rezumat al tezei de doctorat · observaţii privind utilizarea biomaterialelor protetice din...

Observaţii privind utilizarea biomaterialelor protetice din polipropilenă 2011 în defecte parietale abdominale la animale

1

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ NAPOCA

ŞCOALA DOCTORALĂ FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

CIPRIAN ANDREI OBER

REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT

OBSERVAŢII PRIVIND UTILIZAREA BIOMATERIALELOR PROTETICE DIN POLIPROPILENĂ ÎN DEFECTE PARIETALE

ABDOMINALE LA ANIMALE

CONDUCĂTORI ŞTIINŢIFICI

Prof. Dr. Liviu OANA

Prof. Dr. Cornel CĂTOI

CLUJ-NAPOCA

2011


2

Teza intitulată “Observaţii privind utilizarea biomaterialelor protetice din

polipropilenă în defecte parietale abdominale la animale“ este pe deplin motivată, atât din punct de vedere ştiinţific, cât mai ales practic, în primul rând deoarece rezolvă problema frustrantelor recidive ce apar frecvent în urma simplelor rafii ale breşelor abdominale, precum şi datorită faptului că aplicarea unor biomateriale protetice asigură o rezistenţă crescută a regiunii abdominale remediate. Recidivele frecvente apărute fie în urma ruperii firelor de sutură, în cazul simplelor rafii, fie în cazul secţionării de către acestea a marginilor peretelui abdominal, adesea fibrozat, ne-au determinat să ne orientăm spre un astfel de subiect.

Pe plan internaţional, în medicina omului, dar şi în medicina şi mai nou veterinară, există o multitudine de biomateriale protetice (resorbabile/neresorbabile, mono/multifilamentare, micro/macroporoase) şi o serie de procedee de remediere protetică a breşelor abdominale, însă nu a fost găsit nici “biomaterialul protetic ideal“ şi nici “procedeul ideal de implantare“. Subiecţii clinici nu pot oferi singuri suficiente date care să conducă la o evaluare fidelă a biocompatibilităţii unor astfel de biomateriale, astfel încât cercetările din cadrul acestei teze au avut în vedere următoarele obiective generale:

• Evaluarea a două tehnici operatorii de implantare a meşelor protetice din polipropilenă în remedierea defectelor parietale abdominale la animale. • Evaluarea modificărilor clinice şi a complicaţiilor post-operatorii. • Monitorizarea unor indici sanguini cu relevanţă în aprecierea biocompatibilităţii locale şi generale a meşelor protetice (filament de bază din polipropilenă). • Evidenţierea modificărilor tisulare locale - macroscopice şi microscopice - induse de meşele protetice la un model leporid la interval definite de timp post-operator. Structura tezei Teza este structurată în două părţi principale: prima parte include o introducere şi datele din literatura de specialitate, iar cea de-a doua parte include cercetările proprii, cu obiective, material şi metode, protocol experimental, rezultate şi discuţii, concluzii şi bibliografie. Prima parte include 4 capitole (2-5). • Capitolul 2 prezintă date anatomice privind peretele abdominal la animale. • Capitolul 3 abordează defectele şi procesele patologice parieto-abdominale pretabile la

remediere protetică la animale. • Capitolul 4 prezintă o abordare exhaustivă şi cronologică a meşelor protetice existente

pe piaţă. • Capitolul 5 abordează principalele tehnici chirurgicale de implantare a meşelor protetice.

Partea de cercetări proprii cuprinde patru studii, divizate în subcapitole:

biocompatibilitatea meşelor protetice la ecvine, biocompatibilitatea meşelor protetice la câine,


3

biocompatibilitatea meşelor protetice la alte specii de animale şi biocompatibilitatea meşelor protetice la leporide – studiu experimental.

Obiectivele lucrării Scopul acestei lucrări a fost acela de a stabili biocompatibilitatea meşei protetice din

polipropilenă aplicată în vederea remedierii defectelor parieto-abdominale la pacienţi clinici, prin evaluarea eficienţei a două tehnici diferite de implantare, prin evaluarea disconfortului post-operator indus de meşă şi prin monitorizarea unor parametri sanguini relevanţi.

Observarea integrării în ţesut gazdă a meşei protetice, s-a făcut prin observarea în dinamică a comportamentului tisular local al meşei (examene histologice), la un model experimental leporid.

Coroborarea datelor de la pacienţii clinici cu cele de la modelul experimental, au putut duce la aprecierea fidelă a comportamentului in vivo al unui biomaterial protetic menit să remedieze afecţiuni cu incidenţă ridicată în rândul animalelor – defectele parietale abdominale. BIOCOMPATIBILITATEA MEŞELOR PROTETICE LA ECVINE

Scopul studiului

Studiul şi-a propus evaluarea a două tehnici de implantare a meşelor protetice pentru remedierea defectelor parietale abdominale la ecvine, evaluarea modificărilor clinice şi a complicaţiilor postoperatorii, evidenţierea modificărilor tisulare locale induse de meşele protetice şi monitorizarea unor indici sanguini cu relevanţă în aprecierea biocompatibilităţii locale şi generale a a acestor meşe.

Material şi metodă Pacienţii clinici au fost reprezentaţi de 15 ecvine de rasă, vârstă, sexe şi servicii diferite,

proprietate privată, cazuri clinice prezentate pentru diagnostic şi tratament în intervalul 2005-2011. Pacienţii au prezentat diferite defecte ale peretelui abdominal (eventraţii, hernii inghinale, evisceraţii), cauzele fiind de natură traumatică, ca urmare a solicitărilor şi eforturilor susţinute sau dehiscenţe postoperatorii.

Alegerea protocolului de anestezie a ţinut cont de terenul biologic preoperator al pacienţilor, de mărimea şi localizarea defectului peretelui abdominal, precum şi de echipamentele, aparatura existentă şi considerentele economice. În acest context, am apelat la două protocoale de anestezie generală: protocolul TIVA (anestezie generală totală intravenoasă) şi protocolul PIVA (anestezie generală parţial intravenoasă). Monitorizarea clinică intra şi perioperatorie s-a făcut prin marile metode semiologice şi prin utilizarea multiparametrului Mindray PM-9000Vet. S-au urmărit pulsul, frecvenţa respiraţiei, volumul respirator, temperatura, timpul de reumplere capilară, prezenţa reflexului palpebral şi a mişcărilor globului ocular, SpO2, tensiunea arterială prin metodă neinvazivă, ETCO2, ECG.

Meşele utilizate în studiu au la bază reţele din fire sintetice de polipropilenă (D-tek, Polypropylene Mesh) (Fig. 1) şi sunt disponibile comercial în dimensiuni de 15 X 15 cm respectiv 30 X 30 cm.

