Cauza C-463/06, Odenbreit, Hotărârea Curții Europene de Justiție din 13 decembrie 2007.2 Marco Bona și Philip Mead (ed.), Despăgubirea vătămărilor corporale în Europa (Kluwer, 2003); Marco Bona, Philip Mead și Siewert Lindenbergh (ed.), Despăgubirea vătămărilor corporale în Europa: Accidente mortale și victime secundare (xpl legislație, 2005).

DV\752585RO.doc 31/38 PE415.242v01-00

RO

Recuperarea prejudiciului reparabil și utilizarea tarifelor și a tabelelor medicale: instanțele judecătorești care utilizează aceste metode de evaluare se bazează pe un grad ridicat de standardizare în materie de despăgubiri, astfel încât să se elimine subiectivitatea judecătorului.

13. DIFERENȚE DE EVALUARE A PREJUDICIILOR: Multiplicatori și cote de reducere: despăgubiri aplicabile unor pierderi de venituri

viitoare, despăgubiri sub formă de pensie și solicitări de îngrijire: pot duce la divergențe foarte mari în acordarea despăgubirilor.

Sume forfetare sau plăți periodice: diferențele de abordare între instanțele judecătorești, fac dificilă compararea acestora alegerea pe care o fac părțile și strategia instanțelor putând conduce la rezultate diferite.

Recunoașterea categoriilor de prejudicii: costul îngrijirilor viitoare: această categorie de prejudicii se pare că depinde foarte mult de cutuma locală a instanței judecătorești privind acordarea despăgubirilor și privind ceea ce se consideră a fi „cota acceptabilă” pentru anumite limite ale prejudiciilor; poate conduce la discrepanțe foarte mari atunci când mediul din care provine victima persoană străină este foarte diferit.

Posibilitatea de rambursare a costurilor specifice terților, de exemplu recuperarea cheltuielilor de spitalizare, recuperarea cheltuielilor medicale private, salariul plătit pe perioada de incapacitate: unele instanțe judecătorești nu sunt obișnuite ca asemenea categorii de prejudicii să fie revendicate (probabil în urma interacțiunii între acoperirea poliței de asigurare/asigurarea socială și prejudiciile rezultate din prejudicii).

Recuperarea beneficiilor și compensarea indemnizațiilor de asigurare și a impozitelor: normele aplicabile diferă de la un teritoriu la altul.

Recuperarea cheltuielilor și a onorariilor avocaților: depind de intenția victimei de a-șu suporta propriile cheltuieli chiar și în cazul în care câștigă acțiunea și de interpretarea dată noțiunii de remunerație rezonabilă ce urmează a fi acordată avocaților reclamantului (și martorilor experți).

14. Consecințele practice pentru reclamanții persoane fizice sunt ilustrate prin spețeleenumerate în anexa la prezentul document.

15. Pentru a rezuma, reclamantul poate fi afectat de:(a) dezavantaje determinate de normele diverse privind notificarea reclamației sau

serviciile de introducere a acțiunii în ceea ce privește termenul de prescripție;(b) dezavantaje determinate de diverse norme de fond privind durata termenului de

prescripție;(c) dezavantaje determinate de diverse plafoane (sau acoperiri) privind acoperirea

oferită prin polița de asigurare a pârâtului;(d) niveluri de despăgubire semnificativ diferite (inclusiv existența unor plafoane

statutare) acordate pentru durerile sau suferințele suferite și despăgubiri pentru disconfort în ceea ce privește prejudiciul moral;

(e) neluarea în considerare a circumstanțelor predominante din statul de rezidență alvictimei;

PE415.242v01-00 32/38 DV\752585RO.doc

RO

(f) neluarea în considerare a categoriei de prejudicii pentru care se acordă în mod normal despăgubiri în statul de origine al victimei;

(g) aplicarea unor acoperiri sau limite privind reclamațiile pentru pierderi financiare;(h) dificultăți care demonstrează responsabilitatea în urma aplicării legislației străine

în cazul reclamației respective;(i) dificultăți care apar în urma necesității de a introduce acțiune împotriva mai

multor inculpați;(j) dificultăți care apar în urma existenței mai multor reclamanți;(k) dificultăți care apar în urma nerecuperării cheltuielilor care în mod normal sunt

recuperabile în statul de origine al victimei.

