MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVAINSTITUTUL DE STAT DE RELAŢII INTERNAŢIONALE DIN

MOLDOVA

FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI ŞTIINŢE POLITICE

CATEDRA RELAȚII INTERNAȚIONALE

Republica Moldova în cadrul Politicii Europene de Vecinătate

Eseu la Relațiile RM cu Uniunea Europeanăal studentei gr.3RI1

Marco Olga

Consultant ştiinţific:Afanas Nicolae,

Lector universitar

Chişinău 2010

Politica Europeană de Vecinătate a fost dezvoltată în contextul extinderii din 2004 a Uniunii

Europene, cu scopul de a evita apariţia unor noi divizări între Uniunea lărgită şi vecinii săi şi de a

contribui, la consolidarea relaţiilor de vecinătate ce vizează intensificarea cooperării cu statele

vecine UE lărgite în vederea creării unei zone de prosperitate şi bună vecinătate, a unui „cerc de

prieteni" la frontierele Uniunii.

Din start trebuie să menţionăm faptul că Politica Europeană de Vecinătate nu oferă statelor

vizate (statele din estul Europei şi statele mediteraneene, şi din iunie 2004 şi statele sud-

caucaziene) perspectiva aderării la UE, ci permite o relaţie privilegiată cu vecinii şi o mai bună

focalizare a eforturilor în domenii de importanţă vitală pentru apropierea statelor vizate de

standardele europene.

Odată cu lansarea PEV au fost stabilite şi actele politico-juridice care vor circumscrie

dimensiunea bilaterală a relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi statele vizate, şi anume :

- acordurile de asociere (Association Agreement) pentru statele mediteraneene ;

- acordurile de stabilitate şi asociere (Stabilisation and Association Agreement) pentru statele

balcanice ;

- acordurile de parteneriat şi cooperare (Partnership and Cooperation Agreement) pentru statele

partenere în cadrul politicii europene de vecinătate.

La fel, pentru implementarea eficientă a PEV au fost elaborate şi o serie de instrumente şi

metode,acestea fiind similare celor folosite pentru a susţine procesele de tranziţie din statele

candidate la statutul de membru al Uniunii Europene, şi anume :

- elaborarea Rapoartelor de Ţară de către Comisia Europeană care prezintă situaţia politico-

economică şi aspecte privind capacitatea instituţională şi sectorială ale respectivei ţări, pentru a

stabili cînd şi cum este posibilă adîncirea relaţiilor cu aceasta.

- următorul stadiu presupune dezvoltarea împreună cu fiecare ţară a Planurilor de acţiune.Aceste

documente sunt negociate şi particularizate pentru fiecare ţară în parte, în funcţie de necesităţile

şi capacităţile acesteia, precum şi de interesele sale şi cele ale Uniunii Europene. Este definită o

agendă de reforme politice şi economice, cu priorităţi pe termen scurt şi mediu (3-5 ani), care

acoperă dialogul şi reforma în domeniul politic, cooperarea şi dezvoltarea economică şi socială,

probleme legate de comerţ si piaţă, cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, în

sectoare de activitate precum transporturile, energia, etc.

- un alt pas în constituie monitorizarea progreselor înregistrate şi domeniilor care necesită în

continuare progrese prin intermediul Rapoartelor periodice de monitorizare; odată cu

îndeplinirea priorităţilor stabilite în Planurile de acţiune, actuala generaţie de acorduri bilaterale

va fi înlocuită cu o formă de parteneriat privilegiat, reprezentată de „Acordurile europene de

vecinătate”.

Din cîte ştim cu toţii, Republica Moldova a aderat oficial la PEV doar la 22 februarie 2005, în

urma semnării Planului de Acţiuni cu UE (PAUEM) , însă oficialităţile Republicii Moldova şi-au

declarat cursul pro-european încă la începutul anului 1992, negocierile privind semnarea unui

amplu acord cu Uniunea Europeana s-au lăsat, totuşi, aşteptate pîna în primăvara anului 1994.

