Revista liceului tehnologic de

Metrologie „traian vuia”

„PriMul zbor” Nr. 34 / 2014

Revista Liceului Tehnologic de Metrologie

„Traian Vuia“, București

♦♦♦

Colegiul de redacție:

Marius Florian Chelaru, Andrei Florin Costea, Mircea Adrian Dincă (redactor-șef),

George Niculae, Daniel Cristian Negreanu, Vlad Mihai Paraschiv,

Daniel Nicolae Zamfir

Coordonator: prof. Mihai Floarea

♦♦♦ Pe coperta 1: Capetele Sfinților Martiri Brâncoveni, după Elena Murariu

♦♦♦

CUPRINS:

Cuvînt de învățătură: prof. Mihai Floarea, Anul Brâncoveanu............................................3

Mihnea Vintileanu, Rezistența în munți. Grupul Nicolae Dabija...........................................4

Activități extrașcolare: „Școala altfel“...................................................................................7

George Niculae, O vizită la Muzeul Național al Pompierilor...........8

Pregătirea pentru examenul de bacalaureat: Mircea Adrian Dincă, Paralelă dintre o

poezie romantică și una simbolistă .................................................10

Două interviuri:

Prof. Mihai Popa: „Liceul vostru are un caracter aparte...“

(Marius Florian Chelaru, Andrei Florin Costea)..................12

Prof. Gheorghe Stoica: „Volumul de informație a crescut foarte mult...“

(Daniel Cristian Negreanu, Daniel Nicolae Zamfir)..............13

Cuvînt de învățătură Anul Brâncoveanu

În istoria unui neam străvechi se află repere importante, care jalonează, din perspective umane

supuse criteriilor social-politice mereu în schimbare, drumul către prezent al colectivității – de la

individul integrat într-o familie pînă la poporul întreg, definit printr-o limbă, printr-o cultură și prin

interese pragmatice (economice, geo-strategice etc.) convergente în concertul general planetar.

Sfinții se sustrag unor astfel de criterii care fac, de regulă, obiectul istoricilor, al sociologilor,

al antropologilor ș.a.m.d., căci ei devin transistorici, veghind împreună cu arhanghelii, heruvimii,

serafimii, îngerii, sub ochiul binevoitor al Tatălui Ceresc, traseul mărginit spațial și temporal mundan

de unde s-au desprins în infinit.

Dintre Sfinții Martiri pe care i-a dat pămîntul marcat de Carpați, Dunăre și Marea Neagră,

Brâncovenii – Sfîntul Constantin, fost domn al Țării Românești, între 1688 și 1714, cei patru fii ai săi:

Sfinții Constantin, Ștefan, Radu și Matei, împreună cu sfetnicul lor, Sfîntul Ianache Văcărescu – au

trasat brazde adînci, fără seamăn, în evoluția descendenților traco-daco-geților creștinați de unul dintre

cei dintîi chemați, Sfîntul Apostol Andrei.

Pe lîngă excepționala carte reeditată anul acesta, cu prilejul comemorării martirajului Sfinților

Brâncoveni, datorată doamnei Ileana Toma, intitulată Ultimul Constantin. Romanul Brâncovenilor

(îl recomand cu emoție tuturor cititorilor revistei noastre1!), 2014, declarat „Anul Brâncoveanu“, a fost

fericit circumscris plastic de doamna Elena Murariu, care și-a expus extraordinarele icoane în cîteva

expoziții, între care se numără și cea de la Muzeul

Național al Pompierilor din intervalul 11-24

septembrie 2014. Intitulată metaforic Apa vie la

Foișorul de Foc, expoziția găzduită la ultimul etaj

al clădirii ce adăpostește impresionantul muzeu

(despre care semnează un articol George Niculae

în acest număr al revistei noastre) a fost vizitată de

elevii clasei a XII-a C, împreună cu dirigintele lor,

semnatarul rîndurilor de față.

Exemplul martirilor – deopotrivă

cutremurător și mîntuitor – nu poate fi urmat decît

de cei chemați, dar oamenii de rînd, ca noi, au

datoria de a le cunoaște viața, de a-i cinsti și a le

populariza jertfa.