Impactul celei de a patra Directive privind asigurarea auto și dreptul de a introduce acțiune împotriva firmei de asigurare16. Exportarea procesului de soluționare prin stabilirea celor care se ocupă de reclamații

în statul în care se află domiciliul reclamantului a contribuit în mod semnificativ la accesul la justiție prin faptul că reclamanții pot acum să își instruiască avocații de acasă să negocieze cu firmele de asigurare, iar firmele de asigurare nu pot utiliza bariere geografice sau de limbaj pentru a evita să trateze reclamațiile privind accidentele rutiere.

17. Astfel cum se arată în mod clar în preambulul la cea de a patra Directivă privind asigurarea auto, directiva respectivă nu modifică normele referitoare legea aplicabilă.

18. Regulamentul Roma II1 stabilește ca regulă generală faptul că legea aplicabilă este legea de la locul accidentului (articolul 4) și că legea respectivă reglementează atât limitele, cât și natura și evaluarea prejudiciilor [articolul 15 litera (b) și (c)].

19. În această privință, regimul din Regulamentul Roma II se alătură celui care reglementează alegerea legii în funcție de obligațiile contractuale, astfel încât să nu existe nicio discrepanță între nicio alegere a legii cu privire la o reclamație împotriva unui pârât persoană fizică, care este șoferul vinovat și nicio reclamație împotriva firmei de asigurare (care poate fi caracterizată ca fiind cvasi-contractuală, deoarece apare în temeiul sau din cauza contractului de asigurare dintre asigurat și firma de asigurare).

20. Înainte de hotărârea Odenbreit, majoritatea firmelor de asigurare ofereau despăgubiri pe baza legii aplicabile (străine) și menționau că dacă oferta respectivă a fost nesatisfăcătoare, atunci ar fi necesar să se introducă o acțiune în fața instanței judecătorești străine. Aceasta le provoca reclamanților și avocaților acestora dezavantajul de a nu putea cunoaște și evalua valoarea corectă a reclamației în conformitate cu legea corespunzătoare fără a se consulta cu alți avocați cu privire la legea aplicabilă (inclusiv cheltuielile). În al doilea rând, și în cazul în care nu era posibil să se ajungă la un acord privind soluționarea, acțiunea urma să fie în general introdusă în fața respectivei instanțe judecătorești străine.

1 Regulamentul (CE) nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale.

DV\752585RO.doc 33/38 PE415.242v01-00

RO

21. După hotărârea Odenbreit, reclamanții pot să înainteze acțiune în fața instanțelor judecătorești de domiciliu și pot să apeleze la avocații lor la nivel local. Legea forului va reglementa chestiunile procedurale, inclusiv costurile și dispozițiile în materie de finanțare. În plus, nu există nici un inconvenient în faptul că locul de tratament și registrele medicale și locul de jurisdicție nu vor fi diferite.

22. Cu toate acestea, dezavantajele sunt semnificative: judecătorii care soluționează reclamațiile pe baza dreptului de a introduce acțiune împotriva firmei de asigurare vor fi nevoiți să se confrunte cu complicațiile de aplicare a legii străine pentru probleme cum ar fi: limitele, obligația de a acorda indemnizații, cauzalitatea, expertizamedicală privind prejudiciile și evaluarea prejudiciilor.

23. Cauzele cu element de extraneitate devin din ce în ce mai complicate, deoarece există necesitatea de a da instrucțiuni la două grupe de avocați, iar în cazul în care există un litigiu trebuie dovedită legea aplicabilă.

24. Deoarece judecătorii interni sunt mai familiarizați cu sistemul intern, va exista o tendință firească de a studia orice excepții de la regula generală pentru a permite aplicarea legii forului. Acest factor în sine va conduce multiplicarea litigiilor legate de chestiunile incidente cu privire la legea aplicabilă.

25. Diferențele între dispozițiile legilor aplicabile, de exemplu normele privind limitele, vor conduce tot la o intensificare a litigiilor privind chestiunile incidente.

PE415.242v01-00 34/38 DV\752585RO.doc

RO

ANEXA

Cauza 1

Reclamantul pieton englez accidentat de către un șofer francez. Reclamantul a fost victima unorvătămări grave care au presupus îngrijiri și asistență din partea a doi îngrijitori. Acțiunea a fost introdusă în Franța. În temeiul legislației franceze, au putut fi recuperate doar prejudiciile pentru cheltuielile legate de îngrijirea acordată de un îngrijitor. Prin urmare, în loc să se recupereze cheltuielile anuale de îngrijire de aproximativ 200 000 de lire sterline pe an, au fost recuperate 80 000 de lire sterline pe an. Reclamantul a trebui să achite majoritatea cheltuielilor sale juridice.