Mărimile de 15 X 15 cm sunt ambalate în formă întinsă, cele de 30 X 30 cm sunt ambalate pliate. Fiecare meşă prezintă o etichetă care conţine datele necesare la întocmirea protocolului operator. Meşele sunt neresorbabile, textura specială conferind porozitate meşei,


4

meşele din polipropilenă făcând parte din categoria meşelor macroporoase. Fiind un biomaterial care prezintă rezistenţă la întindere şi rupere, ea poate fi tăiată în orice formă, fără a se deteriora sau deşira.

Meşele protetice sunt ambalate steril, putând fi resterilizate, metoda de sterilizare fiind cea cu etilen oxid.

Pentru a nu induce reacţii suplimentare la alt tip de material, firele pe care le-am utilizat pentru fixarea meşelor au avut aceeaşi compoziţie cu a meşelor, adică filamente de polipropilenă (D-tek Polypropylene, PM). Este un material de sutură ambalat steril, neresorbabil, sintetic (Fig. 2) şi monofilamentar. Este un stereoizomer al polipropilenei (forma cristalină, poliolefin liniar). Materialul de sutură D-tek PM este disponibil în mărimi de la 10/0 până la 1, fiind colorate în albastru pentru a spori vizibilitatea acestora la nivelul ţesuturilor.

Fig.1. Meşa utilizată în studiu Fig. 2. Firele utilizate

Tehnicile de implantare a meşelor protetice au fost procedeul subcutanat premusculo-aponevrotic (epifascial sau onlay) (Fig. 3) şi procedeul retromuscular (preperitoneal sau sublay). (Fig. 4). În alegerea procedeelor de implantare s-a ţinut cont de vârsta pacientului, de terenul biologic, de dimensiunea şi vechimea defectului peretelui abdominal.

Fig. 3. Procedeul epifascial

Fig. 4. Procedeul retromuscular

La cazurile cu hernie inghinală, s-a recurs la incizia pielii deasupra inelului inghinal

superficial, evidenţiind conţinutul herniat şi cordonul testicular. S-a trecut la repunerea anselor intestinale angajate, la exteriorizarea testiculului şi la ligatura transfixică a cordonului testicular cu fir resorbabil (acid poliglicolic). După ablaţia testiculului, la cei doi pacienţi, la nivelul inelului inghinal superficial, meşele protetice au fost plasate prin procedeul epifascial. Noi recomandăm procedeul care include orhidectomia, deoarece se asigură închiderea „etanşă” şi sigură a inelului inghinal. Nu recomandăm menajarea testiculului decât la indivizii de mare valoare biologică şi atunci când herniile sunt de natură traumatică; menţinerea testiculului


5

implicând riscuri crescute şi incidenţă mare a complicaţiilor postoperatorii. După aplicarea meşelor protetice s-a efectuat şi ablaţia testicului congener prin abordare la nivelul scrotumului.

Postoperator, pacienţii au fost adăpostiţi în boxe individuale igienizate. Alimentaţia a fost una uşoară, pe bază de concentrate, care să evite supraîncărcările, furajele grosiere fiind introduse progresiv, după 2-3 săptămâni.

Pacienţilor cu inapetenţă li s-au administrat perfuzii cu soluţie Hartman şi glucoză 5%, timp de 3 zile post-operator.

La pacienţii luaţi în studiu s-au evitat suprasolicitările fizice, intensitatea eforturilor fiind crescută treptat. Adăpostirea în boxe individuale, hrănirea cu raţii uşoare bazate pe concentrate şi pelete şi limitarea mişcărilor la plimbări o dată pe zi, la pas, au asigurat o vindecare adecvată a zonei protezate. Postoperator, la toţi pacienţii luaţi în studiu s-a urmărit starea generală (apetit, temperatură, puls, respiraţie, semne de colici) şi evoluţia proceselor locale (seroame, hematoame, infecţii, recidive) şi de vindecare.

Rezultate

Postoperator toţi pacienţii au prezentat uşoară abatere şi scăderea apetitului, disconfort abdominal discret, evidenţiat prin tahicardie, tahipnee şi semne caracteristice colicilor (autoascultaţie, schimbarea frecventă a sprijinului, lovirea solului cu copita, decubitul). Aceste semne au persistat în medie în primele 48-72 h, timp în care pacienţii au fost atent monitorizaţi şi li s-au administrat antibiotice şi antiinflamatoare. De asemenea, tot în acest interval, valorile marilor funcţii au fost crescute comparativ cu perioada preoperatorie.

Meşele protetice nu au indus fenomene de tip toxic, manifestate clinic prin piloerecţii sau tulburări de comportament.

Modificările macroscopice locale observate în primele 14 zile post-operator au fost reprezentate de 13 seroame, un hematom, o infecţie locală şi o recidivă (Tabelul 1). Drenajul zilnic şi rubefacţiile cu tinctură de iod, din două în două zile, au asigurat eliberarea progresivă a seroamelor pe la nivelul plăgii suturate.

Tabelul 1 Modificări macroscopice locale observate în primele 14 zile post-operator

Modificări locale

Local abnormalities Prima săptămână post-operator

First week postoperative A doua săptămână

post-operator Second week postoperative

Seroame Seromas

11 2

Hematoame Hematomas

1 -

Infecţii locale Local infections

- 1

Recidive Recurences

- 1

Pentru prevenirea infecţiilor, odată cu eliberarea progresivă a seroamelor, la nivelul

contrainciziilor de drenaj, am introdus bujiuri spumante cu oxitetraciclină. Hematomul s-a resorbit în totalitate în urma rubefacţiilor.

La o pacientă s-a produs o recidivă, prin deşirarea peretelui abdominal în porţiunea caudală a tumefacţiei. Peretele abdominal a suferit o dehiscenţă în treimea caudală, pe la acest


6

nivel angajându-se anse intestinale care, din punct de vedere clinic, au generat aspectul unei recidive de mari dimensiuni. Firele de fixare a meşei în regiunea caudală a breşei abdominale au secţionat musculatura, slab rezistentă la acest nivel după operaţia de cezariană. Tumefacţia abdominală recidivantă nu a determinat semne clinice sau alterarea stării generale, astfel încât s-a decis amânarea unei noi intervenţii chirurgicale până la refacerea prin fibrozare a rezistenţei peretelui abdominal, pentru a permite implantarea şi menţinerea unui nou biomaterial protetic.

La o pacientă s-a produs o infecţie a locusului cu meşa implantată. Starea generală s-a înrăutăţit progresiv, iapa fiind eutanasiată cu acordul proprietarului, la două săptămâni post-operator,.