Poate aș greși dacă aș încheia doar prin afirmația că viața și mai ales sfîrșitul pămîntesc al

Sfinților Martiri Brâncoveni pot spune lumii contemporane mult mai multe decît toți ambasadorii

României la un loc, de la Unirea din 1859 desăvîrșită în 1918 pînă în zilele noastre – căci Ei fac cu

mult mai mult decît atît, alături de ceilalți nenumărați sfinți și mărturisitori: se roagă fără încetare

pentru noi toți, buni și răi, deopotrivă! De aceea, găsesc mai nimerit să inser aici, fără comentarii, un

fragment din Acatistul lor, de bună seamă, cunoscut doar unei infime părți dintre cei ce se numesc

creștini: La locul de martiriu, așezat în genunchi, plin de răni, în cămașa ta însîngerată, avînd în fața

ta pe cei patru fii și pe sfetnicul Ianache, ți-ai făcut rugăciunea, pentru ca jerfa ta să fie bine primită

la Dumnezeu și ți-ai îndemnat copiii să primească pătimirea pentru credința strămoșească. Pentru

aceasta, cu smerenie în fața icoanei tale și a celor martirizați cu tine, te lăudăm (...) (Icosul al 11-

lea2).

Prof. Mihai Floarea

1 Un studiu critic se află pe siteul http://limbaromana.org/2014/08/ultimul-constantin-romanul-brancovenilor/

2 Cf. http://www.episcopiaslatinei.ro/sf-brancoveni/viata-si-martiriul/

REZISTENȚA ÎN MUNȚI. GRUPUL NICOLAE DABIJA3

Mărturisesc că e pentru prima dată cînd am avut ocazia să cunosc, să citesc, şi să

înţeleg parţial acest fenomen realizat în estul Europei și cu precădere în România.

Rezistenţa comunistă din

munţi împotriva extinderii

ideologiei și a regimului de

sorginte bolșevică a fost și este

mai puțin cunoscută în România,

fapt ce m-a determimat să mă

documentez despre acest subiect.

Ca bibliografie am folosit: Raport

final al Comisiei prezidenţiale

pentru analiza dictaturii comuniste

din România, volum editat de

Vladimir Tismăneanu, Dorin

Dobrescu și Cristian Vasile

(Bucureşti, Ed. Humanitas, 2007,

880 pagini) și Rezistenţa armată

din munţii Apuseni, editat de

Academia Română, Institutul

Național pentru Studiul Totalitarismului, autori Adrian Brişcă, Puica Buhoci (Bucureşti,

2007). (Alăturat este copiată o hartă a României pe care sînt marcate centrele de rezistență

împotriva regimului de ocupație sovietică).

Contextul istoric a fost următorul: în anul 1941 România intră în război cu Germania

înpotriva U.R.S.S. pentru eliberarea teritoriilor româneşti Basarabia și Bucovina. Prin

eforturile armatei sale, România și-a recuperat teritoriile, ajungînd, alături de aliata sa

Germania, pînă la Stalingrad, dar aceste teritorii au fost pierdute ulterior, Armata Roșie

preluînd controlul ostilităților și intrînd pe teritoriul României. La 23 august 1944 M. S. regele

Mihai, sfătuit de consilieri, a ordonat încetarea alianței cu Germania nazistă, astfel a permis

ocuparea fără luptă a întregii ţări de către U.R.S.S. Cîteva luni mai tîrziu, prin înţelegerea

dintre Stalin, Churchill și Roosevelt privind împărţirea sferelor de influență, România ajunge

stat-satelit pentru sovietici. În conformitate cu aceste acorduri, Armata Roşie ocupă teritoriul

României pînă în 1958, comportîndu-se abuziv. Tot în aceeaşi notă abuzivă a venit la putere şi

3 Textul e semnat de Mihnea Vintileanu, fost elev al liceului nostru și redactor-șef al revistei „Primul zbor“,

actualmente student la Universitatea „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Științe Politice, Relații Publice și

Comunicare. El a participat, sub îndrumarea mea, în calitate de profesor coordonator, la cel de-al treilea

SIMPOZION NAŢIONAL „Credinţă, adevăr, creaţie în închisorile comuniste“, EDIŢIA a III-a, Bucureşti,

10 mai 2014, organizator Liceul Tehnologic „Dimitrie Gusti”, din sectorul 5, Bucureşti, coordonatori: prof.

Mariana Nicolaescu, metodist, sector 5, prof. Adriana Stanomir, directoare a Liceului Tehnologic „Dimitrie

Gusti”, prof. ing. Dorel Iordache, director adjunct al Liceului Tehnologic „D. Gusti”, prof. Adriana Dădârlat,

directoare a Liceului Teoretic „Ion Barbu”, prof. Laurenţiu Popica, director adjunct al Liceului Teoretic „Ion

Barbu” și prof. Marilena Istrati, Liceul Tehnologic „Dimitrie Gusti”. Lucrarea pe care o dăm publicității în

acest număr de revistă a fost inclusă în corpusul final de lucrări ale simpozionului cu numerele de ISSN 2284 –

8606 și ISSN-L 2284 – 8606. (Mihai FLOAREA)

guvernul procomunist Petru Groza, care a interzis partidele politice și l-a silit pe rege să

abdice (30 decembrie 1947). Puterea nou instalată falsificase deja alegerile din 1946,

proclamîndu-şi astfel ,,legitimitatea“. După 1946, a început colectivizarea agriculturii după

model sovietic, introducîndu-se și pedeapsa cu moartea, prin decretul nr. 199, pentru

opozanții regimului, prin care se urmărea mai ales lichidarea rezistenţei armate din munți.