Printre principalele cauze care au determinat această lungă expectativă a Uniunii Europene vis-a-

vis de Republica Moldova ar putea fi evidenţiate, în special, următoarele: lipsa unui dialog

politic eficient între părţi; declanşarea conflictului transnistrean la 2 martie 1992, zi în care

Republica Moldova era admisă cu drepturi depline în Organizaţia Naţiunilor Unite;

incertitudinea politicii externe a Republicii Moldova, în situaţia în care, concomitent cu

declararea ataşamentului faţă de cursul pro-european al politicii externe, preşedintele în exerciţiu

de atunci al Republicii Moldova, M.Snegur semnase, la 21 decembrie 1991, controversatul

Protocol de constituire a Comunităţii Statelor Independente, şi altele.

Într-un studiu consacrat evaluării procesului de integrare europeană a Republicii Moldova,

elaborat de Institutul de Politici Publice din Chişinău se analizează scrisoarea preşedintelui

Republicii Moldova, M.Snegur din 1 noiembrie 1993, adresată preşedintelui Comisiei Europene

Jacques Delors, în care acesta constată cu regret că Republica Moldova rămase la acel moment

ultima ţară din spaţiul central-european, ale cărei relaţii cu Uniunea Europeană nu depăşise nici

măcar faza incipientă a creării cadrului politico-juridic.În consecinţă, preşedintele Republicii

Moldova a solicitat concursul lui Jacques Delors în vederea demarării neîntîrziate a negocierilor

privind semnarea unui Acord de Parteneriat şi Cooperare cu Uniunea Europeană.

Aceeasi solicitare va fi reiterată şi în scrisoarea lui M.Snegur din 28 ianuarie 1994, adresată

preşedintelui în exerciţiu al Consiliului Uniunii Europene, Teodoros Pangalos, şi preşedintelui

Comisiei Europene, Jacques Santer.

La 23 februarie 1994, a avut loc şedinţa Consiliului de Miniştri ai Uniunii Europene, în cadrul

căreia a fost examinată chestiunea cu privire la oportunitatea începerii negocierilor între Uniunea

Europeană şi Republica Moldova.În raportul asupra situaţiei politice şi social-economice din

Moldova s-a menţionat, printre altele, că autorităţile Republicii Moldova realizase în ultimul

timp o serie de măsuri în vederea consolidării stabilităţii politice şi accelerării reformelor

economice. Accentuîndu-se că Republica Moldova întrunea, practic, toate condiţiile pentru a fi

considerată ţară în tranziţie spre o societate democratică cu o economie liberă de piaţă, s-a

propus demararea negocierilor privind elaborarea acordului-cadru.

În urma mai multor dificultăţi, la 28 noiembrie 1994, la Bruxelles a avut loc semnarea

Acordului de Parteneriat şi Cooperare între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, care a

intrat în vigoare în luna iulie 1998.

Respectivul Acord poate fi considerat o etapă calitativă nouă în relaţiile Republicii Moldova

cu Uniunea Europeană. Aceasta deoarece, pe de o parte, Uniunea Europeană se angaja să susţină

eforturile Republicii Moldova îndreptate spre consolidarea democraţiei şi finalizarea tranziţiei

spre economia de piaţă funcţională. Pe de altă parte, Republica Moldova se angaja să respecte

valorile democratice, principiile dreptului internaţional, ale drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale omului, toate acestea fiind declarate elemente esenţiale ale Acordului.

La modul concret, Acordul de Parteneriat şi Cooperare între Republica Moldova şi Uniunea

Europeană (APC) urmărea implementarea următoarelor obiective:

- continuarea dialogului politic între părţi;

- promovarea reciprocă a comerţului şi investiţiilor;

- cooperarea în domeniile legislativ, economic, social, financiar şi cultural;

- susţinerea eforturilor Republicii Moldova în consolidarea democraţiei, dezvoltarea economiei şi

finalizarea tranziţiei la economia de piaţă.