La examenele macroscopice post-mortem s-a observat că în jurul meşei protetice s-a format un piogranulom cu o proliferare intensă de ţesut de granulaţie, intens vascularizat. Intensa vascularizaţie ne atestă fenomene timpurii de angiogeneză la nivelul meşei protetice. Ţesutul muscular striat de la nivelul interfeţei meşă-ţesut gazdă prezenta infiltrate inflamatorii cu neutrofile şi macrofage încărcate cu ceroizi. La nivelul ţesutului muscular abdominal am pus în evidenţă şi fenomene de fibroză masivă, cu atrofia fibrelor musculare. În ansamblu, la două săptămâni post operator, la nivelul meşei implantate, am pus în evidenţă o reacţie inflamatorie cronică activă, cu macrofage încărcate cu ceroizi şi hemosiderină în ţesutul conjunctiv intens fibrozat şi neurofile datorate sepsiei.

În vederea aprecierii biocompatibilităţii locale şi generale a meşelor protetice din polipropilenă, la intervale definite de timp, post-operator, s-au monitorizat indici biochimici şi imunologici care reflectă această biocompatibilitate. Analizele s-au efectuat la laboratorul de analize medicale veterinare ERI VET din Cluj-Napoca. Analizele hematologice s-au făcut prin metoda impedanţei, cu aparatul DIATRON. Indicii biochimici şi hematologici au fost determinaţi cu ajutorul unui analizator automat de biochimie clinică. S-au monitorizat hemoleucogramele complete cu tabloul sanguin, iar dintre indicii biochimici s-au monitorizat proteina C reactivă, proteinele totale serice, albumina şi fibrinogenul. IgE a fost parametrul imunologic evaluat.

Din punct de vedere al hemoleucogramei, s-a observat creşterea semnificativă a numărului total de elemente albe, cu neutrofilie, valorile maxime fiind înregistrate în primele zile post operator. Aceste creşteri sunt apanajul agresiunii tisulare induse de actul operator şi materialul protetic, agresiune maximă în primele zile post-operator şi care scade apoi în intensitate odată cu activitatea reparatorie propriu-zisă. .

Creşterea ulterioară a procentului monocitelor a atestat începutul activităţii reparatorii locale.

Creşterea semnificativă a valorilor fibrinogenului sanguin în prima săptămână postoperator, comparativ cu valorile preoperatorii, a relevat prezenţa unui proces inflamator acut, sistemic. Acest lucru este de asemenea atestat şi de creşterea semnificativă postoperatorie a valorilor proteinei C reactive.

O uşoară hiperproteinemie, însă fără creşteri semnificative, am observat-o în ziua a 3-a post-operator, datorită creşterii valorilor fibrinogenului şi a proteinei C reactive, urmând ca în ziua a 14-a valorile proteinelor totale să se găsească în limitele fiziologice.

Am observat de asemenea o hipoalbuminemie în primele 2 zile post-operator, şi menţinerea mai apoi la aceleaşi valori a albuminei serice în urma implantării meşei protetice.

Deşi am observat uşoara creştere nesemnificativă a valorilor imunoglobulinei E în primele zile postoperator, nu am observat la nici un pacient clinic fenomene de tip alergic sau de hipersensibilizare.

Procedeul subcutanat premusculo-aponevrotic a fost mai uşor de realizat, însă a predispus la formarea seroamelor, hematoamelor şi infecţiilor, prin spaţiile mari create în urma dilacerărilor. Procedeul retromuscular a fost mai laborios, necesită experienţă, dar a asigurat o


7

fixare mai bună a biomaterialului în ţesuturile gazdă, oferind rezistenţă crescută zonei parietale protezate şi protejând în acelaşi timp meşa de posibilele infecţii.

Rezultatele studiului nostru ne permit să recomandăm utilizarea meşelor protetice din polipropilenă în remedierea defectelor peretelui abdominal la cal, fără încercarea de remediere prin simpla rafie a acestor breşe.

BIOCOMPATIBILITATEA MEŞELOR PROTETICE LA CÂINE

Scopul studiului

Studiul şi-a propus evaluarea a două tehnici de implantare a meşelor protetice în defecte parietale abdominale la câine, evaluarea modificărilor clinice şi a complicaţiilor post-operatorii, evidenţierea modificărilor tisulare locale induse de meşele protetice şi monitorizarea unor indici sanguini cu relevanţă în aprecierea biocompatibilităţii locale şi generale a meşelor protetice.

Material şi metodă Pacienţii clinici au fost reprezentaţi de 33 câini de rasă, vârstă, sexe şi servicii diferite,

proprietate privată, cazuri clinice prezentate pentru diagnostic şi tratament în intervalul 2005-2011. Aceştia au prezentat diferite defecte ale peretelui abdominal (eventraţii, hernii inghinale), cu cauze de natură traumatică.

S-au abordat cele mai potrivite protocoale de anestezie generală pentru a permite efectuarea în bune condiţii a tehnicilor de implantare a meşelor protetice. Premedicaţia s-a realizat cu xilazină sau midazolam, iar inducţia s-a realizat cu ketamină, propofol sau tiopental. Toţi pacienţii au fost intubaţi folosind sonde endo-traheale de dimensiuni adecvate. Pentru menţinerea anesteziei am folosit sevofluran sau isofluran. Vehicularea anestezicului volatil s-a realizat folosind oxigen 100% sau amestec de oxigen şi aer. Aparatele de anestezie în circuit utilizate au fost aparatul Drager Cato (sevofluran) şi Midmark Matrx™ VME2® (isofluran). Analgezia intraoperatorie s-a asigurat prin administrare de tramadol.

Monitorizarea clinică intra şi perioperatorie s-a făcut prin marile metode semiologice şi prin utilizarea aparatului Drager Cato şi a multiparametrului Mindray PM-9000Vet. S-au urmărit pulsul, frecvenţa respiraţiei, volumul respirator, temperatura, timpul de reumplere capilară, prezenţa reflexului palpebral şi a mişcărilor globului ocular, SpO2, tensiunea arterială prin metodă neinvazivă, ETCO2, ECG.

Meşele utilizate în studiu au fost aceleaşi ca şi în cazul cabalinelor, având dimensiunile 15X15 cm.

Tehnicile de implantare a meşelor protetice au fost procedeul subcutanat premusculo-aponevrotic (epifascial sau onlay) (Fig. 5) şi procedeul retromuscular (preperitoneal sau sublay) (Fig. 6). În alegerea procedeelor de implantare s-a ţinut cont, ca şi în cazul cabalinelor, de vârsta pacientului, de terenul biologic, de dimensiunea şi vechimea defectului peretelui abdominal. În cazul herniilor perineale, după incizia pielii şi a ţesutului conjunctiv subcutanat şi examinarea conţinutului herniat, meşa protetică am suturat-o de muşchii sfincter anal extern, obturator intern, coccigian lateral şi muşchiul ridicător al anusului. Peste meşa protetică am suturat apoi ţesutul adipos retroperitoneal.