Rezistenţa anticomunistă a fost

condusă de Vladimir Macoveiciuc,

Constantin Cenuşă, Vasile Motrescu,

Gavril Vatamaniuc, Ion Paragină, Ilie

Sasu, Ion Gavrilă-Ogoranu, Gheorghe

Arsenescu, Toma Arnăuţoiu și alții. Cea

mai mare densitate de formaţii de

rezistenţă anticomunistă a fost creată în

Munții Apuseni în judeţele: Alba, Cluj,

Turda.

Dintre aceşti eroi ai rezistenţei

armate anticomuniste m-am aplecat

asupra grupării maiorului Nicolae

Dabija, numită „Frontul apărării

naţionale – Corpul de haiduci“.

Nicolae Dabija s-a născut pe 13

aprilie 1907 (în 2014 s-au împlinit 117 ani

de la nașterea sa) în oraşul Galaţi, unde

urmează cursurile primare la Şcoala de

Băieţi nr. 6 şi apoi Liceul Teoretic „Vasile

Alecsandri“. Cariera militară și-o începe

la 28 februarie 1926 ca voluntar în

Regimentul 13 infanterie Iaşi. În 1929

absolvă Şcoala Militară de Ofiţeri din

Sibiu și primeşte gradul de sublocotenent.

În 1936 Nicolae Dabija aderă la

asociaţia „România anticomunistă“. În 1939 e avansat căpitan şi în 1941 e trimis pe frontul de

răsărit, unde participă la luptele de la Kerci, Caucaz, Kuban şi Perekop. Rănit în mai multe

rînduri (de exemplu la 10 mai 1943 la Ursechiu şi pe 12 aprilie 1944), revine în ţară şi e

avansat excepţional la maior. O secvenţă care trebuie să fie amintită mai des la orele de istorie

descrie episodul decorării lui Nicolae Dabija de către mareşalul Ion Antonescu, în Crimeea,

cu ordinul „Coroana României“, pe care l-a scos special de pe propriul piept spre a-l oferi

curajosului maior. La fel procedase și Ferdinand I faţă de Ion Antonescu pentru meritele din

timpul Marelui Război de Întregire. Nicolae Dabija mai primește, de asemenea, pentru faptele

sale de vitejie, ordinele „Steaua României“ cu spade în grad de cavaler, „Scutul Crimeii“, cu

spade, în grad de cavaler, „Crucea de Fier“ clasa I și Crucea de Fier clasa a III-a, „Mihai

Viteazul“ clasa a III-a cu spade.

După abdicarea regelui Mihai, regimul comunist l-a închis pe fratele maiorului

Nicolae Dabija, Mircea. Acest fapt l-a determinat pe N. Dabija să treacă la acţiune, organizînd

„Frontul Apărării Naţionale“ care, dacă ajungea la maturitate, punea probleme grave

regimului comunist. Puţini ştiu că Nicolae Dabija a fost primul ofiţer român care a organizat

unităţi de comando împotriva U.R.S.S.

Întors în capitală, ajutat de cumnatul său, Mihai Angheluţă, un fost diplomat, a

transmis prin consulul turc o scrisoare către Delegaţia Americană, cerînd sprijin moral şi

material, dar nu a primit răspuns.

Cu propriile forţe, la 16 decembrie 1948, în casa ţăranului Bolfea Silvestru, pune

bazele organizaţiei al cărei conducător va deveni. Alături de el se află consilierii Alexandru şi

Traian Macavei. Membrii ai nucleului de comandă au fost Bolfea Silvestru, Iosif Cloambă,

Pascu Cornel, Maxim Alexandru. Medic al organizaţiei era Onea Titus şi curierul grupului era

Cosma Petru. În vederea menţinerii disciplinei, maiorul a redactat un regulament militar,

incluzînd îndatoriri, recompense și pedepse, precum și un jurămînt, preconizat a fi depus pe 3

martie 1949. Îl reproduc integral:

În numele lui Dumnezeu Atotputernicul, eu haiducul… jur să lupt pînă la moarte

pentru eliberarea patriei și a poporului român de sub jugul tiraniei comuniste. Jur să

execut ordinele fără murmur și fără șovăială. Jur credință și devotament tuturor

comandanților. Jur că nu voi depune armele și nu voi pleca din rîndurile corpului de

haiduci pînă cînd toţi trădătorii de patrie nu vor fi pedepsiţi. Jur să păstrez secretul.