Dezavantaje în urma factorilor e, f, h și k.

Cauza 2

Reclamantul de naționalitate engleză, implicat într-un accident cu pârâtul de naționalitate olandeză, în timp ce avea reședința și muncea în Olanda. Reclamantul a fost grav vătămat și s-a întors în Regatul Unit după respectivul accident, unde a avut nevoie de îngrijire permanentă și plasare într-un centru medical. Nivelul indemnizației în temeiul poliței de asigurare a pârâtului era limitat la 1 000 000 de lire sterline. Prin urmare, o reclamație care valora în mod potențial 5-6 000 000 de lire sterline în Regatul Unit a fost limitată la 1 000 000 de lire sterline. Chiar dacă nu ar fi existat probleme legate de indemnizație, ar fi existat dificultăți în stabilirea, în conformitate cu instanțele judecătorești olandeze, a dreptului reclamantului de a decide cu privire la propriul său regim de îngrijire.

Dezavantaje în urma factorilor c, e și g.

Cauza 3

Mamă a doi copii vătămată într-un accident rutier în Grecia. La ora actuală, având grave vătămări fizice și psihice, necesitând un regim de îngrijire de 24 de ore. Acțiune introdusă în Grecia. În Anglia, cauza ar fi valorat peste 3 000 000 de lire sterline, dar nivelul de acoperire al poliței de asigurare a fost de 500 000 de lire sterline. Această sumă nu va fi suficientă pentru a finanța îngrijirea de care va avea nevoie toată viața. De asemenea, cheltuielile juridice nu sunt recuperabile în Grecia.

Dezavantaje în urma factorilor c, e și k.

Cauza 4

Femeie britanică rănită în timpul unei vacanțe în Malta, în timp ce era pasageră a unui autobuz.A avut fractură la încheietura mâinii. În Malta, nu există despăgubiri pentru durere, suferință și disconfort, iar cazul a fost abandonat.

Dezavantaje în urma factorilor d și f.

DV\752585RO.doc 35/38 PE415.242v01-00

RO

Cauza 5

Reclamant britanic vătămat în timp ce se afla cazat la un hotel din Spania. Rezervarea hotelului a fost făcută în mod direct, prin urmare este vorba de o reclamație în fața instanțelor judecătorești spaniole. Reclamantul a suferit răni la braț într-un accident cauzat de spargerea unui geam.Solicitarea a fost primită de către avocații britanici ai reclamantului la 18 luni de la accident și aceștia nu l-au putut ajuta din cauza termenului de prescripție de 12 luni care se aplică în Spania.

Dezavantaje în urma factorului b.

Cauza 6

Reclamant englez care a decedat în urma contractării bolii legionarilor într-un hotel italian.Reclamația a fost înaintată împotriva pârâtului italian în fața instanțelor judecătorești italiene.Cererea de despăgubiri a fost soluționată parțial din cauza nivelului de acoperire din polița de asigurare a pârâtului. De asemenea, a existat o recuperare parțială a cheltuielilor împotriva pârâtului italian.

Dezavantaje în urma factorilor c și k.

Cauza 7

Reclamant englez a contractat boala legionarilor în timp ce muncea în Spania. Din cauzadiferențelor privind categoriile de prejudicii recuperabile în Spania, reclamantul se confruntă cu situația de a recupera numai 1/3 din nivelul prejudiciilor pe care le-ar fi recuperat în Regatul Unit. De asemenea, va trebui să-și achite propriile cheltuieli juridice.

Dezavantaje în urma factorilor d, f și k.

Cauza 8

Cetățean italian a decedat în urma unui accident, ca pasager într-o mașină condusă de un prieten spaniol; mașina era asigurată de o firmă de asigurări din Spania. Probleme în obținerea dovezilor și a informațiilor clare referitoare la drepturile părinților din partea instanței penale, soluționarea în parte în Spania a prejudiciilor referitoare la victimele colaterale. Aceste victime vor introduce acțiune în Italia, dar se vor confrunta cu probleme privind termenul de prescripție (un an în conformitate cu legislația spaniolă, care deja a expirat) și restricții privind prejudiciile. În plus, vor fi suportate cheltuieli pentru traducerea declarației inițiale de reclamație care, în conformitate cu legislația italiană, trebuie să conțină toate detaliile privind responsabilitatea și cuantumul.Victimele vor trebui să își achite și propriile cheltuieli juridice, singura cale de a recuperarespectivele cheltuieli fiind aceea de a introduce acțiune în instanță.