8

Fig. 5. Fixarea epifascială a meşei

Fig. 6. Fixarea preperitoneală a meşei

Postoperator pacienţii au fost adăpostiţi în boxe individuale igienizate. Alimentaţia a fost una dietetică, pe bază de semilichide, care să evite supraîncărcările

tractului digestiv. Pentru a evita complicaţiile postoperatorii, tainurile au fost administrate mai des, în cantităţi mai mici şi introduse progresiv, în funcţie de evoluţia fiecărui pacient.

Pacienţilor cu inapetenţă li s-au administrat perfuzii cu soluţii Hartman şi glucoză 5% (5 ml/kgc), timp de 3 zile post-operator.

În cazul herniilor perineale, regimul dietetic postoperator a fost foarte important, deoarece a evitat stările de constipaţie, care presupun eforturi mari intra-abdominale în timpul defecaţiei, cu riscuri de recidive şi dehiscenţe. Protocolul cu laxative preoperator (Metamucil) a fost continuat timp de 2 săptămâni post-operator. De asemenea, pentru reducerea inflamaţiei (scop antiflogistic), s-au aplicat comprese reci pe zona operată de 2-3 ori pe zi (15-20 de minute), timp de 3 zile postoperator. Modul de fixare a meşei şi eficienţa remedierii breşei diafragmului pelvin, au fost verificate postoperator prin examinare rectală, la 7 şi 14 zile. S-a apreciat integritatea suturilor de fixare a meşelor şi a celor efectuate pentru plicarea rectală, în cazul pacienţilor cu diverticul rectal.

La pacienţii luaţi în studiu, analgezia postoperatorie, s-a asigurat prin administrarea de butorphanol, i.m., repetat din 4 în 4 ore, în prima zi post-operator. După acest interval, timp de 3 zile, s-a administrat carprofen tablete, p.o., repetat la 12 ore. Antibioticoterapia timp de 5-7 zile post-operator a constat în administrarea de synulox, i.m.

Rezultate

Postoperator, toţi pacienţii au prezentat uşoară stare de abatere şi disconfort abdominal.

Aceste semne au persistat în medie în primele 48 h, timp în care pacienţii au fost atent monitorizaţi şi trataţi cu antibiotice şi analgezice.

La doi dintre pacienţii cu hernie perineală (pacienţii 20 şi 22), tenesmele au persistat 3, respectiv 5 zile postoperator, apoi s-au remis.

Comparativ cu perioada preoperatorie, valorile marilor funcţii au fost crescute în primele zile postoperator, , dar magnitudinea modificărilor parametrilor urmăriţi a fost inferioară celei înregistrate la cai. Creşterea valorilor marilor funcţii s-a datorat inflamaţiei iniţiate de agresiunea tisulară, aceasta fiind evidentă în primele zile postoperator.

Modificările macroscopice locale observate în primele 14 zile post-operator au fost reprezentate de 12 seroame, 2 hematoame, 2 infecţii locale, iar la un pacient s-a produs recidiva herniară (Tabelul 2).


9

Tabelul 2 Modificări macroscopice locale observate în primele 14 zile post-operator

Modificări locale

Local abnormalities

Prima săptămână A doua săptămână

post-operator post-operator First week postoperative Second week postoperative

Seroame Seromas

9 3

Hematoame Hematomas

2 -

Infecţii locale Local infections

2 -

Recidive Recurrences

1 -

Seroamele au apărut la pacienţii la care fixarea meşelor s-a făcut prin procedeul subcutanat premusculo-aponevrotic, unde dilacerările subcutanate erau mai extinse. Şi în cazul câinilor, resorbţia acestora a fost asigurată prin drenaje zilnice şi rubefacţii cu tinctură de iod din două în două zile.

Hematoamele au apărut la 2 dintre pacienţi. În urma rubefacţiilor cu tinctură de iod, din două în două zile, s-au resorbit în totalitate, în maxim 5 zile.

Recidiva herniară a apărut la un singur pacient. Aceasta s-a produs în urma nerespectării postoperator a regimului alimentar şi de efort, ceea ce a dus la ruperea firelor de fixare a meşei protetice. Firele de sutură a meşei protetice au cedat în partea caudală a acesteia, iar sacul herniar angajat conţinea intestin subţire şi epiploon. Din punct de vedere clinic, pacientul nu a prezentat alterarea stării generale, marile funcţii rămânând nemodificate. Probabil ruperea iniţială a unuia sau a două fire de fixare a meşei protetice, sub influenţa presiunii viscerelor abdominale, a dus şi la ruperea celorlalte fire din porţiunea caudală. Tratamentul aplicat a fost cel chirurgical prin deschiderea tumefacţiei şi o nouă remediere protetică prin aplicarea epifascială a meşei.

Fig.1. Aprecierea macroscopică şi microscopică a meşei protetice implantate s-a făcut la un pacient, la 3 ani de la implantare. La examenul macroscopic al regiunii perineale, s-au evidenţiat meşa şi firele de fixare, la nivelul acestora nefiind observate degradări structurale. Atât meşele, cât şi firele de fixare au fost înglobate într-un ţesut fibros dens, foarte greu detaşabil, care a acoperit în totalitate meşa şi interfaţa meşă ţesut gazdă. La examenul microscopic al ţesutului din regiunea protetică, s-a observat o proliferare marcantă, de bună natură, a ţesutului conjunctiv fibros. Acest ţesut a conţinut fibre subţiri de colagen, orientate paralel şi dispuse în fascicule care penetrează şi ocupă ochiurile meşei protetice, formând împreună cu acestea o structură comună foarte rezistentă, fără arii de laxitate tisulară.

Datele obţinute de noi, coroborate cu datele din literatură ne permit să aducem argumente în favoarea faptului că, la subiecţii clinici, este mai importantă abilitatea meşelor de a permite încorporarea de ţesut printre pori, decât pura rezistenţă a biomaterialului.

Am monitorizat aceeaşi parametri sanguini ca şi în cazul cailor. La câine creşterea numărului total de elemente albe, imediat postoperator,g nu a fost atât de evidentă ca şi la cabaline, ceea ce ne face să credem că actul operator şi meşa protetică induc la câine o agresiune de mai mică intensitate. La fel ca şi în cazul cailor, valorile au scăzut treptat odată cu activitatea reparatorie propriu-zisă.