Aşa să îmi ajute Dumnezeu! (cf. Adrian Brișcă, Puica Buhoci, op. cit., p. 445).

Grupul se adăpostea în două cabane (bordeie) cu bîrne de brad pe Muntele Mare, la

cota 120 (la circa 20 km N-E de Cîmpeni), iar paza era realizată de santinele după un plan

foarte bine stabilit de maior, de la care nu se sustrăgeau nici ofiţerii, nici femeile.

Într-un timp destul de scurt, organizaţia s-a extins formîndu-se „nuclee de rezistenţă“

din care au făcut parte moți care participaseră la Marea Unire realizată, între alții, de Iuliu

Maniu. Pentru a putea amplifica rezistența, maiorul Nicolae Dabija a redactat o ,,proclamație-

manifest“ din care desprind: Comunismul profetizat de Lenin și pus în aplicare de

perfidul său apostol Stalin e cea mai odioasă propagandă imperialistă de subjugare a

popoarelor, unică în istoria omenirii. (...) Națiunea, un popor zdruncinat din temelii din

punct de vedere moral, politic, economic și spiritual, cuprins de haos și anarhie, poate fi

ținut în robie nu zeci, ci sute și chiar mii de ani (op. cit., p. 57).

Prin trădare, în ziua de 4 martie 1949 organizația a fost arestată de Securitate. Din

acest lot făceau parte 25 de persoane, printre care: Nicolae Dabija, Augustin Rațiu, Alexandra

Pop, Silvestru Bolfea. După un proces regizat specific regimului comunist, participanții la

această mișcare anticomunistă, bazată pe credință în Dumnezeu, au fost condamnați la moarte.

Din a unsprezecea declarație a maiorului Nicolae Dabija extrag motivele acțiunii

organizate de el:

„Nu am fost de acord și nu sînt de acord cu transformările sociale și cu reformele

sociale pe care actualul regim le pune în aplicare, deoarece aceste transformări și reforme

sociale se inspiră din cele realizate de către Uniunea Sovietică, față de care am avut

întotdeauna un sentiment de aversiune și adversitate și împotriva căreia am luptat în campania

1941-1944, fiind chiar decorat cu Crucea Germană de Aur și fiind citat pe întreaga națiune de

fostul mareșal Antonescu“ (op. cit., p. 171).

La mișcarea de rezistență au aderat, între alții, țăranii Scridon Ioan, Opriță Gheorghe,

Boia Ioan; lăcătușul mecanic Mihălțan Traian, studenții Onea Titus, Oargă Ion, elevul

Măgureanu Dumitru, preotul Bucea Nicolae, casnica Buțuțui Viorica, funcționarul Capră Ion,

profesorul Ceaușu Titus ș.a. Pentru anchetatori toți aceștia erau exploatatori, cum rezultă din

referatul procurorului militar: „Banda subversivă teroristă inițiată și condusă de acuzatul

Dabija Nicolae se baza pe elementele exploatatoare din mediul rural, pe ofițeri și subofițeri

deblocați pentru atitudini antidemocratice, pe funcționari comprimați precum și pe elemente

foste legionare și P. N. Ț.-iste nemulțumite de actuala ordine în stat și de transformările

sociale“ (op. cit., p. 298).

În acțiunile lor au fost în permanență ajutați de localnici, așa cum s-a petrecut în toate

regiunile țării. Anchetatorii au deformat și în această privință realitatea, consemnînd: „Prin

acțiunile lor nefaste, membrii bandei subversive și-au atras aversiunea populației nevoiașe din

regiunea munților, care se vedea periclitată în liniștea ei de actele teroriste ale acestora și în

repetate rînduri i-au semnalat organelor în drept ceea ce a făcut“ (...) (op. cit., p. 292).

,,Au fost așezați pe locul de execuție și, înainte de deschiderea focului, condamnații au

început pe rînd să se manifeste prin anumite exprimări, astfel: condamnatul Mihălțan Traian

«Cu aceeași monedă vi se va plăti»; Silvestru Bolfea a spus: «Doamne ajută!», iar Nicolae

Dabija a spus «Trăiască România!»“ (extras din procesul-verbal de executare a

condamnaților la moarte).