Dezavantaje în urma factorilor a, b, d, f și k.

PE415.242v01-00 36/38 DV\752585RO.doc

RO

Cauza 9

Șofer italian implicat într-un accident rutier în Franța, în timp ce se afla în concediu cu familia sa. Nu este cazul de asumare a responsabilității. Pagube produse vehiculului de aproximativ 4 000 de euro. Concediul compromis și, de asemenea, prejudicii privind perioada de concediu suportate de către familia acestuia. Negocieri: reprezentantul italian al firmei de asigurare franceze a refuzat să ia în considerare următoarele: prejudiciile morale cauzate de pierderea concediului, cheltuielile și onorariile juridice pentru asistența oferită de avocații italieni care s-au ocupat de problema respectivă, dobânda la prejudiciile financiare. Firma de asigurări a trimis un cec în valoare de 3 000 de euro, pentru toate prejudiciile și cheltuielile (onorarii juridice)

Dezavantaje în urma factorilor d, f și k.

Cauza 10

Accident rutier cu vătămări grave suferit de a femeie din Anglia, în timp ce vizita Roma cu soțul său: avocații englezi nu au fost informați în mod corect de către avocatul italian în legătură cunecesitatea de a trimite o scrisoare inițială de reclamație către firma italiană de asigurări pentru a suspenda termenul de prescripție în numele victimei colaterale (soțul) și, în consecință, soțul a pierdut dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile financiare și morale pe care le-a avut din cauza handicapului soției sale (inclusiv pierderea locului său de muncă)(al soțului).

Dezavantaje în urma factorilor a și b.

Cauza 11

Caz de transport: vătămări grave suferite de o victimă engleză, în timp ce cobora dintr-un autocar; în temeiul termenului de prescripție de 1 an aplicabile în Italia pentru cazurile legate de transportul rutier (5 ani în cazul în care ar fi fost introdusă acțiune penală); nimeni nu a informat victima cu privire la termenul strict de prescripție și despre posibilitatea de a introduce acțiune penală în termen de 90 de zile de la accident. La momentul la care avocații englezi au contactat avocații italieni, acțiunea era deja expirată.

Dezavantaje în urma factorilor a și b.

Cauza 12

Client englez călcat de un tramvai olandez. Vătămări grave la cap. Pierdere acută a capacității de muncă, necesită gerant. Sesizarea Tribunalului de protecție din Anglia. Neluarea în considerare a circumstanțelor predominante din statul său de origine. Deoarece se aplică legea olandeză, inculpații susțin că respectivele cheltuieli mari pentru gerant și pentru reprezentare nu sunt în conformitate cu legislația olandeză. În plus, cauzele introduse în fața instanțelor judecătorești în Olanda durează peste doi ani sau chiar trei ani.

DV\752585RO.doc 37/38 PE415.242v01-00

RO

Dezavantaje în urma factorilor e și dificultăți cu perioadele de timp privind acțiunile introduse în fața instanțelor judecătorești în Olanda

Cauza 13

Trei tineri au decedat în urma unui accident de mașină în Olanda. Moștenitorii vor primi despăgubiri în conformitate cu legislația olandeză. Aceștia locuiesc în Anglia, dar nu vor primi compensațiile pe care le-ar fi primit moștenitorii englezi. În aceste cazuri există niveluri de despăgubire care diferă în mod semnificativ din cauza modului de calculare a prejudiciilorsubsecvente în conformitate cu legislația olandeză. În conformitate cu legislația engleză, aceștia ar fi primit despăgubiri mult mai mari: 300 000 de euro în Olanda, față de 500 000 de euro în Regatul Unit. În plus, în conformitate cu legislația olandeză, moștenitorii nu au dreptul la prejudicii morale (pierderea unei persoane apropiate) ca urmare a decesului unui membru al familiei. Dezavantaj de 15 000 de euro. Anumite categorii de prejudicii pentru care în mod normal se acordă despăgubiri în conformitate cu legislația Regatului Unit nu vor putea fi despăgubite în conformitate cu legislația olandeză (de exemplu timpul pe care tatăl îl petrece de obicei pentru creșterea copiilor)