În cadrul formulelor leucocitare prezentate, s-a putut observa neutrofilia corespunzătoare agresiunii tisulare induse de materialul protetic în primele zile post-operator şi apoi creşterea procentului monocitelor.


10

Valorile postoperatorii ale proteinei C reactive şi ale fibrinogenului cresc semnificativ, ceea ce ne sugerează existenţa unui proces inflamator sistemic şi la această specie.

Comparativ cu valorile preoperatorii, am observat creşterea semnificativă a valorilor proteinelor totale în zilele a 2-a şi a 3-a post-operator, , urmând ca din ziua a 7-a valorile să revină în limitele fiziologice.

Valorile albuminei au scăzut uşor în prima şi a doua zi post-operator, după care au revenit la valori fiziologice.

Deşi nivelul imunoglobulinei E a crescut uşor în primele zile post-operator, din punct de vedere clinic nu am observat nici la câini fenomene alergice, de hipersensibilizare sau de rejet ale biomaterialelor implantate.

Intervenţiile operatorii la toţi câinii luaţi în studiu au durat în medie 1.5 ore (între 1.2-2.1 h).

Concomitent cu remedierea protetică a inelelor inghinale în cazul herniilor, am efectuat şi orhiectomia. Recomandăm păstrarea testiculelor doar la pacienţii valoroşi din punct de vedere reproductiv şi doar în urma consilierii proprietarilor vis-à-vis de complicaţiile care pot apărea în urma menajării testiculelor.

Şi la câine procedeul subcutanat premusculo-aponevrotic a fost mai uşor de realizat, dar a generat seroame, hematoame şi infecţii, prin spaţiile mari create în urma dilacerărilor. Procedeul retromuscular a asigurat şi la această specie o fixare mult mai sigură din punct de vedere al rezistenţei musculofasciale. Nici în cazul câinilor nu putem aplica o tehnică standard de implantare a meşelor protetice, fiecare caz în parte necesitând o evaluare individuală pentru alegerea celui mai bun procedeu.

Aloplastia protetică cu meşe din polipropilenă s-a dovedit şi la canide o soluţie sigură şi eficientă în abordarea defectelor peretelui abdominal. Rezultatele studiului nostru ne permit să recomandăm şi la această specie utilizarea meşelor protetice din polipropilenă în remedierea defectelor peretelui abdominal, fără încercarea de remediere prin simpla rafie a breşelor. Biointegrarea implantelor şi procesele reparatorii post-operatorii au avut loc mai rapid în comparaţie cu ceea ce se întâmplă la pacienţii umani, astfel încât câinele se poate dovedi din aceste considerente un model foarte bun pentru studiul şi interpretarea rezultatelor implantelor protetice parieto-abdominale.

BIOCOMPATIBILITATEA MEŞELOR PROTETICE LA ALTE SPECII DE ANIMALE

Scopul studiului Studiul şi-a propus evaluarea procedeului subcutanat premusculo-aponevrotic de

implantare a meşelor protetice din polipropilenă în remedierea defectelor parietale abdominale la rumegătoare şi porc şi aprecierea modificărilor clinice şi a complicaţiilor post-operatorii.

Material şi metodă

Pacienţii au fost reprezentaţi de 3 pacienţi din specia bovină, 3 pacienţi din specia porcină

şi un pacient din specia ovină, cu defecte ale peretelui abdominal, cazuri clinice prezentate pentru diagnostic şi tratament în intervalul 2005-2011. Pacienţii au prezentat diferite defecte ale peretelui abdominal (eventraţii, hernii), cauzele fiind de natură traumatică sau congenitală.

La bovinele cu eventraţii, protocolul anestezic alcătuit din combinaţia xilazină-ketamină, împreună cu o analgezie regională paralombară, a asigurat o linişte operatorie foarte bună. La viţea, premedicaţia s-a realizat cu xilazină i.m., iar inducţia cu propofol i.v. Menţinerea


11

anesteziei s-a făcut prin narcoză gazoasă cu isofluran, folosind aparatul Midmark Matrx™ VME2® .

Fig.2. La suine, în codiţii de teren, s-a realizat o premedicaţie cu azaperon i.m. şi inducţie cu ketamină i.v. În clinică, s-a realizat o premedicaţie cu atropină s.c şi azaperone i.m, inducţia şi menţinerea realizându-se cu propofol i.v., cu ajutorul unui perfuzor automat FM Braun. Analgezia intraoperatorie a fost asigurată prin administrarea de sufentanil.

Monitorizarea clinică pre şi intraoperatorie s-a făcut prin marile metode semiologice şi prin utilizarea multiparametrului Mindray PM-9000Vet, respectiv a multiparametrului Drager Infinity Delta. S-au urmărit în principal pulsul, frecvenţa respiraţiei, temperatura, timpul de reumplere capilară, prezenţa reflexului palpebral, mişcările globului ocular, SpO2, ETCO2 şi ECG.

La aceste specii am ales procedeul subcutanat premusculo-aponevrotic de implantare a meşelor deoarece este mai uşor de aplicat şi mai expeditiv. Am ţinut cont atât de faptul că bovinele nu tolerează mult timp decubitul, cât şi de faptul că la suine intervenţiile se fac de multe ori în teren, unde riscul de contaminare a ariei operatorii este ridicat.

În cadrul acestei metode, meşa protetică este plasată superficial, deasupra inelelor herniare, fiind apoi fixată de marginile acestora prin fire în „U” vertical (Fig. 7, 8 şi 9), la distanţe de 2 cm între ele.

Fig. 7. Poziţionarea şi sutura epifascială a meşei protetice la

vacă

Fig. 8. Poziţionarea şi sutura epifascială a meşei protetice la

oaie

Fig. 9. Poziţionarea şi sutura epifascială a meşei protetice la porc

Postoperator, timp de 3 zile s-au administrat antibiotice şi s-a urmărit starea generală

(apetit, prezenţa/absenţa rumegării, temperatură, puls, respiraţie), evoluţia proceselor locale de vindecare, precum şi apariţia eventualelor complicaţii (seroame, hematoame, infecţii, recidive). În cazul unei bovine la care s-a efectuat şi cezariana, timp de trei zile postoperator, s-au administrat perfuzii cu soluţii Hartman şi glucoză 5%, deoarece aceasta a prezentat inapetenţă.


12

Rezultate Postoperator, vacile şi oaia au manifestat o evoluţie favorabilă din punct de vedere clinic.