Documentîndu-mă pentru acest material, am desprins din faptele istorice pînă acum

ascunse demnitatea unor eroi exprimînd voința poporului român.

O cale de cunoaștere a istoriei nemistificate a țării trece obligatoriu prin rezistența

armată din munți împotriva opresorului camuflat în „marele prieten de la Răsărit“.

Parafrazîndu-l pe Nicolae Dabija mă întreb: Ar putea trăi o Românie fără demnitate?

Mihnea Vintileanu

Activități extrașcolare:

(24.03.2014-28.03.2014)

În opinia noastră, „săptămîna altfel“ este dedicată atît copiilor mici cît și celor mari,

această săptămînă fiind foarte bine organizată.

În „săptămîna altfel“ activitățile extrașcolare au fost numeroase pentru clasa a XII-a C.

Această săptămînă a fost creată pentru elevi să-și îmbogățească vocabularul și cultura prin

vizite în diferite locuri, să socializeze, dar să și lucreze în echipă.

În prima zi din această săptămînă am fost la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi“ aflată pe

strada Turnu Măgurele, în preajma stației

R.A.T.B. „Ciceu“, pentru a admira pictura

bisericească în curs de realizare de echipa

condusă de doamna Lăcrămioara Anton dar și

pentru a vorbi cu preotul Sorin-Ovidiu

Mititean, ca acesta să ne dea un sfat în viață,

să ne întărească, să ne îndrume, deoarece sînt

multe ispite în această lume.

În a doua zi, marți, am fost cu

colectivul clasei la o plimbare în parcul Cișmigiu, unde am și putut vedea casa renumitului

avocat Istrate Micescu, despre care ne-a vorbit dirigintele nostru, domnul prof. Mihai Floarea.

În acea zi am vrut să vizităm și Muzeul Colecțiilor de Artă, dar din păcate acesta era

închis pentru renovare, dar dragii noștri colegi Ovidiu și Alexandru Precup, în compensare,

ne-au oferit un mic concert (pentru cine nu știe, precizăm că ei cîntă într-o formație de muzică

ușoară).

În a treia zi, dimineața, am lucrat în clasă fișe de lectură, pe cărți aflate în mica

bibliotecă a cabinetului școlar de

literatură și limbă română (din

sala 10 A), apoi, seara, am fost la

Facultatea de Drept a

Universității din București, unde,

în Aula Magna, am avut parte de

nenumărate surprize muzicale și

culturale dar și de prezentarea

unei picturi bisericești datorate

Elenei Murariu. Ne-au fost

dăruite și împărtășite bucuriile pe

care le-au avut unii oameni care au slujit această țară. La acest eveniment ne-au fost

prezentate următoarele cărți: Sfinții de lângă noi de Ciprian Voicilă, În lagărele Japoneze de

Olga Mos, România furată de Sergiu Ciocârlan, precum și lucrările colective Din temnițe

spre Sinaxare și Mărturisitorii din închisorile comuniste. Lucrurile acestea nu ne erau

complet străine, deoarece în cadrul unui studiu de caz, dl. prof. Mihai Floarea ne-a înfățișat

lupta anticomunistă a unor înaintași.

În ultima zi, respectiv vineri, am fost

vizitați de domnul profesor Petru Demetru

Popescu, autor a peste o sută de titluri. Pot

spune că am fost foarte încîntați de vizita

dînsului, deoarece acesta ne-a împărtășit cu

sinceritate trăirile lui. Povestea lui, de cînd

era un preșcolar, ne-a încîntat și ne-a făcut să

ne amintim de primele noastre zile de școală.

Am aflat cu plăcută surprindere că printre

elevii de odinioară ai domnului profesor

Petru Demetru Popescu s-a numărat și cunoscutul Lucian Boia.

În concluzie, părerea noastră este că „Săptămâna altfel” este una dintre cele mai

frumoase săptămâni de școală și propunem ca și următoarele generații care vor urma să se

bucure de această săptămână minunată.