Cu toate acestea trebuie să menţionăm că în pofida tuturor beneficiilor de pe urma

implementării Acordului de Parteneriat şi Cooperare, acest document nu conţinea o finalitate clar

definită a relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, accentul fiind pus

preponderent pe aspectele cooperării şi nu pe cel al integrării.

Următorii paşi în direcţia apropierii de Uniunea Europeană au fost făcuţi la 28 iunie 2001,

cînd Republica Moldova devine membru cu drepturi depline al Organizaţiei Mondiale a

Comerţului şi al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud – Est, iar politica externă a

Republicii Moldova şi-a asumat, în sfîrşit, chiar dacă după o prea lungă perioadă de ezitări ,,

între Est şi Vest ”, o opţiune clară în favoarea integrării europene.

În aceste condiţii, la 22 februarie 2005, la Bruxelles a fost semnat „ Planul de Acţiuni

Republica Moldova - Uniunea Europeană ” al cărui scop era ,, fortificarea şi dezvoltarea

legăturilor de vecinătate ’’ , iar în calitate de direcţii prioritare, Planul de Acţiuni pentru

Republica Moldova prevedea: consolidarea instituţiilor democratice, asigurarea independenţei

justiţiei, cooperarea în soluţionarea dosarului transnistrean, dezvoltarea economică şi socială,

consolidarea capacităţilor administrative, controlul frontierei şi combaterea crimei organizate.

Semnînd acest Plan, oficialii Republicii Moldova au acceptat să participe în cadrul Politicii

Europene de Vecinătate. Deşi sunt recunoscute aspiraţiile europene ale Republicii Moldova,

Planul de Acţiuni nu conţine o promisiune clară de aderare la Uniunea Europeană.

De fapt, pentru Republica Moldova, Planul de Acţiuni constituie un test al ,, bunelor sale

intenţii ’’, deoarece îndeplinirea exemplară şi cu maximă sinceritate a prevederilor sale, deşi nu

garantează perspectiva integrării în Uniunea Europeană, ar spori cu mult şansele sale.

În cadrul societăţii noastre există multe divergenţe vis-a-vis de integrarea europeană,dar totuşi

trebuie să recunoaştem că prin intermediul PEV relaţiile moldo-comunitare s-au dinamizatîn

domenii precum: dialogul politic, reformele democratice, soluţionarea conflictului transnistrean,

dezvoltarea comerţului şi reformele economice , justiţie şi afaceri interne, impulsionarea

contactelor interumane etc.

Datorită PEV, UE şi-a sporit vizibilitatea şi autoritatea politică în Moldova. Actualmente, UE

este prezentă în ţara noastră la nivelul Politicii Externe şi Securitate Comune (PESC) prin

Reprezentantul Special al UE pentru Moldova şi participarea  la negocierile/consultările în

problema transnistreană în calitate de observator în formatul „5+2”. De asemenea, UE este

prezentă în Moldova şi la nivelul Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA) prin

Misiunea UE de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM). În cadrul PEV, Moldovei i s-

a acordat perspectiva integrării economice în spaţiul comunitar, precum şi cea a introducerii

graduale a regimului de călătorii fără vize în UE pentru cetăţenii moldoveni. Printre beneficiile

concrete aduse ţării noastre de PEV se numără, nu în ultimul rînd, şi creşterea substanţială a

asistenţei financiare din partea UE care a  crescut de patru ori de la 10 milioane Euro în 2003 la

40 milioane Euro în 2007. În domeniul cooperării energetice, PEV a favorizat eforturile

autorităţilor moldovene depuse în vederea integrării Moldovei în Comunitatea Energetică

Europeană.

Deci, în concluzie putem spune că autorităţilor moldoveneşti nu le rămîne decît să

consolideze relaţiile moldo-comunitare şi să faciliteze parcursul european al Republicii Moldova.