Vaca la care s-a efectuat şi cezariana a prezentat timp de 4 zile postoperator lipsa rumegării şi o hipertemie uşoară, celelalte funcţii încadrându-se în limite fiziologice. Din punct de vedere al evoluţiei vindecării locale, doar la viţea a apărut un uşor serom, la două zile postoperator, care s-a resorbit fără aplicarea vreunei medicaţii, la 7 zile postoperator.

Dintre toate speciile clinice luate în studiu, suinele au prezentat cea mai bună evoluţie postoperatorie. La câteva ore de la intervenţii, toţi pacienţii au prezentat atât apetit, cât şi dinamie. Datorită dificultăţilor de monitorizare în condiţii de teren şi de adăpost, la porcii luaţi în studiu s-a înregistrat doar temperatura corporală, care s-a încadrat în limitele fiziologice pe toată perioada monitorizării. Vindecarea plăgilor operatorii s-a făcut fără apariţia vreunei complicaţii locale.

Procesele de vindecare locală au decurs fără probleme la ambele specii, singura complicaţie locală fiind seromul evidenţiat la viţea, care s-a resorbit în totalitate fără medicaţie.

Având în vedere evoluţia postoperatorie favorabilă a vindecării peretelui abdominal, biocompatibilitatea clinică a meşelor din polipropilenă la cele două specii a fost foarte ridicată,.

În cazul pacienţilor de mare valoare economică sau atunci când condiţiile economice o permit, utilizarea meşelor din polipropilenă pentru remedierea defectelor parietale abdominale la rumegătoare şi porcine este o soluţie modernă, care previne pierderile datorate complicaţiilor asociate acestui tip de patologie.

BIOCOMPATIBILITATEA MEŞELOR PROTETICE LA LEPORIDE

Scopul studiului

Studiul şi-a propus evaluarea pe model leporid a două tehnici operatorii de implantare la nivel abdominal a meşelor protetice din polipropilenă, evaluarea clinică a complicaţiilor post-operatorii şi aprecierea integrării tisulare - macroscopic şi microscopic - indusă de implantele protetice la intervale definite de timp post-operator – 30, 60 şi 90 de zile.

Material şi metodă

Observaţiile, cu acordul Comisiei de Etică a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină

Veterinară din Cluj-Napoca, au fost făcute pe un număr de 15 iepuri domestici, împărţiţi în trei loturi, a câte 5 iepuri fiecare. Animalele, având greutăţi între 2000 şi 3000g, au fost adăpostite în cuşti individuale, hrana şi apa fiind asigurate ad libidum. Înainte de efectuarea intervenţiilor chirurgicale, animalele au fost aclimatizate timp de 10 zile.

Preoperator s-au administrat câte 150 mg Cefazolin fiecărui animal. Managementul anestezic a constat în administrarea unei combinaţii de xilazină şi ketamină i.m. Designul experimental a constat în efectuarea unor defecte abdominale standard de 3X3 cm la fiecare animal din loturi, plasarea unor piese din meşe de polipropilenă de 4X4 cm ca substituţie a acestor defecte (tehnica preperitoneală, sublay) – partea dreaptă – şi aplicarea unor piese de aceleaşi dimensiuni, simetric -partea stângă- în poziţie epifascială, onlay. Animalele au fost sacrificate, câte 5, la intervale de 30, 60 şi 90 de zile post-operator, urmărindu-se comportamentul local al meşelor implantate.


13

Rezultate

Nu au existat complicaţii intraoperatorii. La 30 de zile post-operator s-a observat acoperirea meşelor de către o peliculă albă de ţesut conjunctiv, translucidă, fină şi uşor detaşabilă. La 60 de zile s-a pus în evidenţă o cicatrice fibro-conjunctivă densă, bine reprezentată şi aderentă pe ambele suprafeţe ale meşei, iar la 90 de zile practic ambele meşe s-au găsit încorporate într-un ţesut conjunctiv-fibros foarte rezistent şi greu detaşabil (Fig. 10).

După cele 3 intervale de timp şi în cazul celor 3 loturi, meşele protetice nu au suferit degradări structurale. Fenomene de neovascularizaţie (Fig. 11), distribuite inegal pe suprafaţa cutanată a meşelor au fost prezente la toate cele trei intervale post-operator, fiind însă mai evidente în cazul primelor 2 intervale.

Fig. 10. Aspectul meşei la 90 de zile postoperator

Fig. 11. Neovascularizaţie

Principalele complicaţii postoperatorii apărute sunt evidenţiate în tabelul 3.

Tabelul 3 Modificări macroscopice observate la 30, 60 şi 90 de zile post-operator

Modificări Changes

Ziua 30 Ziua 60 Ziua 90

Total

Meşa onlay

Meşa sublay

Meşa onlay

Meşa sublay

Meşa onlay

Meşa sublay

Seroame-hematoame Seromas-hematomas

2 1 — — — — 3

Aderenţe abdominale Abdominal adherences

— 5 — 5 — 5 15

Ruperea firelor de sutură Suture wires broken

1 — 1 1 1 — 4

Plisarea meşei Mesh shrinking

— — 1 — 1 — 2

Infecţia meşei Mesh infection

1 — 1 — 1 — 2

Un pacient a fost eutanasiat şi exclus din studiu

Au fost evidenţiate seroame la 3 animale, la două în regiunea cu meşa aplicată onlay, iar la un iepure în regiunea cu meşa aplicată sublay. Aceste acumulări exudative inflamatorii, consecinţă a contactului meşă-ţesut gazdă, s-au resorbit în urma rubefacţiilor cu tinctură de iod la interval de 2 zile. În cazul infecţiilor superficiale am recurs la îndepărtarea firelor de sutură şi la aplicarea unei terapii medicamentoase topice, urmată de refacerea suturilor.

În cursul derulării proceselor operatorii au apărut aderenţe între meşă şi viscerele abdominale. Aceste aderenţe le-am clasificat în funcţie de aspectul macroscopic ca fiind:

http://www.sciencedirect.com/science?_ob=ArticleURL&_udi=B6VHS-4N9G3W3-Y&_user=5373530&_coverDate=04/30/2007&_alid=700504934&_rdoc=5&_fmt=full&_orig=search&_cdi=6074&_sort=d&_docanchor=&view=c&_ct=27&_acct=C000067010&_version=1&_urlVersion=0&_userid=5373530&md5=528f1ec179a37c92416861cf6e427254�


14

- gradul 0 – aderenţe foarte discrete - gradul 1 – aderenţe moderate (sub 50% din suprafaţa meşei prezintă aderenţe) (Fig. 12). - gradul 2 – aderenţe severe (peste 50% din suprafaţa meşei prezintă aderenţe) (Fig. 13).