Un grup de elevi ai fostei clase a XII-a C,

Diriginte prof. Mihai FLOAREA

O vizită la

Foişorul de Foc

,,Observatorul Incendiilor“

ieri și astăzi

Foişorul de foc este un monument

istoric şi de arhitectură care a servit ca

observator al incendiilor între anii

1892 şi 1910, iar ca post de pompieri

pînă în 1936. După anul 1936 a avut

diverse destinaţii: locuinţe, depozit de

arhive, birouri de întreprinderi de

transporturi comunale şi aşa mai

departe. În urma deciziei de a se

transforma în muzeu, în perioada

anilor 1961-1963 clădirea este consolidată şi restaurată pentru a putea adăposti expoziţia

permanentă avînd ca tematică generală istoria pompierilor. În prezent aici funcţionează

Muzeul Naţional al Pompierilor inaugurat la 17 septembrie 1963. Planurile clădirii au fost

realizate de arhitectul şef al primăriei capitalei, George Mandrea. Iniţial, clădirea a fost

concepută ca turn de apă şi foişor de observare a incendiilor. Un rezervor de 750 m3 urma să

asigure apa necesară în zonă, iar soldaţii pompieri, de la înălţimea celor 42 m, asigurau

supravegherea oraşului şi alarmarea în caz de incendiu. Ca rezervor de apă nu a funcţionat niciodată, întrucît pompele existente la vremea

aceea nu au putut ridica apa la înălţimea bazinului, iar ca foişor de foc pînă la instalarea

telefonului, în anul 1910. În aprilie 1892 s-a amenajat aici postul de intervenţie la foc. La

parter se aflau două pompe manuale montate pe trăsuri, o saca pentru transportul apei la foc,

şase cai şi magazia cu echipament.

Realizat din piatră, cărămidă şi var hidraulic,

Foişorul de Foc domină înălţimile Bucureştiului la

sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al

XX-lea. Clăirea este impunătoare chiar şi acum după

122 de ani de la ridicarea sa.

Spaţiul interior este generos remarcîndu-se

arhitectura clădirii, diferită pentru fiecare etaj în

parte. La nivelul solului diametrul exterior este de 17 m, iar zidăria peretelui are o grosime de

3,20 m.

După o perioadă de timp în care Foişorul de Foc nu va mai fi utilizat în scopul în care

a fost construit (1936-1961) se ia decizia transformării acestuia în muzeu. Pentru asigurarea

spaţiului necesar amenajării expoziţiei de bază au fost efectuate o serie de lucrări de

modificare a clădirii: a fost dezafectat rezervorul de apă, în locul său fiind construite trei

niveluri, s-a instalat ascensorul iar scara centrală în spirală a fost prelungită pînă la ultimul

etaj.

MUZEUL

POMPIERILOR

ASTĂZI

Muzeul Naţional al Pompierilor prezintă

expoziţia permanentă în şapte săli de

expunere (corespunzătoare celor şapte

niveluri), traseul de vizitare fiind în spirală de la etajul al VI-lea

către parter. Sînt expuse numeroase obiecte, documente, fotografii, care oferă imaginea

evoluţiei organizării în lupta cu focul, a tehnicii de

intervenţie, a

implicării pompierilor

militari în momentele

de referinţă ale istoriei

naţionale.

Aniversarea

zilei Pompierilor din

România a marcat o

dată specială în activităţile desfăşurate de

inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din întreaga ţară.

Manifestarile cuprinse sub acest generic au reunit o gamă variată

de festivităţi, între care s-au aflat ceremonii aniversare, expoziţii

şi prezentări tematice, conferinţe de presă, exerciţii

demonstrative, competiţii sportive, depuneri de coroane de flori,

întîlniri cu cadrele în rezervă şi retragere, ceremonii militare şi

religioase.

În capitală ziua de 13 septembrie a cuprins o bogată serie

de manifestări, organizate de Inspectoratul General pentru

Situaţii de Urgenţă împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de

Urgenţă Dealul Spirii al Municipiului.

Vizita făcută cu clasa

mea la acest obiectiv important

al capitalei a fost prilejuită de

expoziția doamnei Elena

Murariu găzduită în incinta

acestui muzeu, mai exact la

ultimul etaj.

A fost o experiență de

neuitat, mai ales că, la îndemnul

doamnei muzeograf, la sfîrșitul

vizitei noastre, ne-am exprimat

cîteva gînduri într-un caiet

special.

George Niculae

Clasa a XII-a C

Paralelă dintre o poezie romantică şi una simbolistă

Sonetul este o poezie cu formă fixă, alcătuită din patru strofe, două terţine,două catrene şi ritm iambic. Cele două texte puse în paralel ilustrează în cel mai convingător mod două curente literare, romantismul şi simbolismul.

Sub raportul temelor şi motivelor în textul eminescian sunt prezente: natura, iubirea, timpul, evadarea în trecut, evadarea în plan imaginar. George Bacovia foloseşte teme şi motive specifice curentului simbolist: oraşul, alienarea, timpul, degradarea fizică, beţia.