Dezavantaje în urma diferențelor de nivel de acordare a despăgubirilor pentru victimele secundare

Cauza 14

Un bărbat olandez suferă din cauza unei vătămări prin lovire în urma unui accident în Scoția.Negocierea privind reclamația se desfășoară între reprezentantul olandez al firmei de asigurare scoțiene și firma de asigurare pentru cheltuielile juridice a victimei olandeze. După trei ani, firma scoțiană de asigurare afirmă că termenul de prescripție a expirat. Firma olandeză de asigurare a cheltuielilor juridice nu cunoștea normele de notificare privind reclamația și faptul că trebuia să introducă acțiune în termen de trei ani, în conformitate cu legislația scoțiană. În conformitate cu legislația olandeză, termenul de prescripție poate fi suspendat la fiecare scrisoare de negociere a reclamației cu firma de asigurare, până în momentul în care firma de asigurare anunță, în scris, că pune capăt negocierilor.

Dezavantaje în urma factorilor a și b.

Cauza 15

O familie olandeză a avut un accident în Franța. Întreaga familie a fost grav vătămată. S-a aplicat legea franceză. În conformitate cu legea franceză, aceștia nu pot să reclame rambursarea cheltuielilor pentru avocat. Au nevoie de un avocat olandez și de un avocat francez. Acest lucruînseamnă că nu vor primi despăgubiri complete pentru prejudiciul suferit. În plus, aceștia nu pot reclama cheltuielile pentru tratamentul medical de la data stabilită de către un expert ca fiind data de vindecare a rănilor, chiar dacă tratamentul respectiv este încă necesar din motive medicale.

Dezavantaje în urma factorilor e, f și k.

PE415.242v01-00 38/38 DV\752585RO.doc

RO

Cauza 16

Un bărbat englez este grav vătămat ca pasager al unui taxi în Olanda. Suma totală a prejudiciilor sale (inclusiv durerea și suferința) este de peste 2 000 000 de euro. Cota de despăgubire plătită de către firma de asigurare este de 1 000 000 de euro. Acesta trebuie să introducă acțiune împotriva șoferului de taxi pentru diferența de despăgubire.

Dezavantaje în urma factorilor c și i.

Cauza 17

Un bărbat olandez este vătămat la cap în timp ce se află în concediu în Polonia. Nivelul despăgubirilor este mult sub cel acordat în Olanda, ceea ce face ca o mare parte a prejudiciilor sale să rămână nerecuperate.

Dezavantaje în urma factorilor d și e.

Cauza 18

Un rezident german care mergea cu motocicleta în Italia a avut o coliziune cu un șofer marocan care conducea o mașină înmatriculată în Italia; conducătorul german a decedat și însoțitorul său a suferit vătămări grave. Oficiul german de reglementare care răspunde de situațiile respective în temeiul celei de a patra Directive privind asigurarea auto a refuzat acordarea despăgubirilor, afirmând că victimele de naționalitate germană nu pot pretinde despăgubiri pentru pierderea unei rude. În cele din urmă, după expirarea perioadei de peste doi ani de negocieri nereușite și după introducerea acțiunii penale, firma de asigurare a pârâtului a achitat despăgubirile. Litigiul privind valoarea despăgubirii subsecvente a dus la apariția unui risc de prejudiciu de 120 000 de euro.

Dezavantaje în urma factorilor d, h și f.

Cauza 19

Un șofer german a avut un accident în Italia în iunie 2006 cu un șofer italian și a solicitat despăgubiri în temeiul celei de a patra Directive privind asigurarea auto. Oficiul de reglementare a respins solicitarea și reclamantul a introdus acțiune în Germania în fața tribunalului german.Firma italiană de asigurare nu a intervenit în procesul respectiv și tribunalul german a hotărât ca firma italiană de asigurare să plătească despăgubirile. Avocatul german a solicitat sprijin cu privire la executarea hotărârii în Italia. Tribunalului i s-a cerut să trimită anexa 1 la Regulamentul nr. 805/04 executării imediate, dar acesta a răspuns că nu poate trimite anexa din cauza faptului că nu înțelege limba italiană și, prin urmare, nu poate aproba reclamația și că hotărârea fusese notificată în mod legal părții adverse. La momentul actual este în desfășurare procedura de

DV\752585RO.doc 39/38 PE415.242v01-00

RO

executare în conformitate cu Regulamentul nr. 44/2001. Partea vătămată încă așteaptă să fie despăgubită.