Aderenţele, prezente atât central, cât şi la periferia meşelor, s-au datorat contactului meşă polipropilenă-viscere abdominal, în cazul nostru organele implicate fiind epiploonul, cecumul şi intestinul subţire.

Fig. 12 . Aderenţe moderate cu viscerele abdominale (fixarea

sublay)

Fig. 13. Aderenţe severe cu viscerele abdominale (fixarea

sublay)

Numărul şi tipul aderenţelor la cele trei intervale de timp postoperator, se poate urmări în graficul 1.

Graficul 1. Numărul şi tipul aderenţelor dintre meşa protetică şi viscerele abdominale la 30, 60 şi 90 de zile postoperator.

S-au pus în evidenţă fenomene de plisare şi contracţie ale meşelor implantate subcutanat

premusculo-aponevrotic (Fig. 14 şi 15). Infecţii ale locurilor de implantare au fost constatate doar în cazul fixărilor onlay (Fig. 14) şi s-au datorat plasării superficiale a meşelor şi spaţiilor mari generate în urma dilacerărilor.

Fig. 14. Infecţia şi plisarea meşei Fig. 15. Ruperea firelor de sutură şi plisarea meşei


15

După examenul macroscopic al meşelor, la cele trei intervale de timp, s-au recoltat probe în vederea examenelor histologice, pentru relevarea integrarii tisulare şi comportamentului local al meşelor. Probele au fost recoltate în bloc, de la joncţiunea cu ţesutul gazdă, biomaterialul, fascia abdominală şi peritoneul, fiind fixate cu formalină 10%, procesate la parafină, colorate cu hematoxilină-eozină (H&E), Tricrom Goldner şi examinate la microscopul optic.

Trebuie menţionat faptul că, la prelucrările histologice, mai ales la fazele de colorare, microfilamentele protetice nu se păstrează, se desprind, astfel încât rămân locusurile acestora, înconjurate de reacţii specifice care vor fi prezentate în continuare.

Locusul microfilamentelor rămâne foarte bine conturat, reacţia organismului la biomaterialul heterolog putând fi apreciată foarte fidel.

La evaluarea histologică, toate meşele au fost bine integrate în ţesutul autolog, fiind încojurate de un ţesut de granulaţie dens, cu numeroase fibre de colagen dispuse circular în jurul firelor meşei. La periferia meşei, în ţesutul de granulaţie, existau celule musculare striate atrofice sau cu necroză şi resorbţie macrofagică.

La 30 de zile, reacţia inflamatoare celulară a fost mai intensă în cazul fixării epifasciale (onlay) a meşei. Infiltratul celular (în special macrofage, puţine granulocite şi eozinofile) a fost dispus atât peri-, cât şi interfilamentar. Multe granulocite şi chiar celule multinucleate erau necrozate, mai ales cele interfibrilare; unele celule gigante necrozate erau calcificate. În jurul meşelor s-a evidenţiat un ţesut conjunctiv de granulaţie, cu diferite grade de maturare, dar bine vascularizat. Ţesutul de granulaţie, inclusiv microvasele, erau prezente în ochiurile plasei, dar nu erau prezente între microfilamentele plasei; reacţia granulomatoasă a fost intensă.

În cazul fixării sublay reacţia celulară inflamatoare a fost mai slabă, respectiv existau celule multinucleate (reacţie granulomatoasă) şi mononucleare, dar în număr mai redus decât în cazul aplicării onlay. De asemenea, fibroplazia a fost mai redusă.

Un aspect mai particular a fost existenţa ţesutului conjuctiv adipos şi lax pe ambele părţi ale meşei şi fibrozei adiacente, sugerând o oarecare mobilitate între straturile peretelui abdominal.

La 60 de zile s-a observat scăderea reacţiei inflamatoare la ambele tipuri de fixări, păstrându-se în număr redus celulele multinucleate.

În cazul fixării onlay, manşonul de ţesut fibros din jurul meşei a fost mult mai îngust faţă de cel prezent în jurul meşelor fixate sublay. Mai mult, ţesutul fibros din jurul meşei fixate sublay şi-a păstrat fenotipul proliferativ, persistând celulele fibroblastice şi o microvascularizaţie abundentă.

În ambele fixări, numărul de macrofage a fost redus. Numărul de celule multinucleate a fost mai mare în cazul fixării sublay.

La 90 de zile putem spune că organismul a dezvoltat o reacţie de corp străin cronică, biocompatibilă. Reacţia cronică de corp străin apare destul de discret în cazul fixării preperitoneale, prin existenţa celulelor gigante de corp străin, puţine ca număr şi relativ moderate ca dimensiune, ele interpunându-se între microfilamentele meşei şi ţesutul proliferat periferic.

Ţesutul conjunctiv, care îmbracă de jur împrejur microfilamentele, este, în cazul fixării preperitoneale, un ţesut conjunctiv relativ dens şi foarte bine vascularizat de vase de neoformaţie de dimensiuni mici. Acesta mai are încă tendinţă de consolidare, mai ales în zona din imediata vecinătate a microfilamentelor, deşi, şi aici, el apare bine consolidat, vascularizat, neprezentând niciun aspect patologic.

Reacţia de corp străin, granulomatoasă, este de intensitate mică la 90 de zile în fixarea preperitoneală, existând condiţii foarte bune pentru declanşarea şi derularea proceselor reparatorii finale. Chiar dacă aceste procese reparatorii nu sunt total finalizate la acest interval, ele evoluează foarte clar spre o vindecare favorabilă, cu ţesut fibros. Astfel, în final, întreg biomaterialul protetic apare îmbrăcat de jur împrejur în ţesut conjunctiv fibros (relativ gros), care îl


16

consolidează foarte bine în fixarea preperitoneală, asigurând o rezistenţă cresută zonei, în ansamblu. Mai mult, acest ţesut conjunctiv se interpune între biomaterial şi fasciculele musculare, neinfluenţând în final în niciun fel biofuncţionalitatea peretelui muscular.

La 90 de zile, în cazul fixării epifasciale, lucrurile stau puţin altfel. Reacţia granulomatoasă este de o mai mare intensitate, fără a depăşi totuşi anumite limite (necroze, infecţii). Şi aici locusurile meşei apar înconjurate de celule gigant care sunt semnificativ mai multe ca număr şi mult mai mari decât cele prezente în fixarea epifascială. Putem spune astfel că avem în acest caz un grad de biocompatibilitate mai redus, plasa creând un “disconfort” morfologic mai mare decât în cazul fixării preperitoneale.