Imaginarul poetic la Mihai Eminescu vizează atât cadrul exterior cât şi pe cel interior. Natura este discret prezentată: este toamnă, ploaia bate la geam şi

intimitatea odăii dă senzaţia de izolare şi protecţie, predispunând la visare. Pentru George Bacovia, cadrul exterior este cel urban, al mahalalei, un spaţiu învăluit în întunericul nopţii străpuns de lumina chioară a felinarelor ce nu pot risipi bezna. Cadrul interior consonează cu cel exterior, dezvăluie un univers lăuntric dominat de întuneric, spaimă şi singurătate.

În poezia eminesciană, natura de toamnă surprinsă determină retragerea în spaţiul odăii, regăsirea sinelui. Gândul zboară pe aripile fanteziei ajungând în lumea mirifică a basmului dominată de imaginea zânei Dochii. Pentru rătăcitorul bacovian atmosfera oraşului este sumbră, inundată de beznă, casele şi zidurile se surpă din cauza apei. Acelaşi întuneric stăpâneşte şi în casă, unde însinguratul nu-şi găseşte liniştea.

Mihai Eminescu propune aventura evadării în trecut şi în reverie. Lectura „scrisorilor din roase plicuri”, învechite de trecerea timpului provoacă meditaţia asupra propriei existenţe. Reveria îl poartă într-un spaţiu ireal, cu zâne: „Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri, / Visez la basmul vechi al zânei Dochii”. George Bacovia abordează evadarea din

sine cu multiple încercări sortite eşecului: rătăcirea pe străzile oraşului, beţia, vorbirea continuă. La acest poet, este limpede că tentativele de evadare eşuează.

Textul eminescian prezintă aluzii culturale semnificative pentru curentul pe care îl ilustrează. Aşa, de exemplu este referirea la basmul zânei Dochia, simbolic pentru mitologia românească impregnată de fabulos. Astfel, se aduce în prim-plan o lume a originilor, a începuturilor fascinante. În textul bacovian apar două figuri emblematice: Edgar Poe, ilustrul precursor al poeziei moderne şi deschizător de drumuri şi Paul Verlaine, autorul „Artei poetice” – actul de naştere al simbolismului. Stilul eminescian se încadrează în romantism. Apare, ca procedeu specific, antiteza „într-un ceas gândeşti la viaţa toată” şi epitetul „grele (picuri)” , „(basmul) vechi” , „un moale (pas)” , „(mâini) subţiri şi reci”. Prezenţa dominantă a epitetului apare şi în poezia bacoviană caracterizată prin folosirea epitetului dublu sau a şirului de epitete: “(noapte) udă, grea”, “obosite, roşii fără zare” , „afumate, triste (felinare)“ . Este prezentă şi comparaţia „ca într-o crâşmă umedă, murdară” . Mărcile subiectivităţii marchează ambele texte. Folosirea persoanei a II-a singular „tu” este o falsă modalitate a adresării, fiind un mijloc de înstrăinare, de dedublare a eului. Mărcile eului liric sunt prezente prin folosirea formelor pronominale de persoana I „eu”, „mă” şi a verbelor la aceeaşi persoană: „visez”, „aud”. În sonetul bacovian, apar pronume de persoana I („mă”, „mi”) şi de persoana a II-a („te”), precum şi verbe la persoana a II-a („auzi”), ori persoana I („reîntorc”, „bâjbâiesc”, „cad”, „recad”, „nu…tac”). Prin teme şi motive, imaginar poetic, atmosfera creată, stările fiinţei, aluziile culturale, figurile de stil şi mărcile subiectivităţii, cele două poezii devin ilustrative pentru ceea ce înseamnă în literatură română romantismul şi simbolismul.

Mircea Adrian Dincă Clasa a XII-a B

DOUĂ INTERVIURI

1 : „Liceul vostru are un caracter

aparte...“

– Bună ziua, domnule profesor Mihai Popa! Suntem reprezentanţii colegiului

de redacţie al revistei ,,Primul zbor”. Binevoiţi să ne acordaţi şi nouă un interviu pentru

numărul 34 al acestei publicaţii şcolare?

– Da, desigur!

– Ce părere aveţi despre liceul nostru?

– Liceul vostru are un caracter aparte ilustrat prin spiritul viu al comunităţii de profesori şi

de elevi şi prin provocările imanente.

– Cum aţi ales să veniţi ca profesor în liceul nostru?

– Printr-un joc fericit al hazardului.

– Cum aţi ajuns să fiţi pasionat de această materie şi cum v-aţi decis să deveniţi

profesor?

– Pasiunile, în general, nu au un moment clar de început. În ceea ce mă priveşte, pasiunea

pentru istorie are un caracter atemporal.

,,Istorismul se naşte din frustrare”(Paul Cornea). ,,A fi profesor nu reprezintă o meserie, ci o

vocaţie”; nu presupune deci un act deliberat ci o înclinaţie înnăscută ce ţine mai mult de

afectiv decît de intelect.

– Ce modele de profesori aţi avut în viaţă?

– Am avut profesori ,,buni” şi profesori ,,slabi”. Am preluat de la cei ,,buni” ceea ce mă

defineşte şi am în minte imaginea celor ,,slabi” cînd eram pe punctul de a acţiona ca ei.

– Ce profesori v-au marcat viaţa?

– Răspunsul oferit anterior este concludent şi pentru această întrebare. Niciun profesor nu

mi-a marcat existenţa, dar unii dintre ei au avut o contribuţie în evoluţia mea din punct de

vedere etic şi profesional.

– Aveţi un scriitor sau un cercetător în anumite domenii care v-a inspirat?

– Un scriitor care m-a inspirat este Jean-Paul Sartre.

– Ce pasiuni aveţi?

– În timpul meu liber citesc, iar cînd am mai mult timp liber călătoresc.

– Ce aşteptări aveţi de la clasele pe care le deţineţi?

– Aş dori ca elevii pe care îi am să nu-mi ceară ceea ce eu nu le pot oferi.

– Vă mulţumim pentru interviul acordat.

Reporteri: Marius Florian Chelaru,

Andrei Florin Costea

Clasa a XII-a B

2: „Volumul de informație a crescut

foarte mult...“

– Bună ziua, domnule profesor diriginte Gheorghe Stoica! Suntem

reprezentanţii colegiului de redacţie al revistei ,,Primul zbor”. Binevoiţi să ne acordaţi şi

nouă un interviu pentru numărul 34 al acestei publicaţii şcolare?

– Da! Vă ascult!

– Cum ați ales cariera didactică?

– Am avut dintotdeauna dorinţa, plăcerea şi bucuria de a cunoaşte cît mai multe şi de a

transmite şi celor din jur cunoştintele mele, într-un mod cît mai accesibil. Nu a fost greu de

ales fiind pasionat de matematică încă din clasele mai mici.

– De ce ați vrut să veniți ca profesor în Liceul Tehnologic de Metrologie ,,Traian Vuia”?

– Am fost elev al acestui liceu şi mi-am dorit să revin printre foştii mei profesori.

– Care ar fi principalele diferențe dintre anii trecuți de activitate în acest liceu și

prezent?

– Volumul de informaţii a crescut foarte mult şi este greu de realizat o selecţie a informaţiei

fără o educaţie de calitate.

– Care ar fi evenimentele amuzante pe care vi le amintiți în legătură cu liceul nostru?

–,,Seara tineretului” cu formaţia liceului în clubul din incinta căminului A, organizată în

fiecare joi seară, era un moment foarte mult aşteptat.

– Vă amintiți în mod special nume de colegi?

– Unul dintre numeroşii colegi cu care am fost în relaţii foarte bune a fost Ion Ghervasie,

care mi-a fost şi profesor de matematică şi mi-a influenţat cariera.

– Rețineți cîteva nume dintre absolvenții care v-au lăsat o impresie plăcută?

– Sunt mulţi elevi care mi-au lăsat o bună impresie care lucrează acum la firme renumite.

Unul dintre aceştia este fiul meu.

– Ce părere aveți despre clasele de a IX-a și de a XII-a ca interes la învățătură și

comportament?

– Motivaţia este scăzută pentru că nu există o corelaţie între cerinţa de pe piaţa muncii şi

oferta educațională.

– Cum apreciați clasa la care sunteți diriginte?

Mi-aş fi dorit colectivul actual din clasa a IX-a.

– Cum interpretați datele statistice referitoare la examenul de bacalaureat 2013-2014?

– Sunt peste aşteptări.

– Ce așteptări aveți de la elevii clasei dumneavoastră și ceilalți elevi de la clasele de a

XII-a din liceu care susțin examenul de bacalaureat?

– Să promoveze liceul într-un număr mai mare decât anul trecut.

– Ce mesaj aveți pentru elevii claselor de a XII-a?

– Baftă la examene!

– Un cuvînt de încheiere pentru cititorii revistei?

– Doresc tuturor cititorilor să fie mai buni, mai toleranţi şi să nu uite că lectura este

indispensabilă în formarea fiecăruia.

– Vă mulţumim pentru timpul acordat.

Reporteri: Daniel Cristian Negreanu,

Daniel Nicolae Zamfir

Clasa a XII-a B