Şi în cazul fixării epifasciale organismul declanşează procese reparatorii care încearcă să îmbrace microfilamentele protetice în ţesut conjunctiv, dar aceste procese sunt în stadii incipiente, zona fiind ocupată de ţesut conjunctiv lax, format din fibrile fine, foarte tinere şi din loc în loc cu infiltrat moderat cu mononucleare (limfocite şi plasmocite). Există, de asemenea, vase de neoformaţie, dar în număr mai mic, alături de care coexistă vase (venule) cu lumen relativ dilatat, în care la marea majoritate se pot observa reţele de fibrină, iar la unele modificări structurale ale pereţilor. Acest lucru demonstrează că aceste vase sunt compromise, vascularizaţia zonei rezolvându-se prin înmulţirea vaselor de neoformaţie. Până atunci mai trebuie să treacă sigur un interval de timp, greu de apreciat în acest moment.

În ansamblu, procesele reparatorii par a evolua favorabil şi în fixarea epifascială, dar timpul necesar finalizării proceselor reparatorii este mult mai mare decât în cazul fixării preperitoneale.

În urma studiului nostru, s-a observat faptul că plasarea meşei subcutanat premusculo-aponevrotic sau epifascial (onlay), anterior laminei muşchiului drept abdominal, are avantajul expeditivităţii şi uşurinţei de fixare, precum şi pe acela de a nu veni în contact cu viscerele abdominale. Dezavantajele constau în dilacerarea extinsă a ţesutului conjunctiv şi suturarea dificilă a acestuia peste meşă, precum şi în faptul că această plasare induce formarea mai frecventă a seroamelor şi infecţiilor, tocmai din aceste considerente.

Plasarea meşei în spaţiul preperitoneal sau retromuscular (sublay) este mai eficientă, meşa fiind supusă presiunii intra-abdominale, stând atfel lipită de peretele abdominal. Fixarea asigură o rezistenţă superioară peretelui protezat, prin gradul mai crescut de încorporare în ţesut gazdă, prin slaba intensitate a reacţiei de corp străin, observată la 90 de zile post-operator şi “îmbrăcarea” biomaterialului într-o matrice fibroasă bine reprezentată. Are însă dezavantajul de a fi o metodă mai dificilă.

Concluzii generale şi recomandări

Remedierea unor defecte parietale abdominale la unele specii de animale (15 cai, 33 câini, 3 vaci, 3 porcine, o oaie), utilizând biomateriale protetice din polipropilenă, reprezintă o alternativă mai eficientă decât procedeele clasice de rafie simplă a acestor breşe, ce asigură o bună etanşeizare, fără a supratensiona planurile anatomice şi totodată elimină o bună parte din posibilele accidente intraoperatorii.

Pentru a reuşi o fixare corectă a meşelor, este necesară o anestezie generală adecvată, în care componentele miorelaxantă şi analgezică trebuie să fie eficiente. Aceste deziderate majore au fost obţinute în principal printr-o anestezie generală inhalatorie, prin protocoale personalizate fiecărui pacient şi în funcţie de terenul biologic.

Procedeul subcutanat premusculo-aponevrotic (epifascial) este mai uşor de aplicat, necesită mai puţin timp de execuţie, se pretează a fi folosit şi în condiţii de teren, chiar şi la speciile de fermă, dar predispune la formarea seroamelor, hematoamelor şi infecţiilor prin poziţionarea meşelor şi prin dilacerările extinse la nivelul ţesutului conjunctiv subcutanat.


17

Procedeul retromuscular (preperitoneal) este mai anevoios, dar asigură o rezistenţă mai crescută a zonei protezate, meşa fiind supusă direct presiunii viscerelor din cavitatea abdominală

În cazul aplicării procedeului preperitoneal, pentru a preveni formarea aderenţelor dintre meşă şi organele cavităţii abdominale, este necesară omentopexia pe faţa internă a meşei sau aplicarea unei pelicule de unguent cu antibiotic.

Postoperator, modificările clinice ale stării generale au fost mai evidente la pacienţii din specia ecvină, urmând canidele, în timp ce la rumegătoare şi porcine aceste manifestări au fost foarte discrete.

Din punct de vedere clinic, evoluţia proceselor de vindecare alături de remiterea fenomenelor reactive locale s-a derulat diferit de la o specie la alta. La porcine şi rumegătoare vindecarea s-a definitivat în cel mai scurt timp şi fără să se evidenţieze complicaţii, în timp ce la cabaline cicatrizarea s-a produs într-un timp mai lung, cu fenomene inflamatorii de anvergură mai mare şi uneori cu complicaţii.

Monitorizarea evoluţiei proceselor de vindecare a relevat şi apariţia unor complicaţii locale reprezentate de seroame, hematoame şi mai rar de infecţii localizate.

Recidiva postoperatorie a fost semnalată la doi pacienţi (un cal şi un câine), pe fondul nerespectării dietei postoperatorii şi a rezistenţei scăzute a peretelui abdominal datorată unor intervenţii chirurgicale anterioare.

În primele zile postoperator, implantarea meşelor din polipropilenă a generat la cal şi câine un proces inflamator sistemic, prin creşterea semnificativă a valorilor leucocitelor, proteinei C reactive şi fibrinogenului, precum şi prin scăderea albuminei, comparativ cu valorile preoperatorii, urmând ca la două săptămâni postoperator valorilor parametrilor monitorizaţi să fie în limite fiziologice la 14 zile postoperator..

Creşterea valorilor postoperatorii ale imunoglobulinei E la ecvine şi canide, nu a fost însoţită şi de semne clinice (reacţii alergice, rejetul meşei).

Studiul experimental efectuat pe leporide, a demonstrat că procedeul preperitoneal, printr-o matrice conjunctivă bine dezvoltată, asigură o rezistenţă mecanică superioară comparativ cu procedeul epifascial.

Studiile experimentale şi pe cazuri clinice utilizate de noi, permit din punct de vedere clinic şi paraclinic, observarea pe termen lung a fenomenelor ce se derulează la nivel local şi general, după implantarea unor biomateriale protetice în defecte la nivelul peretelui abdominal. În literatura de specialitate consultată am găsit foarte puţine date care să se refere la aceste aspecte.

Rezultatele obţinute prin testarea biocompatibilităţii meşelor de polipropilenă în defecte ale peretelui abdominal la animale, pot fi utilizate ca model în testarea altor tipuri de biomateriale cu utilitate şi în chirurgia plastică şi reconstructivă din medicina omului.

Pe baza rezultatelor obţinute de către noi în acest studiu, putem recomanda utilizarea biomaterialelor protetice din polipropilenă în tratamentul chirurgical al defectelor peretelui abdominal la animale, indiferent de dimensiunea breşelor.

rezumat al tezei de doctorat · observaţii privind utilizarea biomaterialelor protetice din...

Documents